Manastirea de langa orasul meu- SAMURCASESTI

Pe raza comunei Ciorogarla, la nici 20 de km. de Bucuresti, se afla manastirea de maici Samurcasesti, singura din tara care are 3 altare. Lacasul a fost ctitorit de boierii Samurcasi si, la inceputul secolului trecut, reprezenta un ideal popas de reculegere pentru locuitorii Capitalei care obisnuiau sa se plimbe cu trasura pe soseaua ce duce spre Bolintin. Astazi, dupa 200 de ani de la infiintare, acest complex manastiresc continua sa atraga credinciosii, dornici sa se roage intr-un loc curat si linistit, incarcat de istorie, ale carui ziduri marete impun respect vizitatorului. Lacasul are trei hramuri: Sfanta Treime, Adormirea Maicii Domnului si Cuvioasa Parascheva.

Adapost pentru Tudor Vladimirescu

Inca din anul 1808, vornicul Constantin Samurcasi, care avea origini grecesti,  incepe sa zideasca pe mosia sa o biserica sateasca cu hramul Sfantului Nicolae. Vornicul era casatorit cu Zoe Vranceanu, stranepoata lui Constantin Brancoveanu, si detinea averi impresionante in zona. Cand biserica fu gata, boierul dadu o fuga pana-n Grecia, la Sfantul Munte Athos, si aduse de acolo moastele mai multor sfinti si mucenici, printre care: Sf. Mc. Teodor Tiron, Sf. Teodor Stratilat, Sf. Ierarhi Ioan Gura de Aur, Modest si Silvestru, Sf. Ap. Andrei, Sf. Arhidiacon Stefan, Sf. Mc. Ermin, Sf. Mc. Dimitrie. Implicat in viata politica a vremii, vornicul Samurcasi a fost de 6 ori seful Divanului de la Craiova. Prieten bun la inceput cu Tudor Vladimirescu, l-a ajutat adesea pe acesta cu sume de bani si arme pentru revolutie. Nu de putine ori, Tudor cu pandurii lui au poposit la Sfanta Manastire Samurcasi, ca sa discute cu boierul despre afacerile lor secrete. Din cand in cand, un pandur se cocota in bradul ce se inalta in cimitir si scruta departarile. In caz ca erau atacati, dadea imediat semnalul de fuga. Cu timpul, insa, vornicul Samurcasi si-a dat seama ca Tudor ura fanariotii greci si nu i-a mai oferit armele promise pentru revolutie, lucru care l-a suparat foarte tare pe Vladimirescu si prietenia lor s-a racit. Nu trece multa vreme de la aceste intamplari si vornicul Samurcasi trece la cele vesnice, inainte sa lase in seama cuiva intretinerea lacasului, astfel incat de-abia dupa o jumatate de secol clucerul Alexandru pune la dispozitia bisericii vatra si pamantul dimprejur. Zidurile interioare au fost pictate de Gheorghe Tattarescu. La cutremurul din 1940 biserica a fost grav avariata. Au ramas in picioare cativa pereti si catapeteasma, care exista si in zilele noastre. Maicutele erau disperate. Cu lacrimi in ochi priveau daramaturile, rugandu-L pe Bunul Dumnezeu sa faca o minune. Si minunea n-a intarziat. Intre anii 1941-1943, cu ajutorul generalului Teodor Ciurea, prefect de Ilfov in guvernul Antonescu, pe locul fostei biserici se incepe reconstructia celei de astazi, care pastreaza forma initiala, cu 3 altare. Arhitectura este in stil brancovenesc, lacasul fiind placat pe exterior cu caramida aparenta si ceramica.

Salvat de Cuvioasa Parascheva

Ce l-a determinat pe generalul Ciurea sa inceapa aceasta grandioasa constructie? O promisiune facuta cuvioasei Parascheva in timpul Primului Razboi Mondial. Ostasul se afla pe campul de lupta cu tovarasii sai de arme cand au fost atacati din toate partile de inamic. Cadeau bombele ca grindina peste trupurile lor, sfartecandu-le. Toti colegii lui de arme mureau unul cate unul. Disperat, Teodor Ciurea a inceput sa o strige pe Sf. Parascheva: „Ajuta-ma, sfanta mucenita, ca daca scap de aici iti voi ridica o biserica frumoasa!“. Si Sfanta Parascheva l-a ajutat. Nu numai ca a ramas in viata, dar nu a avut o singura zgarietura. Razboiul s-a sfarsit, dar, cum se intampla adeseori in viata, Teodor a uitat de promisiunea facuta sfintei. Au trecut anii, ofiterul s-a casatorit si a fost inaintat in grad, devenind general. Totodata, indeplinea si functia de prefect al judetului Ilfov, in guvernul Antonescu. Era in anul 1941. Abia atunci cand pe birou i-a fost adusa cererea maicutelor de la Samurcasesti, care solicitau refacerea manastirii distruse in timpul cutremurului din 10 noiembrie 1940, generalul Ciurea si-a amintit ca avea de indeplinit dorinta Sfintei Parascheva. N-a mai stat o clipa de ganduri. „In momentul in care am citit memoriul, am simtit un fior de foc ca trece prin mine“, ii marturisea el ulterior unei maicute de la Samurcasesti. „Nu stiu cum am putut sa uit atatia ani ca am ramas in viata datorita Sfintei Parascheva! Mi-a parut rau. Imediat am dat ordin sa se faca rost de bani de la prefectura si, daca n-au fost suficienti, am pus de la mine“. Si, de data asta, generalul s-a tinut de promisiune. Manastirea a fost refacuta, iar unul dintre hramuri a devenit cel al sfintei Parascheva. Cele trei hramuri erau acum: hramul Sfintei Treimi, hramul Adormirii Maicii Domnului si  hramul Sfintei Parascheva. Generalul Ciurea devenea astfel al doilea ctitor al Manastirii Samurcasesti. Intre anii 1951-1953 biserica actuala a fost pictata de Ghita Popescu, in fresca. Patriarhul Iustinian Marina s-a ingrijit indeaproape de intregul ansamblu manastiresc si, timp de 7 ani, intre 1951-1958, a refacut toate chiliile si iconografia exterioara a bisericii, realizata din ceramica.

Adevarata chemare

Manastirea Samurcasesti detine o colectie de arta religioasa si, totodata, un depozit de carte veche din protopopiatele Sectorului Agricol Ilfov si Giurgiului. De asemenea, in muzeu sta la loc de cinste crucea donata manastirii de catre Tudor Vladimirescu. In cimitirul care se afla in curtea sfantului lacas sunt inmormantate cateva personalitati de seama: Alexandru Beldiman, fondatorul ziarului Adevarul, mama eroului Valter Maracineanu, Frosa Sarandi, una dintre primele actrite ale teatrului romanesc, Sofia Heliade, fiica lui Ion Heliade-Radulescu, care s-a calugarit si a fost stareta multi ani aici, etc. Acum, la Samurcasesti stareta este Maica Lucia Bostan. E blanda cu surorile ei intru Domnul, dar stie sa fie si aspra cand e necesar. Ea considera ca femeile nu trebuie sa vina la manastire din cauza deceptiilor sau a necazurilor, ci numai daca au vocatie. Altfel nu rezista. Absolventa de Teologie si stareta din 1996, maicutei ii place foarte mult sa citeasca si sa asculte muzica. Dar cel mai mult o pasioneaza agricultura. Manastirea detine cateva hectare de pamant arabil, pe care calugaritele cultiva cereale, grau, porumb, floarea-soarelui si nutret pentru vite. Maica Lucia abia asteapta sa intre ea insasi cu plugul in brazda si sa simta mirosul de pamant crud. Munca este sfanta si mereu alaturata rugaciunii. „Cel mai bun lucru pentru un calugar este sa munceasca in permanenta si sa impleteasca lucrul cu rugaciunea“, spune stareta, cu o figura luminoasa si zambitoare. Cand calugarul sta degeaba, nu e bine, il impunge ala cu coarne, apar ispitele, cu fapta si cu gandul“.

Maicute albinute

Astazi, manastirea, care cuprinde 55 de vietuitoare, este asemenea unui stup de albine. Maicutele detin un atelier lucrativ de toata frumusetea, dotat cu utilaje moderne: zi de zi, 15 dintre acestea, sub conducerea Maicii Iustina, sefa lor, confectioneaza pe baza de comanda piese de mobilier, usi si glasvanduri. Mai executa vitralii, rame si icoane pictate pe lemn, o minunatie! Impreuna cu Maica Stareta si Maica Iustina vizitam atelierele. Miroase puternic a brad crud, a lac si a diluant. Pretutindeni dai de scaune, mari si mici, inalte sau joase, poti admira mese de toate dimensiunile, dulapuri, dulapioare, cutiute, rafturi, cuiere, chiar si biblioteci. Nu mai stii la care dintre ele sa te opresti si sa alegi, pentru ca, de fiecare data, vezi altceva si altceva! Toate obiectele sunt executate ireprosabil de maicute marunte la stat, firave, dar puternice si cu drag de munca. „Asa mai scoatem si noi un banut pentru manastirea noastra“, zice Maica Iustina. „Nu avem un magazin anume unde sa le expunem sau sa le vindem. Credinciosii sunt aceia care dau vestea prin tara si, din om in om, se duce informatia cum ca la noi se fac obiecte de mobilier“. In timp ce ne explica aceste lucruri, maicutei Iustina ii rad ochii de panseluta albastra, pictati parca. Nu sta locului o clipa, mereu gaseste cate ceva de aratat, invartindu-se ici si colo, ca un titirez, sarind peste scaunele si ferind scandurile ce se ivesc in calea ei. In fiecare zi, cele 15 maicute-albinute robotesc de zor la atelier si sudoarea lor curata, de mirese ale Domnului, picura ca o sarutare pe lemnul padurii, taiat si ordonat de maini sfintite prin munca. Daca ati vedea cu ce dexteritate manuiesc masina electrica de gaurit sau cum bat voiniceste cu ciocanul in vreun cui indaratnic, v-ati minuna, cu siguranta. Si parca scaunul ori masa ori dulapul, inchegate cu drag de fapturile acestea luminoase, prind viata, au suflet, sunt mai frumoase si mai durabile.