luni, 29 iunie 2009

Despre dragoste
SF IOAN GURA DE AUR..
Să cugetăm la tot binele ce s-ar săvârşi dacă dragostea ar fi stăpâni peste tot…

N-ar mai fi trebuinţă de legi, de tribunale, de pedepse, de temniţe - şi de toate de felul acesta.

Dacă toţi ar iubi şi ar fi iubiţi, nimeni nimănui n-ar face vreun rău. Ucideri, vrajbe, războaie, tâlhării, ruperi, zgârcenii, tot răul s-ar mistui. Chiar numele răutăţii n-ar mai fi.

Dragostea are acest ascendent: în vreme ce altor merite li s-au adăugat şi unele defecte - sărăciei, mândria de a fi sărac; vorbirii alese, patima bolnăvicioasă a slavei; umilinţei, o mândră îndestulare lăuntrică -dragostea se detaşează de toate aceste neajunsuri; căci nimeni nu s-ar putea ridica împotriva a ceea ce iubeşte.

Ca să apreciem virtutea dragostei, să presupunem că nu numai o fiinţă, ci că toată lumea iubeşte. Sau, mai degrabă - dacă vreţi - „presupuneţi” o fiinţă iubită şi una care iubeşte, dar care iubeşte cum trebuie să iubească.

Fiinţa aceea va trăi pe pământ întocmai ca în cer; va gusta o pace netulburată, împletindu-şi mii de cununi, îşi va păstra inima neîntinată de ură, de mânie, de invidie, de trufie, de deşartă slavă, de năzuinţe ticăloase, de toată dragostea cea rea şi de toată stricăciunea. După cum sieşi nu ar vrea să-şi facă rău, tot asemenea altuia. Arhanghelul Gavriil va sta alături de ea - şi-o va întovărăşi pe pământ.

Astfel este acela care are cu sine dragostea. Cel ce ar săvârşi minuni, cel a cărui cunoaştere ar fi desăvârşită, dar care n-ar avea dragoste, chiar de ar scula mii de oameni din morţi, la nimic de seamă nu va ajunge, despărţit fiind de toţi şi nu se va putea apropia niciodată din semenii lui. De aceea Domnul Hristos a zis că semnul dragostei desăvârşite pentru El, este dragostea aproapelui.

Paiul mai degrabă s-ar împotrivi să nu fie ars de focul în care l-am aruncat, decât diavolul la flacăra dragostei.

Dragostea e mai trainică decât un zid, mai tare ca diamantul; şi dacă am putea închipui un lucru şi mai tare încă, dragostea îl întrece şi pe acela în tărie.

Nici sărăcia, nici bogăţia n-o biruiesc - iar de ar fi dragoste, n-ar fi nici sărăcie şi nici bogăţie peste măsură, ci numai foloasele amândurora.

Din bogăţie am folosi bunăstarea, din sărăcie lipsa de grijă, fără să avem de îndurat temerea pe care-o dă sărăcia şi nici neliniştile pe care ni le dă bogăţia. Dar ce vorbesc eu despre foloasele dragostei?

Să ne gândim cât e de bună ea însăşi, câtă bucurie ne prilejuieşte, în ce stare de vrajă ne ţine sufletul; acestea sunt însuşirile ei neasemuite. Celelalte înfăţişări ale virtuţii aduc cu ele unele îngreuieri: postul, cumpătarea, veghea sunt întovărăşite de invidie, de pofte, de dispreţ; dragostea, ea, în afară de folos, e întovărăşită de plăcere, fără împovărare; ca o albină harnică, ea culege de pretutindeni ce este bun şi-1 aşează în sufletul celui care iubeşte.

Ea preface firea lucrurilor, cele mai grele sarcini le face uşoare şi plăcute, ea ne înfăţişează virtutea ca uşor de săvârşit, iar viciul mai amar ca orice…

Să cugetăm: a cheltui se pare lucru supărător, dragostea îşi face din aceasta o plăcere.

A vorbi de rău pe altul pare multora lucru dulce, dragostea îl găseşte amar, găsind dulce a vorbi bine de cineva.

Nimic nu ne este mai plăcut decât să lăudăm pe cel pe care-l iubim. De vedem pe cel pe care-l iubim săvârşind o greşeală, ne întristăm, dar chiar mâhnirea aceasta cuprinde în sine o dulceaţă. Lacrimile şi tristeţea dragostei sunt mai dulci decât bucuria şi râsul. Cei ce râd nu se uşurează, cât cei ce plâng pentru prietenii lor.

Credinţa şi nădejdea sunt hărăzite să înceteze, când avem ceea ce credem, ceea ce nădăjduim. Este ceea ce Pavel arăta prin cuvintele: “Ţelul nădejdii pe care-1 vedem nu mai este ţel al nădejdii - cum să nădăjduim dar, ceea ce şi vedem?” sau: “Credinţa este adeverirea celor nădăjduite, dovada lucrurilor ce nu se văd”.

Aceste virtuţi vor trece când ţelurile lor s-au atins. Dragostea, dimpotrivă, se încălzeşte atunci, cât se poate de mult şi începe să ardă. Aceasta-i o nouă laudă adusă dragostei.

Pavel nu se mulţumeşte numai cu aceasta, ci vrea cu dinadinsul să caute încă o laudă. S-a zis că dragostea este un mare dar, o cale aleasă către cer - s-a zis că, fără ea, celelalte daruri sunt zadarnice, îi înfăţişase icoana cu multe amănunte -acum el vrea s-o proslăvească şi altfel - şi să-i arate măreţia, ieşită din nepierirea ei. De aceea, a zis: “Acum, acestea trei rămân: credinţa, nădejdea şi dragostea; dar cea mai mare este dragostea”.

De ce, oare, dragostea este mai mare decât toate celelalte? Pentru că toate celelalte vor trece…
Ipocrizia - infatisarea si purtarea noastra cea de toate zilele?!

De cele mai multe ori incercam, intr-un mod scolastic, sa clasificam si patimile noastre omenesti, gandindu-ne ca unele sunt mai mai mari sau mai grave decat altele, uitand de concluzia Sfantului Vasile cel Mare „ca nu exista pacate mari sau mici ci numai pacate!...” Si chiar ne resemnam si ne consolam cu gandul ca nu avem pacate chiar atat de mari ori atat de multe, nadajduind cu totii in marea bunatate, dragoste si milostivire a lui Dumnezeu spre iertarea pacatelor noastre, uitand faptul ca El este atotbun si atotmilostiv dar si atotstiutor si, mai cu seama, atotdrept!...

In dezbaterea si evaluarea noastra valorica si axiologica, ce este de cele mai multe ori pur subiectiva si, mai mult decat atat, rasturnata, ignoram adevarul si realitatea ca unul din pacatele si patimile cele mai mari pe care-l savarsim cu toata indrazneala, justificarea, aroganta si ignoranta este pacatul si patima ipocriziei, a sau a vicleniei, conform caruia: una gandim, alta zicem si cu totul alta facem ori savarsim!...

Suntem foarte puternic afectati, inselati sau amagiti de aceasta cursa si capcana a duplicitatii, a dedublarii care, din pacate, mai devreme sau mai tarziu ne va duce la o amarnica dezamagire, la necazuri si suferinte atat pentru noi insine cat si pentru ceilalti frati ai nostri!... Constatam faptul ca acest pacat a cuprins pe foarte multa lume, indiferent de statutul social ori nivelul intelectual si ca se bazeaza pe fundamentul machiavelian care sustine ca „scopul scuza mijloacele!...” Uitam de indemnurile Mantuitorului dar mai ales de aversiunea Sa fata de acest pacat, admonestat cu greul apelativ „Vai voua!...” sau de indemnul Sf. Ap. Iacov – ruda Domnului, care spune in epistola sa ca la noi crestinii „ce este da trebuie sa fie da, iar ce este nu sa fie nu, iar ce este mai mult decat aceasta, de la diavolul este!...”

Cu foarte multa „abilitate” gasim argumentari si justificari cum ca asa este diplomatic sau aceasta este politica, uitand de faptul ca este bine sa avem permanent tarie de caracter si coloana vertebrala dreapta, si la propriu si la figurat!... Iar consecintele acestor cauze amagitoare si inselatoare vedem cu totii care sunt, si anume: multe dezamagiri, multa tulburare si sminteala atotcuprinzatoare!... Suntem, foarte multi dintre noi, oameni care vorbim mult dar facem putin sau acoperim faptele mici cu vorbe mari!...

Tendintele acestea ce duc la desacralizare, la secularizarea noastra interioara, la relativizare spirituala si duhovniceasca, sunt foarte nocive si mult daunatoare!... De ce? Fiindca lipseste tot mai mult increderea si sinceritatea, onestitatea si consecventa fata de semenii nostri, lucruri, fapte si virtuti care abunda si predomina in vietile Sfintilor si Preacuviosilor Parinti ai Bisericii, de-a lungul timpului!...

In aceste conditii, pentru ca ne este sau ar trebui sa ne fie teama de avertismentul Domnului si Mantuitorului nostru Iisus Hristos, potrivit caruia „Vai de cel prin care vine sminteala!...”, trebuie sa constientizam faptul ca suntem, de foarte multe ori, exemple pur si simplu negative pentru cei mai tineri, care oricum sunt intr-o acuta criza axiologica, lipsa de modele si exemple demne de urmat, la aceasta dezorientare contribuind, din nefericire, fiecare dintre noi, intr-o mai mare sau mai mica masura, aducand prin aceste atitudini suficienta intristare, necazuri si suferinte!...

Prin urmare, viata noastra cotidiana se desfasoara intr-un registru spiritual foarte larg: - din adancurile pacatului si din „ceata patimilor” sau confuzia fatarniciei spre culmile virtutii si lumina dumnezeiasca. In functie de eforturile noastre ascetice este si starea noastra pe treptele ei atat de numeroase. „De pe dealurile bucuriilor – afirma – in vaile necazurilor, asa decurge viata omului duhovnicesc; dar ea inscrie un real progres in aceste alternante. Bucuriile, pentru rabdare, sunt tot mai curate, mai spiritualizate, mai nepatate de multumirea de sine; necazurile sunt tot mai ferm rabdate. Propriu-zis, bucuriile sunt domolite de siguranta necazurilor ce vor veni, iar necazurile, rabdate cu un amestec de seninatate, de ras interior, cum ar zice Sfantul Ioan Scararul, prin siguranta bucuriilor ce vor veni la rand. Deci, fie oricat de shimbatoare imprejurarile externe in care se desfasoara viata omului duhovnicesc, launtric ea a ajuns la un fel de nivelare, care ii da o statornica liniste. E taria spiritului in fata valurilor lumii”. Osciland intre aceste doua limite, viata trece inevitabil prin proba incercarilor duhovnicesti, in vederea inaintarii ei pe o treapta superioara de desavarsire. De aceea, necazurile (fie ele si pricinuite de altii, datorita ipocriziei si nesinceritatii lor), daca nu sunt acceptate si asumate, ele ne dubleaza greutatea suferintei, cele abordate si intelese din punct de vedere duhovnicesc insa, ne injumatatesc necazul si urmarile acestuia, in virtutea pedagogiei divine atotstiuoare si intelepte. Daca vrem ca viata noastra sa fie o inaintare din treapta in treapta spre piscul sfinteniei crestine, proba patimirilor fara de voie trebuie trecuta cu rabdare, nadejde, pocainta si smerenie, toate acestea in rugaciune curata catre Tatal nostru Cel ceresc, de la care ne vine noua tot ajutorul.

Acesta este drumul vietuirii duhovnicesti crestine: - impreuna patimire cu Hristos – Care si El a suferit atat de mult din cauza fatarniciei carturarilor si a fariseilor (fara a avea aici pretentia vreunei comparatii intre personane si situatii) - cu nadejdea invierii si a rasplatei, pe masura eforturilor noastre ascetice. Este calea pe care au strabatut-o toti cei iubitori de frumusete spirituala, dar care au suferit si ei cat se poate de mult, urmand pilda Mantuitorului, adica: - Sfintii apostoli, mucenicii, marturisitorii, cuviosii, monahii si nu in ultimul rand crestinii obisnuiti. La aceasta ne indeamna Hristos, cerandu-ne sa purtam jugul sau crucea desavarsirii, a incercarilor si necazurilor din aceasta viata si lume trecatoare, atat de inselata si de inselatoare, asigurandu-ne totodata ca biruinta Lui este si biruinta noastra.

Viata este, asadar, o alternanta intre bucurii si necazuri, intre succese si esecuri, intre impliniri si infrangeri. Nu exista muritor care sa fi avut parte, in aceasta viata, numai de bucurii, dupa cum nu exista om care sa fi cunoscut numai infrangerea. Bucuriile nu pot fi perfect detasate de necazuri, nici acceptate doar de ele, in defavoarea incercarilor, a necazurilor si a smintelilor de tot felul, important fiind modul in care stim si reusim sa le depasim!...

Cel ce nu si-a zidit viata pe temelia credintei si a sinceritatii autentice, ar putea inclina sa creada ca aceasta lume este, mai degraba, o „vale a plangerii”, odata ce venim aici plangand si plecam din ea suspinand, fie dupa ea, fie de durere. Povestea vietii fiecaruia dintre noi, privita dintr-o perspectiva pur fireasca, naturala, are aspectul unei drame cu un sfarsit tragic sau un fiasco. Privita insa, din punctul de vedere al credintei, ea este o victorie asupra suferintei si a lumii, o biruinta si o depasire a lor, in Hristos, indiferent de activitatile si actiunile pervertite si pervertitoare ale unora dintre semenii nostri!...

Asa stand lucrurile, trebuie sa realizam faptul ca ispitele si necazurile noastre pot face rugaciunea noastra tot mai curata si mai simtita, spaland-o cu lacrimi. Iar atunci cand ne rugam cu staruinta, nu se poate ca Hristos sa ne lase uitati si intristati, sa ne priveze de mangaierea si usurarea Sa cea blanda. El „Cel ce sterge lacrima de pe obrazul tuturor”, Cel ce sterge suferintele lumii, nu va intarzia la infinit sa ne caute. S-ar putea sa intarzie, pentru ca are de sters lacrimile de pe fetele triste ale multora, pentru ca vrea sa raspunda rugaciunilor celor ce l-au invocat cu credinta si staruinta. Nu-si va opri la infinit izvorul revarsarii darurilor Sale fata de noi, iar atunci cand vom fi vizitati de El, de Insusi Mantuitorul sufletelor noastre, vom simti o fericire si o pace mai presus de durere si de suferinta, de lacrima si nevointa, ori de vreo sminteala oarecare. Vom conchide, impreuna cu Sfantul Apostol Pavel ca „Harul Domnului nostru Iisus Hristos si dragostea lui Dumnezeu – Tatal si impartasirea Sfantului Duh sa fie cu noi, cu toti. Amin.”

Asadar, constatam si de aici faptul ca Ortodoxia este o forma de crestinism (nesecularizata in continutul si in fondul ei intrinsec) extrem de rafinata, de nobila, de autentica si de neipocrita, pe care putini o mai stim astazi aprecia sau gusta in profunzimile ei dintru inceput, lucru pentru care ne rugam Lui Dumnezeu – Cel in Treime preamarit, sa ne ajute si sa ne lumineze mintile noastre cele fariseice si acoperite de umbra pacatului si a mortii!...
www.crestinortodox.ro
Stelian Gombos

duminică, 28 iunie 2009

Că Tu eşti Cel ce aduci şi Cel ce Te aduci, Cel ce primeşti şi Cel ce Te împarţi, Hristoase, Dumnezeul nostru...

vineri, 26 iunie 2009

DANION VASILE (fragmente din conferinţa “Depre înmulţirea talanţilor” - Oradea, 14 decembrie 2005)



Fiecare dintre noi ne-am dori să fim binecuvântaţi de Dumnezeu. Fiecare dintre noi ne-am dori să ştim să folosim talanţii pe care ni i-a dat Dumnezeu. Numai că atunci când ne punem problema cine îşi îngroapă talanţii şi cine îşi foloseşte talanţii, întotdeauna sau de cele mai multe ori noi suntem cei iscusiţi, care ştim să ne folosim talanţii, iar de îngropat şi-i îngroapă numai ceilalţi.

Cred că unul din motivele pentru care societatea contemporană se află în criză, este acela că oamenii îşi ratează chemarea, oamenii îşi ratează vocaţia. Şi după ani de zile sau după zeci de ani de zile după ce merg pe un anumit drum, îşi dau seama că nu au ajuns la împlinire şi vor să renunţe la meseriile lor, unii vor să renunţe la familiile lor, alţii vor să renunţe chiar la mănăstirile lor.

Aş explica puţin în ce constă ratarea vocaţiei în care cineva ajunge în viaţa de familie sau în momentul în care altcineva ajunge în viaţa de mănăstire. Sunt tineri care după unul, doi, trei ani de facultate sau când au terminat studiile şi-au dorit să se căsătorească, dar văzând că Dumnezeu nu a răspuns rugăciunii lor, consideră că au chemare spre mănăstire, intră în monahism, depun voturile monahale şi după câteva luni sau după câţiva ani de călugărie regretă pasul pe care l-au făcut.

Există persoane care intră în mănăstire pentru că s‑au temut de viaţa de familie, pentru că s-au temut de greutăţi, s-au temut să crească copii, s-au temut să aibă un servici, s-au temut să se lupte pentru pâinea celor apropiaţi lor şi au crezut că în mănăstire totul este simplu, totul pică de-a gata, totul pică din cer cu ajutorul părintelui stareţ, uitând că mănăstirea este cea mai înaltă arenă a luptei duhovniceşti. Este elita K-1 -ului duhovnicesc, dacă vreţi. Şi nu ne putem duce în mănăstire pentru o viaţă comodă.

Oricine intră în mănăstire din alte motive decât pentru a I se dărui în întregime lui Hristos, pentru a I se dărui muceniceşte lui Hristos, greşeşte şi, mai devreme sau mai târziu, va regreta pasul făcut. Asta nu înseamnă că sunt predestinaţi la neîmplinire cei care au ajuns în monahism din pricini nebinecuvântate. Poate că Hristos îşi va face loc în sufletul lor şi-i va ajuta să se pocăiască pentru greşeala pe care au făcut-o şi-i va ajuta să pornească pe drumul monahismului aşa cum trebuie.

În acelaşi timp există însă tineri iubitori de mănăstiri, iubitori de viaţă duhovnicească, iubitori de post, de nevoinţă, care îşi doresc să aleagă calea monahală şi văzând că după unu, doi, trei, patru ani de facultate Hristos nu le-a pus înainte nici mănăstirea şi nici povăţuitorul duhovnicesc de care au nevoie, se căsătoresc instantaneu, se căsătoresc plictisiţi, se căsătoresc considerând că dacă n-au fost vrednici de mănăstire, măcar de familie vor fi vrednici. Şi neînţelegând că astfel calcă în picioare taina familiei, care este o mare taină, în Hristos şi în Biserică, şi la primele ţipete ale bebeluşului, la primele scâncete, sau la primul scandal din familie sunt cuprinşi de deznădejde şi regretă faptul că s-au căsătorit.

Un părinte spunea că una din ispitele celor care au pornit pe calea monahismului este să se gândească ce viaţă de familie binecuvântată ar fi avut. Cu câtă râvnă ar fi crescut ei ceata de copii pe care ar fi închinat-o Domnului. Cât de silitori ar fi fost ei în a-şi creşte odraslele pe calea lui Hristos. Dar, din păcate, voturile monahale stau ca nişte stavile între ei şi slujirea jertfelnică a lui Hristos.

În acelaşi timp, însă, tinerii care s-au căsătorit, se gândesc: „oh, ce plictiseală! Trebuie să mă ocup de creşterea copiilor mei, aceste piedici vii, aceste piedici umblătoare, care nu mă lasă să mă dăruiesc în întregime lui Hristos. Care ţin mintea mea ocupată, inima mea ocupată şi Hristos nu mai are loc în viaţa mea.”

Aş trece puţin de la o astfel de ratare a vocaţiei la cei care-şi ratează vocaţia trăind în mijlocul lumii, dar renunţând să-şi înmulţească talanţii pe care i-au primit de la Dumnezeu.

M-a întrebat o fată acum câteva zile, după o conferinţă: „Ştiţi, eu înainte pictam icoane. Acum nu mai vreau să pictez icoane. Nu mai sunt destul de sporită în viaţa duhovnicească. Dar oare fac bine că nu mai pictez?” Ea nu făcea păcate mari, care s-o oprească de la pictarea icoanelor, dar dintr-o falsă smerenie, dintr-o părută smerenie – adică dintr-o mândrie autentică! – îngropa talanţii pe care i-a primit de la Hristos.

Şi am întrebat-o: „Acum ce vrei? După ce am vorbit atât despre înmulţirea talanţilor, pe tine să te-nvăţ să-ţi îngropi talanţii?” „Nu, nu asta vreau, dar, ştiţi…”

Ei, trebuie să ne dăm seama de marea responsabilitate pe care o avem, pentru că dacă Hristos a dat fiecăruia dintre noi anumiţi talanţi, aceşti talanţi nu trebuie îngropaţi.

Există tineri care vor să se facă medici. Există tineri care vor să se facă ingineri sau economişti sau tâmplari. Dar părinţii lor sau unchii lor sau cine ştie ce strămoşi ai lor protopopi sau cine ştie ce membri ai clerului îi conving că neapărat trebuie să-L slujească pe Hristos, Care nu poate fi slujit decât pe calea cea înaltă a teologiei.

Şi astfel de tineri fac teologia forţaţi, ca să spunem aşa, împinşi de la spate de către rude sau de către alte interese materiale. În momentul în care au terminat facultatea şi astfel de tineri ajung preoţi sau astfel de fete ajung profesoare de religie, fără să aibă chemare, se află într-un mare impas, într-o mare criză sufletească. Pot ajunge chiar la probleme psihice serioase.

Ţara are nevoie de medici buni. Ţara are nevoie de avocaţi buni. Ţara are nevoie de economişti buni. Ţara are nevoie de gunoieri buni. Gunoieri care să ne facă străzile mai curate. Să ne facă să ne simţim mai bine în oraşul în care locuim, pe strada pe care locuim.

Toate meseriile sunt bineplăcute înaintea lui Dumnezeu. În afară de prostituţie care a devenit, mai nou, meserie, în mod ilicit. Unii zic că e meseria cea mai veche, alţii zic că e cea mai nouă.

Cunosc un tânăr care a făcut seminarul împins de rudele sale, convinse că acest vlăstar al familiei trebuie neapărat să fie preot, continuând tradiţia şi tânărul a reuşit să evadeze şi să facă Facultatea de Medicină şi se bucură foarte mult că se pregăteşte să-i slujească pe oameni ca medic. Şi mă întreba: „Crezi că greşesc?” „Dimpotrivă! – i-am zis, mă bucur că ai avut curajul să te lupţi cu ai tăi pentru chemarea pe care ţi-a dăruit-o Hristos.” Şi mă bucur că o să fie încă un medic creştin, încă un medic cu dragoste de oameni, încă un medic la care n-o să trebuiască să scoţi şpaga precum ai duce pistoalele, încă un medic care o să aibă grijă de tine din dragoste şi înţelegând că o face în numele lui Hristos.

În acelaşi timp, există tineri care ar vrea să facă Facultatea de Teologie, dar rudele, părinţii, nu îi lasă, convingându-i să facă A.S.E.-ul, că ies mai mulţi bani, Dreptul, că ies mai mulţi bani, Medicina, că ies mai mulţi bani, numai bani să iasă! Faptul că se sufocă sufletul unui om – nu contează!

Vrea fata să devină profesoară de religie, mama o împinge de la spate să devină economistă. Vrea fata să fie profesoară de religie, tata o bate la cap să fie avocat. Şi fata, dacă ascultă de părinţii ei în astfel de situaţii, greşeşte. Pentru că ar trebui să înmulţească talanţii pe care i i-a dat Hristos. E nevoie de profesori de religie cu vocaţie. Nu de profesori de religie care la oră ţin predici gratuite contra fumatului şi în pauză fumează în cancelarie cot la cot cu ceilalţi profesori.

Trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu să ne lumineze să ne recunoaştem talanţii. Trebuie să ne rugăm lui Dumnezeu să ne ajute să înţelegem care este drumul pe care trebuie să pornim în viaţă. Care este drumul pe care nu-l vom regreta nici după cinci ani, nici după cincizeci de ani. Care este drumul care cu adevărat ne împlineşte şi pe noi şi prin care noi îi putem folosi pe ceilalţi.

Vă întreb: un tânăr care practică un sport de performanţă – tenis de câmp – se va uita oare la o finală a unei competiţii de nataţie? Da sau nu? Ce credeţi? Un baschetbalist, dacă ar putea să vadă finala unui mare campionat de volei, s-ar uita? S-ar uita, normal. Pentru că el, deşi nu practică voleiul, va lua exemplu de la voleibalişti şi va şti să-şi sporească râvna lui, să zicem aşa, de baschetbalist, urmărindu-i pe campionii voleiului.

Ei bine, vorbindu-vă în această seară, riscând chiar să vă plictisesc cu citate din Sfinţii Părinţi despre calea teologiei, nădăjduiesc că şi studenţii la medicină, şi cei de la drept, şi viitoarele femei de serviciu ale ţării noastre vor şti să se folosească.

Pentru că înţelegând cum ar trebui să se formeze un teolog, de fapt vor înţelege şi cum ar trebui să se zidească ei ca şi creştini.

Şi ca să nu credeţi că am vreo notă ironică atunci când fac referire la femeile de serviciu, vă voi spune că am cunoscut la Facultatea de Teologie din Bucureşti o femeie de serviciu despre care mai mulţi foşti absolvenţi mi-au spus că duce viaţă sfântă. Din câţi profesori am avut, părinţi profesori, despre nici unul nu mi s-a spus că duce viaţă sfântă. Dar despre femeia respectivă mi s-a spus.

Şi să ţinem seama şi de faptul că la un moment dat sfântul Nectarie din Eghina, văzând că cel care trebuia să facă curăţenie la seminarul din Rizareion nu putea să vină, fiind reţinut cu alte probleme, Sfântul Nectarie, marele ierarh al Bisericii lui Hristos, a făcut această treabă: nu s-a sfiit să facă curăţenie peste tot în seminarul respectiv.

Dacă vă voi vorbi – şi vă voi vorbi! – despre cum să devii teolog, v-aţi putea întreba: „ce mă priveşte pe mine o astfel de expunere? Eu nu sunt teolog!”

Iată că Prea Sfinţitul Kallistos Ware spunea următoarele despre cuvântul lui Evagrie: „Teolog este cel care se roagă”: „Această frază a lui Evagrie ar trebui să-i facă pe creştini să renunţe a zice, cum fac adesea, «Eu nu sunt teolog»” (Cred că ştiţi refrenul, l-aţi auzit chiar şi voi, poate l-aţi spus chiar şi voi – Eu nu sunt teolog.), „căci asta e în realitate echivalent cu a zice «Eu nu mă rog! Şi nici nu am în mod deosebit dorinţa de a mă ruga.»”

Într-adevăr, cine nu e teolog nu e nici rugător şi-n egală măsură nu este nici creştin. Şi-n faţa lui Hristos este mai teoloagă ţăranca care a făcut reumatism de la câte mătănii a făcut seara în faţa icoanei, decât cine ştie ce minte strălucită, cu două-trei facultăţi, două masterate şi un doctorat, dar a cărui viaţă este lipsită de rugăciune.

Teolog este cel care se roagă, cel care-L vede pe Dumnezeu şi cel care vorbeşte despre Dumnezeu. Vă dau trei minute să vorbiţi despre soţia mea. Sau despre copiii mei. Ce puteţi spune? Nimic. Pentru că n-aţi văzut-o nici pe soţia mea (decât, poate, într-o anumită poză, de pe coperta de la Cartea Nunţii), nici pe copiii mei.

Ei bine, tot aşa nu poţi vorbi despre Dumnezeu dacă nu L-ai văzut pe Dumnezeu, dacă nu eşti prieten cu Dumnezeu. Cum poţi vorbi despre cineva pe care nu-l cunoşti? Cum poţi vorbi despre o prăjitură pe care n-ai mâncat-o? Vorbe goale. Cum poţi vorbi despre un miros pe care nu l-ai simţit? Cum poţi vorbi despre un Dumnezeu pe Care nu L-ai mâncat, în Sfânta Împărtăşanie? Pe Care nu L-ai primit în inima ta. Cum poţi vorbi despre un Prunc pe Care nu L-ai lăsat să Se nască în ieslea inimii tale? Şi să cânţi colinde fără să crezi că Hristos trebuia să Se nască şi în inima ta? Foarte greu.

Există însă trei moduri de a face teologie. Sfântul Grigorie Palama împărţea teologii în trei categorii: teologi văzători de Dumnezeu, teologi purtători de Duh Sfânt, teologi prin a căror gură vorbeşte Însuşi Dumnezeu; apoi, teologi de mâna a doua care, dându-şi seama că nu sunt la măsura sfinţilor, se nevoiesc să ducă mai departe mărturia sfinţilor, teologi care sunt un fel de urmaşi ai Sfinţilor Părinţi; şi teologi din categoria a treia, teologi mincinoşi, despre care Sfântul Anastasie Sinaitul spunea următoarele: „Nu e fără de primejdie a grăi despre Dumnezeu. Dar unii, nepricepând, nici chibzuind acestea, care nu ştiu cum lucrează nici cele din pântecele lor, şi întru patimile necinstei şi în mocirla plăcerilor se tăvălesc, socot eu, neştiind nici dacă este Duh Sfânt în oameni, ci toate voile trupului şi ale plăcerilor lucrându-le, prin prăvălii şi prin case de curvie – a se citi: bordeluri – şi prin pieţe şi prin băi sfâşie şi batjocoresc tainele lui Hristos. Şi aduc asupra lor hula necredincioşilor, cel mai ades şterpelind de pe la părinţi vreo două vorbuliţe sau trei locşoare şi pe deasupra învăţându-le. Iar în temeiul acestora, dându-se pe sine drept dascăli, nu puşi de Dumnezeu, ci mişcaţi de patimi”.

Vă previn că, nefiind eu însumi teolog – unii cred că dacă ai scris câteva cărţi, gata, eşti automat teolog – eu nu sunt teolog, deşi fac doctoratul în teologie – îmi doresc a fi teolog, vreodată, dacă va rândui bunul Dumnezeu, însă nefiind teolog, cred că vă este mai de folos să vă pun înainte anumite citate frumoase ale Sfinţilor Bisericii, ale părinţilor duhovniceşti ai vremurilor noastre.

Adevărata teologie înseamnă viaţă în Hristos. Adevărata teologie înseamnă nu să dai mărturie după mintea ta despre Dumnezeu, ci să-L laşi pe Dumnezeu să vorbească prin gura ta.

Tot Prea Sfinţitul Kallistos Ware ne spunea că „o teologie, pentru a fi autentică, presupune o angajare personală întru sfinţenie. Singurii adevăraţi teologi sunt sfinţii”. Ia auziţi! Deci, dacă ne-am întreba: „Profesorul X este un bun teolog?” ar trebui să ne întrebăm: „Profesorul X este un bun sfânt?” Şi dacă este un bun sfânt este şi un bun teolog. Dacă este doar un cunoscător al învăţăturii teologice, dar nu duce o viaţă sfântă, atunci nu poate fi teolog adevărat, după cum spune P. S. Kallistos Ware. „Calificarea teologiei drept ştiinţă, – continuă acesta – precum geologia sau zoologia, este o rătăcire periculoasă. Sigur, o angajare personală este necesară chiar şi în geologie sau zoologie. Unii susţin însă că observatorul este indisociabil legat de experienţă. Cu toate acestea, în geologie sau în zoologie este suficient, în general, să aduni fapte obiective cu o maximă precizie, pentru ca mai apoi să le analizezi cu o perspicacitate căreia i se adaugă o rigoare imparţială. Moralitatea personală a geologului sau a zoologului nu intră în discuţie – ceea ce nu este cazul în teologie. Aceasta atinge fiinţa umană în totalitatea ei şi reclamă de la fiecare o transformare personală radicală. Fără o astfel de transformare, modul în care vom învăţa teologia va fi strâmb. Fără o astfel de transformare vom fi protestanţi, neoprotestanţi, sectanţi care abordează credinţa bisericii dreptmăritoare.”

Mitropolitul Hierotheos Vlachos spunea un cuvânt foarte frumos: „Suntem ai Bisericii pe cât suntem ai Sfinţilor Părinţi”. Eu aş completa: suntem ai lui Hristos pe cât suntem ai Bisericii şi suntem ai Bisericii pe cât suntem ai Sfinţilor Părinţi.

Câţi dintre noi suntem creştini? Mulţi, în inimile noastre. Câţi dintre noi suntem ai Sfinţilor Părinţi? La această întrebare nu mai suntem la fel de grabnici a spune în gândul nostru „Da”. Ne place să fim creştini, ne place să fim ai lui Hristos, dar nu şi ai Sfinţilor Părinţi, pentru că sfinţenia este ceva înalt, ceva străin, ceva de neatins, ceva îngeresc, oricum ceva străin nouă.

În timp ce la Liturghie preotul zice: „Să luăm aminte, Sfintele – sfinţilor”, adică să vină la împărtăşanie fiii Bisericii, care, fiind mădulare ale trupului lui Hristos, se sfinţesc, noi am vrea să se spună: „Să luăm aminte, Sfintele – nesfinţilor!” Sau: „Să luăm aminte, Sfintele – păcătoşilor!” Pentru că nu ne place să ducem viaţă de sfinţenie, pentru că ne place să ocolim cuvântul din Scriptură care zice: Fiţi sfinţi că Eu, Domnul Dumnezeul vostru, Sfânt sunt!

Trebuie să ne împrietenim cu Sfinţii Părinţi. Zicea foarte frumos Sfântul Ignatie Brianceaninov: „Tovărăşiile şi societatea au o mare înrâurire asupra omului”. (Adică, în tâlcuire: Gaşca are mare influenţă asupra fiecărui membru al ei.) „Tovărăşia şi apropierea unui învăţat aduce multă ştiinţă, a unui poet – multe gânduri şi simţiri înalte; a unui călător – multe cunoştinţe despre ţările străine, despre obiceiurile şi datinile altor popoare”. (Şi aş spune şi eu: Aşa şi tovărăşia cu televiziunea va aduce o sumedenie de cunoştinţe pe care n-o să le folosiţi aproape niciodată, şi o sumedenie de gânduri rele pe care le veţi folosi, mai ales dacă sunt pătimaşe şi senzuale, aproape în întregime, neratând nici cel mai mic sfat al televizorului de a duce o viaţă pătimaşă. Asta e un fel de notă de subsol.)

„E limpede, tovărăşia şi apropierea sfinţilor aduc sfinţenie. Cu cel cuvios, cuvios vei fi, şi cu bărbatul nevinovat – nevinovat vei fi, şi cu cel ales – ales vei fi. (Psalmul 17).”

Ia auziţi: „Însuşeşte-ţi gândirea şi duhul Sfinţilor Părinţi, prin citirea scrierilor lor. Sfinţii Părinţi au atins ţelul: mântuirea. Şi tu vei atinge acest ţel prin mersul firesc al lucrurilor. Fiind într-un cuget şi într-un suflet cu Sfinţii Părinţi, te vei mântui.”, spune Sfântul Ignatie… Cât se poate de simplu, ca la şcoală: 3+2=5. Elementar. Sfinţii Părinţi au atins ţelul – mântuirea, şi tu vei atinge acest ţel prin mersul firesc al lucrurilor.

Problema este cum să fim într-un cuget cu Sfinţii Părinţi, când lumea întreagă ne învaţă să avem o credinţă căldicică. O credinţă modelată după duhul înţelepciunii acestei lumi, care este nebunie în faţa lui Dumnezeu. Cum să fim prieteni cu Sfinţii Părinţi, când lumea ne învaţă să fim prieteni cu patimile şi cu poftele? Foarte greu! Nu este uşor. Dar la asta ne cheamă Hristos. Să fim prieteni cu Sfinţii Părinţi, să ne fie dragi Sfinţii Părinţi.

Scenă de pe maidan: un român de 16 ani este înjurat de un personaj din alt neam de 17 ani. Românul îl bate pe voinicul mai mare în vârstă, şi acela spune: „Lasă, că vin eu cu gaşca mea!” şi a doua zi vine cu tata, cu unchiul, cu fraţii cei mulţi pe care-i are şi îl termină repede pe săracul românaş. De ce? Că şi-a adus gaşca.

Ei bine, fraţilor, cred că tot aşa trebuie să facem şi noi: ne calcă în picioare duhul acestei lumi, să venim şi noi cu mama, tata, cu prietenii, cu sfinţii, care sunt de partea noastră. Noi să ştim că sfinţii sunt ai noştri. Să-i iubim pe Sfinţii Bisericii, să luăm pildă de la râvna lor.

Să ştiţi că dacă s-ar întâlni Zorro cu un sfânt al Bisericii, cu un mucenic, Zorro ar fi gelos, pentru că ar putea să ia de la sfântul respectiv lecţii de vitejie, lecţii de eroism. Zorro şi-ar da seama că, din păcate, sfântul e mai Zorro decât el. Şi şi-ar da seama că cea mai mare vitejie ar fi fost să intre în Sinaxar, nu doar în cărţile de poveşti, eventual, sau pe marile ecrane.

Să ne împrietenim cu sfinţii, şi când vom fi îngenuncheaţi, le vom simţi ajutorul. Pentru că noi suntem slabi, avem căderile noastre, neputinţele noastre, şi cel mai bine ştiu asta duhovnicii noştri, nu prietenii cărora le arborăm cel mai duhovnicesc zâmbet, cea mai isihastă privire şi cele mai mieroase cuvinte rugătoare: „Ce faci, frate?” „Doamne ajută.” „Doamne ajută!” Dar duhovnicul nostru ştie de fapt ce e în spatele acestui „Doamne ajută!”, câtă invidie, cât egoism, câtă făţărnicie sau alte patimi.

Ei bine, suntem slabi. Vă spun că mie mi-e drag să stau cu copilul meu, cu copiii mei când zic seara „Îngeraşul”. „Eu sunt mic, tu fă-mă mare, eu sunt slab, tu fă-mă tare!” Ei, aşa mă rog eu din tot sufletul la îngeraş: eu sunt mic, el să mă facă mare, eu sunt slab, el să mă facă tare – mai tare ca Zorro! În sensul că noi trebuie să fim cu adevărat ai lui Hristos. Noi trebuie să primim o putere care nu este din lumea aceasta. Noi trebuie să fim fii ai Împărăţiei Cerurilor. Şi astea nu sunt vorbe goale.

Mă iertaţi că vorbesc eu, un păcătos, mândru etc., despre lucruri prea înalte. Dar le-am auzit la rândul meu, m-am folosit la rândul meu de ele şi de aceasta, numai de aceasta, mi-am dorit a le repeta ca un papagal în faţa voastră.

Să ne facem prieteni cu sfinţii şi viaţa noastră va fi mult mai frumoasă.

Atunci când tânărul teolog va fi agasat de tânăra filologă sau A.S.E.-istă sau medicinistă să facă experienţe prin boscheţi, sau la ea acasă sau la ştrand, tânărul teolog va şti să alerge la sfinţi şi să le spună: „Nu mai rezist, ajutaţi-mă! Mi-e dragă, o iubesc, dar nu mai rezist! Nu-i numai frumoasă, este şi pătimaşă, şi voi trebuie să mă ajutaţi!” Nu râdeţi! Tânărul teolog, sau tânărul ispitit – indiferent la ce facultate e - trebuie să alerge la prietenii lui cereşti şi să le spună sfinţilor: „Vă rog din tot sufletul, ajutaţi-mă! Nu mai rezist!” Şi trece ispita, prin harul lui Hristos. A doua zi poate vine fata şi spune: „Iartă-mă! Mari prostii voiam să facem! M-a înnebunit vară-mea sau colega de clasă sau cine ştie ce emisiune pe care am văzut-o noaptea la televizor, când aveam insomnii”. Înţelegeţi?

Dacă noi ne facem prieteni cu sfinţii, şi ei se fac prietenii noştri. Toată viaţa noastră se va schimba dacă vom fi prieteni cu sfinţii. Este foarte important să ducem mărturia cea bună. Este foarte important să fim ai lui Hristos.

Am întrebat, la rândul meu, ce să le spun tinerilor cărora le voi vorbi despre înmulţirea talanţilor pe calea teologiei? Şi un părinte mi-a dat un răspuns foarte frumos – pentru că e firesc, nefiind teolog, trebuia să-i întreb pe alţii ce e bine să vă spun – şi părintele mi-a zis: „Abia în clipa în care ţi-ai găsit duhovnicul, poţi porni pe calea teologiei”. Foarte frumos! Abia în clipa în care crezi lui Hristos că poate să-ţi vorbească şi să te călăuzească printr-un îndrumător, abia în clipa în care eşti gata să te smereşti şi să duci lupta cu patimile şi cu voia ta şi să te laşi îndrumat de un duhovnic, abia atunci poţi porni pe calea vieţii creştine.

Dar nu aşa, să ai duhovnic numai în cele patru posturi, vreme de trei minute, cât îţi permite coada cea lungă, care stă privindu-te scrutător, simţind privirile lor în ceafă: „Nu mai termină ăsta o dată!” Astfel de persoane nu au duhovnic!

Ai duhovnic în clipa în care ai început o poveste de iubire binecuvântată, ca să spun aşa, cu un părinte prin care crezi că-ţi vorbeşte Hristos. Dar nu doar atunci când îţi dă o ascultare plăcută, de exemplu, e vacanţă, şi-ţi spune: „Încearcă să te duci două săptămâni la mănăstiri”, şi tu te lauzi la toţi prietenii: „Măi, eu sunt un ucenic foarte, foarte râvnitor. Am primit chiar ascultarea de a merge într-un pelerinaj şi eu chiar m-am dus în pelerinaj!” – de parcă ai fi făcut cine ştie ce faptă de evlavie!

Pe când, dacă părintele-ţi spune: „Încearcă să faci trei catisme din Psaltire în fiecare seară!” sau: „Încearcă să o ajuţi pe verişoara ta care are cinci copii şi îi e greu să îi crească! Du-te şi stai în fiecare zi, joacă-te o oră cu copiii, să aibă timp şi verişoara ta să îşi facă canonul! Sau să iasă în parc, să ia o gură de aer curat, sau să stea pur şi simplu de vorbă cu soţul ei, sau să se ducă să-şi vadă mama, sau, sau, sau…”

Atunci zici: „Părintele, când mi-a vorbit, nu avea un chip bizantin! Privirea lui nu era duhovnicească! Se uita în jos… înainte vorbise cu baba aia care l-a ţinut o jumătate de oră. Poate că baba l-a plictisit, şi Duhul Sfânt s-a îndepărtat de pragul părintelui… Oare nu cumva părintele a greşit?” Şi devenim noi judecători fără diplomă ai duhovnicilor noştri, convinşi că noi, deşi nu ducem viaţă duhovnicească, totuşi avem darul discernământului, pe care părintele, fiind prea obosit de atâtea slujbe, de atâta nevoinţă şi de atâtea spovedanii, se pare că nu l-a avut. Şi eventual, în râvna noastră duhovnicească, am fi gata să dăm meditaţii duhovnicului nostru, dacă ar fi smerit şi ar vrea să înveţe discernământul de la noi.

Ei bine, o astfel de ascultare este egală cu zero. Ori suntem ascultători tot timpul, ori nu suntem deloc. Dacă ne alegem aşa, asta ne place, asta nu ne place, înseamnă că nu avem duhovnic – să fim sinceri cu noi înşine.

Există tineri care, prinşi de râvnă duhovnicească, se apucă să citească cine ştie ce cărţi şi spun: „A, părintele meu nu mă lasă să ţin post negru vinerea sau miercurea… Părintele meu cred că-i din ăla, mâncător… e flămând tot timpul cred, n-ai văzut ce burtă are? A, eu mă apuc să ţin post negru pe ascuns”. Sau îl rogi să te lase să faci Rugăciunea lui Iisus şi el îţi zice să citeşti din Psaltire, şi zici: „Tot cu Psaltirea, ca amărâţii? Eu sunt din ăla vrednic, eu sunt robul lui Hristos, care vreau să zic rugăciunea neîncetat, vreau să învăţ în două săptămâni, sau în trei luni cel târziu… Ca să nu îmi mai pierd timpul cu tot felul de Psalmi, atâta împrăştiere în cuvinte! N-a zis Sfântul Apostol Pavel că mai bine spui doar cinci cuvinte?” Şi atunci devii mai iscusit decât duhovnicul tău…

Să revenim la cei care se lasă prinşi de elanul de citire al cărţilor duhovniceşti, dar care nu citesc cărţi potrivite măsurii lor. Vă voi spune ceva tot din Sfântul Ignatie Brianceaninov, şi după pasajul respectiv, cei care până acum şi-au judecat duhovnicul, au libertatea să-l judece şi pe Sfântul Ignatie Brianceaninov. Şi dacă se simt mai sfinţi şi decât din Sfântul Ignatie, să caute alte citate şi să-i judece şi pe părinţii filocalici, chiar şi pe părinţii pustiei, şi eventual în cele din urmă să-L judece şi pe Dumnezeu, pentru că ei sunt atât de râvnitori să facă voia Domnului, încât nici Dumnezeu nu înţelege marea lor râvnă şi deschidere duhovnicească.

De asta în tradiţia monahală se spune că, atunci când duhovnicul vede că ucenicul vrea să urce prea repede spre cer, să-l mai tragă de picior, oprindu-l.

Iată ce a zis Sfântul Ignatie: „Fiecare să citească din Sfinţii Părinţi ceea ce se potriveşte cu felul său de viaţă. Pustnicul să-i citească pe părinţii care au scris despre liniştire. Monahul care vieţuieşte în chinovie – pe părinţii care au scris povăţuiri pentru viaţa chinovială. Creştinul care trăieşte în lume, pe Sfinţii Părinţi ce şi-au rostit poveţele pentru tot creştinul îndeobşte. Fiecare, în orice tagmă s-ar afla, să culeagă belşug de povăţuire din scrierile Părinţilor”.

Şi vă rog să luaţi aminte la acest citat, pentru că-l consider, poate, cel mai important citat pe care-l voi folosi în întâlnirea noastră. „Este neapărat trebuincioasă citirea potrivită cu felul de viaţă al fiecăruia. Altminteri, ne vom umple de gânduri, chiar dacă sfinte, însă de neîmplinit cu fapta, care stârnesc o lucrare neroditoare doar în închipuiri şi în dorinţe”. Adică ne place să citim despre marile extazuri, despre marile culmi ale rugăciunii, despre viaţa pustnicească, dar nu ne place să citim cărţile care ne arată ce pas trebuie să facem noi acum, azi, nu peste o săptămână sau peste un an.

Mai zice din Sfântul Ignatie: „Faptele cucerniciei care nu se potrivesc cu felul tău de viaţă îţi vor scăpa din mâini. Pe lângă faptul că vei deveni un visător sterp, gândurile tale, aflându-se în neîncetată împotrivire cu faptele, negreşit vor naşte tulburare în mintea ta, iar în purtarea ta – nehotărâre. Iar această tulburare şi această nehotărâre sunt apăsătoare şi vătămătoare pentru tine însuţi şi pentru cei din jurul tău. Necitind după rânduiala cuvenită Sfânta Scriptură şi pe Sfinţii Părinţi, lesne te poţi abate de la calea mântuitoare în hăţişuri de netrecut şi prăpăstii adânci, ceea ce s-a şi întâmplat cu mulţi”.

Luaţi deci aminte: dacă vi se pare că sunteţi chemaţi la o filocalizare grabnică, la o filocalizare necondiţionată, dacă vi se pare că trebuie să depăşiţi în sfinţenie pe toţi creştinii de pe uliţa voastră, şi să deveniţi sfinţi în trei zile sau în două săptămâni, vă aflaţi pe un drum greşit. Zice Sfântul Ignatie, repet, „Citiţi cărţile potrivite cu măsura voastră duhovnicească”.

Câţi dintre voi au citit Imnele Sfântului Simeon Noul Teolog? Poate mulţi, poate puţini. Există un curent în teologie „Hai să fim cât mai deştepţi, să epuizăm Filocaliile”, dă bine să zici: „Am citit patru volume din Filocalie!” – „Eu am citit şapte!” „Ei, eşti mai tare!” Înţelegeţi?

Dă bine să zici: „Mă, eu am citit Imnele Sfântului Simeon Noul Teolog” – o carte grea, grea, în prefaţa căreia ucenicul Sfântului Simeon, Cuviosul Nichita Stithatul, spune cam aşa: „Să nu citească această carte cei pe care îi apasă poftele materiale şi cugetele pământeşti. Să nu citească aceste imne cei care nu şi-au curăţit sufletele prin fapte duhovniceşti, prin vieţuire duhovnicească şi prin rugăciune”.

Dar, noi suntem deştepţi. Noi suntem teologi. Noi trebuie să trecem cu vederea astfel de avertismente, pentru a face lucrări de seminar strălucite – şi acum mă arăt cu degetul şi pe mine. Am făcut o lucrare de seminar, în primele două săptămâni de facultate, despre teologia mistică a Sfântului Grigorie Palama. Şi un părinte profesor a întrebat: „Aţi înţeles ceva din lucrarea lui?” Şi nimeni n-a spus nimic.

După care m-am gândit să fac lucrare de seminar despre Sfântul Simeon Noul Teolog şi despre Imne, pentru că-l forţasem pe duhovnic să-mi dea şi mie binecuvântare să le citesc, gândindu-mă că eu sunt destul de înduhovnicit ca să citesc această carte. Şi acum, după ani de zile, regret sincer că am citit-o, regret că n-am ţinut seama de avertismentul Cuviosului Nichita Stithatul.

Să avem mare grijă. Tocmai de aceasta este bine să ne căutăm o călăuză în care să avem încredere, dar nu o călăuză pe care să o părăsim după trei săptămâni sau doi ani. Un părinte filocalic spune că atunci când vrei să-ţi găseşti o călăuză duhovniceas­că, priveşte bine la cine te duci! Vezi ce fel de om e, ce fel de viaţă duce, nu să zici după doi ani: Ia uite, ăsta era beţiv! Ăsta era curvar! Ăsta era cine ştie cum, lacom de bani… Să ştii de la început în mâinile cui îţi încredinţezi sufletul.

Şi dacă porneşti pe această cale a ascultării, să mergi drept înainte. Şi dacă la un mo­ment dat Dumnezeu va vedea că nu e cel mai potrivit duhovnic pentru tine, va rândui să ajungi la alt duhovnic. Te vei sfătui cu duhovnicul pe care-l ai, şi acesta îţi va spune: „Fiule, caută-ţi un alt părinte, mai potrivit pentru structura ta, pentru exigenţele tale, pentru chemarea ta”.

Dar de multe ori ne place să ne schimbăm duhovnicul pentru că, de fapt, nu ne place să ne lăsăm pe noi înşine schimbaţi de Hristos prin duhovnic. Preferăm să schimbăm duhovnicul, pentru că nu preferăm să renunţăm la patimi, sau dacă am renunţa la beţie, sau la curvie sau la cine ştie ce am renunţa, nu ne place să renunţăm la mândrie. Păstrăm mândria în inimile noastre, şi nu vrem să-i dăm drumul cu niciun chip.

Într-un film nişte oameni pătimaşi care vroiau să se lase de patimile lor se suiau pe o corabie ca să plece spre un Munte sacru, dar unul avea o patimă care îl sufoca, un demon, care era simbolizat de o maimuţă pe care o ţinea în braţe şi nu voia cu niciun chip să-i dea drumul. Era ca şi copilul persoanei respective, era parte din persoana respectivă, care nu voia cu niciun chip să renunţe la patimă… Abia când a aruncat maimuţa şi-a dat seama că aceasta era un diavol…

Şi atunci când duhovnicul ne îndeamnă să renunţăm la mândrie, atunci mândria noastră se revoltă şi spune: „Părintele nu este destul de sfânt! Părintele nu este destul de iscusit! Hai să-mi caut alt duhovnic, mai sfânt!” Şi de fapt mergem la altul care ne laudă că nu mai bem, care ne laudă că nu mai fumăm, care ne laudă că nu desfrânăm, cât despre mândrie, o lasă acolo, să ruginească.

Numai că mândria nu-i ca fierul, să ruginească, e ca virusul şi se înmulţeşte.

Care este baza vieţii duhovniceşti? Rugăciu­nea. În măsura în care suntem teologi fără să ne rugăm, aşa cum am mai spus, nu suntem teologi. Este oarecum uşor să zici canoane, repede, aşa, să ai conştiinţa: gata, am rezolvat-o şi pe asta, am făcut-o şi pe asta, dar de fapt să nu vorbeşti nici cu Dumnezeu, nici cu Maica Domnului, nici cu sfinţii, nici cu îngerii, dacă faci canonul de rugăciune către puterile cereşti. Canon pe care foarte mulţi nici nu l-au observat în Ceaslov. Canon despre care foarte mulţi nici nu ştiu că se află în Ceaslov. D-apoi să-l mai fi şi citit.

Nu putem fi teologi dacă nu iubim rugăciunea. Nu putem fi teologi fără să-L lăsăm pe Hristos să vorbească prin noi, fără ca noi înşine să vorbim mai întâi vreme îndelungată cu Hristos.

În clipa în care am descoperit o persoană care ne-a devenit dragă, în clipa în care avem un prieten, sau o prietenă, sau mai mulţi prieteni, ne dorim să stăm împreună cu ei. Atât de mult ne dorim, încât dacă punem mâna pe telefon, vorbim uneori până se înroşeşte firul, până se înroşesc părinţii de supărare, vorbim până le creăm reale probleme financiare, părinţilor noştri, eventual.

Cineva ne e drag. Unul pune mâna pe telefon, celălalt răspunde, şi stăm aşa, în tăcere, bucurându-ne că suntem lângă celălalt. Sau vorbim. Oamenii sunt lăsaţi de Dumnezeu să comunice. Ei bine, tot aşa este şi cu sfinţii. Şi cu îngerii, şi cu Maica Domnului.

În clipa în care înţelegem că Maica Domnului e mama noastră, ne bucurăm să vorbim cu mama noastră. În clipa în care înţelegi că „Înger, îngeraşul meu, ce mi te-a dat Dumnezeu” e chiar îngeraşul pe care ţi l-a dat Dumnezeu, vrei să vorbeşti cu el.

În clipa în care înţelegi, Petre, că Sfântul Apostol Petru şi alţi sfinţi - cum e Petru Athonitul, sau alţi sfinţi - cu numele Petru îţi sunt prieteni, vei vrea să vorbeşti cu ei.

Ioana, în clipa în care vei înţelege că Sfântul Evanghelist Ioan şi Sfântul Ioan Botezătorul, Sfântul Ioan din Kronstadt, Sfântul Ioan Maximovici, Sfântul Mucenic Ioan Rusu, Sfântul Ioan Scărarul, Sfântul Ioan Iacob de la Hozeva, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, sunt prietenii şi ocrotitorii tăi, vei vrea să vorbeşti cu ei.

Dar dacă te întreabă cineva: „Ioane, câţi sfinţi cu numele de Ioan ştii?”, vei spune: „Mulţi, mulţi…” Câţi? Dacă vei răspunde: „Ioan Evanghelistul, Apostolul Ioan…” – deja nu prea ştii cum stau lucrurile. Şi-l mai ştii pe Sfântul Ioan Botezătorul, spunându-i numele răsuflând uşurat că nu te-ai făcut de ruşine şi ai putut să zici mai mult de două nume.

Trebuie să vorbim cu aceşti sfinţi prin rugăciune, să ne bucurăm de marele dar pe care ni l-a făcut Dumnezeu.

Privitor la rugăciunea lui Iisus, aş atrage atenţia asupra faptului că e foarte periculos ca orice creştin, în general, nu doar tânărul teolog, să o practice fără îndrumarea unui duhovnic, însă – cu toate că am spus că trebuie să citim cărţi pe măsura noastră, şi Filocaliile sunt cărţi care se adresează în primul rând monahilor, cred că şi tinerii aflaţi sub îndrumarea unui duhovnic ar face bine, ca şi ceilalţi creştini, să practice Rugăciunea lui Iisus. Atât cât pot. Atât cât îi lasă duhovnicii.

Când s-au tipărit Filocaliile, anumiţi părinţi filocalici, practicanţi ai Rugăciunii lui Iisus, s-au su­părat, au fost îngrijoraţi de faptul că aceste neste­mate, aceste pietre preţioase puteau să ajungă pe mâi­nile acelora care nu ştiau să le folosească cum se cu­vine. Şi au atras atenţia asupra acestui pericol. Nu cum­va anumiţi oameni, neiscusiţi în viaţa duhovni­ceas­că, prinşi de o râvnă exagerată, să citească Filocaliile şi să se vatăme.

Şi atunci de ce spun că ar fi bine să încercăm să practicăm rugăciunea lui Iisus? Pentru că tot aceşti părinţi filocalici spuneau că mirenii aflaţi sub îndru­ma­re duhovnicească o pot face. Pentru că această ru­gă­ciune foloseşte foarte mult celui care o face cu povăţuitor.

Şi nu e nevoie să credem că o să ne sfinţim în 24 de ore sau în trei zile. Toţi vor să ajungă isihaşti în două săptămâni, dar nimeni nu vrea să spună rugăciu­nea cu gura, în şoaptă, vreme de câteva luni. De ce? Am auzit o întrebare interesantă şi un răspuns foarte frumos: „De ce nu mai sunt avvi, părinţi duhovniceşti, stâlpi duhovniceşti în zilele noastre? De ce nu mai sunt? Pentru că n-au vrut să mai existe începători”. Nimeni nu vrea să fie începător. Toţi am intrat în biserică, gata, repede, trebuie să şi intrăm în Sinaxar.

Nu e chiar aşa! Să încercăm să fim începători. Să încercăm luni şi ani de zile să ne nevoim, zicând rugăciunea cu gura. Şi încet-încet o să ne deprindem să zicem şi când suntem la facultate – profesorul vorbeşte, suntem atenţi, dar încercăm să ne şi rugăm. Nu neapărat să ne punem metanii cu fir aurit, să vadă toţi colegii noştri că eu sunt isihastul grupei sau isihastul anului. Şi să ne şi lăudăm: „Măi, voi ştiţi că eu mă spovedesc la părintele cutare, care practică rugăciunea lui Iisus? Voi ştiţi că eu sunt chiar ucenic vrednic al părintelui respectiv? Eventual, ucenicul iu­bit al părintelui care chiar duce viaţă sfântă. Uitaţi-vă voi bine la mine, nu vedeţi în privirea mea puţin din strălucirea privirii părintelui meu? Uitaţi-vă la părul meu, la barba mea, nu vi se pare bizantină? N-aţi putea să mă folosiţi ca model pentru icoane?” Cam aşa stau lucrurile!

Pe când, în acelaşi timp, tineri studenţi pe care nimeni nu dă doi bani, tineri care sunt consideraţi fraieri sau cine ştie cum, stau acolo liniştiţi şi se roagă, după cum i-a îndrumat duhovnicul, şi după doi ani, cinci ani, zece ani, ajung la rugăciunea minţii, sunt căsătoriţi, îşi cresc copiii cu mare grijă.

Am să vă spun un sfat pe care mi l-a dat un duhovnic. După ce m-am căsătorit, un duhovnic – care a trecut la Domnul – era ieromonah, fecior, dar totuşi avea o înţelegere foarte frumoasă a familiei. Şi l-am întrebat cum să fac cu soţia – ştiţi, soţii nu doar se roagă, mai fac şi dragoste, şi l-am întrebat eu cum se împacă rugăciunea cu viaţa trupească, şi mi-a zis: „Ştii cum e? După ce faceţi dragoste, o iei în braţe pe soţie şi te apuci şi te rogi, zici rugăciunea, în timp ce ea se culcă”. Pentru că eu voiam, după ce făceam dragoste, să stau să mă rog cât simţeam nevoia să mă rog, şi soţia vroia să se culce. Soţia mi-a zis: „Piua! Nu m-am măritat ca să dorm singură! Vreau să dormi lângă mine”. Şi părintele a zis: „Foarte bine! Ea să doarmă, şi tu să zici rugăciunea, ţinând-o în braţe”. Şi vă spun că a fost un început al căsniciei foarte, foarte frumos. Atât de mult m-am bucurat, nu vă daţi seama.

Deci, îl pomenesc cu dragoste pe părintele respectiv, pentru că m-a ajutat să înţeleg cât de firească este familia şi cât de frumoasă este familia. Părintele mi-a spus: „Bucuraţi-vă unul de altul şi apoi, şi înainte şi înapoi, rugaţi-vă lui Dumnezeu!”

Să ştiţi că – şi fac o paranteză, nu e important să dau prea multe detalii – cred că cea mai frumoasă unire trupească este a creştinilor care duc viaţă duhovnicească. Nu pentru că e lipsit de cine ştie ce experimente perverse n-are parte de împlinire, nu! Pentru că el îl iubeşte pe Dumnezeu şi ştie că în momentul în care e cu soţia lui trebuie să facă cu adevărat dragoste, nu să facă sex sau să facă patimi sau să facă perversiuni.

Viaţa creştină e o viaţă binecuvântată cap-coadă! Dar nu voi insista acum asupra acestui subiect.

Revin deci la faptul că rugăciunea poate fi spusă de către soţi şi când îţi plânge copilul. Nu neapărat rugăciunea lui Iisus, poate nu simt toţi chemare să o spună. Zici un psalm, o rugăciune către Maica Domnului. Sau sunt momente în care efectiv nu mai poţi, ajungi la capătul răbdării. Mie cel mai greu mi-a fost la primul copil, mi-a fost mai greu decât cu trei copii. Venim în căsnicie cu sloganuri gen de „Mamă, câte împliniri o să avem!”, dar uităm că de fapt căsnicia este şi o cruce, că nu e o mântuire doar prin facerea sau eventual producerea de prunci. E o mântuire prin purtarea crucii.

Şi a fost foarte şocant ca un bebe să schimbe viaţa mea şi să se bage în viaţa mea şi să plângă când eu voiam să mă odihnesc. Sau să plângă când eu voiam să fiu cu prietenii sau când voiam să mă duc la slujbă – seara la vecernie, de exemplu. Şi copilul m-a lovit foarte puternic pentru că mi-a arătat că viaţa de familie este puţin altfel decât îmi imaginam eu. Şi mă bucur că m-a lovit. Şi astfel, cu doi şi cu trei mi-a fost mult mai uşor, că învăţasem deja poezia.

Am să vorbesc fugitiv despre capitolul mănăstiri. Cred că greşesc tinerii care, cum începe vacanţa, au fugit în mănăstire; cum începe anul universitar, s-au întors din mănăstire, nefiind în stare să reziste zece zile de vacanţă în lume, pentru că nu ştiu să-şi petreacă timpul liber, dar nevrând nici să se călugărească.

Ei vor să ducă viaţă de familie, dar cum se va întemeia această familie, numai Dumnezeu ştie. Şi după ce se căsătoresc, eventual, la repezeală, îşi dau seama că nu sunt în stare să facă faţă ispitelor vieţii, îşi dau seama că nu pot să fie taţi buni, soţi buni, mămici bune, soţii bune, pentru că au fugit de viaţa în lume.

N-au ştiut să fugă doar de patimile lumii, au respins lumea şi cu cele bune ale ei, iar intrând în lume s-au lovit cu capul de perete, de grinda de sus, şi au căzut la pământ.

Şi sunt astfel de tineri care stau tot timpul în astfel de hoteluri mănăstireşti, eventual exasperându-i pe săracii monahi sau pe săracele maici care, din prea multă politeţe, tot aşteaptă ca tânărul sau tânăra să înţeleagă că mănăstirea nu este hotel, la care să-ţi petreci vacanţa fără să plăteşti nimic. Că mănăstirea nu e camping sau cine ştie ce loc de recreere, de odihnă, eventual.

La fel de mult, poate mai mult sau mai puţin, nu-mi dau seama, greşesc cei care nu calcă prin mănăstiri de teamă ca nu cumva să fie fascinaţi de monahism.

Cunosc un preot de mir care nu voia să meargă la Muntele Athos – preot căsătorit, cu copii – ca nu cumva să fie fascinat de Muntele Athos şi să-şi părăsească familia. Mie o astfel de abordare a problemei mi se pare ridicolă.

Am fost de curând, iarăşi, la Sfântul Munte şi am aflat un cuvânt extraordinar, de la un părinte tânăr. Şi m-am bucurat foarte mult că părintele era tânăr, că dacă era bătrân aş fi zis că spune cuvântul respectiv datorită experienţei lui de zeci de ani în mănăstire, eventual în Sfântul Munte. Dar părintele fiind tânăr, m-am bucurat că a vorbit luminat de Dumnezeu.

Şi părintele a zis: „Dacă vine mireanul în mănăstire, stă o vreme, să se roage, să se liniştească. Şi când se întoarce la familia sa, dacă începe să regrete: «of, de ce nu m-am călugărit? Of, ce viaţă de doi bani e viaţa în lume!», dacă în loc să vină plin de putere duhovnicească, să ducă mai bine lupta cea bună, vine plin de angoase şi de plictiseală, vina nu este a lui – spunea tânărul părinte athonit – ci este vina mănăstirii, că n-a fost în stare să-i dea energia şi puterea de care avea nevoie”.

Mănăstirea trebuie să-i ajute pe mirenii care trăiesc în lume, care au familii şi copii, nu să plângă: „Vai, Doamne, ce păcat că nu m-am călugărit!” – ci să le dea puterea să reziste patimilor care-i asaltează în viaţa de zi cu zi. Să meargă mireanul în mănăstire şi să ia o gură de aer duhovnicesc. Nu făcând simple pelerinaje, nu făcând turism religios.

Să nu devenim un fel de globe-trotteri duhov­ni­ceşti, alergând de la o mănăstire la alta ca disperaţii, să facem colecţie, să ne putem lăuda la toţi prietenii că am văzut mai multe mănăstiri decât apar în Lumea Credinţei şi că putem face propriul nostru ghid al mănăstirilor, eventual; ci, mergând în mă­năstiri pentru a lua gura de aer de care avem nevoie.

M-am dus ultima oară în Athos cu cel mai bun prieten al meu care, după ce ani de zile şi-a dorit să se călu­gărească şi a fost pe la multe mănăstiri, conside­rând că familia e o cale neîmplinită, tristă, o cale de mâna a cincea etc. Acum îşi doreşte să se căsătorească şi vrea să-i dea Dumnezeu o fată şi un părinte l-a întrebat: „ce cauţi tu aici, dacă acum vrei să te căsătoreşti?” Şi am răspuns eu: „l‑am luat cu mine, să-i dea Maica Domnului o mândră”. Şi părintele a rămas puţin cam surprins. Şi el crede că Maica Domnului îi poate da pe Ileana Cosânzeana sau pe Albă ca Zăpada de care are nevoie, după rugăciunile pe care le face.

E adevărat că se poate întâmpla ca în urma respectivelor rugăciuni, Dumnezeu să-l ajute să înţe­leagă că, de fapt, rostul lui era în mănăstire. Nu-i exclus asta. Important e în viaţă să vrei să faci voia lui Dumnezeu, nu voia ta.

Au venit la Sfântul Serafim de Sarov două ti­nere. Una voia să se mărite, alta voia să se călugă­rească. Şi Sfântul Serafim le-a binecuvântat să facă exact invers.

În principiu, nu e nimic nepotrivit în a te duce, tânăr fiind, la Sfântul Munte Athos, ca să te rogi ca Dumnezeu să-ţi trimită mândră. Şi nu-i nevoie să te duci în Sfântul Munte Athos. Poţi să te duci la orice biserică, mănăstire, unde sunt sfinte moaşte, dacă vrei să te rogi la sfinţi, poţi să te duci la orice icoană făcătoare de minuni, poţi să te duci chiar la icoana din casa ta, care e foarte mare făcătoare de minuni. Orice icoană la care te rogi cu credinţă e făcătoare de minuni.

În Ortodoxie există icoane făcătoare de minuni, dar nu există icoane nefăcătoare de minuni. A auzit cineva de vreo icoană nefăcătoare de minuni? Mă în­do­iesc. Sunt chiar copii xerox ale icoanelor făcătoare de minuni, copii pe hârtie, în faţa cărora s‑au în­tâm­plat vindecări sau alte minuni.

Privitor la viaţa de familie, unii aveţi părinţi care vă lasă să mergeţi pe calea Bisericii, iar alţii aveţi prieteni care vă sunt stavile. Iertaţi-i. Cei care au părinţi credincioşi duc o viaţă foarte frumoasă, foarte senină. Cred că viaţa lor în familie e un fel de pregustare a Împărăţiei Cerurilor.

În timp ce alţii sunt prigoniţi de părinţii lor: „Tu de ce nu mergi, fato, la discotecă? Tu de ce nu te fardezi ca celelalte?” Sau: „Tu de ce nu mergi, mă, cu fetele la discotecă?” Sau: „La vârsta asta eşti fecior? Mă faci de ruşine!” Sau: „Vrei să te căsătoreşti fără să ştii ce înseamnă femeia?” Şi presiunea asta nu durează doar trei zile sau cinci săptămâni. E o pre­siu­ne de lungă, foarte lungă durată, care-i torturează la propriu pe tineri, cum îi torturau prigonitorii pe sfinţii mucenici ai bisericii.

Ei bine, pentru această prigoană tinerii vor avea plată. Sunt unii care au o tinereţe paşnică în familie şi-n clipa în care dau de greutăţile căsătoriei, de prima ceartă, de prima tensiune, simt că se dau cu capul de pereţi, întrucât au considerat că în familie totul este roz, de la pat până la clanţă şi înapoi, inclusiv mocheta, paharele din bucătărie şi cine ştie ce alte obiecte. Ei bine, în viaţă nu e totul roz.

Pe când cei care au dus o viaţă de prigoană din partea părinţilor, în clipa când s-au căsătorit au impresia că au intrat în rai. Pentru că s-au căsătorit slujindu-L pe Hristos, au ştiut bine ce fac când se căsătoresc, au ales bine o familie, o soţie sau un soţ alături de care pot duce o viaţă creştină, şi într-adevăr pregustă raiul. Liniştea căminului lor este o icoană a sfinţeniei.

Câte ore stăm cu părinţii şi câte ore stăm cu prietenii? Cu părinţii stăm multe – dacă numărăm şi orele de somn. Dar nu e corect! Trebuie să numărăm orele în care stăm de fapt cu părinţii şi nu noi cu părinţii în faţa televizorului, uitându-ne la ştiri, la telenovela de dinainte şi la filmul de după. Unul zice: „eu am stat cu părinţii mei şase ore, în care am discutat foarte multe: «Cât e ceasul?» «Ai văzut reclama asta?» «Ce film urmează?»” Acesta este un timp mort, nu este un timp în prezenţa părinţilor.

Pe când cu prietenii, lucrurile sunt altfel. Dacă nu stăm ca proştii să ne uităm la aceleaşi telenovele, la aceleaşi ştiri, în loc să discutăm lucruri mai frumoase.

Mai fac o paranteză. Am fost chemat la Kenski Show, la o emisiune pro şi contra televi­zo­rului. Şi evident eu trebuia să am poziţia ridicolă de ortodox papagal, care va fi ruşinat de poziţiile de bun simţ ale celorlalţi. Numai că m-a ajutat Dumnezeu – foarte mult m-a ajutat, pentru că puteam să mă fac de ruşine – astfel încât s-au contrazis invitatele între ele, şi nu era nevoie să polemizez eu, ci doar să subliniez, spunându-i uneia: „dacă te uiţi şase ore pe zi la televizor, aşa cum spui, înseamnă că eşti dependentă”. „Ba nu, nu sunt dependentă!” Nu era nevoie să îmi întăresc argumentaţia, telespectatorii înţelegeau că dacă fata respectivă avea, aşa cum spunea, cinci televizoare în patru camere, şi că ei nu-i place să meargă la discotecă pentru că-i place să vadă emisiunile de la televizor, fata era dependentă de televizor. Şi spunea: „Cum să nu fiu cu prietenii? Dacă e o emisiune interesantă la televizor, îmi chem prietenii şi stăm în faţa televizorului” – nu era nevoie să-i sugerez că o astfel de poziţie e cel puţin ciudată, ci înţelegeau toţi şi fără argumentarea mea.

Şi spunea: „Ce frumos e să stăm la telenovelă, ce frumos e să ne uităm la o ştire…” Prieteni fiind, nu ştim decât să ne uităm la televizor, ca şi cum Hristos ar trebui să schimbe ceva genetic în pântecele mamei, când se naşte bebeluşul să se nască cu o cutie minusculă în faţa ochilor, care să crească odată cu vârsta şi să avem tot timpul un ecran cu cristale lichide, care să nu ne vatăme ochii.

Legat de prieteni, de petrecerea timpului liber. Ştiţi şi voi, nu e nevoie să vă spun eu, că una din ma­rile probleme ale tinerilor creştini este că nu ştiu să-şi petreacă timpul liber. Ce uşor e să te speli pe dinţi, pe faţă sau sub braţ, ce uşor e să mănânci, ce uşor e să dormi, ce uşor e să mergi la facultate dacă nu sunt cursuri plictisitoare, ce uşor e să chiuleşti de la facul­tate în parc dacă sunt cursuri plictisitoare, şi ce greu e totuşi în timpul acela liber să nu faci păcate. Ce greu este să ai un mod frumos de a-ţi petrece timpul liber.

Nu trebuie să venim la facultate aşteptând cât mai repede să se termine facultatea, aşteptând să se termine cursurile ca să mergem în bar, aşteptând să se termine ora de seminar ca să mergem în parc, aşteptând să se termine anul universitar, să se termine vacanţa, şi să se termine facultatea fără să rămânem în cap cu nimic.

Cred că nu aş putea încheia mai frumos această expunere, decât amintindu-vă ultimele cuvinte pe care le-a rostit pe patul de spital părintele Stăniloae, acest mare teolog al neamului românesc, ale cărui cărţi, din păcate, le citesc foarte puţini tineri teologi. Când am citit Dogmatica părintelui Stăniloae, am înţeles cu adevărat că Dumnezeu este dragoste. Şi am înţeles că de dragoste se leagă întreaga noastră cunoaştere teologică. Poate că citisem înainte de multe ori că Dumnezeu este dragoste. Poţi să citeşti până te plictiseşti, până nu simţi că aşa este, până nu înţelegi că aşa este, cuvintele astea n-au putere în inima ta. Dar prin scrisul părintelui Stăniloae, vă spun, mi s-a părut că intru într-o lume paralelă, într-o lume minunată. M-a ajutat să înţeleg cât de armonios se leagă în Biserică învăţăturile de credinţă. Despre sfinţii îngeri, despre tradiţie, despre Sfânta Liturghie, totul se leagă unitar.

E adevărat că unii, după ce au citit două sau trei pagini de dogmatică, au ajuns la concluzia că părintele Stăniloae este greu de citit şi mai bine să citească doar Limonarii, Sbornice şi Vieţi de sfinţi.

Ei bine, aş recomanda să începeţi încetul cu încetul, să nu mâncaţi Stăniloae cu polonicul, să-l mâncaţi pe părintele Stăniloae cu linguriţa, cu pipeta, eventual, la început. Câtă vreme avem dinţi de lapte, să mâncăm atât cât putem digera, să nu facem indigestie, să ajungem la doctor, că avem buba. Adică recomand să se înceapă citirea scrierilor părintelui Stăniloae cu cărţi simple: Mica Dogmatică vorbită. Foarte mult cred că pierd cei care n-au citit Mica dogmatică vorbită, a părintelui Stăniloae, apărută la Deisis. Sau cele Şapte dimineţi cu părintele Stăniloae, interviurile luate de Sorin Dumitrescu, volum care ţi-l face prieten pe părintele Stăniloae, ţi-l face drag. Te ajută să-l înţelegi, să-l iubeşti şi să vrei să citeşti din ce în ce mai mult.

Pe patul de spital, părintele Stăniloae a spus câteva cuvinte care rezumă toate volumele de teologie pe care le-a scris şi, eventual, toate Filocaliile pe care le-a tradus. Luaţi aminte la ultimele cuvinte ale unui teolog. Pentru că trebuie să fim teologi, nu vreme de patru ani de studii, nu vreme de 20 de ani, profesoarele de religie, până ajung la pensie, nu 50 de ani tinerilor care deveniţi preoţi şi, la un moment dat, poate la bătrâneţe vă veţi pensiona, trebuie să fim teologi pentru totdeauna. Trebuie să fim vorbitori cu Dumnezeu şi vorbitori despre Dumnezeu, iar în rai, toţi sunt teologi, toţi Îi dau slavă lui Dumnezeu, asta este adevărata teologie.

Poate ştiţi de la Sfinţii Părinţi, teologia nu însemna învăţarea pe de rost a unor citate, ci era vederea lui Dumnezeu.

Şi spune părintele Stăniloae: „Vorbim despre Tine, Doamne. Cu voinţa. Plini de har şi de adevăr. Hai, hai, hai. Plin de har şi de adevăr. Hai, hai, hai. Hai să ne trezim. Hai să ne sculăm. Hai să vorbim. Haide, Doamne, hai. Hai, hai, hai să vorbim. Haide, Doamne. Hai, hai, hai să vorbim. Hai, haide, Doamne. Hai să vorbim”.

Să ne ajute bunul Dumnezeu să vorbim cât mai mult cu El în viaţa aceasta şi după viaţa aceasta. Să ne ajute bunul Dumnezeu să-L mărturisim cu toată fiinţa noastră, nu numai prin vorbe, ci şi prin fapte, astfel încât, la înfricoşătoarea Judecată să ne sălăşluim în Împărăţia Cerului alături de toţi îngerii şi sfinţii, de marii stâlpi ai bisericii şi chiar de părinţii purtători de Duh Sfânt ai vremurilor noastre: de părintele Stăni­loae, de părintele Iustin Popovici, de părintele Filothei Zervakos – ucenicul Sfântului Nectarie din Eghina, de părintele Paisie Aghioritul, de părintele Porfirie, de părintele Paisie Olaru, de toţi cei care L-au mărturisit pe Hristos şi au primit cununa mântuirii.


Întrebări şi răspunsuri

Aş dori să răspund acum la întrebările voastre. Cred că e bine să-mi puneţi întrebări cât mai simple şi mai clare şi mai la obiect, dându-vă seama că n-aveţi în faţa voastră vreun părinte duhovnicesc sporit în ale duhului, ci un tânăr ca voi, care poate să vă răspundă doar despre probleme specifice vieţii pe care o trăiţi.

Cred că în clipa în care uităm să întrebăm, uităm să trăim. Cel care nu întreabă ori e sfânt şi vorbeşte numai cu Dumnezeu, ori e în înşelare. Să nu uităm să întrebăm. Pentru că dacă rămânem cu întrebările, fără a primi răspunsurile, vom amorţi.

Părintele Ioan Ică spunea un cuvânt extraordinar tinerilor teologi: „Teologii români tineri trebuie să meargă pe urmele Sfinţilor Părinţi. Altfel încremenesc ca Baba Dochia”. Cred că cei care nu întreabă încremenesc ca Baba Dochia. Pe când, dacă aflăm răspunsul, vom avea alte întrebări, şi alte, şi alte, şi alte întrebări, până vom primi răspunsul final de la Dumnezeu.

Ce pot face, în calitate de diriginte la liceu, pentru elevele care au făcut avorturi?

Vă duceţi la magazinele Top Gun, cumpăraţi o bazooka, le chemaţi în faţa clasei, le faceţi o lecţie de morală după care, cu dragoste şi cu multă pocăinţă, le împuşcaţi. Doamne fereşte!

Trebuie să vă apese şi pe voi că fetele au avortat. Să nu se supere doamna dirigintă care întreabă dar, poate, dacă era mai apropiată de elevele ei, în loc să avorteze trei eleve, ar fi avortat doar două sau poate doar una sau poate nici una.

Zicea părintele Necula de la Sibiu: „În astfel de cazuri, prost nu e ginecologul vostru, prost e teologul vostru”, şi automat, profesorul vostru de religie, părinţii voştri, că n-au ştiut să fie teologi şi să vă ajute să nu ajungeţi la avort. Nu recomandându-vă să folosiţi cele mai sănătoase prezervative, marca X – că altfel s-ar găsi la pangarele bisericii – ci îndemnându-vă să mergeţi pe calea cea mai sigură de a nu rămâne însărcinate: înfrânarea. Calea pe care Biserica o recomandă de sute şi sute de ani. Şi dacă te înfrânezi până la nuntă, n-ajungi la avort.

Ce putem face, ce să le spunem elevelor care afirmă că fecioria nu mai e la modă?

Să le spunem: „Aveţi dreptate, fetelor! Fecioria nu mai e la modă. Nici Hristos nu mai e la modă! Nici credinţa creştină nu mai e la modă”.

Dacă Hristos, Care a pus mâna pe bici în Templu şi a răsturnat mesele neguţătorilor, ar veni în zilele noastre între noi, ca Fiu al lui Dumnezeu, ar răsturna mulţi dintre idolii pe care ni-i facem. Ar ataca patimile şi idolii societăţii, şi societatea L-ar răstigni a doua oară. Iar pe sfinţii care au scris contra homosexuali­tă­ţii, de exemplu, i-ar considera duşmani ai societăţii şi i-ar băga la închisoare. I-ar considera duşmani publici. Public enemy!

Tot Sfântul Teofan Zăvorâtul spunea: „Să nu ne fie teamă că suntem acuzaţi că suntem extremişti”. Sfântul Ignatie Briancea­ninov face referire la faptul că ortodocşii care măr­tu­risesc dreapta credinţă sunt consideraţi fanatici, fun­da­mentalişti. Cei care spun că virtutea e virtute şi păcatul e păcat sunt consideraţi depăşiţi, minţi înguste, încuiaţi. Sfântul Ignatie Brianceaninov ne spune că astfel de cuvinte trebuie să fie laudă pentru noi. Ia auziţi: „Dacă gândeşti altfel şi socoţi porunca Bisericii mai puţin întemeiată decât socotinţa ta şi a celorlalţi de un cuget cu tine, atunci nu mai eşti fiu al Bisericii, ci judecător al ei”. (Adică, dacă Biserica zice: „Asta e păcat!”, iar tu zici: „Asta nu-i păcat!”, nu mai eşti fiu al Bisericii, ci judecător al ei.) Şi sfântul continuă. „Mă numeşti mărginit? Neluminat îndea­juns, egoist? Adică fanatic, fundamentalist? Lasă-mă în mărginirea şi-n celelalte neajunsuri ale mele. Voiesc mai bine a rămâne, cu toate aceste neajunsuri, fiu al Bisericii de Răsărit, decât ca având părutele calităţi ( – care părute calităţi? Să fiu sociabil, cetăţean bun, să nu supăr pe nimeni, să nu zgârii pe nimeni, să fiu cetăţean de exemplu al satului, comuniunii, oraşului, care are o credinţă de-a valma, toate credinţele sunt bune, toate sectele sunt biserici – n.n.), să mă fac mai deştept decât ea şi ca atare să-mi îngădui a nu‑i da ascultare şi a mă despărţi de ea”.

Lasă să ne acuze duşmanii lui Hristos că suntem fanatici, fundamentalişti, încuiaţi la minte – astea sunt vorbe de laudă. Ce credeţi, că prigonitorii îi lăudau pe sfinţi: „Bravo, frate, câtă vitejie ai, când noi te ardem pe foc! Mamă, ce tare eşti, că noi îţi tăiem mâna şi tu nu spui nimic. Eşti un adevărat erou! Sângele tău curge şiroaie, noi te scuipăm, şi tu eşti un mădular vrednic al Bisericii lui Hristos!” Credeţi că aşa era? Nu! Îi jigneau, îi călcau în picioare, îi batjocoreau în fel şi chip. Dacă pe Hristos L-au batjocorit, oare pe urmaşii lui Hristos cum îi vor primi?

Să nu uităm cât au fost de prigoniţi sfinţii Bisericii noastre.

Mi-a spus un cuvânt frumos părintele Iulian, duhovnicul Schitului românesc Prodro­mu de la Sfântul Munte Athos: „Într-adevăr, e greu să mărturiseşti astăzi dreapta credinţă, pentru că lumea care L-a prigonit pe Hristos şi pe mărturisitorii cre­dinţei în Hristos îi va prigoni. Lumea care L-a batjocorit pe Hristos şi pe ucenicii lui Hristos îi va batjocori”. Deci să nu ne fie teamă atunci când lumea ne zice că suntem fanatici. Să nu ne temem când ne zice că suntem fundamentalişti. Da, noi avem un fun­dament: credinţa în Hristos. Nu e o ruşine ca funda­mentul tău să fie credinţa în Hristos.

Să ne speriem însă atunci când cei de alte credinţe ne spun: „Bravo, ce frumos te rogi! Hai să ne rugăm împreună. Vino şi la secta mea, vin şi eu la biserica ta, că avem toţi aceeaşi credinţă!” Sau când cei care calcă în picioare învăţăturile morale ale Bisericii spun: „Vai, ce tolerant eşti! Hai să băgăm şi toleranţa între virtuţile evanghelice! E bine aşa, să nu spui răului rău, şi minciunii minciună”.

Atunci să ne speriem, nu când suntem acuzaţi că suntem fundamentalişti. Când suntem lăudaţi de lumea pseudo-creştină, de lumea post-creştină, de lumea păgână în care trăim, atunci să ne fie teamă.

Când mă laudă păgânii, când mă laudă sectanţii că ce bun sunt, ceva e-n neregulă. Înseamnă că mărturia mea nu i-a trezit. Dacă mărturia mea era bună, trebuia să trezească în ei conştiinţa că nu fac parte ei din Biserica pe care a întemeiat-o Hristos, şi ar trebui să vrea să intre în Biserica lui Hristos sau să te prigonească din cauză că nu vrei să accepţi faptul că Biserica e suma tuturor sectelor şi confesiunilor.

Cum comentaţi sfatul de a avea doi duhovnici în acelaşi timp, unul mai departe şi unul mai aproape de noi ca distanţă geografică?

Întrebaţi-l pe duhovnicul de mai aproape cum înţelege lucrurile. Sau, eventual, pe cel mai departe. Dar e mai bine să-l întrebaţi pe cel mai aproape. Pentru că dacă duhovnicul de aproape ştie că ţi-e de folos ca, o dată la trei luni, o dată la cinci luni, să mergi la şi mănăstirea X, să ceri cuvânt de folos de la părintele care n-o să-ţi spună să mergi în altă direcţie decât cea în care te călăuzeşte părintele tău, nu e nicio problemă.

Dacă duhovnicul de lângă tine spune: „Da, du-te o dată la câteva luni şi la mănăstirea cutare”, e foarte bine. Mi s-a întâmplat, vă spun cu bucurie, să mă spovedesc la părintele Iulian de la Prodromu, care mi-era foarte drag. De câteva ori, ascultându-l cum îmi vorbeşte, mi se părea că a coborât efectiv un sfânt din icoane.

Şi nu că am eu halucinaţii, ci pur şi simplu ştiam râvna acestui mărturisitor al lui Hristos, care ar fi gata să-şi pună sufletul pentru Hristos, şi ascultându-l simţeam o putere duhovnicească pe care am simţit-o citind Vieţile Sfinţilor.

Am ajuns să mă spovedesc fără voia mea la el. Mă spovedisem la părintele meu înainte să plec spre Grecia, am ajuns în Athos şi un tânăr i-a spus părintelui Iulian că vrea să ne spovedim. Şi părintele a zis: „Hai, spovediţi-vă!”

Şi eu am stat, m-am gândit: „Măi, ce fac? Îmi trădez duhovnicul? Îmi vând duhovnicul pentru un extaz filocalic de trei minute?” Şi m-am gândit: „oare părintele meu s-ar întrista sau s-ar bucura dacă m-aş spovedi aici?” Pentru că îmi cunosc foarte bine duhovnicul, mi-e foarte drag şi vreau să-mi fie duhovnic până mor – vreau să mor eu înaintea lui, sincer, că nu vreau să-mi schimb duhovnicul până mor.

Şi m-am gândit: „părintele meu nu s-ar întrista, că părintele meu îl cunoaşte pe părintele Iulian, chiar el mi-a recomandat: «Când te duci în Athos, să te duci la părintele Iulian» – şi n-ar fi o trădare”. Şi m-am spovedit la părintele Iulian şi a fost tare, tare bine. Şi apoi părintele meu s-a bucurat când a aflat că m-am spovedit la părintele Iulian. Nu mi-am trădat prin asta duhovnicul, prin asta sunt şi mai aproape de el, pentru că duhovnicul adevărat nu vrea să ne pună la brelocul lui: „Câţi ucenici am? 720? Mai am până la mie”. Cum fac reţelele de telefonie mobilă: „am depăşit milionul de clienţi” – să zică duhovnicul: „în post am bătut mia…”. Duhovnicul vrea să fii al lui Hristos. Iar dacă vrea să fii al lui, la breloc, nu e duhovnic. E fals duhovnic.

E foarte aiurea însă când, fără să te sfătuieşti cu duhovnicul tău, mergi pe furiş la părintele X, la mănăstire. Păcatele mari, eventual, i le zici părintelui de lângă tine, alea mai mici, părintelui de la mănăstire, să creadă că eşti mai înduhovnicit, aşa. Părintele ieromonah îţi spune: „Citeşte trei catisme din Psaltire”, părintele din oraş, o catismă. Tu spui: „Cum să-l împac şi pe unul şi pe altul? Cum să împac şi capra şi varza? Trei plus unu fac patru, patru împărţit la doi fac doi. Deci, am să fac două catisme, ca să-i bucur pe amândoi”. Şi de fapt, nu i-am ascultat nici pe unul, nici pe altul.

Cum ar putea protestanţii să-şi dea seama că nu posedă dreapta credinţă?

Întrebare foarte importantă, foarte importantă. Cred că noi greşim foarte, foarte mult, când noi îi minţim pe protestanţi; cred că noi greşim foarte mult când îi minţim pe catolici, când îi minţim pe monofiziţi, şi le spunem: „toate confesiunile creştine sunt una. Toţi facem parte din Biserica lui Hristos”. Pentru că ni s-ar părea dur să le spunem: „noi suntem Biserica cea vie, iar voi v-aţi rupt de ea”.

Mi-a zis Înaltul Andrei Andreicuţ un cuvânt frumos, auzit de la părintele Rafail Noica: „Noi suntem Biserica, iar celelalte sunt confesiuni”. Într-adevăr, e bine să înţelegem asta: noi suntem Biserica, iar ceilalţi sunt doar confesiuni.

Hristos a dat Duhul Sfânt Sfinţilor Apostoli, Sfinţii Apostoli, urmaşilor lor, şi tot aşa până în zilele noastre. Pe când protestanţii nu se află într-o continuitate vie cu Hristos şi cu Sfinţii Apostoli şi cu Sfinţii Părinţi, şi noi greşim dacă le spunem, din dragoste: „Măi, hai, treacă de la noi! Şi voi sunteţi Biserica”. Mai apare vreo confesiune, vreo sectă nouă? „Hai, treacă de la noi, intraţi şi voi, că turma e mare!”

Cred că e bine să le spunem protestanţilor: „Fraţilor, e bună râvna voastră pentru Scriptură, dar noi avem copyright pe Scriptură. Au scris-o străbuni­cii noştri, Scriptura. Şi n-aveţi dicţionarul ca să o înţelegeţi. Adică străbunicii străbunicilor străbunicilor străbunicilor noştri duhovniceşti, Sfinţii Evanghelişti şi Sfinţii Apostoli, când au scris Noul Testament, i-au lămurit pe creştini cum trebuie înţeleasă Sfânta Scriptură”.

Ce credeţi, că primii nedumeriţi au apărut în secolul XX? Primele nelămuriri legate de înţelegerea Scripturii? Sau o dată cu apariţia protestanţilor? Nu! Nelămuriri au fost de la început. Şi un creştin l-a întrebat pe Sfântul Apostol şi Evanghelist Ioan: „Cum să înţeleg versetul ăsta? Cum să înţeleg pasajul ăsta?” Şi sfinţii, care erau vii lângă ei, le-au explicat: „pasajele trebuie înţelese astfel…”.

Şi aşa cum noi, atunci când aflăm că e un spec­ta­col interesant în oraş, punem mâna pe telefoane şi ne sunăm toţi prietenii: „Măi, e spectacolul cutare!”, tot aşa creştinul cutare le-a zis prietenilor şi verişo­rilor săi: „Ştiţi cum trebuia înţeles versetul cutare? Uite aşa.” „De unde ştii?” „Mi-a zis Marcu, că i-a zis Apostolul Pavel, alaltăieri, după rugăciune.” „Aşa trebuie înţeles?” „Aşa trebuie!”

Biserica a păstrat înţelegerea Sfintei Scripturi, pentru că Biserica nu s-a întemeiat pe apariţia Scrip­tu­rii. N-a zis Hristos: „Voi zidi Biserica Mea când va fi gata toată Scriptura!” Pentru că dacă era aşa, pica Scrip­tura din cer şi le-o arăta Hristos apostolilor şi o dădea la copiat.

Mai întâi a existat Biserica, şi apoi Scriptura. Scriptura a răsărit în Biserică. Credinţa creştină a fost în Biserică înaintea Scripturii şi înţelegerea adevărată a Scripturii a păstrat-o numai Biserica. Şi noi, în Orto­do­xie, am păstrat învăţătura Sfinţilor Apostoli şi a Sfinţilor Părinţi: Ne putem întreba: „ce legătură au Sfinţii Părinţi cu Sfinţii Apostoli?” E ca şi cum am spune: „ce legătură am eu cu taică-meu?” Sau: „ce am eu cu maică-mea?” Foarte multe am: ea mi-a dat viaţă. Sfinţii Apostoli i-au născut pe urmaşii lor, aceştia pe urmaşii lor, şi tot aşa, pe Sfinţii Părinţi.

Zicea foarte frumos părintele Iustin Popovici: „Între Sfinţii Apostoli şi Sfinţii Părinţi nu este, în esenţă, nicio deosebire”. Aţi auzit? Între Sfinţii Apos­toli şi Sfinţii Părinţi nu e nicio deosebire. Şi între Sfinţii Părinţi şi sfinţii care au urmat până în vremurile noastre nu e nicio deosebire. Între Sfântul Maxim Mărturisitorul şi părintele Iustin Popovici nu e nicio deosebire esenţială. Între Sfântul Simeon Noul Teolog şi Sfântul Siluan Athonitul nu e nicio deose­bire esenţială.

Sfinţii de astăzi, cuvioşii de astăzi, sunt urmaşii sfinţilor de ieri care sunt urmaşii Sfinţilor Apostoli, despre care tot părintele Iustin spunea: „Ce sunt Faptele Sfinţilor Apostoli? Ele sunt fapte ale lui Hristos sau şi mai bine spus apostolii lucrează aceste fapte prin Hristos Care se află în ei şi lucrează prin ei. Şi ce sunt vieţile tuturor credincioşilor următori ai lui Hristos şi care se perpetuează prin ei cu ajutorul Sfintelor Taine şi ale sfintelor virtuţi? Şi ce sunt Vieţile Sfinţilor? Ele nu sunt nimic altceva decât un anume fel de continuare a Faptelor Apostolilor. În ei se află aceeaşi Evanghelie, aceeaşi viaţă, aceeaşi credinţă, aceeaşi veşnicie, aceeaşi «putere de Sus», Acelaşi Dumnezeu şi Domn. Fiindcă «Iisus Hristos, ieri şi azi şi în veci, este acelaşi» (Evrei 13, 8) .” Vieţile Sfinţilor Apostoli sunt o prelungire a vieţii Mân­tuito­rului. Vieţile Sfinţilor sunt, de fapt, o prelun­gi­re a vieţii Mântuitorului. Şi ar trebui ca vieţile noas­tre să fie o prelungire a Vieţilor sfinţilor. A Vieţilor sfinţilor! Să nu ne speriem, aşa ar trebui. Vieţile noastre ar trebui să fie o prelungire a vieţilor sfinţilor, a vieţilor sfinţilor apostoli şi a Evangheliei. În viaţa noastră, Hristos ar trebui să trăiască. În familia noastră, în casa noastră, în oraşul nostru.

Asta ar trebui să le spunem protestanţilor: „e bine că iubiţi Scriptura, dar iubiţi-o până la capăt! Iubiţi-o până la capăt! N-o tâlcuiţi după capul vostru, tâlcuiţi-o după cum au vrut să fie înţeleasă sfinţii care au scris-o”.

Ce sfaturi ne daţi pentru a avea o căsnicie fericită?

Pregătiţi-vă serios dacă vreţi să aveţi o căsnicie fericită. Am scris o carte întreagă pe tema asta: Cartea Nunţii. Cum să-mi întemeiez o familie – acolo am zis tot ce ştiam să spun. Şi cine nu poate să şi-o cumpere, poate s-o citească dacă are acces la internet, unde mi-am pus toate cărţile, ca să poată fi citite de tot poporul pravoslavnic.

Ce argumente să le aducem elevilor în favoarea păstrării castităţii până la căsătorie?

Antrenamentul. Dacă Dumnezeu, Care vrea împlinirea omului, ar fi ştiut că e bine să facem dragoste înainte de căsătorie, ne-ar fi recomandat: „Băieţi, căpătaţi experienţă cât mai temeinică! Dacă n‑ai zece fecioare la activ, nu te primesc la spovedanie”. Pentru că preoţii ne vor binele. Biserica ne vrea binele. Biserica nu ne vrea răul. Prin Biserică ne vorbeşte Dumnezeu. Or, dacă Dumnezeu a zis să mergem pe calea înfrânării până la căsătorie, ştie El de ce a zis aşa şi nu altfel.

De ce se spune că înainte de Taina Cununiei tine­rii fac sex, iar după, fac dragoste? Cu ce schimbă Tai­na Cununiei această situaţie în relaţia dintre cei doi? Unii pot spune că fac dragoste şi înainte de cununie, afirmând că o iubesc pe cealaltă persoană.

Aşa este! Rezumatul filmului Titanic este că Jack şi Rose acolo fac dragoste, nu fac sex. Lumea de astăzi ne învaţă că învăţăturile Bisericii au trecut şi că important este să ajungi în pat şi acolo cunoşti adevărata dragoste.

Există o grupare din Occident: Make love, not sex! adică până şi tinerii s-au săturat de prietenii de scurtă durată în care e căutată numai pofta trupească. Am vorbit ieri la un liceu şi într-o pauză au venit două fete la mine cu aceeaşi întrebare: „cum să-l conving pe prietenul meu să nu se culce cu mine?” Fata speriată. Şi am întrebat-o: „Dar colegele tale, care au făcut deja asta, câtă vreme au rămas cu prietenii lor?” „Aa, puţin.” Şi zic eu: „Şi tu crezi că o să fii prima care o să rămână multă vreme?” „Mmm… nu!” „Atunci, gândeşte-te bine ce vrei: vrei o plăcere de câteva momente, repetată vreme de câteva zile, de câteva săptămâni sau de câteva luni, după care ajungi la eşec? Că după aia pleacă. Şi rămâi şi fără Costel, şi fără himen. Pe când, dacă pleacă numai Costel, fecioria rămâne. Şi dacă ai grijă de feciorie vreme de câteva luni, de câţiva ani, o să ai parte de o căsnicie binecuvântată”.

Aţi criticat yoga. Ce ziceţi de artele marţiale, tai chi?

Am cunoscut în Sfântul Munte un karateka, un fost karateka, care făcuse arte marţiale temeinic, îmi spunea cum l-a găsit maestrul lui. Lucra pe o macara şi, în loc să urce cum urcau colegii lui, trebuia să-şi lege nu ştiu ce cordon lung de mijloc şi să urce aşa, el, fiind bine făcut, ţinea cordonul într-o mână şi urca pe macara foarte repede şi uşor.

Şi când l-a văzut maestrul, a zis: „ăsta e ucenicul meu!” L-a luat, l-a antrenat, ani de zile de antrenamente foarte dure şi la un moment dat l-a întrebat: „Tu crezi în Dumnezeu?” Şi tânărul discipol a zis: „Da, cam cred”. De ce? Pentru că în momentele de relaxare de la şedinţele de arte marţiale, când maestrul i-a zis: „Gândeşte-te la ceva frumos din copilăria ta!” El s-a gândit: „la ce să mă gândesc? Uite, când eram mic, bunica m-a învăţat Tatăl nostru şi Crezul”.

Şi el zicea Tatăl nostru şi Crezul, vreme de ani de zile, la antrenamente, dar nu-l întreba maestrul ce face şi nici el nu se gândea să discute cu maestrul. Ei bine, după ani de zile, începuse să iasă din corp – pentru că artele marţiale nu sunt simple bătăi! Cine spune că artele marţiale înseamnă doar să dai cu pumnul ca să-i pice celuilalt proteza, înseamnă că nu înţelege cum stau lucrurile.

E ca şi cum ai spune că faci yoga doar pentru trup. Maeştrii yoghini au spus: „oricine face yoga numai cu trupul suportă influenţe şi la nivel spiritual”.

Adevăraţii maeştri de arte marţiale au spus: „cine crede că din artele marţiale se poate face numai partea de bătăi, care nu are implicaţii spirituale, se înşeală”.

E adevărat însă că sunt unele şcoli de bătăi, artele marţiale aşa-zise competitive, în care nu te învaţă să ieşi din trup, te învaţă numai să scoţi proteza, eventual.

Şi s-a gândit cu maestrul lui, hai să vedem cum e treaba cu Dumnezeu. Şi s-au dus la un duhovnic luminat de Dumnezeu şi ucenicul e acum în Sfântul Munte Athos, iar maestrul lui s-a convertit la Ortodoxie şi duce o viaţă de familie binecuvântată.

Asta arată că Hristos lucrează şi în vremurile noastre. Şi acest fost practicant de arte marţiale mi-a spus: „să ştii că artele marţiale sunt mod de pervertire a minţii, chiar dacă oamenii nu-şi dau seama”.

Cum putem afla care ne este vocaţia? Prin rugăciune?

Mai ales prin rugăciune, dar nu mulţumindu-ne să ne rugăm. Trebuie să fim şi foarte precişi în căutările noastre. Sunt fete care vor să se mărite: „Doamne ajută să mă mărit! Doamne ajută să mă mărit!”, dar ea priveşte numai în jos şi dacă întâmplător va trece pe lângă un teren de sport unde un tânăr face flotări, îi va vedea chipul şi va spune: „Ăsta e!” Sau dacă tânărul priveşte în jos şi fata plantează ghiocei pe marginea străzii, când fata e cu ghiocelul în mână, sau cu sămânţa de ghiocel, el zice: „Stai! Stai acolo! Vrei să te măriţi cu mine?”

Nu trebuie să ne limităm la rugăciune, rugăciune, rugăciune, fără să deschidem ochii. Până la cununie stăm spate în spate cu persoana cu care urmează să ne căsătorim şi abia după ce părintele a terminat slujba, ne întoarcem unul cu faţa spre celălalt şi descoperim: „Aoleu, e ştirbă!” „Aoleu, e chior!” „Aoleu, e chel!” „Aoleu, e paralizat!”

Când un om are o anumită problemă fizică (şi eu încep să chelesc şi am albit, deci nu râd de problemele altora!) – când te căsătoreşti trebuie să ştii cu cine te căsătoreşti. Nu cu ce te căsătoreşti, că nu iei un obiect, iei o persoană vie, că doar nu iei una rece şi pe masă. Trebuie să o cunoşti, nu eventual să zici: „Doamne, trimite-mi un înger din cer”. Să repeţi ca Loredana: „Ridică-mă la cer”, ca să-l văd pe Gigel… Că nu vin gaborii să te ridice, vin eventual diavolii să-ţi dea înşelări: „Băi, tu eşti potrivit s-o iei pe Tanţa care e sectantă”. Şi-atunci zici: „Dumnezeu mi-a spus asta!” Şi ai trecut şi tu la secta ei.

Să fim foarte practici: rugăciunea, rugăciune – viaţa, viaţă.

Aţi găsit în cartea de rugăciuni vreo rugăciune pentru clătirea gurii după spălatul cu periuţa pe dinţi? Ar fi penibil, dăm cu periuţa şi apoi zicem: „Doamne, eu mi-am făcut partea, de-acu, e rândul Tău!” Şi vine îngerul şi ne clăteşte pe dinţi. Nu se poate! Ce e al nostru, porţia noastră, să o facem noi şi Dumnezeu Îşi face lucrarea Lui. În Ortodoxie înţelegem o lucrare sinergică între Dumnezeu şi om.

Cum putem să ne găsim duhovnicul?

Căutându-l, în primul rând, nu aşteptând să ne pice din acelaşi cer din care alţii aşteaptă logodnici sau mirese. E adevărat că trebuie să-l şi cauţi şi să te şi rogi. Şi eu cred că duhovnicul potrivit vine ca un dar de la Dumnezeu, după multă căutare. Dar nu aşa, să tot trăieşti în păcat şi-n cine ştie ce perversiuni, până găseşti duhovnicul sfânt. Eşti păcătoasă? Du-te la duhovnic. Nu e sfânt! Nu-i nimic! E duhovnic, are harul de a lega şi a dezlega, te sfătuieşti cu el: „Părinte, sunt o pă­că­toasă, dar vreau să mă ierte Dumnezeu!” Părintele îţi rându­ieşte canon, adică balsam pentru păcatele pe care le-ai făcut, balsam pentru sufletul rănit de păcate, şi te vin­deci. Şi după ce te spovedeşti de câteva ori, Dumnezeu îţi trimite poate şi alt duhovnic mai potrivit, dar fă tu primul pas. Nu zice: „Aştept să-l văd pe ucenicul Sfân­tu­lui Siluan Athonitul făcând minuni în faţa mea, precum pă­rin­tele Porfirie în Grecia, şi atunci voi şti că Dumnezeu mi-a dat semn că trebuie să mă las de be­ţie. Sau că trebuie să las seringa cu ecstazy”. Nu aşa! Eu să vreau să fac primul pas, mă spovedesc, mă lupt cu păcatul şi Dumnezeu îmi trimite şi duhovnicul cel bun.

Cu puţin timp în urmă, cei care ajungeau în faţa altarului nevirgini erau excepţii. Acum sunt excepţii cei care ajung virgini. Se poate face ceva, sau este o cauză pierdută?

Este o cauză pierdută. Duceţi-vă să vă destră­bă­laţi şi veţi intra în Împărăţia Cerurilor prin prea ma­rea milă a lui Hristos, Care a văzut că nu mai aveţi nicio şansă. Poate fi acesta discursul Bisericii, când Hristos a zis: „Eu voi zidi această Biserică şi porţile iadului nu o vor putea birui”?

Ce înseamnă că iadul nu va birui Biserica? Asta înseamnă că până la sfârşitul vremurilor exista creştini cu viaţă sfântă.

Care trebuie să fie atitudinea noastră ca tineri faţă de păcatele care ne asaltează? Cred că am menţionat şi în Cartea Nunţii – sper să nu greşesc, dacă se vorbeşte despre pierderea fecioriei, înseamnă că în urmă cu o secundă puteam vorbi despre feciorie.

Fetele, întrucât se nasc fecioare şi se vor naşte fecioare până la sfârşitul lumii, dacă se va vorbi despre pierderea fecioriei se va putea vorbi şi despre feciorie. Şi Hristos le va întări pe fetele care duc lupta cea bună să se mărite fecioare. „Iar băieţii să se distreze ca porcii, că Dumnezeu îi iartă pe toţi, nu?” Nu! Evident, nu!

Că m-a întrebat cineva de ce pun problema aşa vorbind despre fete. În egală măsură responsabilitatea este şi a tinerilor. Nu zice nicăieri Biserica: „Fata să se mărite fecioară, iar băiatul cum poate”.

În ce priveşte criteriile pentru întemeierea unei familii trainice, celălalt trebuie să ne placă şi fizic, şi intelectual, şi duhovniceşte. Trebuie să fie potrivire pe aceste trei planuri.

Pentru că dacă fata este doar frumoasă, s-ar putea să plece după vreo patru săptămâni de căsătorie. Cu TIR-ul, la turci, dar nu în pelerinaj la Constantinopol.

Ei bine, dacă e doar deşteaptă, s-ar putea ca deş­tep­tăciunea s-o facă să se creadă burica universului, să nu creadă în Hristos şi din căsnicie să se aleagă praful. Dacă e doar credincioasă, s-ar putea să creadă că viaţa de familie înseamnă, hai să zicem, doar catisme în doi şi cu asta basta.

Cred că trebuie să fie potrivire pe toate planurile. Chiar dacă în timp frumuseţea mai trece. Femeii, după câteva naşteri, poate i se mai schimbă trupul… Bărbatului, după câteva zeci de ani de căsnicie îi mai cad dinţii, părul, femeii îi mai cad sânii, şoldurile i se mai deformează, celulita îşi spune cuvântul – „dacă nu foloseşti unguentul X” -, dar dragostea rămâne.

E foarte important să fie mare dragoste la început, în Hristos şi în Biserică. Să ţinem cont de credinţă, v-am spus: credinţa e foarte importantă. Pentru că dacă unul e credincios şi celălalt nu e, se alege praful de căsnicia lor. Pentru că diavolul va face ca cel necredincios să-l rupă pe cel credincios de calea mântuirii. Şi dacă nu reuşeşte, se ajunge la divorţ, sau, foarte trist, se ajunge la situaţii în care nu se divorţează de gura vecinilor, a soacrei sau de gura târgului, dar de fapt căsnicia a dispărut, a expirat.

Trebuie să fie potrivire şi la nivel de frumuseţe, că dacă Banderas ia cine ştie ce femeie cu defect de mers sau cu handicap, de stă numai în pat, s-ar putea să se sature de ea după primele injecţii pe care trebuie să i le facă. Sau dacă o actriţă ortodoxă ia un bărbat hidos, după ce i-a mâncat banii de pe C.E.C., s-ar putea să se plictisească de relaţia lor.

Trebuie să fie o potrivire şi la nivel de frumuseţe. Să ştiţi că nu există oameni urâţi. Cel mai urât om din sala asta să ridice mâna. Nu există cel mai urât om din sala asta… Pentru că pe cel mai urât om din sala asta o să-l iubească cea mai urâtă femeie din sala vecină şi pentru ea o să fie Făt Frumos. Şi el când o să o vadă, o să zică că a deschis cartea de poveşti şi a găsit-o pe Ileana Cosânzeana. Sau pe Albă ca Zăpada, dacă a descoperit celălalt volum. Nu există oameni urâţi.

Cum o păstrăm în viaţa noastră pe persoana pe care o considerăm potrivită pentru noi? Iubind-o?

Dacă nu o iubim, nu o putem păstra. Să ne fie clar. Dacă noi credem că în viaţa creştină trebuie să dispară povestea de dragoste şi să fie o viaţă de rutină, ne înşelăm.

Dragostea trebuie să fie vie. Să aibă poezie. Există duhovnici care înţeleg cât de important e ca într-o căsnicie dragostea să fie vie. Şi, când dragostea nu mai este vie, să vă doară.

Eu vă spun, au fost momente în care mi s-a împuţinat dragostea de soţia mea – cel mai bine îţi dai seama de asta mai ales seara, la rugăciune, mai ales când te rogi pentru celălalt. Îţi dai seama că celălalt a devenit brusc aproapele tău. Nu mai e persoana pentru care arde inima ta. A devenit o persoană pentru care sentimentul s-a blazat şi atunci… „Şi îi iartă ei greşelile…”. Şi îmi iartă mie greşelile mele, precum şi eu o iert pe ea. Dacă o iert. Dar, dacă că nu mi-a făcut mâncare caldă, nu o iert.

Înţelegeţi? Trebuie să ţinem dragostea vie şi, fiind iubit, celălalt nu va fugi. Sau dacă va fugi, după 3-4 experienţe extraconjugale se va întoarce. Va şti: „colega de servici avea 90-60-90, dar nu mi-a dat împlinire. Verişoară-sa avea 92-62-91, dar nici ea nu mi-a dat împlinire. Vânzătoarea de la pâine avea şi aia forme bune, dar nici aia nu mi-a dat ce-mi trebuie. Pentru că alea mi-au dat trupurile lor…”, şi omul nu se poate sătura cu trupul. Faptul că oamenii ajung la perversiuni e o dovadă în plus că viaţa păcătoasă în afara Bisericii nu i-a săturat.

Faptul că unii îşi pun cercei în urechi, în dinţi, în buric, în fund sau unde şi-or mai pune, iertaţi-mă, dar aşa stau lucrurile, cred că-şi pun peste tot, îşi pun pentru că nu sunt mulţumiţi de frumuseţea pe care o au. Nu sunt mulţumiţi. Am fost întrebat ieri cum e cu fardurile. Am spus: „folosiţi trusa de farduri de la pangarele bisericii noastre, marca X!” „Care trusă de farduri?” Nicio trusă. Pentru că dacă Hristos le voia pe fete fardate, se năşteau gata boite, cu unghiile cu steluţe, cu diamantul în dinte, cu inelul în buric. Ne năşteam altfel…

Hristos ne vrea frumoşi, nu ne vrea urâţi. Cea mai bună vopsea de păr este marca - fetelor, luaţi şi notaţi că în perioada asta, în postul Crăciunului, e cu reducere - e marca „ş-a-m-p-o-n”, şampon se cheamă. E cea mai bună vopsea de păr. O folosiţi şi ajungeţi la o culoare naturală. Cea mai naturală. Veţi fi aşa cum vă vrea Hristos. Aşa cum v-a lăsat Dumnezeu, cele mai frumoase. Şi aşa or să vă iubească şi soţii. Şi dacă aţi fost naturale de la început până la sfârşit, n-o să caute ridurile colegelor, mai ales când plouă şi le cade rimelul pe ochi şi arată ca-n filmele de groază; or să se bucure că v-au luat naturale. Iar voi o să-i iubiţi aşa cum sunt. N-o să-i puneţi să folosească gel ca să fie mai atrăgători.

Cuvântul meu se apropie de încheiere… Să vă ajute bunul Dumnezeu să aveţi sărbători frumoase, să colindaţi mult şi frumos.

Nu fiţi ca şi colindătorii care ştiu doar refrenul Ne daţi ori nu ne daţi… Fiţi ca cei care zic: „Larg deschideţi poarta sufletelor voastre, n-am venit să cerem, am venit să dăm…” Astea sunt colindele, fraţilor: „n-am venit să cerem, am venit să ne punem sufletele pe tavă, pe felie, nu ne trebuie nici mere, nici nuci, nici bani de cărţi sau de cinematograf, am venit să dăruim noi… Îl purtăm pe Hristos în inimile noastre, Pruncul nu S-a născut numai în ieslea din Betleem, S-a născut şi aici, în inimile noastre, şi noi am venit să-L mărturisim celorlalţi…”

Cu asta îmi doresc să rămâneţi din întâlnirea noastră: Hristos S-a născut pentru noi, să le spuneţi şi celorlalţi, „larg deschideţi poarta sufletelor voastre, n-am venit să cerem, am venit să dăm…”
http://www.ortodoxiatinerilor.ro/

.........

PACE CELOR CE VIN! BUCURIE SI SANATATE CELOR CE RAMAN SI BINECUVANTARE CELOR CE PLEACA! Candela
http://www.youtube.com/watch?v=MJjhU3bccGM PACE CELOR CE VIN! BUCURIE SI SANATATE CELOR CE RAMAN SI BINECUVANTARE CELOR CE PLEACA! Candela
PACE CELOR CE VIN! BUCURIE SI SANATATE CELOR CE RAMAN SI BINECUVANTARE CELOR CE PLEACA! Candela

Nu te lega de vreo obişnuinţă şi vei avea mintea paşnică.Nu te bizui pe puterea ta şi vei primi ajutorul lui Dumnezeu. Nu urî pe nimeni, că nu-ţi va fi primită rugăciunea; să ai pace cu toţi, ca să te rogi cu îndrăzneală.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)

Cine-şi aruncă sufletul înaintea lui Dumnezeu ajunge la răbdare, fără tulburare a ocărilor; lacrimile acestui suflet sunt străine de toate cele lumeşti.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)









* Păzeşte-ţi inima mai mult decât orice, căci din ea ţâşneşte viaţa (Pilde 4, 23)



Siliţi-vă să intraţi prin uşa cea strâmtă, că precum pomii, de nu vor lua ierni şi ploi, nu pot face roadă, aşa şi nouă veacul această iarnă ne ieste. Şi Împărăţiei cerurilor nu vom putea să ne facem părtaş, fără numai prin multe necazuri şi ispite!

(AMMA THEODORA)



De-mi va fi cineva foarte iubit şi voi cunoaşte că mă duce în vreo greşală, îl înlătur de la mine.

(AVVA AGHATON)



Omul trebuie să ia aminte în tot ceasul la judecata lui Dumnezeu.

(AVVA AGHATON)



Calea strâmtă şi îngustă aceasta este, să-şi silească cineva gândurile sale şi să-şi taie voile sale pentru Dumnezeu. Şi aceasta este ceea ce s-a zis de apostoli: Iată noi am lăsat toate şi am venit după Tine(Matei XIX, 27.).

(AVVA AMONA)



Sunt unii care şi-au topit trupurile lor cu nevoinţa şi pentru că nu au avut dreaptă socoteală, departe de Dumnezeu s-au făcut.

(AVVA ANTONIE)



Nimeni neispitit nu va putea să intre în Împărăţia Cerurilor. Că zice: ridică ispitele şi nimeni nu este care să se mântuiască.

(AVVA ANTONIE)



Cel ce bate bucata de fier, întâi socoteşte cu mintea ce va să facă: secere, cuţit sau topor ? Aşa şi noi trebuie să socotim, care faptă bună uneltim, ca să nu ne ostenim în deşert.

(AVVA ANTONIE)



De la aproapele este viaţa şi moartea, că de vom dobândi pe fratele, pe Dumnezeu dobândim; iar de vom sminti pe fratele, lui Hristos greşim.

(AVVA ANTONIE)



Oriunde vei merge, pe Domnul să-L ai înaintea ta totdeauna. Şi orice vei face, să ai mărturie din Sfintele Scripturi şi în orice loc vei şedea, să nu te mişti degrabă. Acestea trei păzeşte-le şi te vei mântui.

(AVVA ANTONIE)



Va veni vremea ca oamenii să înebunească şi când vor vedea pe cineva că nu înebuneşte, se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor.

(AVVA ANTONIE)



De vom căuta pe Dumnezeu, se va arăta nouă şi de-L vom ţine pe El, va rămâne cu noi.

(AVVA ARSENIE)



Când fecioara este în casa tatălui său, mulţi vor să se logodească cu dânsa. Iar după ce va lua bărbat, nu place tuturora; unii o defaimă, iar alţii o laudă şi n-are cinste aşa multă ca întâi când era ascunsă! Aşa şi cele ale sufletului: după ce se vor vădi, nu pot să încredinţeze pe toţi.

(AVVA ARSENIE)



Pe cât îţi este cu putinţă, nevoieşte-te, ca lucrarea ta cea dinlăuntru să fie după Dumnezeu şi să biruiască patimile cele din afară.

(AVVA ARSENIE)



Tâlharul pe cruce era şi duntr-un cuvânt s-a îndreptat. Şi Iuda cu apostolii era împreună numărat şi într-o noapte a prăpădit toată osteneala şi s-a pogorât din ceruri în iad. Drept aceea, nimeni făcând bine, să nu se fălească, căci toţi cei ce s-au nădăjduit în sineşi, au căzut.

(AVVA XANTIE)



De nu va zice omul întru inima sa că eu singur şi Dumnezeu suntem în lume, nu va avea odihnă.

(AVVA ALONIE)



De va voi omul, de dimineaţa şi până seara ajunge în măsură dumnezeiască.

(AVVA ALONIE)



Taie prieteşugurile celor mulţi, ca să nu se ridice război asupra minţii tale şi va tulbura chipul liniştirii.

(AVVA DULA)



Adu-ţi aminte totdeauna de ieşirea ta şi nu uita judecata cea veşnică şi nu va fi greşeală în sufletul tău.

(AVVA EVAGRIE)



Mare lucru este cu adevărat a se ruga fără răspândire, dar mai mare este şi a cânta fără răspândire.

(AVVA EVAGRIE)



De va veni omul în smerenie şi neagoniseală şi neosândire vine la el frica lui Dumnezeu.

(AVVA EVPREPIE)



De voieşti să te mântuieşti, când vei merge la cineva, să nu apuci mai înainte să grăieşti, până nu te va întreba.

(AVVA EVPREPIE)



Cele trupeşti sunt materie. Cel ce iubeşte lumea, iubeşte sminteala şi împiedicările. Deci de se va întâmpla să se piardă cândva ceva, aceasta trebuie să o primim cu bucurie şi cu mărturisire, fiindcă ne-am izbăvit de griji.

(AVVA EVPREPIE)



Aceste trei lucruri cere Dumnezeu de la tot omul, care are sfântul botez, adică: credinţa dreaptă de la suflet, adevărul de la limbă şi înfrânarea patimilor, adică curăţenie, de la trup.

(AVVA GRIGORE TEOLOGUL)



Mai mare este a se înstrăina cineva decât a primi pe străini.

(AVVA IACOV)



Atunci când se laudă cineva de alţii, trebuie să socotească păcatele sale şi să pună în minte că nu este vrednic de laudele cele ce se zic.

(AVVA IACOV)



Precum lihnariul în cameră întunecată luminează, aşa şi frica lui Dumnezeu când va veni în inima omului, îl luminează şi-l învaţă toate faptele cele bune şi poruncile lui Dumnezeu.

(AVVA IACOV)



Oamenii au mintea sau la păcate, sau la Iisus, sau la oameni.

(AVVA ILIE)



De nu va cânta mintea împreună cu trupul, în zadar este osteneala. Că de iubeşte cineva necazul, mai pe urmă se face lui spre bucurie şi odihnă.

(AVVA ILIE)



Ce poate păcatul, unde este pocăinţa şi ce foloseşte dragostea unde este mândria?

(AVVA ILIE)



Deşi foarte proşti şi nebăgaţi în seamă suntem înaintea oamenilor, să ne bucurăm pentru aceasta, ca să ne cinstim înaintea lui Dumnezeu.

(AVVA IOAN COLOV)



Poarta cerului este smerenia şi părinţii noştri, prin multe ocări bucurându-se au intrat în cetatea lui Dumnezeu.

(AVVA IOAN COLOV)



De va voi împâratul să ia vreo cetate, apa întâi o opreşte şi hrana şi aşa vrăjmaşii de foamete pierind, se supun lui! Aşa şi patimile trupului: dacă cu post şi cu foamete va petrece omul, vrăjmaşii slăbesc către sufletul lui.

(AVVA IOAN COLOV)



Trei cete sunt cinstite înaintea Domnului: când omul este bolnav şi i se adaugă ispite şi cu mulţumire le primeşte. Iar a doua este când cineva îşi face toate lucrurile sale curate înaintea lui Dumnezeu şi nu are nimic omenesc. Iar a treia, când cineva şade sub supunerea unui părinte duhovnicesc şi se leapădă de toate voile sale. Aceasta are o cunună mai mult...

(AVVA IOSIF TEBEO)



Vopseaua cea dintâi nu iese, precum se întâmplă la porfiră. Şi după cum ramurile cele tinere se întorc şi se pleacă lesne, aşa fac şi noii începători, fiind întru supunere.

(AVVA ISAIA)



De va voi Dumnezeu să miluiască pe vreun suflet, iar el se smereşte şi nu suferă, ci îşi face voia sa, îl sloboadă pe el să pătimească cele ce nu voieşte, ca aşa să-l caute pe El.

(AVVA ISAIA)



De va voi cineva să răsplătească rău pentru rău, poate şi numai cu ameninţarea să vateme conştiinţa fratelui.

(AVVA ISAIA)



Nimic nu foloseşte pe noul începător aşa de mult ca ocara. Că precum este pomul, care se udă în toate zilele, aşa este noul începător, care se ocărăşte şi suferă.

(AVVA ISAIA)



Fiindcă mare este înălţimea smeritei cugetări şi căderea mândriei, vă sfătuiesc pe voi ca pe aceea să o iubiţi, iar întru aceasta să nu cădeţi.

(AVVA ISIDOR PELUSIOTUL)



Mulţi din oameni poftesc cu adevărat fapta bună, dar pe calea care duce spre dânsa, pregetă să umble. Iar alţii nici faptă bună nu socotesc că este. Trebuie dar pe aceia să-i plecăm să lepede pregetarea, iar pe aceştia să-i învăţăm, că cu adevărat fapta bună este faptă bună.

(AVVA ISIDOR PELUSIOTUL)



Răutatea şi de la Dumnezeu pe oameni i-a depărtat, şi pe unii de alţii i-a dezbinat. Deci, de aceasta cu toată osârdia trebuie să fugim şi să alergăm după fapta cea bună, care şi la Dumnezeu ne aduce şi pe unii cu alţii ne uneşte. Iar a faptei celei bune şi a filosofiei hotar este neprefacerea cea cu pricepere.

(AVVA ISIDOR PELUSIOTUL)



Faptele cele bune cinsteşte-le, nu te închina desfătărilor. Că faptele cele bune sunt lucru fără de moarte, iar desfătările lesne se sting.

(AVVA ISIDOR PELUSIOTUL)



Patima cea cumplită şi prea îndrăzneaţă a iubirii de bani, saţiu neştiind, la răutatea cea mai de pe urmă mână sufletul cel robit. Drept aceea, mai ales la început să o gonim. Că de va stăpâni, nebiruită va fi.

(AVVA ISIDOR PELUSIOTUL)



Viaţa fără de cuvânt mai mult foloseşte decât cuvântul fără de viaţă. Căci viaţa şi tăcând foloseşte, iar cuvâtul şi strigând supără. Dar dacă şi cuvântul şi viaţa se vor întâlni, fac o icoană a toată filosofia.

(AVVA ISIDOR PELUSIOTUL)



A trăi după Dumnezeu, este cu neputinţă dacă vei fi iubitor de dezmerdări şi iubitor de argint.

(AVVA ISIDOR PREOTUL)



Dacă după lege vă nevoiţi postind, nu vă mândriţi. Iar dacă pentru aceasta vă lăudaţi, mai bine să mănânce carne decât să se îngânfeze şi să se laude cineva.

(AVVA ISIDOR PREOTUL)



Dacă cineva se va da pe sine la băutura de vin, nu va scăpa de bântuiala gândurilor. Că şi
Lot, silit fiind de fetele lui s-a îmbătat de vin şi prin beţie diavolul spre păcatul cel fără de lege lesne l-a găsit.

(AVVA ISIDOR PREOTUL)



Dacă împărăţia cerurilor pofteşti, defaimă banii şi de dumnezeiasca răsplătire te ţine.

(AVVA ISIDOR PREOTUL)



Dacă pofteşti mântuirea, fă toate cele te duc la dânsa.

(AVVA ISIDOR PREOTUL)



Trebuie ucenicii şi ca pe nişte părinţi să iubească pe cei cu adevărat dascăli, şi ca de nişte stăpâni să se teamă. Şi nici pentru dragoste să nu slăbească frica, nici pentru frică să nu înegrească dragostea.

(AVVA ISIDOR PREOTUL)



Smerita cugetare este mai mare decât toate faptele bune, pentru că poate să scoată pe om din însăşi adâncuri, măcar de a fi păcătos ca un drac. Pentru aceea şi Domnul mai înainte de toţi fericeşte pe cei săraci cu duhul.

(AVVA LONGHIN)



De s-a făcut întru tine defăimarea ca laudă şi sărăcia ca bogăţie şi lipsa ca îndestulare, nu vei muri. Căci cu neputinţă este cel ce crede bine şi lucrează cu blagoslovenie să cadă în necurăţia patimilor şi în înşelăciunea diavolilor.

(AVVA MACARIE)



Să nu dormi în chilia fratelui ce are nume rău.

(AVVA MACARIE)



Să nu faci rău cuiva nici să osândeşti pe cineva. Acestea păzeştele şi te vei mântui.

(AVVA MACARIE)



De ne vom aduce aminte de răutăţile ce ne fac oamenii, ridicăm puterea aducerii aminte de Dumnezeu. Iar de ne vom aduce aminte de răutăţile diavolilor, vom fi nerăniţi.

(AVVA MACARIE)



Dacă dojenind pe cineva, te vei porni spre mânie, împlineşti patima ta; căci nu cumva pe alţii să-i mântuieşti şi pe tine să te prăpădeşti.

(AVVA MACARIE)



Nu ştie satana de ce fel de patimi se biruieşte sufletul. Seamănă adevăr, dar nu ştie de va secera unele gânduri, adică pentru curvie, iar altele pentru grăirea de rău şi asemenea, celelalte patimi. Şi la ce fel de patimă va vedea sufletul că se pleacă, aceea i-o dă lui.

(AVVA MATOI)



Pe cât se apropie omul de Dumnezeu, pe atât se vede pe sine păcătos, căci proorocul Isaia văzâd pe Dumnezeu, se făcea ticălos şi necurat pe sine.

(AVVA MATOI)



De nu se va uni fapta cu rugăciunea în zadar se osteneşte omul.

(AVVA MOISE)



De nu va avea omul în inima sa cum că este păcătos, Dumnezeu nu-l ascultă pe el.

(AVVA MOISE)



Robul care se leneveşte de lucrurile stăpânului său să se gătească spre bătăi.

(AVVA NIL)



Rugăciunea este este odraslă a blândeţii şi a nemânierii.

(AVVA NIL)



Nu voi după cum ţi se pare, să se facă lucrurile tale, ci după cum place lui Dumnezeu şi vei fi tulburat şi nemulţumit în vremea rugăciunii tale.

(AVVA NIL)



Orice vei face spre izbânda fratelui ce te-a nedreptăţit pe tine, toate spre sminteală ţi se vor face în vremea rugăciunii.

(AVVA NIL)



Făţarnic este cel ce învaţă pe aproapele lui un lucru la care el nu a ajuns, căci scris este: vezi paiul din ochii fratelui tău, şi iată, bârna din ochiul tău, şi celelalte.

(AVVA PIMEN)



Credinţa este a petrece cu smerita cugetare şi a face milostenii.

(AVVA PIMEN)



De îşi va aduce omul aminte de cuvântul cel scris că din cuvintele tale te vei îndrepta şi din cuvintele tale te vei osândi va alege mai mult tăcerea.

(AVVA PIMEN)



De te vei socoti pe tine de nimic, vei avea odihnă, ori în ce loc te vei afla.

(AVVA PIMEN)



De va greşi omul şi va tăgădui, zicând n-am greşit, nu-l mustra. Iar de nu, îi tai osârdia; iar de vei zice lui: nu te mâhni, frate, ci te păzeşte de acum înainte, îi ridici sufletul spre pocăinţă.

(AVVA PIMEN)



Nu locui în locul unde vezi pe unii că au zavistie asupra ta. Fiindcă nu sporeşti.

(AVVA PIMEN)



Cel ce vorbeşte pentru Dumnezeu, bine face şi cel ce tace pentru Dumnezeu, asemenea.

(AVVA PIMEN)



Omul are trebuinţă de smerită cugetare şi de frica lui Dumnezeu totdeauna ca suflarea ce iese din nările lui.

(AVVA PIMEN)



Precum fumul goneşte albinele şi atunci se ia dulceaţa lucrării lor, aşa şi odihna cea trupească goneşte frica lui Dumnezeu din suflet şi prăpădeşte toată lucrarea cea bună a lui.

(AVVA PIMEN)



A învăţa pe aproapele, aste ale unuia ce este sănătos şi nepătimaş, fiindcă ce trebuinţă este să zidească cineva casa altuia şi să o risipească pe a sa?

(AVVA PIMEN)



Orice nedreptate îţi va face fratele tău şi tu te vei mânia pe el, în zadar te mânii. Chiar de îţi va scoate ochiul tău cel drept şi îţi va tăia mâna ta cea dreaptă şi te vei mânia pe el, în zadar te mânii. Iar de te desparte de Dumnezeu, atunci să te mânii tare.

(AVVA PIMEN)



Precum dacă cineva va pune într-un vas şarpe şi scorpie şi îl va astupa, negreşit, cu vremea mor, aşa şi gândurile cele rele, de la draci odrăslind, prin răbdare lipsesc.

(AVVA PIMEN)



A te arunca pe sine îinaintea lui Dumnezeu şi a nu te măsura pe sine şi a lepăda înapoi voia ta, sunt unelte ale sufletului.

(AVVA PIMEN)



Răutatea pe răutate nu o surpă nicidecum, ci dacă cineva îţi va face rău, fă-i tu bine, ca prin facerea de bine să surpi răutatea.

(AVVA PIMEN)



Urâciune este pentru Dumnezeu toată odihna trupească.

(AVVA PIMEN)



Oricine va răspunde cuvânt mai înainte de a auzi, neînţelepţie îi este lui şi defăimare. De vei fi întrebat, răspunde, iar de nu, taci!

(AVVA PIMEN)



Omul care învaţă, dar nu face cele ce învaţă, pe sine nu se poate curăţi, ci toată întinăciunea este plină şi toată necurăţenia într-însa se află.

(AVVA PIMEN)



In orice ceas vom acoperi greşala fratelui nostru şi Dumnezeu o acoperă pe a noastră; şi în orice ceas o arătăm pe a fratelui şi Dumnezeu o arată pe a noastră.

(AVVA PIMEN)



Lipeşte-te de omul care se teme de Dumnezeu şi apropiindu-te, te vei învăţa ;i tu a te teme de Dumnezeu.

(AVVA PIMEN)



David când s-a luat la luptă cu leul, de gâtlej la ţinut şi îndată l-a omorât. Deci dacă şi noi vom ţine gâtlejul şi pântecele noastre, vom birui cu ajutorul lui Dumnezeu leul cel nevăzut.

(AVVA PIMEN)



Nu avem trebuinţă de nimic decât de minte trează.

(AVVA PIMEN)



Este om, care se pare că tace, dar inima lui osândeşte pe alţii. Unul ca acesta totdeauna grăieşte. Şi este altul care de dimineaţa până seara grăieşte şi tăcere ţine, adică fără de folos nimic nu grăieşte.

(AVVA PIMEN)



Intoarce-ţi ochii tăi, să nu vadă deşertăciuni; căci slobozenia omoară sufletele.

(AVVA PIMEN)



Aceste trei capete sunt folositoare: a te teme de Domnul, a te ruga neîncetat şi a face bine aproapelui.

(AVVA PIMEN)



Bună este ispitirea, că aceasta face pe om mai lămurit.

(AVVA PIMEN)



Toate cele peste măsură sunt ale dracilor.

(AVVA PIMEN)



De vei tăcea, vei avea odihnă în tot locul unde vei locui.

(AVVA PIMEN)



Mai mare decât acestă dragoste nu este cu putinţă să afle cineva, decât să-şi pună sufletul pentru aproapele său. De va auuzi cineva un cuvânt rău, adică de mâhnire, putând şi el să zică asemenea şi se va lupta să nu-l zică, sau de i se va face strâmbătate şi va suferi şi nu va răsplăti, unul ca acesta îşi pune sufletul său pentru aproapele său.

(AVVA PIMEN)



A păzi şi a lua aminte de sine, şi socoteala cea dreaptă: aceste trei fapte bune sunt povăţuitoare ale sufletului.

(AVVA PIMEN)



Cel ce voieşte să se izbăvească de păcate, prin plâns se izbăveşte şi cel ce voieşte să agonisească fapte bune, prin plâns le agoniseşte. Căci plânsul este calea pe care ne-a dat-o nouă Scriptura şi părinţii noştri zicând: plângeţi că altă cale nu este decât aceasta!

(AVVA PIMEN)



De vei vedea câteva lucruri şi vei auzi cuvinte, să nu le povesteşti aproapelui tău, căci este surpare de război.

(AVVA PIMEN)

Mulţi în vremea aceasta au ales odihna mai înainte de a le-o da Dumnezeu.

(AVVA THEODOR AL FERMEI)



Altă faptă bună nu este, ca nedefăimarea.

(AVVA THEODOR AL FERMEI)



De nu va socoti Dumnezeu lenevirile cele întru rugăciuni şi robirile cele întru citirea psalmilor, nu putem să ne mântuim.

(AVVA THEODOR CEL DE LA ENNAT)



Fiindcă se depărtează mintea de la privirea spre Dumnezeu, pentru aceasta suntem robiţi de patimile trupeşti.

(AVVA THEONA)



Totdeauna bucuraţi-vă, neîncetat vă rugaţi, pentru toate mulţumiţi.

Aceasta faceţi şi puteţi să vă mântuiţi.

(AVVA VENIAMIN)



Când eşti în pace şi nu ai altă luptă, atunci mai mult te smereşte, ca nu cumva bucurie străină intrând, să ne lăudăm şi să fim daţi la război. Că de multe ori Dumnezeu pentru neputinţele noastre, nu ne lasă să fim daţi spre luptă, ca să nu pierim.

(AVVA VISARION)



Cel ce voieşte ca să-i asculte degrabă Dumnezeu rugăciunea, când se scoală, să-şi întindă mâinile sale către Dumnezeu, mai înainte de toate şi mai înainte de sufletul său, să se roage pentru vrăjmaşii săi din suflet; şi prin această ispravă, ori pentru ce se va ruga lui Dumnezeu, îl ascultă pe el.

(AVVA ZINON)



Amestecul cu vorbele oamenilor tulbură inima şi o umple de ruşine în vremea rugăciunii, lipsind-o de îndrăzneală.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Ia aminte la gânduri şi ele se vor risipi, că cel ce se teme de ele, cade zdrobit sub greutatea lor. Cel ce se teme de uneltirile dracilor dovedeşte că nu are credinţă în Dumnezeu; dar cel ce se aruncă înaintea lui Iisus cu toată inima, stă neclintit înaintea lor.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Săturarea de somn stârneşte patimile în trup; mântuirea sufletului este vegherea cu măsură. Somnul mult ingroaşă inima, iar vegherea cu măsură, subţiază. Este mai bine să dormi şi să taci cu ştiinţă, decât să veghezi în vorbă deşartă.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Cugetă la gheenă, ca să urăşti lucrurile ei.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Cugetarea în frică de Dumnezeu păzeşte sufletul de patimi, iar grăirea cuvintelor lumeşti îl întunecă şi îl ţine departe de virtute. Iubirea celor materialnice tulbură mintea şi sufletul, iar lepădarea acelora, îl luminează.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Îndrăgeşte rugăciunea necontenită, pentru ca inima ta să se lumineze.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Pe cel ce se îngrijeşte să dea seamă lui Dumnezeu de toate faptele sale, Dumnezeu îl va curăţi de păcat în calea sa; dar cel ce este nepăsător, şi zice: "Voi merge până acolo", se va sălăşlui cu cei răi.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Sunt patimi şi sunt virtuţi, şi dacă noi ne lăsăm biruiţi de patimi, suntem cu adevărat trădători.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Din cugetarea la înfricoşata judecată se naşte frica de Dumnezeu, iar nesocotirea conştiinţei izgoneşte virtuţiile din inimă.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Cei ce vor să dobândească virtuţile, chiar dacă se poticnesc, nu se slăbănogesc, ci se silesc necontenit.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Păzeşte-ţi urechile ca să nu-ţi pricinuieşti singur război.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Cercetează-te în fiecare zi şi afla ce patimi ai biruit şi nu te încrede în tine, căci cu milostivirea şi puterea lui Dumnezeu ai biruit.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Ia aminte, frate, la duhul care aduce omului întristarea, că fără număr sunt cursele lui, pentru a te face neputincios. Întristarea după Dumnezeu e bucurie, dacă te afli în căile Lui. Iar cel ce-ţi zice: "Unde vei merge, că nu este pocăinţă pentru tine?", Acela este de la vrăjmaşul, care îndeamnă pe om să lase înfrânarea. Dimpotrivă, întristarea după Dumnezeu nu-şi pune nădejdea în om, ci zice: "Nu te teme, mergi înainte; Dumnezeu ştie că omul este neputincios, şi-l întăreşte".

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Iubeşte pe cei credincioşi, ca printr-înşii să fii şi tu miluit. Cinsteşte pe Sfinţi, ca râvna lor să te mănânce (Psalmul 68, 11).

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Precum rugina mănâncă fierul, aşa şi slava oamenilor roade inima celui ce o primeşte. Precum mărăcinii care cresc în vie îi nimiceşte rodul, tot aşa şi slava deşartă nimiceşte osteneala creştinului, dacă o primeşte.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Cel ce primeşte cunună, e încununat pentru că a biruit pe vrăjmaşii împăratului.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Grăbeşte-te la lucrul tău, ca să nu te sfâşie fiarele sălbatice.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Fraţii tăi să vadă lucrurile tale cele bune şi să fie aprinşi de dorinţa de a le urma.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Nu căuta să deprinzi răutatea celui ce te-a mâhnit, ca să nu-i răsplăteşti cu rău in inima ta.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Dragostea de Dumnezeu izgoneşte nepăsarea, iar lipsa de frică o trezeşte.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Urăşte cuvintele lumii, pentru ca inima ta să vadă pe Dumnezeu.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Împodobirea trupului este ruinarea sufletului, dar e bine a avea grijă de el, cu frică de Dumnezeu.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Cel ce se osteneşte cu pricepere, taie toate patimile, căci scris este: Grija va veni la omul înţelept.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Trezvia este de mare ajutor sufletului, aşa cum acedia vine în ajutor răului.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Traiul bun izgoneşte ştiinţa; înfrânarea pântecelui smereşte patimile, pe când căutarea mâncării le trezeşte fără osteneală.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Îndrăgirea răspândirii este cădere pentru suflet, iar ridicarea sa se face întru liniştirea cu ştiinţă.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Milostenia făcută cu ştiinţă naşte prevederea şi duce la dragoste; nemilostenia, dimpotrivă, arată că eşti lipsit de virtute.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Nu te socoti drept, până la cea din urmă suflare. Nu gândi cu mândrie că eşti bun, fiindcă nu poţi avea încredere în vrăşmaşii tăi. Nu fi fără de grijă pentru tine, cât mai eşti în viaţă, până ce vei scăpa de toate puterile întunericului.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Nu iubi lenea, şi frica de Dumnezeu se va sălăşlui întru tine.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Rugăciunea necontenită nimiceşte robia patimilor, iar nesocotirea ei este maica uitării.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



În fiecare zi, sculându-te dimineaţa, adu-ţi aminte că vei da seama lui Dumnezeu de tot lucrul şi nu vei greşi împotriva Lui, şi frica Sa se va sălăşlui întru tine. Pregăteşte-te pentru întâlnirea cu El şi vei face voia Lui.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Din nerănirea conştiinţei aproapelui se naşte smerenia. Slava de la oameni naşte câte puţin mândria.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Urăşte pofta mâncărurilor ca să nu te stăpânească amalicul patimilor.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Cine nu se osândeşte pe sine, nu va putea răbda mânia.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Lepădarea voii pentru aproapele este semn că mintea priveşte virtuţile; iar împlinirea voii sale este semn de neştiinţă.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Împetrirea inimii stă în vieţuirea cu bogăţie.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Miluieşte cu dărnicie pe cel ce se află în nevoie, pentru ca să nu te ruşinezi în adunarea Sfinţilor şi de bunătăţile lor.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Începutul virtuţiilor este smerenia, iar începutul patimilor este lăcomia pântecelui. Sfârşitul virtuţiilor este dragostea, iar sfârşitul patimilor este îndreptăţirea de sine.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Cel ce a fost bolnav, ştie ce e sănătatea.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Păzeşte-ţi ochii şi inima ta nu va vedea cele rele. Cel ce se uită spre ceva cu poftă, acela curveşte(Matei 5, 28).

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Precum cariul nimiceşte lemnul, tot aşa răutatea din inimă întunecă sufletul.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Înainte de orice, în fiecare zi, gândeşte-te unde te afli şi unde vei merge la ieşirea din trup şi nu-ţi vei nesocoti nici un ceas sufletului tău; cugetă la slava Sfinţilor şi râvna lor te va îmboldi şi pe tine. Cugetă şi la ruşinea care acoperă pe cei păcătoşi, şi aceasta te va feri întotdeauna de rele.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Cel ce tace ca să nu-şi vădească cugetele, dovedeşte că umblă după cinstea oamenilor şi slava cea de ocară, pe când cel ce-şi descoperă sincer cugetele Părinţilor le izgoneşti departe de sine.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Osândeşte-te aici în fiecare zi, pentru lipsurile tale, şi nu te vei teme la înfricoşatul ceas al morţii.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Ostenelile trupeşti sunt uneltele virtuţilor, pe când nepăsarea, creşte lăstarii patimilor. Neosândirea aproapelui este cetatea de apărare pentru cei ce se luptă cu ştiinţă, pe când osândirea nimiceşte cetatea, prin neştiinţă.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Cel ce nu se socoteşte pe sine a fi ceva şi cel ce nu ţine întristarea, arată că nu face voia patimilor, ci pe a lui Dumnezeu.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Iubirea bunurilor lumeşti întunecă sufletul, iar nesocotirea lor în toate, aduce ştiinţă.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Îndeletniceşte-te cu lucrul mâinilor, ca şi săracul să aibă pâine, căci nelucrarea este moarte şi pustiire sufletului.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Adu-ţi aminte de împărăţia cerurilor, pentru ca dorirea ei să te tragă la ea.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Cui îi place să vorbească înaintea oamenilor dovedeşte că este lipsit de frică de Dumnezeu; căci frica de Dumnezeu este paznic pentru suflet, ajutor şi străjer pentru minte, care ucide pe toţi vrăjmaşii săi.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Cel ce caută slavă de la Dumnezeu se sileşte să izgonească necurăţia de la sine.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Paza limbii înalţă mintea la Dumnezeu, dacă se face cu ştiinţă, iar vorbăria naşte acedia şi nebunia.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Plânsul izgoneşte degrabă toate patimile.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Păzeşte-ţi limba pentru ca inima ta să se lumineze.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Iubirea de osteneală izgoneşte patimile, iar trândăvia degrabă le naşte.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Grija de limbă arată pe nevoitor, iar nestăpânirea limbii arată că virtutea nu se află în tine.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Cum este o casă fără uşi şi fără ferestre, în care intră în voie animalele cele necurate, aşa este omul care lucrează şi nu-şi păzeşte osteneala sa.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Cere întotdeauna sfatul Părinţilor şi vei avea oduhnă de-a pururi.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Cel ce mereu îşi aşteaptă moartea, nu păcătuieşte mult, dar cel ce nădăjduieşte viaţă lungă, se va încurca în multe păcate.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Nu iubi trândăvia, ca să nu te întristezi când vei ajunge la învierea morţilor.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Nu te lega de vreo obişnuinţă şi vei avea mintea paşnică.Nu te bizui pe puterea ta şi vei primi ajutorul lui Dumnezeu. Nu urî pe nimeni, că nu-ţi va fi primită rugăciunea; să ai pace cu toţi, ca să te rogi cu îndrăzneală.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Nu iubi vinul, ca să nu te lipseşti de bucuria lui Dumnezeu.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Cine-şi aruncă sufletul înaintea lui Dumnezeu ajunge la răbdare, fără tulburare a ocărilor; lacrimile acestui suflet sunt străine de toate cele lumeşti.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



Bunătatea naşte curăţia, iar răspândirea naşte patimile.

(CUVIOSUL ISAIA PUSTNICUL)



De nevoie este câştigarea cărţilor creştineşti la cei ce pot să le dobândească. Că şi singură vederea cărţilor mai pregetători către păcat ne face pe noi şi către dreptate ne îndeamnă să ne ridicăm.

(SFANTUL EPIFANIE, EP. CIPRULUI)



Greşale-le drepţilor sunt împrejurul buzelor, iar a păcătoşilor izvorăsc din tot trupul. Pentru aceea cântă David: pune, Doamne, strajă gurii mele şi
uşă de îngrădire împrejurul buzelor mele, şi zis-am, păzi-voi căile Tale, ca să nu greşesc cu limba mea!

(SFANTUL EPIFANIE, EP. CIPRULUI)



Dumnezeu cu foarte puţin preţ vinde dreptăţile la cei ce se sârguiesc să le cumpere: pe o bucăţică de pâine, pe o haină proastă, pe un pahar cu apă rece, pe un bănişor.

(SFANTUL EPIFANIE, EP. CIPRULUI)



Mare vânzare a mântuirii este a nu şti nici una din dumnezeieştele legi.

(SFANTUL EPIFANIE, EP. CIPRULUI)



Omul împrumutâdu-se de la om pentru sărăcie, sau pentru trebuinţa înmulţirii şi dând înapoi, mulţumeşte cu adevărat, dar dă înapoi întru ascuns, fiindcă se ruşinează. Iar stăpânul Dumnezeu dimpotrivă, întru ascuns împrumutându-se, răsplăteşte înaintea îngerilor şi a arhanghelilor şi a drepţilor.

(SFANTUL EPIFANIE, EP. CIPRULUI)



Mare prăpastie şi adâncă groapă este neştiinţa Scripturilor.

(SFANTUL EPIFANIE, EP. CIPRULUI)



Mare întărire spre a nu păcătui este citirea Scripturilor.

(SFANTUL EPIFANIE, EP. CIPRULUI)






<!--[if !supportLineBreakNewLine]-->
<!--[endif]-->













"Cel care isi vede pacatele, este mai mare decat cel care inviaza mortii. Cel care isi vede pacatele, nu mai are vreme sa vada pacatele celui de langa el. Nu il osandi pe aproapele tau, caci tu ii cunosti pacatul, dar pocainta nu i-o stii. Asa trebuie sa marturisim: indreptand degetul spre noi, iar nu spre celalalt. Fii prieten cu toti oamenii, dar cu gandul petrece singur."
PACE CELOR CE VIN! BUCURIE SI SANATATE CELOR CE RAMAN SI BINECUVANTARE CELOR CE PLEACA! Candela
„Ajutorul meu de la Domnul, cel ce a făcut cerul şi pământul »
***

„Doamne, ia-mi libertatea care îmi robeşte sufletul şi dă-mi robia care-mi eliberează inima!« God, take that liberty which enslaves my soul and give me that bondage which free my heart»(Valeriu Gafencu)

***
« Să nu întorci Faţa Ta de la sluga Ta !/ Când mă necăjesc, degrab mă auzi ! Ia aminte spre sufletul meu/ Şi-l izbăveşte pe el./ Mântuirea Ta, Dumnezeule, să mă sprijinească !
***
„Fericiţi cei prigoniţi pentru dreptate"

CARTI PERSONALIZATE PT COPILASUL TAU...

CARTI PERSONALIZATE PT COPILASUL TAU...
Tu Ce Amintiri Sădeşti în Sufletul Copilului Tău?
PACE CELOR CE VIN! BUCURIE SI SANATATE CELOR CE RAMAN SI BINECUVANTARE CELOR CE PLEACA! Candela
Prea des subapreciem puterea unei îmbrăţişări, a unui zâmbet, a unei vorbe bune, a unei urechi ascultătoare, a unui onest compliment sau a unui simplu act de caritate. Toate acestea au potenţialul de a face dintr-o zi obişnuită o zi specială sau chiar să schimbe întregul fir al vieţii unei persoane...

“Întoarceţi-vă către Mine şi Mă voi întoarce către voi, fiii oamenilor. De vor fi păcatele voastre ca mohorăciunea, ca zăpada vă voi albi, şi de vor fi ca roşeala, ca luna le voi face de albe şi nu voi mai pomeni cele dintâi ale voastre.”

Parafrază după Isaia I:18 într-o cuvântare a Părintelui Cleopa despre Sfânta Spovedanie


28. Veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni pe voi.
29. Luaţi jugul Meu asupra voastră şi învăţaţi-vă de la Mine, că sunt blând şi smerit cu inima şi veţi găsi odihnă sufletelor voastre.
30. Căci jugul Meu e bun şi povara Mea este uşoară.

Evanghelia după Matei 11, versetele 28-30


2. Şi aceasta este viaţa veşnică: Să Te cunoască pe Tine, singurul Dumnezeu adevărat, şi pe Iisus Hristos pe Care L-ai trimis.

Evanghelia după Ioan, cap 17, versetul 3


4. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
5. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
6. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
7. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.
8. Dragostea nu cade niciodată. Cât despre proorocii – se vor desfiinţa; darul limbilor va înceta; ştiinţa se va sfârşi;

Întâia Epistolă către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, Capitolul 13, Versetele 4-8


„«dară şi dintre rumâni mulţi sunt sfinţi… dară nu s-au căutat»”.

cuvinte rostite în veacul al XVII-lea de Sfântul Mitropolit Dosoftei al Moldovei


6. Mă mir că aşa degrabă treceţi de la cel ce v-a chemat pe voi, prin harul lui Hristos, la altă Evanghelie,
7. Care nu este alta, decât că sunt unii care vă tulbură şi voiesc să schimbe Evanghelia lui Hristos.
8. Dar chiar dacă noi sau un înger din cer v-ar vesti altă Evanghelie decât aceea pe care v-am vestit-o – să fie anatema!
9. Precum v-am spus mai înainte, şi acum vă spun iarăşi: Dacă vă propovăduieşte cineva altceva decât aţi primit – să fie anatema!
10. Căci acum caut bunăvoinţa oamenilor sau pe a lui Dumnezeu? Sau caut să plac oamenilor? Dacă aş plăcea însă oamenilor, n-aş fi rob al lui Hristos.
11. Dar vă fac cunoscut, fraţilor, că Evanghelia cea binevestită de mine nu este după om;
12. Pentru că nici eu n-am primit-o de la om, nici n-am învăţat-o, ci prin descoperirea lui Iisus Hristos.

Epistola către Galateni a Sfântului Apostol Pavel, Capitolul 1, versetele 6-12



10. În sfârşit, fraţilor, întăriţi-vă în Domnul şi întru puterea tăriei Lui.
11. Îmbrăcaţi-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotriva uneltirilor diavolului.
12. Căci lupta noastră nu este împotriva trupului şi a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutăţii, care sunt în văzduh.
13. Pentru aceea, luaţi toate armele lui Dumnezeu, ca să puteţi sta împotrivă în ziua cea rea, şi, toate biruindu-le, să rămâneţi în picioare.
14. Staţi deci tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul şi îmbrăcându-vă cu platoşa dreptăţii,
15. Şi încălţaţi picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii.
16. În toate luaţi pavăza credinţei, cu care veţi putea să stingeţi toate săgeţile cele arzătoare ale vicleanului.
17. Luaţi şi coiful mântuirii şi sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu.
18. Faceţi în toată vremea, în Duhul, tot felul de rugăciuni şi de cereri, şi întru aceasta priveghind cu toată stăruinţa şi rugăciunea pentru toţi sfinţii.

Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel, Capitolul 6, versetele 10-18


„Eu nu doresc ca ereticii să pătimească, nici nu mă bucur de răul lor – ferească Dumnezeu! – ci mai degrabă mă bucur şi împreună mă veselesc de întoarcerea lor; căci ce e mai plăcut celor credincioşi, decât să vadă adunaţi împreună pe copiii cei risipiţi ai lui Dumnezeu?

Nu scriu nici îndemnându-vă să puneţi asprimea înaintea iubirii de oameni – nu aş putea să fiu atât de sălbatic – ci rugându-vă să faceţi şi să lucraţi cele bune pentru toţi oamenii cu luare aminte şi cu cercare multă şi făcându-vă tuturor toate, după cum are nevoie fiecare din voi.

Numai un lucru îl voiesc de la voi: vă rog să fiţi aspri şi neînduraţi faţă de orice ar putea să ajute la dăinuirea credinţei lor nebuneşti, căci socotesc ură faţă de oameni şi despărţire de Dumnezeiasca dragoste ajutorul dat rătăcirii eretice spre mai mare pierzanie a celor ce se ţin de această rătăcire.“

Sfântul Maxim Mărturisitorul (epistola 12: PG91, 465C)



PACE CELOR CE VIN! BUCURIE SI SANATATE CELOR CE RAMAN SI BINECUVANTARE CELOR CE PLEACA! Candela
Postul adevarat este doar postul tinut cu motivatii crestine, rugaciune si in Biserica. Orice altceva este o dieta care ... in cel mai bun caz esueaza si in cel mai rau caz te pune in contact direct cu vrajmasul.

PACE CELOR CE VIN! BUCURIE SI SANATATE CELOR CE RAMAN SI BINECUVANTARE CELOR CE PLEACA! Candela
Let’s Do It, Romania!
Ajutati un suflet - Sorin Gologan
PACE CELOR CE VIN! BUCURIE SI SANATATE CELOR CE RAMAN SI BINECUVANTARE CELOR CE PLEACA! Candela

"Fiecare din noi e ajutat de celalalt in mod providential."
"Nu invidia gloria celui pacatos, caci nu stii care va fi sfarsitul lui. (...)

Judecata este fara mila pentru cel ce n-a facut mila."


"Toate lucrurile ne-au fost incredintate noua si noi acestora."


"Faptele savarsite de oameni sunt de trei feluri: conform firii, mai prejos de fire si mai presus de fire. Fireasca este pacea, impotriva firii este dusmania si mai presus de fire, sunt iertarea si binele dezinteresat."


"Nu trebuie sa ne ingrijim de ale noastre, ci de ale altora."


"Cu un banut daruit, poti cumpara cerul. Nu fiindca cerul ar fi atat de ieftin, ci fiindca Dumnezeu este atat de plin de iubire. Daca n-ai nici macar acel banut, atunci da un pahar cu apa rece!"


"Cand un strain bate, caritatea ii deschide usa ospitalitatii; odata intrat, il intampina bucuria;

odata primit, il gazduieste omenia. Pe cel flamand, il hraneste bunatatea; pe cel deznadajduit, il calauzeste credinta, iar pe cel tulburat, dragostea."


"Unicul adevar este iubirea.

Iubirea este aceea care da viata si caldura, care inspira si calauzeste.

Iubirea este sigiliul pus creatiei, semnatura Creatorului.

Iubirea explica lucrul mainilor Sale."


"Calea lui Hristos este Crucea de fiecare zi.

Nimeni nu s-a urcat vreodata la cer prin comoditate."


"Fii totdeauna cu Dumnezeu, daca vrei ca Dumnezeu sa fie totdeauna cu tine!"


"Nimic nu este mai mare ca omul cu Dumnezeu si nimic mai mic ca omul fara Dumnezeu."


"Dragostea - radacina si izvorul binelui."


"Dupa cum ne purtam noi cu aproapele, asa se va purta Dumnezeu cu noi."


"Invatatura din constrangere nu e facuta sa ramana, dar cea care patrunde in suflet prin dragoste si bunavointa, aceea ramane acolo pentru totdeauna."


"Dumnezeu sta impotriva celor mandri, iar celor smeriti le da har."


"Nu fi iubitor de sine si vei fi iubitor de Dumnezeu!

Nu cauta placerea in tine si o vei gasi in ceilalti!”"


"Nadejdea mea este Tatal,

Scaparea mea este Fiul,

Acoperamantul meu este Duhul Sfant.

Treime Sfanta, marire Tie!”


"Cresteti-va copiii in invatatura si intelepciunea Domnului!"


"Degeaba taiem crengile pacatului in afara noastra, daca in noi raman radacinile care vor creste din nou."


"Fara nici o indoiala ca Dumnezeu randuieste faptele noastre mai bine decat am putea-o face noi insine."


"Pacatul este nedreptate. Cine pacatuieste fie se nedreptateste pe sine, fie nedreptateste pe altul."


"Nu se poate ca Dumnezeu sa nu asculte rugaciunile omului, daca omul asculta poruncile Domnului."

PACE CELOR CE VIN! BUCURIE SI SANATATE CELOR CE RAMAN SI BINECUVANTARE CELOR CE PLEACA! Candela

http://www.ortodoxradio.ro/

Rugaciuni pentru diferite trebuinte

http://www.crestinortodox.ro/rugaciuni/
PACE CELOR CE VIN! BUCURIE SI SANATATE CELOR CE RAMAN SI BINECUVANTARE CELOR CE PLEACA! Candela
FIDIAS, PHEIDIAS / Am fost sculptor si arhitect in Grecia antica si am trait in secolul 5 i.e.n. Am fost unul dintre cei mai importanti reprezentanti ai perioadei clasice din cultura greaca. Creatiile mele se disting prin echilibru si armonie, o proportionalitate perfecta si o nuantare a volumelor si structurilor. Unii imi atribuie vestitul "numar de aur". Am realizat multe statui celebre, din pacate astazi nu se mai pastreaza decat copii ale lor. Am fost insarcinat de Pericle sa conduc lucrarile de constructie a Acropolei Ateniene. Am indrumat realizarea si decorarea Parthenonului. Lucrarile mele au influentat atat artistii din generatia mea, cat si pe cei care m-au urmat. Lucrarile mele: "Zeus din Olimpia", "Athena Promachos", "Athena Parthenos".
Ghiciti ce varsta am !? Smile !
PACE CELOR CE VIN! BUCURIE SI SANATATE CELOR CE RAMAN SI BINECUVANTARE CELOR CE PLEACA! Candela
"Va veni vremea ca oamenii să înnebunească si când vor vedea pe cineva că nu înnebuneste se vor scula asupra lui, zicându-i că el este nebun, pentru că nu este asemenea lor." (avva Antonie - Patericul)

Hristos ne-a interzis să numim pe cineva dintre oameni nebun. Pedeapsa pentru această simplă imprecatie este chiar iadul. Pentru că toată nebunia apartine demonului, iar a nu face diferenta dintre oameni si demoni este o confuzie fatală.

PACE CELOR CE VIN! BUCURIE SI SANATATE CELOR CE RAMAN SI BINECUVANTARE CELOR CE PLEACA! Candela
Calatoria spre Emaus si cina de la Emaus

PACE CELOR CE VIN! BUCURIE SI SANATATE CELOR CE RAMAN SI BINECUVANTARE CELOR CE PLEACA! Candela

iata omule balsam pentru ranile sufletului tau........

"Cand cineva iti va zice: "Eu am tinut tot postul”, raspunde-i: "Eu aveam un dusman si m-am impacat cu el, obisnuiam sa barfesc si m-am oprit.”Sf Ioan Gura de Aur
"Eu sunt Lumina Lumii. Eu sunt Calea, Adevarul si Viata" (Ioan 8:12, 14:6)

"Veniti la Mine, toti cei osteniti si impovarati, si Eu va voi odihni pe voi! Luati jugul Meu asupra voastra si invatati-va de la Mine, ca sunt bland si smerit cu inima, si veti gasi odihna sufletelor voastre." (Matei 11:28-29)

"Oricine voieste sa vina dupa Mine sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie. Caci cine va voi sa-si scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul sau pentru Mine si pentru Evanghelie, acela îl va scapa. Caci ce-i foloseste omului sa castige lumea întreaga, daca-si pierde sufletul? Sau ce ar putea sa dea omul în schimb pentru sufletul sau?
(Matei 8:34-38)

Porunca noua va dau voua: Sa va iubiti unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sa va iubiti unul pe altul. (Ioan 13:34) Iubiti pe vrajmasii vostri, binecuvântati pe cei ce va blestema, faceti bine celor ce va urasc si rugati-va pentru cei ce va vatama si va prigonesc, ca sa fiti fiii Tatalui vostru Celui din ceruri, ca El face sa rasara soarele si peste cei rai si peste cei buni si trimite ploaie peste cei drepti si peste cei nedrepti. (Matei 5,44-45) Ca de veti ierta oamenilor gresealele lor, ierta-va si voua Tatal vostru Cel ceresc; iar de nu veti ierta oamenilor gresealele lor, nici Tatal vostru nu va va ierta gresealele voastre. (Matei 6,14-15)

Iar pe când mâncau ei, Iisus, luând pâine şi binecuvântând, a frânt si, dând ucenicilor, a zis: "Luati, mâncati, acesta este trupul Meu." Si luând paharul si mulţumind, le-a dat, zicând: "Beti dintru acesta toti, ca acesta este Sângele Meu, al Legii celei noi, care pentru multi se varsa spre iertarea pacatelor". (Matei 26,26-28)


"Unde sunt doi sau trei adunati in numele meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor."
(Matei 18:20)

Spune cele care trebuie și când trebuie și să nu auzi cele care nu trebuie.
PACE CELOR CE VIN! BUCURIE SI SANATATE CELOR CE RAMAN SI BINECUVANTARE CELOR CE PLEACA! Candela
PACE CELOR CE VIN! BUCURIE SI SANATATE CELOR CE RAMAN SI BINECUVANTARE CELOR CE PLEACA! Candela
Candela



Pace celor ce vin,
bucurie celor ce raman,
binecuvantare celor ce pleaca!


Un om pios stătea de vorba cu Dumnezeu si i-a spus:
Doamne aş vrea să ştiu cum e Raiul şi cum e Iadul..
Dumnezeu l-a condus pe om către doua uşi. A deschis una dintre uşi, iar omul a privit înăuntru.
În mijlocul încăperii se afla o mare masă rotunda. Pe masă se afla un vas mare cu tocană, care mirosea foarte bine şi care l-a facut pe om să îi lase gura apă.
Oamenii care stăteau la masă erau slabi şi bolnăvicioşi, păreau a fi înfometaţi.
Ţineau linguri cu mînere foarte lungi care le erau legate de braţe şi astfel puteau ajunge la vas pentru a le umple cu tocană, dar din cauza manerelor mai lungi decît propriile mîini, nu puteau duce la gură lingurile pline.

Omul pios s-a înfiorat la vederea suferinţei lor.
Atunci Dumnezeu a spus: "Acum ai văzut Iadul"

Au mers apoi către cealalată cameră şi au deschis uşa .
Arăta la fel ca şi prima. Se găsea acolo o masă mare şi rotundă cu un vas mare de tocană care îţi lăsa gura apă.
Oamenii de la masă erau echipaţi cu acelaşi gen de linguri dar aceştia păreau bine hrăniţi şi durdulii, rîdeau şi vorbeau între ei.

Omul pios a spus: "nu înţeleg"
"Este foarte simplu" a spus Dumnezeu.
"Este nevoie însă de abilitate. Aceşti oameni sănătoşi au învăţat să se hrănească unul pe celălalt, în timp ce ceilalţi se gîndeau doar la ei înşişi"
Cînd Iisus a murit pe Cruce, El se gîndea la tine.

Şi ţine minte că eu mereu voi împărţi lingura cu mîncare cu tine....



Pilda 1

Cel ce înşală




Cu mult timp în urmă, a trăit un boier tare bun. Într-o zi, l-a chemat la el pe un ţăran şi i-a spus:

- Uite, omule, fiindcă ştiu că familia ta o duce destul de greu, vreau să te ajut. Îţi dau de muncă şi te plătesc foarte bine. Vrei să lucrezi pentru mine?

- Sigur, boierule, a răspuns omul bucuros, ce trebuie să fac?

- Să-mi construieşti o casă, la marginea pădurii.

Ţăranul a plecat bucuros şi, chiar din acea zi, s-a apucat de treabă. Boierul îi dădea bani pentru tot ce trebuia să cumpere. Însă omul ce şi-a spus ? Ei, şi aşa nu mă vede, ce-ar fi să-l înşel?!

Şi, în loc să facă totul aşa cum ar fi trebuit, a început să cumpere lucruri ieftine şi proaste şi să cheltuiască banii ce îi rămâneau. Când a terminat, casa arăta tare frumos pe dinafară, dar ţăranul ştia că n-o făcuse bine şi că, destul de repede, ea se va strica.

Când i-a arătat casa boierului, acesta i-a spus:

- Fiindcă ştiu că tu şi familia ta locuiţi într-o cocioabă mică, îţi fac cadou această casă. De-aia te-am lăsat pe tine să o construieşti şi ţi-am spus acum, la sfârşit, tocmai pentru ca bucuria voastră să fie mai mare.

Acum şi-a dat seama omul de greşeala sa. A vrut să-l înşele pe altul şi, de fapt, singur s-a înşelat. Dacă ar fi fost cinstit şi şi-ar fi văzut de treabă, şi-ar fi făcut un bine lui şi familiei sale. Acum, însă, părerile de rău nu mai puteau îndrepta nimic.

În sinea lui, omul s-a jurat să nu mai înşele niciodată pe nimeni.

(Pilde Ortodoxe şi Povestiri) Cele patru piersici

PILDA 2
O dată, un ţăran a vrut să-i încerce pe cei patru fii ai săi. I-a chemat dimineaţa la el şi i-a dat fiecăruia câte o piersică. A plecat apoi la câmp, lăsându-i să-şi vadă de treburi şi să-şi împartă ziua cum cred ei de cuvi¬inţă. Seara însă, când s-a întors, i-a chemat pe toţi patru în tindă şi l-a întrebat pe cel mai mare:

- Spune-mi, ce-ai făcut cu piersica ta?
- Ce să fac, tătucă, am mâncat-o şi-ţi mulţumesc. A fost tare bună. Am luat, apoi, sâmburele, 1-am plantat în spatele casei, am udat locul şi nădăjduiesc să crească acolo un piersic frumos şi roditor.

- Bine ai făcut, băiatul tatii, sunt sigur că tu o să ajungi un bun gospodar. Dar tu, îi zise celui de-al doilea, ce-ai făcut cu piersica ta?
- Am mâncat-o. A fost atât de bună, coaptă şi fragedă...
- Şi apoi?

- Păi, am aruncat sâmburele şi m-am dus la mama să-i mai cer câteva, că tare bune erau.
- Fiule, zise atunci omul cu întristare în glas, ai grijă să nu ajungi un om lacom că "lacomul mai mult pierde şi leneşul mai mult aleargă". Dar ţie ţi-a plăcut piersica, a fost bună? - 1-a întrebat ţăranul şi pe cel de-al treilea fiu al său.
- Nu ştiu.

- Cum nu ştii, da’ ce-ai făcut cu ea?
- Am vândut-o. M-am dus cu ea în târg şi am dat-o cu zece bani. Uite-i!
- Fiule, tu sigur o să ajungi mare negustor, dar ai grijă că nu toate sunt de vânzare în viaţă; mai ales, nu ceea ce ai primit de la părinţi.

În sfârşit, ţăranul 1-a întrebat şi pe ultimul băiat, cel mai mic dintre toţi.
- Dar ţie ţi-a plăcut piersica?
- Nici eu nu ştiu, tătucă.

- Cum, şi tu ai vândut-o?
- Nu, tată. Eu m-am dus în vizită la prietenul meu de peste drum, care e bolnav, şi i-am dus-o lui. S-a bucurat mult pentru ea şi mi-a mulţumit din suflet.

Cu lacrimi în ochi, tatăl şi-a luat copilaşul pe genunchi şi I-a spus:
- Nu ştiu ce te vei face tu în viaţă, dar ştiu că, indiferent ce drum vei urma vei fi un bun creştin şi asta e tot ce contează.
„Lăsaţi copiii să vină la Mine!”
(Sfânta Scriptură)

PILDA 3
Casa Domnului

Într-o seară de iarnă, o tânără familie stătea în jurul mesei. Tatăl era trist şi apăsat de griji, iar mama plângea, ţinându-şi faţa în palme. Fetiţa lor cea mică, mirată de această situaţie, se apropie încet şi întrebă:.
- Mamă, de ce plângi?

- Fata mea, sunt zile grele nu mai avem bani şi pentru a putea trăi am vândut şi casa aceasta frumoasă. Mâine va trebui să ne mutăm într-o casă mult mai mică. De aceea plâng, fiindcă ne este greu să plecăm din acest loc minunat, unde am trăit în linişte atâţia ani, şi să ne mutăm într-o casă sărăcăcioasă şi ca vai de ea…

- Dar, mamă, nu locuieşte Dumnezeu şi în casa aceea săracă în care ne vom muta?
Miraţi de credinţa copilei şi de adevărul spus de aceasta, părinţii au înţeles că, în viaţă, greutăţile şi necazurile de orice fel încolţesc sufletului omului, dar credinţa şi speranţa nu trebuie niciodată uitate, fiindcă doar cu ele în suflet drumul spinos al vieţii e străbătut mai uşor."


Precum meşterul aruncă aurul în topitorie şi-l lasă a se cerne şi a se curăţa prin foc până ce străluceşte, tot aşa şi Dumnezeu lasă sufletele omeneşti să fie cercetate de necazuri, până ce se curăţă şi se lămuresc.”
„De aceea, o astfel de cercetare a lui Dumnezeu este o mare binefacere pentru suflet.” (Sfântul Ioan Gură de Aur)



sf Siluan Atonitul

sf Siluan Atonitul
Candela

Din scrierile Cuviosului Marcu Ascetul

"Dumnezeu este si inceputul, si mijlocul si sfarsitul oricarui bine. Adevaratul bine este cu neputinta sa fie primit altfel decat prin credinta si nu poate fi savarsit decat in Hristos Iisus si Duhul Sfant". "Credinta cea vie este stalp intarit; Hristos se face toate celui ce crede".

Privegherea, rugaciunea si rabdarea necazurilor ce vin asupra noastra sunt inimii zdrobire neprimejdioasa si folositoare numai daca nu imprastiem tovarasia lor printr-o exagerata ravna de izbanda duhovniceasca. Caci cel ce rabda in acestea si in celelalte va fi ajutat. Cel ce nu se arata sarguincios in lucarea acestor trei nevointe, ci este nepasator si imprastiat, la sfarsitul zilelor sale cumplit se va chinui".

Inima iubitoare de placeri in vremea obstescului sfarsit i se face sufletului temnita si lant iar cea iubitoare de osteneli ii este poarta deschisa".

Inima invartosata este asemenea portii de fier zavorate, la intrarea in Ierusalim; celui ce duce o viata de nevointa si rabda raul i se deschide de la sine ca si Apostolului Petru (Fapt, 12, IO)".

Cat timp lucreaza in tine gandul la Dumnezeu, inmulteste rugaciunea pentru ca si Dumnezeu sa se gandeasca la tine, cand vei uita de el".

Inima milostiva va primi, de buna seama, milostivire, iar cea care nu este asa, pe cele dimpotriva".

"Legea libertatii spirituale invata tot adevarul. Multi o cunosc prin cunostinta superficiala, dar putini o inteleg pentru ca intelegerea se masoara totdeauna prin implinirea prin fapte a poruncilor".

"Desavarsirea legii duhovnicesti este ascunsa in crucea lui Hristos".

"Prin necazuri si-au gatit oamenii cele bune, dupa cum prin slava desarta si iubire de placeri, cele rele".

Cel nedreptatit de oameni scapa de pacat si pe masura mahnirii sale afla sprijin".

"Cel ce crede in rasplata lui Hristos acela cu osardie, pe masura credintei sale, rabda toata nedreptatea".

"Cel ce se roaga pentru oamenii ce-l nedreptatesc ii inspaimanta pe draci; este insa inspaimantat de draci cel ce se ridica impotriva oamenilor ce-i fac nedreptate".

" Ocara de la oameni aduce intristare inimii, dar se face pricina de curatie inimii celui ce o rabda".

"Primeste necazurile atunci cand traiesti in indestulare, ca intru nimic nu te pagubeste in cele ce le ai de mai inainte, si, ca unul care vei avea de dat socoteala, leapada si fereste-te de lacomie".

Intamplarea dureroasa face pe intelept sa-si aduca aminte de Dumnezeu si intristeaza, pe masura ei, pe cel ce a uitat de Dumnezeu".

"Nu cugeta si nu face nimic fara un scop placut lui Dumnezeu. Caci cel ce calatoreste fara scop, va osteni in zadar.".

"Arata-te Stapanului cu cugetul tau; "caci omul cauta la fata, pe cand Dumnezeu priveste in inima" (1 Regi 16, 7)19.

"Orice suferinta fara voie sa te invete sa-ti aduci aminte de Dumnezeu; in acest caz, nu-ti va lipsi prilejul spre pocainta".

"Ia seama la pacatele tale nu la cele ale altuia si nu ti se va lua izbanda duhovniceasca".

"Cel ce nu poarta grija, dupa puterea lui, de toate virtutile, savarseste un pacat anevoie de iertat; dar rugaciunea si milostenia intorc pe cei ce nu poarta de grija".

"Orice intristare dupa Dumnezeu face parte din fiinta evlaviei. Caci ade-varata dragoste se probeaza prin cele ce-i stau impotriva".

"Nu zice ca se poate castiga virtute fara necazuri, caci virtutea nepro-bata in necazuri nu este intarita".

"Gandeste-te la sfarsitul oricarui necaz fara voie si vei afla in el pieirea pacatului".

"De vrei sa primesti lauda de la oameni, iubeste, mai intai, mustrarea pentru pacate".

"Oricata batjocura va rabda cineva pentru adevarul lui Hristos, va primi insutita slava de la multime. Dar mai bine este a face binele pentru cele viitoare".

"Cel ce lauda pe aproapele in chip fatarnic, il va osandi dupa o vreme si va fi el insusi rusinat".

"Cel ce nu cunoaste cursele vrajmasului va fi ucis cu usurinta; si cel ce nu stie pricinile patimilor, usor va cadea".

Cel ce a implinit o porunca, sa astepte ispita pentru ea. Caci dragostea fata de Hristos se probeaza prin cele potrivnice".

"Cand te incearca un gand care sa-ti tagaduiasca slava omeneasca, sa stii sigur ca-ti pregateste rusine".

"Vrajmasul"cunoaste dreptatea legii duhovnicesti si de aceea cauta numai sa castige consimtirea cugetului. Caci asa, fie ca-1 va face pe cel cazut in puterea lui sa se supuna ostenelilor pocaintei, fie ca, nepocaindu-se, il va impovara cu necazuri fara voie. Ba se intampla, uneori, ca il face sa lupte si impotriva necazurilor, ca in viata aceasta sa-i inmulteasca durerile, iar la iesirea sufletului sa-l dovedeasca necredincios din pricina lipsei de rabdare ".

"Fata de incercarile care vin, multi s-au impotrivit in multe chipuri. Dar fara rugaciune si pocainta, nimenea n-a scapat de asuprire".

"Cele rele isi primesc puterea una de la alta; de asemenea si cele bune cresc una printr-alta si pe cel partas de ele il mana si mai mult inainte".

"Diavolul dispretuieste pacatele cele mici, caci altfel nu poate conduce spre cele mai mari".

"Cel ce se manie pe aproapele pentru avutie, pentru slava sau placere, inca n-a cunoscut ca Dumnezeu chiverniseste lucrurile intru dreptate".

"Daca cineva, pacatuind in chip vadit si nepocaindu-se, n-a patimit nimic pana la moarte, atunci sa inteleaga din acestea ca judecata lui va fi fara mila".

"Cel ce se roaga intru cumintenie rabda cele ce vin asupra-i. Iar cel ce tine minte raul, inca nu s-a rugat curat".

"De ai fost pagubit, sau ocarat, sau prigonit de cineva, nu lua in seama cele de fata, ci asteapta cele viitoare, si vei afla ca acela ti-a fost pricina de multe bunatati, nu numai in vremea de aici, ci si in veacul viitor".

"Precum celor ce s-au hranit fara socoteala le foloseste pelinul amar, asa celor cu puteri pacatoase le e de folos sa patimeasca rele. Caci leacurile acestea pe cei dintai ii fac sanatosi, iar pe ceilalti ii pregateste pentru pocainta".

"De nu vrei sa patimesti raul, sa nu vrei nici sa-1 faci, pentru ca lucrul dintai urmeaza neaparat celui de-al doilea. "Caci ce seamana fiecare, aceea va secera"" (Cf. Gal. 6, 8).

"Semanand de buna voie cele rele, si secerandu-le fara de voie, trebuie sa ne minunam de dreptatea lui Dumnezeu".

"Dar fiindca s-a randuit o vreme oarecare intre semanat si seceris, nu vedem rasplata pentru raul facut; unii nu cred in rasplata tocmai din aceasta pricina; noi sa fim convinsi ca ea va veni la timpul sau".

"Cel ce in acelasi timp, lauda pentru unele pe aproapele, iar pentru altele il vorbeste de rau e stapanit de slava desarta si de pisma. Prin laude incearca sa-si ascunda pisma, iar prin vorbele rele se infatiseaza pe sine mai bun decat acela".

"Precum nu pot paste la un loc oile si lupii, asa nu poate avea mila cel ce il lucreaza cu viclenie pe aproapele. Precum nu se ingaduie apa cu focul laolalta, asa nu se ingaduie niciodata justificarile prin vorbe cu smerenie"

"Cel care cere iertare de pacate iubeste smerita intelepciune. Iar cel ce osandeste pe altul, isi pecetluieste relele sale".

"Nu lasa pacatul nesters, chiar daca ar fi cat de mic, ca sa nu te traga pe urma la rele mai mari".

"De vrei sa te mantuiesti, iubeste cuvantul adevarat si nu lepada niciodata, fara judecata, mustrarea".

"Mai bine este a ne ruga, cu evlavie, pentru aproapele decat a-1 mustra pentru tot lucrul".

"Cel ce se pocaieste asa cum se cuvine e luat in ras de cei fara de minte. Dar aceasta sa-i fie semn de buna placere la Dumnezeu".

"De-ai fost inaltat prin laude, asteapta ocara".

"Cel ce cauta lauda e supus patimii si cel ce se plange de necaz, iubeste placerea".

"Gandul celui impatimit de placere oscileaza ca o balanta. Aci plange si se tanguieste pentru pacatele sale, aci se lupta cu aproapele si i se impotriveste, aparandu-si placerile".

"Barbatul indelung rabdator are multa cumintenie; de multa cumintenie are parte si cel ravnitor cu toata inima sa invete intelepciunea dumnezeieasca".

"Fara aducere aminte de Dumnezeu nu poate fi constiinta adevarata. Caci fara cea dintai, cea de a doua e mincinoasa".

"Cel ce uraste mustrarea se supune patimilor cu voia. Cel ce iubeste mustrarea, chiar daca se mai supune patimilor, o face numai din obisnuinta".

"Nu vor auzi rautatile straine, caci printr-o asemenea vointa de a auzi se intiparesc in tine trasaturile rautatilor".

Necazurile de-acum pune-le alaturi cu bunatatile viitoare si nicicand descurajarea nu-ti va molesi nevointa (asceza)".

"Primeste impletirea celor bune si a celor rele cu gand egal si Dumnezeu va netezi inegalitatile dintre lucruri".

Variatiile si oscilatiile sufletesti sunt determinate de gandurile care ajung sa se aseze intr-o stare stabila - de echilibru; Dumnezeu a randuit ca dupa cele de voie sa urmeze, in mod natural, cele fara de voie". Faptele savarsite cu trupul sunt continuarea celor savarsite cu duhul, fiind o fireasca si legitima consecinta a acestora, dupa voia lui Dumnezeu".

"Zaboveste in cuget si nu vei osteni in incercari. Iar plecand de-acolo rabda necazurile ce vin asupra-ti".

"Roaga-te sa nu-ti vie incercare; iar cand vine, primeste-o ca pe a ta, nu ca pe una straina".

"In satisfacerea grijilor trupesti abtine-te de la lacomie ca si de la orice lucru de prisos, ca sa poti vedea uneltirile diavolului".

"Cand mintea iese din grijile trupesti incepe sa vada, in masura in care a iesit, lucraturile vrajmasilor nevazuti".

"Se poate intampla ca unul, implinind pe fata o porunca, sa slujeasca, in ascuns, patimii si, prin ganduri pacatoase, sa strice fapta buna".

"Lasandu-te prins de vreun pacat nu te grabi sa spui: pe mine nu ma va birui. Caci, intrucat ai fost prins de el, ai si fost biruit".

"Marile pacate incep toate printr-un mic tribut platit acestora in faza lor incipienta. Ele cresc treptat si pe masura ce sunt hranite sporesc in putere".

"Mestesugirea pacatului e ca o mreaja, bine impletita! Cel ce s-a incurcat intr-o parte, de va fi cu nepasare, va fi prins intreg".

"Nu voi sa auzi de nenorocirea dusmanilor, caci cei ce asculta cu placere asemenea cuvinte, mananca roadele planuirii lor".

"Nu socoti ca orice necaz vine peste oameni pentru pacatele lor. Sunt incercati si unii bineplacuti lui Dumnezeu. E drept ca s-a scris:

"Necuviosii si nelegiuitii vor fi prigoniti" (Cf. Ps. 36,28); Dar tot asa s-a scris: "Cei ce voiesc sa traiasca cucernic in Hristos prigoniti vor fi"(2Tim. 3, 12).

In vreme de necaz, ia seama la momeala placerii, caci intrucat alina necazul putem sa-i cedam".

"Unii numesc intelepti pe cei ce inteleg si talcuiesc lucrurile sensibile, dar intelepti sunt cei ce stapanesc voile lor".

"Cand vezi poftele ce zac inlauntru ca se misca cu putere si cheama pe cel ce vietuieste in liniste la vreo patima, cunoaste ca mintea s-a ocupat inainte cu aceasta si le-a adus la fapta si le-a asezat in inima".

"De nu vom mai face voile trupului, cum zice Sfanta Scriptura, vor sfarsi, cu ajutorul Domnului cele ce zaceau mai inainte in noi" "Dumnezeu ne judeca si faptele si intentiile; caci zice Scriptura:

"Va rasplati fiecaruia dupa faptele sale" (Mt. 16, 27) si mai zice inca: "Sa-ti dea tie Domnul, dupa inima ta"" (Ps. 19, 4; p)

"Cel ce nu staruie in cercetarea constiintei nu vrea sa primeasca nici ostenelile trupesti pentru credinta".

"Cel ce nu ia asupra sa, de buna voie, nevointele pentru binecinstirea lui Dumnezeu fi-va mai vartos si fara voie cercat de necazuri".

"Constiinta este o carte a legii naturale. Cel ce o citeste, indeplinind cu fapta ce scrie in ea, afla din experienta, ca Dumnezeu il ajuta pe om in toate".

"Cel ce cunoaste voia lui Dumnezeu si o indeplineste cu putere, prin osteneli mici, scapa de cele mari".

"Cel ce vrea sa biruiasca ispitele fara rugaciune si rabdare nu le va departa de la sine, ci mai tare se va incalci in ele".

"Constiinta buna se afla prin rugaciune, iar rugaciunea curata prin constiinta. Caci una are trebuinta de alta, prin fire".

"Iacob a facut lui Iosif haina pestrita (Cf. Gen. 36, 3). Iar Domnul daruieste celui bland cunostinta adevarului, precum s-a scris: "Domnul va invata pe cei blanzi caile Sale" (Cf. Ps. 24, IO).

"Domnul e ascuns in poruncile Sale. Si cei ce-L cauta pe El Il gasesc pe masura implinirii poruncilor Lui".

"Pacea este izbavirea de patimi. Dar ea nu poate fi aflata fara lucrarea Duhului Sfant.

"Domnul, vrand sa arate ca orice porunca e o datorie, iar pe de alta parte ca infierea se da oamenilor in dar, pentru sangele Sau zice: "Cand veti fi facut toate cele poruncite voua, ziceti: slugi netrebnice suntem si ceea ce am fost datori sa facem, aceea am facut" (Le. 17,10).

Deci imparatia cerurilor nu este plata faptelor, ci harul Stapanului, gatit slugilor credincioase".

Dupa Scripturi, "Hristos a murit pentru pacatele noastre" (1 Cor. 15, 3) si celor ce ii slujesc bine, le daruieste slobozirea. Caci zice Domnul: "Bine, sluga buna si credincioasa, peste putine ai fost credincioasa, peste multe te voi pune: intra intru bucuria Domnului tau" (Mt. 25, 21-23).

"Cel ce cinsteste pe Stapanul, implineste poruncile Lui. Iar gresind sau neascultand, rabda urmarile care i se cuvin".

Incercarile care ne vin pe neasteptate ne invata, cu bun rost, sa fim iubitori de osteneala si ne atrag, chiar daca nu vrem, la pocainta. Aceasta se intampla prin purtarea de grija a lui Dumnezeu".

Necazurile care vin asupra oamenilor sunt roadele pacatelor proprii. Iar daca le rabdam prin rugaciune, ne vom bucura iarasi de venirea lucrurilor bune".

"Unii oameni, fiind laudati pentru virtute, s-au lasat cuceriti de placere, iar placerea aceasta, nutrita de slava desarta, au socotit-o mangaietoare. Altii, mustrati pentru pacat s-au umplut de durere si durerea cea spre folos au socotit-o lucrare a pacatului".

"Cel ce vrea sa" strabata marea spirituala rabda indelung, cugeta smerit, vegheaza si se infraneaza. De va incerca sa treaca fara acestea patru, se va tulbura cu inima, dar de trecut nu va putea".

Linistirea consta in a te infrana de la tot raul. Iar de-si va lua cineva cu sine, pe langa rugaciune, si cele patru virtuti despre care am vorbit, nu va avea alt ajutor mai sigur pentru dobandirea nepatimiritm.

"Nu se poate linisti mintea fara trup, precum nu poate fi surpat zidul dintre ele, fara linistire si rugaciune".

"Nu exista rugaciune desavarsita fara concentrarea mintii in ea. Iar cugetul care striga neimprastiat, va fi auzit de Domnul".

"Mintea care se roaga neimprastiat stramtoreaza si infrange inima; iar inima "infranta si smerita, Dumnezeu nu o va urgisi" (Ps. 50, 17). Rugaciunea inca se numeste virtute, desi e maica virtutilor. Caci ea naste pe acelea prin unire cu Hristos".

"Tot ce am savarsi fara rugaciune si fara nadejde buna in Dumnezeu ne este pe urma vatamator si fara pret".

,,Daca, in vreme ce te rogi, te copleseste trandavia, sau esti suparat, in diferite chipuri, de pacat, adu-ti aminte de moarte si de muncile infricosate, dar e mai bine sa te lipesti de Dumnezeu prin rugaciune si nadejde, decat sa te gandesti la lucruri dinafara, chiar daca sunt de folos".

"Nu e infranat cel ce se nutreste cu fel de fel de ganduri. Caci chiar daca ne sunt folositoare, nu-s mai folositoare ca rugaciunea".

"Cel ce face binele si cauta rasplata nu slujeste lui Dumnezeu, ci voii sale".

"Cel ce a pacatuit nu va putea scapa de rasplata decat printr-o pocainta corespunzatoare cu greseala".

"Cel ce socoteste necazurile venite din afara ca aduse de dreptatea lui Dumnezeu, acela, cautand pe Domnul, a aflat deodata cu dreptatea Lui si cunostinta".

"Daca vei intelege ce zice Scriptura ca: "in tot pamantul stapanesc judecatile lui Dumnezeu" (Ps. 104, 7), orice intamplare ti se va face invatator spre cunostinta de Dumnezeu".

"Fiecare intampina ceea ce ii vine, dupa ideea sa (adica dupa cum se pricepe). Dar numai Dumnezeu stie cum i se potriveste fiecaruia ceea ce ii vine".

"Cand suferi vreo ocara de la oameni gandeste-te indata la slava ce-ti va veni de la Dumnezeu. Si ocara te va lasa neintristat si netulburat, iar slava te va lasa credincios si nesupus osandei, cand va veni".

"Cand esti laudat de multime, dupa bunavointa lui Dumnezeu, sa nu amesteci nimic semet, in ceea ce ti-a harazit Domnul, ca nu cumva, schimbandu-te, sa cazi in starea contrarie".

"Cand mintea, dobandind barbatie in Domnul, desface sufletul de obisnuinte invechite, atunci inima e chinuita de minte si de patima, ca de niste calai, care o trag incoace si incolo".

"Nimenea nu e atat de bun si de milos ca Domnul; dar nici El nu iarta pe cel ce nu se pocaieste".

"Multi ne intristam pentru pacate, dar primim cu placere cauzele lor".

"Cand sufletul care a pacatuit nu primeste necazurile care vin asupra-i, atunci ingerii zic despre el: "Am doftoricit Babilonul si nu s-a vindecat" (Ier. 51,9)'".

"Mintea care a uitat de cunostinta adevarata alege cele vatamatoare omului, ca si cand i-ar fi fost de folos".

"Patima ajungand stapana peste fapte, cu ajutorul vointei, se impune pe urma zilnic chiar si daca nu vrea cel partas la ea".

"Cand diavolul vede ca mintea s-a rugat din inima, aduce ispite mari si rautacios uneltite; caci vrea sa stinga chiar si virtutile mici prin ispite mari".

"Trei sunt locurile spirituale la care se incumeta mintea cand se schimba: cel dupa fire, cel mai presus de fire si cel impotriva firii. Cand vine la locul dupa fire, se descopera pe sine ca pricina gandurilor rele si-i marturiseste lui Dumnezeu pacatele, recunoscand pricinile patimile"-Cand coboara la locul cel impotriva firii, uita de dreptatea lui Dumnezeu si se razboieste cu oamenii, pe motiv ca o nedreptatesc. Iar cand e ridicata

la locul mai presus de fire, afla roadele Duhului Sfant, pe care le-a aratat Apostolul: "Iubire, bucurie, pace" (Cf. Gal. 5, 22) si cele urmatoare; si stie ca daca alege grijile trupesti, nu poate ramane acolo. Dar daca se desparte de locul acela, cade in pacat si in necazurile care urmeaza pacatului, chiar daca nu indata, dar desigur, la vremea sa, cand stie dreptatea lui Dumnezeu".

"Atata adevar se cuprinde in cunostinta fiecaruia, cata siguranta ii dau blandetea, smerenia si dragostea".

"La orice lucru si in orice imprejurare, roaga-te lui Dumnezeu cu staruinta ca sa dobandesti in toate ajutorul Sau".

"Nimic nu ajuta mai mult lucrarii ca rugaciunea; pentru a castiga bunavointa lui Dumnezeu, nimic nu e mai de folos ca ea".

"Toata lucrarea poruncilor se cuprinde in rugaciune; dragostea de Dumnezeu, exprimata in rugaciune este cea mai inalta dintre virtuti si chintesenta lor".

Rugaciunea neimprastiata este semnul iubirii de Dumnezeu, care constituie esenta rugaciunii. Negrija de rugaciune si imprastierea ei e dovada iubirii deplaceri".

"Bine este sa-i ajutam prin cuvinte pe cei care intreaba; dar mai bine este sa conlucram cu ei prin rugaciune si virtute. Caci cel ce prin acestea se aduce pe sine la Dumnezeu, ajuta si aproapele".

"Daca vrei sa-l folosesti, fara vorba multa, pe iubitorul de invatatura, indeamna-l la rugaciune, la credinta dreapta si la rabdarea necazurilor. Caci prin acestea se dobandesc toate celelalte virtuti".

"Cel ce intr-o oarecare imprejurare, cere cu nadejde ajutorul lui Dumnezeu, nu va intra in galceava cu aproapele, de se va nimeri acela atunci langa el".

"Daca, potrivit Scripturii, tot ce ni se intampla fara voie isi are pricina in cele savarsite cu voia, nimeni nu e atat de dusman omului, ca el insusi".

"Fugi de ispita prin rabdare si prin rugaciune. Caci daca i te impotrivesti fara acestea, vine asupra-ti si mai navalnic".

"Cel bland pentru Dumnezeu e mai intelept decat cei intelepti si cel smerit cu inima e mai puternic decat cei puternici. Caci acesta poarta jugul luiHristos intru cunostinta".

"Toate cate le graim sau le savarsim fara rugaciune, ni se arata pe urma sau gresite sau vatamatoare si ne dovedesc lipsiti de cunoastere, lucrurile care urmeaza".

"Unul singur e Drept din fapte, din cuvinte si din ganduri: Iisus Hristos. Din credinta insa, din har si din pocainta sunt multi drepti: toti sunt oameni sfinti.

"Precum celui ce se pocaieste ii e straina cugetarea semeata, asa celui ce pacatuieste de buna voie ii e cu neputinta cugetarea smerita".

"Cugetarea smerita nu e o osandire a omului si nici o osardie din partea constiintei; este harul lui Dumnezeu, este cunoasterea milosardiei duhovnicesti".

"Cel ce uraste patimile starpeste pricinile lor. Iar cel ce se supune pricinilor e razboi de patimi, chiar fara voia lui".

"Cel ce nu iubeste pricinile patimilor nu se va lasa supus patimilor nici cu gandul".

"Cel ce dispretuieste rusinea lasa-se-va oare cuprins de slava desarta? Cine iubeste umlinta tulbura-se-va oare de ocara? Cine are inima zdrobita si smerita primi-va oare placere trupeasca? Cine crede in Hristos ingriji-se-va pentru cele vremelnice?".

"Cel care, dispretuit fiind de cineva, nu se galceveste cu el nici cu cuvantul, nici cu gandul, a dobandit cunostinta adevarata si arata credinta tare Stapanului".

"Daca nici cel ce nedreptateste nu ajunge la vreun prisos, nici cel nedreptatit nu e lipsit de ceva, omul trece ca o umbra si deci in desert se tulbura".

"Cand vezi pe cineva indurerat de multe ocari, cunoaste ca, dupa ce s-a umplut de ganduri de-ale slavei desarte, secera acum cu scarba spicele semintelor din inima".

"Cel ce s-a bucurat de placerile trupesti mai mult decat trebuie va plati prisosul cu osteneli insutite".

"Mai marele e dator sa spuna supusului ceea ce e dator sa faca; iar daca nu-i ascultat, sa-i vesteasca venirea relelor".

"Cel ce este nedreptatit de cineva si nu cere de la el ceea ce ii datoreaza vadeste prin aceasta credinta in Hristos si va lua insutit in veacul acesta si va mosteni viata vesnica"

Aducerea aminte de Dumnezeu face sa se nasca in inima osteneala si durerea pentru cinstirea Lui; si tot cel ce uita de Dumnezeu va cadea negresit in patima placerilor si se va lipsi de mantuitoarea zdrobire a inimi?

"Nu zice ca cel izbavit de patimi nu mai poate avea necazuri. Caci daca nu pentru el, e dator totusi sa aiba necazuri pentru aproapele"

Daca vrei sa-ti amintesti neincetat de Dumnezeu, nu respinge necazurile ca fiind nedrepte, ci rabda-le, ca pe unele ce vin dupa dreptate. Caci rabdarea lor trezeste si invioreaza amintirea prin fiecare intamplare. Iar respingerea lor micsoreaza durearea si osteneala spirituala a inimii si prin aceasta produce uitarea".

"Daca vrei ca Domnul sa-ti acopere pacatele, sa nu-ti arati virtutile oamenilor. Caci ceea ce facem noi cu virtutile aceea va face Dumnezeu cu pacatele noastre".

"Nu te bucura cand faci bine cuiva, ci cand rabzi dusmania care urmeaza, fara a pune la inima raul. Caci precum zilelor urmeaza noptile, asa rautatile urmeaza binefacerilor".

In durerile fara voie se ascunde mila lui Dumnezeu, care atrage la pocainta pe cel ce le rabda si izbaveste de muncile vesnice".

"Frica de muncile vesnice si dragostea imparatiei dau puterea de a indura necazurile. Iar aceasta nu vine de la noi insine, ci de la Cel ce cunoaste gandurile noastre".

"Cel ce crede in cele viitoare se infraneaza de la placerile de aici; cel ce nu crede este cautator de placeri si fuge de zdrobirea inimii".

,,Daca vrei "sa te mantuiesti si sa vii la cunostinta adevarului" (1 Tim. 2,4), incearca intotdeauna sa te ridici peste lucrurile ce cad sub simturi si sa te lipesti de Dumnezeu numai prin nadejde. Indeparteaza-te de orice perceptie senzoriala! Vei descoperi lucrarea nevazuta a Domniilor si Stapaniilor, razboindu-te prin atacurile ce le vor da asupra ta. Dar biruindu-le prin rugaciune si ramanand cu buna nadejde, vei dobandi harul lui Dumnezeu care te va izbavi de urgia viitoare".

"Cine intelege ceea ce a spus in chip tainic Apostolul Pavel ca: "Lupta noastra este impotriva duhurilor rautatii" - (Efes. 6, 12) va intelege si parabola Domnului prin care a aratat ca trebuie "Sa ne rugam neincetat si sa nu lenevim" (Cf. Le. 18, l)".

"Cel ce cunoaste adevarul nu se impotriveste necazurilor care vin asupra lui. Caci stie ca-l conduc pe om spre frica de Dumnezeu". Daca vrei sa aduci lui Dumnezeu marturisire fara osanda, nu pomeni, in special dupa chipul lor, greselile, ci rabda cu barbatie urmarile lor" , intamplarile dureroase vin asupra noastra pentru pacatele facute mai inainte, fiecare greseala aducand dupa sine ceea ce se leaga dupa firea ei". "Cel ce cunoaste si stie adevarul nu se marturiseste lui Dumnezeu prin amintirea celor savarsite, ci prin rabdarea celor ce vin pe urma.

"Cand respingi durerea si ocara, nu fagadui ca te vei pocai prin alte virtuti. Caci slava desarta si fuga de dureri obisnuiesc sa slujeasca pacatului, chiar si prin virtuti".

"Precum virtutile obisnuiesc sa se nasca din dureri si din ocari asa pacatele se nasc din placeri si laude".

"Orice placere trupeasca vine dintr-o desfatare de mai-nainte. Iar desfatarea vine din necredinta".

"Cel ce nu-si uneste voia sa cu Dumnezeu se poticneste in faptele sale si cade in mainile vrajmasilor".

"Cel ce asculta cu dragoste de adevar" scoate folos din amandoua partile: pentru cele bune primind marturie, se face si mai grabnic lucrator al acestora; pentru cele rele fiind mustrat e silit sa se pocaiasca"

"Bine este sa tinem porunca de capetenie si sa nu ne ingrijim de nimic in parte, ca astfel sa nu trebuiasca nici sa ne rugam pentru ceva aparte, ci sa cerem numai imparatia lui Dumnezeu, dupa cuvantul Domnului. Iar daca ne ingrijim de fiecare trebuinta, suntem datori sa ne si rugam pentru fiecare. Caci cel ce face sau se ingrijeste de ceva fara rugaciune nu se afla pe drumul cel bun care duce spre sfarsitul lucrului. Aceasta e ceea ce a spus Domnul: "Fara Mine nu puteti face "nimic"".

"Cel ce nesocoteste porunca rugaciunii cade in neascultari si mai rele, una predandu-1 alteia, ca legat in lanturi".

"Cel ce primeste necazurile de acuma, in nadejdea bunatatilor de mai tarziu, a aflat cunostinta adevarului si se va izbavi repede de manie si intristare.

"Cel ce primeste reaua patimire si necinstea pentru adevar umbla pe calea apostolilor, luand crucea si incingandu-se cu lanturi. Iar cel ce incearca sa aiba grija de inima sa fara acestea, rataceste cu mintea si cade in ispitele si cursele diavoluluiu.

"Cel ce se lupta cu oamenii de frica relei patimiri si a ocarilor, fie va patimi aici necazuri si mai multe, fie va fi muncit fara mila in veacul viitor"

"Cel ce vrea sa fie ferit de orice intamplare rea e dator sa-si incredin teze toate trebuintele lui Dumnezeu, prin rugaciune, apoi mintea lui sa s tina strans de nadejdea in El, iar grija pentru lucrurile supuse simturilor sa o nesocoteasca, cu toata puterea".

Candela

ganduri.....

A recunoaste cand ai gresit, inseamna ca ai evoluat, inseamna ca azi esti mai intelept decat ieri.


E clar, si de stiut ca numai cei zgirciti ingramadesc avere langa avere ca si cum n-ar trebui sa moara niciodata; cei risipitori si indiferenti cheltuiesc ca si cum ar muri maine.

A strange averi nu inseamna indepartarea mizeriei, in cel mai fericit caz este doar inlocuirea unor mizerii cu altele...

Aproape ca orice lucru este considerat imposibil, asta inainte de a fi realizat


Nici un om nu este distrus atunci cand este invins; ci se distruge atunci cand renunta.


Omul care crede ca banii rezolva orice problema, eu zic, ca poate fi banuit de faptul ca rezolva orice problema pentru bani...






*ATUNCI CAND AI AJUNS ATAT DE JOS, CA NU MAI AI UNDE SA COBORI, ITI RAMANE UN LUCRU DE FACUT - FA ORICE EFORT SI URCA IAR...

*TOTI STIM CITATUL SCRIPTURISTIC CARE ZICE: "DUMNEZEU DA HAR CELOR SMERITI..." - DE CE FUGIM ATUNCI CIND AJUNGEM SA NI SE CEARA SA FIM SMERITI..?

*CAND UN CREDINCIOS INGENUNCHIAZA, EL VEDE VIITORUL MAI CLAR CA UN ATEU CARE SE RIDICA PE VARFUL DEGETELOR SA VADA..

*SUNT MULTI CARE TRAESC IN SCOLI, JUMATATE DIN VIATA LOR, SI PE CAND AU AJUNS SA INVETE CEVA MARE, NU MAI AU VIATA DE TRAIT..

*SE ZICE CA DUSMANII CEI MAI MULTI NI-I FACEM SINGURI - DECI SA FIM BUNI CU EI

*CAND AI O RELATIE CU DUMNEZEU, AUZI VOCEA LUI, IN CIUDA GALAGIEI DIN JUR

*CAND FACI UN BINE, NU UITA CA NU TOTI CATI IL VAD, VOR RECUNOASTE ASTA CA BINE

*CE TRIST E, CA IN GENERAL SUNTEM BUNI NUMAI CU NOI, ...SI ASTA NU NE FACE CU NIMIC MAI BUNI CA TOTI RAII.

*SUNT MULTI CARE ZIC: "EU NU FAC RAU NIMANUI" - DAR CAUTIND MAI ADINC, NICI BINE NU FACE NIMANUI.

*DE CE OARE CEI CE VORBESC DESPRE ADEVAR, NU IL TRAIESC DELOC?

*FARA INCREDERE, CINSTE SI TOLERANTA, NICI O PRIETENIE NU DAINUIE..

*CAND IN PRITENIE, VEZI OPORTUNITATE - INSEAMNA CA NU ESTI DECIT UN ALT OPORTUNIST...


*CAND VREI SA CUNOSTI CE FEL DE CARACTER ARE CINEVA, URMARESTE SA VEZI CUM REACTIONEAZA LA SCHIMBARI.


*NU PROFESIA TE FACE FERICIT... FERICIREA E O STARE DE MULTUMIRE CE VINE IN URMA IMPLINIRII

*DRUMUL ADEVARATEI IUBIRI, NU E NICIODATA PRESERAT NUMAI CU PETALE DE TRANDAFIRI..


*INTR-O PRIETENIE ADEVARATA, FII GATA SA SLUJESTI MAI REPEDE DECAT SA TE INGRIJESTI DE PRETENTIILE TALE...

*CAUTIND FERICIREA, CHIAR DACA NU O GASESTI - AI ELAN TOATA VIATA

*NU CAUTA SA FII PE PLACUL TUTUROR, NU TOTI TE CUNOSC LA FEL DE BINE..

*CAND NU AI.... ASTEPTA...


*NU POTI IERTA, PENTRU CA URASTI



*NU UITI TRECUTUL, CATA VREME IL TRAIESTI. FIE SI IN MEMORIE..


*CAND NU AI ASTEPTARI, NU AI NICI DEZAMAGIRI..


*CIND SPUII CEEA CE GINDESTI, NU INSEAMNA CA STII CEEA CE SPUI..

*....pana si o singura floare schimba ambianta...

*DACA VIATA ESTE:
- O POVOCARE - INDRAZNESTE.
- UN DAR - PRIMESTE-O.
- O AVENTURA - INCEARCA.
- O AMARACIUNE - NU TE PLINGE.

*DRAGOSTEA ADEVARATA VEDE SI CALITATILE SI DEFECTELE TALE, SI LE ACOPERA

*UN PREIETEN BUN IL CUNOSTI ATUNCI CAND, FIIND IN LOCURI NU PREA BUNE, EL TE AJUTA SI ACOLO..

*CEL CE SE IUBESTE NUMAI PE SINE, NU ARE PE CINE SA FIE GELOS

*CRED CA CEL CE NU E MULTUMIT CU ORICAT DE MULT ARE, E MAI SARAC CA CEL CE NU ARE MAI NIMIC..


*ORICIT S-AR INCERCA PRIN RATIUNE SA SE INTELEAGA INIMA OMULUI, SI INCLINATIILE EI - NU SE POATE.




Grupul Constantin Brancoveanu-Marie,bucura-te
Asculta mai multe audio Muzica
Candela

cuvinte de folos.... Sf Isaac Sirul

Daca smerenia îl înalţă pe omul simplu şi neînvăţat, atunci gândeşte-te ce mare cinste îi va aduce omului mare şi respectat.


Vorbirea este instrumentul acestei lumi prezente. Liniştea este misterul lumii ce va veni.


Crucea este poarta tainelor.


Nu orice om care petrece în linişte este smerit cugetător, dar orice smerit cugetător petrece în linişte.


Fii împăcat cu sufletul tău şi, atunci, cerul şi pământul se vor împăca cu tine.


Împărăţia minţii presupune răstignirea trupului.


Rugăciunea este o bucurie care înalţă mulţumire.


Dragostea e din rugăciune.


Fii prieten cu toţi oamenii, dar cu gândul petrece singur!


Când am ajuns la iubire, am ajuns la Dumnezeu.


Credinţa în purtarea de grijă a lui Dumnezeu e lumina gândului care se ridică în om prin har.

de cate ori cand am spus ,, painea noastra cea de toate zilele....,, m-am gandit si la el?

de cate ori cand am spus ,, painea noastra cea de toate zilele....,, m-am gandit si la el?

Biserica sfintii-apostoli-din-Constantinopol

Cel mai bine e să fie omul oală de lut, care e bună pentru toate şi se foloseşte de toţi în fiecare zi. Pe când vasul de aur stă încuiat şi se foloseşte numai la zile mari. Aşa şi omul smerit, care nu caută cinste şi dregătorie. El rămâne nebăgat în seamă, dar pe toţi îi foloseşte, îi ajută, îi odihneşte şi toţi îl caută şi se bucură de el." (Părintele Paisie Olaru)

caci El este ,,Cel ce sterge lacrima de pe obrazul tuturor...,,

caci El este ,,Cel ce sterge lacrima de pe obrazul tuturor...,,
Candela

Catedrala-Sfanta-Sofia


20 iunie 2009

Ce-mi poate da stiinta ca sa sporeasca iubirea intre mine si celalalt ? Ce-mi poate da stiinta pentru intelegerea profunzimii si complexitatii sufletului ? Ce-mi poate da stiinta ca sa inteleg bogatia raporturilor dintre mine si cel de langa mine ? Stiinta nu ne poate lamuri asupra sensului ultim al existentei. Pentru aceasta trebuie sa apelam la credinta. ( ... )

Savantii mari, adevarati, nu se pot opri la planul strict material. Urmandu-si cu consecventa si fara prejudecati firul gandirii lor stiintifice, e imposibil ca ei sa nu ajunga la pragul credintei si sa-L descopere pe Dumnezeu. Istoria stiintei este plina de exemple de mari personalitati, care au fost, in acelasi timp, oameni profund credinciosi.

pr. prof. Dumitru Staniloae

RAZBOIUL NEVAZUT....

Muzica

,,Când am fost solicitat de bolnavi si credinciosi niciodatã nu i-am refuzat, nici i-am întristat cu ceva; ci am facut tot ce mi-a stat în putere sã-i folosesc, sã-i mãrturisesc, sã-i împac cu Dumnezeu si cu oamenii.,, Pr Sofian







Nu taia din cruce
de Costache Ioanid

Pe-o lespede rece, din greu rasufland,
cu umbre ciudate pe chipul sau bland,
sta frant de-obosela batranul crestin,
dorind sa mai guste un strop de alin.
O clipa-I alearga privirea-napoi,
cu frunzele smulse din arborii goi.
Si vede prin ceata, pe drum de caruti
atatea icoane din anii trecuti...
O viata de zbucium, de mari suferinti,
si totusi de multe si dragi biruinti.
Dar crucea, o clipa lasata acum,
adesea prea grea ii paruse pe drum.
O viata intreaga sa porti pe grumaz
atatea batjocuri si-atata necaz.
Betanii putine si spini indeajuns...
O clipa crestinul se simte patruns.
O clipa in suflet stabat indoieli...
"Gandeste-te bine... Dar dacaz te-nseli?...
Ce-I viata? Ce-I lumea un larg labirint.
Urechea te-nsala ...ochii te mint...
Sa-nduri pentru lume cand lumea nu vrea?
Vai, viata-I prea veche... si crucea-I prea grea."
Si astfel, c-un umar de cruce proptit,
batranul se lasa de somn biruit.
Si iata, in somnul de truda si-amar,
lumini si imagini in minte-I rasar...
El vede cum ingeri, pe-un varf de copac,
Il cheama pe nume si semen ii fac.
Crestinul trasare. Se uita mirat,
si-ndata porneste sub cruce plecat.
Pe drumul de munte el urca din nou.
Si vantu-I adduce din culmi un ecou...
Dar crucea apasa mai mult, tot mai mult.
In piept da navala un negru tumult.

"Prea grea mi-e povara acum la sfarsit.
Si drumul prea-ngust e si prea povarnit.
Zadarnic ma lupt, ma indemn, ma grabesc,
caci Cerul mereu mai departe-l zaresc."
Se leagana pasii, avantul e frant.
Batranul crestin e cazut la pamant.
"Mi-e peste putere. Aicea raman."
Si zace-n tarana sarmanul batran.
"Ehei, mai crestine, se-aude un glas,
prea mare-I povara, prea mult ai de tras...
Ia barda aceasta si taie din lemn!
Nu fi fara minte! Din mila te-ndemn...
Aceasta-I o cruce ce nu poti s-o duci,
caci ea-I cea mai lunga si grea dintre cruci!"
Crestinul asculta indemnul strain.
Apuca unealta ce-l scapa de chin.
Loveste in barna c-un brat de voinic.
Din cruce reteaza un pic... inc-un pic.
O pune pe umar... incearca un pas.
Loveste cu barda in ce-a mai ramas.
Din nou mai incearca. Si-apoi un fior,
sopteste: "Acuma mi-e mult mai usor"
Si-ndata porneste pe cale voios,
cu crucea scurtata urmand pe Hristos...
Pe drum sentalneste cu cete de frati
si-I lasa in urma sub cruce plecati.
Si astfel, degraba, zorind pe poteci,
ajunge la poarta cetatii de veci.
Ce ziduri de iaspis, topaz si iacint!
Ce porti sclipitoare de alb margarint!
Ce noir de stindarde! Ce scari! Ce faclii!
Armate de ingeri cu lanci aurii!
Dar, vai, de la el pan-la porti e un sant
pe care nu-I punte, nici barna, nici lant.
Si striga batranul de taina patruns.
Dar nimeni nu-l vede sa-I dea un raspuns.
Si striga batranul pierdut si livid.
Nu-I nimeni la poarta. Nu-I nimeni pe zid.
Deodata din vale, cu ochi sclipitoriu,
cu crucea pe umar, vin frati si surori.
Ei vin cu nadejde. O vorba nu spun,
ci repede crucea ca punte si-o pun
Ei trec peste punte, pe poarta patrund,
iar crucea in urma se pierde-n afund.
Batranul ia crucea cu-al doruluio val,
si-ncearca s-o puna si el de pe mal.
Dar crucea-I scurtata ... Au toate un rost...
Ce bine-ar ajunge de-ar fi cum a fost!
Crestinii trec santul si intra pe potri.
Ce bine e crucea intreaga s-o porti!
Ce cantec, ce chiot s-aude-n Eden!
Ce largi multumiri intr-un dulce refren!
Ce zboruri de inger! Ce slavi de lumini!
Ce largi curcubee de aur si crini!
Crestinul de-afara, de jale rapus,
cu greu peste sant lemnul crucii si-a pus
si-cearca sa treaca. Un pas ... inca-un pas...
O, cat de aproape al Domnului glas!
Un pas... inca unul... Ah, pragu-i deschis!
Dar crucea deodata... se duce-n abis...
Si cade bartanul in golul temut...
Rasplata-I pierduta si sceptru-I cazut!

Dar iata...ce taina! El nu stie cum...
pe lespedea rece, la margini de drum,
acolo, c-un umar de cruce proptit,
crestinul acuma din somn s-a trezit.
Dormise o clipa. Si visul ciudat
un somn si-o lumina din Ceruri i-a dat.
Batranul se scoala si simte in piept
o flacara noua si-un dor intelept.
Cu grab ape umeri povara luand,
priveste-nainte cu chipul sau bland
si crucea ii pare aripa spre zari!
Ah, crucea-I intreaga si fara scurtati!...
Acum, el va spune oricui: catre Rai
din crucea credintei nimic san u tai!
Cu crucea intreaga, Iisus, catre noi,
veni de la Tatal cu sange suvoi.
Si-acum El din lume, ne-asteapta la fel,
cu crucea intreaga sa mergem spre El..."


http://mihai-eminescu.ro/

"Pasiti incet, cu grija tacuta, fetii mele Sa nu-i calcati nici umbra, nici florile de tei… Cel mai tacut din toti s-aline cel mai teafar Si-a inmuiat condeiul de-a dreptul in Luceafar" T. Arghezi

Drama sacrificarii....


Candela
Candela

Candela


Te hypermacho stratego ta niketeria
hos lythrotheisa ton dei-non eucharisteria
anagrapho soi he polis sou Theotoke.
Auhos echousa to kratos aprosmacheton,
ek pantoion me kindynon eleutheroson
hina krazo soi: Chaire Nymphe anympheute!

Τῇ ὑπερμάχῳ στρατηγῷ τὰ νικητήρια,
Ὡς λυτρωθεῖσα τῶν δεινῶν εὐχαριστήρια,
Ἀναγράφω σοι ἡ Πόλις σου Θεοτόκε.
Ἀλλ᾿ ὡς ἔχουσα τὸ κράτος ἀπροσμάχητον,
Ἐκ παντοίων με κινδύνων ἐλευθέρωσον,
Ἵνα κράζω σοι· Χαῖρε, Νύμφη ἀνύμφευτε.

Aparatoare Doamna,multumiri izbavindu-ne din nevoi aducem Tie, Nascatoare de Dumnezeu noi robii Tai

Aparatoare Doamna,multumiri izbavindu-ne din nevoi aducem Tie, Nascatoare de Dumnezeu noi robii Tai

Aparatorule al nostru din nevoi, pentru lucrarea de multe minuni laude de multumiri aducem tie, noi, nevrednicii; si ca cel ce esti minunat si preamilostiv, izbaveste-ne pe noi din toate nevoile ca sa cantam tie: bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie!
Bucura-te, doctor iscusit al bolnavilor;
Bucura-te, izbavirea indracililor;
Bucura-te, intarirea batranilor;
Bucura-te, invatatorul tinerilor;
Bucura-te, imbracamintea celor fara de indrazneala;
Bucura-te, mangaierea celor intristati;
Bucura-te, grabnic ascultator al celor ce te roaga;
Bucura-te, totdeauna izbavitor al celor ce sunt in primejdii;
Bucura-te, temei intaritor al credintei noastre;
Bucura-te, noule invatator al vietii celei curate;
Bucura-te, ca ai slujit lui Dumnezeu cu bunavoire;
Bucura-te, ca te-ai asemanat Lui prin buna ta vietuire;
Bucura-te, facatorule de minuni, Sfinte Parinte Dimitrie!

Fiind inaltat Sfantul Dimitrie in vazduhurile ceresti, priveste catre cei ce-l roaga pe dansul si, cu bunatate parinteasca, tinde milostiva izbavire din toate nevoile, tuturor celor ce canta lui Dumnezeu: Aliluia!
Candela




Candela







Rugaciune

Ingaduie-ma, Doamne
Primeste-ma
in linistea albastrului
Tau
si odihneste-ma
de prigoana pacatelor mele.
Alina-mi ranile cuvintelor
ajuta-ma sa Te strig
din adanc de inima.
Invata-ma sa Te iubesc
Si lasa-ma, Doamne,
sa tes din lacrimi
trepte pentru inaltarea sufletului
la poarta milostivirii Tale!
Ce-mi poate da stiinta ca sa sporeasca iubirea intre mine si celalalt ? Ce-mi poate da stiinta pentru intelegerea profunzimii si complexitatii sufletului ? Ce-mi poate da stiinta ca sa inteleg bogatia raporturilor dintre mine si cel de langa mine ? Stiinta nu ne poate lamuri asupra sensului ultim al existentei. Pentru aceasta trebuie sa apelam la credinta. ( ... )

Savantii mari, adevarati, nu se pot opri la planul strict material. Urmandu-si cu consecventa si fara prejudecati firul gandirii lor stiintifice, e imposibil ca ei sa nu ajunga la pragul credintei si sa-L descopere pe Dumnezeu. Istoria stiintei este plina de exemple de mari personalitati, care au fost, in acelasi timp, oameni profund credinciosi.

pr. prof. Dumitru Staniloae

sa citim....The Book of Tea...


Nu rupe firul unei prietenii, caci, chiar daca il legi din nou, nodul ramane. - Octavian Paler
Nimeni nu poate trai fara prieteni, chiar daca stapaneste toate bunurile lumii. - Aristotel
A avea un prieten este mai vital decat a avea un inger. - Nichita Stanescu
Prietenii mei nu sunt multi, dar sunt nenumarati. - Nichita Stanescu
Placerea adevarata este de a sta cu cineva la masa. - Antoine de Saint-Exupery
Prietenia este, in primul rand, pacea reciproca si zborul spiritului pe deasupra amanuntelor vulgare. - Antoine de Saint-Exupery
Ospitalitatea, curtoazia si prietenia sunt intalniri ale omului in om. - Antoine de Saint Exupery
Nu prea stiu de ce-ti scriu. Simt ca am mare nevoie de o prietenie careia sa-i incredintez nimicurile ce mi se intampla. Poate ca-mi scriu chiar mie. - Antoine de Saint Exupery
Nimic, niciodata, nu va inlocui pe camaradul pierdut. Caci nu pot fi creati vechi camarazi. - Antoine de Saint Exupery
Nu cunoastem decat ceea ce imblanzim. Iar oamenii nu mai au timp sa cunoasca nimic. Cumpara lucruri gata facute de la negustori. Si cum nu exista negustori de prieteni, oamenii nu mai au prieteni. - Antoine de Saint Exupery

Nu are nici o noima sa cersesti prietenia. - Antoine de Saint Exupery
Un prieten este cineva care are aceeasi dusmani ca si tine. - Abraham Lincoln
Prietenia nu rezista nici in jigniri, nici in infrangeri. Ea moare. - Titu Maiorescu
Prietenul nu iubeste prietenul, ci obiectivul prieteniei. - Platon
Imi place sa stiu totul despre noii mei prieteni, dar nimic despre cei vechi. - Oscar Wilde




Prietenia este egalitate armonioasa. - Pitagora
Prietenia inseamna a fi frate si sora, doua suflete ce se ating fara sa se confunde, doua degete ale aceleiasi maini. - Victor Hugo
Prietenia este inchisoarea sufletului de buna voie in trup strain. - Dimitrie Cantemir
E mai rusinos sa nu ai incredere intr-un prieten decat sa fii inselat de el. - Arthur Schopenhauer
Candela

Sf Siluan Atonitul

Sf Siluan Atonitul

Sf Ioan Gura de Aur

Viata sfântului Nectarie din Eghina, episcop de Pentapolis, dupa Sinaxarul Parintelui Macarie de la


Sf Parinte Dimitire roaga -te pentru noi!

Sf Parinte Dimitire roaga -te pentru noi!

Îndreptător credinţei şi chip blândeţilor, învăţător înfrânării te-au arătat pe tine, turmei tale

PSALTIREA-PSALMII LUI DAVID

ORTODOXIA TINERILOR...INTREBARI SI RASPUNSURI PT TINERI

Candela


Candela
Candela

“Nădejdea mea este Tatăl,
Scăparea mea este Fiul,
Acoperământul meu este Duhul Sfânt.
Treime Sfântă, mărire Ţie!”

Sfântul Ioanichie

“Lăsaţi copiii să vină la Mine!”
Sfânta Scriptură

“Precum meşterul aruncă aurul în topitorie şi-l lasă
a se cerne şi a se curăţi prin foc până ce vede că străluceşte,
tot aşa şi Dumnezeu lasă sufletele omeneşti să fie cercetate de necazuri,
până ce se curăţă şi se lămuresc. De aceea, o astfel de cercetare
a lui Dumnezeu este o mare binefacere pentru suflet.”

Sfântul Ioan Gură de Aur

“Cine este bun mai bun să se facă
şi cine a biruit ispita să se roage pentru cel care e încă în ispite.”

părintele Paisie Olaru

“Să dorim binele fraţilor noştri şi mântuirea tuturor
oamenilor mai mult decât pe a noastră.”
Sfântul Teodor Studitul

“Cel ce s-a născut înţelept poartă bogăţia cu el.”
Sfânta Scriptură

“Nu trebuie să ne îngrijim de ale noastre, ci de ale altora.”
Sfântul Ambrozie

“La Dumnezeu ajungem printr-un anume mod de viaţă,
nu printr-un anume fel de a gândi.”

Christos Yannaras

“Intră în Biserică şi te căieşte!
Aici nu se trage la judecată, ci se dă iertarea păcatelor.”

Sfântul Ioan Gură de Aur

“Mântuitorul a ales Crucea, fiindcă astfel se moare cu mâinile întinse.
El S-a sfârşit îmbrăţisându-ne.”
Sfântul Atanasie cel Mare

“După Dumnezeu, nu iubesc pe nimeni atât de mult ca pe mama.”
Fericitul Ieronim

“Cu nimic nu-L mânii pe Dumnezeu atât de mult
ca atunci când nedreptăţeşti pe cineva.”

Sfântul Ioan Gură de Aur

“Cu un bănuţ dăruit, poţi cumpăra cerul. Nu fiindcă cerul ar fi atât de ieftin,
ci fiindcă Dumnezeu este atât de plin de iubire.
Dacă n-ai nici măcar acel bănuţ, atunci dă un pahar cu apă rece!”

Sfântul Ioan Gură de Aur

“Neştiind locul şi vremea în care ne aşteaptă moartea,
o vom aştepta noi oriunde şi oricând.”

Fericitul Augustin

“Sufletul trăieşte veşnic şi nu poate muri, căci este suflare din suflarea lui Dumnezeu,
iar la Judecata de Apoi, sufletul iarăşi se va uni cu trupul.”

Sfântul Ioan Gură de Aur

“Cinsteşte pe tatăl şi pe mama ta,
ca bine să-ţi fie ţie şi ani mulţi să trăieşti pe pământ!”

Sfânta Scriptură - Cele zece porunci

“Cine nu crede că va învia şi că va da socoteală, ci gândeşte că toată fiinţa sa
se mărgineşte la viaţa aceasta, aceluia nu-i va păsa prea mult de faptele bune.
Credinţa în Înviere este adevărata mângâiere în suferinţi, în lupta cu ostenelile
şi cu greutăţile vieţii. Nici un om nu trebuie să deznădăjduiască.”

Sfântul Ioan Gură de Aur

“Mă străduiesc să am un cuget curat
înaintea lui Dumnezeu şi înaintea oamenilor.”

Sfânta Scriptură

“Ceea ce are omul dumnezeiesc în el este putinţa de a face bine.”
Sfântul Grigorie de Nazianz

“Cel ce uită de iad, va ajunge acolo.”
Sfântul Ioan Gură de Aur

“Când un străin bate, caritatea îi deschide uşa ospitalităţii;
odată intrat, îl întâmpină bucuria; odată primit, îl găzduieşte omenia.
Pe cel flămând, îl hrăneşte bunătatea; pe cel deznădăjduit, îl călăuzeşte credinţa,
iar pe cel tulburat, dragostea.”

Sfântul Ambrozie

“Crucea, izvor de tămăduire, uşa Tainelor, arma păcii, veselia sufletului meu.
Acatistul Sfintei Cruci

“Creşteţi-vă copiii în învăţătura şi înţelepciunea Domnului!”
Sfânta Scriptură

“Ispitele sunt de două feluri: sau strâmtorile vieţii încearcă inimile,
vădind răbdarea lor, sau belşugul vieţii devine iarăşi chip de ispită.
E la fel de greu, atât să-ţi păstrezi sufletul neînjosit de greutăţi,
cât şi să nu ţi-l jigneşti în situaţii înalte.”

Sfântul Vasile cel Mare

“Unicul adevăr este iubirea. Iubirea este aceea care dă viaţă şi căldură,
care inspiră şi călăuzeşte. Iubirea este sigiliul pus creaţiei, semnătura Creatorului.
Iubirea explică lucrul mâinilor Sale.”

părintele Theoklitos

“Nu fi iubitor de sine şi vei fi iubitor de Dumnezeu!
Nu căuta plăcerea în tine şi o vei găsi în ceilalţi!”

Sfântul Maxim Mărturisitorul

“Învaţă-te, fiule, să fii totdeauna simplu şi fără răutate! “
Sfântul Efrem Sirul

“Degeaba tăiem crengile păcatului în afara noastră,
dacă în noi rămân rădăcinile care vor creşte din nou.”

Sfântul Grigorie

“Calea lui Hristos este Crucea de fiecare zi.
Nimeni nu s-a urcat vreodată la cer prin comoditate.”

Sfântul Isaac Sirul

Dialogul

“Când am ajuns la iubire, am ajuns la Dumnezeu.”
Sfântul Isaac Sirul

“Fii totdeauna cu Dumnezeu, dacă vrei ca Dumnezeu să fie totdeauna cu tine!”
Sfântul Ioan Gură de Aur

“Omul este o corabie mică, în care se află lei şi balauri,
otravă şi răutate, cărări bolnave şi prăpăstii fără sfârşit.
Dar, tot acolo este şi Dumnezeu, sunt şi îngerii,
viaţa şi Împărăţia Domnului, lumina şi Apostolii,
cetăţile cereşti şi comorile de har: acolo, în sufletul omului, sunt toate.”

Sfântul Macarie

“Nu dărui celorlalţi după cum merită, ci după cum au nevoie.”
Sfântul Ioan de Kronstadt

“Turma lui Hristos se păstoreşte cu fluieraşul, nu cu băţul, adică cu blândeţe, nu cu asprime.
Se păstoreşte mai mult cu exemplul vieţii preotului, nu numai cu predica de la amvon.”

părintele Paisie Olaru

“În fapte se arată credinţa. Credinţa fără fapte nu există.”
Sfântul Simeon Noul Teolog

“Biserica este o corabie, iar creştinii care merg la Sfânta Biserică
şi intră în ea sunt izbăviţi din furtuna păcatelor.”

Sfântul Nicodim

“Înţelepciunea este izvor de viaţă.”
Sfânta Scriptură

“Nimic nu este mai mare ca omul cu Dumnezeu
şi nimic mai mic ca omul fără Dumnezeu.”

Sfântul Tihon

“Dumnezeu nu se uită la binele ce l-ai făcut şi la cum arată acest bine,
ci la intenţia cu care l-ai făcut.”

Sfântul Ioan Damaschin

“Faptele săvârşite de oameni sunt de trei feluri:
conform firii, mai prejos de fire şi mai presus de fire.
Firească este pacea, împotriva firii este duşmănia
şi mai presus de fire, sunt iertarea şi binele dezinteresat.”

Sfântul Atanasie cel Mare

“Maica Domnului nu L-ar fi putut purta pe Cuvântul lui Dumnezeu în trup,
dacă nu ar fi primit mai întâi Cuvântul lui Dumnezeu în inimă.”

părintele Kallistos Ware

“E uşor a te însura, dar greu a face o familie.”
Proverb

“Nu trebuie să lăsăm în seama lui Dumnezeu ce stă în puterea noastră.”
Dicton patristic

“Dumnezeu stă împotriva celor mândri, iar celor smeriţi le dă har.”
Sfânta Scriptură

“Învăţăturile date cu forţa nu pot dăinui în suflete, pe când învăţăturile
primite în suflet cu plăcere şi cu bucurie rămân de-a pururi.”

Sfântul V asile cel Mare

“Învăţătura din constrângere nu e făcută să rămână,
dar cea care pătrunde în suflet prin dragoste şi bunăvoinţă,
aceea rămâne acolo pentru totdeauna.”

Sfântul Ioan Gură de Aur

“Când vă veţi curăţa sufletele voastre, atunci ele vor străluci şi se vor împărtăşi
de prezenţa lui Dumnezeu şi de dumnezeiasca şi cereasca Sa strălucire.
Atunci, sufletele vor fi ca nişte oglinzi curate, îndreptate spre
lumina dumnezeiască şi vor putea primi şi ele strălucire.”

Sfântul Dionisie Areopagitul

“Viaţa este muncă şi numai munca îi dă omului dreptul la viaţă.
Apa curgătoare dă viaţă, cea stătătoare devine otrăvitoare.”

Sfântul Ioan Gură de Aur

“Unde nu este răbdare, nu este nici iubire.”
Sfântul Grigorie Dialogul

“Tot ce întrece dreapta măsură e vătămător. Nici prea mult, nici prea puţin!”
Avva Moise

“Fără Dumnezeu nu este posibil a-L cunoaşte pe Dumnezeu.”
Sfântul Irineu

“Dragostea - rădăcina şi izvorul binelui.”
Sfântul Ioan Gură de Aur

“Suferiţi de pe urma unui om rău?
Iertaţi-l, ca să nu fie astfel doi oameni răi!”

Fericitul Augustin

“Eşti desăvârşit atunci când, în locul tău, îl preferi pe aproapele.”
Avva Iacov

“Mâinile la muncă, mintea şi inima la Dumnezeu!”
Sfântul Teofan Zăvorâtul

“Nimic nu este atât de firesc pentru noi ca a fi în comuniune cu alţii,
a avea nevoie unii de alţii şi a ne iubi unii pe alţii.”

Sfântul Vasile cel Mare

“Sărăcia sau bogăţia nu pot învinge DRAGOSTEA,
dar DRAGOSTEA poate învinge şi sărăcia şi bogăţia.”

Sfântul Ioan Gură de Aur

“Nu se poate ca Dumnezeu să nu asculte rugăciunile omului,
dacă omul ascultă poruncile Domnului.”

Avva Isaia

“Sfinţenia vine din dragoste.
Toţi cei ce cred şi iubesc cu adevărat sunt sfinţi.”

Sfântul Ioan Gură de Aur

“Iertaţi-vă unul pe altul, aşa cum v-a iertat şi Dumnezeu pe toţi, în Hristos!”
Sfânta Scriptură

“Chiar dacă noi ne îndepărtăm uneori de Dumnezeu,
Dumnezeu rămâne mereu aproape de noi.”

Sfântul Ioan Gură de Aur

“Toate lucrurile ne-au fost încredinţate nouă şi noi acestora.”
Sfântul Ioan Gură de Aur

“După cum ne purtăm noi cu aproapele, aşa se va purta Dumnezeu cu noi.”
Sfântul Ioan Gură de Aur

“Numai cine îşi iubeşte aproapele, Îl iubeşte pe Dumnezeu.”
Sfânta Scriptură

“Fiecare din noi e ajutat de celălalt în mod providenţial.”
Sfântul Marcu Ascetul

“Pe calea binelui mai repede oboseşti odihnindu-te, decât ostenindu-te.”
Sfântul Vasile cel Mare

“Cel bun vede bunătatea peste tot; cel rău, nicăieri.”
Proverb

“În cele trecătoare, nu poţi deveni bogat decât sărăcind pe altul.
În cele duhovniceşti, nu poţi deveni bogat decât îmbogăţind pe altul.”

Sfântul Ioan Gură de Aur

“Mărturisirea faptelor rele este începutul faptelor bune.”
Fericitul Augustin

“Păcatul este nedreptate.
Cine păcătuieşte fie se nedreptăţeşte pe sine, fie nedreptăţeşte pe altul.”

Sfântul Ioan Gură de Aur

“Dragostea este bucuria de a face altora bucurii.”
Sfântul Ioan Gură de Aur

“Bogaţii vor ajunge în cer, când îi vor introduce acolo săracii.”
Fericitul Augustin

“Nu invidia gloria celui păcătos, căci nu ştii care va fi sfârşitul lui. (...)
Judecata este fără milă pentru cel ce n-a făcut milă.”

Sfânta Scriptură

“Fără nici o îndoială că Dumnezeu rânduieşte faptele noastre
mai bine decât am putea-o face noi înşine.”

Sfântul Vasile cel Mare

“Îi cinstim pe sfinţi, imitându-i.”
Sfântul Ioan Gură de Aur

“Eşti bogat ? Foarte bine! Eşti zgârcit ? Foarte rău! (...)
Nu bogaţii vor fi osândiţi, ci cei ce slujesc bogăţiei.


Sfântul Ioan Gură de Aur

“Să vă iubiţi unii pe alţii, aşa cum v-am iubit Eu!”
( Sfânta Scriptură )

Candela

Institutul Teologic Ortodox Saint Serge

DE FOLOS....

CENTRU DE FORMARE SI CONSILIERE SF. ARH. MIHAIL SI GAVRIIL

ORTODOX TV

OrtoTV - Ortodox TV Online

Candela Bisericii arde pentru toti!

Candela

O VĂPAIE
de Sebastian Filipescu

Astăzi cămaşă albă am îmbrăcat,
Şi doar şosete am încălţat.
Stau în pridvor sub mantia Bătrânului,
Aştept chemarea la începutul drumului.

Încep să-mi cânte „Braţele părinteşti”,
M-aplec uşor să lepăd cele lumeşti.
Pornesc agale odată cu bătrânul,
Lăsând din loc în loc tot spinul.

Lume multă a venit,
Eu nu-i văd căci sunt acoperit.
Au lumânările aprinse,
Şi plâng, plâng… cu glasurile stinse.

Merg mai departe să mă logodesc,
Primind chipul cel îngeresc.
Cântarea-i dulce şi amară,
Şi maica plânge iară… iară…

Bătrânul strâns mă-mbărbătează,
Şi sufletul aievea-mi oftează.
Ajung în faţa Sfântului Altar,
Să primesc dumnezeiescul har.

Aici mă aşteaptă un cuvios părinte,
Mă întreabă dulce „de ce i-am venit dinainte ?!”
Îi răspund supremul ţel,
„Siluan” îmi spune şi-mi tunde din păr.

Dar mai întâi mă făgăduiesc,
Ascultare, sărăcie, curăţie să păzesc.
Când am depus voturile monahale,
Mamele plângeau cu jale.

Îmi dă paraman să pun pe spate,
Să rabd totul pân´ la moarte.
Apoi dulamă lungă-n pământ,
Şi face cu mine legământ.

Binecuvintează şi-mi dă cingătoare,
Să am în toate înfrânare.
Mă-ncalţă cu sandale,
Apoi cu rasă neagră şi mare.

Camilafca îmi este coiful mântuirii,
Iar mantia haina de mire.
Iau metaniile - sabia rugăciunii,
Crucea, Psaltirea, lumânarea şi spinii.

La sfârsit smerit mă binecuvintează,
Iar inima e mult mai trează.
Presar lacrimi de jaratic, fără glas,
Rugăciunea e tot ce mi-a rămas.

Deodată totul a dispărut,
În pat întins am apărut.
A fost un vis, o văpaie,
Sunt tot eu în a mea odaie.

AJUTA SI TU!

„Roaga-te lui Dumnezeu, fa bine oamenilor, infraneaza-ti natura sensibila; fa-te launtric chip al Dumnezeu-Omului Hristos; recunoaste prezenta Lui reala in Biserica si fa-ti un scop din a extinde Duhul Lui in toate sferele vietii umane si naturale, pentru ca prin noi sa se inchida inelul divino-uman al edificiului lumii iar cerul sa se uneasca cu pamantul.” Vladimir Soloviov
Omul se roagă de Dumnezeu să-l scape de necazuri şi Dumnezeu se roagă de om să-
şi schimbe purtările. Socotiţi acum care de cine să asculte mai întâi? ...

AJUTA -L PE IUSTIN!

"Toti oamenii pacatuiesc, dar se pot izbavi prin dragoste nepamanteasca; toti sunt vinovati fata de toti , de aceea nu exista pacat de neiertat si nimeni n-are caderea sa-si judece semenul, ci doar sa-si incarce sufletul cu toate pacatele oamenilor, socotindu-se singurul vinovat si laudand numele Domnului pentru pedepsele si suferintele pe care i le harazeste.Cu cat mai cumplite sunt nelegiuirile, cu atat va fi pocainta mai desavarsita.
Un sfant nu poate fi decat un pacatos rascumparat prin puterea atotbiruitoare a dragostei, infernul asimilandu-se chinului dea nu mai putea sa iubesti" Ion Ianosi
in comentariul
la Fratii Karamazov(Dostoievski)
Dumnezeu n-a voit nimic altceva de la noi în schimb pentru dragostea pe care ne-a dat-o, ci a voit ca şi noi, fiecare la rândul nostru, să facem acelaşi lucru cu aproapele nostru... Dacă este să ne asemănăm cu Dumnezeu în ceva, aceasta este puterea de a ierta. Dumnezeu ne-a chemat să fim asemenea Lui şi asemenea lui Dumnezeu suntem atunci când iertăm. Puterea de a ierta este însuşire Dumnezeiască. Iertând celor ce ne greşesc ne facem părtaşi la dragostea cu care iubeşte Dumnezeu lumea. Ieromonah Savatie Baştovoi
Smerenia nu înseamnă ca un păcătos să se socotească pe sine cu adevărat păcătos, ci smerenie este când cel care ştie că a făcut multe şi mari fapte bune, să se considere păcătos şi nemeritos. Sf. Ioan Gura de Aur

http://savatie.wordpress.com

Despre smerenie...cu pr. Sofian

Radio CrestinOrtodox.ro

SA O AJUTAM PE ALEXANDRA!

Sf Scriptura On Line

Canonul Sfantului Dimitrie Basarabov

Pace celor ce vin, bucurie celor ce raman, binecuvantare celor ce pleaca!


EMINESCU....