Viermele a privit în jur: unele săreau, altele cântau, multe zburau,
puţine alergau...toate insectele erau în continuă mişcare şi erau
fericite. Numai el, sărăcuţul, era fără glas, fără picioare, fără aripi.
Dar nu invidia pe nimeni, ştia că este un vierme şi-şi spunea: –Fiecare
are destinul său!
Şi şi-a început munca.În scurt timp,
s-a înfăşurat într-un ghem de mătase, s-a izolat de lume, apoi a stat
liniştit în gogoaşa lui şi a aşteptat spunându-şi: –Încă puţină răbdare!
La
momentul cuvenit, din gogoaşa de mătase, a ieşit un minunat fluture
albastru metalizat, mare, diafan, care şi-a întins frumoasele aripi
graţioase şi s-a înălţat în văzduh, uitând cu totul, că fusese cândva un
vierme.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu