Ereticul îmi spune că Hristosul meu e un copil din flori şi
Preasfînta Fecioara a mea e o desfrînată, iar Sfînta
Evanghelie îmi spune că acest lucru e de la diavolul. Mai
am acum ochi să mă uit la eretic? Dacă un om mă
ocărăşte, îmi omoară mama, fraţii, copiii, după care îmi
scoate ochii, ca şi creştin am datoria să-l iert. Dar să-L
ocărască ei pe Hristosul meu şi pe Preacurata Fecioara a
mea! Eu nu vreau să-i mai văd, dar domniile voastre cum
vă rabdă inima şi mai faceţi afaceri şi tocmeli cu ereticii?
Sfîntul Cuvios Mucenic
Cosma Etolianul (+1779)
Părintele Arhimandrit Arsenie Boca (+1989)
„Ecumenismul? Erezia tuturor ereziilor. Căderea Bisericii
prin slujitorii ei. Cozile de topor ale apusului. Numai
putregaiul cade din Biserica ortodoxă, fie ei: arhierei,
preoţi de mir, călugări sau mireni. Înapoi la Sfînta
Tradiţie, la Dogmele şi Canoanele Sfinţilor Părinţi ale
celor şapte Soboare Ecumenice, altfel la iad cu arhierei cu
tot. Ferească Dumnezeu!” (Talanţii împărăţiei, p.197)
„Ecumenismul? Erezia tuturor ereziilor. Căderea Bisericii
prin slujitorii ei. Cozile de topor ale apusului. Numai
putregaiul cade din Biserica ortodoxă, fie ei: arhierei,
preoţi de mir, călugări sau mireni. Înapoi la Sfînta
Tradiţie, la Dogmele şi Canoanele Sfinţilor Părinţi ale
celor şapte Soboare Ecumenice, altfel la iad cu arhierei cu
tot. Ferească Dumnezeu!” (Talanţii împărăţiei, p.197)
Să ţineţi credinţa care aţi supt-o de la piepturile maicilor
voastre! Să ţineţi credinţa pe care o avem de două mii de
ani! Nu vă luaţi după slugile satanei care vin din Apus cu
milioane de dolari. Ei cumpără pe proşti şi pe nelămuriţi
în credinţă, să rupă unitatea în sufletul poporului român
şi vor să facă cele mai mari erezii şi nebunii în ţara
aceasta. Păziţi-vă de aceştia! Au case de rugăciuni dar
acolo e casa satanei. Aţi văzut la primi voievozi creştini ai românilor, de cînd
sunt cele trei ţări române, Moldova, Muntenia şi
Ardealul, toţi au fost ortodocşi... Ştefan cel Mare nu a fost
baptist! Mircea cel Bătrîn nu a fost evanghelist sau
adventist! Alexandru cel Bun nu a fost martorul lui
Iehova; nebunii ăştia au venit acum. Nici o sectă nu exista
în ţara noastră pe atunci. Aceştia vin din străinătate,
plătiţi de masoni, să ne strice dreapta credinţă şi originea
noastră de popor ortodox.(ARHIMANDRIT CLEOPA ILIE -(Ortodoxia şi internaţionalismul
religios, ed. Scara, 1999)
voastre! Să ţineţi credinţa pe care o avem de două mii de
ani! Nu vă luaţi după slugile satanei care vin din Apus cu
milioane de dolari. Ei cumpără pe proşti şi pe nelămuriţi
în credinţă, să rupă unitatea în sufletul poporului român
şi vor să facă cele mai mari erezii şi nebunii în ţara
aceasta. Păziţi-vă de aceştia! Au case de rugăciuni dar
acolo e casa satanei. Aţi văzut la primi voievozi creştini ai românilor, de cînd
sunt cele trei ţări române, Moldova, Muntenia şi
Ardealul, toţi au fost ortodocşi... Ştefan cel Mare nu a fost
baptist! Mircea cel Bătrîn nu a fost evanghelist sau
adventist! Alexandru cel Bun nu a fost martorul lui
Iehova; nebunii ăştia au venit acum. Nici o sectă nu exista
în ţara noastră pe atunci. Aceştia vin din străinătate,
plătiţi de masoni, să ne strice dreapta credinţă şi originea
noastră de popor ortodox.(ARHIMANDRIT CLEOPA ILIE -(Ortodoxia şi internaţionalismul
religios, ed. Scara, 1999)
*Sfîntul Ioan Gură de Aur a spus deschis că duşmani ai lui
Hristos sunt nu numai ereticii, ci şi cei aflaţi în
comuniune cu ei.
*După mine, pacea nu este aceea care se ţine pe saluturile şi mesele comune fără rost, ci pacea întru Dumnezeu este cea care vine de la unirea duhovnicească- Sfantul Ioan Gura de Aur
Hristos sunt nu numai ereticii, ci şi cei aflaţi în
comuniune cu ei.
*După mine, pacea nu este aceea care se ţine pe saluturile şi mesele comune fără rost, ci pacea întru Dumnezeu este cea care vine de la unirea duhovnicească- Sfantul Ioan Gura de Aur
fragment din ,,GRAIURI ORTODOXE Învăţăturile Sfinţilor Părinţi asupra ecumenismului,, - Ierom. Visarion Moldoveanu
Avva Pamvo (sec.V)
„Ca iată iţi zic ţie fiule, vor veni zile cînd vor strica
creştinii cărţile Sfintelor Evanghelii şi ale Sfinţilor
Apostoli şi ale dumnezeeştilor Prooroci, ştergînd Sfintele
Scripturi şi scriind tropare şi cuvinte elineşti. Şi se va
revărsa mintea la acestea, iar de la acelea se va depărta.
Pentru aceasta Părinţii noştri au zis: „Cei ce sunt în
pustia aceasta să nu scrie vieţile şi cuvintele părinţilor pe
pergament, ci pe hîrtii, că va să şteargă neamul cel de pe
urmă vieţile părinţilor şi să scrie după voia lor, fiindcă
mare este necazul ce va să vină.” Şi i-a zis lui fratele:
„Aşadar se vor schimba obiceiurile şi aşezămintele
creştinilor şi nu vor fi preoţi în biserică să facă acestea?”
Şi a zis bătrînul: „În astfel de vremuri se va răci dragostea
multora şi va fi necaz mult. Năpădirile păgînilor şi
pornirile noroadelor, neastîmpărul împăraţilor,
desfătarea preoţilor, lenevirea călugărilor. Vor fi egumeni
nebăgînd seama de mîntuirea lor şi a turmei, osîrdnici
toţi şi silitori la mese şi gîlcevitori, leneşi la rugăciuni şi la
clevetiri grabnici, gata spre a osîndi vieţile bătrînilor şi
cuvintele lor, nici urmîndu-le, nici auzindu-le, ci mai
vîrtos ocărîndu-le şi zicînd: De-am fi fost şi noi în zilele
lor ne-am fi nevoit şi noi. Iar episcopii în zilele acelea se
vor sfii de feţele celor puternici, judecînd judecăţi cu
daruri, nepărtinind pe cel sărac la judecată, necăjind pe
văduve şi pe sărmani chinuindu-i. Va intra încă şi în
norod necredinţă, curvie, urîciune, vrajbă, zavistie,
întărîtări, furtişaguri şi beţie.” Şi a zis fratele: „Ce va face
cineva în vremile şi anii aceia?” Şi a zis bătrînul: „Fiule în
acele zile cel ce îşi mîntuieşte sufletul său mare se va
14
chema în împărăţia cerurilor.” (Patericul Egiptean, p.209
cuv. 15)
„Ca iată iţi zic ţie fiule, vor veni zile cînd vor strica
creştinii cărţile Sfintelor Evanghelii şi ale Sfinţilor
Apostoli şi ale dumnezeeştilor Prooroci, ştergînd Sfintele
Scripturi şi scriind tropare şi cuvinte elineşti. Şi se va
revărsa mintea la acestea, iar de la acelea se va depărta.
Pentru aceasta Părinţii noştri au zis: „Cei ce sunt în
pustia aceasta să nu scrie vieţile şi cuvintele părinţilor pe
pergament, ci pe hîrtii, că va să şteargă neamul cel de pe
urmă vieţile părinţilor şi să scrie după voia lor, fiindcă
mare este necazul ce va să vină.” Şi i-a zis lui fratele:
„Aşadar se vor schimba obiceiurile şi aşezămintele
creştinilor şi nu vor fi preoţi în biserică să facă acestea?”
Şi a zis bătrînul: „În astfel de vremuri se va răci dragostea
multora şi va fi necaz mult. Năpădirile păgînilor şi
pornirile noroadelor, neastîmpărul împăraţilor,
desfătarea preoţilor, lenevirea călugărilor. Vor fi egumeni
nebăgînd seama de mîntuirea lor şi a turmei, osîrdnici
toţi şi silitori la mese şi gîlcevitori, leneşi la rugăciuni şi la
clevetiri grabnici, gata spre a osîndi vieţile bătrînilor şi
cuvintele lor, nici urmîndu-le, nici auzindu-le, ci mai
vîrtos ocărîndu-le şi zicînd: De-am fi fost şi noi în zilele
lor ne-am fi nevoit şi noi. Iar episcopii în zilele acelea se
vor sfii de feţele celor puternici, judecînd judecăţi cu
daruri, nepărtinind pe cel sărac la judecată, necăjind pe
văduve şi pe sărmani chinuindu-i. Va intra încă şi în
norod necredinţă, curvie, urîciune, vrajbă, zavistie,
întărîtări, furtişaguri şi beţie.” Şi a zis fratele: „Ce va face
cineva în vremile şi anii aceia?” Şi a zis bătrînul: „Fiule în
acele zile cel ce îşi mîntuieşte sufletul său mare se va
14
chema în împărăţia cerurilor.” (Patericul Egiptean, p.209
cuv. 15)
marți, 27 iulie 2010
PIDALIONUL
Pidalionul (gr. Πηδάλιον "cârmă") sau Cârma Bisericii este o carte publicată în limba greacă la Leipzig, în 1800, ieromonahul Agapie şi sfântul Nicodim Aghioritul, şi care cuprinde canoanele Sfinţilor Apostoli, ale Sinoadelor Ecumenice şi ale Sfinţilor Părinţi şi dascăli ai Ortodoxiei, însoţite de o compilaţie de comentarii canonice datorate unor canonişti bizantini vechi, precum Zonara, Aristin şi Balsamon, completate de unele comentarii ale editorilor.
Mult reeditată în două secole, această colecţie a devenit cea mai utilizată colecţie canonică din Bisericile ortodoxe.
Cine il doreste sa intre pe adresa http://mirem.ro/ecumenism.html
Mult reeditată în două secole, această colecţie a devenit cea mai utilizată colecţie canonică din Bisericile ortodoxe.
Cine il doreste sa intre pe adresa http://mirem.ro/ecumenism.html
duminică, 25 iulie 2010
............
Cuvintele pe care le spune Apostolul Pavel sunt destul de greu de priceput. Nu pentru ca ele ar fi grele, ci pentru ca mintea noastra nu este obisnuita sa gandeasca astfel: "Dragostea nu cauta ale sale" - ce-i asta ?
Dar ale cui sa le caute ? Ale aproapelui tau. Care aproape ? Unul vrea sa mearga la fotbal, altul vrea sa mearga la bar, altul vrea sa mearga la peste. Pe care din acestia trebuie sa-l urmez si sa-l satisfac ?.....
Cel care asculta pe toti si le slujeste, intr-o zi vede ca dorintele si apucaturile oamenilor sunt atat de diferite, incat ajunge, chiar bine dorind pentru aproapele sau, sa intre in nenumarate pacate si incurcaturi carora nu le mai poate face fata. Cum lucram aceasta porunca de capatai, pe care ne-a adus-o Dumnezeu ?
"Si atunci cum lucram aceasta porunca de capatai pe care ne-a adus-o Dumnezeu ?
Cum ? Mergand la esenta. La lucrarea pe care o putem face oricand, oriunde, aceea ca inainte de a iubi, sa incercam sa nu uram. Inceputul binelui este indepartarea de la rau. Spune Proorocul: "Indeparteaza-te de la rau si fa binele" (Ps.33) Inainte de a cauta dragostea in inima noastra, de a o cultiva, tebuie sa ne izbavim de raul care este in inima noastra. Si care este acest rau care se ridica impotriva dragostei ? Invidia, slava desarta - ca suntem mai buni decat aproapele nostru, cine este el sa ne spuna noua, ca sa ne invete - toata rautatea care se savarseste cu gandul si cu dorinta. Si inceputul a toate este iertarea.
"Daca iubiti pe cei ce va iubesc pe voi, ce rasplata mai aveti, ce rasplata asteptati ? Oare nu si paganii fac asa ? Dar Eu va zic: Iubiti pe vrajmasii vostri." Aici este examenul iubirii. Cine sunt vrajmasii nostri ? Nu cei care ne sparg apartamentul, nu cei care ne-au furat masina, nu cei care vin cu sabii asupra tarii noastre. Vrajmasii nostri sunt cei pe care noi singuri ni-i facem. Sunt oamenii despre care noi avem o parere proasta, oamenii care ne tulbura prin prezenta lor, prin cuvintele lor, prin felul lor de a fi. Oamenii despre care noi spunem: "Lasa-ma, ca m-am saturat de el." Aici trebuie sa incepem lucrarea dragostei Cum ? Iarta ! "Nu pot sa-l iert, pentru ca este mandru. "Pai da tu cum esti ? Iarta ! Iertarea este semnul cel mai graitor si piatra de temelie pe care se zideste mai tarziu dragostea.....
Sa iertam, pentru ca nu este cu neputinta. Nu este cu neputinta sa iertam pe acest om pacatos din fata noastra. Pentru ca insusi Dumnezeu l-a iertat. Aceasta este cugetarea cea mai de folos. Aceasta este raportarea pe care trebuie sa o avem fata de aproapele. Inainte de a-l judeca eu, trebuie sa ma intreb cum il judeca Dumnezeu pe el ? Si cum il judeca ? A murit pentru el ! Dumnezeu l-a iertat.".... " Dragostea este o stare, dar aceasta stare strabate prin anumite gesturi exterioare. Oamenii obisnuiti inteleg dragostea in multe feluri. "Ma iubeste pentru ca m-a asteptat, m-a asteptat pe ploaie, pe frig, a facut un drum indepartat ca sa vina pana la mine, mi-a acordat din timpul sau, din darurile sale, m-a ajutat cu bani, m-a primit la el acasa..." si asa mai departe. Toate acestea sunt gesturi care izvorasc din dragoste. Totusi, nu este neaparat ca aceste gesturi sa presupuna dragostea. Pentru ca si darurile se ofera de multe ori si cu alte scopuri, cu scopul de a dobandi ceva, de a-l avea de partea noastra pe cineva pentru a ne atinge un scop mai nobil sau mai putin nobil. Dincolo de aceste gesturi exterioare, noi cei care suntem in Biserica, cei care am mai citit niste carti despre duhovnicie, care avem un duhovnic, stim ca exista o lucrare launtrica a fiecarui om, exista un exercitiu prin care noi ne educam mintea, ne educam vointa, ne educam inima."
" ...mi se pare ca cel mai scurt drum, cea mai simpla si mai esentializata cale de a lucra dragostea este de a oferi iertarea celor care ne gresesc. Nu adunand bani pentru ca sa-i dai vaduvelor si orfanilor, pentru ca acesta este un lucru greu si anevoios si s-ar putea nici sa nu ajungi vreodata sa-i ai. Nu este nevoie neaparata nevoie sa mergi pana la capatul lumii pentru a indeplini dorinta cuiva, dar sa ierti poti. Mi ales, stiind ca in schimbul acestei iertari primesti iertare de la Dumnezeu pentru toate pacatele vietii tale. Dar mai presus de aceasta, stiind ca prin puterea de a ierta te asemeni cu Dumnezeu. Cum sa ierti un om rau ? Cum sa ierti un om care te necajeste ? Aducandu-ti aminte de Cel care a murit pentru el. Aducandu-ti aminte ca si tu ai nenumarate datorii. aducandu-ti aminte de oamenii dragi tie, de felul in care te porti cu ei. Cu toate ca vedem copii care-si urasc parintii, parinti care-si urasc copii si asa mai departe. Cat de departe suntem de chemarea lui Hristos !
Puterea de a ierta este proprie celor care se apropie incetul de despatimire, care au inceput sa iasa cu incetul din aceasta lume. Care sunt pricinile pentru care uram un om, pentru care ne suparam pe el ? Are mai multi bani ? Ne-a pacalit intr-o afacere ? A mers in locul nostru intr-o calatorie care se oferea de la locul de munca si asa mai departe. Toate acestea vin din alipirea noastra de cele materiale, de cele pamantesti si trecatoare. In masura in care ne desprindem de ele si ne indreptam mintea catre Dumnezeu, catre viata vesnica, stiind ca toate sunt desertaciune, iertam usor. ...
Si daca Dumnezeu a murit pentru noi "pe cand noi inca eram pacatosi", cum spune Apostolul Pavel, cine suntem noi ca sa judecam pe aproapele nostru ? Ce sa facem daca vrem sa iertam, dar tot timpul ne aducem aminte ce ne-a facut respectivul om ?
Este lupta, nu putem ierta de la inceput. Dar daca avem aceasta lucrare, Dumnezeu prin harul Sau ne ajuta. Vedem cat de greu este sa ierti, pentru ca este greu, este cea mai grea lucrare. Numai oamenii care nu au practicat-o niciodata pot spune: "Ei mare lucru sa te mantuiesti asa, la urma spun si eu iaca, i-am iertat si ma mantuiesc". Dar cei care au aceasta nevointa stiu cat de greu este. Tocmai de asta nu era chiar atat de simplu ce ne spunea Parintele Selafiil: "Inainte de somn iarta pe toti si spune: Doamne eu i-am iertat, si Tu sa ma ierti. Si Dumnezeu te mantuieste!".
Aceasta este o lucrare permanenta. Iara si iara cautam motive pentru care sa-l idreptatim pe cel din fata noastra: poate a fost obosit, poate-i bolnav, are o educatie altcumva decat a mea, nu l-am inteles eu corect, am fost eu obosit si tulburat... Sa luam vina asupra noastra. Acesta este un exercitiu duhovnicesc prin care ne desavarsim.
Asa ca sa nu ne tulburam, ca nimerni nu poate ierta dintr-o data, pentru ca daca ar fi asa usor, n-ar mai sta aceasta porunca in mijlocul Evangheliei, n-ar mai fagadui Dumnezeu Imparatia pentru un gand pe care noi l-am putea dobandi atat de usor. Este osteneala. Dar prin exercitiu, daca tot timpul vom cauta aceasta, vom reusi.
Iubirea, spune sfantul siluan athonitul, se poate deprinde, poate deveni un obicei. sa ne obisnuim sa gandim frumos, sa ne obisnuim sa alungamgandurile rele, sa nu le credem. Si atunci putem deveni ucenici ai lui Hristos adevarati, pentru ca El a zis: "Intru aceasta vor vedea oamenii ca sunteti ucenicii ai Mei, daca veti avea dragoste intre voi." Asa ca, prin osteneala, prin eforturi launtrice, ajungem la aceasta masura. Intreaba cineva daca este suficient sa-ti ceri iertare de la Dumnezeu daca ai gresit in fata cuiva si-ti este rusine sa mergi la acea persoana.
Este foarte bine sa-ti ceri iertare de la Dumnezeu. Dar daca-ti ceri iertare de la Dumnezeu, primesti har, si daca primesti har de la Dumnezeu, nu mai poate sa-ti fie nici rusine, nu te mai poti nici trufi in fata celuilalt si alergi cu bucurie si-ti ceri iertare. Inseamna ca nu-ti ceri destul iertare de la Dumnezeu, iti pare tie ca ceri. Nu ai strapungerea inimii, n-ai primit har in schimbul rugaciunii tale, pentru ca...pentru ca il neglijezi pe aproapele tau.
Daca ai gresit, mai ales public, l-ai jignit sau altceva rau ai facut, trebuie sa mergi sa-ti ceri iertare, de multe ori chiar public. Apostolul Pavel, cand a fost batut pe nedrept si a venit garda, dupa ce a aflat ca este cetatean roman, sa-si ceara iertare si sa-l slobozeasca din temnita, zicand: "Iarta-ne, n-am stiut ca esti cetatean roaman", el le-a zis: "M-ati batut in piata, in fata adunarii intregi, iar acum veniti sa-mi cereti iertare in taina ? In piata, acolo sa mergeti cu mine sa apuneti ce-ati facut!"
Sigur ca Apostolul n-avea nevoie de acest spectacol, dar voia sa-i mustre si voia sa gaseasca inca un prilej pentru a propovadui Evanghelia. Le-a pus aceasta conditie. Noi nu punem conditii nimanui, dar daca am gresit, ne cerem iertare. Mai ales daca am jignit public pe cineva, trebuie sa ne cerem iertare public, ca sa stie oamenii care au fost de fata ca noi ne-am cerut iertare.
Dar daca am gresit fata de cineva vorbindu-l de rau, dar el nu a aflat, spun Sfintii Parinti in Patericul Sfantului Sava, nu este nevoie sa mergi la el sa-ti ceri iertare, tulburandu-l. Adica: "Stii, Vasile, eu te-am vorbit de rau ieri, acolo..."Ii faci o tulburare care n-are nici un rost. Mergi si te spovedeste duhovnicului si vezi-ti de viata ta. Dar in cazul in care ai aflat ca el a aflat ca l-ai vorbit de rau, mergi si-ti cere iertare. Asa ca, pe toate sa le facem cu intelepciune. mustarea se face in taina si se face cu blandete, dar daca acela nu vrea sa se impace, atunci trebuie sa te rogi pt. el. Cand esti cu el intre patru ochi sa-i spui ca nu esti suparata pe el si daca el o sa inteleaga, atunci l-ai castigat pe fratele tau. E bine ca oamenii sa nu fie certati si mai bine sa se impace pana ce nu apune soarele. Ranile insa la unii dintre noi se inchid mai greu, dar totdeauna trebuie sa iertam. Mustrarea trebuie sa o primim si daca e dreapta si daca nu e dreapta, spre mantuirea noastra.
E bine sa ne ocolim vrajmasii, daca nu suntem in stare sa-i iertam ?
Da, da. Trebuie sa-i ocolim si sa fugim de tulburare pentru ca inca nu suntem desavarsiti.
Mi se intampla uneori sa ma cert cu mama sau cu tatal meu, apoi imi pare foarte rau, dar nu sunt in stare sa-mi cer iertare. Ce ma sfatuiti sa fac ?
Ce greutate este in a-ti cere iertare ? Nu faceti un ritual intreg, in care vii si zici: "Stii, vreau sa discut ceva cu tine...Evanghelia ne spune ca noi, crestinii, trebuie sa avem dragoste intre noi. Eu am gresit, te rog sa ma ierti..."
Trebuie sa mergi simplu si sa zici: "Ieri n-am avut eu dreptate, m-am suparat degeaba, iarta-ma. M-am suparat cu unii, dar m-am descarcat pe tine, iarta-ma." Si-atunci si el zice: "Nu-i nimic, de fapt eu m-am suparat degeaba. "Daca le facem pe toate cu simplitate, omul primeste. Sa n-o facem pe moralistii, sa nu facem din faptul de a ne cere iertare o demonstratie de pietate crestina, ca omul n-o rabda. Sa ne apropiem de cel cu care ne-am certat ca de cineva care acum ne-a iertat. Nu trebuie sa gandim ca celalalt nu iarta, pentru ca asa-l desconsideram, il socotim un rau si un pomenitor de rau. Dar daca gandim ca el ne-a iertat, ne apropiem mai usor, firesc si simplu. Mai in joaca, mai asa...Fa-te ca ai uitat, ca nu stii nimic si cauta prilej de mai bine. Sa fim precum copiii care primesc o palma la fund, se supara, dar cand vine vremea de mancare le trece.
Daca la iubire se ajunge treptat recomandati-ne niste "exercitii" de iubire.
Cautati ce este bine in celalalt. Nu mai vedeti raul, iertati. De ce este asa ? Pai, poate l-a batut mama cand era mic, l-a ascuns in dulap. Cine stie ce are omul pe suflet, ce trecut are, ce stare de sanatate. E mai morocanos pentru ca asa-i el, dar stii ce face el in chilia sa ? Poate bate si el metanii, plange la icoane, ii pare rau si cred ca ii e rusine si lui de felul cum este si ii e greu sa vina sa-si ceara iertare.
Parintii ne ziceau asa: "Cand cineva iti greseste, te cearta, tu da vina pe diavol." Pentru ca nimeni dintre noi nu vrea sa faca raul. Nici noi nu-l vrem, pentru ca toti credem in Hristos si vrem sa-I slujim Lui. Dar noi facem si rau. De ce ? Pai, de ce ? Cu voie ? Nu cu voie, pentru ca diavolul ne invata sa facem rau. Da vina pe diavol si scuteste-l pe aproapele tau de vina asta.
S-a-ntamplat, e trecator. E un accident. Raul pe care il face aproapele nostru este accidental. Nu trebuie sa ne facem impresia despre el si sa-l vedem prin prisma acestui rau pe care il face. Asta inseamna a judeca.
Ce inseamna a judeca ? Inseamna a-l vedea pe cel din fata noastra prin prisma faptelor rele pe care le face, socotind ca ele il caracterizeaza. El a strigat ieri la mine, e adevarat, dar asta nu-l caracterizeaza, el nu striga tot timpul. Si chiar daca striga tot timpul, sa gandesc ca inseamna ca nu se manie, pentru ca daca asa s-a obisnuit, nici nu mai tine atata rautate.
Cu tot felul de ganduri de acest fel sa incercam sa iertam, sa iubim. Sa iubim pe fiecare in toata nebunia lui, pentru ca fiecare avem niste "pasarele" ale noastre, dar ni le iertam. Si pe celalalt trebuie sa-l ierti! De ce pe tine te accepti asa cum esti, dar pe celalalt vrei sa-l faci ca la carte, ca asa scrie in Evanghelie, ca asa scrie la Sfintii Parinti. Vezi-l si pe el in toata complexitatea lui, in toate nebuniile lui, pentru ca Dumnezeu si pe el l-a chemat la botez, i-a dat o gramada de daruri si nu stii tu cum il judeca Dumnezeu.
Si mai este un lucru, sa stiti ca oamenii care au la vedere neajunsuri si tot felul de apucaturi din astea ciudate, au in spate daruri pe care Dumnezeu asa vrea sa le ascunda.
Pentru ca daca le-ar da pe fata doar darurile, omul s-ar mandri si ar distruge totul. Atunci cand Dumnezeu da daruri, mai da si cate un betesug si cate o ciudatenie.
Un bătrân oarecare era bolnav de multă vreme si multe zile n-a mâncat, nici n-a băut, iar ucenicului lui, văzând că atâtea zile n-a mâncat nimic, i s-a făcut milă de dânsul si îl ruga, zicând: "Te rog, părinte, mănâncă ceva, cât de putin, si ti se va mai deschide gustul si te vei mai răcori din boală". Si îndată făcând foc, a pus de i-a gătit putină mâncare. Căci avea două vase: în unul avea putină miere, iar în altul putin ulei de cânepă, pe care îl tinea de multă vreme pentru candelă si care era rânced, amar si împutit. Deci, voind fratele să ia putină miere ca să îndulcească bucatele pe care le făcuse pentru bătrânul său, n-a luat seama bine din care vas să ia si, în loc să ia miere, a gresit si a luat ulei rânced si amar si a pus în bucatele bătrânului său si a dus la bătrânul, rugându-l să guste. Iar bătrânul luând o dată si gustând, îndată a cunoscut greseala fratelui si a tăcut, nezicând nimic.
Fratele îl ruga cu osârdie să mai guste măcar o dată sau de două ori. Însă bătrânul nu mai voia să guste, zicând: "Ajunge, fiule". Fratele, însă, îl silea să mai guste, zicând: "Te rog, mai gustă, părinte, că foarte bune bucate ti-am făcut. Iată că si eu am să mănânc cu tine". Si luând cu lingura si gustând, atunci a văzut ce a făcut si, căzând la picioarele bătrânului, i-a zis: "Amar mie, ce-am făcut! Iartă-mă, părinte, că ti-am gresit si n-am stiut si în loc de miere ti-am pus în bucate ulei rânced si amar si te-am prăpădit si nu mi-ai spus când ai luat o dată de ai gustat, socotind, poate, că eu înadins am făcut aceasta, punând asupra mea acel păcat".
Bătrânul i-a zis: "Nu te scârbi de aceasta, fiule, că de ar fi vrut Dumnezeu ca să-mi pui miere în bucate, miere mi-ai fi pus, iar acum, ce a vrut Dumnezeu, aceea mi-ai pus". Si aceasta zicând bătrânul, îndată s-a simtit desăvârsit sănătos si, sculându-se din patul lui, I-a multumit lui Dumnezeu, mângâindu-l si pe ucenicul său.
Dar ale cui sa le caute ? Ale aproapelui tau. Care aproape ? Unul vrea sa mearga la fotbal, altul vrea sa mearga la bar, altul vrea sa mearga la peste. Pe care din acestia trebuie sa-l urmez si sa-l satisfac ?.....
Cel care asculta pe toti si le slujeste, intr-o zi vede ca dorintele si apucaturile oamenilor sunt atat de diferite, incat ajunge, chiar bine dorind pentru aproapele sau, sa intre in nenumarate pacate si incurcaturi carora nu le mai poate face fata. Cum lucram aceasta porunca de capatai, pe care ne-a adus-o Dumnezeu ?
"Si atunci cum lucram aceasta porunca de capatai pe care ne-a adus-o Dumnezeu ?
Cum ? Mergand la esenta. La lucrarea pe care o putem face oricand, oriunde, aceea ca inainte de a iubi, sa incercam sa nu uram. Inceputul binelui este indepartarea de la rau. Spune Proorocul: "Indeparteaza-te de la rau si fa binele" (Ps.33) Inainte de a cauta dragostea in inima noastra, de a o cultiva, tebuie sa ne izbavim de raul care este in inima noastra. Si care este acest rau care se ridica impotriva dragostei ? Invidia, slava desarta - ca suntem mai buni decat aproapele nostru, cine este el sa ne spuna noua, ca sa ne invete - toata rautatea care se savarseste cu gandul si cu dorinta. Si inceputul a toate este iertarea.
"Daca iubiti pe cei ce va iubesc pe voi, ce rasplata mai aveti, ce rasplata asteptati ? Oare nu si paganii fac asa ? Dar Eu va zic: Iubiti pe vrajmasii vostri." Aici este examenul iubirii. Cine sunt vrajmasii nostri ? Nu cei care ne sparg apartamentul, nu cei care ne-au furat masina, nu cei care vin cu sabii asupra tarii noastre. Vrajmasii nostri sunt cei pe care noi singuri ni-i facem. Sunt oamenii despre care noi avem o parere proasta, oamenii care ne tulbura prin prezenta lor, prin cuvintele lor, prin felul lor de a fi. Oamenii despre care noi spunem: "Lasa-ma, ca m-am saturat de el." Aici trebuie sa incepem lucrarea dragostei Cum ? Iarta ! "Nu pot sa-l iert, pentru ca este mandru. "Pai da tu cum esti ? Iarta ! Iertarea este semnul cel mai graitor si piatra de temelie pe care se zideste mai tarziu dragostea.....
Sa iertam, pentru ca nu este cu neputinta. Nu este cu neputinta sa iertam pe acest om pacatos din fata noastra. Pentru ca insusi Dumnezeu l-a iertat. Aceasta este cugetarea cea mai de folos. Aceasta este raportarea pe care trebuie sa o avem fata de aproapele. Inainte de a-l judeca eu, trebuie sa ma intreb cum il judeca Dumnezeu pe el ? Si cum il judeca ? A murit pentru el ! Dumnezeu l-a iertat.".... " Dragostea este o stare, dar aceasta stare strabate prin anumite gesturi exterioare. Oamenii obisnuiti inteleg dragostea in multe feluri. "Ma iubeste pentru ca m-a asteptat, m-a asteptat pe ploaie, pe frig, a facut un drum indepartat ca sa vina pana la mine, mi-a acordat din timpul sau, din darurile sale, m-a ajutat cu bani, m-a primit la el acasa..." si asa mai departe. Toate acestea sunt gesturi care izvorasc din dragoste. Totusi, nu este neaparat ca aceste gesturi sa presupuna dragostea. Pentru ca si darurile se ofera de multe ori si cu alte scopuri, cu scopul de a dobandi ceva, de a-l avea de partea noastra pe cineva pentru a ne atinge un scop mai nobil sau mai putin nobil. Dincolo de aceste gesturi exterioare, noi cei care suntem in Biserica, cei care am mai citit niste carti despre duhovnicie, care avem un duhovnic, stim ca exista o lucrare launtrica a fiecarui om, exista un exercitiu prin care noi ne educam mintea, ne educam vointa, ne educam inima."
" ...mi se pare ca cel mai scurt drum, cea mai simpla si mai esentializata cale de a lucra dragostea este de a oferi iertarea celor care ne gresesc. Nu adunand bani pentru ca sa-i dai vaduvelor si orfanilor, pentru ca acesta este un lucru greu si anevoios si s-ar putea nici sa nu ajungi vreodata sa-i ai. Nu este nevoie neaparata nevoie sa mergi pana la capatul lumii pentru a indeplini dorinta cuiva, dar sa ierti poti. Mi ales, stiind ca in schimbul acestei iertari primesti iertare de la Dumnezeu pentru toate pacatele vietii tale. Dar mai presus de aceasta, stiind ca prin puterea de a ierta te asemeni cu Dumnezeu. Cum sa ierti un om rau ? Cum sa ierti un om care te necajeste ? Aducandu-ti aminte de Cel care a murit pentru el. Aducandu-ti aminte ca si tu ai nenumarate datorii. aducandu-ti aminte de oamenii dragi tie, de felul in care te porti cu ei. Cu toate ca vedem copii care-si urasc parintii, parinti care-si urasc copii si asa mai departe. Cat de departe suntem de chemarea lui Hristos !
Puterea de a ierta este proprie celor care se apropie incetul de despatimire, care au inceput sa iasa cu incetul din aceasta lume. Care sunt pricinile pentru care uram un om, pentru care ne suparam pe el ? Are mai multi bani ? Ne-a pacalit intr-o afacere ? A mers in locul nostru intr-o calatorie care se oferea de la locul de munca si asa mai departe. Toate acestea vin din alipirea noastra de cele materiale, de cele pamantesti si trecatoare. In masura in care ne desprindem de ele si ne indreptam mintea catre Dumnezeu, catre viata vesnica, stiind ca toate sunt desertaciune, iertam usor. ...
Si daca Dumnezeu a murit pentru noi "pe cand noi inca eram pacatosi", cum spune Apostolul Pavel, cine suntem noi ca sa judecam pe aproapele nostru ? Ce sa facem daca vrem sa iertam, dar tot timpul ne aducem aminte ce ne-a facut respectivul om ?
Este lupta, nu putem ierta de la inceput. Dar daca avem aceasta lucrare, Dumnezeu prin harul Sau ne ajuta. Vedem cat de greu este sa ierti, pentru ca este greu, este cea mai grea lucrare. Numai oamenii care nu au practicat-o niciodata pot spune: "Ei mare lucru sa te mantuiesti asa, la urma spun si eu iaca, i-am iertat si ma mantuiesc". Dar cei care au aceasta nevointa stiu cat de greu este. Tocmai de asta nu era chiar atat de simplu ce ne spunea Parintele Selafiil: "Inainte de somn iarta pe toti si spune: Doamne eu i-am iertat, si Tu sa ma ierti. Si Dumnezeu te mantuieste!".
Aceasta este o lucrare permanenta. Iara si iara cautam motive pentru care sa-l idreptatim pe cel din fata noastra: poate a fost obosit, poate-i bolnav, are o educatie altcumva decat a mea, nu l-am inteles eu corect, am fost eu obosit si tulburat... Sa luam vina asupra noastra. Acesta este un exercitiu duhovnicesc prin care ne desavarsim.
Asa ca sa nu ne tulburam, ca nimerni nu poate ierta dintr-o data, pentru ca daca ar fi asa usor, n-ar mai sta aceasta porunca in mijlocul Evangheliei, n-ar mai fagadui Dumnezeu Imparatia pentru un gand pe care noi l-am putea dobandi atat de usor. Este osteneala. Dar prin exercitiu, daca tot timpul vom cauta aceasta, vom reusi.
Iubirea, spune sfantul siluan athonitul, se poate deprinde, poate deveni un obicei. sa ne obisnuim sa gandim frumos, sa ne obisnuim sa alungamgandurile rele, sa nu le credem. Si atunci putem deveni ucenici ai lui Hristos adevarati, pentru ca El a zis: "Intru aceasta vor vedea oamenii ca sunteti ucenicii ai Mei, daca veti avea dragoste intre voi." Asa ca, prin osteneala, prin eforturi launtrice, ajungem la aceasta masura. Intreaba cineva daca este suficient sa-ti ceri iertare de la Dumnezeu daca ai gresit in fata cuiva si-ti este rusine sa mergi la acea persoana.
Este foarte bine sa-ti ceri iertare de la Dumnezeu. Dar daca-ti ceri iertare de la Dumnezeu, primesti har, si daca primesti har de la Dumnezeu, nu mai poate sa-ti fie nici rusine, nu te mai poti nici trufi in fata celuilalt si alergi cu bucurie si-ti ceri iertare. Inseamna ca nu-ti ceri destul iertare de la Dumnezeu, iti pare tie ca ceri. Nu ai strapungerea inimii, n-ai primit har in schimbul rugaciunii tale, pentru ca...pentru ca il neglijezi pe aproapele tau.
Daca ai gresit, mai ales public, l-ai jignit sau altceva rau ai facut, trebuie sa mergi sa-ti ceri iertare, de multe ori chiar public. Apostolul Pavel, cand a fost batut pe nedrept si a venit garda, dupa ce a aflat ca este cetatean roman, sa-si ceara iertare si sa-l slobozeasca din temnita, zicand: "Iarta-ne, n-am stiut ca esti cetatean roaman", el le-a zis: "M-ati batut in piata, in fata adunarii intregi, iar acum veniti sa-mi cereti iertare in taina ? In piata, acolo sa mergeti cu mine sa apuneti ce-ati facut!"
Sigur ca Apostolul n-avea nevoie de acest spectacol, dar voia sa-i mustre si voia sa gaseasca inca un prilej pentru a propovadui Evanghelia. Le-a pus aceasta conditie. Noi nu punem conditii nimanui, dar daca am gresit, ne cerem iertare. Mai ales daca am jignit public pe cineva, trebuie sa ne cerem iertare public, ca sa stie oamenii care au fost de fata ca noi ne-am cerut iertare.
Dar daca am gresit fata de cineva vorbindu-l de rau, dar el nu a aflat, spun Sfintii Parinti in Patericul Sfantului Sava, nu este nevoie sa mergi la el sa-ti ceri iertare, tulburandu-l. Adica: "Stii, Vasile, eu te-am vorbit de rau ieri, acolo..."Ii faci o tulburare care n-are nici un rost. Mergi si te spovedeste duhovnicului si vezi-ti de viata ta. Dar in cazul in care ai aflat ca el a aflat ca l-ai vorbit de rau, mergi si-ti cere iertare. Asa ca, pe toate sa le facem cu intelepciune. mustarea se face in taina si se face cu blandete, dar daca acela nu vrea sa se impace, atunci trebuie sa te rogi pt. el. Cand esti cu el intre patru ochi sa-i spui ca nu esti suparata pe el si daca el o sa inteleaga, atunci l-ai castigat pe fratele tau. E bine ca oamenii sa nu fie certati si mai bine sa se impace pana ce nu apune soarele. Ranile insa la unii dintre noi se inchid mai greu, dar totdeauna trebuie sa iertam. Mustrarea trebuie sa o primim si daca e dreapta si daca nu e dreapta, spre mantuirea noastra.
E bine sa ne ocolim vrajmasii, daca nu suntem in stare sa-i iertam ?
Da, da. Trebuie sa-i ocolim si sa fugim de tulburare pentru ca inca nu suntem desavarsiti.
Mi se intampla uneori sa ma cert cu mama sau cu tatal meu, apoi imi pare foarte rau, dar nu sunt in stare sa-mi cer iertare. Ce ma sfatuiti sa fac ?
Ce greutate este in a-ti cere iertare ? Nu faceti un ritual intreg, in care vii si zici: "Stii, vreau sa discut ceva cu tine...Evanghelia ne spune ca noi, crestinii, trebuie sa avem dragoste intre noi. Eu am gresit, te rog sa ma ierti..."
Trebuie sa mergi simplu si sa zici: "Ieri n-am avut eu dreptate, m-am suparat degeaba, iarta-ma. M-am suparat cu unii, dar m-am descarcat pe tine, iarta-ma." Si-atunci si el zice: "Nu-i nimic, de fapt eu m-am suparat degeaba. "Daca le facem pe toate cu simplitate, omul primeste. Sa n-o facem pe moralistii, sa nu facem din faptul de a ne cere iertare o demonstratie de pietate crestina, ca omul n-o rabda. Sa ne apropiem de cel cu care ne-am certat ca de cineva care acum ne-a iertat. Nu trebuie sa gandim ca celalalt nu iarta, pentru ca asa-l desconsideram, il socotim un rau si un pomenitor de rau. Dar daca gandim ca el ne-a iertat, ne apropiem mai usor, firesc si simplu. Mai in joaca, mai asa...Fa-te ca ai uitat, ca nu stii nimic si cauta prilej de mai bine. Sa fim precum copiii care primesc o palma la fund, se supara, dar cand vine vremea de mancare le trece.
Daca la iubire se ajunge treptat recomandati-ne niste "exercitii" de iubire.
Cautati ce este bine in celalalt. Nu mai vedeti raul, iertati. De ce este asa ? Pai, poate l-a batut mama cand era mic, l-a ascuns in dulap. Cine stie ce are omul pe suflet, ce trecut are, ce stare de sanatate. E mai morocanos pentru ca asa-i el, dar stii ce face el in chilia sa ? Poate bate si el metanii, plange la icoane, ii pare rau si cred ca ii e rusine si lui de felul cum este si ii e greu sa vina sa-si ceara iertare.
Parintii ne ziceau asa: "Cand cineva iti greseste, te cearta, tu da vina pe diavol." Pentru ca nimeni dintre noi nu vrea sa faca raul. Nici noi nu-l vrem, pentru ca toti credem in Hristos si vrem sa-I slujim Lui. Dar noi facem si rau. De ce ? Pai, de ce ? Cu voie ? Nu cu voie, pentru ca diavolul ne invata sa facem rau. Da vina pe diavol si scuteste-l pe aproapele tau de vina asta.
S-a-ntamplat, e trecator. E un accident. Raul pe care il face aproapele nostru este accidental. Nu trebuie sa ne facem impresia despre el si sa-l vedem prin prisma acestui rau pe care il face. Asta inseamna a judeca.
Ce inseamna a judeca ? Inseamna a-l vedea pe cel din fata noastra prin prisma faptelor rele pe care le face, socotind ca ele il caracterizeaza. El a strigat ieri la mine, e adevarat, dar asta nu-l caracterizeaza, el nu striga tot timpul. Si chiar daca striga tot timpul, sa gandesc ca inseamna ca nu se manie, pentru ca daca asa s-a obisnuit, nici nu mai tine atata rautate.
Cu tot felul de ganduri de acest fel sa incercam sa iertam, sa iubim. Sa iubim pe fiecare in toata nebunia lui, pentru ca fiecare avem niste "pasarele" ale noastre, dar ni le iertam. Si pe celalalt trebuie sa-l ierti! De ce pe tine te accepti asa cum esti, dar pe celalalt vrei sa-l faci ca la carte, ca asa scrie in Evanghelie, ca asa scrie la Sfintii Parinti. Vezi-l si pe el in toata complexitatea lui, in toate nebuniile lui, pentru ca Dumnezeu si pe el l-a chemat la botez, i-a dat o gramada de daruri si nu stii tu cum il judeca Dumnezeu.
Si mai este un lucru, sa stiti ca oamenii care au la vedere neajunsuri si tot felul de apucaturi din astea ciudate, au in spate daruri pe care Dumnezeu asa vrea sa le ascunda.
Pentru ca daca le-ar da pe fata doar darurile, omul s-ar mandri si ar distruge totul. Atunci cand Dumnezeu da daruri, mai da si cate un betesug si cate o ciudatenie.
Un bătrân oarecare era bolnav de multă vreme si multe zile n-a mâncat, nici n-a băut, iar ucenicului lui, văzând că atâtea zile n-a mâncat nimic, i s-a făcut milă de dânsul si îl ruga, zicând: "Te rog, părinte, mănâncă ceva, cât de putin, si ti se va mai deschide gustul si te vei mai răcori din boală". Si îndată făcând foc, a pus de i-a gătit putină mâncare. Căci avea două vase: în unul avea putină miere, iar în altul putin ulei de cânepă, pe care îl tinea de multă vreme pentru candelă si care era rânced, amar si împutit. Deci, voind fratele să ia putină miere ca să îndulcească bucatele pe care le făcuse pentru bătrânul său, n-a luat seama bine din care vas să ia si, în loc să ia miere, a gresit si a luat ulei rânced si amar si a pus în bucatele bătrânului său si a dus la bătrânul, rugându-l să guste. Iar bătrânul luând o dată si gustând, îndată a cunoscut greseala fratelui si a tăcut, nezicând nimic.
Fratele îl ruga cu osârdie să mai guste măcar o dată sau de două ori. Însă bătrânul nu mai voia să guste, zicând: "Ajunge, fiule". Fratele, însă, îl silea să mai guste, zicând: "Te rog, mai gustă, părinte, că foarte bune bucate ti-am făcut. Iată că si eu am să mănânc cu tine". Si luând cu lingura si gustând, atunci a văzut ce a făcut si, căzând la picioarele bătrânului, i-a zis: "Amar mie, ce-am făcut! Iartă-mă, părinte, că ti-am gresit si n-am stiut si în loc de miere ti-am pus în bucate ulei rânced si amar si te-am prăpădit si nu mi-ai spus când ai luat o dată de ai gustat, socotind, poate, că eu înadins am făcut aceasta, punând asupra mea acel păcat".
Bătrânul i-a zis: "Nu te scârbi de aceasta, fiule, că de ar fi vrut Dumnezeu ca să-mi pui miere în bucate, miere mi-ai fi pus, iar acum, ce a vrut Dumnezeu, aceea mi-ai pus". Si aceasta zicând bătrânul, îndată s-a simtit desăvârsit sănătos si, sculându-se din patul lui, I-a multumit lui Dumnezeu, mângâindu-l si pe ucenicul său.
miercuri, 14 iulie 2010
“Fara Hristos, totul este intuneric si nebunie”
PROBLEMATICA SINUCIDERII este una destul de complexa si imposibil de ispravit printr-un scurt cuvant gazetaresc. M-am intrebat deseori ce se afla in spatele unei tentative de suicid, in spatele unei sinucideri…
Se pare ca la sinucidere ajung de obicei persoanele care cad intr-o extrema a vietii: nihilistii, pasionatii de magie, ocultism, fanii rock-ului satanic, cei foarte bogati, cei foarte saraci, etc. Omul temperat, omul de mijloc, care nu exagereaza cu nimic, nu trece, de obicei, prin astfel de ispite. In ghearele deznadejdii si in umbra mortii se ajunge si din pricina lipsurilor de tot felul, a greutatilor vietii si, mai ales la tineri, din cauza unei comunicari deficitare cu cei din jur si a lipsei de iubire. Psihologii, psihanalistii sau sociologii vin cu diverse lamuriri si raspunsuri, fiecare clasifica cauzele si da solutii tamaduitoare. Exista un element in aceasta ecuatie care nu e luat in seama; se uita ca spre cumplita deznadejde cei slabi sunt impinsi si prin lucrarea diavolului care de la inceput, a fost ucigator de oameni si nu a stat intru adevar (Ioan 8, 44).
Dincolo de explicatii pertinente, o tacere si o tristete aparte se asterne in inimile noastre cand prin mass-media auzim, din ce in ce mai des [1], de sinucideri. Inca o persoana care nu si-a gasit rostul, inca un om care a incetat sa lupte, inca un infrant pe drumul vietii…
Am auzit spunandu-se ca exista la unele persoane o dispozitie innascuta spre negativism, spre instrainare, spre suicid chiar. In plus, cu totii am aflat inca de pe bancile liceului ca optimismul si pesimismul tin de firea noastra si ca n-ai ce face daca te-ai nascut cu o astfel de trasatura temperamentala. Intr-o astfel de ecuatie e periculos de usor sa afirmi ca Dumnezeu este de vina pentru slabiciunea firii celor ce-si iau singuri viata. Nu era oare de-ajuns ca Hristos a dus Crucea pe Golgota pentru pacatele noastre, voalat acum sa-L gasim vinovat si de lucrarea ispititorului ?… Un reprezentant de marca al psihologiei comportamentale cognitive americane, dr. Martin E. P. Seligman, a facut lumina in aceasta chestiune interesanta. Dupa un indelungat studiu de peste 25 de ani a concluzionat ca optimismul si pesimismul nu sunt innascute, ci dobandite. Consecinta e cat se poate de… optimista: coeficientul nostru de pesimism (pentru ca nimeni nu e pesimist sau optimist 100 %) poate fi micsorat. Autorul a dezvoltat in lucrarea sa Optimismul se invata (Humanitas, 2003) anumite tehnici in acest scop. Bineinteles ca o carte de acest fel scapa din vedere aspecte esentiale ale vietii sufletesti, adica ii lipseste latura duhovniceasca, insa poate fi de folos multora.
E imperios necesar sa taiem pesimismul exagerat (deznadejdea) de la cei de aproape ai nostri, sa incurajam buna-dispozitie, sa incurajam optimismul. Trebuie depistate din timp persoanele cu disponibilitate marita spre suicid si ajutate sa depaseasca starea nefericita in care se zbat. O statistica citata de parintele John Breck spune ca in 91 % dintre cazurile tipice de sinucidere si de tentative de sinucidere, mediile familiale examinate erau clasificate drept instabile ori haotice [2].
In astfel de “focare”, terapia cea mai buna e incercarea de a crea o comuniune fraterna si agapica in rugaciune si cateheza sustinuta pentru a-i deschide pe acestia spre viata comunitara. Caci cel ce zace jos, daca doar il ridici, il scuturi de praf si-i spui doar o vorba buna, va putea iarasi sa ajunga la starea sa de mai inainte. E nevoie de staruinta… Adevarata terapie e fara indoiala Insusi Hristos, bunul samaritean. Pe cel disperat sa-l aducem la Hristos, sa-l infatisam Lui spre a lua adevarata vindecare. Cand cineva ajunge sa se sinucida intreaga comunitate ar trebui sa se intrebe in ce masura a implinit cuvintele Mantuitorului privitoare la aproapele, fiecare ar trebui sa vada cand l-a abandonat pe fratele cazut intre talharii diavoli cuibariti in mintea lui.
E clar ca ne aflam, ontologic vorbind, sub povara pacatelor noastre. Spune Scriptura: “Viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine singurul Dumnezeu adevarat si pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis” (Ioan 17, 3). Pacatul insa perverteste, degradeaza cunoasterea. Spunea regretatul Parinte Galeriu: “Cand faci abstractie de Dumnezeu nu ai alta alternativa decat neantul”. Cand nu-L cautam pe Dumnezeu ne simtim dezradacinati, uscati, tristi si goi. Lumea acesta care fuge teribil de Dumnezeu e in suferinta, in boala, in agonie. Din nefericire, lumea actuala e prea agitata ca sa-si dea seama de starea in care se afla.
Am intalnit multe persoane cu tentative de suicid la activ. Mai toate prezentau simptomele a ceea ce Sfantul Ioan Cassian sau Evagrie Ponticul numeau “duhul intristarii”: un duh nascut din neimplinirea idealurilor, din sentimentul de vinovatie sau al inutilitatii, din anxietate aparent fara motiv sau nepasare etc.
De unde vin aceste stari? Le-am enumerat la inceputul cuvantului meu. Problemele sunt reale, iar cand cele de jos nu merg cum trebuie, oamenii uita ca trebuie sa priveasca catre cele de Sus. Dar daca nu cauti pe cele de Sus si jos e cumplit de greu, cine sa te salveze?!…
Disperarea vine din fuga de Dumnezeu! El insa ne indeamna la fiecare pas al Evangheliei Sale: “Bucurati-va” (Matei 5, 12; 28, 9; Luca 6, 23; 15, 6; 15, 9); Sfantul Pavel, de asemenea (Romani 12, 12, 15; II Corinteni 12, 11; Filipeni 2, 18; 3, 1; 4, 4; I Tesaloniceni 5, 16). Psalmistul spune: “Doamne, cand s-au inmultit durerile mele in inima mea, mangaierile Tale au veselit sufletul meu” (Psalmi 93, 19), iar intr-un alt loc: “Ca m-ai veselit, Doamne, intru fapturile Tale si intru lucrurile mainilor Tale ma voi bucura” (Psalmi 91, 4). Credinta si implinirea poruncilor lui Dumnezeu umplu inima de bucurie sfanta… Cautarea lui Dumnezeu aduce bucurie si veselie, pentru ca cel ce cauta afla, cel ce cere primeste (cf. Matei 7, 7). “Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate celelalte se vor adauga voua” (cf. Matei 6, 33).
Oare cati din cei ce si-au pus capat zilelor aveau un duhovnic? Cati au mers si au cerut sub epitrahil duhovnicului sfat la astfel de incercare, cand diavolul soptea gandul sinuciderii? Cati stiau ca la spovedanie te nasti din nou? Cati au cautat sa primeasca pe buzele lor Sfantul Trup si Sange al Domnului? Oare cati dintre acestia plecau genunchii la Crucea lui Hristos si-si varsau Lui amaraciunea inimii lor si ispita intovarasirii lor cu Iuda, vanzatorul Domnului? Sau oare cati mergeau regulat la Liturghie sa se intalneasca acolo, in sfanta biserica, cu Hristos, Stapanul vietii?
Golul acela intunecat din suflet pe care-l simte cel ce are ganduri de suicid nu-l poate umple decat Hristos, Lumina lumii, caci spune lamurit Evanghelistul Matei citand pe Isaia Proorocul: “Poporul care statea in intuneric a vazut lumina mare si celor ce sedeau in latura si in umbra mortii lumina le-a rasarit” (Matei 4, 16; Isaia 9, 1). Tuturor acelora care nu-L cunosc pe Dumnezeu sau fug de El, Acesta le spune: “Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi” (Matei 11, 28). Unii isi poarta singuri poverile, ostenesc si cad sub greutatea lor, nu cauta si nu-L vor pe Dumnezeu: nu voiti sa veniti la Mine, ca sa aveti viata! (Ioan 5, 40). De unde dar sa iei putere sa scapi de gandurile mortii, de unde dar sa ai viata daca nu cauti pe Stapanul Vietii?!… Hristos e adevarata terapie in lupta pentru viata.
E imbucurator ca in Biserica noastra se pune in prezent accent pe o asa numita psihologie pastorala ortodoxa (arhiepiscopul Hrisostom de Etna, mitropolitul Hierotheos Vlachos, pr. dr. John Breck, Jean-Claude Larchet, dr. George Stan etc.).
Sfantul Nicolae Velimirovici, intr-o scrisoare misionara, afirma pe buna dreptate ca “fara Hristos totul este intuneric si nebunie” [3]. Iar Apostolul Ioan ne aminteste: “oamenii au iubit mai mult intunericul decat Lumina” (Ioan 3, 19).
O lume care nu se raporteaza la Hristos e in agonie, in pragul sinuciderii si in umbra mortii… Ce asteptari putem avea de la o astfel de lume? Numai ca lumea acesta nu se poate salva prin ea insasi.
Asteptarea si nadejdea noastra nu e la lume, ci la Hristos, Iubitorul de oameni, Caruia ne rugam impreuna cu Psalmistul: “Sa nadajduiasca in Tine cei ce cunosc numele Tau, ca n-ai parasit pe cei ce Te cauta pe Tine, Doamne!” (Psalmi 9, 10) si iarasi: “Pazeste-ma, Doamne, ca spre Tine am nadajduit” (Psalmi 15, 1).
sursa /AlterMedia România
Se pare ca la sinucidere ajung de obicei persoanele care cad intr-o extrema a vietii: nihilistii, pasionatii de magie, ocultism, fanii rock-ului satanic, cei foarte bogati, cei foarte saraci, etc. Omul temperat, omul de mijloc, care nu exagereaza cu nimic, nu trece, de obicei, prin astfel de ispite. In ghearele deznadejdii si in umbra mortii se ajunge si din pricina lipsurilor de tot felul, a greutatilor vietii si, mai ales la tineri, din cauza unei comunicari deficitare cu cei din jur si a lipsei de iubire. Psihologii, psihanalistii sau sociologii vin cu diverse lamuriri si raspunsuri, fiecare clasifica cauzele si da solutii tamaduitoare. Exista un element in aceasta ecuatie care nu e luat in seama; se uita ca spre cumplita deznadejde cei slabi sunt impinsi si prin lucrarea diavolului care de la inceput, a fost ucigator de oameni si nu a stat intru adevar (Ioan 8, 44).
Dincolo de explicatii pertinente, o tacere si o tristete aparte se asterne in inimile noastre cand prin mass-media auzim, din ce in ce mai des [1], de sinucideri. Inca o persoana care nu si-a gasit rostul, inca un om care a incetat sa lupte, inca un infrant pe drumul vietii…
Am auzit spunandu-se ca exista la unele persoane o dispozitie innascuta spre negativism, spre instrainare, spre suicid chiar. In plus, cu totii am aflat inca de pe bancile liceului ca optimismul si pesimismul tin de firea noastra si ca n-ai ce face daca te-ai nascut cu o astfel de trasatura temperamentala. Intr-o astfel de ecuatie e periculos de usor sa afirmi ca Dumnezeu este de vina pentru slabiciunea firii celor ce-si iau singuri viata. Nu era oare de-ajuns ca Hristos a dus Crucea pe Golgota pentru pacatele noastre, voalat acum sa-L gasim vinovat si de lucrarea ispititorului ?… Un reprezentant de marca al psihologiei comportamentale cognitive americane, dr. Martin E. P. Seligman, a facut lumina in aceasta chestiune interesanta. Dupa un indelungat studiu de peste 25 de ani a concluzionat ca optimismul si pesimismul nu sunt innascute, ci dobandite. Consecinta e cat se poate de… optimista: coeficientul nostru de pesimism (pentru ca nimeni nu e pesimist sau optimist 100 %) poate fi micsorat. Autorul a dezvoltat in lucrarea sa Optimismul se invata (Humanitas, 2003) anumite tehnici in acest scop. Bineinteles ca o carte de acest fel scapa din vedere aspecte esentiale ale vietii sufletesti, adica ii lipseste latura duhovniceasca, insa poate fi de folos multora.
E imperios necesar sa taiem pesimismul exagerat (deznadejdea) de la cei de aproape ai nostri, sa incurajam buna-dispozitie, sa incurajam optimismul. Trebuie depistate din timp persoanele cu disponibilitate marita spre suicid si ajutate sa depaseasca starea nefericita in care se zbat. O statistica citata de parintele John Breck spune ca in 91 % dintre cazurile tipice de sinucidere si de tentative de sinucidere, mediile familiale examinate erau clasificate drept instabile ori haotice [2].
In astfel de “focare”, terapia cea mai buna e incercarea de a crea o comuniune fraterna si agapica in rugaciune si cateheza sustinuta pentru a-i deschide pe acestia spre viata comunitara. Caci cel ce zace jos, daca doar il ridici, il scuturi de praf si-i spui doar o vorba buna, va putea iarasi sa ajunga la starea sa de mai inainte. E nevoie de staruinta… Adevarata terapie e fara indoiala Insusi Hristos, bunul samaritean. Pe cel disperat sa-l aducem la Hristos, sa-l infatisam Lui spre a lua adevarata vindecare. Cand cineva ajunge sa se sinucida intreaga comunitate ar trebui sa se intrebe in ce masura a implinit cuvintele Mantuitorului privitoare la aproapele, fiecare ar trebui sa vada cand l-a abandonat pe fratele cazut intre talharii diavoli cuibariti in mintea lui.
E clar ca ne aflam, ontologic vorbind, sub povara pacatelor noastre. Spune Scriptura: “Viata vesnica este aceasta: sa Te cunoasca pe Tine singurul Dumnezeu adevarat si pe Iisus Hristos pe care L-ai trimis” (Ioan 17, 3). Pacatul insa perverteste, degradeaza cunoasterea. Spunea regretatul Parinte Galeriu: “Cand faci abstractie de Dumnezeu nu ai alta alternativa decat neantul”. Cand nu-L cautam pe Dumnezeu ne simtim dezradacinati, uscati, tristi si goi. Lumea acesta care fuge teribil de Dumnezeu e in suferinta, in boala, in agonie. Din nefericire, lumea actuala e prea agitata ca sa-si dea seama de starea in care se afla.
Am intalnit multe persoane cu tentative de suicid la activ. Mai toate prezentau simptomele a ceea ce Sfantul Ioan Cassian sau Evagrie Ponticul numeau “duhul intristarii”: un duh nascut din neimplinirea idealurilor, din sentimentul de vinovatie sau al inutilitatii, din anxietate aparent fara motiv sau nepasare etc.
De unde vin aceste stari? Le-am enumerat la inceputul cuvantului meu. Problemele sunt reale, iar cand cele de jos nu merg cum trebuie, oamenii uita ca trebuie sa priveasca catre cele de Sus. Dar daca nu cauti pe cele de Sus si jos e cumplit de greu, cine sa te salveze?!…
Disperarea vine din fuga de Dumnezeu! El insa ne indeamna la fiecare pas al Evangheliei Sale: “Bucurati-va” (Matei 5, 12; 28, 9; Luca 6, 23; 15, 6; 15, 9); Sfantul Pavel, de asemenea (Romani 12, 12, 15; II Corinteni 12, 11; Filipeni 2, 18; 3, 1; 4, 4; I Tesaloniceni 5, 16). Psalmistul spune: “Doamne, cand s-au inmultit durerile mele in inima mea, mangaierile Tale au veselit sufletul meu” (Psalmi 93, 19), iar intr-un alt loc: “Ca m-ai veselit, Doamne, intru fapturile Tale si intru lucrurile mainilor Tale ma voi bucura” (Psalmi 91, 4). Credinta si implinirea poruncilor lui Dumnezeu umplu inima de bucurie sfanta… Cautarea lui Dumnezeu aduce bucurie si veselie, pentru ca cel ce cauta afla, cel ce cere primeste (cf. Matei 7, 7). “Cautati mai intai Imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate celelalte se vor adauga voua” (cf. Matei 6, 33).
Oare cati din cei ce si-au pus capat zilelor aveau un duhovnic? Cati au mers si au cerut sub epitrahil duhovnicului sfat la astfel de incercare, cand diavolul soptea gandul sinuciderii? Cati stiau ca la spovedanie te nasti din nou? Cati au cautat sa primeasca pe buzele lor Sfantul Trup si Sange al Domnului? Oare cati dintre acestia plecau genunchii la Crucea lui Hristos si-si varsau Lui amaraciunea inimii lor si ispita intovarasirii lor cu Iuda, vanzatorul Domnului? Sau oare cati mergeau regulat la Liturghie sa se intalneasca acolo, in sfanta biserica, cu Hristos, Stapanul vietii?
Golul acela intunecat din suflet pe care-l simte cel ce are ganduri de suicid nu-l poate umple decat Hristos, Lumina lumii, caci spune lamurit Evanghelistul Matei citand pe Isaia Proorocul: “Poporul care statea in intuneric a vazut lumina mare si celor ce sedeau in latura si in umbra mortii lumina le-a rasarit” (Matei 4, 16; Isaia 9, 1). Tuturor acelora care nu-L cunosc pe Dumnezeu sau fug de El, Acesta le spune: “Veniti la Mine toti cei osteniti si impovarati si Eu va voi odihni pe voi” (Matei 11, 28). Unii isi poarta singuri poverile, ostenesc si cad sub greutatea lor, nu cauta si nu-L vor pe Dumnezeu: nu voiti sa veniti la Mine, ca sa aveti viata! (Ioan 5, 40). De unde dar sa iei putere sa scapi de gandurile mortii, de unde dar sa ai viata daca nu cauti pe Stapanul Vietii?!… Hristos e adevarata terapie in lupta pentru viata.
E imbucurator ca in Biserica noastra se pune in prezent accent pe o asa numita psihologie pastorala ortodoxa (arhiepiscopul Hrisostom de Etna, mitropolitul Hierotheos Vlachos, pr. dr. John Breck, Jean-Claude Larchet, dr. George Stan etc.).
Sfantul Nicolae Velimirovici, intr-o scrisoare misionara, afirma pe buna dreptate ca “fara Hristos totul este intuneric si nebunie” [3]. Iar Apostolul Ioan ne aminteste: “oamenii au iubit mai mult intunericul decat Lumina” (Ioan 3, 19).
O lume care nu se raporteaza la Hristos e in agonie, in pragul sinuciderii si in umbra mortii… Ce asteptari putem avea de la o astfel de lume? Numai ca lumea acesta nu se poate salva prin ea insasi.
Asteptarea si nadejdea noastra nu e la lume, ci la Hristos, Iubitorul de oameni, Caruia ne rugam impreuna cu Psalmistul: “Sa nadajduiasca in Tine cei ce cunosc numele Tau, ca n-ai parasit pe cei ce Te cauta pe Tine, Doamne!” (Psalmi 9, 10) si iarasi: “Pazeste-ma, Doamne, ca spre Tine am nadajduit” (Psalmi 15, 1).
sursa /AlterMedia România
fata draga....odihneste-te in pace.... Dumnezeu sa te ierte :(
Poti aduna intro viata averi
Da sa pierzi fericirea intro zi
Fara lumina iubirii de ieri
Ce soare te poate incalzi
Cum sa astepi o iertare in plus
cand ajungi obosit si stingher
Fara iubirea in prag de apus
Pe o stea inundata de cer
Ref
Ai crezut ca treci prin viata mai usor
Daca faci din dragoste un joc
Ai crezut ca poti plati cu un sarut
Si iata ca ai pierdut tot ce ai avut
Ai crezut ca nu ma doarea vorba ta
Si pastrezi farama de noroc
Ai crezut ca poti plati cu un sarut
Si iata ca ai pierdut tot ce ai avut
Pot sa te iert si te pot mangaia
Dar cum crezi ca din tot ce ti-ai strans
S-ar nimeri vreo comoara sa imi ia
Din sufelt povara de plans
cum sa nu simnt cum ce in sufletul tau
Ca-ta vreme doar eu ti-am ramas
Intro tarzie parere de rau
Prilejiul de ultim popas
Ref
Ai crezut ca treci prin viata mai usor
Daca faci din dragoste un joc
Ai crezut ca poti plati cu un sarut
Si iata ca ai pierdut tot ce ai avut
Ai crezut ca nu ma doarea vorba ta
Si pastrezi farama de noroc
Ai crezut ca poti plati cu un sarut
Si iata ca ai pierdut tot ce aï avut...
marți, 13 iulie 2010
Dumnezeu este Iubire...
De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunator. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poarta cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată. (Corinteni I-13)
Iubirea nu face rau aproapelui; iubirea este deci implinirea legii. (Romani 13:10)
Dragostea indelung rabda; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieste, nu se lauda, nu se trufeste. (Corinteni 13,4)
Fiti dar urmatori ai lui Dumnezeu, ca niste fii iubiti, si umblati intru iubire, precum si Hristos ne-a iubit pe noi si S-a dat pe Sine pentru noi, prinos si jertfa lui Dumnezeu, intru miros cu buna mireasma. (Galateni 5:1-2)
Iar nadejdea nu rusineaza pentru ca iubirea lui Dumnezeu s-a varsat in inimile noastre, prin Duhul Sfant, Cel daruit noua. (Romani 5:5)
Imbracati-va, dar, ca alesi ai lui Dumnezeu, sfinti si prea iubiti, cu milostivirile indurarii, cu bunatate, cu smerenie, cu blandete, cu indelunga-rabdare,
Ingaduindu-va unii pe altii si iertand unii altora, daca are cineva vreo plangere impotriva cuiva; dupa cum si Hristos v-a iertat voua, asa sa iertati si voi.
Iar peste toate acestea, imbracati-va intru dragoste, care este legatura desavarsirii. (Coloseni 3:12-14)
Porunca noua dau voua: Sa va iubiti unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sa va iubiti unul pe altul.
Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii. (Ioan 13:34-35)
Aceasta este porunca Mea: sa va iubiti unul pe altul, precum v-am iubit Eu.
Mai mare dragoste decat aceasta nimeni nu are, ca sufletul lui sa si-l puna pentru prietenii sai. (Ioan 15:12-13)
Dragostea sa fie nefatarnica. Urati raul, alipiti-va de bine.
In iubire frateasca, unii pe altii iubiti-va; in cinste, unii altora dati-va intaietate. (Romani 12:9-10)
Nimanui cu nimic nu fiti datori, decat cu iubirea unuia fata de altul; ca cel care iubeste pe aproapele a implinit legea. (Romani 13:8)
Domnul sa va inmulteasca si sa prisositi in dragoste unul catre altul si catre toti. (1 Tesaloniceni 3:12)
Curatindu-va sufletele prin ascultarea de adevar, spre nefatarnica iubire de frati, iubiti-va unul pe altul, din toata inima, cu toata staruinta. (1 Petru 1:22)
Si aceasta este porunca Lui, ca sa credem intru numele lui Iisus Hristos, Fiul Sau, si sa ne iubim unul pe altul, precum ne-a dat porunca. (1 Ioan 3:23)
Iubitilor, sa ne iubim unul pe altul, pentru ca dragostea este de la Dumnezeu si oricine iubeste este nascut din Dumnezeu si cunoaste pe Dumnezeu.
Cel ce nu iubeste n-a cunoscut pe Dumnezeu, pentru ca Dumnezeu este iubire.
Intru aceasta s-a aratat dragostea lui Dumnezeu catre noi, ca pe Fiul Sau cel Unul Nascut L-a trimis Dumnezeu in lume, ca prin El viata sa avem.
In aceasta este dragostea, nu fiindca noi am iubit pe Dumnezeu, ci fiindca El ne-a iubit pe noi si a trimis pe Fiul Sau jertfa de ispasire pentru pacatele noastre.
Iubitilor, daca Dumnezeu astfel ne-a iubit pe noi, si noi datori suntem sa ne iubim unul pe altul.
Pe Dumnezeu nimeni nu L-a vazut vreodata, dar de ne iubim unul pe altul, Dumnezeu ramane intru noi si dragostea Lui in noi este desavarsita.
Din aceasta cunoastem ca ramanem in El si El intru noi, fiindca ne-a dat din Duhul Sau.
Si noi am vazut si marturisim ca Tatal a trimis pe Fiul, Mantuitor al lumii.
Cine marturiseste ca Iisus este fiul lui Dumnezeu, Dumnezeu ramane intru el si el in Dumnezeu.
Si noi am cunoscut si am crezut iubirea, pe care Dumnezeu o are catre noi. Dumnezeu este iubire si cel ce ramane in iubire ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane intru el.
Intru aceasta a fost desavarsita iubirea Lui fata de noi, ca sa avem indraznire in ziua judecatii, fiindca precum este Acela, asa suntem si noi, in lumea aceasta.
In iubire nu este frica, ci iubirea desavarsita alunga frica, pentru ca frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desavarsit in iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindca El ne-a iubit cel dintai.
Daca zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele sau il uraste, mincinos este! Pentru ca cel ce nu iubeste pe fratele sau, pe care l-a vazut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a vazut, nu poate sa-L iubeasca.
Si aceasta porunca avem de la El: cine iubeste pe Dumnezeu sa iubeasca si pe fratele sau. (1 Ioan 4:7-21)
duminică, 11 iulie 2010
Povatuire despre ceea ce trebuie facut înaintea examenelor
Tinînd cont de faptul ca examenele sunt momente foarte importante pentru toti elevii caci au o înrâurire deosebita asupra viitorului acestora, vom prezenta unele sfaturi pe care parinti duhovnicesti atât din tara, cât si din Sfântul Munte Athos le dau celor care se afla în fata sustinerii unui examen.
În primul rând trebuie sa se spovedeasca înainte de începerea examenelor, iar daca primeste dezlegare de la duhovnic sa se si împartaseasca. De asemenea, este bine sa aiba pomelnice la manastiri sau biserici unde se face zilnic slujba pentru a se aduce înaintea lui Dumnezeu rugaciuni pentru ajutorul lui.
Astfel, binecunoscutul Parinte Lavrentie de la Manastirea Frasinei sfatuia ca cel care are examen sa citeasca înainte de acesta zilnic Paraclisul Maicii Domnului, iar în timpul examenului, daca este posibil, sa-l citeasca altcineva pentru el.
Parintele Paisie Aghioritul spunea ca exista numerosi elevi care, desi ar putea sa faca fata cu usurinta examenelor, îsi creeaza ei însisi , din pricina fricii o stare de panica si din aceasta cauza risca sa întâmpine un esec. Pentru acestia solutia este sa-si puna nadejdea în ajutorul lui Dumnezeu si sa se smereasca cerând rugaciunile altora: „Daca ei ar spune cu smerenie: «Rugati-va pentru mine ca sa merg bine la examen, pentru ca singur nu cred ca o sa reusesc, dar cu rugaciunile voastre voi încerca», atunci, prin faptul ca se smeresc, vor primi si harul lui Dumnezeu si iluminarea dumnezeiasca. Pe lânga aceasta, înainte de a începe examenele sa se roage Sfântului lor ocrotitor, iar acela îi va ajuta potrivit cu credinta si evlavia pe care o au”.
Sfântul ocrotitor este cel al carui nume îl poarta persoana respectiva. Daca este un sfânt care are Acatist, este de foarte mare ajutor citirea acestuia, iar pe lânga aceasta, sau daca elevul nu are Acatistul Sfântului respectiv, se poate repeta de mai multe ori o rugaciune scurta de felul urmator: „Sfinte (numele Sfântului ocrotitor), roaga-te lui Dumnezeu pentru mine pacatosul (sau pacatoasa)” sau „Sfinte (numele Sfântului ocrotitor), roaga-te lui Dumnezeu sa ma ajute la acest examen” sau „Roaga-te lui Dumnezeu pentru mine, Sfinte (numele Sfântului ocrotitor), caci eu cu osârdie alerg catre tine, cel grabnic ajutator si rugator înaintea lui Dumnezeu pentru sufletul meu.” Aceste rugaciuni scurte se pot alcatui de fiecare dupa cum simte ca se potriveste mai bine sufletului sau. Daca elevul nu are nume de sfânt, poate citi Paraclisul Maicii Domnului sau un acatist al Maicii Domnului.
De mare ajutor pentru luminarea mintii si reusita la examene este si „Acatistul Prea Sfântului si de Viata Facatorului Duh, Dumnezeul nostru”. Unii copii sau chiar oameni maturi nu au nici memorie buna, nici coerenta în gândire si prin aceasta întâmpina multe greutati în viata. Aceste defecte pot fi determinate de lipsa prezentei Duhului Sfânt în sufletul persoanei respective, lipsa nascuta din cauza neîmpartasirii acesteia cu Tainele Bisericii. Sf. Serafim de Sarov a aratat ca dobândirea Duhului Sfânt este însusi cel mai profund sens al vietii, caci a dobândi Duhul Sfânt înseamna a dobândi totul, înseamna împlinirea umanului, desavârsirea.
Duhul Sfânt este Cel Care ne da toata întelepciunea si luminarea desavârsita a mintii noastre, de aceea este bine ca cel care învata pentru examene sa citeasca în fiecare zi acest acatist. De asemenea pot sa-l citeasca si cei din familia sa, precum si cei apropiati ai sai.
Acatistul Duhului Sfânt poate fi însa citit nu numai pentru ajutor la examene, ci în orice moment al vietii, caci viata este un urcus continuu spre desavârsire, iar Cel Care ne sfinteste este Duhul Sfânt.
În încheierea acestui scurt îndrumar pentru reusita la examene trebuie precizat faptul ca toate rugaciunile despre care am vorbit nu înlocuiesc efortul personal de a învata al elevului, nici nu reprezinta vreo „reteta miraculoasa a succesului”. Prin ele însa cerem ajutorul Mult Milostivului Dumnezeu si daca ne rugam cu credinta si nadejde vom primi negresit acest ajutor si împlinirea cererilor noastre fiindca nemincinos este cel care a zis: „Cereti si vi se va da, cautati si veti afla, bateti si vi se va deschide; caci oricine cere va primi, cel care cauta va afla si cel care bate i se va deschide”.
Rugaciune de chemare a Duhului Sfânt
Împarate ceresc, Mângîietorule, Duhul Adevarului, Care pretutindenea esti si toate le împlinesti, Vistierul bunatatilor si Datatorule de Viata, vino si te salasluieste întru noi si ne curateste pe noi de toata întinaciunea si mântuieste, Bunule, sufletele noastre.
Rugaciune catre Prea Sfântul Duh – Dumnezeu a Parintelui Sofronie
O, Duhule Sfinte, Împarate vesnic, Datatorule de viata nestricacioasa, în nesfârsita Ta milostivire pogoara-Ti privirea asupra betesugurilor firii noastre, lumineaza-ne si sfinteste-ne. Lumina cunostintei Tale straluceasca în inimile noastre cele întunecate. Si în vasele de lut ale firii noastre arata puterea Ta cea nebiruita. Amin.
Tinînd cont de faptul ca examenele sunt momente foarte importante pentru toti elevii caci au o înrâurire deosebita asupra viitorului acestora, vom prezenta unele sfaturi pe care parinti duhovnicesti atât din tara, cât si din Sfântul Munte Athos le dau celor care se afla în fata sustinerii unui examen.
În primul rând trebuie sa se spovedeasca înainte de începerea examenelor, iar daca primeste dezlegare de la duhovnic sa se si împartaseasca. De asemenea, este bine sa aiba pomelnice la manastiri sau biserici unde se face zilnic slujba pentru a se aduce înaintea lui Dumnezeu rugaciuni pentru ajutorul lui.
Astfel, binecunoscutul Parinte Lavrentie de la Manastirea Frasinei sfatuia ca cel care are examen sa citeasca înainte de acesta zilnic Paraclisul Maicii Domnului, iar în timpul examenului, daca este posibil, sa-l citeasca altcineva pentru el.
Parintele Paisie Aghioritul spunea ca exista numerosi elevi care, desi ar putea sa faca fata cu usurinta examenelor, îsi creeaza ei însisi , din pricina fricii o stare de panica si din aceasta cauza risca sa întâmpine un esec. Pentru acestia solutia este sa-si puna nadejdea în ajutorul lui Dumnezeu si sa se smereasca cerând rugaciunile altora: „Daca ei ar spune cu smerenie: «Rugati-va pentru mine ca sa merg bine la examen, pentru ca singur nu cred ca o sa reusesc, dar cu rugaciunile voastre voi încerca», atunci, prin faptul ca se smeresc, vor primi si harul lui Dumnezeu si iluminarea dumnezeiasca. Pe lânga aceasta, înainte de a începe examenele sa se roage Sfântului lor ocrotitor, iar acela îi va ajuta potrivit cu credinta si evlavia pe care o au”.
Sfântul ocrotitor este cel al carui nume îl poarta persoana respectiva. Daca este un sfânt care are Acatist, este de foarte mare ajutor citirea acestuia, iar pe lânga aceasta, sau daca elevul nu are Acatistul Sfântului respectiv, se poate repeta de mai multe ori o rugaciune scurta de felul urmator: „Sfinte (numele Sfântului ocrotitor), roaga-te lui Dumnezeu pentru mine pacatosul (sau pacatoasa)” sau „Sfinte (numele Sfântului ocrotitor), roaga-te lui Dumnezeu sa ma ajute la acest examen” sau „Roaga-te lui Dumnezeu pentru mine, Sfinte (numele Sfântului ocrotitor), caci eu cu osârdie alerg catre tine, cel grabnic ajutator si rugator înaintea lui Dumnezeu pentru sufletul meu.” Aceste rugaciuni scurte se pot alcatui de fiecare dupa cum simte ca se potriveste mai bine sufletului sau. Daca elevul nu are nume de sfânt, poate citi Paraclisul Maicii Domnului sau un acatist al Maicii Domnului.
De mare ajutor pentru luminarea mintii si reusita la examene este si „Acatistul Prea Sfântului si de Viata Facatorului Duh, Dumnezeul nostru”. Unii copii sau chiar oameni maturi nu au nici memorie buna, nici coerenta în gândire si prin aceasta întâmpina multe greutati în viata. Aceste defecte pot fi determinate de lipsa prezentei Duhului Sfânt în sufletul persoanei respective, lipsa nascuta din cauza neîmpartasirii acesteia cu Tainele Bisericii. Sf. Serafim de Sarov a aratat ca dobândirea Duhului Sfânt este însusi cel mai profund sens al vietii, caci a dobândi Duhul Sfânt înseamna a dobândi totul, înseamna împlinirea umanului, desavârsirea.
Duhul Sfânt este Cel Care ne da toata întelepciunea si luminarea desavârsita a mintii noastre, de aceea este bine ca cel care învata pentru examene sa citeasca în fiecare zi acest acatist. De asemenea pot sa-l citeasca si cei din familia sa, precum si cei apropiati ai sai.
Acatistul Duhului Sfânt poate fi însa citit nu numai pentru ajutor la examene, ci în orice moment al vietii, caci viata este un urcus continuu spre desavârsire, iar Cel Care ne sfinteste este Duhul Sfânt.
În încheierea acestui scurt îndrumar pentru reusita la examene trebuie precizat faptul ca toate rugaciunile despre care am vorbit nu înlocuiesc efortul personal de a învata al elevului, nici nu reprezinta vreo „reteta miraculoasa a succesului”. Prin ele însa cerem ajutorul Mult Milostivului Dumnezeu si daca ne rugam cu credinta si nadejde vom primi negresit acest ajutor si împlinirea cererilor noastre fiindca nemincinos este cel care a zis: „Cereti si vi se va da, cautati si veti afla, bateti si vi se va deschide; caci oricine cere va primi, cel care cauta va afla si cel care bate i se va deschide”.
Rugaciune de chemare a Duhului Sfânt
Împarate ceresc, Mângîietorule, Duhul Adevarului, Care pretutindenea esti si toate le împlinesti, Vistierul bunatatilor si Datatorule de Viata, vino si te salasluieste întru noi si ne curateste pe noi de toata întinaciunea si mântuieste, Bunule, sufletele noastre.
Rugaciune catre Prea Sfântul Duh – Dumnezeu a Parintelui Sofronie
O, Duhule Sfinte, Împarate vesnic, Datatorule de viata nestricacioasa, în nesfârsita Ta milostivire pogoara-Ti privirea asupra betesugurilor firii noastre, lumineaza-ne si sfinteste-ne. Lumina cunostintei Tale straluceasca în inimile noastre cele întunecate. Si în vasele de lut ale firii noastre arata puterea Ta cea nebiruita. Amin.
sâmbătă, 10 iulie 2010
Avem suflet sa iubim
Te rog tatal meu sa -mi spui
Ce e bine si ce nu- i
De ce s -a ajuns la greu
Si ce-nseamna sa faci rau?
Bujorel din gradinuta
Draga tatii de fetita
Tot ce vine –n drumul tau
Vine de la D-zeu
REF Avem minte sa gandim
Avem suflet sa iubim
Ne-o dat Domnu lume mare
Si-i loc pt fiecare.
Tata am vazut la noi
Oameni care au nevoi,
Copilasi de leatul meu
Care nu au ce am eu...
Ori acum ori mai apoi
Or sa scape de nevoi
De nu pot si le -a fi greu
Randuieste Dumnezeu
REF Avem minte sa gandim
Avem suflet sa iubim
Ne-o dat Domnu lume mare
Si-i loc pt fiecare.
Tatal meu te rog sa -mi zici
De ce -s oameni mari si mici?
Cate unu -i mic, mic, mic..
Altul mare si voinic!
Omu -n viata are o cruce
Si ii musai a o duce...
La cel mic ii usurea.
Si la cel mare i mai grea..
REF Avem minte sa gandim
Avem suflet sa iubim
Ne-o dat Domnu lume mare
Si-i loc pt fiecare...
joi, 8 iulie 2010
lumea te invata sa aduni, Hristos te invata sa imparti...
COPACUL DEVENIT CRUCE
CU MULTI ANI IN URMA, AMINTIREA RAMANE, AM FOST DOBORAT LA PAMANT LA MARGINEA UNEI PADURI, MI AU TAIAT RADACINILE, DUSMANII M -AU LUAT SI AU FACUT DIN MINE UN SEMN AL BATJOCURII SI AL NELEGUIRII...AM DEVENIT O CRUCE SI AM PURTAT PE MINE UN VLASTAR IMPARATESC, PE IMPARATUL PREA INALT DIN CERURI...M-AU STRAPUNS CU PIROANE ASCUTITE, RANILE CUMPLITE SE MAI VAD....
NE -AU LEGAT PE AMNADOI...ERAM UD DE SANGE SIROIND DIN COASTA LUI , CAND SI A DAT DUHUL. IN VARF DE DEAL AM SUFERIT, ATUNCI, NEAJUTORAT, CEASURI DE CHIN INDELUNGAT...
L-AM VAZUT PE IMPARATUL LUMII RASTIGNIT, IN AGONIE IAR INTUNERICUL ATOTCUPRINZATOR ACOPEREA TRUPUL SAU SFANT CU NEGRII NORI.
ZIUA CEA LUMINOASA CUPRINS-A FOST DE -O UMBRA DEASA, TOATE CULORILE S -AU STINS! TOATE FAPTURILE AU PLANS, PATRUNSE DE CADEREA IMPARATULUI CERESC..IISUS ERA PE CRUCE.....
DOAMNE IISUSE LUMINA MEA IN INTUNERIC
CALDURA MEA IN ZI CU GER
BUCURIA MEA IN DURERE....
CUIBUL SATANEI
DUMNEZEULE DIN CERURI , TU AI FACUT VIATA MEA ASEMENI UNUI COPAC. APOI CEVA S-A INTAMPLAT. ASEMENI UNEI PASARI, SATANA A ADUS ,UNA CATE UNA RAMURELE PE CARE SIGUR SI LE-A ALES. SI INAINTE SA MI DAU SEAMA , CLADISE DEJA UN SALAS IN SUFLETUL MEU SI TRAIA ACOLO. ASTA SEARA DOAMNE, VOI ARUNCA SI PASAREA SI CUIBUL.
CU MULTI ANI IN URMA, AMINTIREA RAMANE, AM FOST DOBORAT LA PAMANT LA MARGINEA UNEI PADURI, MI AU TAIAT RADACINILE, DUSMANII M -AU LUAT SI AU FACUT DIN MINE UN SEMN AL BATJOCURII SI AL NELEGUIRII...AM DEVENIT O CRUCE SI AM PURTAT PE MINE UN VLASTAR IMPARATESC, PE IMPARATUL PREA INALT DIN CERURI...M-AU STRAPUNS CU PIROANE ASCUTITE, RANILE CUMPLITE SE MAI VAD....
NE -AU LEGAT PE AMNADOI...ERAM UD DE SANGE SIROIND DIN COASTA LUI , CAND SI A DAT DUHUL. IN VARF DE DEAL AM SUFERIT, ATUNCI, NEAJUTORAT, CEASURI DE CHIN INDELUNGAT...
L-AM VAZUT PE IMPARATUL LUMII RASTIGNIT, IN AGONIE IAR INTUNERICUL ATOTCUPRINZATOR ACOPEREA TRUPUL SAU SFANT CU NEGRII NORI.
ZIUA CEA LUMINOASA CUPRINS-A FOST DE -O UMBRA DEASA, TOATE CULORILE S -AU STINS! TOATE FAPTURILE AU PLANS, PATRUNSE DE CADEREA IMPARATULUI CERESC..IISUS ERA PE CRUCE.....
DOAMNE IISUSE LUMINA MEA IN INTUNERIC
CALDURA MEA IN ZI CU GER
BUCURIA MEA IN DURERE....
CUIBUL SATANEI
DUMNEZEULE DIN CERURI , TU AI FACUT VIATA MEA ASEMENI UNUI COPAC. APOI CEVA S-A INTAMPLAT. ASEMENI UNEI PASARI, SATANA A ADUS ,UNA CATE UNA RAMURELE PE CARE SIGUR SI LE-A ALES. SI INAINTE SA MI DAU SEAMA , CLADISE DEJA UN SALAS IN SUFLETUL MEU SI TRAIA ACOLO. ASTA SEARA DOAMNE, VOI ARUNCA SI PASAREA SI CUIBUL.
SPRE SEARA, CAND SOARELE APUNEA
OAMENI BOLNAVI TE AU CAUTAT PE TINE
CU CATA DURERE VENISERA! SI CE BUCUROSI AU PLECAT!
E SEARA DIN NOU, IARA NOI cUPRINSI DE SUFERINTA,
NE APROPIEM DE TINE
SI CHIAR DE NU/-TI VEDEM CHIPUL, STIM SI SIMTIM
CA ESTI AICI...
A TA ATINGERE NU SI-A PIERDUT PUTEREA, CUVINTELE-TI NU RAMAN FARA DE ROD
AUZI-NE IN ACEST CEAS DE SEARA...
INDURA-TE , VINDECA-NE PE TOTI!....( HENRY TWELLES 1825-1900)
DOAMNE FA DIN MINE UN PURTATOR AL PACII TALE
UNDE E URA, AJUTA MA S-ADUC IUBIRE
UNDE E NEDREPTATE, IERTARE
UNDE E INDOIALA, CREDINTA
UNDE E DEZNADEJDE, SPERANTA
UNDE E INTUNERIC, LUMINA
UNDE E TRISTETE, BUCURIE.
O , DOAMNE , INGADUIE-MI NU DOAR SA PRIMESC MANGAIERE, CI SA SI MANGAI,
NU DOAR SA FIU INTELES, CI SA-NTELEG,
NU DOAR SA FIU IUBIT, CI SA IUBESC
CACI DARUIND, NI SE VA DARUI,
IERTAND, NI SE VA IERTA,
MURIND, VOM INVIA LA VIATA VESNICA ( RUGACIUNEA ATRIBUITA SF. FRANCISC DE ASSISI)
DOAMNE IISUSE, ITI INCREDINTEZ MAINILE MELE PENTRU A FACE LUCRAREA TA
ITI INCREDINTEZ PICIOARELE MELE PENTRU A MERGE PE CALEA TA
ITI DARUIESC OCHII MEI PENTRU A VEDEA LUMINA TA
ITI DARUIESC BUZELE MELE CA SA ROSTEASCA CUVINTELE TALE
ITI INCREDINTEZ CUGETUL MEU CA TU SA GANDESTI IN MINE
ITI DARUIESC DUHUL MEU CA TU SA TE ROGI IN MINE,
SI MAI PRESUS DE TOATE, ITI DARUIESC INIMA MEA
CA TU SA IUBESTI PRIN MINE
PE TATAL SI PE OAMENI.
ITI DARUIESC TOATA FIINTA MEA CA TU SA CRESTI IN MINE, PENTRU CA TU DOAMNE , SA FII CEL CE TRAIESTE, LUCREAZA SI SE ROAGA IN MINE!
( ANDREWS LANCELOT-1555-1626)
DOAMNE , CAT DE STRAINI SUNTEM UNUL FATA DE ALTUL!
CAT DE STRAINI , CAND AM PUTEA DE FAPT, VORBI SI MERGE IMPREUNA...!
(THOMAS SHEPHERD-1665-1739)
OAMENI BOLNAVI TE AU CAUTAT PE TINE
CU CATA DURERE VENISERA! SI CE BUCUROSI AU PLECAT!
E SEARA DIN NOU, IARA NOI cUPRINSI DE SUFERINTA,
NE APROPIEM DE TINE
SI CHIAR DE NU/-TI VEDEM CHIPUL, STIM SI SIMTIM
CA ESTI AICI...
A TA ATINGERE NU SI-A PIERDUT PUTEREA, CUVINTELE-TI NU RAMAN FARA DE ROD
AUZI-NE IN ACEST CEAS DE SEARA...
INDURA-TE , VINDECA-NE PE TOTI!....( HENRY TWELLES 1825-1900)
DOAMNE FA DIN MINE UN PURTATOR AL PACII TALE
UNDE E URA, AJUTA MA S-ADUC IUBIRE
UNDE E NEDREPTATE, IERTARE
UNDE E INDOIALA, CREDINTA
UNDE E DEZNADEJDE, SPERANTA
UNDE E INTUNERIC, LUMINA
UNDE E TRISTETE, BUCURIE.
O , DOAMNE , INGADUIE-MI NU DOAR SA PRIMESC MANGAIERE, CI SA SI MANGAI,
NU DOAR SA FIU INTELES, CI SA-NTELEG,
NU DOAR SA FIU IUBIT, CI SA IUBESC
CACI DARUIND, NI SE VA DARUI,
IERTAND, NI SE VA IERTA,
MURIND, VOM INVIA LA VIATA VESNICA ( RUGACIUNEA ATRIBUITA SF. FRANCISC DE ASSISI)
DOAMNE IISUSE, ITI INCREDINTEZ MAINILE MELE PENTRU A FACE LUCRAREA TA
ITI INCREDINTEZ PICIOARELE MELE PENTRU A MERGE PE CALEA TA
ITI DARUIESC OCHII MEI PENTRU A VEDEA LUMINA TA
ITI DARUIESC BUZELE MELE CA SA ROSTEASCA CUVINTELE TALE
ITI INCREDINTEZ CUGETUL MEU CA TU SA GANDESTI IN MINE
ITI DARUIESC DUHUL MEU CA TU SA TE ROGI IN MINE,
SI MAI PRESUS DE TOATE, ITI DARUIESC INIMA MEA
CA TU SA IUBESTI PRIN MINE
PE TATAL SI PE OAMENI.
ITI DARUIESC TOATA FIINTA MEA CA TU SA CRESTI IN MINE, PENTRU CA TU DOAMNE , SA FII CEL CE TRAIESTE, LUCREAZA SI SE ROAGA IN MINE!
( ANDREWS LANCELOT-1555-1626)
DOAMNE , CAT DE STRAINI SUNTEM UNUL FATA DE ALTUL!
CAT DE STRAINI , CAND AM PUTEA DE FAPT, VORBI SI MERGE IMPREUNA...!
(THOMAS SHEPHERD-1665-1739)
miercuri, 7 iulie 2010
<
luni, 5 iulie 2010
Pe zi ce trece auzim despre oameni care hulesc și batjocoresc pe Dumnezeu. Nu cu mult timp în urmă pe posturile de televiziune s-au prezentat evenimente de acest gen. Și în sinea mea am zis: „Iartă-i Doamne că nu știu ce fac!” Trebuie înțeles că toate cele ce se vor prezenta mai jos s-au petrecut nu pentru că Dumnezeu este răzbunător, ci pentru că cei de mai sus au adus hulă! Este și pedeapsa o pedagogie! Tot din iubire față de cununa creației – Omul! Iar omul de buna voie se desparte de Dumnezeu de protectia Lui si de toata iubirea Lui si deznodământul este tragic. Așa scrie în Sfânta Scriptură:
„Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera.” (Galateni 6:7)
„Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert, că nu va lăsa Domnul Dumnezeul tău nepedepsit pe cel ce ia numele Lui în deşert.”( Deuteronomul – A a cincea carte a lui Moise cap.5, v.11)
„De aceea vă zic: Orice păcat şi orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului nu se va ierta.”(Sf.Ev.Matei cap.12, v.31)
Iata povestea catorva oameni care L-au luat in ras pe Dumnezeu, L-au batjocorit, I-au adus hulă și l-au defăimat public:
John Lennon (cântareț):
Cu cativa ani inainte de a muri, intr-un interviu pentru o revista americana, el a declarat:
„Crestinatatea va lua sfarsit, va disparea. Nu este nevoie sa imi sustin aceasta idee. Sunt sigur.
Nu am ce spune despre Iisus, insa cei ce-L urmau erau oameni prea simpli, astazi noi suntem mai cunoscuti decat El!”
Lennon, dupa ce a declarat ca membrii formatiei Beatles erau mai cunoscuti decat Iisus Hristos, a fost găsit impuscat de sase ori.
Tancredo Neves (Presedinte al Braziliei ):
In timpul campaniei prezidentiale, acesta a declarat ca, daca ar obtine 500.000 de voturi din partea partidului sau, nici Dumnezeu nu l-ar mai putea indeparta de la Presedintie.
Bineinteles, a obitnut voturile, insa s-a imbolnavit cu o zi inainte de a deveni presedinte, apoi a murit.
Cazuza (Agenor Miranda Araújo Neto numele real – compozitor, cantaret si poet bi-sexual):
In timpul unui spectacol in Canecio ( Rio de Janeiro ), in timp ce isi fuma tigara, a pufait fumul in aer si a spus: „Doamne, asta e pentru tine!”
A murit la varsta de 32 de ani, de CANCER pulmonar, intr-un fel groaznic.
Cel care a construit Vasul Titanic
Dupa ce s-a incheiat construirea Vasului Titanic, un reporter l-a intrebat cat de sigur era Vasul.
El a raspuns cu un ton ironic:
„Nici chiar Dumnezeu nu il poate scufunda!”
Cred ca stiti cu totii ce a urmat!
Marilyn Monroe (actrita)
A fost vizitata de crestinul Billy Graham, in timpul unei reprezentatii a unui spectacol.
Acesta a declarat ca Duhul Lui Dumnezeu l-a trimis sa ii vorbească despre EL.
Dupa ce a ascultat ceea ce a avea de spus Predicatorul, ea a replicat:
„N-am nevoie de Iisus al tau!”
O saptamana mai tarziu, a fost gasita moarta, in apartamentul ei.
Bon Scott (Cantaret)
Fostul vocalist al formatiei AC/DC. Intr-un cantec din 1979, el spunea:
„Nu ma opriti: ma indrept pe drumul meu, pe drumul care duce in infern!”
Pe 19 februarie 1980, Bon Scott a fost gasit mort, inecat cu propria voma.
Campinas (in 2005)
In Campinas , Brazilia, un grup de prieteni, beti și drogați, au mers in drumul lor să ia încă o prietenă.
Mama a insotit-o pana la masina si, ingrijorata de starea in care se aflau prietenii ei, o ruga cu lacrimi continuu să nu mergă cu acei prieteni în drumul lor, apoi văzând că nu reușește să-și înduplece fiica, tinand-o de mana îi spuse înainte de a se urca în mașină:
”Fiica mea, copiilor, mergeți cu Dumnezeu în pace și siguranță si fie ca El sa vă apere și protejeze!”
Aceștia i-au raspuns în batjocură:
„Poate doar daca El (Dumnezeu) merge in portbagaj, pentru ca aici, înauntru, ….e deja plin, suntem prea mulți ca să mai incapă cineva.”
„Doamnă! Suntem prea mulți nu vedeți ca nu mai este loc și pentru El! Daca-I smecher, Dumnezeu poate să meargă și în portbagaj!” – și toți au izbucnit în râs.
Peste cateva ore, a sosit vestea ca tinerii au fost implicati intr-un accident mortal, toti au murit, toti pasagerii și soferul erau mutilați, masina era de nerecunoscut, nu se mai putea spune ce tip de masina fusese, insa, in mod surprinzator, portbagajul era absolut intact, absolut neatins.
Politia a declarat ca nu vedea in ce mod a putut ramane intact portbagajul. Spre surprinderea lor, in portbagaj, au gasit un carton de oua, iar ouale erau toate intregi. Minunăție mare, nimeni nu și-a putut explica acest fenomen până mama fetei cu pricina n-a povestit la locul accidentului cum s-a petrecut cu fiica ei și replica pe care ei au dat-o hulind pe Dumnezeu.
Christine Hewitt (ziarista si redactora de emisiuni de divertisment din Jamaica)
A declarat ca Sfânta Scriptura (Cuvântul lui Dumnezeu) este cea mai proasta carte scrisa vreodata.
In iunie 2006 a fost gasita arsa in masina proprie.
„Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu.”
„Şi celui ce biruieşte şi celui ce păzeşte până la capăt faptele Mele, îi voi da lui stăpânire peste neamuri.”(Apocalipsa Sfântului Ioan Evanghelistul cap.2, v.7; 26)
„Celui ce biruieşte îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu, precum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui.” (Apocalipsa Sfântului Ioan Evanghelistul cap.3, v.21)
„Eu sunt Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul. Celui ce însetează îi voi da să bea, în dar, din izvorul apei vieţii.Cel ce va birui va moşteni acestea şi-i voi fi lui Dumnezeu şi el Îmi va fi Mie fiu.” (Apocalipsa Sfântului Ioan Evanghelistul cap.21, v.6-7.)
„Nu vă amăgiţi: Dumnezeu nu Se lasă batjocorit; căci ce va semăna omul, aceea va şi secera.” (Galateni 6:7)
„Să nu iei numele Domnului Dumnezeului tău în deşert, că nu va lăsa Domnul Dumnezeul tău nepedepsit pe cel ce ia numele Lui în deşert.”( Deuteronomul – A a cincea carte a lui Moise cap.5, v.11)
„De aceea vă zic: Orice păcat şi orice hulă se va ierta oamenilor, dar hula împotriva Duhului nu se va ierta.”(Sf.Ev.Matei cap.12, v.31)
Iata povestea catorva oameni care L-au luat in ras pe Dumnezeu, L-au batjocorit, I-au adus hulă și l-au defăimat public:
John Lennon (cântareț):
Cu cativa ani inainte de a muri, intr-un interviu pentru o revista americana, el a declarat:
„Crestinatatea va lua sfarsit, va disparea. Nu este nevoie sa imi sustin aceasta idee. Sunt sigur.
Nu am ce spune despre Iisus, insa cei ce-L urmau erau oameni prea simpli, astazi noi suntem mai cunoscuti decat El!”
Lennon, dupa ce a declarat ca membrii formatiei Beatles erau mai cunoscuti decat Iisus Hristos, a fost găsit impuscat de sase ori.
Tancredo Neves (Presedinte al Braziliei ):
In timpul campaniei prezidentiale, acesta a declarat ca, daca ar obtine 500.000 de voturi din partea partidului sau, nici Dumnezeu nu l-ar mai putea indeparta de la Presedintie.
Bineinteles, a obitnut voturile, insa s-a imbolnavit cu o zi inainte de a deveni presedinte, apoi a murit.
Cazuza (Agenor Miranda Araújo Neto numele real – compozitor, cantaret si poet bi-sexual):
In timpul unui spectacol in Canecio ( Rio de Janeiro ), in timp ce isi fuma tigara, a pufait fumul in aer si a spus: „Doamne, asta e pentru tine!”
A murit la varsta de 32 de ani, de CANCER pulmonar, intr-un fel groaznic.
Cel care a construit Vasul Titanic
Dupa ce s-a incheiat construirea Vasului Titanic, un reporter l-a intrebat cat de sigur era Vasul.
El a raspuns cu un ton ironic:
„Nici chiar Dumnezeu nu il poate scufunda!”
Cred ca stiti cu totii ce a urmat!
Marilyn Monroe (actrita)
A fost vizitata de crestinul Billy Graham, in timpul unei reprezentatii a unui spectacol.
Acesta a declarat ca Duhul Lui Dumnezeu l-a trimis sa ii vorbească despre EL.
Dupa ce a ascultat ceea ce a avea de spus Predicatorul, ea a replicat:
„N-am nevoie de Iisus al tau!”
O saptamana mai tarziu, a fost gasita moarta, in apartamentul ei.
Bon Scott (Cantaret)
Fostul vocalist al formatiei AC/DC. Intr-un cantec din 1979, el spunea:
„Nu ma opriti: ma indrept pe drumul meu, pe drumul care duce in infern!”
Pe 19 februarie 1980, Bon Scott a fost gasit mort, inecat cu propria voma.
Campinas (in 2005)
In Campinas , Brazilia, un grup de prieteni, beti și drogați, au mers in drumul lor să ia încă o prietenă.
Mama a insotit-o pana la masina si, ingrijorata de starea in care se aflau prietenii ei, o ruga cu lacrimi continuu să nu mergă cu acei prieteni în drumul lor, apoi văzând că nu reușește să-și înduplece fiica, tinand-o de mana îi spuse înainte de a se urca în mașină:
”Fiica mea, copiilor, mergeți cu Dumnezeu în pace și siguranță si fie ca El sa vă apere și protejeze!”
Aceștia i-au raspuns în batjocură:
„Poate doar daca El (Dumnezeu) merge in portbagaj, pentru ca aici, înauntru, ….e deja plin, suntem prea mulți ca să mai incapă cineva.”
„Doamnă! Suntem prea mulți nu vedeți ca nu mai este loc și pentru El! Daca-I smecher, Dumnezeu poate să meargă și în portbagaj!” – și toți au izbucnit în râs.
Peste cateva ore, a sosit vestea ca tinerii au fost implicati intr-un accident mortal, toti au murit, toti pasagerii și soferul erau mutilați, masina era de nerecunoscut, nu se mai putea spune ce tip de masina fusese, insa, in mod surprinzator, portbagajul era absolut intact, absolut neatins.
Politia a declarat ca nu vedea in ce mod a putut ramane intact portbagajul. Spre surprinderea lor, in portbagaj, au gasit un carton de oua, iar ouale erau toate intregi. Minunăție mare, nimeni nu și-a putut explica acest fenomen până mama fetei cu pricina n-a povestit la locul accidentului cum s-a petrecut cu fiica ei și replica pe care ei au dat-o hulind pe Dumnezeu.
Christine Hewitt (ziarista si redactora de emisiuni de divertisment din Jamaica)
A declarat ca Sfânta Scriptura (Cuvântul lui Dumnezeu) este cea mai proasta carte scrisa vreodata.
In iunie 2006 a fost gasita arsa in masina proprie.
„Celui ce va birui îi voi da să mănânce din pomul vieţii, care este în raiul lui Dumnezeu.”
„Şi celui ce biruieşte şi celui ce păzeşte până la capăt faptele Mele, îi voi da lui stăpânire peste neamuri.”(Apocalipsa Sfântului Ioan Evanghelistul cap.2, v.7; 26)
„Celui ce biruieşte îi voi da să şadă cu Mine pe scaunul Meu, precum şi Eu am biruit şi am şezut cu Tatăl Meu pe scaunul Lui.” (Apocalipsa Sfântului Ioan Evanghelistul cap.3, v.21)
„Eu sunt Alfa şi Omega, începutul şi sfârşitul. Celui ce însetează îi voi da să bea, în dar, din izvorul apei vieţii.Cel ce va birui va moşteni acestea şi-i voi fi lui Dumnezeu şi el Îmi va fi Mie fiu.” (Apocalipsa Sfântului Ioan Evanghelistul cap.21, v.6-7.)
PSALMUL 108
Al lui David.
l. Dumnezeule, lauda mea n-o ţine sub tăcere. Că gura păcătosului şi gura vicleanului asupra mea s-au deschis.
2. Grăit-au împotriva mea cu limbă vicleană şi cu cuvinte de ură m-au înconjurat şi s-au luptat cu mine în zadar.
3. În loc să mă iubească, mă cleveteau, iar eu mă rugam.
4. Pus-au împotriva mea rele în loc de bune şi ură în locul iubirii mele.
5. Pune peste dânsul pe cel păcătos şi diavolul să stea de-a dreapta lui.
6. Când se va judeca să iasă osândit, iar rugăciunea lui să se prefacă în păcat.
7. Să fie zilele lui puţine şi dregătoria lui să o ia altul;
8. Să ajungă copiii lui orfani şi femeia lui văduvă;
9. Să fie strămutaţi copiii lui şi să cerşească; să fie scoşi din curţile caselor lor;
10. Să smulgă cămătarul toată averea lui; să răpească străinii ostenelile lui;
11. Să nu aibă sprijinitor şi nici orfanii lui miluitor;
12. Să piară copiii lui şi într-un neam să se stingă numele lui;
13. Să se pomenească fărădelegea părinţilor lui înaintea Domnului şi păcatul maicii lui să nu se şteargă;
14. Să fie înaintea Domnului pururea şi să piară de pe pământ pomenirea lui, pentru că nu şi-a adus aminte să facă milă.
15. Şi a prigonit pe cel sărman, pe cel sărac şi pe cel smerit cu inima, ca să-l omoare.
16. Şi a iubit blestemul şi va veni asupra lui; şi n-a voit binecuvântarea şi se va îndepărta de la el.
17. Şi s-a îmbrăcat cu blestemul ca şi cu o haină şi a intrat ca apa înlăuntrul lui şi ca untdelemnul în oasele lui.
18. Să-i fie lui ca o haină cu care se îmbracă şi ca un brâu cu care pururea se încinge.
19. Aceasta să fie răsplata celor ce mă clevetesc pe mine înaintea Domnului şi grăiesc rele împotriva sufletului meu.
20. Dar Tu, Doamne, fă cu mine milă, pentru numele Tău, că bună este mila Ta.
21. Izbăveşte-mă, că sărac şi sărman sunt eu şi inima mea s-a tulburat înlăuntrul meu.
22. Ca umbra ce se înclină m-am trecut; ca bătaia de aripi a lăcustelor tremur.
23. Genunchii mei au slăbit de post şi trupul meu s-a istovit de lipsa untdelemnului
24. Şi eu am ajuns lor ocară. M-au văzut şi au clătinat cu capetele lor.
25. Ajută-mă, Doamne Dumnezeul meu, mântuieşte-mă, după mila Ta,
26. Şi să cunoască ei că mâna Ta este aceasta şi Tu, Doamne, ai făcut-o pe ea.
27. Ei vor blestema şi Tu vei binecuvânta. Cei ce se scoală împotriva mea să se ruşineze, iar robul Tău să se veselească.
28. Să se îmbrace cei ce mă clevetesc pe mine cu ocară şi cu ruşinea lor ca şi cu un veşmânt să se învelească.
29. Lăuda-voi pe Domnul foarte cu gura mea şi în mijlocul multora Îl voi preaslăvi pe El,
30. Că a stat de-a dreapta săracului, ca să izbăvească sufletul lui de cei ce-l prigonesc.
Al lui David.
l. Dumnezeule, lauda mea n-o ţine sub tăcere. Că gura păcătosului şi gura vicleanului asupra mea s-au deschis.
2. Grăit-au împotriva mea cu limbă vicleană şi cu cuvinte de ură m-au înconjurat şi s-au luptat cu mine în zadar.
3. În loc să mă iubească, mă cleveteau, iar eu mă rugam.
4. Pus-au împotriva mea rele în loc de bune şi ură în locul iubirii mele.
5. Pune peste dânsul pe cel păcătos şi diavolul să stea de-a dreapta lui.
6. Când se va judeca să iasă osândit, iar rugăciunea lui să se prefacă în păcat.
7. Să fie zilele lui puţine şi dregătoria lui să o ia altul;
8. Să ajungă copiii lui orfani şi femeia lui văduvă;
9. Să fie strămutaţi copiii lui şi să cerşească; să fie scoşi din curţile caselor lor;
10. Să smulgă cămătarul toată averea lui; să răpească străinii ostenelile lui;
11. Să nu aibă sprijinitor şi nici orfanii lui miluitor;
12. Să piară copiii lui şi într-un neam să se stingă numele lui;
13. Să se pomenească fărădelegea părinţilor lui înaintea Domnului şi păcatul maicii lui să nu se şteargă;
14. Să fie înaintea Domnului pururea şi să piară de pe pământ pomenirea lui, pentru că nu şi-a adus aminte să facă milă.
15. Şi a prigonit pe cel sărman, pe cel sărac şi pe cel smerit cu inima, ca să-l omoare.
16. Şi a iubit blestemul şi va veni asupra lui; şi n-a voit binecuvântarea şi se va îndepărta de la el.
17. Şi s-a îmbrăcat cu blestemul ca şi cu o haină şi a intrat ca apa înlăuntrul lui şi ca untdelemnul în oasele lui.
18. Să-i fie lui ca o haină cu care se îmbracă şi ca un brâu cu care pururea se încinge.
19. Aceasta să fie răsplata celor ce mă clevetesc pe mine înaintea Domnului şi grăiesc rele împotriva sufletului meu.
20. Dar Tu, Doamne, fă cu mine milă, pentru numele Tău, că bună este mila Ta.
21. Izbăveşte-mă, că sărac şi sărman sunt eu şi inima mea s-a tulburat înlăuntrul meu.
22. Ca umbra ce se înclină m-am trecut; ca bătaia de aripi a lăcustelor tremur.
23. Genunchii mei au slăbit de post şi trupul meu s-a istovit de lipsa untdelemnului
24. Şi eu am ajuns lor ocară. M-au văzut şi au clătinat cu capetele lor.
25. Ajută-mă, Doamne Dumnezeul meu, mântuieşte-mă, după mila Ta,
26. Şi să cunoască ei că mâna Ta este aceasta şi Tu, Doamne, ai făcut-o pe ea.
27. Ei vor blestema şi Tu vei binecuvânta. Cei ce se scoală împotriva mea să se ruşineze, iar robul Tău să se veselească.
28. Să se îmbrace cei ce mă clevetesc pe mine cu ocară şi cu ruşinea lor ca şi cu un veşmânt să se învelească.
29. Lăuda-voi pe Domnul foarte cu gura mea şi în mijlocul multora Îl voi preaslăvi pe El,
30. Că a stat de-a dreapta săracului, ca să izbăvească sufletul lui de cei ce-l prigonesc.
duminică, 4 iulie 2010
A tăcea, a vorbi când trebuie
Dacă există o artă de a vorbi, de a conversa, există cu certitudine şi una de a tăcea, de a vorbi doar când trebuie, unde trebuie şi cât trebuie. Tăcerea este de aur, dar să nu uităm că, deopotrivă, ea este şi arma prostului. Emerson spunea că tăcerea este solventul care dizolvă personalitatea. Prin urmare, în măsura în care este nevoie să ştii să vorbeşti, tot atât de necesar este să ştii să taci şi să asculţi când, unde şi cât se cuvine.
Iată câteva norme sau reguli elementare care s-au cristalizat de-a lungul secolelor şi al anilor:
- nu-ţi exprima niciodată părerile în sentinţe categorice şi definitive;
- nu contrazice niciodată cu violenţă, cu mândrie şi orgoliu partenerul de dialog, mai ales când acesta ar putea avea o opinie contrară gândurilor şi spuselor tale;
- nu te apuca niciodată să-ţi convingi cu orice preţ interlocutorul, cu atât mai mult nu încerca să-l convingi ridicând tonul sau persiflându-i vorbele ce nu-ţi convin;
- e necesar să ai răbdare şi să judeci de două ori răspunsul ce îl dai replicii omului cu care dialoghezi; e adevărat că fără contradicţie nu se poate continua dialogul, dar când acesta dobândeşte proporţii devine semnul lipsei de bună creştere, de stăpânire de sine;
- dialogul reclamă respect reciproc; fără respect, dialogul este gol şi inutil;
- solicitudinea nu-i o chestiune formală, ci una de caracter; unii cred că normele omoară dialogul; să nu uităm însă, că acolo unde lipseşte norma dispare dialogul;
- e nevoie să fii atent cu toţi acei cu care stai de vorbă, să-ţi alegi cu atenţie cuvintele în aşa fel încât ideile să fie clare, lipsite de echivoc; în ceea ce spui, nu vei folosi niciodată neologisme,regionalisme, cuvinte argotice care să facă imposibilă înţelegerea ta- conversaţia presupune un schimb de idei, altminteri ea se transformă într-o pălăvrăgeală simplă, în bârfă sau pierdere de vreme şi „decât o prostie scăpată pe gură e mai bună o fărâmă din aurul tăcerii”. Heine spunea odată într-una din scrierile sale: „am schimbat aseară nişte idei cu domnul X şi de atunci mă simt oarecum prost”- concluzia este, după cum ne putem da seama cu uşurinţă, rezultatul unui dialog inechitabil;
- oricât de importante ar fi mimica, schimbarea vocii, gesturile de toate felurile, acestea împovărează dialogul şi transformă pe cel care le întrebuinţează prea mult într-un partener insuportabil;
- politeţea este condiţia oricărei conversaţii, oricât de convingătoare s-ar vrea ea, însoţită de prinderea reverului hainei, de mângâierea partenerului de dialog, zguduirea într-un fel sau altul a lui, aceasta devine o povară.
- când vorbeşti, e absolut necesar să-ţi autocenzurezi gesturile, să-ţi stăpâneşti nervii, să cauţi privirea interlocutorului tău; niciodată nu-i vei vorbi acestuia cu mâna sau cu mâinile în buzunar, cu mâncarea sau cu ţigarea în gură;
- nu uita să-i mulţumeşti persoanei căreia i-ai cerut un sfat, o informaţie; impoliteţea cere tot atâta timp cât politeţea însăşi;
- trebuie să învăţăm mereu atât de la prieteni cât şi de la duşmani.
Fa-ti timp....Rudyard Kipling
In trecerea grabita prin lume catre veci,
Fa-ti timp, macar o clipa, sa vezi pe unde treci!
Fa-ti timp sa vezi durerea si lacrima arzind
Fa-ti timp sa poti, cu mila, sa te alini oricind!
Fa-ti timp pentru-adevaruri si adincimi de vis,
Fa-ti timp pentru prieteni, cu sufletul deschis!
Fa-ti timp sa vezi padurea, s-asculti linga izvor,
Fa-ti timp s-asculti ce spune o floare, un cocor!
Fa-ti timp, pe-un munte seara, stind singur sa te rogi,
Fa-ti timp, frumoase amintiri, de unul sa invoci!
Fa-ti timp sa stai cu mama, cu tata tau - batrini....
Fa-ti timp de-o vorba buna, de-o coaja pentru ciini....
In trecerea grabita prin lume catre veci,
Fa-ti timp macar o clipa sa vezi pe unde treci!
Fa-ti timp sa gusti frumosul din tot ce e curat,
Fa-ti timp, ca esti de multe mistere-nconjurat!
Fa-ti timp cu orice taina sau adevar sa stai,
Fa-ti timp, caci toate-acestea au inima, au grai!
Fa-ti timp s-asculti la toate, din toate sa inveti,
Fa-ti timp sa dai vietii adevaratul sens!
Fa-ti timp, ACUM!
Sa stii: zadarnic ai sa plingi,
Comoara risipita a a vietii, n-o mai stringi!
Rudyard Kipling
DACĂ
De poţi să nu-ţi pierzi capul
Cînd cei din preajma ta şi-l pierd,
Şi pentru asta ţi-aduc o vină grea;
De poţi să crezi în tine cînd se-ndoiesc cei mulţi
Şi totuşi, de-ndoiala acestora să-asculţi,
De poţi s-aştepţi şi de-aşteptare să nu fii obosit,
Iar de te mint vreunii, să nu te simţi minţit;
De poţi visa , iar visul stapîn să nu-ţi devie,
De poţi gîndi, iar gîndul o ţintă să nu-ţi fie,
De poţi să-nfrunţi izbind şi soarta dimpotrivă
Şi să te porţi cu-aceste năluci deopotrivă
De vezi sfărmate lucruri cu viaţa ta plătite
Şi poţi să le-nalţi iarăşi cu scule învechite,
De poţi să strîngi grămadă tot ce-ai agonisit
Şi să-ţi încerci norocul cu banul azvîrlit
Iar de vei pierde totul s-o iei de la-nceput
Fără să scoţi un murmur de ceea ce-ai pierdut,
De rabzi ca adevărul ce-ai spus fără prihană
Răstălmăcit să-ajungă pentru nebuni capcană,
De poţi puterea, nervii şi inima sili
Să-ţi mai slujească mult, încă, după ce-or pieri
Şi să ţii piept la toate, deşi n-ai sprijin drept nimic
Decît voinţa ce te-ndeamnă ''ţine piept!'',
De poţi vorbi cu gloata şi să-ţi păstrezi tăria,
Ori de-i umbla cu regii să nu-ţi pierzi omenia,
De n-o putea nici unul să-ţi dea vreo lovitură
Şi toţi te-or ţine-n seamă, dar nu peste măsură,
De poţi să umpli bine momentul trecător
Cu şaizeci de secunde cît ţine drumul lor,
Al tău va fi pamîntul cu-a' sale bogăţii
Şi mai mult decît asta, OM, fiule vei fi!
Traducere de Livia Brem (cca 1960)
Rudyard Kipling
DACĂ
Dacă te poţi stăpâni, când norodul din jur se frământă,
Brav înfruntând insolentul reproş, cu linişte sfântă,
Dacă-ţi păstrezi, în virtute, credinţa şi-ncaleci sfiala,
Când se îndoieşte de tine mulţimea, şi-i ierţi îndoiala...
Dacă aştepţi cu nădejde şi nu te răpune-aşteptarea,
Dacă minciunii, stăpână pe lume, îi spulberi chemarea,
Dacă asaltul mâniei te lasă senin, fără ură,
Dacă păşeşti peste dorul de-a fi cel dintâi, cu măsură...
Dacă te leagănă visul, dar stărui stăpân peste vise
Dacă din gânduri măreţe renunţi să-ţi faci ţeluri prezise
Dacă cuvântul, izvor de ispite şi cruntul dezastru,
Nu-s pentru tine oprelişti, nici vâsle în drumul spre astru...
Dacă suporţi să auzi, despre spusele tale cinstite,
Gânduri jelene, scornite de răi, pentru gloate smintite,
Dacă din opera ta s-au ales doar ruine şi spaţii,
Singur, cu scule stricate, de poţi s-o refaci, din fundaţii...
Dacă pierzând, într-o clipă de risc pe o şansă, avutul,
Poţi să începi, de la capăt, uitând în tăcere trecutul,
Ferm adunând cu răbdare, întregul pe lungă durată,
Fără să sufli o vorbă, de pierderea grea îndurată...
Dacă superb, prin voinţă forţezi, când îţi vine sorocul,
Inima, capul, tăria, să nu îşi astâmpere jocul
Gol de puterea vieţii, urmându-ţi destinul spre ţinte,
Tare, cu vrerea din tine, ce-ţi spune mereu: Înainte!...
Dacă mulţimilor poţi să vorbeşti, cu deprinderi egale,
Dacă constant îţi păstrezi modestia, şi-n cercuri regale
Dacă eşti nevulnerabil la prieteni, la cei cu pornire,
Dacă pe toţi îi stimezi îndeajuns, însă nu peste fire...
Dacă momentul cumplit al prăpădului crâncen şi mare
Calm vei putea să-l asemeni, în timp, c-un minut oarecare.
Lumea cu tot ce cuprinde va fi stăpânită de tine,
Tu, peste toţi vei răzbate: om al puterii depline!
Traducere de Corneliu Coposu (1967)
(România liberă, 14 nov. 1995)
"Învaţă de la toate" de R. Kipling
Învaţă de la ape să ai statornic drum,
Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum,
Învaţă de la umbră să taci şi să veghezi,
Învaţă de la stâncă cum neclintit sa crezi!
Învaţă de la soare cum trebuie s-apui,
Învaţă de la piatră cât trebuie să spui;
Învaţă de la vântul ce-adie pe poteci
Cum trebuie prin lume de linistit să treci
Învaţă de la toate, căci toate-ţi sunt surori,
Cum treci frumos prin viaţă, cum poţi frumos să mori!
Învaţă de la fluturi că nimeni nu-i uitat,
Învaţă de la nufăr să fii ca el curat,
Învaţă de la flăcări ce-avem de ars în noi
Învaţă de la ape să nu dai inapoi,
Învaţă de la umbră sa fii smerit ca ea
Învaţă de la stâncă să-nduri furtuna grea!
Învaţă de la soare ca vremea sa cunoşti,
Învaţă de la stele că-n cer sunt numai oşti
Învaţă de la greieri, când singur eşti, să cânţi
Învaţă de la lună să nu te înspăimânţi,
Învaţă de la vulturi, când umerii ţi-s grei
Şi du-te la furnică, să vezi povara ei!
Învaţă de la floare sa fii gingaş ca ea,
Învaţă de la oaie să ai blândeţea sa!
Învaţă de la păsări să fii mai mult in zbor
Învaţă de la toate că totu-i trecător,
Ia seama fiu al jertfei, prin lumea care treci
Să-nveţi din tot ce piere, cum să trăieşti pe veci !
„Numai o dată în a ta viaţă
Stai cu norocul faţă-n faţă,
Prinde-l atuncea cu putere,
Leagă-l în lanţuri, leagă-l în fiare,
Căci, dacă-ţi scapă din mână atunci,
Cu orice putere nu-l mai aduci. ”
Mihai Eminescu
Comportarea noastră cea de toate zilele, dobândirea ei, stă în puterea fiecăruia
Luminează-te şi vei fi. C.A.Rosetti
Educaţia este cel mai frumos dar pe care-l poate dobândi omul. Platon
Omul nu poate ajunge om decât prin educaţie.
Trebuie să trezim de timpuriu la copii noţiuni drepte despre binele şi răul moral.
Educaţia morală nu trebuie să înceapă cu îmbunătăţirea moravurilor, ci cu schimbarea modului de cugetare şi cu formarea caracterului. E.Kant
Într-un petec de grădină arunci sămânţa plantei şi te interesezi de florile ce ies. Şi să rămâi rece la înflorirea sufletească a elevilor tăi? Titu Maiorescu
Omul este rodul educaţiei pe care o primeşte. Helvetius
Dacă omul n-a primit decât o educaţie defectuoasă sau rea, el devine cel mai îngrozitor animal pe care l-a produs pământul. De aceea, legiuitorul trebuie să facă din educaţia copiilor prima şi cea mai serioasă dintre preocupările sale .
Platon
Peste tot unde educaţia a fost neglijată, statul a primit o lovitură funestă.
Aristotel
Omul îşi poate lua cunoştinţele numai de la un om. Aşa, bazinul se umple cu apă, focul se aprinde cu foc, iar sufletul se modelează datorită sufletului altui om.”
R.Tagore
Dacă există o artă de a vorbi, de a conversa, există cu certitudine şi una de a tăcea, de a vorbi doar când trebuie, unde trebuie şi cât trebuie. Tăcerea este de aur, dar să nu uităm că, deopotrivă, ea este şi arma prostului. Emerson spunea că tăcerea este solventul care dizolvă personalitatea. Prin urmare, în măsura în care este nevoie să ştii să vorbeşti, tot atât de necesar este să ştii să taci şi să asculţi când, unde şi cât se cuvine.
Iată câteva norme sau reguli elementare care s-au cristalizat de-a lungul secolelor şi al anilor:
- nu-ţi exprima niciodată părerile în sentinţe categorice şi definitive;
- nu contrazice niciodată cu violenţă, cu mândrie şi orgoliu partenerul de dialog, mai ales când acesta ar putea avea o opinie contrară gândurilor şi spuselor tale;
- nu te apuca niciodată să-ţi convingi cu orice preţ interlocutorul, cu atât mai mult nu încerca să-l convingi ridicând tonul sau persiflându-i vorbele ce nu-ţi convin;
- e necesar să ai răbdare şi să judeci de două ori răspunsul ce îl dai replicii omului cu care dialoghezi; e adevărat că fără contradicţie nu se poate continua dialogul, dar când acesta dobândeşte proporţii devine semnul lipsei de bună creştere, de stăpânire de sine;
- dialogul reclamă respect reciproc; fără respect, dialogul este gol şi inutil;
- solicitudinea nu-i o chestiune formală, ci una de caracter; unii cred că normele omoară dialogul; să nu uităm însă, că acolo unde lipseşte norma dispare dialogul;
- e nevoie să fii atent cu toţi acei cu care stai de vorbă, să-ţi alegi cu atenţie cuvintele în aşa fel încât ideile să fie clare, lipsite de echivoc; în ceea ce spui, nu vei folosi niciodată neologisme,regionalisme, cuvinte argotice care să facă imposibilă înţelegerea ta- conversaţia presupune un schimb de idei, altminteri ea se transformă într-o pălăvrăgeală simplă, în bârfă sau pierdere de vreme şi „decât o prostie scăpată pe gură e mai bună o fărâmă din aurul tăcerii”. Heine spunea odată într-una din scrierile sale: „am schimbat aseară nişte idei cu domnul X şi de atunci mă simt oarecum prost”- concluzia este, după cum ne putem da seama cu uşurinţă, rezultatul unui dialog inechitabil;
- oricât de importante ar fi mimica, schimbarea vocii, gesturile de toate felurile, acestea împovărează dialogul şi transformă pe cel care le întrebuinţează prea mult într-un partener insuportabil;
- politeţea este condiţia oricărei conversaţii, oricât de convingătoare s-ar vrea ea, însoţită de prinderea reverului hainei, de mângâierea partenerului de dialog, zguduirea într-un fel sau altul a lui, aceasta devine o povară.
- când vorbeşti, e absolut necesar să-ţi autocenzurezi gesturile, să-ţi stăpâneşti nervii, să cauţi privirea interlocutorului tău; niciodată nu-i vei vorbi acestuia cu mâna sau cu mâinile în buzunar, cu mâncarea sau cu ţigarea în gură;
- nu uita să-i mulţumeşti persoanei căreia i-ai cerut un sfat, o informaţie; impoliteţea cere tot atâta timp cât politeţea însăşi;
- trebuie să învăţăm mereu atât de la prieteni cât şi de la duşmani.
Fa-ti timp....Rudyard Kipling
In trecerea grabita prin lume catre veci,
Fa-ti timp, macar o clipa, sa vezi pe unde treci!
Fa-ti timp sa vezi durerea si lacrima arzind
Fa-ti timp sa poti, cu mila, sa te alini oricind!
Fa-ti timp pentru-adevaruri si adincimi de vis,
Fa-ti timp pentru prieteni, cu sufletul deschis!
Fa-ti timp sa vezi padurea, s-asculti linga izvor,
Fa-ti timp s-asculti ce spune o floare, un cocor!
Fa-ti timp, pe-un munte seara, stind singur sa te rogi,
Fa-ti timp, frumoase amintiri, de unul sa invoci!
Fa-ti timp sa stai cu mama, cu tata tau - batrini....
Fa-ti timp de-o vorba buna, de-o coaja pentru ciini....
In trecerea grabita prin lume catre veci,
Fa-ti timp macar o clipa sa vezi pe unde treci!
Fa-ti timp sa gusti frumosul din tot ce e curat,
Fa-ti timp, ca esti de multe mistere-nconjurat!
Fa-ti timp cu orice taina sau adevar sa stai,
Fa-ti timp, caci toate-acestea au inima, au grai!
Fa-ti timp s-asculti la toate, din toate sa inveti,
Fa-ti timp sa dai vietii adevaratul sens!
Fa-ti timp, ACUM!
Sa stii: zadarnic ai sa plingi,
Comoara risipita a a vietii, n-o mai stringi!
Rudyard Kipling
DACĂ
De poţi să nu-ţi pierzi capul
Cînd cei din preajma ta şi-l pierd,
Şi pentru asta ţi-aduc o vină grea;
De poţi să crezi în tine cînd se-ndoiesc cei mulţi
Şi totuşi, de-ndoiala acestora să-asculţi,
De poţi s-aştepţi şi de-aşteptare să nu fii obosit,
Iar de te mint vreunii, să nu te simţi minţit;
De poţi visa , iar visul stapîn să nu-ţi devie,
De poţi gîndi, iar gîndul o ţintă să nu-ţi fie,
De poţi să-nfrunţi izbind şi soarta dimpotrivă
Şi să te porţi cu-aceste năluci deopotrivă
De vezi sfărmate lucruri cu viaţa ta plătite
Şi poţi să le-nalţi iarăşi cu scule învechite,
De poţi să strîngi grămadă tot ce-ai agonisit
Şi să-ţi încerci norocul cu banul azvîrlit
Iar de vei pierde totul s-o iei de la-nceput
Fără să scoţi un murmur de ceea ce-ai pierdut,
De rabzi ca adevărul ce-ai spus fără prihană
Răstălmăcit să-ajungă pentru nebuni capcană,
De poţi puterea, nervii şi inima sili
Să-ţi mai slujească mult, încă, după ce-or pieri
Şi să ţii piept la toate, deşi n-ai sprijin drept nimic
Decît voinţa ce te-ndeamnă ''ţine piept!'',
De poţi vorbi cu gloata şi să-ţi păstrezi tăria,
Ori de-i umbla cu regii să nu-ţi pierzi omenia,
De n-o putea nici unul să-ţi dea vreo lovitură
Şi toţi te-or ţine-n seamă, dar nu peste măsură,
De poţi să umpli bine momentul trecător
Cu şaizeci de secunde cît ţine drumul lor,
Al tău va fi pamîntul cu-a' sale bogăţii
Şi mai mult decît asta, OM, fiule vei fi!
Traducere de Livia Brem (cca 1960)
Rudyard Kipling
DACĂ
Dacă te poţi stăpâni, când norodul din jur se frământă,
Brav înfruntând insolentul reproş, cu linişte sfântă,
Dacă-ţi păstrezi, în virtute, credinţa şi-ncaleci sfiala,
Când se îndoieşte de tine mulţimea, şi-i ierţi îndoiala...
Dacă aştepţi cu nădejde şi nu te răpune-aşteptarea,
Dacă minciunii, stăpână pe lume, îi spulberi chemarea,
Dacă asaltul mâniei te lasă senin, fără ură,
Dacă păşeşti peste dorul de-a fi cel dintâi, cu măsură...
Dacă te leagănă visul, dar stărui stăpân peste vise
Dacă din gânduri măreţe renunţi să-ţi faci ţeluri prezise
Dacă cuvântul, izvor de ispite şi cruntul dezastru,
Nu-s pentru tine oprelişti, nici vâsle în drumul spre astru...
Dacă suporţi să auzi, despre spusele tale cinstite,
Gânduri jelene, scornite de răi, pentru gloate smintite,
Dacă din opera ta s-au ales doar ruine şi spaţii,
Singur, cu scule stricate, de poţi s-o refaci, din fundaţii...
Dacă pierzând, într-o clipă de risc pe o şansă, avutul,
Poţi să începi, de la capăt, uitând în tăcere trecutul,
Ferm adunând cu răbdare, întregul pe lungă durată,
Fără să sufli o vorbă, de pierderea grea îndurată...
Dacă superb, prin voinţă forţezi, când îţi vine sorocul,
Inima, capul, tăria, să nu îşi astâmpere jocul
Gol de puterea vieţii, urmându-ţi destinul spre ţinte,
Tare, cu vrerea din tine, ce-ţi spune mereu: Înainte!...
Dacă mulţimilor poţi să vorbeşti, cu deprinderi egale,
Dacă constant îţi păstrezi modestia, şi-n cercuri regale
Dacă eşti nevulnerabil la prieteni, la cei cu pornire,
Dacă pe toţi îi stimezi îndeajuns, însă nu peste fire...
Dacă momentul cumplit al prăpădului crâncen şi mare
Calm vei putea să-l asemeni, în timp, c-un minut oarecare.
Lumea cu tot ce cuprinde va fi stăpânită de tine,
Tu, peste toţi vei răzbate: om al puterii depline!
Traducere de Corneliu Coposu (1967)
(România liberă, 14 nov. 1995)
"Învaţă de la toate" de R. Kipling
Învaţă de la ape să ai statornic drum,
Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum,
Învaţă de la umbră să taci şi să veghezi,
Învaţă de la stâncă cum neclintit sa crezi!
Învaţă de la soare cum trebuie s-apui,
Învaţă de la piatră cât trebuie să spui;
Învaţă de la vântul ce-adie pe poteci
Cum trebuie prin lume de linistit să treci
Învaţă de la toate, căci toate-ţi sunt surori,
Cum treci frumos prin viaţă, cum poţi frumos să mori!
Învaţă de la fluturi că nimeni nu-i uitat,
Învaţă de la nufăr să fii ca el curat,
Învaţă de la flăcări ce-avem de ars în noi
Învaţă de la ape să nu dai inapoi,
Învaţă de la umbră sa fii smerit ca ea
Învaţă de la stâncă să-nduri furtuna grea!
Învaţă de la soare ca vremea sa cunoşti,
Învaţă de la stele că-n cer sunt numai oşti
Învaţă de la greieri, când singur eşti, să cânţi
Învaţă de la lună să nu te înspăimânţi,
Învaţă de la vulturi, când umerii ţi-s grei
Şi du-te la furnică, să vezi povara ei!
Învaţă de la floare sa fii gingaş ca ea,
Învaţă de la oaie să ai blândeţea sa!
Învaţă de la păsări să fii mai mult in zbor
Învaţă de la toate că totu-i trecător,
Ia seama fiu al jertfei, prin lumea care treci
Să-nveţi din tot ce piere, cum să trăieşti pe veci !
„Numai o dată în a ta viaţă
Stai cu norocul faţă-n faţă,
Prinde-l atuncea cu putere,
Leagă-l în lanţuri, leagă-l în fiare,
Căci, dacă-ţi scapă din mână atunci,
Cu orice putere nu-l mai aduci. ”
Mihai Eminescu
Comportarea noastră cea de toate zilele, dobândirea ei, stă în puterea fiecăruia
Luminează-te şi vei fi. C.A.Rosetti
Educaţia este cel mai frumos dar pe care-l poate dobândi omul. Platon
Omul nu poate ajunge om decât prin educaţie.
Trebuie să trezim de timpuriu la copii noţiuni drepte despre binele şi răul moral.
Educaţia morală nu trebuie să înceapă cu îmbunătăţirea moravurilor, ci cu schimbarea modului de cugetare şi cu formarea caracterului. E.Kant
Într-un petec de grădină arunci sămânţa plantei şi te interesezi de florile ce ies. Şi să rămâi rece la înflorirea sufletească a elevilor tăi? Titu Maiorescu
Omul este rodul educaţiei pe care o primeşte. Helvetius
Dacă omul n-a primit decât o educaţie defectuoasă sau rea, el devine cel mai îngrozitor animal pe care l-a produs pământul. De aceea, legiuitorul trebuie să facă din educaţia copiilor prima şi cea mai serioasă dintre preocupările sale .
Platon
Peste tot unde educaţia a fost neglijată, statul a primit o lovitură funestă.
Aristotel
Omul îşi poate lua cunoştinţele numai de la un om. Aşa, bazinul se umple cu apă, focul se aprinde cu foc, iar sufletul se modelează datorită sufletului altui om.”
R.Tagore
