Rugaciunea Sfantului Efrem Sirul......

"Doamne si Stapanul vietii mele, duhul trandaviei, al grijii de multe, al iubirii de stapanire si al grairii in desert nu mi-l da mie.

Iar duhul curatiei, al gandului smerit, al rabdarii si al dragostei, daruieste-l mie, robului Tau.

Asa Doamne, imparate, daruieste-mi ca sa-mi vad gresalele mele si sa nu osandesc pe fratele meu, ca binecuvantat esti in vecii vecilor. Amin".

,,Trandavia,, nu este lenevirea din diminetile noastre de vacanta, trandavia insemna uitarea, adica neputinta de a se uimi de a se minuna sau pur si simplu a vedea..

Pentru unii agenda prea plina, in care orice moment ameninta sa vina peste celalalt, pentru altii agenda prea goala, violenta si drogurile slabe sau puternice. Faptul de a nu mai sti ca celalalt exista intr-o interioritate la fel de profunda ca si a mea, de a nu ma opri cuprins de emotie la auzul unei melodii sau la vederea unui trandafir, de a nu mai da slava si multumire lui Dumnezeu pentru ele, pentru ca tot mi se cuvine..Cand nu mi pasa ca totul este inradacinat in taina si ca taina locuieste in mine...Cand uit de Dumnezeu si de creatia Lui. Cand nu mai stiu sa ma accept ca o creatura cu destin vesnic.

Aceasta trandavie duce la descurajare la ceea ce ascetii numesc,, acedie,,-sila de viata, deznadejde...,,M-am saturat de toate , totul imi este indiferent,,... iata ma cinic sau inchistat. Mai poti vrand sa ramai activ , sa te refugiezi in duhul ,,iubirii de stapanire,, sau in cel ,,al grairii in desert,, .Avem nevoie de sclavi sau de dusmani, ni-i inventam noi insine, ii sacralizam chiar..Sa stapanesti, sa te simti dumnezeu, sa ai dusmani, inseamna sa-i faci pe ei raspunzatori de spaimele tale. Torturandu-l pe celelalt-pentru ca intodeauna el e cel vinovat...sa-l tii la bunul tau plac...prin el ma urasc pe mine ca fiinta muritoare. Calcandu-l in picioare, imi batjocoresc propria moarte. In ce priveste ,,vorbirea in desert,, ea desemneaza orice exercitiu al gandirii si al imaginatiei, care disociaza de uimire, de nelinistea existentiala, de mister. Traim intr-o civilizatie a vorbelor desarte, a imaginilor desarte unde nevoile hipertrofiate pervertesc dorinta, unde banii conditioneaza visele , unde publicitatea devine opusul ascezei ,aceasta reducere voluntara a nevoilor in scopul eliberarii de sub tirania dorintei. ,,Curatia,, este departe de a se referi numai la infranare, conform unei accepriuni moralizatoare si inguste. Cel curat nu mai este scindat, antrenat ca o frunza in bataia vantului, de valurile unui eros impersonal...Calugarul pt care curatia este intr-adevar infranare isi consuma eros-ul in agapi, in intalnirea cu Dumnezeu cel viu. Pentru barbatul si femeia care se iubesc sincer, si care isi sunt credinciosi unul altuia, curatia este in Hristos cel unit cu Biserica Sa. Curatia este deci pentru doi oameni, transformarea eros-ului in limbaj al unei intalniri..in exprimarea persoanelor, in caldura unei descoperiri reciproce si rabdatoare. Curate pot fi un gand, un cuvant, subordonarea vietii unei taine care o impaca si-i reda unitatea. ,,Smerenia,, inscrie credinta in existenta de zi cu zi. ,,Nu am nimic al meu care sa nu-mi fie dat,,. Fragila , gata sa se rupa atat de adesea, firul vietii mele nu este pastrat si reinodat decat prin vointa de neanteles a Altuia. Smerenia,, este un dar al lui Dumnezeu Insusi si care vine de la El,, spune sf Ioan Scararul... Smerit este vamesul din parabola care ca un dispretuit colaborator al puterii ce se afla, nu conteaza decat pe mila lui Dumnezeu. In timp ce fariseul , prea bun, dupa parerea lui, nu mai are nevoie de Mantuitor. Smerenia este o virtute, pe care o vedem la celalalt, dar pe care n-o putem vedea la noi insine. Smerit devii fara sa-ti propui.....prin ascultare, detasare, prin respectul tainei in gratuitatea sa, prin deschidere deci la primirea harului si mai eles prin frica de Dumnezeu. Smerenia se materializeaza si in puterea de a acorda atentie celuilalt, unui copac...insectei pe care o zarim in treacat, chiar si unui nor efemer, dar atat de frumos timp de o clipa. ,,Rabdarea,, este opusul deznadejii care adesea vine din dorinta de a avea totul, si asta fara intarziere...rabdarea se increde in timp, in timpul care consuma, desparte si distruge..dar si in timpul greu de eternitate, pe care ni-l daruieste Invierea. Timpul care se indreapta spre moarte este cel al nelinistii, care merge spre Inviere- timpul sperantei...Astfel rabdarea este atenta la maturatii, ca cea a bobului de grau care moare ca sa aduca mult rod. Cand Dumnezeu pare ca m-a parasit, cand privirea celuilalt ma desfiinteaza sau incremeneste in moarte, cand sperantele colective si personale se naruie, rabdarea nu cade. Prin aceasta ea se aseamana cu dragostea, despre care sfantul Ap.Pavel ne spune: ,,Dragostea toate le iarta , toate le crede, toate le nadajduieste, toate le rabda,,...Totul culmineaza in dragoste, care constituie sinteza tuturor virtutilor a caror esenta este Hristos. Eliberarea prin rabdare si speranta de ,, patimile,, nerabdatoare si deznadajduite, permite agonisirea a ceea ce se cheama ,,apatheia,, care nu este nepasrea stoica, ci libertatea, disponibilitatea inferioara de a participa la ,, dragostea nebuna,, a Lui Dumnezeu pentru fapturile Sale. Simeon Noul Teolog spunea despre omul care se sfinteste, ca devine ,,un sarac plin de iubire frateasca -,,sarac,, pentru ca se leapada de functiile lui, de importanta lui sociala, sau ecleziastica, de nevrozele si obsesiile sale, pentru ca se deschide in acelasi timp lui Dumnezeu si aproapelui. El va putea atunci sa deosebeasca chipul celuilalt in spatele atator masti ale urateniei si ale pacatelor, asa cum face si Hristos in Evanghelii, si-i poate impaca pe cei ce se urasc si ar vrea sa distruga lumea. Avva Antonie mai spune ,, viata si moartea sufletului nostru depind de aproapele nostru,,....,, a-ti vedea pacatele,, -nu inseamna sa stai sa socotesti orice calcare de porunca, ci sa te simti sufocat, inecat, pierdut si zbatandu-te zadarnic in aceasta pierzanie, sa intelegi ca ai tradat Iubirea...si sa te dispretuiesti pe tine insuti. Inseamna sa te scufunzi in apele mortii spre a le transforma in ape ale botezului. Sa mori dar de acum in Hristos, pentru a renaste in suflarea Sa si pentru a te regasi in casa Tatalui-,,mai mare lucru este sa si vada cineva pacatele decat sa invieze mortii,,-Cel ce isi vede pacatele si nu-l judeca pe fratele sau va putea intr-adevar sa-l iubeasca....Sunt destul de scarbit de mine insumi pentru a mai putea fi de altcineva..Rugaciunea Sf Efrem sugereaza exact ce este de fapt asceza..Sa postim de patimi, de dorinta de a stapani si de a osandi, pentru a ajunge la adevarata libertate-,, fii ca si un imparat intru lumina ta, stai ridicat intru smerenie, poruncind rasului din tine,, du te ,, si se va duce....lacrimilor dulci..,,vino,, si vin iar trupului care nu mai este tiran, ci sluga , ,,fa aceasta,, si va face. (.Sf Ioan Scararul )