Dragostea este bucuria de a face altora bucurie



Sursa: Ziarul Lumina

„Drept aceea, fraţii mei iubiţi, fiţi tari, neclintiţi, sporind totdeauna în lucrul Domnului, ştiind că osteneala voastră nu este zadarnică în Domnul. Cât despre strângerea de ajutoare pentru sfinţi, precum am rânduit pentru Bisericile Galatiei, aşa să faceţi şi voi. În ziua întâi a săptămânii (Duminică), fiecare dintre voi să-şi pună deoparte, strângând cât poate, ca să nu se facă strângerea abia atunci când voi veni. Iar când voi veni, pe cei pe care îi veţi socoti, pe aceia îi voi trimite cu scrisori să ducă darul vostru la Ierusalim.” (I Corinteni 15, 58; 16, 1-3)

Strângerea de ajutoare pentru Biserica din Ierusalim se realiza în ziua de duminică, imediat după Sfânta Liturghie. În acest fragment apostolic avem cea mai veche mărturie scrisă ce vorbeşte despre practica Bisericii primare, care a înţeles legătura dintre Liturghie şi filantropie. În frângerea pâinii, omul aude prin imnul liturgic şi vede în icoana sfântă, trăieşte prin participare şi primeşte prin cuminecare, darul iubirii lui Dumnezeu. Dar atunci când primeşti şi înţelegi iubirea, primul gest este de a oferi din preaplinul iubirii primite. Sfântul Ioan Gură de Aur spunea că dragostea este bucuria de a face altora bucurie, iar Liturghia Bisericii te învaţă tocmai aceasta. Biserica din Corint, primind bucuria euharistică, a înţeles că legătura cu Hristos se trăieşte şi în relaţie cu semenii. Solidaritatea este o atitudine firească, izvorâtă din sensibilitatea umană, dar, atunci când solidaritatea este unită cu rugăciunea, devine punte de legătură între oameni şi cale către cer. Unitatea credinţei, prezentă în mărturia celor două Biserici Apostolice, este întărită şi confirmată de legătura dragostei frăţeşti, concretizată în ajutorul material. Omul dăruitor confirmă, prin gestul oferirii, că a participat la Sfânta Liturghie. În biserici nu avem condică de prezenţă tocmai pentru că participarea la sfânta slujbă naşte atitudini care confirmă credinţa trăită în cadrul liturgic.