Nimic nu sunt


Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca sã facã de rusine pe cele întelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca sã facã de rusine pe cele tari.Si Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii, si lucrurile dispretuite, ba încã lucrurile care nu sunt, ca sã nimiceascã pe cele ce sunt;pentru ca nimeni sã nu se laude înaintea lui Dumnezeu.

De câte ori ţi s-a zis, când erai copil, că ceea ce faci nu e bine făcut?
De câte ori ţi s-a zis asta, adult fiind?
De câte ori ai spus altora că nu sunt în stare de nimic şi apoi, te-ai uitat la tine şi în sinea ta ai gândit “Eu pot face asta de 100 de ori mai bine!”
Fiecare dintre noi a trecut pe aici, măcar odată în viaţa lor.
Ba am fost sus, ba am fost jos, uneori de prea multe ori aruncată la pământ sau ascunsă sub pat, pentru că în ochii unora nu valoram nimic. Alteori, cocoţată sus de tot, pentru că nimeni din jurul meu nu era în stare să facă ceea ce fac eu.
Când e vorba de alţii însă, raportaţi la ceea ce spune Scriptura, trăim într-o societate care, după părerea mea, s-a învăţat cu ideea că în viaţa asta trebuie să tragi tare, să atingi absolutul în orice faci şi orice ar fi, oricât de greu ar fi, să nu cumva să îţi permiţi luxul să cazi.
Încă din scoală, cine e codaş, e privit ca pe un codaş în tot ceea ce face. Rezistă cine poate. Învaţă cât mai mult, dă din coate până ajungi unde trebuie. Dacă ai ceva respect pentru omenire şi nu vrei să îi calci în picioare, e ok. Dar dacă nu, cu atât mai bine. Cineva a spus odată că lumea în care trăim este ca o junglă. Cel mai tare, cel mai învăţat, cel mai descurcăreţ … învinge. Restul… pff, ce contează? Dacă ai mai multă educaţie şi eşti mai capabil decât ceilalţi, este tot ce contează.
Şi aşa ne-am învăţat să trăim. Perseverând, stând în picioare şi în final, când reuşeşti -sau ai impresia că ai reuşit- să îi priveşti pe toţi ceilalţi(măcar în sinea ta, dacă nu şi pe faţă) ca pe nişte nimicuri.
Ori din eşec în eşec, pentru că nu eşti suficient de bun. Din depresie în depresie, ca mine poate, ascuns sub pat, fără dorinţa de a mai ieşi de acolo.
Dacă nu ai gândit aşa niciodată, poţi să apeşi pe x-ul din colţul drept al paginii şi să faci ceva mai productiv decât să citeşti bazaconiile mele.
Eu ştiu că am făcut-o de multe ori, voluntar sau involuntar. Eu sunt mai pocăită decât alţii, eu ştiu mai bine, eu cânt mai frumos, eu sunt mai bună, eu nu înjur, eu nu fac ce fac alţii.
În final însă, în ochii lui Dumnezeu, suntem cu toţii la fel. În final,orice deal ajunge să fie coborât şi orice vale ridicată.
Pentru că Dumnezeu nu se uită la statură, la educaţie, la frumuseţe, la capacitaţi şi aptitudini personale.
Dumnezeu a ales să îşi facă lucrarea cu oameni laşi, bâlbâiţi, săraci, abuzaţi, imorali, depresivi, îndoielnici, timizi, impulsivi, mici în ochii altora, lipsiţi de putere sau strălucire, oameni care nu erau nimic dar aveau o inimă mare pentru El şi o dorinţă nealterată de a-I face voia .

De ce? Pentru că a fi creştin nu înseamnă a-ţi câştiga un loc la dreapta lui Cristos. Locul tău a fost deja plătit la Golgota. Nu trebuie să aştepţi să fii perfect că să fii iubit de Dumnezeu.Trebuie să Îl iubeşti aşa cum eşti, fie că eşti cel mai bun sau cel din urmă. El, tot ce începe va duce la bun sfârşit.Nu prin meritele tale, nu prin ceea ce poţi tu, ci prin ceea ce El a făcut deja pentru tine, prin Fiul Său.

Sunt nebun în Cristos, sunt slab, sunt josnic, sunt dispreţuit, sunt chiar inexistent, pentru că El vrea aşa. Ca nimeni să nu se laude înaintea Lui cu ceea ce are, pentru că tot ceea ce avem (sănătate, acoperiş deasupra capului, mancare pentru trup şi îmbrăcaminte , virtuti ) vine de la El.