marți, 27 mai 2014

“Tu fă bine şi aşteaptă răul. Binele ţi-l va răsplăti Dumnezeu. Dacă oamenii, rudele ţi-ar face bine, ţie ce cruce ţi-ar mai rămâne? Deci roagă-te pentru cei ce te blesteamă, fă bine celor ce-ţi fac rău; celui ce-ţi cere nedrept dă-i tot ce-i trebuie lui din lăcomie. Cu alte cuvinte, nu te împotrivi răului când te asupreşte cu nedreptate, ca să nu calci legea iubirii de Dumnezeu şi de oameni, indiferent cum sunt ei. Tu fii cum trebuie. Tu să ai grijă să nu zici rău absolut nimanui, indiferent ce nedreptate ţi-ar face pentru că iertandu-le toate, aşa urmezi lui Iisus, aşa ţii împotriva firii sau mai bine zis mai presus de fire legea lui Dumnezeu – a iubirii. Cu toţi sunt fiii lui Dumnezeu, chiar dacă ei tăgăduiesc asta, iar tu trebuie să ştii că şi ei au un suflet de mântuit.” (Arsenie Boca)          http://www.ioanguradeaur.ro/475/cuvant-la-sfantul-mare-mucenic-gheorghe/



„Nu fi de partea celui care face rău semenului său"


„E o nebunie ca un om cu un mort în casă, să-şi lase mortul său şi să se ducă să plângă mortul aproapelui.”
Un novice îl întreabă avva Moise: „Ce trebuie să facă omul când este ispitit sau când vine asupra lui un gând al duşmanului?”. Bătrânul îi zice: „Trebuie să plângă în faţa bunătăţii lui Dumnezeu ca să-l ajute. Îndată ne găsim liniştea, dacă ne rugăm cu ştiinţă, căci este scris: Domnul m-a ajutat, nu mă tem de ce-o să-mi facă omul”.
Din momentul în care omul îşi ia greşeala asupră-şi, spunând "am greşit", stăpânul se milostiveşte de dânsul. Morala tuturor acestora este să nu ne judecăm aproapele. Când mâna lui Dumnezeu a ucis pe toţi întâi-născuţii din Egipt, n-a rămas nici o casă fără un mort". Fratele îl întreabă: „Ce înseamnă aceasta?". Bătrânul zice: „Înseamnă că dacă suntem atenţi la păcatele noastre, nu mai vedem păcatele aproapelui. E o nebunie ca un om cu un mort în casă, să-şi lase mortul său şi să se ducă să plângă mortul aproapelui. A muri faţă de aproapele tău, înseamnă a-ţi duce păcatele proprii şi a nu avea grija altuia, dacă-i bun sau rău.
Să nu faci rău nimănui şi să nu ai nici un gând rău pentru cineva în inima ta. Nu-l dispreţui pe cel care face rău, nu fi de partea celui care face rău semenului său şi nu te bucura împreună cu el. Nu bârfi pe nimeni, ci spune: «Dumnezeu îi cunoaşte pe toţi». Nu fi alături de cel care bârfeşte, nu te bucura de bârfa lui, dar nici nu-l urî. Iată ce înseamnă să nu judeci pe nimeni. Nu duşmăni pe nimeni şi nu ţine duşmănia în inima ta. Nu-l urî pe cel care-şi duşmăneşte aproapele. Aceasta este pacea. În toate mângâie-te cu gândul că truda durează puţin, iar odihna totdeauna, prin harul lui Dumnezeu, Cuvântul. Amin".


(Patericul, Editura Polirom, Iaşi, 2003)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu