http://www.crestinortodox.ro/credinta-pentru-copii/povestiri-talc/pagina-7/
Lacrimile Maicii Domnului
Intr-un sat indepartat de munte traia un barbat pe nume Chiriac, trecut prin viata, caruia nu-i puteai schimba parerea, indiferent ca avea dreptate sau nu. Ceea ce nu putea sa creada Chiriac era cum icoanele pot sa planga. Spunea el "icoanele sunt facute din lemn mort, nu au apa in ele sa planga”. Desi auzise de la mai multi cunoscuti despre aceste icoane facatoare de minuni, unii dintre ei care chiar fusesera martorii acestor minuni, Chiriac nu putea sa creada si pace.
In satul lor fusese o biserica mica de lemn care arsese intr-o noapte, iar acum se construia una mai mare si mai frumoasa. Tot ceea ce mai ramasese din vechea biserica era o mica icoana de lemn, a Maicii Domnului, veche de cand lumea, despre care se spunea ca este facatoare de minuni pentru ca scapase din acel incendiu. Chiar daca barbatul ajuta la construirea bisericii noi si-si petrecea mai tot timpul in preajma icoanei, care fusese adusa in noua biserica, nu credea in minunile pe care le putea face si se uita ciudat la cei pe care ii vedea venind sa se inchine la icoana sau ii aduceau flori Maicii Domnului.
Intr-una din zile, desi era sarbatoare, Chiriac lucra in interiorul bisericii hotarat sa-si termine munca. Era singur inauntru, si desi multi il sfatuisera sa nu mai lucreze ca il va vedea Maica Domnului si-l va pedepsi, nu asculta de nimeni si-si continua lucrul, bombanind intruna. La un moment dat, prin acoperisul bisericii care nu era inca terminat, incepu sa ploua. Si ploua asa de tare cum nu se mai vazuse niciodata. Dupa cateva minute ploaia se opri si desi barbatul reusise sa se adaposteasca de ploaie, pe jos, in biserica, era plin de apa. Suparat de aceasta intamplare, Chiriac vru sa se certe cu cineva, dar nu avea pe nimeni in jur.
Uitandu-se apoi spre icoana Maicii Domnului observa ca aceasta era acoperita de mici stropi de apa care semanau cu niste lacrimi. Sigur ca in sfarsit a gasit misterul acestor icoane facatoare de minuni fugi repede la un muncitor care locuia in apropiere sa-i spuna ce a aflat. Dar cand Chiriac ii spuse ceea ce aflase si ca ploaia umpluse biserica de apa, barbatul incepu sa rada de el, spunand ca Chiriac a innebunit. Dar vazand barbatul ca acest Chiriac vorbeste serios, ii spuse ca nu este posibil ceea ce spune el pentru ca in sat nu mai plouase de cateva saptamani.
Barbatul se duse cu Chiriac in biserica sa vada cu ochii lui ceea ce acesta spunea. Cand ajunse in biserica barbatul vazu intr-adevar ca pe chipul Maicii Domnului aparusera lacrimi, dar nu vazu pic de apa in jur si neputandu-si ascunde bucuria, incepu sa se inchine si sa se roage la icoana facatoare de minuni. Chiriac ramase mut de uimire, iar barbatul ii spuse ca acesta sigur fusese un semn de la Maica Domnului pentru el, ca astfel sa nu mai lucreze in zilele de sarbatoare si sa se faca un om mai credincios.
Povestire inclusa in cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol. I, Editura Cristimpuri, 2010
In satul lor fusese o biserica mica de lemn care arsese intr-o noapte, iar acum se construia una mai mare si mai frumoasa. Tot ceea ce mai ramasese din vechea biserica era o mica icoana de lemn, a Maicii Domnului, veche de cand lumea, despre care se spunea ca este facatoare de minuni pentru ca scapase din acel incendiu. Chiar daca barbatul ajuta la construirea bisericii noi si-si petrecea mai tot timpul in preajma icoanei, care fusese adusa in noua biserica, nu credea in minunile pe care le putea face si se uita ciudat la cei pe care ii vedea venind sa se inchine la icoana sau ii aduceau flori Maicii Domnului.
Intr-una din zile, desi era sarbatoare, Chiriac lucra in interiorul bisericii hotarat sa-si termine munca. Era singur inauntru, si desi multi il sfatuisera sa nu mai lucreze ca il va vedea Maica Domnului si-l va pedepsi, nu asculta de nimeni si-si continua lucrul, bombanind intruna. La un moment dat, prin acoperisul bisericii care nu era inca terminat, incepu sa ploua. Si ploua asa de tare cum nu se mai vazuse niciodata. Dupa cateva minute ploaia se opri si desi barbatul reusise sa se adaposteasca de ploaie, pe jos, in biserica, era plin de apa. Suparat de aceasta intamplare, Chiriac vru sa se certe cu cineva, dar nu avea pe nimeni in jur.
Uitandu-se apoi spre icoana Maicii Domnului observa ca aceasta era acoperita de mici stropi de apa care semanau cu niste lacrimi. Sigur ca in sfarsit a gasit misterul acestor icoane facatoare de minuni fugi repede la un muncitor care locuia in apropiere sa-i spuna ce a aflat. Dar cand Chiriac ii spuse ceea ce aflase si ca ploaia umpluse biserica de apa, barbatul incepu sa rada de el, spunand ca Chiriac a innebunit. Dar vazand barbatul ca acest Chiriac vorbeste serios, ii spuse ca nu este posibil ceea ce spune el pentru ca in sat nu mai plouase de cateva saptamani.
Barbatul se duse cu Chiriac in biserica sa vada cu ochii lui ceea ce acesta spunea. Cand ajunse in biserica barbatul vazu intr-adevar ca pe chipul Maicii Domnului aparusera lacrimi, dar nu vazu pic de apa in jur si neputandu-si ascunde bucuria, incepu sa se inchine si sa se roage la icoana facatoare de minuni. Chiriac ramase mut de uimire, iar barbatul ii spuse ca acesta sigur fusese un semn de la Maica Domnului pentru el, ca astfel sa nu mai lucreze in zilele de sarbatoare si sa se faca un om mai credincios.
Povestire inclusa in cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol. I, Editura Cristimpuri, 2010
Calugarul care evita sa calce furnica
Parintii de la Sihastria povestesc ca la Manastirea Secu traia un parinte cu viata curata, haruit de Dumnezeu, unul dintre numerosii calugari care s-au nevoit in aceste locuri. Acesta isi ducea viata sa duhovniceasca in mare piosenie, iar darurile sale aduse lui Dumnezeu nu erau la prima vedere prea insemnate. El cauta indeosebi sa cultive in tinerii monahi si invatacei rabdarea si le explica adeseori ca treptele initierii in dobandirea acestei virtuti sunt: rabdarica, rabdare si rabdaroi.
Acesta mai avea darul privegherii si nu se odihnea niciodata pe pat, ci dormea pe un scaun mic. Dar cel mai tare se minunau cei din jurul sau ca atunci cand ajunsese mai spre batranete pe cand merge pe o carare sau pe un drum, statea mai tot timpul cu privirea atintita in jos. El nu le spunea tuturor motivul, doar cativa stiau ca avand inca o privire agera putea sa vada chiar si o furnica si se uita in jos ca sa evite sa o calce. Gandea desigur ca si furnica este faptura de la Dumnezeu si ar fi facut mare pacat daca ar fi omorat-o.
Povestire inclusa in cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol. I, Editura Cristimpuri, 2010
Acesta mai avea darul privegherii si nu se odihnea niciodata pe pat, ci dormea pe un scaun mic. Dar cel mai tare se minunau cei din jurul sau ca atunci cand ajunsese mai spre batranete pe cand merge pe o carare sau pe un drum, statea mai tot timpul cu privirea atintita in jos. El nu le spunea tuturor motivul, doar cativa stiau ca avand inca o privire agera putea sa vada chiar si o furnica si se uita in jos ca sa evite sa o calce. Gandea desigur ca si furnica este faptura de la Dumnezeu si ar fi facut mare pacat daca ar fi omorat-o.
Povestire inclusa in cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol. I, Editura Cristimpuri, 2010
Lenes sau mandru
Un tanar era lenes si mandru si dorea sa scape de una din doua. El s-a dus la duhovnic, s-a spovedit indelung si apoi si-a exprimat dorinta aceasta arzatoare, de a renunta la una din doua: ori la lene ori la mandrie.
Parintele cumpani un pic si zise:
- Fiule, afla ca lenesul il cunosti dupa lucrarea sa, fiindca nu tipa niciodata "Sunt lenes! Ajutati-ma sa fac cutare lucru sau cutare!”. El pur si simplu nu face! La fel si pe omul mandru n-ai sa-l auzi cum spune: "Iertati-ma, stiti, sunt cam mandru!”. El pur si simplu face lucrarile mandriei."
Si mai zise parintele:
- A recunoaste lenea din tine, este ca si cum ai facut primii pasi spre harnicie, dupa cum a recunoaste mandria din tine este primul pas spre a infia smerenia. Cel mai bine este sa te rogi! Dumnezeu te va ajuta astfel sa te cureti si de o patima si de alta. Iar o patima, sa stii, ca niciodata nu lucreaza singura. Din prea multa lene se naste si mandria, caci lipsindu-ne de lucrarile lui Dumnezeu, se aseaza in noi mandria…Si la fel, din prea multa mandrie se naste lenea, caci ai impresia despre tine ca esti ceva sau cineva si te lenevesti in ascultari si implinirea poruncilor lui Dumnezeu. Daca vrei sa alegi una din doua, alege rugaciunea!
Auzind acestea copilul pleca spre casa lui mai indreptat.
Parintele cumpani un pic si zise:
- Fiule, afla ca lenesul il cunosti dupa lucrarea sa, fiindca nu tipa niciodata "Sunt lenes! Ajutati-ma sa fac cutare lucru sau cutare!”. El pur si simplu nu face! La fel si pe omul mandru n-ai sa-l auzi cum spune: "Iertati-ma, stiti, sunt cam mandru!”. El pur si simplu face lucrarile mandriei."
Si mai zise parintele:
- A recunoaste lenea din tine, este ca si cum ai facut primii pasi spre harnicie, dupa cum a recunoaste mandria din tine este primul pas spre a infia smerenia. Cel mai bine este sa te rogi! Dumnezeu te va ajuta astfel sa te cureti si de o patima si de alta. Iar o patima, sa stii, ca niciodata nu lucreaza singura. Din prea multa lene se naste si mandria, caci lipsindu-ne de lucrarile lui Dumnezeu, se aseaza in noi mandria…Si la fel, din prea multa mandrie se naste lenea, caci ai impresia despre tine ca esti ceva sau cineva si te lenevesti in ascultari si implinirea poruncilor lui Dumnezeu. Daca vrei sa alegi una din doua, alege rugaciunea!
Auzind acestea copilul pleca spre casa lui mai indreptat.
Povestire inclusa in cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol. I, Editura Cristimpuri, 2010
Sarantocul din tinda bisericii
Un om sarac si batran, fara rude si fara casa avea permisiunea de la preot sa doarma noaptea in tinda bisericii. El se invelea cum putea cu o patura rupta si murdara si dormea acolo in frig, singurul avantaj fiind ca nu s-ar fi udat daca Dumnezeu ar fi dat ploaie. El nu deranja pe nimeni, nu vorbea si nici nu cersea, dar cu toate astea mai multe femei din zona nu-l sufereau spunand ca este murdar si ca cine stie ce microbi poarta in hainele lui murdare. Gasira aceste femei un pretext si se dusera apoi la parinte sa discute. Ele spusera ca nu pot dimineata sa se apuce de curatenie in tinda bisericii, fiindca sarantocul sta acolo intins si slujitorul lui Dumnezeu le facu pe plac si ii spuse batranului sa plece, fiindca deranjeaza. Acesta a plecat fara sa carteasca, iar femeile erau bucuroase ca se facuse in biserica ceea ce ele voiau.
Dupa ce au iesit intr-o seara de la vecernie intrara in vorba cu jandarmul care patrula prin targ dupa cum ii era misiunea. Acesta le intreba:
- Dar unde este batranul care dormea in tinda bisericii?
O femeie isi ascuti glasul si rosti cu mandrie.
- Un’ sa fie? La treburile lui! L-am izgonit din tinda bisericii…Ce acolo e loc de dormit?
- Pai rau ati facut! rosti jandarmul.
- Pai de ce sa facem rau, ca ne-a dat voie parintele! rostira ele raspicat.
- Ei stiti ca eu mai am si ronduri de noapte! Si de multe ori l-am surprins pe batran facand lucruri dumnezeiesti.
- Eiiiii, cum sa faca lucruri dumnezeiesti zdrentarosul acela!?
- Ei, aflati crestinelor acestea, ca sunt lucruri pe care nici parintele nu le stie. Sarantocul din tinda bisericii, sau zdrentarosul cum ii ziceti voi, a aparat odata biserica de hoti si pradatori sarind la ei cu bata. Alta data i-a dat lumanari unei femei care avea sotul muribund. Femeia nestiind ce sa faca, fiind miezul noptii si sotul ei aproape sa-si dea sufletul, a venit aici la biserica ca sa gaseasca o lumanare si sarantocul a ajutat-o. Si altadata vazand ca vasul cu agheasma are o gaura prin care se scurgea apa sfintita de Boboteaza s-a pus sa repare vasul, caci altfel toata apa sfintita ar fi curs pe jos si s-ar fi facut mare pacat…
- Si de ce nu ne-ai spus astea din timp? Caci noi n-am stiut ca omul are faptele astea bune, spusera femeile.
- Batranul m-a rugat frumos sa tainuiesc acestea, fiindca fapta buna se face intr-ascuns, nu se trambiteaza. Voi stiti ca el nu vorbea, dar mi-a spus intr-o seara acestea: ,,Mai repede ma odihnesc, fata de pacatele mele cand sunt inghiontit, jignit sau izgonit, decat atunci cand ma lauda lumea. Rogu-te fii bun si nu spune cuiva ca as fi facut ceva bun, lasa-ma astfel sa ma odihnesc!”.
Auzind acestea femeilor le-a parut rau ca au izgonit saracul si au plecat apoi care incotro sa-l caute. Si se spune ca inca mai cauta si astazi, fiindca nu l-au mai gasit.
Povestire inclusa in cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol. I, Editura Cristimpuri, 2010
Dupa ce au iesit intr-o seara de la vecernie intrara in vorba cu jandarmul care patrula prin targ dupa cum ii era misiunea. Acesta le intreba:
- Dar unde este batranul care dormea in tinda bisericii?
O femeie isi ascuti glasul si rosti cu mandrie.
- Un’ sa fie? La treburile lui! L-am izgonit din tinda bisericii…Ce acolo e loc de dormit?
- Pai rau ati facut! rosti jandarmul.
- Pai de ce sa facem rau, ca ne-a dat voie parintele! rostira ele raspicat.
- Ei stiti ca eu mai am si ronduri de noapte! Si de multe ori l-am surprins pe batran facand lucruri dumnezeiesti.
- Eiiiii, cum sa faca lucruri dumnezeiesti zdrentarosul acela!?
- Ei, aflati crestinelor acestea, ca sunt lucruri pe care nici parintele nu le stie. Sarantocul din tinda bisericii, sau zdrentarosul cum ii ziceti voi, a aparat odata biserica de hoti si pradatori sarind la ei cu bata. Alta data i-a dat lumanari unei femei care avea sotul muribund. Femeia nestiind ce sa faca, fiind miezul noptii si sotul ei aproape sa-si dea sufletul, a venit aici la biserica ca sa gaseasca o lumanare si sarantocul a ajutat-o. Si altadata vazand ca vasul cu agheasma are o gaura prin care se scurgea apa sfintita de Boboteaza s-a pus sa repare vasul, caci altfel toata apa sfintita ar fi curs pe jos si s-ar fi facut mare pacat…
- Si de ce nu ne-ai spus astea din timp? Caci noi n-am stiut ca omul are faptele astea bune, spusera femeile.
- Batranul m-a rugat frumos sa tainuiesc acestea, fiindca fapta buna se face intr-ascuns, nu se trambiteaza. Voi stiti ca el nu vorbea, dar mi-a spus intr-o seara acestea: ,,Mai repede ma odihnesc, fata de pacatele mele cand sunt inghiontit, jignit sau izgonit, decat atunci cand ma lauda lumea. Rogu-te fii bun si nu spune cuiva ca as fi facut ceva bun, lasa-ma astfel sa ma odihnesc!”.
Auzind acestea femeilor le-a parut rau ca au izgonit saracul si au plecat apoi care incotro sa-l caute. Si se spune ca inca mai cauta si astazi, fiindca nu l-au mai gasit.
Povestire inclusa in cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol. I, Editura Cristimpuri, 2010
Gainusa cu oua de aur
O tanara se muta impreuna cu sotul ei la tara, in casa bunicilor, care murisera de putin timp. Aici, cei doi gasira tot ceea ce le trebuia ca sa duca o viata linistita. Aveau o gradina roditoare, pomi fructiferi si cateva pasari de curte.
Femeii ii placea foarte mult sa stea in curte si sa se ingrijeasca de gradina. Cel mai mult se bucura cand auzea gainile cotcodacind, fiind sigura ca acestea i-au facut oua gustoase. Ii placea sa stea printre ele si sa le dea graunte si mereu cauta sa vada care gainusa e mai harnica. Printre gaini era si una pitica, despre care femeia stia de la bunica ei ca i se spune "Puiutu”. Aproape in fiecare zi "Puiutu”, incepea sa cotcodaceasca foarte tare ca si cum ar fi facut un ou de care era foarte mandra.
Dar cand femeia se ducea la cotet sa vada oul, ce sa vezi!...In mijlocul cuibarului statea un ou mic cat o aluna. Tanara mereu certa gainusa ca pentru atata lucru facea o galagie asa de mare si o repezea cu matura.
Azi asa, maine asa pana intr-o zi cand femeia satula de cotcodacelile gainusei ii puse gand rau sa o vanda la targ. Ce se gandi ea, ca mai bine sa ia pe ea un pumn de graunte decat sa stea in curtea ei degeaba! Dar gandindu-se mai bine, femeia isi dadu seama ca nu poate sa duca gainusa la targ pentru ca aceasta era prea mica si lumea ar fi ras de ea. Cum sa vanda o gainusa asa de mica care nici nu face oua? Se hotari atunci tanara sa taie gainusa si sa faca mai bine o supa din ea, ca asa ar avea si ceva de mancat. Si se baga femeia in pat hotarata ca a doua zi sa-i ceara sotului sa taie gainusa si nici nu adormi bine ca avu un vis ciudat.
In vis ii aparu bunica ei care tinea gaina pitica in brate, si-i spuse:
"Ce ai tu cu "Puiutu”, cu gainusa mea! De ce vrei sa o tai?”
Atunci femeia raspunse:
"Pai uite ca ma supara mereu. Canta cel mai tare dintre toate, cotcodaceste de numai pe ea o aud, dar face un ou asa de mic ca nu ai ce face cu el.”
"Da ce-ti pasa tie de ou? Nu esti mandra ca poate canta asa de frumos si tare?”
"Da cu ce ma ajuta pe mine ca ea poate canta? Nu stie decat sa faca galagie si sa le sperie pe celelalte…Ca de fiecare data cand canta ea celelalte gaini se ascund in cotet.”
"Ei bine, afla fata mea ca aceasta gaina are oua de aur si un glas fermecat!” spuse buna ei.
"Cum asa?” se mira femeia.
"De fiecare data cand o primejdie apare, ori un uliu sau un alt animal ameninta pasarile, ea fuge repede prin toata curtea si canta cat poate de tare ca sa le atentioneze pe celelalte…Gainile, cand o vad fugind asa si cantand tare, stiu ca e o primejdie, si intra in cotet sau pe dedesubt, se ascund, astfel ca niciuna nu a fost rapita de uliu sau de vreun alt animal, pana acum, tocmai datorita acestei gaini pitice. Tu chiar credeai ca degeaba o alintam eu "Puiutu”? Gainusa aceasta chiar face oua de aur, fiindca slujeste cu credinta celorlalte”.
Femeia se trezi dimineata uimita, gandindu-se la visul pe care il avuse si se hotari sa se puna la panda sa vada daca visul era adevarat. Astfel isi facu de lucru toata ziua prin gradina, caci sotul ei nu era acasa, si se uita mereu la pasari doar-doar o sa vada vreo amenintare venind. Pe la amiaza, cand nici nu mai credea ca se va intampla ceva auzi gainusa cea mica cotcodacind. Merse femeia repede in curtea pasarilor, si cand se uita in sus vazu un uliu care dadea rotocoale pe cer, apropriindu-se incet. In curte nu mai era nici o gaina, doar "puiutu” statea si cotcodacea langa cotet. Atunci femeia se grabi spre locul acela, se duse la gainusa, o lua in brate, o puse in cotet langa celelalte, la adapost si inchise usa.
Povestire inclusa in cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol. I, Editura Cristimpuri, 2010
Femeii ii placea foarte mult sa stea in curte si sa se ingrijeasca de gradina. Cel mai mult se bucura cand auzea gainile cotcodacind, fiind sigura ca acestea i-au facut oua gustoase. Ii placea sa stea printre ele si sa le dea graunte si mereu cauta sa vada care gainusa e mai harnica. Printre gaini era si una pitica, despre care femeia stia de la bunica ei ca i se spune "Puiutu”. Aproape in fiecare zi "Puiutu”, incepea sa cotcodaceasca foarte tare ca si cum ar fi facut un ou de care era foarte mandra.
Dar cand femeia se ducea la cotet sa vada oul, ce sa vezi!...In mijlocul cuibarului statea un ou mic cat o aluna. Tanara mereu certa gainusa ca pentru atata lucru facea o galagie asa de mare si o repezea cu matura.
Azi asa, maine asa pana intr-o zi cand femeia satula de cotcodacelile gainusei ii puse gand rau sa o vanda la targ. Ce se gandi ea, ca mai bine sa ia pe ea un pumn de graunte decat sa stea in curtea ei degeaba! Dar gandindu-se mai bine, femeia isi dadu seama ca nu poate sa duca gainusa la targ pentru ca aceasta era prea mica si lumea ar fi ras de ea. Cum sa vanda o gainusa asa de mica care nici nu face oua? Se hotari atunci tanara sa taie gainusa si sa faca mai bine o supa din ea, ca asa ar avea si ceva de mancat. Si se baga femeia in pat hotarata ca a doua zi sa-i ceara sotului sa taie gainusa si nici nu adormi bine ca avu un vis ciudat.
In vis ii aparu bunica ei care tinea gaina pitica in brate, si-i spuse:
"Ce ai tu cu "Puiutu”, cu gainusa mea! De ce vrei sa o tai?”
Atunci femeia raspunse:
"Pai uite ca ma supara mereu. Canta cel mai tare dintre toate, cotcodaceste de numai pe ea o aud, dar face un ou asa de mic ca nu ai ce face cu el.”
"Da ce-ti pasa tie de ou? Nu esti mandra ca poate canta asa de frumos si tare?”
"Da cu ce ma ajuta pe mine ca ea poate canta? Nu stie decat sa faca galagie si sa le sperie pe celelalte…Ca de fiecare data cand canta ea celelalte gaini se ascund in cotet.”
"Ei bine, afla fata mea ca aceasta gaina are oua de aur si un glas fermecat!” spuse buna ei.
"Cum asa?” se mira femeia.
"De fiecare data cand o primejdie apare, ori un uliu sau un alt animal ameninta pasarile, ea fuge repede prin toata curtea si canta cat poate de tare ca sa le atentioneze pe celelalte…Gainile, cand o vad fugind asa si cantand tare, stiu ca e o primejdie, si intra in cotet sau pe dedesubt, se ascund, astfel ca niciuna nu a fost rapita de uliu sau de vreun alt animal, pana acum, tocmai datorita acestei gaini pitice. Tu chiar credeai ca degeaba o alintam eu "Puiutu”? Gainusa aceasta chiar face oua de aur, fiindca slujeste cu credinta celorlalte”.
Femeia se trezi dimineata uimita, gandindu-se la visul pe care il avuse si se hotari sa se puna la panda sa vada daca visul era adevarat. Astfel isi facu de lucru toata ziua prin gradina, caci sotul ei nu era acasa, si se uita mereu la pasari doar-doar o sa vada vreo amenintare venind. Pe la amiaza, cand nici nu mai credea ca se va intampla ceva auzi gainusa cea mica cotcodacind. Merse femeia repede in curtea pasarilor, si cand se uita in sus vazu un uliu care dadea rotocoale pe cer, apropriindu-se incet. In curte nu mai era nici o gaina, doar "puiutu” statea si cotcodacea langa cotet. Atunci femeia se grabi spre locul acela, se duse la gainusa, o lua in brate, o puse in cotet langa celelalte, la adapost si inchise usa.
Povestire inclusa in cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol. I, Editura Cristimpuri, 2010
Pacatul impartit la trei
La sfatul unui apropiat o femeie care avea un pacat greu, cumpara pentru o bisericuta care era inca in constructie, covoare de pus pe jos care valorau o avere. Bucuroasa de aceasta fapta pe care ea o considera suficienta pentru a i se sterge pacatul se duse la o manastire cu gand sa se impartaseasca. Un preot din manastire care a spovedit-o inainte de a primi Sfanta Impartasanie, nu numai ca a oprit-o de la a gusta din Sfintele Daruri, dar o si certa, fiindca a indraznit sa creada ca poate cumpara harul lui Dumnezeu cu cateva covoare.
Femeia s-a dus dupa aceea la poarta manastirii si acolo incepu sa planga, caci nu voia sa plece la casa ei fara sa se impartaseasca. Pe la poarta trecu un alt preot si o intreba de ce plange. Femeia ii povesti, preotului, care era chiar staretul acelei manastiri, ce se petrecuse mai devreme. Acesta o chema in biserica si acolo ii dadu Sfanta Impartasanie.
Apoi femeia mirata ca acest preot nu a certat-o si a primit-o cu atata caldura si blandete parinteasca intreba:
- Dar cum se face ca sfintia voastra mi-ati dat voie sa ma impartasesc, iar celalalt preot nu?
- Dupa faptele si lucrarile spuse preotului aceluia, nu erai tocmai vrednica de impartasit, dar lacrima te-a izbavit, caci pocainta cu lacrimi se face! Si mai e un lucru! Preotul acela este inca tanar, iar arta de a conduce omul, adica preotia, nu se invata peste noapte. Cand un pacat este prea mare, sa lasam taina vindecarii lui o treime in seama lui Dumnezeu, o treime pe seama duhovnicului si o treime pe seama celui care si-a spus pacatul. Nu-l ingreuna pe om peste masura, dar nici nu-l usura prea mult; asa trebuie sa se poarte preotul cu fiii sai duhovnicesti.
Povestire inclusa in cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol. I, Editura Cristimpuri, 2010
Femeia s-a dus dupa aceea la poarta manastirii si acolo incepu sa planga, caci nu voia sa plece la casa ei fara sa se impartaseasca. Pe la poarta trecu un alt preot si o intreba de ce plange. Femeia ii povesti, preotului, care era chiar staretul acelei manastiri, ce se petrecuse mai devreme. Acesta o chema in biserica si acolo ii dadu Sfanta Impartasanie.
Apoi femeia mirata ca acest preot nu a certat-o si a primit-o cu atata caldura si blandete parinteasca intreba:
- Dar cum se face ca sfintia voastra mi-ati dat voie sa ma impartasesc, iar celalalt preot nu?
- Dupa faptele si lucrarile spuse preotului aceluia, nu erai tocmai vrednica de impartasit, dar lacrima te-a izbavit, caci pocainta cu lacrimi se face! Si mai e un lucru! Preotul acela este inca tanar, iar arta de a conduce omul, adica preotia, nu se invata peste noapte. Cand un pacat este prea mare, sa lasam taina vindecarii lui o treime in seama lui Dumnezeu, o treime pe seama duhovnicului si o treime pe seama celui care si-a spus pacatul. Nu-l ingreuna pe om peste masura, dar nici nu-l usura prea mult; asa trebuie sa se poarte preotul cu fiii sai duhovnicesti.
Povestire inclusa in cartea NESTEMATE DUHOVNICESTI vol. I, Editura Cristimpuri, 2010
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu