Sfântul Spiridon arată înţelegere faţă de slăbiciunile oamenilor

Sfântul Spiridon arată înţelegere faţă de slăbiciunile oamenilor

Nimic nu ne va ajuta nouă dacă nu vom înţelege că trebuie să fim blânzi şi îngăduitori faţă de slăbiciunile oamenilor şi să le iertăm din inimă. Cum vom putea altfel nădăjdui că ne va ierta Dumnezeu pe noi dacă nu iertăm şi noi greşiţilor noştri?
Sfântul Spiridon (prăznuit pe 12 decembrie) a vândut odată o sută de capre unui negustor la preţul cu care se învoiseră, şi a cerut negustorului să pună banii jos. Negustorul, ştiind că Sfântul nu număra niciodată banii, a pus jos preţul pentru doar nouăzeci şi nouă de capre, iar banii pentru a suta capră i-a tăinuit. După aceasta, Sfântul Spiridon i-a numărat aceluia o sută de capre şi le-a despărţit de turmele lui. Dar mânând negustorul împreună cu ciobanii lui turma astfel „cumpărată”, iată că una din capre se rupe de turmă şi se întoarce înapoi, behăind. Sfântul a alungat-o, dar ea s-a întors înapoi. Şi tot aşa, până când s-a văzut limpede că acea capră nu vrea să rămână nicicum între caprele cumpărate. Atunci s-a apropiat Sfântul Spiridon de negustor şi i-a şoptit la ureche aşa: „Ascultă, fiule, capra aceasta nu în zadar se întoarce mereu înapoi la mine. Nu cumva ai dosit preţul ei?”. Negustorul, ars de ruşine, şi-a recunoscut înşelătoria. De îndată ce a plătit banii cuveniţi, capra a mers liniştită alături de turma celor cumpărate.
Altă dată în staulele de oi ale Sfântului Spiridon au năvălit nişte tâlhari. După ce au apucat câte oi au vrut, ei au căutat să iasă din staul, dar o forţă nevăzută îi ţintuia pe loc, făcându-i incapabili de vreo mişcare. În zori, Episcopul a venit să caute de oile sale. Văzându-i pe tâlhari, i-a certat cu blândeţe şi i-a povăţuit ca pe viitor să caute să-şi câştige agoniseala traiului din muncă cinstită, iar nu din tâlhărit. Apoi a luat un berbece şi l-a dăruit tâlharilor, zicându-le: „Luaţi-l pe acesta pentru osteneala voastră, să nu vă fi fost privegherea de toată noaptea în zadar!”. Apoi, i-a slobozit cu pace.

(Din Proloagele de la Ohrida, Cugetare, 12 decembrie, Sfântul Nicolae Velimirovici)




Vedenie minunată
Din cugetările Sfântului Nicolae Velimirovici
În icoanele care îl închipuie pe Sfântul Nicolae este reprezentat şi Mântuitorul Hristos cu Sfânta Evanghelie în mâini, stând de o parte a lui, iar de cealaltă parte Maica Domnului ţinând în mâini un omofor arhieresc. Reprezentarea aceasta are o îndoită semnificaţie istorică: mai întâi este semnificată chemarea Sfântului Nicolae la treapta arhierească, iar în al doilea rând este semnificată exonerarea lui de pedeapsa caterisirii care ar fi trebuit să urmeze după confruntarea cu necuratul Arie. Sfântul Melodie Patriarhul Constantinopolului zice: „A văzut într-o noapte Sfântul Nicolae pre Domnul în slavă, stând lângă el şi întinzându-i cartea Evangheliei, legată în aur şi în mărgăritare de preţ. Iar de cealaltă parte a văzut pre Maica lui Dumnezeu, care i-a aşezat pe ai săi umeri pallium-ul arhieresc”. La scurtă vreme după această vedenie, Sfântul Ioan Arhiepiscopul Mirelor a murit, iar Sfântul Nicolae a fost ridicat Arhiepiscop al acelei cetăţi. Aceasta a fost o minune.
A doua minune s-a întâmplat la vremea Primului Sinod Ecumenic de la Niceea, când, văzând îndărătnicia diavolească şi reaua credinţă cu care Arie refuza şi răstălmăcea cuvintele Sfinţilor Părinţi care voiau să îl oprească prin dezbatere raţională pe acesta de la a mai huli Numele Domnului şi al Preacuratei Sale Maici, Sfântul Nicolae a păşit şi l-a lovit cu putere pe eretic peste diavoleasca lui faţă. Sfinţii Părinţi, după canoane, l-au scos pe Sfântul Nicolae din Sinod şi au ridicat de la el însemnele rangului lui arhieresc, în chiar aceeaşi noapte, mai mulţi Sfinţi Părinţi de frunte ai Sinodului au avut cu toţii, separat, una şi aceeaşi vedenie minunată şi lor înfricoşată: anume L-au văzut pre Domnul stând de o parte a Sfântului Nicolae, şi întinzându-i cu mâinile Sfânta Evanghelie, iar pe a Sa Preacurată Maică de Dumnezeu Născătoarea stând de cealaltă parte a lui şi aşezând pe ai Sfântului umeri pallium-ul arhieresc, investindu-l iar cu toate însemnele rangului de Arhiepiscop. Văzând aceasta cu înspăimântare acei Sfinţi Sfinţiţi Părinţi, au grăbit şi au întors cu umilinţă Sfântului Nicolae ceea ce ridicaseră de la el. Ei l-au înconjurat cu respectul adânc al smereniei şi evlaviei care se cuvine unui ales al lui Dumnezeu, şi au arătat că lovirea lui Arie nu a fost gestul mâniei trupeşti şi neînfrânate, ci dimpotrivă, acela al râvnei de foc pentru adevărul lui Dumnezeu.

(Din Proloagele de la Ohrida, Cugetare, 6 decembrie, Sfântul Nicolae Velimirovici)

Dumnezeu îi păzeşte pe oamenii drepţi

Să cugetăm la două incidente din viaţa Sfântului Grigorie, care ne arată nouă cum îi păzeşte Dumnezeu de ispite pe cei ce cred în El. Pe când se afla încă la şcoala de filosofie de la Alexandria, Sfântul Grigorie, foarte tânăr fiind, petrecea întru toată curăţenia trupului şi a sufletului, întru care a rămas până la sfârşitul vieţii lui. Intru acest fel de vieţuire petrecând, el constituia o excepţie între tinerii desfrânaţi ai acelui timp. Pentru aceasta ei îl invidiau şi îl urau. Pentru a-l calomnia şi a îl înjosi, ei au năimit o desfrânată care să le pună lor în aplicare un plan mârşav. Astfel, pe când Sfântul Grigorie se afla odată într-o convorbire în piaţa publică, împreună cu nişte filosofi şi învăţaţi eminenţi ei vremii, această femeie necurată s-a apropiat de el şi a început să strige la el în gura mare ca să îi dea plata pentru păcat. Unii dintre cei de faţă s-au scandalizat, în vreme ce alţii s-au mâniat văzând neobrăzarea femeii, căci toţi ştiau ce fel de viaţă ducea ea, şi ce fel de viaţă ducea Grigorie. Aceştia au încercat să o izgonească pe desfrânată, dar ea a cerut bani cu şi mai mare neobrăzare. Nevinovatul Grigorie însă, deşi s-a ruşinat de neruşinarea desfrânatei, nu s-a mâniat, nici nu a urât-o, ci a rugat un prieten acolo de faţă să-i dea aceleia banii pe care îi cere, ca aceasta să plece şi să îi lase în linişte. Prietenul s-a supus şi a dat desfrânatei banii. Dar chiar în aceeaşi clipă Dumnezeu a îngăduit diavolului să intre în femeie şi să o chinuiască. Ea a căzut în convulsii la pământ, chircindu-se, scoţând urlete înfricoşătoare, scrâşnindu-şi dinţii şi făcând spume la gură. Văzând acestea, toţi s-au speriat. Dar Sfântul Grigorie, ca un mieluşel nevinovat, s-a rugat lui Dumnezeu pentru ea iar nenorocita s-a ridicat de jos, sănătoasă. Astfel, în loc de umilire, Sfântul Grigorie a dobândit o şi mai mare slavă.
Iată şi celălalt exemplu: declanşându-se una dintre cumplitele prigoane împotriva creştinilor, Sfântul Grigorie i-a sfătuit pe creştini să se ascundă, ascunzându-se şi el însuşi într-un munte, împreună cu diaconul lui. Dar soldaţii imperiali i-au văzut şi i-au urmărit. Când aproape să îi prindă, Sfântul Grigorie s-a rugat lui Dumnezeu pentru ajutor, iar El 1-a făcut pe Sfântul şi pe diaconul lui nevăzuţi înaintea urmăritorilor. Aceştia i-au căutat în zadar, şi s-au întors în cetate deşerţi.

(Din Proloagele de la Ohrida, Cugetare, 17 noiembrie, Sfântul Nicolae Velimirovici)