miercuri, 30 aprilie 2014

Artista Andrada Bara are nevoie de ajutor.


O putem ajuta comandand lucrari dar si donand bani pentru transplantul renal de care are nevoie.Un suflet frumos are nevoie de ajutor pentru o viață normală.

O tânără artistă din Deva are nevoie de ajutor. Face dializă, dar se pregăteşte pentru o operaţie dificilă – un transplant de rinichi. Cheltuielile se ridică la 10 mii de euro, iar Andrada este dispusă să muncească din greu pentru bani – poate realiza icoane pe sticlă sau lemn sau pictură pe faţă.
Andrada are 28 de ani. De mică pictează şi a terminat Liceu de Artă. Făcea masterul la Bucuresti în artă sacră când s-a îmbolnăvit. S-a întors acasă la Deva să lupte cu boala. Face dializă de trei ori pe săptămână şi a primit certificat de handicap. Pentru ea, speranta este transplantul de rinichi.
Numai că o asemenea operaţie nu este uşoară şi nici ieftină. Costurile se ridică undeva la 10 mii de euro, bani pe care familia nu îi are. Tatăl Andradei a decedat în 2001, iar mama ei este pensionară. Mama a încercat să-i doneze un rinichi, dar din cauza unei suferințe medicale nu este compatibilă cu fiica ei.
Operaţia urmează să fie realizată de vestitul profesor Mihai Lucan la Clinica de Transplant renal din Cluj Napoca. Până atunci, Andrada se ajută de terapia prin artă – desenează în tuş, pictează icoane pe sticlă sau îmbină mozaicuri.
Andradra poate fi contacta pe blogul personal (http://handmadebaraandrada.blogspot.ro/) sau pe pagina de facebook. Este foarte talentată, iar icoanele ei îi împodobesc casa încă de când era mică. Mama Andradei speră într-un miracol şi spune că este extrem de dificil pentru un părinte să îşi vadă copilul suferind.
Andrada crede cu tărie că se va face bine şi îşi va putea ajuta semenii cu ajutorul talentului ei. Vrea să predea lectii de creativitate micuţilor.
Cei care îşi doresc să o ajute pe Andrada pot depune bani în contul RO71INGB0000999904170536, pe numele Preda Cornelia
deschis pe numele mamei, dar îi pot comanda și lucrări pe care tânără de-abia aşteaptă să le realizeze.

marți, 29 aprilie 2014

CERŞIND PENTRU HRISTOS


„Cine n-are bătrîni, să-şi cumpere!”, zice proverbul. Bătrînul Dobri Dobrev din satul Baylovo (Bulgaria), pe care-l puteţi vedea în pozele alăturate (un film cu el poate fi vizionat şi pe youtube, fiind preluat de numeroase site-uri şi bloguri), ne-ar putea însă cumpăra el pe noi, dacă am merita paralele…
Cine este moş Dobri Dobrev? Un cerşetor ctitor în ţara lui şi căruia mărimile Bulgariei postcomuniste nu sunt vrednice să-i dezlege curelele încălţămintelor!
Dobri Dobrev are 97 de ani şi cerşeşte pe străzile Sofiei, luminos şi smerit. Ochii lui au o blîndeţe senină de rai şi uitaţi-vă numai cu cîtă firească simplitate sărută, într-una dintre poze, mîna unui copilandru! Locuitorii capitalei bulgare îl privescc ca pe un sfînt coborît din paterice sau din icoane. E atît de pitoresc răsăritean la înfăţişare încît, de cum îl vezi, analogiile cele mai nimerite ţi se par acelea cu vechii anahoreţi ai pustiei sau cu mai recenţii „nebuni pentru Hristos” ai creştinismului pravoslavnic.
În ţara poate cea mai descreştinată din Balcani, unde nu mai există decît cîteva mînăstiri în funcţiune, iar bisericile sînt chiar mai goale decît în Occidentul franco-germanic şi anglo-saxon (unde, dacă nu-s muzee, ajung restaurante şi săli de şedinţe), nonagenarul Dobri Dobrev cerşeşte nu pentru sine (căci pare a nu avea nimic din trebuinţele omului lumesc de azi, iar hrana lui de căpătîi rămîne rugăciunea, care nu costă nimic), ci pentru Hristos.
Poate fi văzut, de regulă, fie în faţa Catedralei „Sfîntul Alexandru Nevski”, fie în faţa Bisericii „Sfinţii Chiril şi Metodie”, cu o cutiuţă de tablă sau de plastic în care adună „milele” trecătorilor, donînd apoi toţi banii agonisiţi fie lăcaşurilor şi aşezămintelor bisericeşti, pentru restaurare sau subzistenţă, fie fraţilor creştini mai săraci sau mai nevolnici decît el.
Pînă deunăzi, bătrînul în opinci donase numai Catedralei „Sfîntul Alexandru Nevski” suma de… 35.700 de leva (20.000 de euro!), cum rezultă chiar din condicile parohiale! Cu banii lui multe s-au construit pe pămînt, iar el însuşi şi-a construit, din cerşit, casă în ceruri. Şi numai Dumnezeu ştie cîte suflete se vor fi trezit, prin pilda lui simplă şi înduioşătoare, din uitarea sau indiferentismul religios ale acestui tîrziu de lume!
Ce creştin n-ar recunoaşte aici lucrarea lui Dumnezeu, Cel întotdeauna şi pretutindeni viu şi prezent prin sfinţii Lui, pe care-i ridică adesea, spre pildă sau spre dojană, tocmai acolo unde şi atunci cînd comunitatea de credinţă pare mai tulbure şi mai ruinată?
Cerşetorul Dobri Dobrev, omul lui Dumnezeu, săracul bogat al miracolului evanghelic, răscumpără vremurile sub bucata lui de cer şi este poate – umil şi nediscursiv – „conştiinţa mai bună” a Bulgariei lui natale şi a întregului nostru Răsărit ortodox.
Răzvan CODRESCU
(Text apărut, cu minime diferenţe, în numărul pe aprilie 2011 al revistei Lumea credinţei. Fotografiile sînt preluate de pe internet.)
~~~+~~~

Cerşetorul care ctitoreşte biserici [1]
Familia Ortodoxă, nr. 4 (27) / 2011
“Nu judecaţi ceva înainte de vreme, până ce nu va veni Domnul, Care va lumina cele ascunse… şi va vădi sfaturile inimilor” (I Corinteni 4, 5).
În vălmăşagul pestriţ al unei capitale contemporane, cu uşurinţa ar putea trece nebăgat în seamă un chip precum cel al bătrânului Dobri Dobrev, pe care oamenii l-ar încadra grabnic în rândul numeroşilor cerşetori şi săraci din Sofia. Nu mulţi sunt însă aceia care îl cunosc cu adevărat pe acest bătrân de 96 de ani şi ştiu lucrarea sa. Poate părea greu de crezut că cea mai mare biserică din Balcani, catedrala patriarhală şi simbolul oraşului, în care se adună să slujească în sobor lună de lună mitropoliţii Bulgariei, a primit de curând un uriaş ajutor financiar din partea lui bătrânului Dobri, urmaş al cuvintelor Apostolului „ca gunoiul lumii ne-am făcut, lepădătura tuturor până acum” (I Corinteni 4:13).
Această faptă ar fi rămas ascunsă cunoştinţei omeneşti dacă, anul trecut, Preasfinţitul Tihon al Tiveriopolei n-ar fi vestit-o presei: „Nu mi-a venit să cred când am văzut chitanţa, şi e incredibil, dar cel mai mare donator al Catedralei Patriarhale este Moş-Dobri, cerşe­torul îmbrăcat în costum popular pe care toată lumea-l ştie, cel ce se închină înaintea tuturor. Bătrânul acesta a dăruit Catedralei suma de 35.700 de leva (aproape 20.000 de euro). Acest om atât de sărac şi de modest a făcut cea mai mare donaţie din ultimul deceniu pentru biserica Sfântului Alexandru Nevski!”.
În 1988, dedo-Dobri, cum îi zic bulgarii, a renunţat la vechea sa viaţă, începând să cerşească pe străzi şi în biserici. Acest bătrân, cu un venit lunar de 80 de euro, călătoreşte aproape în fiecare zi din satul său, Bailovo, până Ia Sofia, pentru a aduna bănuţ cu bănuţ – însă niciodată pentru sine! Mulţi dintre locuitorii Sofiei I-au văzut pe Dobri stând, an de an, cu un pahar în mână, pentru a aduna bani — pe care îi dădea apoi unui cunoscut, ca să-i depună într-un cont bancar. A strâns mai întâi bani pentru reconstruirea Mănăstirii Eleşniţa, aflată la câţiva kilometri depărtare de capitala Bulgariei. Cu ajutorul lui Dumnezeu, în 2006 biserica mănăstirii a fost renovată şi sfinţită. În mai 2009 s-a dus la epitropul Catedralei Sfântului Alexandru Nevski, căruia i-a zis doar atât: „Vino cu mine, să-ţi dau nişte bani pentru biserică!” Ce l-a determinat pe acest bătrân, cu un chip ce pare să iasă din cărţile sfinte, să se îndeletnicească cu aşa ceva? Doar Dumnezeu ştie! întrebat de ce a facut-o, Moş-Dobri a răspuns simplu: ,Adunăm bani pentru mănăstiri. Refacem bisericile aflate în nevoie. Le reconstruim, le renovăm — nu facem prea mult, dar… atâta putem“.
Numele bătrânului Dobri din Bailovo şi suma donată au răsunat ca o mare palmă pe obrazul tuturor politicienilor şi oamenilor de afaceri locali, care, deşi au vorbit şi au promis multe, până la urmă n-au ajutat cu nimic Biserica, facându-l pe un cunoscut jurnalist bulgar să exclame: „În ce hal a ajuns societatea noastră, dacă cel mai mare donator dintre noi este un bătrân sărac! Şi când Biserica ne cere ajutorul pentru a reda măreţia Catedralei Patriarhale, să nu ne îndreptăţim că nu putem, fiindcă Moş-Dobri ne arată zi de zi că se poate — chiar şi păstrând tăcerea“.
Bătrânul Dobri, acest tăcut luptător creş­tin, vine zi de zi să se închine liniştit în Catedrala Sfântului Alexandru Nevski, aşezându-se apoi la ieşire, unde îi salută pe toţi şi se închină înaintea tuturor, luându-şi rămas bun de la oameni cu cuvintele: „Bucuraţi-vă întru Domnul!” Ne simţim datori să încheiem cu câteva cuvinte adunate din înţelepciunea simplă, dar vie a lui Moş-Dobri, acest om ce „nu este din lumea aceasta” (Ioan 18:36):Sunt două voinţe, una a lui Dumnezeu, alta a diavolului. Şi purtăm un război în mintea noastră. Cred că trebuie să urmăm şi să ne supunem voii lui Dumnezeu — aşa să ne ajute Domnul! Voinţa cea bună este dreaptă şi adevărată. Toate ale acesteia sunt bune. Trebuie să nu minţim, să nu furăm, să nu săvârşim curvie. Trebuie să ne iubim unul pe altul, aşa cum ne iubeşte Dumnezeu – învredniceşte-ne, Doamne!“.
Traducere şi adaptare de Radu Hagiu

[1] Articol apărut în revista Familia Ortodoxă, luna Aprilie, nr. 4 (27) / 2011, pp. 27-28

duminică, 27 aprilie 2014

...............................


Şi binele ţi se întoarce pe lumea asta şi răul: când nu te aştepţi şi de la cine nu te aştepţi. Şi vorba din gură să n-o slobozi uşor că nu ştii unde loveşti cu ea. Şi nici gânduri rele să n-aveţi că vă otrăviţi sufletul. Şi nici pizmă pe ăl de e mai frumos, mai deştept sau mai avut decât noi. Că nu ştim nici unul de ce ne aflăm acilea, pe pământ.

citat din Ileana Vulpescu

.......................................................................................................................................................

Nu înceta să cugeţi, ca să poţi să devii mai bun.
*
Există multe trăsături mărunte în caracterul fiecăruia. Ceea ce unora li se pare nevinovat, ţie poate să ţi se pară imoral, până în clipa când vei atinge o mai mare stăpânire şi cunoaştere de sine.
*
Urmându-ţi planul, îţi vei forma un caracter excelent. Ai toate avantajele ce decurg din aprobarea lumii într-un plan înţelept, care poate fi îmbogăţit îndată ce se iveşte ocazia potrivită; însă nu ceda capriciilor şi nu fi niciodată pripit.
*
Fii ferm şi neclintit ca un înţelept.
*
Cunoaşte-te pe tine însuţi, dar, în acelaşi timp, teme-te pentru tine însuţi.
*
Să nu vorbeşti niciodată despre tine însuţi şi nici să nu repeţi altora spusele auzite în jurul tău.
*
Mai înăbuşă-ţi din înclinaţiile neserioase şi deprinde-te să vorbeşti întotdeauna despre subiecte folositoare, iar dacă e să înviorezi conversaţia, înveseleşte-o, dar cu măsură.
*
Nu uita nici că viaţa e plină de fericire. Nobleţea omului este că el are puterea de a face faţă şi celor rele, şi celor bune. Aceasta este ceea ce-i conferă adevărata sa demnitate.
*
Fără un plan adevărat, viaţa e insipidă şi plină de nelinişte. Nu-ţi slăbi frâul nici o clipă.
*
Nu scăpa niciodată din vedere hotărârile luate. Dacă, uneori, se întâmplă să mai uiţi de ele, nu te lăsa descurajat de această scăpare. Reîntoarce-te la cele hotărâte cu îndoită tărie, făcând ceea ce se cuvine făcut.
*
Respectă cu străşnicie ce ai plănuit. Viaţa e plină de neprevăzut - acesta este un lucru sigur. Nu uita niciodată acest adevăr şi nimic nu te va găsi nepregătit.
*
citate din  James Boswell (avocat, ziarist şi scriitor scoţian)

"Fiecare om ar trebui să fie cel mai bun judecător al propriei sale purtări."


Am iubit pe cine nu m-a vrut
Si am parasit pe cine  m-a iubit
Am gresit cui nu m-ar fi ranit
Si-am iertat pe cine n-a gresit


Am gasit ce nu am cautat
Si am cautat ce e de negasit
Am crezut in ce n-a existat
Si de adevar prea des m-am indoit


Mi-au fost refuzate multe vise
Dar cosmarurile s-au adeverit
Mi-a fost dat sa bat la usi inchise
Insa-n viata mea pe oricine am primit.

Am plans in momente fericite
Si am ras cand sufletu-mi plangea
Am soptit cand imi venea sa urlu
Si-am urlat cand vocea soptea


Am pierdut ce-a fost mai de valoare
Si am castigat ce nu mi-a trebuit
Am pastrat comori imaginare
Iara ce-a fost de pret am risipit


N-am cerut si totusi am primit
Bune, rele, toate le-am carat
Ce-a fost gratis prea scump am platit
Ce-a fost scump mi-a fost usor iertat


Am mers drept pe cai intortocheate
Si m-am ratacit ades pe drumuri line
M-am pierdut de multe ori, departe
Dar mereu am gasit drumul catre mine


Aveam totul cand n-aveam nimic
Si-am dus lipsuri cand aveam de toate
Am fost moarta, chiar de am trait
Si-am fost vie cand eram pe moarte....


Am ales, ce-a fost mai rau din bune
Mi s-a dat ce-a fost mai bun din rau
M-am pierdut si regasit in mine
Dar am indraznit ca sa fiu EU....mereu!



Eu nu mă răzbun. Are Cine....

ARSENIE BOCA


Ziceţi.
Mai pe scurt.
Eu nu mă răzbun.
Are Cine.
N-aş crede să vorbească ca ei.
Tu fă bine şi aşteaptă rău. Binele ţi-l va răsplăti Dumnezeu. Dacă oamenii – rudele ţi-ar face bine – ţie ce cruce ţi-ar rămâne?
Tu eşti călugăriţă şi, ca atare, trebuie să te bucuri de necazuri, ca să-ţi câştigi plată de la Dumnezeu, pentru tot ce suferi – cu bună ştiinţă şi răbdare – de la fraţi.
Deci, roagă-te pentru cei ce te blastămă, fă bine celor ce-ţi fac rău; celui ce-ţi cere nedrept – dă-i tot ce-i trebuie lui, din lăcomie.
Cu alte cuvinte, nu te împotrivi răului când te asupreşte cu nedreptate, ca să nu calci legea iubirii de Dumnezeu şi de oameni, indiferent cum sunt ei.
Tu fii cum trebuie.
Tu să ai grijă să nu zici rău absolut nimănui, indiferent ce nedreptate ţi-ar face, - pentru că iertându-le toate, aşa urmezi lui Iisus, - aşa ţii (împotriva firii, sau mai bine zis mai presus de fire) legea lui Dumnezeu – a iubirii.
Că toţi sunt fiii lui Dumnezeu, chiar dacă ei tăgăduiesc asta, iar tu trebuie să ştii că şi ei au un suflet de mântuit



(învăţăturile Părintelui Arsenie Boca pentru o călugăriţă)


 ARSENIE PAPACIOC.....

 Daca nu te razbuni, ramane Dumnezeu dator la tine. La El este toata razbunarea. Razbunarea nu te rezolva, din contra, dupa ce te-ai razbunat, ramai mai departe dator la Dumnezeu foarte mult, dar asa ramane Dumnezeu dator la tine, ca sa ma exprim in forma asta noua de a prezenta lucrurile. Chiar daca n-ar fi datoria de a implini porunca iubirii, ca trebuie sa iubim si pe vrajmasi si pe raufacatori, totusi, ca strategie, lucrarea diavolului e foarte primejdioasa, de a te acuza foarte puternic fara sa-ti dea ragaz de explicatii: "ai dat om la moarte!" Si nu puteai sa-i spui ca n-ai dat om la moarte, deoarece cu dracul nu poti sa ai explicatii, pentru ca el ia faptul asa cum e. Si atunci trebuie sa tii cont tot de porunca iubirii, ca sa poti sa-l tai pe acest drac! Dar ai voie sa te aperi de raufacatori, ca spune Mantuitorul: "Daca ai sti cand vine furul, nu l-ai lasa sa-ti sparga casa!" si sigur ca te vei lupta cu el, nu o sa stai numai cu mainile intinse sa nu-i dai loc, ca el da peste tine. Sigur ca trebuie sa te aperi si din toata treaba asta el poate sa iasa ranit. Deci este voie sa te aperi cu orice chip!


 ,,Am avut un inceput calugaresc foarte prigonit. Am avut intentia sa merg la Manastirea Frasinei, care avea un metoc in Ramnicu Valcea. Acolo l-am intalnit pe Staretul manastirii. Nu vazusem manastire in viata mea si am auzit si eu de Frasinei. N-a fost Dumnezeu absent, dar trebuia sa fii dibaci sa intelegi prezenta Lui. Eram in tren la clasa a IV-a, in vagoane unde se transportau si animale. In vagon, un grup de tineri canta cantece religioase. Eram atat de fericit si ziceam in  sinea mea:  "Uite,  ingerii cum  imi canta!" Acolo in tren am intalnit un colportor care cunostea toate manastirile. Era ingerul pazitor pentru mine, care eram un strain. El m-a condus la metocul manastirii Frasinei. Batranul Simeon, staretul Manastirii Frasinei,  mi-a zis: "Nu te primesc, frate. Te vad ca esti nitel mai invatat si nu te pot pune la boi. Si atunci ce-o sa zica fratii: pe acesta il tii la cancelarie, iar pe noi ne pui la greu!" Staretul a gresit in aprecierea lui, insa nici eu nu puteam sa-i dovedesc nebunia mea pentru Hristos. Pentru ca atunci sa pleci la manastire, daca ai biruit in lume, sa te ia in primire ca pe o sluga, ca pe un rob - asta inseamna ca tu ai ajuns la un grad de mare daruire, de nebunie - sa stii sa existi fara "eul" din tine. Altfel nu rezisti. De acolo de la metoc am plecat la Manastirea Cozia, era iarna, vecernia se tinea in trapeza. M-am dus mai intai in Biserica sa ma inchin, intentionand sa pasesc spre icoana Mantuitorului, dar m-am oprit in fata icoanei Maicii Domnului si am zis:"Ma va duce Maica Domnului si la Mantuitorul!" M-au pus sa citesc catisma de la Vecernie. Si am inceput sa citesc, am citit. Intre timp m-a interpelat un Parinte, Ghervasie: "Asculta, Frate Anghele! De unde stii sa citesti?", pentru ca el nu stia carte. "Eu asa m-am nascut, Parinte. Nu stiu de cand!" M-am umplut de un mare folos. Si am stat de vorba cu un domn, mult mai tarziu, care dorea sa faca niste manastiri dupa placul lui, nu dupa Traditia Ortodoxa, pe care au inteles-o foarte putini si i-am spus intamplarea cu Ghervasie: "Domnule, uite cine a tinut monahismul, un nestiutor de carte, care era un mare traitor in inima lui si traia monahismul intreg prin el!"  si acum il pomenesc pe Ghervasie, ca un mare exemplu care mi s-a dat, deci ca pe un mare invatat. Pe mine ma interesa sa intru intr-o permanenta legatura cu Dumnezeu.

 ARHIM ARSENIE PAPACIOC

  http://www.crestinortodox.ro/parinti/parintele-arsenie-papacioc-marturie-despre-sine-69485.html
Iubirea lui Dumnezeu pentru cel mai mare pãcãtos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt fatã de Dumnezeu.
Cât asculti de Dumnezeu, atât ascultã si Dumnezeu de tine.
Dumnezeu nu uitã de om cum uitã omul de Dumnezeu.
Cel mai frumos dar pe care îl putem face lui Dumnezeu e sã ne dãruim Lui pe noi însine, pe viatã.
Este neînchipuit de mare nepotrivire între ce cer oamenii de la Dumnezeu si între ce cere Dumnezeu oamenilor.
Cred ca cea mai deformatã fiintã in capul oamenilor este Dumnezeu.
Grija omului de Dumnezeu simplificã grija omului de om.
Mãrturisirea lui Dumnezeu cu pretul vietii este pretul învierii oamenilor întru sfinti.
Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut.
Dumnezeu coboarã între oameni si suie oamenii la Sine pe scara Sfintei Liturghii.
De cârma mintii atârnã încotro pornim si unde ajungem.
Bobul care nu vrea sã moarã, fie chiar si de grâu, nu mai aduce nici o roadã.
Mântuirea se lucreazã numai pe ruinele egoismului.
Cine nu se va lepãda de sine nu va fi liber.
Iubirea trupeascã de sine si plinã de trufie numai dragostea aprinsã a lui Dumnezeu o poate scoate si desãvârsit s-o facã scrum, prin umilintele cu care o arde.
Cea mai primejdioasã este mândria suântului, de aceea sfintii adevãrati sunt cei ce nu stiu ca sunt sfinti, ce tin mortis ca-s pãcãtosi.
Pocãinta trebuie sã fie o înseninare din ce in ce mai mare a sufletului si a sãnãtãtii întregi.
Fratilor, ascultati de Bisericã, fiindcã cei ce ascultã de preotii ei, asa cum sunt, de Dumnezeu ascultã.
Toatã lumea este a ta când ai renuntat la ea. Atunci esti mai tare ca ea si te ascultã.
Dacã tot trebuie sã suferim, mãcar sã nu suferim zadarnic.
Toate darurile închise in destinul nostru sunt ingrãd suferinte, si numai la atâtea daruri ajungem prin câtã suferintã putem rãzbi cu bucurie. Numai atâta mângâiere? putem aduce între oameni, câtã amãrãciune putem bea în local celor ce vrem sã-i mângâiem. Atât de puternicã e mila si adevãrul in noi, câtã vãpaie de urã înfruntãrn bucurosi pentru Dumnezeu si pentru oameni.
Suferinta acceptatã, smeritã, face din Lazãrii acestei lumi un Lazãr din sânul lui Avraam încã din lumea aceasta.
Sã nu uitãm ca una e lupta si suferinta omului mãrturisit si alta e saferinta omului nemãrturisit.
Suferinta si iubirea se cresc in progresie una pe alta.
Cunostinta cea din pãtanie sau învãtãturile din durere singura Cale care poate învãta ceva pe oameni.
Necazurile vietii sunt un grai mai aspru al lui Dumnezeu cãtre oameni mai grei sau mai vicleni la minte.
Nu uita ca Iisus a fericit pe sãraci, pe Lazãri si pe smeriti.
Sunt multe chipuri de a intra in Împãrãtia lui Dumnezeu. dar numai o singurã usã: Iisus.
Iisus doreste de la toti credinciosii lumii o liniste de adâncime: linistea credintei in Dumnezeu. Aceasta ar da de înteles ca in jurul unui om linistit (din cauza rãdãcinilor lui in cer) se face liniste pe pãmânt.
Pãcãtosii au un prieten, pe Iisus. Din momentul in care cunosti cã esti pãcãtos, te-ai schimbat din vrãjmasul lui Dumnezeu in prietenul lui Dumnezeu.
E bine ca povãtuitorii sã grãiascã totdeauna din constiinta slujirii lui Hristos, ca in fata lui Hristos si atunci vor fi blânzi întru dojanã si smeriti întru mustrare.
Dacã Domnul e ascuns in poruncile Sale, fireste cã este si in strãdania pentru dobândirea virtutilor. El este puterea sau sufletul nevointelor virtutii.
Domnul Hristos a fost rãstignit cu spatele pe crucea materialã si cu fata pe crucea spiritualã.
Aceasta este ratiunea ascunsã a Providentei: toatã lumea este ispititã sã se ciocneascã de Iisus.

Oxigen, glicogen, somn, sã-ti pãstrezi hormon conceptie de viatã crestinã.
Nasteti-vã sfinti!
Tinerii sã se mute de la bãtrânii care le stricã casa.
Copiii nefãcuti stricã pe cei fãcuti.
Pãcatele se înregistreazã in codul genetic al fiecãruia.
Cei care opresc copiii de la credintã sunt osânditi mai rãu ca sinucigasii.
Dacã nu poti vorbi cu copiii tai despre Dumnezeu, vorbeste cu Dumnezeu despre ei.
Cine face carte nu face carte.
Nu te rãspândi cu mute cãrti.
Sã-ti feresti capul de frig si de prostie!
In veacul al VIII-lea al erei crestine a fost, printre altele, o mare luptã pentru icoane. A trebuit un sobor ecumenic, ultimul sobor, al VII-lea, sã apere cinstirea sfintelor icoane. Atunci erau iudeii care pârau icoanele la împãrati, precum ca sunt chipuri cioplite si închinare la lemne. Desi atunci s-a pus capãt rãutãtii si multe veacuri icoanele au fost in cinste, astãzi iarãsi li se gãseste vinã. Atunci li se zicea ca-s o închinare gresitã lui Dumnezeu. Azi vina lor e cã amintesc de Dumnezeu. Dar mai e o icoanã in primejdie: icoana lui Iisus, pe care o avem in noi, in fiecare, cãci de la Botez fiecare suntem destinati sã fim o icoanã a lui Iisus. Împotriva acestei icoane a lui Iisus in noi se dã azi o luptã mai vrãjmasã ca odinioarã împotriva sfintelor icoane. Se dã o luptã împotriva icoanei omului! Unde-i sunt apãrãtorii!?
Vecinul tãu bate crâsmele? Verisoara ta a fugit necununatã? Feciorul tãu fuge de bisericã? Copiii tai umblã la joc seara si scuipã dupã preot? N-ai pe nimeni de adus la Iisus? Poate ai de gând sã te aduci pe tine!
Nu sunteti si voi cãutând pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri, dar nu-L stiti pe El. Si pânã nu-L gãsesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gãsesti nici sensul tãu, nici sensul lumii.
Sã ai întelegere fatã de neputinta omeneascã.
Cea mai lungã cale este calea care duce de la urechi la inimã.
Mustrarea învinge, dar nu convinge.
În mintea strâmbã si lucrul drept se strâmbã.
Sfârsitul betivului e sau in sant sau in casa de nebuni; iar sufletul îi este in iad încã de aici. Urmasii lui, nu mai zic nimic, mila ma opreste; totusi, mai am si o milã preventivã, pentru viitor, care mã face sã scriu.
Nu-l judeca pe cersetor cã fumeazã.
Mai bine o rugãciune pentru cel care înjurã decât observatie.
Nu da cu bâta in viespile sectare.
Asa-i firesc omului pãcãtos, cînd îi lovesti dracii, zice cã tu esti drac.
Iertând, stergi ce ierti. Ce ierti la altul, tie ti se sterge. Judecata aceasta te scoate de sub judecatã.
Nu toti din lume se prãpãdesc, nici toti din mãnãstire se mântuiesc.
Unii dintre cãlugãri nu sunt cãlugãri, ci cuiere de haine cãlugãresti.
De vrei sã te faci cãlugãr, fã-te ca focul!
Cãlugãria slãbeste in suflete slabe si se întãreste in suflete mari.
Lepãdarea de lume e o convingere, pe care poti s-o ai si-n mijlocul lumii stand, precum poti sã n-o ai in mijlocul pustiei petrecând.
Mirenii mai vin la mãnãstire pentru rugãciune, cãlugãrii nu se mai duc in lume sã se odihneascã. Toate profesiunile au vacantã sau concediu, numai cãlugãria nu. Asa ceva ar însemna încetarea cãlugãriei.
Un cãlugãr trist este un cãlugãr cu luminile stinse.
Dintre cele trei fãgãduinte monahale, cea mai grea e ascultarea, pentru ca are de biruit mai mult patimile mintii care "discutã" cu Dumnezeu, in loc sã asculte fãrã discutie.
Adevãrul este fiintã vie.
Cel mai greu pãcat, vesnic fãrã iertare, este starea omului împotriva adevãrului.
Focul iubirii divine, de dragul Adevãrului, între potrivnici se aprinde si se mentine.
Asa sunt gândurile de hula: rãbufniri de pãcurã în raza de soare.
Credinciosul in Dumnezeu depãseste limitele omului.
Ateismul este o infirmitate, o monstruozitate si o eroare fundamentalã a naturii umane.
Necredinciosii, spre rusinea noastrã, îsi cred necredintei lor mai mult decât credem noi credinta noastrã.
Religia nu face stiintã, ci constiintã.
Iisus a tãmãduit orbirea ochilor, dar n-a putut tãmãdui orbia rãutãtii. Orbia rãutãtii nu are leac, dar are pedeapsã.
Nimic mai greu, mai periculos decât sã te lupti cu îngustimea si cu formalismul.
Din cauza avorturilor românilor ne vor stãpâni tiganii.
Nu suntem din maimutã, dar mergem cu pasi repezi spre ea.
Necazurile de acum nu sunt vrednice de a fi in cumpãnã cu slava noastrã viitoare.
Învierea este noul stâlp de foc, care conduce de douã mii de ani neamul crestinesc prin pustia acestei lumi. Din lumina lui este fãcut destinul care ne atrage Acasã.
Sã ne îngrijim mai ales de cei care vor primi mucenicia in prigoana de la sfârsit.
Relele de pe pãmânt asa de mult vor strânge oamenii, încât nu mai rãmâne istoriei altã solutie decât sfârsitul ei.
Doar Sfânta Liturghie mai tine lumea.
Chinurile cele de pe urmã, cele de la Antihrist, in care va lucra toatã puterea Satanei, vor întrece toate prigoanele câte s-au întetit asupra crestinilor, de la început pânã in zilele acelea.
În zilele noastre se vãd multi cãlãtori la iad cu Scriptura in mânã.
Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El.
Gândurile omului nu sunt ca si gândurile Domnului.
Râvna fãrã întrebare si pãrerea sar mãsura.
Dreapta socotealã-i mai mare ca postul.
Neîntrebat nimic nu e bine, nici ce e bine.
Crestinismul reînvie in raport invers proportional cu încercãrile de a-l stinge.
Crestinismul nu e numai o afacere de Duminicã, ci e o strãdanie de toate zilele.
Însusirile copilului atârnã de gradul de pervertire la care a ajuns instinctul maternitãtii la femeie.
Mare este acela care numai de mãrimea lui nu se ocupã.
Neghinele vrãjmasului vor sãlbãtici oile împotriva pãstorilor.
Când ti-a gãsit Dumnezeu vreo treabã pentru Împãrãtia Sa între oameni, ai isprãvit toate obligatiile lumii.
O, iarta-mi Doamne atatea rugaciuni – Rugaciunea Parintelui Arsenie Boca
O, iarta-mi Doamne atatea rugaciuni
Prin care-Ti cer doar paine si paza si minuni,
Caci am facut adesea din Tine robul meu
Nu eu ascult de Tine, ci Tu, de ce spun eu:
In loc sa vreau eu, Doamne, sa fie voia Ta
Iti cer intr-una sa faci Tu, voia mea,
Iti cer s-alungi necazul, sa nu-mi trimiti ce vrei
Si sa-mi slujesti in toate, sa-mi dai fara sa-mi iei,
Gandindu-ma ca daca iti cant si Te slavesc
Am drept sa-ti cer intr-una sa faci tot ce doresc.
O, iarta-mi felu-acesta nebun de-a ma ruga
Si-nvata-ma ca altfel sa stau in fata Ta,
Nu tot cerandu-ti Tie sa fii Tu robul meu,
Ci Tu, cerandu-mi mie, iar robul sa fiu eu;
Sa inteleg ca felul cel mai bun de-a ma ruga
E sa doresc in toate sa fie voia Ta.

miercuri, 23 aprilie 2014

Călăuzitoarea - desen animat despre icoana Maicii Domnului

........................

,,Mai periculoasa poate fi invidia atunci cand se strecoara in sufletul prietenilor, deoarece ea conduce faptele spre marsavul pacat al tradarii prietenului care ti-a incredintat tainele inimii sale. "

Asa cum malura este boala graului, tot asa invidia este boala prieteniei", spune Sfantul Vasile cel Mare spre a arata ca invidia se strecoara in comuniunea de iubire a prieteniei, spre a-i destrama arhitectonica ei spirituala.

Sfantul Vasile cel Mare arata ca leacul insasi al invidiei este paradoxal. Cel stapanit de aceasta patima, patruns de perfidie, asteapta o singura usurare a bolii lui: "sa vada caderea unuia din cei invidiati. Ura i se termina numai cand vede pe cel invidiat nefericit din fericit cum era; cand vede ajuns vrednic de mila pe cel admirat de toata lumea. Numai atunci se impaca cu el, numai atunci ii este prieten, cand il vede lacrimand, cand il vede jelind.

Nu se bucura cu cel vesel, dar plange cu cel indurerat. In caineaza ca i s-a schimbat soarta, ca a cazut intr-o stare atat de jalnica; ridica in slava cerului, prin cuvinte, starea lui fericita de mai inainte, nu din dragoste de om, nici din simpatie, ci pentru a-i face si mai grea nenorocirea.

Pe copil il lauda dupa ce a murit si-l slaveste cu nenumarate elogii, ca era frumos la chip, ca era destept, ca era destoinic in toate; daca insa ar trai, n-ar intrebuinta un limbaj atat de elogios. Daca vede, insa, ca si altii il incarca cu laude, se schimba iarasi si pizmuieste pe cel mort.

Invidiosul admira bogatia altuia dupa ce a pierdut-o; lauda si ridica in slava cerului frumusetea, vigoarea si sanatatea cuiva dupa ce s-a imbolnavit. Si pe scurt, invidiosul este dusman al celor prezente, dar prieten al celor pierdute".

Pe cel curajos il numeste obraznic, iar pe cel cuminte si infranat, nesimtitor; pe cel drept il numesc om fara inima, iar pe cel chibzuit, viclean. Pe cel marinimos il barfesc ca pe un om de prost gust, iar pe cel cu inima larga, ca pe un risipitor; si, dimpotriva, pe cel econom il numesc zgarcit. Pe scurt, invidiosul nu se sfieste sa dea oricarui fel de virtute numele viciului potrivnic virtutii".

In sfarsit, un alt paradox al invidiei este acela ca, asa cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur, "cel invidios vrand sa-l piarda pe altul, se pierde pe sine insusi"



http://www.crestinortodox.ro/editoriale/invidia-70329.html
http://www.eucred.ro/uncategorized/maica-siluana-vlad-in-cautarea-celui-cazut

făgăduiţi lui Dumnezeu...

Călugăr, (din greacă, de la καλλόγερον "bătrân frumos")

Monah, monahie (din gr μόνος, "singur"), persoană care adoptă un stil sfânt de viață, retras.
  • monahii; - Monah (greacă monos = singur) "pustnic", "singuratic" un membru al unei religii, sau ordin religios care slujește o viață întreagă credința lui (vezi Categorie:Religie) ca de exemplu în budism din anul 500 î.e.n. este denumit Bhikkhu, în jainism, Digambara, în creștinismul timpuriu în secolul IV un întemeietor al Ordinului Anahoreților Antonius cel Mare.
  • altfel de călugări (celibatari) sunt cei ce aparțin diferitelor Ordine din Biserica Catolică ca de exemplu călugării benedictini, iezuiți, dominicani, franciscani etc.
  • femeile care au jurat să slujească credința lor o viață întreagă și să rămână necăsătorite (celibatare) sunt numite maici

Treptele călugăriei

 

În Biserica Ortodoxă Română și în Bisericile Ortodoxe de tradiție slavă, treptele călugăriei sunt trei:
Rasofor - „Fratele” care dorește să devină monah, după un timp de încercare, este tuns rasofor (gr. purtător de rasă), după un ritual indicat în Molitfelnic, care cuprinde o tundere în care i se schimbă numele și mai multe rugăciuni. Cu ocazia aceasta rasoforul primește rasa, potcapul și camilafca.
Monah - Rasoforul care dorește și este socotit pregătit de către egumen și comunitate pentru primirea schimei, sau a chipului monahicesc (celui mic) sau a îngerescului chip al mantiei, este tuns după un ritual indicat în Molitfelnic, în care face făgăduințele vieții monahale, este tuns (cu schimbarea numelui sau păstrarea celui de la rasoforie) și primește hainele și obiectele călugărești: cămașa, crucea, paramanul, anteriul sau dulama, brâul sau centura, sandalele, rasa, potcapul, mantia, camilafca, metaniile, făclia.
Schimonah - Monahul încercat, care sporește pe calea desăvârșirii și a liniștirii, primește „schima cea mare a îngerescului chip” după un ritual indicat în Molitfelnic, în care este tuns (cu schimbarea sau păstrarea numelui de călugăr) și în care primește hainele și obiectele schimei celei mari: cămașa, dulama, schima, analavul, brâul sau centura, rasa, sandalele, mantia, potcapul, camilafca, metaniile, crucea, făclia.
În Biserica greacă (și în Bisericile de tradiție greacă) s-au păstrat doar două trepte ale călugăriei. „Fratele” (gr. prodokimos) este primit mai întâi ca „încercător” (gr. dokimos) purtător de rasă, cu o rugăciune a egumenului. După un timp de „încercare” care durează de obicei ani de zile, dokimos-ul primește direct schima mare. În consecință, în Bisericile de tradiție greacă există o singură tundere.

Citate

  • Călugărul este cel care, despărțindu-se de toți, s-a unit cu toți. (Evagrie din Pont)

Părintele Teofil Părăianu despre călugări

Pentru cei mai mulți oameni, un călugăr nu este un om ca toți oamenii. Și-atunci, cum este? Sub nivelul, sau deasupra nivelului celorlalți oameni? S-ar putea întâmpla să fie și sub nivelul celorlalți, în cazul în care nu-i deplin ca sănătate, însă călugăria presupune oameni de excepție. Oameni de excepție! Omul obișnuit nu poate fi călugăr! Dacă devine călugăr, nu este călugăr deplin, este un improvizat în călugărie. Călugăria este o viață mai presus de viața obișnuită. Nimeni nu este obligat să se călugărească însă, dacă se face călugăr, este obligat să fie călugăr! Călugăria este elita Bisericii. Cuvântul călugăr vine de la grecescul calos gheron și înseamnă bătrân frumos.
O bătrânețe încuviințată, o bătrânețe echilibrată, o bătrânețe ca rezultat al unei vieți îngrijite, curate, sfinte, este un dar de la Dumnezeu. Gândiți-vă că Dumnezeu este înfățișat ca un bătrân. De ce ca un bătrân? De ce nu ca un tânăr? Și tinerețea are darurile ei! Mulți sfinți au fost tineri! Totuși, Dumnezeu este înfățișat ca un bătrân! Aceasta vrea să arate că Dumnezeu este „vechi de zile”, nu este de ieri, de alaltăieri, ci din veșnicie.
Cei care sunt la tinerețe și se pregătesc de viață, trebuie să știe că bătrânețea, maturitatea, tinerețea, copilăria și toate vârstele omului sunt un dar de la Dumnezeu, la care ajung mai ales aceia care au o tinerețe curată, o tinerețe cinstită. Viața de familie așa cum a lăsat-o Dumnezeu și cum o vrea Dumnezeu, este un dar de la Dumnezeu. Dar există și posibilitatea să treci de viața de familie, mai sus. Dacă treci de viața de familie ca să ajungi la o viață superioară, fără să te oblige cineva la aceasta, atunci trebuie să fii bătrân înainte de bătrânețe.
Ce înseamnă bătrân? Înseamnă și înțelept. Dacă ești călugăr, trebuie să fii bătrân înainte de bătrânețe, deci echilibrat, cinstit, înțelept, să ai calitățile bătrânului. Să fii ponderat mai mult decât un tânăr (poți să ai entuziasmul tânărului dacă mai ești capabil de entuziasmul tânărului). În orice caz, dacă ești bătrân de la tinerețe, adică echilibrat, ponderat, înțelept, angajat cu seriozitate, în cazul acesta ai și calitățile bătrânului, ai și capacitățile tânărului. Există posibilitatea aceasta, să aduci cerul pe pământ înainte de a ajunge tu în cer, și deci faci din pământ – cer. Trăiești o viață cu gândul la Dumnezeu, iar „Hristos se face toate pentru cel ce crede", cum zice sfântul Marcu Ascetul. Atunci ai liniște sufletească și ajungi la cer, în casa lui Dumnezeu, la poarta cerului...




duminică, 20 aprilie 2014

HRISTOS A INVIAT!

Albaneza - Krishti u ngjall! Vertet u ngjall!
- Afrikaans - Kristus er het opgestaan! Hom het waarlik opgestaan!
- Araba - Al-Masih-Qam! Hakkan Qam!
- Bulgara - Christos Vozkrese! Voistina Vozkrese!
- Ceha - Kristus Vstal A Mrtvych! Opravdi Vstoupil!
- Chineza - Jidu fuhuo le! Ta queshi fuhuo le!
- Coreeana - Kristo Gesso! Buhar ha Shao Ny!
- Daneza - Kristus er opstandeu! Sandelig Han er Opstandeu!
- Engleza - Christ is Riseu! Indeed, He is Risen!
- Franceza - Le Crist est ressuscite! Vraiment Il est ressuscite!
- Germana - Christus ist auferstanden!
- Greaca - Christos Anesti! Aleithos Anesti!
- Hindi - Kristo' pastitaha! Satvaru Upastitaha!
- Indoneziana - Kristus t'Elah Bangkit! Benar dia telah Bangkit!
- Italiana - Cristo e risorto! E veramente risorto!
- Islandeza - Kristus er upprisinn! Hann er vissulega upprisinn!
- Japoneza - Harisutosu fukkatsu! Jitsu ni fukkatsu!
- Maghiara - Krisztus feltmadt! Valoban feltmadt!
- Olandeza - Christus is opgestaan! Hij is waarlijk opgestaan!
- Poloneza - Chrystus Zmatwy chwstal Zaprawde Z martwychwstal!
- Portugheza - Cristo ressuscitou! Verdadeiramente ressuscitou!
- Rusa - Khristos Voskrese! Voistinu Voskrese!
- Spaniola - Cristo ha resucitado! Verdaderamente, ha resucitado!
- Suedeza - Kristus ar uppstanden! Ja, Han ar verkligen uppstaden!
- Turca - Hristos diril - Di! Hakikaten diril - Di!

sâmbătă, 19 aprilie 2014

"Bucuria mea, Hristos a inviat!".

Avand in vedere ca in Sfantul Mormant de la Ierusalim Sfanta Lumina a coborat, va pot spune tuturor HRISTOS A INVIAT !

Invierea Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos sa innoiasca in sufletele noastre cuvintele ce ni le-a lasat ca noua porunca :

"Iubiti-va unii pe altii asa cum Eu v-am iubit pe voi!"

Sarbatori binecuvantate si Hristos sa va umple inimile in aceste zile si de aici incolo. Dumnezeu sa ne aiba in paza Sa pe toti . Iertati fratilor si diseara sa cantam cu totii cu bucurie mare ,,HRISTOS A INVIAT DIN MORTI CU MOARTEA PE MOARTE CALCAND! ,,


.



"Am lepadat povara postului, dar n-am lepadat rodul lui, pe care e vremea sa-l culegem. A trecut oboseala nevointelor, dar sa nu treaca ravna faptelor bune. S-a dus postul, dar sa ramana evlavia. Mai bine spus, [...] a trecut postul cel trupesc, dar n-a trecut postul cel duhovnicesc. Acesta e mai bun decat acela, iar acela pentru acesta s-a facut". (Sfantul Ioan Gura de Aur)

"De este cineva binecredincios şi iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest Praznic frumos şi luminat. De este cineva slugă înţeleaptă, să intre, bucurându-se, în bucuria Domnului său. De s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum răsplata. De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-şi primească astăzi plata cea dreaptă. De a venit cineva după ceasul al treilea, mulţumind să prăznuiască. De a ajuns cineva după ceasul al şaselea, să nu se îndoiască, nicidecum, căci cu nimic nu va fi păgubit. De a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se apropie nicidecum îndoindu-se. De a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci darnic fiind Stăpânul, primeşte pe cel din urmă ca şi pe cel dintâi, odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; şi pe cel de pe urmă miluieşte, şi pe cel dintâi mângâie; şi aceluia plăteşte, şi acestuia dăruieşte; şi faptele le primeşte; şi gândul îl ţine în seamă, şi lucrul îl preţuieşte, şi voinţa o laudă. Pentru aceasta, intraţi toţi întru bucuria Domnului nostru: şi cei dintâi, şi cei de al doilea, luaţi plata. Bogaţii şi săracii împreună bucuraţi-vă. Cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi, cinstiţi ziua. Cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă, astăzi. Masa este plină, ospătaţi-vă toţi. Viţelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustaţi toţi din ospăţul credinţei; împărtăşiţi-vă toţi din bogăţia bunătăţii. Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat Împărăţia cea de obşte. Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că din mormânt iertare a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; a stins-o pe ea Cel ce a fost ţinut de ea. Prădat-a iadul Cel ce S-a pogorât în iad; umplutu-l-a de amărăciune, fiindcă a gustat din trupul Lui. Şi aceasta mai înainte înţelegând-o Isaia a grăit: Iadul, zice, s-a amărât, întâmpinându-Te pe Tine jos; amărâtu-s-a că s-a stricat. S-a amărât, că a fost batjocorit; s-a amărât, că a fost omorât; s-a amărât că a fost surpat; s-a amărât , că a fost legat. A primit un trup şi de Dumnezeu a fost lovit. A primit pământ şi s-a întâlnit cu cerul. A primit ceea ce vedea şi a căzut prin ceea ce nu vedea. Unde-ţi este, moarte, boldul? Unde-ţi este, iadule, biruinţa? Înviat-a Hristos şi tu ai fost nimicit. Sculatu-S-a Hristos şi au căzut diavolii. Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii. Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte. Înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în groapă; că Hristos înviind din morţi, începătură celor adormiţi S-a făcut.
Lui se cuvine slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin!" (Sfantul Ioan Gura de Aur)

miercuri, 16 aprilie 2014

copiii si Dumnezeu

“Călugării și-au făcut meserie din rugat, pentru că ei au văzut că nu poate să existe meserie mai frumoasă decât să vorbești tot timpul cu Dumnezeu.” (9 ani)
“Călugării nu sunt așa de vorbăreți, pentru că dacă Il lasă pe Dumnezeu să le vorbească toată ziua, ei s-au obișnuit să tacă mult, ca să-L asculte – că nu pot să-L întrerupă tocmai pe Dumnezeu.” (8 ani)
“Biserica e sfântă și rămâne sfântă, chiar dacă intră în ea mulți păcătoși, că biserica de aia e facută, ca păcătoșii care intra să-și facă acolo antene pentru Dumnezeu.” (12 ani)
“Dumnezeu se înțelege mai ușor cu copiii mici, că cei mici au suflet mai încăpător. La oamenii mari e o înghesuială de rele, că nici n-ai unde să stai.”(10 ani)
“Biserica nu iubește plăcerea, că plăcerea îți spune mereu că mai vrei, pe când mulțumirea îți spune că-ți ajunge.” (9 ani)
“Îngerii nu ne spun cum e în Rai, de unde sunt ei, că atunci când mori e ca un fel de ziua ta și primești cadou Raiul și ei nu pot spune dinainte, cum arată cadoul pe care îl primești, pentru că strică toată ziua.” (10 ani)
“Preoții vin în casele oamenilor, înainte de Paște și Crăciun, ca să sfințească toate camerele, că le curăță cu aghiazma care e un foarte bun detergent împotriva dracilor.” (11 ani)
“Postim ca să nu ne mai gândim numai la gusturi de mancare și să ne mai gândim și la gustul de Dumnezeu.” (11 ani)
“Cei care nu-L găsesc pe D-zeu, sunt cei care Îl caută din interes.” (12 ani)
“Milostivul e rar, pentru că mila n-o găsești pe toate drumurile, deoarece ea trebuie cultivată.” (14 ani)
“Altarul este partea din biserică unde preotul vorbește, între patru ochi, cu Dumnezeu.” (10 ani)
“Unii oameni nu putrezesc după ce mor, pentru că trupurile lor au fost băgate în păâant cu cerul în ei.” (13 ani)
“Sfinții au aureola rotundă și nu pătrată, ca să nu facă vreun rău nici măcar din greșeală – ca poate, cine știe, când se ridică la cer, să nu înțepe cu vreun colț, o pasare în zbor.” (13 ani)
“Oamenii care cred în Dumnezeu se dezvoltă mai repede decât ceilalți oameni, pentru că ei ajung să-și dezvolte esențialul.” (15 ani)
“Ne dăm seama că Dumnezeu îi iubește pe toți oamenii la fel, că dacă te desparți de El și mai târziu te întorci la El, nu ține supărare și te ajută la fel ca și pe cei care au fost tot timpul cu El.” (11 ani)
“Inima bate, bate până se stinge, că inima este ca lumânarea și dacă tu crezi în Dumnezeu, El ți-o aprinde din nou în Cer.” (9 ani)
“Dacă cineva ar insista la ușa mea, să-mi schimb religia, aș zice că nu pot, pentu că ar fi ca și când mi-ar cere să-mi schimb părinții.” (9 ani) 

duminică, 13 aprilie 2014

osana ....osana...rastigneste L , rastigneste L.... ramurile de finic , maine se vor transforma in bice



Zi de bucurie. Insa e o bucurie trista. Apasata. Prevestind durerea ce urmeaza. Florile si ramurile de finic se vor transforma in cuie. Uralele se vor transforma in huiduieli, scuipari, batjocuri. Aplauzele in palme si pumni. Zambetele de fericire in bice. Hainele aruncate pe jos in intampinare vor deveni mantie de sange. Bucuria de azi va fi maine tradare. Cuvintele de lauda si de multumire vor fi lovituri crunte ce rup bucati din piele. Adorarea de azi va fi maine cununa de spini. Fuga catre El va deveni temnita in care Il inchidem, fericirea de a Il vedea va deveni pahar de fiere si otet in setea cea mai apriga, iubirea pentru El se va transforma in cruce pe care i-o vom pune in spatele ce ii va fi rana deschisa, sa il doboare.
De fiecare data imi pun aceeasi intrebare - unde era toata multimea asta cu o saptamana mai tarziu? Unde erau toti ologii vindecati, mutii pe care i-a ajutat sa vorbeasca, orbii care acum vedeau, slabanogii iertati, posedatii eliberati, mancatorii de peste si de paini inmultite? Unde a disparut toata multimea asta de oameni aplaudaci cand Fiul Omului a avut apoi nevoie? Si s-a trezit singur... Ici colo, un Simon sa il ajute cu crucea, o Veronica sa ii intinda marama, un talhar care sa ii recunoasca dumnezeirea in ultimele clipe, o desfranata sa il planga si cativa prieteni, si acestia speriati de moarte...in rest, multimea s-a transformat intr-o haita de lupi cerandu-i cu inversunare rastignirea. Ca sa dispara usor apoi, lasandu-L singur in lumea pe care a venit sa o mantuiasca, intr-o lume rece, infiorator de trista, lipsita de mila - aceeasi lume ce ieri Il aplauda....
Parca Ii vad zambetul trist si ma dor ramurile de finic ce
maine vor deveni palme. Si imi revin in inima ce incepe sa se stranga de teama si de durere, cuvintele rugaciunii - Sa nu ne punem nadejdea in oameni... Caci astazi adora, maine urasc. Astazi iubesc, maine parasesc. Astazi mangaie, maine lovesc....
`Sa fie totusi bucurie. Sa invinga totusi, la sfarsitul zilei, bucuria. Pentru ca de-asta a intrat in Ierusalim. Pentru a ne da aceasta sansa, de a deveni, din omul slab si pacatos - omul care astazi Il intampina cu bucurie pentru ca maine Sa Il loveasca, sau, pur si simplu, sa Il uite- un om nou, ce moare si invie alaturi de El, cu El, intru El.
Intrăm de astazi chiar în Săptămâna Patimilor. Evenimente cutremurătoare se vor perinda prin faţa ochilor noştri sufleteşti la slujbele din zilele următoare. Astfel:

- luni îl vom vedea pe Domnul curăţind templul pentru a doua oară, casa Tatălui său;
- marţi – căutând smochine într-un pom fără roadă şi blestemându-l, pe care ucenicii l-au văzut apoi uscat;
- miercuri – prevestind dărâmarea Ierusalimului, vorbind despre a doua sa venire;
- joi – instituind Taina Sf. Euharistii, rugându-se cu lacrimi de sânge în Ghetsimanii – arestat;
- vineri – judecat şi răstignit pe cruce, apoi pus în mormânt;
- pentru ca, duminică – înainte de zori, să ne facem şi noi purtători ai mântuitorului mesaj că Hristos a înviat.

În Duminica aceasta a stâlpărilor, să ne pregătim duhovniceşte pentru a-L întâmpina pe Domnul cu stâlpările înverzite ale unor suflete înnoite prin baia pocăinţei. Să ne facem părtaşi ai săi la Cina cea de Taină, primind cu vrednicie mărgăritarul scump al Sf. Euharistii, dar şi să facem din sufletele noastre Ierusalimul Sfânt, în care Domnul să intre cu bucurie, aducându-ne darul jertfei Sale şi lumina Sfintei Sale Învieri.
Vine Săptămâna Sfintelor Patimi. Să fim cu Iisus în suferinţă, ca să ne învrednicim a fi cu El şi în ziua cea luminată a Învierii.

Cuie, funii, scări şi-ntruna

Tot mai greu ciocanul pică

Şi-ntre două cruci pe culme

Altă cruce se ridică


Împăcaţi erau cu toţii

Că şi-au împlinit plăcerea

Numai vântul şoptea parcă

Se apropie… Învierea!
 Amin. "

Va urez Sa Fim Impreuna" Cu El. Sarbatori Fericite!

http://www.ortodoxiatinerilor.ro/

.........

PACE CELOR CE VIN! BUCURIE SI SANATATE CELOR CE RAMAN SI BINECUVANTARE CELOR CE PLEACA! Candela
http://www.youtube.com/watch?v=MJjhU3bccGM PACE CELOR CE VIN! BUCURIE SI SANATATE CELOR CE RAMAN SI BINECUVANTARE CELOR CE PLEACA! Candela
PACE CELOR CE VIN! BUCURIE SI SANATATE CELOR CE RAMAN SI BINECUVANTARE CELOR CE PLEACA! Candela

Nu te lega de vreo obişnuinţă şi vei avea mintea paşnică.Nu te bizui pe puterea ta şi vei primi ajutorul lui Dumnezeu. Nu urî pe nimeni, că nu-ţi va fi primită rugăciunea; să ai pace cu toţi, ca să te rogi cu îndrăzneală.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Cine-şi aruncă sufletul înaintea lui Dumnezeu ajunge la răbdare, fără tulburare a ocărilor; lacrimile acestui suflet sunt străine de toate cele lumeşti.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)









* Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ţâşneşte viaţa (Pilde 4, 23)



Siliţi-vă să intraţi prin uşa cea strâmtă, că precum pomii, de nu vor lua ierni şi ploi, nu pot face roadă, aşa şi nouă veacul această iarnă ne ieste. Şi Împărăţiei cerurilor nu vom putea să ne facem părtaş, fără numai prin multe necazuri şi ispite!

(AMMA THEODORA)



De-mi va fi cineva foarte iubit şi voi cunoaşte că mă duce în vreo greşală, îl înlătur de la mine.

(AVVA AGHATON)



Omul trebuie să ia aminte în tot ceasul la judecata lui Dumnezeu.

(AVVA AGHATON)



Calea strâmtă şi îngustă aceasta este, să-şi silească cineva gândurile sale şi să-şi taie voile sale pentru Dumnezeu. Şi aceasta este ceea ce s-a zis de apostoli: Iată noi am lăsat toate şi am venit după Tine(Matei XIX, 27.).

(AVVA AMONA)



Sunt unii care şi-au topit trupurile lor cu nevoinţa şi pentru că nu au avut dreaptă socoteală, departe de Dumnezeu s-au făcut.

(AVVA ANTONIE)



Nimeni neispitit nu va putea să intre în Împărăţia Cerurilor. Că zice: ridică ispitele şi nimeni nu este care să se mântuiască.

(AVVA ANTONIE)



Cel ce bate bucata de fier, întâi socoteşte cu mintea ce va să facă: secere, cuţit sau topor ? Aşa şi noi trebuie să socotim, care faptă bună uneltim, ca să nu ne ostenim în deşert.

(AVVA ANTONIE)



De la aproapele este viaţa şi moartea, că de vom dobândi pe fratele, pe Dumnezeu dobândim; iar de vom sminti pe fratele, lui Hristos greşim.

(AVVA ANTONIE)



Oriunde vei merge, pe Domnul să-L ai înaintea ta totdeauna. Şi orice vei face, să ai mărturie din Sfintele Scripturi şi în orice loc vei şedea, să nu te mişti degrabă. Acestea trei păzeşte-le şi te vei mântui.

(AVVA ANTONIE)



Va veni vremea ca oamenii să înebunească şi când vor vedea pe cineva că nu înebuneşte, se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor.

(AVVA ANTONIE)



De vom căuta pe Dumnezeu, se va arăta nouă şi de-L vom ţine pe El, va rămâne cu noi.

(AVVA ARSENIE)



Când fecioara este în casa tatălui său, mulţi vor să se logodească cu dânsa. Iar după ce va lua bărbat, nu place tuturora; unii o defaimă, iar alţii o laudă şi n-are cinste aşa multă ca întâi când era ascunsă! Aşa şi cele ale sufletului: după ce se vor vădi, nu pot să încredinţeze pe toţi.

(AVVA ARSENIE)



Pe cât îţi este cu putinţă, nevoieşte-te, ca lucrarea ta cea dinlăuntru să fie după Dumnezeu şi să biruiască patimile cele din afară.

(AVVA ARSENIE)



Tâlharul pe cruce era şi duntr-un cuvânt s-a îndreptat. Şi Iuda cu apostolii era împreună numărat şi într-o noapte a prăpădit toată osteneala şi s-a pogorât din ceruri în iad. Drept aceea, nimeni făcând bine, să nu se fălească, căci toţi cei ce s-au nădăjduit în sineşi, au căzut.

(AVVA XANTIE)



De nu va zice omul întru inima sa că eu singur şi Dumnezeu suntem în lume, nu va avea odihnă.

(AVVA ALONIE)



De va voi omul, de dimineaţa şi până seara ajunge în măsură dumnezeiască.

(AVVA ALONIE)



Taie prieteşugurile celor mulţi, ca să nu se ridice război asupra minţii tale şi va tulbura chipul liniştirii.

(AVVA DULA)



Adu-ţi aminte totdeauna de ieşirea ta şi nu uita judecata cea veşnică şi nu va fi greşeală în sufletul tău.

(AVVA EVAGRIE)



Mare lucru este cu adevărat a se ruga fără răspândire, dar mai mare este şi a cânta fără răspândire.

(AVVA EVAGRIE)



De va veni omul în smerenie şi neagoniseală şi neosândire vine la el frica lui Dumnezeu.

(AVVA EVPREPIE)



De voieşti să te mântuieşti, când vei merge la cineva, să nu apuci mai înainte să grăieşti, până nu te va întreba.

(AVVA EVPREPIE)



Cele trupeşti sunt materie. Cel ce iubeşte lumea, iubeşte sminteala şi împiedicările. Deci de se va întâmpla să se piardă cândva ceva, aceasta trebuie să o primim cu bucurie şi cu mărturisire, fiindcă ne-am izbăvit de griji.

(AVVA EVPREPIE)



Aceste trei lucruri cere Dumnezeu de la tot omul, care are sfântul botez, adică: credinţa dreaptă de la suflet, adevărul de la limbă şi înfrânarea patimilor, adică curăţenie, de la trup.

(AVVA GRIGORE TEOLOGUL)



Mai mare este a se înstrăina cineva decât a primi pe străini.

(AVVA IACOV)



Atunci când se laudă cineva de alţii, trebuie să socotească păcatele sale şi să pună în minte că nu este vrednic de laudele cele ce se zic.

(AVVA IACOV)



Precum lihnariul în cameră întunecată luminează, aşa şi frica lui Dumnezeu când va veni în inima omului, îl luminează şi-l învaţă toate faptele cele bune şi poruncile lui Dumnezeu.

(AVVA IACOV)



Oamenii au mintea sau la păcate, sau la Iisus, sau la oameni.

(AVVA ILIE)



De nu va cânta mintea împreună cu trupul, în zadar este osteneala. Că de iubeşte cineva necazul, mai pe urmă se face lui spre bucurie şi odihnă.

(AVVA ILIE)



Ce poate păcatul, unde este pocăinţa şi ce foloseşte dragostea unde este mândria?

(AVVA ILIE)



Deşi foarte proşti şi nebăgaţi în seamă suntem înaintea oamenilor, să ne bucurăm pentru aceasta, ca să ne cinstim înaintea lui Dumnezeu.

(AVVA IOAN COLOV)



Poarta cerului este smerenia şi părinţii noştri, prin multe ocări bucurându-se au intrat în cetatea lui Dumnezeu.

(AVVA IOAN COLOV)



De va voi împâratul să ia vreo cetate, apa întâi o opreşte şi hrana şi aşa vrăjmaşii de foamete pierind, se supun lui! Aşa şi patimile trupului: dacă cu post şi cu foamete va petrece omul, vrăjmaşii slăbesc către sufletul lui.

(AVVA IOAN COLOV)



Trei cete sunt cinstite înaintea Domnului: când omul este bolnav şi i se adaugă ispite şi cu mulţumire le primeşte. Iar a doua este când cineva îşi face toate lucrurile sale curate înaintea lui Dumnezeu şi nu are nimic omenesc. Iar a treia, când cineva şade sub supunerea unui părinte duhovnicesc şi se leapădă de toate voile sale. Aceasta are o cunună mai mult...

(AVVA IOSIF TEBEO)



Vopseaua cea dintâi nu iese, precum se întâmplă la porfiră. Şi după cum ramurile cele tinere se întorc şi se pleacă lesne, aşa fac şi noii începători, fiind întru supunere.

(AVVA ISAIA)



De va voi Dumnezeu să miluiască pe vreun suflet, iar el se smereşte şi nu suferă, ci îşi face voia sa, îl sloboadă pe el să pătimească cele ce nu voieşte, ca aşa să-l caute pe El.

(AVVA ISAIA)



De va voi cineva să răsplătească rău pentru rău, poate şi numai cu ameninţarea să vateme conştiinţa fratelui.

(AVVA ISAIA)



Nimic nu foloseşte pe noul începător aşa de mult ca ocara. Că precum este pomul, care se udă în toate zilele, aşa este noul începător, care se ocărăşte şi suferă.

(AVVA ISAIA)



Fiindcă mare este înălţimea smeritei cugetări şi căderea mândriei, vă sfătuiesc pe voi ca pe aceea să o iubiţi, iar întru aceasta să nu cădeţi.

(AVVA ISIDOR PELUSIOTUL)



Mulţi din oameni poftesc cu adevărat fapta bună, dar pe calea care duce spre dânsa, pregetă să umble. Iar alţii nici faptă bună nu socotesc că este. Trebuie dar pe aceia să-i plecăm să lepede pregetarea, iar pe aceştia să-i învăţăm, că cu adevărat fapta bună este faptă bună.

(AVVA ISIDOR PELUSIOTUL)



Răutatea şi de la Dumnezeu pe oameni i-a depărtat, şi pe unii de alţii i-a dezbinat. Deci, de aceasta cu toată osârdia trebuie să fugim şi să alergăm după fapta cea bună, care şi la Dumnezeu ne aduce şi pe unii cu alţii ne uneşte. Iar a faptei celei bune şi a filosofiei hotar este neprefacerea cea cu pricepere.

(AVVA ISIDOR PELUSIOTUL)



Faptele cele bune cinsteşte-le, nu te închina desfătărilor. Că faptele cele bune sunt lucru fără de moarte, iar desfătările lesne se sting.

(AVVA ISIDOR PELUSIOTUL)



Patima cea cumplită şi prea îndrăzneaţă a iubirii de bani, saţiu neştiind, la răutatea cea mai de pe urmă mână sufletul cel robit. Drept aceea, mai ales la început să o gonim. Că de va stăpâni, nebiruită va fi.

(AVVA ISIDOR PELUSIOTUL)



Viaţa fără de cuvânt mai mult foloseşte decât cuvântul fără de viaţă. Căci viaţa şi tăcând foloseşte, iar cuvâtul şi strigând supără. Dar dacă şi cuvântul şi viaţa se vor întâlni, fac o icoană a toată filosofia.

(AVVA ISIDOR PELUSIOTUL)



A trăi după Dumnezeu, este cu neputinţă dacă vei fi iubitor de dezmerdări şi iubitor de argint.

(AVVA ISIDOR PREOTUL)



Dacă după lege vă nevoiţi postind, nu vă mândriţi. Iar dacă pentru aceasta vă lăudaţi, mai bine să mănânce carne decât să se îngânfeze şi să se laude cineva.

(AVVA ISIDOR PREOTUL)



Dacă cineva se va da pe sine la băutura de vin, nu va scăpa de bântuiala gândurilor. Că şi
Lot, silit fiind de fetele lui s-a îmbătat de vin şi prin beţie diavolul spre păcatul cel fără de lege lesne l-a găsit.

(AVVA ISIDOR PREOTUL)



Dacă împărăţia cerurilor pofteşti, defaimă banii şi de dumnezeiasca răsplătire te ţine.

(AVVA ISIDOR PREOTUL)



Dacă pofteşti mântuirea, fă toate cele te duc la dânsa.

(AVVA ISIDOR PREOTUL)



Trebuie ucenicii şi ca pe nişte părinţi să iubească pe cei cu adevărat dascăli, şi ca de nişte stăpâni să se teamă. Şi nici pentru dragoste să nu slăbească frica, nici pentru frică să nu înegrească dragostea.

(AVVA ISIDOR PREOTUL)



Smerita cugetare este mai mare decât toate faptele bune, pentru că poate să scoată pe om din însăşi adâncuri, măcar de a fi păcătos ca un drac. Pentru aceea şi Domnul mai înainte de toţi fericeşte pe cei săraci cu duhul.

(AVVA LONGHIN)



De s-a făcut întru tine defăimarea ca laudă şi sărăcia ca bogăţie şi lipsa ca îndestulare, nu vei muri. Căci cu neputinţă este cel ce crede bine şi lucrează cu blagoslovenie să cadă în necurăţia patimilor şi în înşelăciunea diavolilor.

(AVVA MACARIE)



Să nu dormi în chilia fratelui ce are nume rău.

(AVVA MACARIE)



Să nu faci rău cuiva nici să osândeşti pe cineva. Acestea păzeştele şi te vei mântui.

(AVVA MACARIE)



De ne vom aduce aminte de răutăţile ce ne fac oamenii, ridicăm puterea aducerii aminte de Dumnezeu. Iar de ne vom aduce aminte de răutăţile diavolilor, vom fi nerăniţi.

(AVVA MACARIE)



Dacă dojenind pe cineva, te vei porni spre mânie, împlineşti patima ta; căci nu cumva pe alţii să-i mântuieşti şi pe tine să te prăpădeşti.

(AVVA MACARIE)



Nu ştie satana de ce fel de patimi se biruieşte sufletul. Seamănă adevăr, dar nu ştie de va secera unele gânduri, adică pentru curvie, iar altele pentru grăirea de rău şi asemenea, celelalte patimi. Şi la ce fel de patimă va vedea sufletul că se pleacă, aceea i-o dă lui.

(AVVA MATOI)



Pe cât se apropie omul de Dumnezeu, pe atât se vede pe sine păcătos, căci proorocul Isaia văzâd pe Dumnezeu, se făcea ticălos şi necurat pe sine.

(AVVA MATOI)



De nu se va uni fapta cu rugăciunea în zadar se osteneşte omul.

(AVVA MOISE)



De nu va avea omul în inima sa cum că este păcătos, Dumnezeu nu-l ascultă pe el.

(AVVA MOISE)



Robul care se leneveşte de lucrurile stăpânului său să se gătească spre bătăi.

(AVVA NIL)



Rugăciunea este este odraslă a blândeţii şi a nemânierii.

(AVVA NIL)



Nu voi după cum ţi se pare, să se facă lucrurile tale, ci după cum place lui Dumnezeu şi vei fi tulburat şi nemulţumit în vremea rugăciunii tale.

(AVVA NIL)



Orice vei face spre izbânda fratelui ce te-a nedreptăţit pe tine, toate spre sminteală ţi se vor face în vremea rugăciunii.

(AVVA NIL)



Făţarnic este cel ce învaţă pe aproapele lui un lucru la care el nu a ajuns, căci scris este: vezi paiul din ochii fratelui tău, şi iată, bârna din ochiul tău, şi celelalte.

(AVVA PIMEN)



Credinţa este a petrece cu smerita cugetare şi a face milostenii.

(AVVA PIMEN)



De îşi va aduce omul aminte de cuvântul cel scris că din cuvintele tale te vei îndrepta şi din cuvintele tale te vei osândi va alege mai mult tăcerea.

(AVVA PIMEN)



De te vei socoti pe tine de nimic, vei avea odihnă, ori în ce loc te vei afla.

(AVVA PIMEN)



De va greşi omul şi va tăgădui, zicând n-am greşit, nu-l mustra. Iar de nu, îi tai osârdia; iar de vei zice lui: nu te mâhni, frate, ci te păzeşte de acum înainte, îi ridici sufletul spre pocăinţă.

(AVVA PIMEN)



Nu locui în locul unde vezi pe unii că au zavistie asupra ta. Fiindcă nu sporeşti.

(AVVA PIMEN)



Cel ce vorbeşte pentru Dumnezeu, bine face şi cel ce tace pentru Dumnezeu, asemenea.

(AVVA PIMEN)



Omul are trebuinţă de smerită cugetare şi de frica lui Dumnezeu totdeauna ca suflarea ce iese din nările lui.

(AVVA PIMEN)



Precum fumul goneşte albinele şi atunci se ia dulceaţa lucrării lor, aşa şi odihna cea trupească goneşte frica lui Dumnezeu din suflet şi prăpădeşte toată lucrarea cea bună a lui.

(AVVA PIMEN)



A învăţa pe aproapele, aste ale unuia ce este sănătos şi nepătimaş, fiindcă ce trebuinţă este să zidească cineva casa altuia şi să o risipească pe a sa?

(AVVA PIMEN)



Orice nedreptate îţi va face fratele tău şi tu te vei mânia pe el, în zadar te mânii. Chiar de îţi va scoate ochiul tău cel drept şi îţi va tăia mâna ta cea dreaptă şi te vei mânia pe el, în zadar te mânii. Iar de te desparte de Dumnezeu, atunci să te mânii tare.

(AVVA PIMEN)



Precum dacă cineva va pune într-un vas şarpe şi scorpie şi îl va astupa, negreşit, cu vremea mor, aşa şi gândurile cele rele, de la draci odrăslind, prin răbdare lipsesc.

(AVVA PIMEN)



A te arunca pe sine îinaintea lui Dumnezeu şi a nu te măsura pe sine şi a lepăda înapoi voia ta, sunt unelte ale sufletului.

(AVVA PIMEN)



Răutatea pe răutate nu o surpă nicidecum, ci dacă cineva îţi va face rău, fă-i tu bine, ca prin facerea de bine să surpi răutatea.

(AVVA PIMEN)



Urâciune este pentru Dumnezeu toată odihna trupească.

(AVVA PIMEN)



Oricine va răspunde cuvânt mai înainte de a auzi, neînţelepţie îi este lui şi defăimare. De vei fi întrebat, răspunde, iar de nu, taci!

(AVVA PIMEN)



Omul care învaţă, dar nu face cele ce învaţă, pe sine nu se poate curăţi, ci toată întinăciunea este plină şi toată necurăţenia într-însa se află.

(AVVA PIMEN)



In orice ceas vom acoperi greşala fratelui nostru şi Dumnezeu o acoperă pe a noastră; şi în orice ceas o arătăm pe a fratelui şi Dumnezeu o arată pe a noastră.

(AVVA PIMEN)



Lipeşte-te de omul care se teme de Dumnezeu şi apropiindu-te, te vei învăţa ;i tu a te teme de Dumnezeu.

(AVVA PIMEN)



David când s-a luat la luptă cu leul, de gâtlej la ţinut şi îndată l-a omorât. Deci dacă şi noi vom ţine gâtlejul şi pântecele noastre, vom birui cu ajutorul lui Dumnezeu leul cel nevăzut.

(AVVA PIMEN)



Nu avem trebuinţă de nimic decât de minte trează.

(AVVA PIMEN)



Este om, care se pare că tace, dar inima lui osândeşte pe alţii. Unul ca acesta totdeauna grăieşte. Şi este altul care de dimineaţa până seara grăieşte şi tăcere ţine, adică fără de folos nimic nu grăieşte.

(AVVA PIMEN)



Intoarce-ţi ochii tăi, să nu vadă deşertăciuni; căci slobozenia omoară sufletele.

(AVVA PIMEN)



Aceste trei capete sunt folositoare: a te teme de Domnul, a te ruga neîncetat şi a face bine aproapelui.

(AVVA PIMEN)



Bună este ispitirea, că aceasta face pe om mai lămurit.

(AVVA PIMEN)



Toate cele peste măsură sunt ale dracilor.

(AVVA PIMEN)



De vei tăcea, vei avea odihnă în tot locul unde vei locui.

(AVVA PIMEN)



Mai mare decât acestă dragoste nu este cu putinţă să afle cineva, decât să-şi pună sufletul pentru aproapele său. De va auuzi cineva un cuvânt rău, adică de mâhnire, putând şi el să zică asemenea şi se va lupta să nu-l zică, sau de i se va face strâmbătate şi va suferi şi nu va răsplăti, unul ca acesta îşi pune sufletul său pentru aproapele său.

(AVVA PIMEN)



A păzi şi a lua aminte de sine, şi socoteala cea dreaptă: aceste trei fapte bune sunt povăţuitoare ale sufletului.

(AVVA PIMEN)



Cel ce voieşte să se izbăvească de păcate, prin plâns se izbăveşte şi cel ce voieşte să agonisească fapte bune, prin plâns le agoniseşte. Căci plânsul este calea pe care ne-a dat-o nouă Scriptura şi părinţii noştri zicând: plângeţi că altă cale nu este decât aceasta!

(AVVA PIMEN)



De vei vedea câteva lucruri şi vei auzi cuvinte, să nu le povesteşti aproapelui tău, căci este surpare de război.

(AVVA PIMEN)

Mulţi în vremea aceasta au ales odihna mai înainte de a le-o da Dumnezeu.

(AVVA THEODOR AL FERMEI)



Altă faptă bună nu este, ca nedefăimarea.

(AVVA THEODOR AL FERMEI)



De nu va socoti Dumnezeu lenevirile cele întru rugăciuni şi robirile cele întru citirea psalmilor, nu putem să ne mântuim.

(AVVA THEODOR CEL DE LA ENNAT)



Fiindcă se depărtează mintea de la privirea spre Dumnezeu, pentru aceasta suntem robiţi de patimile trupeşti.

(AVVA THEONA)



Totdeauna bucuraţi-vă, neîncetat vă rugaţi, pentru toate mulţumiţi.

Aceasta faceţi şi puteţi să vă mântuiţi.

(AVVA VENIAMIN)



Când eşti în pace şi nu ai altă luptă, atunci mai mult te smereşte, ca nu cumva bucurie străină intrând, să ne lăudăm şi să fim daţi la război. Că de multe ori Dumnezeu pentru neputinţele noastre, nu ne lasă să fim daţi spre luptă, ca să nu pierim.

(AVVA VISARION)



Cel ce voieşte ca să-i asculte degrabă Dumnezeu rugăciunea, când se scoală, să-şi întindă mâinile sale către Dumnezeu, mai înainte de toate şi mai înainte de sufletul său, să se roage pentru vrăjmaşii săi din suflet; şi prin această ispravă, ori pentru ce se va ruga lui Dumnezeu, îl ascultă pe el.

(AVVA ZINON)



Amestecul cu vorbele oamenilor tulbură inima şi o umple de ruşine în vremea rugăciunii, lipsind-o de îndrăzneală.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Ia aminte la gânduri şi ele se vor risipi, că cel ce se teme de ele, cade zdrobit sub greutatea lor. Cel ce se teme de uneltirile dracilor dovedeşte că nu are credinţă în Dumnezeu; dar cel ce se aruncă înaintea lui Iisus cu toată inima, stă neclintit înaintea lor.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Săturarea de somn stârneşte patimile în trup; mântuirea sufletului este vegherea cu măsură. Somnul mult ingroaşă inima, iar vegherea cu măsură, subţiază. Este mai bine să dormi şi să taci cu ştiinţă, decât să veghezi în vorbă deşartă.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Cugetă la gheenă, ca să urăşti lucrurile ei.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Cugetarea în frică de Dumnezeu păzeşte sufletul de patimi, iar grăirea cuvintelor lumeşti îl întunecă şi îl ţine departe de virtute. Iubirea celor materialnice tulbură mintea şi sufletul, iar lepădarea acelora, îl luminează.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Îndrăgeşte rugăciunea necontenită, pentru ca inima ta să se lumineze.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Pe cel ce se îngrijeşte să dea seamă lui Dumnezeu de toate faptele sale, Dumnezeu îl va curăţi de păcat în calea sa; dar cel ce este nepăsător, şi zice: "Voi merge până acolo", se va sălăşlui cu cei răi.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Sunt patimi şi sunt virtuţi, şi dacă noi ne lăsăm biruiţi de patimi, suntem cu adevărat trădători.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Din cugetarea la înfricoşata judecată se naşte frica de Dumnezeu, iar nesocotirea conştiinţei izgoneşte virtuţiile din inimă.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Cei ce vor să dobândească virtuţile, chiar dacă se poticnesc, nu se slăbănogesc, ci se silesc necontenit.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Păzeşte-ţi urechile ca să nu-ţi pricinuieşti singur război.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Cercetează-te în fiecare zi şi afla ce patimi ai biruit şi nu te încrede în tine, căci cu milostivirea şi puterea lui Dumnezeu ai biruit.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Ia aminte, frate, la duhul care aduce omului întristarea, că fără număr sunt cursele lui, pentru a te face neputincios. Întristarea după Dumnezeu e bucurie, dacă te afli în căile Lui. Iar cel ce-ţi zice: "Unde vei merge, că nu este pocăinţă pentru tine?", Acela este de la vrăjmaşul, care îndeamnă pe om să lase înfrânarea. Dimpotrivă, întristarea după Dumnezeu nu-şi pune nădejdea în om, ci zice: "Nu te teme, mergi înainte; Dumnezeu ştie că omul este neputincios, şi-l întăreşte".

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Iubeşte pe cei credincioşi, ca printr-înşii să fii şi tu miluit. Cinsteşte pe Sfinţi, ca râvna lor să te mănânce (Psalmul 68, 11).

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Precum rugina mănâncă fierul, aşa şi slava oamenilor roade inima celui ce o primeşte. Precum mărăcinii care cresc în vie îi nimiceşte rodul, tot aşa şi slava deşartă nimiceşte osteneala creştinului, dacă o primeşte.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Cel ce primeşte cunună, e încununat pentru că a biruit pe vrăjmaşii împăratului.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Grăbeşte-te la lucrul tău, ca să nu te sfâşie fiarele sălbatice.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Fraţii tăi să vadă lucrurile tale cele bune şi să fie aprinşi de dorinţa de a le urma.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Nu căuta să deprinzi răutatea celui ce te-a mâhnit, ca să nu-i răsplăteşti cu rău in inima ta.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Dragostea de Dumnezeu izgoneşte nepăsarea, iar lipsa de frică o trezeşte.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Urăşte cuvintele lumii, pentru ca inima ta să vadă pe Dumnezeu.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Împodobirea trupului este ruinarea sufletului, dar e bine a avea grijă de el, cu frică de Dumnezeu.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Cel ce se osteneşte cu pricepere, taie toate patimile, căci scris este: Grija va veni la omul înţelept.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Trezvia este de mare ajutor sufletului, aşa cum acedia vine în ajutor răului.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Traiul bun izgoneşte ştiinţa; înfrânarea pântecelui smereşte patimile, pe când căutarea mâncării le trezeşte fără osteneală.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Îndrăgirea răspândirii este cădere pentru suflet, iar ridicarea sa se face întru liniştirea cu ştiinţă.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Milostenia făcută cu ştiinţă naşte prevederea şi duce la dragoste; nemilostenia, dimpotrivă, arată că eşti lipsit de virtute.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Nu te socoti drept, până la cea din urmă suflare. Nu gândi cu mândrie că eşti bun, fiindcă nu poţi avea încredere în vrăşmaşii tăi. Nu fi fără de grijă pentru tine, cât mai eşti în viaţă, până ce vei scăpa de toate puterile întunericului.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Nu iubi lenea, şi frica de Dumnezeu se va sălăşlui întru tine.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Rugăciunea necontenită nimiceşte robia patimilor, iar nesocotirea ei este maica uitării.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



În fiecare zi, sculându-te dimineaţa, adu-ţi aminte că vei da seama lui Dumnezeu de tot lucrul şi nu vei greşi împotriva Lui, şi frica Sa se va sălăşlui întru tine. Pregăteşte-te pentru întâlnirea cu El şi vei face voia Lui.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Din nerănirea conştiinţei aproapelui se naşte smerenia. Slava de la oameni naşte câte puţin mândria.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Urăşte pofta mâncărurilor ca să nu te stăpânească amalicul patimilor.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Cine nu se osândeşte pe sine, nu va putea răbda mânia.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Lepădarea voii pentru aproapele este semn că mintea priveşte virtuţile; iar împlinirea voii sale este semn de neştiinţă.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Împetrirea inimii stă în vieţuirea cu bogăţie.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Miluieşte cu dărnicie pe cel ce se află în nevoie, pentru ca să nu te ruşinezi în adunarea Sfinţilor şi de bunătăţile lor.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Începutul virtuţiilor este smerenia, iar începutul patimilor este lăcomia pântecelui. Sfârşitul virtuţiilor este dragostea, iar sfârşitul patimilor este îndreptăţirea de sine.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Cel ce a fost bolnav, ştie ce e sănătatea.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Păzeşte-ţi ochii şi inima ta nu va vedea cele rele. Cel ce se uită spre ceva cu poftă, acela curveşte(Matei 5, 28).

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Precum cariul nimiceşte lemnul, tot aşa răutatea din inimă întunecă sufletul.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Înainte de orice, în fiecare zi, gândeşte-te unde te afli şi unde vei merge la ieşirea din trup şi nu-ţi vei nesocoti nici un ceas sufletului tău; cugetă la slava Sfinţilor şi râvna lor te va îmboldi şi pe tine. Cugetă şi la ruşinea care acoperă pe cei păcătoşi, şi aceasta te va feri întotdeauna de rele.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Cel ce tace ca să nu-şi vădească cugetele, dovedeşte că umblă după cinstea oamenilor şi slava cea de ocară, pe când cel ce-şi descoperă sincer cugetele Părinţilor le izgoneşti departe de sine.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Osândeşte-te aici în fiecare zi, pentru lipsurile tale, şi nu te vei teme la înfricoşatul ceas al morţii.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Ostenelile trupeşti sunt uneltele virtuţilor, pe când nepăsarea, creşte lăstarii patimilor. Neosândirea aproapelui este cetatea de apărare pentru cei ce se luptă cu ştiinţă, pe când osândirea nimiceşte cetatea, prin neştiinţă.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Cel ce nu se socoteşte pe sine a fi ceva şi cel ce nu ţine întristarea, arată că nu face voia patimilor, ci pe a lui Dumnezeu.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Iubirea bunurilor lumeşti întunecă sufletul, iar nesocotirea lor în toate, aduce ştiinţă.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Îndeletniceşte-te cu lucrul mâinilor, ca şi săracul să aibă pâine, căci nelucrarea este moarte şi pustiire sufletului.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Adu-ţi aminte de împărăţia cerurilor, pentru ca dorirea ei să te tragă la ea.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Cui îi place să vorbească înaintea oamenilor dovedeşte că este lipsit de frică de Dumnezeu; căci frica de Dumnezeu este paznic pentru suflet, ajutor şi străjer pentru minte, care ucide pe toţi vrăjmaşii săi.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Cel ce caută slavă de la Dumnezeu se sileşte să izgonească necurăţia de la sine.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Paza limbii înalţă mintea la Dumnezeu, dacă se face cu ştiinţă, iar vorbăria naşte acedia şi nebunia.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Plânsul izgoneşte degrabă toate patimile.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Păzeşte-ţi limba pentru ca inima ta să se lumineze.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Iubirea de osteneală izgoneşte patimile, iar trândăvia degrabă le naşte.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Grija de limbă arată pe nevoitor, iar nestăpânirea limbii arată că virtutea nu se află în tine.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Cum este o casă fără uşi şi fără ferestre, în care intră în voie animalele cele necurate, aşa este omul care lucrează şi nu-şi păzeşte osteneala sa.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Cere întotdeauna sfatul Părinţilor şi vei avea oduhnă de-a pururi.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Cel ce mereu îşi aşteaptă moartea, nu păcătuieşte mult, dar cel ce nădăjduieşte viaţă lungă, se va încurca în multe păcate.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Nu iubi trândăvia, ca să nu te întristezi când vei ajunge la învierea morţilor.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Nu te lega de vreo obişnuinţă şi vei avea mintea paşnică.Nu te bizui pe puterea ta şi vei primi ajutorul lui Dumnezeu. Nu urî pe nimeni, că nu-ţi va fi primită rugăciunea; să ai pace cu toţi, ca să te rogi cu îndrăzneală.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Nu iubi vinul, ca să nu te lipseşti de bucuria lui Dumnezeu.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Cine-şi aruncă sufletul înaintea lui Dumnezeu ajunge la răbdare, fără tulburare a ocărilor; lacrimile acestui suflet sunt străine de toate cele lumeşti.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Bunătatea naşte curăţia, iar răspândirea naşte patimile.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



De nevoie este câştigarea cărţilor creştineşti la cei ce pot să le dobândească. Că şi singură vederea cărţilor mai pregetători către păcat ne face pe noi şi către dreptate ne îndeamnă să ne ridicăm.

(SFANTUL EPIFANIE, EP. CIPRULUI)



Greşale-le drepţilor sunt împrejurul buzelor, iar a păcătoşilor izvorăsc din tot trupul. Pentru aceea cântă David: pune, Doamne, strajă gurii mele şi
uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele, şi zis-am, păzi-voi căile Tale, ca să nu greşesc cu limba mea!

(SFANTUL EPIFANIE, EP. CIPRULUI)



Dumnezeu cu foarte puţin preţ vinde dreptăţile la cei ce se sârguiesc să le cumpere: pe o bucăţică de pâine, pe o haină proastă, pe un pahar cu apă rece, pe un bănişor.

(SFANTUL EPIFANIE, EP. CIPRULUI)



Mare vânzare a mântuirii este a nu şti nici una din dumnezeieştele legi.

(SFANTUL EPIFANIE, EP. CIPRULUI)



Omul împrumutâdu-se de la om pentru sărăcie, sau pentru trebuinţa înmulţirii şi dând înapoi, mulţumeşte cu adevărat, dar dă înapoi întru ascuns, fiindcă se ruşinează. Iar stăpânul Dumnezeu dimpotrivă, întru ascuns împrumutându-se, răsplăteşte înaintea îngerilor şi a arhanghelilor şi a drepţilor.

(SFANTUL EPIFANIE, EP. CIPRULUI)



Mare prăpastie şi adâncă groapă este neştiinţa Scripturilor.

(SFANTUL EPIFANIE, EP. CIPRULUI)



Mare întărire spre a nu păcătui este citirea Scripturilor.

(SFANTUL EPIFANIE, EP. CIPRULUI)






<!--[if !supportLineBreakNewLine]-->
<!--[endif]-->













"Cel care isi vede pacatele, este mai mare decat cel care inviaza mortii. Cel care isi vede pacatele, nu mai are vreme sa vada pacatele celui de langa el. Nu il osandi pe aproapele tau, caci tu ii cunosti pacatul, dar pocainta nu i-o stii. Asa trebuie sa marturisim: indreptand degetul spre noi, iar nu spre celalalt. Fii prieten cu toti oamenii, dar cu gandul petrece singur."
PACE CELOR CE VIN! BUCURIE SI SANATATE CELOR CE RAMAN SI BINECUVANTARE CELOR CE PLEACA! Candela
„Ajutorul meu de la Domnul, cel ce a făcut cerul şi pământul »
***

„Doamne, ia-mi libertatea care îmi robeşte sufletul şi dă-mi robia care-mi eliberează inima!« God, take that liberty which enslaves my soul and give me that bondage which free my heart»(Valeriu Gafencu)

***
« Să nu întorci Faţa Ta de la sluga Ta !/ Când mă necăjesc, degrab mă auzi ! Ia aminte spre sufletul meu/ Şi-l izbăveşte pe el./ Mântuirea Ta, Dumnezeule, să mă sprijinească !
***
„Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate"

CARTI PERSONALIZATE PT COPILASUL TAU...

CARTI PERSONALIZATE PT COPILASUL TAU...
Tu Ce Amintiri Sădeşti în Sufletul Copilului Tău?
PACE CELOR CE VIN! BUCURIE SI SANATATE CELOR CE RAMAN SI BINECUVANTARE CELOR CE PLEACA! Candela
Prea des subapreciem puterea unei îmbrăţişări, a unui zâmbet, a unei vorbe bune, a unei urechi ascultătoare, a unui onest compliment sau a unui simplu act de caritate. Toate acestea au potenţialul de a face dintr-o zi obişnuită o zi specială sau chiar să schimbe întregul fir al vieţii unei persoane...

“Întoarceţi-vă către Mine şi Mă voi întoarce către voi, fiii oamenilor. De vor fi păcatele voastre ca mohorăciunea, ca zăpada vă voi albi, şi de vor fi ca roşeala, ca luna le voi face de albe şi nu voi mai pomeni cele dintâi ale voastre.”

Parafrază după Isaia I:18 într-o cuvântare a Părintelui Cleopa despre Sfânta Spovedanie


28. Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.
29. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre.
30. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară.

Evanghelia după Matei 11, versetele 28-30


2. Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.

Evanghelia după Ioan, cap 17, versetul 3


4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;

Întâia Epistolă către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, Capitolul 13, Versetele 4-8


„«dară şi dintre rumâni mulţi sunt sfinţi… dară nu s-au căutat»”.

cuvinte rostite în veacul al XVII-lea de Sfântul Mitropolit Dosoftei al Moldovei


6. Mă mir că aşa degrabă treceţi de la cel ce v-a chemat pe voi, prin harul lui Hristos, la altă Evanghelie,
7. Care nu este alta, decât că sunt unii care vă tulbură şi voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos.
8. Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!
9. Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema!
10. Căci acum caut bunăvoinţa oamenilor sau pe a lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş plăcea însă oamenilor, n-aş fi rob al lui Hristos.
11. Dar vă fac cunoscut, fraţilor, că Evanghelia cea binevestită de mine nu este după om;
12. Pentru că nici eu n-am primit-o de la om, nici n-am învăţat-o, ci prin descoperirea lui Iisus Hristos.

Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel, Capitolul 1, versetele 6-12



10. În sfârşit, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi întru puterea tăriei Lui.
11. Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului.
12. Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh.
13. Pentru aceea, luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea, şi, toate biruindu-le, să rămâneţi în picioare.
14. Staţi deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul şi îmbrăcându-vă cu platoşa dreptăţii,
15. Şi încălţaţi picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii.
16. În toate luaţi pavăza credinţei, cu care veţi putea să stingeţi toate săgeţile cele arzătoare ale vicleanului.
17. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu.
18. Faceţi în toată vremea, în Duhul, tot felul de rugăciuni şi de cereri, şi întru aceasta priveghind cu toată stăruinţa şi rugăciunea pentru toţi sfinţii.

Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel, Capitolul 6, versetele 10-18


„Eu nu doresc ca ereticii să pătimească, nici nu mă bucur de răul lor – ferească Dumnezeu! – ci mai degrabă mă bucur şi împreună mă veselesc de întoarcerea lor; căci ce e mai plăcut celor credincioşi, decât să vadă adunaţi împreună pe copiii cei risipiţi ai lui Dumnezeu?

Nu scriu nici îndemnându-vă să puneţi asprimea înaintea iubirii de oameni – nu aş putea să fiu atât de sălbatic – ci rugându-vă să faceţi şi să lucraţi cele bune pentru toţi oamenii cu luare aminte şi cu cercare multă şi făcându-vă tuturor toate, după cum are nevoie fiecare din voi.

Numai un lucru îl voiesc de la voi: vă rog să fiţi aspri şi neînduraţi faţă de orice ar putea să ajute la dăinuirea credinţei lor nebuneşti, căci socotesc ură faţă de oameni şi despărţire de Dumnezeiasca dragoste ajutorul dat rătăcirii eretice spre mai mare pierzanie a celor ce se ţin de această rătăcire.“

Sfântul Maxim Mărturisitorul (epistola 12: PG91, 465C)



PACE CELOR CE VIN! BUCURIE SI SANATATE CELOR CE RAMAN SI BINECUVANTARE CELOR CE PLEACA! Candela
Postul adevarat este doar postul tinut cu motivatii crestine, rugaciune si in Biserica. Orice altceva este o dieta care ... in cel mai bun caz esueaza si in cel mai rau caz te pune in contact direct cu vrajmasul.

PACE CELOR CE VIN! BUCURIE SI SANATATE CELOR CE RAMAN SI BINECUVANTARE CELOR CE PLEACA! Candela
Let’s Do It, Romania!
Ajutati un suflet - Sorin Gologan
PACE CELOR CE VIN! BUCURIE SI SANATATE CELOR CE RAMAN SI BINECUVANTARE CELOR CE PLEACA! Candela

"Fiecare din noi e ajutat de celalalt in mod providential."
"Nu invidia gloria celui pacatos, caci nu stii care va fi sfarsitul lui. (...)

Judecata este fara mila pentru cel ce n-a facut mila."


"Toate lucrurile ne-au fost incredintate noua si noi acestora."


"Faptele savarsite de oameni sunt de trei feluri: conform firii, mai prejos de fire si mai presus de fire. Fireasca este pacea, impotriva firii este dusmania si mai presus de fire, sunt iertarea si binele dezinteresat."


"Nu trebuie sa ne ingrijim de ale noastre, ci de ale altora."


"Cu un banut daruit, poti cumpara cerul. Nu fiindca cerul ar fi atat de ieftin, ci fiindca Dumnezeu este atat de plin de iubire. Daca n-ai nici macar acel banut, atunci da un pahar cu apa rece!"


"Cand un strain bate, caritatea ii deschide usa ospitalitatii; odata intrat, il intampina bucuria;

odata primit, il gazduieste omenia. Pe cel flamand, il hraneste bunatatea; pe cel deznadajduit, il calauzeste credinta, iar pe cel tulburat, dragostea."


"Unicul adevar este iubirea.

Iubirea este aceea care da viata si caldura, care inspira si calauzeste.

Iubirea este sigiliul pus creatiei, semnatura Creatorului.

Iubirea explica lucrul mainilor Sale."


"Calea lui Hristos este Crucea de fiecare zi.

Nimeni nu s-a urcat vreodata la cer prin comoditate."


"Fii totdeauna cu Dumnezeu, daca vrei ca Dumnezeu sa fie totdeauna cu tine!"


"Nimic nu este mai mare ca omul cu Dumnezeu si nimic mai mic ca omul fara Dumnezeu."


"Dragostea - radacina si izvorul binelui."


"Dupa cum ne purtam noi cu aproapele, asa se va purta Dumnezeu cu noi."


"Invatatura din constrangere nu e facuta sa ramana, dar cea care patrunde in suflet prin dragoste si bunavointa, aceea ramane acolo pentru totdeauna."


"Dumnezeu sta impotriva celor mandri, iar celor smeriti le da har."


"Nu fi iubitor de sine si vei fi iubitor de Dumnezeu!

Nu cauta placerea in tine si o vei gasi in ceilalti!”"


"Nadejdea mea este Tatal,

Scaparea mea este Fiul,

Acoperamantul meu este Duhul Sfant.

Treime Sfanta, marire Tie!”


"Cresteti-va copiii in invatatura si intelepciunea Domnului!"


"Degeaba taiem crengile pacatului in afara noastra, daca in noi raman radacinile care vor creste din nou."


"Fara nici o indoiala ca Dumnezeu randuieste faptele noastre mai bine decat am putea-o face noi insine."


"Pacatul este nedreptate. Cine pacatuieste fie se nedreptateste pe sine, fie nedreptateste pe altul."


"Nu se poate ca Dumnezeu sa nu asculte rugaciunile omului, daca omul asculta poruncile Domnului."

PACE CELOR CE VIN! BUCURIE SI SANATATE CELOR CE RAMAN SI BINECUVANTARE CELOR CE PLEACA! Candela

http://www.ortodoxradio.ro/

Rugaciuni pentru diferite trebuinte

http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/
PACE CELOR CE VIN! BUCURIE SI SANATATE CELOR CE RAMAN SI BINECUVANTARE CELOR CE PLEACA! Candela
FIDIAS, PHEIDIAS / Am fost sculptor si arhitect in Grecia antica si am trait in secolul 5 i.e.n. Am fost unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai perioadei clasice din cultura greaca. Creatiile mele se disting prin echilibru si armonie, o proportionalitate perfecta si o nuantare a volumelor si structurilor. Unii imi atribuie vestitul "numar de aur". Am realizat multe statui celebre, din pacate astazi nu se mai pastreaza decat copii ale lor. Am fost insarcinat de Pericle sa conduc lucrarile de constructie a Acropolei Ateniene. Am indrumat realizarea si decorarea Parthenonului. Lucrarile mele au influentat atat artistii din generatia mea, cat si pe cei care m-au urmat. Lucrarile mele: "Zeus din Olimpia", "Athena Promachos", "Athena Parthenos".
Ghiciti ce varsta am !? Smile !
PACE CELOR CE VIN! BUCURIE SI SANATATE CELOR CE RAMAN SI BINECUVANTARE CELOR CE PLEACA! Candela
"Va veni vremea ca oamenii să înnebunească si când vor vedea pe cineva că nu înnebuneste se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor." (avva Antonie - Patericul)

Hristos ne-a interzis să numim pe cineva dintre oameni nebun. Pedeapsa pentru această simplă imprecatie este chiar iadul. Pentru că toată nebunia apartine demonului, iar a nu face diferenta dintre oameni si demoni este o confuzie fatală.

PACE CELOR CE VIN! BUCURIE SI SANATATE CELOR CE RAMAN SI BINECUVANTARE CELOR CE PLEACA! Candela
Calatoria spre Emaus si cina de la Emaus

PACE CELOR CE VIN! BUCURIE SI SANATATE CELOR CE RAMAN SI BINECUVANTARE CELOR CE PLEACA! Candela

iata omule balsam pentru ranile sufletului tau........

"Cand cineva iti va zice: "Eu am tinut tot postul”, raspunde-i: "Eu aveam un dusman si m-am impacat cu el, obisnuiam sa barfesc si m-am oprit.”Sf Ioan Gura de Aur
"Eu sunt Lumina Lumii. Eu sunt Calea, Adevarul si Viata" (Ioan 8:12, 14:6)

"Veniti la Mine, toti cei osteniti si impovarati, si Eu va voi odihni pe voi! Luati jugul Meu asupra voastra si invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima, si veti gasi odihna sufletelor voastre." (Matei 11:28-29)

"Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul sau pentru Mine si pentru Evanghelie, acela îl va scapa. Caci ce-i foloseste omului sa castige lumea întreaga, daca-si pierde sufletul? Sau ce ar putea sa dea omul în schimb pentru sufletul sau?
(Matei 8:34-38)

Porunca noua va dau voua: Sa va iubiti unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sa va iubiti unul pe altul. (Ioan 13:34) Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvântati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc, ca sa fiti fiii Tatalui vostru Celui din ceruri, ca El face sa rasara soarele si peste cei rai si peste cei buni si trimite ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti. (Matei 5,44-45) Ca de veti ierta oamenilor gresealele lor, ierta-va si voua Tatal vostru Cel ceresc; iar de nu veti ierta oamenilor gresealele lor, nici Tatal vostru nu va va ierta gresealele voastre. (Matei 6,14-15)

Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a frânt si, dând ucenicilor, a zis: "Luati, mâncati, acesta este trupul Meu." Si luând paharul si mulţumind, le-a dat, zicând: "Beti dintru acesta toti, ca acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru multi se varsa spre iertarea pacatelor". (Matei 26,26-28)


"Unde sunt doi sau trei adunati in numele meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor."
(Matei 18:20)

Spune cele care trebuie și când trebuie și să nu auzi cele care nu trebuie.
PACE CELOR CE VIN! BUCURIE SI SANATATE CELOR CE RAMAN SI BINECUVANTARE CELOR CE PLEACA! Candela
PACE CELOR CE VIN! BUCURIE SI SANATATE CELOR CE RAMAN SI BINECUVANTARE CELOR CE PLEACA! Candela
Candela



Pace celor ce vin,
bucurie celor ce raman,
binecuvantare celor ce pleaca!


Un om pios stătea de vorba cu Dumnezeu si i-a spus:
Doamne aş vrea să ştiu cum e Raiul şi cum e Iadul..
Dumnezeu l-a condus pe om către doua uşi. A deschis una dintre uşi, iar omul a privit înăuntru.
În mijlocul încăperii se afla o mare masă rotunda. Pe masă se afla un vas mare cu tocană, care mirosea foarte bine şi care l-a facut pe om să îi lase gura apă.
Oamenii care stăteau la masă erau slabi şi bolnăvicioşi, păreau a fi înfometaţi.
Ţineau linguri cu mînere foarte lungi care le erau legate de braţe şi astfel puteau ajunge la vas pentru a le umple cu tocană, dar din cauza manerelor mai lungi decît propriile mîini, nu puteau duce la gură lingurile pline.

Omul pios s-a înfiorat la vederea suferinţei lor.
Atunci Dumnezeu a spus: "Acum ai văzut Iadul"

Au mers apoi către cealalată cameră şi au deschis uşa .
Arăta la fel ca şi prima. Se găsea acolo o masă mare şi rotundă cu un vas mare de tocană care îţi lăsa gura apă.
Oamenii de la masă erau echipaţi cu acelaşi gen de linguri dar aceştia păreau bine hrăniţi şi durdulii, rîdeau şi vorbeau între ei.

Omul pios a spus: "nu înţeleg"
"Este foarte simplu" a spus Dumnezeu.
"Este nevoie însă de abilitate. Aceşti oameni sănătoşi au învăţat să se hrănească unul pe celălalt, în timp ce ceilalţi se gîndeau doar la ei înşişi"
Cînd Iisus a murit pe Cruce, El se gîndea la tine.

Şi ţine minte că eu mereu voi împărţi lingura cu mîncare cu tine....



Pilda 1

Cel ce înşală




Cu mult timp în urmă, a trăit un boier tare bun. Într-o zi, l-a chemat la el pe un ţăran şi i-a spus:

- Uite, omule, fiindcă ştiu că familia ta o duce destul de greu, vreau să te ajut. Îţi dau de muncă şi te plătesc foarte bine. Vrei să lucrezi pentru mine?

- Sigur, boierule, a răspuns omul bucuros, ce trebuie să fac?

- Să-mi construieşti o casă, la marginea pădurii.

Ţăranul a plecat bucuros şi, chiar din acea zi, s-a apucat de treabă. Boierul îi dădea bani pentru tot ce trebuia să cumpere. Însă omul ce şi-a spus ? Ei, şi aşa nu mă vede, ce-ar fi să-l înşel?!

Şi, în loc să facă totul aşa cum ar fi trebuit, a început să cumpere lucruri ieftine şi proaste şi să cheltuiască banii ce îi rămâneau. Când a terminat, casa arăta tare frumos pe dinafară, dar ţăranul ştia că n-o făcuse bine şi că, destul de repede, ea se va strica.

Când i-a arătat casa boierului, acesta i-a spus:

- Fiindcă ştiu că tu şi familia ta locuiţi într-o cocioabă mică, îţi fac cadou această casă. De-aia te-am lăsat pe tine să o construieşti şi ţi-am spus acum, la sfârşit, tocmai pentru ca bucuria voastră să fie mai mare.

Acum şi-a dat seama omul de greşeala sa. A vrut să-l înşele pe altul şi, de fapt, singur s-a înşelat. Dacă ar fi fost cinstit şi şi-ar fi văzut de treabă, şi-ar fi făcut un bine lui şi familiei sale. Acum, însă, părerile de rău nu mai puteau îndrepta nimic.

În sinea lui, omul s-a jurat să nu mai înşele niciodată pe nimeni.

(Pilde Ortodoxe şi Povestiri) Cele patru piersici

PILDA 2
O dată, un ţăran a vrut să-i încerce pe cei patru fii ai săi. I-a chemat dimineaţa la el şi i-a dat fiecăruia câte o piersică. A plecat apoi la câmp, lăsându-i să-şi vadă de treburi şi să-şi împartă ziua cum cred ei de cuvi¬inţă. Seara însă, când s-a întors, i-a chemat pe toţi patru în tindă şi l-a întrebat pe cel mai mare:

- Spune-mi, ce-ai făcut cu piersica ta?
- Ce să fac, tătucă, am mâncat-o şi-ţi mulţumesc. A fost tare bună. Am luat, apoi, sâmburele, 1-am plantat în spatele casei, am udat locul şi nădăjduiesc să crească acolo un piersic frumos şi roditor.

- Bine ai făcut, băiatul tatii, sunt sigur că tu o să ajungi un bun gospodar. Dar tu, îi zise celui de-al doilea, ce-ai făcut cu piersica ta?
- Am mâncat-o. A fost atât de bună, coaptă şi fragedă...
- Şi apoi?

- Păi, am aruncat sâmburele şi m-am dus la mama să-i mai cer câteva, că tare bune erau.
- Fiule, zise atunci omul cu întristare în glas, ai grijă să nu ajungi un om lacom că "lacomul mai mult pierde şi leneşul mai mult aleargă". Dar ţie ţi-a plăcut piersica, a fost bună? - 1-a întrebat ţăranul şi pe cel de-al treilea fiu al său.
- Nu ştiu.

- Cum nu ştii, da’ ce-ai făcut cu ea?
- Am vândut-o. M-am dus cu ea în târg şi am dat-o cu zece bani. Uite-i!
- Fiule, tu sigur o să ajungi mare negustor, dar ai grijă că nu toate sunt de vânzare în viaţă; mai ales, nu ceea ce ai primit de la părinţi.

În sfârşit, ţăranul 1-a întrebat şi pe ultimul băiat, cel mai mic dintre toţi.
- Dar ţie ţi-a plăcut piersica?
- Nici eu nu ştiu, tătucă.

- Cum, şi tu ai vândut-o?
- Nu, tată. Eu m-am dus în vizită la prietenul meu de peste drum, care e bolnav, şi i-am dus-o lui. S-a bucurat mult pentru ea şi mi-a mulţumit din suflet.

Cu lacrimi în ochi, tatăl şi-a luat copilaşul pe genunchi şi I-a spus:
- Nu ştiu ce te vei face tu în viaţă, dar ştiu că, indiferent ce drum vei urma vei fi un bun creştin şi asta e tot ce contează.
„Lăsaţi copiii să vină la Mine!”
(Sfânta Scriptură)

PILDA 3
Casa Domnului

Într-o seară de iarnă, o tânără familie stătea în jurul mesei. Tatăl era trist şi apăsat de griji, iar mama plângea, ţinându-şi faţa în palme. Fetiţa lor cea mică, mirată de această situaţie, se apropie încet şi întrebă:.
- Mamă, de ce plângi?

- Fata mea, sunt zile grele nu mai avem bani şi pentru a putea trăi am vândut şi casa aceasta frumoasă. Mâine va trebui să ne mutăm într-o casă mult mai mică. De aceea plâng, fiindcă ne este greu să plecăm din acest loc minunat, unde am trăit în linişte atâţia ani, şi să ne mutăm într-o casă sărăcăcioasă şi ca vai de ea…

- Dar, mamă, nu locuieşte Dumnezeu şi în casa aceea săracă în care ne vom muta?
Miraţi de credinţa copilei şi de adevărul spus de aceasta, părinţii au înţeles că, în viaţă, greutăţile şi necazurile de orice fel încolţesc sufletului omului, dar credinţa şi speranţa nu trebuie niciodată uitate, fiindcă doar cu ele în suflet drumul spinos al vieţii e străbătut mai uşor."


Precum meşterul aruncă aurul în topitorie şi-l lasă a se cerne şi a se curăţa prin foc până ce străluceşte, tot aşa şi Dumnezeu lasă sufletele omeneşti să fie cercetate de necazuri, până ce se curăţă şi se lămuresc.”
„De aceea, o astfel de cercetare a lui Dumnezeu este o mare binefacere pentru suflet.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)



sf Siluan Atonitul

sf Siluan Atonitul
Candela

Din scrierile Cuviosului Marcu Ascetul

"Dumnezeu este si inceputul, si mijlocul si sfarsitul oricarui bine. Adevaratul bine este cu neputinta sa fie primit altfel decat prin credinta si nu poate fi savarsit decat in Hristos Iisus si Duhul Sfant". "Credinta cea vie este stalp intarit; Hristos se face toate celui ce crede".

Privegherea, rugaciunea si rabdarea necazurilor ce vin asupra noastra sunt inimii zdrobire neprimejdioasa si folositoare numai daca nu imprastiem tovarasia lor printr-o exagerata ravna de izbanda duhovniceasca. Caci cel ce rabda in acestea si in celelalte va fi ajutat. Cel ce nu se arata sarguincios in lucarea acestor trei nevointe, ci este nepasator si imprastiat, la sfarsitul zilelor sale cumplit se va chinui".

Inima iubitoare de placeri in vremea obstescului sfarsit i se face sufletului temnita si lant iar cea iubitoare de osteneli ii este poarta deschisa".

Inima invartosata este asemenea portii de fier zavorate, la intrarea in Ierusalim; celui ce duce o viata de nevointa si rabda raul i se deschide de la sine ca si Apostolului Petru (Fapt, 12, IO)".

Cat timp lucreaza in tine gandul la Dumnezeu, inmulteste rugaciunea pentru ca si Dumnezeu sa se gandeasca la tine, cand vei uita de el".

Inima milostiva va primi, de buna seama, milostivire, iar cea care nu este asa, pe cele dimpotriva".

"Legea libertatii spirituale invata tot adevarul. Multi o cunosc prin cunostinta superficiala, dar putini o inteleg pentru ca intelegerea se masoara totdeauna prin implinirea prin fapte a poruncilor".

"Desavarsirea legii duhovnicesti este ascunsa in crucea lui Hristos".

"Prin necazuri si-au gatit oamenii cele bune, dupa cum prin slava desarta si iubire de placeri, cele rele".

Cel nedreptatit de oameni scapa de pacat si pe masura mahnirii sale afla sprijin".

"Cel ce crede in rasplata lui Hristos acela cu osardie, pe masura credintei sale, rabda toata nedreptatea".

"Cel ce se roaga pentru oamenii ce-l nedreptatesc ii inspaimanta pe draci; este insa inspaimantat de draci cel ce se ridica impotriva oamenilor ce-i fac nedreptate".

" Ocara de la oameni aduce intristare inimii, dar se face pricina de curatie inimii celui ce o rabda".

"Primeste necazurile atunci cand traiesti in indestulare, ca intru nimic nu te pagubeste in cele ce le ai de mai inainte, si, ca unul care vei avea de dat socoteala, leapada si fereste-te de lacomie".

Intamplarea dureroasa face pe intelept sa-si aduca aminte de Dumnezeu si intristeaza, pe masura ei, pe cel ce a uitat de Dumnezeu".

"Nu cugeta si nu face nimic fara un scop placut lui Dumnezeu. Caci cel ce calatoreste fara scop, va osteni in zadar.".

"Arata-te Stapanului cu cugetul tau; "caci omul cauta la fata, pe cand Dumnezeu priveste in inima" (1 Regi 16, 7)19.

"Orice suferinta fara voie sa te invete sa-ti aduci aminte de Dumnezeu; in acest caz, nu-ti va lipsi prilejul spre pocainta".

"Ia seama la pacatele tale nu la cele ale altuia si nu ti se va lua izbanda duhovniceasca".

"Cel ce nu poarta grija, dupa puterea lui, de toate virtutile, savarseste un pacat anevoie de iertat; dar rugaciunea si milostenia intorc pe cei ce nu poarta de grija".

"Orice intristare dupa Dumnezeu face parte din fiinta evlaviei. Caci ade-varata dragoste se probeaza prin cele ce-i stau impotriva".

"Nu zice ca se poate castiga virtute fara necazuri, caci virtutea nepro-bata in necazuri nu este intarita".

"Gandeste-te la sfarsitul oricarui necaz fara voie si vei afla in el pieirea pacatului".

"De vrei sa primesti lauda de la oameni, iubeste, mai intai, mustrarea pentru pacate".

"Oricata batjocura va rabda cineva pentru adevarul lui Hristos, va primi insutita slava de la multime. Dar mai bine este a face binele pentru cele viitoare".

"Cel ce lauda pe aproapele in chip fatarnic, il va osandi dupa o vreme si va fi el insusi rusinat".

"Cel ce nu cunoaste cursele vrajmasului va fi ucis cu usurinta; si cel ce nu stie pricinile patimilor, usor va cadea".

Cel ce a implinit o porunca, sa astepte ispita pentru ea. Caci dragostea fata de Hristos se probeaza prin cele potrivnice".

"Cand te incearca un gand care sa-ti tagaduiasca slava omeneasca, sa stii sigur ca-ti pregateste rusine".

"Vrajmasul"cunoaste dreptatea legii duhovnicesti si de aceea cauta numai sa castige consimtirea cugetului. Caci asa, fie ca-1 va face pe cel cazut in puterea lui sa se supuna ostenelilor pocaintei, fie ca, nepocaindu-se, il va impovara cu necazuri fara voie. Ba se intampla, uneori, ca il face sa lupte si impotriva necazurilor, ca in viata aceasta sa-i inmulteasca durerile, iar la iesirea sufletului sa-l dovedeasca necredincios din pricina lipsei de rabdare ".

"Fata de incercarile care vin, multi s-au impotrivit in multe chipuri. Dar fara rugaciune si pocainta, nimenea n-a scapat de asuprire".

"Cele rele isi primesc puterea una de la alta; de asemenea si cele bune cresc una printr-alta si pe cel partas de ele il mana si mai mult inainte".

"Diavolul dispretuieste pacatele cele mici, caci altfel nu poate conduce spre cele mai mari".

"Cel ce se manie pe aproapele pentru avutie, pentru slava sau placere, inca n-a cunoscut ca Dumnezeu chiverniseste lucrurile intru dreptate".

"Daca cineva, pacatuind in chip vadit si nepocaindu-se, n-a patimit nimic pana la moarte, atunci sa inteleaga din acestea ca judecata lui va fi fara mila".

"Cel ce se roaga intru cumintenie rabda cele ce vin asupra-i. Iar cel ce tine minte raul, inca nu s-a rugat curat".

"De ai fost pagubit, sau ocarat, sau prigonit de cineva, nu lua in seama cele de fata, ci asteapta cele viitoare, si vei afla ca acela ti-a fost pricina de multe bunatati, nu numai in vremea de aici, ci si in veacul viitor".

"Precum celor ce s-au hranit fara socoteala le foloseste pelinul amar, asa celor cu puteri pacatoase le e de folos sa patimeasca rele. Caci leacurile acestea pe cei dintai ii fac sanatosi, iar pe ceilalti ii pregateste pentru pocainta".

"De nu vrei sa patimesti raul, sa nu vrei nici sa-1 faci, pentru ca lucrul dintai urmeaza neaparat celui de-al doilea. "Caci ce seamana fiecare, aceea va secera"" (Cf. Gal. 6, 8).

"Semanand de buna voie cele rele, si secerandu-le fara de voie, trebuie sa ne minunam de dreptatea lui Dumnezeu".

"Dar fiindca s-a randuit o vreme oarecare intre semanat si seceris, nu vedem rasplata pentru raul facut; unii nu cred in rasplata tocmai din aceasta pricina; noi sa fim convinsi ca ea va veni la timpul sau".

"Cel ce in acelasi timp, lauda pentru unele pe aproapele, iar pentru altele il vorbeste de rau e stapanit de slava desarta si de pisma. Prin laude incearca sa-si ascunda pisma, iar prin vorbele rele se infatiseaza pe sine mai bun decat acela".

"Precum nu pot paste la un loc oile si lupii, asa nu poate avea mila cel ce il lucreaza cu viclenie pe aproapele. Precum nu se ingaduie apa cu focul laolalta, asa nu se ingaduie niciodata justificarile prin vorbe cu smerenie"

"Cel care cere iertare de pacate iubeste smerita intelepciune. Iar cel ce osandeste pe altul, isi pecetluieste relele sale".

"Nu lasa pacatul nesters, chiar daca ar fi cat de mic, ca sa nu te traga pe urma la rele mai mari".

"De vrei sa te mantuiesti, iubeste cuvantul adevarat si nu lepada niciodata, fara judecata, mustrarea".

"Mai bine este a ne ruga, cu evlavie, pentru aproapele decat a-1 mustra pentru tot lucrul".

"Cel ce se pocaieste asa cum se cuvine e luat in ras de cei fara de minte. Dar aceasta sa-i fie semn de buna placere la Dumnezeu".

"De-ai fost inaltat prin laude, asteapta ocara".

"Cel ce cauta lauda e supus patimii si cel ce se plange de necaz, iubeste placerea".

"Gandul celui impatimit de placere oscileaza ca o balanta. Aci plange si se tanguieste pentru pacatele sale, aci se lupta cu aproapele si i se impotriveste, aparandu-si placerile".

"Barbatul indelung rabdator are multa cumintenie; de multa cumintenie are parte si cel ravnitor cu toata inima sa invete intelepciunea dumnezeieasca".

"Fara aducere aminte de Dumnezeu nu poate fi constiinta adevarata. Caci fara cea dintai, cea de a doua e mincinoasa".

"Cel ce uraste mustrarea se supune patimilor cu voia. Cel ce iubeste mustrarea, chiar daca se mai supune patimilor, o face numai din obisnuinta".

"Nu vor auzi rautatile straine, caci printr-o asemenea vointa de a auzi se intiparesc in tine trasaturile rautatilor".

Necazurile de-acum pune-le alaturi cu bunatatile viitoare si nicicand descurajarea nu-ti va molesi nevointa (asceza)".

"Primeste impletirea celor bune si a celor rele cu gand egal si Dumnezeu va netezi inegalitatile dintre lucruri".

Variatiile si oscilatiile sufletesti sunt determinate de gandurile care ajung sa se aseze intr-o stare stabila - de echilibru; Dumnezeu a randuit ca dupa cele de voie sa urmeze, in mod natural, cele fara de voie". Faptele savarsite cu trupul sunt continuarea celor savarsite cu duhul, fiind o fireasca si legitima consecinta a acestora, dupa voia lui Dumnezeu".

"Zaboveste in cuget si nu vei osteni in incercari. Iar plecand de-acolo rabda necazurile ce vin asupra-ti".

"Roaga-te sa nu-ti vie incercare; iar cand vine, primeste-o ca pe a ta, nu ca pe una straina".

"In satisfacerea grijilor trupesti abtine-te de la lacomie ca si de la orice lucru de prisos, ca sa poti vedea uneltirile diavolului".

"Cand mintea iese din grijile trupesti incepe sa vada, in masura in care a iesit, lucraturile vrajmasilor nevazuti".

"Se poate intampla ca unul, implinind pe fata o porunca, sa slujeasca, in ascuns, patimii si, prin ganduri pacatoase, sa strice fapta buna".

"Lasandu-te prins de vreun pacat nu te grabi sa spui: pe mine nu ma va birui. Caci, intrucat ai fost prins de el, ai si fost biruit".

"Marile pacate incep toate printr-un mic tribut platit acestora in faza lor incipienta. Ele cresc treptat si pe masura ce sunt hranite sporesc in putere".

"Mestesugirea pacatului e ca o mreaja, bine impletita! Cel ce s-a incurcat intr-o parte, de va fi cu nepasare, va fi prins intreg".

"Nu voi sa auzi de nenorocirea dusmanilor, caci cei ce asculta cu placere asemenea cuvinte, mananca roadele planuirii lor".

"Nu socoti ca orice necaz vine peste oameni pentru pacatele lor. Sunt incercati si unii bineplacuti lui Dumnezeu. E drept ca s-a scris:

"Necuviosii si nelegiuitii vor fi prigoniti" (Cf. Ps. 36,28); Dar tot asa s-a scris: "Cei ce voiesc sa traiasca cucernic in Hristos prigoniti vor fi"(2Tim. 3, 12).

In vreme de necaz, ia seama la momeala placerii, caci intrucat alina necazul putem sa-i cedam".

"Unii numesc intelepti pe cei ce inteleg si talcuiesc lucrurile sensibile, dar intelepti sunt cei ce stapanesc voile lor".

"Cand vezi poftele ce zac inlauntru ca se misca cu putere si cheama pe cel ce vietuieste in liniste la vreo patima, cunoaste ca mintea s-a ocupat inainte cu aceasta si le-a adus la fapta si le-a asezat in inima".

"De nu vom mai face voile trupului, cum zice Sfanta Scriptura, vor sfarsi, cu ajutorul Domnului cele ce zaceau mai inainte in noi" "Dumnezeu ne judeca si faptele si intentiile; caci zice Scriptura:

"Va rasplati fiecaruia dupa faptele sale" (Mt. 16, 27) si mai zice inca: "Sa-ti dea tie Domnul, dupa inima ta"" (Ps. 19, 4; p)

"Cel ce nu staruie in cercetarea constiintei nu vrea sa primeasca nici ostenelile trupesti pentru credinta".

"Cel ce nu ia asupra sa, de buna voie, nevointele pentru binecinstirea lui Dumnezeu fi-va mai vartos si fara voie cercat de necazuri".

"Constiinta este o carte a legii naturale. Cel ce o citeste, indeplinind cu fapta ce scrie in ea, afla din experienta, ca Dumnezeu il ajuta pe om in toate".

"Cel ce cunoaste voia lui Dumnezeu si o indeplineste cu putere, prin osteneli mici, scapa de cele mari".

"Cel ce vrea sa biruiasca ispitele fara rugaciune si rabdare nu le va departa de la sine, ci mai tare se va incalci in ele".

"Constiinta buna se afla prin rugaciune, iar rugaciunea curata prin constiinta. Caci una are trebuinta de alta, prin fire".

"Iacob a facut lui Iosif haina pestrita (Cf. Gen. 36, 3). Iar Domnul daruieste celui bland cunostinta adevarului, precum s-a scris: "Domnul va invata pe cei blanzi caile Sale" (Cf. Ps. 24, IO).

"Domnul e ascuns in poruncile Sale. Si cei ce-L cauta pe El Il gasesc pe masura implinirii poruncilor Lui".

"Pacea este izbavirea de patimi. Dar ea nu poate fi aflata fara lucrarea Duhului Sfant.

"Domnul, vrand sa arate ca orice porunca e o datorie, iar pe de alta parte ca infierea se da oamenilor in dar, pentru sangele Sau zice: "Cand veti fi facut toate cele poruncite voua, ziceti: slugi netrebnice suntem si ceea ce am fost datori sa facem, aceea am facut" (Le. 17,10).

Deci imparatia cerurilor nu este plata faptelor, ci harul Stapanului, gatit slugilor credincioase".

Dupa Scripturi, "Hristos a murit pentru pacatele noastre" (1 Cor. 15, 3) si celor ce ii slujesc bine, le daruieste slobozirea. Caci zice Domnul: "Bine, sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost credincioasa, peste multe te voi pune: intra intru bucuria Domnului tau" (Mt. 25, 21-23).

"Cel ce cinsteste pe Stapanul, implineste poruncile Lui. Iar gresind sau neascultand, rabda urmarile care i se cuvin".

Incercarile care ne vin pe neasteptate ne invata, cu bun rost, sa fim iubitori de osteneala si ne atrag, chiar daca nu vrem, la pocainta. Aceasta se intampla prin purtarea de grija a lui Dumnezeu".

Necazurile care vin asupra oamenilor sunt roadele pacatelor proprii. Iar daca le rabdam prin rugaciune, ne vom bucura iarasi de venirea lucrurilor bune".

"Unii oameni, fiind laudati pentru virtute, s-au lasat cuceriti de placere, iar placerea aceasta, nutrita de slava desarta, au socotit-o mangaietoare. Altii, mustrati pentru pacat s-au umplut de durere si durerea cea spre folos au socotit-o lucrare a pacatului".

"Cel ce vrea sa" strabata marea spirituala rabda indelung, cugeta smerit, vegheaza si se infraneaza. De va incerca sa treaca fara acestea patru, se va tulbura cu inima, dar de trecut nu va putea".

Linistirea consta in a te infrana de la tot raul. Iar de-si va lua cineva cu sine, pe langa rugaciune, si cele patru virtuti despre care am vorbit, nu va avea alt ajutor mai sigur pentru dobandirea nepatimiritm.

"Nu se poate linisti mintea fara trup, precum nu poate fi surpat zidul dintre ele, fara linistire si rugaciune".

"Nu exista rugaciune desavarsita fara concentrarea mintii in ea. Iar cugetul care striga neimprastiat, va fi auzit de Domnul".

"Mintea care se roaga neimprastiat stramtoreaza si infrange inima; iar inima "infranta si smerita, Dumnezeu nu o va urgisi" (Ps. 50, 17). Rugaciunea inca se numeste virtute, desi e maica virtutilor. Caci ea naste pe acelea prin unire cu Hristos".

"Tot ce am savarsi fara rugaciune si fara nadejde buna in Dumnezeu ne este pe urma vatamator si fara pret".

,,Daca, in vreme ce te rogi, te copleseste trandavia, sau esti suparat, in diferite chipuri, de pacat, adu-ti aminte de moarte si de muncile infricosate, dar e mai bine sa te lipesti de Dumnezeu prin rugaciune si nadejde, decat sa te gandesti la lucruri dinafara, chiar daca sunt de folos".

"Nu e infranat cel ce se nutreste cu fel de fel de ganduri. Caci chiar daca ne sunt folositoare, nu-s mai folositoare ca rugaciunea".

"Cel ce face binele si cauta rasplata nu slujeste lui Dumnezeu, ci voii sale".

"Cel ce a pacatuit nu va putea scapa de rasplata decat printr-o pocainta corespunzatoare cu greseala".

"Cel ce socoteste necazurile venite din afara ca aduse de dreptatea lui Dumnezeu, acela, cautand pe Domnul, a aflat deodata cu dreptatea Lui si cunostinta".

"Daca vei intelege ce zice Scriptura ca: "in tot pamantul stapanesc judecatile lui Dumnezeu" (Ps. 104, 7), orice intamplare ti se va face invatator spre cunostinta de Dumnezeu".

"Fiecare intampina ceea ce ii vine, dupa ideea sa (adica dupa cum se pricepe). Dar numai Dumnezeu stie cum i se potriveste fiecaruia ceea ce ii vine".

"Cand suferi vreo ocara de la oameni gandeste-te indata la slava ce-ti va veni de la Dumnezeu. Si ocara te va lasa neintristat si netulburat, iar slava te va lasa credincios si nesupus osandei, cand va veni".

"Cand esti laudat de multime, dupa bunavointa lui Dumnezeu, sa nu amesteci nimic semet, in ceea ce ti-a harazit Domnul, ca nu cumva, schimbandu-te, sa cazi in starea contrarie".

"Cand mintea, dobandind barbatie in Domnul, desface sufletul de obisnuinte invechite, atunci inima e chinuita de minte si de patima, ca de niste calai, care o trag incoace si incolo".

"Nimenea nu e atat de bun si de milos ca Domnul; dar nici El nu iarta pe cel ce nu se pocaieste".

"Multi ne intristam pentru pacate, dar primim cu placere cauzele lor".

"Cand sufletul care a pacatuit nu primeste necazurile care vin asupra-i, atunci ingerii zic despre el: "Am doftoricit Babilonul si nu s-a vindecat" (Ier. 51,9)'".

"Mintea care a uitat de cunostinta adevarata alege cele vatamatoare omului, ca si cand i-ar fi fost de folos".

"Patima ajungand stapana peste fapte, cu ajutorul vointei, se impune pe urma zilnic chiar si daca nu vrea cel partas la ea".

"Cand diavolul vede ca mintea s-a rugat din inima, aduce ispite mari si rautacios uneltite; caci vrea sa stinga chiar si virtutile mici prin ispite mari".

"Trei sunt locurile spirituale la care se incumeta mintea cand se schimba: cel dupa fire, cel mai presus de fire si cel impotriva firii. Cand vine la locul dupa fire, se descopera pe sine ca pricina gandurilor rele si-i marturiseste lui Dumnezeu pacatele, recunoscand pricinile patimile"-Cand coboara la locul cel impotriva firii, uita de dreptatea lui Dumnezeu si se razboieste cu oamenii, pe motiv ca o nedreptatesc. Iar cand e ridicata

la locul mai presus de fire, afla roadele Duhului Sfant, pe care le-a aratat Apostolul: "Iubire, bucurie, pace" (Cf. Gal. 5, 22) si cele urmatoare; si stie ca daca alege grijile trupesti, nu poate ramane acolo. Dar daca se desparte de locul acela, cade in pacat si in necazurile care urmeaza pacatului, chiar daca nu indata, dar desigur, la vremea sa, cand stie dreptatea lui Dumnezeu".

"Atata adevar se cuprinde in cunostinta fiecaruia, cata siguranta ii dau blandetea, smerenia si dragostea".

"La orice lucru si in orice imprejurare, roaga-te lui Dumnezeu cu staruinta ca sa dobandesti in toate ajutorul Sau".

"Nimic nu ajuta mai mult lucrarii ca rugaciunea; pentru a castiga bunavointa lui Dumnezeu, nimic nu e mai de folos ca ea".

"Toata lucrarea poruncilor se cuprinde in rugaciune; dragostea de Dumnezeu, exprimata in rugaciune este cea mai inalta dintre virtuti si chintesenta lor".

Rugaciunea neimprastiata este semnul iubirii de Dumnezeu, care constituie esenta rugaciunii. Negrija de rugaciune si imprastierea ei e dovada iubirii deplaceri".

"Bine este sa-i ajutam prin cuvinte pe cei care intreaba; dar mai bine este sa conlucram cu ei prin rugaciune si virtute. Caci cel ce prin acestea se aduce pe sine la Dumnezeu, ajuta si aproapele".

"Daca vrei sa-l folosesti, fara vorba multa, pe iubitorul de invatatura, indeamna-l la rugaciune, la credinta dreapta si la rabdarea necazurilor. Caci prin acestea se dobandesc toate celelalte virtuti".

"Cel ce intr-o oarecare imprejurare, cere cu nadejde ajutorul lui Dumnezeu, nu va intra in galceava cu aproapele, de se va nimeri acela atunci langa el".

"Daca, potrivit Scripturii, tot ce ni se intampla fara voie isi are pricina in cele savarsite cu voia, nimeni nu e atat de dusman omului, ca el insusi".

"Fugi de ispita prin rabdare si prin rugaciune. Caci daca i te impotrivesti fara acestea, vine asupra-ti si mai navalnic".

"Cel bland pentru Dumnezeu e mai intelept decat cei intelepti si cel smerit cu inima e mai puternic decat cei puternici. Caci acesta poarta jugul luiHristos intru cunostinta".

"Toate cate le graim sau le savarsim fara rugaciune, ni se arata pe urma sau gresite sau vatamatoare si ne dovedesc lipsiti de cunoastere, lucrurile care urmeaza".

"Unul singur e Drept din fapte, din cuvinte si din ganduri: Iisus Hristos. Din credinta insa, din har si din pocainta sunt multi drepti: toti sunt oameni sfinti.

"Precum celui ce se pocaieste ii e straina cugetarea semeata, asa celui ce pacatuieste de buna voie ii e cu neputinta cugetarea smerita".

"Cugetarea smerita nu e o osandire a omului si nici o osardie din partea constiintei; este harul lui Dumnezeu, este cunoasterea milosardiei duhovnicesti".

"Cel ce uraste patimile starpeste pricinile lor. Iar cel ce se supune pricinilor e razboi de patimi, chiar fara voia lui".

"Cel ce nu iubeste pricinile patimilor nu se va lasa supus patimilor nici cu gandul".

"Cel ce dispretuieste rusinea lasa-se-va oare cuprins de slava desarta? Cine iubeste umlinta tulbura-se-va oare de ocara? Cine are inima zdrobita si smerita primi-va oare placere trupeasca? Cine crede in Hristos ingriji-se-va pentru cele vremelnice?".

"Cel care, dispretuit fiind de cineva, nu se galceveste cu el nici cu cuvantul, nici cu gandul, a dobandit cunostinta adevarata si arata credinta tare Stapanului".

"Daca nici cel ce nedreptateste nu ajunge la vreun prisos, nici cel nedreptatit nu e lipsit de ceva, omul trece ca o umbra si deci in desert se tulbura".

"Cand vezi pe cineva indurerat de multe ocari, cunoaste ca, dupa ce s-a umplut de ganduri de-ale slavei desarte, secera acum cu scarba spicele semintelor din inima".

"Cel ce s-a bucurat de placerile trupesti mai mult decat trebuie va plati prisosul cu osteneli insutite".

"Mai marele e dator sa spuna supusului ceea ce e dator sa faca; iar daca nu-i ascultat, sa-i vesteasca venirea relelor".

"Cel ce este nedreptatit de cineva si nu cere de la el ceea ce ii datoreaza vadeste prin aceasta credinta in Hristos si va lua insutit in veacul acesta si va mosteni viata vesnica"

Aducerea aminte de Dumnezeu face sa se nasca in inima osteneala si durerea pentru cinstirea Lui; si tot cel ce uita de Dumnezeu va cadea negresit in patima placerilor si se va lipsi de mantuitoarea zdrobire a inimi?

"Nu zice ca cel izbavit de patimi nu mai poate avea necazuri. Caci daca nu pentru el, e dator totusi sa aiba necazuri pentru aproapele"

Daca vrei sa-ti amintesti neincetat de Dumnezeu, nu respinge necazurile ca fiind nedrepte, ci rabda-le, ca pe unele ce vin dupa dreptate. Caci rabdarea lor trezeste si invioreaza amintirea prin fiecare intamplare. Iar respingerea lor micsoreaza durearea si osteneala spirituala a inimii si prin aceasta produce uitarea".

"Daca vrei ca Domnul sa-ti acopere pacatele, sa nu-ti arati virtutile oamenilor. Caci ceea ce facem noi cu virtutile aceea va face Dumnezeu cu pacatele noastre".

"Nu te bucura cand faci bine cuiva, ci cand rabzi dusmania care urmeaza, fara a pune la inima raul. Caci precum zilelor urmeaza noptile, asa rautatile urmeaza binefacerilor".

In durerile fara voie se ascunde mila lui Dumnezeu, care atrage la pocainta pe cel ce le rabda si izbaveste de muncile vesnice".

"Frica de muncile vesnice si dragostea imparatiei dau puterea de a indura necazurile. Iar aceasta nu vine de la noi insine, ci de la Cel ce cunoaste gandurile noastre".

"Cel ce crede in cele viitoare se infraneaza de la placerile de aici; cel ce nu crede este cautator de placeri si fuge de zdrobirea inimii".

,,Daca vrei "sa te mantuiesti si sa vii la cunostinta adevarului" (1 Tim. 2,4), incearca intotdeauna sa te ridici peste lucrurile ce cad sub simturi si sa te lipesti de Dumnezeu numai prin nadejde. Indeparteaza-te de orice perceptie senzoriala! Vei descoperi lucrarea nevazuta a Domniilor si Stapaniilor, razboindu-te prin atacurile ce le vor da asupra ta. Dar biruindu-le prin rugaciune si ramanand cu buna nadejde, vei dobandi harul lui Dumnezeu care te va izbavi de urgia viitoare".

"Cine intelege ceea ce a spus in chip tainic Apostolul Pavel ca: "Lupta noastra este impotriva duhurilor rautatii" - (Efes. 6, 12) va intelege si parabola Domnului prin care a aratat ca trebuie "Sa ne rugam neincetat si sa nu lenevim" (Cf. Le. 18, l)".

"Cel ce cunoaste adevarul nu se impotriveste necazurilor care vin asupra lui. Caci stie ca-l conduc pe om spre frica de Dumnezeu". Daca vrei sa aduci lui Dumnezeu marturisire fara osanda, nu pomeni, in special dupa chipul lor, greselile, ci rabda cu barbatie urmarile lor" , intamplarile dureroase vin asupra noastra pentru pacatele facute mai inainte, fiecare greseala aducand dupa sine ceea ce se leaga dupa firea ei". "Cel ce cunoaste si stie adevarul nu se marturiseste lui Dumnezeu prin amintirea celor savarsite, ci prin rabdarea celor ce vin pe urma.

"Cand respingi durerea si ocara, nu fagadui ca te vei pocai prin alte virtuti. Caci slava desarta si fuga de dureri obisnuiesc sa slujeasca pacatului, chiar si prin virtuti".

"Precum virtutile obisnuiesc sa se nasca din dureri si din ocari asa pacatele se nasc din placeri si laude".

"Orice placere trupeasca vine dintr-o desfatare de mai-nainte. Iar desfatarea vine din necredinta".

"Cel ce nu-si uneste voia sa cu Dumnezeu se poticneste in faptele sale si cade in mainile vrajmasilor".

"Cel ce asculta cu dragoste de adevar" scoate folos din amandoua partile: pentru cele bune primind marturie, se face si mai grabnic lucrator al acestora; pentru cele rele fiind mustrat e silit sa se pocaiasca"

"Bine este sa tinem porunca de capetenie si sa nu ne ingrijim de nimic in parte, ca astfel sa nu trebuiasca nici sa ne rugam pentru ceva aparte, ci sa cerem numai imparatia lui Dumnezeu, dupa cuvantul Domnului. Iar daca ne ingrijim de fiecare trebuinta, suntem datori sa ne si rugam pentru fiecare. Caci cel ce face sau se ingrijeste de ceva fara rugaciune nu se afla pe drumul cel bun care duce spre sfarsitul lucrului. Aceasta e ceea ce a spus Domnul: "Fara Mine nu puteti face "nimic"".

"Cel ce nesocoteste porunca rugaciunii cade in neascultari si mai rele, una predandu-1 alteia, ca legat in lanturi".

"Cel ce primeste necazurile de acuma, in nadejdea bunatatilor de mai tarziu, a aflat cunostinta adevarului si se va izbavi repede de manie si intristare.

"Cel ce primeste reaua patimire si necinstea pentru adevar umbla pe calea apostolilor, luand crucea si incingandu-se cu lanturi. Iar cel ce incearca sa aiba grija de inima sa fara acestea, rataceste cu mintea si cade in ispitele si cursele diavoluluiu.

"Cel ce se lupta cu oamenii de frica relei patimiri si a ocarilor, fie va patimi aici necazuri si mai multe, fie va fi muncit fara mila in veacul viitor"

"Cel ce vrea sa fie ferit de orice intamplare rea e dator sa-si incredin teze toate trebuintele lui Dumnezeu, prin rugaciune, apoi mintea lui sa s tina strans de nadejdea in El, iar grija pentru lucrurile supuse simturilor sa o nesocoteasca, cu toata puterea".

Candela

ganduri.....

A recunoaste cand ai gresit, inseamna ca ai evoluat, inseamna ca azi esti mai intelept decat ieri.


E clar, si de stiut ca numai cei zgirciti ingramadesc avere langa avere ca si cum n-ar trebui sa moara niciodata; cei risipitori si indiferenti cheltuiesc ca si cum ar muri maine.

A strange averi nu inseamna indepartarea mizeriei, in cel mai fericit caz este doar inlocuirea unor mizerii cu altele...

Aproape ca orice lucru este considerat imposibil, asta inainte de a fi realizat


Nici un om nu este distrus atunci cand este invins; ci se distruge atunci cand renunta.


Omul care crede ca banii rezolva orice problema, eu zic, ca poate fi banuit de faptul ca rezolva orice problema pentru bani...






*ATUNCI CAND AI AJUNS ATAT DE JOS, CA NU MAI AI UNDE SA COBORI, ITI RAMANE UN LUCRU DE FACUT - FA ORICE EFORT SI URCA IAR...

*TOTI STIM CITATUL SCRIPTURISTIC CARE ZICE: "DUMNEZEU DA HAR CELOR SMERITI..." - DE CE FUGIM ATUNCI CIND AJUNGEM SA NI SE CEARA SA FIM SMERITI..?

*CAND UN CREDINCIOS INGENUNCHIAZA, EL VEDE VIITORUL MAI CLAR CA UN ATEU CARE SE RIDICA PE VARFUL DEGETELOR SA VADA..

*SUNT MULTI CARE TRAESC IN SCOLI, JUMATATE DIN VIATA LOR, SI PE CAND AU AJUNS SA INVETE CEVA MARE, NU MAI AU VIATA DE TRAIT..

*SE ZICE CA DUSMANII CEI MAI MULTI NI-I FACEM SINGURI - DECI SA FIM BUNI CU EI

*CAND AI O RELATIE CU DUMNEZEU, AUZI VOCEA LUI, IN CIUDA GALAGIEI DIN JUR

*CAND FACI UN BINE, NU UITA CA NU TOTI CATI IL VAD, VOR RECUNOASTE ASTA CA BINE

*CE TRIST E, CA IN GENERAL SUNTEM BUNI NUMAI CU NOI, ...SI ASTA NU NE FACE CU NIMIC MAI BUNI CA TOTI RAII.

*SUNT MULTI CARE ZIC: "EU NU FAC RAU NIMANUI" - DAR CAUTIND MAI ADINC, NICI BINE NU FACE NIMANUI.

*DE CE OARE CEI CE VORBESC DESPRE ADEVAR, NU IL TRAIESC DELOC?

*FARA INCREDERE, CINSTE SI TOLERANTA, NICI O PRIETENIE NU DAINUIE..

*CAND IN PRITENIE, VEZI OPORTUNITATE - INSEAMNA CA NU ESTI DECIT UN ALT OPORTUNIST...


*CAND VREI SA CUNOSTI CE FEL DE CARACTER ARE CINEVA, URMARESTE SA VEZI CUM REACTIONEAZA LA SCHIMBARI.


*NU PROFESIA TE FACE FERICIT... FERICIREA E O STARE DE MULTUMIRE CE VINE IN URMA IMPLINIRII

*DRUMUL ADEVARATEI IUBIRI, NU E NICIODATA PRESERAT NUMAI CU PETALE DE TRANDAFIRI..


*INTR-O PRIETENIE ADEVARATA, FII GATA SA SLUJESTI MAI REPEDE DECAT SA TE INGRIJESTI DE PRETENTIILE TALE...

*CAUTIND FERICIREA, CHIAR DACA NU O GASESTI - AI ELAN TOATA VIATA

*NU CAUTA SA FII PE PLACUL TUTUROR, NU TOTI TE CUNOSC LA FEL DE BINE..

*CAND NU AI.... ASTEPTA...


*NU POTI IERTA, PENTRU CA URASTI



*NU UITI TRECUTUL, CATA VREME IL TRAIESTI. FIE SI IN MEMORIE..


*CAND NU AI ASTEPTARI, NU AI NICI DEZAMAGIRI..


*CIND SPUII CEEA CE GINDESTI, NU INSEAMNA CA STII CEEA CE SPUI..

*....pana si o singura floare schimba ambianta...

*DACA VIATA ESTE:
- O POVOCARE - INDRAZNESTE.
- UN DAR - PRIMESTE-O.
- O AVENTURA - INCEARCA.
- O AMARACIUNE - NU TE PLINGE.

*DRAGOSTEA ADEVARATA VEDE SI CALITATILE SI DEFECTELE TALE, SI LE ACOPERA

*UN PREIETEN BUN IL CUNOSTI ATUNCI CAND, FIIND IN LOCURI NU PREA BUNE, EL TE AJUTA SI ACOLO..

*CEL CE SE IUBESTE NUMAI PE SINE, NU ARE PE CINE SA FIE GELOS

*CRED CA CEL CE NU E MULTUMIT CU ORICAT DE MULT ARE, E MAI SARAC CA CEL CE NU ARE MAI NIMIC..


*ORICIT S-AR INCERCA PRIN RATIUNE SA SE INTELEAGA INIMA OMULUI, SI INCLINATIILE EI - NU SE POATE.




Grupul Constantin Brancoveanu-Marie,bucura-te
Asculta mai multe audio Muzica
Candela

cuvinte de folos.... Sf Isaac Sirul

Daca smerenia îl înalţă pe omul simplu şi neînvăţat, atunci gândeşte-te ce mare cinste îi va aduce omului mare şi respectat.


Vorbirea este instrumentul acestei lumi prezente. Liniştea este misterul lumii ce va veni.


Crucea este poarta tainelor.


Nu orice om care petrece în linişte este smerit cugetător, dar orice smerit cugetător petrece în linişte.


Fii împăcat cu sufletul tău şi, atunci, cerul şi pământul se vor împăca cu tine.


Împărăţia minţii presupune răstignirea trupului.


Rugăciunea este o bucurie care înalţă mulţumire.


Dragostea e din rugăciune.


Fii prieten cu toţi oamenii, dar cu gândul petrece singur!


Când am ajuns la iubire, am ajuns la Dumnezeu.


Credinţa în purtarea de grijă a lui Dumnezeu e lumina gândului care se ridică în om prin har.

de cate ori cand am spus ,, painea noastra cea de toate zilele....,, m-am gandit si la el?

de cate ori cand am spus ,, painea noastra cea de toate zilele....,, m-am gandit si la el?

Biserica sfintii-apostoli-din-Constantinopol

Cel mai bine e să fie omul oală de lut, care e bună pentru toate şi se foloseşte de toţi în fiecare zi. Pe când vasul de aur stă încuiat şi se foloseşte numai la zile mari. Aşa şi omul smerit, care nu caută cinste şi dregătorie. El rămâne nebăgat în seamă, dar pe toţi îi foloseşte, îi ajută, îi odihneşte şi toţi îl caută şi se bucură de el." (Părintele Paisie Olaru)

caci El este ,,Cel ce sterge lacrima de pe obrazul tuturor...,,

caci El este ,,Cel ce sterge lacrima de pe obrazul tuturor...,,
Candela

Catedrala-Sfanta-Sofia


20 iunie 2009

Ce-mi poate da stiinta ca sa sporeasca iubirea intre mine si celalalt ? Ce-mi poate da stiinta pentru intelegerea profunzimii si complexitatii sufletului ? Ce-mi poate da stiinta ca sa inteleg bogatia raporturilor dintre mine si cel de langa mine ? Stiinta nu ne poate lamuri asupra sensului ultim al existentei. Pentru aceasta trebuie sa apelam la credinta. ( ... )

Savantii mari, adevarati, nu se pot opri la planul strict material. Urmandu-si cu consecventa si fara prejudecati firul gandirii lor stiintifice, e imposibil ca ei sa nu ajunga la pragul credintei si sa-L descopere pe Dumnezeu. Istoria stiintei este plina de exemple de mari personalitati, care au fost, in acelasi timp, oameni profund credinciosi.

pr. prof. Dumitru Staniloae

RAZBOIUL NEVAZUT....

Muzica

,,Când am fost solicitat de bolnavi si credinciosi niciodatã nu i-am refuzat, nici i-am întristat cu ceva; ci am facut tot ce mi-a stat în putere sã-i folosesc, sã-i mãrturisesc, sã-i împac cu Dumnezeu si cu oamenii.,, Pr Sofian







Nu taia din cruce
de Costache Ioanid

Pe-o lespede rece, din greu rasufland,
cu umbre ciudate pe chipul sau bland,
sta frant de-obosela batranul crestin,
dorind sa mai guste un strop de alin.
O clipa-I alearga privirea-napoi,
cu frunzele smulse din arborii goi.
Si vede prin ceata, pe drum de caruti
atatea icoane din anii trecuti...
O viata de zbucium, de mari suferinti,
si totusi de multe si dragi biruinti.
Dar crucea, o clipa lasata acum,
adesea prea grea ii paruse pe drum.
O viata intreaga sa porti pe grumaz
atatea batjocuri si-atata necaz.
Betanii putine si spini indeajuns...
O clipa crestinul se simte patruns.
O clipa in suflet stabat indoieli...
"Gandeste-te bine... Dar dacaz te-nseli?...
Ce-I viata? Ce-I lumea un larg labirint.
Urechea te-nsala ...ochii te mint...
Sa-nduri pentru lume cand lumea nu vrea?
Vai, viata-I prea veche... si crucea-I prea grea."
Si astfel, c-un umar de cruce proptit,
batranul se lasa de somn biruit.
Si iata, in somnul de truda si-amar,
lumini si imagini in minte-I rasar...
El vede cum ingeri, pe-un varf de copac,
Il cheama pe nume si semen ii fac.
Crestinul trasare. Se uita mirat,
si-ndata porneste sub cruce plecat.
Pe drumul de munte el urca din nou.
Si vantu-I adduce din culmi un ecou...
Dar crucea apasa mai mult, tot mai mult.
In piept da navala un negru tumult.

"Prea grea mi-e povara acum la sfarsit.
Si drumul prea-ngust e si prea povarnit.
Zadarnic ma lupt, ma indemn, ma grabesc,
caci Cerul mereu mai departe-l zaresc."
Se leagana pasii, avantul e frant.
Batranul crestin e cazut la pamant.
"Mi-e peste putere. Aicea raman."
Si zace-n tarana sarmanul batran.
"Ehei, mai crestine, se-aude un glas,
prea mare-I povara, prea mult ai de tras...
Ia barda aceasta si taie din lemn!
Nu fi fara minte! Din mila te-ndemn...
Aceasta-I o cruce ce nu poti s-o duci,
caci ea-I cea mai lunga si grea dintre cruci!"
Crestinul asculta indemnul strain.
Apuca unealta ce-l scapa de chin.
Loveste in barna c-un brat de voinic.
Din cruce reteaza un pic... inc-un pic.
O pune pe umar... incearca un pas.
Loveste cu barda in ce-a mai ramas.
Din nou mai incearca. Si-apoi un fior,
sopteste: "Acuma mi-e mult mai usor"
Si-ndata porneste pe cale voios,
cu crucea scurtata urmand pe Hristos...
Pe drum sentalneste cu cete de frati
si-I lasa in urma sub cruce plecati.
Si astfel, degraba, zorind pe poteci,
ajunge la poarta cetatii de veci.
Ce ziduri de iaspis, topaz si iacint!
Ce porti sclipitoare de alb margarint!
Ce noir de stindarde! Ce scari! Ce faclii!
Armate de ingeri cu lanci aurii!
Dar, vai, de la el pan-la porti e un sant
pe care nu-I punte, nici barna, nici lant.
Si striga batranul de taina patruns.
Dar nimeni nu-l vede sa-I dea un raspuns.
Si striga batranul pierdut si livid.
Nu-I nimeni la poarta. Nu-I nimeni pe zid.
Deodata din vale, cu ochi sclipitoriu,
cu crucea pe umar, vin frati si surori.
Ei vin cu nadejde. O vorba nu spun,
ci repede crucea ca punte si-o pun
Ei trec peste punte, pe poarta patrund,
iar crucea in urma se pierde-n afund.
Batranul ia crucea cu-al doruluio val,
si-ncearca s-o puna si el de pe mal.
Dar crucea-I scurtata ... Au toate un rost...
Ce bine-ar ajunge de-ar fi cum a fost!
Crestinii trec santul si intra pe potri.
Ce bine e crucea intreaga s-o porti!
Ce cantec, ce chiot s-aude-n Eden!
Ce largi multumiri intr-un dulce refren!
Ce zboruri de inger! Ce slavi de lumini!
Ce largi curcubee de aur si crini!
Crestinul de-afara, de jale rapus,
cu greu peste sant lemnul crucii si-a pus
si-cearca sa treaca. Un pas ... inca-un pas...
O, cat de aproape al Domnului glas!
Un pas... inca unul... Ah, pragu-i deschis!
Dar crucea deodata... se duce-n abis...
Si cade bartanul in golul temut...
Rasplata-I pierduta si sceptru-I cazut!

Dar iata...ce taina! El nu stie cum...
pe lespedea rece, la margini de drum,
acolo, c-un umar de cruce proptit,
crestinul acuma din somn s-a trezit.
Dormise o clipa. Si visul ciudat
un somn si-o lumina din Ceruri i-a dat.
Batranul se scoala si simte in piept
o flacara noua si-un dor intelept.
Cu grab ape umeri povara luand,
priveste-nainte cu chipul sau bland
si crucea ii pare aripa spre zari!
Ah, crucea-I intreaga si fara scurtati!...
Acum, el va spune oricui: catre Rai
din crucea credintei nimic san u tai!
Cu crucea intreaga, Iisus, catre noi,
veni de la Tatal cu sange suvoi.
Si-acum El din lume, ne-asteapta la fel,
cu crucea intreaga sa mergem spre El..."


http://mihai-eminescu.ro/

"Pasiti incet, cu grija tacuta, fetii mele Sa nu-i calcati nici umbra, nici florile de tei… Cel mai tacut din toti s-aline cel mai teafar Si-a inmuiat condeiul de-a dreptul in Luceafar" T. Arghezi

Drama sacrificarii....


Candela
Candela

Candela


Te hypermacho stratego ta niketeria
hos lythrotheisa ton dei-non eucharisteria
anagrapho soi he polis sou Theotoke.
Auhos echousa to kratos aprosmacheton,
ek pantoion me kindynon eleutheroson
hina krazo soi: Chaire Nymphe anympheute!

Τῇ ὑπερμάχῳ στρατηγῷ τὰ νικητήρια,
Ὡς λυτρωθεῖσα τῶν δεινῶν εὐχαριστήρια,
Ἀναγράφω σοι ἡ Πόλις σου Θεοτόκε.
Ἀλλ᾿ ὡς ἔχουσα τὸ κράτος ἀπροσμάχητον,
Ἐκ παντοίων με κινδύνων ἐλευθέρωσον,
Ἵνα κράζω σοι· Χαῖρε, Νύμφη ἀνύμφευτε.

Aparatoare Doamna,multumiri izbavindu-ne din nevoi aducem Tie, Nascatoare de Dumnezeu noi robii Tai

Aparatoare Doamna,multumiri izbavindu-ne din nevoi aducem Tie, Nascatoare de Dumnezeu noi robii Tai

Aparatorule al nostru din nevoi, pentru lucrarea de multe minuni laude de multumiri aducem tie, noi, nevrednicii; si ca cel ce esti minunat si preamilostiv, izbaveste-ne pe noi din toate nevoile ca sa cantam tie: bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie!
Bucura-te, doctor iscusit al bolnavilor;
Bucura-te, izbavirea indracililor;
Bucura-te, intarirea batranilor;
Bucura-te, invatatorul tinerilor;
Bucura-te, imbracamintea celor fara de indrazneala;
Bucura-te, mangaierea celor intristati;
Bucura-te, grabnic ascultator al celor ce te roaga;
Bucura-te, totdeauna izbavitor al celor ce sunt in primejdii;
Bucura-te, temei intaritor al credintei noastre;
Bucura-te, noule invatator al vietii celei curate;
Bucura-te, ca ai slujit lui Dumnezeu cu bunavoire;
Bucura-te, ca te-ai asemanat Lui prin buna ta vietuire;
Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie!

Fiind inaltat Sfantul Dimitrie in vazduhurile ceresti, priveste catre cei ce-l roaga pe dansul si, cu bunatate parinteasca, tinde milostiva izbavire din toate nevoile, tuturor celor ce canta lui Dumnezeu: Aliluia!
Candela




Candela







Rugaciune

Ingaduie-ma, Doamne
Primeste-ma
in linistea albastrului
Tau
si odihneste-ma
de prigoana pacatelor mele.
Alina-mi ranile cuvintelor
ajuta-ma sa Te strig
din adanc de inima.
Invata-ma sa Te iubesc
Si lasa-ma, Doamne,
sa tes din lacrimi
trepte pentru inaltarea sufletului
la poarta milostivirii Tale!
Ce-mi poate da stiinta ca sa sporeasca iubirea intre mine si celalalt ? Ce-mi poate da stiinta pentru intelegerea profunzimii si complexitatii sufletului ? Ce-mi poate da stiinta ca sa inteleg bogatia raporturilor dintre mine si cel de langa mine ? Stiinta nu ne poate lamuri asupra sensului ultim al existentei. Pentru aceasta trebuie sa apelam la credinta. ( ... )

Savantii mari, adevarati, nu se pot opri la planul strict material. Urmandu-si cu consecventa si fara prejudecati firul gandirii lor stiintifice, e imposibil ca ei sa nu ajunga la pragul credintei si sa-L descopere pe Dumnezeu. Istoria stiintei este plina de exemple de mari personalitati, care au fost, in acelasi timp, oameni profund credinciosi.

pr. prof. Dumitru Staniloae

sa citim....The Book of Tea...


Nu rupe firul unei prietenii, caci, chiar daca il legi din nou, nodul ramane. - Octavian Paler
Nimeni nu poate trai fara prieteni, chiar daca stapaneste toate bunurile lumii. - Aristotel
A avea un prieten este mai vital decat a avea un inger. - Nichita Stanescu
Prietenii mei nu sunt multi, dar sunt nenumarati. - Nichita Stanescu
Placerea adevarata este de a sta cu cineva la masa. - Antoine de Saint-Exupery
Prietenia este, in primul rand, pacea reciproca si zborul spiritului pe deasupra amanuntelor vulgare. - Antoine de Saint-Exupery
Ospitalitatea, curtoazia si prietenia sunt intalniri ale omului in om. - Antoine de Saint Exupery
Nu prea stiu de ce-ti scriu. Simt ca am mare nevoie de o prietenie careia sa-i incredintez nimicurile ce mi se intampla. Poate ca-mi scriu chiar mie. - Antoine de Saint Exupery
Nimic, niciodata, nu va inlocui pe camaradul pierdut. Caci nu pot fi creati vechi camarazi. - Antoine de Saint Exupery
Nu cunoastem decat ceea ce imblanzim. Iar oamenii nu mai au timp sa cunoasca nimic. Cumpara lucruri gata facute de la negustori. Si cum nu exista negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. - Antoine de Saint Exupery

Nu are nici o noima sa cersesti prietenia. - Antoine de Saint Exupery
Un prieten este cineva care are aceeasi dusmani ca si tine. - Abraham Lincoln
Prietenia nu rezista nici in jigniri, nici in infrangeri. Ea moare. - Titu Maiorescu
Prietenul nu iubeste prietenul, ci obiectivul prieteniei. - Platon
Imi place sa stiu totul despre noii mei prieteni, dar nimic despre cei vechi. - Oscar Wilde




Prietenia este egalitate armonioasa. - Pitagora
Prietenia inseamna a fi frate si sora, doua suflete ce se ating fara sa se confunde, doua degete ale aceleiasi maini. - Victor Hugo
Prietenia este inchisoarea sufletului de buna voie in trup strain. - Dimitrie Cantemir
E mai rusinos sa nu ai incredere intr-un prieten decat sa fii inselat de el. - Arthur Schopenhauer
Candela

Sf Siluan Atonitul

Sf Siluan Atonitul

Sf Ioan Gura de Aur

Viata sfântului Nectarie din Eghina, episcop de Pentapolis, dupa Sinaxarul Parintelui Macarie de la


Sf Parinte Dimitire roaga -te pentru noi!

Sf Parinte Dimitire roaga -te pentru noi!

Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-au arătat pe tine, turmei tale

PSALTIREA-PSALMII LUI DAVID

ORTODOXIA TINERILOR...INTREBARI SI RASPUNSURI PT TINERI

Candela


Candela
Candela

“Nădejdea mea este Tatăl,
Scăparea mea este Fiul,
Acoperământul meu este Duhul Sfânt.
Treime Sfântă, mărire Ţie!”

Sfântul Ioanichie

“Lăsaţi copiii să vină la Mine!”
Sfânta Scriptură

“Precum meşterul aruncă aurul în topitorie şi-l lasă
a se cerne şi a se curăţi prin foc până ce vede că străluceşte,
tot aşa şi Dumnezeu lasă sufletele omeneşti să fie cercetate de necazuri,
până ce se curăţă şi se lămuresc. De aceea, o astfel de cercetare
a lui Dumnezeu este o mare binefacere pentru suflet.”

Sfântul Ioan Gură de Aur

“Cine este bun mai bun să se facă
şi cine a biruit ispita să se roage pentru cel care e încă în ispite.”

părintele Paisie Olaru

“Să dorim binele fraţilor noştri şi mântuirea tuturor
oamenilor mai mult decât pe a noastră.”
Sfântul Teodor Studitul

“Cel ce s-a născut înţelept poartă bogăţia cu el.”
Sfânta Scriptură

“Nu trebuie să ne îngrijim de ale noastre, ci de ale altora.”
Sfântul Ambrozie

“La Dumnezeu ajungem printr-un anume mod de viaţă,
nu printr-un anume fel de a gândi.”

Christos Yannaras

“Intră în Biserică şi te căieşte!
Aici nu se trage la judecată, ci se dă iertarea păcatelor.”

Sfântul Ioan Gură de Aur

“Mântuitorul a ales Crucea, fiindcă astfel se moare cu mâinile întinse.
El S-a sfârşit îmbrăţisându-ne.”
Sfântul Atanasie cel Mare

“După Dumnezeu, nu iubesc pe nimeni atât de mult ca pe mama.”
Fericitul Ieronim

“Cu nimic nu-L mânii pe Dumnezeu atât de mult
ca atunci când nedreptăţeşti pe cineva.”

Sfântul Ioan Gură de Aur

“Cu un bănuţ dăruit, poţi cumpăra cerul. Nu fiindcă cerul ar fi atât de ieftin,
ci fiindcă Dumnezeu este atât de plin de iubire.
Dacă n-ai nici măcar acel bănuţ, atunci dă un pahar cu apă rece!”

Sfântul Ioan Gură de Aur

“Neştiind locul şi vremea în care ne aşteaptă moartea,
o vom aştepta noi oriunde şi oricând.”

Fericitul Augustin

“Sufletul trăieşte veşnic şi nu poate muri, căci este suflare din suflarea lui Dumnezeu,
iar la Judecata de Apoi, sufletul iarăşi se va uni cu trupul.”

Sfântul Ioan Gură de Aur

“Cinsteşte pe tatăl şi pe mama ta,
ca bine să-ţi fie ţie şi ani mulţi să trăieşti pe pământ!”

Sfânta Scriptură - Cele zece porunci

“Cine nu crede că va învia şi că va da socoteală, ci gândeşte că toată fiinţa sa
se mărgineşte la viaţa aceasta, aceluia nu-i va păsa prea mult de faptele bune.
Credinţa în Înviere este adevărata mângâiere în suferinţi, în lupta cu ostenelile
şi cu greutăţile vieţii. Nici un om nu trebuie să deznădăjduiască.”

Sfântul Ioan Gură de Aur

“Mă străduiesc să am un cuget curat
înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.”

Sfânta Scriptură

“Ceea ce are omul dumnezeiesc în el este putinţa de a face bine.”
Sfântul Grigorie de Nazianz

“Cel ce uită de iad, va ajunge acolo.”
Sfântul Ioan Gură de Aur

“Când un străin bate, caritatea îi deschide uşa ospitalităţii;
odată intrat, îl întâmpină bucuria; odată primit, îl găzduieşte omenia.
Pe cel flămând, îl hrăneşte bunătatea; pe cel deznădăjduit, îl călăuzeşte credinţa,
iar pe cel tulburat, dragostea.”

Sfântul Ambrozie

“Crucea, izvor de tămăduire, uşa Tainelor, arma păcii, veselia sufletului meu.
Acatistul Sfintei Cruci

“Creşteţi-vă copiii în învăţătura şi înţelepciunea Domnului!”
Sfânta Scriptură

“Ispitele sunt de două feluri: sau strâmtorile vieţii încearcă inimile,
vădind răbdarea lor, sau belşugul vieţii devine iarăşi chip de ispită.
E la fel de greu, atât să-ţi păstrezi sufletul neînjosit de greutăţi,
cât şi să nu ţi-l jigneşti în situaţii înalte.”

Sfântul Vasile cel Mare

“Unicul adevăr este iubirea. Iubirea este aceea care dă viaţă şi căldură,
care inspiră şi călăuzeşte. Iubirea este sigiliul pus creaţiei, semnătura Creatorului.
Iubirea explică lucrul mâinilor Sale.”

părintele Theoklitos

“Nu fi iubitor de sine şi vei fi iubitor de Dumnezeu!
Nu căuta plăcerea în tine şi o vei găsi în ceilalţi!”

Sfântul Maxim Mărturisitorul

“Învaţă-te, fiule, să fii totdeauna simplu şi fără răutate! “
Sfântul Efrem Sirul

“Degeaba tăiem crengile păcatului în afara noastră,
dacă în noi rămân rădăcinile care vor creşte din nou.”

Sfântul Grigorie

“Calea lui Hristos este Crucea de fiecare zi.
Nimeni nu s-a urcat vreodată la cer prin comoditate.”

Sfântul Isaac Sirul

Dialogul

“Când am ajuns la iubire, am ajuns la Dumnezeu.”
Sfântul Isaac Sirul

“Fii totdeauna cu Dumnezeu, dacă vrei ca Dumnezeu să fie totdeauna cu tine!”
Sfântul Ioan Gură de Aur

“Omul este o corabie mică, în care se află lei şi balauri,
otravă şi răutate, cărări bolnave şi prăpăstii fără sfârşit.
Dar, tot acolo este şi Dumnezeu, sunt şi îngerii,
viaţa şi Împărăţia Domnului, lumina şi Apostolii,
cetăţile cereşti şi comorile de har: acolo, în sufletul omului, sunt toate.”

Sfântul Macarie

“Nu dărui celorlalţi după cum merită, ci după cum au nevoie.”
Sfântul Ioan de Kronstadt

“Turma lui Hristos se păstoreşte cu fluieraşul, nu cu băţul, adică cu blândeţe, nu cu asprime.
Se păstoreşte mai mult cu exemplul vieţii preotului, nu numai cu predica de la amvon.”

părintele Paisie Olaru

“În fapte se arată credinţa. Credinţa fără fapte nu există.”
Sfântul Simeon Noul Teolog

“Biserica este o corabie, iar creştinii care merg la Sfânta Biserică
şi intră în ea sunt izbăviţi din furtuna păcatelor.”

Sfântul Nicodim

“Înţelepciunea este izvor de viaţă.”
Sfânta Scriptură

“Nimic nu este mai mare ca omul cu Dumnezeu
şi nimic mai mic ca omul fără Dumnezeu.”

Sfântul Tihon

“Dumnezeu nu se uită la binele ce l-ai făcut şi la cum arată acest bine,
ci la intenţia cu care l-ai făcut.”

Sfântul Ioan Damaschin

“Faptele săvârşite de oameni sunt de trei feluri:
conform firii, mai prejos de fire şi mai presus de fire.
Firească este pacea, împotriva firii este duşmănia
şi mai presus de fire, sunt iertarea şi binele dezinteresat.”

Sfântul Atanasie cel Mare

“Maica Domnului nu L-ar fi putut purta pe Cuvântul lui Dumnezeu în trup,
dacă nu ar fi primit mai întâi Cuvântul lui Dumnezeu în inimă.”

părintele Kallistos Ware

“E uşor a te însura, dar greu a face o familie.”
Proverb

“Nu trebuie să lăsăm în seama lui Dumnezeu ce stă în puterea noastră.”
Dicton patristic

“Dumnezeu stă împotriva celor mândri, iar celor smeriţi le dă har.”
Sfânta Scriptură

“Învăţăturile date cu forţa nu pot dăinui în suflete, pe când învăţăturile
primite în suflet cu plăcere şi cu bucurie rămân de-a pururi.”

Sfântul V asile cel Mare

“Învăţătura din constrângere nu e făcută să rămână,
dar cea care pătrunde în suflet prin dragoste şi bunăvoinţă,
aceea rămâne acolo pentru totdeauna.”

Sfântul Ioan Gură de Aur

“Când vă veţi curăţa sufletele voastre, atunci ele vor străluci şi se vor împărtăşi
de prezenţa lui Dumnezeu şi de dumnezeiasca şi cereasca Sa strălucire.
Atunci, sufletele vor fi ca nişte oglinzi curate, îndreptate spre
lumina dumnezeiască şi vor putea primi şi ele strălucire.”

Sfântul Dionisie Areopagitul

“Viaţa este muncă şi numai munca îi dă omului dreptul la viaţă.
Apa curgătoare dă viaţă, cea stătătoare devine otrăvitoare.”

Sfântul Ioan Gură de Aur

“Unde nu este răbdare, nu este nici iubire.”
Sfântul Grigorie Dialogul

“Tot ce întrece dreapta măsură e vătămător. Nici prea mult, nici prea puţin!”
Avva Moise

“Fără Dumnezeu nu este posibil a-L cunoaşte pe Dumnezeu.”
Sfântul Irineu

“Dragostea - rădăcina şi izvorul binelui.”
Sfântul Ioan Gură de Aur

“Suferiţi de pe urma unui om rău?
Iertaţi-l, ca să nu fie astfel doi oameni răi!”

Fericitul Augustin

“Eşti desăvârşit atunci când, în locul tău, îl preferi pe aproapele.”
Avva Iacov

“Mâinile la muncă, mintea şi inima la Dumnezeu!”
Sfântul Teofan Zăvorâtul

“Nimic nu este atât de firesc pentru noi ca a fi în comuniune cu alţii,
a avea nevoie unii de alţii şi a ne iubi unii pe alţii.”

Sfântul Vasile cel Mare

“Sărăcia sau bogăţia nu pot învinge DRAGOSTEA,
dar DRAGOSTEA poate învinge şi sărăcia şi bogăţia.”

Sfântul Ioan Gură de Aur

“Nu se poate ca Dumnezeu să nu asculte rugăciunile omului,
dacă omul ascultă poruncile Domnului.”

Avva Isaia

“Sfinţenia vine din dragoste.
Toţi cei ce cred şi iubesc cu adevărat sunt sfinţi.”

Sfântul Ioan Gură de Aur

“Iertaţi-vă unul pe altul, aşa cum v-a iertat şi Dumnezeu pe toţi, în Hristos!”
Sfânta Scriptură

“Chiar dacă noi ne îndepărtăm uneori de Dumnezeu,
Dumnezeu rămâne mereu aproape de noi.”

Sfântul Ioan Gură de Aur

“Toate lucrurile ne-au fost încredinţate nouă şi noi acestora.”
Sfântul Ioan Gură de Aur

“După cum ne purtăm noi cu aproapele, aşa se va purta Dumnezeu cu noi.”
Sfântul Ioan Gură de Aur

“Numai cine îşi iubeşte aproapele, Îl iubeşte pe Dumnezeu.”
Sfânta Scriptură

“Fiecare din noi e ajutat de celălalt în mod providenţial.”
Sfântul Marcu Ascetul

“Pe calea binelui mai repede oboseşti odihnindu-te, decât ostenindu-te.”
Sfântul Vasile cel Mare

“Cel bun vede bunătatea peste tot; cel rău, nicăieri.”
Proverb

“În cele trecătoare, nu poţi deveni bogat decât sărăcind pe altul.
În cele duhovniceşti, nu poţi deveni bogat decât îmbogăţind pe altul.”

Sfântul Ioan Gură de Aur

“Mărturisirea faptelor rele este începutul faptelor bune.”
Fericitul Augustin

“Păcatul este nedreptate.
Cine păcătuieşte fie se nedreptăţeşte pe sine, fie nedreptăţeşte pe altul.”

Sfântul Ioan Gură de Aur

“Dragostea este bucuria de a face altora bucurii.”
Sfântul Ioan Gură de Aur

“Bogaţii vor ajunge în cer, când îi vor introduce acolo săracii.”
Fericitul Augustin

“Nu invidia gloria celui păcătos, căci nu ştii care va fi sfârşitul lui. (...)
Judecata este fără milă pentru cel ce n-a făcut milă.”

Sfânta Scriptură

“Fără nici o îndoială că Dumnezeu rânduieşte faptele noastre
mai bine decât am putea-o face noi înşine.”

Sfântul Vasile cel Mare

“Îi cinstim pe sfinţi, imitându-i.”
Sfântul Ioan Gură de Aur

“Eşti bogat ? Foarte bine! Eşti zgârcit ? Foarte rău! (...)
Nu bogaţii vor fi osândiţi, ci cei ce slujesc bogăţiei.


Sfântul Ioan Gură de Aur

“Să vă iubiţi unii pe alţii, aşa cum v-am iubit Eu!”
( Sfânta Scriptură )

Candela

Institutul Teologic Ortodox Saint Serge

DE FOLOS....

CENTRU DE FORMARE SI CONSILIERE SF. ARH. MIHAIL SI GAVRIIL

ORTODOX TV

OrtoTV - Ortodox TV Online

Candela Bisericii arde pentru toti!

Candela

O VĂPAIE
de Sebastian Filipescu

Astăzi cămaşă albă am îmbrăcat,
Şi doar şosete am încălţat.
Stau în pridvor sub mantia Bătrânului,
Aştept chemarea la începutul drumului.

Încep să-mi cânte „Braţele părinteşti”,
M-aplec uşor să lepăd cele lumeşti.
Pornesc agale odată cu bătrânul,
Lăsând din loc în loc tot spinul.

Lume multă a venit,
Eu nu-i văd căci sunt acoperit.
Au lumânările aprinse,
Şi plâng, plâng… cu glasurile stinse.

Merg mai departe să mă logodesc,
Primind chipul cel îngeresc.
Cântarea-i dulce şi amară,
Şi maica plânge iară… iară…

Bătrânul strâns mă-mbărbătează,
Şi sufletul aievea-mi oftează.
Ajung în faţa Sfântului Altar,
Să primesc dumnezeiescul har.

Aici mă aşteaptă un cuvios părinte,
Mă întreabă dulce „de ce i-am venit dinainte ?!”
Îi răspund supremul ţel,
„Siluan” îmi spune şi-mi tunde din păr.

Dar mai întâi mă făgăduiesc,
Ascultare, sărăcie, curăţie să păzesc.
Când am depus voturile monahale,
Mamele plângeau cu jale.

Îmi dă paraman să pun pe spate,
Să rabd totul pân´ la moarte.
Apoi dulamă lungă-n pământ,
Şi face cu mine legământ.

Binecuvintează şi-mi dă cingătoare,
Să am în toate înfrânare.
Mă-ncalţă cu sandale,
Apoi cu rasă neagră şi mare.

Camilafca îmi este coiful mântuirii,
Iar mantia haina de mire.
Iau metaniile - sabia rugăciunii,
Crucea, Psaltirea, lumânarea şi spinii.

La sfârsit smerit mă binecuvintează,
Iar inima e mult mai trează.
Presar lacrimi de jaratic, fără glas,
Rugăciunea e tot ce mi-a rămas.

Deodată totul a dispărut,
În pat întins am apărut.
A fost un vis, o văpaie,
Sunt tot eu în a mea odaie.

AJUTA SI TU!

„Roaga-te lui Dumnezeu, fa bine oamenilor, infraneaza-ti natura sensibila; fa-te launtric chip al Dumnezeu-Omului Hristos; recunoaste prezenta Lui reala in Biserica si fa-ti un scop din a extinde Duhul Lui in toate sferele vietii umane si naturale, pentru ca prin noi sa se inchida inelul divino-uman al edificiului lumii iar cerul sa se uneasca cu pamantul.” Vladimir Soloviov
Omul se roagă de Dumnezeu să-l scape de necazuri şi Dumnezeu se roagă de om să-
şi schimbe purtările. Socotiţi acum care de cine să asculte mai întâi? ...

AJUTA -L PE IUSTIN!

"Toti oamenii pacatuiesc, dar se pot izbavi prin dragoste nepamanteasca; toti sunt vinovati fata de toti , de aceea nu exista pacat de neiertat si nimeni n-are caderea sa-si judece semenul, ci doar sa-si incarce sufletul cu toate pacatele oamenilor, socotindu-se singurul vinovat si laudand numele Domnului pentru pedepsele si suferintele pe care i le harazeste.Cu cat mai cumplite sunt nelegiuirile, cu atat va fi pocainta mai desavarsita.
Un sfant nu poate fi decat un pacatos rascumparat prin puterea atotbiruitoare a dragostei, infernul asimilandu-se chinului dea nu mai putea sa iubesti" Ion Ianosi
in comentariul
la Fratii Karamazov(Dostoievski)
Dumnezeu n-a voit nimic altceva de la noi în schimb pentru dragostea pe care ne-a dat-o, ci a voit ca şi noi, fiecare la rândul nostru, să facem acelaşi lucru cu aproapele nostru... Dacă este să ne asemănăm cu Dumnezeu în ceva, aceasta este puterea de a ierta. Dumnezeu ne-a chemat să fim asemenea Lui şi asemenea lui Dumnezeu suntem atunci când iertăm. Puterea de a ierta este însuşire Dumnezeiască. Iertând celor ce ne greşesc ne facem părtaşi la dragostea cu care iubeşte Dumnezeu lumea. Ieromonah Savatie Baştovoi
Smerenia nu înseamnă ca un păcătos să se socotească pe sine cu adevărat păcătos, ci smerenie este când cel care ştie că a făcut multe şi mari fapte bune, să se considere păcătos şi nemeritos. Sf. Ioan Gura de Aur

http://savatie.wordpress.com

Despre smerenie...cu pr. Sofian

Radio CrestinOrtodox.ro

SA O AJUTAM PE ALEXANDRA!

Sf Scriptura On Line

Canonul Sfantului Dimitrie Basarabov

Pace celor ce vin, bucurie celor ce raman, binecuvantare celor ce pleaca!


EMINESCU....