Nu am om care sa ma arunce in scaldatoare

Evanghelia din "Duminica Slabanogului" ne descopera ca "in Ierusalim era o Scaldatoare a Oilor, numita Vitezda, care avea cinci pridvoare. In acelea zacea o multime de bolnavi: orbi, schiopi, uscati, asteptand miscarea apei. Caci ingerul Domnului se pogora la vreme in scaldatoare si tulbura apa. Si cel ce intra cel dintai, dupa tulburarea apei, se facea sanatos de orice boala era stapanit" (Ioan 5, 1-4). Din multimea celor aflati in suferinta, evanghelistul se opreste asupra unui om, un paralitic. El suferea de acesta boala de 38 de ani. Hristos il intalneste si il intreaba daca doreste sa se faca sanatos. Acesta ii raspunde: "Doamne, om nu am ca, atunci cand se tulbura apa, sa ma arunce in scaldatoare. Pana ce vin eu, coboara altul inaintea mea" (Ioan 5,7)

Am intalnit de multe ori expresia "nu am om care sa ma arunce in scaldatoare". Expresia nu facea aluzie la Biserica, la dorinta de vindecare, ci la reusita imediata.

Omul de astazi nu-si mai pune problema in termeni de vrednicie sau nevrednicie. Pentru el nu mai este important sa stie daca este inzestrat sa faca anumite lucruri. Se crede bun la toate. Pentru el este important sa fie in "apa tulburata" de omul impatimit, nu de inger. Sa fie cat mai adanc inradacinat in lume. El crede ca esti om atat cat stii sa te descurci in societate, nu cat cuprins launtric ai.

Asta e lumea in care traim. Spune-i unui roman (pe ei ii cunosc mai bine), ca ai o treaba de rezolvat si vei vedea ca se va gasi cineva sa se angajeze, fara rezerve, in a te rezolva. E omul care "arunca in scaldatoare". Ajuns in aceasta scaldatoare, ajungi sa "mergi" mai usor prin lume. Paradoxul e urmatorul: cu cat te misti mai usor in lume in acest fel, cu atat esti mai intepenit in a te misca in Imparatia Cerurilor. De ce? Pentru ca mersul din aceasta lume e doar pentru a risipi si a saraci. Iar acest mod de miscare, nu-ti poate asigura "plimbarea" in lumea de dincolo. Nu intamplator se canta in Biserica "toata grija cea lumeasca sa o lepadam".

Asa cum se spune despre Biserica Ortodoxa ca este invechita, ca refuza noul, ca nu vrea sa se modernizeze, la fel este privit si omul care intra intr-o alta scaldatoare: in Biserica. Acest om nu intra pentru a profita de ceilalti, ci pentru a se vindeca si astfel, iesit in lume, el nu poate aduce decat tamaduire.

Dar acest om al Bisericii, nu stie sa insele, sa minta, sa fure. E un om icomod pentru cel scufundat in lume, caci nu lasa loc de insotire. Omul scaldat in grijile lumii, e omul care cauta solutii. Cel coborat in viata Bisericii nu mai are cautari, el a gasit. El nu mai alearga printre ceilalti. Dimpotriva, doreste sa se odihneasca in ei.

Omul lumii se crede sanatos, nu are nevoie de tulburarea apei de catre inger. Isi doarme lenea unui trup obosit de senzatii tari. E omul stors de prezentul lipsit de sensuri. Ce va fi dincolo de sfarsitul chipului acestei lumi, nu-l intereaza pe acest om. Nevoia de a corespunde vremurilor, l-a indemnat sa se scalde in lumea inutilului. El crede ca totul poate fi adunat si consumat. Ce trist! E totusi bolnav, e slabanogit, vine vesnicia si el nu va mai putea merge niciodata. Expresia “Nu am om care sa mă arunce în scăldătoare!” este una folosită adeseori pentru a exprima lipsa unei cunoştinţe, a unei persoane care să pună o vorbă bună pentru a obţine un favor, un post mai bun, o promovare….

Nu mulţi cunosc însă că această expresie este de origine biblică şi a fost rostită de slăbănogul de la Scăldătoarea Vitezda în faţa lui Iisus, pentru ai explica cum a rabdat 38 de ani la marginea scaldatorii, cu nadejdea ca intr-o zi va veni un om care-l va ajuta sa se coboare in scăldătoare imediat după tulburarea apei, pentru a-şi redobândi sănătatea.

Acest om a apărut într-o bună zi…era mai mult decât un om, era Iisus Fiul lui Dumnezeu, care şi-a arătat puterea vindecându-l pe slăbănog numai cu cuvântul.

Nu avea om dar a găsit pe Dumnezeu!

Redăm mai jos căteva fragmente grăitoare din predica IPS Antonie Plămădeală de la Duminica vindecării slăbănogului la scăldătoarea Vitezda:

“ Evanghelia aceasta este o Evanghelie a comuniunii. Ne învaţă să purtăm grijă unii faţă de alţii, să trăim ca fraţii, să nu lăsăm pe nimeni în izolare, în singurătate, să nu lăsăm pe nimeni aşa cum a fost lăsat acel slăbănog care, timp de 38 de ani, n-a găsit un om care să-l ajute.

Se plâng unii că nu sunt iubiţi. Dar oare s-au gândit să iubească şi ei? Iubirea se întoarce spre cel ce iubeşte. Ea îl bucură întâi pe acela, deşi ea se întoarce apoi şi dinspre cel iubit. „Cel ce-si iubeşte fraţii, spune Sf. Ciprian, e onorat la rândul său cu preţul iubirii” (Despre gelozie si invidie, 16).

Pilat a rostit, arătându-L pe Iisus iudeilor în momentul Patimilor, acel enigmatic: „Iată Omul!” (Ioan 19, 5). Nici nu ştia Pilat ce spune. Sau poate ştia. In socoteala lui de roman cinic, va fi închis în această formulă scurtă o întreagă filosofie. Iată cât valorează omul în faţa voastră, îl condamnaţi pe nedrept, dintr-o ambiţie pe care eu n-o înţeleg, dar trebuie să vă fac pe voie, ca să vă astâmpăr!

„Iată Omul!” — omul pe care îl reclamaţi că a vrut să se facă rege. Are el acum înfăţişarea unui rege? „Iată-l pe împăratul vostru”, a mai zis Pilat, aruncându-le o batjocură. Asemenea împărat meritaţi. Desfigurat. Bătut. Desfiinţat ca om! „Să-l răstignesc pe împăratul vostru?” - „Nu avem alt împărat decât numai pe Cezarul de la Roma, au răspuns, „şi dacă nu-L răstigneşti, nu eşti prieten al Cezarului”.

Si au răstignit „Omul!” Evident, cu complicitatea lui Pilat, şi complicitatea lui e cu atât mai gravă, cu cât Il ştia si Il declara nevinovat. Fără să ştie exact ce face, Pilat dădea de fapt definiţia omului adevărat, a omului pentru alţii, a Omului Iisus Hristos care se născuse ca să slujească, nu ca să fie slujit, să se jertfească pentru alţii, nu să lase pe alţii să se jertfească pentru El.

„Iată Omul! …. Ecce Homo!”

Iată omul de omenie, iată omul model, ar fi trebuit să gândească Pilat, dar el a gândit cu totul altceva!

Iată Omul pe care-L aştepta slăbănogul de 38 de ani!

Iată Omul pe care-L aşteptăm şi noi. Pentru că avem si noi slăbănogelile noastre de 38, sau de mai putini, sau de mai mulţi ani, care aşteaptă pe cineva să ni le vindece. »