Smerenia este dovada sfinteniei vietii, ea il face pe om salas al lui Dumnezeu. Smerenia consta in a face bine ce­lui care iti face rau. Invata-ti inima sa cugete ca toti cei­lalti sunt mai buni decat tine. Nu sustine cu insistenta punctul tau de vedere. Tacerea, cugetarea si vorbirea smerita, imbracamintea modesta, umilirea de sine, starea celui din urma – iata caile spre smerenie. Cine nu suporta necinste, acela nu poate atinge smerenia. Obisnuieste-te cu imbraca­minte simpla, cu vase de bucatarie simple, cu modestia in vorbire, in cantare. Nu cauta onoruri. Mantuitorul ne-a aratat calea spre smerenie. David s-a smerit pe sine. Fecioa­ra Maria s-a invrednicit sa devina Maica intregului neam omenesc pentru smerenie. Chiar si diavolul, daca ar avea smerenie, ar deveni inger. Cum se poate mantui un om ba­tran, bolnav, neputincios, sarac, necarturar? Prin smerenie. O treime din ingeri a cazut din mandrie. Primii oameni au pacatuit din mandrie. Domnul S-a smerit pe Sine pana la moartea rusinoasa pe cruce; S-a smerit pe Sine spaland pi­cioarele apostolilor Sai. Sfantul Ioan Botezatorul se consi­dera pe sine nevrednic sa dezlege incaltamintea din picioa­rele lui Iisus. Apostolul Petru, cu ocazia pescuirii minunate, a spus Domnului: Iesi de la mine, ca sunt om pacatos. Sutasul, mare conducator, se considera nevrednic sa-L primeasca pe Domnul in casa sa. Femeia cananeianca se considera pe sine deopotriva cu cainii. Fiul risipitor, smerindu-se, i-a, spus tatalui: „Fa-ma ca pe unul dintre argatii tai”. Apostolul Pavel scria despre sine ca despre cel mai mic dintre apos­toli si primul dintre pacatosi. Cuviosul Macarie cel Mare ne vorbeste despre un curtean care a pregatit o ciorba minu­nata, dar n-a sarat-o… A face fapte bune fara smerenie es­te totuna cu a pregati o masa fara sare. Dumnezeu iubeste smerenia si o cauta la om“