"TOACA-N CER SI SLUJBA-N RAI"Sunetul clopotelor si bataia in toaca sunt printre cele mai emotionante simboluri din ritualul crestin ortodox. O chemare irezistibila spre rugaciune si Dumnezeu. Cine le aude o data le urmeaza de indata si nu le mai uita in veci...
.jpg){kind=link}
- De vorba cu parintele DANIEL BENGA, prodecan al Facultatii de Teologie Ortodoxa din Bucuresti -
Cand aveam 14 ani, m-am indragostit fara leac de clopote. Eram intr-o excursie scolara la manastirea Putna, pe urmele lui Stefan cel Mare. Cand am intrat pe portile manastirii, un amurg de vara incendiar poleia in aur biserica alba. Atunci au inceput sa bata clopotele de vecernie, cu glas tanguitor si grav! Am ramas nemiscat. Glasul lor razbatea pana-n cer, facea sa se cutremure tot vazduhul. "Stii ce spun clopotele?" - ne-a intrebat calugarita ce ne indruma prin istoria manastirii. ""Stefan! Stefan! Domn cel Mare!". Asa striga clopotele Putnei, de 500 de ani. Caci clopotele Putnei s-au batut totdeaunala fel, cu o maiestrie tainica, doar de clopotari stiuta si incredintata din generatie in generatie". N-am mai uitat niciodata inserarea aceea, pe care clopotele o transformasera in sarbatoare. Ea face parte din amintirile pe care imi sprijin, adeseori, sufletul. De atunci, mi-am dorit mereu sa aflu mai multe despre clopote, dar si despre toaca, al carei sunet monocord si intens cheama la rugaciune si liniste. De curand, dorinta mi s-a implinit. Parintele prodecan Daniel Benga de la Facultatea de Teologie Ortodoxa din Bucuresti mi-a spus intreaga istorie a "celor doi teologi ai bisericii", clopotele si toaca. O poveste plina de intelesuri crestine si mistice.
Povestea clopotelor
- Sunetul clopotelor si bataia in toaca sunt printre cele mai emotionante simboluri din ritualul crestin ortodox. O chemare irezistibila spre rugaciune si Dumnezeu. Cine le aude o data le urmeaza de indata si nu le mai uita in veci...
- Oricat ar parea de ciudat, va marturisesc ca multa vreme eu nu am bagat in seama insemnatatea clopotului si a toacei. Asta pana acum trei ani, cand am fost delegat de Parintele Patriarh sa merg pana in Innsbruck, in Austria, la firma de clopote Grassmayr, una din cele mai cunoscute din lume, unde s-au turnat si clopotele Patriarhiei Romane. In atelierele Grassmayr se afla si un muzeu al clopotelor si o biblioteca tematica, unde am gasit o enciclopedie a clopotelor care insuma 1000 de pagini. Or, ca sa le scrii povestea pe 1000 de pagini, inseamna ca aparent banalele clopote sunt o tema fundamentala a istoriei, a culturii si a lumii. Iar muzeul familiei Grassmayr din Innsbruck e vizitat de calatori care vin tocmai din Australia si America. Printre exponate sunt clopote extraordinar de vechi, unele din China, din anul 3000 inainte de Hristos.
- Multa lume leaga clopotele de crestinism...
- Clopotele au venit in Europa din China. Acolo au fost turnate pentru prima oara, acum 5000 de ani. Si din China s-au raspandit in lumea greaca si in lumea romana. Sigur, pe noi ne intereseaza perioada crestina, dar clopotele apar in toate culturile si religiile lumii. La greci si romani, pentru unii dintre zei, se bateau clopotele. In cultul Proserpinei, preotii pagani anuntau inceputul jertfei prin sunetul unor mici clopotei. Si sarbatorile din luna mai, de la Roma, erau anuntate de clopotei. Iar in cultul lui Dionisios, ori al lui Mitra, clopotul era semnalul extazului: cand se intra in transa, sunau clopotele. Dar anticii foloseau clopotele si in scopuri practice: grecii, cand deschideau piata de peste, romanii, cand deschideau baile publice. Clopotul a avut de la inceput si o dimensiune sociala, si una religioasa. El dadea sens vietii oamenilor din cetate.
- Crestinismul a fost reticent cu ritualurile pagane. Vechile sarbatori au fost inlocuite cu altele noi. De ce au avut clopotele o soarta mai buna?
- La inceput, crestinii au fost, intr-adevar, reticenti in preluarea clopotelor. Clopotul era identificat cu paganismul idolatru. Asa ca la inceput, in traditia rasariteana si in Africa, anunturile pentru obstea de credinciosi erau facute de catre diacon, cand se termina slujba (si astazi se mai pastreaza acest obicei). In plus, crestinii, fiind persecutati, nu se puteau aduna public. Nu-si puteau anunta adunarile prin batai de clopote. Aveau adunari secrete, oculte. Dar dupa ce Constantin cel Mare si imparatul Liciniu dau libertate crestinismului, in anul 313, cultul crestin ia amploare. Si ceva trebuia sa vesteasca credinta in intreaga cetate. Asa au aparut clopotele bisericilor. Mai apoi, au intrat in credinta crestina si clopoteii. Ei au venit de la Marele Arhiereu, din Vechiul Testament, care avea pe haina lui 360 de clopotei. In Vechiul Testament, pe langa leviti, care erau preoti, exista si Marele Arhiereu, care era Marele Patriarh. Avea o haina cu 360 de zurgalai. Despre sfantul Antonie se spune, de asemenea, ca mergea cu un clopotel agatat de toiagul lui, in forma de T, care e tot o cruce. Cu clopotelul acela, sfantul alunga demonii.
Trambita ingerilor
- Dar toaca? Sunetul ei pare mai auster si mai vechi decat glasul de clopot. Pare infratit, mai degraba, cu postul si ritualurile manastiresti...
- Toaca a aparut in Bizant, inaintea clopotelor. Toaca a fost a Rasaritului, iar clopotele ale Apusului. Vreme de patru veacuri, in Bizant si in Rasarit s-a auzit doar toaca. Sfantul Sofronie al Ierusalimului numea toaca "trambita ingerilor". Traditia ei dureaza de 1700 de ani. Sunt trei feluri de toaca. Toaca portabila, zisa si toaca mica, care e o scandura care se tine cu mana si se bate, de obicei, numai la manastiri si la catedrale, inconjurand biserica, la timpurile de rugaciune.
Glas de toaca in Maramures / Foto: Kosei Miya (2)
�Monahul bate in ea, se inchina la toate cele patru colturi, isi face semnul Sfintei Cruci, ceea ce este extraordinar de frumos, pentru ca arata ca toaca este o chemare la jertfa si la rugaciune. Dar exista si toaca mare. Ea se atarna in clopotnita, langa clopote, si la fiecare slujba, se bate odata cu clopotele. Cea de-a treia toaca este tochita de fier. Ea se aseaza undeva la iesirea din biserica, este batuta cu ciocanul si suna mult mai puternic decat suratele ei. Cea mai frumoasa tochita de fier se afla la manastirea Tismana, facuta in 1840 de ieromonahul Stefan. Are forma de vultur bicefal si e unica in tara. In afara de Romania, toaca se mai bate in Siria, ceea ce arata ca acolo se pastreaza vechile origini bizantine, in Serbia, Grecia, in Rusia, in tarile baltice, in Georgia si Armenia.
- Exista un inteles ritualic al glasului de toaca?
- Cand toaca ne cheama la biserica, ea ne cheama sa devenim ca ingerii. Pentru ca noi, in biserica, ne intalnim cu ingerii. Liturghia de pe pamant e o imagine a Liturghiei din ceruri. Este sarbatoarea, cantarea ingerilor si a oamenilor, laolalta. Spune asa de frumos un colind din Ardeal: "D-auzi gazda, ori n-auzi,/ Toaca-n cer si slujba-n rai/ Toaca-n cer cum o batea/ Slujba-n rai cum o facea./ Dumnezeu cum cuvanta,/ Maica Sfanta se ruga/ Si sa stai sa tot privesti/ Cum facea slujbe ceresti./ Ingerii tiind stalpari/ Cantau Sfintele Cantari". Asa ca de cate ori batem noi toaca pe Pamant, bat si ingerii toaca in Ceruri. Iar cine asculta glasul de toaca devine partas la bucuria raiului.
- Inainte de a picta o icoana, calugarii iconari tin post si se roaga, se curatesc trupeste si sufleteste, pentru ca Dumnezeu sa le daruiasca dreptul si harul de a-L reprezenta pe El si pe sfintii Lui, in portrete si in culori. Despre toaca si clopote se crede la fel. In satul bunicilor mei, toaca putea fi facuta numai de un om curat si neprihanit, iar clopotul nu avea voie sa bata inainte sa fie sfintit. Ideea ca Dumnezeu trebuie meritat chiar si in obiectele ritualului ortodox spune mult despre frumusetea sufletului romanesc.
- Randuiala binecuvantarii si a sfintirii clopotului, care se savarseste de obicei in ziua in care clopotul e instalat in clopotnita, este obligatorie. Clopotul n-are voie sa bata inainte de-a fi sfintit. Mai intai se sfinteste cu agheazma. La sate, e un eveniment extraordinar. Asta si din cauza raritatii lui. Un clopot, daca-i bine turnat, tine cateva sute de ani. Sa asisti la schimbarea clopotului unei biserici e chiar o sansa unica in viata. Cand sfintim un clopot, in Ehtenia Mare, ne rugam ca Dumnezeu sa-i destepte pe cei care aud glasul clopotului, pentru slava Numelui Sau, sa potoleasca furtunile, fulgerele, trasnetele, sa opreasca ceata stricatoare, sa alunge puterea, viclenia si asuprirea vrajmasului si sa-i indemne pe credinciosi la implinirea poruncilor lui Dumnezeu.
�
- Intr-una din scrierile sale, marele parinte Sofian vorbeste despre "rugaciunea clopotelor", care izbutesc sa alunge furtuna. O intamplare reala, pe care a trait-o pe cand restaura pictura manastirii Agapia.
- Chiar asta este menirea clopotului: ocrotirea de tot ceea ce inseamna raul naturii. Stim, adesea, ca atunci cand se aduna nori negri asupra satelor noastre, se trag clopotele, ca sa se imprastie amenintarea furtunii. Si mai are clopotul un rost major: trezirea credinciosilor pentru ca ei sa lucreze poruncile lui Dumnezeu, sa nu fie lenesi. Clopotul te cheama, el te scoate din prezent, din timpul in care te asezi tu, si zice: "Vino, ca-i timpul sa-L lauzi si tu pe Dumnezeu si sa-I multumesti pentru toate cele pe care ti le-a dat".Si-n al treilea rand, este lupta cu diavolul. Clopotul are putere de a alunga demonii. Cand se bat clopotele intr-un sat, demonii fug din satul acela. Iar in rugaciune, noi ne rugam asa: "Varsa in el (in clopot n.n.) puterea darului Tau, Doamne, ca auzind credinciosii, robii Tai, glasul sunetului lui, sa se intareasca in evlavie si in credinta, si barbateste sa se impotriveasca tuturor asupririlor diavolesti si, prin rugaciuni neincetate si slava aducand Tie, Adevaratului Dumnezeu, sa le biruiasca".
Teologi ai bisericii
- Ce trebuie sa stie un credincios, cand aude clopotul si toaca?
- Este o diferenta intre toaca si clopot. Clopotul vesteste biruinta si bucuria, pe cand toaca, asa cum ati observat, invita mai mult la austeritate. De aceea, toaca se bate mai mult in post, iar clopotul mai mult in afara postului. Si tot de aceea se bate mai intai toaca si apoi clopotul. Toaca ne cheama la jertfa, la austeritate, la rugaciune. Iar clopotul ne vesteste ca pe urma va fi bucurie. Teologic, toaca si clopotul sunt ca dealul Golgotei fata de muntele Tabor. Nu poti sa urci la Lumina Taborului pana ce n-ai trecut pe Crucea Golgotei. Si asta ce inseamna? Cand bate toaca, iti asumi crucea, jertfa, austeritatea in viata, iar prin ele ai parte de lumina si de biruinta. Abia atunci, sunetul clopotului iti va vesti bucurie. De aceea, in ziua Invierii, se bat toate deodata, si toaca, si clopotele, si tochita, tot ce are biserica! Suna toate ca sa vesteasca biruinta cea mare a Lumii. Iata de ce, clopotul si toaca sunt teologi ai bisericii. Pentru ca in functie de ce instrument bate, noi stim in ce moment liturgic suntem. De pilda, inainte de Prohodul Mantuitorului, care e un ceas de mare tristete in Vinerea Mare, nu se bat clopotele. Se bate numai toaca. Asa aratam ca ne adunam pentru marea jertfa a lui Dumnezeu, care si-a dat viata pentru Lume.�Apoi, cand iesim sa inconjuram biserica, se bat si clopotele, si toaca. Pentru ca noi am cantat deja: "Prin cruce a venit bucurie la toata lumea". Pentru ca in cruce e taina Invierii. Iata de ce, in trasul clopotelor si batutul toacei, e o teologie intreaga. Dar si armonie, frumusete si maiestrie. Preafericitul Parinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Romane, atunci cand s-au sfintit clopotele Patriarhiei, a rostit un cuvant frumos. "Clopotul nu este un simplu instrument muzical pentru a incanta urechea. Este glasul Domnului, care ne cheama sa lucram pentru slava Lui si pentru mantuirea noastra". La fel e si toaca. Amandoua sunt glasul lui Dumnezeu. Glasul care cheama. Si daca acum, pe pamant, clopotul ne vesteste tristetea, bucuria, moartea si viata - acolo, in imparatia lui Dumnezeu, ce va veni odata cu sfarsitul lumii, trambita, alauta, ingerii care vor canta, vor canta numai bucuria. De aceea, la sfarsitul vietii noastre, Dumnezeu ne va chema in Imparatia Lui, prin glas de trambite. Pe cand clopotul, atunci cand ne striga astazi, cheama la rugaciune. E chemarea glasului lui Dumnezeu, in fiecare duminica si la fiecare sarbatoare. Dar va mai fi si o alta chemare, chemarea ultimei trambite de Apoi. Astazi, la glasul clopotului, putem sa venim sau putem sa nu venim. Multi dintre noi suntem lenesi. Auzim clopotul, dar stam si dormim mai departe. Dar la glasul trambitei de Apoi, vor veni toate neamurile. Acolo nu mai e alegere. Acolo vom veni singuri si vom fi chemati ca sa fim judecati inaintea lui Dumnezeu. Asa ca pe lumea aceasta, nu ne ramane decat sa il rugam pe Bunul Dumnezeu sa ne ajute, ca atunci cand auzim glasul clopotelor, sa inradacineze in noi evlavia, sa ne faca grabnici la tot lucrul bun, sa nu fim lenesi si sa ne ajute sa ne mantuim cu rugaciunile Sfintei Nascatoare de Dumnezeu si ale tuturor sfintilor, ca un Dumnezeu mult milostiv. Amin!
Valentin Iacob
Dumnezeu ne cheama prin toaca la corabia lui- Biserica- ca sa trecem de aceasta lume desarta. ..
Toaca - un cantec al lemnului. Toaca este o rugaciune adusa lui Dumnezeu, marcand trecerea de la timpul cotidian la timpul liturgic. Batuta la diverse ore, toaca puncteaza timpul de peste zi, chemand la rugaciune si slujba. Atat crestinii din lume, cat si calugarii, cunosc sunetul batutului in toaca, ce ii cheama zilnic la rugaciune. Baterea in toaca, inainte de inceputul slujbei, cheama pe toti crestinii in Biserica. Toaca nu este o creatie pur estetica sau culturala, ci ea este un text liturgic cuprins intr-un act liturgic, este o rugaciune, este un mijloc de inaltare a omului la Dumnezeu, este ceea ce marcheaza trecerea de la timpul cotidian la timpul liturgic. Cantecul toacei face legatura intre pamant si cer, intre uman si divin, intre ceea ce se cunoaste si ceea ce nu se cunoaste.
Toaca insemna la inceput mijlocul cel mai simplu si mai usor de a chema pe crestini la sfintele slujbe, indeplinind acest rol atunci cand clopotele nu existau inca in cultul crestin. In ritm de toaca si-au potrivit crestinii pasii in primele secole, astfel incat si in Biserica Ortodoxa Romana s-a pastrat acest instrument stravechi, cu bogata semnificatie spirituala.
Ce este toaca si cum se realizeaza aceasta ?
Toaca este un obiect liturgic confectionat, de cele mai multe ori, din lemn. Se vor intalni trei feluri de toaca: toaca mare de lemn (fixa), toaca mica de lemn (mobila) si toaca de metal (tochita, fixa).
Toata este in fapt o bucata de lemn, lunga de doi-trei metri si lata de 20-30 de centimetri. De cele mai multe ori, in capetele toacei de lemn se dau trei-patru gauri circulare, spre o mai buna rezonanta a vibratiilor produse de lovirea cu ciocanelele. Gasita in clopotnite sau in curtile bisericilor, fixata in doua sfori, sau rezemata de tocul usii bisericii, aceasta este batuta la inceputul sfintelor slujbe, sau in cadrul procesiunilor, cu doua ciocanele realizate tot din lemn.
Toaca este uneori confectionata si din metal, aceasta fiind numita mai ales "tochita". Toaca de fier este lucrata din metal, ca o sina mai lata, de cele mai multe ori curbata sau frumos ornata. Toaca de lemn are altaturi de ea doua ciocanele de lemn, pe cand cea de metal are doua ciocanele de metal. Toaca de lemn poate fi fixa sau mobila, pe cand cea de metal este intotdeauna fixa (in clopotnita, in fata bisericii sau intr-o latura a acesteia).
Toaca nu este o simpla scandura, taiata ca o uluca si pusa in biserica, ci ea este un lucru sfintit, un obiect de cult, o rugaciune. Precum icoanele, sculptura bisericeasca si sfintele vestminte nu se fac la intamplare, ci numai dupa un anumit tipic, si cu multa rugaciune, tot asa se face si toaca. Doar cu rugaciune si gand curat se cauta lemnul special ales, lucrandu-se cu migala, spre a fi perfect neted si drept, fara nici un nod pastrat din vechiul copac. Toaca se face, dupa obiceiul pastrat din Traditia crestina, din lemn de paltin sau de cires, pe cand ciocanelele se fac intotdeauna din lemn de esenta tare (corn, salcam, carpen, etc).
Cum a aparut toaca in cultul crestin ?
In perioada persecutiilor impotriva crestinilor, chemarea la sfintele slujbe se facea personal, fiecare chemand pe cei ai sai, la ora si locul hotarat in mod ascuns. Dupa ce persecutiile s-au incheiat, din mila lui Dumnezeu, chemarea la sfintele slujbe a inceput sa se faca prin folosirea anumitor mijloace specifice acestora.
Preluand unele dintre instrumentele evreilor, ca legatura cu neamul lui Hristos, crestinii au intrebuintat, pentru o perioada instrumentul numit "tuba", care era un fel de trambita mai mica. Nefiind chiar odihnitoare, aceasta a fost inlocuita, in scurt timp, cu folosirea ciocanelor de lemn. Cu aceste ciocanele se lovea in usile crestinilor, intr-un ritm odihnitor, la orele sfintelor slujbe. De la bataia in usa fiecaruia s-a ajuns, in chip firesc, la bataia intr-un lemn special lucrat, printre casele crestinilor, sau din turla bisericii. Aceasta avea sa fie numita "toaca".
Toaca folosita de crestini este atestata documentar inca din secolul al IV-lea. Sfantul Sofronie al Ierusalimului, in anul 638, vorbeste despre doua tipuri de toaca, toaca de lemn si toaca de fier, dand toacai si o semnificatie simbolica, de "trambita a ingerilor". In actele celui de-al Saptelea Sinod Ecumenic de la Niceea, in anul 787, se mentioneaza obiceiul de chemare la Biserica prin lovire cu ciocanul intr-o scandura numita "Sfintele Lemne Sunatoare".
Mitropolitul Varlaam al Moldovei, in Cazania de la 1643, scrie: "Se scula patriarhul de toca si stranse pe toti crestinii." Arhiepiscopul romano-catolic Marcus Bandinus, in anul 1646, consemneaza obiceiul romanilor si al grecilor de inconjurare a bisericii batand toaca.
Bisericile si manastirile ortodoxe de pretutindeni s-au inaltat in sunet de toaca. Astazi, toaca nu mai este singura, ea gasindu-si fratele, clopotul. Pe acesa din urma se pot citi cuvinte ca: "Te chem la rugaciune. Te apar de furtuna." Prin sunetul ei, toaca ne indeamna sa stam treji, sa pazim cetatea duhovniceasca, sufletul. Sa intarim strazile, sa ascutim armele duhovnicesti, credinta, nadejdea, dragostea, postul si rugaciunea.
Parintele Constantin Galeriu, spune: "Toaca se dezavaluie ca o chemare vie la rugaciune, dar si ca un cantec de durere si de bucurie, vestind odata cu baterea cuielor crucii, imnul pascal de Inviere." La prima bataie de toaca incepe si prima bataie a inimii noastre pentru Mantuitorul Hristos. Incepe slujba!
Cum se bate toaca ?
Biserica Ortodoxa pastreaza toaca, folosind-o ca insasi pe o rugaciune curata a naturii, inaltate lui Dumnezeu, printr-o bucata de lemn. Cultul liturgic este punctat de sunetul toacai si a clopotului. Toaca vesteste crestinilor inceputul celor Sapte Laude Bisericesti, al Sfintei Liturghii si al unor Ierurgii. Crestinul, atunci cand loveste lemnul toacai cu ciocanelul de lemn, e dator sa spuna in sine o scurta rugaciune: "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine, pacatosul."
Bataia in toaca se face in mod ritmic si cu multe intorsaturi muzicale, dupa maiestria celui ce o bate. Toaca se bate in mai multe feluri, in mai multe locuri si cu mai multe rosturi. Toaca mica de lemn, numita si "toaca mobila", se bate de obicei inconjurandu-se biserica, pe partea dreapta. In fiecare latura a bisericii se face cate o oprire si trei metanii. Toaca cea mica de lemn se bate si in cadrul tuturor procesiunilor realizate de crestini, fiind folosit un singur ciocanel de lemn.
Toaca mare de lemn, asezata in clopotnita sau in curtea bisericii, se bate singura sau in combinatie cu clopotul. Aceasta se bate cu doua ciocanele de lemn. Toaca de metal, numita "tochita", se bate si aceasta in anumite momente speciale ale slujbei. Unul dintre aceste momente este "Ceea ce esti mai cinstita..." si Axionul, cantat la Sfanta Liturghie.
Toaca de fier se mai bate si la anumite sarbatori mari, ca de exemplu la Inviere, cand se bate impreuna cu clopotele, iar cea de lemn nu se bate.Intre Joia Mare si noaptea Sfintei Invierii, bataia clopotelor este inlocuita cu sunetul lin al toacai, amintind de cuiele care au fost batute in mainile si picioarele Mantuitorului Hristos la Rastiginirea Lui, pe Golgota. Nu numai sunetul aduce aminte de Patimile lui Hristos, ci si simbolistica lemnului este legata de aceasta, amintind de lemnul Sfintei Crucii
.Initial, toaca se batea diferit in manastiri, fata de bisericile din lume. La manastire, toaca se batea pe tot parcursul anului, pe cand in bisericile din lume, sunetul de toaca se auzea numai inaintea Pastelui, din Joia Mare si pana la Inviere, cand nu se mai trageau clopotele. Astazi, si la bisericile din lume toaca rasuna tot anul, impreuna cu clopotele. Toaca nu inlocuieste clopotul, prin urmare ele pot fi folosite in acelasi timp. Astazi, in cele mai multe dintre biserici se obisnuieste baterea acetora in trei stari, adica in mod alternativ: toaca, apoi clopotele, de trei ori fiecare .Sunetul provenit de la toaca reprezinta, dupa parerea mea, bataile inimii nemuritoare, ale sufletului
alte detalii interesante despre toaca puteti gasi pe-
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu