..........in viata trebuie sa inveti ca uneori e bine sa te inchizi ca sa nu suferi..iar alteori trb s te deschizi...tot ca sa nu suferi...pt ca astfel poti pierde oameni deosebiti...Am invatat ca atunci cand ai o problema trebuie sa te confrunti cu ea ca sa/ti eliberezi constiinta. Am invatat ca nu trebuie sa fugi de oamenii pe care i-ai ranit caci astfel amintirea lor si a greselii te vor urmari toata viata si nu -ti vor da pace.
Am invatat ca atunci cand primesti pumni si palme de la oameni vei fi mangaiat in curand de mana gingasa a lui Dumnezeu. Am invatat ca frica adanceste frica. Am invatat ca nu poti sa iti irosesti viata incercand sa faci dint-o materie inferioara "aur" ....si ca nu exista lectii vorbite..ca totul se "invata"...patind-o... Am invatat ca atat de rar avem timp pt suflet...si ca iubirea se capata daruind/o...nu victimizandu/te....sau din mila...Am invata ca unii oameni se hranesc cu dragostea si bunatatea ta...desi nu le merita si ca le este foarte placut sa fie victime.. sa fie intelesi si iubiti...si sa capete astfel iubirea dupa care tanjim toti...astfel...si nu daruind...asa cum ar trebui sa o capete....Am invatat ca trebuie sa "inveti" cand sa te deschizi si cand nu...si cui sa te deschizi...Am invatat ca pe oameni trebuie sa ii crezi dar nu sa te increzi in ei, nici chiar in tine sa nu ai indrazneala de a te increde.
Am invatat ca atunci cand te sufoca patimile nu ai alta cale de a respira decat privirea inspre Sus. Am invatat ca vom avea permanent ceva de invatat si ca Singurul Prieten Adevarat ramane numai Dumnezeu. Am invatat ca atunci cand te apasa durerea nu exista remediu decat rugaciunea si ca nu ne putem vindeca si linisti decat iertand profund....am invatat ca atunci cand am ceva pe suflet ma alina ......pictura.

« Cand binevoieste Dumnezeu sa se implineasca un lucru, toata zidirea ajuta sa se implineasca. Iar daca nu voieste Dumnezeu, toate se pun impotriva».

Parintele Teofil Paraian a trecut la cele vesnice

Parintele Teofil Paraian, duhovnicul Manastirii Brancoveanu de la Sambata de Sus, judetul Brasov, a trecut la cele vesnice in aceasta dimineata, joi 29 octombrie 2009, la Spitalul Militar din Cluj-Napoca. Parintele Teofil s-a nascut la 3 martie 1929 in satul Toparcea, din apropierea Sibiului. A primit la botez numele Ioan si a fost fiind primul dintre cei patru frati. S-a nascut fara vedere, motiv pentru care urmeaza cursurile unei scoli primare pentru nevazatori la Cluj-Napoca, in perioada 1935 – 1940. Intre anii 1942 – 1943, isi continua cursurile la o scoala de nevazatori la Timisoara. Cursurile liceale sunt facute tot la Timisoara, intr-un liceu teoretic pentru vazatori.Urmeaza cursurile Facultatii de Teologie din Sibiu, intre anii 1948 – 1952. La 1 aprilie 1953 intra in obstea Manastirii Brancoveanu de la Sambata de Sus. Este calugarit in ziua praznicului Adormirii Maicii Domnului si primeste numele de Teofil. Dupa sapte ani de la calugarie este hirotonit diacon de catre Mitropolitul Nicolae Colan. La 13 mai 1983 este hirotonit preot de catre Mitropolitul Antonie Plamadeala. La aceasta data primeste si hirotesirea intru duhovnic. In anul 1986 este hirotesit protesinghel, iar in anul 1988 arhimandrit.

pentru Mama mea...

Nu exista dragoste, ca cea a mamei,
si nici o legatura mai stransa cu pamantul…
decat legatura pretioasa ce vine de la Dumnezeu,
a unei mame atunci cand da nastere copilului sau.

O dragoste de mama este pentru vesnicie puternica,
si nu se schimba niciodata…
si cand copiii sai au nevoie mai mare de ea
dragostea mamei straluceste.

Dumnezeu binecuvanteaza aceste mame speciale,
Dumnezeu le binecuvanteaza pe toate…
pentru toate lacrimile si toate durerile,
si petru ceea ce au realizat special in viata

Multumeste mamei,
pentru ca te iubeste cu o dragoste ce nu poate fi masurata in cuvinte…
prin puterea pe care Dumnezeu i-a dat-o,
si prin taria data de ceruri

Mamele sunt locul unde dragostea
Rasare din pamant,
Si fericirea canta asemenea clopotelor
In onoarea nasterii noastre.

Mamele sunt soarele care straluceste
Pentru viata cerului nostru interior,
Ca sa putem stii ca suntem iubiti
Si sa nu avem nevoie sa ne punem intrebari despre asta.

Mamele sunt luna care lumineaza pamantul
Deasupra disperarii noastre negre,
Ca atunci cand suntem indurerati, sa stim
Ca cineva ne vegheaza tot timpul.

Oricare ar fi teama, durerea sau deznadejdea
Care ne-ar umple viata,
Stim ca deasupra acestei furtuni
Avem, mereu, dragostea lor.
Dragostea unei mame determina
Felul in care ii vom iubi pe ceilalti si pe noi insine.
Nu exista cer pe care il vom vedea vreodata
Care sa nu fie aprins de prima dragoste.

Privat de dragoste, universul
Ne-ar innebuni de durere
Dar suntem nascuti intr-o lume
Care intampina strigatele noastre cu bucurie.

Cat de mult iti datorez pentru sarutul
Care mi-a spus cine sunt!
Cel mai mare cadou - o iubire de-o viata
Care se intinde razand in ochii tai.

Datorita tie lumea mea inca are
Delicatetea fina a zambetului tau;
Si fiecare vant al norocului, poarta
Parfumul imbratisarilor tale.


Sunt comori pe acest pamant, care fac viata sa merite a fi traita,
Dar nici una nu se compara cu zambetul mamei mele.Dumnezeu a creat o mama minunata,
O mama care nu imbatraneste niciodata;
I-a facut zambetul din raze de soare,
Si I-a modelat inima din aur pur;
In ochii ei a pus stele stralucitoare,
Iar in obraji trandafiri rosii;
Dumnezeu a creat o mama minunata,
Si mi-a dat aceasta minune mie!

Cat de mult te iubesc nu pot sa spun:
Este mai mult decat ar incapea vreodata in cuvinte.
Esti pentru mine in acelasi timp bogatia mea, lutul meu rosu,
Olarul meu, sablonul meu.

Vorbele tale sunt cele care mi-au modelat vocea,
Spiritul din mine.
A ta este dorinta care mi-a modelat alegerile,
Norocul meu si semnul.

Ce norocoasa sunt ca te am
Aproape de inima mea!
Inteleapta si buna, intotdeauna ai stiut sa-mi dai
Tocmai ceea ce mi-a trebuit mie.

Si asa am ajuns sa fiu cineva
De care poti sa fii mandra.
Pentru aceasta iti dau sufletul meu
Si gratitudinea si iubirea.

si eu Iti multumesc Doamne.....

Indiferent de ce ni se intampla in viata, bun sau mai putin bun, Dumnezeu vegheaza neincetat asupra noastra...
In orice situatie ne-am afla, cred ca putem gasi cel putin un motiv de multumire la adresa lui Dumnezeu si asta ar trebui marturisit prin expresia fetei, cuvinte si actiuni...Multumirea vine cand intelegem ca ceea ce ne da Dumnezeu, este mai bun decat ceea ce ne dorim noi. E o acceptare a vietii fara a ne plange, stiind ca Dumnezeu NE IUBESTE.

De multe ori ma gandesc la faptul ca adesea gasim mai usor motive de nemultumire, decat motive de lauda si multumire la adresa lui Dumnezeu.
Cred ca ar fi bine sa exprimam aici motivele noastre pentru care Il laudam si suntem multumiti...Nu conteaza cat de mari sau mici sunt aceste motive; de fapt lucrurile mici dau farmec vietii...
...Doamne, azi iti multumesc pentru ca ajuti necredintei mele..pentru ca esti un Dumnezeu al minunilor si lucrezi in moduri minunate si negandite de mintea mea ingusta...iti multumesc,Doamne ca m-ai ajutat sa trec peste orele ingrozitoare pe care le-am avut ieri,iti multumesc ca acum sunt in picioare si ca am depasit inca un "hop".... iti multumesc pentru ca m-am facut bine...pentru ca Tu asculti rugaciunile noastre, chiar si pe cele care nu au apucat sa fie rostite si esti alaturi de noi in suferinte si nu ne parasesti niciodata.. pentru familia mea..iti multumesc, Doamne pentru iertarea Ta care ne'ai oferit'o noua, pacatosilor, si iti multumesc ca datorita Tie putem si noi sa ne'o dam unul altuia...Doamne iti multumesc pentru ca esti mereu aici si peste tot..Iti multumesc Doamne ca desi sunt nevrednica de iubirea Ta ,nu ma lasi in nici una din zile ci ma ocrotesti si ma indrepti...ITI MULTUMESC!

voi aveti vreun motiv sa ii multumiti lui Dumnezeu in ziua de azi?
un simplu ,,Multumesc,,... ce ne costa??





SA MULTUMIM DOMNULUI
Pr.Teofil Paraian
Manastirea Brancoveanu
26 noiembrie 1994

''Voi vorbi astazi cateva cuvinte in legatura cu indemnul de la Sfanta Liturghie "Sa multumim Domnului!" si cu raspunsul "Cu vrednicie si cu dreptate este a ne inchina Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, Treimei celei de o fiinta si nedespartite", pentru a starui putin cu gandul asupra datoriei noastre de a-I multumi lui Dumnezeu si de a-I sluji lui Dumnezeu. De cele mai multe ori, credinciosii nostri cer ceva de la Dumnezeu. Cerem de la Dumnezeu sa ne miluiasca, sa ne mantuiasca... numai ca ar trebui sa-I mai si multumim lui Dumnezeu si sa-I aducem si lauda; noi facem si aceasta, dar nu cu indestulare. Cred ca nici unul dintre noi nu este atat de anga-jat in lauda lui Dumnezeu si in multumirea catre Dumnezeu, incat acestea sa fie mai mari si mai adanci decat rugaciunea de cerere.

La Sfanta Liturghie zicem: "Pe Tine Te laudam, pe Tine Te binecuvantam, Tie Iti multumim, Doamne, si ne rugam Tie, Dumnezeului nostru", dar zicem numai atunci! Ar trebui ca toata viata noastra sa fie o implinire a cuvantului "Pe Tine Te laudam...", si ar trebui ca toata viata noastra sa fie o inchinare adusa lui Dumnezeu, asa cum raspundem la cuvintele "Sa mul-tumim Domnului", zicand: "Cu vrednicie si cu dreptate este a ne inchina...".

Multumirea noastra trebuie sa fie continua si dorita din constiinta ca asa se cuvine, ca asa trebuie. Domnul Hristos a spus ca "Fiul Omului n-a venit sa I se slujeasca, ci ca sa slujeasca El si sa-Si dea sufletul rascumparare pentru multi" (Matei 20, 28). Nu exista o porunca a lui Dumnezeu care sa ne angajeze la slujire, ci este o indatorire a noastra, noi vrem sa-I slujim. De ce vrem sa-I slujim? Pentru ca asa este "cu vrednicie si cu dreptate", pentru ca asa trebuie, pentru ca nu se poate altfel. Cineva care crede cu adevarat in Dumnezeu, nu poate sa stea in fata lui Dumnezeu fara sa-I aduca marire, fara sa-I aduca roada, multumire, fara sa se simta indatorat cu slujirea, atat in vremea sfintelor slujbe, cat si in cealalta vreme a vietii. Trebuie sa ne simtim indatorati chiar si cu slujirea omului de langa noi, pentru ca Dumnezeu a pus omul de langa noi ca sa-i facem bine, sa-l ajutam, sa-I slujim lui Dumnezeu prin el.

Cred ca ati citit din Sfanta Evanghelie cuvantul spus de Domnul Hristos: " Nu va bucurati de aceasta, ca duhurile vi se pleaca, ci va bucurati ca numele voastre sunt scrise in ceruri" (Luca 10, 20). Poate ar fi bine sa ma opresc asupra acestui cuvant, pentru ca este foarte important.

Este important in intelesul ca si noi trebuie sa dorim a fi scrisi in cartea cea din ceruri, in gandurile Mantuitorului. In cartea proorocului Isaia este scris ca Dumnezeu a zis: "Te-am insemnat in palmele Mele" (Isaia 49, 16) (este vorba de Ierusalim). Ce inseamna sa ai ceva scris in palma? Sa vezi mereu ce este scris. De cate ori vezi mainile, vezi si ce este scris in palma. Bineinteles, este un fel de a vorbi, pentru ca desi vorbim de mainile lui Dumnezeu ("Mainile Tale m-au facut si m-au zidit" Ps. 118, 73), Dumnezeu nu trebuie gandit ca avand maini, ca avand picioare s.a.m.d. Numai Domnul Hristos, Care este Fiul lui Dumnezeu intrupat, este cu fire omeneasca si are trup omenesc, bineinteles, transfigurat, mai presus de lumea aceasta. El poate sa aiba ceva scris in palme. Si, de fapt, chiar are: semnul cuielor! Acesta este semnul iubirii lui Dumnezeu. De cate ori priveste Domnul Hristos prin firea Sa omeneasca la firea Sa omeneasca, la mainile Sale, vede si semnul cuielor, semnul pe care voia sa-l vada Sfantul Apostol Toma. Cand Domnul Hristos vede semnul cuielor, vede semnul iubirii, pentru ca Fiul lui Dumnezeu S-a jertfit din iubire pentru noi, pentru ca numele noastre sa fie scrise in ceruri.

Dar stim noi cand anume vor fi scrise numele noastre in ceruri? Atunci cand vor fi scrise mai intai in cerul smereniei, dupa cum afirma Sfantul Ioan Scararul. Mai intai sa fim smeriti, si-atunci sigur suntem scrisi in ceruri. Nu numai pe cer, ci si in cer. Sfanta Tereza de Lisieux era bucuroasa ca vedea cumva ca pe cer este litera T scrisa cu stele, si zicea ca e numele ei scris acolo. Daca suntem smeriti, Ii facem locas lui Dumnezeu in sufletul nostru. Sufletul nostru devine cer al lui Dumnezeu, iar numele nostru, daca-L avem pe Dumnezeu in noi, este scris in cerul smereniei.

In sfarsit, m-am mai gandit la ceva: astazi pomenim un sfant cu numele Nikon, care are supranumele "Pocaiti-va". De ce i s-a dat numele acesta, de "Pocaiti-va"? Pentru ca era un propovaduitor al pocaintei. El le spunea mereu oamenilor sa se pocaiasca, in intelesul de a parasi pacatul, pentru ca acesta este sensul pocaintei, si de a face roada vrednica de pocainta, de a face cat mai mult bine, ca sa se astupe relele.

Pocainta trebuie facuta cu fata spre viitor si trebuie facuta cu nadejde si cu bucurie. Daca ne indreptam mintea spre Dumnezeu si stim cat este de bun Dumnezeu, nu putem sa ne indoim de bunatatea Lui. Oricate pacate ar fi facut cineva, stie ca pana la urma mila lui Dumnezeu este mai mare decat pacatele lui, stie ca Dumnezeu ne primeste pe toti daca ne schimbam viata.

"Asa si in cer va fi mai multa bucurie pentru un pacatos care se pocaieste, decat pentru nouazeci si noua de drepti, care n-au nevoie de pocainta" (Luca 15, 7) se spune in Sfanta Evanghelie, in legatura cu oaia cea pierduta. Numai ca pentru a ajunge la aceasta trebuie sa ne schimbam viata. Ne schimbam viata spre bine – e nadejde de bine. Ramanem mai departe in rele, se latesc relele si nu putem avea nici macar liniste sufleteasca, iar despre bucuria celor care au constiinta ca numele lor sunt scrise in ceruri, nici nu poate fi vorba.

Trebuie sa luam aminte intai sa ne angajam in slujirea Domnului si in slujirea omului, pentru ca este "Cu vrednicie si cu dreptate a ne inchina Tatalui si Fiului si Sfantului Duh"; sa dorim si sa cautam ca numele nostru sa fie scris in cerul smerenie, ca sa poata fi scris in ceruri si, in sfarsit, sa facem binele, ca semn al pocaintei.

Sa avem nadejde la mila lui Dumnezeu si pocainta noastra sa fie cu bucurie si cu fata spre viitor. Amin!''

pt a fi un bun prieten......


Concentreaza-te asupra slujirii si nu a implinirii nevoilor personale (cauta nevoia prietenului (Galateni 6:7)

- Fii vulnerabil (scoti masca in fata prietenului)

- Fii disponibil, credincios,onest (Proverbe 7:17), (Proverbe 27:6)

- Nu te astepta la perfectiune.Daca tu nu esti perfect nici prietenul tau nu va fi perfect.

- Marturiseste pacatul (Iacov 5:16)

- Da-ti si cereti socoteala ....




SAPTE LUCRURI IMPORTANTE


- Sa arati bunatate unei persoane in varsta.

- Sa distrugi o scrisoare scrisa la nervi.

- sa stii sa ceri scuze, salvând o prietenie.

- Sa opresti o cearta pe cale sa distruga reputatia cuiva.

- Sa-l ajuti pe OM sa se gaseasca pe el insusi

- Sa ti faci timp si faci ceva frumos pentru mama ta.

- Sa accepţi parerea lui Dumnezeu despre orice lucru.


CUVINTE IMPORTANTE


- Cel mai putin important cuvant EU

- Cel mai important cuvant NOI

- Cele mai importante 2 cuvinte VA MULTUMESC

- Cele mai importante 3 cuvinte TOTUL ESTE IERTAT

- Cele mai importante 4 cuvinte CARE ESTE PAREREA DVS.

- Cele mai importante 5 cuvinte AI FACUT O TREABA BUNA

- Cele mai importante 6 cuvinte VREAU SA TE INTELEG MAI BINE.

DESPRE DRAGOSTE


- Constiinta datoriei fara dragoste te face morocanos.

- Raspunderea fara dragoste te face brutal.

- Dreptatea fara dragoste te face dur.

- Priceperea fara dragoste te face ipocrit.

- Cunoasterea fara dragoste te face incapatanat.

- Stapanirea fara dragoste te face avar.

- Credinta fara dragoste te face fanatic.

- .....si daca dragoste nu am nimic nu sunt.

"Râvniţi la darurile cele mai bune. Şi vă arăt încă o cale care le întrece pe toate:
De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată.
Cât despre proorocii - se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;"

"Dumnezeu este totul întru toate si în om, dar nimic nu este în om din fiinta lui Dumnezeu. Omul se face fiu, dar nu după fiintă ca Hristos, ci după dar. Are darul punerii de fii în baia nasterii de a doua si a înnoirii Duhului Sfânt. Prin botez am căpătat darul punerii de fiii si ne-am făcut fiii lui Dumnezeu după dar."

"Vrednic de credinţă este acest cuvânt şi vrednic de toată primirea, fiindcă pentru aceasta ne şi ostenim şi suntem ocărâţi şi ne luptăm, căci ne-am pus nădejdea în Dumnezeul cel viu, Care este Mântuitorul tuturor oamenilor, mai ales al credincioşilor. Acestea să le porunceşti şi să-i înveţi. Nimeni să nu dispreţuiască tinereţile tale, ci fă-te pildă credincioşilor cu cuvântul, cu purtarea, cu dragostea, cu duhul, cu credinţa, cu curăţia. Până voi veni eu, ia aminte la citit, la îndemnat, la învăţătură."

"Voi sunteţi lumina lumii; nu poate o cetate aflată pe vârf de munte să se ascundă. Nici nu aprind făclie şi o pun sub obroc, ci în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă. Aşa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, aşa încât să vadă faptele voastre cele bune şi să slăvească pe Tatăl vostru Cel din ceruri. Să nu socotiţi că am venit să stric Legea sau proorocii; n-am venit să stric, ci să împlinesc. Căci adevărat zic vouă: Înainte de a trece cerul şi pământul, o iotă sau o cirtă din Lege nu va trece, până ce se vor face toate. Deci, cel ce va strica una din aceste porunci, foarte mici, şi va învăţa aşa pe oameni, foarte mic se va chema în împărăţia cerurilor; iar cel ce va face şi va învăţa, acesta mare se va chema în împărăţia cerurilor."

"Aşadar, aceasta zic şi mărturisesc în Domnul, ca voi să nu mai umblaţi de acum cum umblă neamurile, în deşertăciunea minţii lor,
Întunecaţi fiind la cuget, înstrăinaţi fiind de viaţa lui Dumnezeu, din pricina necunoştinţei care este în ei, din pricina împietririi inimii lor; Aceştia petrec în nesimţire şi s-au dat pe sine desfrânării, săvârşind cu nesaţ toate faptele necurăţiei. Voi însă n-aţi învăţat aşa pe Hristos, dacă, într-adevăr, L-aţi ascultat şi aţi fost învăţaţi întru El, aşa cum este adevărul întru Iisus; să vă dezbrăcaţi de vieţuirea voastră de mai înainte, de omul cel vechi, care se strică prin poftele amăgitoare, si să vă înnoiţi în duhul minţii voastre, si să vă îmbrăcaţi în omul cel nou, cel după Dumnezeu, zidit întru dreptate şi în sfinţenia adevărului. Pentru aceea, lepădând minciuna, grăiţi adevărul fiecare cu aproapele său, căci unul altuia suntem mădulare.


"Maniati-va si nu gresiti; soarele sa nu apuna peste mania voastra.
Nici nu dati loc diavolului. Cel ce fura sa nu mai fure, ci mai vartos sa se osteneasca lucrand cu mainile sale, lucrul cel bun, ca sa aiba sa dea si celui ce are nevoie. Din gura voastra sa nu iasa nici un cuvant rau, ci numai ce este bun, spre zidirea cea de trebuinta, ca sa dea har celor ce asculta. Sa nu intristati Duhul cel Sfant al lui Dumnezeu, intru Care ati fost pecetluiti pentru ziua rascumpararii. Orice amaraciune si suparare si manie si izbucnire si defaimare sa piara de la voi, impreuna cu orice rautate.
Ci fiti buni intre voi si milostivi, iertand unul altuia, precum si Dumnezeu v-a iertat voua, in Hristos."

METANIA

de-aş putea să-mi plec gândirea
puţin mai jos de orice gând
mi s-ar întoarce-n trup iubirea
şi mintea-n inimă plângând

de-aş putea să-mi plec privirea
puţin mai jos de-orice lumină
mi-ar străluci în ochi Lumina
şi-aş fi fără păcat şi vină

de-aş putea să-mi plec vorbirea
puţin mai jos de-orice cuvânt
mi-ar izvorî din piept Tăcerea
ce-ar face pace pe pământ

de-aş putea să-mi plec poftirea
mai jos de cele care pier
preface-s-ar atunci căderea
în cel mai lin urcuş spre Cer

de-aş putea să-mi plec durerea
puţin mai jos de-orice alin
aş întâlni chiar Învierea
în miezul ultimului chin

de-aş putea să-mi plec grumazul
puţin mai jos de orice jug
în nuntă s-ar schimba necazul
şi nunta-n feciorelnic Rug

o, de-aş putea să-mi plec genunchii
puţin mai jos de drumul meu
să-mi plec şi duhul şi rărunchii
puţin mai jos mai jos de "eu"

metania începută-n suflet
mi s-ar sfârşi în Dumnezeu...

vezi timpule pe etajera cate carti nerasfoite?...printre ele mi a ramas si o carte cu pagini sfinte...are in ea comori ascunse ce ma imbogateau in viata...dar mi am spus....,, o sa le caut intr o zi ...acum n-am timp! atatea griji imi stau in fata...,,

,,PĂCATE ,, MÂNTUITOARE

Neinfranati la pofta duhovniceasca

Lacomi la a face milostenie

Zgarciti la a vorbi de rau

Barfitori de bine

Nepasatori la razbunare

Risipitori de iubire cu aproapele

Avari cu desfatarile lumesti

Impietriti la desfranare

Lenesi la cearta

Ucigasi a tot pacatul

Defaimatori ai gandului viclean

Batjocoritori ai dracestilor invataturi

Uratori de nedreptate

Neascultatori de clevetiri

Necredinciosi fata de minciuna

Necinstitori de lucruri desarte

Neiertatori cu patimile noastre

Si maniosi pe toata faradelegea din noi

Amin!

„Slavă Ţie, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule Unule-Născut din Tatăl Cel fără de început, Cel ce Tu singur vindeci toată neputinţa şi toată boala în oameni şi Care m-ai miluit şi pe mi­ne păcătosul, izbăvindu-mă de boala mea, neîngăduindu-i să se înrăutăţească şi să mă dea morţii pentru păcatele mele.

Dăruieşte-mi, Stăpâne, de-acum înainte puterea de a face cu tărie voia Ta, pentru mântuirea blestematului meu suflet şi întru slava Ta, cu Cel fără de început al Tău Părinte şi cu Cel de o fiinţă cu Tine Sfântul Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin”.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos)

Un ţăran, om bun la suflet, avea obiceiul să spună tuturor:

- Vedeţi cum e lumea asta? Cei mari au de toate şi sunt primiţi oriunde cu mare pompă, în timp ce pe noi, cei simpli, nimeni nu ne bagă în seamă. Cum de este posibil aşa ceva, cum de se poate una ca asta? Vom ajunge noi pe lumea cealaltă şi vom vedea cum o fi şi acolo...

Azi aşa, mâine aşa, până când, omul nostru a visat, într-o noapte, ceva nemaipomenit: se făcea că murise şi ajunsese la Poarta Raiului. Acolo, ce să vezi, veselie multă, îngeri adunaţi să-l întâmpline pe noul sosit, bucurie mare! Omului nu-i venea să-şi creadă ochilor. Atâtea pregătiri doar pentru el, un simplu creştin. Oricum, era fericit că urma să intre în rai, nici n-ar fi sperat şi la o asemenea primire. Dar, când să intre pe poarta aceea minunată, înconjurat de tot acel alai, un înger se apropie de ţăranul nostru şi îi spuse:

- Omule, nu poţi intra pe aici, du-te ceva mai încolo şi vei găsi o portiţă mai mică, păzită de un înger. Intră pe acolo şi, mai târziu, ne vom revedea în grădinile minunate ale Raiului.

- Atunci pentru cine sunt toate aceste pregătiri? a mai întrebat omul mirat.

- Ei, aşteptăm pe un boier care a murit odată cu tine şi care, din clipă în clipă, trebuie să ajungă aici. Pentru venirea lui este sărbătoare şi ne pregătim să-l întâmplinăm cum se cuvine.

- Bine, îngerule, dar cum se poate una ca asta? Cât am trăit în lume, am văzut nedreptăţi multe, dar şi aici, cum de e cu putinţă? De ce el, fiindcă este boier, trebuie primit cu atâta fast? Contează că el are bogăţii şi eu nu?

- Omule, pentru a te mântui nu contează ce ai avut, fie că ai fost sărac, fie bogat, ci ceea ce ai făcut cu tot ce Dumnezeu ţi-a dăruit. Dacă ai fost sărac şi ai ştiut să împarţi şi celorlalţi din puţinul de care ai avut parte, te vei mântui negreşit. Dacă ai fost bogat, cu atât mai mult ai fi putut dărui cu drag celor mai necăjiţi decât tine. Fie că eşti sărac sau bogat, important este să rămâi om.

- Dar atunci, dacă şi eu şi boierul vom intra în rai, pentru ce este venirea lui aşa o sărbătoare?

- Omule, creştini ca tine, vin aici în fiecare zi, cu miile şi sunt bine primiţi cu toţii. Dar un boier de când n-a mai ajuns şi aici, în rai...



Sărac sau bogat, oricine poate fi bun şi darnic, din atât cât are. Cel bogat, însă, cu atât mai mult ar trebui să dea milostenie. Şi fiecare din noi este bogat, în felul său, căci oricând putem găsi pe cineva mai sărman decât noi, pe care să îl ajutăm. Dacă vom fi egoişti şi zgârciţi, ce folos vom avea? Cine a văzut vreodată un om rău sau zgârcit care să fie fericit?

Dumnezeu ne mai poarta de grija?

Oamenii au slabit in credinta sau au lepadat credinta si astfel, au ajuns sa afirme ca Dumnezeu nu ne mai poarta de grija. Intr-un mod gresit, omul sustine ca Dumnezeu iese din existenta noastra odata cu chemarea la viata. Omul nu-L mai vede pe Dumnezeu ca se implica in viata sa. Si pentru ca nu mai este intr-o unire cu El, se plaseaza in postura de revendicator. Ii cere lui Dumnezeu o dare de seama: unde esti Doamne atunci cand omenii sufera? De ce ai acceptat ca mii de crestini sa sfarseasca in arenele romane? De ce esti de acord ca pruncii sa moara? De ce nu misti macar un deget spre a-i ajuta pe cei care lupta sa castige absolut cele necesare vietii? ...

Postura de revendicator descopera o ingustime a mintii umane. Este asemanatoare cu cea a omului care nu este multumit de faptul ca este barbat, se doreste femeie; a celui ce considera ca era mai potrivit sa se nasca din alti parinti si nu din parintii sai. Pierde din vedere ca el nu putea sa existe decat in conditiile respective. Si asa, ajunge sa sustina fie ca Dumnezeu nu cunoaste metoda purtarii de grija, fie ca nu poate sau nu vrea, de vreme ce multe sunt lipsite de calauzire.

Daca exista lucruri care afecteaza creatia, trebuie sa retinem ca acestea nu se petrec fara voia lui Dumnezeu. De ce nu le opreste? Pentru ca au un rol pedagogic. Au menirea de a-l indrepta pe om. Grija lui Dumnezeu de a conduce lumea nu coincide de cele mai multe ori cu modul in care crede omul ca trebuie sa se petreaca lucrurile.

Cineva spunea ca daca Hristos ar fi din nou misionar printre noi, nu ar mai spune: "Nu va ingrijiti de nimic“, ci ar zice: "Ingrijiti-va“. Oare sa fi obosit Dumnezeu in purtarea Sa de grija, incat sa-i ceara omului de astazi, ceva ce nu i-a cerut celui din trecut? Sigur nu.

Ratiunea purtarii de grija a lui Dumnezeu, ne este necuprinsa, potrivit cuvantului: "Cat de ascunse sunt judecatile Lui si de neumblate caile Lui” (Rom.11, 33) Este adevarat ca este necuprinsa deosebirea intre oameni si schimbarea fiecaruia fata de fiecare si in sine insusi: in hotarare, pofta, trebuinta, ganduri, etc.

Daca deosebirea intre oameni este necuprinsa, atunci trebuie sa afirmam ca este nesfarsita si ratiunea proniei ce se acomodeaza cu ele in chip potrivit. Daca aceasta ratiune ne este necunoscuta, asta nu inseamna ca trebuie sa facem din nestiinta noastra motiv de desfiintare a purtarii de grija a lui Dumnezeu fata de noi.

In fata tainelor pe care le intalnim in creatie, trebuie sa stam cu mintea plecata, pentru ca sunt mai presus de noi. Cand avem indoieli daca un inceput al unei lucrari este de la Dumnezeu sau nu, Sfintii Parinti ne spun ca raspunsul trebuie sa devina rugaciune: Doamne, fii cu mine in acest inceput. Cel care-L pune pe Dumnezeu ca semn al oricarui inceput, Il va avea pe Dumnezeu si ca raspuns al oricarui sfarsit.

Sa avem credinta, ca indiferent de ce ni se intampla in viata, bun sau mai putin bun, Dumnezeu vegheaza neincetat asupra noastra.

Adrian Cocosila

Când vii să te rogi Maicii Domnului....

Atunci când vii să te rogi împărătesei, Maicii lui Dumnezeu, crede cu tărie, înainte de rugăciune, că nu te vei întoarce de la ea fără a primi milostivire. Aşa este şi aşa se cuvine să gândeşti şi să crezi despre Dânsa. Fiindcă este Maica Atotmilostivă a Atotmilostivului Dumnezeu-Cuvântul şi despre milele sale nemăsurate şi fără de număr mărturisesc toate veacurile şi toate Bisericile creştine.

Ea este, cu adevărat, „noian de milostivire şi de bine­faceri”, aşa cum aflăm spus în Canonul Odighitriei (Canon, cântarea 5, vers 1). De aceea, a nu veni cu încredere când te rogi către Dânsa ar fi o smintelă şi o necuviinţă, neîncrederea i-ar defăima bunătatea, aşa cum este defăimată bunătatea lui Dumnezeu când nu nădăjduieşti că vei obţine ceea ce ceri atunci când I te rogi. Oare cum alergi să ceri mila unei persoane sus-puse şi bogate, milă pe care toţi i-o cunosc şi pe care şi-a arătat-o în nenumărate rânduri? De obicei, fiind ferm convins şi cu speranţă vie că vei obţine de la ea ceea ce vrei. Aşa se cuvine să fii şi când te rogi: să nu te îndoieşti şi să nu şovăi.

(Sfântul Ioan de Kronstadt – Viaţa mea în Hristos

“ Viata însasi e o stare de tranzit între nastere si moarte… un peron unde te zbati sa ocupi un loc într-un tren… esti fericit ca ai prins un loc la clasa I sau la fereastra… altul e necajit ca a ramas în picioare pe culoar… altii nu reusesc sa se prinda nici de scari, ramân pe peron sa astepte urmatorul tren… Si fiecare uita, poate, un singur lucru… ca trenurile astea nu duc nicaieri… cel care a ocupat un loc la fereastra este, fara sa stie, egal cu cel care sta în picioare pe culoar si cu cel care vine abia cu urmatorul tren… în cele din urma se vor întâlni toti undeva, într-un desert, unde chiar sinele se transforma în nisip… în loc sa se uite în jur, oamenii se îmbulzesc, se calca în picioare, îsi dau ghionturi…”



Octavian Paler

Cer nou
(Zorica Latcu)

Grăit-am ieri prin lacrimi cu Domnul şi i-am spus:
“De noi cum nu Ţi-e silă Prea Scumpul meu Iisus?
Cum nu-ţi întorci Tu faţa cu silă de la noi
Şi cum mai vrei să suferi făptura de noroi?
Cum vrei să calce-n lume piciorul Tău curat
Cel care peste aripi de înger a călcat ?
Cum poala prea curată, Stapane, n-o fereşti,
În tina omenească să nu ţi-o murdăreşti?
Cum poţi să suferi, Doamne, miros de putregai,
Când ai tămâia dulce a crinilor din rai?
Cum suferi bezna noastră, Tu, soare strălucit,
Cum poţi să rabzi ocara, Tu, Domnul prea slăvit?
Şi cum fiind căldura iubirilor cereşti,
În inima mea rece Tu vrei să locuieşti?
Tu, Cel ce stai în ceruri cu mari luminători,
În iadul meu, Stăpâne, cum vrei să Te cobori?
Ca Petru ani de-a rândul te-am izgonit mereu
Ieşi de la mine, Doamne că păcătos sunt eu.
Dar n-ai plecat! Ba încă, cu pasul Tău curat,
Ai coborât tot cerul în iadul meu spurcat.
Cu pasul Tău pe mine de tot m-ai curăţit,
Cu raza Ta tot chipul Tu mi l-ai strălucit.
Cu focul Tău pe mine, cel rece, m-ai aprins
Şi peste sărăcia mea goală ai întins
Un colţ al hainei Tale şi m-ai făcut bogat,
Mi-ai dat inel, coroană, porfiră de-mpărat.
Mi-ai încăput în suflet, Tu, Cel neâncăput,
Şi sufletul meu, iată, cer nou Tu l-ai făcut.
În sufletul meu astăzi Tu însuţi locuieşti
Cu Maica Prea Curată, cu cetele-i cereşti.
Şi pentru toate acestea, Iisuse prea iubit,
În cerul nou din suflet să fii în veci slăvit”





DECALOGUL TACERII
1. Taci, daca nu ai de spus ceva valoros.
2. Taci, atunci cand ai vorbit destul.
3. Taci, pana cand iti vine randul sa vorbesti.
4. Taci, atunci cand esti provocat.
5. Taci, cand esti nervos si iritat.
6. Taci, cand intri in Biserica, pentru ca Dumnezeu sa-ti poata vorbi.
7. Taci, cand pleci de la Biserica, pentru ca Duhul Sfant sa poata imprima in mintea ta lucrurile pe care le-ai auzit.
8. Taci, cand esti ispitit sa vorbesti.
9. Taci, cand esti ispitit sa critici.
10. Taci, cat ai timp sa gandesti inainte de a vorbi.


Cand ai sanatate si spor, inalta-ti inima si zi: "Tie, Doamne!"
Cand oamenii te cinstesc si te lauda, spune-ti in sinea ta: "Nu eu merit asta, asta nu se cuvine mie, ci tie Doamne!"
Cand iti trimiti copii la munca sau la scoala ori in armata, binecuvanteaza-i din pragul casei tale si zi: "Ii dau in grija Tie, Doamne!"
Cand mergi in urma sicriului ce poarta tot ce ai mai drag, paseste cu vitejie ca atunci cand duci un dar celui mai mare Prieten, si zi: "Acest suflet drag ti-l aduc in dar Tie, Doamne!"
Cand se vor aduna aupra ta chipurile intunecate ale ispitelor dracesti si suferintelor si bolilor, nu deznadajdui, ci spune: "Ajutor si mila cer Tie Doamne!'
Cand ingerul mortii va veni la patul tau, nu te speria prieten este ci iarta-te cu aceasta lume si spune: "Sufletul meu pocait il dau in maini Tie, Doamne!"
Sf. Ierarh Nicolae Vermilovici

Dialog cu Parintele Arsenie Papacioc
- Despre calugarie si casatorie


DESPRE CĂLUGĂRIE

In ce priveste dorul de călugărie, ăsta este cel mai mare lucru, frate. Vezi, nu trebuie să te duci socotind numai că e bine. Ci dintr-o înaltă socotintă. Trebuie să te duci dintr-o necesitate sufletească. Asa cum, într-un fel, apar simptomele acelea de nebunie pentru Hristos. Si cu un nebun nu te poti întelege. El una si bună stie: "Mă duc pentru Hristos".

Căci se spune, spun Evangheliile în tot felul: Cine nu ia crucea si nu-Mi urmează si nu lasă tată si mamă si sot ori sotie, acela nu Mă iubeste. Chiar în Evanghelia de astăzi, spunea că unii se fac pe sine fameni pentru împărătia cerurilor. Adică, înfrânarea de la plăceri.

Asa că intrarea în mânăstire este intrare în cer. E o lume mai putin ca lumea. Din contră: desi călugării sunt oameni si ei, au, însă, rânduieli unde trebuie să-si taie voia. Si nu e usor, bineînteles. Vezi, eu v-am spus de atâtea ori: dacă te duci la mânăstire nu te duci ca să găsesti neapărat mânăstirea. Sâ faci tu mânăstire! Să duci o viată asa cum trebuie. Si asta înseamnă că tu faci mânăstire. Sunt voturile călugăresti, tăierea voii. Mai ales, asta trebuie să o faci cu dragoste, si neapărat trebuie facută. Ăsta ar putea să fie punctul care ar caracteriza viata unui călugăr bun - tăierea voii.

Ei, vor veni si restul: curătenia si sărăcia. Nu că n-ai voie să mânuiesti bani. Să nu te stăpânească ideea de bogătie. Să ai un ban si să-1 dai dincolo, e altceva. Si, de asemenea, viata de curătie trebuie privită si ea în tot felul. Trebuie tăiate imediat gândurile care vin, căci gândurile vin până la moarte. Nu ne lasă.

Asa că, dacă ti-ar ajuta bunul Dumnezeu să ajungi, căci mai ai, într-un fel, o experientă duhovniceascâ. Dar nu te duce la mânăstire cu gândul că mai stii ceva. întelegi! Acolo te duci să te smeresti, lucru pe care nu 1-ai stiut până acum. Acolo te smeresti cu orice chip. în fata oricui. Lasă-l asa slab cum este! Dacă el îti porunceste, tu asculti. Căci tu asculti de Hristos si plată îti dă Hristos. Poate că nici acela care-ti porunceste nusi dă seama de ce servici mare îti face, poruncindu-ti. Nu interesează. Merge pe un program, merge pe nu-stiu-ce, dar tu te mântuiesti.

Asa că mergerea la mânăstire este cel mai de vârf lucru din Sfânta Scriptură si asigurător pentru venirea mortii. Te scoli cu liniste, te culci cu liniste, căci e mila lui Dumnezeu cu tine. N-ai fost nepăsător si ai plecat. Dar nu-i destul: trebuie să împlinesti niste conditii. Nu te duci acolo să faci ce stii tu, să-i spui la unul si la altul.

Asa că dacă ai mai citit, nu te opreste nimeni să citesti mai departe. Să faci ascultări oricât de neînsemnate, asa-zise josnice. Cum zic unii: "la coada vacii". Acestea le faci cu plăcere. Că nu vei sta într-un loc. Te vor pune la diferite ascultări. Depinde si de mânăstirea unde te duci. Dar oriunde te-ai duce, te vei numi frate. Dar să fii călugăr. Du-te cu gândul să faci mânăstire. Dar lucrul acesta să-1 faci.

Ce trebuie făcut când primesc ascultări la care nu mă pricep sau nu le înteleg?

- Nu trebuie să pui conditii, să te duci acolo să faci unele si unele să nu le faci. Chiar dacă nu le întelegi, le faci asa cum îti spune. Căci s-a obisnuit să se dea la începători lucru de începători, e bine. Dar nu totdeauna a dat rezultate. Trebuie să-1 pui în temă cu adevărul lucrurilor celor mai înalte. Si, bineînteles, el singur să păsească spre ele. Trebuie să-1 încunostiintezi pe începător si despre valorile cele mari. Nu să-1 lasi: "Stai cu mama aci, până s-o coace turtica, nustiu-ce; să-ti dea mama să mănânci!" Nu. Astea sunt lucruri mirenesti. Te duci cu gândul mântuitor cu orice chip.

Si una si bună să-ti fie: smerenia să nu-ti lipsească, frate, că dacă ti-a lipsit smerenia, ti-a lipsit harul lui Dumnezeu. Nu eu zic; si e mare adevăr: avem nevoie de harul lui Dumnezeu cât mai mult. Si ne dă, într-adevăr din destul dacă noi avem pozitia primirii harului. Să-ti ajute Maica Domnului!

Se spune undeva că în vremuri de ispită, într-o mânăstire de 100 de călugări, nu se stie dacă va fi unul care se va mântui. Cum vedeti aceasta?

- Aceasta este o părere izolată de adevărul adevărat al vietii călugărilor. Poate să vorbească de la sine. Eu nu sunt de părerea aceasta. Poate se întâmplă să nu se mântuiască nici unul, sau să se mântuiască toti. Dar chiar să nu se mântuiască nici unul, e mai greu de crezut. Desi, dacă a intrat o blestemătie peste toti, acolo, o boală, o patimă grea este posibil, dar nici chiar asa cum spui. Pentru că un călugăr, si dacă greseste, se redresează imediat. Sau mai repede decât un laic.

Există un cuvânt, tot în Pateric, unde e întrebat Sfântul Ishiron: "Noi ce-am facut?" Zice: "Noi poruncile Domnului le-am păzit". Ceea ce înseamnă mare lucru. Cu adevărat au fost păzite. "Dar cei de după noi?" "Aceia, zice, la jumătatea lucrului nostru vor fi". "Dar cei ai veacului din urmă, ce?" "Aceia nicidecum lucrare nu vor avea. In schimb, ei vor fi ispititi. Si care din ei vor răbda până la sfârsit, mai mari decât noi si decât părintii nostri se vor chema în împărătia cerurilor".

Vedeti? Cum pot atunci să spun despre niste călugări că nu se mântuiesc, dacă, în sfârsit, trăiesc istoric, o vreme de ispitire? E foarte greu să vorbesti lucrul acesta. Se duc în mânăstire cu gândul, bineînteles, al mântuirii. Greseste? Se ridică, pentru că au pozitia cea mai bună, ca niste insi care tin cuvântul cel mai de vârf al Scripturii. în sfârsit, au avut curajul si s-au dus. Ca să spun că îsi vor pierde mântuirea, e mai greu. Si asa e posibil. Dar lucrul acesta nu-1 putem afirma cu sigurantă. Da!

Un părinte, Stratonic, zice, în cartea Cuviosului Siluan, că monahii vor lucra la mântuirea lor în haine civile. Credeti că e vremea aceea?

- Eu cred că nu. Mai sunt destui călugări care au fost scosi si au rămas prin lume, cu hotărârea să ducă o viată de călugărie în haine civile. N-a fost decretul? Si erau multi pe afară, în haine civile! Chiar clerici. Erau în haine civile si se mântuiau. Nu se pune problema.

Noi ne-am trăit momentul ăsta. E posibil să fie o prigoană si mai mare, să-i scoată în haine civile. Dar ei nu se vor lăsa de viata lor, de făgăduintele lor. Si vor tine cont si de anumite reguli ale neputintelor în lume. Asadar, vor fi sinceri. Dacă vor rămâne sinceri, sigur vor fi pe pozitia făgăduintelor monahale.

In Pateric se spune că un părinte îl sfătuia pe fiul lui, că, dacă vede un ucigas, să mintă si să-1 ascundă. Credeti că azi se mai poate urma sfatul acela?

- E valabil oricând. însă un părinte - dacă faci caz de lucrul acesta; e un lucru spus, dar îl repet -, a zis asa, ca să le poată atrage atentia la călugări: "Dacă nu stii să minti, nu te mântuiesti". Si atunci călugării au sărit: "Cum asa, părinte? Să minti? Că minciuna e a diavolului". Atunci el a spus asa: "Uite, vă dau un exemplu: dacă un prigonit, pentru că a fost răufăcător, se ascunde în chilia ta, în pustie să zicem, si vine potera după el, tu n-o să-1 dai la moarte. Spui că nu-i acolo. Nu-i acolo. Si atunci, după ce pleacă potera, tu îi spui: "Eu la moarte nu te-am dat. Acum du-te si răspunde de faptele tale!"

Pentru că dacă-1 dădea la moarte, pentru lucrul acesta, diavolul, ar fi sărit pe el, zicând: "Ai dat om la moarte? Nu mă interesează! Ai dat om la moarte!" Căci avem de-a face cu un dusman foarte necinstit. Adică nu ti-ai pus sufletul pentru fratele tău, nenorocit cum este. Si el trebuie ajutat. Si atunci fapta aceasta a pustnicului 1-a folosit pe acela, că era viata lui. Si atunci, acela, pe undeva, în adâncul lui, lua măsuri de îndreptare".

Si vă spun, chiar dacă n-ar fi asa fapta asta, tinând de porunca iubirii, că trebuie să-i iubim si pe vrăjmasi, pe răufacători, dar ca strategie, lucrarea diavolului este foarte primejdioasă. Căci te acuză foarte putemic, fără explicatii: "Ai dat om la moarte!" Nu puteai să spui altfel, căci cu dracul nu trebuie să ai explicatii. la numai faptul, asa cum este. Si atunci trebuie tinut cont tot de legile mari, ca să poti să-1 tai pe acest diavol.

Tot în Pateric era un pârinte la care au venit tâlharii si el le-a dat tot ce avea, mai putin un vas. Si când au vrut să ia si vasul acela, i-a trântit la pământ. Cum trebuie să intervinâ un călugăr în situatii din acestea?

- In situatia asta a apărat un lucru sacru. O fi fost vre-un potir, ceva. Un lucru sacru, dăruit lui Dumnezeu. Si aici, foarte bine se zice: "Dacă fratele tău îti scoate un ochi, nu te supăra, că degeaba te superi; dacă îti taie mâna degeaba te superi. Dar dacă se leagă de Hristos, mânie-te tare!" Adică se legase de lucrul acela, care era sacru, care era în slujba lui Dumnezeu, si atunci, el, ca să apere adevărul, să apere pe Hristos, s-a mâniat tare.

Să zicem că este un conflict. Ava Pimen, din Pateric, i-a lăsat pe frati să se bată până la sânge. Dar stiu de un caz când ati intervenit pentru un părinte si 1-ati scăpat dintr-o înfruntare. Cum trebuie pusă problema?

- Adevărul e că depinde de la caz la caz. Nu se poate exemplifica printr-un caz de generalizare. Trebuie să intervii.

Eu, acum, într-adevăr, am apărat un părinte de la Sihăstria - îl chema Mina - care era schimnic si foarte trăitor, 1-am apărat în biserică, când niste tineri îl trăgeau de camilafcă si îl sustrăgeau de la rugăciune. Si el se tot întorcea si se uita. Si când a văzut că eu îl apăr m-a tinut minte.

Intr-o altă împrejurare 1-am luat de brat pe Părintele Mina, că trebuia să facem niste procesiuni cu aghiasmă mare si cu Sfântul Artos, peste câmpii. L-am luat de brat, că era mai bătrâior. Pe mine mă chema atunci fratele Anghel. Staret era Părintele Cleopa.

Eu m-am dus acolo după ani de zile, când eram călugărit si preotit si ne-am întâlnit prin pădure pe acolo, când mergeam cu Părintele Cleopa, cu acest părinte, Mina. Si când 1-am văzut, îi zic: "Blagosloveste, părinte! Mă mai pomenesti, pârinte?" "Da, măi, da. Uite, uite!" Si mi-a arătat o hârtie ruptă, tocită de atâta folosit, si unde scria "Fratele Anghel". Zic: "Părinte, acuma mă cheamă Arsenie". Dar el: "Arsenie, Arsenie, Arsenie, Arsenie!" Memora, ca să mă tină minte.

Dar înainte de asta, Părintele Cleopa i-a spus: "Pomeneste-mă, Părinte Mina!" Si era staretul lui. Dar el: "Cum te cheamă?" N-a stiut cum îl cheamă nici pe el, care era staret! Si atunci a fost de uimire. Pe mine m-a tinut minte, pentru că îi venisem în ajutor simtit, si pe staretul lui nu stia cum îl cheamă? Dar era un om cu foarte mare trăire. Foarte mare trăire!

Ei, asta a fost o întâmplare încurajatoare si am înteles cât este de constiincios si cât este de folos; cât este de urmat pentru noi toti, ca să ne tinem făgăduintele. Dacă ne angajăm într-o pomenire, trebuie să o facem. Ăsta a fost un exemplu, cel putin pentm mine, grăitor.

Am văzut că spuneti că pot să folosească călugării pe mireni, să-i sfătuiască, fără să-i judece. Ce întelegeti prin: "fără să-i judece"?

- Adică: nu-i judeca pentru faptele lor rele, până într-atât. Decât numai atât, să iasă în evidentă că nu e bine ce face, generalizând fapta lui rea. în tot cazul, să nu judece: "Vai, ticălosul, uite ce-a facut!" înseamnă că-1 judeci si-1 condamni. Si asta e o greseală. Dar când vorbesti de greselile cuiva, îndreptând, cu sfaturile pe care le dai, pe cineva, că "nu e bine să faceti asa si asa", dacă cineva e vizat că a făcut, tocmai el, aceste lucruri pe care le dai ca exemple, n-ai pus răutate. Si va întelege si el că nu e răutate. Dar nu e bine să judeci, pe oricine ar fi.

Mi-amintesc, din Pateric, de un pustnic, care a zis despre unul din sat, că acela e rău. Si el era un pustnic vechi. Si a întrebat, când 1-a vizitat un consătean de-al lui: "Al lui cutare tot asa rău este?" "Tot asa, părinte". Si a zis: "Of, of, of!" - 1-a judecat. Si a plecat. La două zile a venit îngerul si i-a spus: "Părinte, a murit omul acela despre care voi ati spus că e rău. Si m-a trimis Dumnezeu să te întreb: unde să-1 ducem? în Rai sau în iad? Că tu 1-ai judecat". Si atunci el si-a dat seama că 1-a judecat si a făcut o mare greseală. Si toată viata a dus o luptă de pocâintă mare si cu dorinta să-i dea Dumnezeu un semn că este iertat. Si nu-i dădea deloc.

Iată, vezi ce-a făcut? Toată osteneala lui, în pustie, a stins-o prin judecarea altuia. Si acela era un mirean. Si erau fapte rele cele pe care le făcea. Dar nu trebuia să-l judece!

Dar dacă cineva este eretic, trebuie judecat?

- Acum, dacă este eretic, se poate vorbi pe fată, căci judeci erezia în sine. Care nu trebuie crutată cu nimic, chiar dacă - să zicem - un episcop are o greseală din aceasta. Trebuie înfruntat. Că nu episcop înfrunti, ci eretic înfrunti.

Dacă este eretic, îl judeci. Au fost judecati toti ereticii ca Arie, toti acestia care au gresit si au fost condamnati de Sinoadele ecumenice si locale.

Lumea ortodoxă de astăzi asteaptă mai multe sentinte de la Sfântul Sinod. în schimb nu se citeste cartea lui Mihai Urzică: Minuni si false minuni.

- Ce-a spus Mihai Urzică în această carte, despre Mânăstirea Vladimiresti este un mare adevăr. Acestea sunt un mare adevăr. Noi le-am trăit si le trăim încă, cu Vladimirestii si cu maica Veronica. Sunt abateri foarte grave. Nu putem să stăm nepăsâtori. Căci dacă strici una din poruncile acestea prea mici, cum spune în Sfânta Scriptură, prea mic te vei chema în împărătia cerurilor. Adică nu te vei putea mântui. E si observatia Sfântului loan Gură de Aur.

Asa că s-au facut abateri foarte grave la Vladimiresti. Nu mai zic că acum au intrat si în erezii: metempsihoză, adică reîncarnare, chemarea mortilor, neascultarea de ierarhi etc.

Ava Isidor spunea că noaptea si ziua îi erau lui pravilă. Chiar când era tânăr. Credeti că chiar si începătorii îi vor putea urma sfatul?

- Ei, dacă spune acolo si un începător citeste, să ia aminte si el. Sigur! Nu se va putea face. Dar e o greseală să stai nepăsător. Vrea să spună: "Uite, ei cât făceau, cu ce râvnă nemaipomenită făceau si eu stau nepăsător?" Si la măsura ta, încearcă si tu! Exemplul este dat deja. Nu să fii nepăsător. înteleg că nu avea canon. Trezvia lui înlocuia canonul.

- Era o hotărâre personală, în sfârsit. Cum a zis si Sfântul Antonie cel Mare, când s-a asezat seara la rugăciune si a stat. Si a răsărit soarele. I-a zis soarelui: "N-am nevoie de tine! i-a spus Antonie. De ce ai apărut?" Adică se rugase toată noaptea. "N-am nevoie de tine!"

Un părinte spunea că era cu vasele si, când a văzut că l-a prins mânia, a aruncat vasele si a fugit. Se poate părăsi ascultarea, când simti că te cuprinde mânia?

- Se poate, pentru că patima era o mare primejdie si atunci vasele nu contau. Ele sunt materiale, se pot face, sau poate se regăsesc. Sigur că da. Ferească Dumnezeu! Asa de total luptau împotriva patimilor, încât nu se uitau la nimic. Da.

Un alt frate se lupta cu duhul mândriei: "Nu cumva esti ca Ava Antonie sau ca Ava Pamvo?" Sau azi: "Nu cumva esti ca Părintele Cleopa?"

- Ei, acum, te poti compara. Si acel părinte cu viată mare nu se supără că e luat în comparatie. Căci poate să fie cu viată mare si să fie depăsit de unul care e necunoscut de lume. Prin trăire, prin smerenie. Da, mai ales prin smerenie. Că si cei cu viată mare trebuie să fie un adânc de smerenie, o smerită smerenie continuă. Si lucrul acesta e liber să-1 trăiască orice mic trăitor, orice mic crestin. Mic în functie, dar poate mare în trăire. Judecătile lui Dumnezeu sunt altele!

Tot despre mândrie: Ava Pimen zicea că înconjura satul ca să nu se mândrească cu gândul. Sau altii îi puneau ulei în mâncare. Si asta credeti că e o strategie?

- Despre carne se spune că îi puneau ulei ca să-1 smerească, să nu spună că "Noi nu mâncăm carne!" Si ca să se smerească, îi puneau. Că si dacă îi puneau, nu era mâncător de carne. Carnea însă, n-o mănânci, dar trebuie foarte mare grijă, să n-o defaimi. Carnea si nunta să nu le defaimi, dacă e cazul să rămâi în mânăstire.

Tot în Pateric se spune: "Dacă nu te vei asemăna locului, însusi locul te va goni pe tine".

- Trebuie să faci ale locului, cum se spune. Si dacă în locul acela e o viată de nevointă, asa trebuie să o duci, căci altfel esti depăsit. Că dacă este un loc rău, acolo unde este un obicei împătimitor, trebuie să lupti împotriva obiceiului care este acolo. lar dacă nu lupti, te vei face si pe tine împătimit.

Cum să luptăm să facem pace si armonie?

- Dacă e vorba de păcat si de adevăr, armonia este să apărăm adevărul, nu patima. Asta nu este nearmonie, când aperi adevărul, chiar cu curaj mare. Cum se spune: "O dată rabzi, a doua oară rabzi, a treia oară fă-te sabie". Când te faci sabie nu înseamnă că strici armonia, ci tai tocmai dezarmonia. Armonia nu poate fi decât în adevăr!

Ce ne puteti spune despre neascultare?

- Dragă, dacă nu asculti de cei pe care i-a rânduit Dumnezeu să asculti, este usor de înteles că asculti de satana. Dacă spune: Cine ascultă de voi, de Mine ascultă, care e un lucru precizat, si nu se ascultă de cel care are această competentă, atunci omul cu sigurantă ascultă de satana. Dar el zice: "Ba nu! Eu nu ascult de dracul!" "Ba da, asculti! Căci starea ta de neascultare e o stare drăcească".

Si, mai mult, Pravila Bisericească spune că dacă se continuă cu împotrivirea fată de ascultare, îl pune în rândul păgânilor.

Vă povestesc despre o pozitie extremă, în care se arată cât de necesară e ascultarea. Pe un frate, pentru ascultare, îl îndemna staretul să fure. Si după aceea, părintele dădea pe ascuns înapoi. Până unde merge ascultarea? încât părintele făcea lucrul acesta: îi încerca ascultarea. însă este riscant. Dacă părintele acela a făcut-o, a făcut-o căci stia cu cine o face. Dar e riscant să trimiti să fure, pentru că trebuie să-1 pui în temă si pe el, mai târziu, pentru a nu se sminti. Si nu era nici o pagubă, pentru că dădea lucrurile înapoi. Dar, vezi, îi încerca ascultarea!

In alt loc spune: "Intre mai multi nu te arăta istet si dascăl, ci ucenic". Nu se contrazice cu "Să nu fie tâcerea ta paguba fratelui"?

- Te găsesti în anumite împrejurări unde nu e nevoie să pălăvrăgesti. Dar te găsesti si în împrejurări când trebuie să spui ceva: trebuie să spui adevărul, nu trebuie să-1 lasi pe fratele tău să facă un lucru care-i stricăcios. Nu e bine asa. Dacă nu vrea să se îndrepte, trebuie să înteleagă că el va răspunde. Dacă e mult mai grav, atunci poti să-ti pui si viata în joc, ca să nu facă ticălosia aceea.

Vă spun ce-am mai zis: o rugăciune adâncă e o tăcere adâncă si o tăcere adâncă e o rugăciune adâncă.




DESPRE CĂSĂTORIE

Spuneti că mare bucurie trebuie să-i fie celui căruia îi vine gândul călugăriei. Vrem să vă întrebăm despre căsătorie. Cum îi încurajati pe tinerii căsătoriti? Sunt ei în lume mai putin apropiati de Dumnezeu?

- Nu. Mai întâi de toate si noi trăim tot în lume si am trăit tot în lume. Si noi chiar, care am plecat la mânăstire. Dar cum zic, ne-am creat o dragoste de Dumnezeu asa de mare, că am căzut într-o nebunie pentru Hristos, cum am zice. Si nu ne-a mai interesat nimic, decât să-L slăvim total, cu trupul si cu sufletul. Dar nu discutăm acum despre rostul sau frumusetea călugăriei, ci discutăm despre căsătorie.

Sunteti în lume. Până te decizi care îti este calea mântuirii, problema se pune: cum stai în lume? Te căsătoresti, sau nu te căsătoresti, adică te duci la mânăstire? Sunt două pozitii, căci n-ai cum altfel. Este si a treia, dar e falsă: "Nu mă căsătoresc, dar nici la mânăstire nu mă duc!" Trăiesti amestecat si trăiesti bălos, adică esti ispitit din toate părtile, nici nu stii ce vrei si nu ai râvnă pentru viata duhovnicească. Dar cei mai multi se căsătoresc, după cum a lăsat Dumnezeu, si cei mai putini se duc la mânăstire.

Uite, suntem 5-6.000 de călugări si călugărite în România, cei mai numerosi dintre toate târiie ortodoxe. Pe vremea când trăia Sfântul Calinic de la Cernica, erau 10.000. Dar s-au desfiintat multe, cu ocazia acestor 40 de ani nenorociti de ateism.

Să vorbim de marea masă a crestinilor, care sunt în lume. Acestia îsi pun problema căsătoriei, a alegerii fetei, a alegerii băiatului, cu un principiu: ori bine, ori deloc. Si să intre într-o viată crestină, întru totul crestină, posibilă unei căsnicii, unei case, unei familii.

Nu se face această căsătorie datorită acestui lucru, care de altfel îi încurajează foarte mult pe tineri: plăcerea. Asta-i o consecintă. Vei avea plăceri, dar ăsta nu-i un scop. Eu nu mănânc pentru că e gustoasă mâncarea, ci mănânc să-mi întretin viata. Plăcerea o să vină. Că te culci cu sotia, cutare. Dacă vă gânditi la plăcerile astea, după cum multi se gândesc, se vor întâmpla. Dar nu acesta e scopul.

Scopul nuntii este ajutorul spre mântuirea reciprocă, stimularea celuilalt spre mântuire. Pentru că există o fortă ascunsă, care de multe ori nu se vede: nu stii ce te cheamă spre ea, spre casa ta sau spre el. Asta e iubirea, care joacă un rol mântuitor si creator, întotdeauna.

Faptul că există un punct de atractie în căsătorie, că te înveseleste, că prinzi puteri, nu te descurajezi, nu esti adormit, vorbeste de la sine. Este însăsi Taina Nuntii. Plus copiii, care joacă un rol determinativ. Până la urmă sunt niste îngerasi, de îti stă mintea în loc când îi vezi miscând si când încep să-ti pună întrebări. Te miri: "Cine, Doamne, le dă lor în minte?"

Va să zică, această unitate de iubire, de dragoste, de inimă, care este în familie, asta pune în om puterea de a crea, cu ajutorul lui Dumnezeu. Deci, căsătoria înseamnă o dorintă si o educatie spre mântuire, având element sigur iubirea. Dar dacă te gândesti numai la plăceri, astea se consumă si iubirea încetează, pentru că se vestejeste, pentru omul care nu e crestin.

Căsătoria este un prilej de întărire crestină a unuia cu celălalt si, cum spun, cu adevărat, chiar dacă vine si ca figură de stil, să umplem Raiul de copii crestini! Căsătoria face adânc Raiul de crestini. Călugăria e o altă viată, e o nebunie pentru Hristos, e o ducere cu totul în altă lume, prin renuntare la personalitate, la voia proprie, voia pe care ne-a dat-o Dumnezeu. Vointa liberă, ratiunea si afectele, toate aceste lucruri le avem ca puncte formate, de om întreg, asemenea lui Dumnezeu. Toate aceste lucruri, la călugărie trebuie să le dobori, să-ti tai voia, să faci ce îti zice celălalt, chiar dacă nu-ti convine, si sâ iei crucea si sâ-Mi urmezi Mie! Cruce înseamnă să duci ceea ce nu-ti convine.

Nastem. De ce ne numim părinti? De ce nu ne numim maici? Maternitatea noastră, a călugărilor, e de mii de ori mai mare decât cea din lume. Pentru că omul e trup si suflet. Si sufletul e omul, nu trupul. Si noi nastem fii duhovnicesti, fiind căsătoriti cu Hristos, noi fiind miresele Lui. Noi ne numim părinti pentru că ne nastem pe noi însine. Eu, bunăoară, sunt părintele propriei mele nasteri. Renunt la tot ce a fost în lume, la vointa liberă, la ratiune, renunt la tot. Pentru Hristos. Si atunci eu mă nasc din nou. Si de aceea ni se schimbă si numele la călugărie (pe mine m-a chemat Anghel si acum sunt Arsenie).

Asa că e mult mai mare maternitatea unui călugăr decât a unuia din lume. Câti fii duhovnicesti nu facem noi, de îi punem în situatia de a se mântui? Câte avorturi nu oprim noi să se facă?

Cum sfâtuiti părintii să îsi crească copiii, ca să ajungă niste buni crestini?

- Problema s-a discutat. Trebuie să fii un bun crestin. E discutată chestiunea. Adică să-1 educi, să fie educat crestineste. A iesit o fetită de aici, înaintea voastră, cu o doamnă mai tânără. Eu am întrebat-o dacă e măritată, căci părea prea tânără. Si mi-a spus: "Părinte, am 7 copii". Am întrebat-o despre avort. Si a pus problema serios si mi-a plăcut de ea. Avortul este unul dintre cele mai mari păcate. Pentru că copilul acela e autonom, nu are voie mama să dispună de viata lui. A ales Dumnezeu ca loc de formare a pruncului pântecele mamei. Ar putea cineva să-mi spună un loc mai bun ca pântecele de mamă? E o iubire si o jertfa uriasă.

Lupoaicele, când întâlnesc copii de om, îi alăptează. Si mamele lor îi ucid?! Asa este. Fiarele acestea tin la puii lor cumplit, pe viată si pe moarte. Am văzut o luptă între câinii de la o stână, de unde eram eu, de la o mânăstire si o lupoaică cu doi pui. Si eu, când am văzut că-i acolo o bătălie, m-am dus spre tufisul acela, în pădure, si, cu cât mă apropiam eu, cu atât mai multă îndrăzneală aveau câinii asupra ei. Eu îi strigam: "Sunt de partea ta! Nu te speria, sunt de partea ta!" Ea, însă, văzând primejdia, că mă apropiam eu, săraca, a luat un pui în gură si a fugit. Si unul 1-am luat eu. Si am văzut ce iubire de mamă! Ce jertfa nemaipomenită!. Orice animal, pentru orice fel de pui, chiar si chior, schiop, se luptă pe viată si pe moarte.

Deci, este un foarte mare păcat avortul. Să atragem atentia, ca duhovnici, părintilor că au o canonisire nitel mai mare. Oprire de la împărtăsit ani de zile, cu canon. N-am exagerat, dar n-am putut nici trece peste asta. Si atunci, copilul ăsta, vedeti, nu face decât ceea ce faci tu: nu miscă decât după cum vede miscarea ta. Nici unul din părinti nu-1 învată pe copil să vorbească. Si totusi, copilul, după doi-trei ani, începe să vorbească. De ce? Pentru că te aude pe tine. Dar si face ceea ce faci tu. El ia tot ceea ce faci tu. Si atunci, ia fiecare miscare si fiecare cuvânt.

Deci trebuie să fii controlat întotdeauna, când este vorba de viata si educatia copiilor tăi. Să nu fie desfrâu, betii, certuri, cutare. Acestea toate si nepotrivirile au distrus familiile. Pentru că a avut dreptate Sfântul loan Scărarul când a spus că raportul între dreptate si pace este de 2 la 8. Adică pacea e de patru ori mai mare decât dreptatea. Aplică principiul ăsta aici: "Lasă, domnule, o să plătesti totul!... Lasă, că vedem noi cine a avut dreptate." Dar de ce neapărat trebuie să-ti faci dreptate când n-ajungi decât la o satisfactie drăcească, animalică?

Cresterea copiilor este, de fapt, asa cum vorbeam, cresterea frătiilor voastre cu frica de Dumnezeu. Cu orice chip trebuie băgată ideea de Dumnezeu în sufletele copiilor. Si pe urmă cizelati cu adevărul de credintă, asa cum 1-a propovăduit Mântuitorul, cu traditia Bisericii, cu toate. Si cu iubire, mai ales.

Copiii, mai ales, nu cresc ciuntiti dacă nu există ceartă sau indiferentă între sot si sotie. Armonie, pace crestină trebuie. Pentru că, dacă m-ar întreba cineva să-i spun, într-un singur cuvânt, ce înseamnă "cultură", i-as spune: "Armonie, domnule!" Dacă m-ar întreba cineva să-i spun într-un singur cuvânt ce e Biblia, i-as spune: "Armonie, domnule!" E adevărat! Ca să fiu armonios, trebuie să renunt la cutare, trebuie să renunt la cutare. Să fiu pe o pozitie de iubire si jertfă continuă.

Dacă avem niste prieteni, care ne sunt dragi, dar nu sunt credinciosi, cum să le vorbim despre Dumnezeu ca să-i miscăm cumva?

- Mai mult decât a vorbi, este să duceti o viată crestină, să vadă si ei. Asta ar putea să fie predica cea mai de efect. Incolo, e inutilă o discutie cu ei, care s-au antrenat să răspundă la întrebările propovăduitoare, bune, ale crestinilor. Ei stiu ce să răspundă. Că e mai dulce tutunul, e mai dulce betia, e mai dulce curvia, e mai dulce pierderea de timp si preadesfrânarea. Mai ales acum s-au creat atâtea posibilităti de distractie, de destindere, de pierderea sufletelor...

Si atunci, dacă te văd pe tine făcând asa, te întreabă: "Ce te face pe tine să ai o asa conduită?" Si îi zici: "Dragă, îmi pun problema mântuirii! 0 să terminăm odată!... Căci cel mai mare, cel mai greu moment din viata ta, va fi ziua când vei muri! Atunci se va vedea cum ai trăit!... Nu vei mai avea nici un fel de scuze. Mila încetează de la Dumnezeu. Până acolo e milă, dar de acolo începe dreptatea lui Dumnezeu, după faptele noastre".

Si dacă primeste sfatul, să-i spuneti: "Domnule, există judecata lui Dumnezeu. Există porunci. Să le ascultăm! S-a născut lisus Hristos; Dumnezeu fiind, a luat chip de rob numai ca să ne mântuiascâ pe noi, să ne scape de iad". Va să zică, începi cu credinta de la capăt. Dar, mai ales, să vadă faptele voastre cele bune. Căci dacă te apuci să faci chefuri, degeaba vorbesti tu si propovăduiesti.

Uite asa se crează un moment pentru folosul tău. Să ai o pozitie folositoare. Dacă nu te ascultă, "Dixit et salvavem aneam mea", zice latinul. "Eu am zis si mi-am mântuit sufletul meu". La Judecată, când te va întâlni, să nu-ti zică că nu iai spus. Pentru că toti cei cărora le spuneti ceva în numele adevărului de credintă, fratii mei, toti acestia vă vor vedea pe voi odată si le va suna în cap: "Uite, că mi s-a spus lucrul ăsta de către cutare si n-am tinut cont!"

Ei, problema e mare, problema e peste tot, problema e întinsă cu lipsa de credintâ! De asta luptăm din răsputeri. Dar mai ales asta, fratii mei, să nu faceti sminteli!

Dacă unele din faptele noastre 1-ar sminti pe aproapele, ar fi mai bine să nu-i mai vorbim?

- Da. Mai bine să nu-i mai vorbiti. Nici nu se pune problema. Poate nu-1 smintesti cu vorba cât îl smintesti cu fapta. Trebuie să vă măsurati mersul, să vă măsurati programul si, mai ales, să aveti pace în familie, că asta vă ajută foarte mult. Vă ajută să cresteti foarte mult.

Trebuie să fim mărturisitori chiar atunci când suntem înconjurati de atei?

- Să fiti mărturisitori peste tot. Mai ales când se cere să le spuneti ceva. Ei, bunăoară, nu cunosc foarte multe lucruri: "Domnule, eu una stiu: mă închin în numele Tatălui, al Fiului si al Sfântului Duh. Adică toată înăltimea, toată adâncimea si toată lătimea! în numele Sfîntei Treimi. Mă închin la Maica Domnului, ne rugăm la Maica Domnului, ca să se roage pentm noi". Adică, cum să nu o recunosc pe Maica Domnului? Că ei nu recunosc sfintii si Biserica, nu ne recunosc ierarhia preotească, nu recunosc nimic. Asta să spui, că asta vede poporul, că tocmai asta e viata lui. Poporul nu stie multă teologie. Dar stie un lucru bun: stie să se închine, are Pasti, are Crăciun, are Traditie, are posturi, are Sfânta Liturghie si cele sapte Sfinte Taine.

Dacă sunteti în stare să luptati cu ei, pregătiti-vă. Luati Noul Testament, notati-vă punctele unde atacă ei si atacati si voi. Despre Sfânta Cruce: Crucea pentru noi e biruintă, e putere, pentru ei este rusine si sminteală. "Uite ce spune Sfânta Scriptură despre Maica Domnului! De acum mă vor ferici toate neamurile. Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic si sfânt este numele Lui".

Cum să procedăm cu sectantii, când ne atacă în public?

- Adevărul este că trebuie să fii si cu putină tactică. Nu vă lansati într-o luptă, dacă sunteti înconjurati. Căci trebuie să fii as. Eu v-am spus cum să procedati dacă e lume multă. lar dacă vă atacă, puteti să iesiti onorabil, zicând: "Domnule, eu mă închin, lucru pe care dumneata nu-1 faci! Toată puterea mea este în Sfânta Cruce, care este Tatăl, Fiul si Sfântul Duh. Eu stau de vorbă cu dumneata numai cu conditia că vrei să te lămuresti si să faci ca mine, nu să fac eu ca tine. Atunci stau de vorbă, dacă vrei să te lămuresti. încolo, nu putem sta de vorbă, pentru că eu cinstesc sfintii, pe Maica Domnului si Sfânta Cruce". Asta este si-i destul. Poporul asta crede. Si pe urmă îi ia la goană.

Dar vă spun: nu stati de vorbă cu ei! Decât atât: "Domnule, stau de vorbă cu dumneata dacă doresti să vii la credinta adevărată, care este asta: în numele Tatălui si al Fiului si al Sfântului Duh! Esti în stare să faci lucrul ăsta? Nu-1 faci, atunci nu stăm de vorbă. Esti un eretic! Vă amăgeste, oameni buni!" Si pleci.

Si Apostolul Pavel spune: Cu ereticii nu stati de vorbă! Căci sunt atât de gălăgiosi, de nerusinati si interpretează si nu-stiu-ce. Că lumea, săraca, nevinovată, se ia după ei, că vede că au vorbit mai mult. Chiar dacă nu e adevărul. Dar precizati lucrurile: Crucea, Sfintii, Sfintele Taine!

Părinte, am avut surpriza să cunoastem crestini, care s-au apropiat mult de Bisericâ, cărora le-au iesit vorbe, că sunt sectanti. Ce e de făcut?

- Le răspundeti: "Frate, sunt crestin ortodox. Sectarii nu se închină cum mă închin eu, cum mă vedeti pe mine făcând. Cred în Maica Domnului că ei tot au ce au cu Maica Domnului -, cred în sfinti, cred în Sfânta Cruce". Vorbesti cu el si te închini. Asta este. El o să te facă nebun.

"Nebun, nebun", dar scăpăm oamenii din nenorociri! "Nebuni, nebuni", dar ne strălucesc ochii! La nebuni sunt ochii tulburi!

Ăsta-i diavolul care vă întreabă asa ceva. Să nu vă păcăliti cu nici un chip. Rămâneti niste crestini trăitori, si vă învată Dumnezeu ce să spuneti în toate ocaziile. Oriunde ati fi. Nu putem să le luăm acum pe fiecare în parte. Aveti Sfânta Scriptură. 0 apărati pe Maica Domnului cu orice chip, că e mare lucm. Foarte mare. Căci ei au ce au cu Maica Domnului, pentru că n-o suportă satana cu nici un chip. Apărati-o pe Maica Domnului si rugati-vă ei: "Să ne fii nouă Maică!"

Până unde trebuie să jertfim din iubirea noastră pentru iubirea aproapelui?

- Până unde poti. Mai departe poate Dumnezeu. Si după cum se iveste situatia. Important este ca dumneavoastră să aveti o trăire interioară, să vă fixati precis pozitia. Si învătati mereu. Mereu să fiti pregătiti, căci pot veni cu probleme, sau să vă întrebe cum explicati asta, ce zice Biserica despre cutare sau cutare.

lubirea de aproapele este mai mare decât propria mea mântuire?

- Păi aceea e mântuirea. Aceea este. Cine îl iubeste pe Dumnezeu si nu-1 iubeste pe aproapele, ăla e un mincinos. Aceea este mântuirea.

Porunca cea mai mare este să-L iubesti pe Dumnezeu din toată inima si din tot cugetul tău, iar porunca a doua e să-1 iubesti pe aproapele tău ca pe tine însuti. Asta e mântuirea. Pentru că suntem în contact aici, acum. Dacă tu nu-1 iubesti pe fratele tău pe care îl vezi, cum poti să zici că-L iubesti pe Dumnezeu pe care nu-L vezi? Gata!

Părinte, ce este de făcut când părintii cuiva sunt atei si nu vor sâ vină la biserică?

- Trebuie să aveti curajul să înfruntati lucrul acesta. Să nu tineti cont. Să mergeti la biserică. Mântuitorul deja a spus: N-am venit să aduc pace pe pământ, ci sabie. Adică se vor certa mamă cu fiică, soacră cu noră, pentru că unii cred si altii nu cred.

Cum să-mi dau seama că nu calc porunca:

lubeste-ti părintii!

- Aceasta nu mai este poruncă: Să-ti iubesti părintii, când Hristos spune: Lasă si tata si mamă si sot si sotie si copii, când esti pentru Hristos, că El e mai presus de toate. Pe El trebuie să-1 iubesti mai întâi. Pe El să-L asculti si pe urmă pe părinti.

Nu este nici o greseală dacă ei se supără că tu te duci la biserică si tu continui să te duci. De unde este obiceiul acesta ca fiul să se ducă la biserică si părintii să nu se ducă? în loc să fie, hai să zicem, invers. Că vorbeam de copii. Ce educatie le-au facut?

S-a mers pe principiul inertiei: 1-am născut, 1-am crescut, trebuie să-1 însor, nu-stiu-ce. Mersi. De aici boli, de aici fel de fel de nenorociri. Si vin târziu la tine, la moarte, când nu mai pot să caste gura să mai zică un păcat la spovedit.

Cum să ne împotrivim ispitelor de la diavoli?

Diavolul atacă permanent. Cum zice Mântuitorul: Stă ca un leu, câutând pe cine să înghită. Atacă permanent. Diavolul nu este o putere. Diavolul este un tolerat. Omul are mult mai multă putere decât el, pentru că e botezat si are harul si puterea lui Dumnezeu asupra lui. în plus, fată de multe alte lucruri, omul are înger păzitor, care stie si cunoaste toată lucrarea diavolului asupra omului. Dar nu poate determina îngerul păzitor mântuirea omului fără om.

Ca să vorbim milităreste, ei sunt în ceartă permanentă. Căci, dacă e duhul răului si duhul binelui, e întotdeauna o contradictie între extreme. E o ceartă permanentă, dar biruie acela de partea căruia este omul. Adică tu, dacă esti de partea diavolului cu faptele tale, el îl biruie pe îngerul păzitor si îti dai seama în ce umilintă îl pui sau cât este de mare căderea ta, fie ea chiar mică. Diavolul se multumeste chiar cu un vârf de deget, chiar cu un fir de păr, dacă-i dai. Mântuitorul, însă, zice: "Nu, mie să-Mi dai tot. întreg să fii".

Diavolul se multumeste chiar si numai cu un fir de păr, dacă-i dai din tine, că prin asta stăpâneste tot. Adică răul nu are nici un fel de relatie cu binele, cu nici un chip. Dar el a fost distrus de moartea si învierea Mântuitorului si i-a mai rămas, cum zic Sfintii Părinti, numai vârful cozii, adică o putere foarte neînsemnată, dar activă, pentru a-1 ispiti pe om, ca să-1 încununeze.

Binele si răul sunt mereu prezente în om, datorită ispitirii. Nu totdeauna ne ispiteste vrăjmasul, căci ispiteste si neputinta omenească. Diavolul este un tolerat, nu este o putere. Atacă permanent, dar dacă te rogi cu insistentă, nu are nici un fel de putere. Dacă te închini, închinarea si crucea au o foarte mare putere asupra lui, pentru că zicem: "Slavă Tatălui si Fiului si Sfântului Duh!" Adică toată înăltimea, toată adâncimea si toată lătimea sunt pline de Sfânta Cruce.

Asa că avem la îndemână foarte multe arme împotriva diavolului. Avem Sfânta Cruce la îndemână, avem credinta, avem harul lui Dumnezeu, mai ales, care ni s-a dat la Botez, ca noi să biruim. Dar ne-a mai lăsat si un adversar, ca să ne putem încununa, ca să luptăm cu cineva, să luptăm cu el, adică pe îngerul rău. Si frumoasă e perioada asta de luptă! Deci să fim treji si să cerem harul Duhului Sfânt ca să putem birui.

Cum să iubim pe aproapele si chiar pe vrăjmasii nostri?

- Intâi si vrăjmasul e tot aproapele nostru. în sensul ăsta este poruncă, nu este o îndemnare oarecare, o sfătuire. Este o poruncă a Mântuitorului. Si dacă este poruncă, noi trebuie să dovedim că nu este utopică. Adică se poate împlini. Problema iubirii vrăjmasilor este o problemă la care lumea nu se prea angajează, pentru că este stăpânită mai întâi de dusmănie. întâi vine gândul de răzbunare: "Ah, ce i-as face!" Dar nu este bine.

Intotdeauna, Incepând să faci un lucru duhovnicesc, o realizare de virtute care îti este necesară pentru formarea ta duhovnicească, nu o vei putea împlini imediat, la nivelul momentului sau chiar la nivelul zilei. Uneori chiar nici la nivelul întregii vieti. Lupta este permanentă, să te formezi, să te adaugi. Dar ce se întâmplă? Din momentul în care tu doresti lucrul acesta si pleci realmente la împlinirea lui, te ajută harul lui Dumnezeu. Dar să pleci. Dai vointâ, iei putere, zice Isaia. Nu a zice, ci a misca înseamnă a ajunge, în măsura în care tu mergi, în măsura în care te ajută harul spre a te forma.

Si dacă tu pleci cu gândul curat să-i iubesti pe vrăjmasii tăi, te ajută într-o mare măsură harul, dar nu se poate fără mergerea ta spre asa ceva. Tu, făcându-ti educatie să iubesti pe vrăjmasii tăi, azi, mâine, în sfârsit, ajungi la un moment dat, încât, chiar dacă nu-i iubesti, nu-i mai urăsti; pentru că tu te silesti să-i iubesti si la sfârsitul vietii, Dumnezeu îti dă plată că ai iubit pe vrăjmasii tăi. Te ajută harul, că el a luptat mult pentru asa ceva. Si se bucură Dumnezeu că recunoastem că nu a fost o poruncă imposibilă, utopică.

Deci, harul lui Dumnezeu te poate ajuta, dacă începi. Pentru că mai întâi se pune problema să nu-i urăsti pe vrăjmasi; pe urmă să-i si iubesti. Dacă nu-i urăsti, esti pe o treaptă a scării, afară din apă, afară din murdărie, din nămol. Si esti salvat. Si pe urmă, dacă tu esti salvat, pe scară fiind, te agăti mai departe, spre iubire, încet, încet.

Deci, omul să înceapă sincer. Mai departe lucrează harul lui Dumnezeu. Cum v-am spus, dai vointă, iei putere.

Dacă iubesti pe vrăjmasi, care îti sunt tot "aproapele", te eliberezi de foarte multe lucruri. Să nu stai cu oamenii răi pe cap, că-ti ocupă inima si Hristos n-are loc în ea, pentru că e ocupată cu vrăjmasi. Te tii cu ei acolo? Eliberează-te si lasă-i în pace! Dar nu poti să te eliberezi, decât dacă nu-i urăsti. Sau chiar mai departe, să-i si iubesti. Este un proces foarte frumos. E o luptă foarte încordată si, mai bine zis, dintre toate luptele, asta pare a fi mai rodnică. Criteriul de judecată este iubirea. "De ce n-ai iubit pe vrajmasii tăi?", te va întreba Hristos. Poruncă nouă vă dau vouă, să iubiti pe vrăjmasi! Este poruncă! Deci trebuie atentie, fratilor!

"Frate, Hristos zice, nu zice altcineva: lubiti pe vrăjmasi! Voi numai în literatură ati auzit de asa ceva. A încercat vreunul din voi, cu adevărat, să-i iubească pe vrăjmasi? Asta nu e o utopie, fratilor! E un lucru posibil! Dacă 1-a spus Mântuitoml, e posibil.

Si atunci cum să facem? Trebuie să ajungem la o tactică a lucrurilor. Tu, în modul cel mai sincer, trebuie să-ti spui: "Vreau să iubesc pe vrăjmasi, pentru că zice Mântuitorul si El ne va întreba dacă am gresit fată de iubire. Pentru aceasta mă va judeca. Căci criteriul de judecată care va fi pentru fiecare dintre noi si într-o formă universală este iubirea." Căci spune: Nu M-ati cercetat, nu M-ati îmbrăcat..., nu întreabă de ce am curvit sau cutare. Nu. Ne întreabă de ce n-am iubit. Căci, bineînteles, dacă iubesti esti valoros. lubirea este cununa tuturor faptelor bune.

Sâ încerci să iubesti pe vrăjmasi. La nivelul unei zile, sau la nivelul unei vieti întregi, să lupti mereu să-i iubesti, căci harul nu te lasă, pentru câ tu doresti un lucru extraordinar de frumos, împlinirea unei mari porunci. Lumea nu contează pe ajutorul lui Dumnezeu si asta e o mare greseală. Te ajută Dumnezeu si completează El mai departe ceea ce n-ai putut tu iubi. lar tu esti un om care te mântuiesti, iubind pe vrăjmasi. Ai împlinit o poruncă mare a Bisericii.

Dar străduieste-te si pune început bun, căci e posibil! Nu spune: "Mi-a zis, i-am zis si-am să-i mai zic..."".

Părinte, cum să facem ca să ne mărturisim bine?

- Păi, ce să facem? Să te mărturisesti bine, că tu stii ce-ai facut. Te mai ajută duhovnicul. Dar nu trebuie să te bazezi numai pe ajutorul duhovnicului. Trebuie să te silesti tu, înainte de asta.

Cu o hârtiută în mână. 0 metodă care ar fi cea mai eficace este să-ti scrii păcatul pe hârtie atunci când îl faci, zilnic. "Uite, eu am gresit aici". Si treci acolo. Poti să-1 tii cu semnele tale, să nu ti-1 cunoască nimeni. Si, o dată scris acolo, va fi spovedit sigur. Nu va fi uitat. Dar dacă nu esti pregătit pentru spovedit si sunt multe lucruri mărunte sau foarte importante, pe care le uiti, nu esti iertat. Dar dacă tu te-ai pregătit pe cât ti-a fost cu putintă si ai uitat ceva, acelea sunt iertate. Pentru că tu te-ai silit" să găsesti lucrul acesta, nu te-ai dus întâmplător si te-ai lăsat pe seama duhovnicului să te întrebe. El o să te întrebe o serie întreagă de lucruri, dar călătoria prin trecut ti-a fost foarte dificilă poate, sau foarte variată.

Cel mai bine este să-ti scrii păcatele zilnic, când le faci. Si să vedeti frătiile voastre, atunci când veti începe să faceti lucrul ăsta, cât va fi de greu. Nu-i convine satanei: ba ti-ai pierdut creionul, ba stai că notez deseară, stai că notez mâine, si uiti. Dacă m-ati întrebat cu adevărat, un om care vrea cu orice chip să se spovedeascâ curat, să-si noteze păcatul când îl face. "Uite, eu 1-am vorbit de rău pe ăla. Uite, m-am enervat. Uite, miam iesit din fire". Vezi, trebuie să te pregătesti de spovedit.

Spoveditul, ca să poti fi iertat, adică taina asta care se numeste, Taina Pocăintei, stă, mai întâi de toate, în a nu mai face păcatul. Al doilea, să-1 mărturisesti curat. Al treilea, să te dezlege duhovnicul. Al patrulea, un canon care se dă sau nu se dă. Deci, nu mai fac! Când mă duc la spovedit, mă duc cu gândul că nu mai fac păcatul ăsta. S-ar putea să se repete, dar tu nu esti vinovat de deliberare; n-ai deliberat ca să-1 faci. L-ai făcut fără să-ti dai seama sau să stii. Dar dacă îl faci chiar stiind că-i păcat si îl faci, sigur că este păcat mai mare.

Diavolul se multumeste cu un fir de păr, ca să te dai de partea lui. Se multumeste, căci dacă te-ai supărat si ai zis ceva unui om, nu esti departe de a-1 lovi. Nu esti departe nici de a-1 omorî. Pentru că ai pornit spre asa ceva. Când e vorba să fii de partea diavolului în ce priveste învătăturile lui negative, el se multumeste să fii de partea lui chiar cu un fir de păr. Hristos îti zice: "Dacă vrei să fii al Meu, să-Mi fii întreg".

Dumnezeu stie dinainte cine se va mântui si cine nu?

- Cum să nu? Asta e altceva, că stie. Dar El face orice ca tu să te mântuiesti. Asta e altceva că stie. Dumnezeu ne-a lăsat vointă liberă. Nu merge preconceput: "Ăsta se mântuieste, acestia nu se mântuiesc, că vreau Eu asa!" Noi avem vointă liberă. lisus Hristos stia că luda o să-L trădeze. Si pentru asta, că era iubitor de argint, i-a dat punga, să-1 linistească, să-1 scape de gândul ăsta de a avea. Că bogătia nenorocită 1-a facut să-L vândă. Dar Mântuitorul căuta să-1 scape, să-1 usureze. însă, a biruit mai mult diavolul, decât Mântuitorul, pe care, de fapt, L-a trădat, căci au stat alături, au mâncat împreună.

Dumnezeu nu are predestinatie. Nu există predestinatie. El vrea să se mântuiască toată lumea. Că stie dinainte ce se va întâmpla, asta-i altceva. Si face orice ca tu să nu cazi în ispite. Dar te-a orientat si pe tine. Ti-a dat minte, ti-a dat întelepciune, ti-a dat cutare. Dacă esti într-o încurcătură, te duci si-L întrebi. Va să zică, cunoaste o conduită a mersului vietii noastre. Cunoaste, dar nu e vinovat El de pierderea vietii noastre. Că dacă n-ar fi vointa liberă, noi n-am avea nici un merit. Să avem meritul că de asta ne-a lăsat vointa liberă, ca să avem si noi meritul mântuirii noastre. Bineînteles că cu faptele noastre nu ne putem mântui. Dar faptul că vrem să ne mântuim si luptăm aici, ne ajută harul lui Dumnezeu: Dai vointă, iei putere. Dar dai vointă?

Din punct de vedere al unei intuitii de mare finete, dacă te găseste moartea, bunăoară, într-o preocupare de virtute, frumoasă, în aceea te vei mântui, bineînteles, si în toată vesnicia ta vei evolua în sensul în care ai murit.

Cum să întelegem aceasta: "nu este lucru mic în viată răul cel mai mic"?

- E destul de clar spus. "Sarpe mic si sarpe mare". Adică, dacă un sarpe mic te muscă si îti dă o cantitate suficientă de otravă ca să mori, nu mai e nevoie de unul mare. Si-a făcut acela mic datoria din plin.

"Nu este lucru mic în viată răul cel mai mic" înseamnă că mereu trebuie să fim treji să nu facem răul, oricât de mic. Dar, se poate gresi. Este o greseală, un păcat, de mai mică răspundere, pentru că nu e făcut cu vointă. Dar dacă e făcut cu vointa ta, atunci păcatul este mai mare, pentru că tu 1-ai făcut deliberat.

Păcatul are douăsprezece trepte. Prima treaptă, pe care a fost ispitit si Mântuitorul, este tolerabilă. Vine apoi si în treapta a doua. Nu gresim grosolan. Nici în a treia nu gresim. El persistă, căci vorbim de evolutia păcatului. Vine si în treapta a patra. încă nu suntem vinovati cu totul, dar începe să ia contur. Vine si în treapta a cincea. Si începi să te lupti cu tine. în a sasea îl accepti cu mintea. "Da, am să-1 fac". Va să zică de aici începe vinovătia canonică.

Până aici nu suntem atât de vinovati. Că vin în gândul nostru fel de fel, astea vin de la draci. Nu trebuie să vă speriati. Le ardeti cu rugăciuni: "Doamne lisuse Hristoase, Fiule al lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine păcătosul!" "Doamne lisuse...", fără agitatie, calm.

In treapta a saptea îti dai seama că te degradezi. în a opta îl faci cu fapta, în a noua îl repeti, în a zecea te împătimesti, în a unsprezecea te descurajezi si în a douăsprezecea mori. Asta este treapta evolutivă a păcatului.

Deci, până în treapta a sasea nu suntem vinovati. Pentru că până acum n-am acceptat deliberat. Până aici era amestecat. E o greseală că s-a pierdut un timp si n-ai tăiat de la început. Dar nu e o greseală canonică, aceasta a gândurilor. Nu. Gândurile sunt de la draci, ca să te prindă, să te angajeze. Si te prinde: în treapta a sasea îl accepti, în a opta îl faci, si asa mai departe.

Deci păcatul mic e foarte primejdios. Mai întâi de toate nu tii cont de el, că 1-ai făcut, că îti zice: "Ce, numai atâta? Asta o face toată lumea, îl faci si tu..." Nu mai vorbim de reaua vorbire. Acesta e un păcat foarte mare, pentru că criteriul de judecată e iubirea. Tot ce se greseste fată de iubire, e un mare păcat. "Eu ti-am spus tie să iubesti si tu ai urât! Ti-am spus să-1 vorbesti de bine, tu 1-ai vorbit de rău! Ti-am spus să te rogi pentru el, tu 1-ai blestemat!" Va să zică, uite un păcat mic. Dar ia uite cât e de mare!

Un alt exemplu: închipuiti-vă, frătiile voastre, o rochie de mireasă la care se uită toată lumea cu cea mai mare grijă. Dar pe rochita aia de mireasă, undeva pe jos, este o picătură de murdărie. Si cineva arată: "Uite, acolo este o picătură de murdărie". Si cu asta a anulat toată frumusetea rochiei. Si ce era acolo? Nu era o pată mare. Era o picătură. Deci "nu este lucru mic în viată răul cel mai mic". Nu este moarte, dar, fiind vorba de păcat, si ăsta e un păcat.

Revenirea la Dumnezeu este foarte bine primită, când revii cu smerenie: "Uite, Doamne, sunt un netrebnic, nu merit dragostea Ta!" Lupta este din partea amândurora: a duhovnicului si a fiului duhovnicesc, pentru a te vindeca de păcate si să progresezi. Devii mai bun, din ce în ce mai bun, si păcatele săvârsite, la prezenta asta sufletească continuă, îti aduc un foarte mare avantaj: smerenia. "la uite, ce am fost eu în stare să fac! Netrebnicul de mine! Cum am putut eu să supăr pe Dumnezeu cu păcatele mele?!" Vezi, asta-i smerenia.

Vezi, am spus un lucru: Raiul e plin de păcătosi... pocăiti! Toti au făcut păcate. S-au căit si I-a plăcut lui Dumnezeu pocăinta lor. Păcatul, deci, îti aduce o smerenie. De unde se întelege că diavolul joacă un rol mântuitor indirect. El ne arată imediat neputintele. Dar noi avem puncte de reper si stim să ne ridicăm. El ne ajută la încununări.

Cum ne izbăvim de împietrirea inimii?

- Starea de împietrire e o absentă. Si nu este permis să nu gândesti la Dumnezeu toată ziua, toată clipa. Este Dumnezeu, care ne-a dat toate fmmusetile posibile, văzute si nevăzute. El ne întăreste si spune: Fără de Mine nu puteti face nimic. "Nu se miscă fir de păr fără voia mea. Si atunci noi avem datoria, să-L iubim, să ne gândim la El. lar dacă esti împietrit, esti împietrit ca o stâncă, ca o scândură si nu mai ai lucrare. Nu auziti că fără lucrarea ta, Dumnezeu nu te poate ajuta?

Cum putem sti că această chemare e autenticâ?

- Deocamdată, întrebi numai rational. Chemarea aceasta nu o poti discuta, nu o poti discerne. E o nebunie pentru Hristos, o dorintă mare de a te dărui cu totul. Nimic nu poate să mă mai împiedice, nici un sentiment. Dumnezeu si atât! Bineînteles, lumea nu e părăsită. Din contră, e mult mai apreciată, mai iubită. Dar aceasta nu se face din ratiune, chiar o înaltă ratiune. Nu se face. Ci dintr-o necesitate sufletească. Adică este o nebunie pentru Hristos.

M-a întrebat o fată, impresionată de slujba de maici: "Care-i prima conditie să fii maică?" Zic: "Să fii nebună!" I-am spus ca să cuprind totul si să scap. Si am urmărit-o si am văzut că a înteles. Cu nebunul nu te mai poti împăca! La balamuc si gata! Dacă-i nebun pentru Hristos, la mânăstire si gata!

Problema asta nu si-o pot pune cei tineri si cei căsătoriti, dar e cel mai mare lucru posibil în lume, cu creatia omenească a lui Dumnezeu. Călugăria e mare lucru, dragii mei!...

Ne dati un cuvânt de folos?

- Uite, vă spun trei lucruri pe care să le respectati si să stiti că sunteti oameni care pot nădăjdui mântuirea:

1. Să fiti bine mărturisiti. Vă dati seama că asta este taina care ne mântuieste. Căci "ce veti dezlega voi, dezleg si Eu!"Taina e făcută pe un temei în Sfânta Scriptură, gata! Si păcatele astea nu se mai pomenesc nici la Judecata de apoi, nici la vămi. Va să zică, s-a terminat! Bine mărturisiti. Că dacă esti bine mărturisit, începi să te cercetezi: eu am înjurat, eu am gândit asa, eu am făcut aceea. începi să te cerni si să te subtiezi si să te aduni si să te dezlegi. Asa. Chiar vă rog să notati păcatele, când le-ati făcut, ca să nu le uitati. Nu e usor, că satana îti pierde creionul, n-ai hârtia la tine, si uiti.

Ce trebuie să vă mai spun? Să nu lăsati numai pe preot să vă întrebe. El vă întreabă după un anumit fel de a întreba. Dar tu stii subtilitatea păcatului, sau nu-stiu-ce.

Deci, să fiti bine mărturisiti. Pentru că dacă esti bine mărturisit nu mai poti păcătui si nădăj duiesti în mântuirea ta. Asta este una.

2. Să căutati sâ fiti pomeniti la Sfintele Liturghii. Pentru că se pune, dragii mei, în Sfântul Sânge, părticica aceea cu numele tău. Si se spune asa de preot: "Spală, Doamne, păcatele celor ce s-au pomenit aici, cu cinstit Sângele Tău, pentru rugăciunile sfintilor Tăi". Si se pun toate de pe disc, în potirul cu Sfântul Sânge: Si vă dati seama, unde poti să fii, chiar dacă esti mort, ,chiar dacă esti viu esti salvat; se pomeneste si pentru morti si pentru vii. Si cât te costâ? Căutati să fiti pomeniti la Liturghie. Fie că vă cunoaste un preot sau vă cunoaste duhovnicul, fie că frătiile voastre dati la Liturghie, dar să fiti pomeniti. Asta e totul.

Liturghia nu este o lucrare omenească, dragii mei. Nici îngerească. E direct divină! Pentru că nu poti tu să transformi acolo. El este Cel ce este! Si dacă ar fi cu putintă să se deschidă cerurile si chiar tavanul Altarului, n-ai vedea în cer mai multă lumină si mai multă asezare cum este în Sfântul Altar, cu îngerii, căci Hristos este cu noi. Noi chiar avem o rugăciune, când facem Vohodul: "Si fă, Doamne, să intre cu noi si îngerii care îti slujesc împreună cu noi!" Deci preotul are autoritate. Pentru că ei sunt acolo: o gloată de îngeri! E Hristos, ce te joci?!

Deci, căutati să fiti pomeniti la Liturghie.

3. Să faceti milostenie, pomană. Dati de pomană. 0, dacă ati sti!... Si Vlahută spune: "Mila e toată Scriptura!" Cel mai mare lucru posibil ăsta este. Pentru că atunci înseamnă că iubesti. Si, iată, înseamnă educatie. Domnule, dacă spune: "însutit veti primi", nu te teme că sărăcesti. Vrei să te îmbogătesti? Dă! Dar ce, urmărim să ne îmbogătim? Mă doare inima de cel sărac. Nu te doare inima de el, deloc?

Eu am fost surprins de un cersetor, care era fără picioare, pe stradă. Si ăsta astepta să îmi vărs buzunarele, nu glumă. Dar eu n-aveam nimic. S-a întâmplat să n-am nimic. Mergeam pe jos, nu aveam bani de masină. Si i-am spus: "Frate, nu te supăra, n-am nimic, dar îti dau o mână caldă!" "O, părinte, asa ceva nu mi-a dat nimeni". Si-mi zic: "Am brodit-o! Am biruit!"

Ei, vreau să vă spun: nu fiti nepăsători. Si nu asteptati să-i întâlniti. Căutati-i. Căutati-i, pentru că, găsindu-i pe ei, te-ai găsit pe tine. Te-ai consemnat acolo, sus. Nu te poate uita Mântuitorul, nu te poate uita când faci o milostenie. Si rupeti din voi cu orice chip.

Acum, milostenie nu înseamnă numai să lasi din traistă; ai un coleg care suferă, care nu-stiuce, care e trist: "De ce esti trist? De ce esti trist?" Si îl mângâi. Si nu îl lasi deloc. Si înseamnă că ai făcut o milostenie cu el. Si îi dai un cuvânt de folos: "Lasă, mă, că a murit tata, lasă, dragă, că stie Dumnezeu. Nu te omorî. Hai să fim linistiti, hai să-1 pomenim, să-1 ajutăm acolo (că putem să-1 ajutăm după cum trăim)".

Si pentru că mi-ati cerut cuvânt de folos, vă spun o istorioară. Un ucenic era supărat că părintele lui, care era pe patul de moarte, nu 1-a binecuvântat, ca si el să se mântuiască. Cuvântul de binecuvântare, pe care îl primiseră toti ceilalti frati, era ăsta: "Mântuieste-te!" Si i-au spus părintelui: "Uite, ucenicului nu i-ai spus cuvântul de folos". "Chemati-1 încoace!" Si atunci i-a spus părintele, cum vă spun si eu vouă acum: "Mântuiti-vă! Mântuiti-vă! Mântuiti-vă!"


Extras din "Ne vorbeste Parintele Arsenie".

Raspuns pentru ,,serpii si puii de naparci,,! care vb despre Credinta ortodoxa toate cele si despre sfanta Lumina de la Ierusalim ca este falsa.....

Adevarat ca sunteti serpi si pui de naparci!!!De ce nu mergeti ca sa vedeti cu ochii vostri!? Va este frica? De ce nu cercetati inainte sa ziceti ceva? Scoateti toate balivernele.....V ati gandit asa un pic? daca Sf Lumina este chiar Sf Duh?.....as vrea sa vad ce ati mai putea zice la Judecata de apoi!! Caci scris este
"Orice se va ierta omului, dar pacatul impotriva Duhului Sf, nu se va ierta nici in viata aceasta, nici in veacul care va sa vie", deci nu exista iertare pentru asemenea pacat!,,

De ce se arata numai la ortodocsi? Daca era un fals atunci trebuia sa li se aprinda si la catolici, armeni, musulmani, la celelalte religii, nu? De ce au lasat ortodocsii pe catolici ca sa incerce ... si de ce nu a venit Sf Lumina si la ei?

uitati aici si bagati la cap si nu mai vorbiti despre toate aiurelile cu fosfor si toate cele despre Ortodoxism!!!!

In anul 1326 erau trei sultanate turcesti, unul in Damasc, unul in Egipt si unul in Babilon. Ce au zis turcii? Cand vin crestinii la Ierusalim sa serbeze Pastile sa nu le dam voie sa slujeasca, pana ce nu vor plati taxa de 9000 bani de aur, caci turcii nu cred in Hristos.

Patriarhul ortodox Ioachim n-a avut de unde sa plateasca suma pentru ca crestinii ortodocsi erau putini in Ierusalim si doar 100 de preoti, caci erau religii altele, de tot felul. Dar sunt doua strazi de armeni in Ierusalim- mosieri si bogati mari...etc si au zis armenii: Platim noi taxa! Dar turcii i-au intrebat: "De ce iese Sfanta Lumina numai la ortodocsi si nu iese si la voi?" Armenii au zis: "Pentru ca ortodocsii numai ei slujesc la Mormantul lui Hristos si pe noi ne-au dat la o parte". "Dar, daca veti sluji voi va veni Lumina?" au intrebat turcii ...,,Noi platim taxa,, - au zis armenii - ,,Lumina va veni la noi,,..

Turcii au zis: "De nu iese lumina la voi o s-o patiti!" ,,Noi ii scoatem pe ortodocsi din Mormant,, - si l-au luat pe Patriarhul Ioachim si l-au inchis in Manastirea Sf. Sava, din Ierusalim, cu toti preotii.

A zis Patriarhul: ,,Daca nu ne lasati sa facem, slujba la Mormantul lui Hristos, o sa facem la Biserica Sf. lacob,, care este aproape de Mormant, iar turcii le-au dat voie ortodocsilor la aceasta si au pus de paza peste ei doi turci, generali de armata, ca sa nu vina vreun crestin la Mormant. Crestinii au inceput a plange si au zis ca s-a suparat Dumnezeu pe ei si I-a indepartat de la Mormantul lui Hristos, dar patriarhul le-a zis: "Nu va temeti, ca are sa se faca minune mare."

Armenii ziceau, ca Lumina la ei o sa vina. Iar Patriarhul zicea, ca de va vrea Hristos sa iasa Lumina la ei n-avem noi ortodocsii ce face.
Armenii au facut slujba si ziua si noaptea, dar n-a venit Sfanta Lumina. Turcii le-au zis: ,,De ce n-a venit Sfanta Lumina, ca ati platit taxa?,,...
In acelasi timp, ortodocsii faceau slujba tocmai a doua zi, pe cand rasarea soarele si cand a zis patriarhul: "Hristos a inviat!" un stalp de marmura din Biserica Sf. Iacob a crapat si a iesit Sfanta Lumina in varful lui. Patriarhul a pus o scara si a luat Sfanta Lumina din varful stalpului si in acest fel Sfanta Lumina a iesit tot la ortodocsi...

Generalul turc de pe varful stalpului, care pazea acolo , a strigat: "Cred in Hristos!"vazand minunea... Celalalt general de langa el a scos sabia si a taiat pe loc capul aceluia.. iar Moastele acestui general turc convertit si martir al Sfintei Lumini sunt acolo in Ierusalim... este martirul Sfintei Lumini.
Vazand turcii ca Sf. Lumina a iesit tot la ortodocsi, au pus un ciubar cu murdarie inaintea usii Sf. Mormant si fiecare armean trebuia sa manance cate o lingura de murdarie si in acest fel i-au spurcat turcii pe armeni pentru ca le a zis ca o sa o pateasca daca mint... De atunci a ramas o zicala: "Este bine sa te duci cu armenii la Biserica, dar sa nu mananci cu ei, ca ei cauta sa te spurce, asa cum i-au spurcat turcii pe ei, cand n-a venit Sf. Lumina". Distanta de la Sf. Mormant pana la Biserica Sf. Iacob unde s-a aprins Sf. Lumina este de 100 m.
Stalpul este fotografiat si sapat din marmura fiind pus in Altarul Bisericii Sf. Iacob. Aceasta este minunea cu armenii, din anul 1326. Generalul turc convertit si martir al Sfintei Lumini este pus in Biserica Sf. Iacob. De aici se vede, ca Iisus Hristos numai o Biserica a intemeiat - pe cea Ortodoxa - aceasta este mantuirea, lumii. Sf. Lumina este dovada sigura, ca numai ortodocsii sunt pe calea adevarului pur al lui Hristos, drum ce duce sigur acolo unde toti sa dea Bunul Dumnezeu sa ajungem....Amin!




"Daca fratele tau iti scoate ochii, degeaba te superi. Dar daca il ataca pe Hristos, manie-te tare!"