“Fericit este cel ce nu se va sminti intru Mine.“[3]

Desigur, oamenii rai se fac instrumente ale Diavolului, ale raului si osandesc, judeca. Dumnezeu ii lasa pe cei rai sa faca ceea ce voiesc si atitudinea aceasta poate sa-i scandalizeze pe ceilalti. Patriarhul Alexandriei de atunci, cred ca am spus si alta data, a trait 105 ani. El este cel care l-a alungat pe sfantul Nectarie. Sfantul nu s-a smintit. Ştia ca Dumnezeu are puterea sa le schimbe pe toate, sa le randuiasca. Dumnezeu ingaduie sminteala, nu intervine, o lasa sa se intample. Exista pericolul ca sufletul slab sa se simta parasit, sa inceapa sa lancezeasca, sa se goleasca de seva, sa deznadajduiasca.

Cand sfantul Nectarie a venit in Grecia, pentru cate nu a fost judecat, in special cand a locuit in Eghina! PunereaInMormantIkoneumMuesumL-au costat mult toate acestea! N-a ramas piatra peste piatra care sa nu fie aruncata asupra lui, desi oamenii n-aveau nimic sa-i reproseze. Cand incepe osandirea cea ingaduita de Dumnezeu ca sa fie zdrobita pe deplin faptura Sa, crucea pe care este chemat s-o ridice omul devine de nepurtat. Acestea toate le-a trait si Hristos. N-au strigat toti, chiar si cei carora le facuse bine, care au fost vindecati: „Ia-L, rastigneste-L?”[4]

Insusi Fiul lui Dumnezeu S-a facut pilda pentru cei ce patimesc. A trait El Insusi viata adevarata si ne cheama si pe noi sa-I urmam. Prin urmare, sfantul Nectarie nu si-a pierdut credinta, nu s-a smintit inaintea lui Dumnezeu, n-a gandit ca Dumnezeu l-a parasit in mijlocul celor rai, ci a primit sa patimeasca.
…Asa si tu sa biruiesti sminteala si sa te daruiesti lui Dumnezeu

Mantuitorul ne spune:

„Fericiti cei saraci cu duhul, fericiti cei prigoniti pentru dreptate…, …Şi vor zice tot cuvantul rau impotriva voastra…”.

Iar la sfarsitul fericirilor spune:

„Bucurati-va si va veseliti ca plata voastra multa este in ceruri!”

Daca cineva nu este convins de acest adevar esential nu poate sa fie crestin autentic. Multi sunt crestini doar cu numele. Sunt prinsi de comoditatea vietii prezente si daca n-o au pe aceasta, se pierd. Dumnezeu, desigur ii mangaie si ii ingaduie, ca si cum le-ar spune:

„Vreti sa va simtiti bine? Simtiti-va bine!”

Dumnezeu ingaduie ispite pentru cei care au ravna sa-L urmeze pe Hristos. Sunt suflete care-L iubesc pe Dumnezeu, care au inlauntrul lor fierbinteala iubirii, a inchinarii si a slujirii lui Dumnezeu si de aceea rezista.

Toti suntem chemati sa pasim pe caile Lui, spre binele nostru. Sa-L iubim pe Dumnezeu din toti rarunchii nostri. Oricat de rau ni s-ar parea ca merg lucrurile, sa nu ne smintim, ci sa ne daruim lui Dumnezeu. Unui crestin Hristos intinde mana lui Petru scufundat in marenu-l este ingaduit sa oboseasca, sa cada in acedie, ca si cum nu poate sa se apropie. Toata lucrarea se dezvolta tainic, in inima. Amenintarile raman in afara noastra. Precum marea, deasupra careia suiera vantul, ridica valurile, dar jos in adancuri ramane linistita, ceva asemanator poate sa se intample si sufletului. In afara lumea poate sa se piarda, dar in adancuri sufletul este ancorat in Dumnezeu; care in chip tainic ii va sopti:

„Nu te teme, sunt aici, continua-ti calea, continua sa crezi in Mine, sa-Mi urmezi!”

Astfel, plata noastra va fi multa in ceruri.

HRISTOS SI SF. AP. PETRU PE MARE