joi, 30 septembrie 2010

ARSENIE BOCA-un nume de om sfant


Pe cei ce furau îi descoperea; pe femeile vopsite le certa; pe fumatori îi oprea de la fumat; pe preotii care fumau îi certa aspru si le zicea: “Voi sunteti purtatori de Hristos ca va Împartasiti si-L aveti pe Hristos în voi, si voi îi puneti lui Hristos tigara în gura. Foc îi dati lui Hristos, foc va va da si El voua!” (Ierod. Dometie - Mân. Brâncoveanu)

Odata mi-a spus: “Mai, sa nu cumva sa judecati pe preoti, caci cei ce judeca pe preoti ajung la judecata lui Dumnezeu. Si ei gresesc, si ei sunt oameni. Daca zice cineva ceva rau de preoti, sa ma dai exemplu pe mine…”. (Morar Gheorghe, Ucea de Sus)

Eram la scoala normala când l-am cunoscut pe Parintele Arsenie. Ne ducea în padure si acolo ne adunam multi studenti, printre care multe fete care astazi sunt starete de manastiri. Traiam o viata foarte frumoasa. Parintele Arsenie zicea atunci când se duceau femeile la manastire:
- Mai Marie, de ce nu te duci la biserica în satul tau?
- Apoi vezi Parinte, parintele nostru mai pipa, mai bea, nu-i ca dumneata.
- Ai copii, ai fete maritate; sa te duci si sa spui la fetele tale sa zamisleasca copii care sa se faca preoti asa cum va place voua.

Au venit odata niste studenti de la teologie la Parintele Arsenie la Sâmbata: “Parinte, iesim si noi preoti daca Dumnezeu ne va rândui. Cu ce putem noi sa demonstram la lume ca exista Dumnezeu?” A zis Parintele: “Foarte bine, buna întrebare, dar sa-mi raspundeti voi mie cu ce demonstrati ca exista Dumnezeu”. S-au apucat, au luat dupa Scriptura, nu razbeau nicicum; i-a lasat Parintele pâna seara si n-au putut sa spuna raspunsul perfect. La care Parintele Arsenie le spune asa: “Ma, prezenta voastra trebuie sa demonstreze existenta lui Dumnezeu, când te vede lumea pe tine, sa zica ca exista Dumnezeu”. Mai zicea Parintele Arsenie: “Daca vezi un preot beat în sant, ridica-l si du-l acasa si a doua zi du-te si te spovedeste la el, ca harul nu i se ia”. (Gheorghe Silea, 45 ani - Sâmbata de Sus)

Odata a venit la Parintele un partizan, dintre aceia care au opus rezistenta comunismului în munti, si i-a spus Parintelui: “Parinte ce sa fac? Sa ma duc cu pusca în munti sau nu?”, la care Parintele îi spune ca nu poate lupta cu doua arme: ori cu pusca, ori cu crucea. (Gheorghe Silea, 45 ani, Sâmbata de Sus)

Despre legionari spunea ca-s oameni credinciosi, dar prea se jura; acesta era “salutul” lor: “Jur!” Juratul este un pacat. (Paraschiva Anghel, Dejani)

Erau doua persoane din Orasul Victoria -mama si o fiica- si l-au întrebat pe Parintele Arsenie, ca nu stiau ce sa faca: Sa mearga la manastire sau sa se casatoreasca? si l-au întrebat pe Parintele Arsenie. Parintele a zis: “e grea calugaria, dar e mai grea casatoria ca sa ti-o duci asa cum trebuie”.

În timpul razboiului, tata a fost pe front, în Rusia, iar la luptele de la Cotul Donului a fost luat prizonier si dus în lagar în Siberia. În acest timp, eu si mama mergeam regulat la manastire, rugându-ne pentru ocrotirea lui si întoarcerea acasa. Parintele Arsenie ne încuraja: „Ion are ce-i trebuie cu el. I-am dat eu. Stati linistite!”. Parintele se referea, evident, la credinta si nadejdea în Dumnezeu, pe care i le insuflase. Dupa încheierea razboiului, tata nu s-a mai întors. Vazând acestea, la vreo 2 ani, mama a început sa-i faca pomeni si parastase, împartindu-i de pomana si toate hainele. Mergând apoi la manastire, fara sa-i spuna Parintelui ce a facut, acesta a mustrat-o: „Victorio, de ce-l treci pe Ion la morti si-i faci si parastase? El nu e mort, traieste!”. Mamei parca nu-i venea sa creada, dar, totusi, o vreme, nu l-a mai pomenit la morti. Vazând, însa, ca tot nu se întoarce si nici nu da vreun semn de viata, a început din nou sa-l treaca la adormiti. Parintele a mustrat-o iarasi, de mai multe ori chiar, pâna când,în 1948- tata s-a întors acasa pe jos, din Siberia! Bietul de el, acasa nu-i mai ramasese nici macar o camasa pe care sa o îmbrace (mama i le-a împartit pe toate de pomana). De bucurie, m-am dus singura la Manastire, sa-i dau de veste si sa-i multumesc Parintelui. Era foarte multa lume acolo. Parintele nu a asteptat sa ajung la el, ci facându-si loc prin multimea de oameni, a venit în fata mea si mi-a spus: „No, Maria, mai plângi dupa taica-tau ca a murit si nu mai vine acasa? Vezi c-a venit?”. Tata venise doar de 4 zile si pe la manastire nu a trecut (venise dinspre Rasarit)… (Maria Clopotei, Poiana Marului, jud. Brasov)

Prin 1952-1953 când parintele a fost la canal, cei de acolo ca sa-si bata joc de Sfintia Sa, l-au bagat într-o baraca cu delicventi de rând. Rezultatul a fost ca delicventii s-au întors de la faptele lor rele, vazându-l si ascultându-l pe parintele, si l-au ocrotit. Când trebuiau sa lucreze la canal, sa sape si sa care cu roaba, ei îl scuteau pe parintele de munca pe care trebuia sa o faca, lucrând ei în locul lui. Erau cronometrati sa vada cât au lucrat. Iata ce influenta a avut asupra unor delicventi de rând un om al lui Dumnezeu! Multi preoti si credinciosi care au fost la Canal spuneau ca Parintele a fost deosebit, i-a impresionat pe toti prin puterea credintei, prin puterea si energia trupeasca, desi mâncarea, de multe ori, o dadea altora mai slabi trupeste. Chiar si cei care îl pazeau si îl chinuiau au regretat când Parintele a plecat de la Canal.
Privind viitorul, a spus odata: „Zdreanta rosie, secera si ciocanul, steaua cu cinci colturi va dispare, dar va veni steaua cu sase colturi, anarhia, si va fi vai si amar de lume”. (Cornea Elena, Hârseni)

Parintele le spunea celor care ziceau ca nu se prea pot ruga sa înceapa cu citirea Noului Testament; sa înceapa cu Evanghelia de la Matei si sa citeasca cu mare atentie Predica de pe Munte de mai multe ori pâna ce va patrunde si în minte ceva din Duhul Evangheliei. Parintele a zis despre sectari ca „se duc în iad cu Biblia în mâna”.

Au fost niste oameni de la noi din sat în Postul Pastilor la Parintele si i-a zis unuia în biserica -era plina biserica- „Ma, sa mai postesti!”. Unul de la noi din sat i-a zis: „Da, Parinte, postim”. Dar Parintele i-a zis: „Da, ma, chiar tu o sa postesti cu slana în traista!”.

Când am fost la Draganescu, unde picta Parintele, dânsul a stat de vorba cu fiecare, deci, a stat de vorba si cu mine. L-am întrebat: „Parinte, pe ce sa pun accent? Pe Psaltire, pe acatiste, pe «Doamne Iisuse…», pe carti sfinte…? Cam asta e rânduiala mea de rugaciune”. Parintele a zis: „Ma, dar cine ti-a spus sa faci asta? Zii rugaciunea mintii si «Tatal nostru» la care te poti gândi toata ziua”. Dupa aceasta discutie si altele am plecat de la biserica - unde era foarte multa lume care dorea sa vorbeasca cu sfintia sa, în auzul tuturor - sa ajungem în Bucuresti ca sa venim înapoi. Mama mea a zis ca Parintele s-a urcat în trenul în care suntem noi. Am mers din vagon în vagon si am ajuns sa-l gasesc pe Parintele si eram bucuros ca acum pot sa stau de vorba cu dânsul. Dar n-am putut! Parintele era urmarit de Securitate; ei erau îmbracati civil si eu nu puteam sa stiu cine sunt. O putere ma tinea si nu puteam sa vorbesc un cuvânt. Vazând ca timpul trece si eu nu pot vorbi cu Parintele, m-am gândit sa pun în practica ceea ce mi-a zis si sa zic si eu „Tatal nostru”. Când am terminat „Tatal nostru”, Parintele a întors privirea la mine si a înclinat din cap, ca si cum a aprobat aceasta rugaciune. Acest lucru m-a facut pe mine sa-mi dau seama ca Parintele are darul clarviziunii, e înaintevazator.

Parintele Arsenie a vrut sa fie înmormântat la Manastirea Sâmbata, iar parintele Veniamin, care a fost staret, a acceptat acest lucru, dar nu de la început. Când s-a hotarât, Parintele i-a spus: “Acum e prea târziu. Sa ma înmormânteze la Prislop, ca e manastire saraca“- stia ca va veni multa lume în pelerinaj.

Unul din cei care au fost la înmormântare, Constantin Jurcovan din Recea, a spus ca atunci când sapau groapa Parintelui, a aparut pe cer un nor alb, ca o ceata, pe care scria cu negru Enoh, cu litere tot din nori formate. Cei care au vazut au spus ca a fost duhul lui Enoh în Parintele Arsenie. (Paraschiva Anghel, Dejani)

Odata, am ajuns la manastire la Prislop si nu avea cine sa acopere cu sindrila acoperisul portii. Era numai meseriasul, domnul Vâlcea, care a facut si crucea Parintelui Arsenie, dupa cum i-a spus Parintele. Când a scris pe cruce anul mortii “1989″ i-a zis Parintelui Arsenie: “Nu grabim?”, si Parintele a zis: “Nici un ceas din 1990″.

În postul Pastilor, anul 1989, ma aflam cu fratele Andrei (fiul protopopului Galea din Sibiu) la Draganescu. Parintele Arsenie îl vede pe Andrei si batându-l pe umar îi spune ca este “ultimul calendar”. Noi ne gândeam ca urmeaza sfârsitul lumii dar, în realitate, urma sfârsitul Parintelui Arsenie: 28 XI 1989. (D-na M. A.)

În 1989 m-am gândit sa mai cercetez pe Parintele. În 27 octombrie 1989, cu o luna înainte de a-l chema Dumnezeu la cele vesnice, mi-a spus la despartire: “Este ultima data când ne vedem”. Eu am gândit ca e ultima data în luna aceea. Stiind gândul meu mi-a raspuns: “Nu, eu am sa plec pentru totdeauna”. Îmi parea rau, pentru ca ma legasem sufleteste de Parinte. Dar mi-a spus: “Ma duc, dar de acolo de unde ma voi duce, am sa va ajut mult mai mult decât am facut pâna aici”. În 28 noiembrie 1989 am primit un telefon care m-a întristat mult de tot, caci am aflat ca Parintele a plecat din lumea aceasta. La înmormântare am avut impresia puternica ca vad moastele unui sfânt si mi-am zis: “Parinte, ai fost mare în viata, mare te-a lasat si moartea aceasta”. (Pr. Prof. Simion Todoran)

De câte ori mergeam la Draganescu, întâlneam o credincioasa, Mariana Dodi din Bucuresti, care pregatea pliculete cu mir si le împartea la credinciosi. La aceasta femeie Parintele îi spunea mereu ca ea are “sa scape din toate”. Acest lucru s-a adeverit si cu ocazia cutremurului din 1977. Locuind la un bloc cu noua etaje, foarte vechi, împreuna cu o femeie care urma sa nasca si pe care o gazduia, în timpul cutremurului au intrat sub tocul usii, asa cum se obisnuieste în asemenea situatii. Instalatiile fiind foarte vechi, blocul a explodat, aruncându-le pe amândoua în mijlocul strazii scapând astfel cu viata în timp ce restul locatarilor au murit.

Parintele Arsenie spunea ca sfârsitul lumii depinde de purtarea lumii, nu de Dumnezeu, ca Dumnezeu nu vrea moartea pacatosului, ci sa se întoarca sa fie viu, dar noi prin faptele noastre îl fortam pe Dumnezeu sa ne gate odata, ca nu ne mai poate suporta.

La câtiva ani dupa ce l-am cunoscut pe Parintele, mama mea a paralizat ramânând imobilizata la pat. Am fost nevoita sa ma internez cu ea în spital. Dupa externarea din spital, într-o dimineata, au sunat la poarta casei noastre doua fete, spunând ca sunt din Bucuresti. Le-am pus mai multe întrebari pentru a putea sa le cunosc mai bine, dupa care le-am poftit în casa si le-am întrebat de scopul vizitei lor, la care ele m-au întrebat daca pot sa ramâna câteva zile pentru a-mi veni în ajutor la îngrijirea mamei. Surprinsa, le-am întrebat cine le-a trimis si de unde aveau adresa mea. Fetele s-au eschivat si nu au raspuns. Am acceptat sa ramana câteva zile, dar în aceste zile am fost anuntata de la Râmnicu Vâlcea ca tatal meu a murit. Abia dupa anuntarea mortii tatalui meu am realizat ca au fost trimise de Parintele Arsenie pentru a fi lânga mama, eu putând astfel sa particip la înmormântarea tatalui meu. Una din fete este maicuta la Tismana, cealalta locuieste în Turda.

Doua maici (surori) de la Schitul Cornet povesteau ca erau nehotârâte daca sa intre sau nu în monahism. S-au dus la biserica Draganescu, dar acolo era puhoi de lume. Stateau si se gândeau ce ar putea face caci peste o jumatate de ora pleca autobuzul si n-aveau cum ajunge la Parintele Arsenie. În acelasi timp, una din ele se gândea cum sa-i puna întrebarea: “Parinte, ce sa fac, sa ma casatoresc sau sa intru în monahism?”. Statea cu capul în jos gândindu-se cum sa întrebe, când, deodata, a simtit un gând clar, lucid. Simtea ca nu-i gândul ei, caci ea nu gândea asa de clar si de lucid: “Daca vrei sa fii monah trebuie sa duci si pacatele tale si ale neamului, ale neputinciosilor, este o cruce grea, etc. etc.”. Stia ca nu e gândul ei; era peste puterea ei de a gândi atunci. Acel gând i-a mai venit înca o data si atunci a ridicat capul si s-a uitat de departe la parintele Arsenie, care peste multime, i-a zis: “Ei, ai înteles? Acum du-te la autobuz”. Parintele Arsenie stia gândurile oamenilor, îi citea ca pe o carte. (Pr. Ciprian Negrean)

Ne-a povestit lelea Dâmboiu, care a visat noaptea ca trebuie sa mearga la parintele la închisoare, sa-i duca sapte bucati de pânza alba, o pâine si o bucata de slanina. Sa taie felii pâinea si slanina. S-a dus, si când a ajuns, i le-a bagat usor. Si i-a spus: „Tu sa te întorci repede, sa nu-ti întorci capul înapoi, ca o sa traga dupa tine”. Pe toti paznicii i-a adormit. Când o iesit din curtea închisorii, s-au trezit paznicii, si au început sa traga. Ea s-a dus mai încolo, speriata, si nu s-a mai vazut.

„Exista Rai si iad”, sunt primele cuvinte pe care le-am auzit spuse de Parintele Arsenie, rostite cu o voce puternica si care nu admitea replica, în ziua de 1 iulie 1946. Mi s-a parut un raspuns la nedumerirea mea în privinta acestor doua notiuni: iad si rai, post mortem, pe care nu le puteam concepe nici ca o gradina frumoasa, nici ca un râu de foc, reprezentând fericirea si nefericirea vesnica. Cu aceasta afirmatie categorica si-a început Parintele Arsenie seria de predici tinute zilnic, uneori si de doua ori pe zi, între 1 si 20 iulie, de la altarul din padurea Manastirii Sâmbata.

Parintele hotarâse sa tina aceste predici în special pentru intelectuali, iar pe tarani îi sfatuia sa plece sa-si vada de gospodariile lor, caci, zicea Parintele: „Cu un intelectual am mai multa bataie de cap decât cu o mie de tarani”. Aceste predici pe care le ascultau fascinati, au fost o adevarata scoala revelatorie de spiritualitate crestina pentru majoritatea ascultatorilor, crestini prin traditie si Botez, dar nu si prin întelegerea mesajului lui Hristos în viata veacurilor pamântesti. Lipsa de întelegere si, mai ales, de acceptare fara cârtire a învataturilor vietii. La întrebarea: De ce este atâta suferinta în lume? Parintele a raspuns raspicat: „Evaziune de la suferinta nu cunosc: si Hristos a suferit. Rabda!”. Raspunsul era clar: Hristos a suferit ca Om, nu ca Dumnezeu, deci, si tu, omule, poti rabda si nu crucificat, toate celelalte dureri fizice sau morale, îndurate fara cârtire sau deznadejde.

Parintii mei au fost la o nunta în Sercaita (satul natal al mamei) si pentru ca eram rude apropiate mama a participat cu 3 zile înainte la ajutor la nunta. Într-una din zile a mâncat 2 ochiuri, ouale find tinute într-o zeama de var ca sa tina mai mult. Aceste oua i-au afectat tot organismul, în special ficatul. Dupa nunta, la vreo 2-3 zile, mama facea niste crize asemanatoare cu cele de epilepsie. Sâmbata s-a deplasat împreuna cu tata la Bucuresti la Draganescu, la Parintete Arsenie. L-au gasit pe Parintele pictând. Când au intrat pe usa bisericii Parintele si-a îndreptat privirea spre ei si a strigat catre mama: „Ce zic doctorii din Fagaras ca ai, ma?”. Mama i-a raspuns: „Epilepsie, Parinte”. Dânsul a zis: „Ma, astia te omoara cu zile. Nici ei nu stiu, dar nici tu nu stii. Stii de unde ti se trage ce ai?”. Mama a zis: „Nu stiu, Parinte”. Parintele a zis: „Adu-ti aminte când ai fost la nunta asta la tine acasa, ai mâncat doua ochiuri?”. „Da, Parinte, am mâncat”. „Ochiurile pe care le-ai mâncat au fost oua bagate în var. Sa te duci sa-i spui celei pe care le are sa le arunce pe toate ca sa nu mai îmbolnaveasca si pe altii. Tu ai fost mai sensibila si ti-a îmbolnavit ficatul. Ficatul tau fiind foarte bolnav nu-si mai poate reveni si nu se mai poate regenera decât daca mai faci un copil”. Apoi s-a uitat la tata si i-a spus: „Daca vrei ca fetele tale sa aiba mama în continuare trebuie sa mai faci înca un copil caci numai asa i se va regenera corpul”. Tatal meu a zis ca daca asta e situatia o sa mai faca un copil. La care Parintele i-a spus ca si a treia va fi tot fata, desi tata îsi dorea un baiat. I-a spus ca poate sa fie multumit de fete pentru ca-l vor asculta si vor fi în jurul parintilor. Au mai avut, într-adevar, înca o fetita, caci suntem trei surori. Mama si-a revenit si e sanatoasa.

La 14 ani am fost iarasi cu mama la Draganescu, unde curtea bisericii era plina de fagaraseni, de femei din Vistea de Jos, care si în ziua de astazi merg la Prislop si fac ce trebuie pentru parastasele Parintelui. La un moment dat, pe la ora 10 a iesit Parintele din biserica si a strigat: „Fagarasencelor împrastiati-va si luati-o pe sub râpa pe câmp pentru ca securistii au plecat din Bucuresti sa ajunga aici. Când vor ajunge o sa aiba treaba cu voi si o sa va bata”. Toata lumea a început sa se împrastie, inclusiv noi. Dupa vreo jumatate de ora, mergând noi pe câmp (cumva paralel cu soseaua) am vazut masinile securitatii, 4 masini negre care se îndreptau spre biserica. Dupa care, la vreun sfert de ora, aceste masini se întorceau la Bucuresti. Vreo 6-7 persoane, între care si eu cu mama mea, ne-am întors înapoi la biserica; am stat în curtea bisericii dupa crucile de acolo. Parintele a explicat clar ca nu vrea sa vorbeasca cu nimeni pentru ca securitatea l-a suparat si nu vrea sa faca greutati celor care eram acolo. Eu, copil fiind, am încercat sa ma apropii de biserica. Parintele picta unul dintre geamurile bisericii si, la un moment dat, a deschis geamul si m-a întrebat: „Ce vrei, ma?”. Am zis: „Parinte, va rog sa ma ajutati sa ajung cu bine acasa si vreau sa va întreb daca bunica mea sa se opereze sau nu ca mai are înca 6 operatii la burta si nu stie ce sa faca”. Parintele s-a uitat la mine si a zis: „Ma, sa-i spui asa: daca vrea sa mai traiasca si sa te vada pe tine si pe sora ta mireasa sa se opereze. Daca nu vrea sa mai traiasca sa nu se opereze”. Bunica s-a operat si a mai trait pâna dupa ce ne-am casatorit noi.

La vârsta de 7 ani am mers cu parintii mei la Draganescu, unde picta Parintele. Am început sa ma joc si sa alerg prin curtea bisericii. La un moment dat Parintele mi-a vazut dintii care erau foarte cariati. Mi-a întrebat parintii daca manânc lapte, mama spunându-i ca da. Parintele a zis: „Da, dar nu manânca lapte de vaca”. Mama i-a spus ca manânc de bivol pentru ca aveam acasa bivoli. Parintele a spus ca trebuie sa manânc lapte de vaca -un litru pe zi- pentru ca acesta are cel mai mult calciu care se fixeaza în dantura si în tot corpul pentru toata viata. Parintele s-a întors spre tata caruia i-a spus ca trebuie sa mearga acasa si sa cumpere vaca, chiar daca va trebui sa vina cu ea pe jos. I-a dat de înteles ca o va gasi la o distanta destul de mare. Asa a si fost: a cumparat-o de la o distanta de 20 km. Numai dupa ce si-a dat seama ca trebuie sa vina de la acea distanta si-a dat seama de ce l-a atentionat Parintele în acest sens. Am baut timp de un an l litru de lapte si am observat dupa câteva luni cum dintii se curata si într-un an de zile mi s-au curatat toti dintii si nu am mai avut probleme.

Bunica mea povestea foarte des de Parintele Arsenie. Foarte multa lume din jurul Fagarasului mergea la Manastire la Sâmbata pentru Sfânta Liturghie. Un om cu caruta cu cai a mers si el; a lasat calul la marginea padurii, cu hamul pe el, legat de car si a venit sa asculte Sfânta Liturghie. Când a revenit la car si-a gasit calul fara ham; s-a întors înapoi lânga altar; a asteptat sa se termine slujba si apoi i-a spus Parintelui Arsenie ca i-a furat cineva hamul de pe cal. Parintele a întins o privire peste toata lumea care era adunata si dintre toti a aratat cu degetul o persoana careia i-a spus: „Du-te, ma, si da-i hamul din carul tau ca-i acoperit cu patura”. Si asa a fost.

Zicea Parintele: „Ma, eu daca ma duc dincolo, sunt viu si acolo. Striga la mine ca te aud si te scot din orice boala si necaz”. Sau: „Ma, aici nu am timp de voi si nu am odihna, caci veniti toti aici de nu stiu ce sa ma mai fac cu voi. Dar când voi muri, de acolo de sus o sa am ragaz si va vad pe toti si va ajut”. Se ducea lumea la Parintele cu fel si fel de necazuri, iar dânsul le spunea ca nu s-au rugat destul, de aceea patesc atâtea.

Când a fost la închisoare, parintele era pazit noaptea ca sa vada ce face. Dânsul se ruga. Ziua era dus, împreuna cu alti preoti, la Dunare (la canal) ca sa munceasca. În Dunare era o stânca mare de piatra, iar comunistii le-au spus ca daca nu sfarâma si nu scot afara acea stânca din apa vor fi împuscati. Parintelui i-au spus ca el va fi primul. Parintele le-a spus ca sa-i dea un timp de 3 zile si 3 nopti si apoi vor vedea. În acest timp, Parintele cu preotii care erau acolo, au facut rugaciuni catre Dumnezeu. Dupa ce au terminat, în dimineata urmatoare, au venit toti pentru a merge la Dunare sa vada ce s-a întâmplat cu piatra. Când au ajuns au vazut ca nu mai era piatra în Dunare nici macar cât pumnul. Toata piatra a sfarâmat-o Dumnezeu.

Ne spunea Parintele despre oamenii bogati, ca au uitat de Dumnezeu, ca lucreaza si duminica, ei spun ca raiul e aici, pe pamânt, iar Dumnezeu le da toate ca sa-si petreaca aici, pe pamânt. Iar saracilor le da Dumnezeu, din când în când, necazuri, ca sa nu-L uite. Ca si Dreptul Iov, câte i-a dat Dumnezeu, dar nu si-a pierdut credinta; a spus: „Domnul a dat, Domnul a luat, fie numele Domnului binecuvântat”.

Într-o familie barbatul a avut cancer si doctorii i-au mai dat putin de trait. S-a dus la Parintele care i-a zis: „Bine, ma, ca ai venit. Bine ca n-ai venit mai târziu!”. I-a spus sa se duca acasa sa se spovedeasca si el si familia lui, toate rudele, apoi sa mearga din nou la dânsul. S-a dus si s-a împartasit. Înainte de a se mai duce la Parintele s-a dus la medic ca trebuia sa-i mai dea tratament. Dar medicul i-a zis ca nu mai are cancer. Apoi s-a dus la Parintele care stia ca a fost mai întâi la doctor si i-a spus: „Sa va rugati, ma, sa va rugati, ma, sa va rugati, ma! Degeaba platiti la preoti sa se roage pentru voi daca voi nu va rugati”. Parintele a mai spus ca pomenile pentru morti nu se fac cu rudele si cu vecinii, ci cu cei saraci, care nu au.

Tatal meu a lucrat cu Parintele Arsenie saptamâni întregi la chilia din munte. Împreuna cu fratele meu mergeam pe jos, la fiecare sfârsit de saptamâna, la Manastirea Sâmbata. Mergeam de sâmbata si dormeam pe la grajduri si pe unde puteam. Stateam la slujba si Parintele predica, iar pe copii ne aduna pe toti. Parintele a facut lacurile care sunt si acum la Manastirea Sâmbata.

Au venit pe acolo regele si regina mama si au tras cu pistolul în flori si au facut galagie. Parintele s-a dus la ei - dânsul îi cunostea, dar ei nu-l cunosteau pe Parintele - si i-a întrebat ca de ce conturba linistea manastirii? Regele a întrebat-o pe regina ca cine este acesta care-i conturba. Atunci Parintele i-a raspuns pe franceza: „Acesta este staretul manastirii”. Pâna la urma s-au gasit de prieteni. Parintele i-a spus regelui ca nu o sa mai stea mult prin tara .

Parintele facuse atunci altarul din padure si într-o predica spusese: „Ma, întoarceti-va la Dumnezeu caci calul rosu bate la portile Rasaritului. Dar sa nu va întristati ca de acolo vine mântuirea. Prigoana vine de la Apus”. Adica, prigoana vine din Apus acum, în vremurile noastre.

Un om din Hârseni mi-a spus urmatoarele: „Cred ca era 12 noaptea si aveam la mine în buzunar 2300 de lei (bani pe vremea aceea). Neaparat trebuia sa trec un pod ca sa ajung acasa; când sa trec podul am vazut o ceata de tigani. N-am mai avut curaj sa trec podul. M-am gândit ca ei ma prind, ma omoara si ma arunca în apa. Am lasat bicicleta deoparte, m-am uitat spre cer si m-am rugat din toata inima mea ca Dumnezeu sa-mi dea putere sa trec cu bine podul. La un moment dat am simtit în preajma ca o multime de oameni si am prins un mare curaj; nu mi-a mai pasat de nimic, m-am urcat pe bicicleta si am trecut podul. Se uitau tiganii dupa mine, dar nu mi-a zis nici unul nimic. Dupa câtiva ani de la aceasta întâmplare ma înlâlnesc cu Parintele Arsenie Boca, care mi-a zis: „Ma, Matei, ma.., asa sa te rogi toata viata ta, cum te-ai rugat în noaptea aceea”. L-am întrebat pe Parintele: „Care noapte, Parinte?”. „Ma, Matei.. în noaptea aceea în care te-ai gândit ca daca treci podul astia ma omoara, îmi iau banii (2300 de lei) si ma arunca în apa”. Atunci am zis ca mor. „Parinte, în toata viata mea nu am întâlnit om ca dumneata. Eu cred ca sunteti singurul om în tara asta”. Si Parintele îi raspunde: „Ma, Matei, asa ma vezi tu”. „Ba nu, Parinte, dar asa sunteti. De unde sa stiti dumneavoastra ce am gândit eu atunci…”. Asta era de vreo 4-5 ani (când am patit atunci cu podul)”.

miercuri, 29 septembrie 2010

Tu esti Mangaietorul meu si cel mai credincios prieten in toate...

Doamne care este incredrea pe care o am eu in viata aceasta ,sau care este mangaierea mea cea mai mare dintre toate cate vad sub cer? Oare nu Tu, Doamne Dumnezeul meu, a carui milostivire nu are margini? Unde m-am simtit eu bine fara de Tine? Sau cand am putut sa ma simt rau alaturi de Tine? Vreau mai bine sa fiu sarac pentru Tine,decat sa fiu bogat sau fara de Tine....Imi place mai degraba sa fiu ratacitor cu Tine pe pamant, decat sa am cerul dar fara de Tine. Unde esti Tu, acolo e cerul, iar moartea si iadul sunt acolo unde nu esti Tu. Tu esti dorul meu si pentru aceea trebuie sa suspin dupa Tine, sa Te chem si sa ma rog Tie fierbinte. In sfarsit,nu pot sa ma incred deplin in nimeni care sa-mi dea ajutor la timp cuvenit in necazuri... Tu esti nadejdea si increderea mea, Tu esti Mangaietorul meu si cel mai credincios prieten in toate... ,,Toti cauta treburile lor,,..insa numai Tu cauti mantuirea si desavarsirea mea si toate le intorci spre binele meu.Chiar cand ma pui in fata ispitelor si a impotrivirilor, Tu randuiesti toate acestea spre folosul meu. Tu care obisnuiesti sa incerci intr-o mie de feluri pe iubitii Tai...In aceste incercari, Tu trebuie sa fii laudat nu mai putin decat daca m-ai coplesi cu mangaieri ceresti. In Tine imi pun toata nadejdea si scaparea mea, Tie iti las toata mahnirea si stramtorarea mea, fiindca socotesc ca tot ceea ce vad in afara de Tine e slab si nestatornic. Nu-mi vor folosi numerosii prieteni si nu ma vor putea ajuta puternicii sprijinitori...nu vor putea da un raspuns folositor nici sfetnicii cei intelepti, nu ma vor mangaia nici cartile invatatorilor,nici vreo oarecare comoara pretioasa nu ma va scapa, nici un loc tainic si placut nu ma va putea apara, daca Tu insuti nu esti de fata, nu ma ajuti, nu ma intaresti, nu ma mangai, nu ma inveti si nu ma pazesti...
Toate cate se par ca aduc pace si fericire nu sunt de nici un pret, daca lipsesti Tu, si nu dau intr-adevar nici o fericire. Tu esti asadar,coroana tuturor bunatatilor, Tu esti maretia vietii, adancul intelepciunii graiului si nadejdea in Tine, mai presus de toate,este cea mai tare mangaiere a slujitorilor Tai. Spre Tine cauta ochii mei, Tie ma incredintez Dumnezeul meu, Parinte al indurarilor. Binecuvinteaza si sfinteste inima mea cu cereasca binecuvantare, ca sa fie locas sfant al Tau si salas al vesnicei Tale mariri si nimic sa nu se gaseasca in templul dumnezeirii Tale care sa supere ochii bunatatii Tale. Cauta spre mine, dupa marirea bunatatii Tale si dupa multimea indurarilor Tale si asculta rugaciunea sarmanului Tau slujitor,surghinuit departe, in latura umbrei mortii...Apara si pazeste inima robului Tau, intre atatea primejdii ale vietii trecatoare si insotit de harul Tau indreapta-ma pe drumul pacii ,spre patria luminii nepieritoare, amin...

luni, 27 septembrie 2010

Sfânta Evanghelie după Matei


Capitolul 23
1. Atunci a vorbit Iisus mulţimilor şi ucenicilor Săi,
2. Zicând: Cărturarii şi fariseii au şezut în scaunul lui Moise;
3. Deci toate câte vă vor zice vouă, faceţi-le şi păziţi-le; dar după faptele lor nu faceţi, că ei zic, dar nu fac.
4. Că leagă sarcini grele şi cu anevoie de purtat şi le pun pe umerii oamenilor, iar ei nici cu degetul nu voiesc să le mişte.
5. Toate faptele lor le fac ca să fie priviţi de oameni; căci îşi lăţesc filacteriile şi îşi măresc ciucurii de pe poale.
6. Şi le place să stea în capul mesei la ospeţe şi în băncile dintâi, în sinagogi,
7. Şi să li se plece lumea în pieţe şi să fie numiţi de oameni: Rabi.
8. Voi însă să nu vă numiţi rabi, că unul este Învăţătorul vostru: Hristos, iar voi toţi sunteţi fraţi.
9. Şi tată al vostru să nu numiţi pe pământ, că Tatăl vostru unul este, Cel din ceruri.
10. Nici învăţători să nu vă numiţi, că Învăţătorul vostru este unul: Hristos.
11. Şi care este mai mare între voi să fie slujitorul vostru.
12. Cine se va înălţa pe sine se va smeri, şi cine se va smeri pe sine se va înălţa.
13. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că închideţi împărăţia cerurilor înaintea oamenilor; că voi nu intraţi, şi nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsaţi.
14. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că mâncaţi casele văduvelor şi cu făţărnicie vă rugaţi îndelung; pentru aceasta mai multă osândă veţi lua.
15. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că înconjuraţi marea şi uscatul ca să faceţi un ucenic, şi dacă l-aţi făcut, îl faceţi fiu al gheenei şi îndoit decât voi.
16. Vai vouă, călăuze oarbe, care ziceţi: Cel ce se va jura pe templu nu este cu nimic legat, dar cel ce se va jura pe aurul templului este legat.
17. Nebuni şi orbi! Ce este mai mare, aurul sau templul care sfinţeşte aurul?
18. Ziceţi iar: Cel ce se va jura pe altar cu nimic nu este legat, dar cel ce se va jura pe darul ce este deasupra altarului este legat.
19. Nebuni şi orbi! Ce este mai mare, darul sau altarul care sfinţeşte darul?
20. Deci, cel ce se jură pe altar se jură pe el şi pe toate câte sunt deasupra lui.
21. Deci cel ce se jură pe templu se jură pe el şi pe Cel care locuieşte în el.
22. Cel ce se jură pe cer se jură pe tronul lui Dumnezeu şi pe Cel ce şade pe el.
23. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen, dar aţi lăsat părţile mai grele ale Legii: judecata, mila şi credinţa; pe acestea trebuia să le faceţi şi pe acelea să nu le lăsaţi
24. Călăuze oarbe care strecuraţi ţânţarul şi înghiţiţi cămila!
25. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că voi curăţiţi partea din afară a paharului şi a blidului, iar înăuntru sunt pline de răpire şi de lăcomie.
26. Fariseule orb! Curăţă întâi partea dinăuntru a paharului şi a blidului, ca să fie curată şi cea din afară.
27. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că semănaţi cu mormintele cele văruite, care pe din afară se arată frumoase, înăuntru însă sunt pline de oase de morţi şi de toată necurăţia.
28. Aşa şi voi, pe din afară vă arătaţi drepţi oamenilor, înăuntru însă sunteţi plini de făţărnicie şi de fărădelege.
29. Vai vouă, cărturarilor şi fariseilor făţarnici! Că zidiţi mormintele proorocilor şi împodobiţi pe ale drepţilor,
30. Şi ziceţi: De am fi fost noi în zilele părinţilor noştri, n-am fi fost părtaşi cu ei la vărsarea sângelui proorocilor.
31. Astfel, dar, mărturisiţi voi înşivă că sunteţi fii ai celor ce au ucis pe prooroci.
32. Dar voi întreceţi măsura părinţilor voştri!
33. Şerpi, pui de vipere, cum veţi scăpa de osânda gheenei?
34. De aceea, iată Eu trimit la voi prooroci şi înţelepţi şi cărturari; dintre ei veţi ucide şi veţi răstigni; dintre ei veţi biciui în sinagogi şi-i veţi urmări din cetate în cetate,
35. Ca să cadă asupra voastră tot sângele drepţilor răspândit pe pământ, de la sângele dreptului Abel, până la sângele lui Zaharia, fiul lui Varahia, pe care l-aţi ucis între templu şi altar.
36. Adevărat grăiesc vouă, vor veni acestea toate asupra acestui neam.
37. Ierusalime, Ierusalime, care omori pe prooroci şi cu pietre ucizi pe cei trimişi la tine; de câte ori am voit să adun pe fiii tăi, după cum adună pasărea puii săi sub aripi, dar nu aţi voit.
38. Iată, casa voastră vi se lasă pustie;
39. Căci vă zic vouă: De acum nu Mă veţi mai vedea, până când nu veţi zice: Binecuvântat este Cel ce vine întru numele Domnului.

duminică, 26 septembrie 2010

Marius Ciprian Pop este un mare artist al României, călăuzit în viaţă de Dumnezeu şi dragostea pentru muzica populară. Este preot, prezentator de emisiuni, artist şi ofiţer în cadrul Academiei de Poliţie. Este un om complex, cu un mesaj încărcat de spiritualitate.


Un ardelean ieşit din tipic

De fel, Marius Ciprian Pop este din Cluj, născut la 1 septembrie 1976. Copilăria şi-a petrecut-o la poalele Apusenilor. I-a plăcut enorm acea perioadă din viaţa sa. Vocaţia de preot se regăseşte în copilăria lui, când mergea la biserică împreună cu bunicii, sau în călătoriile cu părinţii la bisericile de prin nordul Moldovei. Tot în acea perioadă a început să cânte, la grădiniţă, la serbări, la spectacole...

A urmat Seminarul de Teologie şi, pentru că avea talent, a studiat canto la Şcoala Populară de Artă. Artistul este un foarte bun povestitor, calitate pe care a dobândit-o citind foarte mult. Şi acum, când nu mai are timp pentru lectură, îi place să asculte oamenii. "Asta înseamnă să gândesc în timp ce interlocutorul meu îmi povesteşte ceva. Ascultând, fiecare dintre noi devine mai bogat"...

Totul a plecat de la Dumnezeu

Pentru Ciprian Pop, preoţia se află pe primul loc în priorităţile sale. "E un lucru sublim", afirmă el. Slujeşte la o biserică din Bucureşti, dar şi la Academia de Poliţie, unde predă pentru peste 2000 de studenţi.

"Este o realitate a lumii moderne ca poliţiştii să aibă o bază morală solidă.

Vrem să le insuflăm frica de Dumnezeu, dar nu pentru că acesta i-ar bate. Frica de Dumnezeu trebuie înţeleasă astfel: "iubindu-L atât de mult şi iubindu-i pe cei din jur atât de mult, te temi să nu le greşeşti". Cum a ajuns Ciprian Pop preot la Şcoala de poliţie? "Aşa a fost să fie", spune artistul. La început a fost preot militar şi, eliberându-se un post la Biroul Cultural Artistic al Centrului Cultural al Ministerului de Interne, a preluat acel post .
Un părinte model

Cu toate că deţine atâtea locuri de muncă, spre deosebire de alţi părinţi, care uită să-şi supravegheze copii, Ciprian Pop obisnuieşte să o aibă mai tot timpul cu el pe fiica sa Antonia, de numai 6 anişori. Pe copilă o poartă cu el peste tot pe unde merge, pentru că aşa a făcut şi tatăl său cu el. După cum îi place să spună, "aşchia nu sare departe de trunchi".

Invataturi ale Parintilor

vuvuvuvuv



Parintele Gherman din Stavrovuni

Este cu neputinta sa dobandesti rugaciunea adevarata, daca mai inainte nu ai parasit orice banuiala si cuget rau impotriva celorlalti.

Daca vrei sa inveti sa te rogi, mai intai inceteaza sa mai vorbesti mult. Apoi alunga si cea mai mica tulburare din viata ta.



vuvuvuvuv



Sfantul Marcu Ascetul

Orice savarsim fara de rugaciune si fara de nadejde in Dumnezeu, se dovedeste apoi a fi daunator si pieritor.



vuvuvuvuv



Avva Isidor

Iarta-ti fratele, ca si tu sa poti primi iertare.



vuvuvuvuv



Mitropolitul Filaret al Moscovei

Cel ce se cunoaste indeajuns si se judeca pe sine nu are vreme sa ii judece pe ceilalti.



vuvuvuvuv

Sfantul Isaac Sirul

Dumnezeu se bucura cand un om Ii daruieste o rugaciune inteleapta.



Sufletul nostru nu poate zamisli rod duhovnicesc daca inima nu este moarta pentru lume.



Fericit barbatul ce isi vede slabiciunea, caci cunoasterea aceasta i se face temelie, radacine si capatai fiecarui os. Caci de indata ce cineva intelege si isi simte cu adevarat slabiciunea, isi ingradeste slava desarta a sufletului care intuneca cugetul, si astfel dobandeste ocrotire.



vuvuvuvuv



Sfantul Arsenie din Paros

Lucreaza privegherea de sine. Si de voiesti sa fii castigat, tu si aproapele, priveste la greselile tale si nu la cele ale altora. Domnul ne spune: „Nu judecati, ca sa nu fiti judecati”, nu osanditi ca sa nu fiti osanditi. Iar Apostolul Pavel graieste: „Cine esti tu sa judeci pe sluga altuia?”



vuvuvuvuv



Sfantul Tihon al Voronejului

A iubi este usor si plin de dulceata. O, daca am putea macar zari inima celui ce poarta jugul evanghelic al lui Hristos, am vedea in launtru-i un rai de bucurie si fericire, am vedea acolo Imparatia lui Dumnezeu, chiar daca la suprafata este ingrijorat si imprejmuit de mahnire si necazuri, precum un trandafir este imprejmuit de spini. Nu poate exista altceva decat alinare si bucurie adevarata intr-o inima in care domneste Imparatia lui Dumnezeu.



vuvuvuvuv



Parintele Amfilohie Makris

Hristos vine adesea si bate la usa ta si tu il inviti sa se aseze in camara sufletului tau. Apoi, prins in afacerea ta, uiti de Marele Oaspete. El te asteapta sa te infatisezi si cand intarzii prea mult, se ridica si pleaca. In alte dati, esti atat de ocupat incat ii raspunzi de la fereastra. Nu ai vreme nici macar sa-i deschizi usa.

Cand zaresti o persoana ce este ostenita duhovniceste, n-o impovara mai mult, caci genunchii sai nu vor putea duce.

Iubeste-l pe Unul El, ca pana si fiarele salbatice sa te iubeasca.

Adevarata bogatie, pentru mine, este sa te vad in Imparatia Cerurilor.

Cand flacara dragostei exista, mistuie tot raul ce se apropie.

Cel ce iubeste duhovniceste, simte rugator ca se poate afla intru Dumnezeu si fratele sau. Se intristeaza cand fratele sau nu are buna-sporire si se roaga pentru sporirea lui. Oricine a dobandit dragostea crestina nu se mai schimba vreodata.

Tine flamura lui Hristos ridicata intru tarii, ca sa ai intotdeauna numarul de telefon al Batranului tau oriunde te-ai afla.

Hristos este acelasi, in ziua de ieri si in cea de azi, dar ne-am inchis ochii si privim intru intunecime. Deoarece continuam astfel, unii cad in glod iar altii sunt ucisi.

Acele lucruri de care auzim, razboaie, cutremure, catastrofe, tunete, asteapta si ploaia...

Trebuie sa fim pregatiti sa ne aparam si sa mucenicim.

Pentru ca harul Domnului sa vina in timpul Liturghiei, trebuie sa fii concentrat si netulburat.

Cu cat iubeste cineva mai mult pe Dumnezeu, cu atat sporeste in iubire si pentru ceilalti oameni. Ii iubeste cu sfintenie, cinstire si pretuire, ca pe niste chipuri ale lui Dumnezeu.

Cand cuiva ii lipseste caldura launtrica, va fi inghetat si rece, chiar si vara.

Cand inima ta nu il are pe Hristos, va cuprinde in locu-i bani, avutii sau oameni.

Rogu-te, asterne aceasta porunca intru lucrare. Nutreste dragostea fata de Persoana lui Hristos intr-o asemenea masura, incat atunci cand ii rostesti numele, lacrimi sa curga din ochii tai. Inima-ti sa arda cu adevarat. Atunci El va deveni invatatorul tau. Va fi Povatuitorul tau, Fratele tau, Parintele tau, si Batranul tau.

Iubeste-l pe Mirele tau Hristos cu toata inima ta si atunci toata lumea te va iubi si iti va purta de grija.

Ocrotirea lui Dumnezeu micsoreaza ispita.

Din pricina stricaciunii raspandite peste tot, oamenii nu mai pot intelege ca exista dragoste duhovniceasca.

Oamenii lumesti te obosesc, deoarece tot ce e adunat in launtrul lor se revarsa asupra ta precum valuri de energie. Trebuie sa fim oameni ai harului in asa masura incat oricine vine la noi sa afle odihna.

Sa privim la toti ca fiind mai mari decat noi, oricat de slabi ar putea sa para. Sa nu fim aspri, ci sa purtam mereu in minte ca celalalt are aceeasi destinatie cu noi.

Trebuie sa avem Dragoste, chiar de ni se fac cele mai mari rele, trebuie sa ii iubim pe cei ce ni le fac. Vom putea intra in Rai doar cu dragoste.

Lucreaza Rugaciunea lui Iisus si va veni o vreme cand inima ta va tresalta de bucurie, asa cum face cand urmeaza sa vezi pe cineva pe care il iubesti foarte mult.

Nu neglija rugaciunea de seara. Roaga-te cu inflacarare, asemenea celor ce se duc la o praznuire. Ei sunt treji si simt doar bucurie. Astfel, de vreme ce urmeaza sa vorbesti cu Mirele tau, nu asculta cand Ispititorul iti graieste felurite lucruri pentru a te impiedica, caci stii ca exista cineva care iti poarta de grija.

Intrebare: „Gheronda, cum trebuie sa ni-l inchipuim pe Hristos?” Raspuns: „Intotdeauna trebuie sa ni-L aducem pe Hristos in cuget cu dragoste. Putem tine fotografia cuiva in mana, dar de vreme ce nu il cunoastem, nu il iubim, nu suntem miscati. Insa, atunci cand luam o fotografie a mamei noastre, sufletul imediat tresalta si plange cu dragoste.”

Un om se poate inalta deasupra pamantului cu doua aripi, una este simplitatea si alta este curatia inimii. Trebuie sa fii simplu in lucrari si curat in cugete si simtiri. Cu o inima neprihanita il vei putea cauta pe Dumnezeu si cu simplitatea il vei gasi si te vei bucura. Inima curata trece cu usurinta prin portile Cerurilor.

Osandirea de sine trebuie lucrata cu discernamant, altfel vom ajunge la sinucidere.

Ne aflam pe apele vietii, uneori au loc furtuni si alteori sunt linistite. Harul lui Dumnezeu nu ne paraseste. Altfel, ne-am duce la fund, daca el nu ne-ar tine deasupra.

Sfintii privesc intotdeauna la cealalta viata. Este harul amintirii de moarte.

Dumnezeu ne pazeste de ispite. El nu ingaduie sa fim ispititi peste puterile noastre. Le ingaduie pe toate spre binele nostru.

Cand duhovnicia sporeste, chiar si somnul va fi alungat.

Rugaciunea este har. Dumnezeu il da atunci cand exista ravna si smerenie.

Lupta pe Cel ce uraste Binele, care te pizmuieste, indura vitejeste tot ce cade asupra-ti cu tarie sufleteasca, rabdare si credinta.

Nu ingadui vrajmasului sufletului tau sa duca razboi improtiva-ti. El se infatiseaza in vestminte de oaie, pretinzand ca vrea bunastarea sufletului tau.

Increde-te mereu Domnului si El te va hrani la vremea flamanzirii.

Cu o vorba buna pentru aproapele, sustinandu-l, castigi raiul.

Pocainta trebuie sa se petreaca nu de frica judecatii ci din pricina ca am pacatuit in fata lui Dumnezeu. Indulceste-ti gandurile cu vorbe de mangaiere si nadejde. Incalzeste-ti vorbele cu caldura iubirii pentru Mirele tau si adu-ti aminte de Patimile Sale, care le-a indurat pentru tine, ca sa ramai nestramutat, daruit si smerit. Lasa-te cu totul sub acoperamantul Prea Sfintei Nascatoare de Dumnezeu.

Iubeste sa dai ospitalitate, copilul meu, caci aceasta deschide portile Raiului. Astfel dai gazduire si ingerilor, „poarta de grija strainilor ca sa nu fii strain lui Dumnezeu”.

Sfintii s-au supus la tot ce le-a trimis Dumnezeu, cu o simplitate copilareasca, „Aceasta-i calea. Tu o doresti. Faca-se voia Ta.”

Ospitalitatea... cea mai mare dintre virtuti. Atrage harul Duhului Sfant catre noi. In chipul fiecarui strain, copilul meu, il vad pe insusi Hristos.

Intristarea este placuta lui Dumnezeu, atata vreme cat nu ne rapeste curajul de a lupta.

Este trebuincios si folositor ca o cercetare a tot sinele sa se savarseasca din cand in cand, spre aducerea aminte de toate vechile pacate.

Lasa-ti grijile in mainile Domnului. Cere tot ce doresti, precum un copil cere tatalui sau.

Rugaciunea este un dar de la Dumnezeu. Cere intotdeauna cu nadejde.

Faptele noastre, sora draga, nu ne vor mantui; mila nesfarsita a lui Dumnezeu o va face.

Legaturile duhovnicesti devin de nedespartit atunci cand se strang in jurul unui duh pruncesc, a nevinovatiei si sfinteniei.

Toate par intunecate si grele cuiva fara de Hristos.

In fiecare zi ma rog ca sa va pot vedea in randul cetele sfintelor femei.

Nu vreau sa fiu in Rai fara voi, copiii mei.

Intrebare: Cum reusiti sa aveti o asemenea rabdare si staruinta in toate?

Raspuns: Ajuta harul Domnului. Cred intotdeauna in puterea lui Dumnezeu, copilul meu, Cel ce schimba si randuieste totul spre binele sufletului nostru.

Cel ce se tulbura nu cugeta drept, in chip logic. 19.10.1967

Cand vad pe cineva iritat, nu ascult la ce glasuieste, ci ma rog lui Dumnezeu sa il impace. De aceea nu ma tulbur. Cand se linisteste, cand este vremea potrivita, ii graiesc, deoarece atunci sunt in masura sa priceapa nebunia lor.

Harul lui Dumnezeu si unirea duhovniceasca cu Dansul preschimba omul. Temerile si neincrederile dispar, nu se mai teme de moarte, si priveste aceasta viata, oricat de buna ar fie ea, drept o robie. 2.5.1969

Dumnezeu te viziteaza atunci cand lacrimi iti vin, la rugaciune.

Cand un om este simplu, se indumnezeieste. Devine nevinovat, smerit, bland, liber. 1.11.1968

Niciodata nu da insemnatate vreunui lucru pamantesc sau trecator. In loc, poarta grija unirii tale duhovnicesti cu Dumnezeu.

Cand auzi ca esti vorbit de rau, poarta-te ca si cand n-ai fi auzit. Acesta este Raiul, aceasta este desavarsirea.

Religia noastra ucide patimile, nu trupul.

Unde este frica lui Dumnezeu, intelepciune se daruieste. 25.7.1967

Vreau sa fii linistit, ca sa ne putem intalni. Cand esti ostenit, comunicarea nu lucreaza.

Crestinul este o fiinta omeneasca adevarata. Este bine crescut si politicos. Nu vrea sa intristeze pe nimeni.

Nevinovatia este mai mare decat genialitatea.

Cel ce sufera de egoism nu atrage pe nimeni. Si daca atrage pe cineva, acela va pleca curand. Cand cineva da peste un duh pruncesc, cu nevinovatie si sfintenie, legatura devine de nedespartit.

Inimile voastre sunt tinere si doresc dragoste. Trebuie sa il aveti pe singur Hristosul nostru in inimi. Mirele vostru vrea sa il iubiti doar pe Dansul.

Viata duhovniceasca are mari placeri. Fugiti, parasiti lumea, nesocotiti totul. Deveniti prunci si Dumnezeu se va salaslui in inimile voastre.

Harul Atot-Sfantului Duh face o persoana sa iradieze (lumina). Totusi, ceilalti trebuie sa fie buni receptori, pentru a realiza aceasta. 1.1.1968

Trebuie sa ne atintim privirea asupra raiului. Apoi, nimic nu ne va clinti.

Impartasiti-va regulat, rugati-va cu caldura, aveti rabdare si veti vedea ca o mana puternica va sustine.

Hristos este langa noi, chiar daca nu il vedem. Uneori, din marea sa dragoste, ne mai da si o palma.

Ar trebui sa fii bucuros. Iisus tine dalta unui sculptor in mainile Sale. Vrea sa iti pregateasca o statuie pentru Palatul cel Ceresc.

Omul care racneste este fara de putere.



vuvuvuvuv



Gerontisa Gavrilia

Educatia inseamna un singur lucru: sa invatam cum sa il iubim pe Dumnezeu.

Cea mai mare parte a rugaciunii mele aici, si de ani acum, este lauda de multumire. Ce as mai putea cere, cand am totul?

Nimic nu e mai ieftin decat banii.

Mai bine iadul aici, decat in lumea cealalta.

Daca ai dragoste pentru intreaga lume, lumea intreaga este plina de frumusete.

Graiul lui Dumnezeu este tacerea.

Dragostea este o bomba ce distruge tot raul.

Unii vor sa ajunga la Inviere fara sa paseasca pe calea Golgothei.

„Cel dintai este surasul; al doilea, lacrimile. Al treilea este a atinge. Al patrulea este rugaciunea, si al cincilea este dragostea. Cu aceste cinci graiuri, ma pot plimba in intreaga lume.”

Temerea este pentru cei ce nu au Credinta.

Iubirea se gaseste doar pe Cruce.

Relatiile sunt dificile atunci cand „eu” este mai presus de „tu”.

Asa cum Dumnezeu te iubeste pe tine, la fel il iubeste si pe vrajmasul tau.

DESPRE CRUCE:

„Precum v-am spus, ar trebui sa luam toata intristarea noastra si sa o asezam la Picioarele lui Hristos. Caci El a suferit pe Cruce pentru pacatele noastre, si pentru intristarile noastre, si pentru necazurile noastre, si pentru toata intunecimea din sufletele noastre. Pentru tot! Si cand va aduceti aminte ca Sangele Domnului nostru ne curateste de toate, s-a incheiat. Nimic din acestea nu mai exista. Daca va faceti timp sa cugetati la aceasta in amanunt, atunci veti intelege. Sunt limite, la ce putem savarsi. Nu putem da ajutor tuturor. Nu putem fi prezenti trupeste in mai multe locuri. In duh, desigur, putem fi oriunde. Tocmai din aceasta pricina trebuie sa va preschimbati simtirile intru rugaciune. Ceva minunat se va petrece atunci. Deoarece vei putea sa ii porti in inima pe toti cei in trebuinta de ajutor si sa ii asezi la Picioarele lui Hristos, ce s-a rastignit pentru tine, pentru mine, pentru intreaga lume.”

DESPRE MULTUMIREA DATA LUI DUMNEZEU:

„Cand devenim cu adevarat constienti de darurile Domnului, nu mai avem vreme sa cerem ceva. Spunem mereu: Multumesc... Multumesc... Multumesc... Multumesc... Vedem o floare... Multumesc... Vedem un pahar cu lapte... Multumesc. Multumesc... pentru toate. Si o asemenea bucurie se salasluieste in vietile noastre, incat multi, chiar dintre cei apropiati, nu pot intelege ce se petrece. Cand traiam in Anglia, uneori oamenii ma intrebau: Ce se intampla? De ce esti fericita? Le raspundeam mereu: Deoarece traiesc si va vad... O zi buna!”



vuvuvuvuv

Parintele Porfirie

Acesta este chipul in care trebuie sa il vedem pe Hristos: este prietenul nostru, fratele nostru; este tot lucrul cel bun si frumos. Este totul! Si totusi, e un prieten, ce ne striga: „Sunteti prietenii Mei, nu pricepeti? Suntem frati. Nu tin iadul in mainile Mele. Nu va amenint. Va iubesc. Vreau sa va bucurati de viaţa cea impreuna cu Mine.”

Hristos este Totul. Este bucurie, este viaţă, este lumină. Este lumina cea adevarata care il face pe om bucuros, il face sa inalte de fericire; il face sa vada pe toate, pe toti; il face sa simta pentru toti, sa ii vrea pe toti cu El, toti cu Hristos.

Iubiti pe Hristos si nu asezati nimic inaintea Iubirii Sale. Hristos este Totul. Este izvorul vietii, cea de pe urma dorinta, este Totul. Toata frumusetea este intru Hristos.

Cel ce este al lui Hristos trebuie sa-l iubeasca pe Hristos, si cand il iubeste pe Hristos, se izbaveste de Diavol, de iad si de moarte.

Staretul a fost intrebat odata: „Fiica mea traieste o viata dezmatata, cum o pot izbavi?” La care a raspuns: „Doar cu sfintenia ta. Sfintenia parintilor ii mantuieste pe copii.”

Staretul spunea: „Sa nu va auda copiii vostri certandu-va nici macar o data, nici macar daca ridicati glasul unul la altul.” Un fiu duhovnicesc a raspuns: „Nu este cu putinta, Gheronda!” „Ba, bineinteles ca e cu putinta. Asa cum v-am spus ca este, nu o data”.

Staretul spunea: „Nu va presati copiii. Orice le-ati spune, rostiti-o cu rugaciune. Copiii nu asculta cu urechile. Ei asculta doar ce vrem sa le spunem cand harul cel dumnezeiesc apare si ii lumineaza. Cand vreti sa spuneti ceva copiilor vostri, spuneti-o Prea-Curatei Maici a lui Dumnezeu, si ea va savarsi tot lucrul. Rugaciunea voastra va deveni o imbratisare duhovniceasca, care vă atrage si cuprinde copiii. Vedeti, noi incercam adesea sa ii imbratisam, dar ei se opun. Insa nu se opun niciodata unei imbratisari duhovnicesti.”

Odata Staretul talcuia copiilor sai duhovnicesti cum sa ajute sufletele celor adormiti: Ne-a spus: „Rugati-va mult, faceti fapte bune, fiti marinimosi, si luati parte la Dumnezeiasca Liturghie (facand prescura si dand numele celor adormiti spre pomenire). Voi si copiii trebuie sa va impartasiti adesea, daca este cu putinta la fiecare Liturghie”.



vuvuvuvuv



Cuviosul Paisie Aghioritul

Privind libertatea:

Staretul spunea: Libertatea nu este atunci cand le spunem oamenilor ca totul este ingaduit. Aceasta este robie. Pentru a se imbunatati, un om trebuie sa aiba greutati. Sa luam un exemplu. Avem un copacel. Avem grija de el. Asezam un bat si il legam de el cu o sfoara. Fireste, nu il legam cu sarma, caci astfel il vom vatama. Cu metoda lor, nu vor ingradi copacul; si astfel nu se va dezvolta cum trebuie. Si priviti la copil. Ii ingradim libertatea de la inceput. De cand este zamislit, saracutul este intemnitat in pantecul maicii sale si ramane acolo vreme de noua luni. Mai apoi se naste si de indata il infaseaza intr-o scutec, il leaga, imediat ce incepe sa creasca ii fac un gardulet s.a. Toate acestea sunt necesare ca el sa creasca. Par sa ii rapeasca libertatea, dar fara aceste masuri de protectie, copilul va muri din prima clipa.

Staretul spunea: Libertatea este buna atunci cand persoana o poate folosi adecvat. Altfel, este un dezastru.

vuvuvuvuv



Arhimandritul Sofronie Saharov

„Fa-ne vrednici sa ne impartasim de Sfintele Tale Taine, ca tot ce este al mortii in trupul nostru sa fie inlaturat de viata ta cea nestricacioasa”.

„O, Doamne vesnice, ma invredniceste, in puterea binecuvantarii Tale, ca toata fapta si cuvantul din ziua ce incep acuma, sa le savarsesc, Insuti pentru Tine, spre slava Ta, in duhul intregii cugetari si al curatiei, al smeritei cugetari, al rabdarii, al dragostei, al blandetii, al pacii, al barbatiei, al intelepciunii, cu rugaciune si in tot ceasul amintindu-mi ca pretutindenea esti.” – Rugaciunea de dimineata.



vuvuvuvuv

Staretul Iosif Isihastul

A lucra rugaciunea mintii inseamna a te sili pe tine insuti sa spui continuu rugaciunea cu gura. Fara intrerupere. La inceput repede; sa nu aiba timp mintea sa nasca ganduri trecatoare. Sa ai atentia concentrata numai asupra cuvintelor : „Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma”. Dupa mult timp (de rostire cu glasul) se obisnuieste mintea si o spune de la sine. Si te indulcesti de ea ca si cand ai avea miere in gura. Si doresti sa o spui mereu (sa o tot spui). Daca o lasi, iti pare foarte rau.

Cand mintea ajunge sa se obisnuiasca si sa se umple - sa o invete bine - atunci o trimite si in inima. Pentru ca mintea ta este cea care hraneste sufletul. Lucrarea ei este aceea de a cobora in inima tot ceea ce vede sau aude, fie bun, fie rau, deoarece in inima este centrul puterii spirituale si trupesti a omului, este tronul mintii. Deci, cand cel care se roaga isi pazeste mintea sa nu-si imagineze nimic si este atent numai la cerintele rugaciunii, atunci respira nd usor, cu oarecare efort si vointa, o coboara in inima si o tine inlauntru si spune cu ritm rugaciunea: „Doamne Iisuse Hristoase, miluieste-ma”. La inceput spune de cateva ori rugaciunea si respira o data. Dupa aceea, cand mintea se obisnuieste sa stea in inima, spune la fiecare rtespiratie o data rugaciunea : „Doamne Iisuse Hristoase” inspirand, si: „miluieste-ma” expirand. Aceasta se face pana cand harul dumnezeiesc va umbri si va lucra in suflet. Dupa aceasta, totul este contemplatie (vedere duhovniceasca).

Rugaciunea se spune peste tot; stand jos sau in picioare, culcat in pat sau mergand. „Neincetat rugati-va, dati multumire pentru toate”, spune Apostolul. Nu numai inainte de culcare trebuie sa te rogi. Este nevoie de multa stradanie. Cand obosesti, aseaza-te. Apoi iarasi ridica-te. Sa nu te ia somnul.

Toate acestea se numesc „praxis” (lucrare). Tu arati lui Dumnezeu vointa ta. Apoi totul depinde de Acesta, daca iti va da sau nu. Dumnezeu este inceputul si sfarsitul. Harul Lui lucreaza totul. El este puterea mobilizatoare.

Iar cum se intampla aceasta, cum lucreaza iubirea, stii. Trebuie sa pazesti poruncile. Cand te scoli noaptea si te rogi, cand vezi un bolnav si iti este mila de el, cand vezi pe vaduva sau pe orfan, pe batran si ai mila de ei, ajutandu-i, atunci te iubeste Dumnezeu. Mai intai Acela te iubeste si iti reaseaza harul Sau. Apoi noi daruim din ale Sale: „ale Tale dintru ale Tale”.

Daca voiesti sa-L gasesti numai prin rugaciune, sa nu scoti nici o rasuflare fara rugaciune. Sa fii atent numai sa nu primesti nici un fel de naluciri. Deoarece Dumnezeu este fara forma de inchipuit, fara culoare. Este mai presus de orice inchipuire. Nu putem sa-L comparam cu nimic. Este prezent ca o dulce si abia perceptibila suflare in cugetele noastre. Starea de reculegere, de patrundere vine cand te gandesti la cat de mult L-ai suparat pe Dumnezeu. Care este atat de milostiv, atat de plin de iubire. care S-a rastignit si toate le-a indurat pentru noi. Toate aceste si multe altele cate a suferit Domnul, daca te gandesti la El, iti vor aduce starea de reculegere duhovniceasca. Daca vei putea sa spui rugaciunea neincetat si cu voce, in doua-trei luni o vei deprinde. Si te va umbri harul si te va racori binefacator. Numai sa poti sa o spui cu voce si fara intrerupere. Cand o va prelua mintea, atunci vei inceta sa o mai spui cu gura. Si iarasi, daca mintea o lasa, incepe de la sine a o spune gura. Toata stradania este necesara atunci cand o spui cu gura, pana cand se va deprinde, la inceput. Apoi, in toti anii vietii tale, o vei spune cu mintea fara osteneala.

* * *

Asa ca: nu vrei sa patimesti? Inseamna ca nu vrei sa urci. Daca cineva nu vrea sa indure necazurile, atunci sa nu indrazneasca sa ceara har de la Dumnezeu. De aceea ti-a luat harul, pentru a deveni intelept. Va veni din nou. Nu te va lasa. Este randuiala lui Dumnezeu. Dar iarasi va pleca. Si iarasi va veni. Este de ajuns sa nu incetezi a-l cere, pana cand te va arata desavarsit.

* * *

„Dar inainte de orice altceva”, spuse batranul cel sfant, „roaga-te cu osardie Domnului, ca sa-ti poata deschide portile Luminii. Nimeni nu poate sa inteleaga Adevarul, daca nu i se daruieste intelegerea de catre Dumnezeu Insusi, Care a descoperit-o fiecaruia dintre cei ce l-au cautat cu rugaciune si dragoste.”

vuvuvuvuv

Parintele Dimitrie Gagastathis: Omul lui Dumnezeu

Rugaciunea zilnica

Dumnezeule, Mantuitorul nostru, nadejdea tuturor marginilor pamantului si a celor ce sunt pe mare departe, Bunule Pastorule, Cela ce ti-ai dat sufletul ca rascumparare pentru oile tale cele cugetatoare, Cela ce nu doresti moartea pacatosului, ci sa se intoarca si sa fie viu, Atottiitorule, Atotmilostive, Atotindurate, Cela ce ne-ai dat pocainta spre iertarea pacatelor, Cela ce esti plin de mila si de dragoste pentru oameni, iarta-ne noua toate pacatele ce le-am savarsit din tineretile noastre, cu vorba, cu nestiinta, cu gandul, cu voie si fara de voie; iarta-i si pe toti cei ce au pacatuit si au hulit si ne da noua, si lor, si tuturor oamenilor, pocainta adevarata, cea curata si nemincinoasa, ca sa ne lumineze, calauzeasca, povatuiasca si intareasca pe piatra cea neclatita a Credintei, piatra dumnezeiestilor Tale porunci, ca dand la o parte omul cel vechi al pacatului si aducand omul cel nou intru Hristos, sa putem vietui restul vietii noastre intru curatie, sfintenie, dreptate, evlavie, pe placul lui Dumnezeu, si sa ne invrednicim de Cereasca Ta Imparatie; fie ca toti sa o dobandim, pentru rugaciunile prea curatei Maicii tale si ale tuturor sfintilor tai. Amin.

Despre rugaciune

In mod sigur nu sunt invatat, dar va pot spune in urma experientei – ceea ce m-a invatat viata – ca la vreme de noapte si cu pantecul gol, te poti ruga mai bine.

Nu l-am asezat pe Hristos in launtrul nostru si pentru aceasta nu stim ce este dragostea, pacea, intelegerea s.a.

De vreme ce nu pot propovadui, lasati-ma macar sa plang pentru pacatele mele si pentru cei ce s-au ratacit.

Rugaciunea este un telefon, o legatura fara fir, prin care cineva comunica direct cu Dumnezeu. Formezi un numar la telefonul rugaciunii ca sa vorbesti cu Dumnezeu, si El iti raspunde. Il auzi limpede, il simti foarte aproape.

Rugaciunea vine mai intai in laringe, apoi se duce catre creier si apoi coboara catre inima. Si apoi fantani, lacrimi vin catre ochi. De acolo, nu mai este nimic de spus. E adevarat ca la inceput, vei avea greutati. Vei incerca sa te rogi si uneori nu vei putea, alteori vei avea ganduri desarte si ispite, si alteori nu vei putea sa te trezesti noaptea. Dar trebuie sa perseverezi. Domnul, vazandu-ti dispozitia, te va intari si te va izbavi de toate ispitele. Nu trebuie sa irosim in somn intreaga noapte, caci atunci Satan face cu noi tot ce doreste.

Rugaciunea de noapte este de mare pret. Oamenii dorm si Dumnezeu asculta.

Indiferent unde ma duc, ma tin de tipicul meu, ce a fost numit „Potrivit randuielii lui Melchisedec” si a fost iscalit de numerosi alti Parinti duhovnicesti.

Vecernii, inchinaciuni, propovaduire, utrenia cu inchinarile Nascatoarei de Dumnezeu – cea mai binecuvantata indeletnicire...

Am vazut multe lucruri in viata mea, unul dintre ele fiind ca rugaciunile, inchinaciunile si Dumnezeiestile Liturghii i-au facut pe multi sa se intoarca in turma Bisericii.

Il implor pe Dumnezeu si pe Sfintii Lui sa-i lumineze pe toti cei rataciti, ca sa poate crede si sa se intoarca la sanul Bisericii, care sta mereu bratele deschise si ii asteapta. Aceasta e tot ce stiu sa zic si ii bat la cap pe Dumnezeu, pe Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, pe Arhangheli si pe toti Sfintii. De nu le place aceasta, sa ma ierte, caci sunt neinvatat si nu stiu ce ar trebuie sa cer.

Nu trebuie sa fim cu prea multa indrazneala la Dumnezeu si la Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu. Suntem toti pacatosi si Dumnezeu nu asculta de glasul unui pacatos.

In pofida faptului ca sunt un pacatos, am continuat sa cer in chip repetat, bazandu-ma pe „Cereti, si se va da voua; cautati, si veti afla; bateti, si se va deschide voua” (Matei 7:7). Aceasta am inteles in viata mea: Cele ce nu sunt cu putinta la oameni, sunt cu putinta la Dumnezeu (Luca 18:27).

Postul

Postul e un lucru mare. Adam a fost izgonit pentru ca nu l-a tinut. Trebuie sa iubim postul, caci printr-însul se duc patimile, se curateste inima si trupul, si o data ce ne-am liberat astfel, ne putem ruga mai bine. Postul trebuie insotit de multa ascultare si umilinta. Trebuie sa facem tot ce doreste Dumnezeu. Trebuie sa avem multa smerenie. Suntem nimic, in marea iubirii si bunatatii lui Dumnezeu. Ce spune Dumnezeu? „Asupra cui sa privesc, fara de cel bland si smerit si cel ce se teme de vorbele mele?”

Smerenia si ascultarea

Marile vârtuti sunt trei: umilinta, ascultarea si dragostea.

Cand nu exista dragoste si ascultare fata de episcopul locului, totul se prabuseste.

Nimeni nu poate tine doi pepeni sub un singur brat. Adica, nimeni nu poate umbla dupa functii si sa fie smerit, in acelasi timp. Cati dintre acei episcopi pe care Biserica sau Statul ii vadesc a fi impotriva canoanelor se duc sa ajute ca infirmieri intr-un spital? Nici unul, caci nu au smerenie si ascultare. Dar daca vreun episcop ar face aceasta, atunci toti l-ar admira si ar crede degraba ca credinta noastra ortodoxa este o credinta a faptelor. Lasati-i apoi pe toti predicatorii lumii sa vin laolalta si sa predice peste tot. Nu vor da roade precum pilda acelui episcop, de vreme ce faptele sunt mai presus de orice propovaduire.

Nu putem avea indrazneala in fata lui Dumnezeu cand nu suntem ascultatori, smeriti. Inima noastra trebuie sa fie simpla, pentru a primi cuvantul lui Dumnezeu. Fara egoism sau duritate a inimii. Simplitatea inimii ne face asemanatori lui Dumnezeu si sfintilor. Totul este simplu. Omul cel simplu nu este nici rau, nici nu poate cugeta ceva rau. El este precum un prunc. Rugaciunea sa este primita cu usurinta. Se roaga pentru ceilalti si pentru pacatele sale.

Cum sa nu plangi cand vezi cat de mult l-ai intristat pe Dumnezeu, pe Ingeri si pe Sfinti, care te asteapta in Rai si te ajuta cat esti pe pamant?

Dragostea

Dragostea nu poate fi marginita la o singura persoana, nici roadele faptuirii cuiva nu pot fi cuprinse intr-o singura cuprindere. Făclia pusa în sfeşnic luminează intreaga casa si pe toti cei dintr-insa. (Matei 5:15)

Nu pot afla odihna. Vreau sa ajut pe toti cei ce-mi cer ajutor, chiar intreaga lume.

Cand il iubesti pe Dumnezeu si pe toti oamenii din inima ta, atunci te afli in legea lui Dumnezeu. Vom fi judecati pentru ca nu iubim.

Nu ma rog pentru mine. Iubesc oamenii intr-atat ca ma rog numai pentru ceilalti.

Cum sa nu te poti ruga pentru cel in suferinta, pentru cel bolnav, pentru cel sarac?

Sa nu-ti fie frica niciodata de un om care iubeste. Intr-insul salasluieste Dumnezeu.

Imi ceri sa fac o Liturghie pentru tine, ca Dumnezeu sa te poata lumina sa faci bine la examen. Eu slujesc Patruzeci de Liturghii pentru tine si tu imi ceri una?

Sa aveti intre voi dragoste, smerenie si ascultare. Dumnezeu si Ingerii se bucura intru acestea... Iubiti-o cu totii pe Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu, Ceea ce ajuta intr-atat neamul omenesc cel pacatos.

Telul oricaror rugaciuni si slujbe este sa ne apropie de Dumnezeu si sa ne faca sa Il iubim mai mult.

Diavolii

Satana nu ne cunoaste gandurile. El stie doar ce ne aseaza in cugete, ca si orice lucru de care isi da seama din miscarile noastre, si orice aude din vorbele noastre... Satana se impotriveste oricarui crestin ce se nevoieste cu sinceritate. Totusi, nimanui nu trebuie sa ii fie frica de diavoli. Ei sunt fum, tarana si duhoare. Nu au putere asupra oamenilor. Dumnezeu ingaduie ispitele pentru a incerca credinta oamenilor. Pot fi gasiti chiar si in biserica, chiar si in timpul Dumnezeiestii Liturghii. Ei pun cugete rele in mintile oamenilor si ii abat de la rugaciune si de la atentia pentru dumnezeiasca taina. Totusi, la vremea Cantarii Heruvimice si a Intrarii Mari, pleaca. Doar Lucifer, conducatorul lor, poate intra in altar. Nimeni altul. Slujeam odata liturghia noaptea, cand au venit in biserica si au inceput sa rastoarne scaunele. Arhidiavolul a intrat in altar, a inchis fereastra si m-a apucat de gat, ca sa ma sugrume. Am cerut ajutor de la Arhangheli, si cand cocosii au cantat dimineata, au plecat cu totii. „Acest neam cu nimic nu poate iesi, fara numai cu rugaciune si cu post” (Marcu 9:29). Satan nu trebuie sa gaseasca pe nimeni lipsit de barbatie, caci face cu ei ce doreste. Satan se teme de marturisirea curata si cinstita, cu umilinta si cu dragoste. Cand exista acestea, el, pur si simplu, nu poate intra.

Despre problema calendarului

Cum pot spune vechii calendaristi ca Tainele noastre sunt nelucratoare? In 1947, in timp ce faceam slujba Sfintirii si cantam „Marit esti Tu, Doamne, si marite sunt lucrurile Tale”, un abur a iesit din potir si apa s-a incalzit. Chiar si in cupele ce era tinute de crestinii evlaviosi, s-a incalzit apa. Cum poti sa-mi zici atunci ca Tainele sunt nelucratoare?

Cum poate face Dumnezeu minuni pe noul calendar, daca este de osanda? Cum se putea petrece minunea Sfantului Visarion, din satul Dusiko? Este indeajuns, ca sa ne arate ca dreapta credinta, dragostea si tinerea poruncilor joaca un rol important in sfintirea omului. Nu iau in considerare nimic altceva. Am scris despre problema aceasta Parintelui Filotei Zervakos (ucenicul Sfantului Nectarie) si mi-a raspuns cu dreptate – si la fel cred si eu, cel neinvatat, din experienta mea de viata – ca treisprezece zile nici nu te vor indeparta, nici nu te vor aseza in Imparatia Cerurilor... I-am intrebat si pe Arhangheli despre aceasta, si ei mi-au zis: „Ramai unde esti”.

Lumea contemporana

Socotim a fi cu neputinta in aceste zile si vremi sa lucram bine in viata aceasta potrivit voii lui Dumnezeu, deoarece ne lipsesc cele doua aripi, a dragostei si a smereniei.

Dumnezeu ne-a mantuit de comunism, dar Satan ne-a dat materialismul.

Acum este vremea a plange si a ne ruga pentru starea lumii de astazi. Trebuie sa ne rugam ca Dumnezeu sa ii lumineze sa vada calea Sa, calea adevarului si a dreptatii.

Atat clerul cat si oamenii de astazi si-au pierdut duhovnicia. Ei vorbesc intr-una despre lucruri pamantesti si politice.

Prin icoana ei ce plange, Nascatoarea de Dumnezeu ne arata ca este trista, caci vede ce patimeste Rusia din pricina ateilor, si fiindca este hulita de multi.

Credinta cea vie

Credinta noastra este vie, dar am parasit-o din pricina egoismului, si materialismul ne-a indepartat de la ea.

Intr-adevar, credinta nostra este vie, dar nu vrem sa ii urmam, caci este mai greu si cere din partea noastra unele angajamente. Oamenii vor libertate si o panta care sa ii poarte ca sa nu se oboseasca si sa naduseasca, dar nu stiu ca aceasta coborare duce catre un sfarsit rau. Calea pierzarii arata la inceput bine, vesela si usoara. Ofera bucurii si placeri artificiale, dar toate acestea dispar cu repeziciune. Trebuie sa ne rugam neincetat pentru ei. Poate vreun suflet se va mantui. In particular, noi – preotii – avem o raspundere teribila in fata lui Dumnezeu si a oamenilor.

Minuni se petrec in fiecare clipa, dar nu ne dam seama de ele deoarece avem inima impietrita. O inima blanda si simplitate sunt cele ce ne sunt de trebuinta...

Slujbele Bisericii

Cantaretul bun si preotul joaca un rol covarsitor intr-o slujba buna.

Cand canti, trebuie sa intelegi si sa simti ceea ce glasuiesti. Sa nu te mandresti cand ti se pare că cânti minunat. Trebuie sa traiesti ceea ce spui. Odata cantam un imn al Apostolului Petru, despre tagaduirea sa. Cand am spus „...si a plans cu amar”, am vazut lacrimi izvorand din icoana sa. Sfantul trebuie ca a fost multumit.

Sutana preotului este superioara pantalonilor. A primit un har indoit...

Rasplatirea

Dumnezeu va da cu siguranta tot ce ne datoreaza; ne vom primi plata potrivit lucrarii noastre. Nu trebuie sa ne surprinda...

In portofelul meu tin icoana lui Hristos. El poarta grija oricarei nevoi omenesti. Intotdeauna am portofelul deschis, si intotdeauna este plin. Orice ar putea darui cineva, Dumnezeu da inapoi indoit. Omul daruieste cu o mana, si cu alta mana Dumnezeu aduce.

Boala si suferinta

Ne cârpim trupul. Dar ceea ce este mai important si ceea ce trebuie sa tinem sanatos mereu este sufletul. Asa cum alergam la doctori si in statiuni si cheltuim o multime de bani pentru trup, asa trebuie sa ne indreptam catre parintele duhovnicesc, pentru suflet – ceea ce, mai mult, nici nu ne costa nimic...

Trebuie sa fim bucurosi in incercari si sa avem grija deosebita, sa nu cartim in ultima clipa si sa ne pedepsim cu iadul. Viata noastra e o cina. Daca cina este pregatita bine sau nu, depinde de noi. Dar chiar daca cina este pregatita bine, s-ar putea sa nu avem parte de ea, am putea fi izgoniti de la masa in ultima clipa. „Gustati si vedeti” (Psalmul 33:8) ca Hristos este Domnul vietii vesnice.

Monahism

Monahismul este oastea lui Hristos si vrajmasul Satanei. Manastirile sunt avanposturile Bisericii. Fara avanposturi, vrajmasul ne va prinde. Rugaciunea din manastiri ajunge la Dumnezeu precum un glonte. Asa cum o ostire straina se teme de aviatie si se ascunde, asa si Satan se teme de rugaciunea monahilor si se departeaza.

Erezii

Cand demnitarii bisericilor straine au venit la Trikala, am mers la inceput sa ii vad, dar apoi mi-am spus in sine: „Papa Dimitri, iesi de aici repede si nici macar nu privi indarat...” Nu trebuie sa ii acceptam. Am urmat acest principiu de multi ani, acum. A fost oarecum nepoliticos din partea mea. Dar mai bine sa fii in relatii bune cu Dumnezeu, decat cu oamenii...

Am fost incercuiti de francmasonerie si multi luptă Biserica noastra, dar cred că incearca in zadar, caci cap al Bisericii este Insusi Hristos, si ea nu va pieri.

Trebuie sa ne rugam cu toti, batrani si tineri, ca Dumnezeu si Prea Sfanta Nascatoare de Dumnezeu sa-i lumineze pe ierarhii Bisericii, sa se iubeasca unul pe altul si sa lucreze pentru Biserică, ce se afla sub atacul strainelor erezii.

Adevar

Cred ca m-am indurerat atunci un pic, dar adevarul este amar si trebuie dezvaluit, spre binele si mantuirea sufletelor.

Tineret

Tinerii, baieti si fete, au purces pe un drum ce se coboara si nu vor vedea, nici auzi, in vreme ce nimeni nu merge sa ii opreasca. Dar, totusi, cum ar putea fi altfel, cand adultii sunt si mai rai?...

Probleme ale vietii cotidiene

Nu m-am umplut de ingrijorare pentru nimic. Am dus grija copiilor mei fara de osteneala si tulburare. Dumnezeu, cel ce mi i-a dat, a purtat grija a toate.

Cel cu fuge la vrajitori si la ghicitoare se cheama ca este netrebnic si se lipseste si de ocrotirea lui Dumnezeu.

Cercetare de sine

Nu-mi aduc aminte de nimic din viata aceasta; doar povara grea a pacatelor mele.

Daca aflati ca am parasit lumea aceasta, nu va intristati, ci mai degraba veseliti-va ca Biserica a scapat de cel mai pacatos si neinvatat preot al vremii.

vuvuvuvuvuvuv

vineri, 24 septembrie 2010

joi, 23 septembrie 2010

din vietile sfintilor...


Cuviosul Onufrie a trăit în urmă cu 1600 de ani şi a fost fiul unui demnitar din Persia. Deşi Dumnezeu l-a dăruit părinţilor săi pentru rugăciunile lor stăruitoare, tatăl nu a păstrat pentru sine acest copil atât de dorit, ci l-a dăruit Domnului.

Hrănit de căprioară

După Botez, îndemnat fiind de îngerul Domnului, împăratul l-a dus la o mănăstire renumită din Egipt, pentru a fi crescut de călugării de aici. Pe drum, pruncul a fost hrănit de o căprioară albă trimisă de Dumnezeu în chip minunat. Aceasta l-a hrănit pe copil până la vârsta de trei ani, când acesta a început să mănânce hrana pe care o mâncau şi călugării.

Darul lui Onufrie

Pe la vârsta de şapte ani mergea singur la trapeză şi cerea în fiecare zi o bucăţică de pâine. Apoi mergea la icoana Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în braţe şi punea bucata de pâine înaintea icoanei, zicând:

- Şi Tu eşti mic, dar nu mănânci niciodată. Poate Ţi-o fi şi Ţie foame. Iată, primeşte partea mea şi mănâncă. E pâine proaspătă.

Şi Pruncul Hristos din icoană întindea mânuţa Sa şi lua pâinea din mâinile lui Onufrie.

Pâinea Pruncului

Într-o bună zi, călugărul de la trapeză l-a urmărit pentru a vedea unde duce pâinea şi ce face cu ea. S-a minunat foarte când a văzut ce se întâmplă şi a înţeles că Însuşi Hristos primeşte pâinea. Apoi a mers degrabă să îi spună părintelui stareţ cele ce văzuse. Acesta, om cu viaţă sfântă, i-a zis trapezarului să nu îi mai dea pâine lui Onufrie, ci să îi zică: "Du-te şi cere pâine de la Acela Căruia i-ai dat de atâtea ori!"

Trapezarul a făcut întocmai, iar Onufrie, fiind flămând, a mers la icoana Maicii Domnului cu Pruncul şi a spus cu lacrimi în ochi:

- Trapezarul nu vrea să îmi dea pâine şi îmi este foame. Dă-mi Tu de la Tine, că şi eu Ţi-am dat de multe ori.

Şi îndată Pruncul Iisus i-a dat micuţului o pâine mare, frumoasă şi caldă. Copilul cel sfânt a dus-o părintelui stareţ şi celorlalţi călugări, zicându-le:

- Ia uitaţi ce mi-a dat mie Pruncul Iisus!

Toţi au rămas uimiţi de minunea săvârşită, iar stareţul le-a împărţit tuturor din pâine spre binecuvântare şi învăţătură.

În pustiu, vreme de 70 de ani

Peste ani, crescând în frica de Dumnezeu şi urmând poruncile Lui, Sfântul Onufrie a dorit să urmeze Sfântului Ilie şi Sfântului Ioan Botezătorul şi a părăsit mănăstirea. S-a îndreptat spre pustia Egiptului, iar pe drum i s-a arătat îngerul său păzitor care i-a promis că îl va însoţi până la sfârşitul vieţii. A trăit în pustiu vreme de 70 de ani. Cu timpul hainele i s-au distrus. Singurul său acoperământ şi ocrotire faţă de asprimea vremii a rămas părul său. Barba şi părul capului, albite de trecerea anilor, îi crescuseră atât de mult încât atingeau pământul. De aceea, în icoane, Sfântul Onufrie este reprezentat îmbrăcat foarte sumar, el însuşi fiind o icoană a simplităţii şi smereniei.

Iată şi rugăciunea pe care o pot spune toţi copiii către acest sfânt:

"Sfinte Părinte Onufrie, ţie, când erai copil, ţi-a dat Pruncul Hristos o pâine mare şi frumoasă; de aceea te rugăm, ca prin rugăciunile tale, să ne rânduieşti şi nouă toate cele spre trebuinţa trupului şi sufletului, ca astfel să putem creşte mari şi să urmăm pilda vieţii tale. Amin."

marți, 21 septembrie 2010


Nebun pentru Hristos


Nebun pentru Hristos sau "întru Hristos" este un creştin care, printr-un act deliberat de simulare, denunţă înţelepciunea lumii şi pseudo-valorile ei.

Nebunia pentru Hristos este o formă rară de asceză, şi adesea contestată, în tradiţia Bisericii.


Înţelesul nebuniei pentru Hristos în spiritualitatea ortodoxă

Ceea ce se numeşte "nebunia" pentru Hristos se defineşte în raport cu ceea ce se numeşte "înţelepciunea" lumii, căci ceea ce pare nebunie (creştină) pentru raţiunea lipsită de credinţă, este de fapt înţelepciunea dată de Dumnezeu oamenilor prin Iisus Hristos.
În Noul Testament

Sfântul Apostol Pavel se adresează Corintenilor cu aceste cuvinte:

Hristos nu m-a trimis ca să botez, ci să binevestesc, dar nu cu înţelepciunea cuvântului, ca să nu rămână zadarnică crucea lui Hristos. Căci cuvântul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mântuim, este puterea lui Dumnezeu. Căci scris este: "Pierde-voi înţelepciunea înţelepţilor şi ştiinţa celor învăţaţi voi nimici-o". Unde este înţeleptul? Unde e cărturarul? Unde e cercetătorul acestui veac? Au n-a dovedit Dumnezeu nebună înţelepciunea lumii acesteia? Căci de vreme ce întru înţelepciunea lui Dumnezeu lumea n-a cunoscut prin înţelepciune pe Dumnezeu, a binevoit Dumnezeu să mântuiască pe cei ce cred prin nebunia propovăduirii. Fiindcă şi iudeii cer semne, iar elinii caută înţelepciune, însă noi propovăduim pe Hristos cel răstignit: pentru iudei, sminteală; pentru neamuri, nebunie. Dar pentru cei chemaţi, şi iudei şi elini: pe Hristos, puterea lui Dumnezeu şi înţelepciunea lui Dumnezeu. Pentru că fapta lui Dumnezeu, socotită de către oameni nebunie, este mai înţeleaptă decât înţelepciunea lor şi ceea ce se pare ca slăbiciune a lui Dumnezeu, mai puternică decât tăria oamenilor.
(1 Corinteni 1, 17-25)

Iar mai apoi, pentru că unii dintre Corinteni s-au semeţit, le spune:

Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi însă înţelepţi întru Hristos. Noi suntem slabi; voi însă sunteţi tari. Voi sunteţi întru slavă, iar noi suntem întru necinste! Până în ceasul de acum flămânzim şi însetăm; suntem goi şi suntem pălmuiţi şi pribegim, şi ne ostenim, lucrând cu mâinile noastre. Ocărâţi fiind, binecuvântăm. Prigoniţi fiind, răbdăm. Huliţi fiind, ne rugăm. Am ajuns ca gunoiul lumii, ca măturătura tuturor, până astăzi.
(1 Corinteni 4, 10-13)

În monahismul timpuriu

Deja vedem diferite forme de "nebunie în Hristos" în Patericul egiptean, la Părinţii pustiei. Avva Antonie cel Mare profeţea:

A zis iarăşi: "Va veni vremea ca oamenii să înnebunească şi când vor vedea pe cineva că nu înnebuneşte se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor".
(Pentru avva Antonie, 27)

Mulţi alţi Părinţi îşi ascundeau ostenelile ascetite sub diferite forme de "nebunie":

Se spunea pentru dânsul, că au venit unii la el să se judece; iar bătrânul se făcea nebun. Şi iată, o femeie zicea către vecina ei: "Acest bătrân este nebun". Şi a auzit-o pe ea bătrânul şi chemând-o, îi zice: "Câte osteneli am făcut eu prin pustii, ca să câştig nebunia aceasta şi pentru tine să o prăpădesc astăzi pe ea? Nu!"
(Pentru avva Ammona, 9)

A auzit odată stăpânul locului despre avva Moise şi s-a dus la Schit ca să-l vadă. Şi i-au vestit unii bătrânului de aceasta. Atunci s-a sculat să fugă în luncă; dar pe cale l-a întâlnit dregăturul (neştiind că este el) şi i-a zis: Spune, bătrânule, unde este chilia lui avva Moise? Le-a zis lor avva: "Ce voiţi de la dânsul? Căci este om nebun." Şi venind stăpânul locului la biserică, a zis către clerici: "Eu auzind cele despre avva Moise, m-am pogorât să-l văd. Şi iată ne-au întâlnit un bătrân care se ducea în Egipt şi i-am zis lui: unde este chilia lui avva Moise? Şi ne-a zis: ce voiţi de la dânsul? Nebun este." Deci auzind clericii, s-au mâhnit zicând: "Oare cine este bătrânul care a grăit acestea despre sfânt?" Iar ei au zis: "Un bătrân purtând haine vechi, înalt şi negricios." Atunci au zis: "El este avva Moise. Şi pentru ca să nu se întâlnească cu voi, v-a zis acestea." Şi mult folosindu-se stăpânul, s-a dus.
(Pentru avva Moise, 8)

Zis-a iarăşi: "Sau fugind fugi de oameni, sau batjocoreşte lumea şi pe oameni, făcându-te nebun pe tine la cele mai multe".
(Pentru avva Or, 14)

Sfânta cuvioasă Isidora, nebuna în Hristos

Paladie, scriitor bisericesc, povesteşte istoria sfintei Isidora, cea care se făcea pe sine nebună pentru Hristos (prăznuită la 1 mai), într-o mănăstire din Egipt, în secolul al VI-lea:

În Tavenia este o mănăstire de maici ca de patru sute, de cealaltă parte a bărbaţilor, în care era o fecioară, care pentru Hristos să prefăcea că este nebună, anume Isidora, smerindu-se şi defăimându-se. Pentru aceasta într-atât se îngreţoşau toate surorile încât nici măcar nu mâncau cu dânsa. Şi acest lucru cu bucurie l-a primit fecioara. Şi era fapta cea bună a ei în mănăstire foarte folositoare căci toată slujba o făcea; tuturor ca o roabă supunându-le, la toată biruinţa lor şi cu toată blândeţea. Aşadar, era fecioara ca un burete al soborului, precum Dumnezeu a zis: cel ce voieşte să fie mare, să fie tuturor slugă (Mat. 20, 27 ; Marcu 10, 44). Şi oricui i se pare că este înţelept, nebun să se facă (I Corinteni 3, 18). Chipul călugăresc al celorlalte era tunderea, fiindcă avea culionul pe cap. Iar aceasta cu o cârpă legându-şi capul făcea slujba. Dar nici una din cele patru sute, nu a văzut-o mâncând vreodată, nici bucăţică de pâine luând, ci fărîmiturile meselor cu buretele adunându-le şi oalele spălându-le, cu acestea se îndestula, niciodată încălţându-se. N-a ocărît niciodată pe nimeni, n-a cârtit, n-a grăit grai mic sau mare, măcar că era ocărâtă şi îmboldită şi blesteme primea şi multora le era urâtă. Pentru această prea cuvioasă a venit un înger la sfântul Pitirun, bărbat preaiscusit şi pustnic îmbunătăţit şi i-a zis: de ce cugeţi înalt pentru isprăvile tale, ca un cucernic şi care şezi într-acest loc? Vrei să vezi femeie mai cucernică decât tine? Du-te la mănăstirea de maici a tavenisioţilor şi vei afla acolo fecioară, care are diademă pe cap! Aceea este mai bună decât tine. Căci cu atâta gloată luptându-se şi în felurite chinuri tuturor robind, niciodată nu şi-a lăsat mintea ca să se depărteze de Dumnezeu, măcar că toate se îngreţoşează de dânsa. Iar tu şezând aici, cetăţile cu mintea le năluceşti, cel ce niciodată n-ai văzut lume. Deci sculându-se marele Pitirun, a venit la Tavene şi se ruga părinţilor să treacă la mănăstirea maicilor. Deci, ca pe unul ce era părinte cinstit şi în nevoinţă îmbătrânit, cu îndrăzneală l-au băgat înăuntru, după ce a trecut râul. Şi după ce s-au rugat ei lui Dumnezeu, a cerut marele Pitirun să vadă la faţă toate fecioarele. Toate venind la mijloc, aceea nu se arăta. Le-a zis lor Pitirun: aduceţi-mi-le pe toate! Iar ele zicând că au venit toate, le-a zis lor: lipseşte una, pe care mi-a arătat-o îngerul. I-au zis lui: una avem la bucătărie şi este nebună. Zis-a marele Pitirun: aduceţi-o şi pe aceea şi lăsaţi-o să o văd! Iar ea nu s-a supus, simţind pricina. (Că poate i s-a descoperit şi ei). Deci o târau cu de-a sila, ducând-o şi zicând: sfântul Pitirun voieşte să te vadă, (că era renumit acesta). După ce au adus-o, a văzut marele Pitirun faţa ei şi cârpa care era pe cap şi pe frunte. Şi căzând la picioarele ei, i-a zis: blagosloveşte-mă, maică! Căzând şi ea la picioarele lui, zicea: blagosloveşte-mă, tu, bunul meu părinte! Şi văzând aceasta, toate s-au spăimântat, zicînd lui: avvo, nu te face de ocară, că este nebună. Le-a zis lor tuturor sfântul: voi sunteţi nebune; iar aceasta este mai bună şi decât mine. Este Amma, adică maică duhovnicească. Şi mă rog lui Dumnezeu, să mă aflu vrednic cu dânsa în ziua judecăţii. Acestea auzind, au căzut la dânsul toate plângând şi mărturisindu-se, cu ce feluri de chinuri o mâhneau pe sfânta aceasta. Şi una zicea: eu de-a pururea o ocăram. Alta: eu de chipul ei cel smerit râdeam. Şi alta: eu lăturile străchinilor de multe ori deasupra ei le vărsam. Alta iarăşi: eu am bătut-o. Şi alta: eu pumni i-am dat. Alta: eu muştar de multe ori în nas i-am pus. În scurt, toate felurile de ocări le-au vestit că au făcut asupra ei. Deci, primind mărturisirea lor sfântul Pitirun şi rugându-se pentru dânsele împreună cu ea şi mult rugând pe cinstita lui Hristos roabă, să se roage pentru dânsul, aşa a ieşit. Iar acea cinstită de Dumnezeu şi cuvioasă, de toate fiind foarte respectată şi slăvită, nesuferind slava şi cinstea cea de la toată frăţimea şi îndreptările fiecăreia, peste puţine zile a ieşit din mănăstire. Dar unde s-a dus, sau unde s-a ascuns, sau unde s-a săvârşit, nimeni nu a cunoscut.

Sfântul Simeon, cel ce s-a facut nebun pentru Hristos

Tot în secolul al VI-lea, la Edesa, în Siria, a trăit şi sfântul Simeon, "cel ce s-a făcut nebun pentru Hristos" (sinaxar 21 iulie), care este considerat în general ca fiind primul nebun întru Hristos.
În tradiţia rusă

Nebunia întru Hristos devine un adevărat fenomen în Rusia începând cu secolul al XVI-lea. Adevăraţii iurodivii (lb. rusă) nu erau însă nicidecum nişte indivizi labili psihic, "săraci cu duhul" ori nătângi, ci erau creştini care lepădau toate ale lumii spre a-L mărturisi pe Hristos (adesea sub forme puternic ironice) într-o societate care se instala într-un fals confort spiritual.
Părintele Teofil Părăian despre "nebunia în Hristos"

Din volumul: Veniţi de luaţi bucurie. O sinteză a gîndirii Părintelui Teofil în 750 de capete (Editura Teognost, 2001)
Care sunt adevăraţii nebuni pentru Hristos? Ce e nebunia pentru Hristos?

În general creştinii erau socotiţi un fel de nebuni de către păgâni şi a fi creştin însemna după ei a fi nebun. Nu există o metodă de nebuneală pentru Hristos. De exemplu, pe aici pe la noi am cunoscut unul care zicea despre el că e nebun pentru Hristos, apăi eu cred că acela era chiar nebun de cum se cade. Te întâlneai cu el şi-ţi trântea câte o vorbă aşa, pe care Domnul Hristos cred că n-o putea binecuvânta. Şi atunci nu e vorba de o metodă să devii nebun pentru Hristos, chiar dacă Biserica noastră are pe Sfântul Simeon cel Nebun pentru Hristos şi pe ucenicul său în cinstire, noi credem că a fi nebun pentru Hristos înseamnă a fi dezaprobat de oamenii care nu cred în Hristos.
Credeţi că ar exista nebuni întru Hristos în contemporaneitate?

Eu să ştiţi că n-am pus niciodată temei pentru un nebun întru Hristos. Vreau să urmez unui înţelept întru Hristos, nu unui nebun, chiar dacă-i pentru Hristos. Nu-mi place stilul ăsta de a-I sluji lui Dumnezeu. Sfântul Apostol Pavel - dacă într-adevăr există un stil, dacă nu-i într-adevăr o nebunie reală, că s-ar putea întâmpla şi aşa - vorbeşte de o nebunie pentru Hristos, dar în înţelesul că cel care este nebun pentru Hristos, împlineşte poruncile lui Dumnezeu fără să se gândească ce consecinţe are aceasta pentru cei care nu cred şi pentru cei care dispreţuiesc împlinirea poruncilor lui Dumnezeu şi pe care l-am socoti nebun. De exemplu, eu o dată am păţit o treabă: eram elev de liceu la Timisoara şi aveam un profesor care ţinea la mine şi când o aflat că vreau să merg la Teologie, a zis: "Ce mă, eşti nebun?". Eu cred că n-am fost nebun, dar pentru el atunci am fost nebun. Deci el nu m-a urmat pe mine, pe nebunul de mine, ci zicea că eu sunt nebun. Eu mi-am văzut de treabă şi mi-am văzut de "nebunie", dacă asta era nebunie, dar eu n-am considerat că-i nebunie. Şi n-am făcut niciodată lucruri prin care să se arate că sunt nebun. Am vrut sa fiu înţelept, pentru că Dumnezeu binecuvintează înţelepciunea şi nu nebunia.



Proorocia Sfantului Andrei cel Nebun pentru Hristos

Odata linistindu-se cuviosul Epifanie cu cuviosul Andrei, l-a intrebat pe acesta zicandu-i: "Spune-mi,parinte, te rog, cum va fi sfarsitul acestei lumi si cand va fi inceputul durerilor ? Si cum vor cunoaste oamenii ca este aproape sfarsitul lumii si prin ce semne vor fi aratarile ? Si cum se va stii ca acest oras, noul Ierusalim (Constantinopolul), si ce se va intampla cu bisericile, sfintele cruci, sfintele icoane si sfintele moaste ? Te rog arata-mi, pentru ca te stiu pe tine si pe cei asemenea cu tine. Ca a zis Domnul Dumnezeu: voua vi s-a dat a sti tainele Imparatiei cerurilor, si cu cat mai mult ale lumii.

Iar cuviosul a zis: "Asculta fiule, pentru inceputul durerilor si sfarsitul lumii si celelalte. In zilele cele mai de pe urma, se va ridica la imparatie dintre cei saraci si va imparati intru multa dreptate. Si vor inceta toate razboaiele si va imbogati pe cei saraci si va fi ca in vremea lui Noe, iar nu dupa viclesugurile celor de atunci, ci cu liniste, si va imbogati pe toti oamenii. In zilele acelea se vor afla oamenii in multa pace, mancand si band, insurandu-se si maritandu-se si fara de frica de razboi si nepasatori facandu-se la cele pamantesti. Si pentru ca nu vor fi razboaie, vor preface sabiile lor in seceri si sulitele lor in fiare de plug. Si dupa aceasta isi va intoarce fata sa spre rasarit si va smeri pe fii lui Agar (adica pe turci) pentru ca i-a urgisit pe ei Dumnezeu pentru pangaritele lor fapte. Si se va ridica impotriva lor imparatia romanilor, ca sa-i surpe pe ei cu fiii lor cu tot. Si va supune cu foc, si cei cazuti in mainile romanilor vor fi trecuti prin foc. Si se va infiinta Imparatia Iliricului, de la Salonic pana la Albania. Si imparatia romanilor va supune Egiptul, si isi va intinde mana sa cea dreapta pe mare si va imblanzi pe neamul cel plavit si va tine imparatia lui 32 de ani. In vremea acestei imparatii nu se va lua bir de la nimeni 12 ani, nici daruri, si se vor zidi sfintele altare si se vor innoi bisericile cele ruinate si nu va fi nedreptate, nici nedreptatitori, nici nedreptatiti, pentru frica lui.

Va face pe oameni cucernici si binecinstitori de Dumnezeu, si pe cei fara de lege si mari tirani ii va omora. In vremea acestui imparat tot aurul ascuns in pamant, cu voia lui Dumnezeu se va da lui. Si atat va fi de mult incat il vor risipi cu lopata in orasul lui. Si se vor imbogati cei mari ai lui, si se vor face saracii ca imparatii, si boierii vor fi foarte ravnitori si vor goni pe toti evreii din orasul Domnului si nu se vor alia. Si va infricosa pe toti orasenii lui, sa nu se afle in orasul lui cantatori cu chitara, nici cantator din gura si alte ucigase organe. Le va ura si desfiinta din orasul Domnului. Si va fi atunci mare bucurie si veselie, si toate bunatatile se vor deschide, cele pamantesti si cele de la mare, ca in zilele lui Noe, care se bucura in pustiu, pana ce a venit potopul. Si dupa ce va trece aceasta imparatie, vor incepe anii durerilor. Atunci va rasari un oarecare fiu fara de lege si va imparati in acest oras, si va face cele care nu s-au facut de la inceputul lumii, nici nu se vor mai face. Si daca va sta la imparatie, va scoate dogme si va pune legi, ca sa se insoare tatal cu fiica sa, si fiul cu mama sa, si fratele cu sora sa. Si care nu-l vor asculta pe el, cu moarte silnica vor muri, si care vor muri astfel, neprimind dogmele lui, in ziua Judecatii la a doua venire a Domnului Dumnezeu si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, se vor randui la un loc cu Sf. Ioan Botezatorul.

Acest imparat va insura pe calugarii de prin manastiri cu sila. Aceasta silnicie este mai rea decat uciderea. Si acest imparat va curvi cu maica sa si cu fiica sa. Si in vremea aceea toti vor curvi si vor primi slobozenie de a curvi cu surorile lor. Si se va sui pangariciunea ca o uraciune inaintea lui Dumnezeu, si va privi spre tot pamantul si va porunci tunetelor si trasnetelor sale dintru inaltime, si va aduce mare frica. Multe orase vor fi arse de foc, si multi oameni de huietul acestor infricosate tunete si de spaima mare vor muri rau, si multi vor arde de foc. Si vai pamantului de infricosarea Atottiitorului si de acea nemarginita urgie si manie a lui Dumnezeu, cea trimisa in toata lumea, pentru ca se va pierde acest imparat, si se va da in focul nestins ...

Asadar, fiul meu Epifanie, orasul nostru se va pierde pentru multimea rautatilor, si a faradelegilor, de care ti-am spus ca vor urma in lume, precum Domnul nostru Iisus Hristos a zis ca este inceputul relelor. Dupa acestea sfarsitul lumii fiind aproape, precum am mai zis, si dupa implinirea vremurilor tuturor neamurilor, care la randul lor in diferite vremuri au imparatit, va ridica Dumnezeu si sceptrul israelitilor (prin Antihrist) ca sa imparateasca in al saptelea veac spre al optulea, pentru care a marturisit proorocul Isaia, zicand asa: Va ridica Dumnezeu semn pentru plinirea neamurilor, care au stapanit pe oile cele risipite ale lui Israel printre neamuri. Si va aduna pe Israelul cel ratacit (adica pe evreii cei inselati de Antihrist) in sfanta cetate a Ierusalimului. Si va fi atunci Israel ca si cand a iesit din Egipt, precum marturiseste si sfantul Ap.Pavel, care zice: "Cand se vor implini vremurile neamurilor, atunci se va mantui tot israelul..." Acestea ammdoua de mai sus, se unesc cu zicerile Sf. Ipolit, care zice despre venirea lui Antihrist, ca intai evreii se vor amagi. Si Domnul nostru Iisus Hristos marturiseste aceasta, zicand: "Eu am venit intru numele Tatalui Meu si nu M-ati primit; iar altul daca va veni in numele lui, pe acela il veti primi ..."

Asadar, ii va aduna pe toti in cetatea Ierusalimului, pe care o va da lor, ca sa nu mai zica daca ar fi voit Dumnezeu sa ne miluiasca pe noi, iarasi locurile noastre ni le-ar fi dat, si era sa credem in Hristos, si nu era sa-l omoram pe El, ca a iubit mai mult pe neamuri decat pe noi. Si acum daca i-a adunat, nu au ce sa mai zica. Fiindca i-a adunat si si-au luat drepturile lor, si iarasi au ramas intru necredinta. Asadar indata ce se va arata Antihrist, vor crede in el, dupa cum a zis Domnul.

Parintele Justin Parvu: “Razboiul deja a inceput!”. Interviul integral cu marele duhovnic al ortodoxiei despre cipuri, razboi, pace, antihrist si vremurile apocaliptice. “De la înălţime se disting lupii din spatele măştilor”


Părinte, există o nelămurire în rândul credincioşilor cu privire la problema cipurilor. Aţi folosit cuvintele: lepădare şi cădere din Har. Mulţi s-au scandalizat. Poate Sfinţia Voastră aţi avut o altă înţelegere a termenilor decât au înţeles ei. La ce v-aţi referit?

Când m-am referit la cădere din Har, n-am căutat să desfiinţez fiinţa umană în divinitatea ei. Chipul lui Dumnezeu rămâne, numai că este pervertit. Omul, chiar şi în păcatele lui, nu este lipsit de Harul lui Dumnezeu. Pentru că unde lipseşte harul, lipseşte şi omul, şi divinitatea. Omul este o fiinţă care nu poate trăi izolată şi fără ocrotire divină, pentru că altfel nu s-ar mai numi fiu al lui Dumnezeu, sau fiu al Tatălui ceresc. El, prin existenţa aceasta, poate să ducă o viaţă pe pământ într-o formă superioară, îndumnezeit sau cât mai aproape de divinitate, în care trebuie să se mişte toată viaţa. Evident că Harul creşte sau descreşte în viaţa omului, în măsura în care el lucrează virtutea, sau păcatul. În măsura în care a dobândit virtutea se găseşte în Harul lui Dumnezeu, la înălţimea aceasta dorită de Creator. Dacă însă omul acceptă să se lase pervertit şi înjosit prin păcat, atunci Harul lui Dumnezeu nu mai lucrează în toată plinătatea lui, pentru că este împiedicat de voinţa rea a omului. Noi colaborăm cu Dumnezeu atâta vreme cât ne aflăm în concordanţă cu voinţa Lui. Dar în momentul în care noi nu ne mai aflăm în concordanţă cu voinţa lui Dumnezeu, atunci ne cuprinde energia negativă a răului, care ne îndepărtează de Har.

În conştiinţa noastră, îngerul păzitor, care ne este dat la Botez, se apropie de noi şi ne ocroteşte de tot răul numai în măsura vredniciei noastre. El se poate apropia sau se poate depărta, în măsura în care noi dorim să trăim viaţa asemenea acestui înger. Acesta este de fapt şi scopul îngerului dat nouă la Botez – ca să ne poată apăra, să ne poată ridica, să ne poată apropia cât mai mult de Harul lui Dumnezeu. Câte daruri nu a lăsat Dumnezeu pentru a-l ridica pe om la înălţimile de la care el căzuse! Această ridicare şi sfinţenie a omului este lăsată în Biserica Domnului prin Sfintele Taine care conlucrează cu fiecare în parte.

Când am spus că se pierde Harul lui Dumnezeu, nu m-am gândit la o părăsire a noastră, fiinţială. Ci este mai mult o răcire în raporturile noastre cu Dumnezeu. Răcirea aceasta, într-adevăr, dacă se perpetuează în viaţa omului, poate duce la o pierdere mai mare a Harului. Cu cât sunt mai învechiţi în răutăţi şi în compromisuri, nepocăite, cu atât şi posibilitatea ridicării este mai anevoioasă, şi uneori aproape imposibilă. Păi diavolul de ce nu mai poate să se pocăiască şi să redevină înger de lumină? Pentru că el este învechit în răutăţi, a uitat frumuseţea Dumnezeirii, a uitat gustul Harului. Aşa şi omul, dacă persistă în răutăţi, Dumnezeu îi poate lua darul de a se ridica, darul de a tânji după Divinitate. Adevăratul creştin conştientizează că tot darul de Sus este şi pentru aceasta este foarte atent cum merge pe drumul mântuirii, astfel încât să nu supere câtuşi de puţin Harul Domnului, prin care viază. Adevăratul creştin se teme în fiecare clipă să nu cadă câtuşi de puţin, prin gând, nu doar prin faptă. Am zis doar că acest cip nu este lepădarea finală prin pecetea Fiarei, 666. Acest cip este premergător peceţii antihristice.

Din acest motiv mulţi v-au acuzat că sunteţi prea aspru, pentru că atâta timp cât nu este pecetea, înseamnă că nici lepădare nu e.

Ce creştin adevărat poate să se însemneze cu pecetea înaintemergătorului lui antihrist? Creştinul adevărat ştie că la cea mai mică lepădare îl părăseşte harul lui Dumnezeu, şi cu cât este mai sporit, cu atât simte această părăsire pe pielea lui. Mă minunez când aud despre preoţi şi monahi sihaştri, spunând că nu reprezintă niciun pericol acest cip. Mai bine ar tăcea. Călugării, mai cu seamă, sunt aceia care renunţă la toate cele lumeşti şi acced spre cea mai înaltă treaptă a desăvârşirii. Călugărilor, ca asceţi trezvitori, nu li se permite să facă nici măcar compromisuri mici, dar astfel de devieri? Avem o responsabilitate mare, pentru că lumea ne vede pe noi, monahii, ca pe nişte modele, vase alese ale Duhului Sfânt. Dar tot aşa şi creştinii – au datoria de a lumina prin vieţuirea lor popoarele neortodoxe. Altceva este să accepte cipul cineva care nu a trăit într-un mediu ortodox, ci a fost crescut într-o mentalitate occidentală sau needucat defel, şi altfel i se socoteşte unuia care cunoaşte prorociile şi a fost crescut în Tradiţia Ortodoxă. Dacă noi, creştinii, nu vom lupta împotriva compromisurilor, ceilalţi nici atât. Şi atunci nu ne facem vinovaţi pentru generaţiile viitoare pentru că nu le-am lăsat un model de rezistenţă? Dacă noi primim acum cipul, ceilalţi de după noi vor primi liniştiţi pecetea.

Au căzut oameni şi cad în păcate diferite. Noi, în general, putem să ne situăm pe poziţie de înger, sau putem să ne situăm pe poziţie de demon, în funcţie de păcatele noastre. Trebuie să fim conştienţi că, tot ceea ce lucrăm în viaţa noastră creştină, afectează şi pe îngeri în ceruri. Bucuria cerească este cu atât mai mare cu cât viaţa noastră spirituală de pe pământ este mai apropiată de ceruri. „Precum în Cer, aşa şi pe pământ” trebuie să fie. Viaţa noastră este mereu într-o strânsă legătură cu Viaţa şi voinţa lui Dumnezeu. Cerurile nu se pot asemăna cu noi, nici noi cu Cerurile, decât dacă purtăm acelaşi veşmânt.

Poziţia căzută a omului a fost o dată ridicată prin jertfa Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dar este nevoie ca şi noi să trăim această jertfă, cei care ne-am botezat în numele Lui. Ca să revenim din nou la starea noastră de virtute, trebuie să ne ridicăm la nişte eforturi peste puterile noastre astfel încât să ajungem din nou în locul din care-am căzut.

Cu ajutorul lui Dumnezeu, nu?

Cu ajutorul lui Dumnezeu, sigur că da. Vedeţi dumneavoastră acum? Se duc oamenii să urce muntele Ceahlău, chiar dacă este destul de prăpăstios, ca să serbeze de la înălţime Schimbarea la Faţă a Domnului nostru Iisus Hristos, ca şi pe Tabor. De ce merge vizitatorul la înălţime? De ce se duc creştinii noştri, la 6 August, pe munţi, la înălţime? Se duc ca să ridice şi trupul, şi sufletul lor la înălţime. Că una este să te găseşti pe vârful a 2000 de metri altitudine, şi alta e să priveşti la o înălţime de 500 de metri. Ai un orizont mult mai redus, mult mai obscur, în ceea ce priveşte viziunea ta asupra lumii înconjurătoare. Aşa este şi cu viaţa creştinului în parte, cu cât se urcă mai la înălţime în virtute şi în necompromis, cu atât are o vedere mai clară a patimilor şi a luptei cu ele. Nu este o luptă uşoară, este o luptă grea pentru omul care se dezbracă de vechimea acestui veşmânt şi se îmbracă în sfinţenia cămăşii celei noi a lui Hristos. Dar ca să ajungi la cămaşa lui Hristos, se întâmplă fenomenele cotidiene ale vieţii: prigoană, osândă, batjocură, nemulţumiri şi greutăţi. Aceasta este haina de nuntă, cămaşa lui Hristos, cămaşa jertfei, nu a compromisului cu bucuriile şi comodităţile acestei lumi.

Vreţi să spuneţi că, pe cât eşti mai la înălţime, pe atât eşti mai responsabil şi te fereşti de orice cădere şi compromis?

Deci cu cât te găseşti mai la înălţime, cu atât vezi şi gândurile şi bogăţia şi frumuseţea lui Dumnezeu, care se pogoară asupra ta, ca să poţi deveni iertător, blând, milostiv, să fii cu dragoste, să îmbrăţişezi pe toată lumea, şi pe cel care-ţi vrea binele, şi pe cel care-ţi vrea răul, pentru că în tine nu mai există altă viaţă, decât Hristos. Şi cu cât ne vom sui la înălţime, cu atât ne va fi şi mai uşor să ne lepădăm de toate podoabele false ale lumii. Adesea confundăm falsul cu realul. Dar de la înălţime se disting lupii din spatele măştilor.

De ce consideraţi primirea cipului o lepădare aşa de gravă?

Am să vă povestesc ceva din închisoare. Viaţa în celulă nu e uşor de descris, pentru că nu o poate înţelege decât cel ce a trăit-o. Lepădarea noastră de lumea aceasta era într-atât încât pe noi nu ne mai deranjau nici cântecele străzilor de dimineaţă, nici ostaşi mergând pe câmpul de luptă, nici gingăşiile copiilor care mergeau, de la cei mai mici până la cei mai mari, la scoală, cu bucuriile lor, cu zâmbetele lor, cu jocurile lor, nici frumuseţile şi bogăţiile lumii nu ne mai ispiteau, nici dorul după codri şi izvoare şi nici torturile lor. Era una şi aceeaşi pentru mine – ori era viaţa aceasta, ori moartea. Eram împăcat cu toate stările de lucruri, şi cu viaţa noastră chinuită, şi cu plecarea noastră de-aici, din lume. Pentru că concepţiile şi trăirile noastre erau mult mai apropiate de viaţa nematerialnică decât de cea materială, a unei bucurii de scurtă durată. Că omul întotdeauna, fie că este într-o stare, fie că este în alta, îşi dă seama de deşertăciunea şi-a unora, şi-a altora; are această capacitate cu care se naşte. Deci ridicarea şi îndreptarea este posibilă din orice păcat şi până la sfârşitul vieţii. Dar dacă nu te păzeşti în smerenie poţi rata şi şansa aceasta şi să nu îţi mai revii. Pentru că noi, chiar dacă aveam aceste bucurii spirituale, totuşi nu am fost scutiţi de încercări ce porneau de la mici compromisuri şi te aduceau într-o stare de totală neputinţă şi inconştienţă. Era o grea ispitire şi cernere.

Venea un caraliu şi-ţi punea în faţă o hârtie sau două, îţi dădea un creion sau un toc, şi trebuia să scrii că te lepezi de tot ce-ai gândit tu până atunci, şi de Dumnezeu şi de neam. Şi mulţi credeau că dacă se leapădă doar cu gura, sau în scris, dar îşi menţin credinţa în suflet, pot merge mai departe aşa, cu nădejdea că îi va ierta Dumnezeu. Dar nu a fost aşa, dragii mei. Am văzut cu ochii mei această mare durere – foarte puţini erau cei care îşi reveneau. Majoritatea cădeau din cădere în cădere. Au fost ispitiţi ca şi Mântuitorul pe Muntele Carantaniei – li s-a pus în faţă libertatea, li s-a pus în faţă familia, bucuriile şi toate valorile înafara crucii şi a suferinţei. Unii au cedat pentru o ţigară sau pentru un blid de mâncare, ce ţi se puneau înainte la anchetă. Erau acolo la anchetă, pe o masă – ţigări, erau pepeni, erau fructe. Şi ispititorul începea: „Ce te mai chinui? De ce nu spui ce ai pe inima ta, în mintea ta?” Nu prea foloseau ei cuvântul „suflet”, ei spuneau de „raţiune”. „Uite câte le pierzi tu, câte ai tu în faţă şi tu te lipseşti de ele. Spune, măi, dă-i aici, pe care-i mai ştii afară, în libertate, ca noi să-ţi reducem chinurile. Uite, ai zece, paisprezece ani, douăzeci de ani de puşcărie. Noi avem putere să-ţi reducem, în măsura sincerităţii tale şi a devotamentului pe care tu ni-l dovedeşti nouă”. Măi, şi te încântau aşa de frumos „bozgoreii” ăştia ai noştri, de parcă îţi dădeau o limuzină, şi te făceau să crezi ce spun ei.

Cred că lucrau şi cu putere satanică.

Lucrau cu toate puterile. Era o mare capcană. Pentru că ce se întâmpla apoi? Te rupeai la un moment dat, de cădeai în ispita lor, te rupeai şi de ai tăi, fraţii tăi de suferinţă, dar te rupeai şi de ei, în acelaşi timp. Pentru că în momentul în care nu mai puteai să le dai informaţiile pe care le voiau ei, nu mai erai bun de nimic, te părăseau. Şi atunci te găseai părăsit şi de Dumnezeu, şi de lume. Şi foarte mulţi dintre ei cădeau în disperare, cădeau într-o deznădejde, cădeau într-o durere, într-o supărare, de-şi pierdeau în scurt timp orice încredere şi convingere; îi cuprindea o boală, o tristeţe, o mâhnire, şi aşa se stingeau, sărmanii.

Dar sufleteşte îşi reveneau?

Nu, de aceea zic. O lepădare mică atrage alta mai mare după ea. Nu-şi mai reveneau, puţini din ei care îşi mai reveneau. Şi pe aceştia îi ţineau izolaţi, ca să nu aibă contact cu cei care puteau să-i pună pe o linie de plutire spirituală. Îi izolau acolo, în câteva celule, şi acolo îşi găseau sfârşitul în câteva luni. Meseria lor era să-i ucidă pe aceştia, pentru că deja cunoşteau prea multe din viaţa politică, din această viaţă satanicească de temniţă. Şi dacă (pe unul ca acesta) nu-l putea folosi, îl şi omorau. Nu te omorau aşa, într-un timp mai scurt; te omorau într-un timp mai îndelungat, ca să te chinuieşti. Era sigur că ai să mori după un an sau doi, sau după jumătate de an, era sigur că trebuia să mori, dar să mori în chinurile cele grele şi lepădat de neam şi de credinţă – aceasta era râvna lor. Cu cât lepădarea era mai puternică, cu atât şi moartea venea mai curând, pentru că omul acesta nu mai putea suporta şi durerea dinăuntru, şi durerea dinafară. Cei care nu s-au lepădat simţeau durerea numai înafară, dar înăuntru simţeau bucurie covârşitoare.

Îţi trebuia probabil o pocăinţă ca a lui Petru ca să-ţi revii.

Da, dar e şi mai greu pentru unul care nu are o temelie solidă a credinţei. Au fost încercări foarte grele, dar de acum înainte vor folosi altele. Acum ei se muncesc ca să găsească o modalitate nouă de chinuire. Şi pentru că toate formele trupeşti, materiale s-au epuizat, încearcă altele la nivel nevăzut.

Şi credeţi că n-au găsit?

Au găsit, într-adevăr, forma aceasta a sfârşitului prin chinurile îngerului digital. Acolo sunt nişte chinuri care aproape depăşesc limitele Piteştiului.

Păi se pot controla simţirile de la distanţă. Măcar înainte duşmanul îl aveai în faţă. Aici nu ştii de unde te atacă.

Aici nu ştii niciodată cu ce mentalitate vin şi cu ce arme. Acestea ne sunt străine cu totul. Că iudeii merg mereu într-o ascensiune a metodelor, din ce în ce mai satanice şi mai diabolice şi mai tari asupra vieţii umane. Încercările care vor veni, şi deja au început, vor fi aşa de puternice, că greu îţi vei putea păzi mintea de înşelările lumii. Numai rugăciunea lăuntrică ne va păzi. Va trebui să iasă pustnicii din pustietăţi şi să-i înveţe pe creştini rugăciunea prin care să se păzească de năluciri şi înşelări, şi să îşi păzească mintea necontrolată. Încă mai sunt pustnici bineplăcuţi lui Dumnezeu, neştiuţi de nimeni, şi care se roagă pentru omenire. Călugări care stau nemişcaţi într-o chilie, nemişcaţi într-un bordei, sub pământ, în peşteri, şi de acolo nu ies, nu ies nici măcar să vadă răsăritul soarelui sau revărsarea apei de prin faţa chiliei lui; nu are curiozitatea să vadă şi se înfrânează până şi de la această bucurie a contemplării naturii. N-au văzut călugării cum curg apele pe lângă chiliile lor, la fel trebuie să fie şi viaţa noastră ortodoxă. Va trebui să ne învăţăm ochiul şi simţurile de a nu privi frumuseţea materială a acestei lumi, pentru că vor veni multe înşelări.

Viaţa noastră ortodoxă este foarte duşmănită de Occidentul acesta, de aceea ne şi aplică ei atâtea metode diabolice. Dar noi mergem tot cu mucenicia; aşa mergem până la moarte şi nu renunţăm. Aşa a fost şi Piteştiul, şi Gherla, aşa a fost generaţia de tineri între 1948-1964, care au înfruntat cu bărbăţie Fiara bolşevică. Şi prin ei s-a format temelia, esenţa vieţii creştine, ca o oglindă vie pentru viaţa occidentală care este aşa de decăzută. Când noi muceniceam în partea aceasta a Răsăritului, Occidentul îşi vedea de ciocnirea paharelor, se bucura de suferinţa noastră, de toate chinurile şi morţii pe care-i aruncau ca pe nişte cârpe lepădate. Dar tocmai jertfa Răsăritului îi va salva şi pe ei. Poporul nostru este un popor atât de frumos, de aur, încât şi Dumnezeu îl iubeşte şi nu-l lasă pradă căderilor cele mai grele, pentru că românii urcă munţii, piscurile cele mai înalte, că să poată de acolo vedea frumuseţea şi bucuriile raiului de dincolo.

Părinte, ce virtute sau faptă credeţi că ne poate păzi în vremurile acestea şi cele care vor veni, ca să nu ne lepădăm?

Lepădarea de sine. Nu ne rămâne decât să ne luăm jugul lui Hristos, să ne luăm cămaşa Lui, toate chinurile Lui. Şi aşa ne va da bunul Dumnezeu şi darul rugăciunii. Sunt şi la noi oameni care cad, se prăbuşesc, dar sunt şi oameni care rămân în demnitatea lor, şi cu rugăciunile lor vrednice pe care le primeşte Dumnezeu, va fi salvat şi neamul acesta. Dar să nu ne găsim în nepăsare. Să nu ne ispitească toate aşa-zisele bucurii ale acestei vieţi pământeşti. Noi trebuie să ne educăm de pe acum copiii, să ne formăm pe noi înşine, să putem posti, să ne putem ruga, să menţinem o stare în care să nu ne părăsească Dumnezeu. Atunci când ne părăseşte Dumnezeu cădem în deznădejde. Păzirea de deznădejde – aceasta este o chestiune foarte importantă. Să fim conştienţi că omul este în orice moment pe treapta aceasta a ridicării. Nu-i a creştinului deznădejdea. Deznădejdea este numai a omului lipit de material.

Credeţi că vom prinde vremurile apocaliptice?

Acum este de abia începutul durerilor. Dar va veni un război aprig, şi după război trebuie să fie acei 30 de ani de pace, după care se va încorona antihrist. Dar războiul deja a început. Noi suntem deja într-un război climatic şi biotronic. Nu vedeţi cum pot ei provoca şi cutremure, şi inundaţii, şi secetă, şi incendii? Dar bunul Dumnezeu îi va păzi pe aleşii Săi. Îmi amintesc, pe front erau şi soldaţi cinstiţi, jertfitori, şi alţii care prădau casele oamenilor. Care era rezultatul? Toţi cei care se lăcomeau la bogăţia şi averea acestor necăjiţi, întâlneau la vreo doi kilometri sau trei un bombardament de aviaţie şi toţi aceşti oameni erau doborâţi. Iar ceilalţi mergeau fără grijă şi nu aveau nicio pierdere. Atunci m-am gândit eu: Uite, acesta este adevăratul popor român, în bunătatea lui, în dragostea lui.

Şi părintele Paisie Aghioritul spunea că temelia vieţii duhovniceşti este să te gândeşti întâi la aproapele, şi mai apoi la tine. Într-o societate aşa decăzută moral, în criză şi sărăcie, cum vom mai putea împlini această temelie?

Măi, creştinii trebuie să înveţe să renunţe, să dăruiască; să poată împărţi puţinul pe care-l au cu fratele. Numai aceasta este metoda de rezistenţă a noastră în faţa vremurilor grele. Cu cât te apropii de aproapele tău, cu atât te apropii de Dumnezeu. Pentru că adevăratul om pe care trebuie să-l iubeşti nu este cel care merge în maşină şi în limuzină, ci cel care merge pe jos, bolnav, cu desagii goi. Aproapele nostru este cel în nevoie. Aici este aplicarea Evangheliei, nu expunerea în conferinţe. Aplicarea noastră practică aceasta este: să putem ameliora cât mai mult suferinţele, durerile, nu numai cele materiale, dar şi cele sufleteşti. Acum or să vină şi cipurile acestea şi alte metode de control al minţii. Acesta este examenul cel mai greu prin care va trece omenirea. Acum va fi căderea şi pierzarea multora. Vor cădea toţi cei care sunt legaţi de cele pământeşti. Nu poate să lase bogatul bogăţia lui, maşinile, întreprinderile, casele şi toată averea, să-i spună creştinului că nu trebuie să ia cipul acesta. Câţi dintre noi, creştinii, la ora aceasta suntem pe poziţie de suferinţă, de răbdare şi de a purta crucea? Foarte puţini. Dar, ca întotdeauna, nu cei mulţi duc poverile şi greutăţile crucii, ci cei puţini, cei aleşi.

Dumnezeu să ne ajute în toate ispitele şi încercările care vin, cu tot curajul şi cu toată dragostea, pentru că toate acestea nu ne vor aduce decât bucuria cerurilor: „Veniţi la mine toţi cei osteniţi şi eu vă voi odihni pe voi”. Amin!
http://www.ortodoxiatinerilor.ro/

.........

PACE CELOR CE VIN! BUCURIE SI SANATATE CELOR CE RAMAN SI BINECUVANTARE CELOR CE PLEACA! Candela
http://www.youtube.com/watch?v=MJjhU3bccGM PACE CELOR CE VIN! BUCURIE SI SANATATE CELOR CE RAMAN SI BINECUVANTARE CELOR CE PLEACA! Candela
PACE CELOR CE VIN! BUCURIE SI SANATATE CELOR CE RAMAN SI BINECUVANTARE CELOR CE PLEACA! Candela

Nu te lega de vreo obişnuinţă şi vei avea mintea paşnică.Nu te bizui pe puterea ta şi vei primi ajutorul lui Dumnezeu. Nu urî pe nimeni, că nu-ţi va fi primită rugăciunea; să ai pace cu toţi, ca să te rogi cu îndrăzneală.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Cine-şi aruncă sufletul înaintea lui Dumnezeu ajunge la răbdare, fără tulburare a ocărilor; lacrimile acestui suflet sunt străine de toate cele lumeşti.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)









* Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ţâşneşte viaţa (Pilde 4, 23)



Siliţi-vă să intraţi prin uşa cea strâmtă, că precum pomii, de nu vor lua ierni şi ploi, nu pot face roadă, aşa şi nouă veacul această iarnă ne ieste. Şi Împărăţiei cerurilor nu vom putea să ne facem părtaş, fără numai prin multe necazuri şi ispite!

(AMMA THEODORA)



De-mi va fi cineva foarte iubit şi voi cunoaşte că mă duce în vreo greşală, îl înlătur de la mine.

(AVVA AGHATON)



Omul trebuie să ia aminte în tot ceasul la judecata lui Dumnezeu.

(AVVA AGHATON)



Calea strâmtă şi îngustă aceasta este, să-şi silească cineva gândurile sale şi să-şi taie voile sale pentru Dumnezeu. Şi aceasta este ceea ce s-a zis de apostoli: Iată noi am lăsat toate şi am venit după Tine(Matei XIX, 27.).

(AVVA AMONA)



Sunt unii care şi-au topit trupurile lor cu nevoinţa şi pentru că nu au avut dreaptă socoteală, departe de Dumnezeu s-au făcut.

(AVVA ANTONIE)



Nimeni neispitit nu va putea să intre în Împărăţia Cerurilor. Că zice: ridică ispitele şi nimeni nu este care să se mântuiască.

(AVVA ANTONIE)



Cel ce bate bucata de fier, întâi socoteşte cu mintea ce va să facă: secere, cuţit sau topor ? Aşa şi noi trebuie să socotim, care faptă bună uneltim, ca să nu ne ostenim în deşert.

(AVVA ANTONIE)



De la aproapele este viaţa şi moartea, că de vom dobândi pe fratele, pe Dumnezeu dobândim; iar de vom sminti pe fratele, lui Hristos greşim.

(AVVA ANTONIE)



Oriunde vei merge, pe Domnul să-L ai înaintea ta totdeauna. Şi orice vei face, să ai mărturie din Sfintele Scripturi şi în orice loc vei şedea, să nu te mişti degrabă. Acestea trei păzeşte-le şi te vei mântui.

(AVVA ANTONIE)



Va veni vremea ca oamenii să înebunească şi când vor vedea pe cineva că nu înebuneşte, se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor.

(AVVA ANTONIE)



De vom căuta pe Dumnezeu, se va arăta nouă şi de-L vom ţine pe El, va rămâne cu noi.

(AVVA ARSENIE)



Când fecioara este în casa tatălui său, mulţi vor să se logodească cu dânsa. Iar după ce va lua bărbat, nu place tuturora; unii o defaimă, iar alţii o laudă şi n-are cinste aşa multă ca întâi când era ascunsă! Aşa şi cele ale sufletului: după ce se vor vădi, nu pot să încredinţeze pe toţi.

(AVVA ARSENIE)



Pe cât îţi este cu putinţă, nevoieşte-te, ca lucrarea ta cea dinlăuntru să fie după Dumnezeu şi să biruiască patimile cele din afară.

(AVVA ARSENIE)



Tâlharul pe cruce era şi duntr-un cuvânt s-a îndreptat. Şi Iuda cu apostolii era împreună numărat şi într-o noapte a prăpădit toată osteneala şi s-a pogorât din ceruri în iad. Drept aceea, nimeni făcând bine, să nu se fălească, căci toţi cei ce s-au nădăjduit în sineşi, au căzut.

(AVVA XANTIE)



De nu va zice omul întru inima sa că eu singur şi Dumnezeu suntem în lume, nu va avea odihnă.

(AVVA ALONIE)



De va voi omul, de dimineaţa şi până seara ajunge în măsură dumnezeiască.

(AVVA ALONIE)



Taie prieteşugurile celor mulţi, ca să nu se ridice război asupra minţii tale şi va tulbura chipul liniştirii.

(AVVA DULA)



Adu-ţi aminte totdeauna de ieşirea ta şi nu uita judecata cea veşnică şi nu va fi greşeală în sufletul tău.

(AVVA EVAGRIE)



Mare lucru este cu adevărat a se ruga fără răspândire, dar mai mare este şi a cânta fără răspândire.

(AVVA EVAGRIE)



De va veni omul în smerenie şi neagoniseală şi neosândire vine la el frica lui Dumnezeu.

(AVVA EVPREPIE)



De voieşti să te mântuieşti, când vei merge la cineva, să nu apuci mai înainte să grăieşti, până nu te va întreba.

(AVVA EVPREPIE)



Cele trupeşti sunt materie. Cel ce iubeşte lumea, iubeşte sminteala şi împiedicările. Deci de se va întâmpla să se piardă cândva ceva, aceasta trebuie să o primim cu bucurie şi cu mărturisire, fiindcă ne-am izbăvit de griji.

(AVVA EVPREPIE)



Aceste trei lucruri cere Dumnezeu de la tot omul, care are sfântul botez, adică: credinţa dreaptă de la suflet, adevărul de la limbă şi înfrânarea patimilor, adică curăţenie, de la trup.

(AVVA GRIGORE TEOLOGUL)



Mai mare este a se înstrăina cineva decât a primi pe străini.

(AVVA IACOV)



Atunci când se laudă cineva de alţii, trebuie să socotească păcatele sale şi să pună în minte că nu este vrednic de laudele cele ce se zic.

(AVVA IACOV)



Precum lihnariul în cameră întunecată luminează, aşa şi frica lui Dumnezeu când va veni în inima omului, îl luminează şi-l învaţă toate faptele cele bune şi poruncile lui Dumnezeu.

(AVVA IACOV)



Oamenii au mintea sau la păcate, sau la Iisus, sau la oameni.

(AVVA ILIE)



De nu va cânta mintea împreună cu trupul, în zadar este osteneala. Că de iubeşte cineva necazul, mai pe urmă se face lui spre bucurie şi odihnă.

(AVVA ILIE)



Ce poate păcatul, unde este pocăinţa şi ce foloseşte dragostea unde este mândria?

(AVVA ILIE)



Deşi foarte proşti şi nebăgaţi în seamă suntem înaintea oamenilor, să ne bucurăm pentru aceasta, ca să ne cinstim înaintea lui Dumnezeu.

(AVVA IOAN COLOV)



Poarta cerului este smerenia şi părinţii noştri, prin multe ocări bucurându-se au intrat în cetatea lui Dumnezeu.

(AVVA IOAN COLOV)



De va voi împâratul să ia vreo cetate, apa întâi o opreşte şi hrana şi aşa vrăjmaşii de foamete pierind, se supun lui! Aşa şi patimile trupului: dacă cu post şi cu foamete va petrece omul, vrăjmaşii slăbesc către sufletul lui.

(AVVA IOAN COLOV)



Trei cete sunt cinstite înaintea Domnului: când omul este bolnav şi i se adaugă ispite şi cu mulţumire le primeşte. Iar a doua este când cineva îşi face toate lucrurile sale curate înaintea lui Dumnezeu şi nu are nimic omenesc. Iar a treia, când cineva şade sub supunerea unui părinte duhovnicesc şi se leapădă de toate voile sale. Aceasta are o cunună mai mult...

(AVVA IOSIF TEBEO)



Vopseaua cea dintâi nu iese, precum se întâmplă la porfiră. Şi după cum ramurile cele tinere se întorc şi se pleacă lesne, aşa fac şi noii începători, fiind întru supunere.

(AVVA ISAIA)



De va voi Dumnezeu să miluiască pe vreun suflet, iar el se smereşte şi nu suferă, ci îşi face voia sa, îl sloboadă pe el să pătimească cele ce nu voieşte, ca aşa să-l caute pe El.

(AVVA ISAIA)



De va voi cineva să răsplătească rău pentru rău, poate şi numai cu ameninţarea să vateme conştiinţa fratelui.

(AVVA ISAIA)



Nimic nu foloseşte pe noul începător aşa de mult ca ocara. Că precum este pomul, care se udă în toate zilele, aşa este noul începător, care se ocărăşte şi suferă.

(AVVA ISAIA)



Fiindcă mare este înălţimea smeritei cugetări şi căderea mândriei, vă sfătuiesc pe voi ca pe aceea să o iubiţi, iar întru aceasta să nu cădeţi.

(AVVA ISIDOR PELUSIOTUL)



Mulţi din oameni poftesc cu adevărat fapta bună, dar pe calea care duce spre dânsa, pregetă să umble. Iar alţii nici faptă bună nu socotesc că este. Trebuie dar pe aceia să-i plecăm să lepede pregetarea, iar pe aceştia să-i învăţăm, că cu adevărat fapta bună este faptă bună.

(AVVA ISIDOR PELUSIOTUL)



Răutatea şi de la Dumnezeu pe oameni i-a depărtat, şi pe unii de alţii i-a dezbinat. Deci, de aceasta cu toată osârdia trebuie să fugim şi să alergăm după fapta cea bună, care şi la Dumnezeu ne aduce şi pe unii cu alţii ne uneşte. Iar a faptei celei bune şi a filosofiei hotar este neprefacerea cea cu pricepere.

(AVVA ISIDOR PELUSIOTUL)



Faptele cele bune cinsteşte-le, nu te închina desfătărilor. Că faptele cele bune sunt lucru fără de moarte, iar desfătările lesne se sting.

(AVVA ISIDOR PELUSIOTUL)



Patima cea cumplită şi prea îndrăzneaţă a iubirii de bani, saţiu neştiind, la răutatea cea mai de pe urmă mână sufletul cel robit. Drept aceea, mai ales la început să o gonim. Că de va stăpâni, nebiruită va fi.

(AVVA ISIDOR PELUSIOTUL)



Viaţa fără de cuvânt mai mult foloseşte decât cuvântul fără de viaţă. Căci viaţa şi tăcând foloseşte, iar cuvâtul şi strigând supără. Dar dacă şi cuvântul şi viaţa se vor întâlni, fac o icoană a toată filosofia.

(AVVA ISIDOR PELUSIOTUL)



A trăi după Dumnezeu, este cu neputinţă dacă vei fi iubitor de dezmerdări şi iubitor de argint.

(AVVA ISIDOR PREOTUL)



Dacă după lege vă nevoiţi postind, nu vă mândriţi. Iar dacă pentru aceasta vă lăudaţi, mai bine să mănânce carne decât să se îngânfeze şi să se laude cineva.

(AVVA ISIDOR PREOTUL)



Dacă cineva se va da pe sine la băutura de vin, nu va scăpa de bântuiala gândurilor. Că şi
Lot, silit fiind de fetele lui s-a îmbătat de vin şi prin beţie diavolul spre păcatul cel fără de lege lesne l-a găsit.

(AVVA ISIDOR PREOTUL)



Dacă împărăţia cerurilor pofteşti, defaimă banii şi de dumnezeiasca răsplătire te ţine.

(AVVA ISIDOR PREOTUL)



Dacă pofteşti mântuirea, fă toate cele te duc la dânsa.

(AVVA ISIDOR PREOTUL)



Trebuie ucenicii şi ca pe nişte părinţi să iubească pe cei cu adevărat dascăli, şi ca de nişte stăpâni să se teamă. Şi nici pentru dragoste să nu slăbească frica, nici pentru frică să nu înegrească dragostea.

(AVVA ISIDOR PREOTUL)



Smerita cugetare este mai mare decât toate faptele bune, pentru că poate să scoată pe om din însăşi adâncuri, măcar de a fi păcătos ca un drac. Pentru aceea şi Domnul mai înainte de toţi fericeşte pe cei săraci cu duhul.

(AVVA LONGHIN)



De s-a făcut întru tine defăimarea ca laudă şi sărăcia ca bogăţie şi lipsa ca îndestulare, nu vei muri. Căci cu neputinţă este cel ce crede bine şi lucrează cu blagoslovenie să cadă în necurăţia patimilor şi în înşelăciunea diavolilor.

(AVVA MACARIE)



Să nu dormi în chilia fratelui ce are nume rău.

(AVVA MACARIE)



Să nu faci rău cuiva nici să osândeşti pe cineva. Acestea păzeştele şi te vei mântui.

(AVVA MACARIE)



De ne vom aduce aminte de răutăţile ce ne fac oamenii, ridicăm puterea aducerii aminte de Dumnezeu. Iar de ne vom aduce aminte de răutăţile diavolilor, vom fi nerăniţi.

(AVVA MACARIE)



Dacă dojenind pe cineva, te vei porni spre mânie, împlineşti patima ta; căci nu cumva pe alţii să-i mântuieşti şi pe tine să te prăpădeşti.

(AVVA MACARIE)



Nu ştie satana de ce fel de patimi se biruieşte sufletul. Seamănă adevăr, dar nu ştie de va secera unele gânduri, adică pentru curvie, iar altele pentru grăirea de rău şi asemenea, celelalte patimi. Şi la ce fel de patimă va vedea sufletul că se pleacă, aceea i-o dă lui.

(AVVA MATOI)



Pe cât se apropie omul de Dumnezeu, pe atât se vede pe sine păcătos, căci proorocul Isaia văzâd pe Dumnezeu, se făcea ticălos şi necurat pe sine.

(AVVA MATOI)



De nu se va uni fapta cu rugăciunea în zadar se osteneşte omul.

(AVVA MOISE)



De nu va avea omul în inima sa cum că este păcătos, Dumnezeu nu-l ascultă pe el.

(AVVA MOISE)



Robul care se leneveşte de lucrurile stăpânului său să se gătească spre bătăi.

(AVVA NIL)



Rugăciunea este este odraslă a blândeţii şi a nemânierii.

(AVVA NIL)



Nu voi după cum ţi se pare, să se facă lucrurile tale, ci după cum place lui Dumnezeu şi vei fi tulburat şi nemulţumit în vremea rugăciunii tale.

(AVVA NIL)



Orice vei face spre izbânda fratelui ce te-a nedreptăţit pe tine, toate spre sminteală ţi se vor face în vremea rugăciunii.

(AVVA NIL)



Făţarnic este cel ce învaţă pe aproapele lui un lucru la care el nu a ajuns, căci scris este: vezi paiul din ochii fratelui tău, şi iată, bârna din ochiul tău, şi celelalte.

(AVVA PIMEN)



Credinţa este a petrece cu smerita cugetare şi a face milostenii.

(AVVA PIMEN)



De îşi va aduce omul aminte de cuvântul cel scris că din cuvintele tale te vei îndrepta şi din cuvintele tale te vei osândi va alege mai mult tăcerea.

(AVVA PIMEN)



De te vei socoti pe tine de nimic, vei avea odihnă, ori în ce loc te vei afla.

(AVVA PIMEN)



De va greşi omul şi va tăgădui, zicând n-am greşit, nu-l mustra. Iar de nu, îi tai osârdia; iar de vei zice lui: nu te mâhni, frate, ci te păzeşte de acum înainte, îi ridici sufletul spre pocăinţă.

(AVVA PIMEN)



Nu locui în locul unde vezi pe unii că au zavistie asupra ta. Fiindcă nu sporeşti.

(AVVA PIMEN)



Cel ce vorbeşte pentru Dumnezeu, bine face şi cel ce tace pentru Dumnezeu, asemenea.

(AVVA PIMEN)



Omul are trebuinţă de smerită cugetare şi de frica lui Dumnezeu totdeauna ca suflarea ce iese din nările lui.

(AVVA PIMEN)



Precum fumul goneşte albinele şi atunci se ia dulceaţa lucrării lor, aşa şi odihna cea trupească goneşte frica lui Dumnezeu din suflet şi prăpădeşte toată lucrarea cea bună a lui.

(AVVA PIMEN)



A învăţa pe aproapele, aste ale unuia ce este sănătos şi nepătimaş, fiindcă ce trebuinţă este să zidească cineva casa altuia şi să o risipească pe a sa?

(AVVA PIMEN)



Orice nedreptate îţi va face fratele tău şi tu te vei mânia pe el, în zadar te mânii. Chiar de îţi va scoate ochiul tău cel drept şi îţi va tăia mâna ta cea dreaptă şi te vei mânia pe el, în zadar te mânii. Iar de te desparte de Dumnezeu, atunci să te mânii tare.

(AVVA PIMEN)



Precum dacă cineva va pune într-un vas şarpe şi scorpie şi îl va astupa, negreşit, cu vremea mor, aşa şi gândurile cele rele, de la draci odrăslind, prin răbdare lipsesc.

(AVVA PIMEN)



A te arunca pe sine îinaintea lui Dumnezeu şi a nu te măsura pe sine şi a lepăda înapoi voia ta, sunt unelte ale sufletului.

(AVVA PIMEN)



Răutatea pe răutate nu o surpă nicidecum, ci dacă cineva îţi va face rău, fă-i tu bine, ca prin facerea de bine să surpi răutatea.

(AVVA PIMEN)



Urâciune este pentru Dumnezeu toată odihna trupească.

(AVVA PIMEN)



Oricine va răspunde cuvânt mai înainte de a auzi, neînţelepţie îi este lui şi defăimare. De vei fi întrebat, răspunde, iar de nu, taci!

(AVVA PIMEN)



Omul care învaţă, dar nu face cele ce învaţă, pe sine nu se poate curăţi, ci toată întinăciunea este plină şi toată necurăţenia într-însa se află.

(AVVA PIMEN)



In orice ceas vom acoperi greşala fratelui nostru şi Dumnezeu o acoperă pe a noastră; şi în orice ceas o arătăm pe a fratelui şi Dumnezeu o arată pe a noastră.

(AVVA PIMEN)



Lipeşte-te de omul care se teme de Dumnezeu şi apropiindu-te, te vei învăţa ;i tu a te teme de Dumnezeu.

(AVVA PIMEN)



David când s-a luat la luptă cu leul, de gâtlej la ţinut şi îndată l-a omorât. Deci dacă şi noi vom ţine gâtlejul şi pântecele noastre, vom birui cu ajutorul lui Dumnezeu leul cel nevăzut.

(AVVA PIMEN)



Nu avem trebuinţă de nimic decât de minte trează.

(AVVA PIMEN)



Este om, care se pare că tace, dar inima lui osândeşte pe alţii. Unul ca acesta totdeauna grăieşte. Şi este altul care de dimineaţa până seara grăieşte şi tăcere ţine, adică fără de folos nimic nu grăieşte.

(AVVA PIMEN)



Intoarce-ţi ochii tăi, să nu vadă deşertăciuni; căci slobozenia omoară sufletele.

(AVVA PIMEN)



Aceste trei capete sunt folositoare: a te teme de Domnul, a te ruga neîncetat şi a face bine aproapelui.

(AVVA PIMEN)



Bună este ispitirea, că aceasta face pe om mai lămurit.

(AVVA PIMEN)



Toate cele peste măsură sunt ale dracilor.

(AVVA PIMEN)



De vei tăcea, vei avea odihnă în tot locul unde vei locui.

(AVVA PIMEN)



Mai mare decât acestă dragoste nu este cu putinţă să afle cineva, decât să-şi pună sufletul pentru aproapele său. De va auuzi cineva un cuvânt rău, adică de mâhnire, putând şi el să zică asemenea şi se va lupta să nu-l zică, sau de i se va face strâmbătate şi va suferi şi nu va răsplăti, unul ca acesta îşi pune sufletul său pentru aproapele său.

(AVVA PIMEN)



A păzi şi a lua aminte de sine, şi socoteala cea dreaptă: aceste trei fapte bune sunt povăţuitoare ale sufletului.

(AVVA PIMEN)



Cel ce voieşte să se izbăvească de păcate, prin plâns se izbăveşte şi cel ce voieşte să agonisească fapte bune, prin plâns le agoniseşte. Căci plânsul este calea pe care ne-a dat-o nouă Scriptura şi părinţii noştri zicând: plângeţi că altă cale nu este decât aceasta!

(AVVA PIMEN)



De vei vedea câteva lucruri şi vei auzi cuvinte, să nu le povesteşti aproapelui tău, căci este surpare de război.

(AVVA PIMEN)

Mulţi în vremea aceasta au ales odihna mai înainte de a le-o da Dumnezeu.

(AVVA THEODOR AL FERMEI)



Altă faptă bună nu este, ca nedefăimarea.

(AVVA THEODOR AL FERMEI)



De nu va socoti Dumnezeu lenevirile cele întru rugăciuni şi robirile cele întru citirea psalmilor, nu putem să ne mântuim.

(AVVA THEODOR CEL DE LA ENNAT)



Fiindcă se depărtează mintea de la privirea spre Dumnezeu, pentru aceasta suntem robiţi de patimile trupeşti.

(AVVA THEONA)



Totdeauna bucuraţi-vă, neîncetat vă rugaţi, pentru toate mulţumiţi.

Aceasta faceţi şi puteţi să vă mântuiţi.

(AVVA VENIAMIN)



Când eşti în pace şi nu ai altă luptă, atunci mai mult te smereşte, ca nu cumva bucurie străină intrând, să ne lăudăm şi să fim daţi la război. Că de multe ori Dumnezeu pentru neputinţele noastre, nu ne lasă să fim daţi spre luptă, ca să nu pierim.

(AVVA VISARION)



Cel ce voieşte ca să-i asculte degrabă Dumnezeu rugăciunea, când se scoală, să-şi întindă mâinile sale către Dumnezeu, mai înainte de toate şi mai înainte de sufletul său, să se roage pentru vrăjmaşii săi din suflet; şi prin această ispravă, ori pentru ce se va ruga lui Dumnezeu, îl ascultă pe el.

(AVVA ZINON)



Amestecul cu vorbele oamenilor tulbură inima şi o umple de ruşine în vremea rugăciunii, lipsind-o de îndrăzneală.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Ia aminte la gânduri şi ele se vor risipi, că cel ce se teme de ele, cade zdrobit sub greutatea lor. Cel ce se teme de uneltirile dracilor dovedeşte că nu are credinţă în Dumnezeu; dar cel ce se aruncă înaintea lui Iisus cu toată inima, stă neclintit înaintea lor.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Săturarea de somn stârneşte patimile în trup; mântuirea sufletului este vegherea cu măsură. Somnul mult ingroaşă inima, iar vegherea cu măsură, subţiază. Este mai bine să dormi şi să taci cu ştiinţă, decât să veghezi în vorbă deşartă.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Cugetă la gheenă, ca să urăşti lucrurile ei.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Cugetarea în frică de Dumnezeu păzeşte sufletul de patimi, iar grăirea cuvintelor lumeşti îl întunecă şi îl ţine departe de virtute. Iubirea celor materialnice tulbură mintea şi sufletul, iar lepădarea acelora, îl luminează.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Îndrăgeşte rugăciunea necontenită, pentru ca inima ta să se lumineze.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Pe cel ce se îngrijeşte să dea seamă lui Dumnezeu de toate faptele sale, Dumnezeu îl va curăţi de păcat în calea sa; dar cel ce este nepăsător, şi zice: "Voi merge până acolo", se va sălăşlui cu cei răi.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Sunt patimi şi sunt virtuţi, şi dacă noi ne lăsăm biruiţi de patimi, suntem cu adevărat trădători.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Din cugetarea la înfricoşata judecată se naşte frica de Dumnezeu, iar nesocotirea conştiinţei izgoneşte virtuţiile din inimă.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Cei ce vor să dobândească virtuţile, chiar dacă se poticnesc, nu se slăbănogesc, ci se silesc necontenit.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Păzeşte-ţi urechile ca să nu-ţi pricinuieşti singur război.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Cercetează-te în fiecare zi şi afla ce patimi ai biruit şi nu te încrede în tine, căci cu milostivirea şi puterea lui Dumnezeu ai biruit.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Ia aminte, frate, la duhul care aduce omului întristarea, că fără număr sunt cursele lui, pentru a te face neputincios. Întristarea după Dumnezeu e bucurie, dacă te afli în căile Lui. Iar cel ce-ţi zice: "Unde vei merge, că nu este pocăinţă pentru tine?", Acela este de la vrăjmaşul, care îndeamnă pe om să lase înfrânarea. Dimpotrivă, întristarea după Dumnezeu nu-şi pune nădejdea în om, ci zice: "Nu te teme, mergi înainte; Dumnezeu ştie că omul este neputincios, şi-l întăreşte".

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Iubeşte pe cei credincioşi, ca printr-înşii să fii şi tu miluit. Cinsteşte pe Sfinţi, ca râvna lor să te mănânce (Psalmul 68, 11).

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Precum rugina mănâncă fierul, aşa şi slava oamenilor roade inima celui ce o primeşte. Precum mărăcinii care cresc în vie îi nimiceşte rodul, tot aşa şi slava deşartă nimiceşte osteneala creştinului, dacă o primeşte.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Cel ce primeşte cunună, e încununat pentru că a biruit pe vrăjmaşii împăratului.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Grăbeşte-te la lucrul tău, ca să nu te sfâşie fiarele sălbatice.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Fraţii tăi să vadă lucrurile tale cele bune şi să fie aprinşi de dorinţa de a le urma.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Nu căuta să deprinzi răutatea celui ce te-a mâhnit, ca să nu-i răsplăteşti cu rău in inima ta.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Dragostea de Dumnezeu izgoneşte nepăsarea, iar lipsa de frică o trezeşte.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Urăşte cuvintele lumii, pentru ca inima ta să vadă pe Dumnezeu.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Împodobirea trupului este ruinarea sufletului, dar e bine a avea grijă de el, cu frică de Dumnezeu.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Cel ce se osteneşte cu pricepere, taie toate patimile, căci scris este: Grija va veni la omul înţelept.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Trezvia este de mare ajutor sufletului, aşa cum acedia vine în ajutor răului.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Traiul bun izgoneşte ştiinţa; înfrânarea pântecelui smereşte patimile, pe când căutarea mâncării le trezeşte fără osteneală.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Îndrăgirea răspândirii este cădere pentru suflet, iar ridicarea sa se face întru liniştirea cu ştiinţă.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Milostenia făcută cu ştiinţă naşte prevederea şi duce la dragoste; nemilostenia, dimpotrivă, arată că eşti lipsit de virtute.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Nu te socoti drept, până la cea din urmă suflare. Nu gândi cu mândrie că eşti bun, fiindcă nu poţi avea încredere în vrăşmaşii tăi. Nu fi fără de grijă pentru tine, cât mai eşti în viaţă, până ce vei scăpa de toate puterile întunericului.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Nu iubi lenea, şi frica de Dumnezeu se va sălăşlui întru tine.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Rugăciunea necontenită nimiceşte robia patimilor, iar nesocotirea ei este maica uitării.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



În fiecare zi, sculându-te dimineaţa, adu-ţi aminte că vei da seama lui Dumnezeu de tot lucrul şi nu vei greşi împotriva Lui, şi frica Sa se va sălăşlui întru tine. Pregăteşte-te pentru întâlnirea cu El şi vei face voia Lui.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Din nerănirea conştiinţei aproapelui se naşte smerenia. Slava de la oameni naşte câte puţin mândria.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Urăşte pofta mâncărurilor ca să nu te stăpânească amalicul patimilor.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Cine nu se osândeşte pe sine, nu va putea răbda mânia.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Lepădarea voii pentru aproapele este semn că mintea priveşte virtuţile; iar împlinirea voii sale este semn de neştiinţă.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Împetrirea inimii stă în vieţuirea cu bogăţie.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Miluieşte cu dărnicie pe cel ce se află în nevoie, pentru ca să nu te ruşinezi în adunarea Sfinţilor şi de bunătăţile lor.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Începutul virtuţiilor este smerenia, iar începutul patimilor este lăcomia pântecelui. Sfârşitul virtuţiilor este dragostea, iar sfârşitul patimilor este îndreptăţirea de sine.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Cel ce a fost bolnav, ştie ce e sănătatea.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Păzeşte-ţi ochii şi inima ta nu va vedea cele rele. Cel ce se uită spre ceva cu poftă, acela curveşte(Matei 5, 28).

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Precum cariul nimiceşte lemnul, tot aşa răutatea din inimă întunecă sufletul.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Înainte de orice, în fiecare zi, gândeşte-te unde te afli şi unde vei merge la ieşirea din trup şi nu-ţi vei nesocoti nici un ceas sufletului tău; cugetă la slava Sfinţilor şi râvna lor te va îmboldi şi pe tine. Cugetă şi la ruşinea care acoperă pe cei păcătoşi, şi aceasta te va feri întotdeauna de rele.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Cel ce tace ca să nu-şi vădească cugetele, dovedeşte că umblă după cinstea oamenilor şi slava cea de ocară, pe când cel ce-şi descoperă sincer cugetele Părinţilor le izgoneşti departe de sine.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Osândeşte-te aici în fiecare zi, pentru lipsurile tale, şi nu te vei teme la înfricoşatul ceas al morţii.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Ostenelile trupeşti sunt uneltele virtuţilor, pe când nepăsarea, creşte lăstarii patimilor. Neosândirea aproapelui este cetatea de apărare pentru cei ce se luptă cu ştiinţă, pe când osândirea nimiceşte cetatea, prin neştiinţă.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Cel ce nu se socoteşte pe sine a fi ceva şi cel ce nu ţine întristarea, arată că nu face voia patimilor, ci pe a lui Dumnezeu.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Iubirea bunurilor lumeşti întunecă sufletul, iar nesocotirea lor în toate, aduce ştiinţă.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Îndeletniceşte-te cu lucrul mâinilor, ca şi săracul să aibă pâine, căci nelucrarea este moarte şi pustiire sufletului.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Adu-ţi aminte de împărăţia cerurilor, pentru ca dorirea ei să te tragă la ea.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Cui îi place să vorbească înaintea oamenilor dovedeşte că este lipsit de frică de Dumnezeu; căci frica de Dumnezeu este paznic pentru suflet, ajutor şi străjer pentru minte, care ucide pe toţi vrăjmaşii săi.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Cel ce caută slavă de la Dumnezeu se sileşte să izgonească necurăţia de la sine.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Paza limbii înalţă mintea la Dumnezeu, dacă se face cu ştiinţă, iar vorbăria naşte acedia şi nebunia.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Plânsul izgoneşte degrabă toate patimile.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Păzeşte-ţi limba pentru ca inima ta să se lumineze.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Iubirea de osteneală izgoneşte patimile, iar trândăvia degrabă le naşte.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Grija de limbă arată pe nevoitor, iar nestăpânirea limbii arată că virtutea nu se află în tine.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Cum este o casă fără uşi şi fără ferestre, în care intră în voie animalele cele necurate, aşa este omul care lucrează şi nu-şi păzeşte osteneala sa.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Cere întotdeauna sfatul Părinţilor şi vei avea oduhnă de-a pururi.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Cel ce mereu îşi aşteaptă moartea, nu păcătuieşte mult, dar cel ce nădăjduieşte viaţă lungă, se va încurca în multe păcate.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Nu iubi trândăvia, ca să nu te întristezi când vei ajunge la învierea morţilor.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Nu te lega de vreo obişnuinţă şi vei avea mintea paşnică.Nu te bizui pe puterea ta şi vei primi ajutorul lui Dumnezeu. Nu urî pe nimeni, că nu-ţi va fi primită rugăciunea; să ai pace cu toţi, ca să te rogi cu îndrăzneală.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Nu iubi vinul, ca să nu te lipseşti de bucuria lui Dumnezeu.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Cine-şi aruncă sufletul înaintea lui Dumnezeu ajunge la răbdare, fără tulburare a ocărilor; lacrimile acestui suflet sunt străine de toate cele lumeşti.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Bunătatea naşte curăţia, iar răspândirea naşte patimile.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



De nevoie este câştigarea cărţilor creştineşti la cei ce pot să le dobândească. Că şi singură vederea cărţilor mai pregetători către păcat ne face pe noi şi către dreptate ne îndeamnă să ne ridicăm.

(SFANTUL EPIFANIE, EP. CIPRULUI)



Greşale-le drepţilor sunt împrejurul buzelor, iar a păcătoşilor izvorăsc din tot trupul. Pentru aceea cântă David: pune, Doamne, strajă gurii mele şi
uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele, şi zis-am, păzi-voi căile Tale, ca să nu greşesc cu limba mea!

(SFANTUL EPIFANIE, EP. CIPRULUI)



Dumnezeu cu foarte puţin preţ vinde dreptăţile la cei ce se sârguiesc să le cumpere: pe o bucăţică de pâine, pe o haină proastă, pe un pahar cu apă rece, pe un bănişor.

(SFANTUL EPIFANIE, EP. CIPRULUI)



Mare vânzare a mântuirii este a nu şti nici una din dumnezeieştele legi.

(SFANTUL EPIFANIE, EP. CIPRULUI)



Omul împrumutâdu-se de la om pentru sărăcie, sau pentru trebuinţa înmulţirii şi dând înapoi, mulţumeşte cu adevărat, dar dă înapoi întru ascuns, fiindcă se ruşinează. Iar stăpânul Dumnezeu dimpotrivă, întru ascuns împrumutându-se, răsplăteşte înaintea îngerilor şi a arhanghelilor şi a drepţilor.

(SFANTUL EPIFANIE, EP. CIPRULUI)



Mare prăpastie şi adâncă groapă este neştiinţa Scripturilor.

(SFANTUL EPIFANIE, EP. CIPRULUI)



Mare întărire spre a nu păcătui este citirea Scripturilor.

(SFANTUL EPIFANIE, EP. CIPRULUI)






<!--[if !supportLineBreakNewLine]-->
<!--[endif]-->













"Cel care isi vede pacatele, este mai mare decat cel care inviaza mortii. Cel care isi vede pacatele, nu mai are vreme sa vada pacatele celui de langa el. Nu il osandi pe aproapele tau, caci tu ii cunosti pacatul, dar pocainta nu i-o stii. Asa trebuie sa marturisim: indreptand degetul spre noi, iar nu spre celalalt. Fii prieten cu toti oamenii, dar cu gandul petrece singur."
PACE CELOR CE VIN! BUCURIE SI SANATATE CELOR CE RAMAN SI BINECUVANTARE CELOR CE PLEACA! Candela
„Ajutorul meu de la Domnul, cel ce a făcut cerul şi pământul »
***

„Doamne, ia-mi libertatea care îmi robeşte sufletul şi dă-mi robia care-mi eliberează inima!« God, take that liberty which enslaves my soul and give me that bondage which free my heart»(Valeriu Gafencu)

***
« Să nu întorci Faţa Ta de la sluga Ta !/ Când mă necăjesc, degrab mă auzi ! Ia aminte spre sufletul meu/ Şi-l izbăveşte pe el./ Mântuirea Ta, Dumnezeule, să mă sprijinească !
***
„Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate"

CARTI PERSONALIZATE PT COPILASUL TAU...

CARTI PERSONALIZATE PT COPILASUL TAU...
Tu Ce Amintiri Sădeşti în Sufletul Copilului Tău?
PACE CELOR CE VIN! BUCURIE SI SANATATE CELOR CE RAMAN SI BINECUVANTARE CELOR CE PLEACA! Candela
Prea des subapreciem puterea unei îmbrăţişări, a unui zâmbet, a unei vorbe bune, a unei urechi ascultătoare, a unui onest compliment sau a unui simplu act de caritate. Toate acestea au potenţialul de a face dintr-o zi obişnuită o zi specială sau chiar să schimbe întregul fir al vieţii unei persoane...

“Întoarceţi-vă către Mine şi Mă voi întoarce către voi, fiii oamenilor. De vor fi păcatele voastre ca mohorăciunea, ca zăpada vă voi albi, şi de vor fi ca roşeala, ca luna le voi face de albe şi nu voi mai pomeni cele dintâi ale voastre.”

Parafrază după Isaia I:18 într-o cuvântare a Părintelui Cleopa despre Sfânta Spovedanie


28. Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.
29. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre.
30. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară.

Evanghelia după Matei 11, versetele 28-30


2. Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.

Evanghelia după Ioan, cap 17, versetul 3


4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;

Întâia Epistolă către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, Capitolul 13, Versetele 4-8


„«dară şi dintre rumâni mulţi sunt sfinţi… dară nu s-au căutat»”.

cuvinte rostite în veacul al XVII-lea de Sfântul Mitropolit Dosoftei al Moldovei


6. Mă mir că aşa degrabă treceţi de la cel ce v-a chemat pe voi, prin harul lui Hristos, la altă Evanghelie,
7. Care nu este alta, decât că sunt unii care vă tulbură şi voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos.
8. Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!
9. Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema!
10. Căci acum caut bunăvoinţa oamenilor sau pe a lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş plăcea însă oamenilor, n-aş fi rob al lui Hristos.
11. Dar vă fac cunoscut, fraţilor, că Evanghelia cea binevestită de mine nu este după om;
12. Pentru că nici eu n-am primit-o de la om, nici n-am învăţat-o, ci prin descoperirea lui Iisus Hristos.

Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel, Capitolul 1, versetele 6-12



10. În sfârşit, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi întru puterea tăriei Lui.
11. Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului.
12. Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh.
13. Pentru aceea, luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea, şi, toate biruindu-le, să rămâneţi în picioare.
14. Staţi deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul şi îmbrăcându-vă cu platoşa dreptăţii,
15. Şi încălţaţi picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii.
16. În toate luaţi pavăza credinţei, cu care veţi putea să stingeţi toate săgeţile cele arzătoare ale vicleanului.
17. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu.
18. Faceţi în toată vremea, în Duhul, tot felul de rugăciuni şi de cereri, şi întru aceasta priveghind cu toată stăruinţa şi rugăciunea pentru toţi sfinţii.

Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel, Capitolul 6, versetele 10-18


„Eu nu doresc ca ereticii să pătimească, nici nu mă bucur de răul lor – ferească Dumnezeu! – ci mai degrabă mă bucur şi împreună mă veselesc de întoarcerea lor; căci ce e mai plăcut celor credincioşi, decât să vadă adunaţi împreună pe copiii cei risipiţi ai lui Dumnezeu?

Nu scriu nici îndemnându-vă să puneţi asprimea înaintea iubirii de oameni – nu aş putea să fiu atât de sălbatic – ci rugându-vă să faceţi şi să lucraţi cele bune pentru toţi oamenii cu luare aminte şi cu cercare multă şi făcându-vă tuturor toate, după cum are nevoie fiecare din voi.

Numai un lucru îl voiesc de la voi: vă rog să fiţi aspri şi neînduraţi faţă de orice ar putea să ajute la dăinuirea credinţei lor nebuneşti, căci socotesc ură faţă de oameni şi despărţire de Dumnezeiasca dragoste ajutorul dat rătăcirii eretice spre mai mare pierzanie a celor ce se ţin de această rătăcire.“

Sfântul Maxim Mărturisitorul (epistola 12: PG91, 465C)



PACE CELOR CE VIN! BUCURIE SI SANATATE CELOR CE RAMAN SI BINECUVANTARE CELOR CE PLEACA! Candela
Postul adevarat este doar postul tinut cu motivatii crestine, rugaciune si in Biserica. Orice altceva este o dieta care ... in cel mai bun caz esueaza si in cel mai rau caz te pune in contact direct cu vrajmasul.

PACE CELOR CE VIN! BUCURIE SI SANATATE CELOR CE RAMAN SI BINECUVANTARE CELOR CE PLEACA! Candela
Let’s Do It, Romania!
Ajutati un suflet - Sorin Gologan
PACE CELOR CE VIN! BUCURIE SI SANATATE CELOR CE RAMAN SI BINECUVANTARE CELOR CE PLEACA! Candela

"Fiecare din noi e ajutat de celalalt in mod providential."
"Nu invidia gloria celui pacatos, caci nu stii care va fi sfarsitul lui. (...)

Judecata este fara mila pentru cel ce n-a facut mila."


"Toate lucrurile ne-au fost incredintate noua si noi acestora."


"Faptele savarsite de oameni sunt de trei feluri: conform firii, mai prejos de fire si mai presus de fire. Fireasca este pacea, impotriva firii este dusmania si mai presus de fire, sunt iertarea si binele dezinteresat."


"Nu trebuie sa ne ingrijim de ale noastre, ci de ale altora."


"Cu un banut daruit, poti cumpara cerul. Nu fiindca cerul ar fi atat de ieftin, ci fiindca Dumnezeu este atat de plin de iubire. Daca n-ai nici macar acel banut, atunci da un pahar cu apa rece!"


"Cand un strain bate, caritatea ii deschide usa ospitalitatii; odata intrat, il intampina bucuria;

odata primit, il gazduieste omenia. Pe cel flamand, il hraneste bunatatea; pe cel deznadajduit, il calauzeste credinta, iar pe cel tulburat, dragostea."


"Unicul adevar este iubirea.

Iubirea este aceea care da viata si caldura, care inspira si calauzeste.

Iubirea este sigiliul pus creatiei, semnatura Creatorului.

Iubirea explica lucrul mainilor Sale."


"Calea lui Hristos este Crucea de fiecare zi.

Nimeni nu s-a urcat vreodata la cer prin comoditate."


"Fii totdeauna cu Dumnezeu, daca vrei ca Dumnezeu sa fie totdeauna cu tine!"


"Nimic nu este mai mare ca omul cu Dumnezeu si nimic mai mic ca omul fara Dumnezeu."


"Dragostea - radacina si izvorul binelui."


"Dupa cum ne purtam noi cu aproapele, asa se va purta Dumnezeu cu noi."


"Invatatura din constrangere nu e facuta sa ramana, dar cea care patrunde in suflet prin dragoste si bunavointa, aceea ramane acolo pentru totdeauna."


"Dumnezeu sta impotriva celor mandri, iar celor smeriti le da har."


"Nu fi iubitor de sine si vei fi iubitor de Dumnezeu!

Nu cauta placerea in tine si o vei gasi in ceilalti!”"


"Nadejdea mea este Tatal,

Scaparea mea este Fiul,

Acoperamantul meu este Duhul Sfant.

Treime Sfanta, marire Tie!”


"Cresteti-va copiii in invatatura si intelepciunea Domnului!"


"Degeaba taiem crengile pacatului in afara noastra, daca in noi raman radacinile care vor creste din nou."


"Fara nici o indoiala ca Dumnezeu randuieste faptele noastre mai bine decat am putea-o face noi insine."


"Pacatul este nedreptate. Cine pacatuieste fie se nedreptateste pe sine, fie nedreptateste pe altul."


"Nu se poate ca Dumnezeu sa nu asculte rugaciunile omului, daca omul asculta poruncile Domnului."

PACE CELOR CE VIN! BUCURIE SI SANATATE CELOR CE RAMAN SI BINECUVANTARE CELOR CE PLEACA! Candela

http://www.ortodoxradio.ro/

Rugaciuni pentru diferite trebuinte

http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/
PACE CELOR CE VIN! BUCURIE SI SANATATE CELOR CE RAMAN SI BINECUVANTARE CELOR CE PLEACA! Candela
FIDIAS, PHEIDIAS / Am fost sculptor si arhitect in Grecia antica si am trait in secolul 5 i.e.n. Am fost unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai perioadei clasice din cultura greaca. Creatiile mele se disting prin echilibru si armonie, o proportionalitate perfecta si o nuantare a volumelor si structurilor. Unii imi atribuie vestitul "numar de aur". Am realizat multe statui celebre, din pacate astazi nu se mai pastreaza decat copii ale lor. Am fost insarcinat de Pericle sa conduc lucrarile de constructie a Acropolei Ateniene. Am indrumat realizarea si decorarea Parthenonului. Lucrarile mele au influentat atat artistii din generatia mea, cat si pe cei care m-au urmat. Lucrarile mele: "Zeus din Olimpia", "Athena Promachos", "Athena Parthenos".
Ghiciti ce varsta am !? Smile !
PACE CELOR CE VIN! BUCURIE SI SANATATE CELOR CE RAMAN SI BINECUVANTARE CELOR CE PLEACA! Candela
"Va veni vremea ca oamenii să înnebunească si când vor vedea pe cineva că nu înnebuneste se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor." (avva Antonie - Patericul)

Hristos ne-a interzis să numim pe cineva dintre oameni nebun. Pedeapsa pentru această simplă imprecatie este chiar iadul. Pentru că toată nebunia apartine demonului, iar a nu face diferenta dintre oameni si demoni este o confuzie fatală.

PACE CELOR CE VIN! BUCURIE SI SANATATE CELOR CE RAMAN SI BINECUVANTARE CELOR CE PLEACA! Candela
Calatoria spre Emaus si cina de la Emaus

PACE CELOR CE VIN! BUCURIE SI SANATATE CELOR CE RAMAN SI BINECUVANTARE CELOR CE PLEACA! Candela

iata omule balsam pentru ranile sufletului tau........

"Cand cineva iti va zice: "Eu am tinut tot postul”, raspunde-i: "Eu aveam un dusman si m-am impacat cu el, obisnuiam sa barfesc si m-am oprit.”Sf Ioan Gura de Aur
"Eu sunt Lumina Lumii. Eu sunt Calea, Adevarul si Viata" (Ioan 8:12, 14:6)

"Veniti la Mine, toti cei osteniti si impovarati, si Eu va voi odihni pe voi! Luati jugul Meu asupra voastra si invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima, si veti gasi odihna sufletelor voastre." (Matei 11:28-29)

"Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul sau pentru Mine si pentru Evanghelie, acela îl va scapa. Caci ce-i foloseste omului sa castige lumea întreaga, daca-si pierde sufletul? Sau ce ar putea sa dea omul în schimb pentru sufletul sau?
(Matei 8:34-38)

Porunca noua va dau voua: Sa va iubiti unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sa va iubiti unul pe altul. (Ioan 13:34) Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvântati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc, ca sa fiti fiii Tatalui vostru Celui din ceruri, ca El face sa rasara soarele si peste cei rai si peste cei buni si trimite ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti. (Matei 5,44-45) Ca de veti ierta oamenilor gresealele lor, ierta-va si voua Tatal vostru Cel ceresc; iar de nu veti ierta oamenilor gresealele lor, nici Tatal vostru nu va va ierta gresealele voastre. (Matei 6,14-15)

Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a frânt si, dând ucenicilor, a zis: "Luati, mâncati, acesta este trupul Meu." Si luând paharul si mulţumind, le-a dat, zicând: "Beti dintru acesta toti, ca acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru multi se varsa spre iertarea pacatelor". (Matei 26,26-28)


"Unde sunt doi sau trei adunati in numele meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor."
(Matei 18:20)

Spune cele care trebuie și când trebuie și să nu auzi cele care nu trebuie.
PACE CELOR CE VIN! BUCURIE SI SANATATE CELOR CE RAMAN SI BINECUVANTARE CELOR CE PLEACA! Candela
PACE CELOR CE VIN! BUCURIE SI SANATATE CELOR CE RAMAN SI BINECUVANTARE CELOR CE PLEACA! Candela
Candela



Pace celor ce vin,
bucurie celor ce raman,
binecuvantare celor ce pleaca!


Un om pios stătea de vorba cu Dumnezeu si i-a spus:
Doamne aş vrea să ştiu cum e Raiul şi cum e Iadul..
Dumnezeu l-a condus pe om către doua uşi. A deschis una dintre uşi, iar omul a privit înăuntru.
În mijlocul încăperii se afla o mare masă rotunda. Pe masă se afla un vas mare cu tocană, care mirosea foarte bine şi care l-a facut pe om să îi lase gura apă.
Oamenii care stăteau la masă erau slabi şi bolnăvicioşi, păreau a fi înfometaţi.
Ţineau linguri cu mînere foarte lungi care le erau legate de braţe şi astfel puteau ajunge la vas pentru a le umple cu tocană, dar din cauza manerelor mai lungi decît propriile mîini, nu puteau duce la gură lingurile pline.

Omul pios s-a înfiorat la vederea suferinţei lor.
Atunci Dumnezeu a spus: "Acum ai văzut Iadul"

Au mers apoi către cealalată cameră şi au deschis uşa .
Arăta la fel ca şi prima. Se găsea acolo o masă mare şi rotundă cu un vas mare de tocană care îţi lăsa gura apă.
Oamenii de la masă erau echipaţi cu acelaşi gen de linguri dar aceştia păreau bine hrăniţi şi durdulii, rîdeau şi vorbeau între ei.

Omul pios a spus: "nu înţeleg"
"Este foarte simplu" a spus Dumnezeu.
"Este nevoie însă de abilitate. Aceşti oameni sănătoşi au învăţat să se hrănească unul pe celălalt, în timp ce ceilalţi se gîndeau doar la ei înşişi"
Cînd Iisus a murit pe Cruce, El se gîndea la tine.

Şi ţine minte că eu mereu voi împărţi lingura cu mîncare cu tine....



Pilda 1

Cel ce înşală




Cu mult timp în urmă, a trăit un boier tare bun. Într-o zi, l-a chemat la el pe un ţăran şi i-a spus:

- Uite, omule, fiindcă ştiu că familia ta o duce destul de greu, vreau să te ajut. Îţi dau de muncă şi te plătesc foarte bine. Vrei să lucrezi pentru mine?

- Sigur, boierule, a răspuns omul bucuros, ce trebuie să fac?

- Să-mi construieşti o casă, la marginea pădurii.

Ţăranul a plecat bucuros şi, chiar din acea zi, s-a apucat de treabă. Boierul îi dădea bani pentru tot ce trebuia să cumpere. Însă omul ce şi-a spus ? Ei, şi aşa nu mă vede, ce-ar fi să-l înşel?!

Şi, în loc să facă totul aşa cum ar fi trebuit, a început să cumpere lucruri ieftine şi proaste şi să cheltuiască banii ce îi rămâneau. Când a terminat, casa arăta tare frumos pe dinafară, dar ţăranul ştia că n-o făcuse bine şi că, destul de repede, ea se va strica.

Când i-a arătat casa boierului, acesta i-a spus:

- Fiindcă ştiu că tu şi familia ta locuiţi într-o cocioabă mică, îţi fac cadou această casă. De-aia te-am lăsat pe tine să o construieşti şi ţi-am spus acum, la sfârşit, tocmai pentru ca bucuria voastră să fie mai mare.

Acum şi-a dat seama omul de greşeala sa. A vrut să-l înşele pe altul şi, de fapt, singur s-a înşelat. Dacă ar fi fost cinstit şi şi-ar fi văzut de treabă, şi-ar fi făcut un bine lui şi familiei sale. Acum, însă, părerile de rău nu mai puteau îndrepta nimic.

În sinea lui, omul s-a jurat să nu mai înşele niciodată pe nimeni.

(Pilde Ortodoxe şi Povestiri) Cele patru piersici

PILDA 2
O dată, un ţăran a vrut să-i încerce pe cei patru fii ai săi. I-a chemat dimineaţa la el şi i-a dat fiecăruia câte o piersică. A plecat apoi la câmp, lăsându-i să-şi vadă de treburi şi să-şi împartă ziua cum cred ei de cuvi¬inţă. Seara însă, când s-a întors, i-a chemat pe toţi patru în tindă şi l-a întrebat pe cel mai mare:

- Spune-mi, ce-ai făcut cu piersica ta?
- Ce să fac, tătucă, am mâncat-o şi-ţi mulţumesc. A fost tare bună. Am luat, apoi, sâmburele, 1-am plantat în spatele casei, am udat locul şi nădăjduiesc să crească acolo un piersic frumos şi roditor.

- Bine ai făcut, băiatul tatii, sunt sigur că tu o să ajungi un bun gospodar. Dar tu, îi zise celui de-al doilea, ce-ai făcut cu piersica ta?
- Am mâncat-o. A fost atât de bună, coaptă şi fragedă...
- Şi apoi?

- Păi, am aruncat sâmburele şi m-am dus la mama să-i mai cer câteva, că tare bune erau.
- Fiule, zise atunci omul cu întristare în glas, ai grijă să nu ajungi un om lacom că "lacomul mai mult pierde şi leneşul mai mult aleargă". Dar ţie ţi-a plăcut piersica, a fost bună? - 1-a întrebat ţăranul şi pe cel de-al treilea fiu al său.
- Nu ştiu.

- Cum nu ştii, da’ ce-ai făcut cu ea?
- Am vândut-o. M-am dus cu ea în târg şi am dat-o cu zece bani. Uite-i!
- Fiule, tu sigur o să ajungi mare negustor, dar ai grijă că nu toate sunt de vânzare în viaţă; mai ales, nu ceea ce ai primit de la părinţi.

În sfârşit, ţăranul 1-a întrebat şi pe ultimul băiat, cel mai mic dintre toţi.
- Dar ţie ţi-a plăcut piersica?
- Nici eu nu ştiu, tătucă.

- Cum, şi tu ai vândut-o?
- Nu, tată. Eu m-am dus în vizită la prietenul meu de peste drum, care e bolnav, şi i-am dus-o lui. S-a bucurat mult pentru ea şi mi-a mulţumit din suflet.

Cu lacrimi în ochi, tatăl şi-a luat copilaşul pe genunchi şi I-a spus:
- Nu ştiu ce te vei face tu în viaţă, dar ştiu că, indiferent ce drum vei urma vei fi un bun creştin şi asta e tot ce contează.
„Lăsaţi copiii să vină la Mine!”
(Sfânta Scriptură)

PILDA 3
Casa Domnului

Într-o seară de iarnă, o tânără familie stătea în jurul mesei. Tatăl era trist şi apăsat de griji, iar mama plângea, ţinându-şi faţa în palme. Fetiţa lor cea mică, mirată de această situaţie, se apropie încet şi întrebă:.
- Mamă, de ce plângi?

- Fata mea, sunt zile grele nu mai avem bani şi pentru a putea trăi am vândut şi casa aceasta frumoasă. Mâine va trebui să ne mutăm într-o casă mult mai mică. De aceea plâng, fiindcă ne este greu să plecăm din acest loc minunat, unde am trăit în linişte atâţia ani, şi să ne mutăm într-o casă sărăcăcioasă şi ca vai de ea…

- Dar, mamă, nu locuieşte Dumnezeu şi în casa aceea săracă în care ne vom muta?
Miraţi de credinţa copilei şi de adevărul spus de aceasta, părinţii au înţeles că, în viaţă, greutăţile şi necazurile de orice fel încolţesc sufletului omului, dar credinţa şi speranţa nu trebuie niciodată uitate, fiindcă doar cu ele în suflet drumul spinos al vieţii e străbătut mai uşor."


Precum meşterul aruncă aurul în topitorie şi-l lasă a se cerne şi a se curăţa prin foc până ce străluceşte, tot aşa şi Dumnezeu lasă sufletele omeneşti să fie cercetate de necazuri, până ce se curăţă şi se lămuresc.”
„De aceea, o astfel de cercetare a lui Dumnezeu este o mare binefacere pentru suflet.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)



sf Siluan Atonitul

sf Siluan Atonitul
Candela

Din scrierile Cuviosului Marcu Ascetul

"Dumnezeu este si inceputul, si mijlocul si sfarsitul oricarui bine. Adevaratul bine este cu neputinta sa fie primit altfel decat prin credinta si nu poate fi savarsit decat in Hristos Iisus si Duhul Sfant". "Credinta cea vie este stalp intarit; Hristos se face toate celui ce crede".

Privegherea, rugaciunea si rabdarea necazurilor ce vin asupra noastra sunt inimii zdrobire neprimejdioasa si folositoare numai daca nu imprastiem tovarasia lor printr-o exagerata ravna de izbanda duhovniceasca. Caci cel ce rabda in acestea si in celelalte va fi ajutat. Cel ce nu se arata sarguincios in lucarea acestor trei nevointe, ci este nepasator si imprastiat, la sfarsitul zilelor sale cumplit se va chinui".

Inima iubitoare de placeri in vremea obstescului sfarsit i se face sufletului temnita si lant iar cea iubitoare de osteneli ii este poarta deschisa".

Inima invartosata este asemenea portii de fier zavorate, la intrarea in Ierusalim; celui ce duce o viata de nevointa si rabda raul i se deschide de la sine ca si Apostolului Petru (Fapt, 12, IO)".

Cat timp lucreaza in tine gandul la Dumnezeu, inmulteste rugaciunea pentru ca si Dumnezeu sa se gandeasca la tine, cand vei uita de el".

Inima milostiva va primi, de buna seama, milostivire, iar cea care nu este asa, pe cele dimpotriva".

"Legea libertatii spirituale invata tot adevarul. Multi o cunosc prin cunostinta superficiala, dar putini o inteleg pentru ca intelegerea se masoara totdeauna prin implinirea prin fapte a poruncilor".

"Desavarsirea legii duhovnicesti este ascunsa in crucea lui Hristos".

"Prin necazuri si-au gatit oamenii cele bune, dupa cum prin slava desarta si iubire de placeri, cele rele".

Cel nedreptatit de oameni scapa de pacat si pe masura mahnirii sale afla sprijin".

"Cel ce crede in rasplata lui Hristos acela cu osardie, pe masura credintei sale, rabda toata nedreptatea".

"Cel ce se roaga pentru oamenii ce-l nedreptatesc ii inspaimanta pe draci; este insa inspaimantat de draci cel ce se ridica impotriva oamenilor ce-i fac nedreptate".

" Ocara de la oameni aduce intristare inimii, dar se face pricina de curatie inimii celui ce o rabda".

"Primeste necazurile atunci cand traiesti in indestulare, ca intru nimic nu te pagubeste in cele ce le ai de mai inainte, si, ca unul care vei avea de dat socoteala, leapada si fereste-te de lacomie".

Intamplarea dureroasa face pe intelept sa-si aduca aminte de Dumnezeu si intristeaza, pe masura ei, pe cel ce a uitat de Dumnezeu".

"Nu cugeta si nu face nimic fara un scop placut lui Dumnezeu. Caci cel ce calatoreste fara scop, va osteni in zadar.".

"Arata-te Stapanului cu cugetul tau; "caci omul cauta la fata, pe cand Dumnezeu priveste in inima" (1 Regi 16, 7)19.

"Orice suferinta fara voie sa te invete sa-ti aduci aminte de Dumnezeu; in acest caz, nu-ti va lipsi prilejul spre pocainta".

"Ia seama la pacatele tale nu la cele ale altuia si nu ti se va lua izbanda duhovniceasca".

"Cel ce nu poarta grija, dupa puterea lui, de toate virtutile, savarseste un pacat anevoie de iertat; dar rugaciunea si milostenia intorc pe cei ce nu poarta de grija".

"Orice intristare dupa Dumnezeu face parte din fiinta evlaviei. Caci ade-varata dragoste se probeaza prin cele ce-i stau impotriva".

"Nu zice ca se poate castiga virtute fara necazuri, caci virtutea nepro-bata in necazuri nu este intarita".

"Gandeste-te la sfarsitul oricarui necaz fara voie si vei afla in el pieirea pacatului".

"De vrei sa primesti lauda de la oameni, iubeste, mai intai, mustrarea pentru pacate".

"Oricata batjocura va rabda cineva pentru adevarul lui Hristos, va primi insutita slava de la multime. Dar mai bine este a face binele pentru cele viitoare".

"Cel ce lauda pe aproapele in chip fatarnic, il va osandi dupa o vreme si va fi el insusi rusinat".

"Cel ce nu cunoaste cursele vrajmasului va fi ucis cu usurinta; si cel ce nu stie pricinile patimilor, usor va cadea".

Cel ce a implinit o porunca, sa astepte ispita pentru ea. Caci dragostea fata de Hristos se probeaza prin cele potrivnice".

"Cand te incearca un gand care sa-ti tagaduiasca slava omeneasca, sa stii sigur ca-ti pregateste rusine".

"Vrajmasul"cunoaste dreptatea legii duhovnicesti si de aceea cauta numai sa castige consimtirea cugetului. Caci asa, fie ca-1 va face pe cel cazut in puterea lui sa se supuna ostenelilor pocaintei, fie ca, nepocaindu-se, il va impovara cu necazuri fara voie. Ba se intampla, uneori, ca il face sa lupte si impotriva necazurilor, ca in viata aceasta sa-i inmulteasca durerile, iar la iesirea sufletului sa-l dovedeasca necredincios din pricina lipsei de rabdare ".

"Fata de incercarile care vin, multi s-au impotrivit in multe chipuri. Dar fara rugaciune si pocainta, nimenea n-a scapat de asuprire".

"Cele rele isi primesc puterea una de la alta; de asemenea si cele bune cresc una printr-alta si pe cel partas de ele il mana si mai mult inainte".

"Diavolul dispretuieste pacatele cele mici, caci altfel nu poate conduce spre cele mai mari".

"Cel ce se manie pe aproapele pentru avutie, pentru slava sau placere, inca n-a cunoscut ca Dumnezeu chiverniseste lucrurile intru dreptate".

"Daca cineva, pacatuind in chip vadit si nepocaindu-se, n-a patimit nimic pana la moarte, atunci sa inteleaga din acestea ca judecata lui va fi fara mila".

"Cel ce se roaga intru cumintenie rabda cele ce vin asupra-i. Iar cel ce tine minte raul, inca nu s-a rugat curat".

"De ai fost pagubit, sau ocarat, sau prigonit de cineva, nu lua in seama cele de fata, ci asteapta cele viitoare, si vei afla ca acela ti-a fost pricina de multe bunatati, nu numai in vremea de aici, ci si in veacul viitor".

"Precum celor ce s-au hranit fara socoteala le foloseste pelinul amar, asa celor cu puteri pacatoase le e de folos sa patimeasca rele. Caci leacurile acestea pe cei dintai ii fac sanatosi, iar pe ceilalti ii pregateste pentru pocainta".

"De nu vrei sa patimesti raul, sa nu vrei nici sa-1 faci, pentru ca lucrul dintai urmeaza neaparat celui de-al doilea. "Caci ce seamana fiecare, aceea va secera"" (Cf. Gal. 6, 8).

"Semanand de buna voie cele rele, si secerandu-le fara de voie, trebuie sa ne minunam de dreptatea lui Dumnezeu".

"Dar fiindca s-a randuit o vreme oarecare intre semanat si seceris, nu vedem rasplata pentru raul facut; unii nu cred in rasplata tocmai din aceasta pricina; noi sa fim convinsi ca ea va veni la timpul sau".

"Cel ce in acelasi timp, lauda pentru unele pe aproapele, iar pentru altele il vorbeste de rau e stapanit de slava desarta si de pisma. Prin laude incearca sa-si ascunda pisma, iar prin vorbele rele se infatiseaza pe sine mai bun decat acela".

"Precum nu pot paste la un loc oile si lupii, asa nu poate avea mila cel ce il lucreaza cu viclenie pe aproapele. Precum nu se ingaduie apa cu focul laolalta, asa nu se ingaduie niciodata justificarile prin vorbe cu smerenie"

"Cel care cere iertare de pacate iubeste smerita intelepciune. Iar cel ce osandeste pe altul, isi pecetluieste relele sale".

"Nu lasa pacatul nesters, chiar daca ar fi cat de mic, ca sa nu te traga pe urma la rele mai mari".

"De vrei sa te mantuiesti, iubeste cuvantul adevarat si nu lepada niciodata, fara judecata, mustrarea".

"Mai bine este a ne ruga, cu evlavie, pentru aproapele decat a-1 mustra pentru tot lucrul".

"Cel ce se pocaieste asa cum se cuvine e luat in ras de cei fara de minte. Dar aceasta sa-i fie semn de buna placere la Dumnezeu".

"De-ai fost inaltat prin laude, asteapta ocara".

"Cel ce cauta lauda e supus patimii si cel ce se plange de necaz, iubeste placerea".

"Gandul celui impatimit de placere oscileaza ca o balanta. Aci plange si se tanguieste pentru pacatele sale, aci se lupta cu aproapele si i se impotriveste, aparandu-si placerile".

"Barbatul indelung rabdator are multa cumintenie; de multa cumintenie are parte si cel ravnitor cu toata inima sa invete intelepciunea dumnezeieasca".

"Fara aducere aminte de Dumnezeu nu poate fi constiinta adevarata. Caci fara cea dintai, cea de a doua e mincinoasa".

"Cel ce uraste mustrarea se supune patimilor cu voia. Cel ce iubeste mustrarea, chiar daca se mai supune patimilor, o face numai din obisnuinta".

"Nu vor auzi rautatile straine, caci printr-o asemenea vointa de a auzi se intiparesc in tine trasaturile rautatilor".

Necazurile de-acum pune-le alaturi cu bunatatile viitoare si nicicand descurajarea nu-ti va molesi nevointa (asceza)".

"Primeste impletirea celor bune si a celor rele cu gand egal si Dumnezeu va netezi inegalitatile dintre lucruri".

Variatiile si oscilatiile sufletesti sunt determinate de gandurile care ajung sa se aseze intr-o stare stabila - de echilibru; Dumnezeu a randuit ca dupa cele de voie sa urmeze, in mod natural, cele fara de voie". Faptele savarsite cu trupul sunt continuarea celor savarsite cu duhul, fiind o fireasca si legitima consecinta a acestora, dupa voia lui Dumnezeu".

"Zaboveste in cuget si nu vei osteni in incercari. Iar plecand de-acolo rabda necazurile ce vin asupra-ti".

"Roaga-te sa nu-ti vie incercare; iar cand vine, primeste-o ca pe a ta, nu ca pe una straina".

"In satisfacerea grijilor trupesti abtine-te de la lacomie ca si de la orice lucru de prisos, ca sa poti vedea uneltirile diavolului".

"Cand mintea iese din grijile trupesti incepe sa vada, in masura in care a iesit, lucraturile vrajmasilor nevazuti".

"Se poate intampla ca unul, implinind pe fata o porunca, sa slujeasca, in ascuns, patimii si, prin ganduri pacatoase, sa strice fapta buna".

"Lasandu-te prins de vreun pacat nu te grabi sa spui: pe mine nu ma va birui. Caci, intrucat ai fost prins de el, ai si fost biruit".

"Marile pacate incep toate printr-un mic tribut platit acestora in faza lor incipienta. Ele cresc treptat si pe masura ce sunt hranite sporesc in putere".

"Mestesugirea pacatului e ca o mreaja, bine impletita! Cel ce s-a incurcat intr-o parte, de va fi cu nepasare, va fi prins intreg".

"Nu voi sa auzi de nenorocirea dusmanilor, caci cei ce asculta cu placere asemenea cuvinte, mananca roadele planuirii lor".

"Nu socoti ca orice necaz vine peste oameni pentru pacatele lor. Sunt incercati si unii bineplacuti lui Dumnezeu. E drept ca s-a scris:

"Necuviosii si nelegiuitii vor fi prigoniti" (Cf. Ps. 36,28); Dar tot asa s-a scris: "Cei ce voiesc sa traiasca cucernic in Hristos prigoniti vor fi"(2Tim. 3, 12).

In vreme de necaz, ia seama la momeala placerii, caci intrucat alina necazul putem sa-i cedam".

"Unii numesc intelepti pe cei ce inteleg si talcuiesc lucrurile sensibile, dar intelepti sunt cei ce stapanesc voile lor".

"Cand vezi poftele ce zac inlauntru ca se misca cu putere si cheama pe cel ce vietuieste in liniste la vreo patima, cunoaste ca mintea s-a ocupat inainte cu aceasta si le-a adus la fapta si le-a asezat in inima".

"De nu vom mai face voile trupului, cum zice Sfanta Scriptura, vor sfarsi, cu ajutorul Domnului cele ce zaceau mai inainte in noi" "Dumnezeu ne judeca si faptele si intentiile; caci zice Scriptura:

"Va rasplati fiecaruia dupa faptele sale" (Mt. 16, 27) si mai zice inca: "Sa-ti dea tie Domnul, dupa inima ta"" (Ps. 19, 4; p)

"Cel ce nu staruie in cercetarea constiintei nu vrea sa primeasca nici ostenelile trupesti pentru credinta".

"Cel ce nu ia asupra sa, de buna voie, nevointele pentru binecinstirea lui Dumnezeu fi-va mai vartos si fara voie cercat de necazuri".

"Constiinta este o carte a legii naturale. Cel ce o citeste, indeplinind cu fapta ce scrie in ea, afla din experienta, ca Dumnezeu il ajuta pe om in toate".

"Cel ce cunoaste voia lui Dumnezeu si o indeplineste cu putere, prin osteneli mici, scapa de cele mari".

"Cel ce vrea sa biruiasca ispitele fara rugaciune si rabdare nu le va departa de la sine, ci mai tare se va incalci in ele".

"Constiinta buna se afla prin rugaciune, iar rugaciunea curata prin constiinta. Caci una are trebuinta de alta, prin fire".

"Iacob a facut lui Iosif haina pestrita (Cf. Gen. 36, 3). Iar Domnul daruieste celui bland cunostinta adevarului, precum s-a scris: "Domnul va invata pe cei blanzi caile Sale" (Cf. Ps. 24, IO).

"Domnul e ascuns in poruncile Sale. Si cei ce-L cauta pe El Il gasesc pe masura implinirii poruncilor Lui".

"Pacea este izbavirea de patimi. Dar ea nu poate fi aflata fara lucrarea Duhului Sfant.

"Domnul, vrand sa arate ca orice porunca e o datorie, iar pe de alta parte ca infierea se da oamenilor in dar, pentru sangele Sau zice: "Cand veti fi facut toate cele poruncite voua, ziceti: slugi netrebnice suntem si ceea ce am fost datori sa facem, aceea am facut" (Le. 17,10).

Deci imparatia cerurilor nu este plata faptelor, ci harul Stapanului, gatit slugilor credincioase".

Dupa Scripturi, "Hristos a murit pentru pacatele noastre" (1 Cor. 15, 3) si celor ce ii slujesc bine, le daruieste slobozirea. Caci zice Domnul: "Bine, sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost credincioasa, peste multe te voi pune: intra intru bucuria Domnului tau" (Mt. 25, 21-23).

"Cel ce cinsteste pe Stapanul, implineste poruncile Lui. Iar gresind sau neascultand, rabda urmarile care i se cuvin".

Incercarile care ne vin pe neasteptate ne invata, cu bun rost, sa fim iubitori de osteneala si ne atrag, chiar daca nu vrem, la pocainta. Aceasta se intampla prin purtarea de grija a lui Dumnezeu".

Necazurile care vin asupra oamenilor sunt roadele pacatelor proprii. Iar daca le rabdam prin rugaciune, ne vom bucura iarasi de venirea lucrurilor bune".

"Unii oameni, fiind laudati pentru virtute, s-au lasat cuceriti de placere, iar placerea aceasta, nutrita de slava desarta, au socotit-o mangaietoare. Altii, mustrati pentru pacat s-au umplut de durere si durerea cea spre folos au socotit-o lucrare a pacatului".

"Cel ce vrea sa" strabata marea spirituala rabda indelung, cugeta smerit, vegheaza si se infraneaza. De va incerca sa treaca fara acestea patru, se va tulbura cu inima, dar de trecut nu va putea".

Linistirea consta in a te infrana de la tot raul. Iar de-si va lua cineva cu sine, pe langa rugaciune, si cele patru virtuti despre care am vorbit, nu va avea alt ajutor mai sigur pentru dobandirea nepatimiritm.

"Nu se poate linisti mintea fara trup, precum nu poate fi surpat zidul dintre ele, fara linistire si rugaciune".

"Nu exista rugaciune desavarsita fara concentrarea mintii in ea. Iar cugetul care striga neimprastiat, va fi auzit de Domnul".

"Mintea care se roaga neimprastiat stramtoreaza si infrange inima; iar inima "infranta si smerita, Dumnezeu nu o va urgisi" (Ps. 50, 17). Rugaciunea inca se numeste virtute, desi e maica virtutilor. Caci ea naste pe acelea prin unire cu Hristos".

"Tot ce am savarsi fara rugaciune si fara nadejde buna in Dumnezeu ne este pe urma vatamator si fara pret".

,,Daca, in vreme ce te rogi, te copleseste trandavia, sau esti suparat, in diferite chipuri, de pacat, adu-ti aminte de moarte si de muncile infricosate, dar e mai bine sa te lipesti de Dumnezeu prin rugaciune si nadejde, decat sa te gandesti la lucruri dinafara, chiar daca sunt de folos".

"Nu e infranat cel ce se nutreste cu fel de fel de ganduri. Caci chiar daca ne sunt folositoare, nu-s mai folositoare ca rugaciunea".

"Cel ce face binele si cauta rasplata nu slujeste lui Dumnezeu, ci voii sale".

"Cel ce a pacatuit nu va putea scapa de rasplata decat printr-o pocainta corespunzatoare cu greseala".

"Cel ce socoteste necazurile venite din afara ca aduse de dreptatea lui Dumnezeu, acela, cautand pe Domnul, a aflat deodata cu dreptatea Lui si cunostinta".

"Daca vei intelege ce zice Scriptura ca: "in tot pamantul stapanesc judecatile lui Dumnezeu" (Ps. 104, 7), orice intamplare ti se va face invatator spre cunostinta de Dumnezeu".

"Fiecare intampina ceea ce ii vine, dupa ideea sa (adica dupa cum se pricepe). Dar numai Dumnezeu stie cum i se potriveste fiecaruia ceea ce ii vine".

"Cand suferi vreo ocara de la oameni gandeste-te indata la slava ce-ti va veni de la Dumnezeu. Si ocara te va lasa neintristat si netulburat, iar slava te va lasa credincios si nesupus osandei, cand va veni".

"Cand esti laudat de multime, dupa bunavointa lui Dumnezeu, sa nu amesteci nimic semet, in ceea ce ti-a harazit Domnul, ca nu cumva, schimbandu-te, sa cazi in starea contrarie".

"Cand mintea, dobandind barbatie in Domnul, desface sufletul de obisnuinte invechite, atunci inima e chinuita de minte si de patima, ca de niste calai, care o trag incoace si incolo".

"Nimenea nu e atat de bun si de milos ca Domnul; dar nici El nu iarta pe cel ce nu se pocaieste".

"Multi ne intristam pentru pacate, dar primim cu placere cauzele lor".

"Cand sufletul care a pacatuit nu primeste necazurile care vin asupra-i, atunci ingerii zic despre el: "Am doftoricit Babilonul si nu s-a vindecat" (Ier. 51,9)'".

"Mintea care a uitat de cunostinta adevarata alege cele vatamatoare omului, ca si cand i-ar fi fost de folos".

"Patima ajungand stapana peste fapte, cu ajutorul vointei, se impune pe urma zilnic chiar si daca nu vrea cel partas la ea".

"Cand diavolul vede ca mintea s-a rugat din inima, aduce ispite mari si rautacios uneltite; caci vrea sa stinga chiar si virtutile mici prin ispite mari".

"Trei sunt locurile spirituale la care se incumeta mintea cand se schimba: cel dupa fire, cel mai presus de fire si cel impotriva firii. Cand vine la locul dupa fire, se descopera pe sine ca pricina gandurilor rele si-i marturiseste lui Dumnezeu pacatele, recunoscand pricinile patimile"-Cand coboara la locul cel impotriva firii, uita de dreptatea lui Dumnezeu si se razboieste cu oamenii, pe motiv ca o nedreptatesc. Iar cand e ridicata

la locul mai presus de fire, afla roadele Duhului Sfant, pe care le-a aratat Apostolul: "Iubire, bucurie, pace" (Cf. Gal. 5, 22) si cele urmatoare; si stie ca daca alege grijile trupesti, nu poate ramane acolo. Dar daca se desparte de locul acela, cade in pacat si in necazurile care urmeaza pacatului, chiar daca nu indata, dar desigur, la vremea sa, cand stie dreptatea lui Dumnezeu".

"Atata adevar se cuprinde in cunostinta fiecaruia, cata siguranta ii dau blandetea, smerenia si dragostea".

"La orice lucru si in orice imprejurare, roaga-te lui Dumnezeu cu staruinta ca sa dobandesti in toate ajutorul Sau".

"Nimic nu ajuta mai mult lucrarii ca rugaciunea; pentru a castiga bunavointa lui Dumnezeu, nimic nu e mai de folos ca ea".

"Toata lucrarea poruncilor se cuprinde in rugaciune; dragostea de Dumnezeu, exprimata in rugaciune este cea mai inalta dintre virtuti si chintesenta lor".

Rugaciunea neimprastiata este semnul iubirii de Dumnezeu, care constituie esenta rugaciunii. Negrija de rugaciune si imprastierea ei e dovada iubirii deplaceri".

"Bine este sa-i ajutam prin cuvinte pe cei care intreaba; dar mai bine este sa conlucram cu ei prin rugaciune si virtute. Caci cel ce prin acestea se aduce pe sine la Dumnezeu, ajuta si aproapele".

"Daca vrei sa-l folosesti, fara vorba multa, pe iubitorul de invatatura, indeamna-l la rugaciune, la credinta dreapta si la rabdarea necazurilor. Caci prin acestea se dobandesc toate celelalte virtuti".

"Cel ce intr-o oarecare imprejurare, cere cu nadejde ajutorul lui Dumnezeu, nu va intra in galceava cu aproapele, de se va nimeri acela atunci langa el".

"Daca, potrivit Scripturii, tot ce ni se intampla fara voie isi are pricina in cele savarsite cu voia, nimeni nu e atat de dusman omului, ca el insusi".

"Fugi de ispita prin rabdare si prin rugaciune. Caci daca i te impotrivesti fara acestea, vine asupra-ti si mai navalnic".

"Cel bland pentru Dumnezeu e mai intelept decat cei intelepti si cel smerit cu inima e mai puternic decat cei puternici. Caci acesta poarta jugul luiHristos intru cunostinta".

"Toate cate le graim sau le savarsim fara rugaciune, ni se arata pe urma sau gresite sau vatamatoare si ne dovedesc lipsiti de cunoastere, lucrurile care urmeaza".

"Unul singur e Drept din fapte, din cuvinte si din ganduri: Iisus Hristos. Din credinta insa, din har si din pocainta sunt multi drepti: toti sunt oameni sfinti.

"Precum celui ce se pocaieste ii e straina cugetarea semeata, asa celui ce pacatuieste de buna voie ii e cu neputinta cugetarea smerita".

"Cugetarea smerita nu e o osandire a omului si nici o osardie din partea constiintei; este harul lui Dumnezeu, este cunoasterea milosardiei duhovnicesti".

"Cel ce uraste patimile starpeste pricinile lor. Iar cel ce se supune pricinilor e razboi de patimi, chiar fara voia lui".

"Cel ce nu iubeste pricinile patimilor nu se va lasa supus patimilor nici cu gandul".

"Cel ce dispretuieste rusinea lasa-se-va oare cuprins de slava desarta? Cine iubeste umlinta tulbura-se-va oare de ocara? Cine are inima zdrobita si smerita primi-va oare placere trupeasca? Cine crede in Hristos ingriji-se-va pentru cele vremelnice?".

"Cel care, dispretuit fiind de cineva, nu se galceveste cu el nici cu cuvantul, nici cu gandul, a dobandit cunostinta adevarata si arata credinta tare Stapanului".

"Daca nici cel ce nedreptateste nu ajunge la vreun prisos, nici cel nedreptatit nu e lipsit de ceva, omul trece ca o umbra si deci in desert se tulbura".

"Cand vezi pe cineva indurerat de multe ocari, cunoaste ca, dupa ce s-a umplut de ganduri de-ale slavei desarte, secera acum cu scarba spicele semintelor din inima".

"Cel ce s-a bucurat de placerile trupesti mai mult decat trebuie va plati prisosul cu osteneli insutite".

"Mai marele e dator sa spuna supusului ceea ce e dator sa faca; iar daca nu-i ascultat, sa-i vesteasca venirea relelor".

"Cel ce este nedreptatit de cineva si nu cere de la el ceea ce ii datoreaza vadeste prin aceasta credinta in Hristos si va lua insutit in veacul acesta si va mosteni viata vesnica"

Aducerea aminte de Dumnezeu face sa se nasca in inima osteneala si durerea pentru cinstirea Lui; si tot cel ce uita de Dumnezeu va cadea negresit in patima placerilor si se va lipsi de mantuitoarea zdrobire a inimi?

"Nu zice ca cel izbavit de patimi nu mai poate avea necazuri. Caci daca nu pentru el, e dator totusi sa aiba necazuri pentru aproapele"

Daca vrei sa-ti amintesti neincetat de Dumnezeu, nu respinge necazurile ca fiind nedrepte, ci rabda-le, ca pe unele ce vin dupa dreptate. Caci rabdarea lor trezeste si invioreaza amintirea prin fiecare intamplare. Iar respingerea lor micsoreaza durearea si osteneala spirituala a inimii si prin aceasta produce uitarea".

"Daca vrei ca Domnul sa-ti acopere pacatele, sa nu-ti arati virtutile oamenilor. Caci ceea ce facem noi cu virtutile aceea va face Dumnezeu cu pacatele noastre".

"Nu te bucura cand faci bine cuiva, ci cand rabzi dusmania care urmeaza, fara a pune la inima raul. Caci precum zilelor urmeaza noptile, asa rautatile urmeaza binefacerilor".

In durerile fara voie se ascunde mila lui Dumnezeu, care atrage la pocainta pe cel ce le rabda si izbaveste de muncile vesnice".

"Frica de muncile vesnice si dragostea imparatiei dau puterea de a indura necazurile. Iar aceasta nu vine de la noi insine, ci de la Cel ce cunoaste gandurile noastre".

"Cel ce crede in cele viitoare se infraneaza de la placerile de aici; cel ce nu crede este cautator de placeri si fuge de zdrobirea inimii".

,,Daca vrei "sa te mantuiesti si sa vii la cunostinta adevarului" (1 Tim. 2,4), incearca intotdeauna sa te ridici peste lucrurile ce cad sub simturi si sa te lipesti de Dumnezeu numai prin nadejde. Indeparteaza-te de orice perceptie senzoriala! Vei descoperi lucrarea nevazuta a Domniilor si Stapaniilor, razboindu-te prin atacurile ce le vor da asupra ta. Dar biruindu-le prin rugaciune si ramanand cu buna nadejde, vei dobandi harul lui Dumnezeu care te va izbavi de urgia viitoare".

"Cine intelege ceea ce a spus in chip tainic Apostolul Pavel ca: "Lupta noastra este impotriva duhurilor rautatii" - (Efes. 6, 12) va intelege si parabola Domnului prin care a aratat ca trebuie "Sa ne rugam neincetat si sa nu lenevim" (Cf. Le. 18, l)".

"Cel ce cunoaste adevarul nu se impotriveste necazurilor care vin asupra lui. Caci stie ca-l conduc pe om spre frica de Dumnezeu". Daca vrei sa aduci lui Dumnezeu marturisire fara osanda, nu pomeni, in special dupa chipul lor, greselile, ci rabda cu barbatie urmarile lor" , intamplarile dureroase vin asupra noastra pentru pacatele facute mai inainte, fiecare greseala aducand dupa sine ceea ce se leaga dupa firea ei". "Cel ce cunoaste si stie adevarul nu se marturiseste lui Dumnezeu prin amintirea celor savarsite, ci prin rabdarea celor ce vin pe urma.

"Cand respingi durerea si ocara, nu fagadui ca te vei pocai prin alte virtuti. Caci slava desarta si fuga de dureri obisnuiesc sa slujeasca pacatului, chiar si prin virtuti".

"Precum virtutile obisnuiesc sa se nasca din dureri si din ocari asa pacatele se nasc din placeri si laude".

"Orice placere trupeasca vine dintr-o desfatare de mai-nainte. Iar desfatarea vine din necredinta".

"Cel ce nu-si uneste voia sa cu Dumnezeu se poticneste in faptele sale si cade in mainile vrajmasilor".

"Cel ce asculta cu dragoste de adevar" scoate folos din amandoua partile: pentru cele bune primind marturie, se face si mai grabnic lucrator al acestora; pentru cele rele fiind mustrat e silit sa se pocaiasca"

"Bine este sa tinem porunca de capetenie si sa nu ne ingrijim de nimic in parte, ca astfel sa nu trebuiasca nici sa ne rugam pentru ceva aparte, ci sa cerem numai imparatia lui Dumnezeu, dupa cuvantul Domnului. Iar daca ne ingrijim de fiecare trebuinta, suntem datori sa ne si rugam pentru fiecare. Caci cel ce face sau se ingrijeste de ceva fara rugaciune nu se afla pe drumul cel bun care duce spre sfarsitul lucrului. Aceasta e ceea ce a spus Domnul: "Fara Mine nu puteti face "nimic"".

"Cel ce nesocoteste porunca rugaciunii cade in neascultari si mai rele, una predandu-1 alteia, ca legat in lanturi".

"Cel ce primeste necazurile de acuma, in nadejdea bunatatilor de mai tarziu, a aflat cunostinta adevarului si se va izbavi repede de manie si intristare.

"Cel ce primeste reaua patimire si necinstea pentru adevar umbla pe calea apostolilor, luand crucea si incingandu-se cu lanturi. Iar cel ce incearca sa aiba grija de inima sa fara acestea, rataceste cu mintea si cade in ispitele si cursele diavoluluiu.

"Cel ce se lupta cu oamenii de frica relei patimiri si a ocarilor, fie va patimi aici necazuri si mai multe, fie va fi muncit fara mila in veacul viitor"

"Cel ce vrea sa fie ferit de orice intamplare rea e dator sa-si incredin teze toate trebuintele lui Dumnezeu, prin rugaciune, apoi mintea lui sa s tina strans de nadejdea in El, iar grija pentru lucrurile supuse simturilor sa o nesocoteasca, cu toata puterea".

Candela

ganduri.....

A recunoaste cand ai gresit, inseamna ca ai evoluat, inseamna ca azi esti mai intelept decat ieri.


E clar, si de stiut ca numai cei zgirciti ingramadesc avere langa avere ca si cum n-ar trebui sa moara niciodata; cei risipitori si indiferenti cheltuiesc ca si cum ar muri maine.

A strange averi nu inseamna indepartarea mizeriei, in cel mai fericit caz este doar inlocuirea unor mizerii cu altele...

Aproape ca orice lucru este considerat imposibil, asta inainte de a fi realizat


Nici un om nu este distrus atunci cand este invins; ci se distruge atunci cand renunta.


Omul care crede ca banii rezolva orice problema, eu zic, ca poate fi banuit de faptul ca rezolva orice problema pentru bani...






*ATUNCI CAND AI AJUNS ATAT DE JOS, CA NU MAI AI UNDE SA COBORI, ITI RAMANE UN LUCRU DE FACUT - FA ORICE EFORT SI URCA IAR...

*TOTI STIM CITATUL SCRIPTURISTIC CARE ZICE: "DUMNEZEU DA HAR CELOR SMERITI..." - DE CE FUGIM ATUNCI CIND AJUNGEM SA NI SE CEARA SA FIM SMERITI..?

*CAND UN CREDINCIOS INGENUNCHIAZA, EL VEDE VIITORUL MAI CLAR CA UN ATEU CARE SE RIDICA PE VARFUL DEGETELOR SA VADA..

*SUNT MULTI CARE TRAESC IN SCOLI, JUMATATE DIN VIATA LOR, SI PE CAND AU AJUNS SA INVETE CEVA MARE, NU MAI AU VIATA DE TRAIT..

*SE ZICE CA DUSMANII CEI MAI MULTI NI-I FACEM SINGURI - DECI SA FIM BUNI CU EI

*CAND AI O RELATIE CU DUMNEZEU, AUZI VOCEA LUI, IN CIUDA GALAGIEI DIN JUR

*CAND FACI UN BINE, NU UITA CA NU TOTI CATI IL VAD, VOR RECUNOASTE ASTA CA BINE

*CE TRIST E, CA IN GENERAL SUNTEM BUNI NUMAI CU NOI, ...SI ASTA NU NE FACE CU NIMIC MAI BUNI CA TOTI RAII.

*SUNT MULTI CARE ZIC: "EU NU FAC RAU NIMANUI" - DAR CAUTIND MAI ADINC, NICI BINE NU FACE NIMANUI.

*DE CE OARE CEI CE VORBESC DESPRE ADEVAR, NU IL TRAIESC DELOC?

*FARA INCREDERE, CINSTE SI TOLERANTA, NICI O PRIETENIE NU DAINUIE..

*CAND IN PRITENIE, VEZI OPORTUNITATE - INSEAMNA CA NU ESTI DECIT UN ALT OPORTUNIST...


*CAND VREI SA CUNOSTI CE FEL DE CARACTER ARE CINEVA, URMARESTE SA VEZI CUM REACTIONEAZA LA SCHIMBARI.


*NU PROFESIA TE FACE FERICIT... FERICIREA E O STARE DE MULTUMIRE CE VINE IN URMA IMPLINIRII

*DRUMUL ADEVARATEI IUBIRI, NU E NICIODATA PRESERAT NUMAI CU PETALE DE TRANDAFIRI..


*INTR-O PRIETENIE ADEVARATA, FII GATA SA SLUJESTI MAI REPEDE DECAT SA TE INGRIJESTI DE PRETENTIILE TALE...

*CAUTIND FERICIREA, CHIAR DACA NU O GASESTI - AI ELAN TOATA VIATA

*NU CAUTA SA FII PE PLACUL TUTUROR, NU TOTI TE CUNOSC LA FEL DE BINE..

*CAND NU AI.... ASTEPTA...


*NU POTI IERTA, PENTRU CA URASTI



*NU UITI TRECUTUL, CATA VREME IL TRAIESTI. FIE SI IN MEMORIE..


*CAND NU AI ASTEPTARI, NU AI NICI DEZAMAGIRI..


*CIND SPUII CEEA CE GINDESTI, NU INSEAMNA CA STII CEEA CE SPUI..

*....pana si o singura floare schimba ambianta...

*DACA VIATA ESTE:
- O POVOCARE - INDRAZNESTE.
- UN DAR - PRIMESTE-O.
- O AVENTURA - INCEARCA.
- O AMARACIUNE - NU TE PLINGE.

*DRAGOSTEA ADEVARATA VEDE SI CALITATILE SI DEFECTELE TALE, SI LE ACOPERA

*UN PREIETEN BUN IL CUNOSTI ATUNCI CAND, FIIND IN LOCURI NU PREA BUNE, EL TE AJUTA SI ACOLO..

*CEL CE SE IUBESTE NUMAI PE SINE, NU ARE PE CINE SA FIE GELOS

*CRED CA CEL CE NU E MULTUMIT CU ORICAT DE MULT ARE, E MAI SARAC CA CEL CE NU ARE MAI NIMIC..


*ORICIT S-AR INCERCA PRIN RATIUNE SA SE INTELEAGA INIMA OMULUI, SI INCLINATIILE EI - NU SE POATE.




Grupul Constantin Brancoveanu-Marie,bucura-te
Asculta mai multe audio Muzica
Candela

cuvinte de folos.... Sf Isaac Sirul

Daca smerenia îl înalţă pe omul simplu şi neînvăţat, atunci gândeşte-te ce mare cinste îi va aduce omului mare şi respectat.


Vorbirea este instrumentul acestei lumi prezente. Liniştea este misterul lumii ce va veni.


Crucea este poarta tainelor.


Nu orice om care petrece în linişte este smerit cugetător, dar orice smerit cugetător petrece în linişte.


Fii împăcat cu sufletul tău şi, atunci, cerul şi pământul se vor împăca cu tine.


Împărăţia minţii presupune răstignirea trupului.


Rugăciunea este o bucurie care înalţă mulţumire.


Dragostea e din rugăciune.


Fii prieten cu toţi oamenii, dar cu gândul petrece singur!


Când am ajuns la iubire, am ajuns la Dumnezeu.


Credinţa în purtarea de grijă a lui Dumnezeu e lumina gândului care se ridică în om prin har.

de cate ori cand am spus ,, painea noastra cea de toate zilele....,, m-am gandit si la el?

de cate ori cand am spus ,, painea noastra cea de toate zilele....,, m-am gandit si la el?

Biserica sfintii-apostoli-din-Constantinopol

Cel mai bine e să fie omul oală de lut, care e bună pentru toate şi se foloseşte de toţi în fiecare zi. Pe când vasul de aur stă încuiat şi se foloseşte numai la zile mari. Aşa şi omul smerit, care nu caută cinste şi dregătorie. El rămâne nebăgat în seamă, dar pe toţi îi foloseşte, îi ajută, îi odihneşte şi toţi îl caută şi se bucură de el." (Părintele Paisie Olaru)

caci El este ,,Cel ce sterge lacrima de pe obrazul tuturor...,,

caci El este ,,Cel ce sterge lacrima de pe obrazul tuturor...,,
Candela

Catedrala-Sfanta-Sofia


20 iunie 2009

Ce-mi poate da stiinta ca sa sporeasca iubirea intre mine si celalalt ? Ce-mi poate da stiinta pentru intelegerea profunzimii si complexitatii sufletului ? Ce-mi poate da stiinta ca sa inteleg bogatia raporturilor dintre mine si cel de langa mine ? Stiinta nu ne poate lamuri asupra sensului ultim al existentei. Pentru aceasta trebuie sa apelam la credinta. ( ... )

Savantii mari, adevarati, nu se pot opri la planul strict material. Urmandu-si cu consecventa si fara prejudecati firul gandirii lor stiintifice, e imposibil ca ei sa nu ajunga la pragul credintei si sa-L descopere pe Dumnezeu. Istoria stiintei este plina de exemple de mari personalitati, care au fost, in acelasi timp, oameni profund credinciosi.

pr. prof. Dumitru Staniloae

RAZBOIUL NEVAZUT....

Muzica

,,Când am fost solicitat de bolnavi si credinciosi niciodatã nu i-am refuzat, nici i-am întristat cu ceva; ci am facut tot ce mi-a stat în putere sã-i folosesc, sã-i mãrturisesc, sã-i împac cu Dumnezeu si cu oamenii.,, Pr Sofian







Nu taia din cruce
de Costache Ioanid

Pe-o lespede rece, din greu rasufland,
cu umbre ciudate pe chipul sau bland,
sta frant de-obosela batranul crestin,
dorind sa mai guste un strop de alin.
O clipa-I alearga privirea-napoi,
cu frunzele smulse din arborii goi.
Si vede prin ceata, pe drum de caruti
atatea icoane din anii trecuti...
O viata de zbucium, de mari suferinti,
si totusi de multe si dragi biruinti.
Dar crucea, o clipa lasata acum,
adesea prea grea ii paruse pe drum.
O viata intreaga sa porti pe grumaz
atatea batjocuri si-atata necaz.
Betanii putine si spini indeajuns...
O clipa crestinul se simte patruns.
O clipa in suflet stabat indoieli...
"Gandeste-te bine... Dar dacaz te-nseli?...
Ce-I viata? Ce-I lumea un larg labirint.
Urechea te-nsala ...ochii te mint...
Sa-nduri pentru lume cand lumea nu vrea?
Vai, viata-I prea veche... si crucea-I prea grea."
Si astfel, c-un umar de cruce proptit,
batranul se lasa de somn biruit.
Si iata, in somnul de truda si-amar,
lumini si imagini in minte-I rasar...
El vede cum ingeri, pe-un varf de copac,
Il cheama pe nume si semen ii fac.
Crestinul trasare. Se uita mirat,
si-ndata porneste sub cruce plecat.
Pe drumul de munte el urca din nou.
Si vantu-I adduce din culmi un ecou...
Dar crucea apasa mai mult, tot mai mult.
In piept da navala un negru tumult.

"Prea grea mi-e povara acum la sfarsit.
Si drumul prea-ngust e si prea povarnit.
Zadarnic ma lupt, ma indemn, ma grabesc,
caci Cerul mereu mai departe-l zaresc."
Se leagana pasii, avantul e frant.
Batranul crestin e cazut la pamant.
"Mi-e peste putere. Aicea raman."
Si zace-n tarana sarmanul batran.
"Ehei, mai crestine, se-aude un glas,
prea mare-I povara, prea mult ai de tras...
Ia barda aceasta si taie din lemn!
Nu fi fara minte! Din mila te-ndemn...
Aceasta-I o cruce ce nu poti s-o duci,
caci ea-I cea mai lunga si grea dintre cruci!"
Crestinul asculta indemnul strain.
Apuca unealta ce-l scapa de chin.
Loveste in barna c-un brat de voinic.
Din cruce reteaza un pic... inc-un pic.
O pune pe umar... incearca un pas.
Loveste cu barda in ce-a mai ramas.
Din nou mai incearca. Si-apoi un fior,
sopteste: "Acuma mi-e mult mai usor"
Si-ndata porneste pe cale voios,
cu crucea scurtata urmand pe Hristos...
Pe drum sentalneste cu cete de frati
si-I lasa in urma sub cruce plecati.
Si astfel, degraba, zorind pe poteci,
ajunge la poarta cetatii de veci.
Ce ziduri de iaspis, topaz si iacint!
Ce porti sclipitoare de alb margarint!
Ce noir de stindarde! Ce scari! Ce faclii!
Armate de ingeri cu lanci aurii!
Dar, vai, de la el pan-la porti e un sant
pe care nu-I punte, nici barna, nici lant.
Si striga batranul de taina patruns.
Dar nimeni nu-l vede sa-I dea un raspuns.
Si striga batranul pierdut si livid.
Nu-I nimeni la poarta. Nu-I nimeni pe zid.
Deodata din vale, cu ochi sclipitoriu,
cu crucea pe umar, vin frati si surori.
Ei vin cu nadejde. O vorba nu spun,
ci repede crucea ca punte si-o pun
Ei trec peste punte, pe poarta patrund,
iar crucea in urma se pierde-n afund.
Batranul ia crucea cu-al doruluio val,
si-ncearca s-o puna si el de pe mal.
Dar crucea-I scurtata ... Au toate un rost...
Ce bine-ar ajunge de-ar fi cum a fost!
Crestinii trec santul si intra pe potri.
Ce bine e crucea intreaga s-o porti!
Ce cantec, ce chiot s-aude-n Eden!
Ce largi multumiri intr-un dulce refren!
Ce zboruri de inger! Ce slavi de lumini!
Ce largi curcubee de aur si crini!
Crestinul de-afara, de jale rapus,
cu greu peste sant lemnul crucii si-a pus
si-cearca sa treaca. Un pas ... inca-un pas...
O, cat de aproape al Domnului glas!
Un pas... inca unul... Ah, pragu-i deschis!
Dar crucea deodata... se duce-n abis...
Si cade bartanul in golul temut...
Rasplata-I pierduta si sceptru-I cazut!

Dar iata...ce taina! El nu stie cum...
pe lespedea rece, la margini de drum,
acolo, c-un umar de cruce proptit,
crestinul acuma din somn s-a trezit.
Dormise o clipa. Si visul ciudat
un somn si-o lumina din Ceruri i-a dat.
Batranul se scoala si simte in piept
o flacara noua si-un dor intelept.
Cu grab ape umeri povara luand,
priveste-nainte cu chipul sau bland
si crucea ii pare aripa spre zari!
Ah, crucea-I intreaga si fara scurtati!...
Acum, el va spune oricui: catre Rai
din crucea credintei nimic san u tai!
Cu crucea intreaga, Iisus, catre noi,
veni de la Tatal cu sange suvoi.
Si-acum El din lume, ne-asteapta la fel,
cu crucea intreaga sa mergem spre El..."


http://mihai-eminescu.ro/

"Pasiti incet, cu grija tacuta, fetii mele Sa nu-i calcati nici umbra, nici florile de tei… Cel mai tacut din toti s-aline cel mai teafar Si-a inmuiat condeiul de-a dreptul in Luceafar" T. Arghezi

Drama sacrificarii....


Candela
Candela

Candela


Te hypermacho stratego ta niketeria
hos lythrotheisa ton dei-non eucharisteria
anagrapho soi he polis sou Theotoke.
Auhos echousa to kratos aprosmacheton,
ek pantoion me kindynon eleutheroson
hina krazo soi: Chaire Nymphe anympheute!

Τῇ ὑπερμάχῳ στρατηγῷ τὰ νικητήρια,
Ὡς λυτρωθεῖσα τῶν δεινῶν εὐχαριστήρια,
Ἀναγράφω σοι ἡ Πόλις σου Θεοτόκε.
Ἀλλ᾿ ὡς ἔχουσα τὸ κράτος ἀπροσμάχητον,
Ἐκ παντοίων με κινδύνων ἐλευθέρωσον,
Ἵνα κράζω σοι· Χαῖρε, Νύμφη ἀνύμφευτε.

Aparatoare Doamna,multumiri izbavindu-ne din nevoi aducem Tie, Nascatoare de Dumnezeu noi robii Tai

Aparatoare Doamna,multumiri izbavindu-ne din nevoi aducem Tie, Nascatoare de Dumnezeu noi robii Tai

Aparatorule al nostru din nevoi, pentru lucrarea de multe minuni laude de multumiri aducem tie, noi, nevrednicii; si ca cel ce esti minunat si preamilostiv, izbaveste-ne pe noi din toate nevoile ca sa cantam tie: bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie!
Bucura-te, doctor iscusit al bolnavilor;
Bucura-te, izbavirea indracililor;
Bucura-te, intarirea batranilor;
Bucura-te, invatatorul tinerilor;
Bucura-te, imbracamintea celor fara de indrazneala;
Bucura-te, mangaierea celor intristati;
Bucura-te, grabnic ascultator al celor ce te roaga;
Bucura-te, totdeauna izbavitor al celor ce sunt in primejdii;
Bucura-te, temei intaritor al credintei noastre;
Bucura-te, noule invatator al vietii celei curate;
Bucura-te, ca ai slujit lui Dumnezeu cu bunavoire;
Bucura-te, ca te-ai asemanat Lui prin buna ta vietuire;
Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie!

Fiind inaltat Sfantul Dimitrie in vazduhurile ceresti, priveste catre cei ce-l roaga pe dansul si, cu bunatate parinteasca, tinde milostiva izbavire din toate nevoile, tuturor celor ce canta lui Dumnezeu: Aliluia!
Candela




Candela







Rugaciune

Ingaduie-ma, Doamne
Primeste-ma
in linistea albastrului
Tau
si odihneste-ma
de prigoana pacatelor mele.
Alina-mi ranile cuvintelor
ajuta-ma sa Te strig
din adanc de inima.
Invata-ma sa Te iubesc
Si lasa-ma, Doamne,
sa tes din lacrimi
trepte pentru inaltarea sufletului
la poarta milostivirii Tale!
Ce-mi poate da stiinta ca sa sporeasca iubirea intre mine si celalalt ? Ce-mi poate da stiinta pentru intelegerea profunzimii si complexitatii sufletului ? Ce-mi poate da stiinta ca sa inteleg bogatia raporturilor dintre mine si cel de langa mine ? Stiinta nu ne poate lamuri asupra sensului ultim al existentei. Pentru aceasta trebuie sa apelam la credinta. ( ... )

Savantii mari, adevarati, nu se pot opri la planul strict material. Urmandu-si cu consecventa si fara prejudecati firul gandirii lor stiintifice, e imposibil ca ei sa nu ajunga la pragul credintei si sa-L descopere pe Dumnezeu. Istoria stiintei este plina de exemple de mari personalitati, care au fost, in acelasi timp, oameni profund credinciosi.

pr. prof. Dumitru Staniloae

sa citim....The Book of Tea...


Nu rupe firul unei prietenii, caci, chiar daca il legi din nou, nodul ramane. - Octavian Paler
Nimeni nu poate trai fara prieteni, chiar daca stapaneste toate bunurile lumii. - Aristotel
A avea un prieten este mai vital decat a avea un inger. - Nichita Stanescu
Prietenii mei nu sunt multi, dar sunt nenumarati. - Nichita Stanescu
Placerea adevarata este de a sta cu cineva la masa. - Antoine de Saint-Exupery
Prietenia este, in primul rand, pacea reciproca si zborul spiritului pe deasupra amanuntelor vulgare. - Antoine de Saint-Exupery
Ospitalitatea, curtoazia si prietenia sunt intalniri ale omului in om. - Antoine de Saint Exupery
Nu prea stiu de ce-ti scriu. Simt ca am mare nevoie de o prietenie careia sa-i incredintez nimicurile ce mi se intampla. Poate ca-mi scriu chiar mie. - Antoine de Saint Exupery
Nimic, niciodata, nu va inlocui pe camaradul pierdut. Caci nu pot fi creati vechi camarazi. - Antoine de Saint Exupery
Nu cunoastem decat ceea ce imblanzim. Iar oamenii nu mai au timp sa cunoasca nimic. Cumpara lucruri gata facute de la negustori. Si cum nu exista negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. - Antoine de Saint Exupery

Nu are nici o noima sa cersesti prietenia. - Antoine de Saint Exupery
Un prieten este cineva care are aceeasi dusmani ca si tine. - Abraham Lincoln
Prietenia nu rezista nici in jigniri, nici in infrangeri. Ea moare. - Titu Maiorescu
Prietenul nu iubeste prietenul, ci obiectivul prieteniei. - Platon
Imi place sa stiu totul despre noii mei prieteni, dar nimic despre cei vechi. - Oscar Wilde




Prietenia este egalitate armonioasa. - Pitagora
Prietenia inseamna a fi frate si sora, doua suflete ce se ating fara sa se confunde, doua degete ale aceleiasi maini. - Victor Hugo
Prietenia este inchisoarea sufletului de buna voie in trup strain. - Dimitrie Cantemir
E mai rusinos sa nu ai incredere intr-un prieten decat sa fii inselat de el. - Arthur Schopenhauer
Candela

Sf Siluan Atonitul

Sf Siluan Atonitul

Sf Ioan Gura de Aur

Viata sfântului Nectarie din Eghina, episcop de Pentapolis, dupa Sinaxarul Parintelui Macarie de la


Sf Parinte Dimitire roaga -te pentru noi!

Sf Parinte Dimitire roaga -te pentru noi!

Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-au arătat pe tine, turmei tale

PSALTIREA-PSALMII LUI DAVID

ORTODOXIA TINERILOR...INTREBARI SI RASPUNSURI PT TINERI

Candela


Candela
Candela

“Nădejdea mea este Tatăl,
Scăparea mea este Fiul,
Acoperământul meu este Duhul Sfânt.
Treime Sfântă, mărire Ţie!”

Sfântul Ioanichie

“Lăsaţi copiii să vină la Mine!”
Sfânta Scriptură

“Precum meşterul aruncă aurul în topitorie şi-l lasă
a se cerne şi a se curăţi prin foc până ce vede că străluceşte,
tot aşa şi Dumnezeu lasă sufletele omeneşti să fie cercetate de necazuri,
până ce se curăţă şi se lămuresc. De aceea, o astfel de cercetare
a lui Dumnezeu este o mare binefacere pentru suflet.”

Sfântul Ioan Gură de Aur

“Cine este bun mai bun să se facă
şi cine a biruit ispita să se roage pentru cel care e încă în ispite.”

părintele Paisie Olaru

“Să dorim binele fraţilor noştri şi mântuirea tuturor
oamenilor mai mult decât pe a noastră.”
Sfântul Teodor Studitul

“Cel ce s-a născut înţelept poartă bogăţia cu el.”
Sfânta Scriptură

“Nu trebuie să ne îngrijim de ale noastre, ci de ale altora.”
Sfântul Ambrozie

“La Dumnezeu ajungem printr-un anume mod de viaţă,
nu printr-un anume fel de a gândi.”

Christos Yannaras

“Intră în Biserică şi te căieşte!
Aici nu se trage la judecată, ci se dă iertarea păcatelor.”

Sfântul Ioan Gură de Aur

“Mântuitorul a ales Crucea, fiindcă astfel se moare cu mâinile întinse.
El S-a sfârşit îmbrăţisându-ne.”
Sfântul Atanasie cel Mare

“După Dumnezeu, nu iubesc pe nimeni atât de mult ca pe mama.”
Fericitul Ieronim

“Cu nimic nu-L mânii pe Dumnezeu atât de mult
ca atunci când nedreptăţeşti pe cineva.”

Sfântul Ioan Gură de Aur

“Cu un bănuţ dăruit, poţi cumpăra cerul. Nu fiindcă cerul ar fi atât de ieftin,
ci fiindcă Dumnezeu este atât de plin de iubire.
Dacă n-ai nici măcar acel bănuţ, atunci dă un pahar cu apă rece!”

Sfântul Ioan Gură de Aur

“Neştiind locul şi vremea în care ne aşteaptă moartea,
o vom aştepta noi oriunde şi oricând.”

Fericitul Augustin

“Sufletul trăieşte veşnic şi nu poate muri, căci este suflare din suflarea lui Dumnezeu,
iar la Judecata de Apoi, sufletul iarăşi se va uni cu trupul.”

Sfântul Ioan Gură de Aur

“Cinsteşte pe tatăl şi pe mama ta,
ca bine să-ţi fie ţie şi ani mulţi să trăieşti pe pământ!”

Sfânta Scriptură - Cele zece porunci

“Cine nu crede că va învia şi că va da socoteală, ci gândeşte că toată fiinţa sa
se mărgineşte la viaţa aceasta, aceluia nu-i va păsa prea mult de faptele bune.
Credinţa în Înviere este adevărata mângâiere în suferinţi, în lupta cu ostenelile
şi cu greutăţile vieţii. Nici un om nu trebuie să deznădăjduiască.”

Sfântul Ioan Gură de Aur

“Mă străduiesc să am un cuget curat
înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.”

Sfânta Scriptură

“Ceea ce are omul dumnezeiesc în el este putinţa de a face bine.”
Sfântul Grigorie de Nazianz

“Cel ce uită de iad, va ajunge acolo.”
Sfântul Ioan Gură de Aur

“Când un străin bate, caritatea îi deschide uşa ospitalităţii;
odată intrat, îl întâmpină bucuria; odată primit, îl găzduieşte omenia.
Pe cel flămând, îl hrăneşte bunătatea; pe cel deznădăjduit, îl călăuzeşte credinţa,
iar pe cel tulburat, dragostea.”

Sfântul Ambrozie

“Crucea, izvor de tămăduire, uşa Tainelor, arma păcii, veselia sufletului meu.
Acatistul Sfintei Cruci

“Creşteţi-vă copiii în învăţătura şi înţelepciunea Domnului!”
Sfânta Scriptură

“Ispitele sunt de două feluri: sau strâmtorile vieţii încearcă inimile,
vădind răbdarea lor, sau belşugul vieţii devine iarăşi chip de ispită.
E la fel de greu, atât să-ţi păstrezi sufletul neînjosit de greutăţi,
cât şi să nu ţi-l jigneşti în situaţii înalte.”

Sfântul Vasile cel Mare

“Unicul adevăr este iubirea. Iubirea este aceea care dă viaţă şi căldură,
care inspiră şi călăuzeşte. Iubirea este sigiliul pus creaţiei, semnătura Creatorului.
Iubirea explică lucrul mâinilor Sale.”

părintele Theoklitos

“Nu fi iubitor de sine şi vei fi iubitor de Dumnezeu!
Nu căuta plăcerea în tine şi o vei găsi în ceilalţi!”

Sfântul Maxim Mărturisitorul

“Învaţă-te, fiule, să fii totdeauna simplu şi fără răutate! “
Sfântul Efrem Sirul

“Degeaba tăiem crengile păcatului în afara noastră,
dacă în noi rămân rădăcinile care vor creşte din nou.”

Sfântul Grigorie

“Calea lui Hristos este Crucea de fiecare zi.
Nimeni nu s-a urcat vreodată la cer prin comoditate.”

Sfântul Isaac Sirul

Dialogul

“Când am ajuns la iubire, am ajuns la Dumnezeu.”
Sfântul Isaac Sirul

“Fii totdeauna cu Dumnezeu, dacă vrei ca Dumnezeu să fie totdeauna cu tine!”
Sfântul Ioan Gură de Aur

“Omul este o corabie mică, în care se află lei şi balauri,
otravă şi răutate, cărări bolnave şi prăpăstii fără sfârşit.
Dar, tot acolo este şi Dumnezeu, sunt şi îngerii,
viaţa şi Împărăţia Domnului, lumina şi Apostolii,
cetăţile cereşti şi comorile de har: acolo, în sufletul omului, sunt toate.”

Sfântul Macarie

“Nu dărui celorlalţi după cum merită, ci după cum au nevoie.”
Sfântul Ioan de Kronstadt

“Turma lui Hristos se păstoreşte cu fluieraşul, nu cu băţul, adică cu blândeţe, nu cu asprime.
Se păstoreşte mai mult cu exemplul vieţii preotului, nu numai cu predica de la amvon.”

părintele Paisie Olaru

“În fapte se arată credinţa. Credinţa fără fapte nu există.”
Sfântul Simeon Noul Teolog

“Biserica este o corabie, iar creştinii care merg la Sfânta Biserică
şi intră în ea sunt izbăviţi din furtuna păcatelor.”

Sfântul Nicodim

“Înţelepciunea este izvor de viaţă.”
Sfânta Scriptură

“Nimic nu este mai mare ca omul cu Dumnezeu
şi nimic mai mic ca omul fără Dumnezeu.”

Sfântul Tihon

“Dumnezeu nu se uită la binele ce l-ai făcut şi la cum arată acest bine,
ci la intenţia cu care l-ai făcut.”

Sfântul Ioan Damaschin

“Faptele săvârşite de oameni sunt de trei feluri:
conform firii, mai prejos de fire şi mai presus de fire.
Firească este pacea, împotriva firii este duşmănia
şi mai presus de fire, sunt iertarea şi binele dezinteresat.”

Sfântul Atanasie cel Mare

“Maica Domnului nu L-ar fi putut purta pe Cuvântul lui Dumnezeu în trup,
dacă nu ar fi primit mai întâi Cuvântul lui Dumnezeu în inimă.”

părintele Kallistos Ware

“E uşor a te însura, dar greu a face o familie.”
Proverb

“Nu trebuie să lăsăm în seama lui Dumnezeu ce stă în puterea noastră.”
Dicton patristic

“Dumnezeu stă împotriva celor mândri, iar celor smeriţi le dă har.”
Sfânta Scriptură

“Învăţăturile date cu forţa nu pot dăinui în suflete, pe când învăţăturile
primite în suflet cu plăcere şi cu bucurie rămân de-a pururi.”

Sfântul V asile cel Mare

“Învăţătura din constrângere nu e făcută să rămână,
dar cea care pătrunde în suflet prin dragoste şi bunăvoinţă,
aceea rămâne acolo pentru totdeauna.”

Sfântul Ioan Gură de Aur

“Când vă veţi curăţa sufletele voastre, atunci ele vor străluci şi se vor împărtăşi
de prezenţa lui Dumnezeu şi de dumnezeiasca şi cereasca Sa strălucire.
Atunci, sufletele vor fi ca nişte oglinzi curate, îndreptate spre
lumina dumnezeiască şi vor putea primi şi ele strălucire.”

Sfântul Dionisie Areopagitul

“Viaţa este muncă şi numai munca îi dă omului dreptul la viaţă.
Apa curgătoare dă viaţă, cea stătătoare devine otrăvitoare.”

Sfântul Ioan Gură de Aur

“Unde nu este răbdare, nu este nici iubire.”
Sfântul Grigorie Dialogul

“Tot ce întrece dreapta măsură e vătămător. Nici prea mult, nici prea puţin!”
Avva Moise

“Fără Dumnezeu nu este posibil a-L cunoaşte pe Dumnezeu.”
Sfântul Irineu

“Dragostea - rădăcina şi izvorul binelui.”
Sfântul Ioan Gură de Aur

“Suferiţi de pe urma unui om rău?
Iertaţi-l, ca să nu fie astfel doi oameni răi!”

Fericitul Augustin

“Eşti desăvârşit atunci când, în locul tău, îl preferi pe aproapele.”
Avva Iacov

“Mâinile la muncă, mintea şi inima la Dumnezeu!”
Sfântul Teofan Zăvorâtul

“Nimic nu este atât de firesc pentru noi ca a fi în comuniune cu alţii,
a avea nevoie unii de alţii şi a ne iubi unii pe alţii.”

Sfântul Vasile cel Mare

“Sărăcia sau bogăţia nu pot învinge DRAGOSTEA,
dar DRAGOSTEA poate învinge şi sărăcia şi bogăţia.”

Sfântul Ioan Gură de Aur

“Nu se poate ca Dumnezeu să nu asculte rugăciunile omului,
dacă omul ascultă poruncile Domnului.”

Avva Isaia

“Sfinţenia vine din dragoste.
Toţi cei ce cred şi iubesc cu adevărat sunt sfinţi.”

Sfântul Ioan Gură de Aur

“Iertaţi-vă unul pe altul, aşa cum v-a iertat şi Dumnezeu pe toţi, în Hristos!”
Sfânta Scriptură

“Chiar dacă noi ne îndepărtăm uneori de Dumnezeu,
Dumnezeu rămâne mereu aproape de noi.”

Sfântul Ioan Gură de Aur

“Toate lucrurile ne-au fost încredinţate nouă şi noi acestora.”
Sfântul Ioan Gură de Aur

“După cum ne purtăm noi cu aproapele, aşa se va purta Dumnezeu cu noi.”
Sfântul Ioan Gură de Aur

“Numai cine îşi iubeşte aproapele, Îl iubeşte pe Dumnezeu.”
Sfânta Scriptură

“Fiecare din noi e ajutat de celălalt în mod providenţial.”
Sfântul Marcu Ascetul

“Pe calea binelui mai repede oboseşti odihnindu-te, decât ostenindu-te.”
Sfântul Vasile cel Mare

“Cel bun vede bunătatea peste tot; cel rău, nicăieri.”
Proverb

“În cele trecătoare, nu poţi deveni bogat decât sărăcind pe altul.
În cele duhovniceşti, nu poţi deveni bogat decât îmbogăţind pe altul.”

Sfântul Ioan Gură de Aur

“Mărturisirea faptelor rele este începutul faptelor bune.”
Fericitul Augustin

“Păcatul este nedreptate.
Cine păcătuieşte fie se nedreptăţeşte pe sine, fie nedreptăţeşte pe altul.”

Sfântul Ioan Gură de Aur

“Dragostea este bucuria de a face altora bucurii.”
Sfântul Ioan Gură de Aur

“Bogaţii vor ajunge în cer, când îi vor introduce acolo săracii.”
Fericitul Augustin

“Nu invidia gloria celui păcătos, căci nu ştii care va fi sfârşitul lui. (...)
Judecata este fără milă pentru cel ce n-a făcut milă.”

Sfânta Scriptură

“Fără nici o îndoială că Dumnezeu rânduieşte faptele noastre
mai bine decât am putea-o face noi înşine.”

Sfântul Vasile cel Mare

“Îi cinstim pe sfinţi, imitându-i.”
Sfântul Ioan Gură de Aur

“Eşti bogat ? Foarte bine! Eşti zgârcit ? Foarte rău! (...)
Nu bogaţii vor fi osândiţi, ci cei ce slujesc bogăţiei.


Sfântul Ioan Gură de Aur

“Să vă iubiţi unii pe alţii, aşa cum v-am iubit Eu!”
( Sfânta Scriptură )

Candela

Institutul Teologic Ortodox Saint Serge

DE FOLOS....

CENTRU DE FORMARE SI CONSILIERE SF. ARH. MIHAIL SI GAVRIIL

ORTODOX TV

OrtoTV - Ortodox TV Online

Candela Bisericii arde pentru toti!

Candela

O VĂPAIE
de Sebastian Filipescu

Astăzi cămaşă albă am îmbrăcat,
Şi doar şosete am încălţat.
Stau în pridvor sub mantia Bătrânului,
Aştept chemarea la începutul drumului.

Încep să-mi cânte „Braţele părinteşti”,
M-aplec uşor să lepăd cele lumeşti.
Pornesc agale odată cu bătrânul,
Lăsând din loc în loc tot spinul.

Lume multă a venit,
Eu nu-i văd căci sunt acoperit.
Au lumânările aprinse,
Şi plâng, plâng… cu glasurile stinse.

Merg mai departe să mă logodesc,
Primind chipul cel îngeresc.
Cântarea-i dulce şi amară,
Şi maica plânge iară… iară…

Bătrânul strâns mă-mbărbătează,
Şi sufletul aievea-mi oftează.
Ajung în faţa Sfântului Altar,
Să primesc dumnezeiescul har.

Aici mă aşteaptă un cuvios părinte,
Mă întreabă dulce „de ce i-am venit dinainte ?!”
Îi răspund supremul ţel,
„Siluan” îmi spune şi-mi tunde din păr.

Dar mai întâi mă făgăduiesc,
Ascultare, sărăcie, curăţie să păzesc.
Când am depus voturile monahale,
Mamele plângeau cu jale.

Îmi dă paraman să pun pe spate,
Să rabd totul pân´ la moarte.
Apoi dulamă lungă-n pământ,
Şi face cu mine legământ.

Binecuvintează şi-mi dă cingătoare,
Să am în toate înfrânare.
Mă-ncalţă cu sandale,
Apoi cu rasă neagră şi mare.

Camilafca îmi este coiful mântuirii,
Iar mantia haina de mire.
Iau metaniile - sabia rugăciunii,
Crucea, Psaltirea, lumânarea şi spinii.

La sfârsit smerit mă binecuvintează,
Iar inima e mult mai trează.
Presar lacrimi de jaratic, fără glas,
Rugăciunea e tot ce mi-a rămas.

Deodată totul a dispărut,
În pat întins am apărut.
A fost un vis, o văpaie,
Sunt tot eu în a mea odaie.

AJUTA SI TU!

„Roaga-te lui Dumnezeu, fa bine oamenilor, infraneaza-ti natura sensibila; fa-te launtric chip al Dumnezeu-Omului Hristos; recunoaste prezenta Lui reala in Biserica si fa-ti un scop din a extinde Duhul Lui in toate sferele vietii umane si naturale, pentru ca prin noi sa se inchida inelul divino-uman al edificiului lumii iar cerul sa se uneasca cu pamantul.” Vladimir Soloviov
Omul se roagă de Dumnezeu să-l scape de necazuri şi Dumnezeu se roagă de om să-
şi schimbe purtările. Socotiţi acum care de cine să asculte mai întâi? ...

AJUTA -L PE IUSTIN!

"Toti oamenii pacatuiesc, dar se pot izbavi prin dragoste nepamanteasca; toti sunt vinovati fata de toti , de aceea nu exista pacat de neiertat si nimeni n-are caderea sa-si judece semenul, ci doar sa-si incarce sufletul cu toate pacatele oamenilor, socotindu-se singurul vinovat si laudand numele Domnului pentru pedepsele si suferintele pe care i le harazeste.Cu cat mai cumplite sunt nelegiuirile, cu atat va fi pocainta mai desavarsita.
Un sfant nu poate fi decat un pacatos rascumparat prin puterea atotbiruitoare a dragostei, infernul asimilandu-se chinului dea nu mai putea sa iubesti" Ion Ianosi
in comentariul
la Fratii Karamazov(Dostoievski)
Dumnezeu n-a voit nimic altceva de la noi în schimb pentru dragostea pe care ne-a dat-o, ci a voit ca şi noi, fiecare la rândul nostru, să facem acelaşi lucru cu aproapele nostru... Dacă este să ne asemănăm cu Dumnezeu în ceva, aceasta este puterea de a ierta. Dumnezeu ne-a chemat să fim asemenea Lui şi asemenea lui Dumnezeu suntem atunci când iertăm. Puterea de a ierta este însuşire Dumnezeiască. Iertând celor ce ne greşesc ne facem părtaşi la dragostea cu care iubeşte Dumnezeu lumea. Ieromonah Savatie Baştovoi
Smerenia nu înseamnă ca un păcătos să se socotească pe sine cu adevărat păcătos, ci smerenie este când cel care ştie că a făcut multe şi mari fapte bune, să se considere păcătos şi nemeritos. Sf. Ioan Gura de Aur

http://savatie.wordpress.com

Despre smerenie...cu pr. Sofian

Radio CrestinOrtodox.ro

SA O AJUTAM PE ALEXANDRA!

Sf Scriptura On Line

Canonul Sfantului Dimitrie Basarabov

Pace celor ce vin, bucurie celor ce raman, binecuvantare celor ce pleaca!


EMINESCU....