Sufletul cu adevarat rational vazând fericirea celor rai si bunatatea celor nevrednici nu se sminteste, dorindu-si fericirea lor în viata aceasta, cum fac oamenii nesocotiti. El cunoaste lamurit nestatornicia lucrurilor, ascunsurile vietii cu vremelnicia ei si judecata care nu poate fi mituita. Un suflet ca acela crede ca Dumnezeu nu-l va trece cu vederea nici despre partea hranei trebuitoare. (Antonie cel Mare)7

Antonie cel Mare

ˇ         Oamenii se socotesc rationali însa pe nedrept, caci nu sunt rationali. Unii au învatat cuvintele si cartile vechilor întelepti. Dar rationali sunt numai aceia care au sufletul rational, pot sa deosebeasca ce este binele si ce este raul, se feresc de cele rele si vatamatoare sufletului si toata grija o au spre cele bune si folositoare sufletului; iar acestea le savârsesc cu multa multumire catre Dumnezeu. Numai acestia trebuie sa se numeasca rationali.(Antonie cel Mare)7

ˇ         Omul cu adevarat rational are o singura grija: sa asculte de Dumnezeul tuturor si sa-L placa; si numai la aceasta îsi deprinde sufletul sau: cum sa-i placa lui Dumnezeu, multumindu-i pentru o asa de mare purtare de grija si pentru cârmuirea tuturor, orice soarta ar avea el în viata. Pentru ca este nepotrivit sa multumim pentru sanatatea trupului, doctorilor, care ne dau leacuri amare si neplacute, iar lui Dumnezeu sa nu-I multumim pentru cele ce ni se întâmpla cum trebuie, spre folosul nostru si dupa purtarea Lui de grija. Caci în cunostinta si credinta cea catre Dumnezeu sta mântuirea si desavârsirea sufletului. (Antonie cel Mare)7

ˇ         Cel ce poate îmblânzi pe cei neînvatati, ca sa iubeasca învatatura si îndreptarea, facator de om trebuie sa se numeasca. Asemenea si aceia care îndreapta pe cei desfrânati catre petrecerea virtuoasa si placuta lui Dumnezeu, ca unii ce schimba alcatuirea oamenilor. Caci blândetea si înfrânarea este fericire si nadejde buna pentru sufletul oamenilor. (Antonie cel Mare)7

ˇ         Om se numeste sau cel rational, sau cel ce îngaduie sa fie îndreptat. Cel ce nu poate fi îndreptat este neom, caci aceasta se afla la neoameni. Iar de unii ca acestia trebuie sa fugim, caci celor ce traiesc laolalta cu pacatul nu li se îngaduie sa se afle niciodata printre cei nemuritori. (Antonie cel Mare)7

ˇ         Dupa cum corabierii cârmuiesc corabia cu grija, ca sa n-o izbeasca de vreo stânca vazuta sau nevazuta, asa si cei ce se silesc spre viata duhovniceasca trebuie sa cerceteze cu frica ce trebuie sa faca si ce sa nu faca. De asemenea sa creada ca legile lui Dumnezeu le sunt de folos, taind de la suflet toate gândurile pacatoase. (Antonie cel Mare)10

ˇ         Dupa cum cârmacii si cei ce tin frânele cu sârguinta si cu luare aminte ajung la tinta, tot asa cei ce se silesc spre viata cea dreapta si virtuoasa, trebuie sa calatoreasca cu sârguinta si cu grija, precum se cuvine si dupa cum e voia lui Dumnezeu. Cel ce vrea si cugeta ca se poate aceasta, crezând îsi face loc în nemurire. (Antonie cel Mare)10

ˇ         Iata semnele dupa care se cunoaste un suflet rational si virtuos: privirea, mersul, glasul, râsul, ocupatiile si întâlnirile cu oamenii. Caci toate acestea se îndrepta spre tot mai multa cuviinta. Mintea lor cea iubitoare de Dumnezeu li se face strajer treaz si închide intrarea patimilor si a rusinoaselor aduceri aminte. (Antonie cel Mare) 27

ˇ         Celui nu stie sa deosebeasca binele de rau nu-i este îngaduit a judeca pe cei buni sau pe cei rai. Caci bun este omul care cunoaste pe Dumnezeu, dar el nu este, nu stie nimic si nu va sti vreodata. Caci calea cunostintei lui Dumnezeu este bunatatea. (Antonie cel Mare)11

ˇ         Omul bun si iubitor de Dumnezeu nu mustra pe oameni pentru rele când sunt de fata; iar în dos nu-i bârfeste. Dar nici celor ce încearca sa-i graiasca de rau nu le îngaduie. (Antonie cel Mare)11

ˇ         În cuvântari orice asprime sa lipseasca. Pentru ca sfiala si neprihanirea stiu sa înfrumuseteze pe oamenii cu judecata mai mult decât pe fecioare, caci mintea iubitoare de Dumnezeu este o lumina care învaluie sufletul, cum învaluie soarele trupul. (Antonie cel Mare)3

ˇ         Nestatornicii si nepriceputii sa nu ispiteasca pe cei întelepti. Iar cel întelept este barbatul ce place lui Dumnezeu, care vorbeste putine si pe cele de trebuinta si placute lui Dumnezeu. (Antonie cel Mare)47

ˇ         Cel ce urmareste vietuirea virtuoasa si placuta lui Dumnezeu grijeste de virtutile sufletului, caci acestea sunt bogatia si hrana sa vesnica. De cele vremelnice se împartaseste numai pe cât se poate, dupa cum da si voieste Dumnezeu, folosindu-se cu multumire si bucurie de ele oricât de smerite ar fi. Mâncarea scumpa hraneste numai trupul; cunostinta lui Dumnezeu însa, înfrânarea, bunatatea, facerea de bine, buna cinstire si blândetea, acestea îndumnezeiesc sufletul. (Antonie cel Mare)7

ˇ         Cei ce socotesc nefericire pierderea banilor, a copiilor, a slugilor, sau a oricarui alt lucru, sa stie întâi ca trebuie sa se multumeasca cu cele date de Dumnezeu; iar când trebuie sa le dea înapoi, sa fie gata a face aceasta cu recunostinta, întru nimic scârbindu-se pentru lipsirea de ele, mai bine zis pentru înapoierea lor. Caci dupa ce s-au folosit de cele ce nu erau ale lor, le-au dat iarasi înapoi. (Antonie cel Mare)27 41

ˇ         Nu se cuvine ca cei mai slabuti cu firea sa deznadajduiasca si sa paraseasca vietuirea virtuoasa si placuta lui Dumnezeu si sa o dispretuiasca ca una ce nu ar putea fi ajunsa nici înteleasa de ei. Caci unii chiar de nu vor putea ajunge la culmea virtutii si mântuirii, prin sârguinta si dorinta, totusi se fac mai buni sau în nici un caz mai rai. Iar acest folos al sufletului nu este mic. (Antonie cel Mare)9

ˇ         Când afli pe unul gâlcevindu-se si luptându-se împotriva adevarului si a lucrului vadit, pune capat gâlcevii, parasind pe unul ca acela, fiindca si-a împietrit cu totul mintea. Caci precum apa cea rea strica vinul, cu vrajba strica pe cei virtuosi cu viata si cu socotinta. (Antonie cel Mare)47

ˇ         Daca întrebuintam orice sârguinta si iscusinta ca sa scapam de moartea trupeasca, cu atât mai vârtos suntem datori sa ne straduim ca sa scapam de moartea sufleteasca, pentru ca cel ce voieste sa se mântuiasca nici o piedica nu are, fara numai negrija si lenea. (Antonie cel Mare)38

ˇ         Moartea, de o va avea omul în minte, nemurire este; iar neavând-o în minte, moarte îi este. Dar nu de moarte trebuie sa ne temem, ci de pierderea sufletului, care este necunostinta de Dumnezeu. Aceasta este primejdioasa sufletului. (Antonie cel Mare)24

ˇ         Cei ce cunosc pe Dumnezeu sunt plini de toata bunavointa si, dorind cele ceresti, dispretuiesc cele pamântesti. Unii ca acestia nu plac la multi, dar nici lor nu le plac multe de aceea sunt nu numai urâti, ci si luati în râs de multi smintiti. Ei însa rabda toate în saracie, stiind ca cele ce par multora rele pentru ei sunt bune. Caci cel ce întelege cele ceresti crede lui Dumnezeu, stiind ca toate sunt fapturile voi Lui. Cel ce însa nu le întelege nu crede niciodata ca lumea este zidirea lui Dumnezeu si ca a fost facuta pentru mântuirea omului. (Antonie cel Mare)43

ˇ         Cei ce nu sunt multumiti cu cele ce le au la îndemna pentru trai, ci poftesc la mai mult, se fac robi patimilor, care apoi tulbura sufletul si îi insufla gânduri si închipuiri ca cele ce le au sunt rele. Si dupa cum hainele mai mari mai mari decât masura împiedica la miscare pe cei ce se lupta, asa si dorinta avutiei peste masura împiedica sufletele sa lupte sau sa se mântuiasca. (Antonie cel Mare)41

ˇ         Starea în care se afla cineva fara sa vrea îi este si paza si osânda. Deci îndestuleaza-te cu cât ai, ca nu cumva purtându-te cu nemultumire, sa te pedepsesti singur fara sa simti. Iar calea spre aceasta este una singura: dispretuirea celor pamântesti. (Antonie cel Mare)41

ˇ         Nu cele ce se fac dupa fire sunt pacate, ci cele rele dupa alegerea cu voia. Nu e pacat a mânca, ci a mânca nemultumind, fara cuviinta si fara înfrânare. Caci esti dator sa tii trupul în viata, însa fara nici un gând rau. Nu e pacat a privi curat, ci a privi cu pizma, cu mândrie. Nu e pacat neînfrânarea limbii la multumire si rugaciune, dar e pacat la vorbire de rau. E pacat sa nu lucreze mâinile milostenie, ci ucideri si rapiri. Si asa fiecare din madularele noastre pacatuieste, când din sloboda alegere lucreaza cele rele în loc de cele bune, împotriva voii lui Dumnezeu. (Antonie cel Mare)27

ˇ         Cei ce cunosc binele, dar nu vad ce le este de folos, îsi orbesc sufletul; iar puterea de a deosebi li s-a împietrit. De aceea nu trebuie sa ne îndreptam mintea spre acestia, ca nu cumva sa cadem si noi, în chip silnic, în acelasi lucruri, fara bagare de seama, ca niste orbi. (Antonie cel Mare)10

ˇ         Nu trebuie sa ne mâniem pe cei ce pacatuiesc, chiar de-ar fi facut crime vrednice de osânda. Ci pentru dreptatea însasi, pe cei ce gresesc sa-i întoarcem si sa-i certam daca se nimereste, fie prin ei însisi, fie prin altii. Dar sa ne mâniem sau sa ne înfuriem nu se cade, pentru ca mânia lucreaza dusa de patima si nu de dreptate si de judecata. De aceea nu primi sa te sfatuiasca nici oamenii prea milosi, caci pentru binele însusi si pentru dreptate trebuie sa certi pe cei rai, însa nu pentru patima mâniei. (Antonie cel Mare)3

ˇ         Nu se cuvine ca sufletul rational si luptator sa se sperie si sa se înfricoseze îndata de patimile care vin asupra lui, ca nu cumva sa fie batjocorit de draci, ca fricos. Caci tulburat de nalucirile lumesti sufletul îsi iese din limanul sau. Sa stim ca virtutile noastre sufletesti ni se fac înaintemergatoare ale bunurilor vesnice, iar pacatele de bunavoie pricini ale muncilor. (Antonie cel Mare)8

ˇ         Dintre cei ce se afla într-o ospatarie, unii închiriaza paturi; altii neputând avea pat si dormind pe jos, sforaie nu mai putin decât cei ce dorm în pat. Si asteptând masura noptii, dimineata toti se duc, lasând paturile ospatariei si luând numai lucrurile lor. Asemenea este si cu toti cei ce vin în viata: si cei ce au trait cu putine si cei ce au vietuit în slava si bogatie, ies din viata ca dintr-o ospatarie, neluând nimic din desfatarea si bogatia vietii, fara numai faptele lor, bune sau rele, savârsite de ei în viata lor. (Antonie cel Mare)24

ˇ         A scapa de moarte este cu neputinta. Cunoscând aceasta, oamenii întelepti si deprinsi în virtute si în cuget iubitori de Dumnezeu primesc moartea fara suspine, fara frica si fara plâns, aducându-si aminte de neînlaturarea ei si de izbavirea din relele vietii. (Antonie cel Mare)24

ˇ         Nu trebuie sa urâm pe cei ce au uitat de vietuirea cea buna si placuta lui Dumnezeu si care nu recunosc dogmele drepte si iubite de Dumnezeu. Ci mai vârtos sa ne fie mila de ei, ca fiind slabi în puterea de a deosebi lucrurile si orbi cu inima si cu întelegerea. Caci primind raul ca bine, se pierd din pricina nestiintei, si nu cunosc pe Dumnezeu, sarmanii si nechibzuitii de ei. (Antonie cel Mare)11

ˇ         Nu spune multimii cuvinte despre evlavie si buna vietuire. Nu pentru pizma zic, dar socotesc ca vei fi luat în râs de cei smintiti. Caci cel asemenea se bucura de cele asemenea. Iar astfel de cuvinte putini auzitori gasesc. Mai bine este dar a nu grai, decât ceea ce voieste Dumnezeu pentru mântuirea oamenilor. (Antonie cel Mare)47

ˇ         Sufletul este în trup, iar în suflet este mintea si în minte cuvântul. Prin ele Dumnezeu fiind înteles si preamarit face sufletul nemuritor, dându-i nestricaciunea si fericirea vesnica. Caci Dumnezeu le-a daruit tuturor fapturilor existenta numai pentru bunatatea Sa. (Antonie cel Mare)7

ˇ         Numai daca am fost încercati de suparari, simtim placerile si bucuria. Caci nu bea cu placere cel ce n-a însetat si nu manânca cu placere cel ce n-a flamânzit; de asemenea nu doarme cu placere cel ce n-a privegheat îndelung si nu simte bucuria cel ce mai întâi nu s-a întristat. Tot asa nu ne vom bucura de bunurile vesnice, daca nu le vom dispretui pe cele vremelnice. (Antonie cel Mare)27

ˇ         Cuvântul este sluga mintii. Caci ce voieste mintea, aceea tâlcuieste cuvântul. (Antonie cel Mare)47

ˇ         Mintea vede toate, chiar si cele din Ceruri. Si nimic nu o întuneca fara numai pacatul. Prin urmare celui curat nimic nu-i este neînteles, iar cuvântului sau nimic nu-i este cu neputinta de exprimat. (Antonie cel Mare)7

ˇ         Prin trup omul este muritor. Dar prin minte si cuvânt nemuritor. Tacând întelegi si dupa ce ai înteles graiesti. Caci în tacere naste mintea cuvântul. Si rostind cuvânt de multumita lui Dumnezeu, îti lucrezi mântuirea. (Antonie cel Mare)47

ˇ         Cel ce vorbeste fara socoteala nu are minte, caci graieste fara sa înteleaga nimic. Cerceteaza dar ce-ti este de folos sa faci pentru mântuirea sufletului. (Antonie cel Mare)47

ˇ         Cuvântul care are înteles si este folositor sufletului este dar al lui Dumnezeu. Iar vorba cea desarta, care cauta sa masoare cerul si pamântul, marimea soarelui si departarea stelelor, este o nascocire a omului care se osteneste în desert. Caci cautând cele ce nu folosesc nimic, osteneste în zadar, ca si cum ar vrea sa scoata apa cu ciurul. Deoarece este cu neputinta oamenilor a afla acestea. (Antonie cel Mare)7

ˇ         Precum trupul, dupa ce s-a desavârsit în pântece trebuie sa se nasca, asa si sufletul dupa ce si-a plinit în trup masura hotarâta lui de Dumnezeu, trebuie sa iasa din trup. (Antonie cel Mare)24

ˇ         Necunostinta lui Dumnezeu este o nesimtire si nebunie a sufletului, caci raul se naste din nestiinta, iar binele, care mântuieste sufletul, din cunostinta lui Dumnezeu. Prin urmare daca te vei sârgui sa nu faci voile tale, petrecând cu trezvie si cunoscând pe Dumnezeu, mintea ta va fi cu grija la virtuti. Daca însa te vei sili sa faci voile tale pentru placere, ametit de necunostinta lui Dumnezeu, te vei pierde ca dobitoacele, necugetând la relele ce ti se vor întâmpla dupa moarte. (Antonie cel Mare)7

ˇ         Ochiul priveste cele vazute, iar mintea întelege cele nevazute caci mintea care iubeste pe Dumnezeu este faclie care lumineaza sufletul. Cel ce are minte iubitoare de Dumnezeu si-a luminat inima sa si vede pe Dumnezeu prin mintea sa. (Antonie cel Mare)7

ˇ         Cel care are minte se stie pe sine ca este om stricacios iar cel ce se stie pe sine pe toate le stie ca sunt fapturile lui Dumnezeu si s-au facut pentru mântuirea omului. Caci sta în puterea omului sa înteleaga toate si sa creada drept. Iar un asemenea barbat cunoaste sigur ca cei ce nu pun pret pe cele lumesti au osteneala foarte putina, iar dupa moarte dobândesc de la Dumnezeu odihna vesnica. (Antonie cel Mare)7

ˇ         Precum trupul fara suflet este mort, asa si sufletul fara puterea mintii este nelucrator si nu poate mosteni pe Dumnezeu. (Antonie cel Mare)7

ˇ         Sufletul se afla în lume fiind nascut. Mintea este mai presus de lume fiind nenascuta. Sufletul care întelege lumea si vrea sa se mântuiasca în fiecare ceas are o lege pe care nu o calca. El cugeta întru sine ca acum e vreme lunga si de cercetare si nu asteapta sa o faca aceasta judecatorul. El stie ca-si poate pierde mântuirea primind cea mai mica placere urâta. (Antonie cel Mare)7

ˇ         Cei ce sunt siliti de niscai trebuinte sau împrejurari sa treaca înot râuri foarte mari, de vor fi treji la minte, scapa de primejdie chiar de-ar fi valuri potrivnice; si de se scufunda putin, prinzându-se de ceva de la tarm, scapa. Dar cei ce vor fi beti, chiar daca de zeci de mii de ori vor lupta sa ajunga la tinta, nu vor putea, ci biruiti de vin se vor scufunda în valuri si îsi vor afla moartea. Tot asa si sufletul, cazând în învolburarea valurilor vietii, de nu se va trezi din pacatul materiei ca sa se cunoasca pe sine ca e dumnezeiesc si nemuritor si ca numai pentru scurta vreme a fost legat cu trupul cel muritor si plin de patimi, va fi atras de placerile trupesti spre pierzare; si dispretuindu-se pe sine si îmbatându-se de nestiinta, se va pierde si se va afla în afara de cei mântuiti. Caci trupul ne trage adeseori ca un râu spre placerile necuvenite. (Antonie cel Mare)27

ˇ         Sufletul cu adevarat rational vazând fericirea celor rai si bunatatea celor nevrednici nu se sminteste, dorindu-si fericirea lor în viata aceasta, cum fac oamenii nesocotiti. El cunoaste lamurit nestatornicia lucrurilor, ascunsurile vietii cu vremelnicia ei si judecata care nu poate fi mituita. Un suflet ca acela crede ca Dumnezeu nu-l va trece cu vederea nici despre partea hranei trebuitoare. (Antonie cel Mare)7

ˇ          Cei ce si-au înnoroiat vesmântul, întineaza si haina celor ce se apropie de ei. Asa si cei rai cu voia si nedrepti la purtare, petrecând cu cei simpli si vorbind cele ce nu se cuvin, le întineaza sufletul prin auz. (Antonie cel Mare)27

ˇ         Pofta din amintire este radacina patimilor, care sunt rudeniile întunericului. Iar sufletul zabovind în amintirea poftei nu se cunoaste pe sine ca este insuflarea lui Dumnezeu. Si asa este dus spre pacat, nesocotind relele de dupa moarte, lipsitul de minte. (Antonie cel Mare)28

ˇ         Numai omul este în stare sa primeasca pe Dumnezeu, caci numai acestui animal îi vorbeste Dumnezeu noaptea prin visuri, iar ziua prin minte. Si prin toate prevesteste oamenilor vrednici de el bunatatile viitoare. (Antonie cel Mare)43

ˇ         Omului credincios si celui ce vrea sa înteleaga pe Dumnezeu nimic nu-i este anevoie. Iar daca vrei sa-L si vezi, priveste podoaba si pronia tuturor celor ce au fost facute si a celor ce se fac cu cuvântul Lui. Si toate sunt pentru om. (Antonie cel Mare)7

ˇ         Fa bine celui ce te nedreptateste si-ti vei face prieten pe Dumnezeu. Nu grai de rau pe vrajmasul tau catre nimeni. Deprinde-te cu dragostea, cu neprihanirea, cu rabdarea, cu înfrânarea si cu cele asemenea. Caci aceasta este cunostinta de Dumnezeu: sa-i urmezi Lui cu smerita cugetare si printr-unele ca acestea. Iar lucrarea aceasta nu este a celor de rând, ci a sufletului care are minte. (Antonie cel Mare)43

ˇ         Când te întorci cu multumire spre asternutul tau, aducându-ti aminte de binefacerile si de marea purtare de grija a lui Dumnezeu si umplându-te de întelegerea cea buna, te vei veseli si mai mult, iar somnul trupului tau se va face trezvie a sufletului si închiderea ochilor tai, vedere adevarata a lui Dumnezeu. Atunci tacerea ta, umplându-se de bunurile primite, va da din tot sufletul si puterea o adânc simtita slava Dumnezeului a toate. Caci de va lipsi pacatul din om, o singura multumire cumpaneste mai mult decât toata jertfa cea de mare pret înaintea lui Dumnezeu. (Antonie cel Mare)43