Intru neputintele celui din fata noastra ni se verifica dragostea fata de el..


Sa nu judecam aproapele...Sa nu osandim chiar de vedem cu ochii caci de multe ori ne inseala acestia...de fapt diavolul...el este principalul si singurul nostru dusman.
Daca aproapele este iubit, el este primit cu toate greselile lui.... nu este judecat. Ganditi-va! Daca nu iubesti pe acela intru neputinte,inseamna ca nu'l iubesti deloc.
Si asa este. Daca omul ar avea numai calitati si numai ganduri/cuvinte/fapte bune, atunci oricine l'ar putea iubi pe acela. Insa atunci cand apar neputintele, slabiciunile, patimile, dragostea putinora fata de el mai ramane in picioare.
Tocmai intru neputintele celui din fata noastra ni se verifica dragostea fata de el. A iubit Hristos pe toti sau nu? ...mi-ati raspunde sigur....DA....Daca da, de ce?! Pentru ca iubirea nu cunoaste selectii si departajari....

Doar ca, iubirea se manifesta in doua moduri total diferite: mangaietoare pentru cei ce I'au intors iubirea si macinatoare fata de cei ce I'au respins'o.
Sfinţii nu au osândit niciodată, pentru că au fost smeriţi. Din lipsa smereniei noastre si din nevederea pacatelor proprii ne judecam aproapele,il catalogam si-l tratam cum consideram noi de cuviinta.
Cel mai bun medicament al acestei boli este osândirea de sine. Sfântul Serafim de Sarov ne îndrumă: "Osândeşte-te pe tine şi vei înceta să mai osândeşti pe alţii !" Cel ce se mustră pe sine duce o luptă eroică cu păcatul în arena sufletului său. Fiindcă, niciodată să nu uităm aceasta, cel ce osândeşte este asemenea apei din baie: dorind să-i spele pe alţii, ea singură se murdăreşte.
Socoteste-te pe tine mai prejos decat toti; atunci intr-adevar vei trai impreuna cu Hristos. Sileste-te de asemenea sa nu-ti inchipui in mintea ta ca ai ajuns la masura sfintilor ci, sa zici adesea: "Suflete al meu, tu stii ca am intrecut si pe diavoli cu pacatele si nici o fapta buna nu am facut pana acum pentru Dumnezeu. Vai de mine, ticalosul, ce voi face in ziua judecatii?"

De aceea, totdeauna sa socotesti rugaciunea sau orice fapta buna ca pe ceva care eram datori sa il facem insutit... caci pacatuim mai mult cand socotim ca rugaciunea noastra este curata. Chiar daca cineva ar face semne si minuni, trebuie sa nu se socoteasca drept, pentru ca, fara indoiala, va pacatui in rugaciunea sa, fie in miscarile inimii, fie cu imprastierea gandurilor, cand adica, una zice cu gura, iar mintea se afla in alta parte. De aceea, adu-ti aminte si zi adesea: ,,De cele ascunse ale mele curateste-ma si de cele straine fereste pe robul Tau!,,

,,Trebuie apoi sa mai ai in vedere si acest lucru. Niciodata sa nu fii multumit cu lucrurile tale cele bune, nici sa te increzi in tine din pricina lor. Nu stii daca sunt placute sau neprimite inaintea lui Dumnezeu. De aceea, mai bine sa ai in El increderea ta si in puterea Lui, socotindu-te pe tine gunoi netrebnic. O, fiule, cate pacate facem noi si nu le stim! Cand vezi pe aproapele tau gresind, tu sa pui asupra ta greseala lui. Chiar daca cineva te ocaraste, te osandeste sau te dispretuieste pana la injosire, tu smereste-ti gandurile si osandeste-te pe sine insuti ca pacatos si nevrednic de a trai. Deci, prin toate acestea, vei dobandi indreptare si mantuire.,,...... (invataturile Sf. Nifon )

Trebuie sa treaca atâta timp pâna când realizezi sensul cuvintelor Mântuitorului sau al unor anumiti sfinti parinti de a fi buni cu ceilalti. Buni nu doar în sensul faptelor cât al simtamintelor. Nativ, avem o fobie fata de ceilalti, nu întelegem ca sunt oameni ca si noi....
Niciodata nu poti sa spui "gata am scapat de mandrie sau eu nu mai judec" eu nu sunt ca omul acela sau acela...Niciodata....pe nimeni sa nu osandim daca dorim sa ne mantuim...ci numai pe noi insine .Intr-adevar cu totii gresim fara deosebire, suntem oameni, avem slabiciuni si suferinte....insa unde cred eu ca se cerne cu adevarat ,,faina,, ...este inima omului, sufletul. Cu totii mai scapam o vorba,cu totii mai facem neajunsuri aproapelui...important este sa ne cerem iertare....sau sa facem in asa fel incat sa indreptam ceea ce am stricat....sa incercam a ne epuiza toate ,,pretextele,, ca sa zic asa pt a/i arata dragostea si intelegerea de care dam dovada atat cat putem fiecare...daca insa exista cazuri in care ne lovim de niste refuzuri sau cel in cauza te alunga prin anumite pretexte, ii ceri iertare din toata inima si mergi mai departe...Insa sa nu il osandesti, sa nu il urasti...sa spui nu ma iarta, uite cum se poarta...e asa si pe dincolo...nu e bine.
Nu ai de unde sa stii ce se petrece in sufletul lui. Cel mai bun lucru pe care il poti face este sa ii ,,arati,,in continuare dragoste ,,la distanta,,(poate o sa radeti) si atunci cand el nu ,,vede,, ... prin rugaciune...Rugaciunea este dovada de dragoste fata de aproapele...insasi Maica Domnului isi arata necontenita iubire fata de noi, rugandu'se neincetat pt indreptarea si iertarea noastra. Sa te rogi pentru el, sa il lasi sa se adune. Si Dumnezeu cu siguranta daca va vrea si ii va fi de folos sa ii arate ceva ii va arata, il va lumina si il va intoarce pe calea cea buna.
Inca ceva....nu ar trebui sa ne facem "prieteni" pe cei care obisnuiesc sa barfeasca, pt ca inevitabil ne vor trage si pe noi dupa ei. Pacatul e dulce foc, si ademenitor. Pentru mine e mare lucru si sunt plina de respect profund pt oamenii care stiu sa isi vada de ale lor si nu poarta griji de altii.
Unii parinti duhovnici chiar se roaga sa le dea dusmanilor griji noi, adica alte preocupari, ca sa uite de tine, sa nu te mai barfeasca sau sa te judece... In concluzie ce ar trebui sa facem si pe cine ar trebui sa osandim cel mai mult si sa judecam ar fi propriul nostru suflet...

Dumnezeu sa ne ajute!

Cum aş putea să mă jertfesc fără să sufăr rană?!
Nu este om să nu dorească măcar odată o viaţă mai senină
Şi nici iubire-adevărată făra să lepezi voia ta
Ci doar urmând lui Dumnezeu, iubind pe toţi te vei afla.

Cum aş putea să fericesc pe cei din jur fără iubire?!
Sunt mult prea multe înşelări ce fura viaţa de sfinţire,
Dar nu sunt toate la un loc cât o secundă de iubire,
Ce lasă-n tine cunoaştere a veşniciei şi negrăita fericire...

Cum aş putea ierta pe cei ce îmi greşesc fără să uit greşeala?!
Căci nu arunci o floare dacă-i lipseşte o petală,
Nici omul nu-l răneşti când rană singur şi-a pricinuit;
Din ce greşeşti, nu fi orgolios, ci cere din nou a fi primit.

Cum aş putea sluji lui Dumnezeu fără iubire?!
În lume multe stăpâniri ne duc în amăgire,
Dar Dumnezeu e doar iubire, ne vrea ai Lui ca îngeri,
Că doar iubind vom dobândi a veşniciei împliniri.