Cărările inimii
În sufletul ăsta e o prăpastie. De unde atâta ură ?

Ai simţit vreodată ce simte celălalt?

Când a greşit l-ai prins de mână să îl intrebi, dacă are nevoie de ajutor?

Vorbirea de rău ascunde mediocritate şi nu măreţie.

Te consideri superior sau mai bun?

Falsitatea şi ignoranţa, invidia şi răutatea sunt boli ale sufletului.

Ele devorează adâncul, ele te coboară în genunile infernului.

În sufletul ăsta mic, nu eşti decât un maldăr de neputinţe şi dorinţe.

Te-ai ridicat şi ai căzut. Ai avut dreptul să cazi pentru că eşti om. Ţi se putea întâmpla şi ţie ceea ce s-a întâmplat cu cel de lângă tine. Nu eşti invincibil. Nici măcar bun nu eşti. Azi sau mâine nefericirea te poate lovi.

Şi altul va vorbi de tine cum ai vorbit tu de el.

Tu vei simţi ceea ce a simţit el, când l-ai lovit cu sabia cuvintelor. Te credeai mai bun. Nu eşti.

Superioritatea e o impresie.

Sufletul tău trebuie să fie lăcaşul binelui. Nimic nu e veşnic.

Eşti atât de minuscul şi nu îţi dai seama.

Când eşti în slujba oamenilor, atunci eşti un om adevărat.

Valoarea unui om stă în inima lui, în iubirea lui, în dragostea şi preţuirea pe care o simte faţă de semenul lui.