,,Cel ce mă urmează nu umblă în întuneric,, zice Domnul. Sunt chiar cuvintele lui Hristos, îndemnându-ne să trăim întru totul după pildele vieţii lui, dacă dorim cu adevărat să propăşim întru lumină, dezrobiţi de orice orbire a inimii. Iată de ce prima noastră străduinţă se cuvine să fie aceea de a chibzui şi cugeta adânc la viaţa lui Hristos.

Se întâmplă ades că mulţi dintre cei care ascultă în chip obişnuit cuvântul Evangheliei nu îi simt decât prea puţin chemarea, căci le lipseşte duhul...Cel ce vrea cu adevărat să înţeleagă şi să guste cuvintele lui Hristos, va trebui, tocmai de aceea, să-şi rânduiască cu sârguinţă întreaga viaţă după pildele vieţii Domnului. Cu adevărat, aceasta-i înţelepciunea cea mai mare: trecând cu dispreţ peste arătările lumii de faţă, să poţi cu bărbăţie păşi spre Impărăţia cerurilor.
           Deşertăciune , prin urmare, e să cauţi avuţiile trecătoare, după cum zadarnic este să-ţi pui în ele nădejdea. Deşertăciune, de asemeni, să jinduieşti după onoruri sau să râvneşti să fii ridicat la scaunele înalte. Deşertăciune, să te laşi târât de dorinţele trupului, poftind acele lucruri de pe urma cărora, la sfârşit, omul nu culege decât osândă. Deşertăciune e să tânjeşti să ai parte de o viaţă cât mai lungă, în loc să te îngrijeşti ca viaţa dată ţie să fie cât mai bună. Deşertăciune, să fii cu ochii numai la viaţa de faţă şi de cea viitoare, cu nesăbuinţă, să nu-ţi pese. Deşertăciune, să-ţi lipeşti inima de ceea ce trece cu repeziciune, în loc de a grăbi pasul spre acel loc unde desfătările nu au sfârşit, ci rămân ca o bucurie veşnică. Dorinţa de a cunoaşte e firească la tot omul; dar la ce-ar folosi ştiinţa de carte fără frica lui Dumnezeu? Fără îndoială, mai câştigat e ţăranul slujind lui Dumnezeu cu smerenie, decât filosoful semeţ care, lăsându-şi propriul suflet în paragină, se încumetă să iscodească mersul stelelor. Omul care se cunoaşte pe sine însuşi temeinic ştie bine să se umilească: pe el n-au cum să-l încânte laudele oamenilor. La ce mi-ar folosi înaintea lui Dumnezeu, care mă va judeca după faptele mele, să am cunoştinţă de toate câte sunt pe lume, dacă inima mea ar fi lipsită de dragoste?  Cu cât vei şti mai mult şi cu cât vei cunoaşte mai bine, cu atât mai aspru vei fi judecat, dacă viaţa pe care o duci nu va fi la înălţime.

Cea mai înaltă şi mai folositoare învăţătură este adevărata cunoaştere şi dispreţuire de sine. Mare înţelepciune şi desăvârşire este să te socoteşti pe tine însuţi bun de nimic, iar pe ceilalţi să-i vezi întotdeauna mai buni şi mai vrednici ca tine. Chiar dacă ai vedea pe altul greşind pe faţă, ori căzând în păcat, nu te grăbi să te socoteşti pe tine însuţi mai bun, deoarece nu poţi şti cât timp ai să poţi fi în stare să ţii tu însuţi calea dreaptă. Slabi suntem cu toţii din fire; însă mai slab şi mai şubred decât tine nu socoţi pe nimeni.