si ma duc la Draganescuuu ...iuhuuuuuuuuuuu!!!

...........incet spre Inviere....

Când simţi că nu mai poţi nimic să faci
Măcar în taină tu să rabzi, să taci,
Iar Domnului necazul să i-l spui
Şi nu uita să chemi pe Maica Lui.

Nici un răspuns acum de nu primeşti,
De mila lor să nu te îndoieşti.
Ei te ajută mai mult decât tu crezi,
Deşi de multe ori poate nu vezi.

Şi nu uita nicicând de marii sfinţi
Ei împlinesc a noastre rugăminţi.
Pe Îngeri, pe Arhangheli să îi chemi,
De grele încercări să nu te temi.

Împărăteasa mea, popas al mângîierii,
Pe drumul vieții m-ai sprijinit mereu,
Căci lacrimile mele înfrigurate
Ți-au spus atâtea de necazul meu. Ți-am spus atâtea din frageda mea viață,
Icoanei Tale atâtea i-am rostit,
Iar ruga mea și temerile mele
Cu Tine Maică le-am împărtășit.
La vreme de ispită și durere
Când sufletul mi-era prea răvășit,
M-am resemnat în rugă și tăcere,
Iar Tu m-ai protejat, m-ai ocrotit.
Te rog, Presfântă Maică și Fecioară,
Să-mi fii alături Tu și Fiul Tău,
Iar celor ce se roagă către Tine
Să-i miluiești și să-i iubești mereu.

"Port în suflet pe toți, mă rog pentru toată lumea, iubesc. Nu împart eu dreptatea. Nu stabilesc eu cine merită și cine nu, cine este vrednic și cine nevrednic este. Nu judec ca să nu fiu judecat. Sau viaţa mă învaţă ca să nu judec, chiar dacă sunt judecat. Iubesc, chiar dacă nu sunt iubit. Iert ca să primesc Iertarea. Mângâi. Îmbrățișez. Las pe Dumnezeu să aleagă. Nu aleg eu în locul Lui, nici măcar în rugăciune. Dumnezeu să ne ierte pe toţi, de oriunde şi oricâţi suntem. Sunt un alt Adam ce a ieșit din Rai afară și caut drumul spre Acasă…" (Hrisostom Filipescu, Puţine cuvinte, multă iubire..., Iasi, 2013)

Suflet nobil

Binecuvântează şi mulţumeşte pentru tot ce primeşti.
Vei înţelege mâine lecţia de astăzi!

Te întorci în casa sufletului tău. Ești fidel inimii tale. Mintea are alte legi, uneori cam reci. Oameni frânţi sufleteşte găsim la tot pasul. Au fost, sunt şi vor mai fi. Ne rănim între noi din orgoliu, invidie, neputinţe. Postiţi, rugaţi, iertaţi. Spăşiţi sau nu. Societatea cu al ei carusel a ameţit conștiințe. Sunt succese care coboară și înfrângeri care te înalță. Important e să poți dormi liniștit noaptea…Este loc și de căință. Oamenii au nevoie de timp ca să te ierte, Doamne însă are nevoie de Clipă: „Adevărat grăiesc ţie, astăzi vei fi cu Mine în rai” (Luca, 23, 43). Cine te iartă, te va ierta, iar cine te urăşte, te va urî. Mai ales dacă ţine morţiş să rămână mic. Şi nu are nevoie de ani, de dovezi, de…  Ce bine că Dumnezeu nu e ca omul, că demult ar fi trebuit să fie sfârşitul lumii! Doamne încă mai aşteaptă întoarcerea, iertarea, iubirea, recunoştinţa, comuniunea.

Caută noi începuturi și descoperă bucuria de a lăsa trecutul în urmă. Reproșurile sunt mai grele ca necazul în sine. În viață nu poți să spui oricui orice. Mulți rămân doar la ambalaj, oricât am povesti despre gustul miezului. Fiecare om are taina sa. Inimă fină sau cu multe crestături. Intuiții, inspirații, structuri logice. Iartă! Strângerea de inimă să devină strângere de mână. Roagă-te! Fiecare grăunte are făină, dar şi tărâţe. Şi cel mai bun vin are drojdia lui. În fiecare rău e un bine, depinde de noi ce alegem să folosim, să vedem. Binecuvântează şi mulţumeşte pentru tot ce primeşti. Vei înţelege mâine lecţia de astăzi!

Durerea unui suflet uneori e atât de mare ca şi cum ar fi durerea întregii lumi. Poartă în el toată umanitatea. La fel e şi cu bucuria. Şi cu plânsul. Durerile sufletului sunt mai puternice decât durerile trupului. Viermele neîncrederii pătrunde în solul sufletului și roade toate rădăcinile plantelor îngrijite, mai ales a florii încrederii. Şi e tare greu de semănat după ce pământul inimii e uscat şi sunt bolovani acolo. Udă cu lacrimi ce e de udat, ară cu iertare, discuieşte cu bunătate şi seamănă iar seminţele iubirii. Aşteaptă raza de soare şi binecuvântarea lui Dumnezeu. „Fereşte-te de rău şi fă bine, caută pacea şi o urmează pe ea.” (Ps.33,13)

Atât sentimentul aroganței și al superiorității, cât și al insuficienței și al inferiorității sunt atitudini extreme ale vieții ce pot dărâma ființa oricui. Dumnezeu, făcând pe om, nu a vrut să creeze un rob, un sclav, ci un suveran, un împărat al creaţiei. Omul nu e făcut să fie înfrânt. Greutăţile din corabia vieţii ne fac să avem stabilitate în furtunile şi valurile nopţii. Cuminte, năstruşnic, trist sau vesel, filmul vieţii rulează clipă de clipă în premieră doar o singură dată. Filmezi sau te laşi filmat?

Crede-mă că nu vrei averi. Vrei pace şi iubire. Te-ai agitat în zadar: “Gol am ieşit din pântecele mamei mele şi gol mă voi întoarce în pământ! Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat!” (Iov, 1,21) Totul este atât de simplu şi de frumos. Sufletul tău e pur. Ai răbdare. Păstrează sănătatea sufletului aşa cum ţii la sănătatea trupului. Frumuseţea, gingăşia inimii şi a gândului curat fac ca orice om să devină frumos şi la exterior, indiferent ce urme are pe trup… Lumina din interior radiază şi acoperă orice rană, orice minus, orice…Înnobilează sufletul, curăţă ochii să vadă cele bune şi mintea să gândească plusurile şi viaţa se va schimba.

Dumnezeu nu este o balanță, un cântar: ți-am dat, îmi dai. Dumnezeu este iubire. Dumnezeu este un Tată iubitor, înțelegător, atotcuprinzător, iertător. Fii suflet nobil şi pe mormântul tău nu va fi doar o floare, ci şi o lacrimă fierbinte, iar din cer vei primi un surâs de soare…

Nimic nu e rău, noi le folosim rău. Din ce suntem transmitem celorlalți. Fiecare zi este o viaţă în miniatură. La fel şi judecata de apoi este gustată zilnic de fiorii conştiinţei. Vă dăruiesc speranţă şi linişte interioară. Veşnicia este acum. Buzele miros a rugăciune.

Dragostea = Răbdare, Iertare, Bucurie.

ieromonah Hrisostom Filipescu

"Oricât de savant şi virtuos ar fi cineva, dacă nu a ajuns să iubească orice făptură omenească, inclusiv pe potrivnicii săi, e semn că nu este încă în Dumnezeu şi Dumnezeu nu poate sălăşlui deplin întru el. Acolo, în iubire, ne cheamă Domnul cu toate neputinţele noastre. Sufletul nostru tânjeşte după Domnul, doar că noi îi astupăm glasul lăuntric prin grijile zilnice. Îl găsim pe Hristos în lacrimile vieţii şi în suspine, şi iarăşi Îl pierdem când nu ştim să iubim.
Iubirii nu îi este teamă de întunericul lumii acesteia. Iubirea este un laborator al Învierii, o icoană a Împărăţiei lui Dumnezeu. Iubirea lui Hristos revărsată asupra oamenilor naşte un pământ nou şi un cer nou… În iubire, arta privirii le vede pe toate bune. Mărimea unui suflet se măsoară prin ceea ce iubeşte, iar iubirea nu are margini !
Aşadar, puţine cuvinte, multă dragoste. Către toţi. Oricine ar fi ei !
Iubiţi mult, Hristos vă porunceşte !"

( Hrisostom Filipescu, Puţine cuvinte, multă iubire..., Iasi, 2013)

Astăzi greșesc eu și tu mă ierți. Mâine greșești tu și eu te iert. Poimâine greșim amândoi și alții ne iartă și tot așa....

"În clipele de încercări oamenii au fost mai uniţi, mai buni, mai frumoşi, dovedind că aurul străluceşte şi în noroiul grijilor zilnice. În chinuri fiind, martirii se bucurau în Hristos, răbdau gândindu-se la suferinţele lui Hristos ce a îmbrăţişat durerea lumii întregi. Îşi dădeau sufletul cu un surâs luminos pe chip în aşteptarea Mirelui. Se îmbărbătau unii pe alţii, se întăreau în credinţă şi răbdau până la capăt durerile pentru a primi cununa jertfei lor. În închisori cei prigoniţi îşi împărţeau ultima firimitură ce putea face diferenţa dintre azi şi mâine pentru multe suflete. Peste chipuri slabe erau desenate zâmbete senine aşezate parcă de Însăşi mâna lui Hristos. El e acolo în durere, în bucurie, în indiferenţă. Oriunde, oricând, oricum.
Zâmbetul, acest suport emoţional, pe care îl găsim tot mai rar, are darurile sale şi poate face minuni în orice timpuri; înmuind inimi, potolind întristări, aducând speranţe. Oamenii nu mai zâmbesc; au uitat, nu mai pot, nu mai vor, nu mai ştiu... Sufletele pesimiste ucid zâmbetele, poate de durere că nu le pot oferi. Zâmbete de iarnă, îngheţate de griji şi reci, zâmbete de toamnă, triste şi forţate, zâmbete de primăvară, pline de viaţă şi vii, zâmbete grăbite sau mărunte, toate ne pictează viaţa. Cele amare, false, doar scrijelesc chipuri, iar cele profesionale „vând” marfă, fiind cărţi de vizită. Viaţa îi face pe oameni să treacă prin focul curăţitor al încercărilor, apoi unii învaţă să meargă pe apa vieţii de mână cu Hristos, iar alţii încă mai zgârie pereţii inimii, rămânând închişi în întunericul neputinţelor şi slăbiciunilor aparent inofensive.
Oamenii sunt tot mai grăbiţi şi nu mai au timp să vadă suferinţa aproapelui. Parcă „nu-s în apele lor”. Lumea aleargă să prindă tramvaiul, autobuzul ori problemele cotidiene. Unii caută cu privirea în gol ziua de ieri. Alţii îşi târâie inima greoi pe străzi. Chipurile lor palide abia se sprijină în toiagul orelor ce gonesc spre nicăieri. Puţini sunt cei ce mai surâd. Tristeţe, tristeţe şi iar tristeţe. Suferinţă, lacrimi şi iar suferinţă, milă tot mai puţină. Cine le-a luat Lumina? Cine le-a dărâmat cetatea inimii şi a cui e vina?
Omul e creat să se bucure, să fie vesel, luminos. Aceasta este propriu creştinului, să fie cu chipul senin pentru că ştie şi crede ceva ce alţii nu ştiu sau nu cred şi anume că Hristos a înviat şi prin învierea Lui ne-a dăruit şi nouă Învierea. Jertfa de pe Cruce a şters păcatul strămoşilor noştri şi ne-a adus nouă posibilitatea mântuirii, nădejdea că putem fi iarăşi în Braţele Părinteşti pe care le-am părăsit odată..."

Hrisostom Filipescu, Puţine cuvinte, multă iubire, Iaşi, 2013)

"Iubirea nu are sfârşit, ea este o continuă ardere a sufletului, este o candelă veşnic aprinsă, este glasul şoptit care se aude doar în urechile celor care ştiu că lumea nu ar fi ajuns aici dacă sentimentul frumos nu ar fi existat în sufletele celor care au ars pentru a lumina calea plină de întuneric a timpului, este acea stare de veghe continuă ce ţine sufletul în viaţă chiar şi după topirea trupului. Născută din har, nu din facere, acest foc dulce nu ţine cont de vremuri, de restrişti, de bunăstare, ci doar de beatitudinea împlinirii frumuseţii lui Dumnezeu pe pământ. Căci unde dragoste nu e, nimic nu e, iar sufletul este mai sărac, trupul trece mai greu prin viaţă, fără bucuria pe care numai spiritul acesteia ţi-o poate dărui. Iubirea este sensul tuturor lucrurilor, existând peste tot în Creaţie, fiind unul din numele lui Dumnezeu. Jertfa pe cruce, din iubire faţă de om, a Mântuitorului Iisus Hristos, pentru refacerea comuniunii între om şi Dumnezeu, este pentru veşnicie pilda cea mai vie şi înfricoşătoare de iubire necondiţionată, curată şi deplină. Din iubire Dumnezeu a trimis pe Duhul Sfânt, Mângâietorul care ne învaţă iubirea. Dacă Dumnezeu ar uita un singur gest, nu ar mai fi dragoste deplină. Ori de câte ori jertfim sinele nostru pentru aproapele săvârşim o răstignire a eului, care ne spală de zgura egoismului. E drept, cu cât e mai mare iubirea, cu atât mai mari sunt şi suferinţele, dar merită. Un exemplu de deschidere şi jertfă în iubire este şi monahul acela care se ruga ca toţi oamenii să intre în Rai şi pe el să-l lase afară, la poartă, să-i păzească pe cei dinăutru.
Cine iubeşte se transformă, se deşartă în persoana faţă de care îşi manifestă acest sentiment minunat. Iubirea nu are limite, sau mai bine zis iubirea în Dumnezeu nu are limite. Iubirea te învie, te schimbă, te transformă, te jertfeşte pe altarul inimii într-o permanentă liturghie a iertării din care suntem datori neîncetat să ne împărtăşim. În iubire eşti mereu acoperit de aripa unui înger ce îţi picură în inimă, în minte şi în viaţă harul Duhului Sfânt.
Pe lângă echilibru interior, bucurie şi pace sufletească, iubirea este momentul care repară trecutul şi cucereşte viitorul… Şi când te gândeşti că aici pe pământ sufletul atinge doar puţin iubirea, căci dulceaţa Iubirii o vom gusta deplin în veşnicie!"

(Hrisostom Filipescu, Puţine cuvinte, multă iubire, Iaşi, 2013)

Odată cu primăvara înflorim şi noi sufleteşte. Noi provocări, noi dorințe, noi aşteptări. Trecuţi prin viroze sau astenii, ori nu, cu toţii zâmbim la căldura oferită de anotimpul învierii. Suntem chemaţi să fim mai buni, mai frumoşi, mai iertători, mai iubitori. Primăvara nu lasă loc de regrete, eşecuri, resentimente, pierderi, dezamăgiri. E timp doar pentru înflorit. Inima există pentru iubire şi nu pentru orgolii, răutăţi şi lucruri mici. Să preţuim pe cei ce ne-au fost alături în iarna vieţii şi au rămas mereu aproape înfrumuseţându-ne viaţa.
Nu încetați să visați! Speranța e îngerul care zboară mereu în preajma voastră. Deschideţi ochii sufletului, iertaţi precum copiii şi iubiţi fără condiţionări. Lăsaţi primăvara să vă cuprindă şi surprindă...Viața este un miracol. Sufletul care se bucură îi vine să pupe și să îmbrățișeze tot. Nu te mai gândi cum te văd ceilalți, ci cum te vezi tu pe tine. Un om fericit este un om liber și invers.

Hrisostom Filipescu

sf Ioan Gura de Aur ne invata...

sf Ioan Gura de Aur ne invata...

25 mai 2012 la 11:01

Chiar si de la cei mai putin buni ai ceva de invatat ,in nici un caz  adevarul, dar ei te ajuta (fara sa intentioneze  asta) sa experimentezi unele virtuti ca   rabdarea, blandetea , smerenia …dragostea….    si nu-i putin lucru ,nu?
Dacă iubeşti pe cel care te iubeşte, ti-ai primit răsplata ; dar daca iubesti pe cel care nu te iubeşte si te uraste îţi este dator Dumnezeu in locul aceluia. Dar în afara de aceasta : Când te iubeşte cineva nu trebuie să-ti dai multă silinţă să-l iubeşti şi tu-este foarte usor sa iubeşti pe cel ce te iubeşte, insa cand nu iubeşti ai nevoie de ajutor- e greu sa iubesti pe cineva care te uraste. Să nu faci deci pricină de trândăvie pricina dragostei! Nici nu spune: „Nu-mi pasă de el !” caci Dumnezeu si pe El il iubeste la fel de mult ca si pe tine.Este o boală răcirea dragostei. Ci tu încălzeşte ceiace s-a răcit. Daca vrei să fii iubit mult, iubeşte şi tu mult! Când nu iubim puternic pe cineva să nu cerem nici de la acela, chiar dacă ar fi mare, chiar dacă ar fi celebru, să ne iubească puternic; dar când iubim pe cineva cu caldura si sinceritate, chiar dacă cel iubit este mic si neînsemnat, atunci dragostea aceluia faţă de noi ne inconjoara cu cea mai mare slavă.
Dacă nu ştii să te porţi bine cu fratele tău, cum vei putea să te porţi bine cu un străin ? Dacă nu ştii să-ţi cârmuieşti bine mădularul tău propriu, cum vei putea să atragi spre tine pe unul din afara ta şi să te uneşti cu el? Vrei ca sa nu auzi vorbindu-se de rău de tine? Nu vorbi nici tu de rău pe alţii ! Doreşti sa fii lăudat? Laudă şi tu! Vrei să fii miluit? Milueşte şi tu! Vrei să fii iertat ? Iartă şi tu ! Vrei să nu ţi se ia bunurile tale? Nu răpi nici tu pe ale altora! Nu pleca urechea la orice lucru pe care il auzi despre el.  Ca poate el saracul, nici nu le-a vorbit. Vrăjmasul face orice ca oamenii să nu se inţeleagă. Poate ca e cuviincios si poate se roaga chiar şi pentru tine. Poate prin rugaciune iţi  arata dragostea lui pe care nu o primeşti din pricina orbirii. Multă este ura intre oameni şi daca vreunul vede pe altul că este pe un drum bun, îi pune piedici din îndemnul vrajmaşului. Nu-l mâhni....Nu spune şi tu cum au spus ucenicii femeii aceleia , ca mai bine era ca mirul sa fie vandut...Raspunde si tu ca si Hristos -,, de ce îi faceţi suparare?,, Ganditi ca şi Hristos nu ca şi oamenii...Nu-l mâhni, primeste -i rugaciunea, fapta- ce ţi -o aduce pt mântuirea ta şi roaga -te şi tu pentru el si cere-i lui Dumnezeu sa te înţeleptească. Să nu te intereseze nimic altceva decât sa ajuti la mantuirea ta si a celor din jur. Asa sa ne purtam cu cei din jurul nostru, cum dorim sa se poarte şi ei cu noi. Lasa -i pe cei care râd de faptele tale bune! Aceia din invidie si rautate nu pot vedea dincolo de ele. Nu pot vedea iubirea, nu pot vedea decât batjocura si râsul. Aminteste-ţi de Hristos si fa orice lucru ca şi cum El ar fi de faţă.
După cum sufletul fără trup şi trupul fără suflet nu formează omul, tot astfel nu se poate vorbi de dragoste faţă de Dumnezeu dacă nu este însoţită de dragostea faţă de aproapele.Vrei să ajuţi pe cineva? Nu te împiedec! Fă-o însă fără să păgubeşti sau să superi pe altul. Ne-au fost daţi învăţători nu ca sa ne războim unii cu alţii, ci ca să ne unim unii cu alţii. Pentru ce eşti singur? Pentru ce nu-ţi faci mulţi prieteni? Pentru ce nu te faci creatorul dragostei? Pentru ce nu te faci izvoditorul prieteniei, cea mai mare laudă a virtuţii? Dupa cum cei cari sunt rai, printr-o tacita intelegere supără mai mult pe Dumnezeu, tot astfel cei cari trăiesc în unire si prietenie sunt buni si bucura mai mult pe Dumnezeu.
Nu te uni cu cei mulţi la rău! Inainte de a-ţi construi case, înainte de a-ţi procura alte lucruri, fă-ţi prieteni ! Dacă făcătorul de pace este fiu al lui Dumnezeu, cu cât mai mult este fiu al lui Dumnezeu cel care face prieteni ! Dacă se chiamă fiu al lui Dumnezeu cel care împacă numai pe alţii, de ce numire nu este vrednic cel care face prieteni pe cei împăcaţi?
Căci dacă diavolul ne porunceşte tuturor ca să ajungem vrăjmaşi unii altora, Dumnezeu dimpotrivă ne porunceşte să ne iubim şi să fim prieteni. Diavolul, lipindu-ne inima de lut şi de construcţii de cărămidă, adică de bogăţie, nu ne lasă să răsuflăm puţin nici noaptea. Dumnezeu, însă, ne izbăveşte de această grija zadarnică şi inutilă şi ne porunceşte să ne adunăm comori în ceruri.
(Sf Ioan Gura de Aur)

Daca il iubesti pe Dumnezeu traiesti raiul inca de pe pamant...

Numai Dumnezeu nu se schimbă niciodată şi rămâne veşnic Unul şi Acelaşi... Atotbun, Atotsfânt, Preaînţelept,Preafrumos,Atotfericit, Veşnic, Atotputernic...:)

Un copil a stat intr-o dupa-amiaza insorita in interiorul unei catedrale. Lumina patrundea multicolor prin vitraliile care infatisau chipuri de slujitori ai lui Dumnezeu de pe paginile Scripturilor si din filele de istorie. Dupa ani si ani de zile, cineva l-a intrebat: "Ce este un sfant?" Cu reminiscenta unei amintiri inca vie in suflet, copilul de alta data a raspuns: "Un sfant este un om care lasa lumina sa straluceasca prin el....:) Multumesc sfintilor 3 Ierarhi...si Maicii Domnului meu- Iisus Hristos...ca sunt.ocrotitorii mei...

Acest dumnezeiesc părinte al nostru, de trei ori fericit, Ioan Gură de Aur, a fost mare luminător şi învăţător al lumii. El nu trecea cu vederea nedreptatea şi nu căuta la faţa oamenilor. Astfel chiar pe împărăteasa Eudoxia a înfruntat-o pentru fărădelegile şi nedreptăţile ce le făcea, printre altele şi pentru chipul tiranic cu care luase via unei văduve, numită Calitropia. De aceea a fost izgonit de două ori din scaun, şi iarăşi a fost chemat la păstoriţii săi. Dar a treia şi cea din urmă oară, a fost trimis la Cucus. De aici l-au dus la Aravissos şi apoi la Pitius, oraşe nu numai lipsite de cele trebuincioase, dar şi totdeauna prădate de isauri, vecinii lor. Deci, aflându-se acest mare părinte şi înger în trup acolo în Pitius, a fost chemat de Domnul şi Stăpânul tuturor şi s-a mutat la veşnicele locaşuri, în anul 407.

"Vino sa-ti potolesc rana mahnirii si sa-ti risipesc negura cugetului. Ce te mahneste si te intristeaza? Ca iarna este grea si ca furtuna ce cuprinde Biserica este amara? Stiu si eu aceasta si nimeni afara de Dumnezeu nu o poate inlatura. Dar, daca voiesti, iti voi zugravi icoana starii de acum. De multe ori vedem ca marea se cutremura si se umfla tocmai din fundul adancului. Vedem si pe corabieri care neputand birui furtuna, stau incremeniti punandu-si mainile pe genunchi. Nu vad nici cerul, nici marea, nici pamantul, ci zac jos in asternuturi, plang si se tanguiesc. Asa se intampla pe marea cea vazuta. Dar acum furtuna care s-a dezlantuit asupra Bisericii lui Dumnezeu este mai rea si valurile sunt mai multe.

Ci, roaga-te Domnului nostru Iisus Hristos, Care nu biruieste furtuna cu mestesugul, ci potoleste viforul numai cu amenintarea. Iar daca te-ai si rugat de multe ori si n-ai fost ascultat, nu te lenevi. Caci astfel este vointa iubitorului de oameni Dumnezeu, Care se ingrijeste mai dinainte de mantuirea noastra. Au doara nu putea sa izbaveasca pe cei trei tineri, ca sa nu fie aruncati in cuptor? Ci, cand au fost robiti si dusi in tara barbarilor, indepartati de ingrijirea parinteasca, de nimeni cunoscuti si in cuptor aruncati, atunci adevaratul Dumnezeu pe neasteptate a facut minune, a risipit focul din cuptorul haldeilor si cuptorul s-a prefacut in locas de inchinare. Iar tinerii au chemat toata faptura si pe ingeri si puterile, si adunandu-se toti impreuna ziceau: "Binecuvantati toate lucrurile Domnului pe Domnul". Vezi, frate, cum rabdarea dreptilor a primenit focul acela in roua? Cum a induplecat pe tiranul imparat sa trimita carti in toata lumea si sa zica: "Mare este Dumnezeul lui Sedrah, Misah si Avdenago!" Si vezi cata groaza a pus. Caci a scris: "De va grai cineva cuvant rau asupra lor, sa-i fie casa de jaf si sa i se ia averile".

Deci nu te mahni, frate Chiriac. Eu, cand ma izgoneau din Constantinopol, nu ma ingrijeam de mine, ci ziceam in inima mea: De-i este voia imparatesei sa ma izgoneasca, izgoneasca-ma, ca "al Domnului este pamantul si plinirea Lui". De va vrea sa ma ferastruiasca, ferastruiasca-ma, ca am pilda pe Isaia. De va vrea sa ma arunce in mare, imi voi aduce aminte de proorocul Iona. De-i este voia sa ma bage in groapa, am pilda pe Daniil care a fost aruncat in groapa leilor. De va vrea sa ma ucida cu pietre, am pe Stefan, intaiul mucenic, care a patimit uciderea cu pietre. De va vrea sa-mi ia capul, am pe Ioan Botezatorul. De va vrea sa-mi ia averea, de va gasi ca am, sa mi-o ia; caci "gol am iesit din pantecele maicii mele si gol ma voi si duce".

Pe mine ma invata si apostolul cand zice: "Dumnezeu nu cauta la fata omului". Si inca: "De as fi placut oamenilor, n-as fi sluga lui Hristos". Ma inarmeaza si David cand zice: "Grait-am intru marturiile Tale inaintea imparatilor si nu m-am rusinat". "Multe au mestesugit asupra mea cei ce m-au urat, ci toate le-au facut din pizma". Stiu bine ca te intristezi, frate Chriac, pentru ca cei ce ne-au izgonit merg cu cinste prin targ si multi ii petrec cu alai. Dar nu-ti aduci aminte de bogatul si de Lazar? Care din ei era amarat in aceasta lume, si care petrecea din plin? Ce i-a stricat lui Lazar saracia? Au nu l-a dus in sanul lui Avraam, ca pe un viteaz si biruitor? Si ce i-a folosit bogatia bogatului cel imbracat in porfira si in vison? Nimic. Caci unde ii sunt purtatorii de toiege? Unde-i sunt lancierii? Unde-i sunt caii cu trasurile de aur? Unde ii sunt prietenii care se hraneau la masa lui? Unde este masa cea imparateasca? Au nu-l duceau legat, ca pe un talhar, la mormant, purtandu-si sufletul gol din lumea aceasta si strigand cu glas sec: "Parinte Avraame, miluieste-ma si trimite pe Lazar sa-si ude varful degetului in apa, sa-mi raceasca limba, ca amar ma prajesc in vapaia aceasta? Bogatule ticalos, de ce chemi tata pe Avraam, caruia nu i-ai urmat viata? Acela pe tot omul a ospatat in casa lui, iar tu n-ai purtat grija de nici un sarac. Nu este de plans si de jelit, ca acela care avea atata bogatie, nu s-a invrednicit de o picatura de apa? Pentru ca nu a dat nici faramiturile de la masa saracului, nu primeste acum nici o picatura de apa. In iarna vietii acesteia el n-a semanat milostenie; a venit vara si n-a secerat. Randuiala Stapanului este aceasta: El a pus fata in fata chinurile nelegiuitilor si odihna dreptilor, ca sa se vada unii pe altii si sa se cunoasca; fiecare mucenic isi va cunoaste atunci pe tiranul care l-a chinuit. Si ca ceea ce spun nu sunt numai cuvintele mele, asculta ce graieste intelepciunea: "Atunci cu multa indrazneala va sta dreptul in fata celor ce l-au necajit. Ca un calator ce umbla pe zaduf si este ars de sete si nimereste la o fantana buna, sau ca un flamand care ar sta la o masa plina de toate mancarile, dar este oprit de cineva mai puternic sa se atinga de bucatele de pe masa. Mare mahnire si chin este pe cel insetat ca nu poate sa-si stinga setea si pe cel flamand ca este impiedicat sa se indulceasca din bucate. Tot asa si la ziua Judecatii: pacatosii vor vedea pe sfinti bucurandu-se. Ca si pe Adam vrand Dumnezeu sa-l amarasca, l-a facut sa lucreze pamantul in preajma raiului, ca privind locul cel dorit, de unde iesise, sa aiba pururea durere in suflet. Si daca, frate Chiriac, nu ne vom mai intalni aici, in viata aceasta, ca sa vorbim unul cu altul, dincolo in viata cealalta nu va fi nimeni care sa ne impiedice intalnirea. Atunci vom vedea si pe izgonitorii nostri, tot asa precum Lazar vedea pe cel bogat si mucenicii vad pe chinuitorii lor.

Deci dar nu te mahni, iubite frate, ci adu-ti aminte de proorocul Isaia care zice: "De batjocorirea lor nu te teme si de ocara lor nu te lasa biruit, ca dupa cum lana este mancata de molii, asa vor fi si ei mancati". Gandeste-te la Domnul Hristos, cum in scutece fiind. a fost izgonit si in pamantul egiptenilor lepadat, Cel ce tine lumea cu mana Sa. Si pentru ce? ca sa se faca chip si pilda noua, sa nu ne mahnim intru napaste. Si-ti mai adu aminte de patima Mantuitorului, si de cate ocari a suferit pentru noi Stapanul a toate. Ca unii dintre iudei Il numeau samaritean si bautor de vin; altii indracit si prooroc mincinos, zicand:

"Iata om mancator si bautor de vin", si ca "scoate demoni cu domnul demonilor". Si ca sa mai spun si altele: cum L-au dus atunci sa-L arunce in rapa? O, minune mare! Si-L scuipau in obraz si-i dadeau palme? Dar ca L-au adapat cu fiere si I-au batut capul cu trestie, si cu hlamida imparateasca imbracandu-L, cu cununa de spini L-au incununat; si-i cadeau inainte batjocorindu-L si tot felul de batjocoriri facandu-I?

Dar cand L-au dus acei bautori de sange, si L-au tras gol la patima? Cum L-au lasat toti ucenicii Lui? Ca unul s-a lepadat de Dansul, iar altul L-a vandut si ceilalti au fugit; si sta singur, gol, in mijlocul poporului aceluia, de vreme ce praznicul Pastilor ii adunase pe toti. Si L-au rastignit ca pe un om rau, in mijlocul facatorilor de rele si ar fi zacut neingropat. Ca nici nu L-au pogorat de pe cruce, pana nu L-au cerut unii, ca sa-L ingroape. Si cum au scornit minciuna asupra Lui, cum ca ucenicii Sai L-au furat si ca n-a inviat. Si adu-ti aminte inca de Apostoli, ca de peste tot erau urmariti si ca se ascundeau prin cetati: Pavel s-a ascuns la o femeie vanzatoare de matasuri si Petru la un curelar, ca nu indrazneau sa intre la cei bogati; dar mai tarziu, toate le-au mers usor. Asa ca nici tu frate, nu-ti face inima rea.

Auzit-am de barfitorul acela Arsachie, pe care imparateasa l-a pus patriarh in scaunul meu, ca a necajit pe fratii si fecioarele care n-au vrut sa se impartaseasca cu el, si ca multi dintr-insii au murit prin temnite, pentru dragostea mea. Acest lup in chip de oaie, care are numai haina de episcop, este intr-adevar un adulter. Ca precum femeia careia ii traieste barbatul, daca merge dupa altul se numeste adultera, tot asa si acesta este un adulter nu trupeste ci sufleteste, pentru ca, fiind eu viu, mi-a rapit scaunul.

Frate Chiriac, iti scriu aceasta din Cucus, unde m-au izgonit din porunca imparatesei. Multe necazuri am intampinat pe cale, dar nu le-am luat in seama. Ca, pe cand am ajuns in tara capadocienilor si in Tavrochilichia ne-au intampinat cete, cete, de sfinti parinti si multime de monahii fecioare, care intristate si plangand cu jale mare, caci ma vedeau dus in surghiun, ziceau intru sine: "Mai de folos ar fi fost sa se ascunda soarele decat sa taca gura lui Ioan". Aceste cuvinte m-au tulburat mult si m-au intristat si mai mult, cand ii vedeam pe toti plangand pentru mine. Iar toate celelalte cate mi s-au intamplat nu le-am luat in seama. Foarte bine ne-a primit episcopul cetatii acesteia, si multa dragoste ne-a aratat ca daca ar fi fost cu putinta si n-am fi pazit hotararea, ne-ar fi dat chiar si scaunul sau. Te rog, dar, si te poftesc din toata inima, goneste plansul amaraciunii tale. Adu-ti aminte de mine, in rugaciunile tale si mangaie-ma cu raspunsul tau".

Căci prin ceea ce a pătimit, fiind El însuşi ispitit, poate şi celor ce se ispitesc să le ajute.Ap. Evrei 2, 11-18

Unde a voit să aibă pe Preacurata Maică Să? Nu în latura Iudeii, nici în Sfântul Ierusalim, cetatea cea mare, ci în Galileea cea păcătoasă şi în micul Nazaret, că întâi să arate adevărul, că pentru păcătoşi a venit pe pământ: N-am venit, zice Domnul, să chem pe cei drepţi la pocăinţă, ci pe cei păcătoşi; "şi din limbi necredincioase, să-Mi fac Biserică credincioasă", iar al doilea, să se arate lucrul, că spre cei smeriţi, lepădaţi şi defăimaţi, priveşte Hristos cu milostivire, iar nu spre cei mândri şi slăviţi. Căci Cuvântul lui Dumnezeu, când a voit să plece Cerul şi să se pogoare la păcătoşi, privea din înălţimea slavei Sale, unde este mai multă mulţime de păcătoşi. Deci spre latura cea nebăgată în seamă, la săracul Nazaret, şi la fecioara cea smerită, care locuia într-însul, s-a trimis îngerul de la Dumnezeu. Pentru această trimitere, Sfântul Andrei Criteanul vorbeşte astfel: "Unuia din cei dintâi îngeri, Dumnezeu i-a poruncit să împlinească vestirea tainei şi cu arătarea măririi Sale, precum socotesc, i-a zis: "Ascultă, Gavriile! Du-te în Nazaret, cetatea Galileii, în care locuieşte fiica fecioară, cu numele Maria, fiind logodită cu bărbat, al cărui nume este Iosif. Mergi - zice - în Nazaret!" Dar pentru ce? Că frumuseţea Fecioarei cea preaiubită, ca pe un trandafir cu bun miros, din latura cea spinoasă s-o primească Atotputernicul. Auzind Preacurata de la îngerul Gavriil o bună-vestire ca aceasta, s-a supus la voia Domnului Său şi, prin smerenia cea adâncă, din inimă cea iubitoare de Dumnezeu, a răspuns: Iată roaba Domnului! Fie mie acum după cuvântul tău! Şi îndată în sfântul ei pântece, prin lucrarea Sfântului Duh, s-a făcut zămislirea cea nespusă, fără îndulcire trupească, dar nu fără de îndulcirea cea duhovnicească. Pentru că, atunci mai ales, se cuprindea de dumnezeiasca dorire inimă cea feciorească şi, prin dragoste de serafim, ardea cu văpaie duhul ei, şi toată mintea ei întru Dumnezeu se înălţa şi se îndulcea cu dragostea de Dumnezeu cea negrăită. Deci întru acea duhovnicească îndulcire a iubirii de Dumnezeu şi întru dumnezeiasca vedenie a minţii S-a zămislit Fiul lui Dumnezeu, şi Cuvântul S-a făcut trup, şi S-a sălăşluit întru noi, prin întrupare.

    Îngerul împlinindu-şi buna vestire după porunca lui Dumnezeu şi cinstind pe Hristos, Care S-a întrupat în pântece de fecioară, asemenea a cinstit şi pe Fecioara Maria care L-a întrupat, cu cuviincioasă închinăciune după vrednicie; cu bună cucernicie şi cu frică s-a dus de la dânsa, ca să stea înaintea Scaunului Domnului Savaot, slăvind taina Întrupării lui Dumnezeu, împreună cu toate cereştile puteri, întru nespusă bucurie, în veci. Amin.

Începutul virtuților e frica de Dumnezeu, iar sfârșitul dragostea (dorul) Lui. (Ilie Ecdicul, Maxime și cugetări filocalice, Editura Fotini, Galați, p. 150)

Milostenia făcută din agoniseala pe nedrept nu este bineplăcută de Hristos

Fiule, milostenia nu este primită când este făcută din agonisiri nedrepte.

Milostenia făcută din agoniseala pe nedrept nu este bineplăcută de Hristos, pe când cea făcută din bunuri dobândite cinstit este bineprimită. Fiule, milostenia nu este primită când este făcută din agonisiri nedrepte. Sunt unii care, prădând bunuri străine, se prefac a face milostenie şi, după ce storc pe unii, simulează că sunt milostivi cu alţii. Lui Dumnezeu nu-I plac faptele acestora, ci dimpotrivă, vă blestemă şi respinge făţărnicia inimii lor.


(Sfântul Vasile cel Mare – Despre evitarea lăcomiei, vol. Învăţătură către fiul duhovnicesc, Editura Mitropoliei Olteniei, Craiova, 2007, p. 37)

Toată lucrarea constă în a fi cu Domnul. Iar El este oriunde ma voi afla. Îndată ce sufletul strigă şi se îndreaptă către El - El vine către suflet, sau în suflet. Şi iată biserica - iată mănăstirea! Manastirea mea , sufletul meu .

Când judecăm pe alții, ne părăsește Harul lui Dumnezeu

Aceasta vi s-a lăsat nu din întâmplare! Ci pentru dispreţuirea unora mai slabi, care au căzut: se vede că în mintea voastră, tainic, i-aţi judecat ruşinat.

Să nu vă miraţi că din îngăduinţa lui Dumnezeu vi s-a dat lupta gândurilor de curvie, mai ales imagini drăceşti, şi că vrăjmaşul cel rău vă aduce asemenea gânduri spurcate în minte! Dar să ştiţi, fiica mea iubită, că aceasta vi s-a lăsat nu din întâmplare! Ci pentru dispreţuirea unora mai slabi, care au căzut: se vede că în mintea voastră, tainic, i-aţi judecat ruşinat. Iată de ce şi Harul lui Dumnezeu, tainic, se îndepărtează puţin de la noi, iar vrăjmaşul cel lacom, văzându-ne neajutoraţi, se răzbună ne trânteşte în asemenea gânduri şi imagini ruşinoase. Dar noi, cei ce ne-am primit pedeapsa, frânţi de oboseală, vătămaţi şi răniţi, să alergăm la Doctorul cel Adevărat al sufletelor şi trupurilor noastre, la Domnul nostru Iisus Hristos, ca nişte prunci neştiutori şi care am cunoscut din experienţă neputinţa şi netrebnicia noastră! Şi să cerem Mult milostivului Dumnezeu să se răzbune Singur pe potrivnicul nostru, ispititorul diavol, pentru noi, cei ce suntem slabi şi lesne alunecăm în mrejele pline de amărăciune ale acestuia. Şi să ne păzească Domnul pe noi neputincioşi de toate săgeţile vrăjmaşului. (Sfântul Cuvios Lev de la Optina)
(Filocalia de la Optina, traducere de Cristea Florentina, Editura Egumenița, Galați, 2009, pp. 35-36)

duhovnicul...cel mai bun prieten

“Domnul l-a numit pe Lazar prieten. Tu ce fel de prieteni ai?”

Cu cel cuvios, cuvios vei fi, cu cel razvratit te vei razvrati. “Spune-mi cu cine te insotesti ca sa-ti spun cine esti”, zice un proverb. Evita raul. Daca vei vedea ca prietenul la care tii iti pagubeste sufletul, rupe prietenia. Nu te vei insoti cu cel care vorbeste de rau, cu cel care judeca, cu cel care cleveteste. Apropie-te de cel drept, smerit, intelept, bun. Astfel era si Lazar, prietenul Domnului. Fie ca si prietenul tau sa-ti fie ajutor spre mantuire!”
Pr. Valentin Mordasov, duhovnicul de la Pskov: invataturi si intamplari minunate, Editura Sophia, 2011.

parintelul nostru....cititi fratilor ca si eu daca citeam de multe ma feream!:)

de la sfinti adunate...si la lume date...

In toata vremea, orice ati face, fie ca stati, fie ca mergeti, fie ca lucrati, sa rostiti in inima: “Doamne, miluieste!” “Maicuta Domnului,miluieste-ma !”(Sfantul Nectarie)

Sf. Antonie ne învaţă: „Trebuie să cunoaşteţi următoarele pentru ocrotirea voastră. Când se arată oarecare chip de vedenie, nu vă înfricoşaţi. Ci, oricare chip de vedenie s-ar arăta, mai înainte de toate întrebaţi bărbăteşte: “Cine eşti şi de unde vii?” Dacă este o lucrare a sfinţilor, ei vă vor aduce pace şi vor schimba frica voastră întru bucurie. Dar dacă este o arătare drăcească, când află hotărâre în sufletul vostru, acela îndată se va cutremura, căci întrebarea slujeşte ca semn al sufletului celui întărit. Punând o întrebare ca aceasta, Iosua, fiul lui Navi, s-a lămurit de adevăr (Iosua 5, 13), şi potrivnicul nu s-a ascuns de Daniel (Daniel 10, 20)” ( Cuv. Serafim Rose din “Sufletul după moarte”)

Am repezit securea asupra arborelui iar el a zis : Loveste coada securii e din mine

Este usor sa spui despre celalalt ca este neasimilabil si neincrezator atata timp cat nu i-ai trait viata si nu-i cunosti experienta . Pe om il vezi doar din exterior si din acest exterior iti formezi o parere . Este usor sa judeci o lacrima pe care din neatentie te-a lasat sa o vezi . Este usor sa crezi despre un om ca este ciudat . Este usor sa spui despre un om ca nu stie a socializa . Este usor sa-l crezi inadaptabil . Este usor sa-l judeci in procente . Este usor sa crezi ceea ce presupui . Daca te inseli ? Daca esti curios mai bine intreaba-l direct . S-ar putea sa ai surpriza de a descoperi un om sincer , loial si foarte iubitor . Sufletul nu are nevoie de harta …descopera cine sunt .. Adevarata valoare a unui om se vede dupa modul in care trateaza pe cineva de la care nu poate primi absolut nimic in schimb Aproape toţi oamenii rezistă nenorocirilor. Dacă vrei să testezi cu adevărat caracterul unui om, dă-i putere. Cu adevarat, cel mai mare dar pe care il ai de oferit este propria ta transforare Căci suntem ca trunchiurile de copaci în zăpadă. Aparent stau să alunece şi cu o uşoară izbitură le-am putea împinge cât-colo. Dar n-o putem face, fiindcă sunt bine înfipte în pământ. Însă, vezi, chiar şi acest lucru nu este decât aparent.

Părinte, simt o nesiguranţă, un stres.

Asigură-te, bre, copilaşule, în Dumnezeu. Ştii numai de asigurarea maşinii? Asigurarea lui Dumnezeu n-o ştii ?Fă-ti cruce şi, înainte de a face orice, spune: “Hristoase al meu. Maica Domnului, ajută-mă!” Există asigurare mai mare decât încrederea în Dumnezeu? Atunci când omul se încredinţează pe sine lui Dumnezeu, primeşte mereu de la Dumnezeu benzină „super” şi automobilul lui duhovnicesc nu se opreşte niciodată, aleargă mereu. Pe cât poţi, ia aminte, roagă-te şi încredintează-te lui Dumnezeu şi Acela te va ajuta în orice greutate. Simplifică-ţi viaţa cu încrederea desăvârşită în Dumnezeu, ca să te eliberezi de stres şi de nelinişte.

PAR .PAISIE AGHIORITUL

Ferice de cei ce privesc paharul “din perspectiva cerului”, adică de sus, de unde pare veşnic plin şi nu din lateral unde orice picătură în lipsă e observată cu uşurinţă.

„Voi fi judecat că sunt un călugăr visător coborât poate din idealuri monahale ori din pilde din acelea vechi, bune de rostit la gura sobei, şi nu văd cenuşa zilelor, faptul că greutăţile au spălat toate zâmbetele. E drept că-i greu, dar dacă punem urât la urât ce rezultă, decât un urât mai mare?! Iar dacă la chipuri triste vor fi tot feţe posace, vom ajunge tot mai reci, străini şi distanţi. Zâmbetul ne ajută să înviem, să vedem şi „partea plină a paharului”, să fim înveşmântaţi în lumină, fiind un dar făcut nouă şi celor din jur.
Omul e creat să se bucure, să fie vesel, luminos. Aceasta este propriu creştinului, să fie cu chipul senin pentru că ştie şi crede ceva ce alţii nu ştiu sau nu cred şi anume că Hristos a înviat şi prin învierea Lui ne-a dăruit şi nouă Învierea. Jertfa de pe Cruce a şters păcatul strămoşilor noştri şi ne-a adus nouă posibilitatea mântuirii, nădejdea că putem fi iarăşi în Braţele Părinteşti pe care le-am părăsit odată... Dacă în Vechiul Testament omenirea era tristă, în Noul Testament avem Bucuria care nu se va lua de la noi, avem pe Hristos Mântuitorul. Aş îndrăzni să afirm că un creştin veşnic trist nu e un creştin autentic, ci e un creştin cu flacăra credinţei stinsă.
Fericirea nu depinde de context, ci de caracter. Ea nu e a celor ce au, ci a celor ce iau ce e mai bun din viaţă, a celor ce dau ce e mai bun din ei, a celor ce refuză să vadă că paharul e pe jumătate gol, sau că poate trei sferturi din el s-a scurs sau, în cazuri cu adevărat nefericite mai are doar doi stropi amărâţi de bine în el. Ferice de cei ce privesc paharul “din perspectiva cerului”, adică de sus, de unde pare veşnic plin şi nu din lateral unde orice picătură în lipsă e observată cu uşurinţă.
Râzând, fiind mai senini, mai optimişti în faţa greutăţilor zilnice, aducem soarele în viaţa noastră... Un zâmbet curat are frumuseţea lui precum o floare, cântă armonii inimii, o învaţă să păşească mai uşor pe pietre, ori să zboare. Zâmbind alungăm umbrele din viaţa noastră ce pot menţine stări apăsătoare. Un dicton spunea că zâmbetul durează doar o clipă, însă amintirea lui dăinuie o viaţă întreagă...
Aşadar, astăzi aţi zâmbit ?!”


( Hrisostom Filipescu, Puţine cuvinte, multă iubire..., Iasi, 2013)

Am intâlnit un melc. Statea la coltul casei mele și plângea. M-am aplecat, l-am luat pe-o frunză, l-am poftit în casa mea și am început să povestim.
- De ce plângi?
– Nu-mi mai pot purta casuța!A devenit din ce în ce mai grea.
– Vrei să te ajut să o dai jos?
– Nu, Nu, unde ai mai văzut tu melc fără căsuța? Aș muri, nu aș mai avea unde să mă adăpostesc de oameni, de frig…
– Atunci de ce e grea căsuța ta?
– E prea multă tăcere și mă apasă.

Un timp am tăcut amândoi! Aveam două case, eu casa mea, el casa lui. Pe el îl obosise să-şi poarte casa în spinare, eu obosisem să deschid uşa, pe amândoi ne apăsa tăcerea.

Am hotărât să plecăm. Cum eu nu-mi puteam lua casa în spate, mi-am luat geamantanul, acela ca al flăcăilor care plecau în armată, plin cu viaţa mea, frunza pe care aşezasem melcul şi am pornit.

Se făcea din ce în ce mai frig, se apropia toamna. Când poposeam, melcul se adăposea în căsuţa lui. Eu? Eu rămâneam să îngheţ în noapte. Am colindat aşa un timp şi am înţeles. Nu poţi fugi de acasa, melcul nu-şi părăsea casuţa, oricât îl apăsa tăcerea. Aveam şi eu căsuţa mea, nu o puteam purta în spate, în spate îmi duceam geamantanul. Trebuia să mă întorc! mă prindea iarna. Ne-am despărţit ca doi buni prieteni şi m-am întors acasă la mine!
////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////////


 "Duhul Sfânt e în iubire"

Întrebare: Cum îşi poate păstra pacea sufletului un şef, atunci când oamenii lui sunt neascultători?

E un lucru anevoios şi foarte trist pentru un şef dacă oamenii lui nu-l ascultă, dar pentru a-şi păstra pacea, el trebuie să-şi aducă aminte că, chiar dacă oamenii lui sunt neascultători, totuşi Domnul îi iubeşte şi a murit în chi­nuri pentru mântuirea lor. De aceea, el trebuie să se roage din inimă pentru ei, şi atunci Domnul va da celui ce se roagă rugăciune şi el va cunoaşte din experienţă cum min­tea care se roagă are îndrăznire către Dumnezeu şi iubire. Şi chiar dacă eşti un om păcătos, Domnul îţi va da să guşti roadele rugăciunii, iar dacă îţi vei face obicei să te rogi aşa pentru subordonaţi, atunci în sufletul tău va fi mare pace şi iubire.

Întrebare: Cum îşi poate păstra pacea sufletului un subordonat atunci când şeful lui e un om arţăgos şi rău?

Omul arţăgos îndură el însuşi un mare chin de la duhul cel rău. El îndură acest chin din pricina mândriei lui. Subordonatul, oricine ar fi, trebuie să ştie aceasta şi să se roage pentru sufletul chinuit al şefului său, şi atunci Dom­nul, văzând răbdarea lui, îi va da lui [subordonatului] ier­tarea păcatelor şi rugăciunea neîncetată. E mare lucru în faţa lui Dumnezeu să te rogi pentru cei ce te ocărăsc şi te mâhnesc; pentru aceasta Domnul îţi va da harul Lui, şi vei cunoaşte pe Domnul prin Duhul Sfânt şi atunci vei îndura cu bucurie toate întristările pentru El, şi Domnul îţi va da să iubeşti lumea întreagă şi vei dori fierbinte binele pentru toţi oamenii şi te vei ruga pentru toţi ca pentru sufletul tău.

Domnul a poruncit: „Iubiţi pe vrăjmaşi” [Mt 5, 44], şi cine iubeşte pe vrăjmaşi se aseamănă Domnului; dar a iubi pe vrăjmaşi e cu putinţă numai prin harul Duhului Sfânt şi, de aceea, de îndată ce te supără cineva, roagă-te lui Dumnezeu pentru el şi atunci îţi vei păstra în sufletul tău pacea şi harul lui Dumnezeu. Dacă însă vei murmura împotriva şefului tău şi-l vei înjura, vei ajunge tu însuţi arţăgos ca şi el şi se va împlini pentru tine cuvântul prorocului David: „Cu cel ales, ales vei fi şi cu cel îndărătnic te vei îndărătnici” [Ps 17, 29].

Astfel e greu pentru un începător să-şi păstreze pacea dacă stareţul său are un caracter urât. A trăi cu un astfel de stareţ este o mare cruce pentru un începător; el trebuie să ajungă să se roage pentru stareţ şi atunci îşi va păstra pacea sufletească şi trupească.

Dar dacă eşti şef şi trebuie să judeci pe cineva pentru faptele lui rele, roagă-te ca Domnul să-ţi dea o inimă mi­lostivă, pe care o iubeşte Domnul, şi atunci îl vei judeca cu dreptate; dar dacă vei judeca numai după fapte, atunci vei greşi şi nu vei plăcea Domnului.

Trebuie să-l judeci pentru ca omul să se îndrepte, şi trebuie să-ţi fie milă de orice suflet, de orice făptură şi de toată zidirea lui Dumnezeu, şi să şi ai întru toate conşti­inţa curată, şi atunci în sufletul şi mintea ta va fi multă pace. Vom trăi în pace şi iubire, şi atunci Domnul ne va asculta şi ne va da tot ceea ce i-am cerut de folos.

Duhul Sfânt e în iubire. Aşa grăieşte Scriptura şi arată experienţa.

E cu neputinţă ca sufletul să aibă pace dacă nu vom ce­re cu toată puterea de la Domnul să iubim pe toţi oamenii. Domnul ştia că, dacă nu vom iubi pe vrăjmaşii noştri, nu va fi pace în suflet, şi de aceea ne-a dat porunca: „Iubiţi pe vrăjmaşii voştri”. Dacă nu-i vom iubi pe vrăjmaşi, atunci sufletul va avea uneori o anume odihnă, dar dacă-i iubim pe vrăjmaşi, pacea rămâne în suflet ziua şi noaptea.

Veghează în sufletul tău la pacea harului Duhului Sfânt; nu o pierde pentru lucruri mărunte. Dacă dai pace fratelui tău, Domnul îţi va da neasemănat de mult, dar dacă întristezi pe fratele tău, atunci negreşit întristarea se va aba­te degrabă şi asupra sufletului tău.

Dacă îţi vine un gând spurcat, alungă-l de îndată, şi atunci îţi vei păstra pacea sufletului tău, dar dacă-l pri­meşti, sufletul tău va pierde iubirea de Dumnezeu şi nu vei avea îndrăzneală în rugăciune.

Dacă îţi tai voia proprie, ai biruit pe vrăjmaşul şi vei câştiga drept cunună pacea sufletului, dar dacă îţi faci vo­ia ta, eşti deja biruit de vrăjmaş şi urâtul va chinui sufle­tul tău.

Cine are patima iubirii de avuţii nu poate iubi pe Dum­nezeu şi pe aproapele; mintea şi inima unui asemenea om sunt necontenit preocupate de bogăţii şi nu este în el duh de căinţă şi zdrobire pentru păcate, şi sufletul lui nu poate cunoaşte dulceaţa păcii lui Hristos.

Sufletul care a cunoscut pe Domnul vrea să-L vadă în­totdeauna întru sine, căci El vine în suflet în tihnă, dă su­fletului pace şi dă mărturie de mântuirea lui fără cuvinte.

Dacă împăraţii şi conducătorii popoarelor ar cunoaşte iubirea lui Dumnezeu, n-ar mai face niciodată războaie. Războiul este trimis pentru păcate şi nu pentru iubire. Domnul ne-a făcut din iubire şi ne-a poruncit să trăim în iubire şi să-L slăvim.

Dacă mai-marii ar păzi poruncile Domnului iar poporul i-ar asculta cu smerenie, mare pace şi veselie ar fi pe pă­mânt, dar din pricina iubirii de stăpânire şi a neascultării celor mândri, toată lumea se chinuie.

Mă rog Ţie, Milostive Doamne, dă întregului norod, de la Adam şi până la sfârşitul veacurilor, să Te cunoască că eşti bun şi milostiv, ca toate noroadele să se desfete de pacea Ta şi să vadă toate lumina Feţei Tale. Privirea Ta e liniştită şi blândă şi ea atrage sufletul.

___________________________________________

“Cuviosul Siluan Athonitul, Între iadul deznadejdii și iadul smereniei, în traducere de Pr. Prof. Dr. Ioan Ica și Diac. Ioan I. Ica jr., Editura Deisis, Sibiu,2001”

“Ti-a venit vreo ispita de la fratele si supararea te-a dus la ura? Nu te lasa biruit de ura, ci invinge ura cu dragoste. Si vei invinge in chipul acesta: rugandu-te pentru el cu adevarat lui Dumnezeu, primind apararea lui sau chiar iscodindu-i (cautandu-i) tu apararea si socotindu-te pe tine cauza a ispitei si fiind cu indelunga rabdare pana va trece norul.
Sufletul rational care nutreste ura fata de om, nu poate avea pace cu Dumnezeu, datatorul poruncilor. “Caci de nu veti ierta, zice, oamenilor greselile lor, nici Tatal vostru cel ceresc nu va ierta greselile voastre”(Matei 6,14) Iar daca acela nu vrea sa se impace, pazeste-te macar pe tine de ura, rugandu-te pentru el sincer si negraindu-l de rau fata de cineva.
Nu umbla sa-ti placi tie si nu vei uri pe fratele tau” (Sf. Maxim Marturisitorul)

PSIHOTERAPIA ORTODOXA

De obicei, în timpul slujbelor li se face rău celor care nu și-au mărturisit păcatele.

În timpul slujbei, harul lui Dumnezeu acționează, dar sufletul pătat nu-l poate primi și atunci omului i se face rău.

Aceasta se întâmplă mai ales în timpul Cununiilor. Atunci, Biserica este goală, luminoasă, iar aerul, curat. După ce începe Cununia, miresei i se face rău și leșină…

Însă cel care se va mărturisi cu inima curată și va începe să se roage, va fi ajutat de harul Domnului să crească duhovnicește.

Un astfel de om se simte bine în biserică, parcă se scufundă într-un ocean de dragoste la auzul cântărilor și rugăciunilor bisericești.

Dragostea lui Dumnezeu nu-l sufocă pe om, ci doar îl face să uite unde se află – în cer sau pe pământ.

O slujbă lungă (în mănăstirile de la Muntele Athos poate ține și 14 ore) i se pare atunci ca o clipă, fără să-și dea seama. Dar asta se întâmplă doar cu cei care se roagă des, care se obișnuiesc cu starea de har și rugăciune încă de acasă. Unii ca aceștia vin la biserică, unde rugăciunea lor lăuntrică este continuată de cea a slujbelor.

Îndrumar creștin pentru vremurile de azi-Convorbiri cu Părintele Ambrozie, Ed. Cartea Ortodoxă

ce ziceti de asta?:)mi am adus aminte de filmul SISTER ACT:))))))))))

O călugăriţă a reuşit să întoarcă toate scaunele juriului de la „Vocea Italiei”

Poarta cerului este smerenia şi părinţii noştri, prin multe ocări bucurându-se au intrat în cetatea lui Dumnezeu. (AVVA IOAN COLOV)

Adevarata noblete a omului, eroismul sau cel mai mare, consta in a sti sa traiasca chiar atunci cand toate temeiurile vietii sunt distruse in el....

Adevarata noblete a omului, eroismul sau cel mai mare, consta in a sti sa traiasca chiar atunci cand toate temeiurile vietii sunt distruse in el. Prin acest ultim si disperat curaj, scap in acelasi timp de moarte si de mediocritate...Nu ma predau, nici nu ma retrag. Am atatea lucruri de spus. Abia am inceput. Nici vorba de sfarsit.Mi-ai zis sa-mi iau o foaie de hartie si un creion ascutit si sa-mi desenez viata,astazi o desenez prin cuvinte mari si caligrafice pentru ca viata mea este o arta,eu asa cred. Iti dau 2 secunde, 2 secunde din viata mea, sa simti ce simt eu, 2 secunde in mine, din mine. Uita-te prin ochii mei si descopera-mi lumea, inoata-mi prin ganduri si descopera-mi mintea. NU o sa faci asta, ci te vei ineca si vei cadea.Da-mi 2 secunde si iti arat cine sunt. Ai 2 secunde ? Sunt genul de om caruia ii place sa creada ca n’a pierdut nimic, sau a pierdut doar lucruri care nu i-au trebuit. Cineva mi-a spus odata ca daca ai aceeasi mutra in toate ,,pozele,, esti foarte special. E o chestie ce ma calca pe nervi de multa vreme si tin neaparat sa proiectez un sfat pentru toti astia ce va da gura pe dinafara, sarind peste ironia fina cum ca nu aveti pic de bun simt fata de persoana in cauza.....Boala cea mai mare a omului prost este ,,curiozitatea,,...bolnava.  De unde si pana unde? LAASATI RAUL SA FIE BINE...!.....ATI SCAPAT DE RAU....DE CE IL CAUTATI? curiozitate pentru detalii care nu au relevanta? Chiar conteaza? M-am saturat sa schelalai aici sa va fac sa intelegeti ca nu-i deloc dragut sa fii ipocrit...Acum va asteptati toti la atipicele “nu va bagati nasul in viata altuia” dar nu, va rog eu, bagati-vi-l pana in stomac daca puteti , numa ziceti-mi oamenilor MIE, ca asa e just; sau ” moare cainele de drum lung si prostu de grija altuia”. E o invitatie, si va astept cu inima larg deschisa , SERIOS. v- am pupat!.....

Indila - Mini World ☆ ★ ☆ [ALBUM COMPLET] ☆ ★ ☆

citeste.....

iubeste si iarta....

ai grija de comorile tale....

am rupt butonul de replay. ma omoara melodia asta....Când te gândești ca anul trecut a fost descoperita într-o spălătorie, acolo cânta pentru ea.... viata asta...mereu surprinzatoare...

 

Linia basului si vocea ei sunt excelente .O melodie simpla ca si  armonie insa cu mare priza.Sincer si eu am pierdut un pic de timp sa o interpretez .Daca nu era in franceza isi pierdea tot farmecul .

Ô ma douce souffrance                                               

Pourquoi s'acharner tu recommences
Je ne suis qu'un être sans importance
Sans lui je suis un peu paro'
Je déambule seule dans le métro
Une dernière danse
Pour oublier ma peine immense
Je veux m'enfuir que tout recommence
Oh ma douce souffrance

[Refrain]
Je remue le ciel le jour, la nuit
Je danse avec le vent la pluie
Un peu d'amour, un brin de miel
Et je danse, danse, danse, danse, danse, danse
Et dans le bruit, je cours et j'ai peur
Est ce mon tour ?
Vient la douleur
Dans tout Paris, je m’abandonne
Et je m'envole, vole, vole, vole, vole

[Pont 1]
Que d’espérance
Sur ce chemin en ton absence
J'ai beau trimer, sans toi ma vie n'est qu'un décor qui brille, vide de sens

[Refrain]

[Pont 2]
Dans cette douce souffrance
Dont j'ai payé toutes les offenses
Écoute comme mon cœur est immense
Je suis une enfant du monde

[Refrain]
Je remue le ciel le jour, la nuit
Je danse avec le vent la pluie
Un peu d'amour un brin de miel
Et je danse, danse, danse, danse, danse, danse
Et dans le bruit, je cours et j'ai peur
Est ce mon tour?
Vient la douleur...
Dans tout paris, je m’abandonne
Et je m'envole, vole, vole, vole, vole

 traducere....

 De ce te-nversunezi, o iei de la capat
Nu sunt decat o simpla fiinta
Fara el sunt cam pierduta
Ratacesc singura prin metrou
Un ultim dans
Ca sa uit mahnirea mea adanca
Vreau sa evadez, sa iau totul de la capat
Oh, dulcele meu chin...

Rascolesc cerul, ziua, noaptea
Dansez cu vantul, ploaia
Putina iubire, un pic de miere
Si eu dansez, dansez, dansez
Si in vacarm, alerg si ma tem
Oare e randul meu?
Apare durerea…
Prin tot Parisul, ma las prada
Si ma duc in zbor, zbor, zbor, zbor, zbor
Numai speranta…
Pe acest drum in lipsa ta
In zadar ma straduiesc, viata mea fara tine e doar un decor luminos, fara sens…

Rascolesc cerul, ziua, noaptea
Dansez cu vantul, ploaia
Putina iubire, un pic de miere
Si eu dansez, dansez, dansez
Si in vacarm, alerg si ma tem
Oare e randul meu?
Apare durerea...
Prin tot Parisul, ma las prada
Si ma duc in zbor, zbor, zbor, zbor, zbor…

In acest dulce chin
Prin care mi-am ispasit toate pacatele
Asculta cat de mare e inima mea
Sunt un copil venit din lume…

Rascolesc cerul, ziua, noaptea
Dansez cu vantul, ploaia
Putina iubire, un pic de miere
Si eu dansez, dansez, dansez
Si in vacarm, alerg si ma tem
Oare e randul meu?
Apare durerea...
Prin tot Parisul, ma las prada
Si ma duc ïn zbor, zbor, zbor, zbor, zbor.

Versuri Indila - Derniere Danse

[Couplet 1]
 ma douce souffrance
Pourquoi s'acharner tu recommences
Je ne suis qu'un tre sans importance
Sans lui je suis un peu paro'
Je dambule seule dans le mtro
Une dernire danse
Pour oublier ma peine immense
Je veux m'enfuir que tout recommence
Oh ma douce souffrance

[Refrain]
Je remue le ciel le jour, la nuit
Je danse avec le vent la pluie
Un peu d'amour, un brin de miel
Et je danse, danse, danse, danse, danse, danse
Et dans le bruit, je cours et j'ai peur
Est ce mon tour ?
Vient la douleur
Dans tout Paris, je m'abandonne
Et je m'envole, vole, vole, vole, vole

[Pont 1]
Que d'esprance
Sur ce chemin en ton absence
J'ai beau trimer, sans toi ma vie n'est qu'un dcor qui brille, vide de sens

[Refrain]

[Pont 2]
Dans cette douce souffrance
Dont j'ai pay toutes les offenses
coute comme mon cur est immense
Je suis une enfant du monde

[Refrain]
Je remue le ciel le jour, la nuit
Je danse avec le vent la pluie
Un peu d'amour un brin de miel
Et je danse, danse, danse, danse, danse, danse
Et dans le bruit, je cours et j'ai peur
Est ce mon tour?
Vient la douleur...
Dans tout paris, je m'abandonne
Et je m'envole, vole, vole, vole, vole

- See more at: http://www.bestmusic.ro/indila/derniere-danse-721616.html#sthash.lo1bLCmw.dpuf

Versuri Indila - Derniere Danse

[Couplet 1]
 ma douce souffrance
Pourquoi s'acharner tu recommences
Je ne suis qu'un tre sans importance
Sans lui je suis un peu paro'
Je dambule seule dans le mtro
Une dernire danse
Pour oublier ma peine immense
Je veux m'enfuir que tout recommence
Oh ma douce souffrance

[Refrain]
Je remue le ciel le jour, la nuit
Je danse avec le vent la pluie
Un peu d'amour, un brin de miel
Et je danse, danse, danse, danse, danse, danse
Et dans le bruit, je cours et j'ai peur
Est ce mon tour ?
Vient la douleur
Dans tout Paris, je m'abandonne
Et je m'envole, vole, vole, vole, vole

[Pont 1]
Que d'esprance
Sur ce chemin en ton absence
J'ai beau trimer, sans toi ma vie n'est qu'un dcor qui brille, vide de sens

[Refrain]

[Pont 2]
Dans cette douce souffrance
Dont j'ai pay toutes les offenses
coute comme mon cur est immense
Je suis une enfant du monde

[Refrain]
Je remue le ciel le jour, la nuit
Je danse avec le vent la pluie
Un peu d'amour un brin de miel
Et je danse, danse, danse, danse, danse, danse
Et dans le bruit, je cours et j'ai peur
Est ce mon tour?
Vient la douleur...
Dans tout paris, je m'abandonne
Et je m'envole, vole, vole, vole, vole

- See more at: http://www.bestmusic.ro/indila/derniere-danse-721616.html#sthash.lo1bLCmw.dpuf