RĂSPLATA LĂCOMIEI

(Pilde din viaţa păsărilor) O păsărică din pustie Cu pene galbene verzui, Avea sălaşul lângă mine În care ea creştea doi pui. Din zori pleca sărmana mamă S-adune hrană pentru pui: Bondari din cei mai cruzi şi muşte, Seminţe moi şi viermişori. Odată cum şedeam afară O văd luptându-se vânjos Să rupă-n două (pentru masă) Un pui de şarpe veninos. În vremea când lovea cu ciocul Sărmana nici n-a observat Că şarpele ca răzbunare, Otrava morţii i-a lăsat. Mergând din nou la vânătoare Ea n-a mai dat pe la cămin, Căci i-a venit în cale moartea Lucrând a şapelui venin. Zadarnic strigă azi orfanii Cerând cu jale ajutor, Dar maica nu se mai iveşte Şi cine are grija lor?		Îmi plânge inima de milă Cum mor acum vecinii mei, Aş vrea să le ajut cu hrană Dar nu mă pot sui la ei. O, câte suflete creştine Nu sunt asemenea ca ei: Nemângâiaţi duhovniceşte Din cauza celor “mişei”! De câte ori cinstiţii “Dascăli” - (Ce sunt ca maica la norod) - Se otrăvesc cu “moda nouă” Întinsă azi ca un năvod! Aşteaptă de la ei povaţă Săraca lume în zadar, Căci ei sunt morţi Duhovniceşte, La cine să mai afli “dar”? Mai sunt apoi părinţi cu râvnă Prea mare pentru fiii lor: Şi strâng din rodul nedreptăţii Prin care sufleteşte mor. Dim strâmba lor agoniseală Nici nu se procopsesc; Că cele ce se sting cu patimi Cu patima se irosesc!

† IC _XC NI _KA †