Uitarea lui Dumnezeu

Mult prea usor ii este omului sa-L uite pe Dumnezeu, pentru ca prea nu intelegem ca fara de El suntem pierduti. Nu am inteles nimic din Dragostea Lui, nu am "vazut" nimic din iertarea mult prea rabdatoare cu care suntem inconjurati. Mai grav este ca ne complacem in aceasta lasa, in aceasta rusinoasa ignorare a lui Hristos; putem trai o viata intreaga fara sa ne indragostim de El, fara sa cautam clipa in care sa gasim sensul existentei noastre. Totul a intrat intr-o rutina a vietii: nimic nou, nimic care sa ne mai atraga atentia, nimic care sa ne mai trezeasca. Parca credem, parca nu; acum vrem sa ne rugam, dar imediat renuntam a pune in practica; acum gresim, apoi parca ne pare rau - si cu acest joc al identitatii de crestin ne petrecem o viata intreaga, niciodata fiind gata a nu-L mai uita, a nu-L mai parasi pe Dumnezeu.

Pentru inceput voi scrie despre "uitarea" ce vine din directie opusa: de la Hristos spre oameni. Oare avem dreptul sa vorbim despre uitare la Hristos Iisus? Oare putem acuza pe Domnul de aceasta amnezie, de aceasta nebagare de seama fata de creaturile Sale? O singura clipa de i-ar uita Dumnezeu pe oameni, ar fi de ajuns ca acestia sa se risipeasca, sa se intoarca intr-un neant din care nimic nu i-ar mai putea salva. O singura secunda de ar uita Cerul de acest pamant, ar fi de ajuns ca moartea sa darame intreaga existenta, a celor vii, ca si a celor morti.

Exista un episod biblic asupra caruia as vrea sa insist. Hristos porunceste Apostolilor Sai sa urce in corabie si sa iasa in larg; va urca si El pentru a "fugi" macar cateva ore de multimea imensa ce il urma zi si noapte. Pentru ca era si Dumnezeu, stia bine ca va urma o noapte furtunoasa, ce le punea viata in primejdie tuturor celor ce se aflau pe mare. Sau poate chiar El a chemat, chiar El a adus acea furtuna peste corabia in care Se afla impreuna cu Apostolii Sai.

Dar, pentru inceput, El se culca intr-un colt al corabiei si cade intr-un somn adanc. Dupa ceva timp, aflandu-Se cam la mijlocul Marii Tiberiadei, incepe o furtuna care pune in alerta si pe acei experimentati pescari, care erau acum Apostoli ai Evangheliei Domnului. Acestia pur si simplu simt ca nu mai pot face fata situatiei: apa inunda mica corabie in care erau, iar vanturile voiau sa o scufunde. Se vedeau absolut neputinciosi in fata stihiilor naturii. Imagineaza-ti disperarea pe care o traiau, acea frica groaznica de moartea ce ii apasa in acele momente. Si ce facea Hristos in tot acest timp? Pur si simplu dormea, nimic mai mult! Apostolii se luptau cu o furtuna ce-i impingea in bratele mortii, iar Iisus dormea. Plini de disperare si poate chiar de suparare, s-au repezit la El si L-au trezit.

Invatatorule, pierim! Doamne, mantuieste-ne ca pierim (Matei 8: 25). Oare sa nu fi inteles ucenicii ca acea corabie nu se putea scufunda atata timp cat Dumnezeu - Omul era in ea, pentru ca El nu poate fi omorat, nici de iad, nici de o furtuna? Ei nu au priceput cum poate Acest Om sa doarma atat de bine in timp ce ucenicii Lui stau sa moara. Ce va fi visat Hristos atunci? O supozitie am mai facut in aceste randuri, dar aici altceva as dori sa accentuez.

"Uitarea" lui Dumnezeu.

Ma refer la acea clipa din viata in care ajungi sa simti singuratatea imensa a acestei lumi, sa te simti parasit de toti si de toate, pana si de Dumnezeu. Atunci ajungi sa te intrebi nu doar daca te-a uitat, ci chiar daca exista cu adevarat Cel de care ai atata nevoie exact in acele clipe. De ce te apasa o tacere ce parca mai mult te sugruma decat te linisteste? De ce nu se aude absolut nimic in aceasta tacere din care simti ca nu mai poti iesi?
Spuneau Sfintii ca fiecare dintre noi trebuie sa caute pe Dumnezeu in vreme de pace ca sa il aiba alaturi in vreme de razboi. Desigur, vorbeau de acea pace sufleteasca a existentei in care ii gasesti vietii un rost, in care simti ca merita sa traiesti, in care nu simti neaparat nevoia unui sprijin pe care Cineva ti-l poate oferi in mod iubitor si benevol. Este acea parte a vietii in care fericirea si implinirile ne inconjoara poate mai mult decat meritam si peste inima noastra se pune o trista uitare de Dumnezeu, de aproapele si chiar de noi insine. Ne simtim prea siguri peste o viata care oricum nu ne apartine. Iar razboiul, in acest caz, este acea perioada din viata omului in care pana si scepticul Emil Cioran sustinea ca ar fi o nebunie sa nu cauti sa-L ai pe Dumnezeu alaturi. Sa-L ai sprijin pentru tristetea si pentru durerea care te-au cuprins parca peste puterea ta de a rabda, care vor parca sa te doboare.

Atunci simti cat esti de firav in aceasta lume mult prea neputincioasa, te simti o trestie in bataia vantului. Vezi bine ca nimic nu mai are rost in jurul tau si te cuprinde o deznadejde vecina cu tradarea vietii. Si chiar daca pana atunci nu ai facut aceasta din toata inima, totusi cauti, il strigi pe Hristos fie si cu un strigat mut, cu o privire plina de suferinta indreptata spre icoane, cu un oftat ce rabufneste din adancul inimii. Astepti cel mai mic semn de Viata, doresti un raspuns fie el cat de nesemnificativ; dar peste tot domneste o tacere absoluta. Oare de ce nu raspunde in niciun fel Hristos? Oare m-a uitat sau nu ii pasa de mine? Oare m-a parasit intr-o lume care ma striveste prin rautatea si suferintele ei? Oare chiar exista acest Iisus Hristos?

Aceste intrebari sunt inevitabile in viata unui crestin, caci doar cei care au lepadat cu totul macar o firava cautare a lui Dumnezeu nu se lovesc de ele. Ceilalti, absolut toti, mai devreme sau mai tarziu, vor primi ziua in care sa se afle pe marginea prapastiei acestei vieti, in care sa declare o data pentru totdeauna in fata vesniciei daca exista Hristos sau nu, daca L-au gasit sau nu.

"Dumnezeul Meu, Dumnezeul Meu, pentru ce M-ai parasit?" Pentru intaia oara aceste cuvinte pline de sange, aceste cuvinte de o durere vecina cu deznadejdea, au fost rostite, au fost strigate nu de unul dintre noi, ci chiar de Iisus Hristos. El a fost primul care a trecut prin focul uitarii lui Dumnezeu si nimeni nu a simtit ca El si nici nu va mai simti durerea tacerii Celui care ne-a creat. Nu a primit absolut niciun raspuns; tacerea, intunericul si batjocurile oamenilor L-au inconjurat pana la moarte. Un ucenic si Maica Lui i-au fost alaturi, iar Tatal a tacut, nu a intervenit absolut in niciun fel. A fost "uitat", a fost "parasit" pana in clipa mortii; de aici ochii oamenilor nu au mai putut vedea decat un corp chinuit ce este aruncat intr-un mormant intunecos si rece.

Cum poate fi inteleasa aceasta grea tacere a lui Dumnezeu? Daca ar fi raspuns la chemarea lui Hristos Cel de pe Cruce, intreaga istorie a neamului omenesc ar fi fost cu totul alta. Iisus trebuia sa moara, era obligatoriu sa plateasca cu moarte ceea ce omul nu putea indura, nu putea depasi. Daca El nu ar fi trecut pragul mortii, daca Omul care era si Dumnezeu nu ar fi intrat in taramul mortii, atunci nu s-ar fi gasit nimeni care sa o biruiasca si sa invie, putand astfel darui invierea si celor ce vor crede in El. Deci Dumnezeu Tatal trebuia sa taca, trebuia sa ramana "mut" in fata mortii Fiului Sau, in fata Patimilor Celui fara de pacat. L-a parasit pe Cel fara de pacat, L-a lasat prada durerilor si agoniei pe Cel care nu a gresit nimanui cu nimic.

Aceasta a fost prima uitare, prima tacere a lui Dumnezeu in fata patimilor, a durerilor unui Om. Si de atunci istoria se repeta in mod neschimbat, de doua mii de ani se ridica spre Cer strigate de o suferinta de neinchipuit, se ridica suspine ce tradeaza o durere ce ne tiranizeaza prin intensitatea ei. Dumnezeu, exact in aceste momente tace, ramane la prima vedere distant, absolut nepasator la suferinta celui ce se zbate intr-o viata nedrept de chinuita. Si omul nu reuseste sa inteleaga de ce, nu ajunge sa priceapa aceasta tacere inchisa intr-un Cer pe care nu il mai simte, nu il mai vrea, nu il mai aude.

Voi incerca sa-ti dau un exemplu extrem, dar totusi simplu, pe care mi-l amintesc acum, din opera lui F.M. Dostoievski - Fratii Karamazov.

Sa-ti imaginezi si tu un vechi conac boieresc, la care era slujnica o tanara femeie ramasa vaduva, dar mama a unui copilas de trei ani. Cu nimic nu gresise aceasta femeie in fata oamenilor si nici inaintea lui Dumnezeu. Insa, intr-o buna zi, copilasul ei, din greseala, loveste usor unul din cainii boierului rus la care slujea mama lui. Infuriat, boierul leaga pe mama de un stalp si o obliga sa priveasca un spectacol infricosator: cainii sunt asmutiti asupra baietelului, iar acesta este devorat in doar cateva momente. Nu au contat lacrimile si nici strigatele mamei, nu au contat ultimele tipete ale unui copil nevinovat ce se pierdea intre falcile unui caine. Drama s-a consumat pana la capat, iar mama a trebuit sa priveasca moartea groaznica a unicului sau fiu.
Trebuie sa accepti ca exista similitudini clare cu moartea lui Hristos pe Cruce.

Tatal isi vede unicul Fiu torturat, batjocorit, rastignit si omorat, toate doar din vina, cu participarea omului, insa tot pentru om.

Dostoievski se intreaba mai mult decat retoric: "Unde era Dumnezeu, unde era Iisus Hristos in acele clipe de groaza, in care un hain om dispunea la bunul plac de viata si de moartea unui copil nevinovat?" Nu a intervenit, nu a oprit un macel inuman, nu a oprit suferintele unei mame. Sper sa nu gasesti inacceptabil faptul ca Hristos era exact in copilul cel sfasiat de caini.

Pare idealist acest raspuns, dar El este acolo unde se naste si creste suferinta. Nu a putut anula libertatea draceasca a unui boier ce omora dupa bunul plac, dar a putut muri cu un copil care nu gresise cu nimic acestei lumi. Ti-am mai spus ca dreptatea acestei lumi se termina la mormant, iar de acolo incepe dreptatea lui Dumnezeu. Suferinta copilului, daca exista sau daca nu exista Hristos, se termina in clipa mortii; dincolo totul depinde de aceasta existenta a Celui Bland, a Celui Drept, a Celui Milostiv. Nebunia boierului rus sau rautatea oricaruia dintre noi nu va fi influentata, nu va fi bruscata de Dumnezeu; El nu poate interveni acolo unde hotaraste omul.

Tacerea Lui respecta libertatea omului, chiar daca acesta decide sa-si tintuiasca Hristosul pe Cruce. In tipetele copilului striga si Domnul dupa dreptate, dupa mila, dupa o indurare pe care o cerseste de aproape doua mii de ani de la om, care crede ca are viata in mainile sale. Boierul putea opri cainii macar in ultima clipa, dar nu a facut-o; a redus Iubirea la tacere. Domnul va vorbi la sfarsit, pentru ca El asteapta si imposibilul: pocainta boierului, pocainta omului care se inraieste tot mai mult, tot mai dureros.

Unde era Hristos in inchisorile comuniste? Unde era Dumnezeu in acele nopti de Pasti, in acele nopti de inviere in care nu doar preotii ortodocsi erau scosi din celule si batuti cu bestialitate? Erau dezbracati de asa zisele haine de prizonier, ce erau de fapt niste zdrente care nu ii aparau de frigul ce domnea in subsolurile umede si intunecoase in care erau inchisi. Erau loviti cu bocancii militienesti peste gura, peste fata, pana se inecau in sange. Erau loviti cu bastoane de cauciuc peste coapse sau in zone mult prea sensibile si mult prea dureroase; apoi erau "acoperiti" cu cearsafuri pline cu murdarii umane, cearsafuri ce imitau vesmintele preotesti albe din Noaptea invierii. Erau obligati sa inghita excrementele celorlalti in locul Sfintei impartasanii. Si abia intr-un sfarsit erau torturati sa cante versuri obscene in loc de "Hristos a inviat!" Oare nu se stie de cazurile in care detinuti ortodocsi au murit in inchisorile comuniste, tintuiti exact pe doua lemne in forma de Cruce? Si descrierea ar putea continua, dar eu iarasi vreau sa te intreb: "Unde era Dumnezeu?"

De ce a permis moartea a milioane de oameni in pustiile inghetate ale Siberiei? De ce au murit mii de romani in inchisorile comuniste, despre care nimeni nu mai vrea sa-si aminteasca astazi tocmai pentru ca tradarea si lasitatea ne-au amortit, ne-au facut mult prea nesimtitori?

Radu Gyr, unul din martirii inchisorilor comuniste romanesti, a scris, mai bine zis a soptit altora, o poezie care se numeste "Iisus in celula mea". Dupa un astfel de tratament inuman la care fusese supus de catre Securitatea comunista, a fost aruncat singur in celula, plini de rani si de suferinta, cu o singura intrebare chinuitoare in suflet: "Unde esti, Doamne?" Si atunci vede usa celulei deschizandu-se si o Lumina mult prea dulce si mult prea lina intrand in celula lui. Era Hristos, cu aceleasi rani, cu aceleasi vanatai, cu acelasi zambet trist pe buze. S-a apropiat de el si i-a mangaiat ranile, dandu-i in dar o bucurie si o pace pe care nici cele mai crunte batai nu i le-au putut fura. Din acel moment, in timpul unor barbare interogari, Radu Gyr canta un neintrerupt "Hristos a inviat!"

O, Iisuse imparate,
Iarta lacrimi si pacate,
Vin"de-alin usor
Ranele ce dor.
Cerul ni-l descuie!
Noi te-om astepta,
Ca pe crucea Ta
Stam batuti in cuie!

Un singur exemplu de uitare, de tacere a lui Hristos Iisus, Care rabda ranile noastre, rabda durerile noastre, rabda patimirile noastre.

Dar acum sa ne intoarcem la tine; daca nu ai trecut prin astfel de clipe in care sa simti ca te doare "tacerea" lui Hristos, atunci va trebui sa intelegi ca vei trece. Singura conditie a trairii acestei uitari ce vine din partea lui Dumnezeu este ca tu sa continui sa-L cauti, sa continui sa te rogi intr-o lume mult prea absurda. Si intr-o zi vei simti toata grozavia acestei vieti, toata durerea si neputinta pe care o mascam mereu in viata noastra cu bucurii si cu fericiri pasagere. Te va "parasi" Hristos nu ca sa te lase sa te pierzi in prapastia acestei lumi, ci sa simti si sa intelegi ca fara de El, fara de dragostea Lui, nimic nu ai si nimic nu esti. Absolut tot ce ti se pare ca ai acum, absolut tot ce ti se pare ca esti acum ai primit in dar de la Dumnezeu. Daca nu ai inteles aceasta stare de lucruri, atunci va veni tacerea Cerului peste tine, peste fiecare dintre noi, ca sa ne invete ce este smerenia, ce este rabdarea, ce este increderea nebuna, absoluta in Cel mereu langa noi.

Un alt episod biblic ne vorbeste tot despre o furtuna pe mare. De aceasta data in corabie erau doar Apostolii. Scenariul se repeta, doar ca Hristos nu doarme intr-un colt al corabiei, ci vine la ucenici mergand pe ape si exact in toiul noptii, cand frica ne apasa pana la paroxism. Apostolii il considera o naluca, o fantoma ce avea sa-i sperie foarte mult; inchipuieste-ti frica ce-i cuprinsese pe acei bieti oameni. Dar Iisus le zice: "Nu va temeti! Eu sunt!" Hristos era de la inceput cu ei, chiar daca nu L-au vazut sau L-au considerat o simpla naluca. Acolo unde este El nu mai incape teama, frica nu isi mai are rostul. El ofera pace, liniste si o dragoste cum nu poate cuprinde omul. Evanghelia ne spune chiar ca Domnul voia sa treaca pe langa corabie si sa "mearga" mai departe pe ape (cf. Marcu 6: 48); ai nevoie de El si nu trebuie decat sa iti ridici ochii din furtuna in care te zbati intre viata si moarte. El trece, dar nu Se autoinvita; El Se apropie, dar vrea sa fie chemat, sa fie iubit. "Doamne, daca esti Tu, spune-mi sa vin la Tine pe ape" - asa a incercat identitatea Domnului Sfantul Apostol Petru.

Hristos accepta provocarea, iar Petru umbla si el pe ape. Umbla si el prin mijlocul furtunii si nu poate sa inteleaga ce se petrece cu el. Dar credinta lui nu rezista unei incercari atat de mari; furtuna care il inconjoara il obliga sa cedeze si sa strige dupa ajutorul Domnului. Cu ultimele puteri intinde mana spre Cel din fata lui si ii cere sa-l scoata din apele care nu il mai tineau la suprafata, ci il inghiteau. Evanghelia ne spune cum s-au intors in corabie Hristos si Petru, dar este putin probabil ca ultimul sa fi fost dus in brate de Domnul. Ramane dar ca Petru sa se fi intors tot mergand pe ape, biruitor al unei necredinte ce se lupta cu el chiar in fata Mantuitorului.

Nu privi acest episod biblic ca pe un fragment din Noul Testament. Ci te invit sa-L opresti pe Hristos, Care umbla pe langa corabia existentei tale, uneori toata "noaptea" existentei noastre. Nu zice nimic, nu reactioneaza, ci doar face in asa fel incat corabia, viata ta, sa nu se scufunde, ci doar ca tu sa intelegi ca ai nevoie de El. Daca macar o singura clipa a existentei noastre ne putem inchipui liberi de prezenta lui Hristos, ne putem dispensa de ajutorul Lui, atunci ne inselam amarnic. Totusi, in jurul tau vezi o intreaga lume care se "descurca" fara El. O rautate ce nu se mai termina parca niciodata, ura si egoismul ce se imprastie tot mai mult prin inimile oamenilor. Nu pot sa cred ca nu vezi si tu cum se ineaca, cum mor clipa de clipa mii de suflete in mlastina desfraului si a nepasarii. Ai vazut cum mereu biruie, cum mereu ajung primii in frunte cei fara scrupule, cei fara suflet si cei fara niciun resentiment pentru raul pe care il fac in mod voit celorlalti. Nu pot sa accept ca macar o singura data in viata sa nu fi fost si tu "lovit" de rautatea si de ipocrizia ce plutesc pana si in aerul care ne inconjoara. Unde este Hristos in tot acest timp?

In iertarea si in ingaduinta celor ce de doua mii de ani il palmuiesc, il ranesc si se tot imbata cu ideea ca va muri uitat pe o Cruce stinghera. In durerea sufletelor ce se lupta cu disperare sa nu se faca vinovate si astfel partase la moartea acestei lumi. in pesteri, in munti si in acele manastiri prin care mai stau uitati de lume pustnici sau calugari ce cersesc mila lui Dumnezeu pentru o lume careia nu ii pasa decat de propriile ei placeri. in sufletele copiilor care nu au apucat sa se nasca... in singuratatea celor tristi, bolnavi si mult prea neputinciosi. In suspinul si in nehotararea celor care ar vrea sa creada, dar nu pot; in rabdarea cu care El ii asteapta chiar pana la ultima lor suflare.

Avem un Dumnezeu tacut, trist, retras si mult prea bland pentru a Se impune. Poate ca iarta prea mult, poate ca rabda prea mult. Dar acesta a fost riscul pe care Si l-a asumat atunci cand l-a creat pe om. Stie bine ca nu va indrepta lucrurile prin violenta, printr-o dreptate care ar pierde intr-o clipa lumea cu toata rautatea ei. O dovada a existentei lui Dumnezeu sta tocmai aici: in faptul ca lumea inca mai exista, in pofida rautatii, a egoismului, a minciunii si a desfraului muribund care a cuprins-o. Hristos este acum ca o mama care isi tine in brate copilul muribund: ne tine in brate doar-doar ne vom hotari sa intelegem ca El este Viata si rostul nostru. Acestea sunt mai mult decat simple vorbe si decat simple ganduri.

Unde este Hristos atunci cand tu de zeci de mii de ori te hotarasti sa il asculti, sa il urmezi si sa il iubesti, dar de zeci de mii de ori plus inca o data tradezi aceste promisiuni ale tale? Cand te juri ca vei incerca sa intelegi ca El este langa tine si ca rabda uitarea si indiferenta ce ne cuprind inainte de a termina de formulat acest juramant, pe care ni l-am facut? Este in acele fugare clipe de remuscare si de tristete ce te cuprind cand vezi cat de slab si cat de neputincios esti. Este exact langa tine atunci cand simti ca vrei sa te rogi chiar si cu lacrimi, dar o data asezat in genunchi vezi ca nimic nu mai merge, vezi ca inima iti este mult mai impietrita si uscata decat ai fi crezut. Este in acea lipsa dureroasa de vointa a ta in fata vointei: ulterior realizezi ca, atunci cand ai fost ispitit, ai uitat absolut tot, ai uitat toata Dragostea si toata mangaierea fericita ce vei fi primit-o pana atunci. Iti dai seama ca in acele clipe ai ramas fara vointa, fara acea putere de a rezista unei tentatii mult prea placute, dar care a lasat un amar gust sufletului tau.

Si apoi iar te-ai intristat si ai promis ca nu vei mai gresi, ca la o noua ispita tu vei rezista, vei sti sa o infrunti. Iar Hristos a tacut si a acceptat o noua promisiune, desi te vede la fel de lipsit de vointa de a renunta la tot si la toate doar pentru a primi Dragostea Lui. A stiut si te-a iubit chiar daca ai uitat de mii de ori pe zi de prezenta Lui, de ceea ce doar El ti-ar putea oferi. El nu ignora slabiciunea omeneasca si cu o rabdare infinita spera ca va veni si ziua in care cu adevarat sa-L iubim. Sa-L dorim absolut cu orice risc: rautatea celorlalti, posturi lungi si obositoare, rugaciuni ce par sa nu ne spuna nimic sau ispitele unei vieti efemere. El in tot acest timp a iubit, a iertat si a tacut. A fost obligat sa taca pentru ca nu a avut cui vorbi, nu a avut pe cine imbratisa, nu a avut cui face declaratii de Dragoste.

Avem un Dumnezeu printre oameni ca omul sa fie cu Dumnezeu. Dar toate iti vor ramane simple vorbe, simple figuri de stil pana in ziua in care te vei lepada de tine insuti, de voia ta, de placerile tale si de modul tau de a vedea existenta si il vei accepta pe Hristos Iisus. Pana in ziua in care iti vei aminti ca El exista si ca nu vrea sa taca, sa uite, sa fie obligat sa uite ca nu a putut iubi asa cum a dorit. Este un drum lung si anevoios, pentru ca prea multe patimi ne despart de El, prea multe dintre faptele noastre "L-au legat pe Dumnezeu la gura", L-au obligat sa fie mut printre patimile noastre.

Minciuna opreste iubirea, desfraul scarbeste puritatea lui Hristos, invidia raneste iertarea Lui, pofta noastra doar pentru placerile acestei lumi alunga pe Cel ce a postit, S-a rugat si a plans pentru ceea ce nu facuse. De ce avem sfinti? Pentru ca ei au preferat sa se "taraie" dupa Iisus Hristos, au preferat sa ignore "frumusetea" acestei lumi si sa alerge dupa Cel singur si cu prea multa Dragoste. Ar fi mai bine sa afirm ca Hristos nu a tacut niciodata, dar noi nu am avut timp sa il ascultam. Pustnicii s-au retras in desert si au incercat sa asculte Cuvantul de Iubire. Iar ceea ce au auzit acolo i-a determinat ca pana in clipa mortii sa ramana sa asculte ceea ce lumea nu mai putea auzi. Tu nu trebuie sa fugi in pustiu ca sa asculti pe Domnul: multe dintre vietile noastre sunt pustii, sunt furtuni prin care umbla Hristos si asteapta sa fie strigat, sa fie invitat in viata noastra.

Uitarea lui Dumnezeu este provocata de uitarea omului: el refuza sa se roage cu lacrimi, el refuza Liturghia, el refuza sa posteasca, sa ierte sau sa ajute pe cel ranit de indiferenta lui. Omul a uitat ca este crestin, a uitat ca este dator cu o moarte. Nu isi aminteste ca Hristos este Bucuria lui, veselia si mangaierea lui. Nu vrea sa stie ca bunatatea lui Dumnezeu nu are margini, ca imbratisarea Lui este mai mult decat posibila! Mantuitorul este langa om si omul nu intelege aceasta, ci indrazneste mult prea des sa afirme ca Sfanta Treime nu exista!

Omul nu a inteles ca trebuie sa aiba frica de Dumnezeu, nu in sensul ca El ar sta ca un politist gata pregatit sa loveasca bine pe cel ce trece pe rosu, ci in sensul conform caruia trebuie sa te temi sa ranesti sau sa pierzi Iubirea care nu face niciun rau nimanui. Rautatea noastra este cea care atrage asupra noastra ispite si necazuri ce ne pierd si ne chinuie in aceasta viata mult prea scurta. Aminteste-ti de Dumnezeu si vei vedea ca El nu te-a uitat. A tacut doar pentru ca iubeste, asa cum tace parintele ce-si vede copilul tot mai neascultator, tot mai indepartat de El. Cuvintele nu ar ajuta cu nimic atunci, ci doar rabdarea si dragostea care ar putea sa il indrume iar in bratele parintesti. Este prea multa mizerie pe ochii nostri ca sa vedem Lumina ce ne inconjoara in mod tainic, tacut si fara s-o putem simti. Gresim prea mult ca ochii Domnului sa rabde uitarea si tradarea noastra; de mult timp tacerea Lui se datoreaza tristetii si rusinii pe care omul I le-a "daruit". Iar in bine nimic nu se schimba pana la sfarsitul lumii, caci vezi bine ca omul are o lume tot mai indepartata de Dumnezeu.

Monahul Paulin de la Putna

prietenii......

Ce este prietenia si cum este ea inteleasa....

Prietenia poate fi inteleasa ca o unitate de sentimente, simpatii, idei comune sau mai putin comune, de principii prin care se apropie doua sau mai multe persoane.
sau
Prietenia poate fi inteleasa ca o profunda apropiere sufleteasca .Oricine doreste sa aiba un prieten bun, caruia sa i sa poata destainui. Dar cati dintre noi il poate asculta cu tot sufletul si poate chiar ajuta pe semenul sau?
De ce nu stim cu totii sa apreciem prietenia adevarata cu ochii sufletului si nu doar a fizicului.
“Un om frumos este o bijuterie care in timp se uzeaza, iar un om bun este si ramane vesnic o comoara.”

Oare intelegem toti sensul cuvantului prietenie?

A fi prieten nu inseamna numai distractie si bani.Asta in nici un caz nu este o prietenie.
Azi tinerii sunt influentati de un curent de conceptii din filme (cel mai des americane) sau reviste prin care prietenia este inteleasa ca un amestec de indrazneala si nebunie.
Este dificil in viata sa fii singur, sa nu ai un prieten caruia sa-i vorbesti, sa nu ai cu cine sa-ti imparti bucuriile, sa nu ai un umar pe care sa plangi (la nevoie).
Este un dezastru sa n-ai cu cine sa razi, sa gandesti, sa meditezi.
Se spune ca generatia noastra este o generatie fara limite, asta inseamna ca nu ii lipseste nimic si totusi ii lipseste ceva, esentialul: prietenia.
Ar trebui sa ne dezvaluim gandurile acum cand inca mai putem. La aceasta varsta ne dorim sa fim cu cineva cu care sa ne intelegem reciproc.


Noi toţi dorim şi vrem să avem prieteni, dar nu toţi prietenii sunt buni...
Acel prieten bun, care nu te lasă la greu, căci despre acest prieten vreau să vorbesc, cred că are multe calităţi ce trebuie amintite.
Acest prieten bun este atent, ştie să observe când ţie greu, este acolo unde şi când ai nevoie.
- ştie să se comporte frumos, are capacitatea să iubescă necondiţionat,
-nu va avea despre sine o părere mai bună, ci este egalul tău,,
-va avea întotdeauna ,,o uşa deschisă,, şi va fi gata să te primească cu dragoste.

Pe drumul vieţii, greu şi anevoios, atunci când întâmpini greutăţi acest prieten
-va şti să se uite înapoi, să se întoarcă, să îţi dea mâna, să te ajute să te ridici şi mai mult să te ajute să mergi mai departe.
- nu va căuta să facă ce-i place lui ci va căuta să facă ce îţi place şi te ajută pe tine.
- nu te va judeca şi va găsi circumstanţe atenuante pentru tine,
-va fi lângă tine şi te va ajuta să cauţi soluţii de rezolvare la problemele tale... Greutăţile tale vor fi şi greutăţile lui, bucuriile tale vor fi şi bucuriile lui, va plânge alături de tine şi va râde alături de tine
- va şti să simtă alături de tine, cand vei fi bolnav si va simţi durerea la fel ca tine.
Acest prieten bun este blând şi milos.
Un bun prieten este capabil sa ierte si sa uite.
-nu te va jigni, nu îţi va vorbi urât sau va rade de tine..

- prieten care nu te dezamăgeşte, ci îţi este credincios, care nu se va preface niciodată in gesturile lui fata de tine. Va fi constant in prietenia lui si mai ales sincer si deschis fata de tine.

- va sti să se îngrijească de tine,(prietenia este ca si o floare...trebuie sa ii acorzi atentie, caci altfel se va usca)
-iti va simti lipsa si te va cauta ori de cate ori ii va fi dor chiar in ciuda distantei sau a unor dispute.

Lipsa ta va fi completată de surplusul lui, ce este al lui este şi al tău.
Un bun prieten
-îţi va da speranţă
-te va face să fii tare,
-te va motiva pentru a merge mai departe atunci când tu nu mai poţi şi nu mai vrei,
-te va ocroti si se va ruga pentru tine.
Inima lui va bate în acelaşi ritm ca şi inima ta, te va înţelege şi te va îngădui cu toate slăbiciunile tale.

E greu să îl găseşti si poate toate lucrurile astea par imposibile.. dar... dacă ai reuşit acest lucru cred că poţi fi fericit!

“Prietenia este rodul timpului, ii trebuie ani sa se coaca, in timp ce dragostea este ca fulgerul, uneori nascut din furtuna”.(G.Garibaldi)
“Prietenia precede dragostea, apoi o imbogateste” (Marin Preda).



“Prietenul adevarat la nevoie se cunoaste! ”.

Da, multi dintre noi ne laudam ca toti din jurul nostru ne sunt prieteni si avem un mare numar de prieteni, dar cu siguranta acest lucru nu este real.
In general, prietenii nu se pot numara pe degetele de la o mana, deoarece adevaratul prieten este cel care iti este alaturi atat la bine cat si la greu.
Sunt oameni care sunt alaturi de ceilalti doar in momentele frumoase ale vietii, ce se petrec de-a lungul timpului, iar cand celalalt trece cel putin printr-un impas acestia ii intorc spatele brusc, pentru a nu-si complica viata cu problemele lui.
Un asfel de om nu se poate numi prieten adevarat.
De obicei in ziua de azi, cei mai multi dintre oameni sunt falsi.Greu mai poti gasi un om cinstit din toate punctele de vedere; consider ca este prieten doar cel ce iti este alaturi la bine si la greu/
Apreciez din tot sufletul o prietenie sincera si mi-as dori ca si ceilalti sa faca la fel, dar acest lucru este aproape imposibil....sincer inca mai sper in capacitatea oamenilor de a fi mai buni...
Nu pot intelege de ce uneori suntem atat de rai si nu putem incerca sa avem un suflet mai bun, sa-i ascultam mai mult pe prietenii nostri si sa-i sprijinim pe acestia din punct de vedere moral cel putin cand ei au nevoie de noi! Am observat ca unii au puternica placere de a-si bate joc de oamenii cu suflet bun. Toata lumea este atenta la ambalaj , insa continutul este uitat de cele mai multe ori...

O vorba buna, eu consider ca are valoarea unei comori morale pentru sufletul uman, dar din nefericire nu stim sa apreciem toti acest lucru.
Mai exista acele situatii in care prietenii pot fi falsi si in acesta situatie se adevereste motto ul.
‘Fereste-ma Doamne de prieteni, caci de dusmani ma feresc singur!’
Un singur sfat esential...
Selecteaza-ti prietenii !Nu uita ca adevaratii prieteni dintr-o viata nu se pot numara pe degetele de la o mana si incearca sa acorzi in sensul propriu al prieteniei o parte a sufletului tau doar celui care merita spre... a nu fi dezamagit intr-un final...
Sa fii iubit/a si sa te bucuri de prieteni adevarati!


P.s...Si poate ca unii din noi l'au si gasit deja....in Hristos. Ferice de ei!

Ca nu voi spune vrasmasilor Tai taina Ta....

In rugaciunea pe care o spunem inainte de impartasanie zicem asa: "Ca nu voi spune vrasmasilor Tai taina Ta, nici sarutare iti voi da ca Iuda". Ce-a facut Iuda? Iuda L-a tradat pe Mantuitorul si le-a divulgat vrajmasilor Lui locul unde se ruga. Ei nu stiau ca Mantuitorul, in taina, se ruga in Gradina Ghetsimani. Amanuntul acesta li l-a divulgat Iuda.

Amanuntele legate de credinta crestina, amanuntele legate de mantuire poti sa le comunici celor care au deja credinta, care-si pun problema religioasa serios. Celorlalti insa, daca le spui de aceste lucruri serioase s-ar putea sa te ia in deradere.

Intr-o lume secularizata, nu este vorba neaparat sa fii exterminat, sa fii prigonit fizic. Dar esti pasibil de-a fi izolat, de-a fi inlaturat, de-a fi dat la o parte. Pentru ca intr-o societate in care nu se prea vorbeste de Dumnezeu, daca toata-ziua buna-ziua le-ai bate capul cu aceste invataturi, care sunt de viata si de moarte, ai risca ca ele sa fie calcate in picioare si, mai mult, iar tu sa fii prigonit. Lucrul acesta il spune Mantuitorul, dar in acelasi timp il gasim chiar si in Vechiul Testament; inteleptul Solomon, in Cartea Pildelor zice asa:
" Cel ce cearta pe batjocoritor, isi atrage dispretul, iar cel ce dojeneste pe cel faradelege, isi atrage ocara. Nu certa pe cel batjocoritor, ca sa nu te urasca; dojeneste pe cel intelept si el te va iubi".
Iar Sfantul Apostol Pavel, in prima Epistola catre Corinteni spune:
" Omul firesc nu primeste cele ale Duhului lui Dumnezeu, caci pentru el sunt nebunie si nu poate sa le inteleaga, fiindca ele se judeca duhovniceste. " Asadar, omul firesc, omul care nu este framantat de intrebari existentiale, omul care traieste pentru a manca si a bea, nu va putea primi invatatura crestina serioasa, care-i pune probleme de constiinta.

Atunci cand pui cu prea multa insistenta problema credintei, a credintei lucratoare prin iubire, daca nu esti prigonit, risti - asa cum spune Caragiale - sa fii ridiculizat.
Si atunci iti dai seama ca este actual cuvantul Mantuitorului:
,,Să nu daţi câinilor lucrurile sfinte şi să nu aruncaţi mărgăritarele voastre înaintea porcilor, ca nu cumva să le calce în picioare şi să se întoarcă să vă rupă.,,

INIMA perfecta


Intr-o zi, un tanar s-a oprit in centrul unui mare oras si a inceput sa le spuna trecatorilor ca are cea mai frumoasa inima din imprejurimi. Nu dupa multa vreme, in jurul lui s-a strans o mare multime de oameni si toti ii admirau inima, care era intr- adevar perfecta. Nu vedeai pe inima lui nici un semn, nici o fisura. Da, toti au cazut de acord, ca era cea mai frumoasa inima pe care au vazut-o vreodata.

Tanarul era foarte mandru de inima lui si nu contenea sa se laude singur cu ea. Cand, deodata, de multime s-a apropiat un batranel. Cu glas linistit, el a rostit ca pentru sine:
- Si totusi, perfectiunea inimii lui nu se compara cu frumusetea inimii mele Oamenii din multimea stransa in jurul tanarului au inceput sa-si intoarca privirile spre inima batrnelului. Pana si tanarul a fost curios sa vada inima ce indraznea sa se compare cu inima lui.
Era o inima puternica, ale carei batai ritmate se auzeau pana departe. Dar era plina de cicatrice, locuri unde bucati din ea fusesera inlocuite cu altele care nu se potriveau chiar intru totul, liniile de unire dintre bucatile straine si inima batranului fiind sinuoase, chiar colturoase pe alocuri. Ba, mai mult, din, loc in loc, lipseau bucati intregi din inima concurenta, rani larg deschise, inca sangerande.

“Cum poate spune ca are o inima mai frumoasa”, isi sopteau uimiti oamenii. Tanarul, dupa ce examinase atent inima batranelului, si-a ridicat privirea si i-a spus raznd:
- Cred ca glumesti, mosnege. Priveste la inima mea - este perfecta! Pe cand a ta este toata o rana, numai lacrimi si durere.
- Da, a spus bland batranelul. Inima ta arata perfect, dar nu mi-as schimba niciodata inima cu inima ta. Vezi tu, fiecare cicatrice de pe inima mea reprezinta o persoana careia i-am daruit dragostea mea - rup o bucata din inima mea si i-o dau omului de langa mine, care adesea imi da in schimb, o bucata din inima lui, ce se potriveste in locul ramas gol in inima mea. Dar pentru ca bucatile nu sunt masurate la milimetru, raman margini colturoase, pe care eu le pretuiesc nespus de mult, deoarece imi amintesc de dragostea pe care am impartasit-o cu cel de langa mine.

Uneori am daruit bucati din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic in schimb, nici macar o bucatica din inima lor. Acestea sunt ranile deschise din inima mea, gaurile negre - a-i iubi pe cei din jurul tau implica intotdeauna un oarecare risc. Si desi aceste rani sangereaza inca si ma dor, ele imi amintesc de dragostea pe care o am pana si pentru acesti oameni; si, cine stie, s-ar putea ca intr-o zi sa se ntoarca la mine si sa-mi umple locurile goale cu bucati din inimile lor.
Intelegi, acum, dragul meu, care este adevarata frumusete a inimii? - a ncheiat cu glas domol si zambet cald batranelul.
Tanarul a ramas tacut deoparte, cu obrazul scaldat in lacrimi. S-a apropiat apoi timid de batranel, a rupt o bucata din inima lui perfecta si i-a ntins-o cu maini tremurande. Batrnul i-a primit bucata pe care a pus-o in inima lui. A rupt, apoi, o bucata din inima brazdata de cicatrice si a [completat] inima tanarului. Se potrivea, dar nu perfect, pentru ca marginile erau cam colturoase.

Tanarul si-a privit inima, care nu mai era perfecta, dar care acum era mai frumoasa ca niciodata, fiindca in inima candva perfecta pulsa de-acum dragoste din inima batranelului. Cei doi s-au mbratisat, si-au zambit si au pornit impreuna la drum.
Cat de trist trebuie sa fie sa mergi pe calea vietii cu o inima intreaga in piept. O inima perfecta, dar lipsita de frumusete…
Inima ta cum este? o poti imparti cu altii?....

Sfantul Dimitrie Basarabov, ocrotitorul Bucurestilor



Viata Sfantului Dimitrie Basarabov



Unul dintre reprezentantii de seama ai vietii crestine, odraslit de fratii nostri romani care traiesc in sudul Dunarii, a fost Sfantul Dimitrie zis "cel nou" sau "Basarabov", ale carui moaste se gasesc azi in catedrala patriarhala din Bucuresti. A trait in veacul al XIII-Iea, deci in timpul "imperiului" de la Tarnovo, intemeiat de romani si de bulgari sub conducerea fratilor Petru si Asan. S-a nascut in satul Basarabov, asezat pe raul Lom, un afluent al Dunarii, in apropierea orasului Russe.



Parintii lui erau oameni saraci, care nu l-au putut da la invatatura, de aceea, de mic a fost nevoit sa-si castige el insusi cele necesare traiului. Ani in sir a pascut vitele si oile taranilor din sat, pe colinele din preajma Dunarii si pe vaile inverzite ale raului Lom. Viata in mijlocul naturii a oferit tanarului pastor prilejul de a admira mereu frumusetile firii celei vazute, ajutandu-l sa iubeasca si mai mult pe Facatorul lumii vazute si nevazute. In duminici si sarbatori a luat parte alaturi de parinti si de ceilalti credinciosi, la slujbele savarsite in biserica satului, putand astfel sa asculte invataturile de viata indrumatoare ale Mantuitorului Iisus Hristos, ale Sfintilor Sai Apostoli si ale Sfintilor Parinti.


Atmosfera de viata autentic crestina din familie, ca si invataturile pe care le auzea la biserica l-au facut sa fie bland si milostiv cu toti semenii sai. Postea si se ruga mereu, asa cum se cuvine unui adevarat crestin. Se ingrijea mult de cei saraci, carora le impartea o parte din hrana pe care o primea de la consatenii sai pentru paza vitelor.



Cunoscand pe unii calugari din manastirile din apropiere, a aflat de viata imbunatatita pe care o duceau acestia, departe de lume si de grijile ei. Pe masura ce crestea cu varsta si cu intelepciunea, s-a trezit in el dorul dupa viata monahala, desi practicase si pana atunci, poate fara ca sa-si dea seama, cele trei "sfaturi" cerute oricarui calugar : sfintenia vietii (fecioria), smerenia (ascultarea) si saracia. Drept aceea, intr- una din zile, a parasit lumea, cu toate ale ei, si "luandu-si crucea", s-a calugarit intr-o manastire din apropiere. S-a asezat intr-o pestera, sapata in stanca, pe malul raului Lom.



Acolo a petrecut ani in sir in post aspru, infranare si rugaciune, izolat cu totul de lume si chiar de ceilalti monahi. Nu se stie cati ani a trait in aceasta pestera si nici cum isi agonisea cele necesare traiului, dupa cum nu se stie nici data trecerii sale la cele vesnice. De un lucru putem fi siguri : ca el a fost in permanenta o pilda vie de aleasa viata crestina pentru ceilalti calugari si pentru obstea cea mare a credinciosilor.



Se spune ca pe cand si-a simtit sfarsitul aproape, a venit pe malul Lomului si s-a asezat intre doua lespezi de piatra ca intr-un sicriu. Si astfel si-a incredintat sufletul lui Dumnezeu, fiind inconjurat in chip nevazut doar de sfintii ingeri.



Pe buna dreptate, una din cantarile bisericesti din ziua praznuirii sale ii infatiseaza viata prin aceste cuvinte : "Ca un inger pe pamant viata ta ai savarsit, in post si rugaciune ziua si noaptea petrecand, ca sa infrangi pornirea ispitelor cu care te-ai luptat, ca un ostas adevarat al lui Dumnezeu, a carui voie ai implinit din tinerete si toate intunecimile le-ai socotit. Pentru aceasta si noi cu credinta te laudam si te slavim". (Podobia la Utrenie).



Multi ani nimeni n-a stiut de trecerea la cele vesnice a lui Dimitrie. Dar in urma unor ploi puternice, au cazut in apa Lomului si cele doua lespezi de piatra in care era adapostit trupul Cuviosului pusnic. Acesta a fost acoperit de nisip si de prundis, ramanand iarasi o bucata de vreme nestiut de nimeni in albia raului Lom. Ele n-au fost insa atinse de putreziciune, pentru ca sa fie scoase apoi la lumina in chip minunat, prin lucrare dumnezeiasca. Intr-o noapte, Cuviosul Dimitrie s-a aratat in vis unei tinere care suferea de o boala grea, careia i-a spus ca daca parintii ei il vor scoate din apa, va fi tamaduita de boala.



Tanara a povestit parintilor visul ei si impreuna cu acestia si cu alti credinciosi din sat s-au indreptat spre locul pe care insusi cuviosul il aratase in vis acelei tinere. De fapt, acolo se si arata adeseori o lumina mai presus de fire. Si cautand cu staruinta au aflat cinstitul trup al Cuviosului Dimitrie intreg si neputrezit. Binecredinciosii crestini din satul Basarab, impreuna cu preotii satului, au dus cinstitele moaste in biserica satului. Tanara bolnava, atingandu-se de ele, si-a recapatat de indata sanatatea.



Vestea despre aflarea cinstitelor sale moaste s-a raspandit curand atat in localitatile din sudul Dunarii, cat si in cele din nordul ei. Numerosi credinciosi de pe ambele sale maluri se indreptau spre satul Basarab pentru a se inchina cinstitelor moaste si a cere marelui sfant ajutor si mijlocire in fata Parintelui ceresc. Se implineau astfel cuvintele Sfantului Apostol Pavel care scria corintenilor ca "Dumnezeu a ales pe cei nebagati in seama ai lumii acesteia ca sa biruiasca pe cei tari, a ales pe cei de jos ca sa rusineze pe cei trufasi" (I Corinteni 1, 27-28). Dumnezeu l-a ales tocmai pe acest Dimitrie, smerit pastor si apoi pusnic, neluat in seama de nimeni, ca el sa fie cunoscut apoi de toti si sa-i ceara ajutor si ocrotire in nevoi.



S-a invrednicit si el de aceeasi cinstire ca si pastorul Amos care a ajuns prooroc, ca si David care din pastor a ajuns rege in Israel, ca si pastorii din jurul Betleemului care au aflat de nasterea dumnezeiescului Prunc si au venit sa I se inchine. Traditia spune ca unul din domnii Tarii Romanesti a ridicat in satul Basarab o biserica noua, in care au fost asezate moastele Sfantului Dimitrie cel Nou, spre a fi cinstite de credinciosii care se indreptau mereu spre satul in care vazuse lumina zilei.



Moastele noului sfant al lui Hristos au ramas acolo aproape cinci secole. Intre anii 1768-1774 a avut loc un razboi nimicitor intre rusi si turci, purtat si pe pamantul romanesc, dar si in sudul Dunarii, pe teritoriul fostului stat bulgar, desfiintat de turci inca de la sfarsitul veacului al XlV-lea.



Generalul rus Petru Saltacov a ajuns cu ostile sale in satul Basarab. Pentru ca cinstitele moaste sa nu fie profanate de ostasii turci musulmani, generalul a poruncit ca ele sa fie duse in Rusia. Ajungand cortegiul cu racla in Bucuresti, un negustor bogat cu numele Hagi Dimitrie, se pare un macedoroman, precum si mitropolitul Grigorie II al Tarii Romanesti, au rugat pe generalul rus sa lase cinstitele moaste ale Sfantului Dimitrie cel nou poporului roman si Mitropoliei tarii, ca o mangaiere pentru multele pagube materiale si suferinte indurate de romani in cursul acelui razboi, mai ales ca era "valah" de neam. Ascultandu-le dorinta, moastele au fost asezate cu mare cinste in catedrala mitropolitana din Bucuresti in iulie 1774. Mana dreapta a Sfantului a fost trimisa, totusi, la Kiev, unde se crede ca se pastreaza si astazi.



In felul acesta, Sfantul Dimitrie cel nou sau Basarabov a devenit ocrotitorul Bucurestiului si al intregii Tari Romanesti. Multe suferinte si felurite boli au fost vindecate in urma rugaciunilor staruitoare in fata cinstitelor moaste ale Sfantului Dimitrie. in vreme de seceta s-au facut cu ele procesiuni pentru ploaie. An de an zeci de mii de credinciosi din Capitala tarii noastre sunt prezenti la slujba pomenirii sale, care se face in ziua de 27 octombrie. Tinand seama de cinstirea deosebita de care se bucura Sfantul Dimitrie cel nou, mai ales in Bucuresti, la 28 februarie 1950 Sfantul Sinod a hotarat generalizarea cultului sau in toata Biserica Ortodoxa Romana. Aceasta hotarare s-a transpus in fapta in cadrul unor impresionante manifestari bi¬sericesti la 27 octombrie 1955, in prezenta multor ierarhi romani si straini si a numerosi preoti, calugari si binecredinciosi crestini din Bucuresti si din alte localitati din tara.



De atunci, evlavia credinciosilor romani fata de acest Sfant odraslit din neamul nostru a sporit si mai mult. Chipul sau este zugravit in icoane, dar si in biserici, iar slujba si Acatistul lui au fost tiparite in mai multe randuri.



Sa ne rugam si noi Sfantului Dimitrie cel nou sa ne fie ocrotitor in necazuri, izbavitor de boale si alte suferite, mangaietor in intristare si grabnic ascultator cand ne rugam cu staruinta ca sa fie mijlocitor al nostru catre Hristos Domnul. Sa incercam sa fim si noi mai blanzi si smeriti cu inima, milostivi, iertatori si plini de dragoste fata de aproapele, asa cum a fost el insusi.



Drept aceea, sa-i cantam : "Auzit-am, Sfinte Parinte, de viata ta cea dumnezeiasca ; vazut-am si minunile tale si, indulcindu-ne de facerile tale de bine ce ne arati in toata vremea, credem in indraznirea ta catre Dumnezeu, pentru care graim tie, unele ca acestea:


Bucura-te, doctor iscusit al bolnavilor;
Bucura-te, izbavirea indracitilor;
Bucura-te, intarirea batranilor;
Bucura-ie, invatatorul tinerilor;
Bucura-te, mangaietorul celor intristati; Bucura-te, grabnic ascultator al celor ce se roaga; Bucura-te, izbavitorul celor ce sunt in primejdii; Bucura-te noule invatator al vietii celei curate; Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie !" (Din Acatistul sau, icosul 4).

Minunile Sfântului Dimitrie cel Nou

Prezenţa Sfântului Dimitrie cel Nou în centrul oraşului Bucureşti vorbeşte lumii de astăzi despre harul şi binecuvântarea pe care Dumnezeu le dăruieşte celor ce se roagă cu credinţă Lui. Mijlocirile făcute de sfinţi pentru oamenii care le cer ajutorul aduc alinare sufletelor şi trupurilor. Multe fapte minunate s-au petrecut şi la racla moaştelor Cuviosului Dimitrie cel Nou. Câteva dintre ele ne-au fost povestite de mai mulţi părinţi, slujitori la Catedrala patriarhală, care adăposteşte, de mai bine de 200 de ani, trupul nestricăcios al smeritului păstor din Basarabi.

Părintele Daniel Pantazi, mai întâi cântăreţ, începând cu anul 1973, iar mai apoi slujitor al Catedralei patriarhale din 1985, ne-a mărturisit: „Mi s-a întâmplat să aud de la cineva despre ajutorul deosebit primit de la Sfântul Dimitrie cel Nou. Omul cu pricina avea meseria de horticultor, fiind şi un foarte bun cântăreţ bisericesc. Biserica unde mergea şi unde l-am întâlnit era situată lângă Poşta Mare. Îl chema Dumitru şi venise în Bucureşti din Constanţa. Când a ajuns în Capitală, a început să muncească şi s-a căsătorit aici. Fata pe care o luase era una cu înclinaţii mai lumeşti. Văzând că nu se potrivesc, au hotărât să se despartă. Uşor de zis. Dacă divorţa, băiatul rămânea fără casă, pentru că locuiau în apartamentul fetei. Văzându-l abătut, lumea din biserica unde cânta îl întreba: «Domnule Dumitru, de ce sunteţi aşa întristat?» El le răspundea: «Am nişte necazuri acasă. Acum sunt pus în situaţia de a nu avea unde să locuiesc. Nu am unde mă duce».

Dumitru a început să meargă des la Catedrală pentru a se închina la moaştele Cuviosului. Trecând mai multe zile, într-o noapte i s-a arătat Sfântul în camera unde se odihnea. Omul l-a recunoscut. Avea chipul asemenea cu cel zugrăvit în fresca de la raclă. Nu i-a spus nimic, doar a înclinat puţin capul, după care a dispărut. A doua zi, ieşind din biserică, Dumitru a plecat din nou îngândurat. Mergea fără nici o destinaţie. Din urmă, a fost ajuns de o bătrână. L-a întrebat: «De ce eşti mereu lipsit de bucurie?» «Nu am unde să mă duc. Soţia mă goneşte de acasă, nu am unde locui». «Dacă cauţi gazdă, eu am două camere. Vino şi vezi». Dumitru a plecat la bătrânică şi a rămas la ea. S-a căsătorit cu nepoata acesteia şi viaţa lui a reintrat pe făgaşul normal. Pentru priceperea lui în aranjamentele florale, Dumitru a ajuns să fie cunoscut chiar de Ceauşescu, care i-a dat sarcina să se ocupe de cele mai importante grădini publice din Bucureşti. Ba i l-a recomandat şi preşedintelui Iugoslaviei, Tito, care l-a primit la Belgrad pentru a înfrumuseţa grădinile din capitala sârbă. Dumitru are acum 80 de ani.”

Omul care a plecat fără cârje de la moaştele Cuviosului Dimitrie

Părintele Iustin Bulimar, slujitor la Catedrala patriarhală din anul 1989, povesteşte despre faptele minunate petrecute în viaţa creştinilor care s-au rugat la moaştele Sfântului: „În 1989, în urma slujbei Sfântului Maslu, un credincios pe care eu l-am văzut de mai multe ori participând la această Sfântă Taină şi la celelalte slujbe ale Bisericii rămânea întotdeauna ultimul de se închina. Şi, într-una din zile, la fel procedând, a urcat la racla sfintelor moaşte (dar de ce rămânea ultimul să se închine? – pentru că umbla cu cârje), şi-a aşezat cârjele, ca de obicei, ca să şi le poată lua după rugăciune, după îngenuncherea pe care o putea face el acolo în felul lui, şi minunea s-a întâmplat: s-a ridicat, s-a închinat, a coborât treptele, n-a realizat pe moment că el de fapt îşi uitase cârjele şi de-abia după ce a coborât Dealul Patriarhiei şi-a dat seama de miracolul, de minunea întâmplată. S-a întors înapoi plângând şi mulţumind cu lacrimi în ochi lui Dumnezeu şi Sfântului Dimitrie, povestindu-i preotului de pe vremea aceea – era un arhimandrit deosebit, un preot evlavios, iubit de credincioşi, părintele Grichentie, care s-a retras după Revoluţie, la pensie, la Mănăstirea Secu – şi dânsul a rămas foarte impresionat, deşi mai văzuse şi alte minuni petrecute la racla Cuviosului Dimitrie cel Nou.”

„Dacă nu te-aş fi văzut cu ochii mei şi nu te-aş fi consultat, nu te-aş fi crezut”

„O altă faptă minunată, îşi aminteşte pr. Iustin Bulimar, este cea întâmplată unei doctoriţe de la Spitalul de Oncologie din Fundeni, care era fiică duhovnicească a unui părinte de la Catedrală, acum superiorul Aşezămintelor Româneşti de la Ierusalim, părintele Ieronim Creţu. Femeia a venit spunând că nu se simte bine şi că, în urma unui examen făcut de colegii ei de la acelaşi spital, era suspectă de cancer ovarian. Bineînţeles că în urma consultării, fiind depistată pozitiv, primul drum pe care l-a făcut după rezultatul biopsiei, înainte de actul chirurgical, a fost la moaştele Sfântului Dimitrie. Acest caz s-a petrecut sub ochii mei, ştiam deci despre ce este vorba, şi cu emoţie aşteptam toţi rezultatul – să vedem dacă e cancer sau nu. Primul drum pe care l-a făcut a fost acela de la Spitalul Fundeni la Catedrala patriarhală. Disperată, într-un fel, dar având în suflet o credinţă nemărginită, s-a rugat, a venit zile la rând, a urmat un program de cobaltoterapie, în urma căruia a mers la aceeaşi comisie care a investigat-o prima dată şi un mare medic, profesorul Pavel, care era pe vremea aceea şeful Clinicii de Oncologie de la Fundeni i-a spus: «Dacă nu te-aş fi văzut înainte de tratament şi nu te-aş fi consultat eu cu ochii mei, şi ai fi venit acum să-mi spui că ai fost bolnavă, ţi-aş fi spus că eşti nebună». Deci, Sfântul Dimitrie, la fel, a făcut minune şi a vindecat-o, iar dânsa şi astăzi e o mărturie vie, lucrează în continuare şi vindecă, la rândul ei, persoane bolnave de cancer.

Şi cred că sunt şi alte multe minuni pe care Sfântul Dimitrie le-a săvârşit celor ce s-au rugat cu credinţă la racla lui de-a lungul timpului. Eu v-am spus doar două pentru că la acestea am fost martor ocular.”

Pelerinajul, marea minune a Sfântului Dimitrie cel Nou

Părintele Arsenie Muscalu, fost slujitor şi duhovnic la Catedrala patriarhală ne-a spus: „Pe lângă vindecarea sufletului şi a trupului, dobândirea liniştii şi a împăcării, primirea de ajutor în lipsuri şi nevoi, Sfântul Dimitrie cel Nou săvârşeşte an de an o minune pe care o trecem cu vederea de multe ori şi anume aceea că la ziua lui de prăznuire reuşeşte să adune atâţia oameni care, mai ales în lumea agitată şi grăbită de astăzi, găsesc cu cale să lase deoparte toate grijile şi preocupările venind să-i aducă cinstire, stând ore întregi, de multe ori pe vreme rea, cu frig sau ploaie, rămânând chiar peste noapte ca să sărute sfintele moaşte, primind în schimb ajutorul Cuviosului.”

„Roagă-te lui Dumnezeu şi Sfântului Dimitrie şi n-o să rămâi fără răspuns!”

Despre minunile Sfântului Dimitrie am aflat şi de la părintele Antim David, mare eclesiarh la Catedrala patriarhală.

„Multe dintre minunile Sfântului Dimitrie, care se săvârşesc permanent la racla sfintelor sale moaşte, sunt cunoscute numai de cei asupra cărora s-au produs şi de Hristos Domnul. Foarte puţine sunt cuprinse în Vieţile Sfinţilor. Eu însumi am fost martor la câteva minuni pe care Sfântul Dimitrie le-a săvârşit aici, în Catedrala patriarhală.

Aş dori să scot în evidenţă una care pe mine m-a marcat foarte mult.

Aveam aici, la Catedrala patriarhală, o creştină, una dintre cele mai fidele, care venea zilnic şi se închina la sfintele moaşte. Avea o mare suferinţă, vorbea foarte rău, stâlcit. Venea şi se spovedea de multe ori la mine. Ar fi trebuit să golesc biserica de lume, căci vorbea foarte tare. De aceea, preferam să o spovedesc într-un loc separat, fără a înţelege mare lucru din spovedania sinceră pe care această persoană o făcea înaintea lui Dumnezeu. Aveam totdeauna grijă să îi spun: «Roagă-te lui Dumnezeu şi Sfântului Dimitrie şi n-o să rămâi fără răspuns!». Acestea erau cuvintele pe care i le strecuram în suflet totdeauna.”

„Părinte, eu vorbesc!”

„Într-o zi de vară, în urmă cu câţiva ani, era puţină lume în catedrală şi o văd pe Stela (aşa o cheamă) cum se aşează la moaştele Sfântului Dimitrie. A stat, cred, un ceas rugându-se Sfântului. Şi s-a ridicat, venind cu bucurie mare în suflet. Atâta mi-a spus: «Părinte, eu vorbesc!». Şi din acea zi sora Stela vorbeşte, o auzim cu toţii cum se exprimă clar, datorită Sfântului Dimitrie, după ce, mai înainte, nu putea să lege două vorbe”.

Stela are în jur de 50 de ani. Este căsătorită şi are două fete. „Avea o viaţă mai dificilă cu soţul ei. Era o fiinţă foarte chinuită. După aceea aveam să aflu, din ceea ce mi-a relatat această creştină, că, de fapt, neputinţa aceasta îi venise din multele bătăi pe care le primise de la soţul ei”, a mai adăugat eclesiarhul Catedralei.

„Vreau să mă duc la Sfântul Dimitrie, căci el m-a făcut sănătoasă!”

„Într-o altă zi, dimineaţa, îşi mai aminteşte părintele Antim, înainte de începerea Sfintei şi dumnezeieştii Liturghii, a venit la mine un creştin a cărui soţie era în comă la spital. Aveau 5 copilaşi, 3 dintre ei erau cu el. M-a marcat suferinţa şi lacrimile lor. Verdictul medicului era: «Nu mai am ce să-i fac. Luaţi-o acasă!». Le-am spus să se roage Sfântului Dimitrie. S-au rugat cu toţii, iar Sfântul i-a mai liniştit. S-au întors la spital cu inima împăcată. Acolo, chiar pe holul din faţa salonului unde era internată soţia, au găsit o hărmălaie de nedescris. Bolnava, fiind conectată la aparate, ca orice om în comă, îşi revenise datorită Sfântului Dimitrie şi îşi scosese toate tuburile. Striga pe holul spitalului, ţinută fiind de asistente şi medici: «Vreau să mă duc la Sfântul Dimitrie, căci el m-a făcut sănătoasă!». Era o zarvă nemaipomenită, avea să îmi spună soţul mai târziu. La patul ei se prezentase cineva, în vedenie, care i-a spus: «Scoală şi du-te acasă la copii şi la soţ!». Era Sfântul Dimitrie cel Nou, de aceea striga în gura mare că vrea să meargă să îi mulţumească. N-au avut ce să-i facă. Au venit la Sfântul Dimitrie, parcă şi acum văd, cu cei 5 copilaşi, cu soţul, în hohote de plâns, mulţumindu-i Sfântului pentru miraculoasa vindecare. După aceea, s-au întors la medici să confirme minunea negrăită pe care Sfântul Dimitrie a făcut-o”, ne-a spus părintele Antim o altă minune a Sfântului Dimitrie, pe care a văzut-o cu ochii săi.

Racla cu moaştele Sfântului Dimitrie cel Nou

„Părinte, eu vreau să mă spovedesc”

„Multe sunt minunile Sfântului Dimitrie, dar mai importantă decât vindecarea trupească este lucrarea tainică pe care Sfântul Dimitrie o săvârşeşte în sufletul omului, faptul că foarte mulţi credincioşi vin şi îngenunchează la sfintele sale moaşte şi se ridică senini, luminaţi, îndreptaţi, pocăiţi şi iertaţi prin rugăciunea şi binecuvântarea sfântului. Aceasta cred că este cea mai mare vindecare pe care Sfântul Dimitrie o săvârşeşte. De altfel, vezi un om care n-a călcat în faţa altarului de multă vreme, care se ridică din faţa raclei şi spune: «Părinte, eu vreau să mă spovedesc» sau «Părinte, am făcut cutare păcat». «Dar cine v-a îndemnat?», îi întreb. «Părinte, nu ştiu ce se întâmplă cu mine, dar când m-am pus la moaştele Sfântului Dimitrie, am simţit că trebuie să mărturisesc păcatul acesta pe care îl tăinuiesc de ani şi ani de zile». Cea mai mare lucrare pe care Sfântul Dimitrie cel Nou o săvârşeşte asta este, aici în mijlocul acestui oraş atât de zgomotos şi preocupat de cele materiale. De foarte multe ori, noi, creştinii, căutăm să vindecăm trupul, să ne vindecăm de cancer, de boli, dar uităm adesea de lucrarea tainică, harică, pe care Dumnezeu o săvârşeşte prin aceste minuni ale sfinţilor în viaţa noastră. Şi mai mult decât atât, este importantă îndreptarea. Nu poţi să rămâi cum ai fost, după ce te-ai închinat la moaştele unui sfânt”, a conchis părintele Antim David, mare eclesiarh al Catedralei patriarhale.

“Antihristul” pocăit

Părintele arhimandrit Dimitrie Irimia, slujitor al Catedralei patriarhale si ecleziarh al bisericii Sf Spiridon Nou dă şi dansul mărturie despre vindecările de boli săvârşite prin mila Sfântului Dimitrie cel Nou: „De obicei, în Biserica Ortodoxă, noi nu contorizăm cazuri de minuni, pentru că aşa Mântuitorul a spus: «Fericit eşti, Toma, că ai văzut şi ai crezut, dar mai fericiţi sunt cei care n-au văzut şi au crezut». Deci, pe acest principiu ne orientăm şi noi în Biserica Ortodoxă şi, aşa cum am spus, nu căutăm să scoatem în evidenţă aceste minuni, pentru că foarte uşor s-ar putea cădea în acest extremism, adică să se creeze la Catedrală un fel de «fenomen Maglavit».

Minunea se produce în sufletul omului, nu trebuie ca, după ce s-a produs minunea, omul să fie interesat, adică accentul se pune pe credinţă, pe relaţia omului cu Dumnezeu, aşa cum avem şi exemplul Sfântului Dimitrie care s-a rugat şi a fost atât de discret toată viaţa, încât cei din timpul său n-au ştiut că el este un sfânt. De unde vine discreţia aceasta? – din faptul că el a înţeles că rugăciunea îl face pe om să aibă o relaţie personală cu Dumnezeu, îl face pe om nu numai să practice rugăciunea, ci să o trăiască şi să trăiască în şi pentru Dumnezeu. Vă voi povesti şi eu două cazuri pe care le consider minuni ale Sfântului Dimitrie.

Unul, petrecut în anul 2004 – a venit la mine cineva în jur de 30-35 de ani şi mi-a spus că doreşte să i se facă special, numai dânsului, dezlegări, pentru că are păcate foarte grave. Sigur, am întrebat despre ce păcate este vorba. Mi-a spus că în timpul regimului comunist a scris o carte care avea subiect anticreştin, împotriva lui Hristos.

Când a ajuns la mine, omul era bolnav, avea o semiparalizie. I-am spus să scrie de-acum şi să îndrepte ce a făcut rău, tot prin scris. Sigur că i-a fost foarte greu, adică nu mai avea aceleaşi pârghii pe care le avusese înainte. Cert este că el a venit tot timpul la Catedrală, a venit în special la moaştele Sfântului Dimitrie, s-a rugat şi, după multă vreme, a ajuns să se îndrepte. El era adus cu maşina, altfel nu se putea deplasa; era în cărucior, paralizat. Numai că, după câţiva ani, şi-a revenit şi el însuşi a mărturisit că, deşi doctorii nu i-au dat nici cea mai mică şansă de vindecare, credinţa în ajutorul Sfântului Dimitrie l-a făcut sănătos.”

„Eu numai cu o mână am zgâriat, dar îmi curge sânge din amândouă”

„Un alt caz care m-a impresionat, îşi aminteşte părintele Dimitrie Irimia, a fost acela al unei doamne ce avea în jur de 40 de ani care, efectiv, a fost revoltată asupra celor din familia ei pentru că veneau şi stăteau la Sfântul Dimitrie foarte multe ore în şir, în ploaie, în frig. De aceea, a venit cu gând vrăjmaş la racla Cuviosului Dimitrie. Ea nu concepea, nu putea înţelege, şi a venit cu acest gând de răzbunare împotriva Sfântului şi cu o mână a zgâriat cu unghiile moaştele Sfântului Dimitrie în locul unde ele sunt descoperite spre a fi sărutate de credincioşi. Când a venit la mine, mi-a spus, ascunzând fapta sa: «Părinte, am fost la toţi doctorii; am o boală foarte rară – îmi curge sânge din buricele degetelor». I-am făcut dezlegări, apoi s-a mai liniştit; era foarte agitată. I-am explicat că trebuie să se spovedească, să ţină post, şi atunci mi-a spus: «Eu numai cu o mână am zgâriat acolo, dar îmi curge sânge din amândouă mâinile». Apoi, a venit cineva din familie şi mi-a spus că s-a vindecat. De atunci nu am mai văzut-o, dar acest caz a fost unul deosebit din câte am văzut şi auzit.” a afirmat parintele Dimitrie....

Maica Domnului.....mila şi ajutorul nostru....

"Sufletul meu se înfricoşează şi se cutremură când se gândeşte la Slava Maicii lui Dumnezeu, mintea mea este slabă şi inima săracă şi neputincioasă....sufletul meu se înspăimântă de o asemenea îndrăzneală, dar iubirea mă împinge să nu ascund recunoştinţa mea faţă de milostivirea ei." (Sfântul Siluan Atonitul).


Noi toţi trebuie ca să avem evlavie către Maica Sfântă căci de nu ar fi ea în Ceruri, lumea noastră s-ar fi pierdut demult. Ea pururea stă în genunchi şi se roagă Preasfintei Treimi pentru noi. Ştim oare cine este Maica Domnului? Împărăteasa Heruvimilor, Împărăteasă a toată făptura. Ea este scara către Cer, Cădelniţă Dumnezeiască, Biserică a Preasfântului Duh , Cămara Întrupării lui Dumnezeu, Uşa vieţii, Uşa cea încuiată prin care nu a trecut nimeni...decât Domnul nostru Iisus Hristos."Proorocul Iezechel" (cap 44.2)"
"Câtă milă o să aibă Maica lui Dumnezeu de cei ce au cinstit-o pe ea şi au lăudat-o! Şi câtă urgie o să vină peste cei ce nu au crezut în sfinţenia ei! La icoana Maicii Domnului cu Pruncul în braţe, vezi cerul şi pământul. Domnul reprezintă cerul şi Maica Domnului pământul. Ea este din neamul nostru. Braţele Sale sunt mult mai puternice decât umerii heruvimilor şi serafimilor. Ea ţine pe Cel ce a făcut cerul şi pământul şi toate cele văzute şi nevăzute. Pururea se roagă Fiului său pentru iertarea păcatelor noastre."
,,În hitonul ei cernit, Măicuţa Domnului veghează din dreapta altarului. Rar este întristată şi mustrătoare...Refugiată într-un surâs abia desenat pe buze, cu întreaga ei bunătate se revarsă asupra noastră.
Privind-o te bucuri şi speri...Maica Domnului este mijlocitoare, plină de har, unică, duioasă şi grabnic-ajutătoare. Chipul ei serafic capătă străluciri aparte....Te apropii sfios în faţa icoanei Sale, te reculegi tăcut preţ de câteva minute la lumina tremurândă a candelei...La ea nu trebuie să vii cu rugăminţi şi vorbe multe, cu gesturi şi închinări teatrale! Îţi ştie prea bine necazul şi durerea de cum ai păşit în biserică şi ţi-ai ridicat gândul le ea. Trebuie doar să crezi şi să nu îţi pierzi nădejdea.
Din toate icoanele, (de sfinţi, arhangheli şi apostoli) cea mai bogată în reprezentări este Preasfânta Fecioară. Este prezentă peste tot, în cele mai importante momente ale vieţii Mântuitorului: de Bunavestire, la ieşirea din Betleem, în Duminica Floriilor, cea purtătoare de stâlpari, la piciorul Sfintei Cruci în ziua Patimilor, la Înălţare sau la marile praznice de peste an.
Chipul ei alungit şi fără prihană, cu ochi negri şi uşor aplecaţi spre podea, umple întreaga biserică. Nu e "frumoasă" şi nu are o statură anume...E dincolo de canoanele noastre lumeşti ca o transfigurare a maternitaţii neprihănite, aşa cum o înfăţişează "Erminia Bizantină" a lui Dionisie din Furna:,, Chipul de culoarea grâului copt, cu părul gălbui, ochi vioi şi curaţi, având în ei vederi de nuanţa olivelor, sprâncene lungi şi puţin negre, nas potivit cu nările mijlocii şi mâini lungăreţe cu degete asemenea alaturându-se fiinţei sale simple şi fără vreo împodobire omenească...doar nişte veşminte cu un fel de vopseală... şi mai presus de toate era într-însa multă frumuseţe divină...,,
În van îţi alegi cuvinte să o descrii, căci nu dulceaţa feciorelnică a trăsăturilor, nici linia grăbit rotunjită a bărbiei contează. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu e pecetluită şi tăcută ca un suspin.Privindu-i icoana, îţi vine să-i săruţi mâinile alungite şi uşoare ca nişte aripi de înger, alintând-o cu toate numele pământului într-o sonoritate de poem mistic: Miluitoarea, Povăţuitoarea, Degrab-ascultătoarea, Împărăteasa cerurilor, Platytera, Theotokos, Izvor dătător de viaţă, Dulcele sărut, cu lapte-hrănitoarea, Bucuria tuturor, Trandafirul neveştejit, Luceafărul dimineţii, Crinul neatins, năstrapa de aur, Pantonausa cea vindecătoare de boli fără leac, Lăcaşul luminii, Împărăteasa tuturor, Doamna Îngerilor şi Acoperământul lumii.
Nu poate fi o întâmplare că cele mai multe icoane făcătoare de minuni aparţin Maicii Domnului. În ortodoxie ele poartă mai multe nume pentru unul singur, aceeaşi figură în mai multe ipostasuri: Axionita este Preacurata, Glycophilusa –este dulcele sărut, Dezmierdătoarea o reprezintă cu obrazul lipit de Fiul fără de început, Zoodokos- este Rugătoarea, iar Eleousa –cea milostivă....
În înaltul bolţii centrale sau zugrăvită deasupra altarului ţinând Pruncul în dreapta (ca la greci) sau stânga, lângă inimă (ca la noi), prinsă într-un cearcăn de lumină sau pe lemnul unei icoane, i se mai zice când Panahia când Tânguirea, asa cum o vestesc monahiile de la Agapia.
La mănăstirea Neamţ se află Maica Domnului cu trei mâini. Legendă întărită de o altă icoană de la mănăstirea atonită Hilandaru; vorbeşte despre un pictor bisericesc căruia turcii i-au tăiat mâna, pentru a nu termina niciodată icoana abia începută. Plângând amarnic şi rugându-se întreaga noapte, omul a adormit într-un târziu. Împresionată de suferinţa dar şi de râvna călugărului zugrav, Maica Domnului a coborât din icoană şi i-a pus mâna la loc. Când s-a sculat, monahul avea să vadă minunea: nu numai că era întreg şi vindecat, dar în josul icoanei apăruse desenată o a treia mână, de altă culoare, aşa cum se poate vedea şi astăzi în paraclisul mănăstirii nemţene.
Zugrăvită în icoane pe lemn sau pe sticlă, Maica Domnului se arată învăluită în singura ei bogaţie: mila şi ajutorul pentru cel aflat în durere. În rest pe catapeteasmă, în tâmpla bisericii sau la altar, stă mereu cu un pas în urmă, în umbra Fiului, cu adânc respect, aşa cum este amintită în Sfânta Scriptură, unde găsim o singură propoziţie rostită de ea, dând sfat ucenicilor la nunta din Cana Galilei: "Faceţi ce spune El!"...
Preacurata veghează...ea este limanul şi pavăza noastră. La ea găsim alinare, înţelegere, odihnă şi ajutor. Ea este purtătoare a rugăciunilor noastre către cer. Fără ea am fi pustii, orfani, rătăciţi şi fără sprijin.
Din mica iconiţă pe care o ţinem la piept, sau dincolo de veşmintele ferecate în argint, Maica Domnului îşi desface braţele de la un hotar la altul al pământului şi ne cuprinde pe toţi, îndemnându-ne să îndrăznim a ne ruga icoanei sale.

(licenta 2008....)crispopaa®copyright

Invataturi ale Sfantului Serafim de Sarov

Aminteste-ti mereu, ascultarea le intrece pe toate. Ea intrece postul si rugaciunea! Iar noi nu numai ca nu trebuie sa o refuzam, trebuie sa alergam in intampinarea ei! Noi trebuie sa rabdam orice necaz care ar veni din partea fratilor fara sa ne tulburam si sa cartim.

Sufletul trebuie alimentat si hranit cu Cuvantul lui Dumnezeu. Cel mai mult noi ar trebui sa practicam lectura Noului Testament si a Psaltirii. Aceasta ar trebui facuta in picioare. Din aceasta lectura vine iluminarea mintii care este schimbata printr-o dumnezeiasca schimbare. Cel ce citeste Sfanta Scriptura primeste o caldura care in singuratate da nastere la lacrimi
, prin care omul este incalzit iar si iar, umplut de daruri duhovnicesti, care dau o incantare mintii si inimii dincolo de orice inchipuire.

Mai presus de toate, aceasta trebuie facuta pentru a dobandi pacea sufletului: “Pace multa au cei ce iubesc legea Ta si nu se smintesc.” (Ps.118,165). Este foarte util sa citesti intrega Biblie intr-un mod inteligent. Caci numai prin acest exercitiu singur, pe langa alte bune lucrari, Domnul nu-l va lipsi pe om de mila Sa, ci va inmulti darul sau de intelegere.

Cei ce cu adevarat s-au hotarat sa slujeasca Domnului Dumnezeu trebuie sa se straduiasca a-si aminti mereu de Dumnezeu si sa rosteasca rugaciunea catre Iisus Hristos.

In biserica, atunci cand te rogi, e de folos sa stai cu ochii inchisi, cu o atentie concentrata si sa deschizi ochii doar cand te molesesti sau cand somnul iti da tarcoale si te face sa motai. Atunci ochii trebuie atintiti catre o icoana si catre lumina candelei ce arde dinaintea ei.

Nu trebuie sa ne asumam nevointe ascetice dincolo de puterile noastre, ci sa incercam sa ne facem trupul prieten credincios si vrednic de practicarea virtutilor. Trebuie sa mergem pe calea de mijloc. Trebuie sa fim intelegatori fata de neputintele si imperfectiunile noastre sufletesti si sa avem rabdare fata de defectele noastre, asa cum avem fata de defectele altora. Dar nu trebuie sa trandavim, ci trebuie sa ne silim spre imbunatatirea firii noastre.

In fiecare zi sa dormi negresit noaptea patru ore - de la zece seara pana la doua noaptea. Daca te simti slabit, poti sa dormi si in timpul zilei. Pastreaza aceasta regula permanent pana la sfarsitul vietii tale, fiindca este absolut necesara pentru odihna capului tau. Eu insumi din tinerete am pastrat-o cu rigurozitate. Noi cerem mereu bunului Dumnezeu odihna in timpul noptii si astfel nu vei deveni neputincios, ci sanatos
si vesel.

Nu oricine isi poate impune siesi o regula severa de asceza in toate, sau sa se priveze pe sine de tot ceea ce n-ar face decat sa-i dezvaluie slabiciunile. Altminteri, prin epuizarea trupeasca, sufletul slabeste si el. In special, vinerea si miercurea, si mai ales in timpul celor patru posturi, trebuie luata o masa o data pe zi, iar ingerul Domnului se va apropia de tine. La pranz mamanca suficient, la cina fii moderat.

Dar un trup care este epuizat de penitenta si de boala
trebuie intarit printr-un somn moderat, hrana si bautura moderate indiferent de perioada de timp.

Cu orice pret, noi trebuie sa incercam a pastra pacea sufletului si sa nu ne tulburam la jignirile venite de la altii. Nimic nu este mai pretios decat pacea intru Hristos Domnul. Sfintii Parinti aveau mereu un duh de pace si, fiind binecuvantati cu harul lui Dumnezeu traiau mult.

Dobandeste pacea, si mii de oameni din jurul tau se vor mantui. Atunci cand un om se afla intr-o stare de pace a mintii, el poate de la sine sa le ofere celorlalti lumina necesara luminarii ratiunii. Aceasta pace, ca pe o comoara nepretuita, Domnul nostru Iisus Hristos a lasat-o drept mostenire ucenicilor Sai inainte de moarte. (In. 14,27) Apostolul mai spunea despre ea : “si pacea lui Dumnezeu, care covarseste orice minte, sa va pazeasca inimile si cugetele voastre intru Hristos Iisus” (Filip. 4,7) Introdu mintea inlauntrul inimii si dai de lucru acolo cu rugaciunea; atunci pacea lui Dumnezeu o umbreste si ea se afla intr-o stare de pace. Trebuie sa ne obisnuim sa tratam jignirile venite de la altii cu calm, ca si cum insultele lor nu ne privesc pe noi, ci pe altcineva. O astfel de practica ne poate aduce pacea inimii si o poate face lacas al lui Dumnezeu insusi.

Daca nu se poate sa nu te tulburi, atunci, cel putin, e necesar sa incerci sa iti infranezi limba, dupa cuvantul psalmistului: “tulburatu-m-am si n-am grait” (Ps. 76, 4) Pentru a ne pastra pacea sufletului, este nevoie sa evitam cu orice pret a-i critica pe altii. In mod aparte, pentru a pastra pacea sufleteasca “trebuie evitata acedia” si sa te straduiesti a avea un duh vesel si nu trist. Trebuie sa incerci sa iesi din aceasta stare cat mai iute cu putinta. Atentie la duhul intristarii, caci aceasta da nastere la toate relele. O mie de ispite apar din pricina lui: agitatie, furie, invinuire, nemultumirea de propria soarta, ganduri de desfranare, schimbare permanenta a locului.

Uneori duhul cel rau al intristarii pune stapanire pe suflet si il lipseste de umilinta si bunatate fata de frati si da nastere la repulsie fata de orice conversatie. Atunci sufletul evita oamenii, crezand ca acestia se afla la originea tulburarii sale si nu intelege ca pricina tulburarii sale se afla intr-insul. Sufletul plin de intristare si parca scos din minti este incapabil sa accepte in pace sfaturile bune ce i se aduc sau sa raspunda cu umilinta la intrebarile ce i se pun.

Primul medicament cu ajutorul caruia omul isi afla in curand mangaiere sufleteasca este smerenia inimii, asa cum ne invata sfantul Isaac Sirul. Aceasta boala este tratata cu rugaciune, abtinere de la graire in desert, lucru de mana, dupa puterile fiecaruia, citirea Cuvantului lui Dumnezeu si rabdare; caci el se naste din lasitate, trandavie si graire in desert.

Oricine a invins patimile a invins si deprimarea. Veselia nu e pacat. Ea alunga plictiseala; si din plictiseala vine intristarea (acedia) si nimic nu e mai rea ca aceasta. Ea aduce cu sine totul. A spune sau a face raul este pacat. Dar a spune un cuvant bun, prietenos sau plin de veselie, asa incat toata lumea sa se simta in buna dispozitie in prezenta lui Dumnezeu si nu intr-o stare de intristare, nu este deloc un pacat.

Daca nu suntem de acord cu gandurile rele sugerate de diavol, facem un lucru bun. In timpul acestor atacuri, trebuie sa te indrepti cu rugaciunea catre Domnul Dumnezeu, asa incat scanteia patimilor celor rele sa fie alungata de la bun inceput. Atunci flacara patimilor nu va mai creste.

Trupul este robul, sufletul este stapanul. Si de aceea, mila lui Dumnezeu este cu noi atunci cand trupul este slabit si extenuat de boli
; caci in acest fel patimile slabesc si omul devine normal. Dar boala trupeasca in sine este ceva nascut din pricina patimilor. Inlatura pacatul si boala va pleca.

Sfântul Serafim de Sarov




“Dobândeste pacea, si mii de oameni din jurul tau se vor mântui”


“Cand Sfantul Serafim din Sarov a fost intrebat daca lipsea crestinilor din vremea lui vreo conditie pentru ca acestia sa dea aceleasi roade de sfintenie care erau atat de abundente in trecut, el a raspuns: nu lipseste decat o singura conditie - hotararea“.

(la: Vl. Lossky, Teologia mistica a Bisericii de Rasarit).

“Desi scarbele, nenorocirile si nevoile de tot felul sunt nedespartite de viata
noastra pe pamant, totusi Domnul Dumnezeu n-a vrut si nu vrea ca noi sa traim numai in scarbe si napaste, de aceea ne si porunceste prin apostoli sa purtam sarcinile unii altora, prin aceasta implinind legea lui Hristos. Insusi Domnul Iisus Hristos ne da aceasta porunca, de a ne iubi unul pe altul si consolandu-ne intre noi cu aceasta dragoste frateasca, sa ne usuram calea cea dureroasa si ingusta a calatoriei noastre catre patria cereasca“.

Despre donatiile facute Bisericii/manastirilor: “Tine minte o data pentru totdeauna … ca nu orice suma de bani este placuta Domnului si Sfintei Sale Maici - nu tot ce vrea lumea sa-mi dea, va intra in manastire. Exista unii care nu pretind decat sa li se dea, ei primesc totul. Insa Imparateasa Cerului nu primeste tot ce i se ofera. Exista bani si bani. Adesea ei sunt fructul violentei, al lacrimilor [produse altora - n.n.] si al sangelui. Noi nu avem ce face cu acesti bani. Nu trebuie sa-i primim“.

“Nu trebuie sa-ti deschizi inima
in fata altora fara trebuinta. Dintr-o mie se poate gasi numai unul care ar fi in stare sa pastreze taina ta. Si cand noi insine n-o pastram in sufletul nostru, putem nadajdui ca ea ar putea fi pastrata de altii? Cu omul simplu trebuie sa vorbesti despre lucrurile omenesti, iar cu omul inzestrat cu intelepciune duhovniceasca trebuie sa vorbesti despre cele ceresti“.

“Vazand clar mila acordata tie de Dumnezeu instiinteaza despre aceasta pe oricine doreste sa se mantuiasca. “Caci secerisul e mult dar lucratorii sunt putini” zice Domnul. Iata, si pe noi ne-a chemat Domnul la lucru si ne-a dat darurile harului Sau, ca recoltand spicele mantuirii semenilor nostri printr-un numar cat mai mare al celor adusi de noi in Imparatia lui Dumnezeu, sa-i aducem roade - fie 30 , fie 60 , fie 100. Sa ne pazim insa sa nu fim pedepsiti impreuna cu sluga cea vicleana si lenesa care a ingropat talantul sau in pamant ci sa ne straduim sa urmam pe slugile cele bune si credincioase ale Domnului care au adus Stapanului lor: una, in loc de doi - patru, iar alta, in loc de cinci - zece“.

“Asa iubitorule de Dumnezeu, totul, orice ai cere de la Domnul vei primi, numai sa fie spre slava lui Dumnezeu sau spre folosul aproapelui, pentru ca si spre folosul aproapelui El tot slavei Sale il atribuie, de aceea zice: “Tot ce ati facut unuia dintre cei mai mici, Mie mi-ati facut”. Deci sa nu aveti nici o indoiala ca Domnul va indeplini cererile voastre numai ca ele sa fie indreptate fie spre slava lui Dumnezeu, fie spre folosul si indrumarea sufleteasca a aproapelui. Insa chiar daca ar fi spre folosul sau nevoia ta proprie sau ai avea vreun interes oarecare chiar si pentru aceasta tot asa de grabnic ascultator este Domnul Dumnezeu si binevoieste sa indeplineasca cererea, numai sa vina din trebuinta si necesitate extrema fiindca Domnul pentru toti este bun si toate le da (…). Totusi de un lucru sa te pazesti, iubitorule de Dumnezeu: sa nu ceri de la Domnul ceva de care nu ai absoluta nevoie“.

“In ziua de azi, din pricina racelii noastre aproape universale fata de sfanta noastra credinta in Domnul nostru Iisus Hristos, si a lipsei noastre de atentie fata de lucrarile Proniei Sale Dumnezeiesti in noi si fata de partasia omului cu Dumnezeu, am ajuns atat de departe, incat se poate spune ca aproape am parasit adevarata viata crestina. Marturiile Sfintei Scripturi ni se par acum de neinteles (…) Aceasta neputinta de a intelege se datoreaza faptului ca ne-am indepartat de simplitatea cunoasterii crestine originale. Sub pretextul educatiei, am ajuns la o asemenea ignoranta, incat lucrurile pe care stramosii nostri le-au inteles asa de usor, noua ni se par aproape de neconceput.(…) Am devenit atat de neatenti la lucrarea mantuirii noastre, incat interpretam gresit si multe alte cuvinte din Sfanta Scriptura, si asta pentru ca nu cautam harul Domnului, si pentru ca, in mandria mintilor noastre, nu ii ingaduiam sa se salasluiasca in sufletele noastre. De aceea nu avem adevarata luminare de la Domnul, pe care El o trimite in inimile oamenilor care flamanzesc si inseteaza profund dupa dreptatea sau sfintenia Sa“.

“Pacea sufleteasca se obtine prin dureri. Semnul vietii duhovnicesti este adancirea omului inlauntrul sau si tainica lucrare in inima sa“.

“Virtutea nu este o pară pe care s-o inghiti dintr-o data. Căci nu este usor ca cineva sa biruiasca desertaciunile acestei lumi. Un om devine smerit, sigur si incercat numai dupa ce, cu ajutorul rugaciunii, suporta numeroasele ispite ce-i vin fara voia lui. Rabdarea este sarguinta sufletului in lucrarea lui“.

“Totdeauna sa te cercetezi pe tine insuti sa vezi daca te afli in Duhul lui Dumnezeu sau nu. Sa nu te lasi pana ce Domnul Dumnezeu Duhul Sfant, Cel cautat nu va fi aflat si va petrece iarasi impreuna cu noi prin harul Sau”.

“In pilda fecioarelor intelepte si a celor nebune, cand cele nebune au ramas fara de untdelemn, cele intelepte le-au spus: “Mergeti la cei ce vand si cumparati”” (Matei 25:9). Dar dupa ce au cumparat, usa camarii mireselor era deja inchisa, iar ele n-au mai putut intra. Unii spun ca lipsa untdelemnului din candelele fecioarelor nebune se talcuieste ca fiind lipsa de fapte bune in vremea vietii lor. O asemenea interpretare nu este foarte corecta. De ce le-ar lipsi lor faptele bune, cand sunt numite fecioare, chiar daca nebune? Fecioria este virtutea suprema, o stare ingereasca, si ar putea tine locul tuturor celorlalte fapte bune. Eu cred ca ceea ce le lipsea lor era harul Prea-Sfantului Duh al lui Dumnezeu. Aceste fecioare au practicat virtutile, dar, in ignoranta lor duhovniceasca, au crezut ca viata crestina consta doar in facerea de bine. Facand fapte bune, ele credeau ca fac lucrarea lui Dumnezeu, dar putin le pasa daca au obtinut harul Duhului Sfant. Aceste moduri de viata, bazate doar pe facerea de bine, fara a incerca cu atentie daca aduc harul Duhului Sfant, sunt mentionate in cartile Sfintilor Parinti: “Exista o alta cale ce pare buna la inceput, dar care sfarseste in adacul iadului.”

“Orice fapta buna facuta intru Hristos ne aduce harul Duhului Sfant, dar mai mult decat oricare ne aduce rugaciunea, pentru ca ea este oarecum la indemana noastra ca o arma pentru dobandirea Duhului Sfant”.

“Puteti judeca cat de mare este puterea rugaciunii, atunci cand este savarsita din toata inima, chiar si in cazul unei persoane pacatoase, in urmatoarea pilda din Sfanta Traditie: Cand, la rugamintea unei mame disperate careia ii murise singurul fiu, o prostituata pe care o intalnise, inca necurata dupa ultimul ei pacat, miscata fiind de durerea adanca a mamei, a strigat catre Domnul: “Nu de dragul unei sarmane pacatoase ca mine, ci pentru lacrimile unei mame ce-si jeleste fiul si crezand cu tarie in bunatatea Ta cea plina de dragoste si in puterea Ta cea nemasurata, Hristoase Dumnezeule, inviaza-l pe fiul ei, o, Doamne!” Si Domnul l-a ridicat din morti”.

“Rugaciunea, postul, privegherea si alte fapte crestinesti, oricat de bune ar fi prin ele insele, totusi nu numai in indeplinirea lor consta scopul vietii noastre crestinesti, desi ele slujesc drept mijloace necesare pentru realizarea lui. Adevaratul scop al vietii duhovnicesti este dobandirea Duhului Sfant al lui Dumnezeu“.

“Procedeaza ca in afacerile negustoresti: principalul nu este sa faci negot si atata tot, ci sa castigi mai mult; tot asa si in lucrarea vietii crestinesti nu trebuie sa-ti pui toata silinta numai in aceea ca sa te rogi sau sa faci oricare alta fapta buna.(…) Daca vom cugeta bine asupra poruncilor Mantuitorului Hristos si a celor apostolesti vom vedea ca datoria noastra crestineasca nu consta atat in sporirea numarului faptelor bune, ce slujesc numai ca mijloace scopului nostru crestin, ci si din a scoate din ele cel mai mare folos, adica in castigarea celor mai imbelsugate daruri ale Sfantului Duh. De pilda, simti ca te invrednicesti de mai mult dar dumnezeiesc prin rugaciune si priveghere, privegheaza si te roaga; aduce mai mult duh dumnezeiesc postul,posteste; aduce mai mult milostenia, fa milostenie si tot asa cugeta despre fiecare fapta buna facuta pentru Hristos“.

“Desi apostolul spune: “Rugati-va neincetat” (I Tesalonicieni 5:17), totusi, dupa cum va amintiti, el adauga: “Vreau sa graiesc cinci cuvinte cu mintea mea, ca sa invat si pe altii, decat zece mii de cuvinte in limbi.” (I Corinteni 14:19). Iar Domnul spune: “Nu oricine Imi zice: Doamne, Doamne, va intra in imparatia cerurilor, ci cel care face voia Tatalui Meu Celui din ceruri.” (Matei 7:21), adica cel ce face lucrarea Domnului si, mai mult, o face cu cinstire, caci “blestemat este tot cel care face lucrul Domnului cu nebagare de seama” (Ieremia 48:10)”.

“Nu trebuie sa ne asumam nevointe ascetice dincolo de puterile noastre, ci sa incercam sa ne facem trupul prieten credincios si vrednic de practicarea virtutilor. Trebuie sa mergem pe calea de mijloc. Trebuie sa fim intelegatori fata de neputintele si imperfectiunile noastre sufletesti si sa avem rabdare fata de defectele noastre, asa cum avem fata de defectele altora. Dar nu trebuie sa trandavim, ci trebuie sa ne silim spre imbunatatirea firii noastre. (…) Nu oricine isi poate impune siesi o regula severa de asceza in toate, sau sa se priveze pe sine de tot ceea ce n-ar face decat sa-i dezvaluie slabiciunile. Altminteri, prin epuizarea trupeasca, sufletul slabeste si el. In special, vinerea si miercurea, si mai ales in timpul celor patru posturi, trebuie luata o masa o data pe zi, iar ingerul Domnului se va apropia de tine. La pranz mamanca suficient, la cina fii moderat. Dar un trup care este epuizat de penitenta si de boala trebuie intarit printr-un somn moderat, hrana si bautura moderate indiferent de perioada de timp“.

“Cu orice pret, noi trebuie sa incercam a pastra pacea sufletului si sa nu ne tulburam la jignirile venite de la altii. Nimic nu este mai pretios decat pacea intru Hristos Domnul. Sfintii Parinti aveau mereu un duh de pace si, fiind binecuvantati cu harul lui Dumnezeu traiau mult. Dobandeste pacea, si mii de oameni din jurul tau se vor mantui. Atunci cand un om se afla intr-o stare de pace a mintii, el poate de la sine sa le ofere celorlalti lumina necesara luminarii ratiunii. Aceasta pace, ca pe o comoara nepretuita, Domnul nostru Iisus Hristos a lasat-o drept mostenire ucenicilor Sai inainte de moarte. (In. 14,27) Apostolul mai spunea despre ea: “si pacea lui Dumnezeu, care covarseste orice minte, sa va pazeasca inimile si cugetele voastre intru Hristos Iisus” (Filip. 4,7). Introdu mintea inlauntrul inimii si dai de lucru acolo cu rugaciunea; atunci pacea lui Dumnezeu o umbreste si ea se afla intr-o stare de pace. Trebuie sa ne obisnuim sa tratam jignirile venite de la altii cu calm, ca si cum insultele lor nu ne privesc pe noi, ci pe altcineva. O astfel de practica ne poate aduce pacea inimii si o poate face lacas al lui Dumnezeu insusi. Daca nu se poate sa nu te tulburi, atunci, cel putin, e necesar sa incerci sa iti infranezi limba, dupa cuvantul psalmistului: “tulburatu-m-am si n-am grait“ (Ps. 76, 4). Pentru a ne pastra pacea sufletului, este nevoie sa evitam cu orice pret a-i critica pe altii. In mod aparte, pentru a pastra pacea sufleteasca trebuie evitata acedia si sa te straduiesti a avea un duh vesel si nu trist. Trebuie sa incerci sa iesi din aceasta stare cat mai iute cu putinta. Atentie la duhul intristarii, caci aceasta da nastere la toate relele. O mie de ispite apar din pricina lui: agitatie, furie, invinuire, nemultumirea de propria soarta, ganduri de desfranare, schimbare permanenta a locului. Uneori duhul cel rau al intristarii pune stapanire pe suflet si il lipseste de umilinta si bunatate fata de frati si da nastere la repulsie fata de orice conversatie. Atunci sufletul evita oamenii, crezand ca acestia se afla la originea tulburarii sale si nu intelege ca pricina tulburarii sale se afla intr-insul. Sufletul plin de intristare si parca scos din minti este incapabil sa accepte in pace sfaturile bune ce i se aduc sau sa raspunda cu umilinta la intrebarile ce i se pun. Primul medicament cu ajutorul caruia omul isi afla in curand mangaiere sufleteasca este smerenia inimii, asa cum ne invata sfantul Isaac Sirul. Aceasta boala este tratata cu rugaciune, abtinere de la graire in desert, lucru de mana, dupa puterile fiecaruia, citirea Cuvantului lui Dumnezeu si rabdare; caci el se naste din lasitate, trandavie si graire in desert”.

“Pentru acest motiv se numeste Maica Domnului “rana dracilor“, fiindca nu poate satana sa piarda pe om, atata timp cat omul nu inceteaza sa alerge la ajutorul Maicii Domnului”.

Pogorarea Sfântului Duh

Acest praznic se sarbatoreste in fiecare an la 50 de zile dupa Sfanta Inviere si la 10 zile dupa Inaltare. Praznicul se sarbatoreste mereu duminica.

Praznicul comemoreaza coborarea Duhului Sfant asupra Apostolilor in ziua Cincizecimii, o sarbatoare de traditie iudaica. De asemenea celebreaza formarea Bisericii prin predica Apostolilor si botezarea miilor de credinciosi care in acea zi au crezut in mesajul Evangheliei mantuirii prin Iisus Hristos. Sarbatoarea mai este de asemenea vazuta ca o culme a relevarii Sfintei Treimi.

CE SPUNE SF SCRIPTURA?

La inceputul Faptelor Apostolilor, Luca descrie adunarea de la Ierusalim, la care participa apostolii si discipolii lui Iisus, risipiti dupa Inaltarea Sa la cer. Acestia asteptau pogorarea Duhului Sfant, Duhul care avea sa le dea curaj sa propovaduiasca multimilor credinta in Iisus Hristos rastignit si inviat, cea mai importanta parte a predicii apostolilor.

Daca Dumnezeu a amestecat limbile neamurilor, cand au construit turnul Babel ca se nu se mai inteleaga (Fac. 11, 1-10), acum Duhul Sfant rupe barierele si dezleaga limbile, ca sa se inteleaga din nou.

"Şi când a sosit ziua Cincizecimii, erau toţi împreunã în acelaşi loc. Şi din cer, fãrã de veste, s-a fãcut un vuiet, ca de suflare de vânt ce vine repede, şi a umplut toatã casa unde şedeau ei. Şi li s-au arãtat, împãrţite, limbi ca de foc şi au şezut pe fiecare dintre ei. Şi s-au umplut toţi de Duhul Sfânt şi au început sã vorbeascã în alte limbi, precum le dãdea lor Duhul a grãi. Şi erau în Ierusalim locuitori iudei, bãrbaţi cucernici, din toate neamurile care sunt sub cer. Şi iscându-se vuietul acela, s-a adunat mulţimea şi s-a tulburat, cãci fiecare îi auzea pe ei vorbind în limba sa. Şi erau uimiţi toţi şi se minunau zicând: Iatã, nu sunt aceştia care vorbesc toţi galileieni? Şi cum auzim noi fiecare limba noastrã, în care ne-am nãscut? Parţi şi mezi şi elamiţi şi cei ce locuiesc în Mesopotamia, în Iudeea şi în Capadocia, în Pont şi în Asia, În Frigia şi în Pamfilia, în Egipt şi în pãrţile Libiei cea de lângã Cirene, şi romani în treacãt, iudei şi prozeliţi, Cretani şi arabi, îi auzim pe ei vorbind în limbile noastre despre faptele minunate ale lui Dumnezeu! Şi toţi erau uimiţi şi nu se dumireau, zicând unul cãtre altul: Ce va sã fie aceasta? Iar alţii batjocorindu-i, ziceau cã sunt plini de must. Şi stând Petru cu cei unsprezece, a ridicat glasul şi le-a vorbit: Bãrbaţi iudei, şi toţi care locuiţi în Ierusalim, aceasta sã vã fie cunoscutã şi luaţi în urechi cuvintele mele; Cã aceştia nu sunt beţi, cum vi se pare vouã, cãci este al treilea ceas din zi; Ci aceasta este ce s-a spus prin proorocul Ioil: "Iar în zilele din urmã, zice Domnul, voi turna din Duhul Meu peste tot trupul şi fiii voştri şi fiicele voastre vor prooroci şi cei mai tineri ai voştri vor vedea vedenii şi bãtrânii voştri vise vor visa. Încã şi peste slugile Mele şi peste slujnicele Mele voi turna în acele zile, din Duhul Meu şi vor prooroci. Şi minuni voi face sus în cer şi jos pe pãmânt semne: sânge, foc şi fumegare de fum. Soarele se va schimba în întuneric şi luna în sânge, înainte de a veni ziua Domnului, cea mare şi strãlucitã. Şi tot cel ce va chema numele Domnului se va mântui". (Fapte 2, 1-13)

ICOANA PRAZNICULUI

Pogorarea Sfantului Duh

Icoana sarbatorii de azi este cunoscuta ca "Pogorarea Sfantului Duh". Este o icoana in culori indraznete de rosu si aur semnificand ca este un mare eveniment. In partea de sus din care ies raze care sunt indreptate catre Apostoli. De asemenea, deasupra fiecarui Apostol se poate vedea o limba de foc care semnifica Pogorarea Sfantului Duh.

Cladirea din spatele icoanei reprezinta camera de sus a cladirii in care ucenicii Domnului erau adunati dupa Inaltare. Apostolii sunt infatisati sezand intr-un semicerc care arata unitatea Bisericii. De asemenea, alaturi de Apostoli este prezent si Sfantul Pavel care desi nu se afla in acea zi acolo, a devenit Apostolul Bisericii si cel mai mare misionar. Dintre apostoli, cei patru evanghelisti - Matei, Marcu, Luca si Ioan - tin in mana manuscrise care reprezinta autoritatea invataturii care Mantuitorul le-a dat-o.

In centrul icoanei, sub apostoli, se gaseste o figura de rege pe un fundal intunecat. Acesta este o figura simbolica - Cosmos, si reprezinta oamenii din lume care traiau in intunericul pacatului, idolatriei si al necunoasterii. Aceasta figura poarta in mana o haina alba ce reprezinta invataturile apostolilor. Traditia Bisericii ne arata ca Apostolii au purtat mesajul Evangheliei in toate partile lumii.

In icoana Cincizecimii putem vedea plinirea promisiunii Sfantului Duh trimis prin intermediul Apostolilor care vor invata popoarele si ii vor boteza in numele Sfintei Treimi. Aici putem vedea ca:

* Biserica se naste si este tinuta in unitate prin prezenta si lucrarea Sfantului Duh
* Duhul Sfant calauzeste Biserica in lume pentru propovaduirea Evangheliei
* Duhul Sfant hraneste Trupul lui Hristos - Biserica -, in adevar si dragoste

RUGACIUNE CATRE DUHUL SFANT

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le plinesti, Vistierul bunatatilor si Datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi si ne curateste de toata intinarea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

TROPARUL PRAZNICULUI

Binecuvantat esti, Hristoase, Dumnezeul nostru, Cela ce preaintelepti pe pescari ai aratat, trimitandu-le lor Duhul Sfant, si printr-insii lumea ai vanat, Iubitorule de oameni, marire Tie.

Pogorarea Sfântului Duh

Ioan 7:37-53, 8:12

Iar în ziua cea din urmă - ziua cea mare a sărbătorii - Iisus a stat între ei şi a strigat, zicând: Dacă însetează cineva, să vină la Mine şi să bea. Cel ce crede în Mine, precum a zis Scriptura: râuri de apă vie vor curge din pântecele lui. Iar aceasta a zis-o despre Duhul pe Care aveau să-L primească acei ce cred în El. Căci încă nu era (dat) Duhul, pentru că Iisus încă nu fusese preaslăvit. Deci din mulţime, auzind cuvintele acestea, ziceau: Cu adevărat, Acesta este Proorocul. Iar alţii ziceau: Acesta este Hristosul. Iar alţii ziceau: Nu cumva din Galileea va să vină Hristos? N-a zis, oare, Scriptura că Hristos va să vină din sămânţa lui David şi din Betleem, cetatea lui David? Şi s-a făcut dezbinare în mulţime pentru El. Şi unii dintre ei voiau să-L prindă, dar nimeni n-a pus mâinile pe El. Deci slugile au venit la arhierei şi farisei, şi le-au zis aceia: De ce nu L-aţi adus? Slugile au răspuns: Niciodată n-a vorbit un om aşa cum vorbeşte Acest Om. Şi le-au răspuns deci fariseii: Nu cumva aţi fost şi voi amăgiţi? Nu cumva a crezut în El cineva dintre căpetenii sau dintre farisei? Dar mulţimea aceasta, care nu cunoaşte Legea, este blestemată! A zis către ei Nicodim, cel ce venise mai înainte la El, noaptea, fiind unul dintre ei: Nu cumva Legea noastră judecă pe om, dacă nu-l ascultă mai întâi şi nu ştie ce a făcut? Ei au răspuns şi i-au zis: Nu cumva şi tu eşti din Galileea? Cercetează şi vezi că din Galileea nu s-a ridicat prooroc. Şi s-a dus fiecare la casa sa. Deci iarăşi le-a vorbit Iisus zicând: Eu sunt Lumina lumii; cel ce Îmi urmează Mie nu va umbla în întuneric, ci va avea lumina vieţii.

ACATISTUL PREA CUVIOSULUI PARINTELUI NOSTRU DIMITRIE DIN BASARABI
( 27 OCTOMBRIE )


Rugaciunile incepatoare :

In numele Tatalui si al Fiului si al Sfantului Duh, Amin.

Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !
Slava Tie, Dumnezeul nostru, Slava Tie !

Imparate ceresc, Mangaietorule, Duhul adevarului, Care pretutindenea esti si toate le implinesti, Vistierul bunatatilor si datatorule de viata, vino si Te salasluieste intru noi, si ne curateste pe noi de toata intinaciunea si mantuieste, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !
Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fara de moarte, miluieste-ne pe noi !

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Preasfanta Treime, miluieste-ne pe noi. Doamne, curateste pacatele noastre. Stapane, iarta faradelegile noastre. Sfinte, cerceteaza si vindeca neputintele noastre, pentru numele Tau.

Doamne miluieste, Doamne miluieste, Doamne miluieste.

Slava Tatalui si Fiului si Sfantului Duh si acum si pururea si in vecii vecilor. Amin.

Tatal nostru, Care esti in ceruri, sfinteasca-Se numele Tau, vie imparatia Ta, fie voia Ta, precum in cer si pe pamant. Painea noastra cea spre fiinta, da ne-o noua astazi, si ne iarta noua gresalele noastre, precum si noi iertam gresitilor nostri. Si nu ne duce pe noi in ispita, ci ne izbaveste de cel rau.

Pentru rugaciunile Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, ale Sfintilor Parintilor nostri si ale tuturor Sfintilor, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi. Amin.


Condacele si Icoasele

Condacul 1 :

Aparatorule al nostru din nevoi, pentru lucrarea de multe minuni laude de multumiri aducem tie, noi, nevrednicii; si ca cel ce esti minunat si preamilostiv, izbaveste-ne pe noi din toate nevoile ca sa cantam tie : bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie !

Icosul 1 :

Ingerii cei din ceruri s-au mirat de tine, Parinte Dimitrie, ingerul cel pamantesc, vazandu-te cum in trup fiind ai biruit pe demonul cel fara de trup si de minunile tale spaimantandu-se au stat cantandu-ti unele ca acestea:

Bucura-te, cel ce esti om ceresc;
Bucura-te, cel ce ai fost inger pamantesc;
Bucura-te, ca nu te-ai amagit de lacomia stramoseasca;
Bucura-te, ca ai vietuit mai presus de fire si de om;
Bucura-te, ca prin smerenie cele inalte ai dobandit;
Bucura-te, ca pe vrajmas, lesne l-ai biruit;
Bucura-te, ca, la fel cu Abel, jertfe prin rugaciuni ai inaltat;
Bucura-te, cel ce trupul tau rob duhului l-ai facut;
Bucura-te, cel ce te-ai facut comoara duhovniceasca;
Bucura-te, cel ce te-ai suit la inaltimea cea cereasca;
Bucura-te, saditorule de vie duhovniceasca;
Bucura-te, cel ce castigi tuturor pocainta ca sa se mantuiasca;
Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie!

Condacul 2 :

Fiind inaltat Sfantul Dimitrie in vazduhurile ceresti, priveste catre cei ce-l roaga pe dansul si, cu bunatate parinteasca, tinde milostiva izbavire din toate nevoile, tuturor celor ce canta lui Dumnezeu : Aliluia !
Icosul 2 :

Intelegerea cea neinteleasa, cautand paganii s-o inteleaga, nu se pot dumiri de cinstitele tale moaste, cum adica, o materie nu se supune firii si trupul nu se da putreziciunii; iar noi cu crredinta cantam tie acestea:

Bucura-te, vas de Duuhul Sfant primitor;
Bucura-te, locas dumnezeiesc, de minuni izvorator;
Bucura-te, ca la fel cu cei fara de trup ai vietuit;
Bucura-te, ca pe duhul tau catre cele ceresti l-ai povatuit;
Bucura-te, ca intru tine putreziciunea ai facut-o neputreziciune;
Bucura-te, ca intru tine moartea ai facut-o neputincioasa;
Bucura-te, ca la fel cu Avraam ti-ai lasat patria si parintii;
Bucura-te, ca te-ai salasluit in pamantul fagaduintii;
Bucura-te, stejar cu umbra dumnezeiasca;
Bucura-te, ca te-ai facut tuturor masa duhovniceasca;
Bucura-te, ca ti-ai jertfit viata ca un alt Isaac;
Bucura-te, ca ai inaltat cugetul mintii tale catre Dumnezeu;
Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie !

Condacul 3 :

Putere cereasca umbrind sfintele tale moaste, sfinte parinte, ca dintr-un soare slobozeste razele darurilor tuturor celor ce se ating de ele, si pe toti de boli tamaduind cantam lui Dumnezeu : Aliluia !
Icosul 3 :

Avand noi racla cinstitelor tale moaste, cuvioase parinte, ca la un izvor de daruri toti cu credinta alergam, pentru care izbaveste-ne, sfinte, de cei ce ne tulbura pe not ca neincetat sa zicem :

Bucura-te, cel ce te-ai aratat stapanitor patimilor;
Bucura-te, cel ce ai biruit pe demonul intunerieului;
Bucura-te, ca ne-ai izbavit pe noi din robie precum Avraam pe Lot;
Bucura-te, ca pe fiii Agarei cu totul i-ai izgonit;
Bucura-te, ca pe noi ca pe alt Isaac ne faci mostenitori;
Bucura-te, ca pe Ismail cel necredincios, l-ai izgonit ca pe un impotrivitor;
Bucura-te, ca la fel ca Lot te-ai suit in muntii faptelor bune;
Bucura-te, ca te-ai aratat multora temei de impacare;
Bucura-te, ca nu te-ai lasat prins in Gomora patimilor;
Bucura-te, ca prin tine ne izbavim de vapaia ispitelor;
Bucura-te, ca nu te-ai uitat la cele de jos;
Bucura-te, ca prin buna veghe ai slujit lui Hristos;
Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie !

Condacul 4 :

Vifor de multe ispite si furtuni de multe nevoi invaluindu-ne pe noi, sfinte, cu credinta alergam la tine, ca, prin rugaciunile tale, sa le prefaci pe toate in buna liniste si astfel, prin tine, sa cantam lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 4 :

Auzit-am, sfinte parinte, de viata ta cea dumnezeiasca; vazut-am si minunile tale si, indulcindu-ne de facerile tale de bine ce ne arati in toata vremea, credem indraznirii tale catre Dumnezeu, pentru care graim tie, unele ca acestea:

Bucura-te, doctor iscusit al bolnavilor;
Bucura-te, izbavirea indracililor;
Bucura-te, intarirea batranilor;
Bucura-te, invatatorul tinerilor;
Bucura-te, imbracamintea celor fara de indrazneala;
Bucura-te, mangaierea celor intristati;
Bucura-te, grabnic ascultator al celor ce te roaga;
Bucura-te, totdeauna izbavitor al celor ce sunt in primejdii;
Bucura-te, temei intaritor al credintei noastre;
Bucura-te, noule invatator al vietii celei curate;
Bucura-te, ca ai slujit lui Dumnezeu cu bunavoire;
Bucura-te, ca te-ai asemanat Lui prin buna ta vietuire;
Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie !

Condacul 5 :

Cale de Dumnezeu umblata, aratandu-ne noua cu suferintele vietii tale, sfinte, pe toti ne inveti, ca prin intelepciune si cu a Duhului curatie slujind lui Dumnezeu, sa cantam Lui : Aliluia !

Icosul 5 :

Vazand Sfinte Dimitrie, locuitorii din Basarabi lumina in apa Lomului au socotit ca este o comoara; dar, dupa ce au scos sfintele tale moaste, vazand ca faci minuni si izvorasti tamaduiri tuturor, spaimantandu-se toti, graiau catre tine unele ca acestea :

Bucura-te, comoara din Basarabi;
Bucura-te, cel ce ai sfintit apa Lomului;
Bucura-te, ca jugul cel usor al Domnului pe umeri l-ai luat;
Bucura-te, ca pe acesta usor tuturor l-ai aratat;
Bucura-te, odrasla frumoasa a pesterii celei sfinte;
Bucura-te, dreptule indrumator al celor cu buna minte;
Bucura-te, izbavitorul fetei celei indracite;
Bucura-te, veselia parintilor ei cea nepovestita;
Bucura-te, intarirea surorilor celor cu buna cucernicie;
Bucura-te, ca prin tine s-au invatat a cinsti cele de evlavie;
Bucura-te, indreptatorul lui Lavrentie cel fara socoteala;
Bucura-te, ca pe toti ii inveti a fi catre tine cu sfiala;
Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie !

Condacul 6 :

Marturisitorii de Hristos, fiii tai duhovnicesti sunt martorii minuniior tale, sfinte parinte; pentru aceasta, daruri de multumire cu netacute glasuri lui Dumnezeu inalta, cantandu-I : Aliluia !

Icosul 6 :

Stralucind tu in pamantul nostru, ai gonit intunericul paganatatii, ca stapanirea lui, nerabdand venirea ta, a cazut; iar cei ce ne-am izbavit de acesta, graim catre tine unele ca acestea :

Bucura-te, surpatorul paganatatii;
Bucura-te, sprijinitorul crestinatatii;
Bucura-te, ca la fel cu Moise tii toiagul crucii;
Bucura-te, ca ne arati noua semnele biruintii;
Bucura-te, ca pe Faraon cel nevazut l-ai inecat in marea lacrimilor tale;
Bucura-te, ca pe cel vazut al ingropi in stralucirea ispravilor tale;
Bucura-te, stalp de foc al credintei;
Bucura-te, ca ne povatuiesti in pamantul fagaduintei;
Bucura-te, nor racoros si cu buna umbrire;
Bucura-te, ca traim in tara noastra sub buna ta ocrotire;
Bucura-te, ca ne hranesti in lipsa cu indestulare;
Bucura-te, ca in toata vremea ne dai ajutor cu imbelsugare;
Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie !

Condacul 7 :

Voind Dumnezeu a ne mangaia pentru multe nevoi si necazuri te-a dat noua ocrotitor; dar noi te cunoastem pe tine si parinte si de minuni facator; pentru aceasta, multumind pentru bunatatea cea negraita, Ii cantam lui : Aliluia !

Icosul 7 :

Aratat-a faptura noua, trimitandu-te Facatorul pe tine la noi cei ce suntem facuti de Dansul; ca focul razboiului si al robiei s-a stins, pe vrajmasi cu rusine i-a intors si boala ciumii ca un fum a pierit; iar noi cei izbaviti de acestea, neincetat graim tie :

Bucura-te, ravnitor ca un alt Ilie;
Bucura-te, ca la fel cu acela ai locuit in pustie;
Bucura-te, ca ai biruit pe proorocul inselaciunii;
Bucura-te, ca s-au rusinat impletitorii minciunii;
Bucura-te, ca ai potolit flacara razboiului cea stricatoare;
Bucura-te, ca incetezi toata boala cea vatamatoare;
Bucura-te, ca prin tine castigam ploi la vreme potrivita;
Bucura-te, ca prin tine totdeauna dobandim cele trebuincioase;
Bucura-te, cel ce ti-ai lucrat comoara faptelor celor bune;
Bucura-te, ca prin ea te-ai suit la inaltime;
Bucura-te, ca nu imbracamintea ci trupul tau ne-ai lasat noua;
Bucura-te, ca prin el dobandim cele trebuitoare noua;
Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie !

Condacul 8 :

Vazand viata straina, sa ne instrainam din lume, mutandu-ne mintea la cer, ca pentru aceasta sfantul lui Dumnezeu Dimitrie a vietuit cu instrainare ca sa ne invete el pe noi a urma vietii lui si tragandu-ne mintea la inaltime, sa cantam lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 8 :

Cu totul fiind intru cele de jos, mintea ta nicidecum nu ai dezlipit-o de la cele de sus, ca, uitand de trupul tau si de lume, ai biruit pe demon. Si acuma, facandu-te partas cerestilor bunatati roaga pe Dumnezeu pentru cei ce graim catre tine acestea :

Bucura-te, minte cereasca si inainte-vazatoare;
Bucura-te, vointa de daruri duhovnicesti primitoare;
Bucura-te, Samuile preasfintite;
Bucura-te, preablandule Davide;
Bucura-te, ca te-ai facut sabie a Donmului cu doua ascutisuri;
Bucura-te, ca ai taiat cu ea pe Goliat cel cu multe impletituri;
Bucura-te, ca prin vointa mintii tale ai slujit lui Dumnezeu;
Bucura-te, ca sufletul tau curat l-ai dat Ziditorului tau;
Bucura-te, risipitorule a multe feluri de boli;
Bucura-te, purtatorule de biruinta asupra patimilor;
Bucura-te, ca ne arati calea catre imparatia cea nesfarsita;
Bucura-te, ca prin tine castigam bunatatlie cele nadajduite;
Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie !

Condacul 9 :

Toata adunarea crestineasea venind, sa cadem la bineplacutul lui Dumnezeu Sfantul Dimitrie : bogatii la cel sarac cu duhul, saracii la imbogatitorul, sanatosii la pazitorul, bolnavii la doctorul cel fara de plata, dreptii la indreptatorul si pacatosii la indrumatorul si dimpreuna toti sa cantam lui Dumnezeu : Aliluia !

Icosul 9 :

Ritorii cei mesteri la cuvint se arata fata de tine a fi ca niste muti, ca nu pricep sa spuna in ce chip cinstitele tale moaste, ramanand nestricate, izvorasc acum buna mireasma si tamaduiri de tot felul; iar noi privind o taina ca aceasta, graim catre tine :

Bucura-te, apostolul si propovaduitorui nostru;
Bucura-te, dascalui si indrumatorul nostru;
Bucura-te, ca prin fapte ai propovaduit tu pe Hristos;
Bucura-te, ca te-ai facut chip pocaintei de obste si de folos;
Bucura-te, luminatorule stralucit;
Bucura-te, mangaierea cea grabnica a celor in primejdie;
Bucura-te, ca trupul tau ne-ai lasat noua ca un adapost sfintit;
Bucura-te, ca, intampinand moastele tale, saltam cu duhul;
Bucura-te, ca, sarutandu-le, luam binecuvantare;
Bucura-te, ca atingandu-le, ne umplem de sfintenie;
Bucura-te, ca, apropiindu-ne de dansele, de boli ne tamaduim;
Bucura-te, ca, inchinandu-ne lor, din primejdii ne izbavim;
Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie !

Condacul 10 :

Vrand Facatorul tuturor fapturilor sa ne mantuiasca de inselaciunea vrajmasului, te-a trimis ca pe un apostol la noi, ca prin tine sa invatam sa ne indepartam de toate inselaciunile lumii si prin viata curata, apropiindu-ne de Dumnezeu, sa-I cantam : Aliluia !

Icosul 10 :

Zid esti credinciosilor si turn neclintit tuturor celor ce se reazema de tine, caci Facatorul cerului si al pamantului te-a facut pe tine incapator de daruri duhovnicesti; pentru aceasta, ca la un reazem tare, alergam noi, si cu buna nadejde graim tie acestea :

Bucura-te, omul lui Dumnezeu;
Bucura-te, implinitorul porunciior Lui;
Bucura-te, intarirea credintei celei drepte;
Bucura-te, icoana insufletita a vetii celei curate;
Bucura-te, stalp de sprijinire in primejdii;
Bucura-te, reazem neclintit al nadejdii;
Bucura-te, ca ai dat inselaciunea la iveala;
Bucura-te, ca ne-ai scapat de primejdii cu multa andrazneala;
Bucura-te, ca in ceruri locuind vezi pe Dumnezeu;
Bucura-te, ca acolo vietuind te desfatezi intru bucuria Lui;
Bucura-te, ca imparatesti intru cele de sus;
Bucura-te, ca de acolo privesti la noi, spre cei de jos;
Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie !

Condacul 11 :

Cantari si multumiri din tot sufletul, aducem prin tine lui Dumnezeu, sfinte parinte, pe care, primindu-le, roaga dimpreuna cu toata ceata cuviosilor pe blandul Iisus sa ne daruiasca iertare, dezlegare de pacate si mila in ziua judecatii, noua celor ce cantam Lui : Aliluia !

Icosul 11 :

Faclie purtatoare de lumina esti intre preacuviosi si impreuna-locuitor cu toti sfintii. Drept aceasta se bucura de tine, Sfinte Dimitrie, si Tatal ceresc dimpreuna cu Fiul si cu Duhul Sfant, iar noi cu credinta, privind acestea, graim catre tine :

Bucura-te, podoaba cea frumoasa a cuviosilor;
Bucura-te, nevointa cea cu osardie a pustnicilor;
Bucura-te, dimpreuna urmatorule cu marele Antonie;
Bucura-te, impreuna la obicei cu Onufrie;
Bucura-te, cel impreuna cu Pavel Tebeul la savarsirea nevointelor;
Bucura-te, Pavele, cu nevinovatia si cu facerea minunilor;
Bucura-te, cu Ammon, cu Ahila si cu Agatonie;
Bucura-te, cu Antim, cu Amonata si cu Amonie;
Bucura-te, impreuna cu Grigorie Decapolitul;
Bucura-te, cu parintele nostru Nicodim cel sfintit;
Bucura-te, parinte al nostru cel totdeauna folositor;
Bucura-te, izbavitorul nostru cel grabnic ajutator;
Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie !

Condacul 12 :

Hristoase imparate, primeste pe mijlocitorul nostru si implinitorul poruncilor Tale, care se roaga Tie, ca sa dai Bisericii Tale unire, pace adanca la toata lumea si stingere dezbinarilor; sa nu ne dai vrajmasilor nostri, nici cu mana Ta sa ne pierzi pe noi, ca Tu esti Dumnezeul nostru si noi poporul Tau suntem, de la care auzi : Aliluia !

Icosul 12 :

Cantand dimpreuna cu ingerii, cu cuviosii si cu toti sfintii inaintea Sfintei Treimi, pomeneste-ne si pe noi cei ce alergam la tine, sfinte, ca, izbavindu-ne de toate ispitele si de Imparatia cereasca invrednicindu-ne, sa graim tie unele ca acestea:

Bucura-te, margaritar ceresc al lui Dumnezeu;
Bucura-te, diamant luminos al rabdarii;
Bucura-te, floarea cea nevestejita a raiului;
Bucura-te, tamaia cea cu bun miros a darului;
Bucura-te, smirna duhovniceasca cu lina imbalsamare;
Bucura-te, mir ceresc, care ne umpli pe noi de buna mireasma;
Bucura-te, vas plin de bunatate nemuritoare;
Bucura-te, baie de toata nevoia curatitoare;
Bucura-te, ocarmuitorul celor ce inoata in marea vietii acesteia;
Bucura-te, indrumatorul celor ce stapanesc cu buna dreptate;
Bucura-te, tamaduirea cea dorita a trupurilor noastre;
Bucura-te, izbavirea cea scumpa a sufletelor noastre;
Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie !

Condacul 13 :

( acest condac se zice de trei ori )

O, preacuvioase parinte, purtatorule de Dumnezeu Sfinte Dimitrie, primind acest dar de rugaciune de la noi acum, izbaveste din toata nevoia si scapa din chinul ce va sa fie, pe toti cei ce canta lui Dumnezeu : Aliluia !

O, preacuvioase parinte, purtatorule de Dumnezeu Sfinte Dimitrie, primind acest dar de rugaciune de la noi acum, izbaveste din toata nevoia si scapa din chinul ce va sa fie, pe toti cei ce canta lui Dumnezeu : Aliluia !

O, preacuvioase parinte, purtatorule de Dumnezeu Sfinte Dimitrie, primind acest dar de rugaciune de la noi acum, izbaveste din toata nevoia si scapa din chinul ce va sa fie, pe toti cei ce canta lui Dumnezeu : Aliluia !

Apoi se zice iarasi Icosul intai

Ingerii cei din ceruri s-au mirat de tine, Parinte Dimitrie, ingerul cel pamantesc, vazandu-te cum in trup fiind ai biruit pe demonul cel fara de trup si de minunile tale spaimantandu-se au stat cantandu-ti unele ca acestea:

Bucura-te, cel ce esti om ceresc;
Bucura-te, cel ce ai fost inger pamantesc;
Bucura-te, ca nu te-ai amagit de lacomia stramoseasca;
Bucura-te, ca ai vietuit mai presus de fire si de om;
Bucura-te, ca prin smerenie cele inalte ai dobandit;
Bucura-te, ca pe vrajmas, lesne l-ai biruit;
Bucura-te, ca, la fel cu Abel, jertfe prin rugaciuni ai inaltat;
Bucura-te, cel ce trupul tau rob duhului l-ai facut;
Bucura-te, cel ce te-ai facut comoara duhovniceasca;
Bucura-te, cel ce te-ai suit la inaltimea cea cereasca;
Bucura-te, saditorule de vie duhovniceasca;
Bucura-te, cel ce castigi tuturor pocainta ca sa se mantuiasca;
Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie!

si Condacul intai

Aparatorule al nostru din nevoi, pentru lucrarea de multe minuni laude de multumiri aducem tie, noi, nevrednicii; si ca cel ce esti minunat si preamilostiv, izbaveste-ne pe noi din toate nevoile ca sa cantam tie : bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie !
www.orthodox.go.ro

Rugăciunea unui ucenic pentru Părintele său duhovnic.[3]

Doamne, Dumnezeule, tu ştii neputinţa şi slăbiciunile firii omeneşti, primeşte dar rugăciunea smeritului tău rob, nevrednic a mă numi ucenic al Părintelui meu, pentru cel ce prin milostivirea Ta mi-a dat viaţă, m-a ridicat din noroiul patimilor şi m-a sprijinit la tot pasul, purtându-mi crucea şi povăţuindu-mă pe cărările Vieţii după cuvântul Tău. Străină îmi e adevărata strălucire a Cuvântului Tău, Milostive, pe care numai cei cu inima curată o pot vedea revărsându-se înfrumuseţat din Preacuratul Tău Chip. Ştiu că slab şi lipsit de îndrăznire e cuvântul meu, dar Te rog, pentru dragostea pe care Însuţi o sădeşti în inimile Părinţilor şi fiilor duhovniceşti, îndură-te şi miluieşte pe Părintele meu, iertându-i prin mijlocirea Sfinţilor Tăi toată greşeala şi revarsă peste el milele Tale cele bogate. Tu ştii blândeţea şi nevoinţele lui, luptele şi dorul lui către cele dumnezeieşti, nu-Ţi sunt ascunse rugăciunile şi râvna cu care neîncetat căuta să-şi acopere copiii de toată asuprirea celui potrivnic […[4]] sub aripile dragostei şi smereniei părinteşti. Nu lăsa întru întunericul morţii deznădăjduitul meu suflet şi degrabă miluieşte pe Părintele meu, iar pe mine, neputinciosul, ajută-mă cu Harul Tău să-mi port crucea de fiu pentru mântuirea tuturor celor ce apasă pe umerii Părintelui meu, aşa cum şi el şi-a purtat crucea destinului de mântuire pentru naşterea şi creşterea fiilor săi întru dragostea Ta.

Să nu ne despartă pe noi întunericul morţii, Doamne, ci , prin marea Ta milostivire, fă să fim una, uniţi prin Tine şi întru Tine prin legătura dragostei, nedespărţiţi de Tine, Preasfântă Treime, Dumnezeul nostru, în veci. Amin.

Mântuieşte, Doamne, şi miluieşte pe părintele meu, duhovnicul (numele) şi îmi iartă păcatele prin rugăciunile lui.


Doamne Iisuse Hristoase Fiul lui Dumnezeu, care pe desfrânata şi pe tâlharul i-ai primit, primeşte şi rugăciunea mea pentru robul tău, duhovnicul meu (numele) ales de Tine să poarte povara păcatelor mele în faţa Ta, aşa cum Tu porţi povara lumii întregi în faţa Tatălui Ceresc.

Iartă-i toate greşelile lui pentru dragostea şi jertfa stăruitoare ca să pun început bun de pocainţă eu, oaia rătăcită. Cercetează-l degrabă şi vezi nevoile lui.

Vindecă-l de toată boala şi întinăciunea trupească şi sufletească şi de slăbiciunea firii celei căzute.

Izbăveşte-l de toţi vrăjmaşii văzuţi şi nevăzuţi, de tot răul şi ispitele ce i-au venit pentru păcatele mele.

Sporeşte-i înţelepciunea, îndelunga răbdare, liniştea, pacea şi mulţumirea sufletească.

Înmulţeşte-i puterea, sporeşte-i blândeţea şi purtarea de grijă şi împlineşte toate cele de folos lui.

Dă-i minte luminată şi pricepere sfântă care se pogoară de la Tine, Împăratul Luminii.

Bine-sporeşte în el Doamne şi dăruieşte-l sănătos, îndelungat în zile, drept învăţănd cuvăntul adevărului Tău.Amin.(Metanie)

Împărate Ceresc, Mângâietorule, deschide stavila cerului şi plouă peste duhovnicul meu (numele) belşug de har şi bogată milă.Pogoară-te asupra lui, odihneşte în el pururea şi revarsă peste el mulţimea îndurărilor Tale. Amin.(Metanie) Maica Domnului, acoperă cu Atotputernicul tău Acoperământ pe robul tău, duhovnicul meu (numele) şi roagă-te Bunului Dumnezeu să-l miluiască pentru rugăciunile tale. Izbăveşte-l de toată ispita trupească şi sufletească, curăţă-l, tămăduieşte-l, întăreşte-l şi sănătate deplină dăruieşte-i. Amin.(Metanie)Cuvioase Părinte Siluane[7], roagă-te Domnului să miluiască şi să mântuiască pe duhovnicul meu (numele), pentru rugăciunile tale.

Cuvioase Arsenie cel Mare[8], roagă-te Bunului Dumnezeu să miluiască şi să mântuiască pe duhovnicul meu (numele), pentru rugăciunile tale.

Cele nouă Puteri Cereşti[9], Sfinţilor Români – mucenici şi muceniţe, cuvioşi şi cuvioase – Preacuvioşilor Părinţi ai noştri şi sfinţii a căror pomenire se face astăzi, împreună cu toţi sfinţii, rugaţi-vă lui Dumnezeu să miluiască şi să mântuiască pe (numele) pentru rugăciunile voastre.Amin.Amin. Amin....
(metanie)



Rugăciune pentru căutarea unui duhovnic[1]

Doamne, Tu, care nu voieşti moartea păcătosului, ci ca să se întoarcă şi să fie viu, Tu, care Te-ai pogorât pe pământ tocmai spre a învia pe cei ce suspină şi care sunt morţi prin păcat şi spre a-i face vrednici să Te vadă pe Tine, Lumina cea adevărată, pe cât este cu putinţă omului, trimite-mi un om care să Te cunoască, pentru ca slujindu-l şi supunându-mă lui din toate puterile mele, ca şi Ţie, şi făcând voia Ta în a lui, să-Ţi plac Ţie, singurului Dumnezeu, şi să mă învrednicesc şi eu, păcătosul, de împărăţia Ta.




[1] Sfântul Simeon Noul Teolog, Cuvântări teologice şi etice, t 7, 437-445, în Basile Krivocheine, In lumina lui Hristos, Bucureşti, 1997, p. 84 , www.ortodoxie.getodata.ro
[2] Din pravila „Bogorodişnaia”
[3] P.Ghelasie Gheorghe
[4] În original: “ca o cloşcă puii săi”
[5] Din Pomelnicul pentru cei vii / Psaltirea proorocului şi împăratului David tipărită cu binecuvântarea Prea Sfinţitului Părinte Galaction, Episcopul Alexandriei şi Teleormanului, Editura Biserica Ortodoxă, Alexandria, 2001
[6] Arhimandrit Sofronie Saharov, pagina parohiei ortodoxe române din Offenbach am Main
[7] Sfântul Siluan Athonitul, părinte spiritual al arhim.Sofronie

[8] (+449)
[9] Scaune, Domnii, Începătorii, Stăpânii, Puteri, Heruvimi, Serafimi, Arhangheli şi Îngeri- Rugăciuni şi tâlcuiri la rugăciuni. Etichete: duhovnic, Ghelasie, părinte duhovnic, rugăciune, Sofronie.