A tăcea, a vorbi când trebuie


Dacă există o artă de a vorbi, de a conversa, există cu certitudine şi una de a tăcea, de a vorbi doar când trebuie, unde trebuie şi cât trebuie. Tăcerea este de aur, dar să nu uităm că, deopotrivă, ea este şi arma prostului. Emerson spunea că tăcerea este solventul care dizolvă personalitatea. Prin urmare, în măsura în care este nevoie să ştii să vorbeşti, tot atât de necesar este să ştii să taci şi să asculţi când, unde şi cât se cuvine.
Iată câteva norme sau reguli elementare care s-au cristalizat de-a lungul secolelor şi al anilor:

- nu-ţi exprima niciodată părerile în sentinţe categorice şi definitive;
- nu contrazice niciodată cu violenţă, cu mândrie şi orgoliu partenerul de dialog, mai ales când acesta ar putea avea o opinie contrară gândurilor şi spuselor tale;
- nu te apuca niciodată să-ţi convingi cu orice preţ interlocutorul, cu atât mai mult nu încerca să-l convingi ridicând tonul sau persiflându-i vorbele ce nu-ţi convin;
- e necesar să ai răbdare şi să judeci de două ori răspunsul ce îl dai replicii omului cu care dialoghezi; e adevărat că fără contradicţie nu se poate continua dialogul, dar când acesta dobândeşte proporţii devine semnul lipsei de bună creştere, de stăpânire de sine;
- dialogul reclamă respect reciproc; fără respect, dialogul este gol şi inutil;
- solicitudinea nu-i o chestiune formală, ci una de caracter; unii cred că normele omoară dialogul; să nu uităm însă, că acolo unde lipseşte norma dispare dialogul;
- e nevoie să fii atent cu toţi acei cu care stai de vorbă, să-ţi alegi cu atenţie cuvintele în aşa fel încât ideile să fie clare, lipsite de echivoc; în ceea ce spui, nu vei folosi niciodată neologisme,regionalisme, cuvinte argotice care să facă imposibilă înţelegerea ta- conversaţia presupune un schimb de idei, altminteri ea se transformă într-o pălăvrăgeală simplă, în bârfă sau pierdere de vreme şi „decât o prostie scăpată pe gură e mai bună o fărâmă din aurul tăcerii”. Heine spunea odată într-una din scrierile sale: „am schimbat aseară nişte idei cu domnul X şi de atunci mă simt oarecum prost”- concluzia este, după cum ne putem da seama cu uşurinţă, rezultatul unui dialog inechitabil;
- oricât de importante ar fi mimica, schimbarea vocii, gesturile de toate felurile, acestea împovărează dialogul şi transformă pe cel care le întrebuinţează prea mult într-un partener insuportabil;
- politeţea este condiţia oricărei conversaţii, oricât de convingătoare s-ar vrea ea, însoţită de prinderea reverului hainei, de mângâierea partenerului de dialog, zguduirea într-un fel sau altul a lui, aceasta devine o povară.
- când vorbeşti, e absolut necesar să-ţi autocenzurezi gesturile, să-ţi stăpâneşti nervii, să cauţi privirea interlocutorului tău; niciodată nu-i vei vorbi acestuia cu mâna sau cu mâinile în buzunar, cu mâncarea sau cu ţigarea în gură;
- nu uita să-i mulţumeşti persoanei căreia i-ai cerut un sfat, o informaţie; impoliteţea cere tot atâta timp cât politeţea însăşi;
- trebuie să învăţăm mereu atât de la prieteni cât şi de la duşmani.


Fa-ti timp....Rudyard Kipling

In trecerea grabita prin lume catre veci,
Fa-ti timp, macar o clipa, sa vezi pe unde treci!
Fa-ti timp sa vezi durerea si lacrima arzind
Fa-ti timp sa poti, cu mila, sa te alini oricind!
Fa-ti timp pentru-adevaruri si adincimi de vis,
Fa-ti timp pentru prieteni, cu sufletul deschis!
Fa-ti timp sa vezi padurea, s-asculti linga izvor,
Fa-ti timp s-asculti ce spune o floare, un cocor!
Fa-ti timp, pe-un munte seara, stind singur sa te rogi,
Fa-ti timp, frumoase amintiri, de unul sa invoci!
Fa-ti timp sa stai cu mama, cu tata tau - batrini....
Fa-ti timp de-o vorba buna, de-o coaja pentru ciini....
In trecerea grabita prin lume catre veci,
Fa-ti timp macar o clipa sa vezi pe unde treci!
Fa-ti timp sa gusti frumosul din tot ce e curat,
Fa-ti timp, ca esti de multe mistere-nconjurat!
Fa-ti timp cu orice taina sau adevar sa stai,
Fa-ti timp, caci toate-acestea au inima, au grai!
Fa-ti timp s-asculti la toate, din toate sa inveti,
Fa-ti timp sa dai vietii adevaratul sens!
Fa-ti timp, ACUM!
Sa stii: zadarnic ai sa plingi,
Comoara risipita a a vietii, n-o mai stringi!




Rudyard Kipling

DACĂ

De poţi să nu-ţi pierzi capul
Cînd cei din preajma ta şi-l pierd,
Şi pentru asta ţi-aduc o vină grea;
De poţi să crezi în tine cînd se-ndoiesc cei mulţi
Şi totuşi, de-ndoiala acestora să-asculţi,
De poţi s-aştepţi şi de-aşteptare să nu fii obosit,
Iar de te mint vreunii, să nu te simţi minţit;
De poţi visa , iar visul stapîn să nu-ţi devie,
De poţi gîndi, iar gîndul o ţintă să nu-ţi fie,
De poţi să-nfrunţi izbind şi soarta dimpotrivă
Şi să te porţi cu-aceste năluci deopotrivă
De vezi sfărmate lucruri cu viaţa ta plătite
Şi poţi să le-nalţi iarăşi cu scule învechite,
De poţi să strîngi grămadă tot ce-ai agonisit
Şi să-ţi încerci norocul cu banul azvîrlit
Iar de vei pierde totul s-o iei de la-nceput
Fără să scoţi un murmur de ceea ce-ai pierdut,
De rabzi ca adevărul ce-ai spus fără prihană
Răstălmăcit să-ajungă pentru nebuni capcană,
De poţi puterea, nervii şi inima sili
Să-ţi mai slujească mult, încă, după ce-or pieri
Şi să ţii piept la toate, deşi n-ai sprijin drept nimic
Decît voinţa ce te-ndeamnă ''ţine piept!'',
De poţi vorbi cu gloata şi să-ţi păstrezi tăria,
Ori de-i umbla cu regii să nu-ţi pierzi omenia,
De n-o putea nici unul să-ţi dea vreo lovitură
Şi toţi te-or ţine-n seamă, dar nu peste măsură,
De poţi să umpli bine momentul trecător
Cu şaizeci de secunde cît ţine drumul lor,
Al tău va fi pamîntul cu-a' sale bogăţii
Şi mai mult decît asta, OM, fiule vei fi!

Traducere de Livia Brem (cca 1960)


Rudyard Kipling

DACĂ

Dacă te poţi stăpâni, când norodul din jur se frământă,
Brav înfruntând insolentul reproş, cu linişte sfântă,
Dacă-ţi păstrezi, în virtute, credinţa şi-ncaleci sfiala,
Când se îndoieşte de tine mulţimea, şi-i ierţi îndoiala...
Dacă aştepţi cu nădejde şi nu te răpune-aşteptarea,
Dacă minciunii, stăpână pe lume, îi spulberi chemarea,
Dacă asaltul mâniei te lasă senin, fără ură,
Dacă păşeşti peste dorul de-a fi cel dintâi, cu măsură...
Dacă te leagănă visul, dar stărui stăpân peste vise
Dacă din gânduri măreţe renunţi să-ţi faci ţeluri prezise
Dacă cuvântul, izvor de ispite şi cruntul dezastru,
Nu-s pentru tine oprelişti, nici vâsle în drumul spre astru...
Dacă suporţi să auzi, despre spusele tale cinstite,
Gânduri jelene, scornite de răi, pentru gloate smintite,
Dacă din opera ta s-au ales doar ruine şi spaţii,
Singur, cu scule stricate, de poţi s-o refaci, din fundaţii...
Dacă pierzând, într-o clipă de risc pe o şansă, avutul,
Poţi să începi, de la capăt, uitând în tăcere trecutul,
Ferm adunând cu răbdare, întregul pe lungă durată,
Fără să sufli o vorbă, de pierderea grea îndurată...
Dacă superb, prin voinţă forţezi, când îţi vine sorocul,
Inima, capul, tăria, să nu îşi astâmpere jocul
Gol de puterea vieţii, urmându-ţi destinul spre ţinte,
Tare, cu vrerea din tine, ce-ţi spune mereu: Înainte!...
Dacă mulţimilor poţi să vorbeşti, cu deprinderi egale,
Dacă constant îţi păstrezi modestia, şi-n cercuri regale
Dacă eşti nevulnerabil la prieteni, la cei cu pornire,
Dacă pe toţi îi stimezi îndeajuns, însă nu peste fire...
Dacă momentul cumplit al prăpădului crâncen şi mare
Calm vei putea să-l asemeni, în timp, c-un minut oarecare.
Lumea cu tot ce cuprinde va fi stăpânită de tine,
Tu, peste toţi vei răzbate: om al puterii depline!

Traducere de Corneliu Coposu (1967)
(România liberă, 14 nov. 1995)
"Învaţă de la toate" de R. Kipling


Învaţă de la ape să ai statornic drum,
Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum,
Învaţă de la umbră să taci şi să veghezi,
Învaţă de la stâncă cum neclintit sa crezi!
Învaţă de la soare cum trebuie s-apui,
Învaţă de la piatră cât trebuie să spui;
Învaţă de la vântul ce-adie pe poteci
Cum trebuie prin lume de linistit să treci
Învaţă de la toate, căci toate-ţi sunt surori,
Cum treci frumos prin viaţă, cum poţi frumos să mori!
Învaţă de la fluturi că nimeni nu-i uitat,
Învaţă de la nufăr să fii ca el curat,
Învaţă de la flăcări ce-avem de ars în noi
Învaţă de la ape să nu dai inapoi,
Învaţă de la umbră sa fii smerit ca ea
Învaţă de la stâncă să-nduri furtuna grea!
Învaţă de la soare ca vremea sa cunoşti,
Învaţă de la stele că-n cer sunt numai oşti
Învaţă de la greieri, când singur eşti, să cânţi
Învaţă de la lună să nu te înspăimânţi,
Învaţă de la vulturi, când umerii ţi-s grei
Şi du-te la furnică, să vezi povara ei!
Învaţă de la floare sa fii gingaş ca ea,
Învaţă de la oaie să ai blândeţea sa!
Învaţă de la păsări să fii mai mult in zbor
Învaţă de la toate că totu-i trecător,
Ia seama fiu al jertfei, prin lumea care treci
Să-nveţi din tot ce piere, cum să trăieşti pe veci !



„Numai o dată în a ta viaţă
Stai cu norocul faţă-n faţă,
Prinde-l atuncea cu putere,
Leagă-l în lanţuri, leagă-l în fiare,
Căci, dacă-ţi scapă din mână atunci,
Cu orice putere nu-l mai aduci. ”
Mihai Eminescu





Comportarea noastră cea de toate zilele, dobândirea ei, stă în puterea fiecăruia


Luminează-te şi vei fi. C.A.Rosetti

Educaţia este cel mai frumos dar pe care-l poate dobândi omul. Platon

Omul nu poate ajunge om decât prin educaţie.
Trebuie să trezim de timpuriu la copii noţiuni drepte despre binele şi răul moral.
Educaţia morală nu trebuie să înceapă cu îmbunătăţirea moravurilor, ci cu schimbarea modului de cugetare şi cu formarea caracterului. E.Kant

Într-un petec de grădină arunci sămânţa plantei şi te interesezi de florile ce ies. Şi să rămâi rece la înflorirea sufletească a elevilor tăi? Titu Maiorescu

Omul este rodul educaţiei pe care o primeşte. Helvetius

Dacă omul n-a primit decât o educaţie defectuoasă sau rea, el devine cel mai îngrozitor animal pe care l-a produs pământul. De aceea, legiuitorul trebuie să facă din educaţia copiilor prima şi cea mai serioasă dintre preocupările sale .
Platon

Peste tot unde educaţia a fost neglijată, statul a primit o lovitură funestă.
Aristotel

Omul îşi poate lua cunoştinţele numai de la un om. Aşa, bazinul se umple cu apă, focul se aprinde cu foc, iar sufletul se modelează datorită sufletului altui om.”
R.Tagore