CUVANT DE VIATA (de la A la V)

Despre ascultare
Nimic nu atarna asa de greu ca pacatul si neascultarea (Sf. Ioan Hrisostom).
Ascultarea, ca stare a inimii, este singura deosebire esentiala intre vederea din lume si cea de dincolo de lume (Rafail Noica).
Noi credem, dupa cum credeau Sfintii Parinti, ca, daca Domnul Insusi nu il calauzeste pe calea ascultarii, incepatorul nu va putea sa invete nimic de la oameni; chiar de ar avea inaintea lui pe Sfintii Apostoli insisi, el ar arunca cu pietre in ei (Sf. Ignatie Briancianinov).
Ascultarea este moartea mandriei si invierea smereniei (Sf. Ioan Scararul).
Ascultarea este scara cea mai scurta catre cer (Sf. Vasile cel Mare).
Acela care nu implineste poruncile lui Hristos sa nu se socoteasca a nu se fi lepadat de El. Fiindca orice calcare de porunca, orice neascultare sunt o lepadare de Hristos (Sf. Simeon Noul Teolog).
Cel ce asculta de Hristos se calauzeste spre lumina (Sf. Talasie Libianul).
Dumnezeu ne cere lucruri usoare ca sa traim vesnic si noi suntem zabavnici la ascultare (Fericitul Augustin).
Ascultarea inseamna a nu te mai increde in tine toata viata, orice bine ai savarsi (Sf. Ioan Scararul).
Acela care asculta si pune in practica cele ce invata isi zideste casa pe piatra. Daca insa ascultam si nu urmam ceea ce ascultam, este zidire pe nisip (Fericitul Augustin).
Cel ce nu asculta poruncile Parintelui sau se face calcator al fagaduintei de a implini cele mai inalte legaminte. Iar cel ce-si insuseste ascultarea si-si injunghie voia cu sabia smeritei cugetari a implinit dupa puterea sa pe cele fagaduite lui Hristos inaintea multor martori (Teodor Edeseanul).
Ascultarea cu infranare supune fiarele (Avva Antonie).
Ascultarea este giuvaier al monahului. Cel ce a castigat-o va fi auzit de Dumnezeu si va sta cu indrazneala langa Cel ce s-a rastignit, caci Domnul, Cel ce sa rastignit, S-a facut ascultator pana la moarte (Avva Iperehie).
Ascultarea cea adevarata este rasplatita cu ascultare. Caci daca cineva Il asculta pe Dumnezeu si Dumnezeu il asculta pe el (Avva Mios).
Se stie ca ascultarea este cea dintai dintre toate virtutile de inceput, caci inlatura cu adevarat mandria si ne aduce smerita cugetare (Sf. Diadoh).


Despre blandete
Cel bland pentru Dumnezeu este mai intelept decat inteleptii si cel smerit cu inima e mai puternic decat cei puternici, caci poarta jugul lui Hristos (Sf. Marcu Ascetul).
Sa biruim prin blandete pe cei care ne-au ofensat; sa-i castigam prin evlavia noastra! Sa lasam sa-i pedepseasca cugetul lor si nu mania noastra (Sf. Grigorie Teologul).
Blandetea este cel dintai rod al bunatatii (Invatatura de credinta ortodoxa).
Blandetea este asezarea nemiscata a sufletului, care ramane acelasi la cinste si la necinste (Sf. Ioan Scararul).
Rautatea se inmoaie si se potoleste cu blandetea, iar nu cu alta rautate (Sf. Ioan Hrisostom).
Daca vrei sa biruiesti iutimea, castigandu-ti blandetea si indelunga rabdare, adu-ti aminte de Domnul Iisus Hristos (Sf. Efrem Sirul).
Dumnezeu oduhneste in inimile celor blanzi, iar sufletul tulburat este scaun pentru diavoli (Sf. Ioan Scararul).
Blandetea vine dintr-un suflet marinimos si dintr-o cugetare sanatoasa (Sf. Ioan Hrisostom).
Blandetea este stanca de care se sparg toate valurile grele ale vietii. Prin ea se intareste rabdarea, usa intelepciunii duhovnicesti (Sf. Ioan Scararul).
Prin bunavointa si blandete veti castiga inimile oamenilor, mult mai mult decat tot felul de cunostinte, de lumini si de stiinte (Sf. Ioan Hrisostom).


Despre cunostinta
Cunostinta lucrurilor foloseste omului in vreme de ispita si de trandavie. Dar in vreme de rugaciun e, il pagubeste (Sf. Marcu Ascetul).
Pe cel ce se mandreste cu cunostinta, judecata cea dreapta il va parasi (Sf. Maxim Marturisitorul).
Definitia cunostintei: a te uita pe tine cand te gandesti la Dumnezeu (Sf. Diadoh al Foticeii).
Calea spre cunostinta este smerenia (Sf. Maxim Marturisitorul).
Necunoasterea este o orbire de bunavointa a sufletului (Sf. Antonie cel Mare).
O buna nestiinta este mai buna decat o rea stiinta (Sf. Ioan Hrisostom).
Cel care crede ca stie tot nu are dragoste (Sf. Maxim Marturisitorul).
Inca nu e sluga credincioasa cel ce se reazema pe simpla cunostinta, ci cel ce crede prin ascultare lui Hristos, care a poruncit (Sf. Marcu Ascetul).
Cunostinta cea buna si lucratoare se naste prin infranare si iubire (Sf. Maxim Marturisitorul).
Raul se naste din nestiinta, iar binele care mantuieste sufletul este cunoasterea lui Dumnezeu (Sf. Antonie cel Mare).
Cu cat se ingrijeste omul mai mult de cunostinta celor vazute numai prin simtire, cu atat isi strange mai tare in jurul sau nestiinta de Dumnezeu (Sf. Maxim Marturisitorul).
Atata timp cat nu ne eliberam de lucrurile din afara de Dumnezeu, nu putem sa primim in noi cunostinta lui Dumnezeu (Sf. Vasile cel Mare).
Cunostinta lui Hristos ne vine prin curatia sufleteasca (Sf. Maxim Marturisitorul).
Daca esti iubitor de invatatura, fa-te iubitor si de osteneala. Caci simpla cunostinta ingamfa pe om (Sf. Marcu Ascetul).
Zidirea ne duce ca de mana la cunoasterea lui Dumnezeu (Sf. Ioan Hrisostom).
Din nestiinta se naste raul, si sufletul, necunoscand pe Dumnezeu si binele, va iubi pacatul si-l va infaptui (Sf. Antonie cel Mare).
Nu te lenevi sa aduni cele folositoare din citit (Sf. Nil Sinaitul).
Bun este numai omul care-L cunoaste pe Dumnezeu (Sf. Antonie cel Mare).
Nu este cu putinta a-L cunoaste pe Dumnezeu fara credinta (Sf. Ioan Hrisostom).
Maracinii rautatii si nestiintei impiedica cunostinta duhovniceasca (Sf. Maxim Marturisitorul).
Viata de aici e un somn adanc al nestiintei (Clement Alexandrinul).
Cunostinta fara faptele care urmeaza din ea nu e singura, chiar daca e adevarata. Caci fapta este intarirea oricarui lucru. Adeseori, din negrija pentru fapte, se intuneca si cunostinta. Caci lucrurile a caror implinire a fost nesocotita, s-au sters in parte si din amintire. Scriptura de aceea ne indeamna sa dobandim cunostinta lui Dumnezeu, ca sa-I slujim Lui cum se cuvine prin fapte (Sf. Marcu Ascetul).
Despre cunostinta de Dumnezeu
Nu pot fi iertate din inima greselile cuiva, fara cunostinta adevarata. Caci aceasta ii arata fiecaruia toate greselile cate le face (Sf. Marcu Ascetul).
Precum trupul, iesind din pantecele maicii, nu poate sa se hraneasca, fiind inca nedesavarsit, tot asa si sufletul, cand iese din trup, daca nu si-a agonisit prin buna vietuire cunostinta de Dumnezeu, nu poate sa se mantuiasca sau sa se uneasca cu Dumnezeu (Sf. Antonie cel Mare).
Cunostinta de Dumnezeu este pomul vietii, de care, impartasindu-se, cel curat ramane nemuritor (Sf. Talasie Libianul).
Sufletul care nu si-a agonisit cunostinta de Dumnezeu nu poate sa se mantuiasca sau sa se uneasca cu Dumnezeu (Sf. Antonie cel Mare).

Despre cunoastere
Cu cat cineva e mai neatent cu sine insusi, cu atat se socoteste pe sine mai placut lui Dumnezeu. Dar acela ce se sileste sa se curete de patimi, acela se rusineaza sa-si ridice ochii sai la Dumnezeu, caci se vede pe sine ca pe unul ce sta foarte departe de El (Avva Isaia Pustnicul).
Studiul cunoasterii de noi insine sa-l punem mai presus de orice alt studiu. Cea mai folositoare dintre toate cunostintele este aceea care ne da notiuni drepte despre noi insine si ne invata sa ne conducem (Sf. Ambrozie).
Om este acela care se cunoaste pe sine (Avva Pimen).
Se cunoaste pe sine insusi indeosebi acela care se socoteste pe sine nimic (Sf. Ioan Hrisostom) .
Nu-i nimic mai bun decat sa-ti cunosti neputinta si necunostinta (Sf. Petru Damaschin) .
Nu e nimic mai usor decat sa te inseli pe tine nsuti si, infumurandu-te cu slava desarta, sa te socotesti ca esti ceva, fiind nimic (Sf. Grigorie Teologul).
Vrei sa-l cunosti pe Dumnezeu? Cunoaste-te mai intai pe tine insuti (Avva Evagrie Ponticul).
Cel ce s-a invrednicit sa se vada pe sine este mai presus de cel ce s-a invrednicit sa vada ingeri (Sf. Isaac Sirul).
Cine cunoaste pe Dumnezeu si se cunoaste pe sine nu invinuieste pe nimeni pentru pacatele sale (Sf. Antonie cel Mare).
Sufletul nu se poate intinde niciodata dupa cunostinta lui Dumnezeu, daca Dumnezeu nu se va atinge de el (Sf. Maxim Marturisitorul).
Calea spre cunostinta este neprihanirea si smerenia, fara de care nimeni nu va vedea pe Domnul (Cuviosul Isihie Sinaitul).
Cunostinta sporeste pe masura ce fiecare se preface, intrand in unire cu harul indumnezeitor. Intr-o persoana desavarsita nu va mai ramane loc pentru "inconstient". Totul va fi patruns de lumina dumnezeiasca (Sf. Simeon Noul Teolog).
Una este cunoasterea lucrurilor si alta cunoasterea adevarului. Pe cata diferenta este intre soare si luna, pe atata e mai folositoare a doua decat prima (Sf. Marcu Ascetul).
Asa cum o albina inteleapta culege mierea din flori, astfel si tu, prin lectura buna, dobandeste-ti leac pentru suflet (Sf. Efrem Sirul).
Inima curata aduce mintea in stare de a cunoaste pe Dumnezeu. Curatia inimii este temeiul cunostintei noastre duhovnicesti (Sf. Simeon Noul Teolog).
Nu putem ajunge la adevarata cunostinta, cata vreme patima curviei zaboveste in ascunzisurile sufletului (Sf. Simeon Noul Teolog).


Despre curatie

Sufletul cel curat are puterea ca sa vada in el insusi - ca intr-o oglinda - pe Dumnezeu (Sf. Atanasie cel Mare) .
Oricat de mici sunt pacatele, ele pateaza constiinta, iar constiinta trebuie sa fie mereu curata, dar se pateaza totusi zilnic si atunci in toate zilele trebuie s-o curatim (Sf. Vasile cel Mare).
Curatia nu vine numai din a nu face rele, ci si din a stinge cu totul relele, prin implinirea cu grija a celor bune (Sf. Diadoh al Foticeei).
Cel ce vrea sa-si curete inima sa cheme necontenit pe Domnul Iisus Hristos impotriva vrajmasilor spirituali (Cuviosul Isihie Sinaitul).
De curatia inimii este strans legata virtutea fecioriei. Prin curatia inimii se intelege lipsa oricarui pacat, dar mai ales a pacatului desfranarii (Sf. Ioan Hrisostom).
Toti oamenii iubesc curatenia launtrica. Cu toate acestea nu se pot curati. De aceea trebuie sa cercetam cum si prin ce putem ajunge la curatenia inimii. Desigur ca nu altfel decat prin Cel ce s-a rastignit pentru noi (Sf. Macarie cel Mare).
Curatia este pazita de smerenie, infranare, rugaciune necontenita si meditatie duhovniceasca (Cuviosul Teognost).
Curatia inimii este cea mai inalta treapta a desavarsirii, a sfinteniei. De aceea ea va fi rasplatita cu cea mai mare fericire, care este privirea Fetei lui Dumnezeu (Invataturi de credinta ortodoxa).
Inima curata este aceea care nu mai este atrasa nimic din lumea aceasta. In ea venind Domnul, Isi scrie Legile Sale ca intr-o tablita (Sf. Maxim Marturisitorul).
Nu putem ajunge la adevarata curatie daca n-am ajuns mai intai, in inima noastra, la adevarata smerenie (Cuviosul Casian).
Curatia nu vine numai din a nu mai face cele rele, ci si din a stinge cu totul relele, prin implinirea cu grija a celor bune (Sf. Diadoh al Foticeei).
Viata necurata impiedica intelegerea adevarurilor inalte (Sf. Ioan Hrisostom).
Nu ma temeam de necuratia hainei, ci de necuratia poftei (Fericitul Augustin).
Viata necurata impiedica intelegerea lucrurilor duhovnicesti (Sf. Efrem Sirul).

Despre deznadejde
Alunga cainele deznadejdii cu piatra nadejdii (Cuviosul Teognost).
Ca sa nu pacatuiesti e nevoie de teama judecatii lui Dumnezeu. Pentru ca cel ce a pacatuit sa nu cada in deznadejde, e folositoare nadejdea spre milostivirea lui Dumnezeu (Sf. Vasile cel Mare).
Mai cumplit lucru este a deznadajdui decat a pacatui. Cel ce si-a pierdut nadejdea a pierdut totul. Si Iuda si Petru au pacatuit; cel dintai a cazut in deznadejde si si-a curmat viata, celalalt s-a ridicat prin nadejde, a plans si astfel a fost iertat de Domnul (Cuviosul Ioan Carpatiul).
Cand dispare nadejdea, iubirea piere (Sf. Ioan Scararul).
Mania distruge nadejdea (Sf. Ioan Scararul).
Tine mintea ta in iad si nu deznadajdui (Cuviosul Siluan Athonitul) .
Descurajarea este inselaciunea diavolului. Caci a zice: "Am pacatuit si deci nu mai am nadejde de a ma indrepta" este inselaciune (Cuviosul Siluan Athonitul).
Iuda a jignit pe Domnul mai putin vanzandu-L, decat indoindu-se de bunatatea Lui; el a pierdut nu atat din pricina nelegiurii sale, cat din pricina deznadejdii sale (Fericitul Augustin).
Cine deznadajduieste de mila lui Dumnezeu Il necinsteste, la fel cu cel ce sa indoieste de existenta Lui (Fericitul Augustin).
Sa stii ca e gand diavolesc acela care-ti spune: "Unde ai sa fugi? Nu ai pocainta, nu vei primi iertare!! (Avva Isaia Pustnicul).
Cu masra pacatelor noastre masurati-va smerenia voastra; marginiti-va mandria, dar nu masurati cu ea milostivirea lui Dumnezeu, care e nemarginita (Sf. Ioan Hrisostom).
A gresi e lucru omenesc, a deznadajdui e lucru dracesc (Sf. Nil Sinaitul).
Nici cu succesele sa nu te lauzi si nici in vremea greselilor sa nu te deznadajduiesti (Sf. Efrem Sirul).
Oricate pacate ar avea cineva si oricat de mari ar fi, milostivirea lui Dumnezeu e si mai mare pentru ca, dupa cum El Insusi este infinit, asa si mila Lui este infinita (Sf. Tihon Zadonschi).
Despre ganduri
Precum focul nu poate zabovi in apa, tot asa nici gandul urat in inima iubitoare de Dumnezeu (Sf. Marcu Ascetul).
De vin asupra noastra ganduri fara voie, sa fim siguri ca iubim cauzele lor; iar de vin ganduri cu voie, iubim si lucrurile spre care se indreapta (Sf. Marcu Ascetul).
Cugetul bun se pastreaza prin rugaciune, iar rugaciunea curata prin cugetul bun (Sf. Marcu Ascetul).
Nimic nu tulbura ochiul atat de mult ca un cuget rau (Sf. Ioan Hrisostom).
Mustrarea cugetului este o doctorie a dragostei lui Dumnzeu pentru vindecarea sufletului nostru (Clement Alexandrinul).
Constiinta curata ridica sufletul, iar gandul murdar il doboara la pamant (Sf. Talasie Libianul).
Dupa cum gerul ingheata trupul, tot asa si un cuget rau ingheata sufletul (Sf. Ioan Hrisostom).
Radacinile gandurilor sunt pacatele vazute, pe care le savarsim cu mainile, cu picioarele si cu gura (Sf. Marcu Ascetul).
Sa nu dispretuiesti a avea grija de ganduri. Caci lui Dumnezeu nu I se ascunde nici un gand. Cand vezi vreun gand ca-ti fagaduieste slava omeneasca, sa stii sigur ca-ti pregateste rusine (Sf. Marcu Ascetul).
Mai intai sa avem gand curat in mintea noastra, fiindca radacina lucrurilor primeste sfatul cel din inima (Sf. Vasile cel Mare).
Cugetul intinat asemenea unei lampi a carei claritate este intunecata de murdarii ne face sa vedem lucrurile neclar si intunecat (Avva Dorotei).
Pe cel osandit mai mult il va tortura cugetul ca a pierdut cerul decat cele mai infioratoare chinuri ale iadului (Sf. Ioan Hrisostom).
Cel purtat de ganduri e orbit de ele. Ele vede lucrarile pacatului, dar pricinile lor nu le poate vedea (Sf. Marcu Ascetul).
Se poate intampla ca unul, implinind pe fata o porunca, sa slujeasca in ascuns patimei si, prin ganduri pacatoase, sa strice fapta buna (Sf. Marcu Ascetul).
Din inima impatimita de placere rasar ganduri si cuvinte spurcate. Iar din fum cunoastem materia care mocneste inauntru (Sf. Marcu Ascetul).
Sa-ti fie urate gandurile iubitoare de trup, pentru ca ele in aceeasi vreme corup si spurca sufletul (Sf. Nil Sinaitul ).
Un gand care zaboveste arata impatimirea omului. Iar daca e alungat repede, arata razboi si impotrivire (Sf. Marcu Ascetul).
Gandurile rele sunt dusmanii lui Dumnezeu. Ele impiedica sa se faca voia Lui (Sf. Marcu Ascetul).
Smulge gandurile rele prin alte ganduri (Sf. Nil Sinaitul ).
Cel ce ocroteste un sarpe in san si un gand rau in inima va fi omorat (Sf. Teodor Studitul).
Noi devenim imparati, daca ne stapanim gandurile rele (Sf. Ioan Hrisostom).
Razboiul dracilor prin mintea noastra, prin ganduri, e mai periculos ca razboiul acelora prin lucruri (Sf. Maxim Marturisitorul).
Sa nu ingadui niciodata sa intre in inima ta vreun gand care sa manie pe Dumnezeu (Avva Siluan).
Gandurile rele sunt avutii rele; cel ce nu se leapada de ele nu va ajunge la cunostinta (Sf. Talasie Libianul ).
Fii portarul inimii tale ca sa nu intre nimeni intr-insa. Zi mereu gandurilor care vin: "Esti tu dintre ai nostri sau dintre vrajmasii nostri?" (Iosua V, 13 ) (Avva Stratighie).
Sufletul patimasului e fabricat de ganduri rele (Sf. Talasie Libianul ).
Asa cum nu tii o scorpie in san, tot asa sa nu tii un gand rau in inima ta (Avva Evagrie Ponticul).
Gandul, cuvantul si fapta trebuie sa actioneze in chip vrednic de numele de crestin (Sf. Grigorie de Nyssa).
Sa nu te gandesti sa neglijezi vreodata gandurile, caci nici un fel de gand nu se poate ascunde de Dumnezeu (Sf. Marcu Ascetul).
Fiecare pacatuieste din cauza ca, in vremea navalirii gandurilor rele, nu le respinge indata (Avva Serin).
De nu ne vom indeletnici cu Dumnezeu, vom fi atrasi de momelile gandurilor (Sf. Maxim Marturisitorul).
Precum fara corabie nu e cu putinta a trece marea, asa fara chemarea lui Iisus Hristos e cu neputinta a izgoni momeala gandului rau (Cuviosul Isihie Sinaitul).
Nu se formeaza norii fara miscarea vanturilor, nici patima nu se naste fara ganduri (Sf. Marcu Ascetul).
"Gandul lui Hristos" (Filip. II, 5 ) il are cel ce cugeta ca El si prin toate Il cugeta pe El (Sf. Maxim Marturisitorul).
Precum gradinarul, daca nu pliveste buruienile, ineaca legumele, asa si mintea, daca nu curateste gandurile, pierde cunostinta adevarului (Sf. Talasie Libianul).
Dupa cum nu e bine sa lasi sa creasca iarba pe straturi impreuna cu legumele, tot asa e rau sa lasi sa creasca in suflet gandul viclean (Sf. Efrem Sirul).
Asa cum sarpele scos dintr-o gaura intunecoasa la lumina cauta sa fuga si sa se ascunda, tot astfel si gandurile rele, fiind date pe fata printr-o sincera recunoastere si marturisire, vor fugi de la om (Avva Moise).
Inima ni se acreste de veninul gandurilor rele (Cuviosul Isihie Sinaitul).
Lucrurile de care te rusinezi in fata oamenilor, sa socotesti ca e rusine sa te gandesti la ele (Avva Isaia Pustnicul).
Duhul Sfant, afland mintea golita de pofte si ganduri rele, o umple de cunostinta tainelor dumnezeiesti (Sf. Talasie Libianul).
Cel ce s-a predat pe sine gandurilor rele e cu neputinta sa se curateasca de pacate dupa omul din afara (Cuviosul Filotei Sinaitul).
Aduna-ti mintea si pazeste-ti gandurile; si pe care le vei afla patimase, razboieste-le (Sf. Talasie Libianul).
Daca ai aruncat materia si te-ai lepadat de lume, leapada-te acum si de gandurile rele (Sf. Talasie Libianul).
Sa nu zici: cum se va deda saracul placerii, neavand cele ce pricinuiesc? Caci cineva poate sa se dedea placerii prin ganduri in chip si mai ticalos (Sf. Marcu Ascetul).
Samanta patimilor sunt gandurile rele. In minte seamana diavolul aceasta blestemata samanta (Sf. Antonie cel Mare).
Ridica-ti adesea mintea spre rugaciune si distruge gandurile care se apropie de inima (Sf. Talasie Libianul).
Gandurile bune sunt asemenea pietrelor scumpe si margaritarelor; gandurile necurate sunt pline de oase de morti, de toata necuratia si putoarea (Sf. Macarie cel Mare).
Obisnuieste-ti urechea sa auda des cuvinte duhovnicesti si mintea ta se va departa de ganduri necurate (Sf. Talasie Libianul).
Nu atacul gandului este pacat, ci convorbirea mintii, care vorbeste prieteneste cu el (Sf. Marcu Ascetul).
Nu putem cugeta la Dumnezeu, daca n-am iesit din cele multe (Sf. Maxim Marturisitorul).
Dracii razboiesc sufletul mai ales prin ganduri, nu prin lucruri (Avva Ilie Ecdicul).
Stapaneste-ti mania si pofta si te vei izbavi de ganduri rele (Sf. Talasie Libianul).
Toata lupta omului trebuie sa se dea in minte; el trebuie sa nimiceasca padurea gandurilor rele care-l inconjoara (Sf. Macarie cel Mare).
Nu-ti hrani prea mult trupul tau si gandurile spurcate se vor imputina in tine (Avva Evagrie Ponticul).
Gandurile rele nu ne stapanesc prin forta lor, ci prin putinatatea credintei noastre si prin lipsa implinirii poruncilor lui Dumnezeu (Sf. Marcu Ascetul).
Cei ce vorbesc dulce cu patimile prin ganduri, dar nu vin la incuviintare, se aseamana cu cei ce lasa fiara sa intre inauntrul tarinii (Avva Ilie Ecdicul).
Gandul patimas este izvorul si pricina stricaciunii in trup. Cine vegheaza, insa, il alunga (Cuviosul Ioan Carpatiul).
Mintea lucrata de dragostea dumnezeiasca produce ganduri despre Dumnezeu (Sf. Talasie Libianul).
Dupa cum nu poti impiedica vantul sa sufle in pieptul deschis, tot asa nu poti opri navala gandurilor; pentru ca sufletul omenesc, dupa insusi firea lui (in urma caderii in pacat a stramosilor), este deschis pentru actiunile raului (Avva Pimen).

Despre ispite

Cel ce vrea sa biruiasca ispitele fara rugaciune si rabdare nu le va departa de la sine, ci mai tare se va incalci cu ele (Sf. Marcu Ascetul).
Fugi de ispita prin rabdare si prin rugaciune. Caci daca i te impotrivesti fara acestea, vine asupra-ti si mai navalnic (Sf. Marcu Ascetul).
Daca n-ar exista satana care ne ispiteste si ne stramtoreaza, atunci nu s-ar vadi cine este plin de osardie si cine este lipsit de o buna iscusinta sau lenes (Sf. Nil Sinaitul).
Prin puterea Sa, Hristos a biruit pe ispitorul; il putem birui si noi cu puterea si cu numele lui Iisus.
Numele lui Iisus e mai puternic decat otelul, mai tare decat granitul. Nu exista scut mai puternic, nu exista o arma mai puternica in razboiul duhovnicesc decat rugaciunea lui Iisus (Avva Iov).
Despre infranare
Inceputul rodirii este floarea si inceputul faptuirii este infranarea (Sf. Vasile cel Mare).
Infranarea este un nume de obste, care se adauga la numele tuturor virtutilor (Sf. Diadof al Foticeei).
Infranarea si umilinta cea din afara a trupului sunt pazitoarele comorilor dumnezeiesti dinlauntru (Sf. Maxim Marturisitorul).
Pazeste infranarea totdeauna, ca sa nu cazi, prin neegalitate, in cele contrare (Sf. Talasie Libianul).
Amesteca infranarea cu simplitatea si insoteste adevarul cu smerita cugetare si te vei vedea sezand la masa cu dreptatea (Avva Ilie Ecdicul).
Omul nu este menit sa fie rob stomacului si patimilor legate de cele de sub pantece, ci pentru a realiza lucruri marete (Sf. Vasile cel Mare).
Precum tacerea la vreme este frana maniei, asa mancarea cu masura este frana poftei, iar rugaciunea de un singur gand, a gandurilor neasezate (Avva Ilie Ecdicul).
Cei ce doresc mai mult decat le trebuie sunt mai nenorociti decat cersetorii (Sf. Ioan Hrisostom).
Daca nu primesti infranarea, nu poti primi nici mangaierea ei, caci cel ce nu se satura de la hrana si bautura e purtat de manie fara randuiala; unul ca acesta se aseamana cu o corabie purtata de valuri, al carei carmaci este diavolul (Sf. Ioan Damaschin).
Cel ce nu se stapaneste pe sine cum va putea sa conduca pe altii cu randuiala (Sf. Ioan Hrisostom).
Infranarea, stapanirea de sine este totuna cu puterea. Numai cine are putere poate stapani (Sf. Barnaba).
Somnul prea mult e o piedica pentru neprihanire (Cuviosul Teognost).

Despre lacomia pantecelui

Pentru noi, insa, care cautam hrana cea cereasca, este nevoie sa stapanim peste stomacul cel de sub cer (Sf. Clement Alexandrinul).
Cine este prea gras nu va putea niciodata sa treaca pe poarta cea stramta a cerului (Sf. Grigorie de Nyssa).
Imbuibarea este material pentru poftele josnice si pentru viermii pacatelor (Sf. Ioan Hrisostom).
Trupul este ca un cal furios si care nu se imblanzeste decat cu micsorarea hranei (Fericitul Augustin).
Stapaneste-ti pantecele ca sa nu te stapaneasca el pe tine (Sf. Ioan Scararul).
Nimic nu ajuta mai mult la sanatate, nimic la agerimea simturilor, nimic la alungarea bolilor, cum ajuta cumpatarea in mancare (Sf. Ioan Hrisostom).
Daca vrei sa birui lacomia stomacului, iubeste cumpatarea si fii cu frica de Dumnezeu si vei birui (Sf. Efrem Sirul).
Precum pamantul gras si umed naste viermi, asa si imguibarea cu mancaruri si bauturi este cuib cald pentru patimi si pentru viermii ispitelor (Sf. Ioan Hrisostom).
De bucate numai atat sa ne slijim cat sa traim, nu ca sa ne facem robi poruncilor poftei. Primirea hranei cu masura si socoteala da trupului sanatate si nu-i ia sfintenia (Sf. Casian Romanul).
Hraneste-ti trupul, dar nu-l omori prin lacomie (Sf. Ioan Hrisostom).
Prea multa hrana naste in suflet suferinta, uitarea si slabirea mintii (Sf. Clement Alexandrinul).
Stomacul si mancarea sunt la fel: absorb ce se varsa in ele fara sa se sature. Una consumand prin digestie, cealalta prin saratura, poftind mereu si neinchizandu-si gura (Sf. Nil Ascetul).
Sa nu se amageasca nimeni cu saturarea pantecelui si sa nu se lase furat de placerea gatlejului. Sa nu ne facem robi pornirilor poftei; masura si socoteala dau trupului sanatate si sfintenie (Sf. Casian Romanul).
Pe Adam neinfranarea pantecelui l-a scos din rai (Sf. Ioan Hrisostom).
Lipsa de masura este un rau in toate privintele, dar se vadeste indeosebi cand este vorba de mancare (Sf. Clement Alexandrinul).
Dumnezeul unora este banul, Dumnezeul altora este pantecele. Si oare nu sunt acestia idolatri, ba inca si mai rai decat aceia? (Sf. Ioan Hrisostom).




Despre lacrimi si plans
Sa plangem pe masura faradelegii; pentru o rana adanca sa fie o tamaduire adanca si indelungata; pocainta nu trebuie sa fie mai mica decat nelegiuirea (Sf. Ciprian).
Nu numai ca nu plangem faptele savarsite de noi, ci mai si inmultim ceea ce ar trebui sa plangem (Sf. Grigorie Teologul).
Plansul tau sa corespunda cu pacatele tale. Daca a ta cadere nu este mare, iti sunt de ajuns lacrimile; daca insa este mare, trebuie sa fie un rau de lacrimi. Daca esti curat, atunci imtrumuta-ti lacrimile altuia si plange impreuna cu fratele pentru pacatele lui. Dar, o!, de-am plange noi numai pentru pacatele noastre! (Sf. Ioan Pustnicul).
Rugaciunea imputernicita de lacrimi scoate afara din suflet toate gandurile care o dusmanesc (Avva Ilie Ecdicul).
Lacrimile in vremea rugaciunii sunt o frumoasa baie, iar dupa rugaciune sa tii minte pentru ce ai plans (Sf. Nil Sinaitul).
Smerenia este mama lacrimilor si a cumpatarii (Sf. Ioan Hrisostom).
Sa plangem, fratilor! Ochii nostri sa verse lacrimi inainte de a trece acolo unde lacrimile noastre vor arde trupurile noastre (Sf. Macarie cel Mare).
Socoteste postul drespt arma, rugaciunea putere, lacrimile baie (Sf. Nil Sinaitul).
Cel ce spune ca-si plange pacatele sale si continua sa le faca se inseala singur pe sine (Avva Isaia Pustnicul).
Sufletul apasat de necazuri se ridica spre Dumnezeu prin lacrimile pocaintei (Sf. Ioan Scararul).
David a pacatuit numai o data si a plans totdeauna, iar tu pacatuiesti totdeauna si nu plangi niciodata (Fericitul Augustin).
Ferice de cel care isi plange cu adevarat pacatele (Avva Isaia Pustnicul).
Dupa cum bucuria lumeasca este amestecata cu tristete, tot asa lacrimile dupa Dumnezeu odraslesc o bucurie permanenta si nevestejita (Sf. Ioan Hrisostom) .
Sf. Apostol Pavel a plans trei ani zi si noapte indreptand lipsurile altora (Fapte 20, 31), iar noi nu plangem nici pentru ale noastre (Sf. Ioan Hrisostom).

Despre lene
Orice placere trupeasca vine dintr-o lenevire de mai inainte. Iar lenevirea se naste din necredinta (Sf. Marcu Ascetul).
De nimeni nu se apropie diavolul asa de lesne ca de cel ce traieste in trandavie si lene (Sf. Tihon).
Odihna si trandavia sunt pierzarea sufletului si pot sa-i faca rau mai mult decat demonii (Sf. Ioan Scararul).
Daca vrei sa birui lenea, fa orice lucru, cat de mic, sau invata si roaga-te fara incetare (Sf. Efrem Sirul).
Lenea este nascatoare de viclenie (Sf. Vasile cel Mare).
Fara lucru sa nu fie nimenea, caci lenea povatuieste la tot raul (Cuviosul Paisie Velicikovski).
Lenea e mama viciilor, pentru ca ea rapeste bunatatile pe care le ai, iar pe cele pe care nu le ai nu ingaduie sa le dobandesti (Sf. Nil Sinaitul).
Nepasatorul s-a vandut multor stapani; asa cum il poarta, asa umbla (Sf. Talasie Libianul).
Lenea schimba duhul in carne, iar carnea in putrezire (Patericul).
Trandavia este moartea sufletului (Fericitul Ieronim).
Nu se cuvine a milui si a ajuta pe acela care poate lucra si sade nelucrator (Sf. Teofilact).
Lucrarea mainilor si osteneala picioarelor opreste pe om de la pacate (Epifanie).
Cel ce nu lucreaza, desi ar putea lucra, desigur ca prin trandavia sa va deveni iscoditor (Sf. Ioan Hrisostom).
Lenesul nu poate deveni credincios (Didascalia).
Ostenelile sunt pretutindeni calauzele celor buni (Sf. Ioan Hrisostom).
Pamantul nelucrat se umple de maracini si sufletul nepasator de patimi (Sf. Talasie Libianul).
De nu lucreaza cineva, nu are pe Hristos in sine! (Avva Ilie).
Lenea se naste din necredinta (Sf. Marcu Ascetul).
Nici unul dintre cei care cred in Dumnezeu nu trebuie sa stea fara lucru (Constitutiile apostolice).
D espre lene si lucrurile lumii
Trei sunt lucrurile in jurul carora se invarteste tot ce-i lumesc: mancarea, avutia si slava (Sf. Maxim Marturisitorul).
Orice lucru din lume care este iubit ingreuneaza inima, o stapaneste si nu-i ingaduie sa se inalte (Sf. Macarie cel Mare).
Nu vorbiti cu gura de Iisus Hristos, cata vreme doriti cu sufletul dupa cele lumesti (Sf. Ignatie Teoforul).
Noi nu putem zice ca lucrurile pamantesti sunt ale noastre, fiindca nu le putem duce cu noi; dincolo ne insotesc numai virtutile (Sf. Ambrozie).
Sa nu ne entuziasmam pentru cele ale lumii acesteia, ci sa petrecem tot timpul vieti in trezvie (Sf. Ioan Hrisostom).
Veacul acesta si cel viitor sunt doi dusmani. Cel dintai spune: desfranare, iubire de argint, inselaciune. Celalalt spune: leapada acestea. Nu putem fi prieteni si ai unuia si ai altuia (Sf. Clement Romanul).
Sa nu te atraga la pamant dorul celor trecatoare pe tine, cel ce cugeti la cele ceresti. Caci, daca te leaga ceva pamantesc, esti ca vulturul care are piciorul prins in lat (Cuviosul Teobnost).
Viata din lumea aceasta n-are mai mult pret decat visele (Sf. Ioan Hrisostom).
Cine a renuntat la lume este mai presus de onorurile ei si decat imparatia ei. Cine se inchina lui Dumnezeu si lui Hristos nu doreste imparatiile lumesti (Sf. Ciprian).
Sa taiem funiile ce ne infasoara, caci astfel sunt toate lucrurile pamantesti (Sf. Ioan Hrisostom).
Cel ce a gustat din cele nadajduite arunca cele de fata. Caci tot dorul si l-a golit in acelea (Sf. Talasie Libianul).
Sa nu te indulceasca veseliile pamantesti care sunt vremelnice, acestea sunt undita care ademeneste si prinde sufletul ca pe un peste (Sf. Nil Ascetul).
Oamenii care s-au dedat mult grijilor vietii sunt asemenea pasarilor satule, care in zadar mai poarta aripi, caci se tarasc pe pamant laolalta cu dobitoacele (Sf. Vasile cel Mare).
Nimeni nu se poate apropia de Dumnezeu daca nu se va departa de lume (Sf. Isaac Sirul).
Lumea este mormantul Domnului (Sf. Maxim Marturisitorul).
Pentru cel credincios nu exista in lumea aceasta o casa si o patrie adevarata, ci pretutindeni este numai o pribegie si un surghiun (Sf. Tihon).
Cauza tuturor relelor prezente este alipirea de lucrurile prezente (Sf. Ioan Hrisostom).
Ar fi o nebunie sa ne gandim ca e cu putinta sa ne desfatam cu lumea si cu imparatia lui Hristos (Fericitul Augustin).
Lumea aceasta este asemenea unei corabii, admirabil infrumusetata, dar primejdioasa la calatorie (Sf. Filaret al Moscovei).
Dumnezeu il iubeste pe acela pe care lumea il uraste (Sf. Tihon).
Cine s-a lepadat de lumea aceasta trebuie sa creada cu tarie si sa-si mute gandurile intr-o alta lume prin Duh. Acolo trebuie sa umble si sa se bucure (Sf. Macarie cel Mare).
Ce sunt lumea si cele lumesti ? Inteleg pacatul, alipirea de cele trecatoare si patimile (Sf. Simeon Noul Teolog).
O, omule, tu pretuiesti ceea ce are cineva aici ? Gandeste-te la ceea ce duce cu sine (Fericitul Augustin).
Lumea simte o placere sa te abata de la calea cea dreapta, dar niciodata nu te va duce catre scop,--stie sa trezeasca setea, dar nu poate sa sature sufletul,--fagaduieste totul, dar spre sfarsit --in cea mai mare parte--iti ia inapoi totul (Sf. Filaret al Moscovei).

Despre mandrie
Mandria este mama viciilor, din pricina careia si diavolul s-a facut diavol, nefiind astfel mai inainte (Sf. Isaac Sirul).
Mandria este lipsa cunoasterii lui Dumnezeu (Sf. Maxim Marturisitorul).

Mandria este primul pui al diavolului (Avva Evagrie Ponticul).
Mandria este iubirea de sine pana la dispretuirea lui Dumnezeu, smerenia este iubirea lui Dumnezeu pana la dispretuirea de sine (Fericitul Augustin).
Este mai buna infrangerea cu smerenie, decat biruinta cu mandrie (Patericul).
Cand patimile s-au potolit, vine mandria, iar aceasta se intampla fiindca n-au fost taiate pricinile (Cuviosul Isihie Sinaitul).
Toate pacatele sunt urate inaintea lui Dumnezeu, dar cel mai uracios pacat este mandria (Sf. Antonie cel Mare).
Daca va incepe sa te stapaneasca mandria, adu-ti aminte cum din cauza ei pier toate roadele virtutii si ea va fugi de la tine (Avva Isaac Pustnicul).
Mandria nu-i un semn al belsugului in virtute, caci, precum multe fructe inclina crengile pomului la pamant, tot asa prisosul virtutii creeaza un sentiment smerit (Sf. Nil Ascetul).
Nu te ridica la inaltime, ca sa nu cazi in adancime (Sf. Grigorie Teologul).
Mandria este defaimare de Dumnezeu, iar trufia este defaimare de oameni (Sf. Teofilact).
Mandria este intaia nascuta a mortii. Ea a omorat pe ingeri in cer si pe Adam pe pamant (Sf. Grigorie Dialogul).
Slava desarta este alungata de lucrarea in ascuns, iar mandria de vointa de a pune pe seama lui Dumnezeu toate ispravile (Sf. Maxim Marturisitorul).
Cand cazi, suspina, iar cand sporesti, nu te ingamfa (Sf. Nil Sinaitul).
Pe cel smerit multi il iubesc, iar pe cel mandru si infumurat il urasc si oamenii care au acelasi duh de mandrie (Avva Iacov).
Sa gresesti si sa gandesti multe despre tine este mai rau decat pacatul insusi (Sf. Ioan Hrisostom).
Cel ce zideste pe propria sa putere cade, precum cade si se pravaleste la pamant cel ce calca pe panza de paianjen (Sf. Nil Ascetul).
Multi au dezbracat toate hainele de piele. Dar pe cea de pe urma, cea a slavei desarte, numai cei ce au dispretuit-o pe maica ei, adica dorinta de a-si placea lor (Avva Ilie Ecdicul).
Trufia produce o cugetare confuza, intrucat ea consta in doua nestiinte: a ajutorului lui Dumnezeu si a neputintei proprii (Sf. Isaac Sirul).
Cel ce se mandreste cu darurile naturale, adica cu mintea ascutita, cu usurinta priceperii, cu iuteala judecatii si cu alte capacitati capatate fara munca, acela nu va primi niciodata bunatatile supranaturale. Caci cel ce este necredincios in cele putine va fi necredincios si plin de slava desarta si in cele multe (Sf. Ioan Scararul).
Stralucirea fulgerului arata de mai inainte bubuitura tunetului, iar slava desarta, prin aparitia ei, vesteste mandria (Sf. Nil Sinaitul).
Mare este inaltimea smeritei cugetari; adanca este prapastia inaltei cugetari si de aceea va sfatuiesc sa o iubiti pe prima, sa nu cadeti in cea de-a doua (Avva Isidor).
Tu, Doamne, Te impotrivesti celor mandri. Dar ce mandrie mai mare ar putea exista decat afirmatia prosteasca ca as fi din fire ceea ce Esti Tu ? (Fericitul Augustin).
Trei gropi ne sapa noua demonii: intai dau lupta impotriva noastra pentru a ne opri de a face binele; al doilea, daca nu reusesc, cauta sa ne abata si sa faptuim binele fara Dumnezeu; daca nici asa nu reusesc, intrebuinteaza a treia groapa: ne lauda pentru binele faptuit, ca sa ne umflam de mandrie (Sf. Ioan Scararul).
Mandria este ca o umflatura a sufletului plina de noroi; daca e coapta, se sparge si pricinueste multa scarba (Sf. Nil Ascetul).
Mandria este o otrava care ucide nevinovatia (Fericitul Augustin).
Mandria este semnul osandei (Evagrie Ponticul).
Dupa cum cineva nu nimiceste numai un madular al trupului, ci intreg trupul, asa si mandria nu strica numai o parte a sufletului, ci intreg sufletul (Sf. Casian Romanul).
Doboara-ti gandul inaltarii mintii inainte de a te dobori el pe tine (Sf. Efrem Sirul).
Despre manie
Hrana focului sunt lemnele, iar hrana celui manios este mandria mintii (Sf. Efrem Sirul).
Curateste-ti mintea de manie, de amintirea raului si de ganduri urate. Atunci vei putea cunoaste salasluirea lui Hristos in tine (Sf. Maxim Marturisitorul).
Gandurile unui om manios sunt pui de vipera care devoreaza inima celui care le-a nascut (Sf. Nil Sinaitul).
Nu este asa de mare folosul de pe urma postului, cat e de mare paguba maniei (Avva Moise).
Maniosii nu pot ajunge la cunoasterea lucrurilor duhovnicesti si la lumina Dumnezeiasca (Sf. Casian Romanul).
Mania este impletita cu amintirea raului. Cel ce tine minte raul este nelegiuit (Sf. Maxim Marturisitorul).
Mania este ciuma rugaciunii (Avva Evagrie Ponticul).
Mania este o betie. Nenorocirea acelora care sunt beti fara sa se fi imbatat de vin (Sf. Vasile cel Mare).
Maniosul este un epileptic sufletesc (Sf. Ioan Scararul).
Mania este o firma care arata ce este omul, chiar impotriva lui (Sf. Grigorie Teologul).
Mania este semnul vadit al celor ce nu cinstesc pe Dumnezeu (Sf. Antonie cel Mare).
Mania este in om o groapa pentru el; cine si-a frant mania, acela a trecut aceasta groapa (Sf. Efrem Sirul).
Mania este un primejdios sfatuitor pentru oricine. Tot ce se intreprinde la manie nu e niciodata chibzuit (Sf. Grigorie Teologul).
Mania este avocatul poftei (Sf. Maxim Marturisitorul).
Mania nu trebuie sa fie cu cei ce se roaga. Ea este veninul serpilor (Avva Evagrie Ponticul).
Mania orbeste ochii sufletului si nu-l lasa sa vada Soarele Dreptatii (Sf. Casian Romanul).
Mania se da pe fata mai mult si mai des ca oricand atunci cand auzim cuvinte de contradictie, de demascare si de ponegrire din partea aproapelui. Toate acestea nu-l atata pe adevaratul crestin, asa cum laudele de la altii nu-i inalta inima (Sf. Marcu Ascetul).
Maniosul nu poate deosebi lucrurile rele de cele bune (Sf. Casian Romanul).
Ce poate fi mai manios decat un om manios fara incetare? (Sf. Ioan Hrisostom).
Mania obisnuieste mai mult decat celelalte patimi sa tulbure si sa zapaceasca sufletul (Sf. Diadoh al Foticeei).
Duhul Sfant fuge din credinciosii maniosi (Sf. Casian Romanul).
Daca cineva s-ar infrana de la mancaruri si bauturi, dar prin gandurile sale ar intarata mania, acela se aseamana cu o corabie ce calatoreste pe mare avand pe dracul carmaci (Avva Evagrie Ponticul) .
Niciodata si nicaieri nu gaseste diavolul un loc mai propriu si mai potrivit pentru el ca in manie si dusmanie (Sf. Ioan Hrisostom).
Cel ce se manie si tine minte raul, oricat ar iubi rugaciunea, nu este nevinovat. Caci este asemenea celui ce vrea sa aiba vederea agera, dar isi tulbura ochiul (Avva Evagrie Ponticul).
Nu este biruinta mai mare decat sa-ti birui mania si iutimea (Sf. Tihon).
E mai bine sa tai mania printr-un zambet, decat sa te infurii ca o fiara neimblanzita (Sf. Efrem Sirul).
A te mania este in firea omului, dar ca sa inabusi mania este in firea crestinului (Fericitul Ieronim).
Nu ingadui maniei sa se ridice pana la gatlejul tau (Avva Isidor).
Maniosul, chiar de ar scula vreun mort, nu este primit de Dumnezeu (Avva Agaton).
Unde sunt rautatea si mania, acolo nu vine in zadar duhul blandetii (Sf. Ioan Hrisostom).
Iubirea este fraul maniei (Avva Evagrie Ponticul).
Mania, cand este supusa si ascultatoare fata de minte, este asemenea cainelui langa cioban (Sf. Vasile cel Mare).
O mare linistita e o priveliste placuta, dar o stare pasnica a duhului e si mai placuta (Sf. Nil Sinaitul).
Nimic nu umple cugetul de necuratie ca mania (Sf. Ioan Hrisostom).
Cel ce se manie isi omoara sufletul (Sf. Efrem Sirul).
Cel mandru este si manios (Sf. Teofilact).
Mania este un foc. Mania este o betie mai cumplita decat cea a vinului (Sf. Ioan Hrisostom).
Scopul diavolului este ajutat foarte mult de mania noastra. Mania este vinul serpilor (Avva Evagrie Ponticul).

Despre minte
Mintea se arata in suflet, iar natura in trup. Mintea indumnezeieste sufletul, iar natura e revarsata in trup. In tot trupul este natura, dar nu in tot sufletul minte. De aceea nu tot sufletul se mantuieste (Sf. Antonie cel Mare).
Asa cum, sparta, o conducta de apa nu poate sa tina apa in ea, tot astfel un ochi desfatat in placeri nu poate sa tina mintea curata (Sf. Efrem Sirul).
Precum trupul are ca lume lucrurile, asa si mintea are ca lume ideile. Si precum trupul se desfraneaza cu trupul femeii, asa si mintea se desfraneaza cu ideea femeii (Sf. Maxim Marturisitorul).
Inima curata, care vede pe Dumnezeu, nu o pot face virtutile singure fara venirea Duhului Sfant, asa cum fierarul nu poate curati fierul numai cu uneltele sale fara ajutorul focului (Sf. Simeon Noul Teolog).
Precum trupul fara suflet este mort, asa si sufletul fara puterea mintii este nelucrator si nu poate mosteni pe Dumnezeu (Sf. Antonie cel Mare).
Mintea curata este scaun al lui Dumnezeu (Avva Evagrie Ponticul).
Mintea devine oarba prin trei patimi: iubirea de argint, slava desarta si iubirea de placeri (Sf. Marcu Ascetul).
In lucrurile in care zaboveste mintea, in acelea se si largeste (Sf. Maxim Marturisitorul).
Locul mintii sanatoase este cunostinta si frica de Dumnezeu (Sf. Maxim Marturisitorul).
Daca mintea nu s-a desfacut din toate ale simturilor, nu se poate sui pe inaltimile duhovnicesti (Avva Ilie Ecdicul).
Necuratia mintii consta in cunostinta mincinoasa, ignorarea a ceva din cele universale, in ganduri patimase si in consimtirea la pacat (Sf. Maxim Marturisitorul).
Mintea desavarsita este aceea care s-a imbatat de cunostinta, iar sufletul desavarsit este acela care s-a tesut cu virtutile (Sf. Talasie Libianul).
Mintea cea curata vede lucrurile drept (Sf. Maxim Marturisitorul).
Mintea iese afara din sine si asa se uneste cu Dumnezeu, devenita mai presus de minte (Sf. Grigorie Palama).
Sufletul primeste cunostinta celor dumnezeiesti pe masura curatiei mintii (Sf. Talasie Libianul).
Precum ochiul este atras de frumusetea celor vazute, la fel mintea curata este atrasa de cunostinta celor nevazute (Sf. Maxim Marturisitorul).
Nu va inceta mintea sa se invarteasca in jurul placerilor, pana ce nu se va indeletnici cu contemplatia (Sf. Talasie Libianul).
Loc sfant si locas al lui Dumnezeu este si mintea omului, in care demonii prin gandurile patimase pustiesc sufletul, asezand idolul pacatului (Sf. Maxim Marturisitorul).
Cand mintea se intineaza, se pateaza impreuna cu ea si lucrarea (Sf. Maxim Marturisitorul).
Mintea se intineaza si ramane neroditoare atunci cand vorbeste cuvinte lumesti. Cu cat suntem mai atenti la minte, ne luminam si cu cat suntem mai neatenti, ne intunecam (Cuviosul Isihie Sinaitul).
Mintea se face straina de cele ale lumii atunci cand isi taie orice atractie fata de cele simtite (Sf. Talasie Libianul).

Despre moarte
Aducerea aminte de moarte este o moarte de fiecare zi. Aducerea aminte de moarte e un suspin de fiecare ceas (Sf. Ioan Scararul).
Nu toata poftirea mortii este buna. Caci sunt unii care, gresind neincetat din forta deprinderii, o doresc pe aceasta cu smerenie. Si sunt iarasi altii care nu vor sa se pocaiasca, si acestia o cer din deznadejde. Si sunt iarasi altii care nu au frica de moarte, deoarece se socotesc pe ei nepatimasi, din mandrie. In sfarsit, sunt unii care cer plecarea de aici prin lucrarea Duhului Sfant.
Frica de moarte il intristeaza pe omul osandit de constiinta sa; dar cel care are in el o buna marturisire, acela doreste cu aceeasi pasiune si moartea, si viata (Sf. Ioan Scararul).
Nestiind locul si vremea in care ne asteapta moartea, o vom astepta in orice vreme si in orice loc (Fericitul Augustin).
Asteapta totdeauna moartea, dar nu te teme de ea (Sf. Nil Sinaitul).
Numai cel ce a inteles intr-adevar ce este hotarul acestei vieti, poate pune hotar greselilor sale (Sf. Isaac Sirul).
Dreptii n-au nici o moarte, ci o trecere la viata de veci (Sf. Atanasie cel Mare) .
Toti iubitorii de argint, iubitorii de slava si iubitorii de placeri traiesc asa, pentru ca se tem sa nu moara in graba (Sf. Maxim Marturisitorul).
Priveste in morminte si vezi, oare poti deosebi cine a fost sluga si cine a fost stapan ? (Sf. Vasile cel Mare).
Nu este alta nastere a mortii decat pacatul (Sf. Grigorie de Nyssa).
Cine se gandeste necontenit ca trebuie sa moara, acela toate le dispretuieste cu multa usurinta (Fericitul Ieronim).
Ce este moartea decat ingroparea pacatelor ? (Sf. Ambrozie).
Cei ce se tem de moarte sunt cei ce nu cred in inviere (Sf. Ioan Hrisostom).
Cel ce se teme de moarte nu este slobod, ci rob al tuturor (Sf. Teofilact).
Nu-i cu putinta sa se teama de moarte cel ce a trait o viata buna si neprihanita (Fericitul Augustin).
Aducerea aminte de moarte si de judecata din urma este un leac bun impotriva pacatului (Sf. Ioan Hrisostom).
Aceasta o sustin tare, aceasta am invatat-o din nenumarate experiente, ca acela care totdeauna a avut o viata rea nu poate avea o moarte buna.
Cel ce a trait bine nu poate muri rau (Fericitul Augustin) .
Moartea nu se teme nici de avutie, nici de pazitori, nici de purpura, ci trece peste toate si-si face lucrarea sa (Sf. Teodoret al Cirului).
Nu te indulci cu placerile lumii, altminteri vei muri cu o moarte nenorocita (Sf. Antonie cel Mare).
Moarte buna are acela care la moartea sa a murit deja mai inainte pentru lumea aceasta (Sf. Ambrozie).
Creatorul mortii este pacatul (Sf. Ioan Hrisostom).




Despre necazuri
Rabdarea necazurilor e semnul cunostintei adevarate; la fel neinvinovatirea oamenilor pentru nenorocirile tale proprii (Sf. Marcu Ascetul).
Cel ce socoteste necazurile venite dinafara ca aduse de dreptatea lui Dumnezeu, acela, cautand pe Domnul, a aflat deodata cu dreptatea lui si cunostinta (Sf. Marcu Ascetul).
Mustrarea este o doctorie a iubirii dumnezeiesti fata de oameni (Sf. Clement Alexandrinul).
In durerile fara voie se ascunde mila lui Dumnezeu, care atrage la pocainta pe cel ce le rabda si izbaveste de chinurile vesnice (Sf. Marcu Ascetul).
Omul care rabda necazurile cu inima buna si cu multumire va lua cununa nestricaciunii, virtutea si mantuirea. Iar stapanirea maniei, limbii, pantecelui si placerilor e de cel mai mare ajutor sufletului (Sf. Antonie cel Mare).
Cel ce se impotriveste necazurilor, se razboieste fara sa stie cu porunca lui Dumnezeu. Iar cel ce primeste intru cunostinta adevarata, acela rabda pe Domnul, cum zice Scriptura (Sf. Marcu Ascetul).
Nu zice ca cel izbavit de patimi nu mai poate avea necazuri. Caci chiar daca nu pentru el, e dator totusi sa aiba necazuri pentru aproapele (Sf. Marcu Ascetul).

Despre osandire
Osandeste-te pe tine insuti si vei inceta de a osandi pe altii (Avva Ioan).
Nu osandi pe aproapele; tu ii cunosti pacatul, dar pocainta nu i-o cunosti (Avva Dorotei).
Iata una dintre cele mai scurte cai care duce la primirea iertarii pacatelor: sa nu osandim (Sf. Ioan Scararul).
Sa va fie frica sa osanditi pe cineva chiar in inima voastra, nu numai pe fata (Avva Isaia Pustnicul).
Cel ce osandeste pe altul pune pecetea pe faptele sale rele (Sf. Marcu Ascetul).
Cine isi simte greutatea pacatelor sale, acela nu se uita la pacatele aproapelui sau (Avva Moise).
Nu cauta sa observi faptele altora; se vor gasi si in tine multe din acele fapte de care iti banuiesti aproapele (Sf. Nil Sinaitul).
Nu invinui pe nimeni, ci zi: "Dumnezeu il stie pe fiecare" (Avva Moise).
Dragostea pentru aproapele se marturiseste prin neosandirea lui (Avva Isaia Pustnicul).
Inaintea sfarsitului nu ferici pe nimeni si inaintea mortii nu te deznadajdui de nimeni (Sf. Efrem Sirul).
Cine nu e predispus spre rau nu e capabil nici sa suspecteze (Sf. Grigorie Teologul).
Intelepteste-l pe cel ce pacatuieste, dar nu-l osandi pe cel cade; caci ultima este treaba vorbitorului de rau, iar prima, a celui ce voieste sa-l indrepte (Sf. Nil Sinaitul).
Daca cineva incepe sa-l judece pe aproapele, pleaca fata in jos. De indata ce vei face acest lucru, te vei dovedi prudent atat in fata lui Dumnezeu, cat si in fata lui (Sf. Isaac Sirul).
Atat virtutile cat si viciile orbesc mintea; primele o fac sa nu vada viciile aproapelui, celelalte sa nu-i vada virtutile (Avva Evagrie Ponticul).
Sa fim atenti cu noi insine si sa nu luam in deradere pe altii, pentru ca si in noi insine se afla multe din acelea pentru care radem de altii (Sf. Nil Sinaitul).
Suspina pentru aproapele care greseste, pentru ca, odata cu aceasta, sa suspini si pentru tine, fiindca toti suntem vinovati in ale pacatelor si toti suntem vrednici de pedeapsa (Sf Nil Sinaitul).
Omul care-i osandeste pe altii seamana cu oglinda care-i reflecta pe toti in ea, dar pe sine nu se vede (Sf. Dimitrie de Rostov).
Judecand pe altii, rapesti nerusinat dreptul lui Dumnezeu, iar osandind, iti pierzi sufletul (Sf. Ioan Scararul).
Tu judeci pe acelasi om, care acum este rau, iar peste un ceas este bun. Dumnezeu singur stie ce va fi. Lasa-L pe El sa judece (Fericitul Augustin).
Daca vrei sa ispitesti lucrurile altora, atunci cerceteaza lucrurile lor bune, iar nu pe cele rele (Sf. Ioan Hrisostom).
Cine are inima curata ii socoteste pe toti oamenii curati, dar cine are inima pangarita de patimi nu socoteste pe nimeni curat, ci socoteste ca toti sunt asemenea lui (Avva Isaia Pusnicul).



Despre pacat
Daca vrei ca Domnul sa-ti acopere pacatele, sa nu-ti arati oamenilor virtutile. Caci ceea ce facem noi cu acestea, aceea face Dumnezeu cu acelea (Sf. Marcu Ascetul).
Cand vrajmasul are in stapanire multe zapisuri cu pacate uitate, il sileste pe datornic sa le savarseasca si prin aducerea aminte, folosindu-se cu viclean mestesug de legea pacatului (Sf. Marcu Ascetul).
Pacatul este intrebuintarea gresita a gandurilor, careia ii urmeaza reaua intrebuintare a lucrurilor (Sf. Maxim Marturisitorul).
Pacatul este boala sufletului, este lipsa sanatatii gandului si a judecatii (Sf. Simeon Noul Teolog).
Pacatul este intunericul si ceata sufletului (Sf. Marcu Ascetul).
Patimile sunt munti greu de purtat; in mijloc au vai pline de balauri, animale veninoase si serpi (Sf. Macarie cel Mare).
Pacatele stau alaturi de virtuti si de aceea cei rai iau virtutile drept pacate (Sf. Talasie Libianul).
Pacatul a pus pe fata noastra o masca urata. Prin pacat, frumusetea duhovniceasca a sufletului s-a intunecat ca si fierul care este innegrit de rugina (Sf. Grigorie de Nyssa).
Daca iti miluiesti adversarul, iti va fi un dusman, si daca vei cruta patima, atunci se va ridica impotriva ta (Sf. Nil Sinaitul).
Cata vreme mintea noastra este inca tulburata de pacat, inca n-am primit iertarea Domnului, fiindca n-am facut inca roade vrednice de pocainta (Sf. Maxim Marturisitorul).
Pacatul face pe oameni nerusinati (Sf. Ioan Hrisostom).
Pacatul invechit cere nevointa indelungata. Caci obisnuinta invartosata nu poate fi clintita din loc dintr-o data (Sf. Talasie Libianul).
Pacatul inseala cu o falsa dulceata (Fericitul Augustin).
Pofta cea rea este in om un dusman vrajmas sau o unealta a demonului (Avva Ahile).
Sigeata diavolului este pofta cea rea si vatamatoare (Sf. Ioan Hrisostom).
Pacatul patruns in om este un fel de putere rationala a satanei, care a pus stapanire pe tot (Sf. Macarie cel Mare).
Pacatul taie nervii sufletului (Sf. Chiril al Ierusalimului).
Pacatul spre moarte este tot pacatul nepocait. Chiar de s-ar ruga un sfant pentru un asemenea pacat al altuia, nu este auzit (Sf. Marcu Ascetul).
Pacatul este strugurele cel mai amar, din folosirea caruia se produce o puternica strepezire (Fericitul Augustin).
Sufletul poate sa se impotriveasca pacatului, dar nu poate birui sau dezradacina raul, fara Dumnezeu (Sf. Macarie cel Mare).
Bolile cronice se vindeca numai printr-o mare staruinta, statornicie si silinta; acelasi lucru trebuie sa spunem si despre deprinderile pacatoase (Sf. Vasile cel Mare).
Cel care nu vede cat de pierzator este pacatul este un orb cu ochi (Sf. Grigorie Teologul).
Deprinderea pacatului este boala sufletului. Iar pacatul cu lucrul este moartea lui (Sf. Talasie Libianul).
Inceputul pacatului este pofta, prin care se pierde sufletul rational; iar inceputul mantuirii si al Imparatiei Cerurilor este dragostea (Sf. Antonie cel Mare).
Sileste-te sa nu cazi in pacat, dar daca ai cazut, da dovada de barbatie, scoala-te repede (Sf. Nil Sinaitul).
Pacatul biciuieste constiinta, rupe inima si o umple de indoiala si de frica (Sf. Ambrozie).
De va cadea cineva in vreo greseala si nu se ve intrista pe masura ei, atunci usor va cadea in aceeasi cursa (Sf. Marcu Ascetul).
Fata de pacat nu mor decat aceia care-l urasc din tot sufletul (Avva Ilie Ecdicul).
Daca noi ne aducem aminte de pacatele noastre, Dumnezeu le va uita (Sf. Ioan Hrisostom).
Dupa pacat nadajduieste in indurarea lui Dumnezeu, inainte de pacat, teme-te de dreptatea Lui (Fericitul Augustin).
Nu e nimic mai greu, nimic mai pagubitor decat sa pacatuiesti, sa aduci vatamare nu numai tie, ci si aproapelui (Avva Dorotei).
Cel ce zace sub pacat nu poate birui singur cugetul trupesc. Caci atatarea se misca fara odihna in madularele sale. De suntem patimasi, trebuie sa ne rugam si sa ne supunem. Caci de abia cu ajutor ne putem razboi cu obisnuintele pacatului (Sf. Marcu Ascetul).
Fara zdrobirea inimii, e cu neputinta sa ne izbavim cu totul de pacat. Iar inima se zdrobeste prin infranarea de la trei lucruri: de la somn, de la hrana si de la lenevirea trupeasca. Caci prisosinta acestora sadeste iubirea de placere; iar iubirea de placere primeste gandurile rele. Pe de alta parte, ea se impotriveste atat rugaciunii, cat si slujirii cuvenite (Sf. Marcu Ascetul).
Pacatele de odinioara, pomenite special (in minte) dupa chipul lor, vatama pe cel cu buna nadejde. Caci daca ii apar in cuget insotite de intristare, il desfac de nadejde, iar daca i se zugravesc fara intristare, isi intiparesc din nou vechea intinaciune (Sf. Marcu Ascetul).
Cu cat se apropie cineva mai mult de Dumnezeu cu atat se vede mai pacatos (Avva Dorotei).
Prinzandu-te inceputul vreunui pacat, nu zice: "Nu ma va birui pe mine". Caci in cat ai fost prins, ai si fost biruit. Mestesugirea pacatului e ca o mreaja bine impletita; si cel ce s-a incurcat dintr-o parte, de va fi cu nepasare, va fi prins intreg (Sf. Marcu Ascetul).
Multi ne intristam pentru pacate; dar primim cu placere cauzele lor (Sf. Marcu Ascetul).
Despre patimi
Nu poate sta de vorba cu patima in minte cel ce nu iubeste pricinile ei (Sf. Marcu Ascetul).
Cel ce uraste patimile smulge pricinile lor. Iar cel ce se supune pricinilor e razboit de patimi, chiar daca nu vrea (Sf. Marcu Ascetul).
Slava desarta, iubirea de argint si placerea nu lasa facerea de bine nepatata, daca nu s-au topit mai inainte prin frica lui Dumnezeu (Sf. Marcu Ascetul).
Daca sufletul este curat de patima, poate judeca drept, dar, fiind cuprins de pofta, nu are judecata curata, nu are criteriul limpede, nu are tribunalul sau impartial (Sf. Ioan Hrisostom).
Patimile sunt flacari de foc mistuitoare si arzatoare (Sf. Macarie cel Mare).
Nu este cunoscut ca rob al lui Dumnezeu acela care lucreaza pentru patimi. El este robul aceluia care-l stapaneste (Avva Isaia Pustnicul).
Cine se lasa tarat de patima, acela va fi robul patimii (Avva Nectarie).
Omul nu poate fi cu desavarsire liber de patimi. El le poate, insa, stapani (Sf. Ioan Hrosostom).
Patima produce in spirit o iluzie magica ce-l face pe om sa vada aparentele inselatoare, ca o realitate adevarata (Sf. Grigorie de Nyssa).
Primejdia nu sta in faptul ca se lupta patimile cu noi sau ca noi ne luptam cu ele, ci nenorocirea este ca, din cauza lenei si nepasarii, noi cadem infranti in fata vrajmasului (Sf. Efrem Sirul).
Patimile sunt aidoma muntilor vulcanici, care repede lasa in jurul lor un pustiu ingrozitor. Nimic nu ne pricinuieste atata suferinta ca o patima activa in suflet. Toate celelalte lucrari actioneaza din afara, dar patimile se nasc dinlauntru, de aici provine o tortura deosebit de mare (Sf. Ioan Hrisostom).
Daca sufletul isi va transforma numai o singura patima in deprindere, atunci vrajmasul il rastoarna cand vrea, caci el se afla pe mainile lui, din cauza acelei patimi (Sf. Marcu Ascetul) .
Cine lupta impotriva patimii chiar de la inceput, acela va birui repede (Sf. Isaac Sirul).
Atata timp cat esti supus pacatului, chiar intr-o mica masura, sa nu te socotesti liber de patimi (Avva Isaia Pustnicul).
Acela care are o desavarsita nepatimire nu e impatimit nici fata de lucruri, nici fata de amintirile legate de ele (Avva Talasie).
Cerceteaza-te in fiecare zi, ca sa-ti cunosti inima si sa vezi ce patimi se afla in ea inaintea lui Dumnezeu si leapada-le din inima ta, ca sa nu vina osanda asupra ta (Cuviosul Isaia Pustnicul).
Patimile se poarta cu noi mai barbar decat orice barbar. Cel ce dispretuieste patimile isi bate joc de barbari, pe cand cel ce cade sub puterea patimilor va suferi rele mai mari decat la barbari (Sf. Ioan Hrisostom).
Este cu neputinta sa domneasca altcineva peste patimile altora, daca el nu si le-a biruit pe ale sale (Sf. Isidor Pelusiotul).
Multe patimi sunt ascunse in sufletele noastre; ele ies la iveala de-abia cand se arata lucrurile (Sf. Maxim Marturisitorul).
Nu vei taia patimile care te razboiesc, daca nu vei lasa mai intai nelucrat pamantul din care se hranesc (Avva Ilie Ecdicul).

Despre paza mintii si a inimii
Curatia inimii si paza mintii taie toate patimile si toate relele, aducand bucurie si nadejde (Cuviosul Isihie Sinaitul).
Neincetata luare aminte a sufletului este necesara, pentru ca firea lui este schimbatoare (Avva Isaia Pustnicul).
Uitarea obisnuieste sa stinga paza mintii, cum stinge apa focul (Cuviosul Isihie Sinaitul).
Atentia este linistea neincetata a inimii fata de orice gand. Ea rasufla si cheama neincetat numai pe Iisus Hristos (Cuviosul Isihie Sinaitul).
Ca un ostas voinic, intotdeauna fii inarmat, treaz, destept si vesnic asteptand pe vrajmas. Dar razboiul nu-l provoca tu (Sf. Ioan Hrisostom).
Sa ne pazim sufletul pentru Domnul, asa, ca si cand l-am fi capatat drept gagantie (Sf. Antonie cel Mare).
E mai usor a se pazi cineva sa nu cada decat, dupa ce a cazut, sa se ridice (Sf. Ioan Hrisostom).
Sa nu te bizui numai pe faptul ca ai candela; pastreaz-o aprinsa ! Sa straluceasca lumina ta inaintea oamenilor, ca sa nu fie hulit Hristos din pricina ta (Sf. Chiril al Ierusalimului).

Despre pocainta
Cel ce se pocaieste cum se cuvine nu va respinge osteneala pentru pacatele vechi, ci isi va castiga printr-insa indurarea lui Dumnezeu (Sf. Marcu Ascetul).
Nimeni nu e atat de bun si de milos ca Domnul; dar nici El nu iarta pe cel ce nu se pocaieste (Sf. Marcu Ascetul).
Cel ce a pacatuit nu va putea scapa de rasplata decat printr-o pocainta corespunzatoare cu greseala (Sf. Marcu Ascetul).
Precum mancam, bem, graim si auzim, tot asa de firesc suntem datori sa ne pocaim (Sf. Marcu Ascetul).
Pocainta este o intoarcere de la cele din afara de fire, la cele dupa fire; de la diavol la Dumnezeu (Sf. Ioan Damaschin).
Pocainta este o tocmeala intre om si Dumnezeu; omul da pacatul si Dumnezeu da iertarea (Sf. Ioan Hrisostom).
Pocainta este scara care ne urca de acolo de unde am cazut (Sf. Efrem Sirul).
Pocainta este o mare intelepciune (Pastorul lui Herma)

Pocainta trebuie sa se faca in cursul intregii vieti (Sf. Vasile cel Mare).
Nu vom fi pedepsiti si osanditi in veacul viitor pentru ca am pacatuit, ci fiindca, pacatuind, nu ne-am pocait si nu ne-am intors din calea cea rea la Domnul (Cuviosul Teognost).
Nu exista pacat de neiertat, in afara pacatul nepocait (Sf. Isaac Sirul).
Marturisirea faptelor rele este inceputul faptelor bune (Fericitul Augustin).
Daca sufletul se va invinovati inaintea lui Dumnezeu, Dumnezeu il va iubi (Avva Pimen).
Daca n-ar fi pocainta, n-ar fi nici cei ce se mantuiesc (Avva Isaia Pustnicul).
Pacatul este un rau grozav, de altfel de netagaduit. Este un rau grozav pentru cel ce tine in sine pacatul, dar lesne de vindecat pentru cel ce-si scoate pacatul prin pocainta (Sf. Chiril al Ierusalimului).
Pocainta naste pazirea poruncilor; iar pazirea poruncilor aduce curatia sufletului (Sf. Talasie Libianul).
Sa fim niniviteni, iar nu sodomeni, sa ne pocaim de pacat, ca sa nu pierim cu pacatul (Sf. Grigorie Teologul).
Pocainta aduce viata, nepocainta aduce moartea (Pastorul lui Herma).
Pocainta are doua fete: ea priveste la cele trecute si la cele viitoare; la cele trecute ca sa-ti plangi pacatele facute, iar la cele viitoare ca sa nu le mai faci (Sf. Grigorie Teologul).
Pacatul marturisit devine mai mic, cel nemarturisit se face mai mare (Sf. Ioan Hrisostom).
Daca noi ne indureram pentru cei morti, atunci cine va fi atat de nesimtit sa nu-si planga sufletul sau mort ? (Sf. Ioan Pustnicul).
Cel mai sigur semn dupa care fiecare pacatos ce se pocaieste poate cunoaste daca intr-adevar pacatele lui sunt iertate de Dumnezeu este ura si scarba pe care o simtim fata de toate pacatele, in asa fel incat dorim mai bine sa murim decat sa pacatuim de buna voie inaintea lui Dumnezeu (Sf. Vasile cel Mare).
Orice pacat se savarseste pentru placere si orice iertare pentru pacate se dobandeste prin pocainta (Sf. Talasie Libianul).
Aprinde faclia pocaintei ! Pleaca-te cu ravna ! Cauta-ti comoara ascunsa printre patimile pamantesti. Cand o gasesti, ridic-o si pastreaz-o ! (Sf. Asterie al Amasiei).
Nu spune: "Astazi voi pacatui, iar maine ma voi pocai !" Mai bine e sa ne pocaim astazi, pentru ca nu stim de vom trai pana maine (Sf. Efrem Sirul).
Daca Dumnezeu isi amana pedeapsa, atunci tu nu-ti amana intoarcerea (Fericitul Augustin).
Cel ce iscodeste pacatele altora sau judeca din banuieli pe fratele sau inca nu a pus inceput pocaintei si cunoasterii pacatelor sale (Sf. Maxim Marturisitorul).
Cel ce se pocaieste dupa ce a gresit nu este vrednic de plans, ci vrednic de fericit, ca unul ce a trecut in ceata dreptilor (Sf. Ioan Hrisostom).
Pocainta este necesara, dupa cum sunt necesare medicamentele pentru cei bolnavi (Sf. Niceta de Rimesiana).
Sa te rusinezi de pacat, nu de pocainta; pacatul e rana, pocainta este vindecarea (Sf. Ioan Hrisostom).
Atat pentru cele mici, cat si pentru cele mari, pocainta ramane neterminata pana la moarte (Sf. Marcu Ascetul).
Cel care, in nadejdea ca se va pocai, va aluneca savarsind a doua oara pacatul de care s-a pocait, acela se poarta fata de Dumnezeu cu viclenie (Sf. Isaac Sirul).
Atunci este folositoare pocainta, cand are putere pocaitul sa se indrepteze (Sf. Asterie al Amasei).

Despre pofte, simturi, placeri trupesti
Cel ce petrece pururea in inima sa e departe de toate frumusetile vietii. Caci, umbland in duh, nu poate cunoaste poftele trupului. Unul ca acesta, facandu-si plimbarile in cetatea intarita a virtutilor, le are pe acestea ca pazitori la portile cetatii curatiei. De aceea uneltirile dracilor impotriva lui raman fara biruinta, chiar daca ar ajunge sagetile poftei josnice pana la ferestrele firii (Sf. Diadoh al Foticeei).
Cine da frau liber patimilor da frau liber si inimii (Sf. Isaac Sirul).
Fericit este acela care-si stapaneste pleoapele si nu se lasa, nici in chip gandit, nici in chip simtit, ademenit de pielea trupului, care in curand va izvori puroi (Sf. Efrem Sirul).
Desfatarea trupului este radacina si nastere de amaraciune (Sf. Chiril al Ierusalimului).
E cu neputinta ca cel ce si-a saturat stomacul sa poata lupta in cuget cu dracul curviei (Cuviosul Casian Romanul).
Despre pomenirea de rau
Sa fii pomenitor de rau si sa te rogi e ca si cum ai semana pe mare si ai astepte recolta (Sf. Isaac Sirul).
Patima pomenirii raului sa fie departe de sufletul tau, iubitor de Hristos. Caci ca un foc ascuns in paie, asa lucreaza pomenirea raului in inima (Sf. Teodor Studitul).
Cine ascunde in inima sa pomenirea de rau e ca acela care ascunde sarpele in sanul sau (Sf. Efrem Sirul).
Vantul puternic alunga norii, iar pomenirea de rau alunga simtamintele bune din suflet (Avva Evagrie Ponticul).
O urmare a urii si a tinerii de minte a raului este barfirea (Sf. Ioan Scararul).

Despre priveghere
Privegherea este calea pe care merg toate virtutile. Ea pazeste mintea de orice nalucire (Cuviosul Isihie Sinaitul).
Fara cea mai severa priveghere asupra lui insusi, omul nu poate spori in nici o virtute (Avva Agaton).
Alunga placerile cu osteneala privegherilor. Ajuta-ti tie intai si apoi altora (Cuviosul Filotei Sinaitul).
Rugaciunea are nevoie de priveghere, precum lampa de lumina facliei, a fitilului (Cuviosul Isihie Sinaitul).
Cine-si petrece vremea privegherii in vorbe desarte, acela ar face mai bine daca ar petrece-o dormind (Avva Isaia Pustnicul).
Pamantul nelucrat este plin de maracini, iar sufletul neveghetor, de dorinte necurate (Sf. Talasie Libianul).
Daca-ti vei aduce aminte intotdeauna de slabiciunea ta, atunci niciodata nu vei calca hotarul privegherii (Sf. Isaac Sirul).
Cine privegheaza cu ochii sa privegheze si cu inima; cine se roaga cu duhul sa se roage si cu mintea, fiinca este cu totul nefolositor a priveghea cu ochii in timp ce sufletul doarme (Sf. Niceta de Rimesiana).
Felurile privegherii: 1. Sa-ti supraveghezi imaginatia, pentru ca satana sa nu poata fauri ganduri mincinoase.
2. Sa pastrezi o tacere adanca a inimii, o liniste din partea oricarui gand, in rugaciune.
3. Sa chemi cu smerenie neincetat pe Domnul Iisus Hristos in ajutor.
4. Sa-ti aduci aminte neincetat de moarte (Cuviosul Isihie Sinaitul).
Dumnezeu ne-a ascuns ziua cea una, ca sa priveghem in toate zilele (Fericitul Augustin).
Privegherea este arta duhovniceasca, care izbaveste cu totul pe om, cu ajutorul lui Dumnezeu, de cugetele si cuvintele patimase si de faptele viclene ( Cuviosul Isihie Sinaitul).
Privegherea se aseamana scarii lui Iacov, deasupra careia sta Dumnezeu si pe care umbla sfintii ingeri. Privegherea sterge din noi tot raul. Ea taie vorbaria, clevetirea si toata lista relelor (Cuviosul Isihie Sinaitul).
Privegherea este fixarea staruitoare a gandului si asezarea lui in poarta inimii, ca sa priveasca gandurile hotesti care vin, si da semnalul pentru lupta (Cuviosul Isihie Sinaitul).
Privegherea si rugaciunea se sustin una pe alta. Caci atentia suprema vine din rugaciune neincetata, iar rugaciunea din atentie suprema (Cuviosul Isihie Sinaitul).
Caci nu e bine ca cei ce au in ei cuvantul cel treaz sa doarma toata noaptea (Clement Alexandrinul).
Precum zapada nu va naste flacara, apa nu va naste foc sau spinul smochine, tot asa nu se va elibera mintea de ganduri, de cuvinte si de fapte dracesti, daca n-a curatit cele dinlauntru si nu uneste rugaciunea cu privegherea (Cuviosul Isihie Sinaitul).
Sa umblam cu toata luarea aminte a inimii pe caile lui Dumnezeu. Caci privegherea si rugaciunea, intovarasite in fiecare zi, se misca asemenea carutei de foc a lui Ilie, ducandu-ne in inaltimile ceresti (Cuviosul Filotei Sinaitul).
Daca omul dinlauntru petrece in priveghere, este sa-l pastreze si pe cel din afara (Cuviosul Isihie Sinaitul).
Atat timp cat te afli in trup, sa nu fii fara de grija si sa nu te increzi in tine insuti, chiar daca ai simti uneori o eliberare de patimi, caci vrajmasul intrerupe uneori navalirea, cu intentii viclene, pentru un timp oarecare, pentru ca noi sa slabim ravna si privegherea. Atunci se arunca asupra noastra cu mai multa furie, ca sa ne rostogoleasca in pacate grele (Avva Isaia Pustnicul).
Frica de Dumnezeu si mustrarea primesc intre ele intristarea. Iar infranarea si privegherea se insotesc cu durerea (Sf. Marcu Ascetul).

Despre rabdare
Infranarea cu rabdare si dragostea cu indelunga rabdare usuca placerile trupesti (Sf. Talasie Libianul).
Cel ce vrea sa biruiasca ispitele fara rugaciune si rabdare nu le va departa si mai tare se va incalci in ele ( Sf. Marcu Ascetul).
Numai prin rabdare se pastreaza adevarata masura a unitatii (Sf. Grigorie cel Mare).
Rabdarea este cea mai puternica arma in ispite (Sf. Ioan Hrisostom).
Cel rabdator poate pastra cu adevarat pacea (Sf. Efrem Sirul).
Unde nu este rabdare, acolo nu este nici iubire (Sf. Grigorie cel Mare).
Mantuirea nu sta numai in faptul ca nu faci raul, ci in faptul ca rabzi raul barbateste (Sf. Ioan Hrisostom).
Sa nu ne despartim de iubirea lui Dumnezeu in Iisus Hristos, ci sa rabdam durerile cu tot sufletul, asteptand ajutorul Lui (Sf. Vasile cel Mare).
Invinge indrazneala prin rabdare (Sf. Teofilact).
Rabdarea este casa rugaciunii, iar smerenia este materia cu care se hraneste ea (Avva Ilie Ecdicul).
Rabdarea este un leac impotriva maniei si a ocarilor (Sf. Antonie cel Mare).
Rabdarea este iubirea de osteneala. Iar unde este iubire de osteneala, s-a scos afara iubirea de placere (Sf. Talasie Libianul) .
Rabdarea nu are masura daca este amestecata cu umilinta (Sf. Efrem Sirul).
Cel ce nu rabda nu e credincios; cine nu are nadejde nu mai poate starui in rugaciune (Sf. Efrem Sirul).
Cel cu adevarat fericit este acela care si-a agonisit indelunga rabdare (Sf. Efrem Sirul).
Ajutoarele credintei noastre sunt frica de Domnul si rabdarea, iar tovarasi de lucru sunt indelunga rabdare si infranarea (Sf. Barnaba).
Cel cu adevarat rabdator mai bucuros rabda orice rau decat sa-si arate lumii ce are el mai bun, mandrindu-se (Sf. Grigorie cel Mare).
Cel ce rabda indelung totdeauna este vesel si bucuros (Sf. Efrem Sirul).
Iti vei pregati o mare cununa de rabdare, deoarece furia altuia iti da prilej sa te cunosti de aproape si sa te reculegi (Sf. Vasile cel Mare).
Cel ce rabda indelung este departe de manie (Sf. Efrem Sirul).
Dumnezeu iti trimite necazuri pentru ca sa te invete rabdarea (Sf. Ioan Hrisostom).
Indelunga rabdare este infranarea sufletului si marinimia lui (Sf. Teofilact).
Nimic nu retine atat de mult pe defaimatori ca blanda defaimare a celor defaimati (Sf. Hrisostom).
Pana ce aruncam pricinile neputintei noastre in socoteala altora, ne este cu neputinta a ajunge la desavarsirea indelungii rabdari. Capatul indreptarii si al pacii noastre nu se castiga din indelunga rabdare ce o are aproapele cu noi, ci din suferinta raului aproapelui de catre noi (Cuviosul Casian Romanul).
Cuvantul rabdare este egal cu sudori, osteneli si staruinta multa. Dar numai cine nadajduieste poate rabda (Sf. Ioan Hrisostom).

Despre rugaciune
Tot ce am savarsit fara rugaciune si nadejde buna, ne este pe urma vatamator si fara pret (Sf. Marcu Ascetul).
Roaga-te staruitor la orice lucru, ca unul ce nu poti face nimic fara ajutorul lui Dumnezeu (Sf. Marcu Ascetul).
Nimic nu ajuta mai mult lucrarii ca rugaciunea si pentru a castiga bunavointa lui Dumnezeu, nimic nu este mai de folos ca ea (Sf. Marcu Ascetul).
Rugaciunea neimprastiata e semn de iubire fata de Dumnezeu la cel ce staruie ea. Negrija de ea si imprastierea ei e dovada iubirii de placeri (Sf. Marcu Ascetul).
Rugaciunea este ridicarea mintii si voii noastre catre Dumnezeu (Avva Evagrie Ponticul).
Rugaciunea este leacul mahnirii si uratului (Sf. Nil Sinaitul).
Cel ce nu are rugaciune curata de ganduri nu are arma de lupta (Cuviosul Isihie Sinaitul).
Daca cineva nu se socoteste pacatos, rugaciunea lui nu este primita de Dumnezeu (Sf. Isaac Sirul).
Dumnezeu nu primeste o rugaciune tulbure, izvorata dintr-o inima care cugeta cele necuvenite (Avva Isaia Pustnicul).
Fara rugaciune nici o virtute nu se poate pastra (Sf. Simeon Noul Teolog).
Fericita este mintea care, in vremea rugaciunii, se face nemateriala si saraca de toate (Avva Evagrie Ponticul).
Daca vrei ca rugaciunea ta sa zboare pana la Dumnezeu, da-i doua aripi: postul si milostenia (Sf. Isaac Sirul).
Sa nu te mandresti cand te rogi pentru altii si esti ascultat, pentru ca ceea ce a lucrat si a savarsit este credinta lor (Sf. Ioan Hrisostom).
Rugaciunea goleste cugetarea de toata nalucirea materiala a gandurilor rele (Cuviosul Isihie Sinaitul).
Starea cea mai inalta a rugaciunii este aceea cand mintea a ajuns in afara de trup si de lume, devenind cu totul imateriala (Sf. Maxim Marturisitorul).
Oglinda credinciosului este rugaciunea (Patericul) .
Roaga pe Dumnezeu sa deschida ochii inimii tale si vei vedea folosul rugaciunii (Sf. Marcu Ascetul).
Cel ce pune capat rugaciunii incepe a pacatui (Sf. Efrem Sirul).
Misca-ti mintea necontenit la rugaciune si vei imprastia gandurile care staruie in inima (Sf. Talasie Libianul).
Daca te rogi lui Dumnezeu pentru ceva si El intarzie sa te asculte, nu te scarbi pentru aceasta. Tu nu esti mai intelept decat El (Sf. Isaac Sirul).
Uneste-ti rugaciunea cu vegherea, caci vegherea curateste rugaciunea si rugaciunea curateste vegherea (Cuviosul Filotei Sinaitul).
Rugaciunea fara dragoste nu este ascultata, pentru ca numai dragostea deschide usile rugaciunii (Sf. Efrem Sirul).
Pazeste-te de neinfranare si ura si nu vei intampina piedica in vremea rugaciunii tale (Sf. Talasie Libianul).
Cine se roaga neincetat este inger pamantesc (Avva Evagrie Ponticul).
In vremea aducerii aminte de Dumnezeu, inmulteste-ti rugaciunile, pentru ca, atunci cand Il vei uita, El sa nu te uite (Sf. Marcu Ascetul).
Dragostea si infranarea curatesc sufletul, dar mintea este luminata de rugaciunea curata (Sf. Talasie Libianul).
Cel ce se margineste numai la facerea rugaciunii exterioare nu poate dobandi pacea (Sf. Simeon Noul Teolog).
Cel ce stie sa se roage bine stie sa si traiasca bine (Fericitul Augustin).
Rugaciunea este trebuitoare sufletului ca rasuflarea trupului (Sf. Ioan Hrisostom).
Rugaciunea este cununa virtutilor (Sf. Maxim Marturisitorul).
Rugaciunea este unitatea de masura a dragostei (Fericitul Augustin).
Rugaciunea este vlastarul blandetii si al lipsei de mandrie (Avva Evagrie Ponticul).
Rugaciunea este cea mai mare tortura si groaza pentru duhurile rele (Sf. Nil Sinaitul).
Fara rugaciune viata noastra duhovniceasca flamanzeste, inceteaza si moare (Sf. Ioan Hrisostom).
Marturia mintii iubitoare de Dumnezeu este rugaciunea (Avva Ilie Ecdicul).
Cel ce tine minte raul nu se poate ruga curat (Sf. Marcu Ascetul).
Daca esti rabdator, pururea te vei ruga cu bucurie (Avva Evagrie Ponticul).
Rugaciunea impreuna cu meditarea duhovniceasca este pamantul fagaduintei, in care curg laptele si mierea cunostintei tainelor dumnezeiesti (Avva Ilie Ecdicul).
Cum puteti pretinde ca Dumnezeu sa ia seama la rugaciunea voastra, daca voi insiva nu luati seama la rugaciune ? (Sf. Ciprian).
Nimic nu-i mai dulce ca rugaciunea (Sf. Ioan Hrisostom).
Citirea dumnezeiestilor Scripturi strange mintea care se rataceste si da cunostinta de Dumnezeu (Sf. Efrem Sirul).
Cuvantul lui Dumnezeu este seceratorul a toata rautatea si nestiinta (Sf. Maxim Marturisitorul).
Cuvantul lui Dumnezeu este paine cu care se hranesc sufletele flamande de Dumnezeu (Sf. Grigorie Teologul).
Cuvantul lui Dumnezeu este mai de pret decat orice comoara, caci face pe om fericit prin adevar (Clement Alexandrinul).
Intelesul Sfintei Scripturi nu se descopera celor necredinciosi sau nevrednici (Origen).
Lucrarea proprie mintii este sa se ocupe neincetat cu Cuvintele lui Dumnezeu (Sf. Talasie Libianul).
Cuvantul lui Dumnezeu, fiind desavarsit, face pe om desavarsit (Sf. Maxim Marturisitorul).
Un suflet care nu este dres cu cuvintele lui Hristos ca si cu sare, acela se strica si da nastere la viermii pacatelor (Sf. Metodie).
A nu sti Scriptura e un neajuns pentru om, dar cel ce o cunoaste si o neglijeaza are un indoit neajuns (Sf. Efrem Sirul).
Cerceteaza Scripturile si vei afla poruncile; fa cele zise si te vei izbavi de patimi (Sf. Talasie Libianul).
Cel ce vede din Scripturi numai Duhul, fara inchipuiri, cu mintea eliberata de lucrarea simtirii, a aflat pe Dumnezeu (Sf. Maxim Marturisitorul).
Focul rugaciunii si al meditatiei Cuvantului lui Dumnezeu sa arda pururea pe altarul sufletului tau (Cuviosul Ioan Carpatiul).

Despre Sfanta Scriptura
Negrija de cele pamantesti si ocuparea neintrerupta cu Sfanta Scriptura aduc sufletul la frica lui Dumnezeu (Sf. Maxim Marturisitorul).
Iepurele nu se teme atat de trasnet, cat se teme diavolul de vestitorii si traitorii Cuvantului lui Dumnezeu (Sf. Vasile cel Mare).
Sfanta Scriptura este o hrana sufleteasca pe care o da Duhul Sfant (Sf. Vasile cel Mare).
Sfanta Scriptura este chitara la care canta Dumnezeu (Sf. Iustin Martirul).
Copilul meu, zi si noapte sa-ti amintesti de cel care-ti vorbeste Cuvantul lui Dumnezeu si sa-l cinstesti ca pe Domnul ! (Didahiile).
Scriptura este o farmacie in care gasesti leac pentru toate bolile. Scriptura este o mina de aur. Scriptura toata este o mangaiere (Sf. Ioan Hrisostom).
Orice vei face, sa ai marturia din Sfintele Scripturi (Sf. Antonie cel Mare).
Scriptura descopera celor curati gandul Ei (Sf. Maxim Marturisitorul).
Nimeni nu se poate mantui daca nu se poate indulci adesea cu citiri duhovnicesti (Sf. Ioan Hrisostom).
Sfintele Scripturi au fost izvorul comun al oricarei intelepciuni (Tertulian).
Cuvantul lui Dumnezeu este invatator si calauza spre mantuire (Cuviosul Paisie Velicicovski).
De la nerecunoasterea Sfintei Scripturi izvorasc mii de rele (Sf. Ioan Hrisostom).
In rugaciune noi stam de vorba cu Dumnezeu, in Sfanta Scriptura Dumnezeu sta de vorba cu noi (Fericitul Augustin).
Daca citim o data, de doua ori si nu intelegem ce citim, sa nu trandavim, ci sa staruim, sa meditam, sa intrebam (Sf. Ioan Damaschin).
Cel ce tine Sfanta Scriptura in maini necurate nu poate s-o inteleaga (Sf. Ioan Hrisostom).
Ferice de cel ce mananca si bea fara incetare rugaciuni, psalmi si da citire Scripturii. Aceasta da o bucurie nemicsorata si acum si in veacul ce va sa vie (Cuviosul Ioan Carpatiul).
Cel ce a invatat cunostinta de la Dumnezeu nu va fi necredincios Scripturii (Sf. Talasie Libianul).
Am ramas omul unei singure carti, si anume al Cartii Cartilor: Sfanta Scriptura (Sf. Ciprian).
Cuvantul duhovnicesc odihneste mintea muncita, slobozind-o de cunostinta rea, care chinuieste (Sf. Maxim Marturisitorul).
Ceea ce s-a spus in Scriptura s-a spus nu pentru ca noi sa cunoastem numai, ci sa implinim (Cuviosul Isihie Sinaitul).
Cuvintele dumnezeiestii Scripturi citeste-le in fapte si nu le intinde in vorbe multe, ingamfandu-te in desert cu simpla lor intelegere (Sf. Marcu Ascetul).

Despre smerenie
Smerita cugetare este o rugaciune neintrerupta (Sf. Maxim Marturisitorul).
Smerenia este cea mai credincioasa chezasie pentru un virtuos in fata caderii. Cel smerit nu cade niciodata. Unde ar putea sa cada acela care se afla mai jos decat toti ? (Sf. Macarie cel Mare).
Adu-ti aminte de caderile celor puternici si smereste-te in virtutile tale (Sf. Efrem Sirul).
Daca vrei sa dobandesti adevarata smerenie, deprinde-te sa rabzi barbateste ocarile aduse de altii (Avva Serapion).
Desavarsita smerenie consta in faptul ca rabdam cu bucurie invinuirile mincinoase (Sf. Isaac Sirul).
Smerita cugetare o arata nu acela care se ticaloseste pe sine, ci acela care, fiind mustrat de altul, nu-si micsoreaza dragostea fata de el (Sf. Ioan Hrisostom).
Precum mortul nu mananca, asa si smeritul nu poate sa osandeasca pe alt om, chiar daca l-ar vedea inchinandu-se la idoli (Avva Longhin).
Cine se smereste inaintea lui Dumnezeu si a oamenilor poate pastra harul ce l-a primit (Sf. Antonie cel Mare).
Cel ce are smerenie ii amaraste pe demoni, iar cel ce n-are smerenie e batjocorit de ei (Avva Moise).
Smerenia libereaza mintea de fumul mandriei si de slava desarta (Sf. Maxim Marturisitorul).
Nu pentru osteneli, ci pentru simplitate si smerenie se arata Dumnezeu sufletului (Sf. Ioan Scararul).
Cu cat mai inalt vrei sa ridici edificiul virtutii, cu atat trebuie sa sapi mai adanc temelia smereniei (Fericitul Augustin).
Cei ce se smaresc pentru greselile lor pastreaza virtutile ce le au; ceilalti, trufindu-se cu binele ce-l afla in ei il pierd pentru trufia lor si se pierd pe sine (Sf. Grigorie Teologul).
Daca crinii cresc mai cu seama in vai, inima care se face vale prin smerenie va naste si ea crini (Cuviosul Ioan Carpatiul).
Smerenia atrage bunavointa lui Dumnezeu (Sf. Ioan Hrisostom).
Cel ce se teme de Domnul are ca insotitoare smerenia (Sf. Maxim Marturisitorul).
Coboara in adancul smereniei, unde vei afla margaritarul de mult pret al mantuirii tale (Cuviosul Teognost).
Ascet aspru si sever poate fi si diavolul, dar el nu poate fi smerit (Sf. Macarie cel Mare).
Daca smerenia il inalta pe omul simplu si neinvatat, atunci gandeste-te ce mare cinste ii va aduce omului mare si respectat! (Sf. Isaac Sirul).
In sufletele smerite se odihneste Domnul, caci nimic nu dezradacineaza asa de mult buruienile rele din suflet, ca fericita smerenie (Sf. Teodor Studitul).
Cel ce nu este smerit a cazut din viata (Cuviosul Isihie Sinaitul).
Smerenia sufletului este o arma nesfaramata (Avva Evagrie Ponticul).
Fara smerenie nu putem sa ne gandi la virtute (Fericitul Augustin).
Smerenia adevarata nu se arata prin forma din afara a trupului, nici prin vocea franta, ci prin curata miscare a inimii (Fericitul Ieronim).
Micsoreaza-te in toate inaintea oamenilor si vei fi inaltat inaintea printilor veacului acestuia (Sf. Isaac Sirul).
Nici cel trufas la cugetare nu-si cunoaste caderile sale, nici cel smerit la cugetare, virtutile sale (Avva Ilie Ecdicul).
Nu orice om care petrece in liniste este smerit cugetator, dar orice smerit cugetator petrece in liniste (Sf. Isaac Sirul).
Hristos este al celor smeriti, nu al celor ce se inalta cu ingamfare peste turma Sa (Sf. Clement Romanul).
Dintre toate armele crestinului, una singura are putere sa treaca peste toate cursele vrajmasului si aceasta este smerenia (Sf. Antonie cel Mare).
Intelepciunea adevarata nu sta in discutii si vorbe invatate, ci in smerenie (Fericitul Augustin).
Fericiti sunt ochii pe care omul, din pricina smereniei, nu indrazneste sa-i ridice spre Dumnezeu (Avva Isaia Pustnicul).
Nu dispretui pe cel smerit, caci el sta mai sigur decat tine; el paseste pe teren solid si nu cade (Sf. Nil Sinaitul).
A sti sa te smeresti inseamna sa stii sa-L urmezi pe Iisus Hristos (Sf. Vasile cel Mare).
De indata ce harul observa ca in gandul omului a inceput sa apara o oarecare parere de sine si el a inceput sa gandeasca inalt pentru sine, ingaduie sa se intareasca impotriva lui ispitele, pana isi va cunoaste neputinta sa si se va umple de smerenie pentru Dumnezeu (Sf. Isaac Sirul).
Zadarnice sunt ostenelile aceluia care posteste mult si duce nevointe mari, fara smerenie (Avva Isaia Pustnicul).
Daca savarsesti rugaciunile si nevointele cu smerenie, ca un om nevrednic, atunci ele vor fi bine primite de Dumnezeu. Daca insa iti vei aduce aminte de un altul care doarme sau care nu e sarguitor si te vei inalta cu inima, atunci osteneala ta va fi zadarnica (Avva Isaia Pustnicul).
Nimic nu se poate sa se compare cu virtutea smereniei. Ea este mama, radacina, hrana, temelia si legatura oricarui bine (Sf. Ioan Hrisostom).
Pentru tine Dumnezeu S-a smerit pe Sine, iar tu nici pentru tine nu te smeresti, ci te inalti si te infumurezi (Sf. Macarie cel Mare).
A spori in virtute inseamna sa sporesti in smerenie (Sf. Vasile cel Mare).
Nu te ingamfa si nu te inalta cu credinta si sfintenia ta, ci petreci pana la ultima ta suflare in smerenie (Avva Isaia Pustnicul).
Pe cand mandria este moartea virtutilor si viata pacatelor, smerenia este moartea pacatelor si viata virtutilor (Sf. Ioan Hrisostom).
Dumnezeu intai smereste pe cei inalti; diavolul intai inalta, apoi smereste (Sf. Ioan Hrisostom).

Despre tacere
Cel ce slabeste fraul limbii dovedeste ca e departe de virtute (Avva Isaia Pustnicul).
Tacerea la vreme este mama gandurilor intelepte (Sf. Diadoh al Foticeei).
Nimic nu pierde asa de mult virtutea ca vorbirea desarta (Cuviosul Ioan Carpatiul).
Spusele vorbaretilor sunt ca si incaltarile vechi, tocite de stricaciune (Clement Alexandrinul).
Mai bine este a arunca o piatra langa gard decat un cuvant (Avva Evagrie Ponticul).
Cuvantul este sluga mintii. Caci ce voieste mintea, aceea talcuieste cuvantul (Sf. Antonie cel Mare).
Cuvantul fara rost inca poate desparti mintea de Dumnezeu (Avva Filimon).
Daca cetatea sufletului nu are zidul tacerii, ea ramane descoperita sagetilor dusmanului (Sf. Grigorie cel Mare).
De vei ajunge in orice fel de imprejurare grea, biruinta nu sta decat in tacere (Avva Pimen).
Numai convorbirea duhovniceasca este folositoare, iar tacerea este preferabila tuturor (Sf. Talasie Libianul).
Cei ce vorbesc mult, nu numai ca nu sunt neprihaniti, dar pricinuiesc si altora vatamare (Sf. Efrem Sirul).
Tacand, intelegi si, dupa ce ai inteles, graieste. Caci, in tacere naste mintea cuvantul (Sf. Antonie cel Mare).
Alege-ti tacerea, pentru ca ea te infraneaza de la multe rele (Sf. Isaac Sirul).
Un cuvant rau si pe cei buni ii faci rai, iar un cuvant bun si pe cei rai ii faci buni (Sf. Macarie cel Mare).
Norii acopera soarele, iar multa vorbire intuneca sufletul care a inceput sa se lumineze cu contemplarea in rugaciune (Sf. Isaac Sirul).
A sti sa taci e o virtute mai mare decat a sti sa vorbesti (Sf. Ambrozie).
Infranarea limbii arata pe omul intelept (Avva Isaia Pustnicul).
O gradina fara ingraditura va fi calcata in picioare si pustiita si cel ce nu-si pazeste gura isi va pierde roadele virtutii (Sf. Efrem Sirul).
Pentru ca sa invatam a vorbi bine si fara greseala, trebuie sa ne invatam mai intai a tacea (Avva Zosima).
Este deopotriva de rea si viata netrebnica si o vorba netrebnica; daca ai una, o ai si pe cealalta (Sf. Grigorie Teologul).
Am vazut pe multi oameni cazand in pacat din pricina vorbelor lor, insa aproape pe nimeni din pricina tacerii (Sf. Ambrozie).
Curgerea apei arata izvorul ei; iar felul cuvantului arata inima celui ce l-a grait (Sf. Vasile cel Mare).
Intotdeauna este mai putina primejdie in a asculta decat a vorbi; este mai placut a invata de la altii decat a invata pe altii (Sf. Grigorie de Nazianz).
Vai de aceia care nu vorbesc despre Tine, Doamne ! Vai de aceia care ar putea vorbi si raman muti ! (Fericitul Augustin).
O mare cursa este desfranarea limbii, care are nevoie de frau puternic (Sf. Ioan Hrisostom).
Curateste-ti limba, ea graieste adesea ceea ce ar fi fost tainuit (Sf. Nil Sinaitul).
Necuviinta in vorbire este cursa a mortii (Sf. Barnaba).
E buna tacerea in timpul ei; ea nu este nimic altceva decat mama gandurilor celor mai intelepte (Sf. Diadoh al Foticeei).
Ia seama, omule! Stapaneste-ti limba si nu-ti inmulti cuvintele, ca sa nu-ti inmultesti pacatele (Sf. Antonie cel Mare).
Nimic nu aduce mai multa tulburare ca vorba multa si nimic nu e mai rau ca vorba neinfranata (Cuviosul Filotei Sinaitul).
Nevoia cea mai mare nu este de cuvinte frumoase, ci de o viata sfanta; nu de iscusinta oratorica ci de fapte (Sf. Ioan Hrisostom).
Sa nu credeti ca evlavia consta in aceea ca vorbesti mult de Dumnezeu. Nu. Ci mai mult in pazirea tacerii. Fiti incredintati ca totdeauna este un lucru mai putin primejdios sa asculti decat sa vorbesti (Sf. Grigorie de Nazianz).
Sunt unii oameni care par ca tac, dar in inima lor ii osandesc pe altii; astfel de oameni mereu vorbesc, iar altii vorbesc fara folos (Avva Pimen).
Nimic nu pierde mai usor fapta buna ca gluma si vorba desarta (Cuviosul Ioan Carpatiul).
Daca omul ar tine minte cuvintele Scripturii: "Din cuvintele tale vei fi scos fara vina si din cuvintele tale vei fi osandit"; atunci se va hotari mai bine sa taca (Avva Pimen).
Unii oameni isi aleg mancarea cu multa luare-aminte si nu ingaduie sa intre in gura lor anumite alimente, dar ei nu sunt atenti si nu isi aleg cuvintele care ies din gura lor (Fericitul Augustin).
Esti fericit cand predici virtutea prin fapte, dar daca vorbesti cele ce sunt proprii virtutii si faci cele potrivnice ei, atunci iti atragi osanda (Sf. Efrem Sirul).
Nu fi nici greoi in cuvant si nici usurel, ci sa cauti totdeauna sa fii serios si placut in acelasi timp. Cumpatarea in cuvinte este de mare pret (Sf. Ioan Hrisostom).
Cand viata ta e fulger, cuvintele tale sunt tunet (Fericitul Augustin).
Precum mirul da har celor ce se folosesc de el, asa si cuvantul bun (Sf. Ioan Hrisostom).
Trebuie adusa la tacere usuratica intepatura cu cuvantul (Clement Alexandrinul).
Nu-ti deschide gura pentru ras si glume, acesta este semnul unui suflet risipit si negrijuliu, strain de frica lui Dumnezeu (Avva Isaia Pustnicul).

Despre viata duhovniceasca
Viata trupului si bucuria de multa bogatie si putere in viata aceasta i se face sufletului moarte. Iar osteneala, rabdarea, lipsa purtata cu multumire si moartea trupului este viata si fericire vesnica a sufletului (Sf. Antonie cel Mare).
Viata aceasta nu ni s-a dat spre odihna, ci spre osteneala (Sf. Ambrozie).
Hristos este viata credinciosilor si moarte este viata fara Hristos (Sf. Ignatie Teoforul).
Omorarea firii este facatoare de viata (Sf. Simeon Noul Teolog).
D espre necuratie
Desfranarea este un foc care arde haina virtutii (Sf. Ioan Hrisostom).
Mananca paine cu cantarul si bea apa cu masura si duhul desfranarii va fugi de la tine (Avva Evagrie Ponticul) .
Despre nepatimire
Nepatimirea nu inseamna a nu fi razboiti de draci, caci atunci ar trebui sa iesim, dupa Apostol, din lume, ci, razboiti fiind de ei, sa ramanem nebiruiti (Sf. Diadoh al Foticeei).
D espre nevointa si lupta duhovniceasca
Cel ce iubeste pe Dumnezeu, iubeste si osteneala. Iar osteneala de bunavoie e vrajmasa placerii de fire (Sf. Marcu Ascetul).

Despre virtute si desavarsire
Virtutea este o manifestare a cunostintei, iar cunostinta este o putere sustinatoare a virtutii (Sf. Maxim Marturisitorul).
Virtutea este hrana sufletului (Avva Evagrie Ponticul).
Priveste la cinstea pe care au primit-o toti sfintii si, imitandu-i, vei fi atras incet, incet spre virtute (Avva Isaia Pustnicul).
Prin virtuti innoim sufletul nostru (Sf. Simeon Nnoul Teolog).
Oprirea pe calea virtutii este inceputul pacatului (Sf. Maxim Marturisitorul).
Nu vei putea ajunge la virtutile mai mari, de nu vei atinge varful celor ce-ti stau in putere (Avva Ilie Ecdicul).
Toate virtutile sunt legate intre ele. Sunt un lant duhovnicesc, una atarna de cealalta (Sf. Macarie cel Mare).
Mai usor contractezi viciul decat virtutea; dupa cum mai usor te molipsesti de o boala, decat sa-ti recapeti sanatatea (Sf. Grigorie de Nazianz).
Fiinta tuturor virtutilor este Insusi Iisus Hristos (Sf. Maxim Marturisitorul).
Omul se deosebeste de animale prin ratiune si prin virtute. Virtutea nu e posibila fara libera alegere (Origen).
Nu se poate ajunge la masura nici unei virtuti daca nu se sarguieste cineva toata viata (Sf. Ioan Damaschin).
Omul virtuos nu este atras la fapta buna nici de frica ghenei si nici de Imparatia Cerurilor, ci de insasi dragostea de fata de Hristos (Sf. Ioan Hrisostom).
Virtutile, tocmai ca si stiinta si arta, se castiga prin deprindere, prin practicare (Sf. Vasile cel Mare).
Focul pacatului se stinge prin apa curata a virtutii (Sf. Ioan Hrisostom).
Atunci sa socotesti ca ai virtute adevarata, cand vei dispretui cele de pe pamant cu desavarsire, avand prin constiinta curata inima gata sa calatoreasca spre Domnul (Cuviosul Teognost).
Dintre averi, singura virtutea nu se poate instraina, ramanand langa cel ce o are si in viata, si dupa moarte (Sf. Vasile cel Mare).
Pe calea virtutii, pe masura ce vei pasi, in aceeasi masura ti se va parea calea mai usoara (Sf. Ioan Hrisostom).
Precum rodul neascultarii este pacatul, asa rodul ascultarii este virtutea (Sf. Maxim Marturisitorul).
Cel mai mare viciu este de a voi sa pari virtuos fara sa fii (Sf. Vasile cel Mare).
Inceputul virtutilor este frica de Dumnezeu, iar sfarsitul este dragostea (Avva Ilie Ecdicul).
Omul devine asemenea cu Dumnezeu prin virtute (Sf. Grigorie De Nyssa).
Nu vei putea sa vezi fata virtutii pana mai cugeti cu placere la cea a pacatului (Avva Ilie Ecdicul).
Mai mare decat toate virtutile este dreapta socoteala, care este imparateasa virtutilor (Sf. Ioan Damaschin).
Daca nu poti sa fii soare, fii macar stea, numai sa te ridici sus, lasand pamantul. E mai bine sa sporesti cat de putin in virtute, decat deloc (Sf. Ioan Pustnicul).
Virtutea se naste prin instrainare de bunavoie a sufletului de trup (Sf. Maxim Marturisitorul).
Virtutea si cunostinta nasc nemurirea; lipsa lor e maica mortii (Sf. Talasie Libianul).
Virtutea este inainte-mergatoare adevaratei intelepciuni (Sf. Maxim Marturisitorul).
Virtutea adevarata are ca rod nepatimirea si cunostinta (Cuviosul Teognost).
Ascunzandu-ti virtutea, nu te mandri, ca si cand ai implini dreptatea. Caci dreptatea nu sta numai in a ascunde cele frumoase, ci si in a nu gandi nimic din cele oprite (Sf. Marcu Ascetul).