SCRISOARE CATRE CER

„Zilele şi nopţile se rostogoleau iar, implacabil, ca roţile carului. Între timp se abătu o iarnă grea, cu zăpadă şi ploi necontenite. Frigul era de neîndurat. Şi totuşi el îndura. Îi era cumplit de frig. Într-o seară, temător, se duse la stăpân, pe care îl găsi stând la birou, mâncând ceva bunătăţi.

* Ce vrei? Îl repezi acela încruntat.
* Domnule, … mă iertaţi. Mi s-au rupt hainele… Priviţi.
* Să scrii la tine-n sat să-ţi trimită altele.
* Sunt săraci, domnule, foarte săraci. Tatăl meu…
* Hai, pleacă. Am treabă. Şi fii atent, că te dau afară.

Se duse în cotlonul său şi, ghemuit, plânse noaptea-ntreagă, udându-şi perna umplută cu paie. Şi avu un vis. Îl visă pe Atotputernicul, iubitul său Domn, undeva aproape de Balîclî. Îl văzu stând în picioare şi, deodată, Îl auzi vorbindu-i şi întrebându-l de ce plânge necontenit. El, stând tot întins pe culcuşul lui de paie - distanţele şi spaţiile se anulează în vise - îşi întinse gâtul şi încercă să-I răspundă dar nu izbutea să vorbească. Parcă avea limba legată, de nu putea scoate nici un cuvânt! Era un coşmar.

Aproape în zori sări din pat, luă o hârtie şi un creion şi scrise:

„Hristoase al meu, m-ai întrebat de ce plâng. Mi s-au rupt hainele, mi s-au prăpădit încălţările de mi-au ieşit degetele afară şi mor de frig. Mi-e foarte frig acum iarna. M-a dus aseară la stăpânul meu şi m-a alungat. Mi-a spus să scriu acasă alor mei, să-mi trimită ei...

Hristoase al meu, de atâta amar de vreme muncesc aici şi n-am trimis maicii mele nici un bănuţ… Acum, ce să mă fac? Cum să o scot la capăt fără haine? Tot muncind s-au rupt. Iartă-mă că Te necăjesc. Mă închin Ţie şi Te iubesc eu, robul Tău, Anastasios.”

Puse scrisoarea în plic, o lipi, luă iar un creion şi scrise:

„Pentru Domnul nostru Iisus Hristos - În Ceruri”

Înainte să se lumineze bine de ziuă şi să prindă a se desluşi limpede lucrurile, se clăti cu puţină apă, se îmbrăcă în grabă, se încălţă şi o luă spre poştă. Străzile erau aproape pustii. Doar un salepgiu alunecă pe lângă el ca o umbră, cu căruţul său şi doar vecinul său, chir Themistoklis, ce-avea chiar peste drum o prăvălie în care vindea tablouri şi rame de tot soiul, dar şi ţigări îi ieşi în cale.

* Anastasis, încotro, aşa cu noaptea-n cap?
* La poştă…
* Ia stai. Dă-mi ce ai şi le pun eu la poştă. Nu vezi ce frig îţi e, sărmanul de tine. Întoarce-te acasă. Te pomeni că te-oi mai şi îmbolnăvi de pneumonie pe frigul ăsta. Şi cine s-o-ngriji de tine?…
* Vă mulţumesc.

Oare cum de scrisese aşa, în grabă? Oare cum de fusese atât de copilăros şi de înflăcărat? Cine ştie? Când eşti la nevoie, încerci orice.

Oh, acest chir Themistoklis, proprietarul prăvăliei de peste drum! Cum l-am putea numi? Înger, întruchipare a iubirii semenilor? Cu siguranţă fusese trimis de Bunul Dumnezeu. Neîndoios va fi căscat ochii a mirare, văzând acel plic ciudat. Intră la bănuieli, îl deschise şi, citind scrisoarea către Bunul Dumnezeu, fu cuprins de o mare emoţie.

Într-o săptămână îi trimise băiatului, tot cu poşta, un pachet cu de toate - haine, încălţări, îmbrăcăminte de corp şi chiar ceva bani. Peste toate puse o carte poştală pe care scrise cu litere mari, caligrafiate:„De la Hristos pentru Anastasis.”

(SFÂNTUL NECTARIE - Sotos Hondropoulos)

Cei care au avut sansa sa vina la manastirea Radu Voda din Bucuresti sau sa ajunga mai departe - la manastirea Eghina din Grecia , au redescoperit lumina credintei in Dumnezeu , prin Sf. Nectarie , unul din cei mai iubiti "doctori fara de arginti ".
Povestile impresionante despre minunile Sf. Nectarie de Eghina , indeamna oamenii sa descopere puterea tamaduitoare a acestui mare sfant al crestinatatii.
Mereu sensibil la durerile oamenilor, Sf. Nectarie isi ofera grabnic ajutorul celor care-l cheama cu nadejde si evlavie . Lacrimile sale fac sa renasca milostivirea Bunului Dumnezeu pentru oamenii aflati in necazuri , dar care nu renunta la speranta.
Pe vremea cand era copil , Sf. Nectarie se confrunta cu multe probleme. Copilaria ii era umbrita de multe dureri , lacrimile grele ii brazdau obrajii si inima , dar gandul catre Dumnezeu ramanea mereu cuminte, temator si curat . Spera ca Bunul Dumnezeu o sa-l asculte intr-o zi .
Intr-o noapte, micutul de atunci a plans nespus de mult . Dumnezeu i-a aparut in vis si l-a intrebat : "De ce plangi?", dar copilul n-a raspuns nimic si a plans in continuare.
Dimineata,micutul s-a gandit ca nu a procedat frumos .Bunul Dumnezeu ii lumina sufletul si viata si desigur ca El merita un raspuns .
" Plang fiindca nu-mi pot ajuta parintii . Plang fiindca am parte de singuratate si durere . Hainele si incaltamintea mi s-au rupt, nu avem ce manca...,,

A pus scrisoarea intr-un plic ,iar la destinatar a scris simplu si nevinovat :
CATRE DOMNUL NOSTRU IISUS HRISTOS - IN CERURI .
Afara era zapada , iar copilul nu putea sa strabata descult , drumul spre posta... A vazut un trecator si i-a inmanat scrisoarea cu inima plina de incredere.
Trecatorul era de fapt un om bogat, iar cand ochii acestuia au cazut pe plic, mare i-a fost mirarea cand a descoperit adresa de pe scrisoare. Ce sa faca?
N-a mai rezistat si in emotia unei rugaciuni , a citit gandurile copilului .
Lacrimile au prins sa-i tremure in gene , dar deodata a inteles ce va face.
Dupa cateva ore , un postas a sosit la poarta acelei case, cu un colet .Acesta continea imbracaminte , incaltaminte , mancare , bani si o carte postala . Randurile erau putine , dar mergeau drept la inima .

Au trecut de atunci , ani de speranta , lacrimi si rugaciune …Copilul a crescut si cu voia lui DUMNEZEU , a devenit Sfantul Nectarie - mult iubit de parintii ceresti si de oameni . Povestea scrisorii trimisa catre Dumnezeu a fost un inceput, dar si un model , fiindca de fiecare data cand gandul lui bun s-a indreptat catre cer, DUMNEZEU i-a raspuns la fel :
CU BUNATATE SI DRAGOSTE ...