Stiati ca...?
Bisericuţa Sf. Atanasie, cunoscută ca biserica Bucur Ciobanul nu nici pe departe cea mai veche biserică din Bucureşti? Săpăturile arheologice au demonstrat că această bisericuţă a fost paraclisul de cimitir al Mănăstirii Radu Vodă (Sf. Troiţă) şi nu este mai veche de veacul al XVII-lea.
Caru’ cu Bere, o adevarata legenda vie si totodata una dintre cele mai vechi berarii ale Bucurestiului, a fost deschis in 1879 in vechiul han Zlatari si, dupa 20 de ani, s-a mutat in Strada Stavropoleos, unde il putem intalni si astazi. Beraria este un loc incarcat de traditie unde fiecare obiect are propria poveste. Este unul dintre putinele locuri ale Bucurestiului unde parca nu s-a schimbat nimic, iar arhitectura aminteste celor care-i calca pragul de ce Bucurestiul a fost considerat odata micul Paris. Picturile murale, vitraliile si balustradele sculptate sunt elementele distinctive ale berariei.
..Pe locul fântânilor din P-ţa Unirii s-au aflat nişte case şi grădini mari ale familiei Brâncoveanu?
Pana in 1985, printre cele mai lungi linii de autobuz era 331, care pleca din Damaroaia, pe traseul Piata Presei – Dorobanti – Romana – Universitate – Unirii – Vacaresti – Piata Sudului ajungind tocmai la capatul Berceniului, in Metalurgiei?
Pana la Revolutie, biletele de tramvai erau mai ieftine decit cele de troleibuz, care la rindu-le erau mai ieftine decit cele de autobuz? O calatorie cu tramvaiul costa 1 leu, cu troleibuzul 1 si 50 de bani, si cu autobuzul 1 leu si 75 de bani.
Pana in 1964, pe axa Nord-Sud (actualele bulevarde Lascar Catargiu, Magheru, Balcescu, Bratianu) si pina in 1957, pe axa Est-Vest (Pache Protopopescu, Carol I, Regina Elisabeta) circulau tramvaie?
Forma coruptă a numelui BUCUREŞCI folosită la sfârşitul sec. al XIX-lea şi începutul celui de-al XX-lea se datorează transcrierii literă cu literă din alfabetul chirilic (БUKUPEΨи - BUCUREŞCI). În perioada trecerii de la alfabetul chirilic la cel latin, litera Ψ - şc(i) asemănătoare cu un trident a fost tradusă fidel, exact cum se auzea, deşi în vorbirea curentă se pronunţa BUCUREŞTI.
În parcul din jurul Sălii Palatului şi a cinematografului Union au existat până după al Doilea Război, 3 biserici. Biserica Brezoianu, pe locul blocului cu parfumerie şi timbre, biserica Sf. Ionică vis a avis de cinema Union şi biserica Stejarul, către biserica luterană.
Pana la mijlocul anilor 80, Bucurestiul avea 30 de linii de transport de noapte? Acestea uneau Piata Unirii de principalele cartiere
INSELATORIE DE ULTIMA GENERATIE
Dati-mi voie să vă atrag atentia asupra unei noi forme de înselătorie , apărută de curând, si care , din păcate ne-a atins si pe noi în Europa. Dimineata m a sunat si pe mine la fel un numar cu +393...intrand pe net sa aflu ce prefix este am dat peste un articol care m a lasat masca...bn ca dormeam si nu am raspuns...iata ce am gasit....
Mecanismul înșelătoriei este următorul: pe telefonul mobil apare o înstiintare privind un apel nepreluat. Înstiintarea poate apărea chiar fără ca telefonul să fi sunat vreodată. Dacă proprietarul telefonului, văzând de ce număr e vorba, iar dacă acesta incepe cu +39..., +390..., +391...., +392..., +393..., +394...(în cazul depistat de noi era numărul +393193260045 ), îl sterge imediat nu se va întâmpla nimic. Dar dacă sună la acel număr va deveni victima infractorilor. În cazul concret, titularul telefonului a sunat la numărul respectiv, nu a mai avut posibilitatea să întrerupă convorbirea, costurile înregistrate pe factură depăsind 2000 de euro. Din informatiile primite de la Ministerul de Interne e vorba de mai multe astfel de cazuri. De aceea vă rog, în ideea prevenirii altor cazuri, transmiteti această informatie cât mai multori oameni.
Retineti si actionati in consecinta!Apropo nu da ti informatii pretioase persoanelor sau nr de telefoane care va suna cu numere ascunse sau se dau cine stie ce fel de operatori vodafone, cosmote , orange... s ar putea sa va treziti cu cine stie ce facturi imense la telefon....
Mecanismul înșelătoriei este următorul: pe telefonul mobil apare o înstiintare privind un apel nepreluat. Înstiintarea poate apărea chiar fără ca telefonul să fi sunat vreodată. Dacă proprietarul telefonului, văzând de ce număr e vorba, iar dacă acesta incepe cu +39..., +390..., +391...., +392..., +393..., +394...(în cazul depistat de noi era numărul +393193260045 ), îl sterge imediat nu se va întâmpla nimic. Dar dacă sună la acel număr va deveni victima infractorilor. În cazul concret, titularul telefonului a sunat la numărul respectiv, nu a mai avut posibilitatea să întrerupă convorbirea, costurile înregistrate pe factură depăsind 2000 de euro. Din informatiile primite de la Ministerul de Interne e vorba de mai multe astfel de cazuri. De aceea vă rog, în ideea prevenirii altor cazuri, transmiteti această informatie cât mai multori oameni.
Retineti si actionati in consecinta!Apropo nu da ti informatii pretioase persoanelor sau nr de telefoane care va suna cu numere ascunse sau se dau cine stie ce fel de operatori vodafone, cosmote , orange... s ar putea sa va treziti cu cine stie ce facturi imense la telefon....
luni, 23 noiembrie 2009
Iubirea Aproapelui- selectie de citate din Filocalie
Cel ce iubeste pe Domnul a iubit mai-nainte pe aproapele sau – Sfantul Ioan Scararul
Dragostea este lepadarea oricarui gand potrivnic fata de aproapele nostru – Sfantul Ioan Scararul
Fericit este omul care poate sa iubeasca pe tot omul la fel – Sfantul Maxim Marturisitorul
Pe toti suntem datori, noi cei credinciosi, sa-i privim ca pe unul si in fiecare sa socotim ca este Hristos – Sfantul Simeon Noul Teolog
Dragostea desavarsita iubeste pe toti oamenii la fel: pe cei buni si stradalnici, ca pe prieteni, iar pe cei lenesi ca pe dusmani, facandu-le bine, rabdand indelung si suferind cele ce-i vin de la el – Sfantul Maxim Marturisitorul
Inca nu are dragoste desavarsita cel ce se mai ia dupa parerile oamenilor, de pilda pe unul iubindu-l, iar pe altul urandu-l, pentru pricina aceasta sau aceea, sau pe acelasi o data iubindu-l, altadata urandu-l, pentru aceleasi pricini – Sfantul Maxim Marturisitorul
Daca pe unii ii urasti, pe altii nici nu-i iubesti, nici nu-i urasti, pe altii ii iubesti dar potrivit, si in sfarsit pe altii ii iubesti foarte tare, din aceasta neegalitate cunoaste ca esti departe de dragostea desavarsita, care este sa iubesti pe tot omul deopotriva – Sfantul Maxim Marturisitorul
Cel desavarsit in iubire si ajuns la culmea nepatimirii nu mai cunoaste deosebirea intre al sau si al altuia, sau intre a sa si a alteia, sau intre credincios si necredincios, intre rob si slobod, sau peste tot intre barbat si femeie; ci ridicat mai presus de tirania patimilor si cautand la firea cea una a oamenilor, priveste pe toti la fel si are fata de toti aceeasi dragoste. Caci nu mai este in el elin si iudeu, nici barbat si femeie, nici rob sau slobod, ci toate si in toti este Hristos – Sfantul Maxim Marturisitorul
Hristos nu vrea ca tu sa porti vreunui om ura, sau suparare, sau manie, sau sa tii minte raul, in nici un chip si pentru nici un lucru vremelnic. Aceasta o striga cele patru Evanghelii! – Sfantul Maxim Marturisitorul
Sa iubim pe tot omul din suflet, dar sa ne punem nadejdea numai in Dumnezeu – Sfantul Maxim Marturisitorul
Multi sfinti si-au dat trupurile lor fiarelor, sabiei si focului pentru aproapele – Sfantul Isaac Sirul
Sileste-te pe cat poti sa iubesti pe tot omul. Iar daca nu poti inca, cel putin sa nu urasti pe nimeni. Dar nu vei putea face nici aceasta daca nu vei dispretui lucrurile lumii – Sfantul Maxim Marturisitorul
Cel ce iubeste pe Dumnezeu cu siguranta iubeste si pe aproapele. Iar unul ca acesta nu poate pastra banii, ci-i foloseste cu dumnezeiasca cuviinta, dand fiecaruia din cei ce au trebuinta – Sfantul Maxim Marturisitorul
Cel ce face milostenie imitand pe Dumnezeu nu cunoaste deosebire intre rau si bun, intre drept si nedrept, cand e vorba de cele ce sunt de trebuinta trupului, ci imparte tuturor la fel – Sfantul Maxim Marturisitorul
Dragostea se face cunoscuta nu numai prin daruirea de bani, ci cu mult mai mult prin impartasirea cuvantului lui Dumnezeu si prin slujirea trupeasca – Sfantul Maxim Marturisitorul
Cel ce s-a lepadat cu adevarat de lucrurile lumii si slujeste nefatarnic aproapelui prin iubire se slobozeste degraba de orice patima si se face partas de iubirea si cunostinta dumnezeiasca – Sfantul Maxim Marturisitorul
Roadele iubirii sunt: a face bine aproapelui din toata inima, a rabda indelung, a fi cu ingaduinta si a folosi lucrurile cu dreapta judecata – Sfantul Maxim Marturisitorul
Iubeste pe toti oamenii cel ce nu iubeste nimic omenesc – Sfantul Maxim Marturisitorul
Oamenii, lasand grija de a-si plange pacatele lor, au luat judecata de la Fiul si se judeca si se osandesc unii pe altii, de pare ca ar fi fara pacat. “Cerul s-a uimit de aceasta si pamantul s-a cutrenurat”. Ei insa nu se rusineaza, ca niste nesimtiti – Sfantul Maxim Marturisitorul
Cel ce iscodeste pacatele altora, sau judeca din banuieli pe fratele sau, inca nu a pus inceput pocaintei – Sfantul Maxim Marturisitorul
Daca iti amintesti de raul de la cineva, roaga-te pentru el si vei opri patima din miscare. Devenind iubitor de oameni vei sterge cu totul patima din suflet – Sfantul Maxim Marturisitorul
Ia aminte la tine, de nu cumva rautatea care te desparte de fratele tau nu se afla in fratele ci in tine. Si grabeste de te impaca cu el, ca sa nu cazi din porunca dragostei – Sfantul Maxim Marturisitorul
Sa nu dispretuiesti porunca dragostei, fiindca printrinsa vei fi fiul lui Dumnezeu, datatorul poruncilor – Sfantul Maxim Marturisitorul
Cel ce iubeste pe Hristos, desigur ca Il si imita, dupa putere. Astfel, Hristos n-a incetat sa faca bine oamenilor; iar rasplatit cu nerecunostinta si hula se purta cu indelunga rabdare; in sfarsit, batut si omorat de ei, rabda neinvinuind pe nimeni. Aceste trei sunt faptele dragostei de aproape, fara de care cel ce zice ca il iubeste pe Hristos sau ca va dobandi Imparatia Lui se amageste pe sine – Sfantul Maxim Marturisitorul
Cel care spune ca Il iubeste pe Domnul, dar in acelasi timp uraste pe fratele sau, este asemenea celui care-si inchipuie in somn ca alearga – Sfantul Ioan Scararul
Fiecare, privind pe fratele si aproapele sau ca pe Dumnezeul sau, sa se considere pe sine atat de mic fata de fratele sau, ca fata de Facatorul sau – Sfantul Simeon Noul Teolog
Iubirea aduna cele impartite si-l face pe om iarasi o singura ratiune si un singur mod de contemplare si netezeste toate inegalitatile si deosebirile de opinie din toti. Ba ii aduce la o egalitate laudabila, prin faptul ca fiecare atrage atat de mult pe altul la sine in intentiile lui si il prefera sie insusi, pe cat de mult il respingea altadata si se prefera pe sine. Si prin iubire se desface de sine, de bunavoie, despartindu-si ratiunile si preferintele proprii, de gandurile si insusirile lui si se aduna intr-o simplitate de identitate, in temeiul careia nimeni nu se mai deosebeste intru nimic, ci fiecare a devenit unul cu fiecare si toti cu toti, sau mai bine cu Dumnezeu decat cu ei intreolalta, manifestand in ei aceeasi ratiune de a fi si dupa fire si dupa vointa – Sfantul Maxim Marturisitorul
Cand incepe cineva sa simta cu imbelsugare dragostea lui Dumnezeu, incepe sa iubeasca si pe aproapele sau intru simtirea duhului – Diadoh al Foticeei
Cel ce iubeste pe Dumnezeu nu poate sa nu iubeasca pe tot omul ca pe sine insusi, desi nu are placere de patimile cele necuratite ale aproapelui. – Sfantul Maxim Marturisitorul
Cel ce mai vede in inima sa o umbra de ura fata de vreun om oarecare, pentru stie ce greseala, e cu totul strain de iubirea de Dumnezeu. Caci iubirea de Dumnezeu nu sufera catusi de putin ura fata de vreun om – Sfantul Maxim Marturisitorul
Precum Dumnezeu iubeste pe toti la fel, pe cel virtuos slavindu-l, iar pe cel rau milostivindu-l si cautand sa-l indrepte, tot asa, cel ce iubeste pe Dumnezeu iubeste pe toti la fel, pe cel virtuos pentru firea si pentru voia lui cea buna, iar pe cel rau pentru firea lui si din compatimirea ce o are fata de el ca fata de unul ce petrece in intuneric – Sfantul Maxim Marturisitorul
Nu pot castiga dragostea de oameni cei ce iubesc lumea – Sfantul Isaac Sirul
Cel ce iubeste pe Domnul a iubit mai-nainte pe aproapele sau – Sfantul Ioan Scararul
Dragostea este lepadarea oricarui gand potrivnic fata de aproapele nostru – Sfantul Ioan Scararul
Fericit este omul care poate sa iubeasca pe tot omul la fel – Sfantul Maxim Marturisitorul
Pe toti suntem datori, noi cei credinciosi, sa-i privim ca pe unul si in fiecare sa socotim ca este Hristos – Sfantul Simeon Noul Teolog
Dragostea desavarsita iubeste pe toti oamenii la fel: pe cei buni si stradalnici, ca pe prieteni, iar pe cei lenesi ca pe dusmani, facandu-le bine, rabdand indelung si suferind cele ce-i vin de la el – Sfantul Maxim Marturisitorul
Inca nu are dragoste desavarsita cel ce se mai ia dupa parerile oamenilor, de pilda pe unul iubindu-l, iar pe altul urandu-l, pentru pricina aceasta sau aceea, sau pe acelasi o data iubindu-l, altadata urandu-l, pentru aceleasi pricini – Sfantul Maxim Marturisitorul
Daca pe unii ii urasti, pe altii nici nu-i iubesti, nici nu-i urasti, pe altii ii iubesti dar potrivit, si in sfarsit pe altii ii iubesti foarte tare, din aceasta neegalitate cunoaste ca esti departe de dragostea desavarsita, care este sa iubesti pe tot omul deopotriva – Sfantul Maxim Marturisitorul
Cel desavarsit in iubire si ajuns la culmea nepatimirii nu mai cunoaste deosebirea intre al sau si al altuia, sau intre a sa si a alteia, sau intre credincios si necredincios, intre rob si slobod, sau peste tot intre barbat si femeie; ci ridicat mai presus de tirania patimilor si cautand la firea cea una a oamenilor, priveste pe toti la fel si are fata de toti aceeasi dragoste. Caci nu mai este in el elin si iudeu, nici barbat si femeie, nici rob sau slobod, ci toate si in toti este Hristos – Sfantul Maxim Marturisitorul
Hristos nu vrea ca tu sa porti vreunui om ura, sau suparare, sau manie, sau sa tii minte raul, in nici un chip si pentru nici un lucru vremelnic. Aceasta o striga cele patru Evanghelii! – Sfantul Maxim Marturisitorul
Sa iubim pe tot omul din suflet, dar sa ne punem nadejdea numai in Dumnezeu – Sfantul Maxim Marturisitorul
Multi sfinti si-au dat trupurile lor fiarelor, sabiei si focului pentru aproapele – Sfantul Isaac Sirul
Sileste-te pe cat poti sa iubesti pe tot omul. Iar daca nu poti inca, cel putin sa nu urasti pe nimeni. Dar nu vei putea face nici aceasta daca nu vei dispretui lucrurile lumii – Sfantul Maxim Marturisitorul
Cel ce iubeste pe Dumnezeu cu siguranta iubeste si pe aproapele. Iar unul ca acesta nu poate pastra banii, ci-i foloseste cu dumnezeiasca cuviinta, dand fiecaruia din cei ce au trebuinta – Sfantul Maxim Marturisitorul
Cel ce face milostenie imitand pe Dumnezeu nu cunoaste deosebire intre rau si bun, intre drept si nedrept, cand e vorba de cele ce sunt de trebuinta trupului, ci imparte tuturor la fel – Sfantul Maxim Marturisitorul
Dragostea se face cunoscuta nu numai prin daruirea de bani, ci cu mult mai mult prin impartasirea cuvantului lui Dumnezeu si prin slujirea trupeasca – Sfantul Maxim Marturisitorul
Cel ce s-a lepadat cu adevarat de lucrurile lumii si slujeste nefatarnic aproapelui prin iubire se slobozeste degraba de orice patima si se face partas de iubirea si cunostinta dumnezeiasca – Sfantul Maxim Marturisitorul
Roadele iubirii sunt: a face bine aproapelui din toata inima, a rabda indelung, a fi cu ingaduinta si a folosi lucrurile cu dreapta judecata – Sfantul Maxim Marturisitorul
Iubeste pe toti oamenii cel ce nu iubeste nimic omenesc – Sfantul Maxim Marturisitorul
Oamenii, lasand grija de a-si plange pacatele lor, au luat judecata de la Fiul si se judeca si se osandesc unii pe altii, de pare ca ar fi fara pacat. “Cerul s-a uimit de aceasta si pamantul s-a cutrenurat”. Ei insa nu se rusineaza, ca niste nesimtiti – Sfantul Maxim Marturisitorul
Cel ce iscodeste pacatele altora, sau judeca din banuieli pe fratele sau, inca nu a pus inceput pocaintei – Sfantul Maxim Marturisitorul
Daca iti amintesti de raul de la cineva, roaga-te pentru el si vei opri patima din miscare. Devenind iubitor de oameni vei sterge cu totul patima din suflet – Sfantul Maxim Marturisitorul
Ia aminte la tine, de nu cumva rautatea care te desparte de fratele tau nu se afla in fratele ci in tine. Si grabeste de te impaca cu el, ca sa nu cazi din porunca dragostei – Sfantul Maxim Marturisitorul
Sa nu dispretuiesti porunca dragostei, fiindca printrinsa vei fi fiul lui Dumnezeu, datatorul poruncilor – Sfantul Maxim Marturisitorul
Cel ce iubeste pe Hristos, desigur ca Il si imita, dupa putere. Astfel, Hristos n-a incetat sa faca bine oamenilor; iar rasplatit cu nerecunostinta si hula se purta cu indelunga rabdare; in sfarsit, batut si omorat de ei, rabda neinvinuind pe nimeni. Aceste trei sunt faptele dragostei de aproape, fara de care cel ce zice ca il iubeste pe Hristos sau ca va dobandi Imparatia Lui se amageste pe sine – Sfantul Maxim Marturisitorul
Cel care spune ca Il iubeste pe Domnul, dar in acelasi timp uraste pe fratele sau, este asemenea celui care-si inchipuie in somn ca alearga – Sfantul Ioan Scararul
Fiecare, privind pe fratele si aproapele sau ca pe Dumnezeul sau, sa se considere pe sine atat de mic fata de fratele sau, ca fata de Facatorul sau – Sfantul Simeon Noul Teolog
Iubirea aduna cele impartite si-l face pe om iarasi o singura ratiune si un singur mod de contemplare si netezeste toate inegalitatile si deosebirile de opinie din toti. Ba ii aduce la o egalitate laudabila, prin faptul ca fiecare atrage atat de mult pe altul la sine in intentiile lui si il prefera sie insusi, pe cat de mult il respingea altadata si se prefera pe sine. Si prin iubire se desface de sine, de bunavoie, despartindu-si ratiunile si preferintele proprii, de gandurile si insusirile lui si se aduna intr-o simplitate de identitate, in temeiul careia nimeni nu se mai deosebeste intru nimic, ci fiecare a devenit unul cu fiecare si toti cu toti, sau mai bine cu Dumnezeu decat cu ei intreolalta, manifestand in ei aceeasi ratiune de a fi si dupa fire si dupa vointa – Sfantul Maxim Marturisitorul
Cand incepe cineva sa simta cu imbelsugare dragostea lui Dumnezeu, incepe sa iubeasca si pe aproapele sau intru simtirea duhului – Diadoh al Foticeei
Cel ce iubeste pe Dumnezeu nu poate sa nu iubeasca pe tot omul ca pe sine insusi, desi nu are placere de patimile cele necuratite ale aproapelui. – Sfantul Maxim Marturisitorul
Cel ce mai vede in inima sa o umbra de ura fata de vreun om oarecare, pentru stie ce greseala, e cu totul strain de iubirea de Dumnezeu. Caci iubirea de Dumnezeu nu sufera catusi de putin ura fata de vreun om – Sfantul Maxim Marturisitorul
Precum Dumnezeu iubeste pe toti la fel, pe cel virtuos slavindu-l, iar pe cel rau milostivindu-l si cautand sa-l indrepte, tot asa, cel ce iubeste pe Dumnezeu iubeste pe toti la fel, pe cel virtuos pentru firea si pentru voia lui cea buna, iar pe cel rau pentru firea lui si din compatimirea ce o are fata de el ca fata de unul ce petrece in intuneric – Sfantul Maxim Marturisitorul
Nu pot castiga dragostea de oameni cei ce iubesc lumea – Sfantul Isaac Sirul
Danion Vasile
Mangaiere si mustrare
Ne vorbeste Parintele Calistrat de la Barnova
Despre iubirea aproapelui
Traim intr-o societate in care se vorbeste mult despre iubirea celorlalti, intr-o lume preocupata de comuniune. Este foarte ciudat insa ca, pe cat de mari sunt eforturile de puse pentru a-i apropia pe oameni, pe atat de mici sunt rezultatele obtinute.
Un exemplu este oferit de telefonia mobila: oamenii vorbesc foarte mult unii cu altii, dar vorbele lor nu ii apropie. Oamenii isi impartasesc unii altora din propria singuratate. Dumnezeu e singurul care poate alunga aceasta singuratate si Care poate pune in locul ramas implinirea dragostei...
***
- Parinte, as vrea sa ne spuneti cateva cuvinte depre iubirea aproapelui.
- Mantuitorul Iisus Hristos spune in Sfanta Scriptura: "Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti si pe Domnul Dumnezeul tau, din tot sufletul tau, din tot cugetul tau si din toata inima ta". Si tot Mantuitorul Iisus Hristos spune in Sfanta Scriptura: "Iubiti-va unii pe altii asa cum v-am iubit Eu". "Pacea Mea dau voua." "Iubiti-va, ca lumea sa cunoasca ca sunteti ucenicii Mei." "Dragostea nu cade niciodata." Iata de unde vom porni sa discutam despre iubirea aproapelui.
- Cine este aproapele nostru?
- Nu trebuie sa vedem in aproapele nostru numai pe cel care este de aceeasi credinta, de aceeasi mentalitate, de aceeasi traire duhovniceasca. Noi trebuie sa ne raportam din punct de vedere social la iubirea umana. Asta este in primul rand iubirea despre care vom vorbi. Iubirea umana este respectarea semenului. Deci noi trebuie sa iubim orice faptura de sub soare, indiferent de religie, de parere si de opinie. Si intalnim acest lucru in societatea in care traim. Relatiile intre statele lumii sunt bazate pe legaturi diplomatice, economice, financiare, de intrajutorare reciproca, mass-media, crucea rosie si asa mai departe.
Ei, aceasta iubire a omului de catre om si a omului catre om, este explicata prin cuvantul Apostolului Pavel care spune clar: "Paganii fac din fire cele ale legii..." Mai intervine insa un lucru: aproapele meu, ca sa inteleaga forma in care eu il iubesc, trebuie sa inteleaga ce este iubirea.
- Ce este iubirea?
- Iubirea este o taina pe care Dumnezeu a pus-o in sufletul omului, care are la baza ei jertfa. Nu exista jertfa fara iubire si iubire fara jertfa.
- Ne puteti da un exemplu?
- Un parinte al Patericului tot spunea fiecaruia: "Eu, intr-o zi, am sa ajung imparat". Odata, paganii au luat in robie un monah mai batran. Parintele le-a spus: "Lasati-l pe el liber si luati-ma pe mine in schimbul lui, ca eu va sunt mai de folos, si va dau si sapte arginti." Iar in clipa in care i-au taiat capul, batranul s-a aratat in biserica unde preotul slujea Sfanta Liturghie la manastire, si toti l-au vazut cu duhul si au auzit ca el a spus: "Acum sunt cu adevarat imparat, pentru ca mi-am pus viata pentru aproapele". Iata o forma de manifestare a iubirii.
- Cate feluri de iubire exista?
- Un mod de iubire este iubirea sociala sau iubirea agapica, intrajutorarea. Cei sapte diaconi din Faptele Apostolilor au fost hirotoniti ca sa slujeasca la mese, sa se indeletniceasca cu cuvantul, sa le protejeze pe femeile vrednice si care erau neluate in seama la mesele crestine, cand se faceau intrajutorarile. Acolo totul era de obste.
Un alt mod de iubire este iubirea duhovniceasca. Si aici intra iubirea lui Dumnezeu din tot sufletul, din tot cugetul si din toata inima. Cand vorbesc de iubirea aproapelui, ma raportez numai la iubirea dintre oameni. Aceasta iubire trebuie sa aiba la baza principiul dumnezeiesc, principiul uman si principiul sufletesc. Principiul uman: "Daca nu esti om, nu poti sa iubesti". Om nu ca persoana, ci ca traire. Daca nu esti duhovnicesc, n-ai sa poti iubi pentru ca ura este inversul iubirii; iar din punct de vedere dumnezeiesc, niciodata n-ai sa poti vorbi sau trai in iubire daca nu ai fost vreodata implicat in ea.
Despre iubire nu se poate vorbi artificial. Iubirea inseamna lacrimi, suferinta, parere de rau. Iubirea inseamna a te gandi, a te implica, a trai, a colabora, a ajuta, a sprijini, a mangaia, a da sfat, tot ce se face din punct de vedere al binelui. Cand este vorba sa-l aleg pe aproapele meu, problema se imparte si este foarte fina.
Chiar Mantuitorul, la un moment dat, intreaba intr-una din cuvantarile Sale: "Iertam sau facem dreptate?" Cand iubeste Dumnezeu? Cand iarta sau cand face dreptate? In ambele cazuri iubeste. Atata timp cat face dreptate, pedepseste pentru a curma pacatul, tot din iubire, caci, daca nu s-ar curma pacatul, s-ar strica si altii in raport cu forma pacatului, iar in momentul in care Mantuitorul iarta, la fel iubeste.
- Cum se manifesta iubirea?
- Ca si crestini, noi trebuie sa traim iubirea crestina. Conform principiilor scripturistice si patristice, iubirea crestina nu-ti da voie sa urasti absolut pe nimeni. Si Mantuitorul arata clar ca cine poarta ura pe aproapele, mincinos este chiar daca spune ca-L iu beste pe Dumnezeu. Cine poarta ura, pacat de moarte savarseste. In vrajmasul tau sa arunci cu paine si cu sare, ca sa gramadesti pe capul lui carbuni aprinsi. Daca el blesteama, tu sa-l binecuvantezi, daca el uraste, tu sa-l iubesti, ca sa se implineasca legea lui Hristos.
Dar, ca sa se implineasca legea lui Hristos, Ortodoxia are nevoie si de demnitate. Sunt cazuri in care noi, daca iubim, trebuie sa si alegem. Si uite ce frumos spune Mantuitorul prin gura Apostolului Pavel, in epistola catre Tit: "De omul eretic, dupa intaia si a doua mustrare, departeaza-te". Si iarasi spune: "De-ti greseste fratele tau, iarta-l intre el si tine; si de l-ai castigat pe fratele tau, lucru bun ai facut; de-ti greseste fratele tau cearta-l intre el si inca doi-trei; si de l-ai castigat, bun lucru ai facut; de-ti greseste fratele tau, cearta-l intre tine si sobor, iar daca nici de sfatul soborului, adica de Biserica, nu asculta, sa-ti fie tie ca un strain si ca un vames".
Sfantul Ioan Gura de Aur spune in scrierile sale: "Pe eretic cand il auzi vorbind si hulind pe Dumnezeu, sa-l lovesti peste gura, ca ti se sfinteste mana".
- Dar poate ca oamenii din ziua de azi au ajuns la o dragoste mai mare decat zice sfantul si ii iubesc pe eretici, fara sa se gandeasca la mantuirea acestora...
- Da. "S-au amestecat lor, s-au amestecat intre neamuri si au deprins lucrurile lor si mancarea fiind in gura lor, a venit peste dansii mania lui Dumnezeu si i-a pierdut pe ei", spune in Psalmi. Iar invatatura Scripturii si a Sfintilor Parinti spune asa: "Cu omul eretic la masa sa nu stai si buna ziua sa nu-i dai".
- Pana unde merge iubirea de aproapele?
- Avem exemplul cu femeia desfranata, in care Mantuitorul, iubind pe pacatosi, nu vrea sa-i judece si sa-i piarda, ci sa-i mantuiasca. Este o iubire inalta. Spune Sfantul Ioan Evanghelistul: "Adevarata viata vesnica este ca lumea sa Te cunoasca pe Tine, singurul si adevaratul Dumnezeu, si pe Fiul Tau Iisus Hristos pe care L-ai trimis in lume ca sa mantuiasca neamurile". Sau: "Atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat pe unicul Sau Fiu L-a dat la moarte si la ce fel de moarte, moarte pe cruce".
Iata modelul absolut al iubirii nemarginite. Iata modelul absolut al iubirii: Dumnezeu vine in viata noastra si vrea sa ne arate ca, atunci cand este vorba despre aproapele, noi trebuie sa mergem pana la jertfa. Cine greseste una din porunci se face vinovat pentru toate celelalte. Pentru ca, daca iubesti pe aproapele, nu poti sa furi, nu poti sa ravnesti bunul lui cu viclesug, nu poti sa iei in desert numele lui Dumnezeu, nu poti sa nu-ti cinstesti parintii, nu poti sa ucizi, sa curvesti, nu poti sa urasti si asa mai departe.
- Exista iubirea ca act filantropic, ca act de caritate si de milostenie...
- Ei, aici este esenta. Mantuitorul scoate in evidenta iubirea fata de aproapele, filantropia. Biserica trebuie sa fie foarte ferma si categorica: sa nu incurajeze lenea. Nu exista act de caritate pentru trandavi si lenesi, pentru ca atunci Biserica ar inlesni pacatul de moarte al lenii. Nu are voie sa faca nici un act filantropic celor lenesi si nepasatori, nu are voie sa incurajeze hotia. Si de ce spun hotia: pentru ca foarte multi vin in numele lui Iisus Hristos si, fara nerusinare, folosindu-se de cruce sau in numele crucii, sub diferite forme si organizatii, in numele copiilor strazii, copiilor cu SIDA, copiilor din orfelinate, batranilor, incep sa faca acele colecte din care, vezi Doamne, sa le asigure un tratament, o masa, o vorba buna, o cantare.
- Puteti sa detaliati?
- Da. Psihologul sau psihiatrul trebuie sa analizeze foarte bine daca cel care a ajuns la deznadejde, la starea de alterare totala, toti respingandu-l si marginalizandu-l, nu cumva si-a facut-o cu propria mana si cu propria voie. Spre exemplu: un caz concret intalnit in cadrul spovedaniei in manastire. Vine o femeie de 76 de ani si incepe sa zica un fel de rugaciune de hula la icoana Maicii Domnului: "Maica Domnului, daca esti si ma iubesti, cum iti poti bate joc de mine? Ma rog de atata vreme la tine, de atata vreme iti cer sa ma ajuti, ti-am spus ca mi-am pus nadejdea in tine, tu esti singura mea mangaietoare, cum poti sa ma lasi? Nu vezi ca dorm in gara? Nu vezi ca sunt necajita, nu vezi ca n-am din ce trai? Adica tu esti cu adevarat Maica lui Dumnezeu si nu intelegi lucrurile astea? Pentru ce mai stai in cer?" Eu, la un moment dat, spovedind la scaun, am intrebat: "Stai un pic. Cum te iei tu cu Maica Domnului in bete si-i vorbesti asa? Ia vino incoace!"
O i-au si o spovedesc pentru a-i cunoaste fondul sufletesc. Si aflu ca, la 76 de ani ai ei, avea trei ani de cand concubinul o lasase, o imbatase, ii vanduse casa si averea, o dusese la azil si, avand pensia mica si facand pe acolo diferite lucruri interzise, a fost exclusa si data afara. Si a ramas pe drumuri. Si ce-a zis atunci? "Hai s-o fac pe evlavioasa si pe credincioasa, ca s-o gasi cineva care sa ma ia si sa ma ingrijeasca; si o sa traiesc pe spinarea Bisericii."
Ca sa aflu ca, la Biserica, in tinerete nu mersese, ca sa aflu c-a stat nemaritata cu trei barbati, ca sa aflu ca a avut copii pe care i-a dat la casa de copii. Si atunci m-am dus imediat cu mintea la Sfantul Isaac Sirul care a spus: "Osteneala tineretii este odihna batranetii".
Si atunci i-am spus: "Femeie, cum iti permiti tu sa hulesti, cand esti ca o gura de iad. Cum iti permiti sa hulesti cand ai trait o viata in nenorociri, iar acum vii la usa lui Dumnezeu si strigi cat poti ca nu te baga in seama? Unde ti-ai consumat vigoarea tineretii? In care familie de crestini ai crescut copii, ai lucrat pamantul si ai fost la serviciu? Unde iti este cartea de munca? Tu ce-ai ingrijit in tineretea ta, oameni sau caini? Ce-ai avut, copii sau animale?" "Domnule parinte, nu sunteti pus sa ma judecati; eu am venit aici ca o femeie necajita, ca sa ma ajutati cu o strachina de mancare, ca pot sa va fiu mama".
Ea incepuse sa-mi explice mie ca poate sa-mi fie mama, cum imi permit sa-i spun asemenea vorbe? Si atunci am asezat-o frumos pe un scaunel si-am inceput sa-i explic ce grea pedeapsa de la Dumnezeu este sa ajungi sa doresti sa mai pacatuiesti si sa nu mai fii de folos pacatului, pana si pacatul sa se ingretoseze de tine si sa te paraseasca, sa devii al nimanui si apoi, fals ca un fariseu si ca un om slab si ticalos, sa vii sa spui ca Dumnezeu este vinovat ca tu ti-ai facut de cap o viata.
Dar cand te-ai distrat, cand ai dansat, cand ai mancat peste masura, cand ai desfranat, cand ai facut toate faradelegile, atunci nu exista Dumnezeu? Atunci nu te gandeai? Cum spune Iisus Sirah: "Adu-ti aminte de cele de pe urma ale tale si in veac nu vei gresi". Atunci cugetai la moarte? Cum spune Sfantul Vasile cel Mare: "Ti-ai adus aminte ca trebuie sa mai si mori, ti-ai adus aminte ca zilele omului sunt ca iarba campului, asa va inflori, pana va cadea si se va usca?"
Si i-am spus: "Imi pare rau, nu vreau sa te jignesc, o paine sau o punga de faina ti-o dau, un ban de autobuz ti-l dau, dar ca sa ma priveasca unde dormi, de ce n-ai ce-ti trebuie, nu este treaba mea, nu este al meu. Este al lumii care te-a tinut in ea pana la ora aceasta. Mergi si-l cauta pe primar, pe asistentul social, pe presedintele tribunalului, pe avocat si pe procuror; si roaga-i sa te ia in spinare, fiindca ei te-au ocrotit..."
- Exista foarte multe astfel de cazuri.
- Da. Venise una cu un copil in brate si ofta acolo, chiar in fata mea, ca eu s-o vad. "Ce, vrei sa pari mai dramatica? Tot doua paini si bani de autobuz iti dau. Nu ti-am facut eu copilul si nu te-am pus eu sa-l faci. Inainte de a face acest copil trebuia sa te intrebi unde il tii, cu ce-l hranesti, ce va iesi din el, ce iese din tine, unde stai si unde lucrezi."
Avortonii sociali sunt foarte periculosi. Din avortonii sociali ies vagabonzii strazii, homosexualii si pedofilii de maine, ies curvarii si banditii si spargatorii de vitrine si ies hotii pentru care societatea, in loc sa investeasca in dezvoltarea culturala, trebuie sa faca acele centre de reeducare, puscariile, caminele in care sa-i tina pe acesti oameni care nu se pot adapta la normele societatii.
- Cum se implica Biserica in asistenta sociala?
- Biserica a facut niste pasi enormi, pozitivi, tinand cont de vasiliade, de acele opere de binefacere ale Sfantului Vasile cel Mare, sau de viata agapica a primilor crestini, in care totul se impartea din dragoste, ca intr-o viata de obste. S-au facut cantine sociale pentru saraci, bucatarii sociale pentru nevoiasi, s-au facut mici colectari de fonduri cum este cutia milei sau ajutorul social, fondul central misionar, ajutorarea unor familii nevoiase, a unor familii cu copii multi. Dar, mai mult decat orice, Biserica a facut un pas pozitiv in acest domeniu prin infiintarea sectiei de asistenta sociala in Facultatile de Teologie.
- Care este rolul asistentului social in societate?
- Asistentul social trebuie sa indeplineasca trei conditii. Sa fie un bun credincios, sa fie un bun psiholog si sa fie un bun analist. Fiecare parohie sau fiecare protopopiat trebuie sa aiba un asistent social care sa circule din casa in casa si sa constate necesitatea ajutorului bisericesc, prin intermediul Mantuitorului Iisus Hristos, pe principiul milei crestine. Acelor persoane care intrunesc conditiile de a fi ajutorati social de biserica, adica vaduvele, batranii cu fonduri minime financiare, oamenii parasiti, uitati de copii, cu o viata crestina corespunzatoare - buni credinciosi, evlaviosi, rabdatori, care solicita preotul pentru spovedanie, pentru Impartasanie - Biserica le este cu adevarat o mama spirituala.
Mi se pare firesc ca Biserica sa nu-i ajute decat pe cei care cu adevarat merita, pe cei care cu adevarat sunt oamenii Bisericii, si nu pe tot felul de boschetari si betivi, desfranati, tot felul de lepadati de credinta, care, in ultimul moment, constransi de situatia in care se afla - sociala, morala, economica sau financiara - alearga repede la sanul Bisericii, ca Biserica e o mama buna si trebuie sa le treaca pe toate cu vederea. Daca ar face asa, unii oameni ar crede ca se poate trai nemuncind. Apostolul Pavel spune clar: "Cine nu lucreaza nici sa nu manance"; si iarasi in Psaltire spune clar: "Iesi-va omul la lucrul sau si la lucrarea sa pana seara". La fel se zice si in rugaciunea inceperii lucrului. Si iarasi Mantuitorul Iisus Hristos spune clar: "Tatal meu lucreaza si Eu lucrez". Orice om trebuie sa faca ceva.
Daca in cooperativa invalizilor, ologii, orbii, chiorii, blegii, paralizatii si betegii pot sa faca perii, maturi, tesaturi ornamentale, sa faca tot felul de impletituri artistice, de menaj sau de uz casnic, atunci unul care intr-adevar este sanatos si apt de munca poate sa isi ia serviciu si sa o ia pe calea adevarului. Iar cand Biserica constata ca un om vicios are deja un an, doi, de indreptare in viata crestina, atunci merita sa faca si ea un efort si sa-l ajute.
- Care este atitudinea pe care ar trebui sa o aiba crestinii fata de cersetori?
- Miluirea cersetorilor este o alta forma de ajutorare sociala. Stim prea bine din viata Sfantului Patriarh Ioan al Alexandriei ca la el a venit un cersetor de mai multe ori intr-o zi. Sluga l-a intrebat pe patriarh: "Da' de cate ori o sa-i dam astuia, c-a fost de sase sau sapte ori?" Patriarhul i-a raspuns: "Da-i, ca e mai bine asa..." A saptea oara cand a venit cersetorul i-a spus patriarhului: "Lui Hristos I-ai dat". Si in clipa aceea a zburat in chip luminos la cer. Patriarhului i s-a dat numele de "cel milostiv", fiind cel mai milostiv patriarh cunoscut in istoria bisericeasca.
Dar sa ne fie iertata indrazneala, consider un act total necaritabil miluirea fumatorilor, miluirea betivanilor, miluirea desfranatilor si a cersetorilor prefacuti. Eu, personal, ca preot, nu obisnuiesc sa resping cersetorii sau sa-i las cu mana intinsa; dar le dau in raport de cateheza pe care o cunosc. Daca vine un cersetor la o manastire, o femeie, de exemplu, cu trei copii, o intreb: "Stii Tatal nostru?" "Da." "Stii Crezul?" "Da." "Stii Psalmul 50?" "Da." "Stii rugaciunile de dimineata?" "Da." "Postesti miercurea si vinerea?" "Da." Atunci ii dau de pomana o suta de mii. Daca stie numai "Tatal Nostru", "Crezul" si "Ingerasul", ii dau numai 50.000. Daca stie numai "Ingerasul", ii dau 10.000. Pentru ca ea trebuie sa-si faca obligatoriu cateheza crestina, ca sa inteleaga in numele carui Dumnezeu cerseste, ca sa inteleaga in numele carui Dumnezeu i se face milostenia, pentru ca nu exista un dumnezeu al crestinilor evlaviosi, care sunt luati drept monstri de naivitate, sau sunt luati drept naivii care pot fi scotociti in buzunare prin metode si tertipuri inventate pe principiul simfoniei la crimilor, al parodiei vorbelor frumoase si pompoase sau al sentimentalismelor pioase.
Spune Sfantul Tihon de Zadonsk: "Adevaratul miluitor este cel care si zideste cand miluieste". Scriptura spune: "Sa asude milostenia in mana ta", ca nu cumva, facand milostenie, sa starnesti viciile si patimile, lenea, trandavia, nepasarea, amanarea, dezinteresul, lancezeala. Cel ce a cersit nu trebuie sa-si faca din cersetorie completarea lucrurilor proprii din familie. Cersetoria nu face altceva decat sa amelioreze o stare de moment.
Daca un om flamand cerseste o paine, merita sa i-o dai, fiindca s-a saturat, a baut apa si, in numele lui Hristos, l-ai hranit. Dar nu esti obligat sa-i cumperi paine pentru inca o luna sau pentru o saptamana. Dupa un principiu al Scripturii, "cine se multumeste cu putin are parte de mult". Iata un proverb frumos, romanesc, potrivit tuturor cersetorilor: "Furnica nu face musuroi cu lopata, ci cu gura". Daca are rabdare sa astepte picatura cu picatura, si aceea este o osteneala, atunci merita sa ia banut cu banut si sa faca ce crede cu ei.
***
Lumea de astazi are mare nevoie de dragoste. Si, in loc sa faca efortul de a cauta dragostea cea adevarata, oamenii se multumesc sa o inlocuiasca prin tot felul de surogate. Parintele Calistrat ne spune: "Iubirea este o taina pe care Dumnezeu a pus-o in sufletul omului, care are la baza ei jertfa. Nu exista jertfa fara iubire si iubire fara jertfa". O astfel de marturie nu este prea placuta. Pentru ca loveste cu toporul in iubirea surogat, in iubirea pe care ne-o vinde la pret atat de ieftin vrajmasul mantuirii noastre.
Oamenii vorbesc despre iubire, considerand ca, prin aceasta indelunga vorbire, vor alunga singuratatea din ini mile lor. Dar inima nu se satura cu minciuni. Inima are nevoie de dragoste adevarata.
Cuvintele parintelui Calistrat despre dragoste nu fac altceva decat sa ajute inima sa nu primeasca zgura patimasa a vremurilor pe care le traim. Intr-o lume care face din ajutorarea cersetorilor dovada fundamentala a iubirii semenilor, vocea parintelui vine sa marturiseasca altceva...
Mangaiere si mustrare
Ne vorbeste Parintele Calistrat de la Barnova
Despre iubirea aproapelui
Traim intr-o societate in care se vorbeste mult despre iubirea celorlalti, intr-o lume preocupata de comuniune. Este foarte ciudat insa ca, pe cat de mari sunt eforturile de puse pentru a-i apropia pe oameni, pe atat de mici sunt rezultatele obtinute.
Un exemplu este oferit de telefonia mobila: oamenii vorbesc foarte mult unii cu altii, dar vorbele lor nu ii apropie. Oamenii isi impartasesc unii altora din propria singuratate. Dumnezeu e singurul care poate alunga aceasta singuratate si Care poate pune in locul ramas implinirea dragostei...
***
- Parinte, as vrea sa ne spuneti cateva cuvinte depre iubirea aproapelui.
- Mantuitorul Iisus Hristos spune in Sfanta Scriptura: "Sa iubesti pe aproapele tau ca pe tine insuti si pe Domnul Dumnezeul tau, din tot sufletul tau, din tot cugetul tau si din toata inima ta". Si tot Mantuitorul Iisus Hristos spune in Sfanta Scriptura: "Iubiti-va unii pe altii asa cum v-am iubit Eu". "Pacea Mea dau voua." "Iubiti-va, ca lumea sa cunoasca ca sunteti ucenicii Mei." "Dragostea nu cade niciodata." Iata de unde vom porni sa discutam despre iubirea aproapelui.
- Cine este aproapele nostru?
- Nu trebuie sa vedem in aproapele nostru numai pe cel care este de aceeasi credinta, de aceeasi mentalitate, de aceeasi traire duhovniceasca. Noi trebuie sa ne raportam din punct de vedere social la iubirea umana. Asta este in primul rand iubirea despre care vom vorbi. Iubirea umana este respectarea semenului. Deci noi trebuie sa iubim orice faptura de sub soare, indiferent de religie, de parere si de opinie. Si intalnim acest lucru in societatea in care traim. Relatiile intre statele lumii sunt bazate pe legaturi diplomatice, economice, financiare, de intrajutorare reciproca, mass-media, crucea rosie si asa mai departe.
Ei, aceasta iubire a omului de catre om si a omului catre om, este explicata prin cuvantul Apostolului Pavel care spune clar: "Paganii fac din fire cele ale legii..." Mai intervine insa un lucru: aproapele meu, ca sa inteleaga forma in care eu il iubesc, trebuie sa inteleaga ce este iubirea.
- Ce este iubirea?
- Iubirea este o taina pe care Dumnezeu a pus-o in sufletul omului, care are la baza ei jertfa. Nu exista jertfa fara iubire si iubire fara jertfa.
- Ne puteti da un exemplu?
- Un parinte al Patericului tot spunea fiecaruia: "Eu, intr-o zi, am sa ajung imparat". Odata, paganii au luat in robie un monah mai batran. Parintele le-a spus: "Lasati-l pe el liber si luati-ma pe mine in schimbul lui, ca eu va sunt mai de folos, si va dau si sapte arginti." Iar in clipa in care i-au taiat capul, batranul s-a aratat in biserica unde preotul slujea Sfanta Liturghie la manastire, si toti l-au vazut cu duhul si au auzit ca el a spus: "Acum sunt cu adevarat imparat, pentru ca mi-am pus viata pentru aproapele". Iata o forma de manifestare a iubirii.
- Cate feluri de iubire exista?
- Un mod de iubire este iubirea sociala sau iubirea agapica, intrajutorarea. Cei sapte diaconi din Faptele Apostolilor au fost hirotoniti ca sa slujeasca la mese, sa se indeletniceasca cu cuvantul, sa le protejeze pe femeile vrednice si care erau neluate in seama la mesele crestine, cand se faceau intrajutorarile. Acolo totul era de obste.
Un alt mod de iubire este iubirea duhovniceasca. Si aici intra iubirea lui Dumnezeu din tot sufletul, din tot cugetul si din toata inima. Cand vorbesc de iubirea aproapelui, ma raportez numai la iubirea dintre oameni. Aceasta iubire trebuie sa aiba la baza principiul dumnezeiesc, principiul uman si principiul sufletesc. Principiul uman: "Daca nu esti om, nu poti sa iubesti". Om nu ca persoana, ci ca traire. Daca nu esti duhovnicesc, n-ai sa poti iubi pentru ca ura este inversul iubirii; iar din punct de vedere dumnezeiesc, niciodata n-ai sa poti vorbi sau trai in iubire daca nu ai fost vreodata implicat in ea.
Despre iubire nu se poate vorbi artificial. Iubirea inseamna lacrimi, suferinta, parere de rau. Iubirea inseamna a te gandi, a te implica, a trai, a colabora, a ajuta, a sprijini, a mangaia, a da sfat, tot ce se face din punct de vedere al binelui. Cand este vorba sa-l aleg pe aproapele meu, problema se imparte si este foarte fina.
Chiar Mantuitorul, la un moment dat, intreaba intr-una din cuvantarile Sale: "Iertam sau facem dreptate?" Cand iubeste Dumnezeu? Cand iarta sau cand face dreptate? In ambele cazuri iubeste. Atata timp cat face dreptate, pedepseste pentru a curma pacatul, tot din iubire, caci, daca nu s-ar curma pacatul, s-ar strica si altii in raport cu forma pacatului, iar in momentul in care Mantuitorul iarta, la fel iubeste.
- Cum se manifesta iubirea?
- Ca si crestini, noi trebuie sa traim iubirea crestina. Conform principiilor scripturistice si patristice, iubirea crestina nu-ti da voie sa urasti absolut pe nimeni. Si Mantuitorul arata clar ca cine poarta ura pe aproapele, mincinos este chiar daca spune ca-L iu beste pe Dumnezeu. Cine poarta ura, pacat de moarte savarseste. In vrajmasul tau sa arunci cu paine si cu sare, ca sa gramadesti pe capul lui carbuni aprinsi. Daca el blesteama, tu sa-l binecuvantezi, daca el uraste, tu sa-l iubesti, ca sa se implineasca legea lui Hristos.
Dar, ca sa se implineasca legea lui Hristos, Ortodoxia are nevoie si de demnitate. Sunt cazuri in care noi, daca iubim, trebuie sa si alegem. Si uite ce frumos spune Mantuitorul prin gura Apostolului Pavel, in epistola catre Tit: "De omul eretic, dupa intaia si a doua mustrare, departeaza-te". Si iarasi spune: "De-ti greseste fratele tau, iarta-l intre el si tine; si de l-ai castigat pe fratele tau, lucru bun ai facut; de-ti greseste fratele tau cearta-l intre el si inca doi-trei; si de l-ai castigat, bun lucru ai facut; de-ti greseste fratele tau, cearta-l intre tine si sobor, iar daca nici de sfatul soborului, adica de Biserica, nu asculta, sa-ti fie tie ca un strain si ca un vames".
Sfantul Ioan Gura de Aur spune in scrierile sale: "Pe eretic cand il auzi vorbind si hulind pe Dumnezeu, sa-l lovesti peste gura, ca ti se sfinteste mana".
- Dar poate ca oamenii din ziua de azi au ajuns la o dragoste mai mare decat zice sfantul si ii iubesc pe eretici, fara sa se gandeasca la mantuirea acestora...
- Da. "S-au amestecat lor, s-au amestecat intre neamuri si au deprins lucrurile lor si mancarea fiind in gura lor, a venit peste dansii mania lui Dumnezeu si i-a pierdut pe ei", spune in Psalmi. Iar invatatura Scripturii si a Sfintilor Parinti spune asa: "Cu omul eretic la masa sa nu stai si buna ziua sa nu-i dai".
- Pana unde merge iubirea de aproapele?
- Avem exemplul cu femeia desfranata, in care Mantuitorul, iubind pe pacatosi, nu vrea sa-i judece si sa-i piarda, ci sa-i mantuiasca. Este o iubire inalta. Spune Sfantul Ioan Evanghelistul: "Adevarata viata vesnica este ca lumea sa Te cunoasca pe Tine, singurul si adevaratul Dumnezeu, si pe Fiul Tau Iisus Hristos pe care L-ai trimis in lume ca sa mantuiasca neamurile". Sau: "Atat de mult a iubit Dumnezeu lumea, incat pe unicul Sau Fiu L-a dat la moarte si la ce fel de moarte, moarte pe cruce".
Iata modelul absolut al iubirii nemarginite. Iata modelul absolut al iubirii: Dumnezeu vine in viata noastra si vrea sa ne arate ca, atunci cand este vorba despre aproapele, noi trebuie sa mergem pana la jertfa. Cine greseste una din porunci se face vinovat pentru toate celelalte. Pentru ca, daca iubesti pe aproapele, nu poti sa furi, nu poti sa ravnesti bunul lui cu viclesug, nu poti sa iei in desert numele lui Dumnezeu, nu poti sa nu-ti cinstesti parintii, nu poti sa ucizi, sa curvesti, nu poti sa urasti si asa mai departe.
- Exista iubirea ca act filantropic, ca act de caritate si de milostenie...
- Ei, aici este esenta. Mantuitorul scoate in evidenta iubirea fata de aproapele, filantropia. Biserica trebuie sa fie foarte ferma si categorica: sa nu incurajeze lenea. Nu exista act de caritate pentru trandavi si lenesi, pentru ca atunci Biserica ar inlesni pacatul de moarte al lenii. Nu are voie sa faca nici un act filantropic celor lenesi si nepasatori, nu are voie sa incurajeze hotia. Si de ce spun hotia: pentru ca foarte multi vin in numele lui Iisus Hristos si, fara nerusinare, folosindu-se de cruce sau in numele crucii, sub diferite forme si organizatii, in numele copiilor strazii, copiilor cu SIDA, copiilor din orfelinate, batranilor, incep sa faca acele colecte din care, vezi Doamne, sa le asigure un tratament, o masa, o vorba buna, o cantare.
- Puteti sa detaliati?
- Da. Psihologul sau psihiatrul trebuie sa analizeze foarte bine daca cel care a ajuns la deznadejde, la starea de alterare totala, toti respingandu-l si marginalizandu-l, nu cumva si-a facut-o cu propria mana si cu propria voie. Spre exemplu: un caz concret intalnit in cadrul spovedaniei in manastire. Vine o femeie de 76 de ani si incepe sa zica un fel de rugaciune de hula la icoana Maicii Domnului: "Maica Domnului, daca esti si ma iubesti, cum iti poti bate joc de mine? Ma rog de atata vreme la tine, de atata vreme iti cer sa ma ajuti, ti-am spus ca mi-am pus nadejdea in tine, tu esti singura mea mangaietoare, cum poti sa ma lasi? Nu vezi ca dorm in gara? Nu vezi ca sunt necajita, nu vezi ca n-am din ce trai? Adica tu esti cu adevarat Maica lui Dumnezeu si nu intelegi lucrurile astea? Pentru ce mai stai in cer?" Eu, la un moment dat, spovedind la scaun, am intrebat: "Stai un pic. Cum te iei tu cu Maica Domnului in bete si-i vorbesti asa? Ia vino incoace!"
O i-au si o spovedesc pentru a-i cunoaste fondul sufletesc. Si aflu ca, la 76 de ani ai ei, avea trei ani de cand concubinul o lasase, o imbatase, ii vanduse casa si averea, o dusese la azil si, avand pensia mica si facand pe acolo diferite lucruri interzise, a fost exclusa si data afara. Si a ramas pe drumuri. Si ce-a zis atunci? "Hai s-o fac pe evlavioasa si pe credincioasa, ca s-o gasi cineva care sa ma ia si sa ma ingrijeasca; si o sa traiesc pe spinarea Bisericii."
Ca sa aflu ca, la Biserica, in tinerete nu mersese, ca sa aflu c-a stat nemaritata cu trei barbati, ca sa aflu ca a avut copii pe care i-a dat la casa de copii. Si atunci m-am dus imediat cu mintea la Sfantul Isaac Sirul care a spus: "Osteneala tineretii este odihna batranetii".
Si atunci i-am spus: "Femeie, cum iti permiti tu sa hulesti, cand esti ca o gura de iad. Cum iti permiti sa hulesti cand ai trait o viata in nenorociri, iar acum vii la usa lui Dumnezeu si strigi cat poti ca nu te baga in seama? Unde ti-ai consumat vigoarea tineretii? In care familie de crestini ai crescut copii, ai lucrat pamantul si ai fost la serviciu? Unde iti este cartea de munca? Tu ce-ai ingrijit in tineretea ta, oameni sau caini? Ce-ai avut, copii sau animale?" "Domnule parinte, nu sunteti pus sa ma judecati; eu am venit aici ca o femeie necajita, ca sa ma ajutati cu o strachina de mancare, ca pot sa va fiu mama".
Ea incepuse sa-mi explice mie ca poate sa-mi fie mama, cum imi permit sa-i spun asemenea vorbe? Si atunci am asezat-o frumos pe un scaunel si-am inceput sa-i explic ce grea pedeapsa de la Dumnezeu este sa ajungi sa doresti sa mai pacatuiesti si sa nu mai fii de folos pacatului, pana si pacatul sa se ingretoseze de tine si sa te paraseasca, sa devii al nimanui si apoi, fals ca un fariseu si ca un om slab si ticalos, sa vii sa spui ca Dumnezeu este vinovat ca tu ti-ai facut de cap o viata.
Dar cand te-ai distrat, cand ai dansat, cand ai mancat peste masura, cand ai desfranat, cand ai facut toate faradelegile, atunci nu exista Dumnezeu? Atunci nu te gandeai? Cum spune Iisus Sirah: "Adu-ti aminte de cele de pe urma ale tale si in veac nu vei gresi". Atunci cugetai la moarte? Cum spune Sfantul Vasile cel Mare: "Ti-ai adus aminte ca trebuie sa mai si mori, ti-ai adus aminte ca zilele omului sunt ca iarba campului, asa va inflori, pana va cadea si se va usca?"
Si i-am spus: "Imi pare rau, nu vreau sa te jignesc, o paine sau o punga de faina ti-o dau, un ban de autobuz ti-l dau, dar ca sa ma priveasca unde dormi, de ce n-ai ce-ti trebuie, nu este treaba mea, nu este al meu. Este al lumii care te-a tinut in ea pana la ora aceasta. Mergi si-l cauta pe primar, pe asistentul social, pe presedintele tribunalului, pe avocat si pe procuror; si roaga-i sa te ia in spinare, fiindca ei te-au ocrotit..."
- Exista foarte multe astfel de cazuri.
- Da. Venise una cu un copil in brate si ofta acolo, chiar in fata mea, ca eu s-o vad. "Ce, vrei sa pari mai dramatica? Tot doua paini si bani de autobuz iti dau. Nu ti-am facut eu copilul si nu te-am pus eu sa-l faci. Inainte de a face acest copil trebuia sa te intrebi unde il tii, cu ce-l hranesti, ce va iesi din el, ce iese din tine, unde stai si unde lucrezi."
Avortonii sociali sunt foarte periculosi. Din avortonii sociali ies vagabonzii strazii, homosexualii si pedofilii de maine, ies curvarii si banditii si spargatorii de vitrine si ies hotii pentru care societatea, in loc sa investeasca in dezvoltarea culturala, trebuie sa faca acele centre de reeducare, puscariile, caminele in care sa-i tina pe acesti oameni care nu se pot adapta la normele societatii.
- Cum se implica Biserica in asistenta sociala?
- Biserica a facut niste pasi enormi, pozitivi, tinand cont de vasiliade, de acele opere de binefacere ale Sfantului Vasile cel Mare, sau de viata agapica a primilor crestini, in care totul se impartea din dragoste, ca intr-o viata de obste. S-au facut cantine sociale pentru saraci, bucatarii sociale pentru nevoiasi, s-au facut mici colectari de fonduri cum este cutia milei sau ajutorul social, fondul central misionar, ajutorarea unor familii nevoiase, a unor familii cu copii multi. Dar, mai mult decat orice, Biserica a facut un pas pozitiv in acest domeniu prin infiintarea sectiei de asistenta sociala in Facultatile de Teologie.
- Care este rolul asistentului social in societate?
- Asistentul social trebuie sa indeplineasca trei conditii. Sa fie un bun credincios, sa fie un bun psiholog si sa fie un bun analist. Fiecare parohie sau fiecare protopopiat trebuie sa aiba un asistent social care sa circule din casa in casa si sa constate necesitatea ajutorului bisericesc, prin intermediul Mantuitorului Iisus Hristos, pe principiul milei crestine. Acelor persoane care intrunesc conditiile de a fi ajutorati social de biserica, adica vaduvele, batranii cu fonduri minime financiare, oamenii parasiti, uitati de copii, cu o viata crestina corespunzatoare - buni credinciosi, evlaviosi, rabdatori, care solicita preotul pentru spovedanie, pentru Impartasanie - Biserica le este cu adevarat o mama spirituala.
Mi se pare firesc ca Biserica sa nu-i ajute decat pe cei care cu adevarat merita, pe cei care cu adevarat sunt oamenii Bisericii, si nu pe tot felul de boschetari si betivi, desfranati, tot felul de lepadati de credinta, care, in ultimul moment, constransi de situatia in care se afla - sociala, morala, economica sau financiara - alearga repede la sanul Bisericii, ca Biserica e o mama buna si trebuie sa le treaca pe toate cu vederea. Daca ar face asa, unii oameni ar crede ca se poate trai nemuncind. Apostolul Pavel spune clar: "Cine nu lucreaza nici sa nu manance"; si iarasi in Psaltire spune clar: "Iesi-va omul la lucrul sau si la lucrarea sa pana seara". La fel se zice si in rugaciunea inceperii lucrului. Si iarasi Mantuitorul Iisus Hristos spune clar: "Tatal meu lucreaza si Eu lucrez". Orice om trebuie sa faca ceva.
Daca in cooperativa invalizilor, ologii, orbii, chiorii, blegii, paralizatii si betegii pot sa faca perii, maturi, tesaturi ornamentale, sa faca tot felul de impletituri artistice, de menaj sau de uz casnic, atunci unul care intr-adevar este sanatos si apt de munca poate sa isi ia serviciu si sa o ia pe calea adevarului. Iar cand Biserica constata ca un om vicios are deja un an, doi, de indreptare in viata crestina, atunci merita sa faca si ea un efort si sa-l ajute.
- Care este atitudinea pe care ar trebui sa o aiba crestinii fata de cersetori?
- Miluirea cersetorilor este o alta forma de ajutorare sociala. Stim prea bine din viata Sfantului Patriarh Ioan al Alexandriei ca la el a venit un cersetor de mai multe ori intr-o zi. Sluga l-a intrebat pe patriarh: "Da' de cate ori o sa-i dam astuia, c-a fost de sase sau sapte ori?" Patriarhul i-a raspuns: "Da-i, ca e mai bine asa..." A saptea oara cand a venit cersetorul i-a spus patriarhului: "Lui Hristos I-ai dat". Si in clipa aceea a zburat in chip luminos la cer. Patriarhului i s-a dat numele de "cel milostiv", fiind cel mai milostiv patriarh cunoscut in istoria bisericeasca.
Dar sa ne fie iertata indrazneala, consider un act total necaritabil miluirea fumatorilor, miluirea betivanilor, miluirea desfranatilor si a cersetorilor prefacuti. Eu, personal, ca preot, nu obisnuiesc sa resping cersetorii sau sa-i las cu mana intinsa; dar le dau in raport de cateheza pe care o cunosc. Daca vine un cersetor la o manastire, o femeie, de exemplu, cu trei copii, o intreb: "Stii Tatal nostru?" "Da." "Stii Crezul?" "Da." "Stii Psalmul 50?" "Da." "Stii rugaciunile de dimineata?" "Da." "Postesti miercurea si vinerea?" "Da." Atunci ii dau de pomana o suta de mii. Daca stie numai "Tatal Nostru", "Crezul" si "Ingerasul", ii dau numai 50.000. Daca stie numai "Ingerasul", ii dau 10.000. Pentru ca ea trebuie sa-si faca obligatoriu cateheza crestina, ca sa inteleaga in numele carui Dumnezeu cerseste, ca sa inteleaga in numele carui Dumnezeu i se face milostenia, pentru ca nu exista un dumnezeu al crestinilor evlaviosi, care sunt luati drept monstri de naivitate, sau sunt luati drept naivii care pot fi scotociti in buzunare prin metode si tertipuri inventate pe principiul simfoniei la crimilor, al parodiei vorbelor frumoase si pompoase sau al sentimentalismelor pioase.
Spune Sfantul Tihon de Zadonsk: "Adevaratul miluitor este cel care si zideste cand miluieste". Scriptura spune: "Sa asude milostenia in mana ta", ca nu cumva, facand milostenie, sa starnesti viciile si patimile, lenea, trandavia, nepasarea, amanarea, dezinteresul, lancezeala. Cel ce a cersit nu trebuie sa-si faca din cersetorie completarea lucrurilor proprii din familie. Cersetoria nu face altceva decat sa amelioreze o stare de moment.
Daca un om flamand cerseste o paine, merita sa i-o dai, fiindca s-a saturat, a baut apa si, in numele lui Hristos, l-ai hranit. Dar nu esti obligat sa-i cumperi paine pentru inca o luna sau pentru o saptamana. Dupa un principiu al Scripturii, "cine se multumeste cu putin are parte de mult". Iata un proverb frumos, romanesc, potrivit tuturor cersetorilor: "Furnica nu face musuroi cu lopata, ci cu gura". Daca are rabdare sa astepte picatura cu picatura, si aceea este o osteneala, atunci merita sa ia banut cu banut si sa faca ce crede cu ei.
***
Lumea de astazi are mare nevoie de dragoste. Si, in loc sa faca efortul de a cauta dragostea cea adevarata, oamenii se multumesc sa o inlocuiasca prin tot felul de surogate. Parintele Calistrat ne spune: "Iubirea este o taina pe care Dumnezeu a pus-o in sufletul omului, care are la baza ei jertfa. Nu exista jertfa fara iubire si iubire fara jertfa". O astfel de marturie nu este prea placuta. Pentru ca loveste cu toporul in iubirea surogat, in iubirea pe care ne-o vinde la pret atat de ieftin vrajmasul mantuirii noastre.
Oamenii vorbesc despre iubire, considerand ca, prin aceasta indelunga vorbire, vor alunga singuratatea din ini mile lor. Dar inima nu se satura cu minciuni. Inima are nevoie de dragoste adevarata.
Cuvintele parintelui Calistrat despre dragoste nu fac altceva decat sa ajute inima sa nu primeasca zgura patimasa a vremurilor pe care le traim. Intr-o lume care face din ajutorarea cersetorilor dovada fundamentala a iubirii semenilor, vocea parintelui vine sa marturiseasca altceva...
Psalmul 31
1. Fericiţi cărora s-au iertat fărădelegile şi cărora s-au acoperit păcatele.
2. Fericit bărbatul, căruia nu-i va socoti Domnul păcatul, nici nu este în gura lui vicleşug.
3. Că am tăcut, îmbătrânit-au oasele mele, când strigam toată ziua.
4. Că ziua şi noaptea s-a îngreunat peste mine mâna Ta şi am căzut în suferinţă când ghimpele Tău mă împungea.
5. Păcatul meu l-am cunoscut şi fărădelegea mea n-am ascuns-o, împotriva mea.
6. Zis-am: "Mărturisi-voi fărădelegea mea Domnului"; şi Tu ai iertat nelegiuirea păcatului meu.
7. Pentru aceasta se va ruga către Tine tot cuviosul la vreme potrivită, iar potop de ape multe de el nu se va apropia.
8. Tu eşti scăparea mea din necazul ce mă cuprinde, bucuria mea; izbăveşte-mă de cei ce m-au înconjurat.
9. Înţelepţi-te-voi şi te voi îndrepta pe calea aceasta, pe care vei merge; aţinti-voi spre tine ochii Mei.
10. Nu fi ca un cal şi ca un catâr, la care nu este pricepere; cu zăbală şi cu frâu fălcile lor voi strânge ca să nu se apropie de tine.
11. Multe sunt bătăile păcătosului; iar pe cel ce nădăjduieşte în Domnul, mila îl va înconjura.
12. Veseliţi-vă în Domnul şi vă bucuraţi, drepţilor, şi vă lăudaţi toţi cei drepţi la inimă.
PSALMUL 14
Al lui David.
1. Doamne, cine va locui în locaşul Tău şi cine se va sălăşlui în muntele cel sfânt al Tău?
2. Cel ce umblă fără prihană şi face dreptate, cel ce are adevărul în inima sa,
3. Cel ce n-a viclenit cu limba, nici n-a făcut rău împotriva vecinului său şi ocară n-a rostit împotriva aproapelui său.
4. Defăimat să fie înaintea Lui "el ce vicleneşte, iar pe cei ce se tem de Domnul îi slăveşte; cel ce se jură aproapelui său şi nu se leapădă,
5. Argintul său nu l-a dat cu camătă şi daruri împotriva celor nevinovaţi n-a luat. Cel ce face acestea nu se va clătina în veac.
Psalmul 14
psalm lui David
Doamne, cine va pribegi în sălaşul Tău, sau cine se va sălăşlui în muntele cel sfânt al Tău?
Cel ce umblă fără prihană şi face dreptate,
cel ce grăieşte adevărul în inima sa, care nu a viclenit cu limba lui, şi nu a făcut rău aproapelui său, şi ocară nu a luat împotriva celor de lângă el. Defăimatu-s-a înaintea lui cel ce vicleneşte, iar pe cei ce se tem de Domnul îi slăveşte. Cel ce se jură aproapelui său şi nu se leapădă, argintul său nu l-a dat cu camătă, şi daruri asupra celor nevinovaţi n-a luat.Cel ce face acestea nu se va clătina în veac...
psalm lui David
Doamne, cine va pribegi în sălaşul Tău, sau cine se va sălăşlui în muntele cel sfânt al Tău?
Cel ce umblă fără prihană şi face dreptate,
cel ce grăieşte adevărul în inima sa, care nu a viclenit cu limba lui, şi nu a făcut rău aproapelui său, şi ocară nu a luat împotriva celor de lângă el. Defăimatu-s-a înaintea lui cel ce vicleneşte, iar pe cei ce se tem de Domnul îi slăveşte. Cel ce se jură aproapelui său şi nu se leapădă, argintul său nu l-a dat cu camătă, şi daruri asupra celor nevinovaţi n-a luat.Cel ce face acestea nu se va clătina în veac...
Cuvânt al Înaltpreasfinţitului Augustin, Mitropolit de Florina la Duminica a XXVI – a lui Luca (Luca 12, 16-21; 14, 35)
„În această noapte vor cere sufletul tău de la tine…” (Luca 12, 20)
Vă voi ruga, iubiţii mei, să faceţi răbdare câteva minute pentru a asculta o scurtă predică. Prilej vom lua din Sfânta şi Sfinţita Evanghelie, de la un singur cuvânt, pentru că şi un singur cuvânt din Evanghelie are ce să ne înveţe.
Acest cuvânt este „noapte” (vezi Luca 12, 20), ultima noapte pe care o trăieşte cineva. Are o mare importanţă ultima zi şi ultima noapte a vieţii noastre. Trec, trec zile şi nopţi, dar vine odată o noapte, şi atunci sfârşitul; nu mai găseşti dimineaţa.
Aşadar Evanghelia vorbeşte despre ultima noapte a unui om. A petrecut-o neliniştit, nu l-a mai luat somnul.
Ce este somnul? Dumnezeu ni l-a trimis spre binele nostru. Cea mai potrivită vreme pentru somn este în principal noaptea. Atunci trupul şi sufletul se odihnesc, iar dimineaţa te trezeşti cu puteri noi pentru a munci. Dacă lipseşte somnul, omul nu poate să reziste. Este şi acesta un dar al lui Dumnezeu, un mare dar; şi toţi dorm: copii şi bătrâni, bărbaţi şi femei, împăraţi şi robi, liberi şi întemniţaţi, toţi dorm.
Însă unii nu dorm. Ce au? Insomnie. O, insomnie! Într-o noapte, la orele 3 după miezul nopţii, a sunat insistent telefonul Mitropoliei. Mă trezesc şi răspund. Aud o voce de departe, de la Atena.
– Sunt, zice, o femeie.
– Ce ai de dai telefon la o astfel de oră?
– Nu pot să dorm. Am două zile de când nu am închis un ochi. Merg spre nebunie. Fă o rugăciune la Dumnezeu să-mi dea puţin somn…
Avea cancer şi o durea groaznic. Cât de nemulţumitori suntem noi că nu zicem „mulţumesc” lui Dumnezeu pentru somn!
Şi omul acesta din Evanghelie, care nu putea să doarmă, ce era, bolnav? Trupeşte nu. El avea o altă boală, mult mai rea decât cancerul. Era bolnav sufleteşte. Pătimea de o boală, din pricina căreia s-au vărsat râuri de sânge. Dacă au loc războaie mondiale, pricină aceasta este, dacă ar lipsi aceasta, ar exista pace. Cum se numeşte această boală a omului din Evanghelie? Se numeşte lăcomie. Era lacom, iubitor de argint şi de aceea nu putea să doarmă toată noaptea. Adică? Era foarte bogat, avea multe clădiri. Şi în anul acela a venit peste el o binecuvântare deosebită: a adunat atâtea roade, încât nu încăpeau în magaziile sale. Se întrista. Toată noaptea se foia în pat ca şarpele. Nu-l lua somnul, pentru că încerca să-şi rezolve problema şi-şi spunea: „Ce voi face?…”.
Ce să facă? Dacă ar fi cercetat cuvântul lui Dumnezeu şi şi-ar fi aruncat un ochi în societate, cu uşurinţă şi-ar fi rezolvat problema. Caută noi magazii? Dar există; nu una sau două, mii de magazii. Care sunt? Stomacurile oamenilor. Stomacul ce este? O mică magazie, care se umple şi se goleşte. Şi bogaţii, ca acesta, au stomacul întotdeauna plin; dar stomacul săracilor adesea este gol.
Existau săraci. Putea să le dea din cele ce îi prisoseau. Mulţi ar fi putut să trăiască în felul acesta. El însă se gândea doar la sine. Lozinca lui era: „Toate pentru mine!” (De obicei, astfel gândesc bogaţii; acesta este păcatul lăcomiei, blestemul umanităţii). Aşadar bogatul plănuia să zidească noi magazii pentru bunurile sale. Şi calcula că acestea i-ar fi ajuns să trăiască mulţi ani, mii de ani!
A trăit mii de ani? Nici măcar o noapte n-a trăit. Pentru că nu-şi terminase încă aceste gânduri şi cineva îi bate la uşă. Ce enervant şi infatuat poate să fie la ora asta? O, acest vizitator, care bătea, nu are o oră fixă. Vine oricând. Cine este? Moartea! Se prezintă şi îţi spune: În această clipă te iau; te iau pe aripile mele negre… Aşa a plecat; şi a rămas cu planurile şi cu visele sale.
Şi Hristos ne spune: aşa vor păţi şi toţi cei care gândesc la fel. „Nebune, în această noapte sufletul tău îl vor cere de la tine; şi cele ce ai strâns ale cui vor mai fi?” (Luca 12, 20).
Ce ne învaţă, fraţii mei, această parabolă? Ne spune ce mare rău este lăcomia. Şi toţi, mai mult sau mai puţin avem lăcomie; suntem lacomi, nu ne mulţumim cu puţine. Avem lăcomie, iar lăcomia este un blestem. Lacomul nu se mulţumeşte cu cele puţine pe care le are, vrea să dobândească din ce în ce mai mult. A făcut un milion? Vrea să-l dubleze; cele două să le facă patru, cele patru opt, cele opt şaisprezece, cele şaisprezece treizeci şi două…Onassis să devină, nu se linişteşte. Poate că marea ar putea să spună râurilor: „ajunge de acum, nu mai vreau apele voastre”, dar lacomul nu va spune niciodată „ajunge”. Vrea tot timpul să ia.
A venit la Mitropolie cineva dintr-o familie cu 5-6 fraţi şi plângea.
– Ce ai?
– Mai bine ar fi fost să nu am niciun frate, îmi spune; groaznic de lacom! Cum a reuşit şi a luat toată averea tatălui !? Nu a lăsat nimic. Crede că alţii nu trebuie să trăiască, doar el. Îmi vine să-l omor!…
Şi numai la persoane? Şi în familii, şi în mijlocul popoarelor, şi în lumea întreagă există lăcomie. În această clipă în care vorbim, unele state sunt sărace şi alte state sunt bogate. Cele bogate, cele mari au adunat în magaziile lor milioane de tone de produse: cartofi, portocale, lămâi, mere, pere, lapte…Ce vor face cu ele? Ce vor face cu ele? Pe mine mă întrebaţi? Dacă ar fi crezut în Evanghelie, ar fi trebuit să le împartă acolo unde unii mor de foame. În loc să facă asta, fac gropi şi îngroapă fructele, produsele în mod deosebit, şi varsă în ape preţiosul lapte. Desigur, distrugere veşnică. De aceea este un mare păcat lăcomia.
Şi medicament? Există medicament. Cum ne vom vindeca toţi, fraţii mei, de lăcomie? Medicamentele sunt două: unul se numeşte cumpătare, iar celălalt se numeşte milostenie. Ce înseamnă cumpătare? Sfântul Cosma Etolianul zice: „Stai la masă. Îţi ajung 100 de uncii de pâine? – uncii erau pe atunci – nu mânca mai mult. Dacă mănânci, nu este binecuvântat”. Cele 100 îţi ajung; să nu vrei să mănânci 200, 300. Multa mâncare nu face bine. În anii de demult şi binecuvântaţi, în casele noastre sărace, unde erau 5, 6, 7 copii, trăiau minunat, erau cu toţii roşii în obraji. Lua mama pâinea neagră, nu cea albă, spunea „Tatăl nostru”, o tăia cum taie preotul anafora, şi dădea câte o bucăţică fiecărui copil. Şi acea pâine neagră se transforma în unt şi lapte, şi copiii erau plini de viaţă şi vioi. Acum? Deschid frigiderul şi mănâncă tot ce vor. Părinţii dau naştere doar la doi copii. Tot ce mănâncă astăzi unul, mâncau altădată şapte copii. Şi urmarea? Au apărut bolile de inimă la copii. După cum au spus doctorii de jos, din Atena, acestea provin de la multa mâncare. Mănâncă, mănâncă până explodează. Pentru că părinţii nu se gândesc la altceva decât la ei înşişi şi la copilaşul lor. Aşadar primul medicament este cumpătarea. Şi celălalt este milostenia. Omul să dea celui mai sărac ca el. Ceea ce prisoseşte nu este al nostru, „este al văduvei, al orfanului şi nu risipiţi” (Ah. Parashos, Anagn. IV, p. 100). Spunea cineva că pe lacomul nemilostiv Hristos îl va osândi cu ateii. În 1986, făceam o colectă pentru cei loviţi de cutremur în Kalamata. Şi în timp ce unii dădeau foarte puţin, deodată bate la poartă o femeie săracă şi oarbă din Lehovos.
- Ce vrei? (credeam că vrea milostenie).
– Nu, vlădica, nu vreau milostenie. Am auzit la radio despre colectă; am o mică pensie şi cu aceasta am cumpărat 100 de kilograme de fasole… Am plâns văzând fapta ei. Cu toate cele date de toată Mitropolia s-au adunat 60 de tone de leguminoase, linte, zahăr şi altele. Le-au însoţit preoţii noştri şi când le împărţeau celor loviţi de cutremur, aceştia plângeau şi spuneau: „Din Florina? Bravo! Nu ne aşteptam de atât de departe să-şi amintească cineva de noi”.
Aşadar aceasta ne învaţă Evanghelia de astăzi. Să nu avem lăcomie, ci să fim mulţumiţi cu tot ce avem, să împărţim milostenie împrejurul nostru, să adormim cu somnul celui drept, şi să slăvim şi să lăudăm pe Dumnezeu în vecii vecilor. Amin.
+ Episcopul Augustin
Ttraducere din elină de monahul Leontie
A vorbi despre post si chiar a-i da o definitie pare foarte simplu deoarece postul este cunoscut in toata lumea, in toate traditiile si culturile lumii. Stim, de asemenea, ca se refera la un anumit set de reguli restrictive din punct de vedere, mai ales alimentar.
Iata in ce fel au inteles si au definit postul unii dintre cei mai mari asceti ai crestinismului, de la care ni s-au pastrat fie cuvinte de invatatura, fie simple sfaturi sau cugetari sub forma de sentinte:
"Fratilor, imbuibarea pantecelui este maica desfranarii, iar postul si infranarea este bogatia sufletului; deci aceasta sa ne silim sa o castigam cu smerita intelepciune, pazindu-ne de mandrie, placere si lauda oamenilor care este maica tuturor rautatilor."
"Fiilor, bine este a-l satura pe cel sarac si flamand si asa sa postesti."
"A intrebat avva Iosif pe avva Pimen cum trebuie a posti. I-a zis avva Pimen lui: eu voiesc ca cel ce mananca in fiecare zi, cate putin sa manance, ca sa nu se sature..."
"Acolo e adevarata sarbatoare, acolo unde e mantuirea sufletelor, unde e pace si intelegere, unde e alungat orice gand lumesc, unde e izgonit strigatul, zgomotul, umbletele bucatarilor, taierile de animale; unde in locul acelora salasluieste linistea, pacea, dragostea, bucuria, bunatatea si alte nenumarate bunatati ... Postul este hrana sufletului; si, dupa cum hrana trupeasca ingrasa trupul, tot asa si postul face mai puternic sufletul, il face mai usor, ii da aripi, il face sa stea la inaltime, sa se gandeasca la cele de sus si sa se ridice mai presus de placerile si dulcetile acestei vieti."
Desi exemplele pot continua, ne oprim la aceste cateva cugetari alese dupa un singur criteriu: in cuvinte putine si simple, autorii lor surprind problema postului in profunzime. Plecand de la acestea, va invit sa incercam foarte pe scurt - sa intelegem care este continutul si sensul postului, in general.
Dupa cum am semnalat deja si dupa acum constatam din spusele sfintilor citati, avem impresia ca postul se refera, mai ales, la mancare sau asa cum intelegem foarte multi dintre noi, numai la mancare. Doresc sa afirm dintru inceput ca postul nu poate fi limitat la mancare, ci are un aspect material si un aspect spiritual, el reprezentand un mijloc si o cale de desavarsire a omului, care este si trupesc, dar si sufletesc. Din punct de vedere material, se refera, intr-adevar la hrana omului si, in general, la "miscarea trupului", iar din punct de vedere spiritual la hrana sufltului si la miscarea sufletului, avand in vedere desavarsirea trupeasca si sufleteasca.
De asemenea, subliniez faptul ca postul nu a intervenit in viata omului dupa caderea in pacat, ci a fost dintre inceput o dimensiune ontologica a omului si, in consecinta, nu trebuie raportat la caderea omului, ci la desavarsirea lui. Ce inseamna acestea? Ca omul a fost creat de Dumnezeu trup si suflet intr-o stare de desavarsire relativa, cu posibilitatea de a ajunge la desavarsirea absoluta, dupa har, prin lucrare, prin efort personal. Desavarsirea la care era chemat omul, subliniata de Scriptura prin sintagma "dupa asemenarea cu Dumnezeu" (Facerea 1, 26) viza atat trupul cat si sufletul, care erau in armonie, lucrand impreuna, neantagonist. Asadar, daca partea spirituala a omului era prin fire inclinata spre comuniunea cu Dumnezeu, fiind rationala, partea trupeasca, materiala a omului colabora cu acesta prin intermediul simturilor carem prin supunere de bunavoie fata de voia dumnezeiasca si prin renuntare, prin jertfa, urmau sa fie eliberate si ele (simturile) de greutatea materiei si spiritualizate, conducandu-l pe om la comuniunea cu Dumnezeu. Comuniunea cu Dumnezeu putea fi deci realizata atat in plan material, cat si in plan spiritual.
Datorita faptului ca desavarsirea tinea de libertatea omului si de efortul lui personal, Dumnezeu l-a supus unui test, unei incercari, in fata careia sa-si poata exercita libertatea: l-a asezat in rai, spunandu-i: "Iata, va dau toata iarba, ce face samanta, de pe toata fata pamantului si tot pomul, ce are rod cu samanta intr-insul. Acestea vor fi hrana voastra" (Facerea 1,29) si "Din toti pomii din rai poti sa mananci . Iar din pomul cinostintei binelui si raului sa nu mananci, caci, in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit!" (Facerea 2,16-17). Asa cum era creat , in starea edenica, omul apare ca o persoana flamanda si insetata, iar raiul, universul, ca o masa bogata, din care urma sa se infrupte in anumite conditii, stabilite de Creator si pe care el le putea respecta sau nu, fiind liber deplin. Deci, viata era data de Dumnezeu, iar hrana este oermisa si mentinerii acesteia (vietii), insa nu e datatoare de viata. Omul trebuia sa fie contient si convins de aceasta si prin renuntare sa transofrme foamea si setea materiala intr-o foame si sete spirituala - dupa Dumnezeu, urmad a trai in Imparatia lui Dumnezeu ca ingerii din ceruri, unde nu se mananca, nu se bea. Insa, omul s-a inselat gandind ca prin mancare poate sa ajunga asemenea lui Dumnezeu - "in ziua in care veti manca din el (pomul cunostintei binelui si raului) vi se vor deschide ochii si veti fi ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul" (Facerea 3,5) si nu prin ascultare si renuntare de bunvoie. Cu alte cuvinte, omul nu l-a mai vazut pe Dumnezeu ca singurul izvor al vietii, inlocuindu-l cu ceva din ordinea creatului, cu mancarea. Aceasta logica inoculata de diavol va fi dezmintita de Dumnezeu, Care i-a hranit pe iudei in chip minunat in pustie: "Te-a smerit si te-a pedepsit cu foamea si te-a hranit cu mana ... ca sa-ti arate ca nu numai cu paine traieste omul, ci cu tot cuvantul ce iese din gura Domnului" (Deuteronomul 8,3) si de Hristos, confruntat cu foamea si cu setea materiala si ispitit de diavol cu aceeasi logica a lui, aratand falsitatea acestuia: "Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu" (Matei 4,4).
Deci, daca in rai postul consta in primirea cu bucurie si cu multumire din cele ingaduite de Dumnezeu, si avea menirea de a-l spiritualiza pe om si de a-l conduce la comuniunea deplina cu Dumnezeu, el va avea acelasi rol si dupa caderea in pacat , cu o singura diferenta: in urma pacatului, omul a dobandit o si mai mare pondere materiala, devenind carnal, inclinat spre placere, spre patima si in consecinta, postul va avea menirea de a converti patimile in acte creatoare, spirituale. Din acest motiv, revenind la ideea initiala si la afirmatiile Sfintilor Parinti citati, postul alimentar este doar prima etapa, dupa care urmeaza cel spiritual si deprinderea virtutiilor. Una din cantarile bisericesti din Postul Mare spune: "De bucate postind, suflete al meu, si de pofte necuratandu-te, in desert te lauzi cu mancarea; ca de nu ti se va face tie pricina de indreptare, ca un mincinos vei fi urat de Dumnezeu si demonilor cei mai rai te vei asemana, care niciodata nu mananca. Deci, cauta sa nu faci netrebnic postul pacatuind; ci nemiscat sa ramai spre poruncile cele fara cale, parandu-ti ca stai inaintea Mantuitorului Celui Ce s-a rastignit si mai ales, ca te rastignesti impreuna cu Cel Ce s-a rastignit pentru tine, strigand catre El: "Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni intru Imparatia Ta".
De aceea, putem concluziona ca postul este renuntarea, de bunavoie, a omului la placeri si primirea cu multumire si cu bucurie a tot ceea ce-i da Dumnezeu in viata, avand ca motivatie dragostea de Dumnezeu Care-l vrea curat si neprihanit./pr. Vasile Gavrila
Iata in ce fel au inteles si au definit postul unii dintre cei mai mari asceti ai crestinismului, de la care ni s-au pastrat fie cuvinte de invatatura, fie simple sfaturi sau cugetari sub forma de sentinte:
"Fratilor, imbuibarea pantecelui este maica desfranarii, iar postul si infranarea este bogatia sufletului; deci aceasta sa ne silim sa o castigam cu smerita intelepciune, pazindu-ne de mandrie, placere si lauda oamenilor care este maica tuturor rautatilor."
"Fiilor, bine este a-l satura pe cel sarac si flamand si asa sa postesti."
"A intrebat avva Iosif pe avva Pimen cum trebuie a posti. I-a zis avva Pimen lui: eu voiesc ca cel ce mananca in fiecare zi, cate putin sa manance, ca sa nu se sature..."
"Acolo e adevarata sarbatoare, acolo unde e mantuirea sufletelor, unde e pace si intelegere, unde e alungat orice gand lumesc, unde e izgonit strigatul, zgomotul, umbletele bucatarilor, taierile de animale; unde in locul acelora salasluieste linistea, pacea, dragostea, bucuria, bunatatea si alte nenumarate bunatati ... Postul este hrana sufletului; si, dupa cum hrana trupeasca ingrasa trupul, tot asa si postul face mai puternic sufletul, il face mai usor, ii da aripi, il face sa stea la inaltime, sa se gandeasca la cele de sus si sa se ridice mai presus de placerile si dulcetile acestei vieti."
Desi exemplele pot continua, ne oprim la aceste cateva cugetari alese dupa un singur criteriu: in cuvinte putine si simple, autorii lor surprind problema postului in profunzime. Plecand de la acestea, va invit sa incercam foarte pe scurt - sa intelegem care este continutul si sensul postului, in general.
Dupa cum am semnalat deja si dupa acum constatam din spusele sfintilor citati, avem impresia ca postul se refera, mai ales, la mancare sau asa cum intelegem foarte multi dintre noi, numai la mancare. Doresc sa afirm dintru inceput ca postul nu poate fi limitat la mancare, ci are un aspect material si un aspect spiritual, el reprezentand un mijloc si o cale de desavarsire a omului, care este si trupesc, dar si sufletesc. Din punct de vedere material, se refera, intr-adevar la hrana omului si, in general, la "miscarea trupului", iar din punct de vedere spiritual la hrana sufltului si la miscarea sufletului, avand in vedere desavarsirea trupeasca si sufleteasca.
De asemenea, subliniez faptul ca postul nu a intervenit in viata omului dupa caderea in pacat, ci a fost dintre inceput o dimensiune ontologica a omului si, in consecinta, nu trebuie raportat la caderea omului, ci la desavarsirea lui. Ce inseamna acestea? Ca omul a fost creat de Dumnezeu trup si suflet intr-o stare de desavarsire relativa, cu posibilitatea de a ajunge la desavarsirea absoluta, dupa har, prin lucrare, prin efort personal. Desavarsirea la care era chemat omul, subliniata de Scriptura prin sintagma "dupa asemenarea cu Dumnezeu" (Facerea 1, 26) viza atat trupul cat si sufletul, care erau in armonie, lucrand impreuna, neantagonist. Asadar, daca partea spirituala a omului era prin fire inclinata spre comuniunea cu Dumnezeu, fiind rationala, partea trupeasca, materiala a omului colabora cu acesta prin intermediul simturilor carem prin supunere de bunavoie fata de voia dumnezeiasca si prin renuntare, prin jertfa, urmau sa fie eliberate si ele (simturile) de greutatea materiei si spiritualizate, conducandu-l pe om la comuniunea cu Dumnezeu. Comuniunea cu Dumnezeu putea fi deci realizata atat in plan material, cat si in plan spiritual.
Datorita faptului ca desavarsirea tinea de libertatea omului si de efortul lui personal, Dumnezeu l-a supus unui test, unei incercari, in fata careia sa-si poata exercita libertatea: l-a asezat in rai, spunandu-i: "Iata, va dau toata iarba, ce face samanta, de pe toata fata pamantului si tot pomul, ce are rod cu samanta intr-insul. Acestea vor fi hrana voastra" (Facerea 1,29) si "Din toti pomii din rai poti sa mananci . Iar din pomul cinostintei binelui si raului sa nu mananci, caci, in ziua in care vei manca din el, vei muri negresit!" (Facerea 2,16-17). Asa cum era creat , in starea edenica, omul apare ca o persoana flamanda si insetata, iar raiul, universul, ca o masa bogata, din care urma sa se infrupte in anumite conditii, stabilite de Creator si pe care el le putea respecta sau nu, fiind liber deplin. Deci, viata era data de Dumnezeu, iar hrana este oermisa si mentinerii acesteia (vietii), insa nu e datatoare de viata. Omul trebuia sa fie contient si convins de aceasta si prin renuntare sa transofrme foamea si setea materiala intr-o foame si sete spirituala - dupa Dumnezeu, urmad a trai in Imparatia lui Dumnezeu ca ingerii din ceruri, unde nu se mananca, nu se bea. Insa, omul s-a inselat gandind ca prin mancare poate sa ajunga asemenea lui Dumnezeu - "in ziua in care veti manca din el (pomul cunostintei binelui si raului) vi se vor deschide ochii si veti fi ca Dumnezeu, cunoscand binele si raul" (Facerea 3,5) si nu prin ascultare si renuntare de bunvoie. Cu alte cuvinte, omul nu l-a mai vazut pe Dumnezeu ca singurul izvor al vietii, inlocuindu-l cu ceva din ordinea creatului, cu mancarea. Aceasta logica inoculata de diavol va fi dezmintita de Dumnezeu, Care i-a hranit pe iudei in chip minunat in pustie: "Te-a smerit si te-a pedepsit cu foamea si te-a hranit cu mana ... ca sa-ti arate ca nu numai cu paine traieste omul, ci cu tot cuvantul ce iese din gura Domnului" (Deuteronomul 8,3) si de Hristos, confruntat cu foamea si cu setea materiala si ispitit de diavol cu aceeasi logica a lui, aratand falsitatea acestuia: "Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu" (Matei 4,4).
Deci, daca in rai postul consta in primirea cu bucurie si cu multumire din cele ingaduite de Dumnezeu, si avea menirea de a-l spiritualiza pe om si de a-l conduce la comuniunea deplina cu Dumnezeu, el va avea acelasi rol si dupa caderea in pacat , cu o singura diferenta: in urma pacatului, omul a dobandit o si mai mare pondere materiala, devenind carnal, inclinat spre placere, spre patima si in consecinta, postul va avea menirea de a converti patimile in acte creatoare, spirituale. Din acest motiv, revenind la ideea initiala si la afirmatiile Sfintilor Parinti citati, postul alimentar este doar prima etapa, dupa care urmeaza cel spiritual si deprinderea virtutiilor. Una din cantarile bisericesti din Postul Mare spune: "De bucate postind, suflete al meu, si de pofte necuratandu-te, in desert te lauzi cu mancarea; ca de nu ti se va face tie pricina de indreptare, ca un mincinos vei fi urat de Dumnezeu si demonilor cei mai rai te vei asemana, care niciodata nu mananca. Deci, cauta sa nu faci netrebnic postul pacatuind; ci nemiscat sa ramai spre poruncile cele fara cale, parandu-ti ca stai inaintea Mantuitorului Celui Ce s-a rastignit si mai ales, ca te rastignesti impreuna cu Cel Ce s-a rastignit pentru tine, strigand catre El: "Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni intru Imparatia Ta".
De aceea, putem concluziona ca postul este renuntarea, de bunavoie, a omului la placeri si primirea cu multumire si cu bucurie a tot ceea ce-i da Dumnezeu in viata, avand ca motivatie dragostea de Dumnezeu Care-l vrea curat si neprihanit./pr. Vasile Gavrila
Postul falsificat.........
Cand vezi ca oamenii sunt preocupati in a gasi cat mai multe retete de post, e semn ca omul nu mai vede din el decat trupul. Uitam ca suntem chemati sa postim nu numai de bucate, ci si de pacate. Exista mai multa preocupare pentru indelunga pregatire a mancarurilor, decat pentru stergerea din inima a cuvintelor si faptelor care ne-au tulburat.
Nu e nimic rau in a-i impartasi aproapelui o reteta de post, dupa cum nu este rau sa mananci. Insa, atunci cand la finalul postului ramai doar cu o reteta de post, denota ca avem un suflet mort in aceasta viata.
Postul nu are menirea de a face din noi bucatari, ci de a ne curati de patimi. Nu mi-a fost dat sa aud ca in cadrul unei predici sa se rosteasca o reteta de post. Sigur, nici nu-mi doresc, caci nu stau de vorba cu Dumnezeu ca sa fiu inspirat in a gasi cel mai potrivit mod de a aseza o leguma langa alta. Stau de vorba cu El, ca sa ajung la asemanarea cu El. Iar daca patima a fost definita ca un atasament "irational” fata de trup, postul are rolul de a elibera trupul de sclavia patimilor.
Sa retinem: trupul prospera doar in masura in care sufletul slabeste si sufletul prospera in masura in care trupul slabeste. Postul restaureaza aici si acum starea in care se afla Adam inainte de caderea in pacat: era vegetarian si nu era rob nevoilor trupului.
A nu manca mult, dar a ravni mancaruri rafinate, e semn ca firea omului e imbolnavita. In acest caz, Avva Dorotei marturiseste: "Cand un asemenea gurmand mananca ceva ce-i place, e pana intr-atat de stapanit de placerea sa, incat o tine mult timp in gura, o plimba incoace si incolo si n-o inghite decat cu greu, din pricina placerii pe care o incearca."
Dar nu doar prin restrangerea cantitativa a hranei si prin abtinerea de la anumite categorii de alimente se obtine tamaduirea firii omenesti. Caci nu este nici un castig sa stim ca unii au postit saptamani intregi, dar au refuzat sa-si imbratiseze si sa le vorbeasca semenilor cu care s-au certat.
Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca nu trebuie sa savarsim postul cu mainile goale: "Cand cineva iti va zice: "Eu am tinut tot postul”, raspunde-i: "Eu aveam un dusman si m-am impacat cu el, obisnuiam sa barfesc si m-am oprit.”
Adrian Cocosila/crestinortodox.ro
Cand vezi ca oamenii sunt preocupati in a gasi cat mai multe retete de post, e semn ca omul nu mai vede din el decat trupul. Uitam ca suntem chemati sa postim nu numai de bucate, ci si de pacate. Exista mai multa preocupare pentru indelunga pregatire a mancarurilor, decat pentru stergerea din inima a cuvintelor si faptelor care ne-au tulburat.
Nu e nimic rau in a-i impartasi aproapelui o reteta de post, dupa cum nu este rau sa mananci. Insa, atunci cand la finalul postului ramai doar cu o reteta de post, denota ca avem un suflet mort in aceasta viata.
Postul nu are menirea de a face din noi bucatari, ci de a ne curati de patimi. Nu mi-a fost dat sa aud ca in cadrul unei predici sa se rosteasca o reteta de post. Sigur, nici nu-mi doresc, caci nu stau de vorba cu Dumnezeu ca sa fiu inspirat in a gasi cel mai potrivit mod de a aseza o leguma langa alta. Stau de vorba cu El, ca sa ajung la asemanarea cu El. Iar daca patima a fost definita ca un atasament "irational” fata de trup, postul are rolul de a elibera trupul de sclavia patimilor.
Sa retinem: trupul prospera doar in masura in care sufletul slabeste si sufletul prospera in masura in care trupul slabeste. Postul restaureaza aici si acum starea in care se afla Adam inainte de caderea in pacat: era vegetarian si nu era rob nevoilor trupului.
A nu manca mult, dar a ravni mancaruri rafinate, e semn ca firea omului e imbolnavita. In acest caz, Avva Dorotei marturiseste: "Cand un asemenea gurmand mananca ceva ce-i place, e pana intr-atat de stapanit de placerea sa, incat o tine mult timp in gura, o plimba incoace si incolo si n-o inghite decat cu greu, din pricina placerii pe care o incearca."
Dar nu doar prin restrangerea cantitativa a hranei si prin abtinerea de la anumite categorii de alimente se obtine tamaduirea firii omenesti. Caci nu este nici un castig sa stim ca unii au postit saptamani intregi, dar au refuzat sa-si imbratiseze si sa le vorbeasca semenilor cu care s-au certat.
Sfantul Ioan Gura de Aur spune ca nu trebuie sa savarsim postul cu mainile goale: "Cand cineva iti va zice: "Eu am tinut tot postul”, raspunde-i: "Eu aveam un dusman si m-am impacat cu el, obisnuiam sa barfesc si m-am oprit.”
Adrian Cocosila/crestinortodox.ro
duminică, 22 noiembrie 2009
Biserici din Bucuresti cu Sfinte Moaste
Sf. Dimitrie Basarabov, ocrotitorul Bucureştiului (prăznuit pe 27 octombrie; moaştele Sfântului se află în Catedrala Patriarhiei, Dealul Patriarhiei – Pţa. Unirii)
Sfinţii Constantin şi Elena (prăznuiţi pe 21 mai; părticele din moaştele Sfinţilor se află într-o raclă de la Catedrala Patriarhiei, Dealul Patriarhiei – Pţa. Unirii)
Sfinţii: Calinic de la Cernica (prăznuit pe 11 aprilie) şi Gheorghe de la Cernica (prăznuit pe 3 decembrie) – moaştele Sfântului Calinic se află în Biserica Mănăstirii Cernica, Com. Cernica, alături de o raclă cu părţi din moaştele Sf. Gheorghe de la Cernica)
Sf. Mc. Mina (prăznuit pe 11 noiembrie; părţi din moaştele Sfântului se află în Biserica “Sf. Mina – Vergu”, aflată la cca. 300 m. de Magazinul Unirea, pe partea stg. a Căii Călăraşilor, Str. C.F. Robescu, Nr. 18 A)
Sf. Stelian, ocrotitorul copiilor (prăznuit pe 26 noiembrie) şi Sfinţii: Haralambie (prăznuit pe 10 februarie), Elefterie (prăznuit pe 15 decembrie), Onufrie (prăznuit pe 27 noiembrie) şi Pantelimon (prăznuit pe 27 iulie) – racla cu părticele din moaştele Sfinţilor se află în Biserica “Sf. Stelian-Lucaci” (Str. Logofăt Udrişte, lângă Poliţia Rutieră)
Sf. Ciprian (prăznuit pe 2 octombrie, protector împotriva farmecelor; mâna Sfântului se află în Biserica “Zlătari”, vizavi de Magazinul Victoria, CEC-ul Mare, Cal. Victoriei, Nr. 12)
Sfinţii: Haralambie (prăznuit pe 10 februarie), Antipa (prăznuit pe 11 aprilie), Pantelimon (prăznuit pe 27 iulie) şi Nicanor (prăznuit pe 7 august) – caseta cu părticele din moaştele lor se află în Biserica “Sf. Dumitru – Poştă”, din spatele Muzeului de Istorie a României
Sf. Nicolae (prăznuit pe 6 decembrie; mâna Sfântului se află în Biserica “Sf. Gheorghe Nou”, din Piaţa Sf. Gheorghe, Bd. Brătianu 27 – Km 0; alături de mormântul ce conţine doar capul Sf. Mc. Constantin Brâncoveanu, care este prăznuit pe 16 august şi de un veşmânt de moaşte al Cuv. Parascheva, prăznuită pe 14 octombrie)
Sf. Grigorie al Armeniei (prăznuit pe 30 septembrie; părticele din moaştele Sfântului sunt îngropate sub lespedea altarului Bisericii “Sf. Gheorghe Vechi”, din spatele Magazinului Cocor, Cal. Moşilor, Nr. 36)
Sf. Grigorie de Nissa (prăznuit pe 10 ianuarie; capul Sfântului se află în Biserica “Domniţa Bălaşa”, de lângă Tribunalul Municipiului Bucureşti)
Sf. Haralambie (prăznuit pe 10 februarie; un deget al Sfântului se află în Biserica “Sf. Arhangheli”, din Str. Oţetari – a 2-a str. la dr. de la Policlinica Batiştei)
Sfinţii: Nicolae (prăznuit pe 6 decembrie), Pantelimon (prăznuit pe 27 iulie), Gheorghe (prăznuit pe 23 aprilie) şi Ioan cel Nou de la Suceava (prăznuit pe 2 iunie) – racla cu părticele din moaştele lor se află în Biserica Mănăstirii “Plumbuita”, Str. Plumbuita, Nr. 58, aflată la 3 staţii de la Bucur Obor, pe Şos. Colentina – Lacul Plumbuita)
Sfinţii: Mc. Acachie (prăznuit pe 7 mai), Mc. Neofit (prăznuit pe 21 ianuarie), Mc. Paraschevi (prăznuită pe 26 iulie) şi 40 de Mucenici de la Sevasta (prăznuiţi pe 9 martie) – racla cu părticele din moaştele lor se află în Biserica Mănăstirii “Sf. Antim Ivireanul”, de la Benzinăria “11 Iunie”, pe Str. Antim, Nr. 29, lângă Palatul Parlamentului
Sf. Spiridon (prăznuit pe 12 decembrie; părticele din moaştele Sfântului se află în Biserica “Sf. Spiridon” a Mitropoliei de Bucureşti, de la Pţa. Unirii, pe Bd. “D. Cantemir”, Cal. Şerban Vodă, Nr. 29)
Sfinţii: Cuv. Parascheva (prăznuită pe 14 octombrie), Nicolae (prăznuit pe 6 decembrie), Teodora de la Sihla (prăznuită pe 7 august), Teodor Tiron (prăznuit pe 17 februarie) şi Haralambie (prăznuit pe 10 februarie) – caseta cu părticele din moaştele lor, alături de o a doua raclă cu părticele din moaştele Sfinţilor: Andrei (prăznuit pe 30 noiembrie), Nifon (prăznuit pe 11 august), 40 Mucenici (prăznuiţi pe 9 martie), Spiridon (prăznuit pe 12 decembrie), Mercurie (prăznuit pe 25 noiembrie), Ştefan (prăznuit pe 27 decembrie), Sava (prăznuit pe 5 decembrie), Eustaţie (prăznuit pe 20 septembrie), Auxenţiu (prăznuit pe 13 decembrie), Xenia Petrovna (prăznuită pe 24 ianuarie şi 11 septembrie), Mc. din Sinai şi Rait (prăznuiţi pe 14 ianuarie), Sf. Necunoscut de la Măn. Neamţ (prăznuit în a 2-a duminică de la Pogorârea Sf. Duh), Trifon (prăznuit pe 1 februarie), Anastasie (prăznuit pe 5 decembrie), Mc. Panaghiotis (prăznuit pe 24 iunie ?), Dionisie Zakintos (prăznuit pe 17 decembrie), Teofil cel Nebun ptr. Hristos (prăznuit pe 28 octombrie), Dimitrie Izvorâtorul de Mir (prăznuit pe 26 octombrie), 14000 Prunci Mucenici ucişi de Irod (prăznuiţi pe 29 decembrie), Stelian (prăznuit pe 26 noiembrie), Ciprian şi Iustina (prăznuiţi pe 2 octombrie), Ioan Iacob Hozevitul de la Neamţ (prăznuit pe 5 august), 7 Tineri din Efes (prăznuiţi pe 4 august şi pe 22 octombrie), Ioan Botezătorul (prăznuit pe 7 ianuarie, 24 iunie şi 29 august), Teodor Stratilat (prăznuit pe 8 februarie), Clement al Romei (prăznuit pe 24 noiembrie), Ignatie Zagorski, Haralambie (prăznuit pe 10 februarie) şi Mc. Sevastiana (prăznuită pe 24 octombrie), de casete separate cu părticele din moaştele Sfinţilor: Mc. Revocatus (prăznuit pe 1 februarie) şi Mc. Pomponius (prăznuit pe 1 februarie), Constantin şi Elena (prăznuiţi pe 21 mai), Ana (prăznuită pe 9 septembrie), Cuv. Parascheva (prăznuită pe 14 octombrie, există şi un veşmânt de moaşte), Mc. Prov, Tarah şi Andronic (prăznuiţi pe 12 octombrie), Mc. Neofit (prăznuit pe 21 ianuarie) şi de o casetă cu părticele din moaştele Sf. Trei Ierarhi (prăznuiţi pe 30 ianuarie), măsura Sfântului şi un epitrahil ce a acoperit moaştele Sf. Ioan Rusul (prăznuit pe 27 mai), de o icoană relicvar a Sfintei Ecaterina (prăznuită pe 25 noiembrie), de o altă casetă cu părticele din moaştele unor Sfinti din Rusia: Teodor de Sanaksar (prăznuit pe 23 octombrie), Avram al Rostovului (prăznuit pe 29 octombrie), Alexandru de Sanaksar, Teodor cel Sfintit de Sanaksar (Ushakov) (prăznuit pe 2/15 octombrie), Antonie de Vologdav, Ignatie Briancianinov (prăznuit pe 30 aprilie), Iona de Kiev (prăznuit pe 31 martie), Daniel de Pereslav (prăznuit pe 7/20 aprilie), Corneliu de Pereslav (prăznuit pe 22 iulie/4 august), Andrei Cneazul de Smolensk, Teofil cel nebun dupa Hristos (prăznuit pe 28 octombrie/10 noiembrie), Dimitrie al Rostovului (prăznuit pe 28 octombrie), Siluan Atonitul (prăznuit pe 24 septembrie) si Serafim de Sarov (2 ianuarie şi 19 iulie), de o icoană relicvar cu o bucăţică din stânca Golgotei, de o părticică din Sf. Cruce pe care a fost răstignit Hristos (sărbătorile Sf. Cruci: Duminica a 3-a din Postul Mare, 7 mai, 1 august, 11 septembrie şi 14 septembrie), de o părticică dintr-un Veşmânt al Mântuitorului (mantia lui Hristos) ş.a., precum şi de o masă / baldachin sub al cărei cristal se află părticele din Brâul Maicii Domnului (din veşmântul Sf. Fecioare, adusă de la Mân. Vatoped / Mt. Athos: sărbătorit pe 2 iulie, 31 august şi 1 octombrie) şi din piatra Mormântului Maicii Domnului din Ţara Sfântă (Adormirea Maicii Domnului: 15 august) şi un veşmânt preoţesc sfinţit pe piatra Mormântului Maicii Domnului din Ţara Sfântă (Adormirea Maicii Domnului: 15 august) se află în Mânăstirea “Sf. Nicolae – Mihai Vodă”, de lângă Metrou Izvor, Springtime Izvor, Str. Sapienţei, Nr. 4
Sfinţii: Teofil cel Nebun ptr. Hristos / de la Kiev (prăznuit pe 28 octombrie), Iona de Kiev (prăznuit pe 31 martie), Andrei (prăznuit pe 30 noiembrie), Ioan Iacob Hozevitul de la Neamţ (prăznuit pe 5 august), Cuv. Nicolae Planas (prăznuit pe 2 martie), Nicolae (prăznuit pe 6 decembrie), Antipa de la Calapodeşti (prăznuit pe 10 ianuarie), Siluan Athonitul (prăznuit pe 24 septembrie), Mc. Ucişi în Sinai şi Rait (prăznuiţi pe 14 ianuarie), Vasile cel Mare (prăznuit pe 1 şi 30 ianuarie), Arsenie Athonitul, Mc. Daniel, Cuv. Paisie de la Sihăstria Putnei (sec. XVIII), Cuv. Natan de la Sihăstria Putnei (sec. XVIII) şi 14000 Prunci Mucenici ucişi de Irod (prăznuiţi pe 29 decembrie) – părticele din moaştele Sfinţilor se află în tot atâtea casete cuprinse într-o raclă mare din Biserica “Sf. Nicolae – Rusă, a Studenţilor”, de la Universitate, Str. Ion Ghica, Nr. 9)
Spin din Cununa lui Iisus (o părticică se află într-o casetă de la Catedrala Catolică “Sf. Iosif”, Str. Gral. Berthelot; se scoate în faţa altarului pe 14 septembrie de ziua “Înălţării Sf. Cruci”, la sfârşitul slujbei de la ora 10:30 sau după cea a „Căii Sf. Cruci” de la ora 18:00 )
Sf. Cruce pe care a fost răstignit Hristos (o părticică se află într-un crucifix de la Catedrala Catolică “Sf. Iosif”, Str. Gral. Berthelot; se scoate în faţa altarului pe 14 septembrie de ziua “Înălţării Sf. Cruci”, la sfârşitul tuturor slujbelor zilei)
Sf. Silvestru (prăznuit pe 2 ianuarie; părticică din moaştele Sfântului se află în Biserica “Sf. Silvestru”, Str. Sf. Silvestru, zona Pţa. Gemeni)
Sf. Pantelimon (prăznuit pe 27 iulie; părticică din moaştele Sfântului se află în Biserica “Adormirea Maicii Domnului – Precupeţii Noi”, Str. Gral. Broşteanu, Nr. 12, vizavi de ASE – intrarea din Cal. Dorobanţi)
Sfinţii: Trifon (prăznuit pe 1 februarie), Haralambie (prăznuit pe 10 februarie), Teodor Tiron (prăznuit pe 17 februarie), Gheorghe (prăznuit pe 23 aprilie), Mc. Paraschevi (prăznuită pe 26 iulie), Elefterie (prăznuit pe 15 decembrie), 2 Sf. Necunoscuţi (prăznuiţi în Duminica a II-a după Pogorârea Sf. Duh), Sf. Ioan Botezătorul (prăznuit pe 7 ianuarie, 24 iunie, 29 august) – racla cu părticele din moaştele Sfinţilor, precum şi o părticică din Sf. Cruce pe care a fost răstignit Hristos (sărbătorile Sf. Cruci: Duminica a 3-a din Postul Mare, 7 mai, 1 august, 11 septembrie şi 14 septembrie) se află în Biserica “Sf. Vasile”, din Calea Victoriei, Nr. 198 (vizavi de Muzeul Enescu)
Sfinţii: Pantelimon (prăznuit pe 27 iulie) şi Antonie de la Iezeru-Vâlcea (prăznuit pe 23 noiembrie) – cele 2 răcliţe cu părticele din moaştele Sfinţilor se află în Biserica “Sf. Antonie cel Mare” (Aleea Valea Boteni, din Str. Romancierilor, Dr. Taberei, pe traseul 137, 268, 90, 91, 93 etc)
Sfântul Ioan Iacob Hozevitul de la Neamţ (prăznuit pe 5 august) – raclă cu părticele din moaştele Sfântului şi cu părticele de veşmânt ce a acoperit moaştele sale se află în Biserica Boteanu (Str. Boteanu, Nr. 8, vizavi de Scala), alături de părticele din moaştele unor Sfinţi Mucenici de la Măn. “Sf. Teodosie cel Mare” din Pustia Iordanului, piatră de pe Golgota, ceară din pecetea Sf. Mormânt (sâmbăta Mare), ceară şi mir de la Biserica din Lida / Israel, de la mormântul Sf. Gheorghe (prăznuit pe 23 aprilie)
Sf. Ap. Simon Zelotul, mirele din Cana Galileii (prăznuit pe 10 mai şi 30 iunie, protector al căsătoriei) – părticele din mâna Sfântului se află într-o casetă din Biserica “Sf. Împăraţi – Podeanu” (Str. Dorna, Nr. 70, Piaţa Chibrit, vizavi de Cinema Excelsior, capătul lui 300, Metrou “1 Mai”), alături de o a 2-a casetă, cuprinzând o părticică din Sf. Cruce pe care a fost răstignit Hristos (sărbătorile Sf. Cruci: Duminica a 3-a din Postul Mare, 7 mai, 1 august, 11 septembrie şi 14 septembrie)
Sfinţii: Cuv. Parascheva (prăznuită pe 14 octombrie, părticică din moaştele Sfintei şi dintr-un veşmânt al său) se află într-o raclă din Biserica “Sf. Nicolae şi Sf. Parascheva – Sf. Vineri Nouă” (pe Bd. “N. Titulescu”, Nr. 151, de lângă staţia de metrou “Gara Basarab”), alături de o a doua raclă cu părticele din moaştele Sfinţilor: Nicolae (prăznuit pe 6 decembrie), Haralambie (prăznuit pe 10 februarie), Mc. Ucişi în Sinai şi Rait (prăznuiţi pe 14 ianuarie) şi Grigorie de Nazianz (prăznuit pe 25 şi 30 ianuarie)
Sfinţii Mc.: Eustaţie Plachida, Teopisti, Agapie şi Teopist (prăznuiţi pe 20 septembrie; părticele din moaştele Sfinţilor se află în Biserica “Iancu Vechi”, intersecţia Str. Mătăsari cu Bd. Pache Protopopescu, în apropierea sediului ProTV)
Sfinţii: Andrei (prăznuit pe 30 noiembrie), Pantelimon (prăznuit pe 27 iulie), Vasile cel Mare (prăznuit pe 1 şi 30 ianuarie), Teodor Stratilat (prăznuit pe 8 februarie), Ignatie Teoforul (prăznuit pe 20 decembrie), Haralambie (prăznuit pe 10 februarie), Ap. Petru (prăznuit pe 29 iunie) ş.a., precum şi o părticică din Sf. Cruce pe care a fost răstignit Hristos (sărbătorile Sf. Cruci: Duminica a 3-a din Postul Mare, 7 mai, 1 august, 11 septembrie şi 14 septembrie) se află în Biserica Stavropoleos, zona Centrul Vechi, Carul cu Bere)
Sfinţii: Mc. Ucişi în Pustiul Hozevei (sec. VII), Dreptul Ghedeon, Alexandru (prăznuit pe 30 august), Modest (prăznuit pe 18 decembrie), Trifon (prăznuit pe 1 februarie) şi Stelian (prăznuit pe 26 noiembrie) – părticele din moaştele Sfinţilor se află într-o casetă din Biserica “Icoanei”, din Str. Icoanei, alături de o raclă cu: pământ din Grădina Ghetsimani, apă din Iordan, frunze din copacul lui Zaheu, lumânări aprinse la candela Sf. Mormânt, pământ de pe Golgota, pământ de pe Mt. Sinai şi o pietricică din Mormântul Maicii Domnului; tot aici aflându-se şi o a 3-a casetă ce conţine o Icoană cu Pasul Mântuitorului (atinsă la locul Înălţării Mântuitorului din Ţara Sfântă – Muntele Eleonului, caseta conţinând un veşmânt preoţesc din biserica de acolo) şi un fragment de veşmânt al Sf. Patapie din Grecia (prăznuit pe 8 decembrie), precum şi o a 4-a casetă ce conţine o părticele din moaştele Sfinţilor: Ioan Botezătorul (prăznuit pe 7 ianuarie, 24 iunie şi 29 august), 40 Mucenici (prăznuiţi pe 9 martie) şi o părticică dintr-un veşmânt al Sf. Ioan Iacob Hozevitul de la Neamţ (prăznuit pe 5 august)
Sf. Andrei (prăznuit pe 30 noiembrie) – o părticică din moaştele Sfântului se află în Biserica “Sf. Andrei” (Şos. Chitilei, Nr. 138)
Sfinţii: 40 Mucenici (prăznuiţi pe 9 martie), Cuv. Parascheva (prăznuită pe 14 octombrie), Ştefan (prăznuit pe 27 decembrie) şi Ioan cel Nou de la Suceava (prăznuit pe 2 iunie) – racla cu părticele din moaştele lor se află în Biserica “Dichiu” (Str. Icoanei, Nr. 72)
Sf. Mercurie (prăznuit pe 25 noiembrie) – parte din capul Sfântului se află în Biserica “Sf. Mc. Mercurie”, Str. Constantin Brâncuşi, Nr.11 (colţul Parcului Titan – IOR dinspre Bd. N. Grigorescu)
Sfinţii: Andrei (prăznuit pe 30 noiembrie), Gheorghe (prăznuit pe 23 aprilie), Dionisie al Mediolanului şi Ambrozie (prăznuit pe 7 decembrie) – părticele din moaştele Sfinţilor se află la Mănăstirea „Duminica Sfinţilor români” (Şos. Olteniţei, Nr. 255, lângă comuna Popeşti-Leordeni)
Sfânta Ecaterina (prăznuită pe 25 noiembrie; o icoană relicvar a Sfintei se află la Capela Leagănului de Copii „Sf. Ecaterina”, Bd. Mareşal Averescu Nr. 17, lângă Arcul de Triumf)
Sf. Valentin (prăznuit pe 30 iulie; o părticică din moaştele Sfântului se află la Biserica „Delea Nouă – Calist Arhiereul”, pe Calea Călăraşilor la intersecţia cu Str. Matei Basarab şi cu Str. Agricultori)
Sfinţii: Ioan Gură de Aur (prăznuit pe 30 ianuarie şi 13 noiembrie), 40 de Mucenici (prăznuiţi pe 9 martie), Haralambie (prăznuit pe 10 februarie), Ignatie Teoforul (prăznuit pe 20 decembrie), Elefterie (prăznuit pe 15 decembrie), Gherasim de la Iordan (prăznuit pe 4 martie), Mc. Candid (prăznuit pe 21 ianuarie), Mc. Ucişi în Sinai şi Rait (prăznuiţi pe 14 ianuarie), Mc. Prov, Tarah şi Andronic (prăznuiţi pe 12 octombrie), Sf. Ambrozie (prăznuit pe 7 decembrie), Alexie (prăznuit pe 17 martie), Cuv. Părinţi ucişi în Mânăstirea Sf. Sava (prăznuiţi pe 20 martie), Sf. Siluan Athonitul (prăznuit pe 24 septembrie), Antonie de la Iezeru-Vâlcea (prăznuit pe 23 noiembrie), Ioan Iacob Hozevitul de la Neamţ (prăznuit pe 5 august), Policarp (prăznuit pe 23 februarie) ş.a. – părticele din moaştele Sfinţilor, alături de veşminte ce au acoperit moaşte ale Sfinţilor: Parascheva (prăznuită pe 14 octombrie), Ioan Iacob Hozevitul de la Neamţ (prăznuit pe 5 august), Nectarie de Eghina (prăznuit pe 9 noiembrie) ş.a. şi de o părticică din Stejarul din Manvri se află la Schitul Darvari (Str. Schitul Darvari, Nr. 3, lângă Grădina Icoanei)
Sfinţii: Pantelimon (prăznuit pe 27 iulie), 40 de Mucenici de la Sevasta (prăznuiţi pe 9 martie), Onufrie cel Mare (prăznuit pe 12 iunie) – părticele din moaştele Sfinţilor, alături de veşminte preoţeşti atinse de moaştele Sfinţilor: Grigorie Decapolitul (prăznuit pe 20 noiembrie), Parascheva (prăznuită pe 14 octombrie), Ioan cel Nou de la Suceava (prăznuit pe 2 iunie) şi de Brâul Maicii Domnului (sărbătorit pe 2 iulie, 31 august şi 1 octombrie) şi de o pietricică din peştera Sf. Teodora de la Sihla (prăznuită pe 7 august) se află într-o casetă din Biserica “Sf. Alexie” (Cal. Şerban Vodă, Nr. 123)
Sfinţii: Nectarie (prăznuit pe 9 noiembrie), Policarp (prăznuit pe 23 februarie), Ioan Botezătorul (prăznuit pe 7 ianuarie, 24 iunie şi 29 august) ş.a. – părticele din moaştele Sfinţilor se află în casete separate la Mânăstirea Radu Vodă a Seminarului Teologic (zona Pţa. Unirii, Dâmboviţa, Str. Radu Vodă, Nr. 24 A)
Sfinţii: Spiridon (prăznuit pe 12 decembrie) şi Haralambie (prăznuit pe 10 februarie) – părticele din moaştele Sfinţilor se află într-o casetă din Biserica “Sf. Treime – Delea Veche” (Str. Delea Veche, Nr. 39, în apropiere de Staţia Metrou “Piaţa Muncii”)
Sf. Grigorie de Nazianz (prăznuit pe 25 şi 30 ianuarie) – o părticică din moaştele Sfântului se află în Biserica “Sf. Nicolae” (din lemn, str. Jean Steriadi, Nr. 19 A, de lângă Secţia 13 Poliţie, metrou “N. Grigorescu”)
Sf. Pantelimon (prăznuit pe 27 iulie) – părticică din moaştele Sfântului se află în Biserica “Sf.
Pantelimon” (în altar), Str. Iancu Căpitan, Nr. 24 (intersecţia Moşilor cu Eminescu, lângă Foişor)
Sfinţii: Haralambie (prăznuit pe 10 februarie), Gheorghe (prăznuit pe 23 aprilie), Ioan Gură de Aur (prăznuit pe 30 ianuarie şi 13 noiembrie), Procopie (prăznuit pe 8 iulie) ş.a. – părticele din moaştele Sfinţilor se află în Biserica Paraclisului Patriarhiei (Dealul Patriarhiei), alături de o părticică din Sf. Cruce pe care a fost răstignit Hristos (sărbătorile Sf. Cruci: Duminica a 3-a din Postul Mare, 7 mai, 1 august, 11 septembrie şi 14 septembrie)
Sf. Ambrozie (prăznuit pe 7 decembrie; părticele din moaştele Sfântului se află într-o casetă din Biserica “Sf. Ambrozie – Apărătorii Patriei II”, Str. Lunca Bârzeşti, Nr.1, zona Curtea de Apel – Şos. Olteniţei)
Sf. Haralambie (prăznuit pe 10 februarie; părticică din moaştele Sfântului se află în Capela Ortodoxă „Sf. Mina” din incinta Institutului de Medicină Legală Bucureşti)
Sf. Antipa de la Calapodeşti (prăznuit pe 10 ianuarie; părticică din moaştele Sfântului se află în icoana sa relicvar de la Mânăstirea Christiana, Şos. Pipera, Nr. 49, în apropiere de intersecţia cu Cal. Floreasca)
Sf. Spiridon (prăznuit pe 12 decembrie; părticică din moaştele Sfântului şi papucul Sfântului se află în Biserica “Sf. Spiridon Vechi-Operetă”, Splaiul Unirii, Nr. 1)
(Mulaj din ghips după) Urma Pasului Mântuitorului de la locul Înălţării din Ţara Sfântă – Muntele Eleonului – se află în Biserica „Sf. Ilie – Gorgani”, Str. Silfidelor, Nr. 5 (vizavi de Cişmigiu)
Sf. Haralambie (prăznuit pe 10 februarie; părticele din moaştele Sfântului se află în Biserica „Sf. Treime – Manu Cavafu”, Bd. Gh. Şincai, Nr. 4, vizavi de Liceul Şincai, în diagonală peste intersecţie)
Sfinţii Mc. Epictet şi Astion (prăznuiţi pe 8 iulie; părticele din moaştele Sfinţilor se află în Biserica „Eroii Revoluţiei”, Cal. Şerban Vodă, Nr. 235, vizavi de staţia de metrou)
Sfinţii: Teodor Stratilat (prăznuit pe 8 februarie), Ioan Iacob Hozevitul de la Neamţ (prăznuit pe 5 august) – părticele din moaştele Sfinţilor se află într-o raclă din Biserica „Sf. Vineri – Drumul Taberei” (str. Braşov, Nr. 21 C), alături de veşminte de moaşte ale Sf. Cuv. Parascheva (prăznuită pe 14 octombrie) şi ale Sf. Ioan Iacob Hozevitul de la Neamţ (prăznuit pe 5 august)
Sf. Ioan Gură de Aur (prăznuit pe 30 ianuarie şi 13 noiembrie; părticele din moaştele Sfântului se află într-o raclă din Biserica „Sf. Ecaterina” a Facultăţii de Teologie din Str. Sf. Ecaterina)
Veşminte de moaşte ale Sfinţilor: Cuv. Parascheva (prăznuită pe 14 octombrie) şi Dimitrie Basarabov (prăznuit pe 27 octombrie) se află în Biserica „Sf. Parascheva – Doamna Oltea” (Str. Doamna Oltea, Nr. 36)
Sf. Ecaterina (prăznuită pe 25 noiembrie; o părticică din moaştele Sfintei se află într-o raclă din Biserica “Sf. Trei Ierarhi – Colţei” (Universitate, Bd. Brătianu, Nr. 1)
Sfinţii: Andrei (prăznuit pe 30 noiembrie), Atanasie cel Mare (prăznuit pe 18 ianuarie), Nicolae (prăznuit pe 6 decembrie), Nicodim Aghioritul (prăznuit pe 14 iulie), Eftimie Aghioritul, Mc. din Sinai şi Rait (prăznuiţi pe 14 ianuarie), Constantin (prăznuit pe 21 mai), Grigorie Palama (prăznuit pe 14 noiembrie), Sfinţi Mc. de la Măn. “Sf. Teodosie cel Mare” din Pustia Iordanului, Sava (prăznuit pe 5 decembrie), Pantelimon (prăznuit pe 27 iulie), Modest (prăznuit pe 18 decembrie), Sfinţi din Pustiul Hozeva, Mardarie (prăznuit pe 13 decembrie), Eustaţie (prăznuit pe 20 septembrie), Onufrie Aghioritul, Leonţiu Aghioritul, Ioan Cucuzel (prăznuit pe 1 octombrie), Cosma Protopsaltul, Olga (prăznuită pe 11 iulie) – părticele din moaştele Sfinţilor, alături de Lacrimi culese de pe Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Letca, părticele de pe Brâul Maicii Domnului (din veşmântul Sf. Fecioare, adusă de la Mân. Vatoped / Mt. Athos: sărbătorit pe 2 iulie, 31 august şi 1 octombrie), pământ de la Sf. Mormânt şi pământ şi piatră de la Nazaret se află într-o raclă din Biserica „Adormirea Maicii Domnului-Sapienţei” (Str. Sapienţei, Nr. 9)
Sf. Ioan Rusul (prăznuit pe 27 mai; părticele din moaştele Sfântului se află în 2 casete de la Biserica „Acoperământul Maicii Domnului şi Sf. Ioan Rusul – Polizu”, din incinta Spitalului Polizu, str. Gheorghe Polizu, Nr. 38-52)
Cuv. Parascheva (prăznuită pe 14 octombrie) – veşmânt de moaşte la Biserica “Sf. Vasile cel Mare şi Sf. Cuvioasa Parascheva – Răzoare” (Drumul Sării, Nr.11 la intrarea in cartierul Drumul Taberei, in intersectia formată de Str. Sebastian cu Drumul Sării)
Sf. Mc. Emilian de la Durostorum (prăznuit pe 18 iulie) – părticică din moaştele Sfântului se află într-o raclă din Biserica “Naşterea Maicii Domnului / Sf. Mc. Emilian şi Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” (Drumul Taberei, in vecinătatea Parcului Sergiu Celibidache )
Sf. Grigorie Decapolitul (prăznuit pe 20 noiembrie) – părticică din moaştele Sfântului se află într-o răcliţă din Biserica „Adormirea Maicii Domnului / Sf. Nicolae / Sf. Cuv. Parascheva şi Sf. Grigorie Decapolitul – Hagiu” (str. Traian, Nr. 142 )
Sf. Ecaterina (prăznuită pe 25 noiembrie; o părticică din moaştele Sfintei se află într-o raclă din Biserica “Sf. Ap. Petru si Pavel + Sf. Mc. Ecaterina – Belvedere” (cartier Regie, str. Cărvunarilor, Nr. 2 / pe strada cu maternitatea Giuleşti, in spatele mag. Bricostore-Orhideea, Metrou Grozăveşti sau Crângaşi)
Raclă cu părticele din moaşte de Sfinţi – se află la Biserica „Sf. Nicolae – Negustori” (str. Teodor Ştefănescu, Nr. 5)
Sf. Teodosie cel Mare (prăznuit pe 11 ianuarie) – părticică din moaştele Sfântului se află în Biserica „Sf. Teodosie – Spitalul de Bolnavi Cronici şi Geriatrie Sf. Luca” (Şos. Berceni Nr. 12, lângă Spitalul Nr. 9/Alx. Obregia)
Sf. Dimitrie Basarabov, ocrotitorul Bucureştiului (prăznuit pe 27 octombrie; moaştele Sfântului se află în Catedrala Patriarhiei, Dealul Patriarhiei – Pţa. Unirii)
Sfinţii Constantin şi Elena (prăznuiţi pe 21 mai; părticele din moaştele Sfinţilor se află într-o raclă de la Catedrala Patriarhiei, Dealul Patriarhiei – Pţa. Unirii)
Sfinţii: Calinic de la Cernica (prăznuit pe 11 aprilie) şi Gheorghe de la Cernica (prăznuit pe 3 decembrie) – moaştele Sfântului Calinic se află în Biserica Mănăstirii Cernica, Com. Cernica, alături de o raclă cu părţi din moaştele Sf. Gheorghe de la Cernica)
Sf. Mc. Mina (prăznuit pe 11 noiembrie; părţi din moaştele Sfântului se află în Biserica “Sf. Mina – Vergu”, aflată la cca. 300 m. de Magazinul Unirea, pe partea stg. a Căii Călăraşilor, Str. C.F. Robescu, Nr. 18 A)
Sf. Stelian, ocrotitorul copiilor (prăznuit pe 26 noiembrie) şi Sfinţii: Haralambie (prăznuit pe 10 februarie), Elefterie (prăznuit pe 15 decembrie), Onufrie (prăznuit pe 27 noiembrie) şi Pantelimon (prăznuit pe 27 iulie) – racla cu părticele din moaştele Sfinţilor se află în Biserica “Sf. Stelian-Lucaci” (Str. Logofăt Udrişte, lângă Poliţia Rutieră)
Sf. Ciprian (prăznuit pe 2 octombrie, protector împotriva farmecelor; mâna Sfântului se află în Biserica “Zlătari”, vizavi de Magazinul Victoria, CEC-ul Mare, Cal. Victoriei, Nr. 12)
Sfinţii: Haralambie (prăznuit pe 10 februarie), Antipa (prăznuit pe 11 aprilie), Pantelimon (prăznuit pe 27 iulie) şi Nicanor (prăznuit pe 7 august) – caseta cu părticele din moaştele lor se află în Biserica “Sf. Dumitru – Poştă”, din spatele Muzeului de Istorie a României
Sf. Nicolae (prăznuit pe 6 decembrie; mâna Sfântului se află în Biserica “Sf. Gheorghe Nou”, din Piaţa Sf. Gheorghe, Bd. Brătianu 27 – Km 0; alături de mormântul ce conţine doar capul Sf. Mc. Constantin Brâncoveanu, care este prăznuit pe 16 august şi de un veşmânt de moaşte al Cuv. Parascheva, prăznuită pe 14 octombrie)
Sf. Grigorie al Armeniei (prăznuit pe 30 septembrie; părticele din moaştele Sfântului sunt îngropate sub lespedea altarului Bisericii “Sf. Gheorghe Vechi”, din spatele Magazinului Cocor, Cal. Moşilor, Nr. 36)
Sf. Grigorie de Nissa (prăznuit pe 10 ianuarie; capul Sfântului se află în Biserica “Domniţa Bălaşa”, de lângă Tribunalul Municipiului Bucureşti)
Sf. Haralambie (prăznuit pe 10 februarie; un deget al Sfântului se află în Biserica “Sf. Arhangheli”, din Str. Oţetari – a 2-a str. la dr. de la Policlinica Batiştei)
Sfinţii: Nicolae (prăznuit pe 6 decembrie), Pantelimon (prăznuit pe 27 iulie), Gheorghe (prăznuit pe 23 aprilie) şi Ioan cel Nou de la Suceava (prăznuit pe 2 iunie) – racla cu părticele din moaştele lor se află în Biserica Mănăstirii “Plumbuita”, Str. Plumbuita, Nr. 58, aflată la 3 staţii de la Bucur Obor, pe Şos. Colentina – Lacul Plumbuita)
Sfinţii: Mc. Acachie (prăznuit pe 7 mai), Mc. Neofit (prăznuit pe 21 ianuarie), Mc. Paraschevi (prăznuită pe 26 iulie) şi 40 de Mucenici de la Sevasta (prăznuiţi pe 9 martie) – racla cu părticele din moaştele lor se află în Biserica Mănăstirii “Sf. Antim Ivireanul”, de la Benzinăria “11 Iunie”, pe Str. Antim, Nr. 29, lângă Palatul Parlamentului
Sf. Spiridon (prăznuit pe 12 decembrie; părticele din moaştele Sfântului se află în Biserica “Sf. Spiridon” a Mitropoliei de Bucureşti, de la Pţa. Unirii, pe Bd. “D. Cantemir”, Cal. Şerban Vodă, Nr. 29)
Sfinţii: Cuv. Parascheva (prăznuită pe 14 octombrie), Nicolae (prăznuit pe 6 decembrie), Teodora de la Sihla (prăznuită pe 7 august), Teodor Tiron (prăznuit pe 17 februarie) şi Haralambie (prăznuit pe 10 februarie) – caseta cu părticele din moaştele lor, alături de o a doua raclă cu părticele din moaştele Sfinţilor: Andrei (prăznuit pe 30 noiembrie), Nifon (prăznuit pe 11 august), 40 Mucenici (prăznuiţi pe 9 martie), Spiridon (prăznuit pe 12 decembrie), Mercurie (prăznuit pe 25 noiembrie), Ştefan (prăznuit pe 27 decembrie), Sava (prăznuit pe 5 decembrie), Eustaţie (prăznuit pe 20 septembrie), Auxenţiu (prăznuit pe 13 decembrie), Xenia Petrovna (prăznuită pe 24 ianuarie şi 11 septembrie), Mc. din Sinai şi Rait (prăznuiţi pe 14 ianuarie), Sf. Necunoscut de la Măn. Neamţ (prăznuit în a 2-a duminică de la Pogorârea Sf. Duh), Trifon (prăznuit pe 1 februarie), Anastasie (prăznuit pe 5 decembrie), Mc. Panaghiotis (prăznuit pe 24 iunie ?), Dionisie Zakintos (prăznuit pe 17 decembrie), Teofil cel Nebun ptr. Hristos (prăznuit pe 28 octombrie), Dimitrie Izvorâtorul de Mir (prăznuit pe 26 octombrie), 14000 Prunci Mucenici ucişi de Irod (prăznuiţi pe 29 decembrie), Stelian (prăznuit pe 26 noiembrie), Ciprian şi Iustina (prăznuiţi pe 2 octombrie), Ioan Iacob Hozevitul de la Neamţ (prăznuit pe 5 august), 7 Tineri din Efes (prăznuiţi pe 4 august şi pe 22 octombrie), Ioan Botezătorul (prăznuit pe 7 ianuarie, 24 iunie şi 29 august), Teodor Stratilat (prăznuit pe 8 februarie), Clement al Romei (prăznuit pe 24 noiembrie), Ignatie Zagorski, Haralambie (prăznuit pe 10 februarie) şi Mc. Sevastiana (prăznuită pe 24 octombrie), de casete separate cu părticele din moaştele Sfinţilor: Mc. Revocatus (prăznuit pe 1 februarie) şi Mc. Pomponius (prăznuit pe 1 februarie), Constantin şi Elena (prăznuiţi pe 21 mai), Ana (prăznuită pe 9 septembrie), Cuv. Parascheva (prăznuită pe 14 octombrie, există şi un veşmânt de moaşte), Mc. Prov, Tarah şi Andronic (prăznuiţi pe 12 octombrie), Mc. Neofit (prăznuit pe 21 ianuarie) şi de o casetă cu părticele din moaştele Sf. Trei Ierarhi (prăznuiţi pe 30 ianuarie), măsura Sfântului şi un epitrahil ce a acoperit moaştele Sf. Ioan Rusul (prăznuit pe 27 mai), de o icoană relicvar a Sfintei Ecaterina (prăznuită pe 25 noiembrie), de o altă casetă cu părticele din moaştele unor Sfinti din Rusia: Teodor de Sanaksar (prăznuit pe 23 octombrie), Avram al Rostovului (prăznuit pe 29 octombrie), Alexandru de Sanaksar, Teodor cel Sfintit de Sanaksar (Ushakov) (prăznuit pe 2/15 octombrie), Antonie de Vologdav, Ignatie Briancianinov (prăznuit pe 30 aprilie), Iona de Kiev (prăznuit pe 31 martie), Daniel de Pereslav (prăznuit pe 7/20 aprilie), Corneliu de Pereslav (prăznuit pe 22 iulie/4 august), Andrei Cneazul de Smolensk, Teofil cel nebun dupa Hristos (prăznuit pe 28 octombrie/10 noiembrie), Dimitrie al Rostovului (prăznuit pe 28 octombrie), Siluan Atonitul (prăznuit pe 24 septembrie) si Serafim de Sarov (2 ianuarie şi 19 iulie), de o icoană relicvar cu o bucăţică din stânca Golgotei, de o părticică din Sf. Cruce pe care a fost răstignit Hristos (sărbătorile Sf. Cruci: Duminica a 3-a din Postul Mare, 7 mai, 1 august, 11 septembrie şi 14 septembrie), de o părticică dintr-un Veşmânt al Mântuitorului (mantia lui Hristos) ş.a., precum şi de o masă / baldachin sub al cărei cristal se află părticele din Brâul Maicii Domnului (din veşmântul Sf. Fecioare, adusă de la Mân. Vatoped / Mt. Athos: sărbătorit pe 2 iulie, 31 august şi 1 octombrie) şi din piatra Mormântului Maicii Domnului din Ţara Sfântă (Adormirea Maicii Domnului: 15 august) şi un veşmânt preoţesc sfinţit pe piatra Mormântului Maicii Domnului din Ţara Sfântă (Adormirea Maicii Domnului: 15 august) se află în Mânăstirea “Sf. Nicolae – Mihai Vodă”, de lângă Metrou Izvor, Springtime Izvor, Str. Sapienţei, Nr. 4
Sfinţii: Teofil cel Nebun ptr. Hristos / de la Kiev (prăznuit pe 28 octombrie), Iona de Kiev (prăznuit pe 31 martie), Andrei (prăznuit pe 30 noiembrie), Ioan Iacob Hozevitul de la Neamţ (prăznuit pe 5 august), Cuv. Nicolae Planas (prăznuit pe 2 martie), Nicolae (prăznuit pe 6 decembrie), Antipa de la Calapodeşti (prăznuit pe 10 ianuarie), Siluan Athonitul (prăznuit pe 24 septembrie), Mc. Ucişi în Sinai şi Rait (prăznuiţi pe 14 ianuarie), Vasile cel Mare (prăznuit pe 1 şi 30 ianuarie), Arsenie Athonitul, Mc. Daniel, Cuv. Paisie de la Sihăstria Putnei (sec. XVIII), Cuv. Natan de la Sihăstria Putnei (sec. XVIII) şi 14000 Prunci Mucenici ucişi de Irod (prăznuiţi pe 29 decembrie) – părticele din moaştele Sfinţilor se află în tot atâtea casete cuprinse într-o raclă mare din Biserica “Sf. Nicolae – Rusă, a Studenţilor”, de la Universitate, Str. Ion Ghica, Nr. 9)
Spin din Cununa lui Iisus (o părticică se află într-o casetă de la Catedrala Catolică “Sf. Iosif”, Str. Gral. Berthelot; se scoate în faţa altarului pe 14 septembrie de ziua “Înălţării Sf. Cruci”, la sfârşitul slujbei de la ora 10:30 sau după cea a „Căii Sf. Cruci” de la ora 18:00 )
Sf. Cruce pe care a fost răstignit Hristos (o părticică se află într-un crucifix de la Catedrala Catolică “Sf. Iosif”, Str. Gral. Berthelot; se scoate în faţa altarului pe 14 septembrie de ziua “Înălţării Sf. Cruci”, la sfârşitul tuturor slujbelor zilei)
Sf. Silvestru (prăznuit pe 2 ianuarie; părticică din moaştele Sfântului se află în Biserica “Sf. Silvestru”, Str. Sf. Silvestru, zona Pţa. Gemeni)
Sf. Pantelimon (prăznuit pe 27 iulie; părticică din moaştele Sfântului se află în Biserica “Adormirea Maicii Domnului – Precupeţii Noi”, Str. Gral. Broşteanu, Nr. 12, vizavi de ASE – intrarea din Cal. Dorobanţi)
Sfinţii: Trifon (prăznuit pe 1 februarie), Haralambie (prăznuit pe 10 februarie), Teodor Tiron (prăznuit pe 17 februarie), Gheorghe (prăznuit pe 23 aprilie), Mc. Paraschevi (prăznuită pe 26 iulie), Elefterie (prăznuit pe 15 decembrie), 2 Sf. Necunoscuţi (prăznuiţi în Duminica a II-a după Pogorârea Sf. Duh), Sf. Ioan Botezătorul (prăznuit pe 7 ianuarie, 24 iunie, 29 august) – racla cu părticele din moaştele Sfinţilor, precum şi o părticică din Sf. Cruce pe care a fost răstignit Hristos (sărbătorile Sf. Cruci: Duminica a 3-a din Postul Mare, 7 mai, 1 august, 11 septembrie şi 14 septembrie) se află în Biserica “Sf. Vasile”, din Calea Victoriei, Nr. 198 (vizavi de Muzeul Enescu)
Sfinţii: Pantelimon (prăznuit pe 27 iulie) şi Antonie de la Iezeru-Vâlcea (prăznuit pe 23 noiembrie) – cele 2 răcliţe cu părticele din moaştele Sfinţilor se află în Biserica “Sf. Antonie cel Mare” (Aleea Valea Boteni, din Str. Romancierilor, Dr. Taberei, pe traseul 137, 268, 90, 91, 93 etc)
Sfântul Ioan Iacob Hozevitul de la Neamţ (prăznuit pe 5 august) – raclă cu părticele din moaştele Sfântului şi cu părticele de veşmânt ce a acoperit moaştele sale se află în Biserica Boteanu (Str. Boteanu, Nr. 8, vizavi de Scala), alături de părticele din moaştele unor Sfinţi Mucenici de la Măn. “Sf. Teodosie cel Mare” din Pustia Iordanului, piatră de pe Golgota, ceară din pecetea Sf. Mormânt (sâmbăta Mare), ceară şi mir de la Biserica din Lida / Israel, de la mormântul Sf. Gheorghe (prăznuit pe 23 aprilie)
Sf. Ap. Simon Zelotul, mirele din Cana Galileii (prăznuit pe 10 mai şi 30 iunie, protector al căsătoriei) – părticele din mâna Sfântului se află într-o casetă din Biserica “Sf. Împăraţi – Podeanu” (Str. Dorna, Nr. 70, Piaţa Chibrit, vizavi de Cinema Excelsior, capătul lui 300, Metrou “1 Mai”), alături de o a 2-a casetă, cuprinzând o părticică din Sf. Cruce pe care a fost răstignit Hristos (sărbătorile Sf. Cruci: Duminica a 3-a din Postul Mare, 7 mai, 1 august, 11 septembrie şi 14 septembrie)
Sfinţii: Cuv. Parascheva (prăznuită pe 14 octombrie, părticică din moaştele Sfintei şi dintr-un veşmânt al său) se află într-o raclă din Biserica “Sf. Nicolae şi Sf. Parascheva – Sf. Vineri Nouă” (pe Bd. “N. Titulescu”, Nr. 151, de lângă staţia de metrou “Gara Basarab”), alături de o a doua raclă cu părticele din moaştele Sfinţilor: Nicolae (prăznuit pe 6 decembrie), Haralambie (prăznuit pe 10 februarie), Mc. Ucişi în Sinai şi Rait (prăznuiţi pe 14 ianuarie) şi Grigorie de Nazianz (prăznuit pe 25 şi 30 ianuarie)
Sfinţii Mc.: Eustaţie Plachida, Teopisti, Agapie şi Teopist (prăznuiţi pe 20 septembrie; părticele din moaştele Sfinţilor se află în Biserica “Iancu Vechi”, intersecţia Str. Mătăsari cu Bd. Pache Protopopescu, în apropierea sediului ProTV)
Sfinţii: Andrei (prăznuit pe 30 noiembrie), Pantelimon (prăznuit pe 27 iulie), Vasile cel Mare (prăznuit pe 1 şi 30 ianuarie), Teodor Stratilat (prăznuit pe 8 februarie), Ignatie Teoforul (prăznuit pe 20 decembrie), Haralambie (prăznuit pe 10 februarie), Ap. Petru (prăznuit pe 29 iunie) ş.a., precum şi o părticică din Sf. Cruce pe care a fost răstignit Hristos (sărbătorile Sf. Cruci: Duminica a 3-a din Postul Mare, 7 mai, 1 august, 11 septembrie şi 14 septembrie) se află în Biserica Stavropoleos, zona Centrul Vechi, Carul cu Bere)
Sfinţii: Mc. Ucişi în Pustiul Hozevei (sec. VII), Dreptul Ghedeon, Alexandru (prăznuit pe 30 august), Modest (prăznuit pe 18 decembrie), Trifon (prăznuit pe 1 februarie) şi Stelian (prăznuit pe 26 noiembrie) – părticele din moaştele Sfinţilor se află într-o casetă din Biserica “Icoanei”, din Str. Icoanei, alături de o raclă cu: pământ din Grădina Ghetsimani, apă din Iordan, frunze din copacul lui Zaheu, lumânări aprinse la candela Sf. Mormânt, pământ de pe Golgota, pământ de pe Mt. Sinai şi o pietricică din Mormântul Maicii Domnului; tot aici aflându-se şi o a 3-a casetă ce conţine o Icoană cu Pasul Mântuitorului (atinsă la locul Înălţării Mântuitorului din Ţara Sfântă – Muntele Eleonului, caseta conţinând un veşmânt preoţesc din biserica de acolo) şi un fragment de veşmânt al Sf. Patapie din Grecia (prăznuit pe 8 decembrie), precum şi o a 4-a casetă ce conţine o părticele din moaştele Sfinţilor: Ioan Botezătorul (prăznuit pe 7 ianuarie, 24 iunie şi 29 august), 40 Mucenici (prăznuiţi pe 9 martie) şi o părticică dintr-un veşmânt al Sf. Ioan Iacob Hozevitul de la Neamţ (prăznuit pe 5 august)
Sf. Andrei (prăznuit pe 30 noiembrie) – o părticică din moaştele Sfântului se află în Biserica “Sf. Andrei” (Şos. Chitilei, Nr. 138)
Sfinţii: 40 Mucenici (prăznuiţi pe 9 martie), Cuv. Parascheva (prăznuită pe 14 octombrie), Ştefan (prăznuit pe 27 decembrie) şi Ioan cel Nou de la Suceava (prăznuit pe 2 iunie) – racla cu părticele din moaştele lor se află în Biserica “Dichiu” (Str. Icoanei, Nr. 72)
Sf. Mercurie (prăznuit pe 25 noiembrie) – parte din capul Sfântului se află în Biserica “Sf. Mc. Mercurie”, Str. Constantin Brâncuşi, Nr.11 (colţul Parcului Titan – IOR dinspre Bd. N. Grigorescu)
Sfinţii: Andrei (prăznuit pe 30 noiembrie), Gheorghe (prăznuit pe 23 aprilie), Dionisie al Mediolanului şi Ambrozie (prăznuit pe 7 decembrie) – părticele din moaştele Sfinţilor se află la Mănăstirea „Duminica Sfinţilor români” (Şos. Olteniţei, Nr. 255, lângă comuna Popeşti-Leordeni)
Sfânta Ecaterina (prăznuită pe 25 noiembrie; o icoană relicvar a Sfintei se află la Capela Leagănului de Copii „Sf. Ecaterina”, Bd. Mareşal Averescu Nr. 17, lângă Arcul de Triumf)
Sf. Valentin (prăznuit pe 30 iulie; o părticică din moaştele Sfântului se află la Biserica „Delea Nouă – Calist Arhiereul”, pe Calea Călăraşilor la intersecţia cu Str. Matei Basarab şi cu Str. Agricultori)
Sfinţii: Ioan Gură de Aur (prăznuit pe 30 ianuarie şi 13 noiembrie), 40 de Mucenici (prăznuiţi pe 9 martie), Haralambie (prăznuit pe 10 februarie), Ignatie Teoforul (prăznuit pe 20 decembrie), Elefterie (prăznuit pe 15 decembrie), Gherasim de la Iordan (prăznuit pe 4 martie), Mc. Candid (prăznuit pe 21 ianuarie), Mc. Ucişi în Sinai şi Rait (prăznuiţi pe 14 ianuarie), Mc. Prov, Tarah şi Andronic (prăznuiţi pe 12 octombrie), Sf. Ambrozie (prăznuit pe 7 decembrie), Alexie (prăznuit pe 17 martie), Cuv. Părinţi ucişi în Mânăstirea Sf. Sava (prăznuiţi pe 20 martie), Sf. Siluan Athonitul (prăznuit pe 24 septembrie), Antonie de la Iezeru-Vâlcea (prăznuit pe 23 noiembrie), Ioan Iacob Hozevitul de la Neamţ (prăznuit pe 5 august), Policarp (prăznuit pe 23 februarie) ş.a. – părticele din moaştele Sfinţilor, alături de veşminte ce au acoperit moaşte ale Sfinţilor: Parascheva (prăznuită pe 14 octombrie), Ioan Iacob Hozevitul de la Neamţ (prăznuit pe 5 august), Nectarie de Eghina (prăznuit pe 9 noiembrie) ş.a. şi de o părticică din Stejarul din Manvri se află la Schitul Darvari (Str. Schitul Darvari, Nr. 3, lângă Grădina Icoanei)
Sfinţii: Pantelimon (prăznuit pe 27 iulie), 40 de Mucenici de la Sevasta (prăznuiţi pe 9 martie), Onufrie cel Mare (prăznuit pe 12 iunie) – părticele din moaştele Sfinţilor, alături de veşminte preoţeşti atinse de moaştele Sfinţilor: Grigorie Decapolitul (prăznuit pe 20 noiembrie), Parascheva (prăznuită pe 14 octombrie), Ioan cel Nou de la Suceava (prăznuit pe 2 iunie) şi de Brâul Maicii Domnului (sărbătorit pe 2 iulie, 31 august şi 1 octombrie) şi de o pietricică din peştera Sf. Teodora de la Sihla (prăznuită pe 7 august) se află într-o casetă din Biserica “Sf. Alexie” (Cal. Şerban Vodă, Nr. 123)
Sfinţii: Nectarie (prăznuit pe 9 noiembrie), Policarp (prăznuit pe 23 februarie), Ioan Botezătorul (prăznuit pe 7 ianuarie, 24 iunie şi 29 august) ş.a. – părticele din moaştele Sfinţilor se află în casete separate la Mânăstirea Radu Vodă a Seminarului Teologic (zona Pţa. Unirii, Dâmboviţa, Str. Radu Vodă, Nr. 24 A)
Sfinţii: Spiridon (prăznuit pe 12 decembrie) şi Haralambie (prăznuit pe 10 februarie) – părticele din moaştele Sfinţilor se află într-o casetă din Biserica “Sf. Treime – Delea Veche” (Str. Delea Veche, Nr. 39, în apropiere de Staţia Metrou “Piaţa Muncii”)
Sf. Grigorie de Nazianz (prăznuit pe 25 şi 30 ianuarie) – o părticică din moaştele Sfântului se află în Biserica “Sf. Nicolae” (din lemn, str. Jean Steriadi, Nr. 19 A, de lângă Secţia 13 Poliţie, metrou “N. Grigorescu”)
Sf. Pantelimon (prăznuit pe 27 iulie) – părticică din moaştele Sfântului se află în Biserica “Sf.
Pantelimon” (în altar), Str. Iancu Căpitan, Nr. 24 (intersecţia Moşilor cu Eminescu, lângă Foişor)
Sfinţii: Haralambie (prăznuit pe 10 februarie), Gheorghe (prăznuit pe 23 aprilie), Ioan Gură de Aur (prăznuit pe 30 ianuarie şi 13 noiembrie), Procopie (prăznuit pe 8 iulie) ş.a. – părticele din moaştele Sfinţilor se află în Biserica Paraclisului Patriarhiei (Dealul Patriarhiei), alături de o părticică din Sf. Cruce pe care a fost răstignit Hristos (sărbătorile Sf. Cruci: Duminica a 3-a din Postul Mare, 7 mai, 1 august, 11 septembrie şi 14 septembrie)
Sf. Ambrozie (prăznuit pe 7 decembrie; părticele din moaştele Sfântului se află într-o casetă din Biserica “Sf. Ambrozie – Apărătorii Patriei II”, Str. Lunca Bârzeşti, Nr.1, zona Curtea de Apel – Şos. Olteniţei)
Sf. Haralambie (prăznuit pe 10 februarie; părticică din moaştele Sfântului se află în Capela Ortodoxă „Sf. Mina” din incinta Institutului de Medicină Legală Bucureşti)
Sf. Antipa de la Calapodeşti (prăznuit pe 10 ianuarie; părticică din moaştele Sfântului se află în icoana sa relicvar de la Mânăstirea Christiana, Şos. Pipera, Nr. 49, în apropiere de intersecţia cu Cal. Floreasca)
Sf. Spiridon (prăznuit pe 12 decembrie; părticică din moaştele Sfântului şi papucul Sfântului se află în Biserica “Sf. Spiridon Vechi-Operetă”, Splaiul Unirii, Nr. 1)
(Mulaj din ghips după) Urma Pasului Mântuitorului de la locul Înălţării din Ţara Sfântă – Muntele Eleonului – se află în Biserica „Sf. Ilie – Gorgani”, Str. Silfidelor, Nr. 5 (vizavi de Cişmigiu)
Sf. Haralambie (prăznuit pe 10 februarie; părticele din moaştele Sfântului se află în Biserica „Sf. Treime – Manu Cavafu”, Bd. Gh. Şincai, Nr. 4, vizavi de Liceul Şincai, în diagonală peste intersecţie)
Sfinţii Mc. Epictet şi Astion (prăznuiţi pe 8 iulie; părticele din moaştele Sfinţilor se află în Biserica „Eroii Revoluţiei”, Cal. Şerban Vodă, Nr. 235, vizavi de staţia de metrou)
Sfinţii: Teodor Stratilat (prăznuit pe 8 februarie), Ioan Iacob Hozevitul de la Neamţ (prăznuit pe 5 august) – părticele din moaştele Sfinţilor se află într-o raclă din Biserica „Sf. Vineri – Drumul Taberei” (str. Braşov, Nr. 21 C), alături de veşminte de moaşte ale Sf. Cuv. Parascheva (prăznuită pe 14 octombrie) şi ale Sf. Ioan Iacob Hozevitul de la Neamţ (prăznuit pe 5 august)
Sf. Ioan Gură de Aur (prăznuit pe 30 ianuarie şi 13 noiembrie; părticele din moaştele Sfântului se află într-o raclă din Biserica „Sf. Ecaterina” a Facultăţii de Teologie din Str. Sf. Ecaterina)
Veşminte de moaşte ale Sfinţilor: Cuv. Parascheva (prăznuită pe 14 octombrie) şi Dimitrie Basarabov (prăznuit pe 27 octombrie) se află în Biserica „Sf. Parascheva – Doamna Oltea” (Str. Doamna Oltea, Nr. 36)
Sf. Ecaterina (prăznuită pe 25 noiembrie; o părticică din moaştele Sfintei se află într-o raclă din Biserica “Sf. Trei Ierarhi – Colţei” (Universitate, Bd. Brătianu, Nr. 1)
Sfinţii: Andrei (prăznuit pe 30 noiembrie), Atanasie cel Mare (prăznuit pe 18 ianuarie), Nicolae (prăznuit pe 6 decembrie), Nicodim Aghioritul (prăznuit pe 14 iulie), Eftimie Aghioritul, Mc. din Sinai şi Rait (prăznuiţi pe 14 ianuarie), Constantin (prăznuit pe 21 mai), Grigorie Palama (prăznuit pe 14 noiembrie), Sfinţi Mc. de la Măn. “Sf. Teodosie cel Mare” din Pustia Iordanului, Sava (prăznuit pe 5 decembrie), Pantelimon (prăznuit pe 27 iulie), Modest (prăznuit pe 18 decembrie), Sfinţi din Pustiul Hozeva, Mardarie (prăznuit pe 13 decembrie), Eustaţie (prăznuit pe 20 septembrie), Onufrie Aghioritul, Leonţiu Aghioritul, Ioan Cucuzel (prăznuit pe 1 octombrie), Cosma Protopsaltul, Olga (prăznuită pe 11 iulie) – părticele din moaştele Sfinţilor, alături de Lacrimi culese de pe Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Letca, părticele de pe Brâul Maicii Domnului (din veşmântul Sf. Fecioare, adusă de la Mân. Vatoped / Mt. Athos: sărbătorit pe 2 iulie, 31 august şi 1 octombrie), pământ de la Sf. Mormânt şi pământ şi piatră de la Nazaret se află într-o raclă din Biserica „Adormirea Maicii Domnului-Sapienţei” (Str. Sapienţei, Nr. 9)
Sf. Ioan Rusul (prăznuit pe 27 mai; părticele din moaştele Sfântului se află în 2 casete de la Biserica „Acoperământul Maicii Domnului şi Sf. Ioan Rusul – Polizu”, din incinta Spitalului Polizu, str. Gheorghe Polizu, Nr. 38-52)
Cuv. Parascheva (prăznuită pe 14 octombrie) – veşmânt de moaşte la Biserica “Sf. Vasile cel Mare şi Sf. Cuvioasa Parascheva – Răzoare” (Drumul Sării, Nr.11 la intrarea in cartierul Drumul Taberei, in intersectia formată de Str. Sebastian cu Drumul Sării)
Sf. Mc. Emilian de la Durostorum (prăznuit pe 18 iulie) – părticică din moaştele Sfântului se află într-o raclă din Biserica “Naşterea Maicii Domnului / Sf. Mc. Emilian şi Sf. Împăraţi Constantin şi Elena” (Drumul Taberei, in vecinătatea Parcului Sergiu Celibidache )
Sf. Grigorie Decapolitul (prăznuit pe 20 noiembrie) – părticică din moaştele Sfântului se află într-o răcliţă din Biserica „Adormirea Maicii Domnului / Sf. Nicolae / Sf. Cuv. Parascheva şi Sf. Grigorie Decapolitul – Hagiu” (str. Traian, Nr. 142 )
Sf. Ecaterina (prăznuită pe 25 noiembrie; o părticică din moaştele Sfintei se află într-o raclă din Biserica “Sf. Ap. Petru si Pavel + Sf. Mc. Ecaterina – Belvedere” (cartier Regie, str. Cărvunarilor, Nr. 2 / pe strada cu maternitatea Giuleşti, in spatele mag. Bricostore-Orhideea, Metrou Grozăveşti sau Crângaşi)
Raclă cu părticele din moaşte de Sfinţi – se află la Biserica „Sf. Nicolae – Negustori” (str. Teodor Ştefănescu, Nr. 5)
Sf. Teodosie cel Mare (prăznuit pe 11 ianuarie) – părticică din moaştele Sfântului se află în Biserica „Sf. Teodosie – Spitalul de Bolnavi Cronici şi Geriatrie Sf. Luca” (Şos. Berceni Nr. 12, lângă Spitalul Nr. 9/Alx. Obregia)
vineri, 20 noiembrie 2009
Acatistul Intrarii in Biserica a Maicii Domnului
Condacul 1:
Pe cea mai aleasa din toate, neamurile, pe Sfanta Prunca care se aduce astazi de Sfintii sai Parinti in Biserica Domnului si se aseaza in Sfanta Sfintelor, spre salasluirea Imparatului tuturor, cu cantari de lauda si cu multime de faclii sa o intampinam. Iar tu care ai milostivire nemarginita, slobozeste-ne din toate nevoile pe noi care iti cantam: Bucura-te, bucuria noastra, Sfanta Prunca, pururea Fecioara.
Icosul 1:
Ingerii lui Dumnezeu o inconjoara cu credinta, iar credinciosii o fericesc pururi si cu bucurie canta laudele acestea: Bucura-te, Sfanta Prunca, care astazi esti adusa in Sfanta Sfintelor;
Bucura-te, ca Sfintii tai Parinti astazi iau roada fagaduintei;
Bucura-te, ca ai fost binecuvantata de marele arhiereu Zaharia;
Bucura-te, ca el te-a asezat in Sfanta Sfintelor;
Bucura-te, ca Sfantul Zaharia aparand cinstea ta, de evrei a fost omorat;
Bucura-te, jertfa bineprimita de Dumnezeu
Bucura-te, ca in Sfanta Sfintelor se pregateste azi salasluirea ta;
Bucura-te, ca- tu incepi mantuirea noastra;
Bucura-te, ca de fecioare de varsta ta ai fost petrecuta;
Bucura-te, bucuria noastra, Sfanta Prunca, pururea Fecioara.
Condacul al 2-lea:
Veniti cetele crestinesti sa ne adunam la Sfanta Prunca, care lasand toate bucuriile din lume, se duce ca o jertfa in Biserica Domnului de catre Sfintii sai Parinti, pentru mantuirea noastra, si ca o multumire sa o cinstim cu cantari praznuind duhovniceste, iar lui Dumnezeu sa-i cantam: Aliluia!
Icosul al 2-lea:
In varsta de trei ani fiind Sfanta Prunca, iar mai tarziu Nascatoare de Dumnezeu i s-a adus Domnului, implinind fagaduinta Parintilor sai, si marele arhiereu Zaharia o primeste si o aseaza in Sfanta Sfintelor, pentru a noastra mantuire; pentru aceasta sa-i cantam:
Bucura-te, ca de fecioare cu faclii ai fost adusa,
Bucura-te, vasul ce! sfintit;
Bucura-te, biserica imparatului tuturor;
Bucura-te, fecioara de Dumnezeu aleasa:
Bucura-te, ca David mai inainte a proorocit despre Intrarea ta in Sfanta Sfintelor;
Bucura-te, paine cuvantatoare;
Bucura-te, camara Cuvantului lui Dumnezeu:
Bucura-te, ca ai fost hranita de Ingeri;
Bucura-te, ca ai fost aleasa de Dumnezeu pentru a fi Maica a Sa;
Bucura-te, cortul lui Dumnezeu;
Bucura-te, bucuria noastra, Sfanta Prunca, pururi Fecioara.
Condacul al 3-!ea:
David Proorocul te-a laudat de demult, Fiica a lui Dumnezeu numindu-te; iar tu nascand Prunc pe Hristos Domnul nostru, l-ai hranit cu lapte, ca o Maica Sfanta a Lui. Pentru aceasta mare taina esti adusa in Biserica Domnului si asezata in Sfanta Sfintelor, unde, neincetat ai cantat: Aliluia!
Icosul al 3-lea:
Ana cea neprihanita s-a bucurat ca implinind fagaduinta sa, aduce pe ceea ce s-a nascut din fagaduinta lui Dumnezeu, ca dar de mare pret, si Ioachim praznuieste luminat, iar noi te fericim, Sfanta Prunca, cu aceasta jertfa de cantare:
Bucura-te, singura binecuvantata intre-femei;
Bucura-te, propovaduirea proorocilor;
Bucura-te, slava. Apostolilor;
Bucura-te, lauda mucenicilor;
Bucura-te, innoirea lumii;
Bucura-te, impacarea lui Dumnezeu;
Bucura-te, scaunul Stapanului;
Bucura-te, salasluirea luminata a Mantuitorului;
Bucura-te, bucuria noastra, Sfanta Prunca, pururea Fecioara:
Condacul al 4 lea:
Impodobita de nunta se arata astazi Biserica, frumoasa camara, primind pe camara cea insufletita a lui Dumnezeu, pe cea curata si fara de prihana si mai luminata decat toata faptura, petrecand copilaria sa in Sfanta Sfintelor, si cu ingerii impreuna cantand: Aliluia!
Icosul al 4-lea:
Salta astazi toate ostirile ingeresti si multimea crestinilor, inaintea fetei tale, Preacurata Prunca, purtatorii de faclii alearga impreuna cantand si graind acestea:
Bucura-te, usa dinspre rasarituri;
Bucura-te, Sfanta Prunca, primita in Biserica cu mare cinste;
Bucura-te, usa Domnului;
Bucura-te, vistierie preacurata a intelepciunii;
Bucura-te, Izvorul darului;
Bucura-te, mielusea curata;
Bucura-te, porumbita neintinata;
Bucura-te, bucuria noastra, Sfanta Prunca, pururea Fecioara.
Condacul al 5-!ea:
Mieluseaua lui Dumnezeu, curata, porumbita neintinata, cortul lui Dumnezeu cel neincapator, sfintenia slavei, praznuind petrecerea ta, Sfanta Prunca, intru cele ce nimenea nu intra, astazi ne veselim cu fecioarele, care cu faclii aprinse te-au petrecut in Sfanta Sfintelor unde cu bucurie cantai: Aliluia!
Icosul al 5-lea:
Pe cea de trei ani cu trupul si de multi ani proorocita, pe cea, mai desfatata decat cerurile si mai inalta decat puterile cele de sus, cu cantari sa o laudam pe Dumnezeiasca Prunca:
Bucura-te, solitoarea mantuirii noastre;
Bucura-te, cea inconjurata de ingeri;
Bucura-te, cea cinstita de oamenii credinciosi;
Bucura-te, liman cu buna liniste;
Bucura-te, zid nesurpat;
Bucura-te, Maica luminii:
Bucura-te, mai inainte randuita a fi Maica lui Dumnezeu;
Bucura-te, Prunca cu trupul;
Bucura-te, desavarsita cu sufletul;
Bucura-te, bucuria noastra, Sfanta Prunca, pururi Fecioara.
Condacul al 6-lea:
Pe tine te-au propovaduit proorocii mai inainte, numindu-te sicriu sfintit, cadelnita de aur, sfesnic, masa, scara si turn, mielusea curata, camara neintinata; iar noi, ca pe un cort de Dumnezeu incapator, care ne-a mantuit pe noi, cantand strigam: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Pe usa cea neumblata, casa lui Dumnezeu primind-o, astazi a incetat umbra legii, caci s-a aratat darul si adevarul, muntele ce! umbrit pe care mai inainte l-a vazut Avacum si a vestit pe Ceea ce a intrat inauntrul celor neumblate ale Bisericii, pentru care ii cantam:
Bucura-te, cea plina de lumina;
Bucura-te, mangaierea noastra in necaz;
Bucura-te, doctorul tuturor bolilor;
Bucura-te, sfaramarea mortii,
Bucura-te, rau de viata nedesertat;
Bucura-te, carte pecetluita cu Duhul;
Bucura-te, camara cea insufletita a lui Hristos Domnul;
Bucura-te, locul bucuriei;
Bucura-te, ca ai stricat blestemul Evei;
Bucura-te, bucuria noastra, Sfanta Prunca, pururea Fecioara.
Condacul al 7-lea:
Tot pamantul vede astazi lucruri straine si preamarite, cum Prunca fiind, asezata in Sfanta Sfintelor, primeste hrana de la ingeri, purtand chipul randuielii impreuna canta totdeauna: Aliluia!
Icosul al 7-lea:
Preaslavita sfintenie, sfintita daruire, astazi Preasfanta Prunca, punandu-se in Biserica lui Hristos, imparatul atoate, se pazeste a fi locas luminat celui ce a ales-o, pentru frumusetea-sufletului ei curat; iar noi cantam acestea:
Bucura-te, mantuirea noastra;
Bucura-te, bucuria robilor tai;
Bucura-te, chemarea noastra;
Bucura-te, Ceea ce ai nascut pe Imparatul tuturor;
Bucura-te, camara curatiei;
Bucura-te, crin cu dulce miros;
Bucura-te, mirul cel de mult pret;
Bucura-te, tamaie cu buna mireasma;
Bucura-te, ca intorci intristarile noastre in bucurie;
Bucura-te, bucuria noastra, Sfanta Prunca, pururi Fecioara.
Condacul al 8-lea:
Astazi ai stralucit in casa Domnului ca un sfesnic luminos, Sfanta Prunca, si ne luminezi cu cinstitele tale daruri ale milelor si minunilor tale, ca ele sunt mai presus de minte, straina este nasterea ta, strain este chipul nasterii tale, straine si preaslavite sunt toate ale taie, pentru care cantam lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 8-lea:
Cela ce poarta toate cu cuvantul a auzit rugaciunea dreptilor si starpiciunea a dezlegat-o, ca un indurat, si le-a daruit pricina bucuriei locuinta Harului, intru care sunt puse vistieriile tainelor, pentru care si noi cu multumita ii cantam:
Bucura-te, holda nearata;
Bucura-te, spic Dumnezeiesc;
Bucura-te, izvor nedesertat al apei celei vii;
Bucura-te, mieluseaua care ai nascut pe Mieluselul lui Dumnezeu;
Bucura-te, curatitoarea cea calda;
Bucura-te, luceafarul diminetii;
Bucura-te, ca ai purtat pe Soarele Hristos;
Bucura-te, locasul luminii;
Bucura-te, ca ai stricat intunericul;
Bucura-te, bucuria noastra, Sfanta Prunca, pururea Fecioara.
Condacul al 9 lea:
Pe tine, steaua cea imparateasca, primindu-te Biserica lui Dumnezeu, unde te-ai impartasit dulcetii celei nesfarsite si ia cele mai bune ai trecut, vazand in Fiul implinirea celor mai inainte zise; pentru acesta noi, cantand acest mare praznic, cantam lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 34-lea;
Astazi ne-a stralucit primavara vesela, luminand sufletele noastre, gandul si mintea, cu darul praznuirii Intrarii in Biserica a Sfintei Prunce, pentru un trai sfant, pregatindu-se a fi salas Imparatului Celui Ceresc, pentru aceasta primeste de la noi aceste laude:
Bucura-te, usa prin care a trecut Cuvantul;
Bucura-te, ca ai sfaramat usile iadului;
Bucura-te, ca ai alungat pe diavolii cei intunecati;
Bucura-te, cea cu totul laudata;
Bucura-te, curatirea lumii;
Bucura-te, scara care inalti pe cei de pe pamant la cer;
Bucura-te, pod care treci de la moarte la viata;
Bucura-te, ca fara de osteneala ai purtat in pantecele tau, pe Cel ce poarta toate;
Bucura-te, ca ai nascut pe datatorul legii;
Bucura-te, bucuria noastra, Sfanta Prunca, pururea Fecioara.
Condacul al 10-lea:
Daruri aduc azi cerul si pamantul Preasfintei Prunce, cetele ingeresti, multimea crestinilor si toata suflarea, caci legea a trecut ca umbra si razele Darului au stralucit, Intrand in Biserica Sfanta Prunca, pentru a slavi pe Dumnezeu cu viata sfanta si cu cantare ingereasca: Aliluia!
Icosul al 10-lea:
In Biserica aducand Ana pe Ceea ce avea sa fie casa Domnului, strigand, graia: „Prunca cea data mie de la Dumnezeu o aduc in Biserica Ziditorului, primeste-o, Sfinte Zaharia, si o aseaza unde o va primi .Dumnezeu si sa fie spre salasluirea Mantuitorului”. Iar noi minunandu-ne de acestea cantam asa:
Bucura-te, pazitoarea robilor tai;
Bucura-te, sfintita scapare a pacatosilor;
Bucura-te, minunarea oamenilor;
Bucura-te, bucuria ingerilor;
Bucura-te, grabnic ajutatoare a celor ce se roaga tie;
Bucura-te, adancul cel nemasurat;
Bucura-te, chemarea proorocilor,
Bucura-te, podoaba Apostolilor;
Bucura-te, bucuria noastra, Sfanta Prunca, pururi Fecioara,
Condacul al 11-lea:
„Roaba Domnului am fost eu", a spus Sfanta Ana, Sfantului Zaharia chemandu-L pe Dumnezeu cu credinta in post si in rugaciune ca sa iau rodul durerii mele si dupa nastere sa o aduc Celui ce mi-a dat-o. Pentru aceasta ma veselesc astazi, implinind fagaduinta mea, cantand lui Dumnezeu: Aliluia!
Icosul al 11-lea:
Veseliti-va astazi luminat, Sfintilor Parinti ai Preacuratei Prunce, pe care o aduceti jertfa sfanta, caci a fost data voua din fagaduinta, pentru curatia vietii voastre pe pamant, cea plina de fapte bune, din care s-a nascut Mantuitorul nostru, care si-a ales-o cort insufletit, caruia ii cantam:
Bucura-te, intarirea Mucenicilor;
Bucura-te, scapare si linistea robilor tai;
Bucura-te, ca prin tine mostenim viata cea vesnica;
Bucura-te, ca ne imbraci cu haina nestricaciunii;
Bucura-te, ca prin tine am vazut lumina;
Bucura-te, ca ne ridici de la intuneric la lumina;
Bucura-te, ca ne ajuti a nu iubi desfatarile pamantesti;
Bucura-te, cea pururea binecuvantata de robii tai;
Bucura-te, stea neapusa;
Bucura-te, bucuria noastra, Sfanta Prunca, pururea Fecioara.
Condacul al 12-lea:
Prin Harul dat tie de la Dumnezeu. Sfanta Prunca, te-ai facut usa de mantuire, munte intelegator, scara insufletita, pe care proorocii te-au vestit de demult. Apostolii te-au propovaduit, Mucenicii te-au marturisit, cuviosii te-au slavit, ingerii si pamantenii slavoslovesc inaintea lui Dumnezeu pentru tine, cantand: Aliluia!
Icosul al 12-lea:
In Biserica te-au adus pe tine, dumnezeiasca Fiica, batranii tai parinti, cei ce te-au nascut, ca pe o jertfa curata si strain lucru, te salasluiesti intru cele neumblate, ca mai inainte sa gatesti locas lui Dumnezeu-Cuvantul, caruia inchinandu-ne, strigam tie: Bucura-te, ca ai nascut pe Cel Milostiv;
Bucura-te, ca ne-ai adus pe Soarele cel Mare;
Bucura-te, ca ai deschis raiul cel inchis;
Bucura-te, lauda Cuviosilor;
Bucura-te, cununa Mucenicilor;
Bucura-te, podoaba dreptilor;
Bucura-te, mantuirea credinciosilor;
Bucura-te, vasul mirului celui dumnezeiesc;
Bucura-te, folositoarea lumii;
Bucura-te, bucuria noastra, Sfanta Prunca, pururea fecioara.
Condacul al 13-lea:
O, cea mai cinstita si mai sfanta decat toti sfintii, dumnezeiasca Prunca, Fecioara si Maica Dumnezeului celui de sus, in ziua Intrarii tale in Sfanta Sfintelor, pe care o praznuim astazi cinstindu-te, primeste acest dar al nostru si ne izbaveste pe noi din toate nevoile, necazurile si primejdiile si ne invredniceste Imparatiei celei Ceresti, ca in totdeauna cu multumire sa cantam: Aliluia!
Acest condac se zice de trei ori.
Apoi se zice Icosul 1: Ingerii Iui Dumnezeu... si
Condacul 1: Pe cea mai aleasa...
marți, 17 noiembrie 2009
Caci ce- i va fi de folos omului sa castige lumea intreaga daca sufletul il va pierde,,,,,?
Sf.Teofan Zavoratul-” Lumea va merge la teatru, tu la biserica; ea va dansa, tu vei bate metanii; ea va fi la plimbare, tu acasa, în însingurare; ea va fi întru graire desarta si glume, tu întru tacere si slavoslovire a lui Dumnezeu; ea va fi în placeri, tu în osteneli; ea va citi romane desarte, tu vei citi Dumnezeiestile Scripturi si scrierile Sfintilor Parinti; ea va fi la petreceri, tu vei sta de vorba cu cei de un cuget cu tine sau cu parintele duhovnicesc; ea îsi va face socoteli egoiste, tu vei face jertfa de sine; ea va fi în visari patimase, tu în cugetare la cele Dumnezeiesti. ”
SFÂNTUL NICOLAE VELIMIROVICI
Evanghelia despre Cruce şi mântuirea sufletului
Marcu 8:34-38; 9:1
Iisus le-a zis: Oricine voieste să vină după Mine, să se lepede de sine, să-si ia crucea si să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-si scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mine si pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. Căci ce-i foloseste omului să câstige lumea întreagă, dacă-si pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său? Căci de cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat si păcătos, si Fiul Omului se va rusina de el, când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri. Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea împrăţia lui Dumnezeu venind întru putere. Mare este puterea adevărului si nimic în lume nu poate să-i ia puterea. "
Mare este puterea tămăduitoare a adevărului si nu există nici o suferinţă ori slăbiciune în lume pe care adevărul să nu o poată vindeca."
În suferinţa si slăbicunea lor, bolnavii caută un doctor care le va da un leac pentru aceste lucruri. Nimeni nu va căuta un doctor care să le dea leacurile cele mai dulci, ci fiecare va voi ca cineva să le dea unul tămăduitor, fie el dulce, amar ori lipsit de gust. Cu cât leacul dat este mai amar si cu cât lucrarea de vindecare este mai complicată, cu atât se pare că bolnavul are încredere mai mare în doctor.
De ce nu primesc oamenii leacul cel amar, numai atunci când îl oferă mâna lui Dumnezeu? De ce se caută si se asteaptă numai bomboane din mâna lui Dumnezeu? Pentru că oamenii nu simt cât de primejdioasă este boala păcatului lor si cred că se pot vindeca numai cu bomboane.
O, dacă oamenii s-ar întreba de ce toate doctoriile pentru bolile trupesti sunt atât de amare! Duhul Sfânt le-ar răspunde: pentru a se gândi la amărăciunea leacurilor duhovnicesti. Căci, asa cum boala trupească dă o închipuire asupra bolii duhovnicesti, tot la fel leacurile pentru bolile trupesti au aceeasi lucrare, prin asemănare cu boala duhovnicească.
Nu sunt bolile sufletului, aceste boli principale si pricinuitoare de urmări, cu mult mai grele decât bolile trupului? Atunci, cum să nu fie leacurile duhovnicesti cu mult mai amare decât acelea pentru trup?
Oamenii au mare grijă de trupurile lor; si atunci când trupurile lor se îmbolnăvesc, nu se dau în lături de la nici un fel de osteneală, timp sau bani pentru a-si restabili sănătatea. În acest caz, nici un doctor nu este prea scump, nici o staţiune balneo-climaterică nu este prea departe, nici o doctorie nu este prea amară, mai ales când ei sunt constienţi că se apropie moartea trupească. O, de-ar fi oamenii la fel de preocupaţi pentru sufletele lor! O, de-ar fi ei la fel de stăruitori, căutând vindecarea si un vindecător pentru sufletele lor!
Este greu de mers cu picioarele goale printre spini, dar dacă omul care este desculţ moare de sete si există un izvor de apă dincolo de spini, nu se va hotărî mai degrabă să meargă prin spini si să-si rănească picioarele în drum spre apă, decât să rămână pe iarba moale, de partea aceasta a spinilor, si să moară de sete?
"Nu putem lua o doctorie atât de amară", spun mulţi dintre cei slăbănogiţi de păcat. Tot la fel si Doctorul, care iubeste oamenii, a luat El mai întâi doctoria, cea mai amară doctorie, chiar dacă El era sănătos, doar pentru a arăta celor bolnavi că nu este cu neputinţă. O, este cu mult mai greu pentru cel sănătos să ia si să înghită doctoria omului bolnav decât este pentru cel bolnav! Dar El a luat-o, astfel încât si oamenii cei muritori să fie încurajaţi si ei să o ia.
"Nu putem trece prin câmpul cu spini cu picioarele goale, oricât de sete ne-ar fi si oricât de multă si de proaspătă ar fi apa de dincolo de spini", spun cei vlăguiţi de păcat. Şi asa Domnul, care iubeste oamenii, El însusi a trecut câmpul cu spini cu picioarele goale si acum, din partea cealaltă, cheamă însetaţii la izvorul cu apă vie. "Se poate" - ne strigă El - "Eu am trecut prin spinii cei mai ascuţiţi si, călcând peste ei, i-am bătătorit. Atunci, haideţi!"
"Dacă Crucea este leacul, noi nu-l putem lua; si dacă Crucea este Calea, noi nu putem porni pe această cale", spun cei pe care păcatul i-a îmbolnăvit. Şi asa Domnul, care iubeste oamenii, a luat Crucea cea mai grea asupra Sa, ca să arate că se poate.
în pericopa Evanghelică de astăzi, Domnul dă Crucea, acest mijloc amar de vindecare, tuturor celor care doresc să fie mântuiţi de la moarte.
Domnul spune: "Oricine voieste să vină după Mine să se lepede de sine, să-si ia crucea si să-Mi urmeze Mie." Domnul nu-i împinge pe oameni spre Cruce, înaintea Lui, ci îi cheamă să-L urmeze pe El - fiindcă El a purtat Crucea. Înainte de a da glas acestei chemări, El a proorocit suferinţele Sale: "Fiul Omului trebuie să pătimească multe si să fie omorât, iar după trei zile să învieze" (Marcu 8:31). De aceea El este Calea. El a fost Cel dintâi întru suferinţă si Cel dintâi întru slavă; El a venit să arate că tot ceea ce oamenii cred că este cu neputinţă, este cu putinţă, si pentru ca să facă acest lucru cu putinţă.
El nu-i sileste pe oameni, nici nu aduce strâmtorare asupra lor, ci propune si oferă. "Oricine voieste"! Oamenii au căzut în boala păcatului prin propria lor voinţă, si numai prin voinţa lor liberă, oamenii trebuie să se vindece de păcat. El nu ascunde faptul că leacul este amar, foarte amar, dar El l-a făcut pentru oameni mai usor de luat, luându-l El însusi mai întâi, chiar dacă El era sănătos, si ne-a arătat lucrarea lui minunată.
"Să se lepede de sine". Întâiul om, Adam, la fel s-a lepădat de sine atunci când a căzut în păcat, dar el s-a lepădat de sinele cel real, adevărat. Cunoscând de la oameni că ei se leapădă de sine, Domnul stie că ei se leapădă de sinele cel mincinos. Mai simplu: Adam a lepădat Adevărul si s-a îndreptat spre o minciună; acum Domnul îi cercetează pe urmasii lui Adam, ca acestia să se lepede de minciună si să se lipească mai mult de Adevăr, de la care au căzut. De aceea, a se lepăda de sine înseamnă a se lepăda de firea cea înselătoare care s-a sălăsluit în noi, în locul firii noastre care ne-a fost dată de către Dumnezeu. Noi trebuie să ne lepădăm de cele ce sunt pământesti, care au luat locul duhovniciei din lăuntrul nostru, si de patimile, care au luat locul faptelor celor bune; frica slugarnică care a întunecat în noi calitatea de fiu al lui Dumnezeu si nemulţumirea pe care o arătăm împotriva lui Dumnezeu, care a ucis în noi duhul ascultării faţă de El. Noi trebuie să ne lepădăm de gândurile cele rele, de doririle cele rele si de faptele cele rele. Trebuie să ne lepădăm de slăvirea idolească a celor ale naturii, si a trupului nostru. Pe scurt: trebuie să ne lepădăm de tot ceea ce credem că înseamnă "eu", dar care în realitate nu ţine de noi, ci este diavolul si păcatul, stricăciunea, înselarea si moartea. O, să ne lepădăm de obiceiurile cele rele, care au ajuns a doua fire pentru noi; să ne lepădăm de această "a doua fire", căci nu este firea noastră, asa cum a făcut-o Dumnezeu, ci o amăgire adunată si învârtosată, si propria înselare din noi însine - o minciună făţarnică care merge împreună cu numele nostru si noi împreună cu aceasta.
Ce înseamnă aceasta: să-ţi iei crucea? Aceasta înseamnă primirea de bunăvoie a fiecărui mijloc de vindecare care ni se dă din mâna lui Dumnezeu, oricât de amar ar putea fi. Cad nenorociri mari asupra ta? Fă ascultare faţă de Voia lui Dumnezeu, asa cum a făcut Noe. ţi se cere jertfă? Asează-te în mâinile lui Dumnezeu cu aceeasi credinţă pe care a avut-o Avraam, atunci când a mers ca să-si jertfească fiul. ţi s-a năruit gospodăria? ţi-au murit copiii dintr-odată? Îndură toate cu răbdare, lipindu-te de Dumnezeu în inima ta, asa cum a făcut Iov. Te părăsesc prietenii si te-au împresurat dusmanii? Rabdă toate fără cârteală si cu credinţa că ajutorul lui Dumnezeu este aproape, asa cum au făcut Apostolii. Esti trimis la moarte pentru Hristos? Mulţumeste-I lui Dumnezeu pentru asemena cinste, ca miile de mucenici crestini. Nu se va cere de la tine nimic ce nu a mai fost înainte, ci tu vei urma mai degrabă exemplul multora - apostoli, sfinţi, mărturisitori si mucenici - care au făcut Voia lui Hristos. Mai mult decât atât, trebuie să stim că umblând după răstignirea noastră, Domnul vrea răstignirea omului celui vechi, a omului alcătuit din obiceiurile cele rele si din slujirea păcatului. Căci, prin această răstignire, omul cel vechi, deopotrivă cu animalul, este trimis la moarte, iar omul cel nou, alcătuit după asemănarea si nemurirea lui Dumnezeu, se înalţă la viaţă. După cum spune Apostolul: "Omul cel vechi a fost răstignit" si lămureste de îndată de ce: "pentru a nu mai fi robi ai păcatului" (Romani 6:6). Crucea este grea pentru omul cel vechi, trupesc, grea pentru un trup cu patimi si cu pofte (Galateni 5:24), dar nu este grea pentru omul cel duhovnicesc. Crucea pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu (I Corinteni 1:18). De aceea noi ne lăudăm în Crucea lui Hristos si în crucea pe care o purtăm pentru El. Domnul nu caută ca noi să luăm Crucea Lui, ci pe a noastră. Crucea Lui este cea mai grea. El nu a fost răstignit pentru păcatele Lui, ci pentru ale noastre si, de aceea Crucea lui este cea mai grea. Noi suntem răstigniţi pentru propriile noastre păcate: de aceea crucea noastră este mai usoară. Şi, când suferinţele noastre sunt cele mai mari, nu trebuie să spunem că sunt prea mari, că depăsesc toate limitele. Dumnezeu este viu si El cunoaste măsura suferinţei noastre si nu ne va lăsa să suferim mai mult decăt ne stă în putinţă să răbdăm. Măsura suferinţei noastre nu este mai puţin rânduită si socotită, decât este rânduită si socotită măsura zilei si a nopţii, sau decât sunt măsurile stelelor în mersul lor. Sporeste suferinţa noastră? Se face mai grea crucea noastră? Puterea lui Dumnezeu este cea mai mare, după cum spune Apostolul: "Că precum prisosesc pătimirile lui Hristos întru noi, asa prisoseste prin Hristos si mângâierea noastră." (II Corinteni 1:5).
Mai presus de toate, mângâierea noastră este mare, prin faptul că Domnul ne cheamă să-L urmăm. "Să vină după Mine", spune Domnul. De ce rosteste Domnul această chemare celor care îsi iau crucea? Mai întâi, ca să nu cadă si să fie striviţi sub ea. Oamenii sunt atât de slabi, încât crucea cea mai usoară este grea pentru omul cel mai puternic, dacă acesta nu o ceară cu ajutor din cer. Vedem cum se deznădăjduiesc credinciosii la cea mai usoară suflare; cum strigă împotriva cerului si a pământului la un necaz mic! Cum se clatină neputinciosi dintr-o parte într-alta, căutând vreun sprijin si ajutor în desertăciunea acestei lumi si socotesc, că dacă această lume nu le poate aduce sprijin si ajutor, atunci întreaga lume este un pustiu al deznădejdii. De aceea Domnul ne cheamă să-L urmăm, pentru că numai urmându-L pe El vom putea răbda greutatea crucii. În El vom afla putere, curaj si mângâiere. El ne va fi nouă lumină pe calea cea întunecată, sănătate acolo unde este boală, tovărăsie ne va fi în singurătate, bucurie în suferinţă si bogăţii în lipsuri. În camera în care se află un om bolnav, se lasă noaptea o lumină aprinsă si, în noaptea acestei vieţi, este nevoie de lumina cea vesnică a lui Hristos, pentru a ne usura durerea si pentru a ne păstra vie nădejdea în zorii zilei.
Cea de a doua pricină pentru care ne cheamă Domnul să-L urmăm, are aceeasi însemnătate ca si cea dintâi, si are legătură cu lepădarea de sine de bună voie si cu luarea crucii noastre. Mulţi s-au arătat lumii că s-au lepădat de sine, pentru a afla înălţare mai mare în lumea aceasta. Mulţi si-au adunat încercări si suferinţe fără număr, pentru a câstiga uimirea si lauda oamenilor. Mulţi au făcut astfel, si mai fac asa si astăzi, mai ales printre păgâni, pentru a aduna o oarecare putere si, prin aceasta, să câstige putere asupra celorlalţi, ca să le facă rău oamenilor, sau ca să-i ajute pe cei pe care vor ei, totul numai din invidie si pentru iubirea de putere.
Asemenea lepădare de sine nu este adevărată, ci măritoare de sine si o asemenea cruce nu duce nici pe departe la înviere si mântuire, ci la pieire si la lăsarea sinelui în mâinile diavolului. Cu toate acestea, cel care îsi ia crucea si Îl urmează pe Hristos, se slobozeste de toată mândria, de toată slăvirea de sine, care se dobândeste cu jertfirea celorlalţi, si se mai lipseste de toată dorirea pentru slava si profiturile lumesti. Asa cum omul cel bolnav ia doctoria cea amară, nu pentru a arăta că îi stă în putinţă să o înghită, ci pentru a-si restabili starea de sănătate, tot asa se leapădă de sine un adevărat crestin: adică, omul este nemulţumit de starea sa de boală, îsi ia crucea ca un leac amar, dar mântuitor, si Îl urmează pe Hristos, Doctorul si Mântuitorul său, nu pentru mărire si laudă din partea oamenilor, ci pentru a-si mântui sufletul de prostia din viaţa noastră, care aduce moartea, si de viermele si de focul din viaţa ce va să vină.
"Căci cine va voi să-si scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul pentru Mine si pentru Evanghelie, acela îl va scăpa." Aceste cuvinte sunt pătrunzătoare si neiertătoare! Acesta este focul care caută să ardă omul cel vechi, chiar până la rădăcină si cu tot cu rădăcină! Domnul nostru Iisus Hristos nu a venit numai pentru a îndrepta lumea, ci si pentru a o restabili, pentru a o aduce la viaţă nouă; pentru a arunca metalul vechi în foc si pentru a-l topi în chip nou. El nu este reformator, ci Ziditor; El nu este cârpaci, ci ţesător. Cine vrea să păstreze copacul cel bătrân, mâncat de cari, îl va pierde. Tot ce poate face omul se restrânge numai la aspectul cel dinafară - să-l ude, să-l împrejmuiască si să-l îngrijească - viermele îl va mânca pe dinăuntru si copacul putrezeste si cade. Cel care taie copacul mâncat de vierme si îl aruncă în foc cu tot cu viermi si apoi îsi îndreaptă atenţia spre vlăstarele tinere, ocrotindu-le de viermi, va păstra noul copac. Cel care încearcă să păstreze sufletul cel vechi, asemenea sufletului lui Adam, mâncat si putrezit de păcat, îl va pierde, pentru că Dumnezeu nu va primi un asemenea suflet alături de El si tot ceea ce nu se află înaintea feţei lui Dumnezeu este ca si cum nu are viaţă. Atunci, cel ce îsi pierde sufletul său cel vechi, acela îsi va scăpa sufletul cel nou, născut din Duh (Ioan 3:6) si se va logodi cu Hristos. De fapt, sufletul înseamnă viaţa si în unele traduceri chiar citim: "cine va voi să-si scape viaţa" si "cine îsi va pierde viaţa pentru Mine acela o va scăpa". În acest caz, ambele traduceri au acelasi înţeles. Căci cine va voi cu orice preţ să-si scape viaţa sa supusă morţii, acela îsi va pierde ambele vieţi: cea muritoare si cea nemuritoare - cea supusă morţii pentru că, oricât de mult s-ar strădui să-si prelungească această viaţă pe pământ, el trebuie să o piardă în cele din urmă prin moarte; si îsi va pierde viaţa sa fără de moarte, pentru că nu a făcut nimic pentru aceasta, nu a suferit nimic ca să o păstreze. Cine se va strădui să câstige viaţa sa cea fără de moarte prin Hristos, o va primi si o va păstra în vesnicie, cu toate că îsi va pierde viaţa sa cea vremelnică, supusă morţii. Omul îsi poate pierde viaţa sa cea vremelnică, supusă morţii, pentru Hristos si pentru Evanghelie, fie atunci când este nevoie să se jertfească pe sine si să moară ca mucenic pentru Hristos si pentru sfânta Sa Evanghelie, fie atunci când socoteste această viaţă ca păcătoasă si nevrednică si se dă pe sine cu toată inima sa, cu sufletul si puterea sa pentru Hristos, intrând în slujba Lui, dându-I Lui toate si nădăjduind de la El toate lucrurile. Omul poate să-si piardă sufletul, viaţa, sinucigându-se sau printr-o jertfă, pentru o cauză nevrednică - într-o ceartă sau vrajbă. Unuia ca acesta nu i se făgăduieste că îsi va scăpa sufletul său - viaţa sa, pentru că se spune: "pentru Mine si pentru Evanghelie". Hristos si Evanghelia sunt neasemuit mai mari decât sufletul nostru. Acestea sunt cele mai mari bogăţii din existenţa vremelnică si din vesnicie si nici un om nu ar trebui să sovăie ca să jertfească totul pentru acele bogăţii trainice.
De ce adaugă Domnul: "si Evanghelia"? Nu este destul să spună doar: "pentru Mine"? Nu este. Domnul spune: "pentru Mine si pentru Evanghelie" pentru a spori pricinele de a muri pentru sine, si de a trăi pentru Dumnezeu si, prin aceasta, pentru a spori numărul celor care sunt mântuiţi. Atunci, se mântuieste cel a cărui viaţă si-o pierde pentru Hristos Cel viu si fără de moarte. Şi se mai mântuieste cel care îsi pierde viaţa pentru lucrările cel din lume ale lui Hristos si pentru învăţătura Lui. În cele din urmă, se mântuieste cel care îsi pierde viaţa sa doar pentru o singură poruncă a lui Hristos sau pentru un singur cuvânt al Lui. Domnul este Dătătorul-de-lege al vieţii; cine se jertfeste pe sine pentru Dătătorul-de-lege, s-a jertfit pentru legile Lui si, tot asa: cine se jertfeste pentru legile Lui s-a jertfit pe sine pentru El. Fiind întocmai acelasi lucru, El cu lucrările Lui si cu învăţătura Lui, Domnul deschide în acest chip multora prilejul de a se mântui.
"Căci ce-i foloseste omului să câstige lumea întreagă dacă-si pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?" Aceste cuvinte aruncă multă lumină si asupra celor de dinainte, ducând la înţelegerea lor. De aici se vede că Domnul socoteste sufletul omului ca fiind de preţ mai mare decât lumea întreagă. Din aceste cuvinte se mai vede ce fel de suflet trebuie să piardă omul, pentru a-si scăpa sufletul său: unul stricăcios, un suflet înghiţit de lume, plecat în faţa lumii, înrobit lumii. Dacă omul pierde un asa numit "suflet", el îsi va scăpa sufletul său cel adevărat; dacă el se leapădă de viaţa cea făţarnică, el va primi viaţa cea adevărată.
"Căci de cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat si păcătos, si Fiul Omului Se va rusina de el, când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri." Ascultaţi acestea, toţi credinciosii, si nu vă bizuiţi prea mult pe milostivirea lui Dumnezeu! Cu adevărat, milostivirea lui Dumnezeu se va revărsa asupra hulitorilor nepocăiţi numai în această viaţă, pentru că, la înfricosătoarea Judecată, dreptatea va sta în locul milostivirii. Ascultaţi acestea, toţi credinciosii, în fiecare zi, apropiindu-vă de moartea fără de scăpare: ascultaţi si puneţi acestea în inima si în sufletul vostru. Aceste cuvinte nu au fost rostite de către vrăjmasul vostru, ci de către Prietenul vostru Cel mai mare. Aceleasi buze care i-au iertat pe vrăjmasii Săi, când Se afla pe Cruce, au rostit si aceste cuvinte înfricosătoare, dar drepte. De cel ce se rusinează de Hristos în lumea aceasta, si Hristos Se va rusina la sfârsitul lumii. De cel ce se rusinează de Hristos înaintea păcătosilor, si Hristos Se va rusina înaintea sfinţilor îngeri. De ce te vei mândri, o, omule, dacă Hristos se rusinează de voi? Dacă voi vă rusinaţi de viaţă, aceasta înseamnă că veţi primi strălucire în moarte; dacă vă rusinaţi de adevăr, vă mândriţi cu minciunile; dacă voi vă rusinaţi de milostivire, aflaţi mândrie în facerea de rău; dacă voi vă rusinaţi de dreptate, aflaţi mândrie în nedreptate. Dacă voi vă rusinaţi să suferiţi pe cruce, aceasta înseamnă că aflaţi mândrie în blasfemia idolească; dacă vă rusinaţi de viaţa fără de moarte, aflaţi mândrie în stricăciunea morţii si putreziciunea mormântului! În această situaţie, înaintea cui vă puteţi rusina de Hristos? Este mai bine înaintea omului decât înaintea lui Hristos? Nu; pentru că nu este nimeni mai bun decât Hristos. Aceasta înseamnă că voi vă rusinaţi de Hristos înaintea cuiva mai mic decât Hristos. Te rusinezi de tatăl tău înaintea unui urs, sau se rusinează o fiică de mama ei înaintea vulpii? Atunci, de ce să te rusinezi de Cel mai bun înaintea celui rău, de Preacuratul înaintea celui necurat, de Atotputernicul înaintea celui fără de putere, de Preaînţeleptul înaintea celui prost? De ce să te rusinezi de Domnul cel măreţ înaintea neamului desfrânat si păcătos? Se întâmplă aceasta pentru că neamul acesta joacă într-una înaintea ochilor tăi? Încă puţin, numai puţin, si Domnul va veni întru slavă pe nori de îngeri si neamul acesta va pieri dinaintea tălpilor Sale, întocmai ca pulberea înaintea vântului puternic. Te vei rusina atunci în faţa adevărului, nu de împăratul slavei, ci de tine însuţi, dar atunci rusinea ta nu-ţi va fi de nici un folos. Este mai bine să te rusinezi acum, când rusinea te mai poate ajuta, să te rusinezi de fiecare lucru înaintea lui Hristos, iar nu de Hristos înaintea fiecărui lucru.
De ce spune Domnul: "de Mine si de cuvintele Mele"? Cine se rusinează de Mine înseamnă: cine pune la îndoială Dumnezeirea Mea, si întruparea Mea Dumnezeiască, de către Preasfânta Fecioară, si suferinţele Mele pe Cruce, si Învierea Mea, si cine se rusinează de sărăcia Mea pe pământ si de dragostea Mea pentru păcătosi. Cine se rusinează de "cuvintele Mele" înseamnă: cine pune la îndoială Evanghelia ori nu primeste învăţătura Mea, sau cine răsuceste cuvintele Mele si, prin erezie, aduce neodihnă si vrajbă printre credinciosi, sau cine este înfumurat în faţa descoperirii si învăţăturii Mele, înlocuindu-le cu alte teorii personale, sau cine se ascunde dinadins si păstrează tăcerea despre cuvintele Mele, înaintea tăriei mari si puternice a acestei lumi, se va rusina de Mine si se va înfricosa pentru el. Cuvintele lui Dumnezeu sunt testamentul de-viaţă-dătător pentru lume, asa cum sunt si suferinţele Lui, Trupul si Sângele Lui. Domnul nu desparte de Sine cuvintele Sale, nici nu dă o preţuire mai mare acestora decât Persoanei Sale. Cuvântul Său este de nedespărţit de El. Cuvântul Lui are aceeasi tărie ca si Persoana Lui si de aceea El spune ucenicilor Săi: "Acum voi sunteţi curaţi, pentru cuvântul pe care vi l-am spus" (Ioan 15:3). Prin cuvântul Său, El a curăţit sufletele, a vindecat bolnavii, a alungat duhurile rele si a înviat morţii. Cuvântul Lui este lucrător, curăţitor si de-viaţă-dătător. Atunci, cum poate fi acesta străin, când ni se spune în Evanghelie: "si cuvântul era la Dumnezeu" (Ioan 1:1)?
Domnul numeste acest neam desfrânat în sensul mai larg al cuvântului, ca si vechii prooroci care au nimit mărirea zeilor desfrânare (Iezechiel 23:37). Cine leapădă pe femeia sa si merge după femeia altuia săvârseste adulter si cine se leapădă de Dumnezeul Cel viu si se aprinde de iubire pentru lumea zidită săvârseste de asemenea adulter. Cine se leapădă de credinţa în Domnul, pentru a se încrede în oameni si cine lasă dragostea pentru Dumnezeu si o îndreaptă către oameni si lucruri, acesta săvârseste adulter. Pe scurt, toate păcatele care despart sufletul vostru de Dumnezeu si îl leagă de ceva sau cineva, care este departe de Dumnezeu, se poate numi printr-un termen general - adulter, întrucât toţi poartă semnele bărbatului sau femeii adultere. Atunci, cine se rusinează de Domnul Hristos, Mirele sufletului omului, înaintea unui asemenea neam adulter, este întocmai ca mirele care se rusinează de mireasa sa înaintea oamenilor desfrânaţi. Domnul nu vorbeste despre neam ca fiind numai păcătos, ci adulter si păcătos. De ce? Pentru a-l vădi mai ales ca adulter. Sub cuvîntul "adulter" se înţeleg aici păcatele cele mai grele, cele mai otrăvitoare si păcatele cele de moarte, care adesea întorc omul de pe calea urmării lui Hristos, a tăgăduirii de sine, a crucii sale, a nasterii sale celei din nou.
Dar cercetaţi sfârsitul neobisnuit al pericopei Evanghelice de astăzi: "Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea până nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere." S-ar zice la prima vedere că aceste cuvinte nu au nici o legătură cu cele dinainte. Totusi legătura este limpede si acesta este un sfârsit minunat. Domnul nu-i va lăsa pe credinciosii Săi fără sprijin. Chemându-i să-si ia crucea, să se lepede de sine si de sufletele lor, si înstiinţându-i de pedepsele înfricosătoare dacă se rusinează de El si de cuvintele Sale, Domnul le pune acum în priveliste un curcubeu pe cerurile după furtună. El se grăbeste să vorbească despre răsplată pentru cei care îl ascultă si îl urmează purtându-si crucea. Această răsplată li se va da unora înainte de sfârsitul lumii si de Înfricosătoarea Judecată, chiar înainte de sfârsitul vieţii lor aici pe pământ. Ei nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere. Cât de înţelept este Domnul în propovăduirea Sa! El nu vorbeste niciodată de pedeapsă fără să pomenească de răsplată, nici nu aduce osândire fără lăudare, nici nu duce omul pe calea spinoasă, fără să pomenească de bucuria de la sfârsitul călătoriei, nici nu rosteste ameninţări fără să dea mângâiere. El nu lasă cerurile să rămână acoperite cu nori întunecaţi, fără să arate strălucirea luminoasă a soarelui si frumuseţea curcubeului.
Cine sunt cei care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere? Vorbind ucenicilor Săi si unei mari mulţimi de oameni, Domnul spune: "Sunt unii, din cei ce stau aici". Atunci, la cine Se gândeste Domnul? Mai întâi la cei care au împlinit poruncile Lui, lepădându-se de sine si luându-si crucea. Aflându-se încă în lumea aceasta, ei vor simţi în ei puterea împărăţiei lui Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu va pogorî peste ei, pentru a-i curăţi si a-i sfinţi si pentru a le deschide usile tainelor ceresti, asa cum s-a întâmplat mai târziu cu Apostolii si cu Arhidiaconul Ştefan. În ziua de Rusalii, nu au văzut Apostoli Împărăţia lui Dumnezeu întru putere, în clipa în care li s-a dat putere de sus? Iar stefan, fiind plin de Duh Sfânt si privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu (Fapte 7:55). Şi nu a văzut Ioan Evanghelisutl Împărăţia lui Dumnezeu înaintea morţii trupesti? Şi Apostolul Pavel nu a fost ridicat în al treilea cer, înainte de a gusta moartea? Dar să lăsăm Apostolii deoparte. Cine stie câţi dintre cei care stăteau si ascultau cuvântul lui Hristos au simţit puterea Duhului Sfânt si au văzut Împărăţia lui Dumnezeu, venind înainte ca ei să părăsească lumea aceasta?
Pe lângă această tălmăcire, unele comentarii asupra Evangheliei, dau acestor cuvinte ale lui Hristos, care s-au citit mai sus, un alt înţeles. Ele socotesc că aceste cuvinte ale Mîntuitorului vorbesc despre cei trei ucenici: Petru, Iacov si Ioan, care L-au văzut pe Domnul schimbându-Se la faţă pe muntele Taborului, îndată după aceasta, când El a vorbit cu Moise si cu Ilie. Fără îndoială că aceasta este o înţelegere corectă, dar nici nu o înlătură pe cealaltă. Cei trei Apostoli au văzut cu adevărat Împărăţia lui Dumnezeu întru putere, pe muntele Tabor, când Domnul Iisus S-a arătat întru slava cea cerească, iar Moise si Ilie s-au arătat din lumea cealaltă, fiecare stând de o parte a Domnului Slavei. Dar nu trebuie să credem că acesta a fost singurul prilej în care oameni muritori au văzut împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere. Această împrejurare de pe Tabor a fost cu adevărat măreaţă, dar ea nu înlătură nenumărate alte situaţii, când oameni muritori au văzut, în această viaţă (desi într-un alt chip), Împărăţia lui Dumnezeu întru putere si slavă.
Dacă dorim cu adevărat, putem si noi vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere si slavă, înainte de a gusta moartea. Împrejurările în care aceasta ni se va descoperi, sunt arătate cu limpezime în Evanghelia de astăzi. Să ne ostenim să ne pierdem sufletul nostru cel vechi, viaţa noastră păcătoasă, si să învăţăm că este mai mare preţ pentru om să-si scape sufletul său, decât să câstige lumea întreagă. Asa ne vom învrednici prin mila lui Dumnezeu, să vedem Împărăţia lui Dumnezeu, întru putere mare si fără de asemănare întru slavă, unde îngerii, dimpreună cu sfinţii, dau slavă Dumnezeului Celui viu, zi si noapte: Tatălui si Fiului si Sfântului Duh - Treimii celei deofiinţă si nedespărţite, acum si pururea si-n vecii vecilor.
Amin.
SFÂNTUL NICOLAE VELIMIROVICI
Evanghelia despre Cruce şi mântuirea sufletului
Marcu 8:34-38; 9:1
Iisus le-a zis: Oricine voieste să vină după Mine, să se lepede de sine, să-si ia crucea si să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-si scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mine si pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. Căci ce-i foloseste omului să câstige lumea întreagă, dacă-si pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său? Căci de cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat si păcătos, si Fiul Omului se va rusina de el, când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri. Şi le zicea lor: Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea împrăţia lui Dumnezeu venind întru putere. Mare este puterea adevărului si nimic în lume nu poate să-i ia puterea. "
Mare este puterea tămăduitoare a adevărului si nu există nici o suferinţă ori slăbiciune în lume pe care adevărul să nu o poată vindeca."
În suferinţa si slăbicunea lor, bolnavii caută un doctor care le va da un leac pentru aceste lucruri. Nimeni nu va căuta un doctor care să le dea leacurile cele mai dulci, ci fiecare va voi ca cineva să le dea unul tămăduitor, fie el dulce, amar ori lipsit de gust. Cu cât leacul dat este mai amar si cu cât lucrarea de vindecare este mai complicată, cu atât se pare că bolnavul are încredere mai mare în doctor.
De ce nu primesc oamenii leacul cel amar, numai atunci când îl oferă mâna lui Dumnezeu? De ce se caută si se asteaptă numai bomboane din mâna lui Dumnezeu? Pentru că oamenii nu simt cât de primejdioasă este boala păcatului lor si cred că se pot vindeca numai cu bomboane.
O, dacă oamenii s-ar întreba de ce toate doctoriile pentru bolile trupesti sunt atât de amare! Duhul Sfânt le-ar răspunde: pentru a se gândi la amărăciunea leacurilor duhovnicesti. Căci, asa cum boala trupească dă o închipuire asupra bolii duhovnicesti, tot la fel leacurile pentru bolile trupesti au aceeasi lucrare, prin asemănare cu boala duhovnicească.
Nu sunt bolile sufletului, aceste boli principale si pricinuitoare de urmări, cu mult mai grele decât bolile trupului? Atunci, cum să nu fie leacurile duhovnicesti cu mult mai amare decât acelea pentru trup?
Oamenii au mare grijă de trupurile lor; si atunci când trupurile lor se îmbolnăvesc, nu se dau în lături de la nici un fel de osteneală, timp sau bani pentru a-si restabili sănătatea. În acest caz, nici un doctor nu este prea scump, nici o staţiune balneo-climaterică nu este prea departe, nici o doctorie nu este prea amară, mai ales când ei sunt constienţi că se apropie moartea trupească. O, de-ar fi oamenii la fel de preocupaţi pentru sufletele lor! O, de-ar fi ei la fel de stăruitori, căutând vindecarea si un vindecător pentru sufletele lor!
Este greu de mers cu picioarele goale printre spini, dar dacă omul care este desculţ moare de sete si există un izvor de apă dincolo de spini, nu se va hotărî mai degrabă să meargă prin spini si să-si rănească picioarele în drum spre apă, decât să rămână pe iarba moale, de partea aceasta a spinilor, si să moară de sete?
"Nu putem lua o doctorie atât de amară", spun mulţi dintre cei slăbănogiţi de păcat. Tot la fel si Doctorul, care iubeste oamenii, a luat El mai întâi doctoria, cea mai amară doctorie, chiar dacă El era sănătos, doar pentru a arăta celor bolnavi că nu este cu neputinţă. O, este cu mult mai greu pentru cel sănătos să ia si să înghită doctoria omului bolnav decât este pentru cel bolnav! Dar El a luat-o, astfel încât si oamenii cei muritori să fie încurajaţi si ei să o ia.
"Nu putem trece prin câmpul cu spini cu picioarele goale, oricât de sete ne-ar fi si oricât de multă si de proaspătă ar fi apa de dincolo de spini", spun cei vlăguiţi de păcat. Şi asa Domnul, care iubeste oamenii, El însusi a trecut câmpul cu spini cu picioarele goale si acum, din partea cealaltă, cheamă însetaţii la izvorul cu apă vie. "Se poate" - ne strigă El - "Eu am trecut prin spinii cei mai ascuţiţi si, călcând peste ei, i-am bătătorit. Atunci, haideţi!"
"Dacă Crucea este leacul, noi nu-l putem lua; si dacă Crucea este Calea, noi nu putem porni pe această cale", spun cei pe care păcatul i-a îmbolnăvit. Şi asa Domnul, care iubeste oamenii, a luat Crucea cea mai grea asupra Sa, ca să arate că se poate.
în pericopa Evanghelică de astăzi, Domnul dă Crucea, acest mijloc amar de vindecare, tuturor celor care doresc să fie mântuiţi de la moarte.
Domnul spune: "Oricine voieste să vină după Mine să se lepede de sine, să-si ia crucea si să-Mi urmeze Mie." Domnul nu-i împinge pe oameni spre Cruce, înaintea Lui, ci îi cheamă să-L urmeze pe El - fiindcă El a purtat Crucea. Înainte de a da glas acestei chemări, El a proorocit suferinţele Sale: "Fiul Omului trebuie să pătimească multe si să fie omorât, iar după trei zile să învieze" (Marcu 8:31). De aceea El este Calea. El a fost Cel dintâi întru suferinţă si Cel dintâi întru slavă; El a venit să arate că tot ceea ce oamenii cred că este cu neputinţă, este cu putinţă, si pentru ca să facă acest lucru cu putinţă.
El nu-i sileste pe oameni, nici nu aduce strâmtorare asupra lor, ci propune si oferă. "Oricine voieste"! Oamenii au căzut în boala păcatului prin propria lor voinţă, si numai prin voinţa lor liberă, oamenii trebuie să se vindece de păcat. El nu ascunde faptul că leacul este amar, foarte amar, dar El l-a făcut pentru oameni mai usor de luat, luându-l El însusi mai întâi, chiar dacă El era sănătos, si ne-a arătat lucrarea lui minunată.
"Să se lepede de sine". Întâiul om, Adam, la fel s-a lepădat de sine atunci când a căzut în păcat, dar el s-a lepădat de sinele cel real, adevărat. Cunoscând de la oameni că ei se leapădă de sine, Domnul stie că ei se leapădă de sinele cel mincinos. Mai simplu: Adam a lepădat Adevărul si s-a îndreptat spre o minciună; acum Domnul îi cercetează pe urmasii lui Adam, ca acestia să se lepede de minciună si să se lipească mai mult de Adevăr, de la care au căzut. De aceea, a se lepăda de sine înseamnă a se lepăda de firea cea înselătoare care s-a sălăsluit în noi, în locul firii noastre care ne-a fost dată de către Dumnezeu. Noi trebuie să ne lepădăm de cele ce sunt pământesti, care au luat locul duhovniciei din lăuntrul nostru, si de patimile, care au luat locul faptelor celor bune; frica slugarnică care a întunecat în noi calitatea de fiu al lui Dumnezeu si nemulţumirea pe care o arătăm împotriva lui Dumnezeu, care a ucis în noi duhul ascultării faţă de El. Noi trebuie să ne lepădăm de gândurile cele rele, de doririle cele rele si de faptele cele rele. Trebuie să ne lepădăm de slăvirea idolească a celor ale naturii, si a trupului nostru. Pe scurt: trebuie să ne lepădăm de tot ceea ce credem că înseamnă "eu", dar care în realitate nu ţine de noi, ci este diavolul si păcatul, stricăciunea, înselarea si moartea. O, să ne lepădăm de obiceiurile cele rele, care au ajuns a doua fire pentru noi; să ne lepădăm de această "a doua fire", căci nu este firea noastră, asa cum a făcut-o Dumnezeu, ci o amăgire adunată si învârtosată, si propria înselare din noi însine - o minciună făţarnică care merge împreună cu numele nostru si noi împreună cu aceasta.
Ce înseamnă aceasta: să-ţi iei crucea? Aceasta înseamnă primirea de bunăvoie a fiecărui mijloc de vindecare care ni se dă din mâna lui Dumnezeu, oricât de amar ar putea fi. Cad nenorociri mari asupra ta? Fă ascultare faţă de Voia lui Dumnezeu, asa cum a făcut Noe. ţi se cere jertfă? Asează-te în mâinile lui Dumnezeu cu aceeasi credinţă pe care a avut-o Avraam, atunci când a mers ca să-si jertfească fiul. ţi s-a năruit gospodăria? ţi-au murit copiii dintr-odată? Îndură toate cu răbdare, lipindu-te de Dumnezeu în inima ta, asa cum a făcut Iov. Te părăsesc prietenii si te-au împresurat dusmanii? Rabdă toate fără cârteală si cu credinţa că ajutorul lui Dumnezeu este aproape, asa cum au făcut Apostolii. Esti trimis la moarte pentru Hristos? Mulţumeste-I lui Dumnezeu pentru asemena cinste, ca miile de mucenici crestini. Nu se va cere de la tine nimic ce nu a mai fost înainte, ci tu vei urma mai degrabă exemplul multora - apostoli, sfinţi, mărturisitori si mucenici - care au făcut Voia lui Hristos. Mai mult decât atât, trebuie să stim că umblând după răstignirea noastră, Domnul vrea răstignirea omului celui vechi, a omului alcătuit din obiceiurile cele rele si din slujirea păcatului. Căci, prin această răstignire, omul cel vechi, deopotrivă cu animalul, este trimis la moarte, iar omul cel nou, alcătuit după asemănarea si nemurirea lui Dumnezeu, se înalţă la viaţă. După cum spune Apostolul: "Omul cel vechi a fost răstignit" si lămureste de îndată de ce: "pentru a nu mai fi robi ai păcatului" (Romani 6:6). Crucea este grea pentru omul cel vechi, trupesc, grea pentru un trup cu patimi si cu pofte (Galateni 5:24), dar nu este grea pentru omul cel duhovnicesc. Crucea pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu (I Corinteni 1:18). De aceea noi ne lăudăm în Crucea lui Hristos si în crucea pe care o purtăm pentru El. Domnul nu caută ca noi să luăm Crucea Lui, ci pe a noastră. Crucea Lui este cea mai grea. El nu a fost răstignit pentru păcatele Lui, ci pentru ale noastre si, de aceea Crucea lui este cea mai grea. Noi suntem răstigniţi pentru propriile noastre păcate: de aceea crucea noastră este mai usoară. Şi, când suferinţele noastre sunt cele mai mari, nu trebuie să spunem că sunt prea mari, că depăsesc toate limitele. Dumnezeu este viu si El cunoaste măsura suferinţei noastre si nu ne va lăsa să suferim mai mult decăt ne stă în putinţă să răbdăm. Măsura suferinţei noastre nu este mai puţin rânduită si socotită, decât este rânduită si socotită măsura zilei si a nopţii, sau decât sunt măsurile stelelor în mersul lor. Sporeste suferinţa noastră? Se face mai grea crucea noastră? Puterea lui Dumnezeu este cea mai mare, după cum spune Apostolul: "Că precum prisosesc pătimirile lui Hristos întru noi, asa prisoseste prin Hristos si mângâierea noastră." (II Corinteni 1:5).
Mai presus de toate, mângâierea noastră este mare, prin faptul că Domnul ne cheamă să-L urmăm. "Să vină după Mine", spune Domnul. De ce rosteste Domnul această chemare celor care îsi iau crucea? Mai întâi, ca să nu cadă si să fie striviţi sub ea. Oamenii sunt atât de slabi, încât crucea cea mai usoară este grea pentru omul cel mai puternic, dacă acesta nu o ceară cu ajutor din cer. Vedem cum se deznădăjduiesc credinciosii la cea mai usoară suflare; cum strigă împotriva cerului si a pământului la un necaz mic! Cum se clatină neputinciosi dintr-o parte într-alta, căutând vreun sprijin si ajutor în desertăciunea acestei lumi si socotesc, că dacă această lume nu le poate aduce sprijin si ajutor, atunci întreaga lume este un pustiu al deznădejdii. De aceea Domnul ne cheamă să-L urmăm, pentru că numai urmându-L pe El vom putea răbda greutatea crucii. În El vom afla putere, curaj si mângâiere. El ne va fi nouă lumină pe calea cea întunecată, sănătate acolo unde este boală, tovărăsie ne va fi în singurătate, bucurie în suferinţă si bogăţii în lipsuri. În camera în care se află un om bolnav, se lasă noaptea o lumină aprinsă si, în noaptea acestei vieţi, este nevoie de lumina cea vesnică a lui Hristos, pentru a ne usura durerea si pentru a ne păstra vie nădejdea în zorii zilei.
Cea de a doua pricină pentru care ne cheamă Domnul să-L urmăm, are aceeasi însemnătate ca si cea dintâi, si are legătură cu lepădarea de sine de bună voie si cu luarea crucii noastre. Mulţi s-au arătat lumii că s-au lepădat de sine, pentru a afla înălţare mai mare în lumea aceasta. Mulţi si-au adunat încercări si suferinţe fără număr, pentru a câstiga uimirea si lauda oamenilor. Mulţi au făcut astfel, si mai fac asa si astăzi, mai ales printre păgâni, pentru a aduna o oarecare putere si, prin aceasta, să câstige putere asupra celorlalţi, ca să le facă rău oamenilor, sau ca să-i ajute pe cei pe care vor ei, totul numai din invidie si pentru iubirea de putere.
Asemenea lepădare de sine nu este adevărată, ci măritoare de sine si o asemenea cruce nu duce nici pe departe la înviere si mântuire, ci la pieire si la lăsarea sinelui în mâinile diavolului. Cu toate acestea, cel care îsi ia crucea si Îl urmează pe Hristos, se slobozeste de toată mândria, de toată slăvirea de sine, care se dobândeste cu jertfirea celorlalţi, si se mai lipseste de toată dorirea pentru slava si profiturile lumesti. Asa cum omul cel bolnav ia doctoria cea amară, nu pentru a arăta că îi stă în putinţă să o înghită, ci pentru a-si restabili starea de sănătate, tot asa se leapădă de sine un adevărat crestin: adică, omul este nemulţumit de starea sa de boală, îsi ia crucea ca un leac amar, dar mântuitor, si Îl urmează pe Hristos, Doctorul si Mântuitorul său, nu pentru mărire si laudă din partea oamenilor, ci pentru a-si mântui sufletul de prostia din viaţa noastră, care aduce moartea, si de viermele si de focul din viaţa ce va să vină.
"Căci cine va voi să-si scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul pentru Mine si pentru Evanghelie, acela îl va scăpa." Aceste cuvinte sunt pătrunzătoare si neiertătoare! Acesta este focul care caută să ardă omul cel vechi, chiar până la rădăcină si cu tot cu rădăcină! Domnul nostru Iisus Hristos nu a venit numai pentru a îndrepta lumea, ci si pentru a o restabili, pentru a o aduce la viaţă nouă; pentru a arunca metalul vechi în foc si pentru a-l topi în chip nou. El nu este reformator, ci Ziditor; El nu este cârpaci, ci ţesător. Cine vrea să păstreze copacul cel bătrân, mâncat de cari, îl va pierde. Tot ce poate face omul se restrânge numai la aspectul cel dinafară - să-l ude, să-l împrejmuiască si să-l îngrijească - viermele îl va mânca pe dinăuntru si copacul putrezeste si cade. Cel care taie copacul mâncat de vierme si îl aruncă în foc cu tot cu viermi si apoi îsi îndreaptă atenţia spre vlăstarele tinere, ocrotindu-le de viermi, va păstra noul copac. Cel care încearcă să păstreze sufletul cel vechi, asemenea sufletului lui Adam, mâncat si putrezit de păcat, îl va pierde, pentru că Dumnezeu nu va primi un asemenea suflet alături de El si tot ceea ce nu se află înaintea feţei lui Dumnezeu este ca si cum nu are viaţă. Atunci, cel ce îsi pierde sufletul său cel vechi, acela îsi va scăpa sufletul cel nou, născut din Duh (Ioan 3:6) si se va logodi cu Hristos. De fapt, sufletul înseamnă viaţa si în unele traduceri chiar citim: "cine va voi să-si scape viaţa" si "cine îsi va pierde viaţa pentru Mine acela o va scăpa". În acest caz, ambele traduceri au acelasi înţeles. Căci cine va voi cu orice preţ să-si scape viaţa sa supusă morţii, acela îsi va pierde ambele vieţi: cea muritoare si cea nemuritoare - cea supusă morţii pentru că, oricât de mult s-ar strădui să-si prelungească această viaţă pe pământ, el trebuie să o piardă în cele din urmă prin moarte; si îsi va pierde viaţa sa fără de moarte, pentru că nu a făcut nimic pentru aceasta, nu a suferit nimic ca să o păstreze. Cine se va strădui să câstige viaţa sa cea fără de moarte prin Hristos, o va primi si o va păstra în vesnicie, cu toate că îsi va pierde viaţa sa cea vremelnică, supusă morţii. Omul îsi poate pierde viaţa sa cea vremelnică, supusă morţii, pentru Hristos si pentru Evanghelie, fie atunci când este nevoie să se jertfească pe sine si să moară ca mucenic pentru Hristos si pentru sfânta Sa Evanghelie, fie atunci când socoteste această viaţă ca păcătoasă si nevrednică si se dă pe sine cu toată inima sa, cu sufletul si puterea sa pentru Hristos, intrând în slujba Lui, dându-I Lui toate si nădăjduind de la El toate lucrurile. Omul poate să-si piardă sufletul, viaţa, sinucigându-se sau printr-o jertfă, pentru o cauză nevrednică - într-o ceartă sau vrajbă. Unuia ca acesta nu i se făgăduieste că îsi va scăpa sufletul său - viaţa sa, pentru că se spune: "pentru Mine si pentru Evanghelie". Hristos si Evanghelia sunt neasemuit mai mari decât sufletul nostru. Acestea sunt cele mai mari bogăţii din existenţa vremelnică si din vesnicie si nici un om nu ar trebui să sovăie ca să jertfească totul pentru acele bogăţii trainice.
De ce adaugă Domnul: "si Evanghelia"? Nu este destul să spună doar: "pentru Mine"? Nu este. Domnul spune: "pentru Mine si pentru Evanghelie" pentru a spori pricinele de a muri pentru sine, si de a trăi pentru Dumnezeu si, prin aceasta, pentru a spori numărul celor care sunt mântuiţi. Atunci, se mântuieste cel a cărui viaţă si-o pierde pentru Hristos Cel viu si fără de moarte. Şi se mai mântuieste cel care îsi pierde viaţa pentru lucrările cel din lume ale lui Hristos si pentru învăţătura Lui. În cele din urmă, se mântuieste cel care îsi pierde viaţa sa doar pentru o singură poruncă a lui Hristos sau pentru un singur cuvânt al Lui. Domnul este Dătătorul-de-lege al vieţii; cine se jertfeste pe sine pentru Dătătorul-de-lege, s-a jertfit pentru legile Lui si, tot asa: cine se jertfeste pentru legile Lui s-a jertfit pe sine pentru El. Fiind întocmai acelasi lucru, El cu lucrările Lui si cu învăţătura Lui, Domnul deschide în acest chip multora prilejul de a se mântui.
"Căci ce-i foloseste omului să câstige lumea întreagă dacă-si pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?" Aceste cuvinte aruncă multă lumină si asupra celor de dinainte, ducând la înţelegerea lor. De aici se vede că Domnul socoteste sufletul omului ca fiind de preţ mai mare decât lumea întreagă. Din aceste cuvinte se mai vede ce fel de suflet trebuie să piardă omul, pentru a-si scăpa sufletul său: unul stricăcios, un suflet înghiţit de lume, plecat în faţa lumii, înrobit lumii. Dacă omul pierde un asa numit "suflet", el îsi va scăpa sufletul său cel adevărat; dacă el se leapădă de viaţa cea făţarnică, el va primi viaţa cea adevărată.
"Căci de cel ce se va rusina de Mine si de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrânat si păcătos, si Fiul Omului Se va rusina de el, când va veni întru slava Tatălui Său cu sfinţii îngeri." Ascultaţi acestea, toţi credinciosii, si nu vă bizuiţi prea mult pe milostivirea lui Dumnezeu! Cu adevărat, milostivirea lui Dumnezeu se va revărsa asupra hulitorilor nepocăiţi numai în această viaţă, pentru că, la înfricosătoarea Judecată, dreptatea va sta în locul milostivirii. Ascultaţi acestea, toţi credinciosii, în fiecare zi, apropiindu-vă de moartea fără de scăpare: ascultaţi si puneţi acestea în inima si în sufletul vostru. Aceste cuvinte nu au fost rostite de către vrăjmasul vostru, ci de către Prietenul vostru Cel mai mare. Aceleasi buze care i-au iertat pe vrăjmasii Săi, când Se afla pe Cruce, au rostit si aceste cuvinte înfricosătoare, dar drepte. De cel ce se rusinează de Hristos în lumea aceasta, si Hristos Se va rusina la sfârsitul lumii. De cel ce se rusinează de Hristos înaintea păcătosilor, si Hristos Se va rusina înaintea sfinţilor îngeri. De ce te vei mândri, o, omule, dacă Hristos se rusinează de voi? Dacă voi vă rusinaţi de viaţă, aceasta înseamnă că veţi primi strălucire în moarte; dacă vă rusinaţi de adevăr, vă mândriţi cu minciunile; dacă voi vă rusinaţi de milostivire, aflaţi mândrie în facerea de rău; dacă voi vă rusinaţi de dreptate, aflaţi mândrie în nedreptate. Dacă voi vă rusinaţi să suferiţi pe cruce, aceasta înseamnă că aflaţi mândrie în blasfemia idolească; dacă vă rusinaţi de viaţa fără de moarte, aflaţi mândrie în stricăciunea morţii si putreziciunea mormântului! În această situaţie, înaintea cui vă puteţi rusina de Hristos? Este mai bine înaintea omului decât înaintea lui Hristos? Nu; pentru că nu este nimeni mai bun decât Hristos. Aceasta înseamnă că voi vă rusinaţi de Hristos înaintea cuiva mai mic decât Hristos. Te rusinezi de tatăl tău înaintea unui urs, sau se rusinează o fiică de mama ei înaintea vulpii? Atunci, de ce să te rusinezi de Cel mai bun înaintea celui rău, de Preacuratul înaintea celui necurat, de Atotputernicul înaintea celui fără de putere, de Preaînţeleptul înaintea celui prost? De ce să te rusinezi de Domnul cel măreţ înaintea neamului desfrânat si păcătos? Se întâmplă aceasta pentru că neamul acesta joacă într-una înaintea ochilor tăi? Încă puţin, numai puţin, si Domnul va veni întru slavă pe nori de îngeri si neamul acesta va pieri dinaintea tălpilor Sale, întocmai ca pulberea înaintea vântului puternic. Te vei rusina atunci în faţa adevărului, nu de împăratul slavei, ci de tine însuţi, dar atunci rusinea ta nu-ţi va fi de nici un folos. Este mai bine să te rusinezi acum, când rusinea te mai poate ajuta, să te rusinezi de fiecare lucru înaintea lui Hristos, iar nu de Hristos înaintea fiecărui lucru.
De ce spune Domnul: "de Mine si de cuvintele Mele"? Cine se rusinează de Mine înseamnă: cine pune la îndoială Dumnezeirea Mea, si întruparea Mea Dumnezeiască, de către Preasfânta Fecioară, si suferinţele Mele pe Cruce, si Învierea Mea, si cine se rusinează de sărăcia Mea pe pământ si de dragostea Mea pentru păcătosi. Cine se rusinează de "cuvintele Mele" înseamnă: cine pune la îndoială Evanghelia ori nu primeste învăţătura Mea, sau cine răsuceste cuvintele Mele si, prin erezie, aduce neodihnă si vrajbă printre credinciosi, sau cine este înfumurat în faţa descoperirii si învăţăturii Mele, înlocuindu-le cu alte teorii personale, sau cine se ascunde dinadins si păstrează tăcerea despre cuvintele Mele, înaintea tăriei mari si puternice a acestei lumi, se va rusina de Mine si se va înfricosa pentru el. Cuvintele lui Dumnezeu sunt testamentul de-viaţă-dătător pentru lume, asa cum sunt si suferinţele Lui, Trupul si Sângele Lui. Domnul nu desparte de Sine cuvintele Sale, nici nu dă o preţuire mai mare acestora decât Persoanei Sale. Cuvântul Său este de nedespărţit de El. Cuvântul Lui are aceeasi tărie ca si Persoana Lui si de aceea El spune ucenicilor Săi: "Acum voi sunteţi curaţi, pentru cuvântul pe care vi l-am spus" (Ioan 15:3). Prin cuvântul Său, El a curăţit sufletele, a vindecat bolnavii, a alungat duhurile rele si a înviat morţii. Cuvântul Lui este lucrător, curăţitor si de-viaţă-dătător. Atunci, cum poate fi acesta străin, când ni se spune în Evanghelie: "si cuvântul era la Dumnezeu" (Ioan 1:1)?
Domnul numeste acest neam desfrânat în sensul mai larg al cuvântului, ca si vechii prooroci care au nimit mărirea zeilor desfrânare (Iezechiel 23:37). Cine leapădă pe femeia sa si merge după femeia altuia săvârseste adulter si cine se leapădă de Dumnezeul Cel viu si se aprinde de iubire pentru lumea zidită săvârseste de asemenea adulter. Cine se leapădă de credinţa în Domnul, pentru a se încrede în oameni si cine lasă dragostea pentru Dumnezeu si o îndreaptă către oameni si lucruri, acesta săvârseste adulter. Pe scurt, toate păcatele care despart sufletul vostru de Dumnezeu si îl leagă de ceva sau cineva, care este departe de Dumnezeu, se poate numi printr-un termen general - adulter, întrucât toţi poartă semnele bărbatului sau femeii adultere. Atunci, cine se rusinează de Domnul Hristos, Mirele sufletului omului, înaintea unui asemenea neam adulter, este întocmai ca mirele care se rusinează de mireasa sa înaintea oamenilor desfrânaţi. Domnul nu vorbeste despre neam ca fiind numai păcătos, ci adulter si păcătos. De ce? Pentru a-l vădi mai ales ca adulter. Sub cuvîntul "adulter" se înţeleg aici păcatele cele mai grele, cele mai otrăvitoare si păcatele cele de moarte, care adesea întorc omul de pe calea urmării lui Hristos, a tăgăduirii de sine, a crucii sale, a nasterii sale celei din nou.
Dar cercetaţi sfârsitul neobisnuit al pericopei Evanghelice de astăzi: "Adevărat grăiesc vouă că sunt unii, din cei ce stau aici, care nu vor gusta moartea până nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere." S-ar zice la prima vedere că aceste cuvinte nu au nici o legătură cu cele dinainte. Totusi legătura este limpede si acesta este un sfârsit minunat. Domnul nu-i va lăsa pe credinciosii Săi fără sprijin. Chemându-i să-si ia crucea, să se lepede de sine si de sufletele lor, si înstiinţându-i de pedepsele înfricosătoare dacă se rusinează de El si de cuvintele Sale, Domnul le pune acum în priveliste un curcubeu pe cerurile după furtună. El se grăbeste să vorbească despre răsplată pentru cei care îl ascultă si îl urmează purtându-si crucea. Această răsplată li se va da unora înainte de sfârsitul lumii si de Înfricosătoarea Judecată, chiar înainte de sfârsitul vieţii lor aici pe pământ. Ei nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere. Cât de înţelept este Domnul în propovăduirea Sa! El nu vorbeste niciodată de pedeapsă fără să pomenească de răsplată, nici nu aduce osândire fără lăudare, nici nu duce omul pe calea spinoasă, fără să pomenească de bucuria de la sfârsitul călătoriei, nici nu rosteste ameninţări fără să dea mângâiere. El nu lasă cerurile să rămână acoperite cu nori întunecaţi, fără să arate strălucirea luminoasă a soarelui si frumuseţea curcubeului.
Cine sunt cei care nu vor gusta moartea până ce nu vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere? Vorbind ucenicilor Săi si unei mari mulţimi de oameni, Domnul spune: "Sunt unii, din cei ce stau aici". Atunci, la cine Se gândeste Domnul? Mai întâi la cei care au împlinit poruncile Lui, lepădându-se de sine si luându-si crucea. Aflându-se încă în lumea aceasta, ei vor simţi în ei puterea împărăţiei lui Dumnezeu. Duhul lui Dumnezeu va pogorî peste ei, pentru a-i curăţi si a-i sfinţi si pentru a le deschide usile tainelor ceresti, asa cum s-a întâmplat mai târziu cu Apostolii si cu Arhidiaconul Ştefan. În ziua de Rusalii, nu au văzut Apostoli Împărăţia lui Dumnezeu întru putere, în clipa în care li s-a dat putere de sus? Iar stefan, fiind plin de Duh Sfânt si privind la cer, a văzut slava lui Dumnezeu (Fapte 7:55). Şi nu a văzut Ioan Evanghelisutl Împărăţia lui Dumnezeu înaintea morţii trupesti? Şi Apostolul Pavel nu a fost ridicat în al treilea cer, înainte de a gusta moartea? Dar să lăsăm Apostolii deoparte. Cine stie câţi dintre cei care stăteau si ascultau cuvântul lui Hristos au simţit puterea Duhului Sfânt si au văzut Împărăţia lui Dumnezeu, venind înainte ca ei să părăsească lumea aceasta?
Pe lângă această tălmăcire, unele comentarii asupra Evangheliei, dau acestor cuvinte ale lui Hristos, care s-au citit mai sus, un alt înţeles. Ele socotesc că aceste cuvinte ale Mîntuitorului vorbesc despre cei trei ucenici: Petru, Iacov si Ioan, care L-au văzut pe Domnul schimbându-Se la faţă pe muntele Taborului, îndată după aceasta, când El a vorbit cu Moise si cu Ilie. Fără îndoială că aceasta este o înţelegere corectă, dar nici nu o înlătură pe cealaltă. Cei trei Apostoli au văzut cu adevărat Împărăţia lui Dumnezeu întru putere, pe muntele Tabor, când Domnul Iisus S-a arătat întru slava cea cerească, iar Moise si Ilie s-au arătat din lumea cealaltă, fiecare stând de o parte a Domnului Slavei. Dar nu trebuie să credem că acesta a fost singurul prilej în care oameni muritori au văzut împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere. Această împrejurare de pe Tabor a fost cu adevărat măreaţă, dar ea nu înlătură nenumărate alte situaţii, când oameni muritori au văzut, în această viaţă (desi într-un alt chip), Împărăţia lui Dumnezeu întru putere si slavă.
Dacă dorim cu adevărat, putem si noi vedea Împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere si slavă, înainte de a gusta moartea. Împrejurările în care aceasta ni se va descoperi, sunt arătate cu limpezime în Evanghelia de astăzi. Să ne ostenim să ne pierdem sufletul nostru cel vechi, viaţa noastră păcătoasă, si să învăţăm că este mai mare preţ pentru om să-si scape sufletul său, decât să câstige lumea întreagă. Asa ne vom învrednici prin mila lui Dumnezeu, să vedem Împărăţia lui Dumnezeu, întru putere mare si fără de asemănare întru slavă, unde îngerii, dimpreună cu sfinţii, dau slavă Dumnezeului Celui viu, zi si noapte: Tatălui si Fiului si Sfântului Duh - Treimii celei deofiinţă si nedespărţite, acum si pururea si-n vecii vecilor.
Amin.