duminică, 7 februarie 2010

Hristos pe cruce în mijlocul nostru
Doamne al meu, Te-am văzut pe cruce şi inima mea s-a întristat.
Priveai cu milă şi blândeţe la preotul care făcea plecăciuni înaintea Ta şi la oamenii care, plecând frunţile lor, sărutau preacuratele Tale picioare.
Plângeai, Iisuse bun, şi din pieptul Tău se auzeau suspine.
Eram în faţa Ta şi priveam Chipul Tău rănit, scuipat, plecat spre pământ. Pieptul Tău biciuit, Iubite Doamne, era atât de mare şi de larg… şi-ar fi voit, Iisuse să cuprindă întreaga lume.
Am privit apoi mâinile Tale pe care le-am văzut odinioară împărţind binecuvântări şi mângâiere.
Cuprinzând în palmele Tale mâna tânărului, a fiului văduvei, l-ai ridicat pe el din moarte. Iar acum, palmele Tale însângerate sunt şi duioşia lor e ţintuită pe lemn cu piroane mari şi reci
Ochii Tăi curaţi care odinioară mangâiau cu privirea lor inimile noastre…i-am văzut, Doamne al nostru, cuprinşi de întristare multă. Şi părul Tău frumos ce cădea domol pe umerii Tăi… era încâlcit sub cununa grea de spini.
Apoi, am văzut picioarele Tale, Doamne, atât de chinuite şi însângerate! Mi-am dorit atunci să-mi smulg sufletul, Bunul nostru, şi cu el să şterg picioarele Tale… Le-am cuprins cu palmele mele şi le-am sărutat. Şi-apoi m-am uitat la Tine, Lumina noastră, şi Ţi-am auzit ultima suflare.
Doamne… Viaţa noastră
Mi-am lipit obrazul de picioarele Tale şi le-am simţit reci sub buzele mele…
Bunule, cu dragoste şi răbdare nespusă ai lăsat scump Sângele Tău să se scurgă prin rănile tale tot, până la ultima picatură.
Am rămasa toţi, tăcuţi, îngenunchiaţi înaintea crucii Tale. S-a terminat
Iar sufletul meu tânăr şi nepriceput, năzuind mereu spre fericire, încerca timid să-şi amintească stihurile : „Hristos a înviat din morţi….”.


ziua judecatii...


O, cum tremură carnea pe mine,
Şi lacrimi curg pline cu suspine
Din viaţa-mi plină de păcate
Ce n-o mai pot vreodată-ntoarce
Căci iată… ziua judecăţii acum este!
Şi ce priveliste înfricoşătoare
Că-s gol, din cap până-n picioare
Şi nu-i nici umbră şi nici loc
Să scap de-al patimilor foc,
Şi de mustrarea ce mă pironeşte
Din ochii Domnului ce drept în inimă-mi priveşte,
Şi oare ce cuvânt de îndreptare
Să îmi aduc cumva în apărare?
Când iată cum îmi stau în spate
Vorbe şi ganduri …şi ticăloase fapte!
Toate câte inima le-a-ngăduit
Şi toată viclenia ce-n mine a dospit,
Şi orice gând ce-adânc eu am ascuns,
Iată… m-acuză acum fără să-i pot da răspuns.
De unde să îmi iau curaj ca să-mi înalţ privirea
Când de atâtea ori eu am trădat Iubirea ?!?
Şi am făcut atâtea rele fapte
Ce-au întrecut nisipurile mării de nenumărate!
Ohh, cum stau cuprins de groază
Când am în faţă îngeri cât ochii nu pot ca să vază
Şi sfinţi cât nici cu mintea nu cuprind
De nici vreun suflet nu mai văd măcar clipind!
Nu pot în ochi pe unul singur să privesc
Căci de la slava lor ca ceara mă topesc
Şi-un tainic glas îmi roade sufletul în mine
Că nu mai pot lucra măcar un strop de bine
Iar celor ce mi-au cerut ceva vreodată
Le-aş da acum şi viaţa toată
Dar prea târziu este acum
Ca să mai pot întoarce-al vieţii drum.
De maică, prieteni şi de fraţi mă arde dorul,
Dar nu-ndrăznesc a le mai cere ajutorul
Căci dragostea ce trebuia ca să le port
Mă osândeşte acum să fiu un veşnic mort,
Şi mă privesc cu toţii muţi de durere
Văzându-mă cu-adevărat cum sunt la Înviere
Şi cine să aibe măcar o urmă de-ndrăzneală
Când toate-s date la iveală?
Până şi diavolul cel răzvrătit
Stă undeva deoparte înmărmurit,
Şi nu-ndrăzneste nici să mai cârtească
Căci iezerul de foc i-a luat şi glasul ca să mai grăiască.
Şi vântul şi cu timpul s-au oprit în loc
Şi nu vor mai mişca deloc
…Căci iată stă suflarea toată
În pragul veşniciei, la Dreapta Judecată,
Cu Dumnezeu pe tron biruitor
Ajuns la capătul răbdărilor,
Şi răsplătind la fiecare-n parte
După dreptate pentru toate.
Iar eu de cel mai greu păcat,
Din creştet până-n tălpi mă aflu vinovat
Că pentru frate nu mi-a curs prin vine
Macar o raza de iubire,
Insă inima-mi tremurând cu disperare
Imploră acum… o ultimă iertare.

material preluat de pe crestin ortodox.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu