Sfantul care scria scrisori Cerului........

Sfantul Nectarie s-a nascut la 1 octombrie 1846 in Silivria, orasel din Tracia, in nordul Greciei. Parintii sai erau crestini simpli si credinciosi si se numeau Demos si Vasiliki Kephalas. Sfantul a fost al cincilea din cei sase copii, si la Sfantul Botez a fost numit Anastasie. Familia lui era insa saraca, iar parintii munceau din greu ca sa-si creasca copiii intr-un mod bine placut lui Dumnezeu, dandu-le educatia cuvenita. Tatal i-a invatat pe copii importanta virtutii smereniei si aceasta samanta a gasit pamant bun in inima micului Anastasie.
Anastasie era foarte apropiat de bunica lui, care era o fiinta plina de dragoste si se ruga mult. Ea avea sa-l invete rugaciuni, in special rostind impreuna Psalmul 50: Miluieste-ma Dumnezeule, dupa mare mila Ta... Bunica lui se ruga in fiecare zi Maicii Domnului sa-l ajute pe micul Anastasie. Ea spera ca Anastasie va putea sa invete Sfintele Scripturi si ii vorbea adesea despre comorile ascunse ale Imparatiei Cerurilor.
Cu toate ca familia lui era prea saraca pentru a-i putea plati studiile, Anastasie isi dorea foarte tare sa invete. Cand avea 14 ani, familia sa a hotarat ca poate merge la Constantinopol, unde avea sa munceasca si sa studieze. Pentru ca trebuia sa ia un vapor ca sa ajunga acolo, a mers in port si l-a rugat pe un capitan de vapor sa-l duca la Constantinopol. Capitanul l-a refuzat insa, pentru ca baiatul nu avea destui bani ca sa plateasca calatoria. Capitanul a ordonat sa fie pornite motoarele pentru plecare, dar vaporul nu se misca. Atunci, capitanul a incercat toate manevrele, dar vaporul nu s-a miscat pana ce capitanul nu s-a hotarat sa-l ia pe tanarul Anastasie. Cand baiatul a urcat pe punte, vaporul a inceput sa mearga cu mare usurinta.
Intr-o calatorie facuta de Sfantul Nectarie mai tarziu, s-a intamplat o minune asemanatoare. De data aceasta, vasul era prins intr-o furtuna mare si era gata sa se scufunde. Sfantul s-a rugat lui Dumnezeu pentru ajutor, apoi a luat de la gat crucea ce-i fusese daruita de bunica lui, care continea o bucatica din Crucea pe care a fost rastignit Domnul Iisus Hristos, si a legat-o de centura lui. Apoi s-a dus la marginea corabiei si a lasat crucea in apa de 3 ori strigand: Liniste! Potoleste-te! Imediat vantul s-a oprit si au fost toti salvati.
Dupa ce a sosit la Constantinopol, Anastasie a fost impresionat de frumusetea vechilor biserici crestine, in special de Sfanta Sofia (cea mai mare biserica ortodoxa din lume), acolo unde au predicat mari Patriarhi Ortodocsi si Parinti ai Bisericii. Acum insa, din nefericire, orasul era in mainile turcilor musulmani si multe dintre cele mai frumoase biserici si manastiri fusesera luate de multa vreme de la crestinii ortodocsi.
Anastasie si-a gasit o slujba lucrand pentru un comerciant, dar trebuia sa munceasca multe ore pentru un salariu mic. Pentru ca nu castiga destul nici macar pentru a-si cumpara cele de trebuinta, s-a hotarat intr-o zi sa-I scrie o scrisoare Mantuitorului. Punandu-si toata nadejdea in Dumnezeu, a scris: Hristoase al meu, m-ai intrebat de ce plang. Mi s-au rupt hainele, mi s-au prapadit incaltarile de mi-au iesit degetele afara si mor de frig. Mi-e foarte frig acum iarna. M-am dus aseara la stapanul meu si m-a alungat. Mi-a spus sa scriu acasa, parintilor, sa-mi trimita ei. Hristoase al meu, de atata amar de vreme muncesc aici si n-am trimis maicii mele nici un banut. Acum, ce sa ma fac? Cum sa o scot la capat fara haine? Tot muncind, s-au rupt. Iarta-ma ca Te necajesc. Ma inchin Tie si Te iubesc eu, robul Tau, Anastasie.
Pe plic a scris: Pentru Domnul Iisus Hristos din Ceruri. In timp ce se ducea la posta pentru a trimite scrisoarea s-a intalnit cu proprietarul unui magazin din apropiere. Acestui om ii era mila de baiat deoarece ii cunostea inocenta, onestitatea si munca grea pe care o facea. El i-a spus lui Anastasie ca se duce de asemenea la posta si ca poate sa trimita si plicul lui. Mai tarziu, cand s-a uitat la adresa, a fost uimit si s-a hotarat sa deschida plicul. Cand a citit scrisoarea, a fost miscat si mai mult spre mila si s-a hotarat sa-i trimita lui Anastasie toate lucrurile de care baiatul avea nevoie. In felul acesta, Domnul a raspuns cererii smeritului Anastasie prin bunatatea vecinului sau, acesta fiind tot un dar de la Dumnezeu. Mai tarziu, cand comerciantul la care lucra Anastasie l-a vazut cu pantofi noi si haine bune, l-a acuzat ca le-a furat, dar Anastasie a spus adevarul: Mantuitorul meu mi le-a trimis.
Curand dupa aceasta, Anastasie si-a gasit alta slujba, care ii permitea sa-si continue studiile. A obtinut un loc de munca la o scoala a unei biserici, unde invatau copiii din clasele mici. In acelasi timp el a putut sa continue sa invete in clasele mai mari. Asa a raspuns Dumnezeu rugaciunilor lui pentru a putea sa-si continue studiile.
La varsta de 20 de ani, sfantul a parasit Constantinopolul si a mers in insula Hios. Oamenii din Hios erau crestini ortodocsi foarte ravnitori, iar insula avea mai multe biserici inchinate sfintilor si mucenicilor care au trait acolo. Lui Anastasie i-a fost dat un post de invatator intr-o scoala locala. Dorinta lui Anastasie era sa faca tot ce putea ca sa-i ajute pe altii si de aceea facea ore suplimentare si se ruga zilnic ca Dumnezeu sa-i ajute pe elevii sai in toate lucrurile, dar mai ales pentru invatarea adevarurilor credintei crestin-ortodoxe.
In acesti ani, sfantul a inceput sa iubeasca foarte mult viata monahala. Pe insula existau cateva sfinte manastiri. In cele din urma, sfantul s-a hotarat sa intre in manastirea Nea Moni, veche din secolul al XI-lea, si a fost primit. Noul vietuitor isi indeplinea constiincios toate datoriile si a inceput sa duca o viata de rugaciune mai adanca. El primea sfaturi despre viata duhovniceasca de la un parinte intelept numit Pahomie, pe care mai tarziu l-a numit prieten si indrumator in viata duhovniceasca. Pe 7 noiembrie 1876 Anastasie a fost uns calugar si a primit numele de Lazar. Dupa un an, a fost hirotonit diacon si atunci a primit numele de Nectarie.
Parintele Pahomie si altii l-au incurajat pe diaconul Nectarie sa mearga la Atena pentru a-si continua studiile. In Atena si-a terminat studiile liceale si mai tarziu a putut sa intre la Facultatea de Teologie. Cu inima si mintea smerite, el a invatat bine Sfintele Scripturi si scrierile Sfintilor Parinti care au fost luminati de Duhul Sfant si care au aparat credinta crestin-ortodoxa de erezii (invataturi gresite). In acest timp, el a inceput sa scrie carti duhovnicesti si brosuri.
Cand diaconul Nectarie si-a terminat studiile, Patriarhul Alexandriei l-a invitat sa vina in Egipt, unde erau multi greci si multe biserici ortodoxe. Sfantul a acceptat aceasta chemare si la putin timp dupa venirea sa a fost hirotonit preot de Patriarhul Sofronie al IV-lea in Biserica Patriarhala Sfantul Sava. Acest lucru s-a petrecut in luna martie a anului 1886, si in acelasi an i-au fost incredintate sarcinile de predicator si secretar al Patriarhiei din Alexandria. Sfantul muncea cu ravna si dragoste pentru Dumnezeu iar oamenii au remarcat la el virtutea smereniei, blandetii, simplitatii, trezviei si milei. De aceea el era foarte iubit de crestinii din Alexandria. Dupa trei ani, sfantul a fost ales ca Mitropolit al Pentapolei, demnitate care in ordinea ierarhica sta dupa aceea de Patriarh al Alexandriei. Desi se simtea nevrednic de o asemenea cinste, sfantul a fost hirotonit in Biserica Sfantul Nicolae din Cairo . Dupa acest eveniment, Sfantul Nectarie a inceput sa slujeasca biserica si pe credinciosi cu si mai mare ravna.
Pentru ca sfantul era atat de iubit si admirat de popor, unii preoti din acel loc au devenit invidiosi. Ei au inceput sa raspandeasca zvonuri despre el, in special in fata Patriarhului. A spune lucruri neadevarate despre o alta persoana, adica a calomnia, este un pacat foarte mare. Calomnia impotriva sfantului a fost crezuta de Patriarh si l-a facut pe acesta sa-l demita pe Sfantul Nectarie din demnitatile pe care le avea in Biserica de acolo. Aceasta i-a adus multa suparare Sfantului Nectarie, deoarece acum nu mai putea sa slujeasca Bisericii si oamenilor pe care ii iubea. Pentru a nu provoca tulburari si amaraciune oamenilor, sfantul s-a intors smerit si linistit in Grecia.
Uneori e greu de inteles de ce crestinilor buni li se intampla sa sufere. Biserica ne invata ca Dumnezeu ingaduie acest lucru pentru ca noi sa putem urma exemplul lui Hristos, amintindu-ne ca Mantuitorul a suferit atat de mult pentru noi. De asemenea, Dumnezeu ne rasplateste atunci cand suferim greutatile cu rabdare pentru numele Lui. Dumnezeu ne trimite harul Sau si astfel ne putem intari duhovniceste.
Cand s-a intors in Atena, Sfantul Nectarie a intampinat si mai multe greutati datorita vorbelor mincinoase despre el ce ajunsesera si in Grecia. Pentru mult timp sfantul nu a putut ocupa nici o functie in Biserica. Asta insemna ca el nu putea sa predice Evanghelia lui Hristos, pe care o iubea cu daruire. Din acest motiv, multa amaraciune s-a adunat in inima simtitoare a sfantului. In mijlocul tuturor acestor dificultati, sfantul s-a aratat rabdator, rugandu-se mai mult si crezand ca Dumnezeu ii va indruma pasii. El ramasese fara nici o sursa de venit si mergea des la biroul Ministerului Religiei pentru a cere de lucru in Biserica. De obicei era trimis inapoi spunandu-i-se ca problema va fi rezolvata. Sfantul insa nu s-a descurajat. El a continuat sa scrie carti duhovnicesti si brosuri pentru invatatura crestinilor ortodocsi.
In cele din urma i s-a dat postul de predicator in regiunea Evvia, o insula mare la nord de Atena. Acesta era un post injositor pentru cineva care fusese Mitropolit, dar Sfantul Nectarie nu s-a gandit in acest fel. El era bucuros ca va avea din nou posibilitatea sa le vorbeasca oamenilor si sa le impartaseasca iubirea de Dumnezeu.
Din aceasta noua pozitie el a continuat sa intampine greutati datorita cuvintelor mincinoase care se raspandisera pana si in Evvia. Cu toate acestea, Sfantul Nectarie a tinut predici pline de intelepciune, iubire si adevarata simtire ortodoxa. Astfel au fost intoarse multe din inimile ascultatorilor, care au inceput sa-l iubeasca. Cat timp a fost predicator la Evvia, sfantul a publicat mai multe carti pe teme ca: revelatia dumnezeiasca, natura sufletului omenesc, Sfanta Impartasanie, slujbele de pomenire pentru adormiti, sfintii Bisericii si Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu.
Intre timp, Sfantul Nectarie a inceput sa fie recunoscut ca o persoana invatata si duhovniceasca si a fost numit director al Seminarului Rizareios din Atena. In aceasta scoala, tinerii invatau religia si multi dintre ei deveneau apoi slujitori ai Bisericii. Inainte de venirea Sfantului Nectarie, scoala devenise intr-un fel dezordonata, cu un nivel scazut al trairii vietii crestine. Sfantul a adus pace si un inalt nivel de viata duhovniceasca, facandu-si datoria cu aceeasi frica de Dumnezeu si smerenie ca intotdeauna. Elevii au inceput sa-l iubeasca pe sfant ca pe un parinte iubitor si ca pe un exemplu stralucitor de adevarata virtute. Daca elevii se comportau rau sau aveau probleme, Sfantul Nectarie se ruga si tinea post special pentru ei. Din acest motiv elevii se rusinau si isi indreptau purtarea.
Odata, omul care facea curatenie in scoala, Lucian, s-a imbolnavit si nu a putut veni la serviciu. Pentru a-l ajuta pe bietul om, sfantul facea curatenie noaptea in locul lui. Scoala era atat de curata incat nimeni nu banuia ca omul cu curatenia nu venea la lucru, asa incat nu au angajat pe nimeni in locul lui. In acest mod Sfantul Nectarie i-a pastrat locul de munca celui bolnav pana cand acesta s-a facut sanatos, facand ca director cea mai injositoare munca, dovedind multa smerenie.
Sfantul slujea Sfanta Liturghie in Paraclisul Sfantul Gheorghe si multi veneau sa asculte predicile sale si sa se foloseasca de exemplul lui de smerenie si evlavie. El dadea ajutoare generoase celor care aveau nevoie, deseori dandu-le si ultimul ban. Imediat insa, primea din alta parte mult mai mult. Cateodata, daca sfantul avea o haina noua, o daruia cuiva si o purta pe cea veche. Asta a facut sa fie mustrat pentru ca purta haine vechi si zdrentaroase.
Dupa multi ani in care a slujit lui Dumnezeu in felul acesta, Sfantul Nectarie a putut din nou sa se intoarca la viata monahala simpla pe care atat o iubise. In anul 1908, la varsta de 62 de ani, s-a retras din functia de director al Seminarului Rizareios si a ajutat la intemeierea Manastirii Sfanta Treime in insula Eghina. Aici a slujit ca duhovnic si parinte spiritual al maicilor si a trait ca un adevarat monah si nevoitor. Uneori, in timpul rugaciunii, a fost vazut ridicat de la pamant. Prin rugaciunile sale aducea ploaie atunci cand era nevoie, tamaduia pe cei bolnavi si scotea afara demonii. Obisnuia sa le spuna maicilor: Eu construiesc o casa de lumina pentru voi si multi vor vedea lumina si vor veni aici la Eghina. La inceput maicile nu stiau ce vrea sa spuna sfantul. Mai tarziu, dupa ce au fost facute multe minuni prin sfintele sale moaste si multi oameni au venit sa se roage la mormantul sau din Eghina, au inteles ca acea casa de lumina era chiar sfantul si viata sa dumnezeiasca.
In anul 1920, dupa o viata de rabdatoare nevointe pentru dragostea de Dumnezeu, smeritul parinte a fost chemat sa se odihneasca in Domnul. Dupa o boala dureroasa, pe care a suportat-o intr-un spital pentru saraci, si-a dat sufletul sfant in mainile lui Dumnezeu. In momentul mortii sale intreg spitalul a fost umplut cu buna mireasma duhovniceasca. O haina a Sfantului Nectarie a fost pusa pe un bolnav de pe un pat vecin, paralizat de multi ani si acest om a fost vindecat imediat. Astfel a inceput sirul necurmat al tamaduirilor ce se fac prin moastele Sfantului Nectarie si prin mijlocirile sale in fata lui Dumnezeu pe Care Il iubea cu toata inima sa.
Moastele sfantului au fost duse la Manastirea Sfanta Treime din Eghina, unde au ramas pana in ziua de astazi. Sfintele sale moaste au ramas neputrezite in primii douazeci de ani dupa moartea sa, iar apoi s-au impartit la biserici din toata lumea. Un sir continuu de pelerini evlaviosi si credinciosi trec pe la racla cu moastele sale si primesc binecuvantari prin mijlocirea sfantului. Crestini ortodocsi din intreaga lume au fost ajutati cand s-au rugat acestui minunat sfant. Multi au fost chiar tamaduiti de boli incurabile, cum ar fi cancerul, paralizia, cand s-au uns cu untdelemn de la o candela ce ardea in fata icoanei sale sfintite.
Si in Romania Sfantul Nectarie a facut si face multe minuni. O particica din sfintele sale moaste se afla la Manastirea Radu Voda din Bucuresti. Pelerinii dau marturie despre ajutorul pe care l-au primit prin mijlocirea sfantului.
Cu adevarat, Sfantul Nectarie a devenit unul dintre cei mai iubiti sfinti ai timpurilor noastre. El a trait aproape de noi in timp si acum petrece in vesnicie cinstindu-L si slavindu-L pe Dumnezeu in vecii vecilor.
Sfinte Parinte Nectarie roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!