joi, 20 martie 2014
CINE SE IMPRIETENESTE CU SFANTUL NECTARIE ESTE UN BINECUVANTAT!
"Mare este mulţimea tămăduirilor şi minunilor Sfântului Nectarie, acesta legând cu oamenii pe care i-a ajutat o adevărată prietenie. Una dintre cele mai frumoase minuni se leagă chiar de acest fapt, când pe stradă dojeneşte pe cineva că a uitat de prăznuirea sa, spunând: aşa sunt uitaţi prietenii?
Mare sensibilitate conţin aceste cuvinte, un Sfânt care te consideră prietenul lui şi care te dojeneşte să nu mai uiţi de el. O nemaipomenită apropiere, născută, de bună seamă, tot pe dragostea sa cea mare pentru oameni.
Creşterea în cele duhovniceşti nu au adus Sfântului detaşare, îngâmfare, ci cunoştinţa responsabilităţii ce o are faţă de cei ce i-au fost daţi spre păstorire în vremea vieţii, iar acum a celor care aleargă cu multă credinţă la ajutorul lui.
Sublimul acestui Mare Ierarh cred că se ascunde sub acest fapt – se veseleşte acolo, în Rai, ascultând cetele îngereşti, dar în acelaşi timp caută prietenia celor de pe pământ, cărora le rămâne, mai apoi prieten de nădejde şi rugător neîncetat către Domnul."
Pr. Constantin Necula
***
Celor ce aleargă la puternicul tău acoperământ, uşurează-le chinurile sufletului şi trupului cu rugăciunile tale, Sfinte Nectarie, părintele nostru. Umple inimile lor cu bucurie, preafericite şi alungă-le întristarea necazului şi a durerii lor."Pe Sfantul Nectarie îl durea suferința semenilor și de aceea a cerut de la Domnul Harul tămăduirii.
Vindecându-i însă pe cei ce sufereau de boli fără leac, atât Dumnezeu cât și Sfântul nostru parinte doreau de la dânșii ca după tămăduire să-și schimbe viața și să urmeze voii lui Dumnezeu;
Sfântul Nectarie este aproape singurul Sfânt a cărui înfățișare o cunoaștem " de la propria sa persoană ", înfațișare în care i se oglindește lumina lăuntrică. Vederea duhovnicească este cea care poate descoperi în persoana preasmeritului monah din Egina un mare Părinte al Bisericii, care este împodobit cu harul săvârșirii minunilor.
Prigonit ca episcop de către alți slujitori ai altarului, el a rămas cu aceeași inimă tânară, cu aceeași inimă plină de nădejde în Dumnezeu: suferințele nu l-au ocolit pâna la sfârsitul vieții. Insă, cu răbdare le-a biruit pe toate. Și mucenicia nesângeroasa a suferinței l-a transformat într-un stâlp al Bisericii, l-a transformat într-un prieten și într-un ajutor al tuturor credincioșilor care poartà crucea suferinței.
Fie ca rugăciunile preablândului nostru Părinte, marele Sfânt făcător de minuni al Eginei, Nectarie, să acopere Biserica, poporul nostru și toată lumea. Amin."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu