si eu Iti multumesc Doamne.....

Indiferent de ce ni se intampla in viata, bun sau mai putin bun, Dumnezeu vegheaza neincetat asupra noastra...
In orice situatie ne-am afla, cred ca putem gasi cel putin un motiv de multumire la adresa lui Dumnezeu si asta ar trebui marturisit prin expresia fetei, cuvinte si actiuni...Multumirea vine cand intelegem ca ceea ce ne da Dumnezeu, este mai bun decat ceea ce ne dorim noi. E o acceptare a vietii fara a ne plange, stiind ca Dumnezeu NE IUBESTE.

De multe ori ma gandesc la faptul ca adesea gasim mai usor motive de nemultumire, decat motive de lauda si multumire la adresa lui Dumnezeu.
Cred ca ar fi bine sa exprimam aici motivele noastre pentru care Il laudam si suntem multumiti...Nu conteaza cat de mari sau mici sunt aceste motive; de fapt lucrurile mici dau farmec vietii...
...Doamne, azi iti multumesc pentru ca ajuti necredintei mele..pentru ca esti un Dumnezeu al minunilor si lucrezi in moduri minunate si negandite de mintea mea ingusta...iti multumesc,Doamne ca m-ai ajutat sa trec peste orele ingrozitoare pe care le-am avut ieri,iti multumesc ca acum sunt in picioare si ca am depasit inca un "hop".... iti multumesc pentru ca m-am facut bine...pentru ca Tu asculti rugaciunile noastre, chiar si pe cele care nu au apucat sa fie rostite si esti alaturi de noi in suferinte si nu ne parasesti niciodata.. pentru familia mea..iti multumesc, Doamne pentru iertarea Ta care ne'ai oferit'o noua, pacatosilor, si iti multumesc ca datorita Tie putem si noi sa ne'o dam unul altuia...Doamne iti multumesc pentru ca esti mereu aici si peste tot..Iti multumesc Doamne ca desi sunt nevrednica de iubirea Ta ,nu ma lasi in nici una din zile ci ma ocrotesti si ma indrepti...ITI MULTUMESC!

voi aveti vreun motiv sa ii multumiti lui Dumnezeu in ziua de azi?
un simplu ,,Multumesc,,... ce ne costa??





SA MULTUMIM DOMNULUI
Pr.Teofil Paraian
Manastirea Brancoveanu
26 noiembrie 1994

''Voi vorbi astazi cateva cuvinte in legatura cu indemnul de la Sfanta Liturghie "Sa multumim Domnului!" si cu raspunsul "Cu vrednicie si cu dreptate este a ne inchina Tatalui si Fiului si Sfantului Duh, Treimei celei de o fiinta si nedespartite", pentru a starui putin cu gandul asupra datoriei noastre de a-I multumi lui Dumnezeu si de a-I sluji lui Dumnezeu. De cele mai multe ori, credinciosii nostri cer ceva de la Dumnezeu. Cerem de la Dumnezeu sa ne miluiasca, sa ne mantuiasca... numai ca ar trebui sa-I mai si multumim lui Dumnezeu si sa-I aducem si lauda; noi facem si aceasta, dar nu cu indestulare. Cred ca nici unul dintre noi nu este atat de anga-jat in lauda lui Dumnezeu si in multumirea catre Dumnezeu, incat acestea sa fie mai mari si mai adanci decat rugaciunea de cerere.

La Sfanta Liturghie zicem: "Pe Tine Te laudam, pe Tine Te binecuvantam, Tie Iti multumim, Doamne, si ne rugam Tie, Dumnezeului nostru", dar zicem numai atunci! Ar trebui ca toata viata noastra sa fie o implinire a cuvantului "Pe Tine Te laudam...", si ar trebui ca toata viata noastra sa fie o inchinare adusa lui Dumnezeu, asa cum raspundem la cuvintele "Sa mul-tumim Domnului", zicand: "Cu vrednicie si cu dreptate este a ne inchina...".

Multumirea noastra trebuie sa fie continua si dorita din constiinta ca asa se cuvine, ca asa trebuie. Domnul Hristos a spus ca "Fiul Omului n-a venit sa I se slujeasca, ci ca sa slujeasca El si sa-Si dea sufletul rascumparare pentru multi" (Matei 20, 28). Nu exista o porunca a lui Dumnezeu care sa ne angajeze la slujire, ci este o indatorire a noastra, noi vrem sa-I slujim. De ce vrem sa-I slujim? Pentru ca asa este "cu vrednicie si cu dreptate", pentru ca asa trebuie, pentru ca nu se poate altfel. Cineva care crede cu adevarat in Dumnezeu, nu poate sa stea in fata lui Dumnezeu fara sa-I aduca marire, fara sa-I aduca roada, multumire, fara sa se simta indatorat cu slujirea, atat in vremea sfintelor slujbe, cat si in cealalta vreme a vietii. Trebuie sa ne simtim indatorati chiar si cu slujirea omului de langa noi, pentru ca Dumnezeu a pus omul de langa noi ca sa-i facem bine, sa-l ajutam, sa-I slujim lui Dumnezeu prin el.

Cred ca ati citit din Sfanta Evanghelie cuvantul spus de Domnul Hristos: " Nu va bucurati de aceasta, ca duhurile vi se pleaca, ci va bucurati ca numele voastre sunt scrise in ceruri" (Luca 10, 20). Poate ar fi bine sa ma opresc asupra acestui cuvant, pentru ca este foarte important.

Este important in intelesul ca si noi trebuie sa dorim a fi scrisi in cartea cea din ceruri, in gandurile Mantuitorului. In cartea proorocului Isaia este scris ca Dumnezeu a zis: "Te-am insemnat in palmele Mele" (Isaia 49, 16) (este vorba de Ierusalim). Ce inseamna sa ai ceva scris in palma? Sa vezi mereu ce este scris. De cate ori vezi mainile, vezi si ce este scris in palma. Bineinteles, este un fel de a vorbi, pentru ca desi vorbim de mainile lui Dumnezeu ("Mainile Tale m-au facut si m-au zidit" Ps. 118, 73), Dumnezeu nu trebuie gandit ca avand maini, ca avand picioare s.a.m.d. Numai Domnul Hristos, Care este Fiul lui Dumnezeu intrupat, este cu fire omeneasca si are trup omenesc, bineinteles, transfigurat, mai presus de lumea aceasta. El poate sa aiba ceva scris in palme. Si, de fapt, chiar are: semnul cuielor! Acesta este semnul iubirii lui Dumnezeu. De cate ori priveste Domnul Hristos prin firea Sa omeneasca la firea Sa omeneasca, la mainile Sale, vede si semnul cuielor, semnul pe care voia sa-l vada Sfantul Apostol Toma. Cand Domnul Hristos vede semnul cuielor, vede semnul iubirii, pentru ca Fiul lui Dumnezeu S-a jertfit din iubire pentru noi, pentru ca numele noastre sa fie scrise in ceruri.

Dar stim noi cand anume vor fi scrise numele noastre in ceruri? Atunci cand vor fi scrise mai intai in cerul smereniei, dupa cum afirma Sfantul Ioan Scararul. Mai intai sa fim smeriti, si-atunci sigur suntem scrisi in ceruri. Nu numai pe cer, ci si in cer. Sfanta Tereza de Lisieux era bucuroasa ca vedea cumva ca pe cer este litera T scrisa cu stele, si zicea ca e numele ei scris acolo. Daca suntem smeriti, Ii facem locas lui Dumnezeu in sufletul nostru. Sufletul nostru devine cer al lui Dumnezeu, iar numele nostru, daca-L avem pe Dumnezeu in noi, este scris in cerul smereniei.

In sfarsit, m-am mai gandit la ceva: astazi pomenim un sfant cu numele Nikon, care are supranumele "Pocaiti-va". De ce i s-a dat numele acesta, de "Pocaiti-va"? Pentru ca era un propovaduitor al pocaintei. El le spunea mereu oamenilor sa se pocaiasca, in intelesul de a parasi pacatul, pentru ca acesta este sensul pocaintei, si de a face roada vrednica de pocainta, de a face cat mai mult bine, ca sa se astupe relele.

Pocainta trebuie facuta cu fata spre viitor si trebuie facuta cu nadejde si cu bucurie. Daca ne indreptam mintea spre Dumnezeu si stim cat este de bun Dumnezeu, nu putem sa ne indoim de bunatatea Lui. Oricate pacate ar fi facut cineva, stie ca pana la urma mila lui Dumnezeu este mai mare decat pacatele lui, stie ca Dumnezeu ne primeste pe toti daca ne schimbam viata.

"Asa si in cer va fi mai multa bucurie pentru un pacatos care se pocaieste, decat pentru nouazeci si noua de drepti, care n-au nevoie de pocainta" (Luca 15, 7) se spune in Sfanta Evanghelie, in legatura cu oaia cea pierduta. Numai ca pentru a ajunge la aceasta trebuie sa ne schimbam viata. Ne schimbam viata spre bine – e nadejde de bine. Ramanem mai departe in rele, se latesc relele si nu putem avea nici macar liniste sufleteasca, iar despre bucuria celor care au constiinta ca numele lor sunt scrise in ceruri, nici nu poate fi vorba.

Trebuie sa luam aminte intai sa ne angajam in slujirea Domnului si in slujirea omului, pentru ca este "Cu vrednicie si cu dreptate a ne inchina Tatalui si Fiului si Sfantului Duh"; sa dorim si sa cautam ca numele nostru sa fie scris in cerul smerenie, ca sa poata fi scris in ceruri si, in sfarsit, sa facem binele, ca semn al pocaintei.

Sa avem nadejde la mila lui Dumnezeu si pocainta noastra sa fie cu bucurie si cu fata spre viitor. Amin!''