Iisus in zeghe

Biserica Sf. Elefterie Nou - Fecioara cu Pruncul in zeghe

Extraordinara poveste a unor icoane necunoscute, pictate de parintele ARSENIE BOCA. Ambele se afla in Bucuresti. Una la biserica Elefterie, cealalta la Sf. Anton

Sfantul surghiunit

Anul 1959. Un vant de teroare, ucigas, sufla peste Romania. Tinta temnitelor este mereu aceeasi: elita patriotica a tarii - intelectuali, preoti, studenti, tarani - toti cei ce se opun calailor rosii. La manastirea Prislop din Hateg, valul terorii il ajunge si pe parintele Arsenie Boca. Desi il anchetasera si intemnitasera de atatea ori, comunistii ii luasera frica: miracolul de la Sambata de Sus, unde parintele fusese staret, se repeta. "Toata tara lui Avram Iancu se misca in pelerinaj, cantand, cu zapada pana la piept", scrie marele poet Nichifor Crainic. Veneau toti sa ia lumina din harul
celui numit, inca de-atunci, Sfantul Ardealului. Asa ca parintele Arsenie trebuia sa plateasca. Este alungat din manastire si i se interzice pentru tot restul vietii sa practice preotia. Reducerea la tacere a celui mai mare duhovnic al tarii ii indarjeste pe credinciosi. Dar chiar si cu gura ferecata, parintele nu renunta la legamantul cu Dumnezeu, caruia ii inchinase viata. Avea harul picturii, absolvise si Academia de Belle-Arte din Bucuresti, asa ca va picta pana la moarte icoane si biserici, continuand in imagini predicile fierbinti cu care isi fericise credinciosii, predicile pe care nu le mai putea rosti. In 1959, parintele vine la Bucuresti, unde va ramane pana in 1967, lucrand o vreme si la atelierele de pictura ale Patriarhiei. Apoi pleaca in campie, la Draganescu, unde cincisprezece ani, noapte de noapte, picteaza biserica din sat, pe care o transforma, cu arta si cu credinta lui, intr-o adevarata "Capela Sixtina a ortodoxiei romanesti": o pictura tulburatoare si profetica. Dar daca biserica Draganescu e de-acum celebra, despre picturile realizate de parintele Arsenie in Bucuresti nu s-a stiut multa vreme nimic! De parca icoanele si frescele pictate de el s-ar fi volatilizat! Abia anul trecut, in 2007, a iesit la lumina o parte din mostenirea spirituala lasata Capitalei de parintele Arsenie. O mostenire incarcata de povesti incredibile si zguduitoare. Adevarate taine care au asteptat printre noi, in mod bizar nestiute amar de ani... Cel implicat in aceste descoperiri are 29 de ani si se numeste Alexandru-Valentin Craciun. E un tanar linistit, cultivat si foarte credincios. Si care este convins de sfintenia parintelui Arsenie, in care credea cu ardoare, desi nu l-a cunoscut si nu l-a vazut niciodata. Prima atingere cu duhul parintelui s-a produs prin picturi. S-a intamplat acum cinci ani, cand a descoperit, din intamplare, intr-o carte, o pictura de-a parintelui de la Draganescu. Era o "Inviere". Pictura aceea l-a marcat pentru tot restul vietii. Era o Inviere hieratica si apocaliptica totodata. "Nu s-a mai pictat asa ceva niciodata. E o imagine halucinanta. O reprezentare unica a lui Hristos", spune tanarul. "Prin aceasta pictura fabuloasa, m-am apropiat de parintele. Sigur, multa lume e atrasa de el, dar trebuie sa-i si simti chemarea, sa intri in dialog prin rugaciune cu acest calugar urias. Iar eu ma rog la parintele Arsenie in biserica, chiar daca nu-i canonizat. Il pomenesc ca pe-un sfant. El e sfant, ca asa l-a facut Dumnezeu, nu oamenii".

O raza de soare

"Sunt lucruri de-ale parintelui despre care nu stie nimeni nimic, dar care ies la iveala printr-un miracol. Asa s-a intamplat si cu descoperirile despre care va voi povesti. Multe mi-au fost "date". Au fost revelatii. Eu n-am nici un merit. Iar daca au iesit abia acum la iveala, aceasta e inca o minune, o lucrare dumnezeiasca a parintelui Arsenie. Asa a voit el, de acolo, de Sus, sa se intample toate acum. Cand a crezut el ca-i lumea pregatita". Toate au inceput de la o icoana a sfintei Paraschiva de la biserica Sfantul Anton, de langa Curtea Veche din Bucuresti. Icoana fusese donata bisericii acum cateva zeci de ani buni. Mai mult nu stia nimeni. Si nici cine era pictorul. "Intr-o dupa-amiaza de mai a anului trecut, ma dusesem la biserica Sfantul Anton cu treburi de serviciu si, cum trebuia sa-l mai astept pe parintele paroh, m-am dus sa ma inchin. Uitandu-ma in jur, mi-au cazut ochii pe icoana Sfintei Paraschiva. Sfanta e ocrotitoarea familiei mele, asa ca am recunoscut-o imediat. Curios mi se pare acum ca, desi fusesem de atatea ori la biserica Sfantul Anton, niciodata pana atunci nu observasem icoana. Asa ca eu cred ca acela a fost un moment ales. M-am apropiat, m-am inchinat (icoana statea in biserica in naos, intr-o nisa cu fereastra, un loc mai ferit), m-am rugat indelung... Si cand mi-am ridicat ochii, am intalnit privirea sfintei. De obicei, icoana aceea sta in tot timpul in penumbra bisericii. Neluminata, pictura ei pare un pic stearsa, invaluita, stinsa. Dar in dupa-amiaza aceea, un snop de raze se strecurase prin vitralii si batea din plin pe chipul sfintei. Scaldata in razele soarelui, icoana parca mustea de aur si de lumina, stralucind magnific! Si sfanta Paraschiva avea un chip stralucitor, intarita de soare in icoana bogata, toata numai foita de aur cu filigran. Lumina sfintei se adunase pe chip si-n privire. E parintele Arsenie, e icoana lui! - mi-am zis de-odata, ca intr-o transa! N-aveam argumente. Figura aceea a sfintei imi amintise chipul lui Cristos din scena Invierii, pe care o descoperisem, mai demult, intr-o carte. O expresie concentrata in privire. Asa cum o avea si el, calugarul Arsenie cu ochii de foc".
Iisus in zeghe

Schita gasita la biserica Draganescu

Hotarat sa afle adevarul, cateva zile mai tarziu, Alexandru-Valentin Craciun face cateva fotografii ale icoanei Sfintei Paraschiva si merge la biserica Draganescu, la parintele Lucian Petcu, sa ii arate imaginile. Voia o prima confirmare: era icoana pictata de parintele Arsenie Boca sau nu? Preotul cerceteaza icoana in amanunt, dupa care o compara cu alta, tot a sfintei Paraschiva, din biserica lui. Era aceeasi imagine. Era mana parintelui. Pana si modelul filigranului era facut cu o tehnica numai a lui. (In pragul razboiului, parintele Arsenie fusese la Chisinau, sa invete metaloplastia si emailul, si de acolo a venit cu tipare speciale pentru filigranul icoanelor lui aurite si foarte bogate.) Mai tarziu, icoana Sfintei Paraschiva ii este aratata si episcopului de Varset, Daniil Partosanu, ucenic al parintelui Arsenie. "E a parintelui, nu incape indoiala!", exclama episcopul. Apoi, destinul icoanei incepe sa ia amploare. Peste cateva luni, Alexandru-Valentin Craciun publica un mic articol despre pictura parintelui Arsenie Boca. La biserica Sfantul Anton incep sa vina valuri de oameni, lumea se inchina indelung la icoana Sfintei Paraschiva, o fotografiaza, sfintesc fotografiile si le duc cu ei ca sa aiba in casa o icoana de-a sfantului parinte Arsenie. Printre pelerini sunt si multi straini. "Intr-o zi, am vazut un grup de sarbi veniti special din tara lor, pentru icoana parintelui", spune tanarul. Caci faima de sfant a parintelui Arsenie a depasit mult granitele Romaniei.
Si nu e o intamplare ca parintele sta prin icoana lui, intr-o biserica din inima Bucurestiului, biserica domneasca a Curtii Vechi, cea mai veche ctitorie a orasului, crede Alexandru Craciun. "Pe cai doar ale lui, parintele a voit sa ramana aici cu o icoana foarte frumoasa; cea mai luminoasa imagine a sfintei pe care mi-a fost dat sa o intalnesc. E icoana absoluta a sfintei Paraschiva. O icoana mai completa nu exista. Si nu va mai fi. Aceasta icoana va avea un destin special, la inaltimea celui care a pictat-o".

Iisus in zeghe

Pe urmele pictate lasate de parintele Arsenie prin Bucuresti, Valentin Craciun ajunge in vara anului trecut la catedrala Sfantul Elefterie Nou (de langa Opera). Exista o banuiala ca acolo pictase parintele, in 1959, fresca cea mare din absida altarului a Maicii Domnului cu Pruncul. Tot ce se stia era ca parintele lucrase la Sf. Elefterie ca pictor secund al lui Vasile Rudeanu, care a pictat altarul si o parte din peretii laterali. In rest, nimic nu era sigur. Lucrurile incep sa se precipite cand preotul Lucian Petcu descopera in biserica de la Draganescu o schita imensa, in carbune, care nu corespundea nici unei picturi facute de parinte pe peretii locasului. Era Maica Domnului cu Pruncul. Uriasa schita zacuse ani de zile, fara sa stie nimeni de ea, intr-unul din nenumaratele suluri cu schite ramase de la pictura bisericii Draganescu. Preotul Lucian Petcu a descoperit-o in ultima clipa, ca printr-o minune, salvand-o cand era gata sa fie distrusa. Se duce cu schita la Elefterie, o compara cu fresca uriasa a Maicii cu Pruncul din absida altarului si se lamureste. Desenul gasit de el era dovada imparabila ca parintele Arsenie isi avusese partea lui de pictura si la Sfantul Elefterie. Era proiectul initial cu care parintele se prezentase acolo, pentru fresca din absida altarului. Dar aventura de-abia incepe. Pentru ca parintele Arsenie adaugase picturii cateva detalii cutremuratoare, neobservate, vreme de 60 de ani...
Iisus in zeghe

Sfanta Paraschiva de la biserica Sfantul Anton


"Cand am intrat eu la Elefterie, era slujba", isi continua Valentin Craciun povestea. "Fresca Maicii Domnului cu Pruncul trona deasupra altarului, uriasa si impunatoare. Maica Domnului plutea maiestuoasa si suverana pe niste nori gigantici, inrositi si intunecati, ca de bombardament ori de Apocalipsa. Am privit-o si m-am cutremurat! Pe absida imensa, fresca era iluminata extraordinar. Ce m-a frapat si m-a ravasit pentru prima oara a fost Pruncul! Pruncul care priveste cu bratele deschise ca o cruce, chemand: "Veniti la Mine!". Ca niciodata pana atunci, vesmantul Lui ma contraria in chip deosebit. Simteam ca e ceva acolo, nu intelegeam prea clar, ceva ce-mi scapa si mi se parea atipic. Oricum, multe lucruri sunt atipice in pictura parintelui Arsenie, dar acolo era ceva mai mult. Am plecat descumpanit. Voiam chiar sa abandonez, sa nu ma mai gandesc la pictura aceea, oricum, ma chinuiam destul de cateva luni sa-i dibui urmele parintelui Arsenie prin Bucuresti, devenise, pur si simplu, o obsesie pentru mine. Pe urma, intr-o noapte, s-a mai intamplat un miracol. Era foarte tarziu si eu eram intr-o stare de surescitare, dar nu ma gandeam nici la parintele Boca, nici la pictura din altar. Si atunci, brusc, am gasit intelesul: vesmantul Pruncului pictat de parintele Arsenie era o zeghe! O haina de puscarie!" Asta pictase parintele deasupra altarului. Un mesaj tulburator. Iisus era in zeghe si asteptase rabdator, sub ochii nostri orbiti ani de zile, sa il vedem. Sa ne cutremuram.

Vis din Ceruri

"Dar eu eram tot indoit", spune Valentin Craciun. "Nu indrazneam inca sa ma intorc la Elefterie. Nu eram deloc sigur ca voi fi inteles, ca va fi inteles ce voise sa arate oamenilor parintele Arsenie. Am stat asa, framantandu-ma singur, saptamani la rand. Pana intr-o dupa-amiaza... Incepusera caldurile alea de nesuportat de anul trecut si eu am adormit, stors de vipie. Visul a inceput brusc, nici n-atipisem bine. Parca as fi trecut direct din trezie intr-un alt taram, lunecand usurel spre Rai. Se facea ca ma dusesem la Elefterie si gasisem acolo un preot cu care ma contraziceam vorbind despre fresca. As fi vrut sa-i spun si de zeghea Pruncului, dar nu stiam cum s-o fac. Stam amandoi in curtea de la Elefterie. Si, privind spre biserica, deodata am inceput sa vad direct prin peretii ei, ca printr-un acvariu urias cu sfinti. Si vedeam fresca cea mare a altarului, pictata de parintele, si fresca stralucea tot mai luminoasa pe masura ce timpul trecea, stralucea mai tare, si mai tare, acum aproape ca te orbea! In vremea asta vesmantul Pruncului incepuse sa se schimbe si el, nu mai era o zeghe. Atunci i-am spus si parintelui ce ma framanta, i-am spus de zeghea Pruncului.


"Sa comparam!", zice parintele in visul meu. Si a scos o iconita din buzunarul de la piept. Iar pe iconita era pictata intocmai chiar Maica cu Pruncul din altar. Eu priveam mai departe direct prin peretii translucizi ai bisericii, spre fresca uriasa, si am vazut, n-o sa uit toata viata, am vazut Pruncul in vesmant ca Soarele, tot numai raze! Iar dungile vesmantului se schimbasera - se stransesera intr-o cruce... o cruce facuta din gratii si din intuneric... Si Pruncul Iisus era viu, traia, prinsese viata!... Iar crucea era vie si ea si se schimba intruna, la fel ca vesmantul. "Vedeti, parinte, ca Iisus e in zeghe?", i-a spus atunci preotul cu care vorbeam in vis altui preot de-acolo. Si in aceasi clipa, din iconita aceea mica a inceput sa picure un fel de mir gros ca mierea... Iar eu am cazut in genunchi si am plans. Apoi mi-am strans lacrimile ce cursesera pe jos, sa nu ramana nici una pe asfalt. Si mi-am uns cu ele pleoapele. Si m-am trezit fericit".
Magnificul vis ii da putere lui Valentin Craciun sa revina la Elefterie, unde intalneste si omul providential: pe parintele Mihai Dragomir. "Are o dragoste deosebita pentru parintele Arsenie Boca. Cand i-am marturisit parintelui despre zeghe, a ramas stupefiat. Nici el nu observase nimic neobisnuit pana atunci, desi slujea de ani buni la Elefterie. Parca purtase un zabranic pe ochi. Dar dupa ce a privit cu atentie fresca, preotul a mai descoperit inca un amanunt socant: Pruncul era tuns ca un detinut!"

"In temnita am fost si ati venit la Mine"




Cum s-a putut, totusi, ca in 60 de ani, nimeni sa nu vada Pruncul in zeghe?! Acest fapt ramane inexplicabil. Nimeni n-a observat, nici preotii care s-au succedat la Elefterie, nici enoriasii, si nici macar comunistii si securistii din vremea parintelui Arsenie. Nimeni, absolut nimeni! Desi e imposibil sa nu fi stiut cineva ce picta parintele acolo, ca doar lucra in echipa! Dar cine a stiut a pastrat secretul, ducandu-l cu el in mormant. Uluitor este si ca parintele Arsenie a avut curajul sa picteze ditamai fresca, fiind supravegheat permanent de Securitate. Si atunci, cum a scapat, cum si-a sfidat tortionarii, facandu-i sa nu vada ce picta el acolo cu adevarat, cand ofiterii ii suflau in ceafa zi de zi, clipa de clipa?!... Si atat asteptau, un prilej cat de mic sa-l intemniteze. Iar pentru un simbol ca acesta - Pruncul Iisus in zeghe, credinta, intemnitata de comunisti, la fel ca si viata preoteasca a parintelui Arsenie Boca -, pentru toate astea, l-ar fi inchis imediat! Insa, pur si simplu, nu au vazut! Sau, imi zice tanarul Valentin Craciun, s-a intamplat ca in Scriptura: "Au vazut si n-au inteles", ochii lor au fost tintuiti. Alta explicatie rationala nu exista. Asa cum au fost tintuiti ochii tuturor 60 de ani dupa aceea.
Iisus in zeghe

Biserica SF . Elefterie


"Dar aceasta infatisare a lui Iisus in zeghe si tuns ca un detinut nu e o excentricitate de-a parintelui Arsenie, si nici n-a fost facuta pentru a soca", spune Valentin Craciun. "Ea are acoperire, justificare teologica. Caci in Evanghelia dupa Matei, spune Mantuitorul: "In temnita am fost si ati venit la Mine". (Matei 25, 36). Asadar, Hristos a fost in temnita si este in temnita alaturi de cei care sufera pentru El! A stat in inchisoare, dar a fost inchis si cand a vegheat alaturi de toti Apostolii si de toti martirii crestini, inchisi si persecutati pentru el. Dar Hristos a fost si cu toti cei care au suferit prigoana comunista. Si parintele Arsenie a voit sa arate ca Hristos e alaturi de cei multi si nevinovati azvarliti in temnite. Caci fresca a fost pictata in 1959, atunci cand crivatul ucigas al terorii comuniste se intetise. Parintele Arsenie n-avea cum sa nu se gandeasca la toate astea, mai ales ca fusese el insusi inchis. Stia ca Hristos este acolo, langa cei aflati dupa gratii. "Nimeni altcineva decat parintele Arsenie n-ar fi indraznit macar sa gandeasca, daramite sa si faca in acele timpuri de prigoana ucigasa o fresca uriasa cu Pruncul Iisus in straie de detinut". A fost un act de curaj venit dintr-o putere dumnezeiasca, prin care parintele a lasat o marturie in veac despre acele timpuri crunte.

"Ii pictez asa cum i-am vazut"

Dar parintele Arsenie a lasat mult mai mult la biserica Elefterie decat o marturisire de credinta si curaj. S-a petrecut acolo ceva care se intampla, de altfel, in aproape toata pictura lui. Explicatia - profunda si tulburatoare - a dat-o odata chiar parintele Arsenie, atunci cand a fost intrebat de mitropolitul actual al Ardealului, Laurentiu Streza, de ce picteaza astfel, surprinzator si depasind canoanele. "Mie asa mi s-a aratat Maica Domnului, asa l-am vazut pe Mantuitorul si eu ii pictez asa cum i-am vazut eu", a raspuns parintele. La fel spunea parintele si despre sfinti: ca ii picteaza cum i-a vazut aievea.
Iisus in zeghe

Icoana Fecioarei cu Pruncul, aflata deasupra altarului

Aceste cuvinte sparg o fereastra in Cer. Parintele, cu duhu-i vizionar, ajunsese in niste zone in care nimeni nu ajunge. Pictura lui nu-i doar o predica in imagini. Parintele chiar L-a vazut pe Pruncul Iisus invesmantat aievea in zeghe, ca intr-o haina a durerii, pentru urgia ce-i potopise pe romani! Cu forta lui teologica, parintele nu s-a inchis in canoanele severe si inghetate ale picturii din Erminiile bizantine. Dar el nici nu a inventat imagini, ci doar le-a transcris in fresca uriasa, asa cum numai el le-a vazut: Iisus in zeghe, ca un avertisment. Avertismentul lui Dumnezeu, intunecat de durerea Golgotei lumesti.
"Acum, ca povestea mea se apropie de sfarsit, as vrea sa va mai spun ca parintele Arsenie are o lucrare foarte mare de facut pe Lumea asta", marturiseste tanarul meu interlocutor. "A facut-o si cat a trait si continua si acum, de acolo, din Cer. Si daca parintele ne-a aratat cateva din picturile lui necunoscute in Bucuresti, aceasta e doar o parte din planul pe care inca il are - planul lui de semne si minuni pentru romani. Iar simbolul lui Iisus intarcuit in zeghe e valabil si azi, in vremuri de libertate. Azi, cand credinta pare iar ingradita, inchisa dupa gratii de un nou ateism, ateismul acesta militant post-decembrist, un ateism secularizant, importat din Occident. Si care voieste sa scoata din scoli si icoanele si invatamantul religios".
Adevarurile zugravite in pictura parintelui Arsenie Boca nu-s comode, cum nu erau nici predicile furtunoase, tinute la Sambata sau la Prislop, miilor de discipoli. Calugarul infocat si cu ochii de jar nu putea fi mintit si nu putea sa ascunda adevarul. De altfel, el continua sa fie incomod si dupa moarte, inclusiv pentru unii oficiali ai bisericii. In schimb, intr-o masura covasitoare, este extraordinar de iubit. Zeci de mii de oameni pornesc pe urmele lui in pelerinaje, la Sambata si la Prislop. Vizionar in timpul vietii, parintele le vede si din cer suferinta. Implineste, de fapt, ce le-a spus: "Rugati-va. De acolo, de sus, o sa va pot ajuta mai mult".
http://www.formula-as.ro/2008/822/spiritualitate-39/iisus-in-zeghe-9711

Iertarea

Ce inseamna iertarea si cum reusim sa iertam?
Iertarea inseamna a nu-l lasa pe cel ce ne-a gresit sa plece fara a da o explicatie. Trebuie sa-i ingaduim celui ce ne-a gresit sa-si descarce sufletul explicind cum a ajuns sa greseasca, sau ce deficiente au aflat in noi care l-au facut sa greseasca. Asa putem sa ii tragem la raspundere pe cei ce ne gresesc prin actiunile lor.

Iertarea inseamna a-I lasa lui Dumnezeu dreptul de a face dreptate. Cand ne insusim dreptul de a judeca sau de a ne razbuna ii dam de inteles lui Dumnezeu ca nu credem ca El ne poate rezolva problemele.Trebuie sa ingaduim lui Dumnezeu sa faca dreptate si sa-si manifeste dreptatea Lui prin iertarea neconditionata de catre noi a aproapelui nostru sau a celor din familie.

Iertarea inseamna a nu permite sa fim jigniti in mod repetat. Iertarea nu inseamna insa a tolera lipsa de respect sau manifestarile jignitoare constante. Nu suntem nevoiti sa toleram ofensele, nici lipsa de respect sau orice alta forma de abuz din partea celor ce ne gresesc.

Iertarea nu inseamna ca trebuie sa ne resemnam a fi victime. Iertand, nu spunem: “Ceea ce ai facut este bine, asadar continua sa ma tratezi asa.” Ba mai mult, nu ar trebui sa ne insusim rolul de martir, iertand mereu pe cei din jur doar pentru ca ne simtim bine in rolul de victima.

Iertarea nu inseamna impacare. Putem ierta pe cineva chiar daca nu vom reusi sa ne intelegem perfect cu persoana care ne-a jignit.

Iertarea este un proces, nu o intamplare. Probabil ne va lua ceva timp pentru a ne rezolva problemele inainte de a fi capabili sa iertam cu adevarat. De aceia iertarea este un proces, nu un act care se petrece intr-o clipita. Iertarea ia timp si efort constant. Se manifesta in atitudini, vorbe, si in dispozitia mentala a fiecaruia dintre noi. Dispozitia mentala trebuie sa fie una a iertarii adevarate, neconditionate, si ireversibile. Deindata ce hotaram sa iertam, trebuie sa o facem.

Trebuie sa iertam de fiecare data. Daca insa suntem din aceia care iarta mereu iar noi la rindul nostru nu suntem iertati, e potrivit sa analizam relatia noastra cu persoanele din jur, sa intelegem motivul pentru care noi suntem cei care suferim mereu. E important sa nu ne ingaduim sa ajungem in postura in care cei ce ne gresesc, fiind iertati de fiecare data, continua sa greseaca ajungind la abuz.

Iertarea nu inseamna ca negam realitatea sau ignoram jignirile. Unele persoane sunt apatice, de neincredere, cu intentii ascunse. Asadar nu se vor schimba niciodata. De aceia uneori iertarea trebuie acompaniata de rugamintea ca modul de comportament care a generat tensiunea intre membrii familiei sa inceteze. Trebuie deci sa schimbam modul de abordare si chiar sa nu ne asteptam ca partea opusa sa se indrepte. Iertarea deci implica rabdare.

Iertarea nu se bazeaza pe faptele celor din jur, ci pe propria noastra atitudine. O atitudine sanatoasa privind iertarea e indispensabila fiecaruia dintre noi. Cei din jurul nostru vor continua sa ne raneasca pe parcursul vietii. Putem sa ii privim cu superioritate, sa ramanem blocati in tristetea si supararea noastra, sau sa adoptam o atitudine de iertare permanenta. Asta din urma aduce dezlegare si pace.

Trebuie sa iertam chiar daca cei ce ne gresesc nu se caiesc. Chiar daca cei ce ne gresesc nu ne cer iertare, trebuie sa-i iertam numaidecit si sa le comunicam acest lucru. Trebuie sa ne amintim ca iertarea se manifesta in atitudinea noastra nu in actiunile lor.

Nu trebuie sa le dam mereu de stire ca i-am iertat. Comunicarea iertatii insa trebuie facuta cu tact pentru a nu se transforma in abuz si santaj. A-i anunta mereu pe cei din jur ca sunt iertati, desi nu ne-au cerut iertare, poate deveni o forma de manipulare din partea lor, una care poate duce chiar la mindrie.

Este posibil sa iertam prea usor pentru a evita suferinta sau pentru a manipula o situatie. Trebuie sa fim cu bagare de seama pentru a nu ierta doar de dragul iertarii. Iertarea elibereaza durerea. Adesea insa dorim cu disperare sa reparam o situatie deficitara cit mai repede ca si neintelegerea care a cauzat-o sa dispara la fel de repede. De exemplu, in contextul divortului unele persoane doresc sa grabeasca rezolvarea crizei.

Intelepciune

Un tanar cresut ateu se antrena pt saritura artistica la nivel de olimpiada.Singura influenta religioasa din viata lui a ajuns prin intermediul unui prieten crestin.Sportivul nu prea era atent la sfaturile amicului sau,desi le asculta destul de des.Intr-o noapte,s-a dus la piscina universitatii de care apartinea.Luminile erau stinse,dar cum cerul era senin si luna stralucea,sportivul a hotarat sa se antreneze.Tanarul s-a suit pe cea mai inalta trambulina,s-a asezat cu spatele la piscina pe marginea rampei si a intins mainile.Cand a facut asta si-a vazut umbra pe perete.Umbra lui avea exact forma unei cruci.In loc sa sara,a ingenunchiat si,in final,l-a rugat pe Dumnezeu sa intre in viata lui.In timp ce tanarul se ruga,personalul de curatenie a intrat in sala si a aprins luminile.Golisera piscina pt reparatii....ASA INVATAM CA INTORCANDU-NE CATRE HRISTOS,ACESTA DEVINE SALVATORUL NOSTRU

poezii...

Dialog


Cind munţi de nedreptate

Imi stau in drum mereu

Ce-ai face Tu, Iisuse,

De-ai fi in locul meu?
Eu aş răbda-n tăcere

Prietenul meu drag

Dreptatea pin' la urmă

Surpa-va munţi şirag.
Cind ura mă loveşte

Cind duhul geme greu

Ce-ai face Tu, Iisuse,

De-ai fi in locul meu?
Eu aş iubi şi-aş ţine

Spre cer inima mea

Iubirea invinge ura

Oricit ar fi de grea.
Cind indoiala-mi cearcă

Credinţa-n Dumnezeu,

Ce-ai face Tu, Iisuse,

De-ai fi in locul meu?

Eu Mi-aş pleca genunchii

Ca atunci, in Ghetsiman,

Prin rugă prinzi putere

Să treci peste duşman.
Cind cei dragi m-apasă

Şi-s tot mai singur eu,

Ce-ai face Tu, Iisuse,

De-ai fi in locul meu?

Eu aş urca in pace

Al crucii sfint calvar

Nu bezna nopţii invinge

Ci zorii cind răsar.







Copilul orfan


Printre gratiile de fier
In ograda de orfani,
Doi ochi de copil asteapta:
Ore, zile, luni si ani...
-Matusica, nene, tanti!...
Va rog, sa ma infiati.
Eu sunt baietel cuminte,
Vreau sa am parinti si frati.
Nici un trecator nu vrea,
Sa-i mangaie-a sa durere...
Ci doar numai Dumnezeu,
Il alina in tacere.
Sterge lacrima, nu plange,
Dute la patucul tau
Si prin rugaciunea sfanta
Vorbeste cu Tatal tau.
Povesteste-i ce te doare...
Domnul, te va ajuta.
Si-ai sa vezi ca alta viata,
Tu, copile vei avea.

Imagini spectaculoase...eruptia vulcanului

http://www.boston.com/bigpicture/2010/04/more_from_eyjafjallajokull.html

http://www.manastireadealu.ro/contact.html

Sfantul Mucenic Gheorghe


Sfantul Mucenic Gheorghe s-a nascut in Capadocia, din parinti crestini. A trait in vremea imparatului Diocletian (sec. al IV-lea). Datorita vitejiei si victoriilor sale, ajunge conducator de armata.

In anul 303, imparatul Diocletian va incepe lupta impotriva crestinilor. Au fost daramate lacasuri de cult, interzise adunarile crestinilor, arse cartile sfinte, iar cei ce refuzau sa aduca jertfa zeilor erau ucisi. In fata acestei situatii, Sfantul Gheorghe nu se fereste sa-si marturiseasca credinta in Hristos, motiv pentru care va fi intemnitat. Va fi supus la diverse chinuri: loviri cu sulita, tras pe roata, ingropat in var, lespezi de piatra puse pe piept, etc, dar nicio tortura nu l-a facut sa renunte la credinta sa.

Cei prezenti la aceste suferinte, uimiti de faptul ca Sfantul Gheorghe a ramas nevatamat si ca a inviat un mort, au renuntat la credinta pagana si au primit credinta in Hristos. Minunea invierii celui decedat, a convins-o si pe imparateasa Alexandra, sotia lui Diocletian, sa imbratiseze crestinismul.

Sfantul Gheorghe a fost ispitit cu onoruri pentru a jerfi zeilor, dar aceste incercari au fost zadarnice. Pentru ca nu a lepadat credinta in Hristos, Sfantul Gheorghe este condamnat la moarte prin decapitare, in ziua de 23 aprilie 304, ramanand de atunci zi de praznuire.

Sfantul Gheorghe in iconografie

Iconografia pastreaza imaginea Sfantului Gheorghe calare pe un cal, strapungand cu sulita un balaur. Este vorba despre o legenda pioasa, in care Sfantul Gheorghe salveaza cetatea Silena, din provincia Libiei, terorizata de un balaur. Aceasta imagine a sfantului a ramas in amintirea oamenilor ca model de curaj in lupta cu diavolul. Mai este reprezentat intr-o mantie rosie, culoare traditionala pentru un martir, dar si ca razboinic pedestru sau ca tribun militar in vesminte patriciene, cu o diadema metalica pe cap, cu o platosa sub mantie, tinand o cruce in mana dreapta si o sabie in mana stanga.

Sfantul Gheorghe pe Steagul Moldovei

Reprezentarea Sfantului Gheorghe doborand balaurul, este prezenta si pe Steagul Moldovei, aflat la Manastirea Zografu din Muntele Athos. Pe acest steag se afla si rugaciunea Sfantului Stefan cel Mare catre Sfantul Gheorghe: "O, luptatorule si biruitorule, mare Gheorghe, in nevoi si in nenorociri grabnic ajutator si cald sprijinitor, iar celor intristati, bucurie nespusa, primeste de la noi aceasta rugaminte a smeritului tau rob, a Domnului Io Stefan Voievod, din mila lui Dumnezeu, Domnul Tarii Moldovei. Pazeste-l pe el neatins in lumea aceasta si în cea de apoi, pentru rugaciunile celor ce te cinstesc pe Tine, ca sa Te preamarim in veci. Amin. Si aceasta a facut-o in anul 7008 (1500), in al 43 an al Domniei Sale“. Mentionam ca pecetea Mitropoliei Moldovei si Bucovinei poarta chipul Sfantului Gheorghe, preluat dupa steagul de lupta al Sfantului Stefan cel Mare.

Sfantul Gheorghe ca ocrotitor

In 1222, regele Angliei, Richard Inima de Leu, l-a ales pe Sfantul Gheorghe patronul spiritual al Casei Regale si al intregii tari. Regele Edward al III-lea a infiintat "Ordinul St. George", iar Crucea Sfantului Gheorghe a devenit, mai tarziu, steagul Angliei, "Union Jack". Marele Mucenic Gheorghe este considerat si ocrotitorul Georgiei, Armeniei, Maltei, Lituaniei, Serbiei. Amintim ca Sfantul Gheorghe este si ocrotitorul armatei romane.

De Sfantul Gheorghe, aproape un milion de romani isi aniverseaza onomastica

Din cei 950.715 de romani care îsi aniverseaza onomastica de Sfantul Gheorghe, 759.886 sunt barbati, majoritatea acestora, respectiv 589.215, purtand numele de Gheorghe sau Ghiorghe.

Alaturi de acestia, vor fi in sarbatoare si cei care poarta numele de George (141.472), Gheorghita sau Ghiorghita (24.109).

Dintre femei, cele mai multe poarta numele de Georgeta (137.430). In aceasta zi nu vor fi uitate nici persoanele cu nume de Gheorghita sau Ghiorghita (37.911) si Geta (14.941).

La multi ani celor ce poarta numele Sfantului Mucenic Gheorghe!

Sursa: CrestinOrtodox.ro

PUIUL

Trist
şi singur în găoace,
puiul galben-auriu
a simţit într-un târziu
că-i stingher,
că n-are pace.
A simţit că lumea lui
tot mai strâmbă
nu ştiu cum,
se face...
"Ce-o fi asta?"
se gândi.
"Cum de m-a ajuns năpasta
să trăiesc într-o mărgică,
într-o casă
tot mai strâmbă,
tot mai mică?...
Să nu pot să-mi aflu loc
nici pe faţă,
nici pe spate.
Şi să-mi crească,
după toate,
uite
ce nătâng de cioc!
Ce vrei tu?
Vorbesc cu ciudă
eu cu ciocul,
ca un prost...
Însă ciocul ce s-audă?
Cade-n stânga,
bate-n dreapta
şi-mi atârnă
ca o bârnă
fără rost.

Mi-ai ieşit şi doi ochi mici.
Ce să fac cu ei aici?
Mi-au crescut şi aripi grele.
Ce să fac aici cu ele?
Iar sub pântec,
la picioare,
se făcură nişte ghiare...
lungi... cu vârfu-ncovoiat...
Simt că toate-n pântec mi-au intrat!
Doamne,
pentru ce mi-ai dat
daruri care-mi sunt povară?..."

Şi,
lăsat pe partea stângă,
a-nceput uşor să plângă
puiul
pentru-ntâia oară...

*

Dar deodată,
în găoc,
bate cineva de-afară...
Cioc!
Cioc, cioc!
Inima în pui se zbate,
se-nfioară.
Cine...
oare cine bate?...

Cu un tremur ca de-o vrajă,
a bătut şi puiu-n coajă.
Uite!
Sub ciocănituri solide
se deschide
o fereastră!
Doamne,
ce privelişte măiastră!
Apoi uite-acum cât loc...
unde poate să alerge
să se joace,
să se culce...
Iar un glas atât de dulce,
glas de mamă...
andantino,
iată,
îi vorbeşte:
Vino...
Şi sări degrabă puiul
din bârlogul vieţii vechi.
O, acum cât e de bine
să ai ochi,
să ai urechi!...
Ce frumoasă e lumina!...
Parc-ar vrea în piept s-o soarbă.
Asta ce-i?
Un fir de iarbă...
Iar acolo?
E grădina...
Şi-nălţând privirea-n soare,
puiul,
suflet de pripas,
a bătut din aripioare
şi-a făcut întâiul pas.
Iar apoi,
dup-o clipită,
a zărit într-un arbust
o grăunţă rumenită.
Mm!
Da´ bună e la gust!
Iar colea, o gâză mică
pe un fir de busuioc.
Doamne,
ciocuşorul totuşi
nu e...
nu e rău de loc!
Dar aici în noua ţară,
ce s-ar fi făcut el oare
fără aripi, fără ghiare,
fără vechea lui povară
din căsuţa cea sihastră?
Bietul pui...

*

Fraţii mei,
povestea lui
nu-i decât povestea noastră...

Cinste,
curăţie,
milă,
jertfă,
inimă umilă,
lacrimi grele,
bunătate,
şi suspine după stele,
bine,
dar acestea toate...
ce să faci aici cu ele?
Să fii mut ca oaia-n strungă,
cu răbdare (îndelungă!),
să nu fugi după avere,
după nume,
să iubeşti pe cel ce-i gata,
de-ar putea,
să te sugrume,
bine,
dar acestea toate...
ce să faci cu ele-n lume?
Când sub soare are preţ
numai zâmbetul isteţ,
numai vorba îndrăzneaţă,
numai paşii rari şi grei,
numai mâna cu mănuşă
care trage la cenuşă
de la toţi
pe turta ei;

da,
când viaţa e-o berbuncă
unde toţi străbat răscrucea
şi în calea ta aruncă
spini şi cioburi
fără număr,
tu,
să-ţi iei în taină Crucea
şi s-o duci umil pe umăr...
suspinând discret,
cuminte,
sub scuipatul de ocară...
O, Părinte,
Creatorule-ndurat,
oare pentru ce ne-ai dat
daruri
care sunt povară?

*

Pentru ce?
Nu ştii?
Aşteaptă...
Vine-o clipă,
un soroc,
când la marginile lumii
cineva din cer va bate...
Cioc!...
Cioc, cioc!
Şi-n acest străvechi găoc
se va face o fereastră
către lumea cea măiastră.

Şi-atunci,
frate,
cât va fi de bine
să ai pieptul cu suspine,
să ai umerii cu Cruce,
să ai tâmplele cu spini,
să ai faţa toată plină
de a lacrimilor salbe!
Căci acestea toate, toate,
se vor face... aripi albe
şi tunică de lumină
şi cunună de rubini
şi toiag de-mpărăţie,
care ştie lumi să-nfrunte
(după cum Ioan ne-a spus!)
când ne va sclipi pe frunte
numele etern,
HRISTOS IISUS!


Costache Ioanid

NOI SI ICOANA- SORIN DUMITRESCU

SORIN DUMITRESCU -Pictor de rang inalt, membru corespondent al Academiei Romane, publicist respectat si creator al editurii "Anastasia", Sorin Dumitrescu este un practicant al ortodoxiei. O devenire spectaculoasa, care a pornit din "infernul" indiferentei...
In data de 15.04.2010 la manastirea Antim din Bucuresti a avut loc prezentarea cartii Noi si Icoana a pictorului Sorin Dumitrescu la invitatia parintelui staret Mihail Stanciu.


Intr-un sirag de matanii imi masor neputiinta,
Intr-o carte Sfanta imi descopar nestiinta,
In ispite si-ncercari imi arat necredinta,
Dar la mila Domnului sper cu toata fiinta!
http://blog.pustniculdigital.info/articole/78/

Taina Sfintei Spovedanii


de Parintele Ilie Cleopa



Taina Sfintei Spovedanii

O cunoastem din predanii,

Cat de mare rol anume

Are, pentru-ntreaga lume



Pentru ea, Mantuitorul

A vorbit la-ntreg poporul,

Ca nu este mantuire

Fara de marturisire.



Pentru ca Hristos ne-nvata,

Sfintii Apostoli dau povata

Sa ne spovedim mereu

Slugilor lui Dumnezeu.



Pentru taina pocaintei

Au grait, de-asemeni sfintii

Ei canoane au fixat

Sa ne spovedim curat.



Si Biserica ne cheama,

Si ne-nvata ca o mama,

Si cu multa umilinta

Sa venim la pocainta.



Pocainta-i taina mare

Data pentru fiecare

Pentru drept si pacatos

Care crede in Hristos.



Pentru tanar si batran

Pentru sluga si stapan

Pentru cel de la amvon

Pentru cel ce sta pe tron.



Pentru turma si pastori,

Pentru cei din inchisori,

Pentru cel ce zace-n pat,

Pentru tot cel botezat.



Si precum ne-nvata Crezul

Spovedania-i botezul

Care spala, care curma

Tot pacatul, fara urma.



De voiti mai mult sa stiti

In Scriptura sa cititi;

Veti gasi exemple multe

De-ar fi cine sa le-asculte.



Oare frate, n-ai vazut

Pe David cand a cazut,

Cum s-a spovedit curat

Lui Nathan ce l-a mustrat?



Chiar si Petru, ravnitorul,

Si-a tradat Mantuitorul,

Ba si-n public s-a jurat:

"Nu-l cunosc, cu-adevarat!"



Iar cand Domnul l-a privit

Petru, jalnic s-a cait

Si a plans in toata viata

Umezindu-si zilnic fata.



Apoi, Pavel, tot la fel

Nu a plans destul si el?

Cand pe multi crestini lega

si la Templu-i aducea?



Si cati sfinti si cuviosi

N-au iesti din pacatosi?

Care-au plans si-au suspinat

Pentru orisice pacat.



Tot mereu parintii nostri

Si parintii dragi ai vostri,

Post de post se spovedeau

Si mereu se-mpartaseau.



Ei nu amanau cu anii

Taina Sfintei Spovedanii,

Ci faceau cu pregatire

Sfanta lor marturisire.



Si n-aveau atunci ca noi

Viata buna, ci nevoi,

N-aveau carti de rugaciune,

Nici biserici mari si bune.



N-aveau preoti multi in sate,

Dar vezi, nici asa pacate,

Nu cantau ca noi frumos,

Ci traiau dupa Hristos.



Nu spuneau din gura multe

Ci doreau mai mult s-asculte,

Orice vorba, orice sfat

Le primeau cu-adevarat.

din “Monahul de la Rohia – Nicolae Steinhardt raspunde la 365 intrebari puse de Zaharia Sangeorzan”

Sfinţenia se naşte din momentul în care conştiinţa veghează in faţa morţii? Sau adevărata sfinţenie s-a pierdut cînd asceţii, profeţii au rostit întîia rugăciune şi Hristos nu i-a dat răspunsul aşteptat?

Ce este sfinţenia? Nu cred că stă în a-ţi face o chilioară strimtă pe un vîrf de munte şi a trăi acolo în deplină singurătate; sau a te zăvori într-o chilie, o cameră, o celulă pe viaţă; ori a-ţi lega piciorul cu un lanţ de un zid de piatră; ori a-ţi trăi viaţa toată pe un stîlp, cocoţat acolo sus. Acestea-s forme simple, relativ uşoare, brute ale sfinţeniei.

Adevărata, marea sfinţenie, de neînchipuit de grea este de a trăi într-o obşte şi a-ţi iubi aproapele (aşa cum e) ca pe tine însuţi; sau măcar (stadiu inferior, însă tot remarcabil şi sfînt) a te purta cu el ca şi cum l-ai iubi ca pe tine însuţi, ori mai mult ca pe tine însuţi.

Ăsta-i lucrul cel greu, cel sfînt, cel creştinesc, cel supraomenesc.
(Se întîmplă să vezi în biserică o canalie care-şi face neîncetat semnul crucii, bate sute de metanii şi aprinde nenumărate luminări. Cum se explică faptul? Luînd aminte că metaniile şi celelalte sînt treabă uşoară.) Celui ce se legase cu un lanţ de un zid, arhiepiscopul Meletie al Antiohiei îi porunceşte să se dezlege: nu cu lanţul se leagă creştinul, ci cu dragostea şi cu libertatea. Zăvorîrea, lanţul, stîlpul, coliba în vîrf de munte sînt rudimente, exerciţii. Ca şi postul. (V-am mai spus-o: v. Epistola către Coloseni 2, 20-23.)

Forma cu totul superioară şi cutremurător de grea a sfinţeniei este ca, liber fiind, într-o obşte închisă trăind, să-ţi iubeşti aproapele nu mai puţin ca pe tine, aşa cum Hristos şi-a iubit apostolii (Ioan 13, 34).

De aceea sfinţi îi consider pe acei care au trecut cu bine examenul cel teribil, cel de care n-ai cum trişa: al închisorii ori al mănăstirii (ori chiar al vieţii în lume), iubindu-şi aproapele deşi prea bine şi prea desluşit îl vede aşa cum este. Restul: milostivirea, privegherile, posturile, metaniile, flagelările… sînt doar treptele dintîi ale Scării, sînt simple gymnofisii yoghine.

Dar ce este nebunia cea după Hristos?



din “Cuvântări împotriva anomeilor. Către iudei”

Sfantul Ioan Gura de Aur

Ed. IBMBOR – 2007

Când potolim gândurile noastre care se înverşunează când nu trebuie, când facem goală şi pustie mintea noastră de învăţătura cea lumească, pentru ca, atunci când are să primească învăţăturile lui Hristos, să o dăm deşertată şi măturată pentru primirea dumnezeieştilor cuvinte. Iar când hotărăşte Dumnezeu ceva ce nu trebuie iscodit, trebuie primit cu credinţă. Numai un suflet obraznic, un suflet plin de cutezanţă iscodeşte pricinile hotărârilor lui Dumnezeu, cere socoteală, cercetează chipul. Şi adevărul acesta tot din Scripturi voi încerca să-l înfăţişez.

Cuvantul de mangaiere..



din “Jurnal dicontinuu cu N. Steinhardt”, Ioan Pintea, pag. 145

Atunci cand spui cuiva un cuvant greu, jignitor, batjocoritor, ironic , zeflemitor esti un om crud.

Esti un tiran sadea.

Se cuvine ca un creştin să strălucească nu numai prin cele ce a luat de la Dumnezeu, ci şi prin cele ce aduce el lui Dumnezeu



Din PSB 23, Omilii la Matei, Sf Ioan Gura de Aur, Omilia IV, partea morala .Aşadar, pentru că am dobîndit acest dar atît de mare al iertării păcatelor, să facem totul ca să nu batjocorim o binefacere ca aceasta. Dacă şi înainte de primirea cinstei acesteia, păcatele erau vrednice de pedeapsă, cu atît mai mult după ce am primit această nespusă binefacere. Cele ce spun acum nu le spun la întîmplare, ci pentru că văd pe mulţi creştini că duc după botez o viaţă mai păcătoasă decît cei nebotezaţi, că nu se vede nici un semn în viaţa lor că sunt creştini.

Din “Iubirea nebuna a lui Dumnezeu”
Paul Evdokimov
Editura Anastasia

UN SFÂNT DIN ZIUA DE AZI

Mulţimea caută neîncetat “semne şi minuni”, însă Domnul spune: “Nu vor primi nimic”. Un sfânt al zilelor noastre este un om ca toată lumea, dar fiinţa lui este o întrebare de viaţă şi de moarte adresată celorlalţi. Aşa cum frumos spune Tauler: “Unii suferă martiriul de-a dreptul prin sabie, alţii cunosc martiriul care îi încununează pe dinăuntru”, în chip nevăzut. Alţii mărturisesc acum cu riscul propriei vieţi, mărturia lor fiind această tăcere grăitoare. Mai există unii chemaţi să mărturisească în faţa opiniei publice şi a lumii, adică în faţa redutabilei indiferenţe a maselor. Kierkegaard spunea că întîia predică a unui preot ar trebui să fie şi ultima, ea reprezentînd un scandal în urma căruia preotul este aruncat la marginea societăţii “oamenilor de bine”.

Ne trebuie sfinţi care să ştie să scandalizeze, întrupând nebunia lui Dumnezeu pentru a evidenţia, de pildă, prostia cosmonauţilor marxişti plecaţi să-i caute pe Dumnezeu şi pe îngeri printre galaxii.

Un om nou nu e deloc un supraom sau un taumaturg. El este despuiat de orice “legendă”, dar reprezintă mai mult decît o legendă: un asemenea om este actual, întrucît mărturiseşte că Împărăţia îi este deja deschisă. Totuşi, avertismentul Evangheliei: “Cine are urechi de auzit, să audă!” – rămâne valabil. Spre deosebire de imaginile vedetelor şi de portretele Şefilor de Stat tămâiaţi pretutindeni, sfântul este umil, asemenea tuturor, dar privirea, cuvântul şi faptele sale “traduc în ceruri” grijile omeneşti şi coboară pe pământ surâsul Tatălui.

Din
COMENTARIILE SAU EXPLICAREA EPISTOLEI CATRA COLOSENI, I SI II THESALONICENI
A CELUI INTRU SFINTI PARINTELUI NOSTRU
IOAN CHRISOSTOM
ARCHIEPISCOPUL CONSTANTINOPOLEI

TRADUCERE DIN LIMBA ELINA, EDITIA DE OXONIA, 1855 DE
ARCHIM. THEODOSIE ATHANASIU

BUCURESTI
ATELIERELE GRAFICE I.V. SOCECU, 1905

Aceasta înseamnă a se teme cineva de Dumnezeu, când chiar de nu vede nimeni, el totuşi face ceea ce este bine, iară nu ceea ce este rău. Dacă noi facem binele numai de ochii oamenilor, atunci înseamnă că ne temem de oameni, şi nu de Dumnezeu.

Ai văzut cum îi pune în orânduială? „Tot ceea ce faceţi, zice, din suflet să faceţi, ca Domnului, iară nu ca oamenilor”.

El nu voeşte a-i scăpă numai de ipocrizie, ci şi de lene. Când ei nu au nevoie de privegherea stăpânilor, din servitori devin liberi, căci expresia „din suflet” aceea înseamnă, adică din dra¬goste, nu din silă ca servitori, ci din libertate şi din propria voastră voinţă.

Şi care este plata? „ştiind, zice, că de la Dumnezeu veţi luă răsplătirea moştenirii”, căci este sigur că de la Dânsul veţi lua plata.

Şi cum că Domnului slujiţi, dovadă din aceasta: „Iară cel ce face nedreptate, va luă aceea ce a făcut cu nedreptate”. Aici el adevereşte vorba dinainte. Pentru ca să nu se pară cuvintele acelea ca o linguşire, «va lua, zice, plata nedreptăţii ce a făcut, adică va primi pedeapsa meritată».

„Că nu este alegere de faţă la Dumnezeu”. «Şi ce este, dacă tu eşti slugă? Nu e nici o ruşine de aici». Aceasta ar fi trebuit sa o spună stăpânilor, după cum a făcut în epistola cătră Efeseni. Dar mi se pare că aici face aluzie la stă¬pânii Elini. «Şi ce este dacă stăpânul tău este Elin, şi tu Creştin? Nu se caută persoanele, ci faptele; astfel că şi în asemenea caz trebuie a sliji cu dragoste».

A fi sau a nu fi

de Pr. Savatie Bastovoi

Odată cineva m-a invitat să văd un film despre avort. Filmul urma să fie arătat într-o şcoală oarecare. Scopul acestui film era acela de a trezi repulsia faţă de avort, cu alte cuvinte de a opri pe cei care ar fi tentaţi vreodată să facă un avort. Eu nu m-am dus la acest film. Pentru că eu nu aş putea privi un astfel de film.

Mulţi ani în urmă stăteam la o bere cu cineva care tocmai îşi dusese iubita să facă un avort. Eram băieţi de liceu şi lucrul acesta făcea parte din viaţa liceenilor. Mărturisirea acestui om nu avea nimic din teribilitatea şi mostruozitatea unei operaţii chirurgicale filmate. Ceea ce îi rămăsese lui în minte era mâna asudată a iubitei sale de 40 de kilograme pe care el o ducea adormită şi palidă pe străduţa întortocheată din spatele spitalului.

Mâna aceea subţire şi neputincioasă semăna pentru el cu o funie legată de gâtul unui animal dus la tăiere. Şi asta n-ar fi fost atât de dureros şi atât de marcant, dacă această mână nu ar fi fost mâna celei pe care el o iubea mai mult decât orice pe lume.

Vremea a trecut şi astăzi nu mai ştiu unde este tânărul acela, iar fata poate că nu şi mai aminteşte decât arareori de această întâmplare din adolescenţă.
Astăzi în orişice oraş te izbeşti de panourile care îţi oferă servicii de obstetrică. În spatele acestor panouri, în hol, sunt întotdeauna câteva femei singure, altele însoţite de partenerul lor, aşteptându şi rândul la operaţie sau amorţite şi palide, aşteptând să-şi revină după anestezic. Fiecare dintre ele are povestea ei, poveste despre care toată lumea încearcă să uite, pentru a nu-şi mai aminti de ea niciodată.

Este curios cum într-o societate în care cultul dragostei şi al tinereţei dezlănţuite se impune cu atâta putere, s-a creat, pe de altă parte, o adevărată fobie în faţa naşterii, care este o urmare firească şi inevitabilă a dragostei. Atunci când o tânără află că a rămas însărcinată ea începe să aibă comportamentul unui om cuprins de cancer. Oameni care sacrifică câte 25-30 de ani din viaţă pentru a bate coridoarele şcolilor, cu toată amărăciunea şi sărăcia pe care o presupune viaţa căminelor studenţeşti, aceeaşi oameni se îngrozesc dintr-odată în faţa gândului de a “sacrifica” doi ani pentru copilul lor care se naşte. Aceasta nu vorbeşte decât despre infantilitatea în care se adânceşte omenitatea de azi, când oameni de 30, 35 de ani umblă cu cursurile xeroxate sub braţ şi tremură de emoţie la gândul dacă vor reuşi sau nu să copieze la examen.

Am spus la început că nu am vrut să văd un film care îmi prezintă un avort pe viu. De multe decenii, Biserica, precum şi unele societăţi filantropice şi medicale încearcă să convingă lumea de faptul că avortul este un omor. Totuşi oamenii sunt prea puţin sensibili la acest lucru. Ei zic că vor să-şi trăiască tinereţea, să-şi trăiască dragostea. Am auzit de nenumărate ori tineri care spun că apariţia unui copil ar duce la încetarea dragostei dintre ei, că grijile le-ar rutina viaţa. Tânărul care îşi dusese iubita la chiuretaj nici nu realizase că tocmai comisese un omor, pentru că nici nu ştia ce înseamnă un avort, dar înţelesese că făcuse un păcat împotriva dragostei, că o umilise şi o sacrificase ca pe un animal de carne pe cea pe care o iubea. El îşi dăduse seama că cea pe care el o atingea cu atâta sfială fusese dusă să fie desfăcută şi însângerată de mâinile unui chirurg impersonal şi rece.

Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că la Judecată oamenii nu vor fi întrebaţi de păcatele pe care le au făcut fiind biruiţi de fire: nici de beţie, nici de curvie, dar vor fi întrebaţi de ce nu au arătat dragoste. Şi prorocii au avut căderi – cum a fost David, care a violat, neputând rezista în faţa frumuseţii Virsaviei -, dar şi le au asumat. Nu a naşte un copil este păcat, ci a te folosi de o femeie pentru pofta ta. Dar poate că şi această plăcere devine păcat de moarte abia de atunci de când apare gândul de a opri zămislirea care o urmează.

Apostolul Pavel spunea că femeia se mântuieşte prin naşterea de fii, dar astăzi credem că oricine îşi asumă să nască pe cel ce s-a zămislit în urma unei iubiri permise sau nepermise ar putea să se mântuiască de păcatul său. Oamenii avortează şi după aceea vin la biserică să-şi ia canon de ispăşire, neînţelegând că nu este un alt canon mai bun pentru păcatul trupesc decât acela pe care Însuşi Dumnezeu l-a rânduit, adică naşterea de fii, cu tot ce presupune ea.

Izvorul vieţii este Hristos. Nimic din ceea ce este nu s-a făcut fără El. Sfântul Macarie Egipteanul vorbea în omiliile sale despre nemăsurata iubire a lui Dumnezeu faţă de făptura Sa. Anume că Dumnezeu, în puritatea şi atotputernicia Sa plină de lumină, nu se îngreţoşează niciodată de om, că El trimite pe Duhul Său cel Sfânt chiar şi acolo unde doi desfrânaţi săvârşesc păcatul şi se atinge de trupurile lor pentru a da naştere unei noi vieţi. Nimeni nu poate zămisli fără Duhul Sfânt. De ce unii oameni drepţi nu pot avea copii şi de ce păcătoşii zămislesc şi avortează? Nu ştim. Ştim numai că oricine se naşte pe lume se naşte de la Dumnezeu şi pentru Dumnezeu. Oricine s-a opus lui Dumnezeu şi şi a omorât copiii pentru a şi face o viaţă mai lipsită de griji a ajuns mai devreme sau mai târziu să-şi ruineze viaţa. Acestea sunt familiile care divorţează, în care mor copiii în accidente sau înecaţi, aceştia sunt bătrânii pe care nu-i mai cercetează propriii copii.

Lumea este fiecare om care trăieşte şi ea capătă sens doar în faţa omului care o contemplă şi o împlineşte prin sine însuşi. Privit în adâncime, privit cu dragoste, nu este nici un om care n-ar fi trebuit să se nască. Şi când zic asta mă gândesc în primul rând la mine şi la tine. Şi cine oare a hotărât pentru noi dacă a trebuit să fim sau să nu fim în această lume? Încă de când eram copil mă surprindeam de multe ori că cercetez oameni necunoscuţi, încercând să-i ghicesc cine sunt şi mai ales ce simt ei în inimile lor. Mă gândeam cum ar fi fost dacă ei nu ar fi fost pe lume, ce ar fi putut fi în locul acelei clipe în care eu i-am privit şi m-am gândit la ei?

Până acum rămân la convingerea că fiecare om simte ceva profund în inima sa şi ceea ce simte este, pentru el, cel mai important lucru, este ceea ce dă sens vieţii lui.

Oricine iubeşte trebuie să iubească până la capăt şi să-şi asume tot ceea ce îi scoate înainte dragostea.

cateva rugaciuni pt noi......

Rugăciune înainte de masa de dimineaţă
Bine voi cuvânta pe Domnul în toată vremea mea; pururea lauda Lui în gura mea… Ochii tuturor, Doamne spre Tine nădăjduiesc şi tu le dai lor hrană la bună vreme. Deschizi Tu mâna Ta şi saturi pe tot cel viu de bunăvoinţă. Drept este Domnul în toate căile Sale. Aproape este Domnul de toţi cei ce-L cheamă pe El întru adevăr… Aliluia, Aliluia, Aliluia.
Rugăciune după masa de dimineaţă – Cuvine-se cu adevărat
Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slavită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai născut, pe tine, cea cu adevarăt Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Rugăciune înainte de masa de prânz – Tatăl Nostru
Tatăl nostru care eşti în ceruri,
sfinţească-se numele tău,
vie împărăţia ta,
facă-se voia ta, precum în cer aşa şi pe pământ.
Pâinea noastră cea de toate zilele,
dă-ne-o nouă astăzi
şi ne iartă nouă greşelile noastre
precum iertăm şi noi greşiţilor noştri
şi nu ne duce pe noi în ispită
ci ne izbăveşte de cel rău.
Că a ta este împărăţia şi puterea şi mărirea,
acum şi pururea şi în vecii vecilor.
Amin.
Rugăciune după masa de prânz
Slavă Ţie, Doamne, slavă Ţie, Sfinte, slavă Ţie, Împărate, că ne-ai dat nouă bucate spre veselie. Umple-ne pe noi şi de Duhul Tău cel Sfânt, ca să ne aflăm înaintea Ta bineplăcuţi şi neînfruntaţi, când vei răsplăti fiecăruia după lucrurile sale.
Mulţumim Ţie, Hristoase, Dumnezeul nostru, că ne-ai săturat pe noi de bunătăţile Tale cele pământeşti; nu ne lipsi pe noi nici de cereasca Ta împărăţie, ci, precum în mijlocul ucenicilor Tăi ai venit, Mântuitorule, pace dându-le lor, vino şi la noi şi ne mântuieşte.
Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slavită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai născut, pe tine, cea cu adevarăt Născătoare de Dumnezeu, te mărim.
Rugăciune înainte de masa de seară
Mânca-vor săracii şi se vor sătura şi-L vor lăuda pe Domnul, iar cei ce-l caută pe Dânsul vii vor fi inimile lor în veacul veacului. Amin.
Rugăciune după masa de seară
Făcutu-s-a pântecele Tău masă sfântă având Cereasca Pâine, pe Hristos Dumnezeul nostru, dintru Care tot cel ce mănâncă nu va muri, precum a zis Hrănitorul tuturor.
Darurilor tale fă-ne pe noi vrednici, Născătoare de Dumnezeu Fecioară, trecând cu vederea greşealele noastre şi dăruind vindecare celor ce iau cu credinţă binecuvântarea ta, Preacurata.
Veselitu-ne-ai pe noi, Doamne, întru făpturile Tale, şi întru lucrul mâinilor Tale ne-am bucurat. Însemnatu-s-a peste noi lumina Feţei Tale, Domane, dat-ai veselie în inima mea, din rodul grâului, al vinului şi al untdelemnului, al lor ce s-a înmulţit. Cu pacea împreună ne vom culca şi vom adormi, că Tu, Doamne, îndeosebi, întru nădejde ne-ai aşezat.
Cuvine-se cu adevărat să te fericim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cea pururea fericită şi prea nevinovată şi Maica Dumnezeului nostru. Ceea ce eşti mai cinstită decât Heruvimii şi mai slavită fără de asemănare decât Serafimii, care fără stricăciune pe Dumnezeu-Cuvantul ai născut, pe tine, cea cu adevarăt Născătoare de Dumnezeu, te marim.
Rugăciunea copiilor
Doamne Sfinte, Împărate al cerului şi al pământului, caută din înălţimea Sfântului Tău Lăcaş cu milă şi cu îndurări asupra casei noastre. Dă sănătate şi toate cele bune tatei şi mamei, ca să poată îngriji de noi şi de toţi ai casei noastre, şi ne ajută şi nouă tuturor ca să facem cele bune şi plăcute Ţie. Amin.
Rugăciune la începerea lucrului
Doamne, Iisuse Hristoase, Fiule, Unule-Născut al Tatălui celui fără de început, Tu eşti Cel ce prin gura proorocului Tău David ai zis: Ieşi-va omul la lucrul şi la lucrarea sa până seara. Tu ai zis şi prin gura fericitului Pavel apostolul: Cel ce nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce. Şi iarăşi Tu ai zis cu preacurată gura Ta: Fără de Mine nu puteţi face nimic. Doamne, Doamne, ascult din tot sufletul şi din toată inima dumnezeieştile Tale cuvinte şi cu umilinţă alerg la bunătatea Ta: ajută-mi mie, păcătosului, cu darul Tău, să săvârşesc lucrul ce încep acum: În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin.
“”Dumnezeule, spre ajutorul meu la aminte! Doamne, să-mi ajuţi mie grăbeşte! Să se ruşineze şi să se ξnfrunte cei ce caută sufletul meu. Să se întoarcă înapoi şi să se ruşineze cei ce-mi voiesc mie rele Întoarcă-se îndată ruşinaţi cei ce-mi grăiesc mie: bine este, bine este. Să se bucure şi să se veselească de Tine toţi cei ce Te caută pe Tine, Dumnezeule, şi să zică pururea: “Mărească-se Domnul!” cei ce iubesc mântuirea Ta. Iar eu sărac sunt şi mişel, Dumnezeule, ajută-mi. Ajutorul meu şi Izbăvitorul meu eşti Tu, Doamne, nu zăbovi.” (Ps. 69)
Rugăciune în vreme de necaz
Doamne, norii negri ai nefericirilor se grămădesc asupra capului meu şi întristările chinuitoare mă ingrozesc. Dar, deşi sufăr, nu cârtesc împotriva Ta, Preabunule, căci Tu eşti totdeauna sprijinitorul meu şi piatra cea neclintită, pe care sunt întemeiate nădejdile mele. Tu cunoşti, Dumnezeule, pricinile nefericirilor şi întristărilor mele şi îngrijesti de soarta mea. Deşi sufpr, dar ştiu că Tu mă iubeşti şi această încredinţare mă incurajează. Plin de nădejde în dragostea şi în bunătatea Ta, nu voi lăsa să mă biruiască împotrivirile soartei, ci mă voi lupta cu curaj şi cred, că având ajutorul Tău voi ieşi biruitor.
Cel ce cârmuieşti lumea şi soarta muritorilor, cârmuieşte şi corabia vieţii mele, cea izbită de valurile ispitelor, spre liman liniştit. Înţelepciunea Ta să mă povăţuiască pururea în calea binelui şi a fericirii, pentru rugăciunile tuturor Sfinţilor Tăi şi ale Preacuratei Maicii Tale. Amin.
Rugăciunea de Duminică
Ziua Duminicii îmi aduce aminte de atotputernicia Ta, Stăpâne, cu care ai zidit lumea şi ai răscumparat pe om. Ţie deci, iubitorule de oameni, Doamne, mă închin şi-Ţi mulţumesc foarte pentru Darurile cele mari pe care le-ai făcut şi le faci tuturor făpturilor Tale.
Inima mi se bucură şi se desfată când stau şi cuget cum că numai Tu Însuţi eşti Dumnezeu Atotsfânt, Atotînţelept, Atotputernic, necuprins, încât nici o bunătate şi nici o mărire nu-ţi lipseşte. Tu eşti Unul Dumnezeu în Trei Feţe: Tatăl, Fiul şi Duhul Sfânt. Numai pe Tine Te cunosc Dumnezeu adevărat şi Te mărturisesc şi Te măresc, Ţie mă închin şi-Ţi servesc pururea, cu toată inima şi cu toată puterea.
0, Părinte Sfinte, îndură-Te de noi! 0, Binecuvântate Fiu al lui Dumnezeu, mântuieşte-ne de iad! 0, Duhule Sfinte, dă-mi Darul şi acoperământul Tău!
Mult îndurate Stăpâne, rogu-Te, să uiţi păcatele mele cele multe, după mulţimea îndurărilor Tale. Mulţumesc din toată inima pentru bunătăţile ce-mi trimiţi în toate zilele, mai vârtos însă pentru răbdarea Ta cea mare, că nu m-ai pedepsit după mulţimea păcatelor mele, ci aştepţi căinţa mea, ca un iertător, atotbun şi îndurat.
Doamne Iisuse Hristoase, dă-mi Darul [Tău], ca sa petrec bine şi creştineşte în această săptamână şi să nu mai păcătuiesc Ţie, nici cu cugetarea, nici cu cuvântul, nici cu fapta, întru mărirea şi onoarea Învierii Tale celei de-a treia zi şi a venirii Duhului Tău Celui Sfânt asupra Apostolilor.
Îndeosebi mă rog pentru ajutorul Tău, Prea Bunule Stăpâne, ca să mă cunosc pe mine, să mă căiesc de păcatele mele şi să mă îndreptez cu mărturisirea; iar în ora morţii să fiu aflat pregătit, cuminecat şi cu inima curată şi să fiu aflat demn de Împărăţia Ta cea veşnică. Amin.
Rugăciunea de Sâmbătă
Doamne Iisuse Hristoase, Judecătorul meu Preadrept! Cunosc că păcatele mele sunt fără de număr. De aceea Te rog, în această zi, în care de Iosif şi de Nicodim pus fiind în Mormânt, Te-ai pogorât în iad cu Sfântul şi Îndumnezeitul Tău suflet şi de acolo ai depărtat întunericul cu lumina Dumnezeirii Tale şi ai adus bucurie nespus de mare strămoşilor noştri, căci i-ai mântuit de sclavia cea cumplită şi-ai suit în Rai.
Îngroapă păcatele mele şi cugetele mele cele rele şi viclene, ca să piară din mintea mea şi să nu se mai lupte cu sufletul meu. Luminează întunecatul iad al inimii mele, alungă întunericul păcatelor mele şi suie mintea mea la cer, ca să mă bucur de Faţa Ta.
Aşa, Doamne, primeşte umilita mea rugăciune ca o tămâie mirositoare, pentru rugăciunile iubitei Tale Maici, care Te-a văzut pe Cruce pironit între doi tâlhari şi de durerile Tale cumplite i s-a rănit inima; care împreună cu ucenicii şi cu mironosiţele Te-au pus în mormânt, care a treia zi Te-au văzut înviat din morţi şi la înălţarea Ta Te-a văzut suindu-Te de la pământ la cer, însoţit de Sfinţii Tăi Îngeri.
Îndură-Te, Doamne, şi de cei vii şi de cei răposaţi, pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi, către care zic şi eu, nevrednicul: 0, fericiţi servitori ai lui Dumnezeu! Nu încetaţi a vă ruga Lui ziua şi noaptea pentru noi, nevrednicii, care pururea greşim cu atâtea nenumărate păcate! Mijlociţi pentru noi Darul şi ajutorul lui Dumnezeu, pe care nu ştim a-l cere după cuviinţă.
Nu încetaţi a vă ruga, pentru ca, prin rugăciunile voastre, păcătoşii să câştige iertare, săracii ajutor, întristaţii mângâiere, bolnavii sănătate, cei slabi la minte înţelepciune, cei tulburaţi linişte, cei asupriţi ocrotire şi toţi împreună Darul lui Dumnezeu, spre folosul cel sufletesc, în mărirea lui Dumnezeu Celui in Treime lăudat, Căruia I Se cuvine cinste şi închinăciune în veci. Amin.
Rugăciunea de Vineri
Doamne Iisuse Hristoase, Mântuitorul cel dulce al sufletului meu, în această zi a Răstignirii Tale pe Cruce ai pătimit şi ai luat moarte pentru păcatele noastre, mă mărturisesc înaintea Ta, cum că eu sunt cel ce Te-am răstignit cu păcatele mele cele multe.
Mă rog însă bunătăţii Tale celei nespuse să mă învredniceşti cu Darul Tău, Doamne, ca şi eu să pot răbda patimi pentru credinţa, speranţa şi iubirea ce le am către Tine, precum Tu, Cel îndurat, ai răbdat pentru mântuirea mea.
Întăreşte-mă, o, Doamne ca de astăzi înainte să port Crucea Ta cu bucurie şi cu mare căinţă, şi să urăsc cugetele mele şi voinţele mele cele rele. Sădeşte în inima mea întristare de moartea Ta, ca să o simt precum au simţit-o iubita Ta Maică, ucenicii Tăi şi femeile purtătoare de mir care stăteau lângă Crucea Ta.
Luminează-mi simţirile cele sufleteşti, ca să se mişte şi să priceapă moartea Ta, precum ai făcut de Te-au cunoscut făpturile cele neînsufleţite, când s-au mişcat la răstignirea Ta, şi mai vârtos cum Te-a cunoscut tâlharul cel credincios şi pocăit, şi Ți s-a plecat, de l-ai pus în Rai. Dă-mi, Doamne, şi mie, tâlharului celui rău, Darul Tău, precum atunci l-ai dat aceluia şi-mi iartă păcatele, pentru Sfintele Tale Patimi, şi cu bună întoarcere şi căinţă mă aşază împreună cu el în Rai, ca un Dumnezeu şi Ziditor ce-mi eşti.
Mă închin Crucii Tale, Hristoase, şi pentru iubirea Ta către noi, zic către dânsa: Bucură-te, cinstită Cruce a lui Hristos, pe care ridicat şi pironit fiind Domnul, a mântuit lumea!
Bucură-te, pom binecuvântat, pentru că tu ai ţinut rodul vieţii, care ne-a mântuit de moartea păcatului. Bucură-te, drugul cel tare, care ai sfărâmat uşile iadului.
Bucură-te, cheie împărătească, ce ai deschis uşa raiului.
O, Hristoase al meu răstignit, câte ai pătimit pentru noi! Câte răni, câte scuipări şi câtă ocară ai răbdat pentru păcatele noastre şi pentru a ne da încă pildă de adevărată răbdare în suferinţele şi necazurile vieţii acesteia! Si fiindcă acestea ni le trimite Dumnezeu pentru păcatele noastre, ca să ne îndreptăm şi să ne apropiem de El, şi aşa, numai spre folosul nostru ne pedepseşte în această viaţă; de aceea, rogu-mă Ţie, Stăpâne, ca la necazurile, ispitele şi durerile câte ar veni asupra mea, să-mi înmulţeşti împreună şi răbdarea, puterea şi mulţumirea, căci cunosc, că neputincios sunt de nu mă vei întări; orb de nu mă vei lumina; legat de nu mă vei dezlega; fricos de nu mă vei face îndrăzneţ; pierdut de nu mă vei cerca; sclav de nu mă vei răscumpăra cu bogata şi Dumnezeiasca Ta putere şi cu Darul Sfintei Tale Cruci, căreia mă închin şi o măresc acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Rugăciunea de Joi
Doamne Iisuse Hristoase, Fiule şi Cuvântul lui Dumnezeu Tatăl, Care în ziua de astăzi ai luat Cina cea de pe urmă cu ucenicii Tăi şi cu mare umilinţă ai spălat picioarele lor şi ale ucenicului care Te-a vândut! Apoi, luând pâine şi vin în mâinile Tale cele sfinte şi binecuvântându-le cu puterea Ta cea dumnezeiască, le-ai făcut însuşi Trupul şi Sângele Tău, cu care i-ai împărtăşit zicând: “Luaţi, mâncaţi şi beţi, că acestea sânt Trupul şi Sângele Meu, pentru ca să se ierte păcatele voastre.”
Cela ce tot în ziua aceasta Te-ai înălţat la cer şi ai şezut de-a dreapta lui Dumnezeu, Tatălui Tău, să împărăţesti împreună cu El în veci, ca Unul-Născut Fiul Său preaiubit.
Rogu-Te deci, pentru rugăciunile ucenicilor Tăi, iartă păcatele noastre ale tuturor, ale celor vii şi ale celor răposaţi. Dă-mi, Doamne, lacrimi fierbinţi, ca să-mi plâng păcatele. Darul Tău cel curăţitor, care a spălat picioarele ucenicilor Tăi, să spele şi să curăţească inima şi sufletul meu, ca aşa, cu vrednicie, cu curăţie şi cu umilinţă să mă împărtăşesc cu Sfintele Tale Taine, acum şi în timpul morţii mele, iar în ceasul despărţirii mele, cu bucurie să se suie sufletul meu la Tine, fără de nici o frică, întrebare sau împiedicare să trec vămile văzduhului, intrând în mărirea Ta cea cerească. Ajută-mi, Doamne, ca să Te măresc în veci, să mă închin Numelui Tău Celui Sfânt. Amin.
Rugăciunea de Miercuri
Doamne Atotputernice şi Atotîndurate! Îmi aduc aminte că Te-ai născut Om din Sfânta Fecioară în peşteră şi ai fost vândut cu treizeci de arginţi de ucenicul cel viclean, ca să ne răscumperi pe noi, păcătoşii, de sub puterea diavolului. Pentru aceasta, Te rog, îndură-Te de mine, păcătosul!
Primeşte, Doamne, această mică a mea rugăciune şi umilită a mea voinţă, că mă întristez pentru că Te-am întristat şi mă amărăsc pentru că Te-am supărat fără de număr. La Tine, Prea Bunule Mântuitor, am toată speranţa şi cred că Tu, care din iubire de oameni ai primit să fii vândut pentru noi, Te vei îndura şi de mine acum, ca să mă mântuieşti de chinurile cele de veci şi să mă învredniceşti Împărăţiei Tale.
Nu Te depărta de la mine, Doamne, şi ajută-mi ca în toate să fac voia Ta şi să nu Te mai răstignesc în toate zilele cu faptele mele cele păcătoase, nici să Te batjocoresc cu cugetele mele cele rele, precum făceau iudeii cei necredincioşi în timpul Sfintelor Tale Patimi, ci ca femeia cea păcătoasă să-Ţi spăl picioarele, cu lacrimile ochilor mei, pentru ca să mă învrednicesc
Rugăciunea de Marţi
Doamne, Dumnezeul meu! Osândit stau înaintea Feţei Tale celei Sfinte şi-mi mărturisesc nevrednicia, neputinţa şi sărăcia mea cea mare. Pentru aceasta mă rog Ţie, o, Izvor dulce şi noianul îndurării, deschide stavilele cerului şi plouă asupra mea bunătăţile îndurării Tale, ca să pot scoate lacrimi, să plîng, să spăl şi să curăţesc sufletul meu de întinăciunea păcatelor, cu căinţă tare şi adevărată.
Şi ca să-mi dai acest Dar, Stăpâne, pun mijlocitor pe Înainte-Mergătorul Ioan, către care zic: O, învăţătorule al credinţei şi mărite Proorocule, care eşti mai mare decât toţi proorocii, precum Însuşi Fiul lui Dumnezeu te-a numit în Sfânta Evanghelie, tu, care ai arătat poporului pe Stăpânul Hristos, tu, care L-ai botezat în Iordan şi ai văzut cerurile deschizându-se, tu, care ai auzit glasul Părintelui Ceresc şi ai văzut pe Duhul Sfânt ca un porumbel pogorându-Se peste El. Rogu-te, ajută-mi cu mijlocirea ta, tu, care stai în cer înaintea Judecătorului Veşnic, şi fă să se îndure de mine, că ai multă îndrăzneală la iubirea Lui.
Întinde mâna aceea, cu care L-ai botezat şi strică cugetele mele cele rele şi mă întăreşte să-mi petrec viaţa pe calea cea bună a lui Dumnezeu. O, Proorocule! Luminează-mi mintea cu poruncile Domnului, ca să le ţin minte şi să le păzesc, până la capătul vieţii mele. Şi să stai lângă mine în ora morţii mele, să ma duci pocăit înaintea Stăpânului meu, Dumnezeu. Roagă-te încă şi pentru toată lumea, ca Dumnezeu să dea ajutor creştinilor, şi celor vii şi celor răposaţi, şi să-i odihnească de nevoile cele multe, să le dea toate cele de trebuinţă şi să-i învrednicească Împărăţiei Sale. Amin.

Rugăciunea de Luni
Doamne Iisuse Hristoase, cu adâncă umilinţă recunosc şi mărturisesc, că în toată ziua păcătuiesc contra iubirii Tale Dumnezeieşti. Deci astăzi, că este luni şi începutul săptămânii, mă rog cu umilinţă îndurării Tale celei mari: iartă-mi păcatele cele de voie şi fără de voie, şi-mi ajută să pun început bun şi să port mai multă grijă de sufletul meu, pentru care ai răbdat atâtea dureri la Sfânta Ta Răstignire!
O Doamne, astăzi Îţi dau sufletul şi trupul meu şi voinţa mea, rugându-Te să fie voia Ta cu mine, după bună plăcerea Ta. Pedepseşte-mă, Doamne, după îndurarea Ta, în această lume, iar nu în cealaltă viaţă. Şi iartă pe cei vii şi pe cei răposaţi, pentru rugăciunile Sfintei Tale Biserici, şi pe toti ne învredniceşte de mărirea Ta în rai.
La aceasta pun mijlocitori pe Sfinţii Tăi îngeri, către care zic: O, cereştilor ajutători şi păzitori ai oamenilor, vouă mă închin şi vă mulţumesc pentru ajutorul şi conducerea ce ne-o daţi în toate zilele nouă, nevrednicilor şi păcătoşilor. Scutiţi-mă de vrăjmaşii cei văzuţi şi nevăzuţi, ca să nu mai păcătuiesc de acum înaintea Dumnezeului meu! Învredniciţi-mă să vă văd la moartea mea stând în jurul meu, şi să duceţi sufletul meu în cer, ca să se închine măririi Feţei lui Dumnezeu, iar vouă să vă mulţumesc acolo pentru purtarea de grijă ce aţi avut pentru mine şi binele vostru să-l spun cu glas neîncetat în veci. Amin.
a auzi şi eu din gura Ta cea dulce: “Iertate să-ţi fie păcatele…” Amin.

Crezul-Simbolul de Credinta
Cred Într-Unul Dumnezeu, Tatăl Atoţiitorul,
Făcătorul cerului şi al pământului, văzutelor tuturor şi nevăzutelor.
Şi întru Unul Domn Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu,
Unul-Născut, Care din Tătal S-a născut, mai înainte de toţi vecii.
Lumină din Lumină, Dumnezeu adevărat din Dumnezeu adevărat,
Născut, nu făcut, Cel de o fiinţă cu Tatăl, prin Care toate s-au făcut.
Care pentru noi oamenii şi pentru a noastră mântuire
S-a pogorât din ceruri
Şi S-a întrupat de la Duhul Sfânt şi din Maria Fecioara
Şi S-a făcut om.
Şi S-a răstignit pentru noi în zilele lui Pilat din Pont,
Şi a pătimit şi S-a îngropat.
Şi a înviat a treia zi după Scripturi .
Şi S-a suit la ceruri şi Şade de-a dreapta Tatălui.
Şi iaraşi va să vină cu slavă, să judece viii şi morţii,
A cărui Împărăţie nu va avea sfârşit.
Şi întru Duhul Sfânt, Domnul de viaţă Făcătorul,
Care din Tatăl purcede,
Cela ce împreună cu Tatăl şi cu Fiul Este închinat şi slăvit,
Care a grăit prin prooroci.
Întru-una Sfântă Sobornicească şi apostolească Biserică,
Mărturisesc un botez întru iertarea păcatelor,
Aştept învierea morţilor şi viaţa veacului ce va să fie.
Amin !
Psalmul 50
Miluieşte-mă, Dumnezeule, după mare mila ta, şi după mulţimea îndurărilor tale şterge fărădelegea mea.
Mai vârtos mă spală de fărădelegea mea, şi de păcatul meu ma curăţeşte.
Că fărădelegea mea eu o cunosc, şi păcatul meu înaintea mea este pururea.
Ţie unuia am greşit, şi rău înaintea ta am făcut, asa încât drept esti întru cuvintele Tale, şi biruitor când vei judeca Tu.
Că iată întru fărădelegi m-am zămislit, şi în păcate m-a născut maica mea!
Că iată adevărul ai iubit; cele nearătate şi cele ascunse ale înţelepciunii Tale mi-ai arătat mie.
Stropi-mă-vei cu isop, şi mă voi curăţi: spăla-mă-vei, şi mai vartos decât zăpada mă voi albi.
Auzului meu vei da bucurie şi veselie: bucura-se-vor oasele cele smerite.
Întoarce faţa Ta de către păcatele mele, şi toate fărădelegile mele şterge-le.
Inimă curată zideşte întru mine, Dumnezeule, şi duh drept înnoieşte întru cele din lăuntru ale mele.
Nu mă lepăda de la faţa Ta, şi Duhul tău cel sfânt nu-l lua de la mine.
Dă-mi iarăşi bucuria mântuirii tale, şi cu duh stăpânitor ma întăreşte.
Învăţa-voi pe cei fărădelege căile tale, şi cei necredincioşi la Tine se vor întoarce.
Izbaveşte-mă de varsarea sângelui, Dumnezeule, Dumnezeul mântuirii mele: bucura-se-va limba mea de dreptatea Ta.
Doamne, buzele mele vei deschide, şi gura mea va vesti lauda Ta.
Că de-ai fi voit jertfă, aş fi dat: arderea de tot nu vei binevoi.
Jertfă lui Dumnezeu: duh umilit; inimă înfrântă şi smerită Dumnezeu nu va urgisi.
Fă bine, Doamne, întru bunăvoirea Ta, Sionului, şi să se zidească zidurile Ierusalimului.
Atunci vei binevoi jertfa dreptăţii, prinosul şi arderile de tot: atunci vor pune pe altarul Tău viţei.
Amin.

Pornografia

Mai ucigatoare decat cancerul,
mai apasatoare decat teroarea
si mai nociva decat drogul este astazi pornografia.


Psihologia satanei pentru intinarea mintii, inimii, trupului si a întregii fiinte umane este pornografia. Acest păcat a luat proportii în ultimii ani, cum nu a fost de când este omenirea. Imaginatia are cea mai mare putere de penetrare asupra fiintei umane. O imagine, o fotografie când o vezi ti se întipăreste în minte si poate să ne-o reaminteasca diavolul si peste zeci de ani de zile. Când privesti mai ales la o fotografie pomografică sau la un film pornografic este cel mai nociv lucru pe care-l poti face. Mai ales acei tineri care se spurcă cu acele imagini, foarte greu si le vor putea alunga din minte sau poate chiar toată viata vor fi obsedati. Trebuie să fim foarte atenti la ceea ce privim, la ceea ce înmagazinăm în sufletul nostru prin imaginatie. Nu trebuie să existe niciodată curiozitate. Acestea sunt momelile psihologice ale satanei. Diavolul vrea să întineze toate mintile oamenilor de la cei mai tineri, până la cei mai în vărstă. Pornografia este cea mai distructivă armă a satanei. Se observă la multi oameni cum poartă la ei sau în masini asemenea spurcăciuni de fotografii. Cum de nu le este rusine de copii sau cum de nu se tem că pot îndobitoci pe copiii lor, dându-le prilejul să se strice foarte usor. Ne întrebăm cum poate un om să gândească pozitiv, sa aibă mintea la Dumnezeu, când el tot timpul are în fată asemenea imagini murdare pornografice. Parcă a luat diavolul mintile cu totul unor asemenea oameni! Nu trebuie să ne mai mire în aceste situatii răul care este în lume. Feriti mintile curate ale copiilor! Nu le spurcati! Ajutati-vă ajutând pe acesti copii!




Generatiile parintilor si bunicilor nos­tri au avut de infruntat cea mai cumplita dictatura din istoria lumii: comunismul bolsevic. Multi au infundat puscariile, al­tii - aflati in asa-zisa libertate - au suferit teroarea, degradarea si injosirea; fiara co­munista isi incerca dintii pe trupurile si sufletele poporului roman.

A cazut regimul comunist si ne-am bucurat; cine sa se gandeasca ca, intr-un fel anume, comunismul nu facuse decat sa se replieze putin, schimbandu-si doar infatisarea, pentru a se pregati pentru ba­talia finala? Acum se foloseste o munitie cu mult mai distructiva pentru sufletul uman, mai nociva decat cancerul, mai eficace cu mult decat teroarea: numele ei e marea des­franata sau pornografia.

Cati oare constientizeaza faptul ca desfranarea sau erotismul obsesiv este cel mai mare inamic al omului modern? Isi arata chipul seducator la fiecare colt de strada, in chioscurile cu de toate; ne intampina ata­tator in paginile ziarelor de mare tiraj; dar mai ales ni se scurge in vene precum otra­va cea dulce atunci cand ne conectam la lumea televiziunii si internetului, canalele sau armele preferate ale marii desfranate.

Exageram ?

Studiile desfasurate in ultimele dece­nii demonstreaza fara putinta de tagada ca pornografia da dependenta mai repede decat oricare drog. In general, narcotice­le creeaza dependenta dupa cel putin doua saptamani de la debutul consumului, pe cand pornografia, conform unor studii re­cente, poate conduce la dependenta dupa primele vizionari. Evident insa ca educatia, stabilitatea psihica, credinta sunt factori de atenuare a efectelor pornografiei.

"Plecand de la efectul de dependenta, doctorul Cline (Zillmann Bryant & Huston, 1994), tratand sute de persoane cu dereglari sexuale, prezinta un proces in patru pasi al impli­carii in consumul de materiale sexuale, in special cele pornografice. Primul este "efectul de dependenta", in care persoana revine in mod repetat dupa mai mult material, deoa­rece acesta ii furnizeaza un foarte puternic stimulent sexual, avand un efect afrodisiac (...). Cline continua cu descrierea unui "efect de crestere", in care este resimtita "o nevo­ie crescuta de mai mult stimulent pentru a obtine acelasi efect". In al treilea stadiu, apa­re "desensibilizarea". Lucrurile care odata pareau socante sunt din ce in ce mai putin socante si, prin urmare, devin legitime cu timpul. In al patrulea stadiu, Cline consta­ta ca exista "o tendinta crescanda de a pune in practica comportamentul vazut in mate­rialele pornografice"."

Multi dintre prizonierii regimului co­munist au fost asteptati ani buni, uneori chiar zeci de ani, de catre femeile iubite, pentru ca dupa iesirea din puscarie sa-si in­temeieze familia. Suferintele, reeducarea, lipsa sperantei de viata nu au putut distruge dragostea acestor oameni, care nici macar prin scrisoare nu puteau comunica. Acum pornografia e capabila sa zdruncine in nu­mai cateva saptamani si cea mai curata si proaspata iubire sau sentimentul adanc de dragoste cladit in zeci de ani!

"Zillmann si Bryant sunt interesati de gradul in care "pornografia intra in conflict cu valorile familiale" si ne ofera din nou do­vezi experimentale. In aceste studii, un grup experimental de adulti este expus la materia­le video pornografice pe o perioada de cateva saptamani (de obicei, sase). La o saptamana dupa expunere, raspunsurile grupului la in­trebarile puse sunt comparate cu cele ale unui grup de control care nu a fost expus.

Concluziile? Expunerea prelungita la pornografie, realizata experimental, duce la o mai mare acceptare a promiscuitatii atat la barbati, cat si la femei, iar pe masura ce promiscuitatea este considerata a fi normala, fidelitatea fata de partenerii de viata sexuala se diminueaza mult fata de cazul adultilor din grupul martor (de control). Subiectii participanti raporteaza, de asemenea, ca ar accepta mult mai usor o intimitate sexua­la neexclusiva pentru ei insisi, adica relatii sexuale in afara vietii conjugale, cu persoa­ne care, de asemenea, traiesc cu altcineva." (Gheorghe, 2008)

Nu numai dragostea, dar nici macar respectul firesc fata de ceilalti oameni nu rezista prea mult bombardamentului cu fantasme erotice. Ceea ce nu a reusit sa faca poate cea mai demonica "reeduca­re" din toate timpurile, practicata in anii 1950 la Inchisoarea de la Pitesti, se reu­seste astazi prin pornografie si practicarea perversiunilor. De fapt, lucrurile merg mult mai departe. Consumatorii de pornografie ajung nu numai sa prezinte simptome de irascibilitate si lipsa de respect, dar ajung si la un comportament violent fata de femei.

"Cercetarile efectuate de Weaver au aratat ca pornografia creste comportamen­tul sexual dur cu femeile. (Weaver, 1994) Aceasta duritate include agresivitate crescuta asupra femeilor, precum si o insensibilizare la ranile pe care violenta si atacurile sexuale le pro­voaca. De asemenea, Larry Hoo din Hong Kong analizeaza in anul 1986 rezultatele a 35 de cercetari privind efectele expunerii la pornografie. "Din aceste studii, 20 arata ca pornografia mareste agresivitatea; in 4 din ele s-a gasit ca exista o legatura intre expu­nerea la pornografie si cazurile de viol, iar in 11 s-a scos in evidenta faptul ca barba­tii care vizioneaza pornografie accepta mai usor violenta indreptata impotriva femeilor si batjocorirea acestora." (Gheorghe, 2008)

Cum de s-a ajuns aici, cum s-a putut ca desfranarea sa devina nota generala pe mai toate canalele mediatice ale societatii moderne, desi are un efect atat de distruga­tor pentru mintea si viata oamenilor?

In mod cert, pornografia este una din cele mai profitabile afaceri, de aceea ras­pandirea ei intr-o societate de consum este foarte explicabila, dar aceasta nu poate fi o explicatie satisfacatoare decat intr-o socie­tate tribala condusa de instincte si magie. Pentru lumea moderna insa, unde exista institutii si legi, unde orice fenomen poa­te fi monitorizat si analizat sociologic in vederea luarii de masuri pentru protectia indivizilor, o astfel de explicatie nu poate fi suficienta. Mai ales in conditiile in care insesi organizatiile internationale, care nu ar trebui sa fie motivate de vanzarea de pornografie si prostitutie, sustin legisla­tiv desfranarea.

Acum ceva vreme aratam cum ONU si UNESCO impun educatia sexuala in gradinita si scoala inca de la varsta de 5 ani. Altminteri, Uniunea Europeana este principalul suporter al ho­mosexualilor, dand legi care impun atat recunoasterea acestora, cat si casatoriile intre ei sau infierea de copii. Asadar, des­franarea, pornografia si chiar perversiunile sunt nu numai ingaduite, dar si promovate obsesiv de marile organizatii internationa-le. Se poate vorbi, asadar, chiar de o politica globala.

Lectura cartii lui Aldous Huxley - "Minunata lume noua" - ne va face sa in­telegem motivele sau resorturile acestei politici mondialiste. In distopia sa scri­sa prin anii ''30, el preconiza introducerea obligativitatii educatiei sexuale de la var-stele cele mai mici. Prichindeii, la numai cativa anisori (precum ne cere UNESCO astazi!) erau initiati in practicarea jocuri­lor erotice, atat pentru a-si cultiva mai bine impulsurile sexuale, cat si pentru a invinge rusinea sau alte obstacole de natura psiho­logica care i-ar fi impiedicat mai tarziu in viata sa se impreuneze precum animalele cu cine se intampla sa se afle in preajma...

"Pe o peluza cuprinsa de tufe de arbusti mediteraneeni, doi copii - un baietel de vreo sapte ani si o fetita cam cu vreun an mai mare - jucau, cu toata gravitatea si atentia concen­trata a savantilor adanciti intr-un studiu consacrat unei mari descoperiri, un joc sexual rudimentar.

Dintr-un grup de arbusti din apropriere iesi o educatoare, conducand de mana un ba­ietel care urla in timp ce era tras inainte. Pe urmele lor venea trap-trap o fetita cu mutra ingrijorata.

- Ce s-a intamplat? intreba directorul. Educatoarea dadu din umeri:
- Nu cine stie ce. Numai ca baietelul asta se lasa greu implicat in jocuri erotice obisnuite." (Huxley: 69)

Scopul acestor jocuri sexuale nu era al­tul decat educarea unor indivizi in spiritul libertinajului sexual, pentru o societate in care fidelitatea si dragostea in cadrul unei familii erau considerate obscene si ilicite. Statul lui Huxley trebuia sa-i pedepseasca pe cei ce indrazneau sa persiste prea mult in dragostea fata de o singura persoana. Astazi, televizorul si pornografia implinesc cu succes acest tip de reeducare.
Cum de s-a gandit Huxley la posi­bilitatea aparitiei unui asemenea tip de societate? Care e explicatia unei asemenea educatii, cata vreme aceasta nu poate face fericit pe nimeni si nu poate asigura o soci­etate sanatoasa?

Primul motiv enuntat de eroii Minunatei lumi noi este acela ca oamenii desfranati sunt mai usor de manipulat. Sunt ca si reeducatii care, avand constiinta morala distrusa, nu se pot opune represiu­nii sistemului. Al doilea motiv este acela ca desfranarea este cea mai buna metoda de control, de reducere a populatiei. Cultura erotismului, pornografiei si prostitutiei vin in conflict direct cu viata de familie, cu nasterea de copii, dupa cum demonstreaza studiile facute in zilele noastre.

"Zillmann si Bryant (Kubey, 1996: 7) au aratat ca expunerea la pornografie reduce dorinta participantilor la studiu - barbati sau fe­mei, studenti si nestudenti - de a avea copii. Zillmann apreciaza ca aceasta constatare poate sustine ideea urmatoare: consumul prelungit de pornografie face ca faptul de a avea copii si a intemeia o familie sa apara drept inconveniente, care nu sunt necesare pentru obtinerea placerii. Aceasta deoarece pornografia inlesneste accesul facil la satisfac­tii sexuale "superlative", satisfactii care sunt disponibile fara investitii emotionale, fara ingradire sociala, fara obligatii economice, fara sacrificarea timpului si a efortului. Din aceasta perspectiva, satisfactia imediata, pe care televiziunea comerciala o ofera si o pro­moveaza atat de frecvent poate fi, in insasi esenta ei, in conflict cu valorile de stabilitate si angajament atat de necesare functionarii sanatoase a vietii de familie". (Gheorghe, 2008).

Huxley anticipa la nivelul anilor 1930 si necesitatea dezvoltarii tehnicilor con­traceptive si a abortivelor pentru controlul populatiei, in contextul destrabalarii genera­le a indivizilor. Astfel, fericirea omului din cadrul vietii de familie este substituita cu placerea obtinuta intr-o extrem de seduca­toare cultura a desfranarii si pornografiei. Bucuriilor frumoase ale implinirii dragos­tei in familie si nasterii de copii, Huxley le opune placerea trupeasca, rezultata dintr-o excitare a simturilor.

Faptul ca acum 70 de ani se prevedea cu atata precizie introducerea educatiei sexuale in scoli si gradinite, precum si raspandirea fara precedent in istorie a desfranarii nu poa­te fi ceva intamplator. Sa ne gandim numai ca la inceputul secolului al XX-lea aceste lu­cruri pareau de-a dreptul aberante, intr-o vreme cand si sarutul in public era considerat un act indecent. Poate ca este la fel de intam­plator precum faptul ca fratele lui Huxley a fost primul presedinte al ONU, organizatie care astazi pare sa puna in practica utopia scrisa in urma cu aproape 80 ani in urma... De ce tot in anii ''30 incepea sa se fun­damenteze "stiintific" ideologia pe care mai tarziu se va intemeia promovarea ob­sesiva a desfranarii, ia perversiunilor si homosexualitatii?

Gheorghe Fecioru
Articol aparut in Revista "Familia Ortodoxa", nr. 1 (12), 2010

Iancule, fecior de Moti
Plange tara-ntreaga: bunici si nepoti
Scoala-te Iancule si dute-n Bucuresti
Sa vezi ce-a mai ramas din plaiuri Romanesti
Ca-n Guvern si Parlament, cu toti
Sunt-o-adunatura sinistra de hoti
Ce-au vandut pe doi techini murdari
Toata Tara, la Globalistii talhari
Ridica din nou oastea ta de Moti
Si-i aduna-i-ntr-un loc de poti
Locu-acela s-aibe gratii groase
Ca sa nu mai scape, fapturi ticaloase.
No ... hai s-om merge!


Monumente romanesti - Biserica din lemn de la Sangeorz

Cel mai mic oras din judetul Bistrita Nasaud, Sangeorz-Bai, este un oras foarte vechi ( dina anul 1243) si foarte frumos, situat in partea de sud a muntilor Rodnei.

Prezenta unor valoroase izvoare de ape minerale, cunoscute si folosite inca din anul 1770, a facut din Sangeorz-Bai o importanta statiune balneo-climaterica, cu o capacitate de cazare si tratament de peste 2100 de locuri.

Printre elementele semnificative pentru lunga si zbuciumata istorie a localitatii, pot fi mentionate si cele 39 de nume pe care le-a avut pana la aceasta din urma varianta.

Sub Dealul Plesa, langa Somesul Mare, se afla un misterios monument de arta populara, de o vechime remarcabila, este vorba de bisericuta din lemn a Sangeorzului, cunoscuta sub numele de “Bisericuta de peste Apa” situata dincolo de “Podul cel mare” al Somesului.

Ridicata initial in 1636, cu mesteri locali, “de tara”, in valea plesilor, pe locul numit La Manastire, de catre popa Miron din Sangeroz, supusa apoi unor grele incercari (incendii, invazii, intemperii etc.), bisericuta a rezistat pana spre secolul al XVIII-lea, cand, din cauza vremii neprielnice a fost parasita de calugarii batrani si s-a daramat.

In anul 1747, pe locul vechii temelii s-a construit un schit nou.

Deoarece in urmatorii ani populatia localitatii s-a marit mult bisericuta a devenit neancapatoare, astfel ca in anul 1820 ea a fost mutata si i s-a mai adaugat un pridvor din lemn. In anul 1840 biserica a fost mutata iarasi, din acelasi motiv pentru care a fost mutata si prima oara. Pentru a fi mutata biserica a fost trasa pe sanii din barne, cu ajutorul catorva perechi de boi si asezata pe actualul ei amplasamanet.

Valoarea bisericii din lemn este sporita si de icoanele pictate pe lemn, in secolul al XVIII-lea, de catre Teodor Zugravu. In anii din urma, in amintirea schitului, pe vechiul loc a fost ridicata o noua manastire.

Naştere – 20 septembrie 1866
Hordou, comitatul Bistriţa-Năsăud, azi Coşbuc, judeţul Bistriţa-Năsăud
Deces – 9 mai 1918 (51 ani)
Bucureşti
Profesiune – poet
Naţionalitate – Român



George Coşbuc

Lupta vieţii

Copiii nu-nţeleg ce vor:
A plânge-i cuminţia lor.

Dar lucrul cel mai laş în lume
E un bărbat tânguitor.

Nimic nu-i mai de râs ca plânsul
În ochii unui luptător.

O luptă-i viaţa; deci te luptă
Cu dragoste de ea, cu dor.

Pe seama cui? Eşti un nemernic
Când n-ai un ţel hotărâtor.

Tu ai pe-ai tăi! De n-ai pe nimeni,
Te lupţi pe seama tuturor.

E tragedie nălţătoare
Când, biruiţi, oştenii mor,

Dar sunt eroi de epopee
Când braţul li-e biruitor.

Comediant e cel ce plânge,
Şi-i un neom, că-i dezertor.

Oricare-ar fi sfârşitul luptei,
Să stai luptând, căci eşti dator.

Trăiesc acei ce vreau să lupte;
Iar cei fricoşi se plâng şi mor.

De-i vezi murind, să-i laşi să moară,
Căci moartea e menirea lor.