Cuvântul “iertare” înseamnă a curăţa ceva, a scuza, a anula o vină sau o
datorie. Atunci când greşim faţă de cineva, ne cerem iertare pentru a
restabili relaţia cu acea persoană. Iertarea nu este obţinută pentru că
cel vinovat ar merita să fie iertat. Nimeni nu merită să fie iertat.
Iertarea este un act al dragostei, îndurării/milei, şi harului. Iertarea
este o decizie de a nu avea nimic împotriva unei alte persoane, în
ciuda a ceea ce ar fi făcut rău pentru tine. Viata in Hristos nu este nici grea, dar nici usoara. Ea impune rigoare,
tenacitate, perseverenta, multa osteneala proprie si un munte de iubire.
Cei care au trait aceasta viata ne spun ca, in principiu, se porneste
pe calea vietii duhovnicesti autentice, nu singur, ci doua persoane,
pentru ca spre final sa ramana doar una singura. Asa ne spune si
Apostolul Pavel: „... nu eu mai traiesc, ci Hristos traieste in mine. Si
viata mea de acum, in trup, o traiesc in credinta in Fiul lui Dumnezeu,
Care m-a iubit si S-a dat pe Sine insusi pentru mine” (Epistola
Apostolului Pavel catre Galateni, 2, 20).
Altfel spus, daca Hristos traieste in mine, nu mai traiesc eu, ci
Hristos traieste in mine. Si astfel, toate le fac cu buna judecata, cu
chibzuinta, cu indelunga rabdare, cu multa pace si dragoste. Pentru ca
„toate le pot intru Hristos, cel care ma intareste”. Daca Hristos
traieste in mine, atunci eu dobandesc har, intelepciune, pricepere,
stiinta si lumina cunostintei dumnezeirii. Ce lucru minunat mai poate fi
decat acesta? Aceasta este cheia de descifrare a tuturor lucrurilor
existentiale. Asadar, sa il lasam pe Domnul Iisus Hristos sa patrunda
inlauntrul nostru si sa salasluiasca in noi.
A muri si a invia in Iisus Hristos, in fiecare zi, inseamna a trai o
viata simpla, cu sfiala fata de cele sfinte, a avea o atitudine
evlavioasa si profund crestina, modestie, cumpatare, marturisitor de
credinta si mai mult prin traire si gandire, cu impacare si multumire de
starea in care se gaseste, si nu in cele din urma inseamna comunicare
si comuniune continua cu Dumnezeu si cu semenii. In acest fel, crestinul
nu se izoleaza, ci din contra se angajeaza plenar in viata de zi cu zi,
toate facandu-le cu placere, cu dragoste. In acest fel, crestinul se
trezeste de dimineata, pleaca la serviciu, petrece ziua intreaga, iar seara isi pune capul pe perna, avand tot timpul mintea ocupata cu Hristos.
Din pacate, este perfect adevarat ca cei mai multi oameni traiesc in
trecut, altii traiesc in viitor si cei mai putini dintre acestia
incearca sa traiasca clipa prezentului. Cand facem referire la
intalnirea omului cu Dumnezeu, omul, din diferite motive tot amana clipa
cunoasterii dumnezeirii pana in ultima clipa a vietii, cand afla ca
este prea tarziu. Asa se face ca atunci cand este copil, amana
intalnirea cu Domnul Iisus Hristos pentru cand va fi mare, la tinerete
spune ca am sa ma pocaiesc
la casatorie, iar cand ajunge la maturitate deplina amana clipa,
spunand ca va lua calea bisericii la pensie si tot asa pana la ultima
suflare.
In acest sens, un parinte rus ne face o marturisire trista, dar
adevarata: „Noi fie privim cu tristete in urma, fie traim in asteptarea
viitorului in care nu se pare ca va incepe adevarata viata. Dar
prezentul – viata noastra adevarata – il petrecem in vise si regrete
fara rost”. Iata de ce este necesar sa murim si sa inviem cu Hristos:
pentru a dobandi Duhul Sfant, desavarsirea duhovniceasca si viata
vesnica.
Asadar, Mantuitorul ramane acelasi azi, maine si intotdeauna izvor de
viata, stanca de reazim, balsam racoritor, in dogoarea suferintelor si
singurul care da rost nu numai vietii de aici, ci si mortii, caci a muri
pentru El, pentru evanghelia Lui sau a invia in Hristos, nu este
paguba, ci un castig.
Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste si binecuvanteaza
pe toti crestinii si daruieste-le acestora sanatate, pace, bucurie,
credinta nadejde, dragoste si inmulteste-le harul, priceperea si
intelepciunea!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu