luni, 28 februarie 2011

DECALOGUL TACERII

1. Taci, dacă nu ai de spus ceva valoros!
2. Taci, atunci când ai vorbit destul!
3. Taci, până când îti vine rândul să vorbesti!
4. Taci, atunci când esti provocat!
5. Taci, când esti nervos si iritat!
6. Taci, când intri în biserică, pentru ca Dumnezeu să-ti poată vorbi!
7. Taci, când pleci de la biserică, pentru ca Duhul Sfânt să poată imprima în mintea ta lucrurile pe care le-ai auzit!
8. Taci, când esti ispitit să bârfesti!
9. Taci, când esti ispitit să critici!
10.Taci, cât să ai timp să gândesti înainte de a vorbi!


sâmbătă, 26 februarie 2011




-Norvell Hardy (n. 18 ianuarie 1892, Harlem, Georgia, SUA; d. 7 august 1957, North Hollywood, California), cunoscut mai ales sub numele Oliver Hardy (sau Bran), a fost un actor şi regizor, devenit celebru în cuplul de comici Stan şi Bran.

-Arthur Stanley Jefferson (n. 16 iunie 1890, Ulverston, Cumbria Anglia - d. 23 februarie 1965), cunoscut mai ales sub numele Stan Laurel, a fost un actor şi regizor.


 Filme care m-au facut sa rad cu lacrimi
-clasicii Stan si Bran (cel in care sunt la restaurant si rad ca dementii timp de un sfert de ora pana te molipsesti si tu de pici pe jos)



 
CHIPUL-
 frumusete si urâtenie la îngeri si oameni

      Chipul, fata – obrazul, cum spuneau cei de demult – reprezintã proiectia exterioarã a interiorului.
Chipul omului poartã masca datã de duplicitatea creatã de pãcat în el. Chipul îsi capãtã adevãrata fatã, dincolo de urâtul si frumosul psiho-culturale (Chesterton deja a observat lucrul acesta în eseul "În apãrarea lucrurilor urâte") dar frumoasã spiritual, pe mãsura si în mãsura curãtiei (curãtirii, curãteniei) interioare.
chip de bãtrân athonitFrumusetea chipului este un opus al urâteniei si urâciunii pãcatului. Se vede aceastã frumusete mai ales la copii (în inocenta lor copilãreascã) si la bãtrâni; la bãtrânii satelor, curãtiti timp de o viatã în greutãti, necazuri, credintã simplã si nealambicatã. Dar mai ales se vede la alti "bãtrâni frumosi": cãlugãrii (kalos-gheros, bãtrân frumos – gr.). Se întâmplã sã vezi aceastã frumusete pe chipul unui Pãrinte Arsenie Papacioc sau a unui Pãrinte Teofil. Este o evolutie, pe mãsura despãtimirii si a unirii fiintei cu Hristos, de la chipul urât si duplicitar, la chipul frumos si, mai sus, la chipul strãlucitor, la chipul lui Hristos (pe ca mãrturiseste cuviosul Siluan Athonitul cã l-a vãzut pe fata unui mare duhovnic athonit) sau la chipul strãluminat de lumina dumnezeiascã (mãrturiile despre sfântul Grigorie Palama sau mãrturiile din Pateric: Arsenie 27, Pamvo 2, Sisoe 14, Siluan 12).
Monahii, cãlugãrii sunt "chipul îngeresc" si [chemati a fi] "împreunã-locuitori cu îngerii". Viata lor neîmpãrtitã, lupta cu patimile si duhurile, alegerea definitivã a pustiului ca si loc al comunitãtii, hrãnirea (nutrirea) mai mult din cuvântul lui Dumnezeu decât din pâine, adãparea mai mult din izvorul lacrimilor decât din "apa aceasta", toate acestea fac din ei cinul îngeresc.
Cãci si în îngeri, nu existã duplicitate interioarã. Îngerii buni, îngerii lui Dumnezeu, sunt totalmente atasati lui Dumnezeu, iar îngerii rãi, demonii, sunt totalmente opusi lui Dumnezeu (pentru cã îngerii ce au cãzut, având o cunoastere intuitivã, au stiut perfect ce fac).
Reiese astfel cã îngerii, chiar mai mult decât omul (pânã la judecata de pe urmã, când si omul va fi trecut prin foc si va rãmânea doar ceea ce e dincolo de duplicitate), îngerii deci au un chip al lor anume, care reflectã interiorul lor. Îngerii au chipuri frumoase, date de frumusetea Iubirii. Demonii au chipuri urâte, urâtite de ura lor neamestecatã!
Pe de altã parte, dacã acceptãm ideea unei înaintãri a îngerilor în bine si a demonilor în rãu (si, în fapt, înspre nefiintã, asimptotic, pe care nefericitii nu o vor atinge niciodatã), reiese si a anumitã transformare, specificã, a chipurilor lor. Rãmânând esential aceleasi, chipurile lor se lumineazã sau se întunecã dupã cum apartin unor fiinte aflate în evolutie sau, respectiv, în involutie spiritualã.
Chipul îngerilor este legat direct de fiinta lor si nu suferã din cauza vreunei tensiuni între idem si ipse, ca în cazul omului. Omul, supus (cât se lasã supus) curgerii timpului punctual (tic-tac, Chronos) se aflã în puterea acestui paradox al identitãtii. Tensiunea aceasta, tratatã astãzi filosofic si psihiatric îsi gãseste însã «iesirea» în credinta crestinã.
Dar si în viziunea crestinã introducem uneori paradoxuri, antinomii sau antiteze nepotrivite: eshatologie-istorie, ciclu liturgic sãptãmânal-ciclu liturgic duminical, kairos-hronos sau "trãim între deja si nu încã" (Oscar Cullmann). Aceastã din urmã expresie introduce o disociere si apoi o tensiune rationalã între timp si vesnicie, între eshatologie si istorie, între hronos si kairos. Or, odatã cu Întruparea Unuia din Sfânta Treime, odatã cu venirea Vesniciei în timp, schema teologicã rationalistã "tezã-antitezã ce asteaptã o sintezã" nu mai este valabilã. Pentru cã antinomia teologicã crestinã nu asteaptã solutia unei sinteze rationale, ci rezolvã antinomia prin credintã, în logica credintei, care se aflã la cu totul alt nivel, cel duhovnicesc, care nu poate fi decât foarte imperfect «fãcut vorbit» în afara antinomiei însesi (si care de obicei se cinsteste mai mult prin tãcere decât prin cuvinte).
Întruparea lui Hristos înseamnã fecundarea timpului de cãtre Vesnicie. Vesnicia stã acolo (aici: "Iatã, Eu stau si bat la usã"), în timp, si asteaptã ca noi sã "rãscumpãram clipa" (kairos – Ef. 5, 16). De noi depinde ca în fiecare clipã sã fim cu Vesnicia, ca din clipa noastrã sã irumpã – pentru noi si pentru cei din jurul nostru – lumina si frumusetea.

Iulian Nistea   (publicat în revista de spiritualitate Ekklesia).

DUHOVNIC SI UCENIC

Ce este duhovnicul si cine poate sã fie duhovnic?
Domnul nostru Iisus Hristos a dat puterea legãrii si dezlegãrii pãcatelor dupã Sfânta Sa Înviere, chiar în ziua Învierii Sale, zicând cãtre ucenicii sãi: "Luati Duh Sfânt! Cãrora veti ierta pãcatele, vor fi iertate, si cãrora le veti tine, vor fi tinute" (In. 20, 22-23). Prin aceasta a împlinit Domnul Hristos o fãgãduintã pe care a dat-o mai întâi Sfântului Apostol Petru, când i-a zis: "Si-ti voi da cheile împãrãtiei cerurilor, si oricâte vei lega pe pãmânt vor fi legate si în cer si oricâte vei dezlega pe pãmânt vor fi dezlegate si în cer" (Mt. 16, 19). Apoi, tot în Sfânta Evanghelie de la Matei avem o fãgãduintã datã de Domnul Hristos ucenicilor Sãi, când le-a zis la fel: "Oricâte veti lega pe pãmânt vor fi legate si în cer si oricâte veti dezlega pe pãmânt vor fi dezlegate si în cer" (Mt. 18, 18), iar fãgãduinta aceasta a împlinit-o în ziua Învierii Sale. Deci, în lumea aceasta existã oameni pe care Domnul Hristos i-a rânduit sã fie iertãtori de pãcate. Pentru a primi cineva iertarea pãcatelor trebuie sã meargã la oamenii lui Dumnezeu, hotãrâti pentru iertarea pãcatelor. Iar ca sã poatã primi iertarea pãcatelor, în conditiile în care merg la duhovnic, trebuie sã-si mãrturiseascã pãcatele, sã se mãrturiseascã în primul rând pe ei însisi ca pãcãtosi, sã-si recunoascã partea de vinã, în aceasta fãcând o dovadã cã recunosc cã au gresit înaintea lui Dumnezeu si cã sunt vinovati înaintea lui Dumnezeu si cã doresc sã fie iertati de pãcatele pe care le-au fãcut. Preotul care primeste mãrturisiri de pãcate si care are puterea iertãrii pãcatelor se numeste preot duhovnic; se numeste duhovnic, spre deosebire de preotul care nu este duhovnic si care n-are aceastã calitate de a asculta spovedanii si de a da iertare de pãcate. Duhovnicia nu se dã o datã cu hirotonia, ci se dã printr-o rânduialã numitã hirotesia de duhovnic. Preotul primeste puterea iertãrii pãcatelor si primeste calitatea de ascultãtor de mãrturisiri. Acesta este duhovnicul din punctul de vedere al dreptului bisericesc si din punctul de vedere al situatiei lui fatã de cei care nu au aceastã situatie, chiar preoti fiind.
Ce înseamnã sã fii ucenic?
Sã fii ucenic înseamnã sã te lasi îndrumat si modelat. Asta-i situatia de ucenic: sã te pleci cu mintea, sã nu stii tu mai multe decât cel care te îndrumeazã. Sã faci ceea ce a zis Domnul Hristos: sã mergi pe urmele Lui, sã-l urmezi pe cel care te îndrumeazã. Sfântul Apostol Petru, de pildã, la Pescuirea Minunatã, a zis cãtre Domnul Hristos: Toatã noaptea ne-am trudit si n-am prins nimic, dar pentru cuvântul Tãu arunc mreaja în mare si pentru cã zici Tu" (Lc. 5, 5). Asta înseamnã sã fii ucenic. De aceea a putut fi Sfântul Apostol Petru ucenic, pentru cã s-a plecat cu mintea. Pãrintele Arsenie Boca zicea cã noi avem mintea care discutã cu Dumnezeu, în loc sã se supunã fãrã discutie. O astfel de minte avea Sfântul Apostol Petru la Cina cea de Tainã, când a zis: "Doamne, Tu sã-mi speli mie picioarele?" Si a auzit de la Domnul Hristos: "Ceea ce fac Eu acum tu nu întelegi, dar mai târziu vei întelege" (In. 13, 6-7). S-a împotrivit mai departe si atunci a zis Domnul Hristos: Dacã nu te voi spãla, nu ai parte cu Mine" (In. 13, 8). De unde întelegem cã ucenicia este plecare de minte. Dacã nu te pleci cu mintea, dacã stii tu mai bine, dacã ai tu opinii care te scot de sub ascultarea fatã de duhovnic, în cazul acesta sau duhovnicul nu-i duhovnic, sau ucenicul nu-i ucenic. Sau amândouã.
 
Arhimandritul
Teofil Pãrãian

fragmente duhovnicesti....

-Când auzi pe cineva fãcându-te tobã de ocãri si blestem, nu te pripi cu mintea si nu sãri cu gura, rãspunzându-i ce nu trebuie. Nu-l întreba pe el: de ce mã ocãrãsti, ci întreabã-te pe tine oare de ce mã ocãrãste omul acesta? în orice caz, rãspunde ca David: pentru pãcatele mele Domnul i-a poruncit sã mã ocãrascã si sã mã blesteme; dar nãdãjduiesc, pentru nãpãstuirea ocãrii, mila lui Dumnezeu.

 -E de stiut cã pentru a scoate un gând rãu din mintea cuiva, trebuie sã i-o învãlui de foarte multe ori cu cuvântul bun, ca s-o izbãvesti din robia gândului strãin. Asta-i calea cea mai lungã: de la urechi la inimã. 

-încercãrile nu-s pedeapsã, ci scoalã, luminã pentru minte si milã de la Dumnezeu. Cã le simtim ca suferinte? De nu le-am simti ca atare, n-am învãta nimic. Precum plãcerea e dascãlul pãcatelor, asa durerea e dascãlul întelepciunii; iar din odihnã, pânã acuma n-a iesit ceva de folos.

-Dumnezeu vrea sã ajute pe toti, dar nu toti primesc purtarea Sa de grijã. Asa se face cã sunt si oameni pãcãtosi care n-au necazuri. Pe acestia i-a lepãdat Dumnezeu.

-Nu fericiti pe cei ce nu au necazuri în lumea aceasta. Cãci, cunoscându-i Dumnezeu cã n-au minte sã-i înteleagã cãile, nu le rânduieste o îndreptare prin încercãri în lumea aceasta, ci osândã în cealaltã. Iatã de ce: Dumnezeu preamilostivul, chiar si când osândeste la iad tot milostiv se dovedeste si ca un mai-nainte stiutor din veci a toate, nu le trimite necazuri pe potriva pãcatelor lor, cãci mândria lor cea peste mãsurã de mare nu rabdã nicidecum umilirea încercãrilor. Dimpotrivã, încercarea lui Dumnezeu de a-i spãla prin necazurile cele fãrã de voie, lor li s-au întoarce tocmai pe dos. Cãci ei, iubind mai tare mândria si slava desartã a vietii acesteia, decât smerenia si supunerea lui Dumnezeu, tocmirea nebunã a mintii lor îi aruncã în deznãdejde, din care fac cel mai mare si mai pe urmã pãcat în lumea aceasta: sinuciderea, omorârea de sine. Ori toate celelalte pãcate, ce le-ar face omul, adunate la un loc, sunt mai mici decât acesta singur. De aceea, din milostivire mai presus de întelegere pentru multimea neputinte lor, nu-i bagã Dumnezeu în cuptorul smereniei cã nu rabdã neghina o probã ca aceasta, si vor merge la osânda cea mai mare, ca ucigasi de sine. "Deci dacã cineva, pãcãtuind în chip vãdit si nepocãindu-se, n-a pãtimit nimic pânã la moarte, socoteste cã judecata lui va fi fãrã milã acolo" (Sf. Marcu Ascetul, Filocalia I). 

Trebuie sã ne plecãm întelepciunii atotstiutoare a lui Dumnezeu, care în tot ce face, urmãreste înteleptirea noastrã, ori pricepem, ori nu pricepem aceasta. Când plecãm capul si vrem si noi ce-a vrut Dumnezeu în clipa aceea cãpãtãm linistea sufletului, orice ar fi dat peste zilele noastre.

-Dumnezeu nu te-a pãrãsit, chiar dacã pe ecranul mintii tale au apãrut gânduri si imagini de hulã împotriva lui Dumnezeu si te vezi în imposibilitatea de a te mai ruga chiar rãbdarea însãsi a rãzboiului e ultima ta rugãciune.


-Vicleanul are douã feluri de momele, dupã iubirea omului, care înclinã, fie spre pierzare, fie spre mântuire. Este si o "ispitã a mântuirii" în care au cãzut multi înselati, zicând cã-s mântuiti, când de fapt ei n-au sãvârsit nici alergarea si nici dupã lege n-au luptat. Este si ispita sfinteniei, este si ispita misiunii sau a trimiterii de la "Dumnezeu", precum este si ispita muceniciei. în toate aceste ispite cad cei ce ocolesc osteneala, mintile înguste, care spun cã nu mai au nimic de fãcut, decât sã creadã si sã se socoteascã a fi si ajuns sfintenia, misiunea, mucenicia si celelalte nãluci ale mintii înselate.

Cãrarea împãratiei
35 de fragmente definitorii
   -
Selectie de Pr. Ioan Velcherean

joi, 24 februarie 2011




Dacă ţi-ai îngropa bulbul inimii în pământ, ce fel de flori ar răsări: crini sau mătrăgună ?




Confesiunea unui scriitor şi medic
- fragmente -
Multe din lucrurile pe care îmi cereţi să vi le destăinuiesc sunt nu numai fără putinţă de împărtăşire, dar îmi sunt chiar mie misterioase. Deşi ale mele, le simt inaccesibile.

Versurile mele cu caracter religios sunt mai puţin chiar decât o aluzie la aceste realităţi tainice, aşa cum o hartă arată linii în loc de munţi reali ori ape şi traduce în cifre cotele înălţimilor. Nu ne vom putea înţelege decât prin simpatie şi identitate de experienţe lăuntrice.

Îmi cereţi să vă spun ceva despre credinţă, măcar despre credinţa mea ?

M-am născut pe ţărmuri de ape mari şi m-am trezit ştiind să înot. Vă pot desluşi toate felurile de a înota, dar despre înot în sine nu v-aş putea articula un singur cuvânt valabil. Cum v-aş putea învăţa acea împletire deplină a trupului cu apa, acel instinct definitiv de siguranţă care face din scufundare o plutire, acel ritm de respiraţie mlădiată pe val, cu deschiderea pieptului într-un unghi pe care nu l-ar putea determina nici o mecanică din lumea aceasta?...

Mă întrebaţi despre credinţă şi expresia ei lirică ? Despre artă şi credinţă ?...Vă voi răspunde că în ce priveşte înotul, cu cât gesturile în apă sunt mai mari şi mai gălăgioase, cu atât înotătorul e mai slab, mai nesigur, aproape de înecare. Neştiutorii, începătorii fac cele mai dezordonate, zgomotoase şi grandilocvente gesturi cu braţele şi picioarele… Înotul perfect se face fără opintiri, e ne-simţit… Pluteşti, aproape cufundat întreg în apă, abia mişcând… Astfel e înotul de fond, înotul serios, în mare şi ocean.

Credinţa cea adevărată e aşijderea acestui instinct de tăcută şi lină plutire, e la fel cu acea nesfielnică predare în puterea apelor, de cufundare şi ameninţare, graţie harului unei respiraţii tainice, graţie unei inspiraţii de aer pe care-l sorbi o clipă, de sus, ca să-l duci cu tine la fund… Credinţa e un instinct de ritm şi  orientare care nu se poate deşuruba în cuvinte, oricât de măiestre.


După mine, iertaţi-mă, poeziile noastre religioase, aceste gesturi verbale, sunt tot atât de departe de adâncul credinţei cum sunt departe de înotul adevărat bălăcirile copiilor într-o băltoacă până la glezne. Când sunt într-adevăr mari şi sfâşietoare, gesturile de artă pot fi cel mult mărturia unui dramatic înec, cum s-a întâmplat cu toţi romanticii. Legăturile între artă şi credinţă sunt vechile legături de pură dependenţă. Arta nu a relevat. Arta a slujit totdeauna credinţa, de-a lungul tuturor religiilor. De când însă arta s-a emancipat, de când arta a devenit ea însăşi o religie, care cere credincioşilor săi să o slujească numai pe ea, să ţie numai ritul  şi formele ei, de atunci nu se mai poate sluji drept la doi domni. Cine vrea să facă artă pură trădează credinţa cea pură. Adevărata inspiraţie religioasă, care mai poate împreuna arta şi credinţa, a rămas numai rugăciunea… Dar şi rugăciunea supremă se rosteşte , cum ştiţi, muţeşte… cu buzele sufletului.

Mi-am revăzut zilele astea versurile, mărturiile conştiinţei mele religioase, care mă târăsc azi în faţa dumneavoastră, ca înaintea unui tribunal. Nu refac aici procesul pe care l-a intentat eu singur poeziei mele, nici procesul conştiinţei mele literare, care a alunecat ca bila pe marginea ruletei şi aleargă încă şovăind, în faţa cărui stil şi forme să se oprească definitiv…  Vreau să apuc altă cale de data asta, să pătrund mai de-a dreptul şi mai adânc, pentru dumneavoastră, în firea problemei şi să desluşim împreună, dacă se poate, temeliile neclintite ale credinţei, deasupra cărora se alcătuiesc şi se petrec jocurile de la suprafaţa noastră.

Eu socotesc credincioşia o însuşire organică, o cristalizare specială a vieţii noastre. Desigur,  e mult mai greu de stabilit tipurile şi categoriile în ordinea spirituală, decât în cea psihică şi în cea biologică. Muşchii, oasele, capacitatea pulmonară, indicele vital, reacţiile nervoase, mi cile şi marile pasiuni, facultăţile cu care ne naştem, toate ne dau anume tăietură, ne imprimă anume forme biopsihice şi ne încadrează în anumite tipuri, mai mult sau mai puţin fericite. Aţi auzit de cele două tipuri elementare ale omului la care s-au oprit învăţaţii: unul, tipul picnic, mic, şi celălalt tipul atletic. Între ele se aşază toate celelalte, corcituri.

Spiritului i-aş recunoaşte, între altele, măcar  două calapoade, două caractere: credincioşia şi necredincioşia – picnismul şi atletismul spiritual. Cu o întreagă gamă de amestecuri între ele.

Credincioşia e de aceeaşi natură morală cu caracterul. Căror structuri biologice şi psihice li se incorporează aceste structuri spirituale, de credincioşie şi necredincioşie, nu ştiu dacă se va cunoaşte vreodată. Eu mărturisesc aceste lucruri ca pe nişte fantezii de ale mele, deşi le simt sau le presimt ca foarte reale.

N-am nici un merit că m-am născut aşa! Caut în tot trecutul meu şi nu găsesc nici o întâmplare care să mă ducă zilnic la credinţă, nici o nenorocire care să mă răstoarne, nici o suferinţă care să mă întoarcă cum întorci o mănuşă, nici un foc alchimic care să mă topească şi apoi să mă transmute în alt metal. Dacă am încetat uneori de a crede, am făcut-o liniştit, aşa cum mi se întâmplă deseori să uit a respira când sunt prea plecat asupra unei lucrări. Dar numaidecât nevoia de aer îmi dilată pieptul, fără ştirea şi voia mea. M-am născut, cred, un tip credincios, organic credincios, şi îndrăznesc să spun credincios chiar dacă nu aş fi religios. Dumnezeu este simplu pentru cine-l  prinde dintr-odată…

Departe de mine de a socoti credincioşia ereditară.

Dar cei mai mulţi dintre noi ne naştem în chip normal tipi credincioşi, şi numai educaţia modernă, faustiniană, ne abate de la tipul primitiv…

Sunt născut la ţară, ceea ce socotesc că e cel mai mare noroc din viaţa mea. Părinţii mei, oameni simpli, au fost pioşi, de o credinţă neabătută de nici o clipă de şovăire sau de îndoială. Practicanţi moderni, fără habotnicie, religia a fost însă pravila, enciclopedia vieţii lor practice. În casa noastră s-a citit mult, mai ales cărţile religioase şi rituale.

Trăiam însă o viaţă autentic rurală, ritmată de anotimpuri, poruncită de natură, înseilată pe datini şi străvechi obiceiuri. Trebuie să vă mai spun că nu am avut preoţi în familie.

Cât pot descoperi eu însumi înapoi, aproape dincolo de orizontul amintirii, mă văd un copilaş stând singur într-o poiană cu flori sălbatice, la marginea unei gârle… nu e nici o poezie, nici o poză… E adevărul. Sunt singur, în fundul grădinii noastre de câteva pogoane, care mi se părea atunci uriaşă… Stau pe un mal cu flori şi mă uit în zare. Şi simt şi acum fericirea acelei singurătăţi copilăreşti plină de o mare, de o nespusă, aş zice de o mistică aşteptare. Aşteptam de atunci ceva ce aştept şi acum, ceva care să-mi împlinească un dor nehotărât, şi aşteptam cu siguranţa, atunci, că va veni… Mă simţeam, mă credeam predestinat. Mi se spunea că m-am născut cu căiţă pe cap, că voi avea noroc… Mama mă adora, surorile mă iubeau, pentru toţi eram o minune. Eram un copil de cel mult trei ani, stam copăcel între flori de in sălbatic, cu un cer albastru deasupra, cu un şir de munţi albaştri în fund, visam cu ochii deschişi la soartă şi eram fericit de aşteptare. Ce aşteptam ? Îngeri, pe Dumnezeu şi pe Sfântul Petre, pe Sfânta Duminică din basmele cu care mi-era capul împuiat ? Era, desigur, în acel copilaş cârlionţat o copie, ceva împrumutat şi de la Făt-Frumos din poveste, aur, arme, cai, tărâmuri de dincolo. Dar era de atunci în mine o siguranţă că are să mi se izbândească un vis pe care nu-l formulam şi pe care nu l-am formulat niciodată.


Dar ceea ce cred că a ajutat la întărirea unui temperament cu care m-am născut şi care n-a fost prea contrariat de împrejurări a fost traiul de la ţară, din prima copilărie: datinile, care se împleteau pe cununa anului şi pe care le aşteptam şi le practicam ca pe nişte mari şi de preţ spectacole. Teatrul nostru cel mai scump era liturghia şi serviciul religios din fiecare Duminică şi sărbătoare, mai ales după ce descoperisem sensul ascuns al tuturor gesturilor şi aluziilor liturgice. Mai desfătătoare decât orice gală de operă din câte am văzut de atunci încolo, mi-au rămas pentru totdeauna deniile Paştilor, cu marea şi minunata Vinere, când cântam prohodul.
 (…)

Aşteptarea aceea sigură şi neistovită cu care mi s-a deschis zarea copilăriei mele, care îmi va închide orizontul vieţii de aici, este cred aşteptarea lui Dumnezeu, care, deşi ascuns, nu-mi este necunoscut. Îl aştept. Şi suprema aventură cu care se izbândeşte visul şi basmul unei vieţi este că are să vie.
(Vasile Voiculescu -  Gânduri albe,
Editura Cartea Românească, 1986)

Gânduri alese
Bucură-te!
Studiul bucuriei - analiza ei în opoziţie cu durerea. Durerea e palpabilă, accesibilă, fizică, o localizezi în mână, în picior. Bucuria e cel mai mare mister sufletesc… Nu o simţi nicăieri şi e în tine. Durerea vine din afară, pe calea văzduhului şi a intemperiilor, se hrăneşte cu spaţii, se adapă cu timp. Bucuria vine dinăuntru şi-ţi umple fiecare celulă cu osanale. Bucuria e fără motiv lumesc şi e cel mai înalt extaz al omului.

Durerea e un val, bucuria – marea…

Durerea e pârghia vieţii.
Apasă cu un capăt, dar cu celălalt ridică.

Bucuria e o minune neştiută şi nefolosită de om. Noi o întrebuinţăm ca cineva care nu ar şti să zboare cu aeroplanul şi s-ar mulţumi să alerge cu roţile, dar pe pământ.


Dacă ţi-ai îngropa bulbul inimii în pământ, ce fel de flori ar răsări: crini sau mătrăgună ?

Cugetaţi în ceasurile vii ale vieţii, nu amânaţi cugetările tocmai pentru ora morţii. Căci atunci nu mai puteţi avea gânduri, ci, ca într-un apocalips al propriei vieţi, vedenii şi descoperiri.

Ca să fii plin de toate bucuriile şi durerile lumii, urmează pilda vioarei: goleşte-te de tot ce eşti tu, scobeşte-ţi tot miezul egoismului, aşa ca înăuntru să circule, ca un aer, sufletul universal.

(Vasile Voiculescu – Gânduri albe,
Editura Catea Romîneascã, 1986)

Emblema sf Antim Ivireanul

Emblema Sfântului Antim Ivireanul Această emblemă se află sculptată la Mănăstirea Antim din București, deasupra ușii de la intrare, sub pisanie. Emblema este alcătuită dintr-un melc încadrat de o cunună de lauri și având în partea superioară o stea. Melcul este simbol al credinței și smereniei. El reprezintă sărăcia, căci toată averea sa este purtată în spate, sub cochilie. De asemenea melcul mai simbolizează tăcerea, el nu produce nici sunet, spre deosebire de alte animale. O a treia însușire este aceea că, atunci când plouă, el se înalță cu ușurință deasupra apei. Se poate spune că melcul este imaginea perfectă a călugărului. Ca și melcul, călugărul trebuie să fie sărac, el depune un jurământ al sărăciei depline, trebuie să iubească tăcerea și să se înalțe la Dumnezeu prin rugăciune fierbinte, însoțită de lacrimi.

luni, 21 februarie 2011


E normal să vrem oameni duhovniceşti printre noi, preoţi cu har, monahi îmbunătăţiţi, ierarhi dumnezeişti ca Ioan Gură de Aur, dar trebuie să fim conştienţi că sfinţii pot comunica cu noi la fel de real şi de profund ca şi cei din jurul nostru.
Cât de minunat lucrează Maica Domnului în viaţa unui creştin! Cât de concret ne ajută! Cât de mult ne încurajează! Cine nu vorbeşte cu ea? Cine nu i-a cerut ajutorul?
E plină Biserica de sfinţi, iar noi ne plângem că nu mai avem oameni cu har printre noi.... Dacă am ţine legătura cu sfinţii şi cu Maica Domnului prin rugăciune, atunci viaţa duhovnicească a membrilor Bisericii ar arăta astfel azi. Ar apărea mulţi mai mulţi oameni duhovniceşti.     

Să luam ca model de trăire pe Hristos şi viaţa lui întreagă, plină de fapte mari şi de minuni, pe Maica Domnului, cea care este mai curată şi mai sfântă decât toţi îngerii din cer, şi pe sutele de mii de sfinţi care ne-aşteaptă blânzi în icoană să le cerem ajutorul.

Fii intotdeauna asa cum ai dori sa fii in clipa sfarsitului tau

Cine vrea sa-L primesca pe Hristos in inima sa, acela trebuie sa se curete printr-o pocainta adevarata! Sa cunoasca din legea lui Dumnezeu pacatele sale si sa le curete prin pocainta, dar mai ales sa ceara iertarea lor de la Dumnezeu si atunci va veni la el Hristos, Fiul lui Dumnezeu, cu Evanghelia Sa si-i va da nu o mangaiere a lumii acesteia, ci una pe care lumea nu o poate primi. Sa ne pocaim si noi si sa ne socotim vrednici de orice: si Hristos Dumnezeu, ca un iubitor de oameni, ne va invrednici de mila Sa; caci El priveste spre cei smeriti si le da lor harul Sau.
Omul are numai o inima: cand ea cauta pe cele vremelnice, atunci uita de cele vesnice; iar cand se intoarce spre cele vesnice si se adanceste in ele, atunci uita de cele vremelnice si nu-i pasa de ele.
Doua feluri de griji: fata de cele vremelnice si fata de cele vesnice, doua feluri de iubire, fata de cele vremelnice si fata de cele vesnice, nu pot fi in inima. Neaparat va precumpani una din cele doua: sau cele vremelnice, sau cele vesnice.
Moartea pe nevazute umbla dupa om. Ea il ajunge pe el acolo unde el nu a asteptat-o niciodata; il ajunge cand el nici nu s-a asteptat; il ajunge astfel cum nu s-a gandit niciodata.
Deci fii intotdeauna asa cum ai dori sa fii in clipa sfarsitului tau. Cugeta la acest lucru, ia aminte la tine insuti si nu vei vrea nici cinste, nici slava, nici bogatie, nici alte privilegii si desfatari ale lumii. Gandeste-te ca vei muri astazi sau maine; atunci toata desertaciunea va pieri din inima ta.
Ce folos are din cinste, slava, bogatie si privilegii aceia care a ajuns la sfarsitul vietii ? Da-i imparatie, da-i munti de aur, el nu le va da nici un fel de atentie. Un singur gand, o singura grija are el: cum sa plece de aici cu o nadejde de mantuire si de fericire.
Deci agoniseste-ti o astfel de intocmire si tu; fiecare zi sa o socoti ca este cea de urma zi a vietii tale si asteapta, ca Domnul te va chema. Cu o astfel de intocmire nimic in lumea aceasta nu iti va parea atragator si daca vei sta mereu la aceasta straja si vei veghea, apoi vei avea un sfarsit bun.
Deci acum, in timpul vietii pamantesti, coboara-te des cu mintea in iad, ca sa nu te cobori acolo cu trupul si cu sufletul pentru vesnicie.
Sfantul Tihon, episcop de Voronej

sâmbătă, 19 februarie 2011

 „Să vă întăriţi convingerea în credinţă încât să fiţi gata să vă puneţi capul pe butuc, dacă timpul o va cere”. Parintele Arsenie Boca
"Nu ne dăm seama ce minune reprezintă viaţa. E o minune faptul că suntem purtaţi pe un Glob imens, care se învârteşte de veacuri în haos. Existenţa însăşi e plină de atâtea minuni: florile, copacii, frunzele. Ce minune e să trăieşti! Sentimentul acesta de plenitudine, de bucurie, întregeşte pe om. E sentimentul de graţie pe care ţi-l dă şi iubirea. Oamenii însă, nu-l simt pentru că oamenii se află azi în pragul nebuniei."  Constantin Brancusi

vineri, 18 februarie 2011

Psalmul 50 si iertarea....

     Pe parintele Nicodim Bujor l-am vazut pentru prima data la manastirea Cernica , vara trecuta.
Auzisem povestiri despre sfintia sa cum ca este un parinte deosebit...Insa eu , sunt Toma necredinciosul. Daca nu vad sau.... macar sa ,,cercetez,, nu cred tot ceea ce se spune.
Asa ca,  de cum am auzit de venirea sa la manastirea Cernica , am vrut sa il vizitez si totodata sa ma conving pe mine insumi.
Am un prieten care lucreaza la manastire si fiind mai apropiat de parintele ,mi-a zis intr-o zi:
,,Haideti mai si voi sa il vedeti pe parintele Nicodim!,,
Am mai luat cativa prieteni si am plecat impreuna toti.
Imi doream sa il cunosc  mai ales ca auzisem  , ca este un duhovnic ,, cu har,,.
 Oare cum o arata un duhovnic cu har? Imi puneam tot felul de intrebari si bineanteles aveam emotii... Imi imaginam ca are o fata luminoasa , ca cine stie ce o sa mi zica de cum ma voi infatisa inaintea sfintiei sale si credeam ca de cum voi intra o ,,sa vada prin mine,, tot. Aberam de emotie...
Am ajuns intr-un sfarsit.
   Parintele era pe prispa, intr-un scaun cu rotile alaturi de un alt calugar, o doamna si o pisicuta :)...M-am aplecat sa i-au binecuvantare zicand cu frica:
..,,Sarutmana parinte!...,,
Slabit,  insa nu cu duhul si cu credinta parintele mi-a raspuns binecuvantandu-ma:
,,Iertati-ma! Dumnezeu sa va binecuvanteze!,,
Acest ,,iertati-ma ,, mi s-a parut cel mai smerit raspuns pe care eu, nu eram prea vrednica sa il primesc. Aveam un nod in gat mare cat toate zilele...Parintele nu putea sta de vorba, asa ne-a spus doamna ,  insa  am cerut daca se poate , sa il plimbam noi cu scaunul de la un capat la altul al coridorului. Fiecare pe rand..
... am asteptat cu nerabdare. Ma simteam de parca intram sa ma spovedesc.
De cate ori trecea cu scaunul pe langa noi, ( chiar si de cinci ori , de zece ori, de cate ori trecea ...) parintele Nicodim, spunea incetisor...,,sa ma iertati, sa ma iertati...,,
Cuvintele astea mi se pareau ca o sulita....Ma gandeam:
,,Parinte, noi am venit ca dvs sa ne iertati si sa va rugati pentru noi ...si dvs? va cereti iertare noua? Cu ce ne-ati gresit?,,
Ma gandeam ca poate...poate  isi cere pentru ca nu poate discuta cu noi....In sfarsit ....
Mi-a venit si mie randul . Ma bucuram  ca pot si eu sa fac o fapta buna  si plus de asta ma gandeam ca parintele poate poate imi va zice un cuvant de folos.
Chiar daca taceam  simteam de parca discutam cu sfintia sa. Era o liniste care comunica. La un moment dat parintele a inceput sa vorbeasca. Initial, nu am inteles.... am crezut ca mi cere ceva . Nu. Se ruga....
Spunea din psaltire: ...
  
,,Miluieste-ma, Dumnezeule, ....................
dupa mare mila Ta,......................
si dupa multimea indurarilor Tale, sterge faradelegea mea.........................
Mai vartos ma spala de faradelegea mea si de pacatul meu ma curateste. .......................
Ca faradelegea mea eu o cunosc si pacatul meu inaintea mea este pururea.................
Tie unuia am gresit si rau inaintea Ta am facut,
ca sa fii indreptatit intru cuvintele Tale si sa biruiesti cand vei judeca Tu....................
Ca iata intru faradelegi m-am zamislit si in pacate m-a nascut maica mea.
Ca iata adevarul ai iubit; cele nearatate si cele ascunse ale intelepciunii Tale, mi-ai aratat mie................... Stropi-ma-vei cu isop si ma voi curati; spala-ma-vei si mai vartos decat zapada ma voi albi.................. Auzului meu vei da bucurie si veselie; bucura-se-vor oasele mele cele smerite
. Intoarce fata Ta de catre pacatele mele si toate faradelegile mele sterge-le................
Inima curata zideste intru mine,
Dumnezeule si duh drept innoieste intru cele dinlauntru ale mele.................
Nu ma lepada de la fata Ta si Duhul Tau cel sfant nu-l lua de la mine...............,,

 Nu pot sa va descriu in cuvinte ceea ce am simtit...Pana acum psalmul 50 mi se parea o rugaciune simpla, insa rostita din gura parintelui , mi s-a parut cea mai frumoasa rugaciune de umilinta....cel mai frumos psalm.
Nu m-am mai putut stapani...am inceput sa plang...
Una dintre prietenele  cu care m am dus, m-a vazut si  a venit si ea langa noi...I-am facut semn sa asculte...a inceput si ea sa planga....Taceam , plangeam si ascultam....L-am plimbat impreuna...eu de o parte, ea de cealalta, de la un capat la altul al coridorului de chilii. Erau lacrimi de bucurie . Paintele ne spusese ravnitul cuvant de folos...

Si acum imi rasuna in minte vorbele sale simple:...,,Iertati-ma, iertati-ma....,,...
Acum si eu scriu , ceea ce atunci trebuia sa rostesc ...,,iertati-ma parinte Nicodim....si rugati-va pentru noi...,,

“Cum să mă rog? Nu ştiu cum să mă rog…” – ne raspunde Parintele Rafail Noica

RUGACIUNEA CEA MAI SIMPLA SI DUMNEZEUL NOSTRU MATERN

“Ziceam la început că rugăciunile noastre frumoase pe care ni le-a dat Biserica: acatiste, paraclise, toate slujbele noastre, culmea culturii noastre – Liturghia, în care ne întâlnim cu Însuşi Dumnezeu, Însuşi Hristos in forma Acelui Trup şi Sânge pe care noi Le-am jertfit şi pe care El ni Le dă, ca să ne mântuim de păcatul de a-L jertfi – toate rugăciunile sunt vrednice. Dar, tot pe post de “filocalie”, v-aş propune rugăciunea cea mai simplă care poate – şi trebuie – să devină starea noastră constantă. Când am zis cuvântul ăsta, cândva într-o întrunire cu tinerii în Anglia, la sfârşit o femeie m-a întrebat: “Totuşi, eu cum să mă rog? Eu nu ştiu cum să mă rog!“. Şi mi-a venit răspunsul ăsta pe care vi-l zic şi vouă: “Pai, spune asta lui Dumnezeu“. Şi e rugăciune. Nu ştii cum să te rogi? Spune-I lui Dumnezeu: “Doamne nu ştiu cum să mă rog! Tu spune-mi” Şi pe “baza” asta continuaţi voi. Continuaţi voi: ce vă doare, ce năzuinţe aveţi…
Spuneam deunăzi cuiva: diferenţa dintre rugăciune şi cârtire este că în cârtire îl lăsăm pe Dumnezeu în afară. Dacă ai cârti spunând “Doamne, de ce aşa şi pe dincolo?“, deja ar deveni rugăciune. Poate Dumnezeu o să-ţi împăciuiască inima îndurerată pentru care cârteşti şi păcătuieşti şi atunci o să poţi să-I spui lui Dumnezeu: “Mulţam, Doamne, acuma iartă-mă că am cârtit, dar mulţumesc că m-ai impaciuit!” Şi continuaţi aşa!
(…) Uneori, spune şi Sfântul Pavel, [este câte] o rugăciune în care noi nu ştim ce să cerem sau pentru ce să ne rugăm şi Duhul Lui Dumnezeu ne ajută cu suspinuri negraite. Suspinuri pe care noi înşine nu ştim de ce [le avem]: ceva doare, de ceva avem nevoie… Făcătorul nostru ştie ce vrem!
Aşa cum mama cu pruncul nou născut ştie… M-am uimit de multe ori [când] tinerele de vârsta mea deveneau mame şi, cu pruncul în braţe – pruncul plângea, “zbiera”… Şi la un moment dat mama zice: “A, i-e foame, iertaţi-mă”. Pleacă şi hrăneşte pruncul, îl alăptează. După care, iar “zbiara” pruncul, şi mama: “Il doare ceva!” Şi-l întoarce pe faţă, pe dos, nu-stiu-ce, pana la urma, ii “ghioraia” stomacul – si… se potoleste pruncul. Şi pe după aia, iar zbiera pruncul. Şi zice mama: “A, vezi! Face capricii!” O, mămică, de unde ştii tu toate astea? Eu n-aud decat un prunc care zbiara! Dar poate c-o inteleg mai mult acum pe mama, ca de când m-am făcut duhovnic am devenit şi eu mamă într-un fel. Dar Dumnezeu dă intuiţie mamei sa inteleaga. Pruncul nu stie decat sa “să zbiere” când nu i-e bine. Si mama stie ce trebuie sa faca. N-are nevoie ca pruncul să facă un tratat de filozofie ca să ştie cum să acţioneze :-)
Dumnezeu care a făcut mama, Dumnezeu care “a inventat” mama, El este mai… Mama decat orisicine... Si suspinurile noastre negrăite, ba şi… nesuspinurile noastre, le aude Dumnezeu şi le adună în vistieriile Lui. Si ştie să ne răspundă! “Filocalia” este: Hai, să facem aceste suspinuri conştiente, să conştientizăm din ce in ce mai mult…
(fragment din conferinta de la Bucuresti din nov. 2002 a parintelui Rafail, “Pentru ce ne pregateste Filocalia“)

miercuri, 16 februarie 2011

Învăţături de la sihaştrii de sub stâncă :
Cine gustă din pustnicie nu se mai satură în veci

Zăpezile din munţi mi-au dat întotdeauna un sentiment al liniştei depline, dar când am ajuns la Schitul Pahomie, păşind pe frageda zăpadă şi privind înspre lăcaşul de-nchinăciune dăltuit în stâncă, primul gând care mi-a venit în minte a fost un crâmpei din Psalmul 50 al lui David: "...stropi-mă-vei cu isop şi mă voi curăţi, spăla-mă-vei, şi mai vârtos decât zăpada mă voi albi!". Cu aceste trăiri am cunoscut viaţa sihaştrilor de sub stâncă şi am înţeles ce mare răsplată îi aşteaptă în ceruri pentru înălţătoarele lor rugăciuni şi ascultări.



Când am ajuns la Schitul Pahomie, am trăit sentimentul că aici se termină lumea, şi nu m-am înşelat câtuşi de puţin, pentru că da, aici se termină lumea păcatului, lumea nepăsării, lumea ispitelor... şi-ncepe un alt fel de lume, o lume a rugăciunii, a ascultării, a ascezei. Liniştea desăvârşită de la schit, accentuată de albul imaculat al zăpezii, întăreşte senzaţia că aşa arată veşnicia. Pentru cine caută calea spre mântuire, acest tărâm al tăcerii poate fi darul cel mai de preţ, pentru că desăvârşirea în rugăciune începe prin ascultare şi descifrarea tainicei tăceri.



M-am oprit uimită lângă Izvorul Frumos, cel care vara te-nvăluie într-o fascinantă simfonie a apei care ţâşneşte din stâncă. Izvorul odinioară zgomotos acum era îngheţat şi rece, venind să intensifice parcă tăcerea aşezământului monastic. Doar viscolul se auzea în imensitatea munţilor, care veneau să întregească trupul bisericuţei din stâncă. Drumul înzăpezit şi greu de până acum s-a oprit într-o lume de vis. Nu era nici o suflare prin preajmă, o pace adâncă şi o eliberare de toată grija cea lumească făceau loc rugăciunii interioare, o rugăciune pentru care nu mai este nevoie de cuvânt. Când porneşti la drum spre astfel de locuri, trebuie să fii conştient de profunzimea nemărginirii şi să ai conştiinţa revelaţiei prin tăcere, şi nu prin cuvinte.



Lumina de la schitul de sub stâncă

Când am zărit bisericuţa ca un mugur care ţâşneşte din stâncă, am trăit sentimentul unei permanente Liturghii şi-n marea aceea de zăpadă proaspătă, de undeva, venea miros de smirnă şi tămâie. Rugăciunile pustnicilor din adâncul pădurilor îngheţate te fac să vezi lumina printr-o altă lumină, şi-atunci când miresme divine se împletesc în tainică rugăciune începi să desluşeşti tărâmul sacrului. Cine ajunge la Schitul Pahomie, cu siguranţă va avea aceste revelaţii. Cu fiecare treaptă ce urcă spre schit, simţi că te apropii mai mult de Dumnezeu, că ţi se ia o ceaţă de pe ochi şi ţi se limpezeşte privirea. Văzută din exterior, bisericuţa pare foarte mică. După ce te închini la iconostas, după ce te-ncarci cu o stare de bine ce nu poate fi definită în cuvinte, simţi binecuvântarea tuturor sfinţilor, alături de care Cuviosul Pahomie te mângâie cu tainic har şi bisericuţa aceea mică devine o imensitate de har şi lumină. Cine crede că fără lumina electrică nu se poate trăi se-nşală amarnic. Dacă o dată, o singură dată, ajungeţi să trăiţi puterea rugăciunii acolo, în lăcaşul de sub stâncă, veţi trăi sentimentul că aţi văzut cea mai puternică şi limpede lumină de pe pământ.



Vecernie la lumina lumânărilor

Când am ajuns la Pahomie, un călugăr tocmai bătea toaca de Vecernie. Au început să vină apoi unul câte unul, tăcuţi, cu capul în pământ, doar ei şi permanenta lor rugăciune. Era pentru întâia oară când trăiam o Vecernie la lumina lumânărilor. Slujba era mai presus decât orice simfonie, iar Harul Divin picura peste noi, ştergând cu desăvârşire toată grija cea lumească. În pacea aceea adâncă şi muzica îngerească, doar lemnele din sobă se mai auzeau trosnind, ceea ce făcea ca îngenuncherea să fie mai aproape de orice trăire ancestrală. Frumuseţea aceea exterioară, care te întâmpină la intrarea în schit, este întregită de fascinanta armonie spirituală din căsuţa de sub stâncă a Domnului. Abia după Vecernie mi-am îngăduit să schimb câteva cuvinte cu călugării, care, la fel de tăcuţi ca şi înainte de slujbă, se retrăgeau către chiliile lor.



Sihaştrii de la Schitul Pahomie se feresc să vorbească despre ei, dar după ce le câştigi încrederea îţi dai seama ce mare bogăţie sufletească ascund. În timp ce mâncam la trapeză, le-am surprins chipurile acelea curate, care emană o permanentă fericire. Au împărţit cu noi câţiva cartofi copţi şi dulceaţă de afine, asta era tot ce aveau, dar când ne-am ridicat de la masă, am trăit senzaţia celei mai copioase cine pe care am luat-o vreodată. Ce incredibile trăiri îţi dăruieşte viaţa trăită în post şi rugăciune!



Toţi voievozii au avut ca duhovnici şi sfetnici de taină călugări şi sihaştri

În singurătatea acestor locuri am descoperit cât de frumos este omul şi cât de buni am putea fi unii cu alţii. Cu fiecare cuvânt al monahilor, te mai îmbogăţeşti cu ceva. De ce oare în lume nu putem avea astfel de trăiri, de ce a trebuit să străbat cărările înzăpezite ale muntelui, pe o vreme ca asta, pentru a descoperi o frumuseţe care există în fiecare dintre noi? Toate doctoratele din lume pălesc în faţa înţelepciunii şi a frumuseţii umane pe care ţi-o dezvăluie întâlnirea cu aceşti fraţi care s-au retras în pustie, trăind în permanentă rugăciune. Călugării de la Pahomie sunt foarte tineri, dar generaţiile se succed de sute de ani şi-ntotdeauna creştinii îi caută atunci când dau de greu. Despre aceşti sihaştri, care se roagă pentru noi şi pentru păcatele noastre, părintele Ioanichie Bălan spunea într-una din scrierile sale: "Sihaştrii veneau în ajutorul oamenilor cu sfatul, cu spovedania, cu mustrarea şi cu îndemnul. Călugării, sihaştrii, pustnicii aceştia fugiţi de lume, au iubit cel mai mult oamenii, s-au rugat neîncetat pentru ei. Aceşti pribegi ai munţilor, aceşti prieteni ai Carpaţilor, aceşti locuitori ai codrilor au fost în acelaşi timp cei mai apropiaţi sfetnici ai voievozilor... toţi voievozii au avut ca duhovnici şi sfetnici de taină călugări şi sihaştri. În ei aveau cea mai mare încredere, cea mai mare nădejde, lor le destăinuiau inima, sfatul lor îl păzeau cu sfinţenie, de la ei cereau rugăciune şi binecuvântare, când plecau să-şi apere credinţa şi pământul strămoşesc".



"Cel ce unge cu miresme pe altul, el mai întâi miroase frumos!"

Deşi sunt reţinuţi la vorbă, atunci când vorbesc sunt marcaţi de profunzimea vieţii pe care o trăiesc în sihăstrie, iar pildele lor zidesc sufleteşte. Pe părintele stareţ al Schitului Pahomie l-am surprins de la slujbele din biserică până la nebănuite ascultări. E om luminat părintele Damaschin şi vorbeşte despre frăţia sa cu multă sinceritate. Mi-a povestit cum a trăit în lume, cum nu reuşea să se adapteze nicăieri, pentru că simţea un alt fel de chemare şi câte încercări a avut până când, în sfârşit, şi-a găsit drumul. La mănăstirile unde oamenii vin şi pleacă, tulburând adesea rânduiala monastică, nu a putut să trăiască, dar de cinci ani, de când este la Pahomie, se simte un om liber. Dar despre această libertate are o viziune aparte: "Omul care se iubeşte pe sine nu înţelege lucrarea Mântuitorului. Dar Acesta a dat cuvânt de învăţătură: "Cel ce vrea să-mi urmeze mie, să-şi ia crucea şi să vină după Mine!". Unde nu este jertfă, nu este iubire, iar calea cea dreaptă este să te descoperi pe tine, renunţând la tine. Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului. Eu însumi, chiar dacă mi-am ales să trăiesc departe de lume, mă lupt să respect libertatea aproapelui, pentru că primul pas al libertăţii este iubirea aproapelui. Omul mai mult împlineşte ceea ce vede, decât ceea ce i se spune. Chiar dacă omul greşeşte, eu nu am dreptul să-l privez de libertate. Şi el atunci începe - deja a apărut o condiţie! - să fie mustrat de conştiinţă. Nu am dreptul să judec, cine sunt eu să am acest drept? E foarte greu să dai dovadă de îngăduinţă şi-n primul rând trebuie să ai o mare stăpânire de sine. Cum faci să nu judeci? Crede în purtarea de grijă a lui Dumnezeu! Este ca şi când ai merge printr-o pădure şi îţi dai seama că ai rătăcit. Şi dacă îţi dai seama, te-ntorci. Dorind să mă-ntâlnesc cu libertatea, dacă n-o găsesc şi simt că Dumnezeu nu-mi dă libertatea la care eu râvnesc, mă întorc. Sfântul Atanasie cel Mare ne învaţă că: "Cel ce unge cu miresme pe altul, el mai întâi miroase frumos!". Asta înseamnă că orice bine pe care îl facem în lumea aceasta este un fel de mir, iar binele pe care îl facem din suflet pentru altul ne rămâne nouă, iar noi rămânem îmbogăţiţi cu binele făcut. Bucuria noastră este fără margini, pentru că noi ştim că nu poţi unge cu miresme pe cineva fără ca tu însuţi să te împărtăşeşti cu divinul miros al mirului".



Sufletul unui monah arde spre rugăciunea din pustie

Se-ntâmplă uneori ca fraţii care ajung la Schitul Pahomie să poposească o vreme la schit, după care să îi ceară stareţului binecuvântarea de a se retrage în pădure, în locuri neumblate şi numai de pustnici ştiute. Stareţul Damaschin îi cercetează cu luare aminte şi nu le dă binecuvântarea decât în momentul în care se convinge de folosul duhovnicesc al însingurării. Părintele este extrem de circumspect şi asta pentru că Dumnezeu l-a învrednicit să poarte de grijă tuturor celor care ar putea fi primejduiţi de încercări, de boală, de sminteli şi de false vedenii. Până şi călugării trebuie să înţeleagă că pustnicia este o făclie mistică, fiecare monah trebuind să înveţe calea spre pustnicie de la un altul care a trăit-o cu desăvârşire. Şi mai are un dar binecuvântat părintele, acela ca atunci când simte că sufletul unui monah arde spre rugăciunea din pustie, să-i fie alături şi să-i dea mult-dorita binecuvântare. De la părintele Damaschin am învăţat un lucru de mare preţ, şi anume: "Cine gustă din singurătatea pustnicească nu se mai satură în veci!". Am rămas fără cuvinte şi, înainte ca amurgul să coboare peste schit, am urmat poteca spre cele lumeşti.



"Unde nu este jerfă, nu este iubire, iar calea cea dreaptă este să te descoperi pe tine, renunţând la tine. Dumnezeu nu vrea moartea păcătosului. Eu însumi, chiar dacă mi-am ales să trăiesc departe de lume, mă lupt să respect libertatea aproapelui, pentru că primul pas al libertăţii este iubirea aproapelui."



Părintele Damaschin, stareţul

Schitului Pahomie

ultima predică rostită de Părintele Daniil Sisoev...


Despre ispita certurilor neîncetate dintre creştini

Material apărut în nr. 21 din “Familia Ortodoxă”.














Vă felicit pe toţi în această Duminică, ziua Învierii! Acum, în aceste zile de toamnă, aş dori să vă fac conştienţi de o ispită care se iveşte tot mai mult astăzi printre noi. E vorba de ispita neîncetatei certe dintre oameni. Din păcate, se vede cum în ultima vreme vrăjmaşul neamului omenesc se îndeletniceşte numai cu învrăjbirea creştinilor, mai ales a unora faţă de alţii, din pricinile cele mai neînsemnate. Oamenii au devenit cu adevărat neobişnuit de agitaţi şi se află tot timpul într-o stare nefirească, inumană a sufletului.



Sigur că da, pe de o parte, psihologia spune că oamenii sunt afectaţi de o astenie accentuată de toamnă. Însă, pe de altă parte, cauza cea mai importantă e că oamenii au uitat că sunt – mai întâi de toate – creştini, copii ai Părintelui Ceresc; am uitat că suntem unul cu celălalt fraţi şi surori, fiindcă toţi ieşim din aceeaşi cristelniţă a Botezului, toţi am primit pecetea aceluiaşi Duh Sfânt la Sfânta Mirungere, toţi ne împărtăşim din acelaşi Sfânt Potir.



Nu în zadar zice Domnul: „Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fii ai lui Dumnezeu se vor chema”. Cel ce se împacă cu oamenii săvârşeşte o mare lucrare a faptelor bune. Iar Apostolul Pavel zice: „Dacă se poate, pe cât stă în puterea voastră, trăiţi în bună pace cu toţi oamenii”. Însă, cu toate acestea, creştinii ortodocşi cad mereu în aceeaşi cursă: „De care tabără ţii?”, „Ce legătură ai cu un cutare curent?”, „Al cui fiu duhovnicesc eşti?” – oare nu aşa stau lucrurile?

La fel era şi în biserica din Corint. „Ai cui sunteţi? Ai lui Pavel? Ori ai lui Chifa? Ai lui Hristos? Ai lui Apollo?” Ce zice Apostolul? „Oare S-a împărţit Hristos? Nu cumva s-a răstignit Pavel pentru voi? Sau fost-aţi botezaţi în numele lui Pavel?” Cu adevărat, nu este de folos unui creştin să se alăture vreunei tabere. Toţi suntem ai Domnului şi Mântuitorului nostru, Iisus Hristos. Şi tu, şi eu suntem creştini. Suntem părtaşi Lui. Suntem aleşi de Dumnezeu dintre toate neamurile Pământului. Suntem aleşii lui Dumnezeu. Suntem preoţie împărătească. Suntem nişte oameni pe care Dumnezeu ne-a despărţit de întuneric şi ne-a adus la minunata lumină a dumnezeieştii iubiri.



Pentru ce ne purtăm ca şi cum am trăi în cumplitul duh de răzvrătire al acestei lumi? Pentru ce slujim diavolului, cel ce dezbină, şi nu lui Hristos, Cel ce uneşte? Pentru ce socotim a fi dreptul nostru să urîm şi să ne mâniem, să bârfim neîncetat şi să făurim scandaluri? Pentru ce socotim a fi dreptul nostru să fremătăm de indignare?



Aşa ceva nu-i pe placul Domnului. Aşa ceva e de fapt de la Satana, care vrea să-i dezbine pe creştini şi să nimicească pacea. Nu uitaţi că soarta lumii şi a ţărilor în care trăim (inclusiv Rusia) nu stă la cheremul ateilor. Ce pot face ei? Să înţelegeţi că un astfel de om e în întuneric şi sub înrâurirea diavolului. E firesc să-i urască şi să se mânie pe cei din altă tabără; la nimic altceva nu te poţi aştepta de la ei. Dar ceea ce-i într-adevăr uimitor e că oamenii, în loc să-şi amintească că suntem datori să trăim în pace, încep să aducă acel cumplit duh de răzvrătire al lumii în Sfânta Biserică. Aceasta vine, în chip vădit, din gura diavolului. El anume este cel ce ne însuflă cu ideile sale viclene şi groaznice de a ne dezbina între noi.



Nu putem trăi precum cei ce sunt fără Hristos – Domnul a zis: „Întru aceasta vor cunoaşte toţi că sunteţi ucenicii Mei, dacă veţi avea dragoste unii faţă de alţii”. Însă, aşa cum zice Apostolul, „dacă vă muşcaţi unul pe altul şi vă mâncaţi, vedeţi să nu vă nimiciţi voi între voi”.

Cu adevărat diavolul vrea acum să-i dezbine pe creştini şi apoi să nimicească toate lucrurile însemnate pentru creştini, care contează pentru ei. Din pricina creştinilor ţine Dumnezeu lumea. Din pricina creştinilor dă Domnul pace neamurilor. Când apar războaiele? Atunci când creştinii uită de unitatea lor, atunci când se întovărăşesc cu cele ale lumii acesteia…



Aceasta este ultima predică rostită de Părintele Daniil Sisoev, un preot binecunoscut pentru lucrarea sa misionară în rândul musulmanilor şi a numeroaselor secte din Rusia. Oamenii care l-au cunoscut mărturisesc că părintele dintotdeauna era foarte direct, fapt pentru care era iubit de tineri, iar la propovăduirea lui veneau şi atei convinşi, care în scurt timp se convingeau de puterea Adevărului. Mulţi credeau, mulţi se converteau.

În seara zilei de 19 noiembrie 2009, Părintele Daniil s-a învrednicit a-L mărturisi pe Hristos cu însăşi viaţa sa, primind cununa muceniciei când un fanatic islamist, purtând o mască, a intrat în biserică şi l-a împuşcat înaintea Sfântului Altar. (R.H.)
























Prietene, mi-e dor, ca mai demult,
De o vecernie-n răcoarea blând-a serii
Din sfânta mânăstire dulce-a verii,
Când îngerii-mi cântau ca să-i ascult…

marți, 15 februarie 2011

PARINTELE GHEORGHE DESPRE OAMENII ,,,, SI INVATATURA DUHOVNICEASCA,,

Asculta mai multe audio diverse

luni, 14 februarie 2011

Nu te mania....

Nu te mania pe nimeni, chiar daca cineva te-a jig­nit foarte tare, "caci mania omului nu lucreaza drep­tatea lui Dumnezeu" (Iacov 1, 20); "Soarele sa nu apuna peste mania voastra... Orice amaraciune si su­parare, si manie, si izbucnire, si defaimare sa piara de la voi, impreuna cu orice rautate. Ci fiti buni intre voi si milostivi, iertand unul altuia, precum si Dumnezeu v-a iertat voua in Hristos" (Efeseni 4, 26, 31-32).

Pazeste-te si de mania cu temei, ca sa nu tulburi prin aceasta ochiul sufletului tau: "Tulburatu-s-a de suparare ochiul meu, imbatranit-am intre toti vrajma­sii mei" (Psalm 6, 7). Pentru nici o pricina nu se cade a te mania pe cineva; poate doar pe cel ce a gandit sa te desparta de Dumnezeu si dragostea Sa. De altfel, dupa spusa Apostolului, nimeni de la Dumnezeu si dragostea Sa nu poate sa ne desparta, si nu numai omul, dar nici "stramtorarea", nici "sabia" (Romani 8, 35, 39).

"Paraseste mania si lasa iutimea, nu cauta sa vicle­nesti. Ca cei ce viclenesc de tot vor pieri, iar cei ce asteapta pe Domnul, vor mosteni pamantul" (Psalm 36, 8-9). In lume nu este vreun lucru pentru care ar fi cu temei sa te manii si sa te iutesti peste masura; poa­te doar pentru slava lui Dumnezeu, si atunci cand sunt calcate in picioare poruncile Sale. Dar si aceasta manie trebuie savarsita cu intelepciune, ca sa nu-ti faci rau.

Nicaieri nu auzim ca Domnul sa se iuteasca si pes­te masura sa se manie pe pacatosi, ci il stim smerit si mult rabdator. El a spus: "invatati-va de la Mine", nu mania si nici iutimea, ci cum "ca sunt bland si smerit cu inima si veti gasi odihna sufletelor voastre" (Ma­tei 11, 29). Si atunci cand ucenicii, maniindu-se pe cei ce greseau, ziceau: "Doamne, vrei sa zicem sa se coboare foc din cer si sa-i mistuie?", El i-a certat si le-a zis: "Nu stiti, oare, fiii carui duh sunteti" (Luca 9, 54-55).

Iar povatuindu-ne pe noi, Domnul zicea: "De veti ierta oamenilor gresalele lor, ierta-va si voua Tatal vostru Cel Ceresc; iar de nu veti ierta oamenilor gre­salele lor, nici Tatal vostru nu va va ierta gresalele voastre" (Matei 6, 14-15).

Tu insa, imi vei zice: Careva m-a jignit, m-a cle­vetit, m-a necinstit in fata tuturor, rau a gandit si uneltit impotriva mea. Dar spune-mi, cine a fost jignit mai mult decat Dumnezeu? Cine a fost clevetit, defaimat si hulit mai mult decat Domnul? insa El, desi a fost batut, dosadit, scuipat, rastignit, impuns cu sulita, nu a tinut minte raul, nu S-a maniat, ci si pe cruce murind, Se ruga pentru cei ce pacatuiau: "Pa­rinte, iarta-le lor, ca nu stiu ce fac" (Luca 23, 34).

A facut oarecine ceva bun la manie ori intru tinerea de minte a raului? Se cunoaste vreo virtute a fi desavarsita fara smerenie si rabdare? Nu. Daca Apos­tolii s-ar fi maniat si s-ar fi iutit cu neintelepciune pe cei pacatosi, atunci pe nimeni dintre cei robiti paca­tului nu i-ar fi putut povatui pe calea mantuirii si, prin urmare, n-ar fi adus pe nimeni la Hristos. Cu toate ca Apostolii se inversunau impotriva pacatosilor, o fa­ceau aceasta, ingaduind aceasta manie fara a se iuti si mania peste masura, ci cu chibzuinta, cu multa rabda­re, rugandu-se lui Dumnezeu pentru pacatosi, ii in­dreptau si-i povatuiau pe ei.

Matca, imparateasa albinelor, cu intelepciune este intocmita de Dumnezeu, fiind lipsita de boldul uciga­tor. Daca l-ar fi avut, tot stupul l-ar fi putut omori cu ghimpele sau. Iata pilda pentru stapanitori, mai-marelui orisicand fiindu-i oprit a se deda maniei si iutimii, ca sa nu-i omoare prin ale sale napustiri patimase pe cei ce i se supun.

Biruieste asadar raul prin bine si nu prin rau. Cu foc nu vei stinge focul, ci cu apa; iutimea cu iutime nu o invingi, ci cu indelunga rabdare si smerenie. Cu mult mai bine si mai degraba indrepti cu smerenia, decat cu mania ori iutimea. Mai bine sa te iubeasca supusii, decat sa se teama de tine. Teama aduce min­ciuna si fatarnicie, iar dragostea dreptate si osardie. Daca pentru indreptarea cuiva lupti cu iutime, nu nu­mai ca n-o sa indrepti, dar si lui si tie iti vei pricinui rau si paguba.

Cel ce se iuteste si se manie cu nechibzuinta, cu nimic nu se deosebeste de cel beat. Iutimea si mania stirbesc mintea preschimbandu-l pe om cu desavarsi­re. Cel ce se manie peste masura nu poate sa pricea­pa ce vorbeste. Cel ce intru manie a spus ceva, mai apoi venindu-si in fire, este gata sa se lepede de cu­vintele sale. Foarte adesea pe multi ii aflam ca se caiesc de cele ce le-au savarsit la manie. Iutimea intu­neca mintea, amaraste sufletul, intuneca judecata si intelegerea, nu ingaduie omului sa vada urmarea fap­telor sale. Cel ce se manie este orb in toate, iar cel ce-si stapaneste mania se stapaneste usor de la rau.

Daca ti se va intampla sa te manii si sa te iutesti asupra cuiva, mai cu seama in aceasta vreme sargu-ieste-te sa nu vorbesti nimic, si tragandu-te inapoi, pecetluieste buzele tale, ca sa nu iasa flacara maniei si sa-ti parjoleasca sufletul si sa iste tulburare in cei din jur. Cand insa se va stinge flacara iutimii, iar ini-ma-ti va fi in pace, abia atunci sarguieste-te ca, in chip pasnic, sa-l indrepti pe cel ce te-a maniat. O lu­crare mai buna va avea un cuvant spus cu smerenie, decat o mie pline de iutime si carteala; si astfel, cu chibzuiala, si pe altul il vei intelepti, dar si tie insuti iti vei dobandi folos.

Sfantul Dimitrie al Rostovului
Cum rezistam in fata barfelor ?

Din viata marelui filosof grec Socrate se povesteste, pana astazi, aceasta intamplare. Intr-o zi oarecare, Socrate s-a intalnit, in calea sa, cu un cunoscut. Acela, vazandu-l, l-a oprit si i-a zis:

- Socrate, stii ce-am auzit tocmai acum despre unul dintre studentii tai?

Auzind aceasta, Socrate zise:

- Stai o clipa. Mai inainte de a-mi spune tu cele ce ai aflat, as vrea sa treci printr-un mic test, numit "Testul celor trei.”

- Trei ?

- Da, trei. Inainte de a-mi vorbi despre studentul meu, sa stam putin si sa testam ce ai de gand sa-mi spui. Primul test este cel al adevarului. Esti absolut sigur ca ceea ce vrei sa-mi spui este adevarat?

- Nu. De fapt doar am auzit despre el.

- E-n regula. Asadar, in realitate, tu nu stii daca este adevarat sau nu. Acum, sa incercam testul al doilea, cel al binelui. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu este ceva de bine?

- Nu, dimpotriva...

- Deci, vrei sa-mi spui ceva rau despre el, cu toate ca nu esti sigur ca este adevarat?

Omul din fata lui Socrate a dat din umeri, putin stanjenit de situatia in care se baga de unul singur.

Socrate a continuat.

- Totusi, mai poti trece testul, pentru ca exista a treia proba, a folosintei. Ceea ce vrei sa-mi spui despre studentul meu imi este de folos?

- Nu, nu chiar...

In cele din urma, Socrate incheie discutia, cu o intrebare retorica:

- Ei bine, daca ceea ce vrei sa-mi spui nu stii daca este adevarat, nici de bine, nici macar de folos, atunci de ce sa-mi mai spui ?!

pilde...

Diavolul iubeste barfa

Avva Casian mai povestea despre un alt batran din pustie ca l-a rugat pe Dumnezeu sa i se dea har, in asa fel incat sa nu dormiteze niciodata cand are loc vreo convorbire duhovniceasca; si, dimpotriva, daca cineva se apuca sa barfeasca ori sa spuna fleacuri, sa adoarma pe loc, pentru ca urechile sale sa nu guste un asemenea venin. Zicea: "Diavolul atata la vorbarie goala si lupta impotriva invataturilor duhovnicesti“, dand urmatorul exemplu: "Odata, cand spuneam unor frati lucruri folositoare, acestia au cazut intr-un somn atat de adanc, incat nici genele nu si le miscau. Vrand sa arat ca la mijloc este lucrarea demonului, am inceput sa povestesc fleacuri, indata fratii s-au inveselit si s-au trezit. Eu am suspinat si le-am zis: "Cat timp am vorbit despre lucruri ceresti, ochii vostri, ai tuturor, au fost cuprinsi de somn, dar indata ce am inceput sa spun fleacuri, toti v-ati trezit cu mare graba". Recunoasteti, asadar, fratilor, lucrarea demonului si fiti atenti si paziti-va sa nu mai adormiti cand faceti sau ascultati ceva duhovnicesc“.
PSALMUL 30
Al lui David.

1. Spre Tine, Doamne, am nădăjduit, să nu fiu ruşinat în veac. Întru îndreptarea Ta izbăveşte-mă şi mă scoate.
2. Pleacă spre mine urechea Ta, grăbeşte de mă scoate. Fii mie Dumnezeu apărător şi casă de scăpare ca să mă mântuieşti.
3. Că puterea mea şi scăparea mea eşti Tu şi pentru numele Tău mă vei povăţui şi mă vei hrăni.
4. Scoate-mă-vei din cursa aceasta pe care mi-au ascuns-o mie, că Tu eşti apărătorul meu.
5. În mâinile Tale îmi voi da duhul meu; izbăvitu-m-ai, Doamne, Dumnezeul adevărului.
6. Urât-ai pe cei ce păzesc deşertăciuni în zadar, iar eu spre Domnul am nădăjduit.
7. Bucura-mă-voi şi mă voi veseli de mila Ta, că ai căutat spre smerenia mea, mântuit-ai din nevoi sufletul meu
8. Şi nu m-ai lăsat în mâinile vrăjmaşului; pus-ai în loc desfătat picioarele mele.
9. Miluieşte-mă, Doamne, că mă necăjesc; tulburatu-s-a de mânie ochiul meu, sufletul meu şi inima mea.
10. Că s-a stins întru durere viaţa mea şi anii mei în suspinuri; slăbit-a întru sărăcie tăria mea şi oasele mele s-au tulburat.
11. La toţi vrăjmaşii mei m-am făcut de ocară şi vecinilor mei foarte, şi frică cunoscuţilor mei. Cei ce mă vedeau afară fugeau de mine.
12. Uitat am fost ca un mort din inima lor, ajuns-am ca un vas stricat.
13. Că am auzit ocara multora din cei ce locuiesc împrejur, când se adunau ei împreună împotriva mea; ca să ia sufletul meu s-au sfătuit.
14. Iar eu către Tine am nădăjduit, Doamne, zis-am: "Tu eşti Dumnezeul meu!"
15. În mâinile Tale, soarta mea, izbăveşte-mă din mâna vrăjmaşilor mei şi de cei ce mă prigonesc.
16. Arată faţa Ta peste robul Tău, mântuieşte-mă cu mila Ta!
17. Doamne, să nu fiu ruşinat, că Te-am chemat pe Tine; să se ruşineze necredincioşii şi să se coboare în iad.
18. Mute să fie buzele cele viclene, care grăiesc împotriva dreptului fărădelege, cu mândrie şi cu defăimare.
19. Cât este de mare mulţimea bunătăţii Tale, Doamne, pe care ai gătit-o celor ce se tem de Tine, pe care ai făcut-o celor ce nădăjduiesc în Tine, înaintea fiilor oamenilor!
20. Ascunde-i-vei pe dânşii cu acoperământul feţei Tale de tulburarea oamenilor.
21. Acoperi-i-vei pe ei în cortul Tău de împotrivirea limbilor.
22. Binecuvântat este Domnul, că minunată a fost mila Sa, în cetate întărită.
23. Iar eu am zis întru uimirea mea: Lepădat sunt de la faţa ochilor Tăi.
24. Pentru aceasta ai auzit glasul rugăciunii mele când am strigat către Tine.
25. Iubiţi pe Domnul toţi cuvioşii Lui că adevărul caută Domnul şi răsplăteşte celor ce se mândresc, cu prisosinţă.
26. Îmbărbătaţi-vă şi să se întărească inima voastră, toii cei ce nădăjduiţi în Domnul.




Psalmul 40:
Un psalm al lui David, spre inteleptire, fillor lui Core.

1. Fericit cel ce cauta la sarac si la sarman; in ziua cea rea il va izbavi pe el Domnul.
2. Domnul sa-l pazeasca pe el si sa-l vieze si sa-l fericeasca pe pamant si sa nu-l dea in mainile vrajmasilor lui.
3. Domnul sa-l ajute pe el pe patul durerii lui; in asternutul bolii lui sa-l intareasca pe el.
4. Eu am zis : " Doamne, miluieste-ma; vindeca sufletul meu, ca am gresit Tie ".
5. Vrajmasii meu m-au grait de rau zicand : " Cand va muri si va pieri numele lui ?"
6. Iar de venea cineva sa ma vada, minciuni graia; inima lui aduna faradelege siesi, iesea afara si graia.
7. Impreuna impotriva mea sopteau toti vrajmasii mei; impotriva mea gandeau de mine rele.
8. Cuvant nelegiuit spuneau impotriva mea, zicind: " Nu zace, oare ? Nu se va mai scula! "
9. Chiar omul cu care eram in pace, in care am nadajduit, care a mancat painea mea, a ridicat impotriva mea calcaiul.
10. Iar Tu, Doamne, miluieste-ma si ma scoala si voi rasplati lor.
11. Intru aceasta am cunoscut ca m-ai voit, ca nu se va bucura vrajmasul meu de mine.
12. Iar pe mine pentru nerautatea mea m-ai sprijinit si m-ai intarit inaintea Ta, in veac.
13. Binecuvantat este Domnul, Dumnezeul lui Israel din veac si pana in veac. Amin. Amin. Amin.
Rugaciuni in Biserica
RUGACIUNEA LA ICOANA MANTUITORULUI

Preacuratului Tau chip ne inchinam, Bunule, cerand iertare gresealelor noastre, Hristoase Dumnezeule, ca de buna voie ai primit a Te sui cu trupul pe cruce ca sa scapi din robia vrajmasului pe cei ce i-ai zidit. Pentru aceasta, cu multumita strigam Tie: toate le-ai umplut de bucurie, Mantuitorul nostru, care ai venit sa mantuiesti lumea. Amin!
RUGACIUNEA LA ICOANA MAICII DOMNULUI

Nascatoare de Dumnezeu, ceea ce esti izvorul milei, invredniceste-ne si pe noi milostivirii tale. Cauta spre robul tau cel pacatos. Arata-ti puterea ta, ca totdeauna. Caci nadajduind intru tine iti strigam, cum oarecand ti-a strigat Gavriil, mai marele voievod al celor fara de trup: Fecioara bucura-te!
RUGACIUNE LA INTRAREA IN BISERICA

Veselitu-m-am de cei ce mi-au zis: in casa Domnului voi merge. lar eu intru multimea indurarilor Tale, Doamne, voi intra in casa Ta; inchina-ma-voi in biserica Ta cea sfanta Doamne, povatuieste-ma cu dreptatea Ta, pentru vrajmasii mei indrepteaza inaintea Ta calea mea, ca fara alunecare sa preaslavesc o Dumnezeire: peTataI si pe Fiul si pe Sfantul Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin!
RUGACIUNE INAINTE DE SPOVEDANIE

Asculta-ma, Domnul meu si Ziditorul meu, asculta-ma iarasi pe mine, pacatosul si nevrednicul robul Tau, ca de multe ori Ti-am fagaduit sa-mi schimb viata mea cea rea si nicidecum nu am schimbat-o. Gresit-am, Doamne, gresit-am si cunosc greselile mele si imi pare rau ca le-am facut, si mi-e rusine sa vin inaintea fetei Tale, iesind, de atatea ori din cuvantul meu si neparasindu-ma de pacatele mele. Si ce voi sa zic pentru nemultumirea mea cea mare, si unde ma voi duce? Atatea strambatati ce am facut! Catre Tine vin, Stapanul meu mult milostive, si cad cu multa indrazneala la picioarele Tale, de vreme ce vad ca pentru pacatele mele ai primit injositoarea moarte pe cruce si chemi pe pacatosi prin Scripturile Tale catre Tine sa strigi cu gura Ta: Pe cel ce vine la Mine, nu-l voi scoate afara. Drept aceea, Doamne, primeste-ma si pe mine nevrednicul si-mi iarta toate pacatele si-mi da harul Tau si binecuvantarea Ta, pentru mare si nemasurata milostivirea Ta. Ca eu sunt foarte cait; ca am gresit inaintea Ta si am maniat bunatatea Ta cu cuvantul, cu lucrul si cu gandul, cu voie si fara de voie. Drept aceea, de astazi inainte fagaduiesc cu adevdrat, cu darul si cu ajutorul Tau, sa nu ma mai intorc la greselile mele cele dintai, alegand mal bine moartea, decat sa calc vreuna din poruncile Tale. Si hotarasc sa Te ascult si acum si pururea, si sa ma inchin numelui Tau celui sfant, dulcele meu Iisus, si sa Te maresc in vecii vecilor. Amin.


Rugaciunile inaintea Sfintei impartsanii

Rugaciunile incepatoare :

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie ! (3 ori)

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi ! (3 ori)

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste (3 ori)

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.


Trupul Stapanului vrand sa-L primesti spre hrana,
Fii cu frica sa nu te arzi, ca foc este;
Sangele Lui vrand sa-L bei spre Impartasire,
mergi si cu cei ce te-au mahnit te impaca,
Si asa indrazneste de ia hrana sfanta.
Vrand sa te Impartasesti cu Jertfa de Taina,
Cu al Stapanului Trup facator de viata;
Intru acest chip te roaga cu cutremur :



RUGACIUNEA INTAIA

( a Sfantului Vasile cel Mare )

Stapane Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce esti izvorul vietii si al nemuririi, Facatorul a toata faptura vazuta si nevazuta, Fiul Tatalui celui fara de inceput, Cel ce esti impreuna-vesnic cu Dansul si impreuna fara de inceput, Care pentru multa bunatate, in zilele cele din urma ai purtat Trup si Te-ai rastignit, si Te-ai jertfit pentru noi cei nemultumitori si nerecunoscatori si cu sangele Tau ai innoit firea noastra cea stricata prin pacat, Insuti Imparate, Cel ce esti fara de moarte, primeste si pocainta mea, a pacatosului, si pleaca urechea Ta catre mine si asculta graiurile mele, ca am gresit, Doamne; gresit-am la cer si inaintea Ta si nu sunt vrednic a cauta spre inaltimea slavei Tale. Ca am maniat bunatatea Ta, calcand invataturile Tale si neascultand poruncile Tale. Ci Tu, Doamne, fara rautate fiind, indelung rabdator si mult-milostiv, nu m-ai dat pe mine sa pier cu faradelegile mele, in tot chipul asteptand intoarcerea mea. Ca Tu ai zis, Iubitorule de oameni, prin proorocul Tau : " Cu vrere nu voiesc moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu ". Ca nu vrei, Stapane, sa pierzi faptura mainilor Tale, nici nu voiesti pierderea oamenilor, " ci vrei ca toti sa se mantuiasca si la cunostinta adevarului sa vina ". Pentru aceasta si eu, desi sunt nevrednic cerului si pamantului si acestei vieti trecatoare, pentru ca m-am supus cu totul pacatului si m-am facut rob dezmierdarilor si am necinstit chipul Tau, dar fiind faptura si zidirea Ta, nu deznadajduiesc de a mea mantuire, eu ticalosul. Ci nadajduind in milostivirea Ta cea fara de margini, vin catre Tine : primeste-ma deci si pe mine, Iubitorule de oameni Hristoase, ca pe desfranata si ca pe talharul, ca pe vamesul si ca pe fiul cel pierdut, si ridica sarcina grea a pacatelor mele, Cel ce ridici pacatul lumii si tamaduiesti neputintele oamenilor; Cel ce chemi la tine pe cei osteniti si impovarati si le dai odihna; Cel ce n-ai venit sa chemi la pocainta pe cei drepti, ci pe cei pacatosi, si ma curateste de toata necuratenia trupului si a sufletului. Invata-ma sa savarsesc sfintenie intru frica Ta, ca, intru curata marturisirea cugetului meu primind particica sfintelor Tale Taine, sa ma unesc cu Sfantul Tau Trup si Sange, si sa Te am pe Tine locuind si petrecand intru mine impreuna cu Tatal si cu Sfantul Duh. Asa, Doamne, Iisuse Hristose, Dumnezeul meu, sa nu-mi fie mie spre osanda impartasirea preacuratelor si de viata facatoarelor Tale Taine, nici sa ajung neputincios cu sufletul si cu trupul, impartasindu-ma cu nevrednicie; ci da-mi, pana la suflarea mea cea mai de pe urma, fara de osanda sa primesc particica Sfintelor Tale taine, spre impartasirea cu Duhul Sfant, ca merinde pentru viata de veci si raspuns bineprimit, la infricosatorul Tau scaun de judecata, ca si eu, dimpreuna cu toti alesii Tai, sa fiu partas bunatatilor Tale celor nestricacioase, pe care le-ai gatit Doamne, celor ce Te iubesc pe Tine, intru care esti preaslavit in vecii vecilor. Amin.

RUGACIUNEA A DOUA

( a Sfantului Ioan Gura de Aur )

Doamne, Dumnezeul meu, stiu ca nu sunt vrednic, nici in stare ca sa intri sub acoperamantul casei sufletului meu, pentru ca este cu totul pustiu si surpat si nu afli in mine loc potrivit ca sa-ti pleci capul. Ci, precum din inaltime Te-ai plecat pentru noi, pleaca-Te si acum spre smerenia mea. Si precum ai binevoit a Te culca in pestera si in ieslea necuvantatoarelor, asa binevoieste a intra si in ieslea necuvantatorului meu suflet, si in intinatul meu trup. Si precum n-ai socotit lucru nevrednic a intra si a cina impreuna cu pacatosii in casa lui Simon cel lepros, asa binevoieste a intra si in casa smeritului, leprosului si pacatosului meu suflet. Si precum n-ai indepartat pe desfranata cea pacatoasa, cea asemenea mie, care a venit si s-a atins de Tine, asa Te milostiveste si de mine, pacatosul, care vin si ma ating de Tine. Si precum nu Te-ai scarbit de intinata si necurata ei gura, ce Te-a sarutat, asa nu te scarbi nici de intinata si mai necurata mea gura, nici de buzele mele cele necurate si pangarite, si de limba mea cea cu totul necurata. Ci sa-mi fie mie carbunele preasfantului Tau Trup si al scumpului Tau Sange spre sfintire si spre luminare, spre insanatosirea smeritului meu suflet si trup, spre usurarea greutatii greselilor mele celor multe, spre paza de toata lucrarea diavoleasca, spre indepartarea si mutarea raului si vicleanului meu obicei, spre omorarea patimilor, spre plinirea poruncilor Tale, spre adaugirea dumnezeiescului Tau har si spre dobandirea imparatiei Tale. Ca nu vin la Tine ca un nepasator, Hristoase, Dumnezeule, ci increzandu-ma in bunatatea Ta cea nespusa si ca nu cumva ramanand departe prea multa vreme de impartasirea Ta, sa fiu prins de lupul cel intelegator. Pentru aceasta ma rog Tie, Cel ce singur esti sfant, Stapane : sfinteste-mi sufletul si trupul, mintea si inima, rarunchii si maruntaiele, innoieste-ma tot si inradacineaza frica Ta intru madularele mele si sfintenia Ta fa-o nestearsa de la mine. Si-mi fii mie ajutator si folositor, indreptand in pace viata mea, si invrednicindu-ma a sta dea dreapta Ta, cu sfintii Tai, pentru rugaciunile si mijlocirile Preacuratei Maicii tale si ale slujitorilor tai celor fara de ttrup, ale preacuratelor puteri, si pentru ale tuturor sfintilor, care din veac au bineplacut Tie. Amin.

RUGACIUNEA A TREIA

( a Sfantului Simeon Metafrastul )

Doamne, Cel ce singur esti curat si fara stricaciune, Care pentru nespusa milostivire a iubirii de oameni ai luat toata firea noastra din curatele si feciorestile sangiuri ale celei ce Te-a nascut pe Tine mai presus de fire, cu venirea dumnezeiescului Duh si cu bunavoirea Tatalui celui de-a pururea vesnic, Hristoase Iisuse, intelepciunea lui Dumnezeu, pacea si puterea; Cel ce ai primit cu trupul Tau patimile cele de viata facatoare si mantuitoare : crucea, piroanele, sulita, moarte, omoara-mi patimile cele trupesti, care imi strica sufletul. Cel ce cu ingroparea Ta ai pradat imparatia iadului, ingroapa-mi sfaturile mele cele viclene, prin ganduri bune si risipeste duhurile cele viclene. Cel ce cu Invierea Ta cea de a treia zi si de viata purtatoare ai ridicat pe stramosul cel cazut, ridica-ma si pe mine, cel ce am alunecat in pacat, punandu-mi inainte lacrimi de pocainta. Cel ce cu preaslavita inaltarea Ta la cer ai indumnezeit trupul pe care l-ai luat si l-ai cinstit cu sederea de-a dreapta Tatalui , invredniceste-ma prin impartasirea Sfintelor Tale Taine sa dobandesc partea cea de-a dreapta a celor mantuiti. Cel ce prin pogorarea mangaietorului Duh ai facut vase cinstite pe sfintii Tai ucenici, arata-ma si pe mine a fi locas al venirii Lui. Cel ce vei veni iarasi sa judeci toata lumea intru dreptate, binevoieste sa Te intampin si eu pe nori, pe Tine Judecatorul si Facatorul meu, impreuna cu toti Sfintii Tai, ca neincetat sa Te slavesc si sa Te laud pe Tine, impreuna cu Parintele Tau cel fara de inceput si cu Preasfantul si bunul si de viata facatorul Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

RUGACIUNEA A PATRA

( a Sfantului Simeon Metafrastul )

Precum voi sta inaintea infricosatorului si nefatarnicului Tau scaun de judecata, Hristoase Dumnezeule, primind intrebare si dand raspuns de relele ce am facut, asa si astazi, mai inainte de a sosi ziua osandirii mele, stand la Sfantul Tau altar, inaintea Ta si inaintea infricosatorilor si sfintilor Tai ingeri, fiind induplecat de marturia cugetului, pun inainte faptele mele cele rele si faradelegile, dandu-le pe fata si vadindu-le. Ci vezi Doamne, smerenia mea si-mi iarta toate pacatele mele; vezi ca s-au inmultit mai mult decat perii capului meu faradelegile mele. Caci ce rau n-am savarsit ? Ce pacat n-am facut ? Ce rau nu mi-am inchipuit in sufletul meu ? Ca iata si cu faptele am facut desfranare si preadesfranare, mandrie, trufie, batjocura, hula, vorba desarta, infierbantare la ras, betie, lacomie a pantecelui, mancare peste masura, rautate, pizma, iubire de argint, iubire de avutie, camatarie, iubire de mine insumi, iubire de marire, hrapire, nedreptate, agonisire de rusine, invidie, graire de rau, faradelege; toate simturile si toate madularele mi le-am intinat si le-am stricat si de nici o treaba le-am facut, ajungand cu totul salas diavolului. Si stiu, Doamne, ca faradelegile mele au covarsit capul meu, dar multimea indurarilor Tale este neasemanata, si mila bunatatii Tale cea fara de rautate este nespusa si nu este nici un pacat care sa biruiasca iubirea Ta de oameni. Pentru aceasta preaminunate Imparate, fara de rautate Doamne, ,fa minunate milele tale spre mine pacatosul; arata-mi puterea bunatatii Tale, arata-mi taria milostivirii Tale celei indurate si me primeste pe mine pacatosul, cel ce ma intorc, primeste-ma cum ai primit pe fiul cel pierdut, pe talharul si pe desfranata. Primeste-ma pe mine cel ce peste masura Ti-am gresit si cu cuvantul, si cu lucrul si cu pofta cea fara de cale si cu gandul cel dobitocesc. Si precum ai primit pe cei ce au venit in al unsprezecelea ceas, care nimic vrednic n-au lucrat, asa ma primeste si pe mine, pacatosul; ca mult am gresit si m-am spurcat si am scarbit Duhul Tau cel Sfant si am maniat milostivirea Ta cea uibitoare de oameni, cu lucrul, cu cuvantul si cu gandul, noaptea sau ziua, pe fata si intr-ascuns, cu voie si fara de voie.
Si stiu ca vei pune inaintea mea pacatele mele in acelasi chip in care le-am facut si ma vei intreba de cele ce cu stiinta, fara de iertare, am gresit. Ci Doamne, nu cu judecata Ta cea dreapta, nici cu mania ta sa ma mustri pe mine si nici cu urgia Ta sa ma pedepsesti. Miluieste-ma, Doamne, ca nu sunt numai neputincios, ci si zidirea Ta sunt. Ca Tu Doamne, ai intarit peste mine frica Ta, dar eu am facut rautate inaintea Ta. Tie unuia am gresit; dar Te rog sa nu intri la judecata cu robul Tau. Ca de vei cauta la faradelegi, Doamne, Doamne, cine va putea sta inaintea Ta. Ca eu sunt adancul pacatului si nu sunt vrednic, nici in stare a cauta si a privi la inaltimea cerului, din pricina multimii pacatelor mele, celor fara de numar; ca toate lucrurile rele, inchipuirile si mestesugirile diavolesti, toata rautatea iadului, indemnurile spre pacat, dezmierdarile si alte patimi nenumarate n-au lipsit de la mine. Caci, cu ce fel de pacate nu m-am stricat ? De care rele n-am fost prins ? Tot pacatul l-am facut, toata desfatarea neiertata am lasat sa intre in sufletul meu. Netrebnic m-am facut inaintea Ta, Dumnezeul meu, si inaintea oamenilor. Cine ma va ridica pe miine, cel ce am cazut intru atatea pacate rele ? Doamne, Dumnezeul meu, de mai este pentru mine nadejde de mantuire, de biruieste iubirea Ta de oameni multimea faradelegilor mele, fii mie Mantuitor si dupa indurarile si milele Tale slabeste, lasa, iarta-mi toate cate am gresit Tie; ca s-a umplut de multe rele sufletul meu si nu aflu intru mine nadejde de mantuire. Miluieste-ma, Dumnezeule, dupa mare mila Ta si sa nu-mi rasplatesti mie dupa faptele mele, ci intoarce-ma, sprijineste-ma, izbaveste sufletul meu de relele ce au crescut intr-ansul si de agonisirile lui cele cumplite. Miluieste-ma pentru mila Ta, ca unde s-a inmultit pacatul sa prisoseasca harul Tau, si sa Te laud si sa Te slavesc in toate zilele vietii mele. Ca Tu esti Dumnezeul celor ce gresesc si Tie slava inaltam, impreuna si Parintelui Tau celui fara de inceput si Preasfantului Tau Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

RUGACIUNEA A CINCEA

( a Sfantului Ioan Damaschin )

Stapane, Doamne, Iisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, Cel ce singur ai putere a ierta pacatele oamenilor, ca un bun si iubitor de oameni, treci cu vederea toate greselile mele cele cu stiinta si cu nestiinta, si ma invredniceste sa ma impartasesc, fara de osanda, cu dumnezeiestile, preaslavitele, preacuratele si de viata facatoarele Tale Taine, nu spre osanda, nici spre adaugirea pacatelor, ci spre curatie si sfintire si spre dobandirea vietii si imparatiei ce va sa fie, spre zid si ajutor, spre izgonirea celor potrivnici si spre pierderea greselilor mele celor multe; ca Tu esti Dumnezeul milei si al indurarilor si al iubirii de oameni si Tie slava inaltam, impreuna si Tatalui si Duhului Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

RUGACIUNEA A SASEA

( a Sfantului Vasile cel Mare )

Stiu, Doamne, caci cu nevrednicie ma impartasesc cu preacuratul Tau Trup si cu scump Sangele Tau, si vinovat sunt, si osanda mie insumi mananc si beau, neputandu-mi da seama, precum se cuvine, de Trupul si Sangele Tau, Hristoase, Dumnezeul meu. Ci indraznind spre indurarile Tale, ma apropii de Tine, Cel ce ai zis : " Cel ce mananca Trupul Meu, si bea Sangele Meu, intru Mine ramane si Eu intru dansul ". Deci, milostiveste-Te, Doamne, si nu ma pedepsi pe mine pacatosul, ci fa cu mine dupa mila Ta. Si sa-mi fie mie Sfintele Tale Taine spre tamaduire si curatire, spre luminare si paza, spre mantuirea si sfintirea sufletului si a trupului, spre izgonirea a toata nalucirea, a faptei rele si a lucrarii diavolesti, care se lucreaza cu gandul intru madularele mele, spre indraznirea si dragostea cea catre Tine, spre indreptarea si intarirea vietii, spre inmultirea faptei celei bune si a desavarsirii, spre plinirea poruncilor si spre impartasirea cu Sfantul Duh, ca merinde pentru viata de veci si spre raspuns bineprimit la infricosatorul Tau scaun de judecata, iar nu spre certare, sau spre osanda.

RUGACIUNEA A SAPTEA

( a Sfantului Simeon Noul Teolog )

Din buze spurcate, din inima pangarita, din limba necurata, din suflet spurcat, primeste-mi rugaciunea, Hristoase al meu, si neinlaturandu-mi nici cuvintele, nici obisnuintele, nici nerusinarea, da-mi voie a grai cu indrazneala cele ce voiesc, Hristoase al meu, si mai vartos ma si invata ce mi se cuvine a face si a grai. Gresit-am mai mult decat desfranata, care afland unde salasluiesti, cumparand mir, cu indrazneala a venit sa unga picioarele Tale, ale Stapanului meu Hristos si Dumnezeului meu. Cum pe aceea, apropiindu-se din inima, n-ai lepadat-o, nici de mine nu Te scarbi, Cuvinte, ci da-mi sa tin si sa sarut picioarele Tale si cu izvor de lacrimi, ca si cu niste mir de mult pret, cu indrazneala sa le ung. Spala-ma cu lacrimile mele, curateste-ma cu ele, Cuvinte. Iarta-mi greselile si imi da indreptare ... Stii multimea rautatilor mele, stii si bubele mele si ranile mi le vezi dar si credinta mi-o stii, vointa mi-o vezi si suspinele mi le auzi. Nu se ascunde ineintea Ta, Doamne, Dumnezeul meu, Facatorul si Izbavitorul meu, nici picatura de lacrimi, nici din picatura vreo parte. Cele inca nesavarsite de mine le-au cunoscut ochii Tai si in cartea Ta se afla scrise si inca cele nefacute de mine. Vezi smerenia mea, vezi-mi osteneala cata este si toate pacatele mi le iarta, Dumnezeule a toate, incat, cu inima curata, cu gandul infricosat si cu sufletul smerit sa ma impartasesc cu Tainele Tale cele preacurate si preasfinte, cu care se indumnezeieste si se face viu tot cel ce mananca si bea din ele cu inima curata, ca Tu ai zis, Stapanul meu : " Tot cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu, intru Mine ramane si Eu intru dansul ". Cu totul adevarat este cuvantul Stapanului si Dumnezeului meu, ca cel ce se impartaseste cu Darurile cele dumnezeiesti si indumnezeitoare nu este singur, ci cu Tine, Hristoase al meu, Cel ce esti din Lumina cea cu trei straluciri, Care lumineaza lumea. Deci, pentru ca sa nu raman singur, fara de Tine, Datatorule de viata, suflarea mea, viata mea, bucuria mea, mantuirea lumii, pentru aceasta m-am apropiat de Tine, precum vezi, cu lacrimi si cu sufletul umilit. Ma rog sa iau izbavirea de greselile mele si sa ma impartasesc fara de osanda cu Tainele Tale cele datatoare de viata si fara de prihana, ca sa ramai precum ai zis, cu mine, cel de trei ori ticalos, ca sa nu ma rapeasca cu viclesug inselatorul, aflandu-ma departat de harul Tau, si inselandu-ma sa ma indeparteze si de indumnezeitoarele Tale cuvinte. Pentru aceasta cad inaintea Ta si cu caldura strig catre Tine : Precum pe fiul cel pierdut si pe desfranata, care au venit la Tine, i-ai primit, asa ma primeste si pe mine, desfranatul si spurcatul, Milostive, care cu suflet umilit vin acum la Tine. Stiu, Mantuitorule, ca altul ca mine n-a gresit Tie, nici a facut faptele pe care le-am facut eu. Dar si aceasta stiu, ca marimea greselilor mele si multimea pacatelor mele nu covarsesc rabdarea cea multa a Dumnezeului meu, nici iubirea Lui de oameni cea inalta; ci pe cei ce fierbinte se pocaiesc, cu mila indurarii ii curatesti si ii luminezi si cu lumina ii unesti, partasi Dumnezeiririi Tale facandu-i fara pizmuire, si lucru strain de gandurile ingeresti si omenesti vorbesti cu ei, de multe ori, ca si cu niste prieteni ai Tai adevarati. Acestea ma fac indraznet, acestea imi dau aripi, Hristoase al meu, si punandu-mi nadejdea in multele Tale binefaceri fata de noi, bucurandu-ma si cutremurandu-ma, cu focul ma impartasesc, iarba uscata fiind eu, si - straina minune - ma racoresc nears, ca rugul de demult, care, aprins fiind, nu se mistuia. Pentru aceasta, cu gand multumitor si cu multumitoare inima, cu multumitoare madulare ale sufletului si ale trupului meu ma inchin si Te maresc si Te preaslavesc pe Tine, Dumnezeul meu, Cel ce cu adevarat esti binecuvantat, acum si in veci. Amin.

RUGACIUNEA A OPTA

( a Sfantului Ioan Gura de Aur )

Dumnezeule, slabeste, lasa, iarta-mi toate greselile cate Ti-am gresit Tie, sau cu cuvantul, sau cu lucrul, sau cu gandul, cu voie sau fara de voie, cu stiinta sau cu nestiinta, toate mi le iarta ca un bun si de oameni iubitor. Si pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale, ale slujitorilor Tai ingeri, ale sfintelor puteri si ale tuturor sfintilor care au bineplacut Tie in veac, binevoieste ca fara osanda sa primesc sfantul si preacuratul Tau Trup si sfantul Tau Sange spre tamaduirea sufletului si a trupului si spre curatirea gandurilor mele celor rele. Ca a Ta este imparatia si puterea si slava, a Tatalui si a Fiului si a Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

RUGACIUNEA A NOUA

( a Sfantului Ioan Gura de Aur )

Nu sunt vrednic, Stapane Doamne, sa intri sub acoperamantul sufletului meu, ci de vreme ce Tu, ca un iubitor de oameni, vrei sa locuiesti intru mine, indraznind ma apropii. Porunceste-mi, si voi deschide usile pe care Tu Insuti le-ai zidit si intra cu iubirea Ta de oameni, pe care pururea o ai. Intra si lumineaza cugetul meu cel intunecat. Si cred ca aceasta vei face, ca n-ai indepartat pe desfranata care a venit la Tine cu lacrimi, nici pe vamesul care s-a pocait nu l-ai alungat, nici pe talharul care a cunoscut imparatia Ta nu l-ai izgonit, nici pe prigonitorul Pavel care s-a pocait nu l-ai lasat cum era; ci pe toti care au venit la Tine cu pocainta i-ai randuit in ceata prietenilor Tai, Cel ce singur esti binecuvantat totdeauna, acum si in vecii nesfarsiti. Amin.

RUGACIUNEA A ZECEA

( a Sfantului Ioan Gura de Aur )

Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, slabeste, lasa, milostiveste-Te si-mi iarta mie pacatosului, netrebnicului si nevrednicului robului Tau caderile in pacat, smintelile si greselile mele toate cate am pacatuit fata de Tine, din tineretile mele pana in ziua si in ceasul de acum, fie cu stiinta, fie din nestiinta, cu cuvantul sau cu fapta, sau cu gandul, sau cu cugetul cu deprinderile si cu toate simturile mele. Si, pentru rugaciunile celei ce fara de prihana Te-a nascut pe Tine, ale Preacuratei si pururea Fecioarei Maria, Maicii tale, singura nadejde neinfruntata, ocrotitoare si izbavitoare a mea, invredniceste-ma fara de osanda sa ma impartasesc cu preacuratele, nemuritoarele, de viata facatoarele si infricosatoarele Tale Taine, spre iertarea pacatelor si spre viata de veci, spre sfintire, spre luminare, spre tarie, spre vindecare si spre sanatate sufletului si a trupului si spre stergerea si pierderea cu totul a cugetelor, a gandurilor si a deprinderilor mele celor rele, si a nalucirilor de noapte ale duhurilor celor viclene si intunecate. Ca a Ta este imparatia si puterea, slava, cinstea si inchinaciunea, impreuna cu Tatal si cu Duhul Sfant, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

RUGACIUNEA A UNSPREZECEA

( a Sfantului Ioan Damaschin )

Inaintea usilor casei Tale stau si de gandurile cele rele nu ma departez. Ci Tu, Hristoase Dumnezeule, Care ai indreptat pe vamesul si ai miluit pe cananeeanca si ai deschis talharului usile raiului, deschide-mi si mie indurarile iubirii Tale de oameni si ma primeste pe mine, cel ce vin si ma ating de Tine, ca pe desfranata si pe cea cu scurgerea de sange. Ca aceasta atingandu-se de marginea hainei Tale, prea lesne a luat tamaduire, iar aceea, cuprinzand preacuratele Tale picioare, a dobandit dezlegare de pacate. Iar eu, ticalosul, intreg Trupul Tau cutezand a-L primi, sa nu fiu ars, ci ma primeste ca si pe dansele, si-mi lumineaza simtirile cele sufletesti, arzand nelegiuirile pacatelor mele, pentru rugaciunile celei ce fara de samanta Te-a nascut pe Tine, si ale puterilor ceresti, ca binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin.

RUGACIUNEA A DOUASPREZECEA

( a Sfantului Ioan Gura de Aur )

Cred Doamne si marturisesc, ca Tu esti cu adevarat Hristos, Fiul lui Dumnezeu Celui viu, Care ai venit in lume sa mantuiesti pe cei pacatosi dintre care cel dintai sunt eu. Inca cred ca acesta este insusi preacurat Trupul Tau si acesta este insusi scump Sangele Tau. Deci ma rog Tie : Miluieste-ma si-mi iarta greselile mele cele de voie si cele fara de voie, cele cu cuvantul sau cu lucrul, cele cu stiinta si cu nestiinta si ma invredniceste fara de osanda sa ma impartasesc cu preacuratele Tale taine, spre iertarea pacatelor mele si spre viata de veci. Amin.

Deci, mergand sa te impartasesti, sa zici in taina acceste stihuri ale lui Metafrast :

Iata ma apropii de Sfanta Impartasire
Si impartasindu-ma, Doamne, sa nu ma arzi.
Ca Tu esti foc, si arzi pe cei nevrednici,
Ci, curateste-ma de toata-ntinarea.
Apoi :
Cinei Tale celei de taina, Fiul lui Dumnezeu, astazi, partas ma primeste, ca nu voi spune vrajmasilor Tai taina Ta, nici sarutare Iti voi da ca Iuda; ci ca talharul marturisindu-ma strig Tie : Pomeneste-ma, Doamne, intru imparatia Ta.
Dupa aceea, stihurile acestea :
Sangele Cel indumnezeitor, privind, te spaimanteaza, omule,
Ca foc este si arde pe cei nevrednici.
Dumnezeiescul Trup ma indumnezeieste si ma hraneste,
Imi indumnezeieste sufletul, si-mi hraneste minunat mintea .
Apoi aceste tropare :

Indulcitu-m-ai cu dorul Tau, Hristoase, si m-ai schimbat cu dumnezeiasca Ta dragoste : ci arde cu focul cel fara de materie pacatele mele si ma invredniceste a ma satura de desfatarea care este intru Tine, ca de amandoua veselindu-ma, sa slavesc, Bunule, venirea Ta.

Intru stralucirile sfintilor Tai, cum voi intra eu, nevrednicul ? Ca de voi indrazni sa intru in camara, haina ma vadeste ca nu este de nunta, si voi fi legat si lepadat de ingeri. Ci curateste, Doamne, intinaciunea sufletului meu si ma mantuieste, ca un iubitor de oameni.

Dupa aceasta, se zice aceasta :

RUGACIUNE

Stapane, Iubitorule de oameni, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, sa nu-mi fie mie spre osanda Sfintele acestea, pentru ca sunt nevrednic, ci spre curatirea si sfintirea sufletului si a trupului si spre arvunirea vietii si a imparatiei ce va sa vie. " Iar mie bine-mi este a ma lipi de Dumnezeu si a pune in Domnul nadejdea mantuirii mele ".

Apoi :

Cinei Tale celei de taina, Fiul lui Dumnezeu, astazi, partas ma primeste, ca nu voi spune vrajmasilor Tai taina Ta, nici sarutare Iti voi da ca Iuda; ci ca talharul marturisindu-ma strig Tie : Pomeneste-ma, Doamne, intru imparatia Ta.









RUGACIUNILE DE MULTUMIRE DE DUPA IMPARTASIREA CU DUMNEZEIESTILE TAINE

Stihuri de indemn :

Dupa ce vei primi impartasirea sfanta
A facatoarelor de viata Daruri,
Lauda adu si multumire mare
Si cu caldura Domnului te roaga :
Slava Tie, Doamne, Slava Tie, Doamne,
Slava Tie, Dumnezeului nostru !

Apoi graieste urmatoarele rugaciuni :

RUGACIUNEA MARELUI VASILE

Multumesc Tie, Doamne, Dumnezeul meu, ca nu m-ai lepadat pe mine pacatosul, ci partas a fi Sfintelor Tale Taine m-ai invrednicit. Multumesc Tie ca pe mine, nevrednicul, a ma impartasi cu preacuratele Tale daruri m-ai invrednicit. Ci, Stapane, iubitorule de oameni, Care pentru noi ai murit si ai inviat si ai daruit noua acceste infricosatoare si de viata facatoare Taine, spre binefacerea si sfintirea sufletelor si a trupurilor noastre, da sa-mi fie si mie acestea spre tamaduirea sufletului si a trupului, spre izgonirea a tot potrivnicul, spre luminarea ochilor inimii mele, spre impacarea sufletestilor mele puteri, spre credinta neinfruntata, spre dragoste nefatarnica, spre desavarsirea intelepciunii, spre paza poruncilor Tale, spre adaogirea dumnezeiescului Tau har si dobandirea imparatiei Tale. Ca intru sfintenia Ta cu acestea fiind pazit, sa pomenesc harul Tau pururea si sa nu mai viez mie, ci Tie, Stapanului si Binefacatorului nostru. Si asa, iesind dintru aceasta viata intru nadejdea vietii celei vesnice, sa ajung la odihna cea de-a pururea, unde este glasul cel neincetat al celor ce Te lauda si dulceata cea fara de sfarsit a celor ce vad frumusetea cea nespusa a fetei Tale. Ca Tu esti dorirea cea adevarata si veselia cea nespusa a celor ce Te iubesc, Hristoase, Dumnezeul nostru, si pe Tine Te lauda toata faptura in veci. Amin.

ALTA RUGACIUNE A MARELUI VASILE

Stapane, Hristoase Dumnezeule, Imparatul veacurilor si Facatorul tutror, multumesc Tie pentru toate bunatatile cate mi-ai dat mie si pentru impartasirea cu preacuratele si de viata facatoarele Tale taine. Deci ma rog Tie, Bunule si Iubitorule de oameni, pazeste-ma sub acoperamantul Tau si sub umbra aripilor Tale, si-mi daruieste pana la suflarea cea mai de pe urma cu cuget curat si cu vrednicie sa ma impartasesc cu Sfintele Tale Taine, spre iertarea pacatelor si spre viata de veci. Ca Tu esti Painea vietii, Izvorul sfintirii, Datatorul bunatatilor si Tie slava inaltam, impreuna si Parintelui si Sfantului Duh, acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

RUGACIUNEA SFANTULUI SIMEON METAFRAST

Cel ce de bunavoie mi-ai dat mie spre hrana Trupul Tau, foc fiind, care arde pe cei nevrednici, sa nu ma arzi pe mine, Facatorul meu, ci mai vartos intra in alcatuirea madularelor mele si intru toate incheieturile, in rarunchi si in inima si arde spinii tuturor pacatelor mele, curateste-mi sufletul, sfinteste-mi gandurile si oasele, numarul deplin al celor cinci simturi il lumineaza, peste tot ma acopera cu frica Ta, pururea ma acopere si ma apara si ma pazeste de tot lucrul si cuvantul pierzator de suflet; curateste-ma, spala-ma si ma indrepteaza, intelepteste-ma si ma lumineaza, arata-ma locas numai al Duhului Tau si sa nu mai fiu lacas pacatului, ci Tie, casa, prin primirea Impartasaniei. Ca de foc sa fuga de mine tot lucrul rau, toata patima. Rugatori aduc pentru mine pe toti sfintii, pe mai-marii cetelor celor fara de trup, pe Inaintemergatorul Tau, pe inteleptii Apostoli si cu acestia si pe Preacinstita si Preacurata Maica Ta, ale caror rugaciuni primeste-le, Milostive Hristoase al meu, si pe mine, slujitorul Tau, fiu al luminii ma fa, ca Tu Insuti esti, Bunule, sfintirea si luminarea sufletelor noastre si tie dupa cuviinta, ca unui Dumnezeu si Stapan, toti slava Iti inaltam in toate zilele. Amin.

RUGACIUNEA SFANTULUI CHIRIL AL ALEXANDRIEI

Trupul Tau cel sfant, Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, sa-mi fie mie spre viata de veci, si Sangele Tau cel scump, spre iertarea pacatelor. Si sa-mi fie mie Impartasania aceasta spre bucurie, spre sanatate si spre veselie. Si la infricosatoarea si a doua venire a Ta, invredniceste-ma pe mine pacatosul sa stau de-a dreapta slavei Tale, pentru rugaciunile Preacuratei Maicii Tale si ale tuturor sfintilor Tai. Amin.

RUGACIUNE CATRE PREASFANTA NASCATOARE DE DUMNEZEU



Preasfanta Stapana, Nascatoare de Dumnezeu, care esti lumina intunecatului meu suflet, nadejdea, mangaierea, acoperamantul, scaparea si bucuria mea, multumesc tie, ca m-ai invrednicit pe mine, nevrednicul, sa fiu partas preacuratului Trup si scumpului Sange al Fiului tau. Ci tu, care ai nascut Lumina cea adevarata, lumineaza-mi ochii cei intelegatori ai inimii. Ceea ce ai nascut Izvorul nemuririi, inviaza-ma pe mine, cel omorat de pacat. Ceea ce esti Maica iubitoare de milostivire a Dumnzeului cel milostiv, miluieste-ma si da umilinta si zdrobire inimii mele si smerenie gandurilor mele si ridicare din robia cugetelor mele. Si ma invredniceste pana la sfarsitul vietii fara de osanda sa primesc sfintirea preacuratelor Taine, spre tamaduirea sufletului si a trupului. Si-mi da, Stapana, lacrimi de pocainta si de marturisire, ca sa te laud si sa te maresc pe tine in toate zilele vietii mele, ca binecuvantata si preamarita esti in veci. Amin.

Apoi :
Acum libereaza pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau, in pace, ca vazura ochii mei mantuirea Ta, pe care ai gatit-o inaintea fetei tuturor popoarelor, lumina spre descoperirea neamurilor si slava poporului Tau Israil.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Cuvine-se cu adevarat sa te fericim pe tine Nascatoare de Dumnezeu, cea pururea fericita si prea nevinovata si Maica Dumnezeului nostru.
Ceea ce esti mai cinstita decat Heruvimii si mai marita fara de asemanare decat Serafimii, care fara stricaciune pe Dumnezeu-Cuvantul L-ai nascut, pe tine cea cu adevarat Nascatoare de Dumnezeu te marim.

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.