Artista Andrada Bara are nevoie de ajutor.

O putem ajuta comandand lucrari dar si donand bani pentru transplantul renal de care are nevoie.Un suflet frumos are nevoie de ajutor pentru o viață normală.

O tânără artistă din Deva are nevoie de ajutor. Face dializă, dar se pregăteşte pentru o operaţie dificilă – un transplant de rinichi. Cheltuielile se ridică la 10 mii de euro, iar Andrada este dispusă să muncească din greu pentru bani – poate realiza icoane pe sticlă sau lemn sau pictură pe faţă.
Andrada are 28 de ani. De mică pictează şi a terminat Liceu de Artă. Făcea masterul la Bucuresti în artă sacră când s-a îmbolnăvit. S-a întors acasă la Deva să lupte cu boala. Face dializă de trei ori pe săptămână şi a primit certificat de handicap. Pentru ea, speranta este transplantul de rinichi.
Numai că o asemenea operaţie nu este uşoară şi nici ieftină. Costurile se ridică undeva la 10 mii de euro, bani pe care familia nu îi are. Tatăl Andradei a decedat în 2001, iar mama ei este pensionară. Mama a încercat să-i doneze un rinichi, dar din cauza unei suferințe medicale nu este compatibilă cu fiica ei.
Operaţia urmează să fie realizată de vestitul profesor Mihai Lucan la Clinica de Transplant renal din Cluj Napoca. Până atunci, Andrada se ajută de terapia prin artă – desenează în tuş, pictează icoane pe sticlă sau îmbină mozaicuri.
Andradra poate fi contacta pe blogul personal (http://handmadebaraandrada.blogspot.ro/) sau pe pagina de facebook. Este foarte talentată, iar icoanele ei îi împodobesc casa încă de când era mică. Mama Andradei speră într-un miracol şi spune că este extrem de dificil pentru un părinte să îşi vadă copilul suferind.
Andrada crede cu tărie că se va face bine şi îşi va putea ajuta semenii cu ajutorul talentului ei. Vrea să predea lectii de creativitate micuţilor.
Cei care îşi doresc să o ajute pe Andrada pot depune bani în contul RO71INGB0000999904170536, pe numele Preda Cornelia
deschis pe numele mamei, dar îi pot comanda și lucrări pe care tânără de-abia aşteaptă să le realizeze.

CERŞIND PENTRU HRISTOS

„Cine n-are bătrîni, să-şi cumpere!”, zice proverbul. Bătrînul Dobri Dobrev din satul Baylovo (Bulgaria), pe care-l puteţi vedea în pozele alăturate (un film cu el poate fi vizionat şi pe youtube, fiind preluat de numeroase site-uri şi bloguri), ne-ar putea însă cumpăra el pe noi, dacă am merita paralele…

Cine este moş Dobri Dobrev? Un cerşetor ctitor în ţara lui şi căruia mărimile Bulgariei postcomuniste nu sunt vrednice să-i dezlege curelele încălţămintelor!

Dobri Dobrev are 97 de ani şi cerşeşte pe străzile Sofiei, luminos şi smerit. Ochii lui au o blîndeţe senină de rai şi uitaţi-vă numai cu cîtă firească simplitate sărută, într-una dintre poze, mîna unui copilandru! Locuitorii capitalei bulgare îl privescc ca pe un sfînt coborît din paterice sau din icoane. E atît de pitoresc răsăritean la înfăţişare încît, de cum îl vezi, analogiile cele mai nimerite ţi se par acelea cu vechii anahoreţi ai pustiei sau cu mai recenţii „nebuni pentru Hristos” ai creştinismului pravoslavnic.

În ţara poate cea mai descreştinată din Balcani, unde nu mai există decît cîteva mînăstiri în funcţiune, iar bisericile sînt chiar mai goale decît în Occidentul franco-germanic şi anglo-saxon (unde, dacă nu-s muzee, ajung restaurante şi săli de şedinţe), nonagenarul Dobri Dobrev cerşeşte nu pentru sine (căci pare a nu avea nimic din trebuinţele omului lumesc de azi, iar hrana lui de căpătîi rămîne rugăciunea, care nu costă nimic), ci pentru Hristos.

Poate fi văzut, de regulă, fie în faţa Catedralei „Sfîntul Alexandru Nevski”, fie în faţa Bisericii „Sfinţii Chiril şi Metodie”, cu o cutiuţă de tablă sau de plastic în care adună „milele” trecătorilor, donînd apoi toţi banii agonisiţi fie lăcaşurilor şi aşezămintelor bisericeşti, pentru restaurare sau subzistenţă, fie fraţilor creştini mai săraci sau mai nevolnici decît el.

Pînă deunăzi, bătrînul în opinci donase numai Catedralei „Sfîntul Alexandru Nevski” suma de… 35.700 de leva (20.000 de euro!), cum rezultă chiar din condicile parohiale! Cu banii lui multe s-au construit pe pămînt, iar el însuşi şi-a construit, din cerşit, casă în ceruri. Şi numai Dumnezeu ştie cîte suflete se vor fi trezit, prin pilda lui simplă şi înduioşătoare, din uitarea sau indiferentismul religios ale acestui tîrziu de lume!

Ce creştin n-ar recunoaşte aici lucrarea lui Dumnezeu, Cel întotdeauna şi pretutindeni viu şi prezent prin sfinţii Lui, pe care-i ridică adesea, spre pildă sau spre dojană, tocmai acolo unde şi atunci cînd comunitatea de credinţă pare mai tulbure şi mai ruinată?

Cerşetorul Dobri Dobrev, omul lui Dumnezeu, săracul bogat al miracolului evanghelic, răscumpără vremurile sub bucata lui de cer şi este poate – umil şi nediscursiv – „conştiinţa mai bună” a Bulgariei lui natale şi a întregului nostru Răsărit ortodox.

Răzvan CODRESCU

(Text apărut, cu minime diferenţe, în numărul pe aprilie 2011 al revistei Lumea credinţei. Fotografiile sînt preluate de pe internet.)

~~~+~~~

Cerşetorul care ctitoreşte biserici [1]

Familia Ortodoxă, nr. 4 (27) / 2011

“Nu judecaţi ceva înainte de vreme, până ce nu va veni Domnul, Care va lumina cele ascunse… şi va vădi sfaturile inimilor” (I Corinteni 4, 5).

În vălmăşagul pestriţ al unei capitale contemporane, cu uşurinţa ar putea trece nebăgat în seamă un chip precum cel al bătrânului Dobri Dobrev, pe care oamenii l-ar încadra grabnic în rândul numeroşilor cerşetori şi săraci din Sofia. Nu mulţi sunt însă aceia care îl cunosc cu adevărat pe acest bătrân de 96 de ani şi ştiu lucrarea sa. Poate părea greu de crezut că cea mai mare biserică din Balcani, catedrala patriarhală şi simbolul oraşului, în care se adună să slujească în sobor lună de lună mitropoliţii Bulgariei, a primit de curând un uriaş ajutor financiar din partea lui bătrânului Dobri, urmaş al cuvintelor Apostolului „ca gunoiul lumii ne-am făcut, lepădătura tuturor până acum” (I Corinteni 4:13).

Această faptă ar fi rămas ascunsă cunoştinţei omeneşti dacă, anul trecut, Preasfinţitul Tihon al Tiveriopolei n-ar fi vestit-o presei: „Nu mi-a venit să cred când am văzut chitanţa, şi e incredibil, dar cel mai mare donator al Catedralei Patriarhale este Moş-Dobri, cerşe­torul îmbrăcat în costum popular pe care toată lumea-l ştie, cel ce se închină înaintea tuturor. Bătrânul acesta a dăruit Catedralei suma de 35.700 de leva (aproape 20.000 de euro). Acest om atât de sărac şi de modest a făcut cea mai mare donaţie din ultimul deceniu pentru biserica Sfântului Alexandru Nevski!”.

În 1988, dedo-Dobri, cum îi zic bulgarii, a renunţat la vechea sa viaţă, începând să cerşească pe străzi şi în biserici. Acest bătrân, cu un venit lunar de 80 de euro, călătoreşte aproape în fiecare zi din satul său, Bailovo, până Ia Sofia, pentru a aduna bănuţ cu bănuţ – însă niciodată pentru sine! Mulţi dintre locuitorii Sofiei I-au văzut pe Dobri stând, an de an, cu un pahar în mână, pentru a aduna bani — pe care îi dădea apoi unui cunoscut, ca să-i depună într-un cont bancar. A strâns mai întâi bani pentru reconstruirea Mănăstirii Eleşniţa, aflată la câţiva kilometri depărtare de capitala Bulgariei. Cu ajutorul lui Dumnezeu, în 2006 biserica mănăstirii a fost renovată şi sfinţită. În mai 2009 s-a dus la epitropul Catedralei Sfântului Alexandru Nevski, căruia i-a zis doar atât: „Vino cu mine, să-ţi dau nişte bani pentru biserică!” Ce l-a determinat pe acest bătrân, cu un chip ce pare să iasă din cărţile sfinte, să se îndeletnicească cu aşa ceva? Doar Dumnezeu ştie! întrebat de ce a facut-o, Moş-Dobri a răspuns simplu: ,Adunăm bani pentru mănăstiri. Refacem bisericile aflate în nevoie. Le reconstruim, le renovăm — nu facem prea mult, dar… atâta putem“.

Numele bătrânului Dobri din Bailovo şi suma donată au răsunat ca o mare palmă pe obrazul tuturor politicienilor şi oamenilor de afaceri locali, care, deşi au vorbit şi au promis multe, până la urmă n-au ajutat cu nimic Biserica, facându-l pe un cunoscut jurnalist bulgar să exclame: „În ce hal a ajuns societatea noastră, dacă cel mai mare donator dintre noi este un bătrân sărac! Şi când Biserica ne cere ajutorul pentru a reda măreţia Catedralei Patriarhale, să nu ne îndreptăţim că nu putem, fiindcă Moş-Dobri ne arată zi de zi că se poate — chiar şi păstrând tăcerea“.

Bătrânul Dobri, acest tăcut luptător creş­tin, vine zi de zi să se închine liniştit în Catedrala Sfântului Alexandru Nevski, aşezându-se apoi la ieşire, unde îi salută pe toţi şi se închină înaintea tuturor, luându-şi rămas bun de la oameni cu cuvintele: „Bucuraţi-vă întru Domnul!” Ne simţim datori să încheiem cu câteva cuvinte adunate din înţelepciunea simplă, dar vie a lui Moş-Dobri, acest om ce „nu este din lumea aceasta” (Ioan 18:36): „Sunt două voinţe, una a lui Dumnezeu, alta a diavolului. Şi purtăm un război în mintea noastră. Cred că trebuie să urmăm şi să ne supunem voii lui Dumnezeu — aşa să ne ajute Domnul! Voinţa cea bună este dreaptă şi adevărată. Toate ale acesteia sunt bune. Trebuie să nu minţim, să nu furăm, să nu săvârşim curvie. Trebuie să ne iubim unul pe altul, aşa cum ne iubeşte Dumnezeu – învredniceşte-ne, Doamne!“.

Traducere şi adaptare de Radu Hagiu

---

[1] Articol apărut în revista Familia Ortodoxă, luna Aprilie, nr. 4 (27) / 2011, pp. 27-28

-ce mai faci?.........-Cad si ma ridic!

...

...............................

Şi binele ţi se întoarce pe lumea asta şi răul: când nu te aştepţi şi de la cine nu te aştepţi. Şi vorba din gură să n-o slobozi uşor că nu ştii unde loveşti cu ea. Şi nici gânduri rele să n-aveţi că vă otrăviţi sufletul. Şi nici pizmă pe ăl de e mai frumos, mai deştept sau mai avut decât noi. Că nu ştim nici unul de ce ne aflăm acilea, pe pământ.

citat din Ileana Vulpescu

.......................................................................................................................................................

Nu înceta să cugeţi, ca să poţi să devii mai bun.
*
Există multe trăsături mărunte în caracterul fiecăruia. Ceea ce unora li se pare nevinovat, ţie poate să ţi se pară imoral, până în clipa când vei atinge o mai mare stăpânire şi cunoaştere de sine.
*
Urmându-ţi planul, îţi vei forma un caracter excelent. Ai toate avantajele ce decurg din aprobarea lumii într-un plan înţelept, care poate fi îmbogăţit îndată ce se iveşte ocazia potrivită; însă nu ceda capriciilor şi nu fi niciodată pripit.
*
Fii ferm şi neclintit ca un înţelept.
*
Cunoaşte-te pe tine însuţi, dar, în acelaşi timp, teme-te pentru tine însuţi.
*
Să nu vorbeşti niciodată despre tine însuţi şi nici să nu repeţi altora spusele auzite în jurul tău.
*
Mai înăbuşă-ţi din înclinaţiile neserioase şi deprinde-te să vorbeşti întotdeauna despre subiecte folositoare, iar dacă e să înviorezi conversaţia, înveseleşte-o, dar cu măsură.
*
Nu uita nici că viaţa e plină de fericire. Nobleţea omului este că el are puterea de a face faţă şi celor rele, şi celor bune. Aceasta este ceea ce-i conferă adevărata sa demnitate.
*
Fără un plan adevărat, viaţa e insipidă şi plină de nelinişte. Nu-ţi slăbi frâul nici o clipă.
*
Nu scăpa niciodată din vedere hotărârile luate. Dacă, uneori, se întâmplă să mai uiţi de ele, nu te lăsa descurajat de această scăpare. Reîntoarce-te la cele hotărâte cu îndoită tărie, făcând ceea ce se cuvine făcut.
*
Respectă cu străşnicie ce ai plănuit. Viaţa e plină de neprevăzut - acesta este un lucru sigur. Nu uita niciodată acest adevăr şi nimic nu te va găsi nepregătit.
*
citate din  James Boswell (avocat, ziarist şi scriitor scoţian)

"Fiecare om ar trebui să fie cel mai bun judecător al propriei sale purtări."

Am iubit pe cine nu m-a vrut
Si am parasit pe cine  m-a iubit
Am gresit cui nu m-ar fi ranit
Si-am iertat pe cine n-a gresit


Am gasit ce nu am cautat
Si am cautat ce e de negasit
Am crezut in ce n-a existat
Si de adevar prea des m-am indoit


Mi-au fost refuzate multe vise
Dar cosmarurile s-au adeverit
Mi-a fost dat sa bat la usi inchise
Insa-n viata mea pe oricine am primit.

Am plans in momente fericite
Si am ras cand sufletu-mi plangea
Am soptit cand imi venea sa urlu
Si-am urlat cand vocea soptea


Am pierdut ce-a fost mai de valoare
Si am castigat ce nu mi-a trebuit
Am pastrat comori imaginare
Iara ce-a fost de pret am risipit


N-am cerut si totusi am primit
Bune, rele, toate le-am carat
Ce-a fost gratis prea scump am platit
Ce-a fost scump mi-a fost usor iertat


Am mers drept pe cai intortocheate
Si m-am ratacit ades pe drumuri line
M-am pierdut de multe ori, departe
Dar mereu am gasit drumul catre mine


Aveam totul cand n-aveam nimic
Si-am dus lipsuri cand aveam de toate
Am fost moarta, chiar de am trait
Si-am fost vie cand eram pe moarte....


Am ales, ce-a fost mai rau din bune
Mi s-a dat ce-a fost mai bun din rau
M-am pierdut si regasit in mine
Dar am indraznit ca sa fiu EU....mereu!

Eu nu mă răzbun. Are Cine....

ARSENIE BOCA


Ziceţi.
Mai pe scurt.
Eu nu mă răzbun.
Are Cine.
N-aş crede să vorbească ca ei.
Tu fă bine şi aşteaptă rău. Binele ţi-l va răsplăti Dumnezeu. Dacă oamenii – rudele ţi-ar face bine – ţie ce cruce ţi-ar rămâne?
Tu eşti călugăriţă şi, ca atare, trebuie să te bucuri de necazuri, ca să-ţi câştigi plată de la Dumnezeu, pentru tot ce suferi – cu bună ştiinţă şi răbdare – de la fraţi.
Deci, roagă-te pentru cei ce te blastămă, fă bine celor ce-ţi fac rău; celui ce-ţi cere nedrept – dă-i tot ce-i trebuie lui, din lăcomie.
Cu alte cuvinte, nu te împotrivi răului când te asupreşte cu nedreptate, ca să nu calci legea iubirii de Dumnezeu şi de oameni, indiferent cum sunt ei.
Tu fii cum trebuie.
Tu să ai grijă să nu zici rău absolut nimănui, indiferent ce nedreptate ţi-ar face, - pentru că iertându-le toate, aşa urmezi lui Iisus, - aşa ţii (împotriva firii, sau mai bine zis mai presus de fire) legea lui Dumnezeu – a iubirii.
Că toţi sunt fiii lui Dumnezeu, chiar dacă ei tăgăduiesc asta, iar tu trebuie să ştii că şi ei au un suflet de mântuit


(învăţăturile Părintelui Arsenie Boca pentru o călugăriţă)


 ARSENIE PAPACIOC.....

 Daca nu te razbuni, ramane Dumnezeu dator la tine. La El este toata razbunarea. Razbunarea nu te rezolva, din contra, dupa ce te-ai razbunat, ramai mai departe dator la Dumnezeu foarte mult, dar asa ramane Dumnezeu dator la tine, ca sa ma exprim in forma asta noua de a prezenta lucrurile. Chiar daca n-ar fi datoria de a implini porunca iubirii, ca trebuie sa iubim si pe vrajmasi si pe raufacatori, totusi, ca strategie, lucrarea diavolului e foarte primejdioasa, de a te acuza foarte puternic fara sa-ti dea ragaz de explicatii: "ai dat om la moarte!" Si nu puteai sa-i spui ca n-ai dat om la moarte, deoarece cu dracul nu poti sa ai explicatii, pentru ca el ia faptul asa cum e. Si atunci trebuie sa tii cont tot de porunca iubirii, ca sa poti sa-l tai pe acest drac! Dar ai voie sa te aperi de raufacatori, ca spune Mantuitorul: "Daca ai sti cand vine furul, nu l-ai lasa sa-ti sparga casa!" si sigur ca te vei lupta cu el, nu o sa stai numai cu mainile intinse sa nu-i dai loc, ca el da peste tine. Sigur ca trebuie sa te aperi si din toata treaba asta el poate sa iasa ranit. Deci este voie sa te aperi cu orice chip!


 ,,Am avut un inceput calugaresc foarte prigonit. Am avut intentia sa merg la Manastirea Frasinei, care avea un metoc in Ramnicu Valcea. Acolo l-am intalnit pe Staretul manastirii. Nu vazusem manastire in viata mea si am auzit si eu de Frasinei. N-a fost Dumnezeu absent, dar trebuia sa fii dibaci sa intelegi prezenta Lui. Eram in tren la clasa a IV-a, in vagoane unde se transportau si animale. In vagon, un grup de tineri canta cantece religioase. Eram atat de fericit si ziceam in  sinea mea:  "Uite,  ingerii cum  imi canta!" Acolo in tren am intalnit un colportor care cunostea toate manastirile. Era ingerul pazitor pentru mine, care eram un strain. El m-a condus la metocul manastirii Frasinei. Batranul Simeon, staretul Manastirii Frasinei,  mi-a zis: "Nu te primesc, frate. Te vad ca esti nitel mai invatat si nu te pot pune la boi. Si atunci ce-o sa zica fratii: pe acesta il tii la cancelarie, iar pe noi ne pui la greu!" Staretul a gresit in aprecierea lui, insa nici eu nu puteam sa-i dovedesc nebunia mea pentru Hristos. Pentru ca atunci sa pleci la manastire, daca ai biruit in lume, sa te ia in primire ca pe o sluga, ca pe un rob - asta inseamna ca tu ai ajuns la un grad de mare daruire, de nebunie - sa stii sa existi fara "eul" din tine. Altfel nu rezisti. De acolo de la metoc am plecat la Manastirea Cozia, era iarna, vecernia se tinea in trapeza. M-am dus mai intai in Biserica sa ma inchin, intentionand sa pasesc spre icoana Mantuitorului, dar m-am oprit in fata icoanei Maicii Domnului si am zis:"Ma va duce Maica Domnului si la Mantuitorul!" M-au pus sa citesc catisma de la Vecernie. Si am inceput sa citesc, am citit. Intre timp m-a interpelat un Parinte, Ghervasie: "Asculta, Frate Anghele! De unde stii sa citesti?", pentru ca el nu stia carte. "Eu asa m-am nascut, Parinte. Nu stiu de cand!" M-am umplut de un mare folos. Si am stat de vorba cu un domn, mult mai tarziu, care dorea sa faca niste manastiri dupa placul lui, nu dupa Traditia Ortodoxa, pe care au inteles-o foarte putini si i-am spus intamplarea cu Ghervasie: "Domnule, uite cine a tinut monahismul, un nestiutor de carte, care era un mare traitor in inima lui si traia monahismul intreg prin el!"  si acum il pomenesc pe Ghervasie, ca un mare exemplu care mi s-a dat, deci ca pe un mare invatat. Pe mine ma interesa sa intru intr-o permanenta legatura cu Dumnezeu.

 ARHIM ARSENIE PAPACIOC
  http://www.crestinortodox.ro/parinti/parintele-arsenie-papacioc-marturie-despre-sine-69485.html

• Iubirea lui Dumnezeu pentru cel mai mare pãcãtos este mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt fatã de Dumnezeu.

• Cât asculti de Dumnezeu, atât ascultã si Dumnezeu de tine.

• Dumnezeu nu uitã de om cum uitã omul de Dumnezeu.

• Cel mai frumos dar pe care îl putem face lui Dumnezeu e sã ne dãruim Lui pe noi însine, pe viatã.

• Este neînchipuit de mare nepotrivire între ce cer oamenii de la Dumnezeu si între ce cere Dumnezeu oamenilor.

• Cred ca cea mai deformatã fiintã in capul oamenilor este Dumnezeu.

• Grija omului de Dumnezeu simplificã grija omului de om.

• Mãrturisirea lui Dumnezeu cu pretul vietii este pretul învierii oamenilor întru sfinti.

• Dumnezeu nu are pe nimeni de pierdut.

• Dumnezeu coboarã între oameni si suie oamenii la Sine pe scara Sfintei Liturghii.

• De cârma mintii atârnã încotro pornim si unde ajungem.

• Bobul care nu vrea sã moarã, fie chiar si de grâu, nu mai aduce nici o roadã.

• Mântuirea se lucreazã numai pe ruinele egoismului.

• Cine nu se va lepãda de sine nu va fi liber.

• Iubirea trupeascã de sine si plinã de trufie numai dragostea aprinsã a lui Dumnezeu o poate scoate si desãvârsit s-o facã scrum, prin umilintele cu care o arde.

• Cea mai primejdioasã este mândria suântului, de aceea sfintii adevãrati sunt cei ce nu stiu ca sunt sfinti, ce tin mortis ca-s pãcãtosi.

• Pocãinta trebuie sã fie o înseninare din ce in ce mai mare a sufletului si a sãnãtãtii întregi.

• Fratilor, ascultati de Bisericã, fiindcã cei ce ascultã de preotii ei, asa cum sunt, de Dumnezeu ascultã.

• Toatã lumea este a ta când ai renuntat la ea. Atunci esti mai tare ca ea si te ascultã.

• Dacã tot trebuie sã suferim, mãcar sã nu suferim zadarnic.

• Toate darurile închise in destinul nostru sunt ingrãd suferinte, si numai la atâtea daruri ajungem prin câtã suferintã putem rãzbi cu bucurie. Numai atâta mângâiere? putem aduce între oameni, câtã amãrãciune putem bea în local celor ce vrem sã-i mângâiem. Atât de puternicã e mila si adevãrul in noi, câtã vãpaie de urã înfruntãrn bucurosi pentru Dumnezeu si pentru oameni.

• Suferinta acceptatã, smeritã, face din Lazãrii acestei lumi un Lazãr din sânul lui Avraam încã din lumea aceasta.

• Sã nu uitãm ca una e lupta si suferinta omului mãrturisit si alta e saferinta omului nemãrturisit.

• Suferinta si iubirea se cresc in progresie una pe alta.

• Cunostinta cea din pãtanie sau învãtãturile din durere singura Cale care poate învãta ceva pe oameni.

• Necazurile vietii sunt un grai mai aspru al lui Dumnezeu cãtre oameni mai grei sau mai vicleni la minte.

• Nu uita ca Iisus a fericit pe sãraci, pe Lazãri si pe smeriti.

• Sunt multe chipuri de a intra in Împãrãtia lui Dumnezeu. dar numai o singurã usã: Iisus.

• Iisus doreste de la toti credinciosii lumii o liniste de adâncime: linistea credintei in Dumnezeu. Aceasta ar da de înteles ca in jurul unui om linistit (din cauza rãdãcinilor lui in cer) se face liniste pe pãmânt.

• Pãcãtosii au un prieten, pe Iisus. Din momentul in care cunosti cã esti pãcãtos, te-ai schimbat din vrãjmasul lui Dumnezeu in prietenul lui Dumnezeu.

• E bine ca povãtuitorii sã grãiascã totdeauna din constiinta slujirii lui Hristos, ca in fata lui Hristos si atunci vor fi blânzi întru dojanã si smeriti întru mustrare.

• Dacã Domnul e ascuns in poruncile Sale, fireste cã este si in strãdania pentru dobândirea virtutilor. El este puterea sau sufletul nevointelor virtutii.

• Domnul Hristos a fost rãstignit cu spatele pe crucea materialã si cu fata pe crucea spiritualã.

• Aceasta este ratiunea ascunsã a Providentei: toatã lumea este ispititã sã se ciocneascã de Iisus.

• Oxigen, glicogen, somn, sã-ti pãstrezi hormon conceptie de viatã crestinã.

• Nasteti-vã sfinti!

• Tinerii sã se mute de la bãtrânii care le stricã casa.

• Copiii nefãcuti stricã pe cei fãcuti.

• Pãcatele se înregistreazã in codul genetic al fiecãruia.

• Cei care opresc copiii de la credintã sunt osânditi mai rãu ca sinucigasii.

• Dacã nu poti vorbi cu copiii tai despre Dumnezeu, vorbeste cu Dumnezeu despre ei.

• Cine face carte nu face carte.

• Nu te rãspândi cu mute cãrti.

• Sã-ti feresti capul de frig si de prostie!

• In veacul al VIII-lea al erei crestine a fost, printre altele, o mare luptã pentru icoane. A trebuit un sobor ecumenic, ultimul sobor, al VII-lea, sã apere cinstirea sfintelor icoane. Atunci erau iudeii care pârau icoanele la împãrati, precum ca sunt chipuri cioplite si închinare la lemne. Desi atunci s-a pus capãt rãutãtii si multe veacuri icoanele au fost in cinste, astãzi iarãsi li se gãseste vinã. Atunci li se zicea ca-s o închinare gresitã lui Dumnezeu. Azi vina lor e cã amintesc de Dumnezeu. Dar mai e o icoanã in primejdie: icoana lui Iisus, pe care o avem in noi, in fiecare, cãci de la Botez fiecare suntem destinati sã fim o icoanã a lui Iisus. Împotriva acestei icoane a lui Iisus in noi se dã azi o luptã mai vrãjmasã ca odinioarã împotriva sfintelor icoane. Se dã o luptã împotriva icoanei omului! Unde-i sunt apãrãtorii!?

• Vecinul tãu bate crâsmele? Verisoara ta a fugit necununatã? Feciorul tãu fuge de bisericã? Copiii tai umblã la joc seara si scuipã dupã preot? N-ai pe nimeni de adus la Iisus? Poate ai de gând sã te aduci pe tine!

• Nu sunteti si voi cãutând pe Iisus? Voi stiti despre Iisus o multime de lucruri, dar nu-L stiti pe El. Si pânã nu-L gãsesti pe Dumnezeu, nu te afli nici pe tine, nu-ti gãsesti nici sensul tãu, nici sensul lumii.

• Sã ai întelegere fatã de neputinta omeneascã.

• Cea mai lungã cale este calea care duce de la urechi la inimã.

• Mustrarea învinge, dar nu convinge.

• În mintea strâmbã si lucrul drept se strâmbã.

• Sfârsitul betivului e sau in sant sau in casa de nebuni; iar sufletul îi este in iad încã de aici. Urmasii lui, nu mai zic nimic, mila ma opreste; totusi, mai am si o milã preventivã, pentru viitor, care mã face sã scriu.

• Nu-l judeca pe cersetor cã fumeazã.

• Mai bine o rugãciune pentru cel care înjurã decât observatie.

• Nu da cu bâta in viespile sectare.

• Asa-i firesc omului pãcãtos, cînd îi lovesti dracii, zice cã tu esti drac.

• Iertând, stergi ce ierti. Ce ierti la altul, tie ti se sterge. Judecata aceasta te scoate de sub judecatã.

• Nu toti din lume se prãpãdesc, nici toti din mãnãstire se mântuiesc.

• Unii dintre cãlugãri nu sunt cãlugãri, ci cuiere de haine cãlugãresti.

• De vrei sã te faci cãlugãr, fã-te ca focul!

• Cãlugãria slãbeste in suflete slabe si se întãreste in suflete mari.

• Lepãdarea de lume e o convingere, pe care poti s-o ai si-n mijlocul lumii stand, precum poti sã n-o ai in mijlocul pustiei petrecând.

• Mirenii mai vin la mãnãstire pentru rugãciune, cãlugãrii nu se mai duc in lume sã se odihneascã. Toate profesiunile au vacantã sau concediu, numai cãlugãria nu. Asa ceva ar însemna încetarea cãlugãriei.

• Un cãlugãr trist este un cãlugãr cu luminile stinse.

• Dintre cele trei fãgãduinte monahale, cea mai grea e ascultarea, pentru ca are de biruit mai mult patimile mintii care "discutã" cu Dumnezeu, in loc sã asculte fãrã discutie.

• Adevãrul este fiintã vie.

• Cel mai greu pãcat, vesnic fãrã iertare, este starea omului împotriva adevãrului.

• Focul iubirii divine, de dragul Adevãrului, între potrivnici se aprinde si se mentine.

• Asa sunt gândurile de hula: rãbufniri de pãcurã în raza de soare.

• Credinciosul in Dumnezeu depãseste limitele omului.

• Ateismul este o infirmitate, o monstruozitate si o eroare fundamentalã a naturii umane.

• Necredinciosii, spre rusinea noastrã, îsi cred necredintei lor mai mult decât credem noi credinta noastrã.

• Religia nu face stiintã, ci constiintã.

• Iisus a tãmãduit orbirea ochilor, dar n-a putut tãmãdui orbia rãutãtii. Orbia rãutãtii nu are leac, dar are pedeapsã.

• Nimic mai greu, mai periculos decât sã te lupti cu îngustimea si cu formalismul.

• Din cauza avorturilor românilor ne vor stãpâni tiganii.

• Nu suntem din maimutã, dar mergem cu pasi repezi spre ea.

• Necazurile de acum nu sunt vrednice de a fi in cumpãnã cu slava noastrã viitoare.

• Învierea este noul stâlp de foc, care conduce de douã mii de ani neamul crestinesc prin pustia acestei lumi. Din lumina lui este fãcut destinul care ne atrage Acasã.

• Sã ne îngrijim mai ales de cei care vor primi mucenicia in prigoana de la sfârsit.

• Relele de pe pãmânt asa de mult vor strânge oamenii, încât nu mai rãmâne istoriei altã solutie decât sfârsitul ei.

• Doar Sfânta Liturghie mai tine lumea.

• Chinurile cele de pe urmã, cele de la Antihrist, in care va lucra toatã puterea Satanei, vor întrece toate prigoanele câte s-au întetit asupra crestinilor, de la început pânã in zilele acelea.

•În zilele noastre se vãd multi cãlãtori la iad cu Scriptura in mânã.

• Dumnezeu nu ne cere minuni. Acelea le face El.

• Gândurile omului nu sunt ca si gândurile Domnului.

• Râvna fãrã întrebare si pãrerea sar mãsura.

• Dreapta socotealã-i mai mare ca postul.

• Neîntrebat nimic nu e bine, nici ce e bine.

• Crestinismul reînvie in raport invers proportional cu încercãrile de a-l stinge.

• Crestinismul nu e numai o afacere de Duminicã, ci e o strãdanie de toate zilele.

• Însusirile copilului atârnã de gradul de pervertire la care a ajuns instinctul maternitãtii la femeie.

• Mare este acela care numai de mãrimea lui nu se ocupã.

• Neghinele vrãjmasului vor sãlbãtici oile împotriva pãstorilor.

• Când ti-a gãsit Dumnezeu vreo treabã pentru Împãrãtia Sa între oameni, ai isprãvit toate obligatiile lumii.

O, iarta-mi Doamne atatea rugaciuni – Rugaciunea Parintelui Arsenie Boca
O, iarta-mi Doamne atatea rugaciuni
Prin care-Ti cer doar paine si paza si minuni,
Caci am facut adesea din Tine robul meu
Nu eu ascult de Tine, ci Tu, de ce spun eu:
In loc sa vreau eu, Doamne, sa fie voia Ta
Iti cer intr-una sa faci Tu, voia mea,
Iti cer s-alungi necazul, sa nu-mi trimiti ce vrei
Si sa-mi slujesti in toate, sa-mi dai fara sa-mi iei,
Gandindu-ma ca daca iti cant si Te slavesc
Am drept sa-ti cer intr-una sa faci tot ce doresc.
O, iarta-mi felu-acesta nebun de-a ma ruga
Si-nvata-ma ca altfel sa stau in fata Ta,
Nu tot cerandu-ti Tie sa fii Tu robul meu,
Ci Tu, cerandu-mi mie, iar robul sa fiu eu;
Sa inteleg ca felul cel mai bun de-a ma ruga
E sa doresc in toate sa fie voia Ta.

"A iubi înseamnă a ierta"

fii bun....fii inteligent ;)

Călăuzitoarea - desen animat despre icoana Maicii Domnului

........................

,,Mai periculoasa poate fi invidia atunci cand se strecoara in sufletul prietenilor, deoarece ea conduce faptele spre marsavul pacat al tradarii prietenului care ti-a incredintat tainele inimii sale. "

Asa cum malura este boala graului, tot asa invidia este boala prieteniei", spune Sfantul Vasile cel Mare spre a arata ca invidia se strecoara in comuniunea de iubire a prieteniei, spre a-i destrama arhitectonica ei spirituala.

Sfantul Vasile cel Mare arata ca leacul insasi al invidiei este paradoxal. Cel stapanit de aceasta patima, patruns de perfidie, asteapta o singura usurare a bolii lui: "sa vada caderea unuia din cei invidiati. Ura i se termina numai cand vede pe cel invidiat nefericit din fericit cum era; cand vede ajuns vrednic de mila pe cel admirat de toata lumea. Numai atunci se impaca cu el, numai atunci ii este prieten, cand il vede lacrimand, cand il vede jelind.

Nu se bucura cu cel vesel, dar plange cu cel indurerat. In caineaza ca i s-a schimbat soarta, ca a cazut intr-o stare atat de jalnica; ridica in slava cerului, prin cuvinte, starea lui fericita de mai inainte, nu din dragoste de om, nici din simpatie, ci pentru a-i face si mai grea nenorocirea.

Pe copil il lauda dupa ce a murit si-l slaveste cu nenumarate elogii, ca era frumos la chip, ca era destept, ca era destoinic in toate; daca insa ar trai, n-ar intrebuinta un limbaj atat de elogios. Daca vede, insa, ca si altii il incarca cu laude, se schimba iarasi si pizmuieste pe cel mort.

Invidiosul admira bogatia altuia dupa ce a pierdut-o; lauda si ridica in slava cerului frumusetea, vigoarea si sanatatea cuiva dupa ce s-a imbolnavit. Si pe scurt, invidiosul este dusman al celor prezente, dar prieten al celor pierdute".

Pe cel curajos il numeste obraznic, iar pe cel cuminte si infranat, nesimtitor; pe cel drept il numesc om fara inima, iar pe cel chibzuit, viclean. Pe cel marinimos il barfesc ca pe un om de prost gust, iar pe cel cu inima larga, ca pe un risipitor; si, dimpotriva, pe cel econom il numesc zgarcit. Pe scurt, invidiosul nu se sfieste sa dea oricarui fel de virtute numele viciului potrivnic virtutii".

In sfarsit, un alt paradox al invidiei este acela ca, asa cum spune Sfantul Ioan Gura de Aur, "cel invidios vrand sa-l piarda pe altul, se pierde pe sine insusi"



http://www.crestinortodox.ro/editoriale/invidia-70329.html

http://www.eucred.ro/uncategorized/maica-siluana-vlad-in-cautarea-celui-cazut

făgăduiţi lui Dumnezeu...

Călugăr, (din greacă, de la καλλόγερον "bătrân frumos")

Monah, monahie (din gr μόνος, "singur"), persoană care adoptă un stil sfânt de viață, retras.

• monahii; - Monah (greacă monos = singur) "pustnic", "singuratic" un membru al unei religii, sau ordin religios care slujește o viață întreagă credința lui (vezi Categorie:Religie) ca de exemplu în budism din anul 500 î.e.n. este denumit Bhikkhu, în jainism, Digambara, în creștinismul timpuriu în secolul IV un întemeietor al Ordinului Anahoreților Antonius cel Mare.
• altfel de călugări (celibatari) sunt cei ce aparțin diferitelor Ordine din Biserica Catolică ca de exemplu călugării benedictini, iezuiți, dominicani, franciscani etc.
• femeile care au jurat să slujească credința lor o viață întreagă și să rămână necăsătorite (celibatare) sunt numite maici

Treptele călugăriei

 

În Biserica Ortodoxă Română și în Bisericile Ortodoxe de tradiție slavă, treptele călugăriei sunt trei:
Rasofor - „Fratele” care dorește să devină monah, după un timp de încercare, este tuns rasofor (gr. purtător de rasă), după un ritual indicat în Molitfelnic, care cuprinde o tundere în care i se schimbă numele și mai multe rugăciuni. Cu ocazia aceasta rasoforul primește rasa, potcapul și camilafca.
Monah - Rasoforul care dorește și este socotit pregătit de către egumen și comunitate pentru primirea schimei, sau a chipului monahicesc (celui mic) sau a îngerescului chip al mantiei, este tuns după un ritual indicat în Molitfelnic, în care face făgăduințele vieții monahale, este tuns (cu schimbarea numelui sau păstrarea celui de la rasoforie) și primește hainele și obiectele călugărești: cămașa, crucea, paramanul, anteriul sau dulama, brâul sau centura, sandalele, rasa, potcapul, mantia, camilafca, metaniile, făclia.
Schimonah - Monahul încercat, care sporește pe calea desăvârșirii și a liniștirii, primește „schima cea mare a îngerescului chip” după un ritual indicat în Molitfelnic, în care este tuns (cu schimbarea sau păstrarea numelui de călugăr) și în care primește hainele și obiectele schimei celei mari: cămașa, dulama, schima, analavul, brâul sau centura, rasa, sandalele, mantia, potcapul, camilafca, metaniile, crucea, făclia.
În Biserica greacă (și în Bisericile de tradiție greacă) s-au păstrat doar două trepte ale călugăriei. „Fratele” (gr. prodokimos) este primit mai întâi ca „încercător” (gr. dokimos) purtător de rasă, cu o rugăciune a egumenului. După un timp de „încercare” care durează de obicei ani de zile, dokimos-ul primește direct schima mare. În consecință, în Bisericile de tradiție greacă există o singură tundere.

Citate

• Călugărul este cel care, despărțindu-se de toți, s-a unit cu toți. (Evagrie din Pont)

• Iată (călugării - n.n.) îngerii pământului ... (Sfântul Ioan Gură de Aur)

Părintele Teofil Părăianu despre călugări

Pentru cei mai mulți oameni, un călugăr nu este un om ca toți oamenii. Și-atunci, cum este? Sub nivelul, sau deasupra nivelului celorlalți oameni? S-ar putea întâmpla să fie și sub nivelul celorlalți, în cazul în care nu-i deplin ca sănătate, însă călugăria presupune oameni de excepție. Oameni de excepție! Omul obișnuit nu poate fi călugăr! Dacă devine călugăr, nu este călugăr deplin, este un improvizat în călugărie. Călugăria este o viață mai presus de viața obișnuită. Nimeni nu este obligat să se călugărească însă, dacă se face călugăr, este obligat să fie călugăr! Călugăria este elita Bisericii. Cuvântul călugăr vine de la grecescul calos gheron și înseamnă bătrân frumos.
O bătrânețe încuviințată, o bătrânețe echilibrată, o bătrânețe ca rezultat al unei vieți îngrijite, curate, sfinte, este un dar de la Dumnezeu. Gândiți-vă că Dumnezeu este înfățișat ca un bătrân. De ce ca un bătrân? De ce nu ca un tânăr? Și tinerețea are darurile ei! Mulți sfinți au fost tineri! Totuși, Dumnezeu este înfățișat ca un bătrân! Aceasta vrea să arate că Dumnezeu este „vechi de zile”, nu este de ieri, de alaltăieri, ci din veșnicie.
Cei care sunt la tinerețe și se pregătesc de viață, trebuie să știe că bătrânețea, maturitatea, tinerețea, copilăria și toate vârstele omului sunt un dar de la Dumnezeu, la care ajung mai ales aceia care au o tinerețe curată, o tinerețe cinstită. Viața de familie așa cum a lăsat-o Dumnezeu și cum o vrea Dumnezeu, este un dar de la Dumnezeu. Dar există și posibilitatea să treci de viața de familie, mai sus. Dacă treci de viața de familie ca să ajungi la o viață superioară, fără să te oblige cineva la aceasta, atunci trebuie să fii bătrân înainte de bătrânețe.
Ce înseamnă bătrân? Înseamnă și înțelept. Dacă ești călugăr, trebuie să fii bătrân înainte de bătrânețe, deci echilibrat, cinstit, înțelept, să ai calitățile bătrânului. Să fii ponderat mai mult decât un tânăr (poți să ai entuziasmul tânărului dacă mai ești capabil de entuziasmul tânărului). În orice caz, dacă ești bătrân de la tinerețe, adică echilibrat, ponderat, înțelept, angajat cu seriozitate, în cazul acesta ai și calitățile bătrânului, ai și capacitățile tânărului. Există posibilitatea aceasta, să aduci cerul pe pământ înainte de a ajunge tu în cer, și deci faci din pământ – cer. Trăiești o viață cu gândul la Dumnezeu, iar „Hristos se face toate pentru cel ce crede", cum zice sfântul Marcu Ascetul. Atunci ai liniște sufletească și ajungi la cer, în casa lui Dumnezeu, la poarta cerului...

Cristian Pomohaci- De la Rebrișoara în jos FULL HD

HRISTOS A INVIAT!

Albaneza - Krishti u ngjall! Vertet u ngjall!
- Afrikaans - Kristus er het opgestaan! Hom het waarlik opgestaan!
- Araba - Al-Masih-Qam! Hakkan Qam!
- Bulgara - Christos Vozkrese! Voistina Vozkrese!
- Ceha - Kristus Vstal A Mrtvych! Opravdi Vstoupil!
- Chineza - Jidu fuhuo le! Ta queshi fuhuo le!
- Coreeana - Kristo Gesso! Buhar ha Shao Ny!
- Daneza - Kristus er opstandeu! Sandelig Han er Opstandeu!
- Engleza - Christ is Riseu! Indeed, He is Risen!
- Franceza - Le Crist est ressuscite! Vraiment Il est ressuscite!
- Germana - Christus ist auferstanden!
- Greaca - Christos Anesti! Aleithos Anesti!
- Hindi - Kristo' pastitaha! Satvaru Upastitaha!
- Indoneziana - Kristus t'Elah Bangkit! Benar dia telah Bangkit!
- Italiana - Cristo e risorto! E veramente risorto!
- Islandeza - Kristus er upprisinn! Hann er vissulega upprisinn!
- Japoneza - Harisutosu fukkatsu! Jitsu ni fukkatsu!
- Maghiara - Krisztus feltmadt! Valoban feltmadt!
- Olandeza - Christus is opgestaan! Hij is waarlijk opgestaan!
- Poloneza - Chrystus Zmatwy chwstal Zaprawde Z martwychwstal!
- Portugheza - Cristo ressuscitou! Verdadeiramente ressuscitou!
- Rusa - Khristos Voskrese! Voistinu Voskrese!
- Spaniola - Cristo ha resucitado! Verdaderamente, ha resucitado!
- Suedeza - Kristus ar uppstanden! Ja, Han ar verkligen uppstaden!
- Turca - Hristos diril - Di! Hakikaten diril - Di!

"Bucuria mea, Hristos a inviat!".

Avand in vedere ca in Sfantul Mormant de la Ierusalim Sfanta Lumina a coborat, va pot spune tuturor HRISTOS A INVIAT !

Invierea Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos sa innoiasca in sufletele noastre cuvintele ce ni le-a lasat ca noua porunca :

"Iubiti-va unii pe altii asa cum Eu v-am iubit pe voi!"

Sarbatori binecuvantate si Hristos sa va umple inimile in aceste zile si de aici incolo. Dumnezeu sa ne aiba in paza Sa pe toti . Iertati fratilor si diseara sa cantam cu totii cu bucurie mare ,,HRISTOS A INVIAT DIN MORTI CU MOARTEA PE MOARTE CALCAND! ,,

.

"Am lepadat povara postului, dar n-am lepadat rodul lui, pe care e vremea sa-l culegem. A trecut oboseala nevointelor, dar sa nu treaca ravna faptelor bune. S-a dus postul, dar sa ramana evlavia. Mai bine spus, [...] a trecut postul cel trupesc, dar n-a trecut postul cel duhovnicesc. Acesta e mai bun decat acela, iar acela pentru acesta s-a facut". (Sfantul Ioan Gura de Aur)

"De este cineva binecredincios şi iubitor de Dumnezeu, să se bucure de acest Praznic frumos şi luminat. De este cineva slugă înţeleaptă, să intre, bucurându-se, în bucuria Domnului său. De s-a ostenit cineva postind, să-şi ia acum răsplata. De a lucrat cineva din ceasul cel dintâi, să-şi primească astăzi plata cea dreaptă. De a venit cineva după ceasul al treilea, mulţumind să prăznuiască. De a ajuns cineva după ceasul al şaselea, să nu se îndoiască, nicidecum, căci cu nimic nu va fi păgubit. De a întârziat cineva până în ceasul al nouălea, să se apropie nicidecum îndoindu-se. De a ajuns cineva abia în ceasul al unsprezecelea, să nu se teamă din pricina întârzierii, căci darnic fiind Stăpânul, primeşte pe cel din urmă ca şi pe cel dintâi, odihneşte pe cel din al unsprezecelea ceas ca şi pe cel ce a lucrat din ceasul dintâi; şi pe cel de pe urmă miluieşte, şi pe cel dintâi mângâie; şi aceluia plăteşte, şi acestuia dăruieşte; şi faptele le primeşte; şi gândul îl ţine în seamă, şi lucrul îl preţuieşte, şi voinţa o laudă. Pentru aceasta, intraţi toţi întru bucuria Domnului nostru: şi cei dintâi, şi cei de al doilea, luaţi plata. Bogaţii şi săracii împreună bucuraţi-vă. Cei ce v-aţi înfrânat şi cei leneşi, cinstiţi ziua. Cei ce aţi postit şi cei ce n-aţi postit, veseliţi-vă, astăzi. Masa este plină, ospătaţi-vă toţi. Viţelul este mult, nimeni să nu iasă flămând. Gustaţi toţi din ospăţul credinţei; împărtăşiţi-vă toţi din bogăţia bunătăţii. Să nu se plângă nimeni de lipsă, că s-a arătat Împărăţia cea de obşte. Nimeni să nu se tânguiască pentru păcate, că din mormânt iertare a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte, că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului; a stins-o pe ea Cel ce a fost ţinut de ea. Prădat-a iadul Cel ce S-a pogorât în iad; umplutu-l-a de amărăciune, fiindcă a gustat din trupul Lui. Şi aceasta mai înainte înţelegând-o Isaia a grăit: Iadul, zice, s-a amărât, întâmpinându-Te pe Tine jos; amărâtu-s-a că s-a stricat. S-a amărât, că a fost batjocorit; s-a amărât, că a fost omorât; s-a amărât că a fost surpat; s-a amărât , că a fost legat. A primit un trup şi de Dumnezeu a fost lovit. A primit pământ şi s-a întâlnit cu cerul. A primit ceea ce vedea şi a căzut prin ceea ce nu vedea. Unde-ţi este, moarte, boldul? Unde-ţi este, iadule, biruinţa? Înviat-a Hristos şi tu ai fost nimicit. Sculatu-S-a Hristos şi au căzut diavolii. Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii. Înviat-a Hristos şi viaţa stăpâneşte. Înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în groapă; că Hristos înviind din morţi, începătură celor adormiţi S-a făcut.
Lui se cuvine slava şi stăpânirea în vecii vecilor. Amin!" (Sfantul Ioan Gura de Aur)

copiii si Dumnezeu

“Călugării și-au făcut meserie din rugat, pentru că ei au văzut că nu poate să existe meserie mai frumoasă decât să vorbești tot timpul cu Dumnezeu.” (9 ani)
“Călugării nu sunt așa de vorbăreți, pentru că dacă Il lasă pe Dumnezeu să le vorbească toată ziua, ei s-au obișnuit să tacă mult, ca să-L asculte – că nu pot să-L întrerupă tocmai pe Dumnezeu.” (8 ani)
“Biserica e sfântă și rămâne sfântă, chiar dacă intră în ea mulți păcătoși, că biserica de aia e facută, ca păcătoșii care intra să-și facă acolo antene pentru Dumnezeu.” (12 ani)
“Dumnezeu se înțelege mai ușor cu copiii mici, că cei mici au suflet mai încăpător. La oamenii mari e o înghesuială de rele, că nici n-ai unde să stai.”(10 ani)
“Biserica nu iubește plăcerea, că plăcerea îți spune mereu că mai vrei, pe când mulțumirea îți spune că-ți ajunge.” (9 ani)
“Îngerii nu ne spun cum e în Rai, de unde sunt ei, că atunci când mori e ca un fel de ziua ta și primești cadou Raiul și ei nu pot spune dinainte, cum arată cadoul pe care îl primești, pentru că strică toată ziua.” (10 ani)
“Preoții vin în casele oamenilor, înainte de Paște și Crăciun, ca să sfințească toate camerele, că le curăță cu aghiazma care e un foarte bun detergent împotriva dracilor.” (11 ani)
“Postim ca să nu ne mai gândim numai la gusturi de mancare și să ne mai gândim și la gustul de Dumnezeu.” (11 ani)
“Cei care nu-L găsesc pe D-zeu, sunt cei care Îl caută din interes.” (12 ani)
“Milostivul e rar, pentru că mila n-o găsești pe toate drumurile, deoarece ea trebuie cultivată.” (14 ani)
“Altarul este partea din biserică unde preotul vorbește, între patru ochi, cu Dumnezeu.” (10 ani)
“Unii oameni nu putrezesc după ce mor, pentru că trupurile lor au fost băgate în păâant cu cerul în ei.” (13 ani)
“Sfinții au aureola rotundă și nu pătrată, ca să nu facă vreun rău nici măcar din greșeală – ca poate, cine știe, când se ridică la cer, să nu înțepe cu vreun colț, o pasare în zbor.” (13 ani)
“Oamenii care cred în Dumnezeu se dezvoltă mai repede decât ceilalți oameni, pentru că ei ajung să-și dezvolte esențialul.” (15 ani)
“Ne dăm seama că Dumnezeu îi iubește pe toți oamenii la fel, că dacă te desparți de El și mai târziu te întorci la El, nu ține supărare și te ajută la fel ca și pe cei care au fost tot timpul cu El.” (11 ani)
“Inima bate, bate până se stinge, că inima este ca lumânarea și dacă tu crezi în Dumnezeu, El ți-o aprinde din nou în Cer.” (9 ani)
“Dacă cineva ar insista la ușa mea, să-mi schimb religia, aș zice că nu pot, pentu că ar fi ca și când mi-ar cere să-mi schimb părinții.” (9 ani) 

osana ....osana...rastigneste L , rastigneste L.... ramurile de finic , maine se vor transforma in bice

Zi de bucurie. Insa e o bucurie trista. Apasata. Prevestind durerea ce urmeaza. Florile si ramurile de finic se vor transforma in cuie. Uralele se vor transforma in huiduieli, scuipari, batjocuri. Aplauzele in palme si pumni. Zambetele de fericire in bice. Hainele aruncate pe jos in intampinare vor deveni mantie de sange. Bucuria de azi va fi maine tradare. Cuvintele de lauda si de multumire vor fi lovituri crunte ce rup bucati din piele. Adorarea de azi va fi maine cununa de spini. Fuga catre El va deveni temnita in care Il inchidem, fericirea de a Il vedea va deveni pahar de fiere si otet in setea cea mai apriga, iubirea pentru El se va transforma in cruce pe care i-o vom pune in spatele ce ii va fi rana deschisa, sa il doboare.

De fiecare data imi pun aceeasi intrebare - unde era toata multimea asta cu o saptamana mai tarziu? Unde erau toti ologii vindecati, mutii pe care i-a ajutat sa vorbeasca, orbii care acum vedeau, slabanogii iertati, posedatii eliberati, mancatorii de peste si de paini inmultite? Unde a disparut toata multimea asta de oameni aplaudaci cand Fiul Omului a avut apoi nevoie? Si s-a trezit singur... Ici colo, un Simon sa il ajute cu crucea, o Veronica sa ii intinda marama, un talhar care sa ii recunoasca dumnezeirea in ultimele clipe, o desfranata sa il planga si cativa prieteni, si acestia speriati de moarte...in rest, multimea s-a transformat intr-o haita de lupi cerandu-i cu inversunare rastignirea. Ca sa dispara usor apoi, lasandu-L singur in lumea pe care a venit sa o mantuiasca, intr-o lume rece, infiorator de trista, lipsita de mila - aceeasi lume ce ieri Il aplauda....
Parca Ii vad zambetul trist si ma dor ramurile de finic ce maine vor deveni palme. Si imi revin in inima ce incepe sa se stranga de teama si de durere, cuvintele rugaciunii - Sa nu ne punem nadejdea in oameni... Caci astazi adora, maine urasc. Astazi iubesc, maine parasesc. Astazi mangaie, maine lovesc....

`Sa fie totusi bucurie. Sa invinga totusi, la sfarsitul zilei, bucuria. Pentru ca de-asta a intrat in Ierusalim. Pentru a ne da aceasta sansa, de a deveni, din omul slab si pacatos - omul care astazi Il intampina cu bucurie pentru ca maine Sa Il loveasca, sau, pur si simplu, sa Il uite- un om nou, ce moare si invie alaturi de El, cu El, intru El.
Intrăm de astazi chiar în Săptămâna Patimilor. Evenimente cutremurătoare se vor perinda prin faţa ochilor noştri sufleteşti la slujbele din zilele următoare. Astfel:
- luni îl vom vedea pe Domnul curăţind templul pentru a doua oară, casa Tatălui său;
- marţi – căutând smochine într-un pom fără roadă şi blestemându-l, pe care ucenicii l-au văzut apoi uscat;
- miercuri – prevestind dărâmarea Ierusalimului, vorbind despre a doua sa venire;
- joi – instituind Taina Sf. Euharistii, rugându-se cu lacrimi de sânge în Ghetsimanii – arestat;
- vineri – judecat şi răstignit pe cruce, apoi pus în mormânt;
- pentru ca, duminică – înainte de zori, să ne facem şi noi purtători ai mântuitorului mesaj că Hristos a înviat.

În Duminica aceasta a stâlpărilor, să ne pregătim duhovniceşte pentru a-L întâmpina pe Domnul cu stâlpările înverzite ale unor suflete înnoite prin baia pocăinţei. Să ne facem părtaşi ai săi la Cina cea de Taină, primind cu vrednicie mărgăritarul scump al Sf. Euharistii, dar şi să facem din sufletele noastre Ierusalimul Sfânt, în care Domnul să intre cu bucurie, aducându-ne darul jertfei Sale şi lumina Sfintei Sale Învieri.
Vine Săptămâna Sfintelor Patimi. Să fim cu Iisus în suferinţă, ca să ne învrednicim a fi cu El şi în ziua cea luminată a Învierii.

Cuie, funii, scări şi-ntruna

Tot mai greu ciocanul pică

Şi-ntre două cruci pe culme

Altă cruce se ridică

Împăcaţi erau cu toţii

Că şi-au împlinit plăcerea

Numai vântul şoptea parcă

Se apropie… Învierea!

 Amin. "

Va urez Sa Fim Impreuna" Cu El. Sarbatori Fericite!