stiati ca....

...sub altarul vechii biserici a mănăstirii Râmeţ se află un izvor tămăduitor? A fost descoperit din vechime, fiind folosit încă de atunci de către călugării care slujeau la altar. Izvorul era acoperit cu o lespede mare iar aceştia o îndepărtau, pentru a folosi apa în timpul slujbei şi pentru a o împărţi credincioşilor, fiind considerată sfântă.

De asemenea, e recunoscută pentru vindecările sale de-a lungul secolelor. Astăzi, izvorul se află în spaţiul gol, îngust din fundaţia vechii biserici, care a primit astfel hramul „Izvorul Tămăduirii”.

...după apariţia catacombelor la Roma, şi mai ales după sfârşitul persecuţiilor, sfântul Damaschin I, papa Romei, a zidit o biserică peste catacombele sfântului Calixt. De aici începând, creştinii au început a folosi ca masă pentru euharistie mormintele martirilor.

În Apus s-a făcut obiceiul ca episcopul să sfinţească o piatră cu moaşte, iar piatra să fie pe masa altarului. În caz că se dorea ca liturghia să fi fost celebrată în afara lăcaşului de cult, preotul lua şi piatra cu moaşte cu el, lucru puţin incomod.

Astfel s-a ajuns ca la Constantinopol piatra cu moaşte să fie înlocuită de o pânză cu moaşte, ceea ce e antimisul de astăzi.

Pe antimisele de astăzi e întipărită scena punerii în mormânt; de aceea când potirul şi discul sunt puse pe masa euharistică, preotul rosteşte troparele punerii lui Iisus Hristos în mormânt.

Antimisul se făcea pe vremuri din pânză de in, pe care se întipărea imaginea cu vopsea neagră; astăzi se coase de obicei antimisul dintr-o pânză de poliester pe care imaginea este tipărită în culori, din fabricaţie. Pe verso se află un buzunăraş, în care episcopul bagă moaşte. Acest buzunăraş se află de obicei sub cedula "I.N.R.I." de la crucea întipărită. Antimisul e sfinţit şi semnat de episcop. Semnătura se pune dedesubtul imaginii cu mormântul.

Atribuirea antimisului variază de la un loc la altul, de la o epocă la alta. În unele părţi episcopul dă un antimis fiecărui preot în parte. În alte locuri, episcopul dă antimisul fiecărui lăcaş de cult în parte. În general, când episcopul moare, antimisele se colectează, iar moaştele se vor băga în antimise noi, semnate de episcopul nou. De aceea antimisul este un semn de părtăşie între comunităţile creştine (parohii sau mănăstiri, etc) şi episcopul lor.


... mai multe sărbători au nume populare obţinute prin abrevierea numelor sfinţilor din zilele respective? Antanasiile: Antonie şi Tănase (Atanasie); Cosmadinul: Cosma şi Damian; Todorusalele: Toader şi Rusaliile; Petrolie: Petru şi Ilie?

... Sfântul Petru de iarnă e considerat mijlocul iernii? De acum, se spune, gerurile nu vor mai fi atât de mari…
...în anotimpul rece, fructele proaspete pot fi înlocuite cu succes cu cele deshidratate sau uscate. Acestea îşi păstrează aproape intact conţinutul de vitamine cu efect benefic asupra sănătăţii. Fructele uscate care se găsesc la noi pe piaţă sunt variate, însă cel mai căutate sunt prunele, smochinele, curmalele, caisele şi stafidele. Acestea conţin vitamine, microelemente şi macroelemente cu efect benefic aupra sistemului imunitar, dar nu numai.

Din păcate, puţini sunt cei care ştiu diferenţa între fructele uscate şi cele confiate: fructele uscate sunt deshidratate în condiţiile specifice industriei alimentare, păstrând o bună parte din proprietăţile fructelor proaspete. În contrast, fructele confiate sunt obţinute prin impregnarea cu melasă sau glucoză, pentru a le face mai dulci decât în realitate, în consecinţă, şi mai puţin sănătoase.
Prunele uscate au un conţinut ridicat de cupru şi potasiu şi ajută la reglarea zahărului din sânge. Consumul regulat previne cancerul de colon, stomac şi reumatismul. Prunele uscate rehidratate, adică atunci când sunt puse de seara într-o cană de apă şi consumate de dimineaţă, au efect laxativ la persoanele care suferă de constipaţie.

Smochinele sunt originare din Asia Mică, iar la noi sunt mai des consumate în anotimpul rece. Din punct de vedere energetic, smochinele uscate conţin 260 calorii la 100 g. Cu toate acestea, smochinele au proprietăţi nutritive, tonifiante (sunt recomandate sportivilor), laxative, diuretice şi emoliente. Sunt recomandate copiilor, adolescenţilor, convalescenţilor, bătrânilor, sportivilor şi femeilor însărcinate şi sunt benefice în cazurile de astenie, iritaţii gastrointestinale, constipaţie. Extern, sunt recomandate în stomatite, gingivite, abcese dentare, furuncule. Ele grăbesc colectarea puroiului în afecţiunile inflamatorii (furuncule), în abcese dentare, antrax, panariţiu: se fierb una sau două smochine în lapte, timp de zece minute, înţepându-le. Se aplică sub formă de cataplasmă pe părţile ce trebuie tratate. Se schimbă din patru în patru ore.

Caisele uscate se comercializează sub diverse forme: cele mai comune sunt jumătăţile de un portocaliu aprins. Această culoare intensă este rezultatul tratării cu bioxid de sulf. Există şi caise mici şi întregi care provin din Turcia şi care sunt cele mai gustoase.

Medicii recomandă curmalele în special sportivilor, datorită conţinutului ridicat de glucide, care, după cum se ştie, reprezintă suportul energetic al muşchilor. De asemenea, ele conţin toate vitaminele care aparţin grupului B. În acelaşi timp, sunt foarte eficiente în combaterea constipaţiei şi în prevenirea cancerului abdominal şi anemiei.

Cu toate aceste efecte benefice, fructele uscate sunt interzise persoanelor cu dereglări de metabolism şi celor obeze, din cauza coţinutului ridicat de calorii


....Santandrei este o mare divinitate geto-daca peste care crestinii au suprapus pe Sfantul Apostol Andrei cel Intai chemat, ocrotitorul Romaniei. El a preluat numele si data de celebrare ale Apostolului Andrei (30 noiembrie), cel care a predicat in primele decenii dupa nasterea lui Iisus pe pamanturile Daciei. El trebuie sa se fi bucurat de mare respect de vreme ce ziua lui de celebrare a inlocuit o importanta divinitate precrestina, personificare a lupului. Numele zeului uzurpat s-a pierdut. Noaptea de Santandrei (29 - 30 noiembrie) si ciclul de innoire a timpului, care se suprapun peste perioada calendaristica a Dionisiacelor Campenesti si cu fermentarea vinului in butoaie la popoarele tracice, pastreaza numeroase urme precrestine.

Pana la inceputul secolului al XX-lea se organizau in Colinele Tutovei, in noaptea de Santandrei, petreceri de pomina ale tinerilor, asemanatoare cu Revelionul. Pentru a fi feriti de actiunea malefica a moroilor si strigoilor, tinerii camuflau si ungeau cu mujdei de usturoi ferestrele si usile casei unde se desfasura petrecerea inainte de lasatul serii. De altfel, petrecerea se numea, local, Noaptea Strigoilor, timp nefast, cand strigoii vii (oamenii care se nasc cu caita, cu coada - o vertebra in plus, din legaturi incestuoase etc.) isi parasesc trupurile fara stirea lor, iar strigoii morti ies din sicrie, morminte si cimitire pentru a provoca suferinte oamenilor, pocesc si sug sangele celor vii, leaga sau iau puterea barbatilor, strica taurii, fura sporul vitelor, se joaca cu lupii si ursii etc. In acest timp, petrecerea tinerilor in vatra satului, numita si Pazitul Usturoiului, era in toi. Fetele aduceau cate trei capatani de usturoi, le puneau laolalta intr-o covata pentru a fi pazite de o batrana la lumina lumanarii. Complet izolati de lumea din afara, stapanita de fortele malefice, tinerii se distrau, cantau, jucau, beau, adesea peste masura, mancau, glumeau, ca la un adevarat revelion. Amintim ca aceasta izbucnire de bucurie se desfasura in chiar postul Nasterii Domnului (Postul Craciunului). Dimineata, pe lumina zilei, tinerii ieseau in curtea casei unde covata cu usturoi era jucata in mijlocul horei de un flacau. Se impartea usturoiul si, in mare veselie, se intorceau pe la casele lor. Incepea un nou an. Usturoiul privegheat se pastra ca ceva sfant, la icoana, si se folosea peste an ca leac pentru vindecarea bolilor, pentru prinderea farmecelor si descantecelor etc.…la Râmeţ se află craniul tămăduitor al Sfântului Ghelasie? Moaştele au ieşit la iveală printre straturile de pământ şi pietriş, depuse de apele năvalnice pe lângă biserică, până sub ferestre, fiind descoperite în perioada interbelică, odată cu lucrările de scoatere a pământului din jurul monumentului. Era un craniu gălbui, curat, care răspândea o mireasmă plăcută, fiind astfel înconjurat de o aură de miracol. Ba mai mult, despre craniu se spunea că fusese luat de apa ce ieşise pe lângă biserică, în urma săpăturilor, ocolind-o de trei ori şi oprindu-se în dreptul ferestrei de la altar. Călugării l-au aşezat la loc de cinste, în mănăstire, deşi nimeni n-ar fi zis că este al Sfântului Ghelasie, trecut la cele veşnice cu şase secole în urmă...

Dar venirea unei femei maramureşence la Râmeţ a schimbat totul. Era bolnavă de epilepsie şi plecase la mănăstire din pricina unui vis, în care i se descoperise că acel craniu are puteri vindecătoare şi că este, de fapt, al Ierarhului Ghelasie.

Zis şi făcut, călugării au oficiat Taina Sfântului Maslu, după care femeia s-a atins de capul descoperit până nu demult la fereastra altarului. Iar vindecarea s-a petrecut pe loc, fiind prima dintr-un şir îndelung de tămăduiri. Capul e păstrat şi azi într-o raclă, în biserica nouă a mănăstirii.

...…la Râmeţ se află craniul tămăduitor al Sfântului Ghelasie? Moaştele au ieşit la iveală printre straturile de pământ şi pietriş, depuse de apele năvalnice pe lângă biserică, până sub ferestre, fiind descoperite în perioada interbelică, odată cu lucrările de scoatere a pământului din jurul monumentului. Era un craniu gălbui, curat, care răspândea o mireasmă plăcută, fiind astfel înconjurat de o aură de miracol. Ba mai mult, despre craniu se spunea că fusese luat de apa ce ieşise pe lângă biserică, în urma săpăturilor, ocolind-o de trei ori şi oprindu-se în dreptul ferestrei de la altar. Călugării l-au aşezat la loc de cinste, în mănăstire, deşi nimeni n-ar fi zis că este al Sfântului Ghelasie, trecut la cele veşnice cu şase secole în urmă...

Dar venirea unei femei maramureşence la Râmeţ a schimbat totul. Era bolnavă de epilepsie şi plecase la mănăstire din pricina unui vis, în care i se descoperise că acel craniu are puteri vindecătoare şi că este, de fapt, al Ierarhului Ghelasie.

Zis şi făcut, călugării au oficiat Taina Sfântului Maslu, după care femeia s-a atins de capul descoperit până nu demult la fereastra altarului. Iar vindecarea s-a petrecut pe loc, fiind prima dintr-un şir îndelung de tămăduiri. Capul e păstrat şi azi într-o raclă, în biserica nouă a mănăstirii.