Sfantul Ioan Gura de Aur- ,,Cerul se cumpără, cerul se câştigă – şi noi nici nu vrem să ştim de aceasta!…,,

                                                                             
Mare lucru-i milostenia…
De aceea, Solomon zicea: “Omul e mare, omul milostiv e nepreţuit…”
Milostenia are aripi mari, ele străbat văzduhul, depăşesc luna, străbat prin razele soarelui şi se ridică până în înaltul cerului. Nici acolo nu se opresc. Depăşesc cerul. Lasă în urmă legiunile de îngeri, carele arhanghelilor şi toate puterile cele înalte, nu  se  opresc  decât  la picioarele  tronului  împărătesc.
Scriptura   însăşi   vă   învaţă   când   spune:   “Corneliu, rugăciunile şi milostivirile tale s-au ridicat până la faţa lui Dumnezeu…”   Până   la   faţa   lui   Dumnezeu,   aceasta înseamnă: Dacă ai săvârşit multe greşeli, dar ţi-ai făcut apărător milostenia, nu te teme; nici o putere de sus nu i se împotriveşte, ea cere ce i se datorează, ţinând în mână zapisul datoriei, însuşi Stăpânul a grăit: “Ceea ce aţi făcut pentru unul din aceşti mici ai Mei, Mie mi-aţi făcut”. Oricare ar fi greşelile voastre, milostenia le precumpăneşte pe toate.
Nu înţelegeţi voi, în Evanghelie, pilda celor zece fecioare? Nu vedeţi, oare, cum cele care nu făcuseră milostenia, cu toate că erau părtaşe fecioriei, rămaseră afară din odaia nunţii?
“Este scris, erau zece fecioare, cinci nebune, cinci înţelepte”, cele înţelepte aveau untdelemn, cele nebune nu şi li se stinseră acestora, candelele.
Focul înfăţişează fecioria, untdelemnul, milostenia. Şi după cum focul se stinge dacă untdelemnul nu-l hrăneşte picătură cu picătură, tot aşa se stinge fecioria, dacă milostenia nu-i ţine tovărăşie. “Daţi-ne untdelemn din candelele voastre”. Şi cele înţelepte răspunseră: “Nu putem să vă dăm, de teamă că nici noi, nici voi nu veţi avea… Mergeţi şi cumpăraţi de la cei care vând…”
Cine-s negustorii care vând untdelemnul acesta? Cerşetorii care stau la uşa bisericilor ca să fie milostiviţi. Şi cu ce preţ? Cu acel pe care-l vreţi. Nu hotărăsc cât, ca să nu-mi scoateţi în faţă lipsa voastră. Daţi, spre a cumpăra, atât cât aveţi la îndemână.
Aveţi un dinar? Cumpăraţi cu el cerul, nu fiindcă cerul se poate cumpăra cu preţ mic, ci fiindcă Stăpânul e milostiv oamenilor.
N-aveţi un dinar? Daţi un pahar cu apă proaspătă: “Celui ce va da în numele Meu la unul din aceşti prea neînsemnaţi fraţi ai mei un pahar de apă proaspătă ca să-i ostoiască setea, să nu-i fie teamă că-şi va pierde plata”.
Cerul se cumpără, cerul se câştigă – şi noi nici nu vrem să ştim de aceasta!…
Daţi o pâine şi câştigaţi raiul – daţi puţin şi veţi căpăta mult; daţi lucruri pieritoare şi veţi primi în schimb din cele fără pieire, daţi din cele ale putreziciunii şi veţi avea din cele ale neputreziciunii.
Dacă ar fi un iarmaroc şi preţurile ar fi scăzute, fiind prisos de mărfuri şi multe din ele s-ar vinde pe nimic, nu aţi face avere şi n-aţi da deoparte toate celelalte treburi ale voastre ca să profitaţi de prilejul acesta?
Aşadar când e vorba de lucruri ce se trec, arătaţi atâta pornire zeloasă, iar când e vorba să cumpăraţi veşnicia, atâta delăsare, atâta lenevire!…
Daţi celui sărac, şi chiar de nu veţi deschide gura, mii de guri şi vă vor lua partea, milostenia care-i răscumpărarea sufletului. Şi nu-¬mi vorbiţi de lipsa voastră, văduva care era nici se poate mai săracă, dădu găzduire lui Ilie, aşa că lipsa ei nu a fost nici o împiedicare. Ea l-a primit cu mare bucurie şi astfel a cules roadele pe care le merita – şi a secerat snopul milosteniei.
Poate unul din noi îmi va zice: “Dă-mi pe Ilie”. De ce cereţi pe Ilie? Eu vă dau pe stăpânul lui Ilie -şi nu-1 hrăniţi. De aţi fi întâlnit pe Ilie, aţi fi făcut altfel? Hristosul, Stăpânul a toate, a zis: “Ceea ce aţi făcut unuia din aceşti prea neînsemnaţi fraţi ai Mei, Mie mi-aţi făcut…”
Cugetaţi la Hristos, chemând pe alesul Său, în ziua judecăţii, de faţă fiind îngerii şi toate puterile, zicând: “Acela, pe pământ m-a găzduit, acela m-a încărcat de binefaceri, acela m-a primit, când străin am fost”.
Şi mai gândiţi-vă la temeiul vostru înaintea îngerilor, la izbânda de care vă veţi bucura în faţa neamurilor cerului. Cel pe care Hristos îl va mărturisi, cum oare, temeiurile lui nu-1 vor pune pe deasupra îngerilor? Aşadar, lucru mare este milostenia, fraţii mei. S-o îmbrăţişăm; nimic n-o ajunge, ea este în stare să şteargă toate greşelile, în stare de a îndepărta judecata…

 PILDA
 

Un invatator vestit s-a rugat lui Dumnezeu mult si cu ravna, ca El sa-i arate pe acel om de la care ar fi putut sa invete calea adevarata spre Imparatia Cerurilor. Si iata ca odata intalneste langa usile bisericii un cersetor batran, imbracat in zdrente, plin de bube si rani puroinde. Trecand pe alaturi, dascalul il saluta dupa obicei, zicand:

- Buna ziua, batrane!

Batranul ii raspunde:

- Nu tin minte sa fi avut vreodata o zi rea!

Invatatorul, auzind un asemenea raspuns s-a oprit si, ca si cum ar fi voit sa-si indrepteze salutarea, a spus:

- Sa-ti dea Domnul fericire!

Batranul a raspuns:

- Eu niciodata nu am fost nefericit!

S-a mirat invatatorul si, gandindu-se ca poate batranul nu a auzit bine, si-a preschimbat salutul si a grait:

- Ce spui batrane? Eu iti doresc sa fii in bunastare..

Batranul i-a raspuns iar:

- Eu niciodata nu am fost nenorocit.

Incercandu-l pe batran, invatatorul a mai spus:

- Iti doresc ceea ce singur iti doresti.

Batranul a rostit:

- Nu duc lipsa de nimic, fiindca toate, cum le doresc, asa mi se si intampla, iar bunastare vremelnica nu caut.

- Sa te mantuiasca Dumnezeu pentru acestea. Dar spune-mi, tu esti singurul dintre napastuiti care nu suferi nevoi? Nu pot pricepe cum te-ai ferit de nenorociri!

- Domnul meu, asa este precum am raspuns salutarii tale. Nu am cunoscut vreodata o oarecare nefericire sau necaz. Ce stare mi-a dat Dumnezeu, pentru aceea si-I multumesc, iar daca nu-mi doresc bunastare, tocmai intru aceasta se afla bunastarea mea. Eu nesocotesc fericirea si niciodata nu o cer Tatalui Ceresc. Nu simt nenorocirea, asemenea cu cei carora toate li se fac dupa a lor dorinta. Daca sufar de foame, pentru aceea multumesc lui Dumnezeu, ca unui Parinte care stie ce-mi trebuieste. Daca indur frigul sau sunt patruns de ploaie, sau altceva rabd din vitregiile vazduhului, ii multumesc de asemenea lui Dumnezeu. Cand toti ma hulesc, il slavesc pe Domnul, stiind ca toate acestea sunt randuite de El, si nu se poate sa fie rele cele ce sunt iconomisite de El. Asemenea si cu toate cate le ingaduie Dumnezeu - bune sau rele, dulci sau amare - toate le primesc indeobste din mana Bunului Parinte, si astfel voiesc numai ce voieste si Dumnezeu. Si asa se fac toate dupa dorinta mea. Cu adevarat nenorocit este cel ce cauta fericire in aceasta lume, pentru ca in viata aceasta fericirea cea nemincinoasa este a te incredinta in toate voii Domnului. Iar voia lui Dumnezeu intotdeauna este desavarsita, buna si dreapta. Eu insa straduindu-ma in toata vremea sa-mi plec voia mea inaintea dumnezeiestii voiri, ma socotesc peste masura de fericit.

Invatatorul socotind ca-l va pune pe batran in cumpana, a zis:

- Spune-mi, rogu-te, aceleasi ti-ar fi gandurile si daca Dumnezeu te-ar trimite in iad?

- Oare chiar El o sa ma trimita in iad? El stie ca eu ma tin puternic de El prin adanca smerenie si prin dragostea nefatarnica ce-I port. Cu aceste doua legaturi eu m-am legat atat de puternic de Domnul, incat, oriunde m-ar trimite, acolo il voi lua si pe El cu mine, si pentru mine e cu mult mai bine sa fiu cu Domnul in afara Cerurilor, decat in Ceruri fara El.

S-a minunat dascalul de asemenea raspunsuri ale batranului, si a cugetat in sine ca aceasta este cu adevarat calea cea mai scurta spre Dumnezeu, cand oamenii isi pleaca voia lor inaintea sfintei si dumnezeiestii Vointe. Dorind insa dascalul sa mai incerce intelepciunea cersetorului, a intrebat:

- De unde ai venit aici?

- De la Dumnezeu am venit.

- Unde L-ai gasit pe Dumnezeu?

- Acolo unde mi-am intors sufletul de la toate lucrurile zidite, prin ganduri si constiinta curata.

- Cine esti tu?

- Cine vezi, dar sunt multumit de aceasta stare si n-as da-o pe toata bogatia imparatilor pamantesti. Adevaratul imparat este orisicare om care stie sa-si fie stapan si sa-si carmuiasca gandurile sale.

- Dar unde este imparatia ta?

Cersetorul a raspuns, aratand cu mana la cer:

- Acolo este imparatia mea.

- Cine te-a invatat pe tine, batrane, toate acestea si cine ti-a dat aceasta intelepciune?

- Domnul meu, iti voi spune despre mine ca in toata vremea petrec in tacere si de ma rog ori cuget la cele cuviincioase, ma sarguiesc mai mult decat toate a fi in unire cu Dumnezeu si deplin impacat cu voia Sa.

Invatatorul l-a lasat pe cersetor si mergand intru ale sale, lauda pe Domnul Dumnezeu care a dat atata intelepciune batranului cel sarac.