A-L cunoaşte pe Dumnezeu şi a continua totuşi să-L cauţi –iată paradoxul dragostei sufletului, lucru luat în derâdere, ce-i drept, de cei satisfăcuţi mult prea uşor de formalismul religios, dar confirmat prin fericita experienţă a celor cu inima înflăcărată.

Un adevărat credincios este o ciudăţenie. El are o dragoste supremă pentru Cineva pe care niciodată nu l-a văzut; îi vorbeşte cu familiaritate, zi de zi, Unuia pe care nu-l poate vedea; el se aşteaptă să meargă în ceruri pe baza virtutilor Altcuiva; se goleşte singur de sine pentru a fi umplut de Altcineva; recunoaşte că a greşit pentru a putea fi socotit drept; se coboară pentru a fi ridicat; este cel mai puternic atunci când este cel mai slab; este cel mai bogat când este cel mai sărac, cel mai fericit când îi merge cel mai rău. El moare pentru a putea trăi; pierde pentru a putea câştiga; dăruieşte altora pentru a păstra pentru el. Vede nevăzutul; aude neauzitul şi cunoaşte necunoscutul.