miercuri, 26 ianuarie 2011


Maxime si proverbe - de Traian Dorz


Cât trăieşti pe lumea asta tot înveţi necontenit,
numai omu prost se crede c-a ajuns desăvârşit.

Dacă vrei cu bucurie să petreci la bătrâneţe
ai de grijă totdeauna să-ţi pui frâu la tinereţe.

Buna ordine în casă nu se ţine cu ciomag,
ci cu linişte,cu pace cu a-scultare şi cu drag.

Numai trei prieteni siguri are-o viata norocoasă:
tatăl,mama şi soţia harnică şi credincioasă

Respectă tot avutul a celui ce asudă,
să nu-i iei nici o frunză, căci totu-i strâns cu trudă.

Fă-i prietenului bine, ca de rău să şi-l fereşti,
iar duşmanului fă-i bine, ca să poţi să-l cucereşti.

Nu omul să urăşte şi patima lui rea,
pe el mereu îl iartă dar no ierta pe ea.

Pe măsura suferinţei este şi folosul său,
Dumnezeu ne-o dă oricărui înspre bine, nu-nspre rău,
numai omul să gândească ce vrea Dumnezeu cu el
şi, aflând ce vrea, s-asculte – ăsta-i al durerii ţel.

Cât de greu îţi e să suferi pentru cel ce nu-l iubeşti,
dar pentru iubirea dulce orice suferinţi primeşti.

Calea Domnului în lume e ca drumul cu tunele,
lungi sunt nopţile-ncercării, scurt seninul dintre ele.
Nu te teme când e noapte – fă mai mult când e lumină,
dacă mergi mereu, la capăt vei ajunge la hodină.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu