- Mami, la ce visează o floare de păpădie?



- O floare de păpădie
visează la mai mult de o mie
de zboruri către lună
şi prin soare-napoi.

Ba, visează câteodată
că oameni ca noi,
ca mine şi ca tine, cu sufletele pline
de fulgi nenumiţi de zăpadă,
o să-şi cânte
bucuria înfloririi
în stradă.

Tu nu ştii,
dar ele nu se pot scutura
dacă o inimă mică nu îşi suflă
toată dragostea sa
peste părul lor necăjit de o adiere
de vânt
în trecere pe la mijlocul prieteniei dintre Cer şi pământ.



DARUL

Cred, Doamne, că într-o biserică, în centru,
În noaptea de Crăciun, un brad ai pus –
Cu daruri nemaiîntâlnite, pentru
Toţi oamenii, ce sunt, vor fi, şi nu-s –

Şi toţi intrau pe rând ca să primească,
Şi toţi doreau, dar nu vedeau nimic –
Decât un brad şi-o stea Dumnezeiască,
Şi-un Moş Crăciun, care li-era bunic –

Ai fost cuminte? întreba bătrânul –
Am fost cuminte! răspundeau ei, blând–
Şi Moşul, Universul da la unul,
Apoi la alţii, binecuvântând–

Şi toţi plecau cu Universu-n braţe,
Cu stele, sori, planete, galaxii,
Veneau ca robi, şi plecau Regi, pe viaţă,
Cu-atâtea Universuri, jucării –

Cât vom trăi? Îl întrebau pe Moşul –
Şi după Univers, ce ne mai dai?
Şi Moşu-şi netezea veşmântul roşu,
Şi le spunea: De-aţi cere voi un Rai!

Şi darul lor creştea, creştea, într-una,
Şi ei creşteau, creşteau, nemăsurat,
Că peste-un an, de Moş, spuneau toţi una:
Mai dă-ne Universuri, Moş ciudat!

Şi Moş Crăciun le împărţea într-una,
Alt Univers, la fiecare ins,
Şi peste-un an, de Moş, spuneau toţi una:
Nu avem loc, de noi, în Necuprins!

Cât vom trăi? Îl întrebau pe Moşul –
Şi după Univers, ce ne mai dai?
Şi Moşu-şi netezea veşmântul roşu,
Şi le spunea: De-aţi cere voi un Rai!

Aşa, de-o veşnicie se împarte
Acelasi dar, dorit, de Moş Crăciun,
Doar singur, Raiul, darul fără moarte,
Sub brad aşteaptă suflet de om bun -

Împarte Moş Crăciun atâtea haruri,
Atâtea infinituri de cules,
Dar darul Creatorului, din daruri,
Este un singur Rai, in Univers!

Puţini îl cer, puţini îi ştiu dulceaţa,
Puţini, cărarea strâmtă către stele,
E darul ce se face dar, cu viaţa –
Cred, Doamne!-Ajută necredinţei mele!


Mos Craciun...



De câte ori îmi amintesc de Moş Crăciun, simt pe la tâmple un fel de răcoare din îndepărtatele şi misterioasele ţinuturi polare.


Îmi vin în gând, apoi, minciunile gogonate pe care noi copiii ni le spuneam râzând, cu nasurile lipite de ferestrele îngheţate. Ciulind urechile după un clinchet de clopoţei... Holbându-ne după o sanie alunecând printre stele... Făcând, la adăpostul bradului cu crengile atârnând, socoteala faptelor bune şi a faptelor rele.


Într-un târziu, adormeam; fie răpuşi de mirosul de cetină, fie hipnotizaţi de fulgii de zăpadă rostogolindu-se înspre geam.
Tăcută, o lumânare aprinsă veghea, mai răbdătoare decât noi toţi, întinderea pustie şi ninsă.


De fapt, introducerea asta lungă a fost necesară doar ca să am curajul să vă mărturisesc acum, la sfârşit, că, într-un an, Moş Crăciun...m-a dezamăgit. Învăţasem atât de bine şi mă rugasem pentru un dar, însă el se purtase de parcă nici nu avusese habar!


Mi-e şi ruşine să vă spun ce-am primit. Ştie numai sărmana mea bunică. Oricât le-ar părea unora de incredibil, sau de ciudat, eu o bănuiesc de a fi vorbit cu Moş Crăciun să-mi aducă - a doua zi - darul pentru care l-am şi iertat.

Poti să iubeşti un om pentru că merge pe acelaşi drum cu tine în fiecare dimineaţă sau în miez de noapte.
Poţi să iubeşti mult un om învăţându-l să iubească oamenii, deci şi pe sine.
Poţi să iubeşti oamenii cum n-a iubit nimeni şi nu-i va iubi nimeni niciodată, dar nu poţi cere nimănui să te iubească.
Iubirea – formă mirabilă de dăruire şi speranţă, atunci când nu e o unealtă murdară de manipulare.

Iarna
de Nicolae Labis



Totu-i alb în jur cât vezi
Noi podoabe pomii-ncarcă
Şi vibrează sub zăpezi
Satele-adormite parcă.
Doamna Iarna-n goană trece
În caleşti de vijelii –
Se turtesc de geamul rece
Nasuri cârne şi hazlii.
Prin odăi miroase-a pâine,
A fum cald şi amărui
Zgreapţănă la uşă-un câine
Să-şi primească partea lui…
Tata iese să mai pună
Apă şi nutreţ la vacă;
Vine nins c-un fel de brumă
Şi-n mustăţi cu promoroacă.
Iar bunicul desfăşoară
Basme pline de urgie,
Basme care te-nfioară
Despre vremuri de-odinioară,
Vremi ce-n veci n-au să mai fie.

"Uite, vine Mos Craciun" de Otilia Cazimir

Prin nameti, în fapt de seara,
A plecat catre oras
Mos Craciun c-un iepuras
Înhamat la sanioara.

Drumurile-s troienite,
Noaptea vine, gerul creste...
Cu urechile ciulite
Iepurasul se grabeste.

Uite-o casa colo-n vale,
Cu ferestre luminate.
Mosul s-a oprit din cale,
Cu toiâgu-n poarta bate:

- Buna seara, buna seara!
Iaca, vin cu sanioara
Si cu daruri proaspete.
Bucurosi de oaspete?

- Bucurosi, bucurosi,
Striga glasuri de copii.
Mosule, de unde vii?
- Iaca, vin din mosi-stramosi,
Încarcat cu jucarii!

... Noapte rece si albastra.
Ies copiii la fereastra,
Sa se uite cum coboara,
Prin troianul urias,
Mos Craciun c-un iepuras
Înhamat la sanioara...






De Ajunul Craciunului
de Elena Farago

Toata noaptea asta, colo-n ceruri sus,
Stelele lucreaza fara de-ncetare,
Caci le-aduna-n claca steaua sfanta care
A-ndrumat pe vremuri Magii la Iisus.

Torc de zor în noaptea sfantului ajun
Câlti de nea si raze harnicele stele,
Pentru noi, copiii, torc sa faca ele,
Funia cu trepte pentru Mos Craciun.

Lunga cat e drumul din pamant la cer,
Trainica sa-i tina cosului povara,
Vor întinde-o-n noapte, nevazuta,scara
Mosului ce lupta cu-ndarjitul ger,

Ca sa ne aduca iar, de colo sus,
Pe la toti copiii darurile care
Ni le va trimite, iar, la fiecare
Sfânta si duioasa mama-a lui Iisus.


In seara de Craciun
de George Cosbuc

Afara ninge linistit,
In casa arde focul;
Iar noi pe langa mama stand,
Demult uitaram jocul.

E noapte, patul e facut,
Dar cine sa se culce?
Cand mama spune de Iisus
Cu glasul rar si dulce.

Cum s-a nascut Hristos in frig,
In ieslea cea saraca,
Cum boul peste el sufla
Caldura ca sa-i faca.

Cum au venit la ieslea lui
Pastorii de la stana
Si ingerii cantand din cer,
Cu flori de mar in mana.


Colindatorii
de George Cosbuc

Cad fulgii mari încet zburând,
Şi-n casă arde focul,
Iar noi pe lângă mama stând
De mult uitarăm jocul.
De mult şi patul ne-aştepta,
Dar cine să se culce?
Rugată, mama repeta
Cu glasul rar şi dulce

Cum sta pe paie-n frig Hristos
În ieslea cea săracă,
Şi boul cum sufla milos
Căldură ca să-i facă,
Drăguţ un miel cum i-au adus
Păstorii de la stână
Şi îngeri albi cântau pe sus
Cu flori de măr în mână.

Şi-auzi! Răsar cântări acum,
Frânturi dintr-o colindă,
Şi vin mereu, s-opresc în drum;
S-aud acum în tindă
Noi stăm cu ochii pironiţi
Şi fără de suflare;
Sunt îngerii din cer veniţi
Cu Ler, oi Domnul mare!

Ei cântă nălţător şi rar
Cântări de biruinţă,
Apoi se-ntorc şi plâng amar
De-a Iudei necredinţă,
De spini, de-ostaşi, şi c-a murit…
Dar s-a deschis mormântul
Şi El acum e-n cer suit
Şi judeca pământul.

Şi până nu tăceau la prag,
Noi nu vorbeam nici unul
Sărac ne-a fost, dar cald şi drag
În casă-ne Crăciunul.
Şi când târziu ne biruia
Pe vatra caldă somnul,
Prin vis vedeam tot flori de măr
Şi-n faşe mic pe Domnul.


Miezul iernii
de Vasile Alecsandri

În păduri trăsnesc stejarii! E un ger amar, cumplit!
Stelele par îngheţate, cerul pare oţelit,
Iar zăpada cristalină pe câmpii strălucitoare
Pare-un lan de diamanturi ce scârţâie sub picioare.

Fumuri albe se ridică în văzduhul scânteios
Ca înaltele coloane unui templu maiestos,
Şi pe ele se aşează bolta cerului senină,
Unde luna îşi aprinde farul tainic de lumină.

O! tablou măreţ, fantastic!… Mii de stele argintii
În nemărginitul templu ard ca vecinice făclii.
Munţii sunt a lui altare, codrii - organe sonoare
Unde crivătul pătrunde, scotând note-ngrozitoare.

Totul e în neclintire, fără viaţă, fără glas;
Nici un zbor în atmosferă, pe zăpadă - nici un pas;
Dar ce văd?… în raza lunii o fantasmă se arată…
E un lup ce se alungă după prada-i spăimântată!

Un chip frumos
Si un suflet de lumina
Curat ca o icoana de altar
Un crin sadit in vaile de tina,
Udat cu ape de dureri si-amar.
Un trup firav
Suit de ai sai pe cruce,
Un zbor spre viata prea devreme frant
O flacara curata ce straluce
Suita-n cer din nestiut mormant.
Un mar domnesc ce a dat sfios in parga
Si copt in suferinte si in plans
Din pomul lumii s a desprins s-ajunga
La masa Imparatului de Sus.
Asa ai fost si cat va fi sa urce
La ceruri graiul nostru, cuvios,
De tine-n ruga-aminte ne-om aduce
Si te-om chema Mireasa lui Hristos.




Această floare aleasă a răsărit pe pământul românesc în anul 1967. De micuţă era foarte apropiată de Dumnezeu. Când ieşea de la şcoală trecea totdeauna pe la biserică. Pentru aceasta era mustrată foarte aspru de tatăl ei: „Unde ai fost? Toata ziua la biserică? La popii tăi? Ce ţi-a dat ţie Dumnezeu?” Iar ea nu zicea nimic, numai lacrimile îi curgeau pe obraji.

Era evlavioasă şi stătea mult timp la rugăciune. La banchetul de la sfârşitul liceului n-a vrut să se ducă. Diriginta ei o ruga: „Hai, Dănuţa, vino şi tu cu noi!”, însă ea a zis: „Nu pot, dar să ştiţi că eu vă iubesc foarte mult pe toţi, însă la banchet nu pot veni…iertaţi-mă…”. Era foarte blândă şi foarte bună cu toţi. Îi ajuta pe colegi la lecţii; stătea şi noaptea să scrie pentru ei. Învăţa foarte bine, atât la şcoală, cât şi la facultate. Îi plăcea foarte mult să lucreze. Toate hăinuţele ei erau făcute de ea.

A fost fiică duhovnicească a Cuviosului Părinte Sofian de la Sfânta Mănăstire Antim.

Studentă fiind, avea în grijă o bătrână paralizată, uitată de toţi – mama Ioana. Cuvioasa Daniela se ducea zilnic la ea: dimineaţa, înainte de facultate şi seara. Era drum destul şi osteneală multă. O spăla, o îngrijea, îi făcea cumpărăturile. Din bursa ei punea deoparte şi pentru mama Ioana. Îi spăla hainele, îi citea, îi cânta şi aducea bucurie în sufletul bătrânei.

Era foarte blândă şi foarte milostivă. Se vedea în ea blândeţea Părintelui Sofian. N-a fost niciodată supărată pe cineva. Se acuza întotdeauna pe sine, iar pe ceilalţi îi scuza.

Odată, cineva a bătut-o tare pe cuvioasa Daniela, deşi aceasta nu era vinovată. După ce a răbdat în tăcere bătaia, s-a aplecat până la pământ, a îngenunchiat şi a sărutat piciorul care o lovise cu sălbăticie.

Anumite persoane din familie încercau să o convingă să se mărite, iar ea spunea: „Nu, nu. Eu vreau să rămân cu Dumnezeu”. „Dar poţi să fii cu Dumnezeu şi măritată” – i se spunea. „Da, dar dacă mă mărit, înseamnă că-L dau puţin pe Dumnezeu la o parte, şi eu nu pot asta, nu vreau. Eu vreau să-I dau totul lui Dumnezeu”.

Stătea multe ore noaptea să-şi facă pravila. Niciodată nu s-a culcat fără să-şi facă pravila. Iar fraţii ei strigau la ea: „Ce ţi-a dat ţie Dumnezeu? Că ne-ai acrit cu popii tăi. Ce-ţi face credinţa ta? Că tata îţi dă de mâncare… De ce ai făcut facultatea, ca să te duci la mănăstire”?

Când a terminat facultatea a fugit la mănăstire. Tatăl ei a căutat-o mult timp, a găsit-o, a bătut-o şi a adus-o acasă. A fugit de mai multe ori. De fiecare dată a fost adusă cu forţa acasă şi bătută cumplit.

Odată, în noaptea de dinainte de ultima plecare a sa la mănăstire, a plâns şi s-a rugat fără încetare. A făcut 1000 de metanii, cu lacrimi multe, cerând luminare de la Maica Domnului. Spre ziuă a adormit. Când s-a trezit, a luat iconiţa cu Maica Domnului pe care o primise de la Părintele Sofian. A făcut cruce, a sărutat iconiţa şi foarte hotărâtă şi-a strâns lucrurile pentru plecare. Apoi a lăsat unei prietene o scrisoare pentru Părintele Sofian. Iată conţinutul:

Am visat, Părinte, icoana Maicii Domnului. Şi am văzut că icoana prinde viaţă, şi Maica Domnului mă privea atent şi eu mă rugam în faţa ei şi o întrebam: „Ce să fac”?. Şi am văzut cum mă privea cu multă durere. Şi am văzut lacrimi pe obrazul Ei. Şi, deodată, şi-a întins mâinile la rugăciune şi o lacrimă din ochii ei a picurat pe mâna mea. Şi ea, cu mâinile ridicate în sus, se ruga şi plângea. Când m-a atins lacrima Ei m-am trezit. Şi m-am hotărât să plec.

Şi a plecat. Pe drumul Crucii, pe urmele Mântuitorului Hristos.

Însă tatăl ei a găsit-o şi de data aceasta. Când a adus-o de la mănăstire, a bătut-o cumplit. Apoi i-a tăiat veşmintele monahale cu foarfeca şi i le-a aruncat la gunoi. I-a smuls de la gât cruciuliţa şi a strigat la ea: „Popii, popii şi biserica…”. Atunci ea a leşinat. Şi când s-a trezit, aşa se ruga de tatăl ei: „Te rog, lasă-mi icoanele. Eu nu pot trăi fără ele. Te rog…”. Şi el le-a pus sub picior, a călcat pe ele şi apoi le-a luat pe toate. Atunci ea a zis: „Bine, mi-ai luat totul, dar sufletul nu poţi să mi-l iei, aici e totul”.

Şi de atunci numai aşa se ruga: „Maica Domnului, ajută-mă, nu mă părăsi! Doamne Iisuse Hristoase…”.

Văzând tatăl ei că nu o poate abate de la calea vieţuirii ortodoxe, a născocit o rezolvare diabolică. A găsit nişte medici asemenea lui şi i-au stabilit diagnosticul de „schizofrenie paranoidă cu delir mistic”. Până la sfârşitul vieţii sale pământeşti a fost obligată să ia medicamente „care s-o liniştească”. Ultimii doi ani i-a petrecut prin spitale, cu perfuzii. Din cauza medicamentelor era aproape tot timpul inconştientă. Tatăl ei o păzea de la prima oră până noaptea la orele 22 – 23, ca să nu poată lua legătura cu persoane binecredincioase.

Imobilizarea în pat şi medicamentele primite de la psihiatru i-au provocat o paralizie aproape completă şi un ileus paralitic (pseudoobstrucţ ie intestinală). În aceste chinuri a trecut către Domnul, marţi 6 aprilie 2004, în Săptămâna Mare. Aceasta s-a întâmplat la ora 10. Şi pentru că tatăl ei n-ar fi acceptat chemarea unui preot, a rânduit Dumnezeu în chip minunat să afle despre ea Părintele Constantin. Ajuns la spital la ora 11, acesta i-a făcut slujba de înmormântare. Pentru prima dată, tatăl ei lipsea, deşi dimineaţa fusese văzut în spital…

La cinstitul său mormânt au început să se facă minuni/(cimitirul unde este inmormantata este Andronache/)...

Prima minune cunoscută este vindecarea unui tânăr care suferea de opt ani de pseudoobstrucţie intestinală cu crize repetate. Acesta a dobândit tămăduire în ziua de miercuri, 12 mai 2004. De atunci, tinerele binecredincioase care au aflat despre vieţuirea şi pătimirea mucenicească a surorii lor, au dobândit şi mai multă evlavie şi râvnă duhovnicească pentru cinstirea şi pomenirea ei. A doua minune este vindecarea unui student de o afecţiune vasculară (2004), iar a treia este vindecarea unui tânăr care venise cu criză de apendicită (2005).

Pentru rugăciunile Sfintei Cuvioase Muceniţe Daniela, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, întăreşte-ne şi pe noi pe calea Ortodoxiei şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Arta,accesorii si cadouri:



Cercei,bratari,coliere,brelocuri,pandative,gablonzuri,confectionate din ceramica pictata sau lut, margele/ din pietre semipretioase realizate manual in modele unicat dar si la comanda...De ex: culoare ,model ,desen ,ocazii ,sarbatori ,mesaje.O paleta de cadouri pentru prieteni si pentru voi, cu orice ocazie! Pentru cei care iubesc originalitatea! ***** Mai mult, arta crestina:
-icoane pe piatra de stanca,
- sau lemn realizate la comanda ,forma, dimensiune, sfantul preferat, foita de aur sau nu...
*****daca esti interesat/a, scrie-mi la adresa de mail crispopaa@yahoo.com sau chiar aici...mersi....Mai realizez si la cerere zgrafito sau desene pe pereti, pt camere copii, gradinite, desene pt interior camere....etc...Preturi in functie de buzunar....(peticite sau nu)...

,,Mos Nicolae,,...

Sfantul Nicolae, arhiepiscopul Mirelor Lichiei, este sarbatorit pe 6 decembrie. A trait la sfarsitul secolului al III-lea, inceputul secolului al IV-lea. S-a nascut in localitatea Patara, in provincia Lichia, din partea asiatica a Turciei de astazi. Nicolae este unul dintre numele personale cele mai indragite si mai raspandite. El este format din cuvintele grecesti: nike - victorie, biruinta si laos - popor, si are intelesul de "om ce face parte dintr-un popor victorios".

Nascut intr-o familie bogata, renunta la toata averea dupa moartea parintilor sai. Este ales sa conduca eparhia din Mira Lichiei. Primeste aceasta demnitate dupa ce Hristos i s-a aratat in vis, daruindu-i Evanghelia. A pastorit intr-o vreme cand invataturile gresite despre persoana lui Hristos erau primite de diverse persoane ca fiind adevarate. A participat in calitate de episcop la primul sinod ecumenic tinut la Niceea in anul 325, unde a fost condamnata erezia lui Arie, care sustinea ca Iisus Hristos nu este Fiului lui Dumnezeu, ci doar un om cu puteri supranaturale.

Atat de puternic a argumentat Sfantul Nicolae si atat de incapatanat a fost Arie, incat, ingrijorat de ruptura care se putea face in Biserica, viitorul sfant i-a dat ereticului o palma in cadrul sinodului. De la palma Sfantului Nicolae a ramas obiceiul ca, in ziua de 5 decembrie, celor neascultatori sa li se dea un bat in semn de avertisment.

Mentionam ca in colindele romanesti se canta, in plina iarna, despre florile dalbe, flori de mar. Batranii nostri spuneau ca Sfantul Nicolae are printre darurile sale si o joarda. Iar daca era pusa in apa si inflorea pana la Nasterea Domnului, insemna ca sfantul a mijlocit pentru iertarea celui caruia i-a dat crenguta flori albe.

Stiati ca...?

Bisericuţa Sf. Atanasie, cunoscută ca biserica Bucur Ciobanul nu nici pe departe cea mai veche biserică din Bucureşti? Săpăturile arheologice au demonstrat că această bisericuţă a fost paraclisul de cimitir al Mănăstirii Radu Vodă (Sf. Troiţă) şi nu este mai veche de veacul al XVII-lea.


Caru’ cu Bere, o adevarata legenda vie si totodata una dintre cele mai vechi berarii ale Bucurestiului, a fost deschis in 1879 in vechiul han Zlatari si, dupa 20 de ani, s-a mutat in Strada Stavropoleos, unde il putem intalni si astazi. Beraria este un loc incarcat de traditie unde fiecare obiect are propria poveste. Este unul dintre putinele locuri ale Bucurestiului unde parca nu s-a schimbat nimic, iar arhitectura aminteste celor care-i calca pragul de ce Bucurestiul a fost considerat odata micul Paris. Picturile murale, vitraliile si balustradele sculptate sunt elementele distinctive ale berariei.

..Pe locul fântânilor din P-ţa Unirii s-au aflat nişte case şi grădini mari ale familiei Brâncoveanu?


Pana in 1985, printre cele mai lungi linii de autobuz era 331, care pleca din Damaroaia, pe traseul Piata Presei – Dorobanti – Romana – Universitate – Unirii – Vacaresti – Piata Sudului ajungind tocmai la capatul Berceniului, in Metalurgiei?


Pana la Revolutie, biletele de tramvai erau mai ieftine decit cele de troleibuz, care la rindu-le erau mai ieftine decit cele de autobuz? O calatorie cu tramvaiul costa 1 leu, cu troleibuzul 1 si 50 de bani, si cu autobuzul 1 leu si 75 de bani.

Pana in 1964, pe axa Nord-Sud (actualele bulevarde Lascar Catargiu, Magheru, Balcescu, Bratianu) si pina in 1957, pe axa Est-Vest (Pache Protopopescu, Carol I, Regina Elisabeta) circulau tramvaie?

Forma coruptă a numelui BUCUREŞCI folosită la sfârşitul sec. al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea se datorează transcrierii literă cu literă din alfabetul chirilic (БUKUPEΨи - BUCUREŞCI). În perioada trecerii de la alfabetul chirilic la cel latin, litera Ψ - şc(i) asemănătoare cu un trident a fost tradusă fidel, exact cum se auzea, deşi în vorbirea curentă se pronunţa BUCUREŞTI.

În parcul din jurul Sălii Palatului şi a cinematografului Union au existat până după al Doilea Război, 3 biserici. Biserica Brezoianu, pe locul blocului cu parfumerie şi timbre, biserica Sf. Ionică vis a avis de cinema Union şi biserica Stejarul, către biserica luterană.

Pana la mijlocul anilor 80, Bucurestiul avea 30 de linii de transport de noapte? Acestea uneau Piata Unirii de principalele cartiere

INSELATORIE DE ULTIMA GENERATIE

Dati-mi voie să vă atrag atentia asupra unei noi forme de înselătorie , apărută de curând, si care , din păcate ne-a atins si pe noi în Europa. Dimineata m a sunat si pe mine la fel un numar cu +393...intrand pe net sa aflu ce prefix este am dat peste un articol care m a lasat masca...bn ca dormeam si nu am raspuns...iata ce am gasit....
Mecanismul înșelătoriei este următorul: pe telefonul mobil apare o înstiintare privind un apel nepreluat. Înstiintarea poate apărea chiar fără ca telefonul să fi sunat vreodată. Dacă proprietarul telefonului, văzând de ce număr e vorba, iar dacă acesta incepe cu +39..., +390..., +391...., +392..., +393..., +394...(în cazul depistat de noi era numărul +393193260045 ), îl sterge imediat nu se va întâmpla nimic. Dar dacă sună la acel număr va deveni victima infractorilor. În cazul concret, titularul telefonului a sunat la numărul respectiv, nu a mai avut posibilitatea să întrerupă convorbirea, costurile înregistrate pe factură depăsind 2000 de euro. Din informatiile primite de la Ministerul de Interne e vorba de mai multe astfel de cazuri. De aceea vă rog, în ideea prevenirii altor cazuri, transmiteti această informatie cât mai multori oameni.
Retineti si actionati in consecinta!Apropo nu da ti informatii pretioase persoanelor sau nr de telefoane care va suna cu numere ascunse sau se dau cine stie ce fel de operatori vodafone, cosmote , orange... s ar putea sa va treziti cu cine stie ce facturi imense la telefon....

Iubirea Aproapelui- selectie de citate din Filocalie


Cel ce iubeste pe Domnul a iubit mai-nainte pe aproapele sau – Sfantul Ioan Scararul

Dragostea este lepadarea oricarui gand potrivnic fata de aproapele nostru – Sfantul Ioan Scararul

Fericit este omul care poate sa iubeasca pe tot omul la fel – Sfantul Maxim Marturisitorul

Pe toti suntem datori, noi cei credinciosi, sa-i privim ca pe unul si in fiecare sa socotim ca este Hristos – Sfantul Simeon Noul Teolog

Dragostea desavarsita iubeste pe toti oamenii la fel: pe cei buni si stradalnici, ca pe prieteni, iar pe cei lenesi ca pe dusmani, facandu-le bine, rabdand indelung si suferind cele ce-i vin de la el – Sfantul Maxim Marturisitorul

Inca nu are dragoste desavarsita cel ce se mai ia dupa parerile oamenilor, de pilda pe unul iubindu-l, iar pe altul urandu-l, pentru pricina aceasta sau aceea, sau pe acelasi o data iubindu-l, altadata urandu-l, pentru aceleasi pricini – Sfantul Maxim Marturisitorul

Daca pe unii ii urasti, pe altii nici nu-i iubesti, nici nu-i urasti, pe altii ii iubesti dar potrivit, si in sfarsit pe altii ii iubesti foarte tare, din aceasta neegalitate cunoaste ca esti departe de dragostea desavarsita, care este sa iubesti pe tot omul deopotriva – Sfantul Maxim Marturisitorul

Cel desavarsit in iubire si ajuns la culmea nepatimirii nu mai cunoaste deosebirea intre al sau si al altuia, sau intre a sa si a alteia, sau intre credincios si necredincios, intre rob si slobod, sau peste tot intre barbat si femeie; ci ridicat mai presus de tirania patimilor si cautand la firea cea una a oamenilor, priveste pe toti la fel si are fata de toti aceeasi dragoste. Caci nu mai este in el elin si iudeu, nici barbat si femeie, nici rob sau slobod, ci toate si in toti este Hristos – Sfantul Maxim Marturisitorul

Hristos nu vrea ca tu sa porti vreunui om ura, sau suparare, sau manie, sau sa tii minte raul, in nici un chip si pentru nici un lucru vremelnic. Aceasta o striga cele patru Evanghelii! – Sfantul Maxim Marturisitorul

Sa iubim pe tot omul din suflet, dar sa ne punem nadejdea numai in Dumnezeu – Sfantul Maxim Marturisitorul
Multi sfinti si-au dat trupurile lor fiarelor, sabiei si focului pentru aproapele – Sfantul Isaac Sirul

Sileste-te pe cat poti sa iubesti pe tot omul. Iar daca nu poti inca, cel putin sa nu urasti pe nimeni. Dar nu vei putea face nici aceasta daca nu vei dispretui lucrurile lumii – Sfantul Maxim Marturisitorul

Cel ce iubeste pe Dumnezeu cu siguranta iubeste si pe aproapele. Iar unul ca acesta nu poate pastra banii, ci-i foloseste cu dumnezeiasca cuviinta, dand fiecaruia din cei ce au trebuinta – Sfantul Maxim Marturisitorul

Cel ce face milostenie imitand pe Dumnezeu nu cunoaste deosebire intre rau si bun, intre drept si nedrept, cand e vorba de cele ce sunt de trebuinta trupului, ci imparte tuturor la fel – Sfantul Maxim Marturisitorul

Dragostea se face cunoscuta nu numai prin daruirea de bani, ci cu mult mai mult prin impartasirea cuvantului lui Dumnezeu si prin slujirea trupeasca – Sfantul Maxim Marturisitorul

Cel ce s-a lepadat cu adevarat de lucrurile lumii si slujeste nefatarnic aproapelui prin iubire se slobozeste degraba de orice patima si se face partas de iubirea si cunostinta dumnezeiasca – Sfantul Maxim Marturisitorul

Roadele iubirii sunt: a face bine aproapelui din toata inima, a rabda indelung, a fi cu ingaduinta si a folosi lucrurile cu dreapta judecata – Sfantul Maxim Marturisitorul

Iubeste pe toti oamenii cel ce nu iubeste nimic omenesc – Sfantul Maxim Marturisitorul

Oamenii, lasand grija de a-si plange pacatele lor, au luat judecata de la Fiul si se judeca si se osandesc unii pe altii, de pare ca ar fi fara pacat. “Cerul s-a uimit de aceasta si pamantul s-a cutrenurat”. Ei insa nu se rusineaza, ca niste nesimtiti – Sfantul Maxim Marturisitorul

Cel ce iscodeste pacatele altora, sau judeca din banuieli pe fratele sau, inca nu a pus inceput pocaintei – Sfantul Maxim Marturisitorul
Daca iti amintesti de raul de la cineva, roaga-te pentru el si vei opri patima din miscare. Devenind iubitor de oameni vei sterge cu totul patima din suflet – Sfantul Maxim Marturisitorul

Ia aminte la tine, de nu cumva rautatea care te desparte de fratele tau nu se afla in fratele ci in tine. Si grabeste de te impaca cu el, ca sa nu cazi din porunca dragostei – Sfantul Maxim Marturisitorul

Sa nu dispretuiesti porunca dragostei, fiindca printrinsa vei fi fiul lui Dumnezeu, datatorul poruncilor – Sfantul Maxim Marturisitorul

Cel ce iubeste pe Hristos, desigur ca Il si imita, dupa putere. Astfel, Hristos n-a incetat sa faca bine oamenilor; iar rasplatit cu nerecunostinta si hula se purta cu indelunga rabdare; in sfarsit, batut si omorat de ei, rabda neinvinuind pe nimeni. Aceste trei sunt faptele dragostei de aproape, fara de care cel ce zice ca il iubeste pe Hristos sau ca va dobandi Imparatia Lui se amageste pe sine – Sfantul Maxim Marturisitorul

Cel care spune ca Il iubeste pe Domnul, dar in acelasi timp uraste pe fratele sau, este asemenea celui care-si inchipuie in somn ca alearga – Sfantul Ioan Scararul

Fiecare, privind pe fratele si aproapele sau ca pe Dumnezeul sau, sa se considere pe sine atat de mic fata de fratele sau, ca fata de Facatorul sau – Sfantul Simeon Noul Teolog

Iubirea aduna cele impartite si-l face pe om iarasi o singura ratiune si un singur mod de contemplare si netezeste toate inegalitatile si deosebirile de opinie din toti. Ba ii aduce la o egalitate laudabila, prin faptul ca fiecare atrage atat de mult pe altul la sine in intentiile lui si il prefera sie insusi, pe cat de mult il respingea altadata si se prefera pe sine. Si prin iubire se desface de sine, de bunavoie, despartindu-si ratiunile si preferintele proprii, de gandurile si insusirile lui si se aduna intr-o simplitate de identitate, in temeiul careia nimeni nu se mai deosebeste intru nimic, ci fiecare a devenit unul cu fiecare si toti cu toti, sau mai bine cu Dumnezeu decat cu ei intreolalta, manifestand in ei aceeasi ratiune de a fi si dupa fire si dupa vointa – Sfantul Maxim Marturisitorul

Cand incepe cineva sa simta cu imbelsugare dragostea lui Dumnezeu, incepe sa iubeasca si pe aproapele sau intru simtirea duhului – Diadoh al Foticeei

Cel ce iubeste pe Dumnezeu nu poate sa nu iubeasca pe tot omul ca pe sine insusi, desi nu are placere de patimile cele necuratite ale aproapelui. – Sfantul Maxim Marturisitorul

Cel ce mai vede in inima sa o umbra de ura fata de vreun om oarecare, pentru stie ce greseala, e cu totul strain de iubirea de Dumnezeu. Caci iubirea de Dumnezeu nu sufera catusi de putin ura fata de vreun om – Sfantul Maxim Marturisitorul

Precum Dumnezeu iubeste pe toti la fel, pe cel virtuos slavindu-l, iar pe cel rau milostivindu-l si cautand sa-l indrepte, tot asa, cel ce iubeste pe Dumnezeu iubeste pe toti la fel, pe cel virtuos pentru firea si pentru voia lui cea buna, iar pe cel rau pentru firea lui si din compatimirea ce o are fata de el ca fata de unul ce petrece in intuneric – Sfantul Maxim Marturisitorul

Nu pot castiga dragostea de oameni cei ce iubesc lumea – Sfantul Isaac Sirul

Danion Vasile


Mangaiere si mustrare
Ne vorbeste Parintele Calistrat de la Barnova

Despre iubirea aproapelui
Traim intr-o societate in care se vorbeste mult despre iubirea celorlalti, intr-o lume preocupata de comuniune. Este foarte ciudat insa ca, pe cat de mari sunt eforturile de puse pentru a-i apropia pe oameni, pe atat de mici sunt rezultatele obtinute.
Un exemplu este oferit de telefonia mobila: oamenii vorbesc foarte mult unii cu altii, dar vorbele lor nu ii apropie. Oamenii isi impartasesc unii altora din propria singuratate. Dumnezeu e singurul care poate alunga aceasta singuratate si Care poate pune in locul ramas implinirea dragostei...
***
- Parinte, as vrea sa ne spuneti cateva cuvinte depre iubirea aproapelui.
- Mantuitorul Iisus Hristos spune in Sfanta Scriptura: "Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti si pe Domnul Dumnezeul tau, din tot sufletul tau, din tot cugetul tau si din toata inima ta". Si tot Mantuitorul Iisus Hristos spune in Sfanta Scriptura: "Iubiti-va unii pe altii asa cum v-am iubit Eu". "Pacea Mea dau voua." "Iubiti-va, ca lumea sa cunoasca ca sunteti ucenicii Mei." "Dragostea nu cade niciodata." Iata de unde vom porni sa discutam despre iubirea aproapelui.
- Cine este aproapele nostru?
- Nu trebuie sa vedem in aproapele nostru numai pe cel care este de aceeasi credinta, de aceeasi mentalitate, de aceeasi traire duhovniceasca. Noi trebuie sa ne raportam din punct de vedere social la iubirea umana. Asta este in primul rand iubirea despre care vom vorbi. Iubirea umana este respectarea semenului. Deci noi trebuie sa iubim orice faptura de sub soare, indiferent de religie, de parere si de opinie. Si intalnim acest lucru in societatea in care traim. Relatiile intre statele lumii sunt bazate pe legaturi diplomatice, economice, financiare, de intrajutorare reciproca, mass-media, crucea rosie si asa mai departe.
Ei, aceasta iubire a omului de catre om si a omului catre om, este explicata prin cuvantul Apostolului Pavel care spune clar: "Paganii fac din fire cele ale legii..." Mai intervine insa un lucru: aproapele meu, ca sa inteleaga forma in care eu il iubesc, trebuie sa inteleaga ce este iubirea.
- Ce este iubirea?
- Iubirea este o taina pe care Dumnezeu a pus-o in sufletul omului, care are la baza ei jertfa. Nu exista jertfa fara iubire si iubire fara jertfa.
- Ne puteti da un exemplu?
- Un parinte al Patericului tot spunea fiecaruia: "Eu, intr-o zi, am sa ajung imparat". Odata, paganii au luat in robie un monah mai batran. Parintele le-a spus: "Lasati-l pe el liber si luati-ma pe mine in schimbul lui, ca eu va sunt mai de folos, si va dau si sapte arginti." Iar in clipa in care i-au taiat capul, batranul s-a aratat in biserica unde preotul slujea Sfanta Liturghie la manastire, si toti l-au vazut cu duhul si au auzit ca el a spus: "Acum sunt cu adevarat imparat, pentru ca mi-am pus viata pentru aproapele". Iata o forma de manifestare a iubirii.
- Cate feluri de iubire exista?
- Un mod de iubire este iubirea sociala sau iubirea agapica, intrajutorarea. Cei sapte diaconi din Faptele Apostolilor au fost hirotoniti ca sa slujeasca la mese, sa se indeletniceasca cu cuvantul, sa le protejeze pe femeile vrednice si care erau neluate in seama la mesele crestine, cand se faceau intrajutorarile. Acolo totul era de obste.
Un alt mod de iubire este iubirea duhovniceasca. Si aici intra iubirea lui Dumnezeu din tot sufletul, din tot cugetul si din toata inima. Cand vorbesc de iubirea aproapelui, ma raportez numai la iubirea dintre oameni. Aceasta iubire trebuie sa aiba la baza principiul dumnezeiesc, principiul uman si principiul sufletesc. Principiul uman: "Daca nu esti om, nu poti sa iubesti". Om nu ca persoana, ci ca traire. Daca nu esti duhovnicesc, n-ai sa poti iubi pentru ca ura este inversul iubirii; iar din punct de vedere dumnezeiesc, niciodata n-ai sa poti vorbi sau trai in iubire daca nu ai fost vreodata implicat in ea.
Despre iubire nu se poate vorbi artificial. Iubirea inseamna lacrimi, suferinta, parere de rau. Iubirea inseamna a te gandi, a te implica, a trai, a colabora, a ajuta, a sprijini, a mangaia, a da sfat, tot ce se face din punct de vedere al binelui. Cand este vorba sa-l aleg pe aproapele meu, problema se imparte si este foarte fina.
Chiar Mantuitorul, la un moment dat, intreaba intr-una din cuvantarile Sale: "Iertam sau facem dreptate?" Cand iubeste Dumnezeu? Cand iarta sau cand face dreptate? In ambele cazuri iubeste. Atata timp cat face dreptate, pedepseste pentru a curma pacatul, tot din iubire, caci, daca nu s-ar curma pacatul, s-ar strica si altii in raport cu forma pacatului, iar in momentul in care Mantuitorul iarta, la fel iubeste.
- Cum se manifesta iubirea?
- Ca si crestini, noi trebuie sa traim iubirea crestina. Conform principiilor scripturistice si patristice, iubirea crestina nu-ti da voie sa urasti absolut pe nimeni. Si Mantuitorul arata clar ca cine poarta ura pe aproapele, mincinos este chiar daca spune ca-L iu beste pe Dumnezeu. Cine poarta ura, pacat de moarte savarseste. In vrajmasul tau sa arunci cu paine si cu sare, ca sa gramadesti pe capul lui carbuni aprinsi. Daca el blesteama, tu sa-l binecuvantezi, daca el uraste, tu sa-l iubesti, ca sa se implineasca legea lui Hristos.
Dar, ca sa se implineasca legea lui Hristos, Ortodoxia are nevoie si de demnitate. Sunt cazuri in care noi, daca iubim, trebuie sa si alegem. Si uite ce frumos spune Mantuitorul prin gura Apostolului Pavel, in epistola catre Tit: "De omul eretic, dupa intaia si a doua mustrare, departeaza-te". Si iarasi spune: "De-ti greseste fratele tau, iarta-l intre el si tine; si de l-ai castigat pe fratele tau, lucru bun ai facut; de-ti greseste fratele tau cearta-l intre el si inca doi-trei; si de l-ai castigat, bun lucru ai facut; de-ti greseste fratele tau, cearta-l intre tine si sobor, iar daca nici de sfatul soborului, adica de Biserica, nu asculta, sa-ti fie tie ca un strain si ca un vames".
Sfantul Ioan Gura de Aur spune in scrierile sale: "Pe eretic cand il auzi vorbind si hulind pe Dumnezeu, sa-l lovesti peste gura, ca ti se sfinteste mana".
- Dar poate ca oamenii din ziua de azi au ajuns la o dragoste mai mare decat zice sfantul si ii iubesc pe eretici, fara sa se gandeasca la mantuirea acestora...
- Da. "S-au amestecat lor, s-au amestecat intre neamuri si au deprins lucrurile lor si mancarea fiind in gura lor, a venit peste dansii mania lui Dumnezeu si i-a pierdut pe ei", spune in Psalmi. Iar invatatura Scripturii si a Sfintilor Parinti spune asa: "Cu omul eretic la masa sa nu stai si buna ziua sa nu-i dai".
- Pana unde merge iubirea de aproapele?
- Avem exemplul cu femeia desfranata, in care Mantuitorul, iubind pe pacatosi, nu vrea sa-i judece si sa-i piarda, ci sa-i mantuiasca. Este o iubire inalta. Spune Sfantul Ioan Evanghelistul: "Adevarata viata vesnica este ca lumea sa Te cunoasca pe Tine, singurul si adevaratul Dumnezeu, si pe Fiul Tau Iisus Hristos pe care L-ai trimis in lume ca sa mantuiasca neamurile". Sau: "Atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat pe unicul Sau Fiu L-a dat la moarte si la ce fel de moarte, moarte pe cruce".
Iata modelul absolut al iubirii nemarginite. Iata modelul absolut al iubirii: Dumnezeu vine in viata noastra si vrea sa ne arate ca, atunci cand este vorba despre aproapele, noi trebuie sa mergem pana la jertfa. Cine greseste una din porunci se face vinovat pentru toate celelalte. Pentru ca, daca iubesti pe aproapele, nu poti sa furi, nu poti sa ravnesti bunul lui cu viclesug, nu poti sa iei in desert numele lui Dumnezeu, nu poti sa nu-ti cinstesti parintii, nu poti sa ucizi, sa curvesti, nu poti sa urasti si asa mai departe.
- Exista iubirea ca act filantropic, ca act de caritate si de milostenie...
- Ei, aici este esenta. Mantuitorul scoate in evidenta iubirea fata de aproapele, filantropia. Biserica trebuie sa fie foarte ferma si categorica: sa nu incurajeze lenea. Nu exista act de caritate pentru trandavi si lenesi, pentru ca atunci Biserica ar inlesni pacatul de moarte al lenii. Nu are voie sa faca nici un act filantropic celor lenesi si nepasatori, nu are voie sa incurajeze hotia. Si de ce spun hotia: pentru ca foarte multi vin in numele lui Iisus Hristos si, fara nerusinare, folosindu-se de cruce sau in numele crucii, sub diferite forme si organizatii, in numele copiilor strazii, copiilor cu SIDA, copiilor din orfelinate, batranilor, incep sa faca acele colecte din care, vezi Doamne, sa le asigure un tratament, o masa, o vorba buna, o cantare.
- Puteti sa detaliati?
- Da. Psihologul sau psihiatrul trebuie sa analizeze foarte bine daca cel care a ajuns la deznadejde, la starea de alterare totala, toti respingandu-l si marginalizandu-l, nu cumva si-a facut-o cu propria mana si cu propria voie. Spre exemplu: un caz concret intalnit in cadrul spovedaniei in manastire. Vine o femeie de 76 de ani si incepe sa zica un fel de rugaciune de hula la icoana Maicii Domnului: "Maica Domnului, daca esti si ma iubesti, cum iti poti bate joc de mine? Ma rog de atata vreme la tine, de atata vreme iti cer sa ma ajuti, ti-am spus ca mi-am pus nadejdea in tine, tu esti singura mea mangaietoare, cum poti sa ma lasi? Nu vezi ca dorm in gara? Nu vezi ca sunt necajita, nu vezi ca n-am din ce trai? Adica tu esti cu adevarat Maica lui Dumnezeu si nu intelegi lucrurile astea? Pentru ce mai stai in cer?" Eu, la un moment dat, spovedind la scaun, am intrebat: "Stai un pic. Cum te iei tu cu Maica Domnului in bete si-i vorbesti asa? Ia vino incoace!"
O i-au si o spovedesc pentru a-i cunoaste fondul sufletesc. Si aflu ca, la 76 de ani ai ei, avea trei ani de cand concubinul o lasase, o imbatase, ii vanduse casa si averea, o dusese la azil si, avand pensia mica si facand pe acolo diferite lucruri interzise, a fost exclusa si data afara. Si a ramas pe drumuri. Si ce-a zis atunci? "Hai s-o fac pe evlavioasa si pe credincioasa, ca s-o gasi cineva care sa ma ia si sa ma ingrijeasca; si o sa traiesc pe spinarea Bisericii."
Ca sa aflu ca, la Biserica, in tinerete nu mersese, ca sa aflu c-a stat nemaritata cu trei barbati, ca sa aflu ca a avut copii pe care i-a dat la casa de copii. Si atunci m-am dus imediat cu mintea la Sfantul Isaac Sirul care a spus: "Osteneala tineretii este odihna batranetii".
Si atunci i-am spus: "Femeie, cum iti permiti tu sa hulesti, cand esti ca o gura de iad. Cum iti permiti sa hulesti cand ai trait o viata in nenorociri, iar acum vii la usa lui Dumnezeu si strigi cat poti ca nu te baga in seama? Unde ti-ai consumat vigoarea tineretii? In care familie de crestini ai crescut copii, ai lucrat pamantul si ai fost la serviciu? Unde iti este cartea de munca? Tu ce-ai ingrijit in tineretea ta, oameni sau caini? Ce-ai avut, copii sau animale?" "Domnule parinte, nu sunteti pus sa ma judecati; eu am venit aici ca o femeie necajita, ca sa ma ajutati cu o strachina de mancare, ca pot sa va fiu mama".
Ea incepuse sa-mi explice mie ca poate sa-mi fie mama, cum imi permit sa-i spun asemenea vorbe? Si atunci am asezat-o frumos pe un scaunel si-am inceput sa-i explic ce grea pedeapsa de la Dumnezeu este sa ajungi sa doresti sa mai pacatuiesti si sa nu mai fii de folos pacatului, pana si pacatul sa se ingretoseze de tine si sa te paraseasca, sa devii al nimanui si apoi, fals ca un fariseu si ca un om slab si ticalos, sa vii sa spui ca Dumnezeu este vinovat ca tu ti-ai facut de cap o viata.
Dar cand te-ai distrat, cand ai dansat, cand ai mancat peste masura, cand ai desfranat, cand ai facut toate faradelegile, atunci nu exista Dumnezeu? Atunci nu te gandeai? Cum spune Iisus Sirah: "Adu-ti aminte de cele de pe urma ale tale si in veac nu vei gresi". Atunci cugetai la moarte? Cum spune Sfantul Vasile cel Mare: "Ti-ai adus aminte ca trebuie sa mai si mori, ti-ai adus aminte ca zilele omului sunt ca iarba campului, asa va inflori, pana va cadea si se va usca?"
Si i-am spus: "Imi pare rau, nu vreau sa te jignesc, o paine sau o punga de faina ti-o dau, un ban de autobuz ti-l dau, dar ca sa ma priveasca unde dormi, de ce n-ai ce-ti trebuie, nu este treaba mea, nu este al meu. Este al lumii care te-a tinut in ea pana la ora aceasta. Mergi si-l cauta pe primar, pe asistentul social, pe presedintele tribunalului, pe avocat si pe procuror; si roaga-i sa te ia in spinare, fiindca ei te-au ocrotit..."
- Exista foarte multe astfel de cazuri.
- Da. Venise una cu un copil in brate si ofta acolo, chiar in fata mea, ca eu s-o vad. "Ce, vrei sa pari mai dramatica? Tot doua paini si bani de autobuz iti dau. Nu ti-am facut eu copilul si nu te-am pus eu sa-l faci. Inainte de a face acest copil trebuia sa te intrebi unde il tii, cu ce-l hranesti, ce va iesi din el, ce iese din tine, unde stai si unde lucrezi."
Avortonii sociali sunt foarte periculosi. Din avortonii sociali ies vagabonzii strazii, homosexualii si pedofilii de maine, ies curvarii si banditii si spargatorii de vitrine si ies hotii pentru care societatea, in loc sa investeasca in dezvoltarea culturala, trebuie sa faca acele centre de reeducare, puscariile, caminele in care sa-i tina pe acesti oameni care nu se pot adapta la normele societatii.
- Cum se implica Biserica in asistenta sociala?
- Biserica a facut niste pasi enormi, pozitivi, tinand cont de vasiliade, de acele opere de binefacere ale Sfantului Vasile cel Mare, sau de viata agapica a primilor crestini, in care totul se impartea din dragoste, ca intr-o viata de obste. S-au facut cantine sociale pentru saraci, bucatarii sociale pentru nevoiasi, s-au facut mici colectari de fonduri cum este cutia milei sau ajutorul social, fondul central misionar, ajutorarea unor familii nevoiase, a unor familii cu copii multi. Dar, mai mult decat orice, Biserica a facut un pas pozitiv in acest domeniu prin infiintarea sectiei de asistenta sociala in Facultatile de Teologie.
- Care este rolul asistentului social in societate?
- Asistentul social trebuie sa indeplineasca trei conditii. Sa fie un bun credincios, sa fie un bun psiholog si sa fie un bun analist. Fiecare parohie sau fiecare protopopiat trebuie sa aiba un asistent social care sa circule din casa in casa si sa constate necesitatea ajutorului bisericesc, prin intermediul Mantuitorului Iisus Hristos, pe principiul milei crestine. Acelor persoane care intrunesc conditiile de a fi ajutorati social de biserica, adica vaduvele, batranii cu fonduri minime financiare, oamenii parasiti, uitati de copii, cu o viata crestina corespunzatoare - buni credinciosi, evlaviosi, rabdatori, care solicita preotul pentru spovedanie, pentru Impartasanie - Biserica le este cu adevarat o mama spirituala.
Mi se pare firesc ca Biserica sa nu-i ajute decat pe cei care cu adevarat merita, pe cei care cu adevarat sunt oamenii Bisericii, si nu pe tot felul de boschetari si betivi, desfranati, tot felul de lepadati de credinta, care, in ultimul moment, constransi de situatia in care se afla - sociala, morala, economica sau financiara - alearga repede la sanul Bisericii, ca Biserica e o mama buna si trebuie sa le treaca pe toate cu vederea. Daca ar face asa, unii oameni ar crede ca se poate trai nemuncind. Apostolul Pavel spune clar: "Cine nu lucreaza nici sa nu manance"; si iarasi in Psaltire spune clar: "Iesi-va omul la lucrul sau si la lucrarea sa pana seara". La fel se zice si in rugaciunea inceperii lucrului. Si iarasi Mantuitorul Iisus Hristos spune clar: "Tatal meu lucreaza si Eu lucrez". Orice om trebuie sa faca ceva.
Daca in cooperativa invalizilor, ologii, orbii, chiorii, blegii, paralizatii si betegii pot sa faca perii, maturi, tesaturi ornamentale, sa faca tot felul de impletituri artistice, de menaj sau de uz casnic, atunci unul care intr-adevar este sanatos si apt de munca poate sa isi ia serviciu si sa o ia pe calea adevarului. Iar cand Biserica constata ca un om vicios are deja un an, doi, de indreptare in viata crestina, atunci merita sa faca si ea un efort si sa-l ajute.
- Care este atitudinea pe care ar trebui sa o aiba crestinii fata de cersetori?
- Miluirea cersetorilor este o alta forma de ajutorare sociala. Stim prea bine din viata Sfantului Patriarh Ioan al Alexandriei ca la el a venit un cersetor de mai multe ori intr-o zi. Sluga l-a intrebat pe patriarh: "Da' de cate ori o sa-i dam astuia, c-a fost de sase sau sapte ori?" Patriarhul i-a raspuns: "Da-i, ca e mai bine asa..." A saptea oara cand a venit cersetorul i-a spus patriarhului: "Lui Hristos I-ai dat". Si in clipa aceea a zburat in chip luminos la cer. Patriarhului i s-a dat numele de "cel milostiv", fiind cel mai milostiv patriarh cunoscut in istoria bisericeasca.
Dar sa ne fie iertata indrazneala, consider un act total necaritabil miluirea fumatorilor, miluirea betivanilor, miluirea desfranatilor si a cersetorilor prefacuti. Eu, personal, ca preot, nu obisnuiesc sa resping cersetorii sau sa-i las cu mana intinsa; dar le dau in raport de cateheza pe care o cunosc. Daca vine un cersetor la o manastire, o femeie, de exemplu, cu trei copii, o intreb: "Stii Tatal nostru?" "Da." "Stii Crezul?" "Da." "Stii Psalmul 50?" "Da." "Stii rugaciunile de dimineata?" "Da." "Postesti miercurea si vinerea?" "Da." Atunci ii dau de pomana o suta de mii. Daca stie numai "Tatal Nostru", "Crezul" si "Ingerasul", ii dau numai 50.000. Daca stie numai "Ingerasul", ii dau 10.000. Pentru ca ea trebuie sa-si faca obligatoriu cateheza crestina, ca sa inteleaga in numele carui Dumnezeu cerseste, ca sa inteleaga in numele carui Dumnezeu i se face milostenia, pentru ca nu exista un dumnezeu al crestinilor evlaviosi, care sunt luati drept monstri de naivitate, sau sunt luati drept naivii care pot fi scotociti in buzunare prin metode si tertipuri inventate pe principiul simfoniei la crimilor, al parodiei vorbelor frumoase si pompoase sau al sentimentalismelor pioase.
Spune Sfantul Tihon de Zadonsk: "Adevaratul miluitor este cel care si zideste cand miluieste". Scriptura spune: "Sa asude milostenia in mana ta", ca nu cumva, facand milostenie, sa starnesti viciile si patimile, lenea, trandavia, nepasarea, amanarea, dezinteresul, lancezeala. Cel ce a cersit nu trebuie sa-si faca din cersetorie completarea lucrurilor proprii din familie. Cersetoria nu face altceva decat sa amelioreze o stare de moment.
Daca un om flamand cerseste o paine, merita sa i-o dai, fiindca s-a saturat, a baut apa si, in numele lui Hristos, l-ai hranit. Dar nu esti obligat sa-i cumperi paine pentru inca o luna sau pentru o saptamana. Dupa un principiu al Scripturii, "cine se multumeste cu putin are parte de mult". Iata un proverb frumos, romanesc, potrivit tuturor cersetorilor: "Furnica nu face musuroi cu lopata, ci cu gura". Daca are rabdare sa astepte picatura cu picatura, si aceea este o osteneala, atunci merita sa ia banut cu banut si sa faca ce crede cu ei.
***
Lumea de astazi are mare nevoie de dragoste. Si, in loc sa faca efortul de a cauta dragostea cea adevarata, oamenii se multumesc sa o inlocuiasca prin tot felul de surogate. Parintele Calistrat ne spune: "Iubirea este o taina pe care Dumnezeu a pus-o in sufletul omului, care are la baza ei jertfa. Nu exista jertfa fara iubire si iubire fara jertfa". O astfel de marturie nu este prea placuta. Pentru ca loveste cu toporul in iubirea surogat, in iubirea pe care ne-o vinde la pret atat de ieftin vrajmasul mantuirii noastre.
Oamenii vorbesc despre iubire, considerand ca, prin aceasta indelunga vorbire, vor alunga singuratatea din ini mile lor. Dar inima nu se satura cu minciuni. Inima are nevoie de dragoste adevarata.
Cuvintele parintelui Calistrat despre dragoste nu fac altceva decat sa ajute inima sa nu primeasca zgura patimasa a vremurilor pe care le traim. Intr-o lume care face din ajutorarea cersetorilor dovada fundamentala a iubirii semenilor, vocea parintelui vine sa marturiseasca altceva...

Psalmul 31
1. Fericiţi cărora s-au iertat fărădelegile şi cărora s-au acoperit păcatele.
2. Fericit bărbatul, căruia nu-i va socoti Domnul păcatul, nici nu este în gura lui vicleşug.
3. Că am tăcut, îmbătrânit-au oasele mele, când strigam toată ziua.
4. Că ziua şi noaptea s-a îngreunat peste mine mâna Ta şi am căzut în suferinţă când ghimpele Tău mă împungea.
5. Păcatul meu l-am cunoscut şi fărădelegea mea n-am ascuns-o, împotriva mea.
6. Zis-am: "Mărturisi-voi fărădelegea mea Domnului"; şi Tu ai iertat nelegiuirea păcatului meu.
7. Pentru aceasta se va ruga către Tine tot cuviosul la vreme potrivită, iar potop de ape multe de el nu se va apropia.
8. Tu eşti scăparea mea din necazul ce mă cuprinde, bucuria mea; izbăveşte-mă de cei ce m-au înconjurat.
9. Înţelepţi-te-voi şi te voi îndrepta pe calea aceasta, pe care vei merge; aţinti-voi spre tine ochii Mei.
10. Nu fi ca un cal şi ca un catâr, la care nu este pricepere; cu zăbală şi cu frâu fălcile lor voi strânge ca să nu se apropie de tine.
11. Multe sunt bătăile păcătosului; iar pe cel ce nădăjduieşte în Domnul, mila îl va înconjura.
12. Veseliţi-vă în Domnul şi vă bucuraţi, drepţilor, şi vă lăudaţi toţi cei drepţi la inimă.
PSALMUL 14
Al lui David.

1. Doamne, cine va locui în locaşul Tău şi cine se va sălăşlui în muntele cel sfânt al Tău?
2. Cel ce umblă fără prihană şi face dreptate, cel ce are adevărul în inima sa,
3. Cel ce n-a viclenit cu limba, nici n-a făcut rău împotriva vecinului său şi ocară n-a rostit împotriva aproapelui său.
4. Defăimat să fie înaintea Lui "el ce vicleneşte, iar pe cei ce se tem de Domnul îi slăveşte; cel ce se jură aproapelui său şi nu se leapădă,
5. Argintul său nu l-a dat cu camătă şi daruri împotriva celor nevinovaţi n-a luat. Cel ce face acestea nu se va clătina în veac.

Psalmul 14


psalm lui David
Doamne, cine va pribegi în sălaşul Tău, sau cine se va sălăşlui în muntele cel sfânt al Tău?
Cel ce umblă fără prihană şi face dreptate,
cel ce grăieşte adevărul în inima sa, care nu a viclenit cu limba lui, şi nu a făcut rău aproapelui său, şi ocară nu a luat împotriva celor de lângă el. Defăimatu-s-a înaintea lui cel ce vicleneşte, iar pe cei ce se tem de Domnul îi slăveşte. Cel ce se jură aproapelui său şi nu se leapădă, argintul său nu l-a dat cu camătă, şi daruri asupra celor nevinovaţi n-a luat.Cel ce face acestea nu se va clătina în veac...

Cuvânt al Înaltpreasfinţitului Augustin, Mitropolit de Florina la Duminica a XXVI – a lui Luca (Luca 12, 16-21; 14, 35)

„În această noapte vor cere sufletul tău de la tine…” (Luca 12, 20)

Vă voi ruga, iubiţii mei, să faceţi răbdare câteva minute pentru a asculta o scurtă predică. Prilej vom lua din Sfânta şi Sfinţita Evanghelie, de la un singur cuvânt, pentru că şi un singur cuvânt din Evanghelie are ce să ne înveţe.

Acest cuvânt este „noapte” (vezi Luca 12, 20), ultima noapte pe care o trăieşte cineva. Are o mare importanţă ultima zi şi ultima noapte a vieţii noastre. Trec, trec zile şi nopţi, dar vine odată o noapte, şi atunci sfârşitul; nu mai găseşti dimineaţa.

Aşadar Evanghelia vorbeşte despre ultima noapte a unui om. A petrecut-o neliniştit, nu l-a mai luat somnul.

Ce este somnul? Dumnezeu ni l-a trimis spre binele nostru. Cea mai potrivită vreme pentru somn este în principal noaptea. Atunci trupul şi sufletul se odihnesc, iar dimineaţa te trezeşti cu puteri noi pentru a munci. Dacă lipseşte somnul, omul nu poate să reziste. Este şi acesta un dar al lui Dumnezeu, un mare dar; şi toţi dorm: copii şi bătrâni, bărbaţi şi femei, împăraţi şi robi, liberi şi întemniţaţi, toţi dorm.

Însă unii nu dorm. Ce au? Insomnie. O, insomnie! Într-o noapte, la orele 3 după miezul nopţii, a sunat insistent telefonul Mitropoliei. Mă trezesc şi răspund. Aud o voce de departe, de la Atena.

– Sunt, zice, o femeie.

– Ce ai de dai telefon la o astfel de oră?

– Nu pot să dorm. Am două zile de când nu am închis un ochi. Merg spre nebunie. Fă o rugăciune la Dumnezeu să-mi dea puţin somn…

Avea cancer şi o durea groaznic. Cât de nemulţumitori suntem noi că nu zicem „mulţumesc” lui Dumnezeu pentru somn!

Şi omul acesta din Evanghelie, care nu putea să doarmă, ce era, bolnav? Trupeşte nu. El avea o altă boală, mult mai rea decât cancerul. Era bolnav sufleteşte. Pătimea de o boală, din pricina căreia s-au vărsat râuri de sânge. Dacă au loc războaie mondiale, pricină aceasta este, dacă ar lipsi aceasta, ar exista pace. Cum se numeşte această boală a omului din Evanghelie? Se numeşte lăcomie. Era lacom, iubitor de argint şi de aceea nu putea să doarmă toată noaptea. Adică? Era foarte bogat, avea multe clădiri. Şi în anul acela a venit peste el o binecuvântare deosebită: a adunat atâtea roade, încât nu încăpeau în magaziile sale. Se întrista. Toată noaptea se foia în pat ca şarpele. Nu-l lua somnul, pentru că încerca să-şi rezolve problema şi-şi spunea: „Ce voi face?…”.

Ce să facă? Dacă ar fi cercetat cuvântul lui Dumnezeu şi şi-ar fi aruncat un ochi în societate, cu uşurinţă şi-ar fi rezolvat problema. Caută noi magazii? Dar există; nu una sau două, mii de magazii. Care sunt? Stomacurile oamenilor. Stomacul ce este? O mică magazie, care se umple şi se goleşte. Şi bogaţii, ca acesta, au stomacul întotdeauna plin; dar stomacul săracilor adesea este gol.

Existau săraci. Putea să le dea din cele ce îi prisoseau. Mulţi ar fi putut să trăiască în felul acesta. El însă se gândea doar la sine. Lozinca lui era: „Toate pentru mine!” (De obicei, astfel gândesc bogaţii; acesta este păcatul lăcomiei, blestemul umanităţii). Aşadar bogatul plănuia să zidească noi magazii pentru bunurile sale. Şi calcula că acestea i-ar fi ajuns să trăiască mulţi ani, mii de ani!

A trăit mii de ani? Nici măcar o noapte n-a trăit. Pentru că nu-şi terminase încă aceste gânduri şi cineva îi bate la uşă. Ce enervant şi infatuat poate să fie la ora asta? O, acest vizitator, care bătea, nu are o oră fixă. Vine oricând. Cine este? Moartea! Se prezintă şi îţi spune: În această clipă te iau; te iau pe aripile mele negre… Aşa a plecat; şi a rămas cu planurile şi cu visele sale.

Şi Hristos ne spune: aşa vor păţi şi toţi cei care gândesc la fel. „Nebune, în această noapte sufletul tău îl vor cere de la tine; şi cele ce ai strâns ale cui vor mai fi?” (Luca 12, 20).

Ce ne învaţă, fraţii mei, această parabolă? Ne spune ce mare rău este lăcomia. Şi toţi, mai mult sau mai puţin avem lăcomie; suntem lacomi, nu ne mulţumim cu puţine. Avem lăcomie, iar lăcomia este un blestem. Lacomul nu se mulţumeşte cu cele puţine pe care le are, vrea să dobândească din ce în ce mai mult. A făcut un milion? Vrea să-l dubleze; cele două să le facă patru, cele patru opt, cele opt şaisprezece, cele şaisprezece treizeci şi două…Onassis să devină, nu se linişteşte. Poate că marea ar putea să spună râurilor: „ajunge de acum, nu mai vreau apele voastre”, dar lacomul nu va spune niciodată „ajunge”. Vrea tot timpul să ia.

A venit la Mitropolie cineva dintr-o familie cu 5-6 fraţi şi plângea.

– Ce ai?

– Mai bine ar fi fost să nu am niciun frate, îmi spune; groaznic de lacom! Cum a reuşit şi a luat toată averea tatălui !? Nu a lăsat nimic. Crede că alţii nu trebuie să trăiască, doar el. Îmi vine să-l omor!…

Şi numai la persoane? Şi în familii, şi în mijlocul popoarelor, şi în lumea întreagă există lăcomie. În această clipă în care vorbim, unele state sunt sărace şi alte state sunt bogate. Cele bogate, cele mari au adunat în magaziile lor milioane de tone de produse: cartofi, portocale, lămâi, mere, pere, lapte…Ce vor face cu ele? Ce vor face cu ele? Pe mine mă întrebaţi? Dacă ar fi crezut în Evanghelie, ar fi trebuit să le împartă acolo unde unii mor de foame. În loc să facă asta, fac gropi şi îngroapă fructele, produsele în mod deosebit, şi varsă în ape preţiosul lapte. Desigur, distrugere veşnică. De aceea este un mare păcat lăcomia.

Şi medicament? Există medicament. Cum ne vom vindeca toţi, fraţii mei, de lăcomie? Medicamentele sunt două: unul se numeşte cumpătare, iar celălalt se numeşte milostenie. Ce înseamnă cumpătare? Sfântul Cosma Etolianul zice: „Stai la masă. Îţi ajung 100 de uncii de pâine? – uncii erau pe atunci – nu mânca mai mult. Dacă mănânci, nu este binecuvântat”. Cele 100 îţi ajung; să nu vrei să mănânci 200, 300. Multa mâncare nu face bine. În anii de demult şi binecuvântaţi, în casele noastre sărace, unde erau 5, 6, 7 copii, trăiau minunat, erau cu toţii roşii în obraji. Lua mama pâinea neagră, nu cea albă, spunea „Tatăl nostru”, o tăia cum taie preotul anafora, şi dădea câte o bucăţică fiecărui copil. Şi acea pâine neagră se transforma în unt şi lapte, şi copiii erau plini de viaţă şi vioi. Acum? Deschid frigiderul şi mănâncă tot ce vor. Părinţii dau naştere doar la doi copii. Tot ce mănâncă astăzi unul, mâncau altădată şapte copii. Şi urmarea? Au apărut bolile de inimă la copii. După cum au spus doctorii de jos, din Atena, acestea provin de la multa mâncare. Mănâncă, mănâncă până explodează. Pentru că părinţii nu se gândesc la altceva decât la ei înşişi şi la copilaşul lor. Aşadar primul medicament este cumpătarea. Şi celălalt este milostenia. Omul să dea celui mai sărac ca el. Ceea ce prisoseşte nu este al nostru, „este al văduvei, al orfanului şi nu risipiţi” (Ah. Parashos, Anagn. IV, p. 100). Spunea cineva că pe lacomul nemilostiv Hristos îl va osândi cu ateii. În 1986, făceam o colectă pentru cei loviţi de cutremur în Kalamata. Şi în timp ce unii dădeau foarte puţin, deodată bate la poartă o femeie săracă şi oarbă din Lehovos.

- Ce vrei? (credeam că vrea milostenie).

– Nu, vlădica, nu vreau milostenie. Am auzit la radio despre colectă; am o mică pensie şi cu aceasta am cumpărat 100 de kilograme de fasole… Am plâns văzând fapta ei. Cu toate cele date de toată Mitropolia s-au adunat 60 de tone de leguminoase, linte, zahăr şi altele. Le-au însoţit preoţii noştri şi când le împărţeau celor loviţi de cutremur, aceştia plângeau şi spuneau: „Din Florina? Bravo! Nu ne aşteptam de atât de departe să-şi amintească cineva de noi”.

Aşadar aceasta ne învaţă Evanghelia de astăzi. Să nu avem lăcomie, ci să fim mulţumiţi cu tot ce avem, să împărţim milostenie împrejurul nostru, să adormim cu somnul celui drept, şi să slăvim şi să lăudăm pe Dumnezeu în vecii vecilor. Amin.

+ Episcopul Augustin

Ttraducere din elină de monahul Leontie

A vorbi despre post si chiar a-i da o definitie pare foarte simplu deoarece postul este cunoscut in toata lumea, in toate traditiile si culturile lumii. Stim, de asemenea, ca se refera la un anumit set de reguli restrictive din punct de vedere, mai ales alimentar.

Iata in ce fel au inteles si au definit postul unii dintre cei mai mari asceti ai crestinismului, de la care ni s-au pastrat fie cuvinte de invatatura, fie simple sfaturi sau cugetari sub forma de sentinte:

"Fratilor, imbuibarea pantecelui este maica desfranarii, iar postul si infranarea este bogatia sufletului; deci aceasta sa ne silim sa o castigam cu smerita intelepciune, pazindu-ne de mandrie, placere si lauda oamenilor care este maica tuturor rautatilor."

"Fiilor, bine este a-l satura pe cel sarac si flamand si asa sa postesti."

"A intrebat avva Iosif pe avva Pimen cum trebuie a posti. I-a zis avva Pimen lui: eu voiesc ca cel ce mananca in fiecare zi, cate putin sa manance, ca sa nu se sature..."

"Acolo e adevarata sarbatoare, acolo unde e mantuirea sufletelor, unde e pace si intelegere, unde e alungat orice gand lumesc, unde e izgonit strigatul, zgomotul, umbletele bucatarilor, taierile de animale; unde in locul acelora salasluieste linistea, pacea, dragostea, bucuria, bunatatea si alte nenumarate bunatati ... Postul este hrana sufletului; si, dupa cum hrana trupeasca ingrasa trupul, tot asa si postul face mai puternic sufletul, il face mai usor, ii da aripi, il face sa stea la inaltime, sa se gandeasca la cele de sus si sa se ridice mai presus de placerile si dulcetile acestei vieti."

Desi exemplele pot continua, ne oprim la aceste cateva cugetari alese dupa un singur criteriu: in cuvinte putine si simple, autorii lor surprind problema postului in profunzime. Plecand de la acestea, va invit sa incercam foarte pe scurt - sa intelegem care este continutul si sensul postului, in general.

Dupa cum am semnalat deja si dupa acum constatam din spusele sfintilor citati, avem impresia ca postul se refera, mai ales, la mancare sau asa cum intelegem foarte multi dintre noi, numai la mancare. Doresc sa afirm dintru inceput ca postul nu poate fi limitat la mancare, ci are un aspect material si un aspect spiritual, el reprezentand un mijloc si o cale de desavarsire a omului, care este si trupesc, dar si sufletesc. Din punct de vedere material, se refera, intr-adevar la hrana omului si, in general, la "miscarea trupului", iar din punct de vedere spiritual la hrana sufltului si la miscarea sufletului, avand in vedere desavarsirea trupeasca si sufleteasca.

De asemenea, subliniez faptul ca postul nu a intervenit in viata omului dupa caderea in pacat, ci a fost dintre inceput o dimensiune ontologica a omului si, in consecinta, nu trebuie raportat la caderea omului, ci la desavarsirea lui. Ce inseamna acestea? Ca omul a fost creat de Dumnezeu trup si suflet intr-o stare de desavarsire relativa, cu posibilitatea de a ajunge la desavarsirea absoluta, dupa har, prin lucrare, prin efort personal. Desavarsirea la care era chemat omul, subliniata de Scriptura prin sintagma "dupa asemenarea cu Dumnezeu" (Facerea 1, 26) viza atat trupul cat si sufletul, care erau in armonie, lucrand impreuna, neantagonist. Asadar, daca partea spirituala a omului era prin fire inclinata spre comuniunea cu Dumnezeu, fiind rationala, partea trupeasca, materiala a omului colabora cu acesta prin intermediul simturilor carem prin supunere de bunavoie fata de voia dumnezeiasca si prin renuntare, prin jertfa, urmau sa fie eliberate si ele (simturile) de greutatea materiei si spiritualizate, conducandu-l pe om la comuniunea cu Dumnezeu. Comuniunea cu Dumnezeu putea fi deci realizata atat in plan material, cat si in plan spiritual.

Datorita faptului ca desavarsirea tinea de libertatea omului si de efortul lui personal, Dumnezeu l-a supus unui test, unei incercari, in fata careia sa-si poata exercita libertatea: l-a asezat in rai, spunandu-i: "Iata, va dau toata iarba, ce face samanta, de pe toata fata pamantului si tot pomul, ce are rod cu samanta intr-insul. Acestea vor fi hrana voastra" (Facerea 1,29) si "Din toti pomii din rai poti sa mananci . Iar din pomul cinostintei binelui si raului sa nu mananci, caci, in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit!" (Facerea 2,16-17). Asa cum era creat , in starea edenica, omul apare ca o persoana flamanda si insetata, iar raiul, universul, ca o masa bogata, din care urma sa se infrupte in anumite conditii, stabilite de Creator si pe care el le putea respecta sau nu, fiind liber deplin. Deci, viata era data de Dumnezeu, iar hrana este oermisa si mentinerii acesteia (vietii), insa nu e datatoare de viata. Omul trebuia sa fie contient si convins de aceasta si prin renuntare sa transofrme foamea si setea materiala intr-o foame si sete spirituala - dupa Dumnezeu, urmad a trai in Imparatia lui Dumnezeu ca ingerii din ceruri, unde nu se mananca, nu se bea. Insa, omul s-a inselat gandind ca prin mancare poate sa ajunga asemenea lui Dumnezeu - "in ziua in care veti manca din el (pomul cunostintei binelui si raului) vi se vor deschide ochii si veti fi ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul" (Facerea 3,5) si nu prin ascultare si renuntare de bunvoie. Cu alte cuvinte, omul nu l-a mai vazut pe Dumnezeu ca singurul izvor al vietii, inlocuindu-l cu ceva din ordinea creatului, cu mancarea. Aceasta logica inoculata de diavol va fi dezmintita de Dumnezeu, Care i-a hranit pe iudei in chip minunat in pustie: "Te-a smerit si te-a pedepsit cu foamea si te-a hranit cu mana ... ca sa-ti arate ca nu numai cu paine traieste omul, ci cu tot cuvantul ce iese din gura Domnului" (Deuteronomul 8,3) si de Hristos, confruntat cu foamea si cu setea materiala si ispitit de diavol cu aceeasi logica a lui, aratand falsitatea acestuia: "Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu" (Matei 4,4).

Deci, daca in rai postul consta in primirea cu bucurie si cu multumire din cele ingaduite de Dumnezeu, si avea menirea de a-l spiritualiza pe om si de a-l conduce la comuniunea deplina cu Dumnezeu, el va avea acelasi rol si dupa caderea in pacat , cu o singura diferenta: in urma pacatului, omul a dobandit o si mai mare pondere materiala, devenind carnal, inclinat spre placere, spre patima si in consecinta, postul va avea menirea de a converti patimile in acte creatoare, spirituale. Din acest motiv, revenind la ideea initiala si la afirmatiile Sfintilor Parinti citati, postul alimentar este doar prima etapa, dupa care urmeaza cel spiritual si deprinderea virtutiilor. Una din cantarile bisericesti din Postul Mare spune: "De bucate postind, suflete al meu, si de pofte necuratandu-te, in desert te lauzi cu mancarea; ca de nu ti se va face tie pricina de indreptare, ca un mincinos vei fi urat de Dumnezeu si demonilor cei mai rai te vei asemana, care niciodata nu mananca. Deci, cauta sa nu faci netrebnic postul pacatuind; ci nemiscat sa ramai spre poruncile cele fara cale, parandu-ti ca stai inaintea Mantuitorului Celui Ce s-a rastignit si mai ales, ca te rastignesti impreuna cu Cel Ce s-a rastignit pentru tine, strigand catre El: "Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni intru Imparatia Ta".

De aceea, putem concluziona ca postul este renuntarea, de bunavoie, a omului la placeri si primirea cu multumire si cu bucurie a tot ceea ce-i da Dumnezeu in viata, avand ca motivatie dragostea de Dumnezeu Care-l vrea curat si neprihanit./pr. Vasile Gavrila

Postul falsificat.........

Cand vezi ca oamenii sunt preocupati in a gasi cat mai multe retete de post, e semn ca omul nu mai vede din el decat trupul. Uitam ca suntem chemati sa postim nu numai de bucate, ci si de pacate. Exista mai multa preocupare pentru indelunga pregatire a mancarurilor, decat pentru stergerea din inima a cuvintelor si faptelor care ne-au tulburat.

Nu e nimic rau in a-i impartasi aproapelui o reteta de post, dupa cum nu este rau sa mananci. Insa, atunci cand la finalul postului ramai doar cu o reteta de post, denota ca avem un suflet mort in aceasta viata.

Postul nu are menirea de a face din noi bucatari, ci de a ne curati de patimi. Nu mi-a fost dat sa aud ca in cadrul unei predici sa se rosteasca o reteta de post. Sigur, nici nu-mi doresc, caci nu stau de vorba cu Dumnezeu ca sa fiu inspirat in a gasi cel mai potrivit mod de a aseza o leguma langa alta. Stau de vorba cu El, ca sa ajung la asemanarea cu El. Iar daca patima a fost definita ca un atasament "irational” fata de trup, postul are rolul de a elibera trupul de sclavia patimilor.

Sa retinem: trupul prospera doar in masura in care sufletul slabeste si sufletul prospera in masura in care trupul slabeste. Postul restaureaza aici si acum starea in care se afla Adam inainte de caderea in pacat: era vegetarian si nu era rob nevoilor trupului.

A nu manca mult, dar a ravni mancaruri rafinate, e semn ca firea omului e imbolnavita. In acest caz, Avva Dorotei marturiseste: "Cand un asemenea gurmand mananca ceva ce-i place, e pana intr-atat de stapanit de placerea sa, incat o tine mult timp in gura, o plimba incoace si incolo si n-o inghite decat cu greu, din pricina placerii pe care o incearca."

Dar nu doar prin restrangerea cantitativa a hranei si prin abtinerea de la anumite categorii de alimente se obtine tamaduirea firii omenesti. Caci nu este nici un castig sa stim ca unii au postit saptamani intregi, dar au refuzat sa-si imbratiseze si sa le vorbeasca semenilor cu care s-au certat.

Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca nu trebuie sa savarsim postul cu mainile goale: "Cand cineva iti va zice: "Eu am tinut tot postul”, raspunde-i: "Eu aveam un dusman si m-am impacat cu el, obisnuiam sa barfesc si m-am oprit.”


Adrian Cocosila/crestinortodox.ro

nitel curaj....... ca sa invingem ispitele......

Biserici din Bucuresti cu Sfinte Moaste
Sf. Dimitrie Basarabov, ocrotitorul Bucureştiului (prăznuit pe 27 octombrie; moaştele Sfântului se află în Catedrala Patriarhiei, Dealul Patriarhiei – Pţa. Unirii)

Sfinţii Constantin şi Elena (prăznuiţi pe 21 mai; părticele din moaştele Sfinţilor se află într-o raclă de la Catedrala Patriarhiei, Dealul Patriarhiei – Pţa. Unirii)

Sfinţii: Calinic de la Cernica (prăznuit pe 11 aprilie) şi Gheorghe de la Cernica (prăznuit pe 3 decembrie) – moaştele Sfântului Calinic se află în Biserica Mănăstirii Cernica, Com. Cernica, alături de o raclă cu părţi din moaştele Sf. Gheorghe de la Cernica)

Sf. Mc. Mina (prăznuit pe 11 noiembrie; părţi din moaştele Sfântului se află în Biserica “Sf. Mina – Vergu”, aflată la cca. 300 m. de Magazinul Unirea, pe partea stg. a Căii Călăraşilor, Str. C.F. Robescu, Nr. 18 A)
Sf. Stelian, ocrotitorul copiilor (prăznuit pe 26 noiembrie) şi Sfinţii: Haralambie (prăznuit pe 10 februarie), Elefterie (prăznuit pe 15 decembrie), Onufrie (prăznuit pe 27 noiembrie) şi Pantelimon (prăznuit pe 27 iulie) – racla cu părticele din moaştele Sfinţilor se află în Biserica “Sf. Stelian-Lucaci” (Str. Logofăt Udrişte, lângă Poliţia Rutieră)

Sf. Ciprian (prăznuit pe 2 octombrie, protector împotriva farmecelor; mâna Sfântului se află în Biserica “Zlătari”, vizavi de Magazinul Victoria, CEC-ul Mare, Cal. Victoriei, Nr. 12)

Sfinţii: Haralambie (prăznuit pe 10 februarie), Antipa (prăznuit pe 11 aprilie), Pantelimon (prăznuit pe 27 iulie) şi Nicanor (prăznuit pe 7 august) – caseta cu părticele din moaştele lor se află în Biserica “Sf. Dumitru – Poştă”, din spatele Muzeului de Istorie a României

Sf. Nicolae (prăznuit pe 6 decembrie; mâna Sfântului se află în Biserica “Sf. Gheorghe Nou”, din Piaţa Sf. Gheorghe, Bd. Brătianu 27 – Km 0; alături de mormântul ce conţine doar capul Sf. Mc. Constantin Brâncoveanu, care este prăznuit pe 16 august şi de un veşmânt de moaşte al Cuv. Parascheva, prăznuită pe 14 octombrie)

Sf. Grigorie al Armeniei (prăznuit pe 30 septembrie; părticele din moaştele Sfântului sunt îngropate sub lespedea altarului Bisericii “Sf. Gheorghe Vechi”, din spatele Magazinului Cocor, Cal. Moşilor, Nr. 36)

Sf. Grigorie de Nissa (prăznuit pe 10 ianuarie; capul Sfântului se află în Biserica “Domniţa Bălaşa”, de lângă Tribunalul Municipiului Bucureşti)

Sf. Haralambie (prăznuit pe 10 februarie; un deget al Sfântului se află în Biserica “Sf. Arhangheli”, din Str. Oţetari – a 2-a str. la dr. de la Policlinica Batiştei)

Sfinţii: Nicolae (prăznuit pe 6 decembrie), Pantelimon (prăznuit pe 27 iulie), Gheorghe (prăznuit pe 23 aprilie) şi Ioan cel Nou de la Suceava (prăznuit pe 2 iunie) – racla cu părticele din moaştele lor se află în Biserica Mănăstirii “Plumbuita”, Str. Plumbuita, Nr. 58, aflată la 3 staţii de la Bucur Obor, pe Şos. Colentina – Lacul Plumbuita)

Sfinţii: Mc. Acachie (prăznuit pe 7 mai), Mc. Neofit (prăznuit pe 21 ianuarie), Mc. Paraschevi (prăznuită pe 26 iulie) şi 40 de Mucenici de la Sevasta (prăznuiţi pe 9 martie) – racla cu părticele din moaştele lor se află în Biserica Mănăstirii “Sf. Antim Ivireanul”, de la Benzinăria “11 Iunie”, pe Str. Antim, Nr. 29, lângă Palatul Parlamentului

Sf. Spiridon (prăznuit pe 12 decembrie; părticele din moaştele Sfântului se află în Biserica “Sf. Spiridon” a Mitropoliei de Bucureşti, de la Pţa. Unirii, pe Bd. “D. Cantemir”, Cal. Şerban Vodă, Nr. 29)

Sfinţii: Cuv. Parascheva (prăznuită pe 14 octombrie), Nicolae (prăznuit pe 6 decembrie), Teodora de la Sihla (prăznuită pe 7 august), Teodor Tiron (prăznuit pe 17 februarie) şi Haralambie (prăznuit pe 10 februarie) – caseta cu părticele din moaştele lor, alături de o a doua raclă cu părticele din moaştele Sfinţilor: Andrei (prăznuit pe 30 noiembrie), Nifon (prăznuit pe 11 august), 40 Mucenici (prăznuiţi pe 9 martie), Spiridon (prăznuit pe 12 decembrie), Mercurie (prăznuit pe 25 noiembrie), Ştefan (prăznuit pe 27 decembrie), Sava (prăznuit pe 5 decembrie), Eustaţie (prăznuit pe 20 septembrie), Auxenţiu (prăznuit pe 13 decembrie), Xenia Petrovna (prăznuită pe 24 ianuarie şi 11 septembrie), Mc. din Sinai şi Rait (prăznuiţi pe 14 ianuarie), Sf. Necunoscut de la Măn. Neamţ (prăznuit în a 2-a duminică de la Pogorârea Sf. Duh), Trifon (prăznuit pe 1 februarie), Anastasie (prăznuit pe 5 decembrie), Mc. Panaghiotis (prăznuit pe 24 iunie ?), Dionisie Zakintos (prăznuit pe 17 decembrie), Teofil cel Nebun ptr. Hristos (prăznuit pe 28 octombrie), Dimitrie Izvorâtorul de Mir (prăznuit pe 26 octombrie), 14000 Prunci Mucenici ucişi de Irod (prăznuiţi pe 29 decembrie), Stelian (prăznuit pe 26 noiembrie), Ciprian şi Iustina (prăznuiţi pe 2 octombrie), Ioan Iacob Hozevitul de la Neamţ (prăznuit pe 5 august), 7 Tineri din Efes (prăznuiţi pe 4 august şi pe 22 octombrie), Ioan Botezătorul (prăznuit pe 7 ianuarie, 24 iunie şi 29 august), Teodor Stratilat (prăznuit pe 8 februarie), Clement al Romei (prăznuit pe 24 noiembrie), Ignatie Zagorski, Haralambie (prăznuit pe 10 februarie) şi Mc. Sevastiana (prăznuită pe 24 octombrie), de casete separate cu părticele din moaştele Sfinţilor: Mc. Revocatus (prăznuit pe 1 februarie) şi Mc. Pomponius (prăznuit pe 1 februarie), Constantin şi Elena (prăznuiţi pe 21 mai), Ana (prăznuită pe 9 septembrie), Cuv. Parascheva (prăznuită pe 14 octombrie, există şi un veşmânt de moaşte), Mc. Prov, Tarah şi Andronic (prăznuiţi pe 12 octombrie), Mc. Neofit (prăznuit pe 21 ianuarie) şi de o casetă cu părticele din moaştele Sf. Trei Ierarhi (prăznuiţi pe 30 ianuarie), măsura Sfântului şi un epitrahil ce a acoperit moaştele Sf. Ioan Rusul (prăznuit pe 27 mai), de o icoană relicvar a Sfintei Ecaterina (prăznuită pe 25 noiembrie), de o altă casetă cu părticele din moaştele unor Sfinti din Rusia: Teodor de Sanaksar (prăznuit pe 23 octombrie), Avram al Rostovului (prăznuit pe 29 octombrie), Alexandru de Sanaksar, Teodor cel Sfintit de Sanaksar (Ushakov) (prăznuit pe 2/15 octombrie), Antonie de Vologdav, Ignatie Briancianinov (prăznuit pe 30 aprilie), Iona de Kiev (prăznuit pe 31 martie), Daniel de Pereslav (prăznuit pe 7/20 aprilie), Corneliu de Pereslav (prăznuit pe 22 iulie/4 august), Andrei Cneazul de Smolensk, Teofil cel nebun dupa Hristos (prăznuit pe 28 octombrie/10 noiembrie), Dimitrie al Rostovului (prăznuit pe 28 octombrie), Siluan Atonitul (prăznuit pe 24 septembrie) si Serafim de Sarov (2 ianuarie şi 19 iulie), de o icoană relicvar cu o bucăţică din stânca Golgotei, de o părticică din Sf. Cruce pe care a fost răstignit Hristos (sărbătorile Sf. Cruci: Duminica a 3-a din Postul Mare, 7 mai, 1 august, 11 septembrie şi 14 septembrie), de o părticică dintr-un Veşmânt al Mântuitorului (mantia lui Hristos) ş.a., precum şi de o masă / baldachin sub al cărei cristal se află părticele din Brâul Maicii Domnului (din veşmântul Sf. Fecioare, adusă de la Mân. Vatoped / Mt. Athos: sărbătorit pe 2 iulie, 31 august şi 1 octombrie) şi din piatra Mormântului Maicii Domnului din Ţara Sfântă (Adormirea Maicii Domnului: 15 august) şi un veşmânt preoţesc sfinţit pe piatra Mormântului Maicii Domnului din Ţara Sfântă (Adormirea Maicii Domnului: 15 august) se află în Mânăstirea “Sf. Nicolae – Mihai Vodă”, de lângă Metrou Izvor, Springtime Izvor, Str. Sapienţei, Nr. 4

Sfinţii: Teofil cel Nebun ptr. Hristos / de la Kiev (prăznuit pe 28 octombrie), Iona de Kiev (prăznuit pe 31 martie), Andrei (prăznuit pe 30 noiembrie), Ioan Iacob Hozevitul de la Neamţ (prăznuit pe 5 august), Cuv. Nicolae Planas (prăznuit pe 2 martie), Nicolae (prăznuit pe 6 decembrie), Antipa de la Calapodeşti (prăznuit pe 10 ianuarie), Siluan Athonitul (prăznuit pe 24 septembrie), Mc. Ucişi în Sinai şi Rait (prăznuiţi pe 14 ianuarie), Vasile cel Mare (prăznuit pe 1 şi 30 ianuarie), Arsenie Athonitul, Mc. Daniel, Cuv. Paisie de la Sihăstria Putnei (sec. XVIII), Cuv. Natan de la Sihăstria Putnei (sec. XVIII) şi 14000 Prunci Mucenici ucişi de Irod (prăznuiţi pe 29 decembrie) – părticele din moaştele Sfinţilor se află în tot atâtea casete cuprinse într-o raclă mare din Biserica “Sf. Nicolae – Rusă, a Studenţilor”, de la Universitate, Str. Ion Ghica, Nr. 9)

Spin din Cununa lui Iisus (o părticică se află într-o casetă de la Catedrala Catolică “Sf. Iosif”, Str. Gral. Berthelot; se scoate în faţa altarului pe 14 septembrie de ziua “Înălţării Sf. Cruci”, la sfârşitul slujbei de la ora 10:30 sau după cea a „Căii Sf. Cruci” de la ora 18:00 )

Sf. Cruce pe care a fost răstignit Hristos (o părticică se află într-un crucifix de la Catedrala Catolică “Sf. Iosif”, Str. Gral. Berthelot; se scoate în faţa altarului pe 14 septembrie de ziua “Înălţării Sf. Cruci”, la sfârşitul tuturor slujbelor zilei)

Sf. Silvestru (prăznuit pe 2 ianuarie; părticică din moaştele Sfântului se află în Biserica “Sf. Silvestru”, Str. Sf. Silvestru, zona Pţa. Gemeni)

Sf. Pantelimon (prăznuit pe 27 iulie; părticică din moaştele Sfântului se află în Biserica “Adormirea Maicii Domnului – Precupeţii Noi”, Str. Gral. Broşteanu, Nr. 12, vizavi de ASE – intrarea din Cal. Dorobanţi)

Sfinţii: Trifon (prăznuit pe 1 februarie), Haralambie (prăznuit pe 10 februarie), Teodor Tiron (prăznuit pe 17 februarie), Gheorghe (prăznuit pe 23 aprilie), Mc. Paraschevi (prăznuită pe 26 iulie), Elefterie (prăznuit pe 15 decembrie), 2 Sf. Necunoscuţi (prăznuiţi în Duminica a II-a după Pogorârea Sf. Duh), Sf. Ioan Botezătorul (prăznuit pe 7 ianuarie, 24 iunie, 29 august) – racla cu părticele din moaştele Sfinţilor, precum şi o părticică din Sf. Cruce pe care a fost răstignit Hristos (sărbătorile Sf. Cruci: Duminica a 3-a din Postul Mare, 7 mai, 1 august, 11 septembrie şi 14 septembrie) se află în Biserica “Sf. Vasile”, din Calea Victoriei, Nr. 198 (vizavi de Muzeul Enescu)

Sfinţii: Pantelimon (prăznuit pe 27 iulie) şi Antonie de la Iezeru-Vâlcea (prăznuit pe 23 noiembrie) – cele 2 răcliţe cu părticele din moaştele Sfinţilor se află în Biserica “Sf. Antonie cel Mare” (Aleea Valea Boteni, din Str. Romancierilor, Dr. Taberei, pe traseul 137, 268, 90, 91, 93 etc)

Sfântul Ioan Iacob Hozevitul de la Neamţ (prăznuit pe 5 august) – raclă cu părticele din moaştele Sfântului şi cu părticele de veşmânt ce a acoperit moaştele sale se află în Biserica Boteanu (Str. Boteanu, Nr. 8, vizavi de Scala), alături de părticele din moaştele unor Sfinţi Mucenici de la Măn. “Sf. Teodosie cel Mare” din Pustia Iordanului, piatră de pe Golgota, ceară din pecetea Sf. Mormânt (sâmbăta Mare), ceară şi mir de la Biserica din Lida / Israel, de la mormântul Sf. Gheorghe (prăznuit pe 23 aprilie)

Sf. Ap. Simon Zelotul, mirele din Cana Galileii (prăznuit pe 10 mai şi 30 iunie, protector al căsătoriei) – părticele din mâna Sfântului se află într-o casetă din Biserica “Sf. Împăraţi – Podeanu” (Str. Dorna, Nr. 70, Piaţa Chibrit, vizavi de Cinema Excelsior, capătul lui 300, Metrou “1 Mai”), alături de o a 2-a casetă, cuprinzând o părticică din Sf. Cruce pe care a fost răstignit Hristos (sărbătorile Sf. Cruci: Duminica a 3-a din Postul Mare, 7 mai, 1 august, 11 septembrie şi 14 septembrie)

Sfinţii: Cuv. Parascheva (prăznuită pe 14 octombrie, părticică din moaştele Sfintei şi dintr-un veşmânt al său) se află într-o raclă din Biserica “Sf. Nicolae şi Sf. Parascheva – Sf. Vineri Nouă” (pe Bd. “N. Titulescu”, Nr. 151, de lângă staţia de metrou “Gara Basarab”), alături de o a doua raclă cu părticele din moaştele Sfinţilor: Nicolae (prăznuit pe 6 decembrie), Haralambie (prăznuit pe 10 februarie), Mc. Ucişi în Sinai şi Rait (prăznuiţi pe 14 ianuarie) şi Grigorie de Nazianz (prăznuit pe 25 şi 30 ianuarie)

Sfinţii Mc.: Eustaţie Plachida, Teopisti, Agapie şi Teopist (prăznuiţi pe 20 septembrie; părticele din moaştele Sfinţilor se află în Biserica “Iancu Vechi”, intersecţia Str. Mătăsari cu Bd. Pache Protopopescu, în apropierea sediului ProTV)

Sfinţii: Andrei (prăznuit pe 30 noiembrie), Pantelimon (prăznuit pe 27 iulie), Vasile cel Mare (prăznuit pe 1 şi 30 ianuarie), Teodor Stratilat (prăznuit pe 8 februarie), Ignatie Teoforul (prăznuit pe 20 decembrie), Haralambie (prăznuit pe 10 februarie), Ap. Petru (prăznuit pe 29 iunie) ş.a., precum şi o părticică din Sf. Cruce pe care a fost răstignit Hristos (sărbătorile Sf. Cruci: Duminica a 3-a din Postul Mare, 7 mai, 1 august, 11 septembrie şi 14 septembrie) se află în Biserica Stavropoleos, zona Centrul Vechi, Carul cu Bere)

Sfinţii: Mc. Ucişi în Pustiul Hozevei (sec. VII), Dreptul Ghedeon, Alexandru (prăznuit pe 30 august), Modest (prăznuit pe 18 decembrie), Trifon (prăznuit pe 1 februarie) şi Stelian (prăznuit pe 26 noiembrie) – părticele din moaştele Sfinţilor se află într-o casetă din Biserica “Icoanei”, din Str. Icoanei, alături de o raclă cu: pământ din Grădina Ghetsimani, apă din Iordan, frunze din copacul lui Zaheu, lumânări aprinse la candela Sf. Mormânt, pământ de pe Golgota, pământ de pe Mt. Sinai şi o pietricică din Mormântul Maicii Domnului; tot aici aflându-se şi o a 3-a casetă ce conţine o Icoană cu Pasul Mântuitorului (atinsă la locul Înălţării Mântuitorului din Ţara Sfântă – Muntele Eleonului, caseta conţinând un veşmânt preoţesc din biserica de acolo) şi un fragment de veşmânt al Sf. Patapie din Grecia (prăznuit pe 8 decembrie), precum şi o a 4-a casetă ce conţine o părticele din moaştele Sfinţilor: Ioan Botezătorul (prăznuit pe 7 ianuarie, 24 iunie şi 29 august), 40 Mucenici (prăznuiţi pe 9 martie) şi o părticică dintr-un veşmânt al Sf. Ioan Iacob Hozevitul de la Neamţ (prăznuit pe 5 august)

Sf. Andrei (prăznuit pe 30 noiembrie) – o părticică din moaştele Sfântului se află în Biserica “Sf. Andrei” (Şos. Chitilei, Nr. 138)

Sfinţii: 40 Mucenici (prăznuiţi pe 9 martie), Cuv. Parascheva (prăznuită pe 14 octombrie), Ştefan (prăznuit pe 27 decembrie) şi Ioan cel Nou de la Suceava (prăznuit pe 2 iunie) – racla cu părticele din moaştele lor se află în Biserica “Dichiu” (Str. Icoanei, Nr. 72)

Sf. Mercurie (prăznuit pe 25 noiembrie) – parte din capul Sfântului se află în Biserica “Sf. Mc. Mercurie”, Str. Constantin Brâncuşi, Nr.11 (colţul Parcului Titan – IOR dinspre Bd. N. Grigorescu)

Sfinţii: Andrei (prăznuit pe 30 noiembrie), Gheorghe (prăznuit pe 23 aprilie), Dionisie al Mediolanului şi Ambrozie (prăznuit pe 7 decembrie) – părticele din moaştele Sfinţilor se află la Mănăstirea „Duminica Sfinţilor români” (Şos. Olteniţei, Nr. 255, lângă comuna Popeşti-Leordeni)

Sfânta Ecaterina (prăznuită pe 25 noiembrie; o icoană relicvar a Sfintei se află la Capela Leagănului de Copii „Sf. Ecaterina”, Bd. Mareşal Averescu Nr. 17, lângă Arcul de Triumf)

Sf. Valentin (prăznuit pe 30 iulie; o părticică din moaştele Sfântului se află la Biserica „Delea Nouă – Calist Arhiereul”, pe Calea Călăraşilor la intersecţia cu Str. Matei Basarab şi cu Str. Agricultori)

Sfinţii: Ioan Gură de Aur (prăznuit pe 30 ianuarie şi 13 noiembrie), 40 de Mucenici (prăznuiţi pe 9 martie), Haralambie (prăznuit pe 10 februarie), Ignatie Teoforul (prăznuit pe 20 decembrie), Elefterie (prăznuit pe 15 decembrie), Gherasim de la Iordan (prăznuit pe 4 martie), Mc. Candid (prăznuit pe 21 ianuarie), Mc. Ucişi în Sinai şi Rait (prăznuiţi pe 14 ianuarie), Mc. Prov, Tarah şi Andronic (prăznuiţi pe 12 octombrie), Sf. Ambrozie (prăznuit pe 7 decembrie), Alexie (prăznuit pe 17 martie), Cuv. Părinţi ucişi în Mânăstirea Sf. Sava (prăznuiţi pe 20 martie), Sf. Siluan Athonitul (prăznuit pe 24 septembrie), Antonie de la Iezeru-Vâlcea (prăznuit pe 23 noiembrie), Ioan Iacob Hozevitul de la Neamţ (prăznuit pe 5 august), Policarp (prăznuit pe 23 februarie) ş.a. – părticele din moaştele Sfinţilor, alături de veşminte ce au acoperit moaşte ale Sfinţilor: Parascheva (prăznuită pe 14 octombrie), Ioan Iacob Hozevitul de la Neamţ (prăznuit pe 5 august), Nectarie de Eghina (prăznuit pe 9 noiembrie) ş.a. şi de o părticică din Stejarul din Manvri se află la Schitul Darvari (Str. Schitul Darvari, Nr. 3, lângă Grădina Icoanei)

Sfinţii: Pantelimon (prăznuit pe 27 iulie), 40 de Mucenici de la Sevasta (prăznuiţi pe 9 martie), Onufrie cel Mare (prăznuit pe 12 iunie) – părticele din moaştele Sfinţilor, alături de veşminte preoţeşti atinse de moaştele Sfinţilor: Grigorie Decapolitul (prăznuit pe 20 noiembrie), Parascheva (prăznuită pe 14 octombrie), Ioan cel Nou de la Suceava (prăznuit pe 2 iunie) şi de Brâul Maicii Domnului (sărbătorit pe 2 iulie, 31 august şi 1 octombrie) şi de o pietricică din peştera Sf. Teodora de la Sihla (prăznuită pe 7 august) se află într-o casetă din Biserica “Sf. Alexie” (Cal. Şerban Vodă, Nr. 123)

Sfinţii: Nectarie (prăznuit pe 9 noiembrie), Policarp (prăznuit pe 23 februarie), Ioan Botezătorul (prăznuit pe 7 ianuarie, 24 iunie şi 29 august) ş.a. – părticele din moaştele Sfinţilor se află în casete separate la Mânăstirea Radu Vodă a Seminarului Teologic (zona Pţa. Unirii, Dâmboviţa, Str. Radu Vodă, Nr. 24 A)

Sfinţii: Spiridon (prăznuit pe 12 decembrie) şi Haralambie (prăznuit pe 10 februarie) – părticele din moaştele Sfinţilor se află într-o casetă din Biserica “Sf. Treime – Delea Veche” (Str. Delea Veche, Nr. 39, în apropiere de Staţia Metrou “Piaţa Muncii”)

Sf. Grigorie de Nazianz (prăznuit pe 25 şi 30 ianuarie) – o părticică din moaştele Sfântului se află în Biserica “Sf. Nicolae” (din lemn, str. Jean Steriadi, Nr. 19 A, de lângă Secţia 13 Poliţie, metrou “N. Grigorescu”)

Sf. Pantelimon (prăznuit pe 27 iulie) – părticică din moaştele Sfântului se află în Biserica “Sf.
Pantelimon” (în altar), Str. Iancu Căpitan, Nr. 24 (intersecţia Moşilor cu Eminescu, lângă Foişor)

Sfinţii: Haralambie (prăznuit pe 10 februarie), Gheorghe (prăznuit pe 23 aprilie), Ioan Gură de Aur (prăznuit pe 30 ianuarie şi 13 noiembrie), Procopie (prăznuit pe 8 iulie) ş.a. – părticele din moaştele Sfinţilor se află în Biserica Paraclisului Patriarhiei (Dealul Patriarhiei), alături de o părticică din Sf. Cruce pe care a fost răstignit Hristos (sărbătorile Sf. Cruci: Duminica a 3-a din Postul Mare, 7 mai, 1 august, 11 septembrie şi 14 septembrie)

Sf. Ambrozie (prăznuit pe 7 decembrie; părticele din moaştele Sfântului se află într-o casetă din Biserica “Sf. Ambrozie – Apărătorii Patriei II”, Str. Lunca Bârzeşti, Nr.1, zona Curtea de Apel – Şos. Olteniţei)

Sf. Haralambie (prăznuit pe 10 februarie; părticică din moaştele Sfântului se află în Capela Ortodoxă „Sf. Mina” din incinta Institutului de Medicină Legală Bucureşti)

Sf. Antipa de la Calapodeşti (prăznuit pe 10 ianuarie; părticică din moaştele Sfântului se află în icoana sa relicvar de la Mânăstirea Christiana, Şos. Pipera, Nr. 49, în apropiere de intersecţia cu Cal. Floreasca)

Sf. Spiridon (prăznuit pe 12 decembrie; părticică din moaştele Sfântului şi papucul Sfântului se află în Biserica “Sf. Spiridon Vechi-Operetă”, Splaiul Unirii, Nr. 1)

(Mulaj din ghips după) Urma Pasului Mântuitorului de la locul Înălţării din Ţara Sfântă – Muntele Eleonului – se află în Biserica „Sf. Ilie – Gorgani”, Str. Silfidelor, Nr. 5 (vizavi de Cişmigiu)

Sf. Haralambie (prăznuit pe 10 februarie; părticele din moaştele Sfântului se află în Biserica „Sf. Treime – Manu Cavafu”, Bd. Gh. Şincai, Nr. 4, vizavi de Liceul Şincai, în diagonală peste intersecţie)

Sfinţii Mc. Epictet şi Astion (prăznuiţi pe 8 iulie; părticele din moaştele Sfinţilor se află în Biserica „Eroii Revoluţiei”, Cal. Şerban Vodă, Nr. 235, vizavi de staţia de metrou)

Sfinţii: Teodor Stratilat (prăznuit pe 8 februarie), Ioan Iacob Hozevitul de la Neamţ (prăznuit pe 5 august) – părticele din moaştele Sfinţilor se află într-o raclă din Biserica „Sf. Vineri – Drumul Taberei” (str. Braşov, Nr. 21 C), alături de veşminte de moaşte ale Sf. Cuv. Parascheva (prăznuită pe 14 octombrie) şi ale Sf. Ioan Iacob Hozevitul de la Neamţ (prăznuit pe 5 august)

Sf. Ioan Gură de Aur (prăznuit pe 30 ianuarie şi 13 noiembrie; părticele din moaştele Sfântului se află într-o raclă din Biserica „Sf. Ecaterina” a Facultăţii de Teologie din Str. Sf. Ecaterina)

Veşminte de moaşte ale Sfinţilor: Cuv. Parascheva (prăznuită pe 14 octombrie) şi Dimitrie Basarabov (prăznuit pe 27 octombrie) se află în Biserica „Sf. Parascheva – Doamna Oltea” (Str. Doamna Oltea, Nr. 36)

Sf. Ecaterina (prăznuită pe 25 noiembrie; o părticică din moaştele Sfintei se află într-o raclă din Biserica “Sf. Trei Ierarhi – Colţei” (Universitate, Bd. Brătianu, Nr. 1)

Sfinţii: Andrei (prăznuit pe 30 noiembrie), Atanasie cel Mare (prăznuit pe 18 ianuarie), Nicolae (prăznuit pe 6 decembrie), Nicodim Aghioritul (prăznuit pe 14 iulie), Eftimie Aghioritul, Mc. din Sinai şi Rait (prăznuiţi pe 14 ianuarie), Constantin (prăznuit pe 21 mai), Grigorie Palama (prăznuit pe 14 noiembrie), Sfinţi Mc. de la Măn. “Sf. Teodosie cel Mare” din Pustia Iordanului, Sava (prăznuit pe 5 decembrie), Pantelimon (prăznuit pe 27 iulie), Modest (prăznuit pe 18 decembrie), Sfinţi din Pustiul Hozeva, Mardarie (prăznuit pe 13 decembrie), Eustaţie (prăznuit pe 20 septembrie), Onufrie Aghioritul, Leonţiu Aghioritul, Ioan Cucuzel (prăznuit pe 1 octombrie), Cosma Protopsaltul, Olga (prăznuită pe 11 iulie) – părticele din moaştele Sfinţilor, alături de Lacrimi culese de pe Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Letca, părticele de pe Brâul Maicii Domnului (din veşmântul Sf. Fecioare, adusă de la Mân. Vatoped / Mt. Athos: sărbătorit pe 2 iulie, 31 august şi 1 octombrie), pământ de la Sf. Mormânt şi pământ şi piatră de la Nazaret se află într-o raclă din Biserica „Adormirea Maicii Domnului-Sapienţei” (Str. Sapienţei, Nr. 9)

Sf. Ioan Rusul (prăznuit pe 27 mai; părticele din moaştele Sfântului se află în 2 casete de la Biserica „Acoperământul Maicii Domnului şi Sf. Ioan Rusul – Polizu”, din incinta Spitalului Polizu, str. Gheorghe Polizu, Nr. 38-52)

Cuv. Parascheva (prăznuită pe 14 octombrie) – veşmânt de moaşte la Biserica “Sf. Vasile cel Mare şi Sf. Cuvioasa Parascheva – Răzoare” (Drumul Sării, Nr.11 la intrarea in cartierul Drumul Taberei, in intersectia formată de Str. Sebastian cu Drumul Sării)

Sf. Mc. Emilian de la Durostorum (prăznuit pe 18 iulie) – părticică din moaştele Sfântului se află într-o raclă din Biserica “Naşterea Maicii Domnului / Sf. Mc. Emilian şi Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” (Drumul Taberei, in vecinătatea Parcului Sergiu Celibidache )

Sf. Grigorie Decapolitul (prăznuit pe 20 noiembrie) – părticică din moaştele Sfântului se află într-o răcliţă din Biserica „Adormirea Maicii Domnului / Sf. Nicolae / Sf. Cuv. Parascheva şi Sf. Grigorie Decapolitul – Hagiu” (str. Traian, Nr. 142 )

Sf. Ecaterina (prăznuită pe 25 noiembrie; o părticică din moaştele Sfintei se află într-o raclă din Biserica “Sf. Ap. Petru si Pavel + Sf. Mc. Ecaterina – Belvedere” (cartier Regie, str. Cărvunarilor, Nr. 2 / pe strada cu maternitatea Giuleşti, in spatele mag. Bricostore-Orhideea, Metrou Grozăveşti sau Crângaşi)

Raclă cu părticele din moaşte de Sfinţi – se află la Biserica „Sf. Nicolae – Negustori” (str. Teodor Ştefănescu, Nr. 5)

Sf. Teodosie cel Mare (prăznuit pe 11 ianuarie) – părticică din moaştele Sfântului se află în Biserica „Sf. Teodosie – Spitalul de Bolnavi Cronici şi Geriatrie Sf. Luca” (Şos. Berceni Nr. 12, lângă Spitalul Nr. 9/Alx. Obregia)